2 aprilie - 4 aprilie 2008

Summitul NATO din România

 La Bucureşti este organizat cel mai mare Summit NATO din istoria organizaţiei militare. La întâlnire au participat aproximativ 6500 de invitaţi, printre care şi preşedintele Vladimir Putin. Preşedintele George W. Bush vizitează împreună cu preşedintele Traian Băsescu graniţa NATO de la Neptun.

Summitul NATO din România, văzut în presă:
Adevărul, Jurnalul Național.

Textul articolelor (transcriere automată OCR, poate conține erori):

Jurnalul Național, 8 aprilie 2008

L.ustru la Parlament

Putin, Bus heffer au plecat Palatul lui Ceaușescu, gazdă bună pentru Summit-ul NATO, a redevenit Palatul Parlamentului Aleşii în schimb se despart mai greu nţă. Ieri au lucrat doar se

pest oferi NATO. În

la summit nu vor fi aduse la timp în stadiul inițial. Contrar aşteptărilor, la P1 nivelul la care se țin şedini de plen și cele mai multe de comișii, to: tul arăta € ind ol n-ar fi

trecut niciodată virtejul ului, acestei zone dindii-i-se priori tate. Mocheta pusă p tru summit sute de birouri au dispărut, La fel și caleul plasmele, iar sutele luri au fost strânse locul pe pereţi tablourile, cele ii au fost truită din u plante, mostenita

ummit

>vozoriu pen

a fost sconnăi, cele citeva

oarele, telefoanele, veiozele, mii de metr Și-au r

brele covoare persane ro

întinse pe marmura lus greu, ghivecele de la fostul secretar general CGeargz ta Tonescii ai urile lor. fotoliile pentru ziarişti ernu puse unde trebuie, chiar si pupitrul pentru briefingurile de după Biroul Permanent n fost instalat. Bufetul și restaurantul, înnoit cu o li servire, scaune și mese, nu func ționnt, din tablou lipsind doar depu

apărut la |

şi ele

e de

taţii, care nu au a nativ material să lips totul să fie în ordine, angajaţii Camarei au

tras din greu în wovk-end de dimineață, de ln 8:00, pină seara la 10:00, Chiar şi galerii au foșt chemați să care birouri.

Cu două săptămini înainte de summit, Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a luat decizia ca programul deputaților să înceapă ieri, 7 aprilie, lăsînd la dispoziția secretariatului general aminarea, dacă va fi necesară, cu o zi a începerii activităţii. Simbătă, deputaţii au primit, potrivit secretarului PSD al Camerei loan Munteanu, mesaje pe telefon că programul lor începe astăzi. Spre deosebire de deputați, senatorii au avut ieri program normal de lucru, avind în vedere faptul că din spaţiile Senatului s-au folosit: mai puține pentru summit. Foaierul în care s-au dat recepțiile și s-a insta3.500 de jurnaliști romini şi străini a fost debarasat, muncitorii lăsînd în urmă doar un panou așezat într-o rină, care indica faptul că acolo se găsește de mincare. Doar în fața Salonului Oficial erau înghesuite scaune luxoase: În fața biroului președintelui Senatului fuseseră depozitate fotolii, măsuțe de lemn, plante uriaşe, Viicăroiu fiind nevoit să facă slalom printre ele pentru a ajunge la cabinetul său,

DEZORDINE. La nivelul P însă, lucrurile nu stăteau atit de bine, Sălile în care s-au ținut lucrările propriu-zise ale summit-ului încă arătau ca după inundație, cu covoarele strinse în mijloc, În sala Unirii trona masa rotundă în jurul căreia au stat şefii de delegaţii,

* mocheta nu fusese scoasă în totali-

CU SCAUNELE PE SCĂRI. Cu o zi înainte, incă se iale căra mobilierul

Mare Pisa URRULUL NATONAL

AMENAJĂRI. Aleşii revin la cunoscutele covoare roşii

tate, cabinele traducătorilor erau în picioare. Lingă ele, pe mochetele strinse sul, vreo zece muncitori stăteau călare și povesteau. Pe hol, o femeie de serviciu riciia cu hărnicie, în miros puternic de diluant, adezivul cu care a fost lipită mocheta. Potrivit secretarului general adjunct al Camerei Mihai Unghianu e nevoie de opt-zece zile pentru ca sălile cele mai solicitate să fie aduse la normal. În partea în care a funcționat centrul media era totul aranjat. Ca şi la nivelul superior, mobilierul, calculatoarele şi cablurile au dispărut, muzeul Palamentului desființat pe timpul summit-ului începuse să prindă contur, covoarele erau cărate cu cărucioarele şi întinse pe jos. Camera s-a îmbogățit cu vreo patru bancomate ce au fost instalate pe timpul summit-ului,

POSIBIL. FURT. Asta nu poate compensa însă paguba cu care se

pare că aurămas organizatorii după ce oaspeții au plecat acasă. Secre-

tariatul general al Camerei Deputaţilor va face în următoarele zile un inventar pentru a verifica dacă din tot ce s-a achiziţionat pentru summit lipseşte ceva, după ce au fost vehiculate informaţii conform cărora au fost furate veioze și telefoane.

PRESA, PRINTRE GUNOAIE. Centrul de presă care pe timpul summit-ului a funcționat ca sală de conferințe era cu fundul în sus. Doi muncitori depăşiţi de situaţie așezau la locul lor cablurile de curent şi internet. În jurul lor, scaune în devălmăşie, birouri puse unele peste altele. Biroul de presă al Senatului a fost și sl amenajat cu greu după ce au început să apară ziariştii și să reclame lipsa calculatoarelor. Reprezentanţii presei au fost obligați să lucreze lîngă cutit mari de carton pline cu gunoi, pentru că sala ziariştilor a fost folosită la summit drept magazie. (Carmen Vntită, Dana Piciu)

Jurnalul Național, 7 aprilie 2008

ÎN FAŢĂ LA MARRIO

Spiritul american la Bucureşti

Statele Unite ale Americii. Tărîmul făgăduinţei pentru unii, sabia lui Damocles pentru alții. Spiritul american a ştiut însă să îşi facă simțită prezența în lumea întreagă, din Orientul Apropiat și până în Europa, de la problema Cașmirului până la Kosovo, statul „marca SUA“. În România a venit pentru Summit-ul NATO. Cel mai puternic om al lumii a fost oaspetele Bucureștiului pentru patru zile. Patru zile în care am avut senzaţia că America s-a mutat în România. Nu am trecut Oceanul, ca să îi simt pulsul, am fost la Marriott, hotelul unde a fost cazat George W. Bush.

De la aeroport la hotel, pe culoarul unic, spiritul american pulsa. Au transformat într-o fortăreață punctele-cheie ale Bucureștiului și mai ales locul în care președintele lor a petrecut patru nopţi. La Hotelul Marriott timpul se oprise. Viaţa încremenise de frica istoriei ce se scria într-o țară care a suportat comunismul decenii întregi.

LA ÎNĂLȚIME. Aflat într-o zonă centrală a Capitalei, hotelul îţi lăsa senzaţia unei închisori din deșert. Pe o rază de 200 de metri, coloanele de jandarmi și oamenii preşedintelui au controlat orice

mișcare. Blocurile din jurul fortăreţei lui Bush păreau nelocuite. Nimeni nu privea pe geam sau pierdea vremea gură cască pe balcoane. De altfel, sniperii „au brodat“ cu propriul trup fiecare etaj al Hotelului Marriott. S-a simţit aerul democraţiei americane, una bine controlată, și pasiunea pentru publicitatea bine vândută. Și-au dorit probabil să tipărească în istoria summit-ului de la București: „I'm the best“. Iar noi, românii, am fost la înălțime. l-am primit pe oaspeţii din întreaga lume cu sufletele deschise. Am știut să fim martorii acestui moment unic. (lulia Barbu)

Jurnalul Național, 7 aprilie 2008 (2)

ŢARUL RĂPUS DE MARIA

uminică cenuşie, frig,

plouă. Nici meciuri ca

lumea, nici picior de

anarhist. Scandalul brichetelor s-a fumat. Poliţiştii pleacă, maidanezii se întorc. Magnoliile sînt în pericol. Manglitorii şi curvele vor reveni în forţă, să recupereze pierderile de la Summit. La spargerea Summit: ului, mi-e dor de Summit. Am ocolit culoarul unic în draci, dar măcar n-am ars benzina în prostie pe şantierele lui Videanu.

Ce ţi-e şi cu destinul! În locul unde trebuia să moţăie membrii Marii Adunări Naţionale, sforăiau pe rupte membrii NATO. Parlamentarul român tot aici doarme cel mai sănătos. Aşezată cu faţa spre nord, cea mai mare construcţie a lumii, care se vede şi din satelit, trage la somn. Dacă era vremea asta bleagă vă daţi seama ce aţipeala dracului se aşternea peste Alianţă. Mincare, ambianţă, filme mute cu Bush, dacă Parlamentul avea şi destule closete era chiar mişto. În timpul ăsta, ofiterii Secret Service băgau în ei Eugenia. Le plăcea lor amărita aia de Eugenie, pe care se-ntărise comunismul ca betonul. Alţii nici de Eugenia n-au avut parte. De spaima dioxinei, care-i aranjase faţa ca în filmele de groază, preşedintele luşcenko'a venit cu marmidele de acasă.

Summit-ul s-a desfăşurat sub semnul iubirii. De mină cu Laura şi cu ochii pe nevasta lui Băse, pe care a lăudat:o şi-n spici, pe malul mării, cel mai Mare Licurici s-a simţit ca acasă. S-a împrietenit şi cu premierul, un fel de nepot de Ford prin Alianță cu George W., al cărui bunic a trudit cu bunicul lui Motocicleanu la prosperitatea marelui concern.

ca un vaporean care nu mai văzuse femei de la ultima îmbarcare. În fata Mariei s-a ales praful

m pomenit de Maria. Ei bine, l-am văzut pe Putin “pulbere. Şi Putin nu bea.

Căzuse karatistul în freză_

mit-ului. De atunci, blogurile naţionale vibrează fără încetare grație sentimentelor trainice faţă de

patrie şi preşedinte. lubirea

| aproape mistică a blondei a

înălţat reuniunea de la Bucureşti la cotele sublimului. Pesedistul Dincu a remarcat cu fineţe acelaşi lucru: „Jurnalistele noastre juisează vorbind despre cel mai puternic preşedinte sau despre Marele Licurici”.

În aceeaşi ordine de idei, ne-am convins că Sarkozi nu

! există. Fără Carla Bruni. Şi la Sum-

mit s-a dovedit că politica e curvă. Poate să se dea Sarkozi mare sculă din Franţa pînă-n Afganistan, dacă nu e lipit de Carla, succesul politic e nula na nula. Apropo de Nae Sarkozi. La vederea lui, licu: in NATO şi-au blătuit stilou-

i ştiau ritualul pe de rost: Nae zimbeşte larg, îşi mişcă amplu urechile şi se cară cu Parker-ul tău. Mai tare ca losefini. De teama soţului Carlei, unii erau în stare

să pună degetul pe documente, numai să nu iasă cu stilourile. Destui au venit cu bic-uri.

A n Summitul de la Bucureşti s-au scos cam toţi. Şi Bush, şi Putin, şi Băsescu, şi llie Năstase, şi Cătălin

Botezatu... Pînă şi lui Tări i-a ieşit

datorită lui 16 la sută, care l-a

aiurit pe Bush. Nasol i-a fost lui

Cioro. Caimacul i l-a luat ministrul

Apărării, Mele fiind mereu cu un

pas înainte. Ministrul nostru de

Externe s-a remarcat doar în final.

l-a condus pe ultimul drum pe

Bush şi pe Putin. Unde le-a strîns

semnificativ miinile. Pînă la aceste

intervenţii substanţiale de adio de pe „Enri Coandă“ (cum citesc toate ştiristele tv), Adi Cioroianu

s-a înseris în cronica Summit-ului

cu tăcerile adinci de la Cercul Mili-

tar. Mircea Geoană, participant

şi el la dezbaterea privind poziţia

! României faţă de aderarea

Georgiei şi Uorainei, a descris astfel contribuţia Cioroianu:

„Au fost discuţii extrem de aprinse care au durat pînă la 11 noaptea. Cioroianu nu a putut să scoată

un cuvint, a tăcut mile”.

_ În istoria summit:urilor de tot ianu a adus conceptul

Jurnalul Național, 7 aprilie 2008 (3)

ŞI Gioherounu

eva ueațeu JUR RALUR NAȚIONAL

LA PLECARE. George şi Laura Bush, repetînd gesturile politicoase de la sosirea în România

LA AEROPORT | POLITEŢE ZIMBITOARE VS ZIMBETE DE GHEAŢĂ

Joc subtil de PR

Este is la acest de securitate învelite însă în politețea a preferat ținuta sobră, a unui veritall drege învingă zîmbitoare afișată de „băieţii! dela bil „Țar“. Delegaţiile. europene, de A cil Secret Service și continuat pînă la la cea condusă de Jose Manuel torii şi învinşii acestui sum- gararea aeronavei în nasul presei. roso la cea germană și închei har za

il Schef-

it. Majoritatea deciziilor lua- eta Ne apoasa a pă toi vor ace simțite efectele ta face show-ul, nimic muatostlăsat fer, au a, olandezul timp, peste ani buni. puiu

Jurnalul Național, 7 aprilie 2008 (4)

JURNALUL DE SUMMIT AL JURNALULUI NAŢIONAL

România, buricul

Ene Teterera/AE? PHOTO NE RDR

oi, românii, ne-am crezut tot timpul buricul pămîntului. Dar, din păcate, acest lucru n-a fost adevărat

aproape niciodată. Pînă la Summit-ul NATO, cînd mai-marii lumii au fost prezenţi la Bucureşti, însoţiţi de mii de ziariști. În sfă îrșit, putem spune că România a fost buricul pămîntului și că, pînă la urmă, mîndria noastră, care nu s-a bazat ani de-a rîndul pe nimic, a fost justificată abia acum. Paginile 4, 5, 6,7, 8,9,10şi11

B La două zile după Summit, citiţi în Jurnalul Naţional de astăzi impresiile ziariştilor noştri participanţi la eveniment, precum şi o retrospectivă a principalelor decizii luate BI Cum am luat autograf de la Putin BI Summit pe sticlă BI O lecţie pentru ai noştri II Politica lui „Yes“ şi „Niet” BI Joc subtil de PR la aeropori. Fiecare delegaţie a ştiut să-şi facă imagine BI Bush, Putin şi summitoţii — limuzina preşedintelui rus a avut steagul acoperit cu o husă BI Spiritul american la Bucureşti Bi De veghe în lanul de se cară! EI Suspect de suspect BI Final de poveste. Aşteptăm cu interes un alt summit şi o altă curăţenie generală BI Stelele României

Jurnalul Național, 5 aprilie 2008

Băsescu sesizează momentul

Preşedintele Traian Băsescu trebuie să fi avut emoții măcar de data asta, deși, cam de fiecare dată când vrea să-și impresioneze interlocutorii, afirmă că marea l-a învăţat să nu se teamă de nimic. A avut destule ocazii în care declarațiile pe care le-a făcut, cu adresă fixă Moscova, i-au adus critici. Și nu pe degeaba. Să ne amintim doar de „Marea Neagră, lac rusesc“ şi e suficient să ne imaginăm reacţia. Politica e complicată și parșivă, știm cu toții mult prea bine, și presupune multă flexibilitate. Cu atât mai mult politica externă. Probabil asta este concluzia pe care a tras-o acum președintele Băsescu, care a schimbat macazul în special în abordarea relației cu Federaţia Rusă. Și-a luat doza de flexibilitate și a făcut șpagatul, pentru că, de la Moscova, aerul condiționat n-a mai adus frisoane, ci s-a setat pe „călduţ“.

„România are certitudinea că Rusia este un actor foarte important al scenei internaționale. Pentru asigurarea securității în regiunea Mării Negre este nevoie și de Rusia, şi de România, și de Turcia şi de Ucraina. Haideţi să abandonăm chestiunile care ne despart și să privim către viitor. Există probleme esenţiale: traficul de droguri, armament și persoane. Şi trebuie să le rezolvăm împreună. Sunt sigur: relaţiile românoruse vor cunoaște o dezvoltare dinamică“, a declarat președintele Băsescu într-un interviu acordat, cu ocazia summit-ului NATO de la București, cotidianului rus Izvestia. „E semn de schimbare de macaz:, au comentat analiştii, intuind doar pe jumătate ce avea să vină.

„Statele membre NATO sunt per-

fect conștiente: pacea și securitatea

nu pot fi asigurate fără un parteneriat strâns cu Federaţia Rusă. Am încredere că putem depăși treptat

complexul Războiului Rece“, a spus Băsescu. Și nu s-a putut abține să nu amintească profesia sa, de căpitan de navă. „În meseria mea, nu era loc pentru compromis, pentru că vasul este fie în securitate, fie în pericol“, spune Băsescu. Şi precizează că aceasta l-a influențat și în cariera politică. La remarca interlocutorului, că politica este arta compromisului, Băsescu a răspuns că este adevărat şi că este adesea criticat de către presă pentru că refuză compromisul. „Dar eu accept un singur tip de compromis — acela care este în interesul naţional“, a conchis preşedintele, Interesul naţional este o noțiune pe care, din păcate, oricine o poate interpreta în varii feluri. Cert este că în numele lui se face politică și, o dată cu ea, istorie. Viitorul decide dacă a fost bine sau nu.

UN EXEMPLU. La capătul unor zile care pot marca pozitiv mandatul său prezidențial, președintele a spus că summit-ul NATO de la București a avut o valoare de exemplu pentru modul în care, indiferent de dimensiuni și influenţă, toate statele membre își pot găsi interesele reprezentate: în deciziile Alianţei. „De multe ori, în opinia publică s-a acreditat ideea că ceea ce hotărăsc statele mari în interiorul NATO este automat preluat și pentru statele mici sau mai puțin influente. Acest summit a demonstrat că, în mod egal, atât un stat mare, cât și unul mic sau unul mediu pot avea punctele de vedere respectate“, a spus șeful statului, citat de Rompres.

MECANISM DEMOCRATIC. El a subliniat că, deși toate statele membre NATO au susținut unanim intrarea Macedoniei în Alianţă, mecanismul intern demo-

cratic de funcţionare a Alianţei a permis unui stat „care are interesele lezate, Grecia“, să spună NU celor: lalţi membri. „Ce s-a întâmplat la acest summit, dincolo de valoarea politică și militară deosebită, are și o valoare democratică, de exemplu, pentru ce înseamnă posibilitatea fiecărui membru al Alianţei de a se exprima, de a-și găsi reprezentate interesele în deciziile Alianţei“, a subliniat președintele. Vorbind despre procesul de evoluție al NATO, de la războiul rece până în prezent, 'Traian Băsescu a arătat că, de la „o alianță militară capabilă să apere teritoriul și cetățenii statelor membre“, a devenit „o organizaţie uriașă, aproape globală, care ţine în primul rând la valori și este capabilă să impună pacea și securitatea în lume, oriunde se întâmplă lucruri care pot afecta interesele cetățenilor statelor membre și a celor partenere“.

CONCLUZII. După părerea sa, decizia NATO privind construcția unui sistem complementar care să asigure securitatea statelor membre care nu erau acoperite de scutul

- american este în concordanță cu

principiul fundamental al Alianţei, cel a indivizibilități securității. Șeful statului a arătat că 20% din teritoriul NATO nu se află sub scutul american și că amplasarea unui sistem complementar de securitate pentru această zonă rezonează cu principiul fundamental al Alianței. „Ştiţi probabil de dezbaterile publice, opozițiile unor țări, poziţiile din cadrul Alianţei. Şi totuși, Alianța nu a cedat tentaţiilor populiste, presiunilor din afara ei, ci a adoptat o decizie în deplină concordanță cu principiile ei“, a spus Traian Băsescu, într-un bilanț al summit-ului de la Bucureşti. (Marina Constantinolu)

Jurnalul Național, 5 aprilie 2008 (2)

N-A ADUS CEASUL CE-A ADUS SUMMIT-UL DE LA BUCUREŞTI

N ATO intră

indirizzo / Adresse / Anschrife

ul Adăress ! |

aaa / Passport / Passaporto / Passeport / Reisepajk

C ine spunea că surprizele nu sunt posibile? La Summit-ul NATO de la București surpriza a venit de la președintele în exerciţiu al Rusiei, Vladimir Putin. Dacă Bush a încasat aici trei eşecuri, Putin a învins. Cu tot suspansul în care şi-a învăluit sosirea, el a punctat elegant, aducând un discurs realist şi cu deschidere pentru compromisuri. La acest eveniment, în loc de fotografie am găsit de cuviință să punem pe prima pagină semnătura olografă a preşedintelui Putin, dată în exclusivitate Jurnalului Naţional. Paginile 4, 5, 6, 7 şi 8

Se = cp Sua ia promis premierului Tăriceanu motivarea respingerii acordării de vize cetăţenilor români care vor să meargă i ru eventualele inconveniente produse de sumrnit BI Şeful Securităţii NATO d6 succes văzute cariera sa BI Preşedintele Afganistanului, Hamid Karzai, şi

cazaţi la Carol Parc Hotel, primul în fosta cameră a lui Beyonce, iar cel de-al doilea i şa Sonia, vedetă pe Aeroportul Henri Coandă.

Jurnalul Național, 4 aprilie 2008

O plimbare zgribulită prin muzee

O dimineață mohorâtă. Frig. De parcă nu ar fi aprilie. Oficialii NATO se îndreaptă spre Palatul Parlamentului. Soţiile acestora, spre Muzeul de Artă. Ele au un program special organizat de autoritățile române, A fost și presa invitată să li se alăture. În curtea muzeului însă. La distanţă, într-un țare, după ce s-a trecut de filtru. Așa se pare că a hotărât Administraţia prezidențială. In fine, cameramanii, fotoreporterii și reporterii se sprijină de gard, așteptându-le pe doamnele NATO. Sosesc câteva microbuze din care coboară în total vreo 15 soții de oficiali. Printre ele frumoasa summit-ului, cum a fost numită soția președintelui Azerbaidjanului, Mehriban Aliyeva. Prima doamnă a SUA, Laura Bush, ajunge şi ea. „Good morning everybody!“, salută ea veselă și intră în muzeu, unde este așteptată de Maria Băsescu, sosită cu o oră mai devreme.

arina Knapeh/JURNALUL NAŢIONAL

EXPUNERE. Doamnele NATO, văzute „din ţarc:

Şi, bineînțeles, instalată într-un țare ale cărui garduri de fier au fost acoperite cu covoare de lână înflorate, la câțiva paşi de scena pregătită pentru doamne, în fața unei căsuțe

"albastre ce reprezintă zona Alba. La doi pași, trei femei, supraveghetoare la muzeu, îmbrăcate în costume populare dârdâie de frig. „Suntem de la 7:30 aici. Nu mai putem, am îngheţat. Nu ne-au lăsat să ne luăm colanţi pe noi și nici bluze pe sub

i iza

să stăm, că vin doamnele... să fim prin curţile caselor să vadă cum e

” obiceiul la noi; cum stau femeile pe

lângă gospodării“, spune una dintre ele cu buzele vinete de frig. Tot de la ele aflăm că, mai devreme, în vizită la Muzeu au fost soțiile ambasadorilor. Pe scena împrejmuită de

"ghivece cu mușcate roșii, cei din

ansamblurile folclorice, aduși special pentru eveniment, dansează de frig. Cad și câteva picături de ploaie. Ofițerii SPP se agită. Sosesc doam-

nele. Dar şi un domn: Peter Davis, soțul doamnei prim-ministru din Noua Zeelandă. Sunt întâmpinați încă de la intrare cu cântece și dansuri populare românești şi apoi conduși în faţa scenei, unde asistă la spectacol. Maria Băsescu se așază lângă Jeannine Scheffer și logodnica ministrului Adrian Cioroianu. Laura Bush vine şi ea şi ocupă scaunul rămas liber lângă soţia preşedintelui român. Zâmbește. Îmbrăcată într-un elegant-deux-pieces bleu-gri, soția premierului ungar, Klara Dobrev, își strânge picioarele de frig. Cu toate acestea, îi aplaudă veselă, alături de celelalte, pe artiști. După spectacol, soțiile oficialilor admiră expoziția de covoare țesute și apoi se îndreaptă spre biserica muzeului. Maria Băsescu o ia de mână pe fetița în costum popular, care le-a încântat pe doamnele NATO, pentru o poză cu Laura Bush. La final sunt cadorisite cu un album cu Muzeul Satului la 70 de ani și sunt servite cu cozonac, poale-n brâu şi vin. Din magazinul de la ieșirea din muzeu își pot cumpăra suveniruri. Le așteaptă un prânz la salonul BNR şi

-o paradă de modă a Lizei Panait.

(Carmen Vintilă)

Jurnalul Național, 4 aprilie 2008 (2)

SUA şi Cehia au bătut

palma la Bucureşti

În timp ce preşedintele Traian Băsescu a declarat ieri că NATO a decis să își asume crearea unui scut antirachetă pentru statele care nu sunt protejate de scutul american, astfel încât toate țările membre să fie apărate la fel, la București avea să fie dată publicităţii o declarație comună. A SUA și a Republicii Cehe, care au anunţat că au încheiat un acord privind amplasarea pe teritoriul ceh a unor elemente ale scutului antirachetă american. „Consiliul a hotărât ca sistemul de apărare antirachetă să aibă o acoperire cuprinzătoare a întregului teritoriu al Alianței NATO, iar NATO îşi asumă crearea unui scut antirachetă complementar pentru statele care nu sunt protejate de scutul american“, a spus Băsescu. Ela menţionat că 20% din teritoriul statelor NATO nu este protejat de scutul american, România făcând parte, aproape în totalitate, din această suprafaţă.

ACORD. „Acest acord este un pas important în efortul de asigurare a protecţiei ţărilor noastre și a aliaţilor noștri din NATO, în fața amenințării tot mai mari a proliferării rachetelor balistice și armelor de distrugere în masă“, arată, pe de altă parte, declarația comună americano-cehă. Acordul de ieri prevede amplasarea în Republica Cehă a unei staţii radar pentru detectarea

lansărilor de rachete balistice, care urmează să funcţioneze împreună

AFP PHOTO/MEDIAFAX

SCUT. Lui Bush i-a ieşit pasiența

cu zece rachete de interceptare instalate în Polonia. Negocierile dintre SUA şi Polonia ar putea continua timp de mai multe săptămâni.

Washingtonul afirmă că elementele scutului antirachetă american instalate în Europa Centrală au ca scop asigurarea protecției SUA faţă de posibile atacuri venite din partea unor țări cum este Iranul.: Rusia şi-a exprimat opoziția fermă față de instalarea sistemului american în Europa.

Jurnalul Național, 4 aprilie 2008 (3)

MAREA NEAGRĂ - GHEAŢĂ LA MAL

ormidabila desfăşurare de voinţă şi determinare cu care aliaţii nord-atlantici au sosit la Summit-ul NATO de la Bucureşti s-a molipsit în numai trei zile de la specificul românesc al aerului de Dâmboviţa: dezacorduri majore în desenarea perspectivelor Alianţei, orgolii naţionale accentuate, repoziţionări oportuniste la masa negocierilor. Am traversat un summit greu, în care consensualitatea a rămas un deziderat intangibil, când apetitul pentru negocieri în format multilateral a fost inhibat permanent de raţiuni pragmatice spre formatul bilateral,

"mai cinic, dar mult mai eficient.

___ Dincele trei ţări invitate oficial să

adere la NATO, Albania, Croaţia şi

"Macedonia, cea din urmă se întoarce

acasă cu mânie. Ucraina şi Georgia nu vor primi invitaţia pentru Membership Action Plan (MAP), iniţiativă căreia i s:a opus ferm atât Franţa, cât şi Germania. În schimb, cele 26 de membre sunt de acord cu sis- : temul antirachetă european, fără însă să se facă o referire în docu-

- mentul final al summit-ului la bugetarea acestei megainiţiative, cât priveşte obţinerea celor 36 de miliarde de euro necesare construirii zidului cibernetic împotriva potenţia-

„elor misile iraniene. S-au deschis aşadar două noi capitole cruciale pentru NATO: o nouă perspectivă

„pentru Balcanii de Vest, prin invita- (E Apare şi Croaţiei să se alăture

E iasa

În acest copleşitor context, unde se situează România?

România s-a pregătit pentru Summit-ul NATO cu un mare, definitiv şi exclusiv plan A. Copy-paste made in Pentagon. Planul B nu a existat şi nu există. Planul A românoamerican a insistat — prin vocea neabătut fermă a preşedintelui României — că Rusia trebuie să iasă din logica războiului rece, că trebuie să soarbă lacul rusesc pe care ka întins deasupra Mării Negre şi că mai trebuie să accepte o nouă dogmă: cum că amenințările secolului al XXI-lea nu mai seamănă deloc cu cele din timpul războiului rece. Declaraţii oţărâte, poziţii ţanțoşe cu personalitate naţională accentuată care au aruncat România, alături de Statele Unite, în colțul minoritar al

„celor care cred în Dumnezeul lor, dar

care — în drumul până la el — sunt

mâncaţi de sfinţi. . conductele de gaz ruseşti. Prin instalaţiile de aerisire ale Casei Poporului, mirosul de gaz metan a produs un switch decizional major al impozanţilor decidenţi europeni (Franţa şi Germania), cei marcați profund de putinismul geostrategic pragmaticde ev nou. Poziţia României a fost, la Summitul NATO una eroică la nivel strategic. Lumea largă a văzut. Dar, puţin câte puţin, Marea Neagră îngheaţă lângă noi. Peste ea, lacul rusesc oferă actorilor globali valuri mari, generoase. Un surfing Ad zile mari, cât Crucişătorul Potemkin.

iitorul Alianţei Nord-Atlantice a trecut la Bucureşti prin

Jurnalul Național, 4 aprilie 2008 (4)

ŢÂNŢARII-ARMĂSARI BULVERSEAZĂ ALIANŢA

Macedonia, nume interzis în NATO

ai mulți dezamăgiţi decât fericiți. La București percepem mai exact logica jocului în cadrul NATO

Macedonia, protejată a României, a rămas în afara Alianţei, în urma veto-ului Greciei. Balcanii a Ă doi câștigători: Albania şi Croaţia. Politica la Marea Neagră, cartea președintelui Băsescu, a 20 font un = prin amânarea de catifea oferită Uerainei și Georgiei. Bush a fost pus în inferioritate la Eau ti de lie șii i din vechea Europă. Putin vine relaxat să-şi marcheze succesul de la distanță. Pasinile 4, 5, 6, 7, îș 3 aa

BI Preşedintele Băsescu anunţă un acord de principiu privind un scut antirachetă care acoperă

şi România WI Progrâm special pentru prima doamnă a Americii, Laura Bush, Mai întâi o plimbare zgribulită pe la muzee, apoi printre agenţii secreţi, la SRI, la o întâlnire Gu ținerii atlantişti. BI O'zi printre „presarii“ acreditaţi. la Summit-ul NATO. BI Sute de ziarişti, conectaţi la laptop-uri, telefoane mobile încălzite la maximură, camere de filmat la tot pasul şi cele mai performante aparate foto. BI Info suminit.

La scurt timp după decolare, avionul cu delegaţia Maltei s-a reîntors pe Aeroportul „Henri Coandă" din cauza unor problemă tehnice la unul dintre motoare.

Publicitate

Jurnalul Național, 3 aprilie 2008

Laura Bush calcă pragul SRI

Prima doamnă a Statelor ia ale Americii, Laura Bush, întâlneşte ien ciitorul AREA antiști, p e care jurnaliști și studenți, participanţi la Summit-ul Tinerilor Atlantiști, organizat de Serviciul Român de Informaţii (SRI) în colaborare cu Consiliul Atlantic al şi Consiliul Euro-Atlantie din România Casa NATO, Evenimen. tul de diplomaţie publică, organiat în marja Summit-ului NATO, în perioada 1-5 aprilie i, dezbaterile având loc la Academia Naţională de Informaţii, întâlnirile cele mai importante, cum este aceasta, fiind însă ținute chiar la sediul central al SRI, Astăzi, soția președintelui american, Laura Bush, împreună cu preşedintele Afganistanului, ES Hamid Karzaiva, vor avea o sesiune de discuții cu cei 120 de tineri viitori lideri atlantişti. Dezbaterea va începe la ora 11:00, la discuţii participând și studenții de la Universitatea din Kabul, Afganistan, prin sistemul videoconferință. De precizat că problema Afganistanului se află și pe ordinea de zi a Summit-ului NATO, unde șefii de state și de guverne din Alianţă vor discuta chestiunea necesităţii suplimentării trupelor pentru ducerea la bun sfârşit a misiunii NATO din Afganistan. Mai întâi, însă, tinerii

PRINTRE DOAMNE. Laura Bush va avea astăzi un program special

atlantişti vor discuta cu premierul albanez, domnul Sali Berisha începând cu ora 8:30, iar în partea a doua a zilei, la summit va participa domnul David Milliband, secretarul de Externe al Marii Britanii.

CONTROL SECRET SERVICE. Participarea Laurei Bush la Summit-ul Tinerilor Atlantiști aduce un spor al vigilenței. Astfel, pe lângă controlul efectuat în mod nor-

mal de agenții SRI, participanţii la sesiunea de lucrări vor fi verificați şi de agenţi ai Secret Service, însărcinați cu p: şi protecția primei doamne a Statelor Unite ale Americii. În plus, accesul la eveniment este permis numai de dimineaţă între orele 7:00 și 8:00, participanții putând părăsi dezbaterile numai după plecarea din sediul SRL a soţiei preşedintelui american. (Violeta Fotache)

NATO nu face opere de caritate

În Alianța Nord-Atlanti tărârile nu se iau în mod sentimental“, a declarat ieri ambasadorul Wolfgang Ischinger, reprezentantul permanent al Germaniei în Marea Britanie, la panelul având ca temă „Ușa NATO: deschisă sau închisă“, din cadrul „Conferinţei de la Bucureşti“, organizată de German Marshall Fund (GMEF) și Chatham House, la Casa Centrală a Armatei. Ambasadorul german, a cărui țară a fost prima care a propus extinderea NATO la începutul anilor '90, după căderea Zidului Berlinului, când, rând pe rând, țările din fostul bloc sovietic au răsturnat regimurile totalitare, a explicat că, în contextul actual, extinderea Alianţei nu mai presupune aceleași

zece ani de când a început procesul, membrii săi s-au dublat aproape. Dezbaterile au fost domimate de extinderea Alianţei cu două foste republici sovietice, "Ucraina și

Georgia, pe care pi american George Bush le susține din

plin, dar pe care Rusia nu vrea cu nici un chip să le vadă în NATO.

"TREI CONDIȚII. Ischinger a explicat că la baza hotărârilor de primire de noi membri în Alianţă trebuie să se afle trei întrebări, și anume, dacă pentru țara respectivă calitatea de membru NATO ar fi un lucru bun, apoi, dacă țara respectivă, în calitate de viitor membru, ar fibună pentru Alianţă și, în al treilea rând, dacă aderarea la NATO a ţării respective ar fi bună sau nu pentru stabilitatea şi seciiritatea promovate de NATO. „Dacă există trei răspunsuri «DA», atunci e bine să învităm țara în Alianță, iar, dacă există fie și unul negativ, e bine să ne mai gândim", a spus diplomatul german, afirmând foarte sugestiv. că „NATO este o organizaţie foarte serioasă şi nu e cazul să facem opere de caritate și nici să deranjăm pe cineva“. Această din urmă remarcă a fost o aluzie la faptul că, recent, cancelarul german, Angela Merkel, care se opune ferm, alături de alți

membri ai Alianţei, la o extindere cu fostele republici sovietice Ucraina şi Georgia, a afirmat că țara sa nu are interesul să „lezeze“ Rusia, care, evident, nu vede cu ochi buni extinderea Alianței până la granițele sale.

LECȚIA BALTICĂ. La rândul său, președintele leton, Valdis Zatlers, a subliniat importanța acordării celor două țări a planului de aderare MAP-— precursorul integrării — în cadrul actualului summit NATO, de la Bucureşti. „Eu aș da MAP Ucrainei şi Georgiei“, a spus el, chiar dacă populația acestor țări nu sprijină dorința autorităților din cele două țări. Zatlers a explicat că Letonia a devenit mai conștientă de importanța integrării în Alianţă și mai eficientă în aplicarea reformelor după ce a fost invitată să adere la NATO. „Dacă MAP nu e, nu există nici acţiune“, a conchis președintele leton, adăugând că, din experiența Alianţei, s-a constatat că „multe țări şi-au îmbunătățit situația după aderarea' la NATO. (Sânziana Stancu)

Hamid Karzai este recunoscător

schimburile comerciale cu Rusia și cu alte țări au adus mii de milioane de euro Afganistanului. De asemenea, educaţia şi sănătatea publice sunt accesibile unui procent de

„peste B0% din populaţie. Karzai a

declarat că are nevoie în continuare sprijinul comunităţii internamâle în toate sectoarele statu: „La Cotroceni, Hamid Karzai l-a rugat pe preşedintele Băsescu să familiilor: solda ților

Jurnalul Național, 3 aprilie 2008 (2)

BUSH A DAT PELUZA CASEI ALBE PE FALEZA DE LA NEPTUN

Cristian Nistor ROMPRES FOTO.

A trecut şi partea de vizită oficială a prezenţei președintelui SUA în România. Cu dulcegării și mulțumiri A adresate României, cu dialoguri complice purtate cu omologul său român, Traian Băsescu, dar și eu punctarea celor mai importante teme care vor fi abordate la Summit-ul NATO de la București. Totul, într-un decor bine ales. Dar care nu ne-a ajutat să scăpăm de vizele de călătorie în SUA. Bucureşti, Neptun, vraja mării...

Adevărul, 3 aprilie 2008

Bushs-alăsatașteptat

Conform protocolului, preşedintele-gazdă Traian Băsescu trebuia să-l aștepte la Aeroportul Kogălniceanu pe preşedinfele-oaspete George W. Bush. Așteptarea a fost însă foarte lungă. Avionul Companiei Romavia al președintelui Băsescu a aterizat primul, la ora 10.30. Traian Băsescu l-a așteptat pe preşedintele Bush peste 20 de minute. Mai întâi plimbându-se pe aeroport cu toți oficialii români după el, iar apoi în poziție de drepți la scara avionului “Air Force One”. Alături de președintele Băsescu a aşteptat soția acestuia, Maria Băsescu. Pe timpul așteptării, toți oficialii români păreau crispați de parcă aşteptau să intre la un examen. În schimb, preşedintele Bush şi prima doamnă a SUA, Laura Bush, au coborât din avion relaxaţi fără nicio emoție. Președinteleamericana salutat garda de onoare românească, apoi cele două delegații, română și americană, s-au îmbarcat în automobile și au pornit spre Neptun pentru convorbirile bilaterale.

Preşedintele Băsescu a folositpentru deplasareo limuzină Mercedes, iar preşedintele Bush, o mașină de teren Chevrolet Suburban, cea folosită de regulă la inspectarea bazelor militare. Pe tot parcursul ceremoniilor de la Kogălniceanu, Traian Băsescu a părut intimidat şi chiar pus în inferioritate de prezenţa liderului Casei Albe.

Adevărul, 3 aprilie 2008 (2)

George W. Bush şi Traian Băsescu au arătat că î| auviziuni comune în ceea cepriveşte marile

probleme ale politicii mondiale, dar în privinţa

ridicării vizelor președintele de la București

nu abținut o promisiune fermă din

| omologului său dela Washington. Lideruldela

Casa Albă s-a mărginit la a spune, vag, că trebuie sărespecte legislaţia americană, încercând să

ofere totuși sprijin părţii române,pentruagăsio _£ rezolvare în această chestiune. » Pegisna: -3

Adevărul, 2 aprilie 2008

George W. Bush a sosit aseară, la București, decis să-și susțină promisiunea făcută omologului său ucrainean, Viktor Iușcenko, ca țara acestuia să

fie primită în anticamera NATO. În acest moment, includerea Ucrainei şi a Georgiei în MAP (Planul

de Acţiune pentru Aderare) dezbină Alianța atlantică mai rău decât misiunea din Afganistan. Pe de o parte majoritatea țărilor vestice, în frunte cu Germania și Franţa, se opun deschis acordării acestui statut Kievului, în timp ce statele estice, în primul rând România, s-au raliat întru totul poziţiei Washingtonului. După cum se conturează situația în acest moment, summitul de la București anunță o nouă bătălie între Vechea Europă şi Noua Europă.

Cristina Oroveanu Ana Maria Vieru

George W. Bush şi soția sa, Laura, se află la a doua vizită oficială în România. Coincidență sau nu, şi prima, şi a doua vizită a liderului de la Casa Albă în țara noastră sunt legate de NATO. În noiembrie 2002, Bush a sosit la Bucureşti imediat după ce România a fostprimită în Alianță cu prilejul summitului de la Praga. Acum, România este ea însăși gazdă a unui summit NATO, iar preşedintele american nu se oprește doar pentru câteva ceasuri la Bucureşti pentru o baie de mulțime entuziastă, ci prefațează summitul propriu-zis poposind și la Constanța pentru convorbiri bilaterale cu omologul sau de azi, Traian Băsescu, dar și pentru o scurtă vizită la baza militară a SUA de la Mihail Kogălniceanu. Deşi programul preşedintelui Statelor Unite nu a fost făcut public în detaliu, fiind posibile schimbări de ultim moment din rațiuni de securitate, partea americană a confirmat prezența lui Bush, în această dimineață, la sediul CEC de pe Calea Victori-

ei, unde va ține un discurs la conferința German Marshall Found.

Decizii la Cotroceni

Summitul va debuta cu un dineu de lucru oferit de Traian Băsescu la Cotroceni, în această seară. La dineuvorparticipa doar șefii de stat (sau de delegații, după caz) ai țărilor membre NATO, însoțiți, eventual, de câteun ministru. Va fi şi cea mai importantă întâlnire, deoarece, potrivit mai multor surse oficiale, vor fi luate deciziile finale privind două “subiecte majore ale summitului: extinderea Alianţei cu cele

trei state adriatice — Albania, Croaţia şi Macedonia -, precum și poziția Alianţei referitoare la acordarea/refuzarea Planului de Acţiune al Ucrainei şi Georgiei.

Între timp, soțiile liderilor NATO vor fi invitate la cina oferită de Maria Băsescu, care le va face şi un tur al Muzeului Cotroceni.

Mâine, la Palatul Parla-

mentului, va fi cea mai plină zi a summitului. Aici se va desfăşura a doua ceremonie oficială de primire a liderilor țărilor aliate şi a celor invitate, urmată de reuniunea extraordinară a membrilor NATO cu reprezentanţii țărilor invitate. După-amiază, liderii NATO vor “ataca” subiectul Afganistan, în primul rând problema suplimentării trupelor, de față fiind și preşedintele afgan, Hamid Karzai. Seara seva încheia cu un concert la Ateneul Român. Ultima zi a summitului este dedicată Consiliilor NATO-Ucraina și NATO-Rusia, la care este așteptat şi preşedintele rus, Vladimir Putin. Știrile despre prezența sa la Bucureşti sunt contradictorii, suspansul păstrându-se până în ultimul moment.

Bilaterale cu Merkel,

Rarzai și Ban Ri-Moon

Pe lângă întâlnirile cu cei 24 de şefi de stat şi 26 de şefi de guvern pe care le va avea la reuniunile comune, preşedintele Traian Băsescu va avea discuţii separate în zilele summitului cu cancelarul german, Angela Merkel, cu preşedintele afgan, Hamid Karzai, dar și cu secretarul general al ONU, Ban Ki-Moon: Este, de altfel, pentru prima oară când un secretar general al Naţiunilor Unite ia parte la un summit al Alianţei atlantice.

Adevărul, 2 aprilie 2008 (2)

NATO, bun venit in plin război!

RI L » Summitul care începe azi se anunţă agitat nud fi din cauza disputelor interne ale Alianţei:

liderii humii au aterizat la București i în momenţul în care scândalul politic intern a reizbucnit

în chiar ajunul Summitului NATO, scena politică de

la Bucureşti aluatiar

foc. Divizaţi în privința adlerării Ucrainei, liderii aliați au găsit în România

o atmosferă tensionată

tot din cauza relațiilor cu Kievul.

Cristina Oroveanu

Gristina.oroveanu(Dadevarul.ro

eședintele Băsescu şi-a acuzat predecesorii de trădare prin semnarea, în 1997, Tratatului cu Ucraina. Replicile nu au întârziat: fostul preşedinte Emil Constantinescu și fostul ministru de externe Adrian Severin l-au acuzat pe Traian Băsescu de iresponsabilitate. şi populism. Subiectul aderării Ucrainei inflamează spiriteleşi în Alianță, prefigurândo nouă încleștare între Vechea Și Noua Europă. Mai multe state vestice, frunte cu Germania și ţa, se opun aderării Crainei pentru a menaja Rua. România se află de para SUA și a altor țări estimembre NATO, susținând [E Viktor luşcenko şi deschiderea Alianţei către George W. Bush, înghesuiți Ucraina. » paginile 7 și10 pe axa Traian Băsescu -

Emil Constantinescu

Jurnalul Național, 2 aprilie 2008

Poliţişti la fiecare zece metri, maşini ale Jandarmeriei, dar şi echipaje de la Poliţia rutieră supraveghează zonele pe care se vor deplasa azi coloanele oficiale. Aceştia vor merge la Neptun, unde şeful statului român, Traian Băsescu, îl va aştepta pe preşedintele “american, George W. Bush.

epetiția generală organizată cu o zi înainte de serviciile de pază și protecție nu a fost ar mă fisurile de securitate au fost drastice. cut în e eroportului internaţion al 4 Mi hail Kogălnie icolonare. vehicule

lipsită de surprize,

rea maşinilor s-a

u mers pe pistă pentru a simula prelu 3 oficialilor. De aici însă. o coloană

le is unitatea militară din . Circulaţia rutieră a fost blocată pentru mai bine de două ore atât pe IDN2A şi pe DN39, dar şi în municiE stanța pe unul dintre cele ipatru trasee stabilite pentru deplaSarea coloanelor oficiale, care au

ajuns într-o oră la Neptun.

DOUĂ AERONAVE. Air Fore One va ateriza astăzi pe Aeroportul „Mihail Kogălniceanu“, avându-i a bord pe președintele Bush și staffsău. Cel mai probabil, o a doua aeronavă urmează să aducă imuzinele președintelui american. usafirul de rang înalt va fi transportat, după toate probabilitățile, una dintre mașinile aduse special pentru această vizită. Pe Aeroportul nternațional „Mihail Kogălniceanu“ va avea loc și o primire oficială, ar șeful statului român, Traian Bă8 va trebui să aleagă o cale rapidă de deplasare pentru a putea fi în timp util la vila de protocol „Nufărul“, din Neptun, pentru a-l întâmpia pe preşedintele George W.Bush. Militarii i americani cantonați la baza militară de la Mihail Kogălniceanu îl vor putea întâlni pe președintele american într-unul din momentele vizitei acestuia la Constanţa.

ITĂ | PREGĂTIRI PENTRU VIZITA PREŞEDINTELUI SUA

Repetiţie la Constanţa

SECURITATE. Zona Aeroportului „Mihail Kogălniceanu“ de la Constanţa a devenit obiectiv de grad zero

EXPLICAŢII

„Scopul simulării desfășurate în judeţul Constanţa a fost de de reacţie, coordonare și colaborare interinstituțională privind măsurile de protecţie și securitate ce urmează să fie aplicate pe timpul prezenţei delegaţiei americane"

Comandamentul Naţional pentru Securitatea Summit-ului

E =ma asi SE

TO e er a

ri da ra ”

[ | Şcoli închise

Autorităţile constănțene au continuat pregătirile pentru primirea oficialilor, Pe principalele bulevarde au fost întinse, de luni noaptea, benzi prin care îi atenționează pe șoferi să nu parcheze în zonă. Cel puţin 30 de școli și grădinițe din Ovidiu, Constanța, Tuzla, 23 August, Eforie și Neptun vor fi închise, întrucât se află pe traseele stabilite pen-

tru deplasarea coloanelor.

La București, toate mașinile din coloanele oficiale care preiau în aceste zile delegaţiile oficiale de la Aeroportul Henri Coandă sunt controlate antitero la intrarea în aeroport. „Pe Henri Coandă, pentru securitatea aeronavelor oficiale, la capetele de pistă sunt postate elicoptere de supraveghere ale Ministerului Apărării. Pentru o mai mare siguranţă, coloanele oficiale care

[ | Maşinile oficialilor, controlate antitero

vin să preia delegaţiile sunt controlate antitero încă o dată la intrarea în aeroport. Inclusiv mașinile de ambulanţă sunt verificate de echipele de antiteroriști“, a precizat Comandamentul Naţional pentru Securitatea Summit-ului (CNSS). Avioanele cu care sosesc delegaţiile sunt garate pe aeroport și puse sub paza forțelor antitero ale SRI. (c.v.)

Jurnalul Național, 2 aprilie 2008 (2)

Spectacol la Cotroceni

DEMONSTRAŢIE. Grupul clubului ANEFS va da o reprezentaţie

Sala de spectacole a Palatului Cotroceni va găzdui vineri dimineaţă un eveniment special. Este vorba despre un spectacol dat în onoarea soțiilor șefilor de stat, premierilor, miniștrilor, reprezentanților permanenţi ai NATO prezenţi la București cu ocazia Summit-ului Alianței Nord-Atlantice. Potrivit organizatorului ev de stat Mariana Bitang, acest spectacol, care va dura o oră, va fi emble-

grup vocal. Lotul național de gimnastică aerobică, condus de Maria Fumea, va fi invitatul special al spectacolului şi va oferi celor prezenţi o demonstrație. Evenimentul va fi onorat totodată de glorii ale sportului românesc precum Ilie Năstase, Elisabeta Lipă, Gabriela Szabo și Andreea Răducan. Deşi invitată și așteptată la București, Nadia Comâneci nu poate ajunge în țară decât după summit, respectiv la 7 aprilie, Alături de Ilie Năstase și de

înalților d nitari prezenţi la Summit-ul NATO, (Gabriela Antoniu)

Tratatul cu Ucraina, prelungit de Băsescu

După ce luni seara, d postul m blic, preşedintele 1 dur administrația Constantinescu pentru prevederile pe care le-a acceptat în Tratatul semnat cu Ucraina ieri, fostul președinte Emil Constantinescu și fostul ministrul de externe Adrian Severin (foto) au atras

| atenţia că Tratatul semnat în 1997

a avut o valabilitate de 10 ani, iar anul trecut Traian Băsescu putea să nu mai accepte prelungirea. „Declarațiile domnului Băsescu pun în evidență încompetența sa în domeniul politicii externe. Conform art. 27 din Tratatul de stat cu Ucraina, acesta era valabil timp de 10 ani. El se prelungea pe o nouă perioadă de 5 ani numai dacă nici una dintre Părțile Contractante nu anunțau, cu un an înaintea expirării sale, intenția de a-l denunța. În 2006, în calitate de șef al statului român, dl. Traian Băsescu putea provoca renegocierea Tratatului cu Ucraina. Prin acordul său tacit, domnia sa l-a reînnoit“, afirmă Emil Constantinescu, citat de Mediafax. Și europarlamenarul

documentului, deputatul (pe atunci) Băsescu și-a dat votul pentru adoptare. „Dacă tratatul ar fi fost păgubitor pentru interesul național, atunci din două una: fie domnul Băsescu, ca preşedinte al României, trebuia să ceară terminarea sa, fie, în cunoștință de cauză, a decis să nu o facă şi atunci se face vinovat de abandonarea interesului național pe care îl clamează“, spune Severin. Pe de altă parte, Adrian Severin spune că semnând Tratatul, Ucraina a acceptat astfel competența Curţii de la Haga de a interveni în problema delimitării platoului continental din Marea Neagră și România nu a fost astfel lipsită de acest mecanism în soluționarea problemei. (Anlela Nine)

Jurnalul Național, 2 aprilie 2008 (3)

PARLAMENT | PREMIERUL A VRUT SĂ VADĂ PREGĂTIRILE PENTRU SUMMIT

Tăriceanu, în inspecţie

Premierul Tăriceanu a descins ieri în control la Palatul Parlamentului, ca să vadă cum merg pregătirile pentru summit. Dar deşi şi-a anunţat propria preocupare pentru chestiunile organizatorice, premierul i-a sfătuit pe ziarişti să se ocupe şi de subiectele politice ale reuniunii.

Monica Iordache Apostol emulțumit că presa abundă în informaţii preponderent referitoare la

organizarea summit-ului

NATO, premierul Călin Popescu

Tăriceanu le-a atras atenţia zia-

riștilor că ar trebui să se concen-

treze pe informaţiile de fond. Asta după ce el însuși s-a dus la Palatul

Parlamentului să inspecteze sălile

în care se vor desfăşura lucrările

summit-ului, urmat de o cohortă de jurnaliști, Premierul a vizitat spațiile destinare reuniunilor oficiale ale summit-ului și pe cele în care se vor desfășura întâlnirile bilaterale ale României, precum și centrul media. Nu numai plimbarea prin Palatul Parlamentului

s-a făcut sub ochii ziariștilor, ci și

drumul până acolo.

CU AUTOBUZUL. Ca să ajungă la cortul din Parcul Izvor, de unde jurnaliștii își ridică acrediţările la lucrările summit-ului,

zate scaunele, fotoliile, birourile și covoarele, Tăriceanu le-a indicat ziariştilor şi ce este important. „Cel mai important lucru pentru acest summit este conținutul politie al deciziilor care se vor lua și recomandarea mea, dacă îmi permiteți să fac una, este aceea de a vă concentra mai mult pe elementele politice care vor marca acest summit, și cred că aici rezidă interesul major“, a declarat el la finalul vizitei. „Vă pot spune că sunt impresionat de dimensiunea elementului de organizare. Vom avea, pe lângă numărul mare de delegaţi la nivel oficial, și un număr foarte mare de participanţi, de ziariști. Lucrurile, din punctul meu de vedere, sunt foarte serios pregătite. Trebuie să remarc amploarea pregătirii, care depășește elementul de organizare de la summiturile precedente“, a mai spus el, adăugând că are emoții în legătură cu desfășurarea reuniunii pentru că îşi dorește să fie „o reuşită“,

ÎNTÂLNIRI. Tăriceanu are și el propriile întâlniri în perioada de desfășurare a summit-ului, fiind programate deja întrevederile cu

Jurnalul Național, 2 aprilie 2008 (4)

mn Micu URAL UL APOHAL

Timbre cu folie de aur

NATO", timbru care e Partea specială a acestei emisiuni filatelice es e ale minicolilor cu opt timbr imprimate cu folie de aur

argint, o premieră tehnică pe România. Macheta grafic realizată de artistul plastic Oct vian Penda. Victoria, personaj feminin mitologic, rtă intr-o mână ramura de măslin, simbol al păcii, iar în cealaltă, seutul decorat cu un bla zon, reproducând detalii din a mâniei. „Roata soarelui“ sau v tradițional a

au fost

u de

roa:

tesugului sculpturii în lemn. redă a brațelor Rozei Vânturilor,

Măsuri de securitate | sporită la Poşta Română

-curitate au fost luate și de Poşta Română Astfel, icut legitimaţii spe: ciale de acces pentru lucrătorii de la Biroul de Schimb Internaţional de pe Aeroportul Otopeni, iar întreaga coreapondeni coletele sunt scanate cu aparate cu raze X la intrarea în centrele de tranzit

orii din oficiile poştale de pe traseele coloane lor oficiale din București şi Constanţa au fost instruiți cum să reacționeze în cazul în care apar incidente de orice fel care ar putea

suri speciale de

pune în pericol siguranța angajaşi a celor care trec

ătorii atașați la cele două n incinta Palatului Parlamentului au urmat procedurile standard de verificare aplicate în cazul celor care au acces în zona desfi Summit-ului. (Alexandru Rădescu)

Trafic supermonitorizat

Pe lângă curăţenia £ tămânile de dinaintea Summit-ului unde mai pui că de-a lungnil culoarului unio și în punctele cheie pe unde vor trece delegaţiile au fost amplasate camere de monitorizare, Și la Centrul Operaţional de comandă al Ministerului de Interne și Reformei Administrative (MIRA), înființat în premieră pentru țara noastră, care asigură interconectarea cu dispeceratele și centrele operative ale structurilor MIRA, precum şi cu sistemele informatice ale tuturar instituțiilor, au fost poziționate astfel de camere, Dar, cum orice minune ține doar trei zile — în cazul nostru patru, atât. cât

Telefonie la

Operatorii de telefonie au luat măsuri speciale pentru asigurarea telecomiunieațiilar, Directorul executiv de operațiuni al Romtelecom, loan Botiş, a declarat că 1.000 de circuite telefonice și de date au fost instalate în 2 săptămâni pentru summit, fiind nevoie de 6.000 de metri de cablu doar pentu ricorda-

durează Summit-ul dela București, la sfârșitul „show-ului“, potrivit unor. surse din cadrul MIRA şi SPP, acesteu vor fi demontate, (Mara Răducanu)

superlativ

de telecomunicaţii şi terminale Departamentului de Organizare a Summit-ului, precum şi reprezentenților ambasadelor și delegațiilor străine ale țărilor participante. Potrivit Orange România, Palatul Parlamentului beneficiază de o atenție sporită datorită numărului de apeluri simultane ce se var efectua pe durata summit-ului, prin reconfigurarea şi upgrade-ul echipamentelor radio tare în momentul de față asigură serviciul operatorului în interiorul clădirii. Și oficialii de la Cosmote spun că şi acest operator colaborează cu organizatarii Summit-ului pentru asigurarea de servicii de tele- „comunicații. (M. Manole, A. Rădescu)

Jurnalul Național, 1 aprilie 2008

e 0SNI NI: Me &

SUMMIT NATO ÎMPACHETAT ÎN MĂSURI EXTREME DE SECURITATE

George W. Bush deschide balul

Vaz Dumnrescu/ JUSINAL IL: NAŢIONAL

P reşedintele SUA, George W. Bush, a sosit ieri în România pentru a participa la cel mai important Summit 4 al NATO din istoria Alianţei. Bush este pentru a doua oară în țara noastră, de data asta pentru a fi alături de zeci de șefi de state și de guvern, precum și delegaţii oficiale din ţările membre şi din state invitate la summit. Venirea lui în România, ca şi a celorlalţi delegaţi, a impus luarea unor măsuri draconice de securitate atât la Bucureşti, cât şi pe Litoral, unde urmează să se afle preşedintele SUA. Paginile 4, 5, 6, 7, 8şi9

Jurnalul Național, 2 aprilie 2008 (5)

| FIRMELE, OBLIGATE SĂ-ȘI IA VACANŢĂ

Summit NATO cu pierderi

Restricţiile de circulaţie şi regulile stricte de securitate impuse pe traseul culoarului unic vor provoca pierderi de zeci de mil de euro firmelor care îşi desfăşoară activi tatea în centrul Capitalei

Daniela Ivan Elena Stan

ein taţi de Summut sunt transportatorii, „În egistrăm pierderi de zeci de mii de euro d

, viteza de deplasare Pierderi se înregistrează la toa tipurile de transport. Cel mai impor tant este că aceste pierderi le contabilizăm noi, neavând posibilitatea să le recuperăm vreodată, Ac Summit NATO este o piatră atârnată de gâtul agenţilor economic xplicat Augustin Hagiu, președin tele Federației Operatorilor Români de Transport, De ase ştia au spus că dirijurea traficului şi soluţia aleasă la Aeroportul Otopeni dau dovadă că autorităţile române nu sunt pregătite pentru organizarea unui eveniment de o asemenea am: ploare. „Nici acum balizele care deli. mitează culoarul unie nu sunt umplute cu apă sau nisip, iar din cauza vântului au avut loc accidente, În plus, toată lumea știe cum se circulă pe şoseaua de centură a Capitalei, care oricurn este sugrumată, jar pe perioada Summit-ului va fi aproape impracticabilă“, a declarat Hagiu.

LOW-COST. Companiile lowcost Blue Ar, Wizz Air și Myair au anulat toate cursele pe perioada Summit-ului NATO, având pierderi de zeci de mii de euro. Astfel, Blue Air a anulat 30 de curse, Wizz Air își va anula toate cele 20 de zboruri, inr Myair a anulat 28 de zboruri, „Am preferat să preluăm aceste costuri suplimentate, reprezentate de anuJarea curselor, decât să creăm haos în privința trunspartului aerian de pasageri. Vor înregistra pierderi de zeci de mii de euroîn cele trei zile în care Aeroportul Băneusa va B închis pentru Summit-ul NATO, Cele mai mari costuri vor fi cele cu relocarea aeronavelor, pentru că, dacă nu se

e pe Aerapor

lic torului nulat 8 pă r fi irehuit să se desfăşoure pe pa tului NAIPO, dar nu amdat â TARI

a deo

inregistra pierderi din «

celor 51 d perciale p

ada Summit-ul

tuate Ma m din

rămânând pasagerii au fost anunțați

iliri, Dacă va

mp d ste an fi vorba despre pierderi se va ob va numai în urma unur analize eco

nomice interne, ne pesta vrea lunit, nu arat Mă dălin 'Tudor, purător de cuvânt al

TAROM

AFACERI LA COTA DE AVARIE. Restricţiile impuse la circulaţie, precum și la accesul în zonele respecţive au determinat multe firme private programul de Jucru oprească uctivitatei

Multe dintre firmele care au se: diul în Hotelul Marriott, acolo unde este cazată delegația americană, au preferat să nu lucreze din cauza restricțiilor la care salariaţii trebuinu să se supună. „Accesul personalului se va face printr-o poartă unică și este de presupus că vor fi cozi imense, în plus trebuie să ne supunem. unor restricţii legate de internet și de telefonia mobilă”, spune Corneliu Teofil 'fteaha, patronul firmei Teaha Management Consulting. EI a mai adăugat că a decis ca firma să se închidă în această săptămână, pentru a evita

schimbe chiar să-şi

mit. M

une lanel Blănculescu

Consul ianiță și Inveat

ii Financiare

HOTELIERI. Dei o recunosc cu jumătate de gură, pierderi vor avea şi hotelurile unde sunt cauzale delegaţiile străine. Într-o perioadă ârile vin nu numai camerelor, ci și din urant, ruletă,

normală, înca din închiriere: celelalte servicii piscină oto, Hotelierii spur mai pot să-și închirieze nici sălile de conferință, ce oaltă pagubă. „Summit-ul NATO este o afacere bănoasă, însă doar pentru hotelunle de renume, care vor avea toate camerele ocupate, e: lulţi va fi un dezastru”, apune Mihai Râniţă, secretarul general al Patronatului Hotelierilor din România. Potrivit acestuia, un astfel de evenimont aduce pierderi hotelurilor care nu sunt parte a cr tului cazare, deoarece vor fi evitate călătariile de ufaceri sau cele: turistice,

| Program suspendat

Administraţia Fonduluii Imobiliar, instituție aflată în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, anunță că în perioada 31 martie- aprilie programul cu publicul este suspendat, Toate plățile câtre Administrața Fondului Imobiliar (AFI) se pot efectua prin ordin de. plată sau mandat poștal de la. orice bancă sat CEC, se precizează într-un comunicat remi

luni de municipalitate. Conturile puse lu dispoziție sunt.

următoarele: RO12TREZ, 7098 002% XX00 0009 — HG 391/1998, OG 19/1994, Asocieri, Legea 114/1996 -— rate, avunsuri; ROBS. TREZ 7035 021X XX00 0128 — Legea 112/1995 —rate, avansuri; ROBĂ TRIEZ, 7035 028X XX0D 4291. cote aport, chirii SAD, chirii locuinţă, concesiuni, sulte, despăgubiri, Legea 61/1990, Legea 85/1997, Legea 7911997; RO03 TREZ 7035 026% XX00, 0135 — cheltuieli judecătoreşti, taxe judiciare.

Jurnalul Național, 29 martie 2008

SUPERLATIVE. Catalogat drept o clădire faraonică, Palatul Parlamontului oferă suficient spaţiu pentru desfășurarea celui mai mare Summit din istoria NATO

PREGĂTIRI | CLĂDIREA PARLAMENTULUI A PRIMIT FAŢĂ OCCIDENTALĂ PENTRU CEL MAI MARE SUMMIT AL ALIANŢEI

Palatul lui Ceauşescu, gazdă pentru NATO

Opt luni de pregătiri, 600 de jate după placul oficialităților deJa . cântărește cinci tone, și celui mai trecareunacuocapacitatede 400de _ ciente grupuri sanitare, bine puse

oameni implicaţi, 150 de vo- Brixeles: Restaurantul fosişiel . impresonane candelabru, cuo greu: locuri traduceri imulane ingatru „la punet Gheorghie a adăugat i untari, 260 di ofiţeri de legă. | închis vreme de două luni pentru tate detreitoneși 7.000 debecuri, În | limbi,două cuocapacitate de 120de unul dintre specialiștii Parla cell ) câteva vehimbări. Și, pentru ca totul | exterior, clădirea a fost îmbrăcată | locuriși traducere simultană în trei | tului a calculat că „la ni mru d

tură, peste 30 de săli pregă- - săiasăca lacarte,accesulziariștilor | în culoarea NATO, Trei bannere limbi, trei sălicu o capacitate de 90

tite şi 25 de milioane RON şi parlamentarilor a fost interzisân _ uriaşe de aproximativ 15 metrilun- de locuri fiecare fără traducere. În ituite. După două săptă- clădire începând cu 20 martie. gime cu sigla Summit-ului au e ie: i “amplasate de o echipă de alpiniști

sn de miine ă zii noeple: LUCRĂRILE, ÎN SALA utilitari pe aripa Palatului dinspre

Camera Deputaţilor, gazda ei

UNIRII. Pentru reuniune se va . Parcul Izvor, alte trei bannere —pe a ela i Summitului NATO, aşteaptă ţalosi mai puţin deco treime din | fațada principală a clădirii dinspre e E E eee A doremma acum cu sufletul la gură Săi capacitatea totală a Palatului, care. Piaţa Constituției, pe unde vorintra Sonic n entre treacă pragul înalții oaspeţi. are o suprafață de 380.000 de metri NATO. i tari diu deputaţii dn teritoriu.

.000 de săli, fiind a doua

Carmen Vintilă

alatul sitinan e va fi

Jurnalul Național, 29 martie 2008 (2)

Primăria Capitalei se căzneşte în aceste zile să ascundă gunoiul sub preş după ce ani la rând l-a lăsat să mustească pe străzile oraşului. Comunitarii de pe traseul Summit ului NATO. sunt ridicaţi şi îndesaţi pentru o săptămână în cele două adăposturi existente în Bucureşti.

Carmen Dragomir

ână luni, maidanezii care au ghinionul să hălăduiască pe traseul Summit-ului vor fi vânaţi de echipele de la Administrația pentru Supravegherea Câinilor fără Stăpân și înc grămădiți peste cei 300 de comuni: tari deja aflaţi în centrele bucureştene. Zilnic, până la începerea manifes-

trupezi tescu, director

vaccinăţi, iar peste o si f& eliberaţi, conform legii, din nou pe stradă. În lipsa unei reglementări care să aducă o soluţie pentru micşo: area numărului maidanezilor, situația comunitarilor a rămas înc menită din ianuarie 2008, interzis eutanasierea până la începutul anului, ecarisaj al primăriei ridica 80 de câini pe zi. după apariția Legii 9/2008 privind protecția animalelor, câinii fără stăpân nu taai pot fi adunați din lip. să de spațiu in adăposturile existen: te. Niei de sterilizat nu se pune pro: blema, deși și autorițățile şi ONGurile susțin că au resursele necesăre. Prin legea actuală, „sterilizarea se face numai în momentul adopți Nu putem să sterilizăm toţi câinii. Noi suntem instituție de stat şi vespectăm legeal:, afirmă directorul ACSC. În cursul acestui an va fi deschis un al treilea adăpost du 0 capacitate estimată la 500 de locuri, Mai nimic pe lângă cei 40 de mii de mai: danezi care hoinărese prin capitală.

STATISTICI ȘI PĂRERI. Departea cealaltă, fundaţiile pentru protecţia animalelor susţin că acţiunea autorităților este inoportună. „Nu mi se pare o soluție, cei afară ştiu care este situaţ

Jurnalul Național, 21 martie 2008

lransparenţă

„Ne aflăm cu toate lucrările în grafic în acest moment. Se va lucra nonstop, iar începând de luni voi supraveghea personal, timp de două săptămâni, toate lucrările“, a declarat secretarul general adjunct al Camerei Deputaţilor, Mihai Unghianu (foto).

Detaliile legate de achiziţiile efectuate pentru Summit vor fi oferite presei după două săptămâni de la încheierea lucrărilor. „Atunci vom prezenta toate documentele care au stat la baza desfășurării achizițiilor publice, toate detaliile legate de cos-

turi, de firme“, a mai spus Unghianu. „S-au respectat toate procedurile de achiziții reglementate de legislația română. S-a mers pe cerere de ofertă, dar au existat și contracte cu negociere directă, dar din mai multe surse“, a precizat secretarul general adjunct. Potrivit lui Unghianu, s-a recurs și la achiziţii directe, pentru că au existat unele disfuncţionalităţi, cei de la Bruxelles comunicând necesitățile pentru săli prea târziu. „Au existat unele probleme de comunicare între MAE, Cameră şi MapN care şi-au găsit rezolvarea undeva între 10-15 februarie, şi din acel moment s-a schimbat modul de lucru între instituţii și s-a ajuns ca NATO și MAE să dea detaliile legate de configuraţia sălilor“, a explicat Unghianu. El a subliniat că toți câștigătorii achiziţiilor au fost verificaţi de SPP împreună cu alte instituţii specializate, conform legislaţiei privind siguranţa națională. Firmele respective au fost pi omite poate

ați, seriozității si cifrei de afaceri. SE OailAă gi

Adevărul, 6 martie 2008

Jamie Shea: Alianţa ar putea

primi noi atribuţii la B

Jamie Shea, director de a vorbit int an inter pie. ali are politică la NATO,

despre subiectele fi

ierbinţi care se vor afla pe agenda

summitului de la București, despre sit , ituaj după momentul Kosovo. şi despe imi er ev

Interviurealizat de Alina Anghel

Adevărul: Care credeţi că

Sel ia sensibil subiect iscutat la summitul. N,

din Bucureşti? Et

Jamie Shea: Summitul de la București e unul foarte ambițios. NATO nu este doar o organizaţie care acționează în Afganistan, este o alianță care trebuie să apere cetățenii țărilor membre, Vorbim aici despre învestirea NATO cu un rol în gestionarea noilor provocări ce țin de siguranţă, precum. securitate energetică, cyberatacurile, armele nucleare, terorismul. Nu cred că participanții la summit vor apuca să doarmă prea mult. Prezenţa lui Putin la Bucureşti demonstrează că, în ciuda dificultăților, avem o agendă de interes comun. Noi luptăm împoriva terorismului, a proliferării armelor nucleare, la fel şi Rusia, Când vom -pleca de la București vrem ca lumea să fie un loc mai sigur decât înainte de summit.

- Care ţară consideraţi că are cele mai mari șanse să adere la NATO în aprilie?

- Eu sper, şi aici este vorba despre părerea mea personală, că va fi o extindere ambițioasă, cu cât mai multe țări cu putinţă. Vrem să arătăm lumii că ușa NATO e cu adevărat deschisă, că Organizaţia Atlanticului de Nord e o bună modalitate de a aduce stabilitate şi securitate, că suntem serioşi atunci când spunem că avem o motivaţie morală. Scopul nostru e să integrăm țări care au lucrat cu noi, prin planul de acţiune pentru. aderare, care au contribuit la operaţiunile noastre şi au dat dovadă de solidaritate.

- Credeţi că Georgia are vreo şansă să primească Planul de Acţiune pentru aderare (MAP)?

= Nu știu, va avea loc (azi - n.) o întâlnire a miniștrilor de externe. Încă nu s-a luat o decizie în acest sens, Când eram purtător de cuvânt al e) regula dei ANE era să nu nici în legătură cu torul. Cred că, de fapt, chestiunea-cheie e să demonstrăm Georgiei şi Ucrainei că ușa NATO e deschisă şi pentru ele. Uneori, paşii individuali,

CZU E

În locuri precum Kosovo

sau Afganistan, când pui resursele UE şi NATO la un loc, ai un succes mai mare

termenele-limită sunt. greu de prevăzut, dar chestiuneacheie este ca opțiunile să fie acolo, ca mesajul transmis să nu fie unul negativ, să nu fie o respingere, ci să fie un mesaj pozitiv, care e esenţial pentru a încuraja reformele lor democratice.

-Seva afla securitatea Kosovo pe agenda summitului de la Bucureşti?

- Sperăm ca până la summit manifestațiile să înceteze, spiritele să se calmeze, kosovarii să se concentreze pe aspecte pragmatice, precum. construirea economiei, lupta împotriva corupției şi crimei, integrarea sârbilor şialtor minorități în viața politică şi economică a provinciei. Vom păstra 16.000 de soldați în Kosovo, sperăm câvom opri orice. incidenteviolente, ne vom asigura că extremiști nu se vor infiltra în provincie și că vom. menține un climat de stabilitate, mai ales pentru a proteja populația sârbă. Este foar-

te important ca populația stiva

loc. Nu vrem să se întâmple ceea ce s-a întâmplat în 1999, vă amințiţi raidurile aeriene NATO în urma cărora mulți sârbi au plecat, deşi noi nu asta ne-am dorit. Este important să construim un Kosovo ntultietnic. Pentru aajunge la reconciliere între Belgrad și Priștina, Kosovo trebuie să aibă atât o identitate sârbă, cât şi una KOsoVvaroalbaneză. Nu există un termen de retragere a trupelor KFOR. depinde de evoluția situaţiei. Planul Ahtisaari prevede câ trebuie formată o nouă forță de securitate în Kosovo, care să fie controlată democratic. NATO va juca un rol-cheie în acest proces.

-Cecredeţi că seva întâmpla în Republica Srpska?

- După ceea ce s-a întâmplat în Kosovo, comunitatea

ești

internaționalănu cred că mai e dispusă _

să accepte şi alte schimbari — de graniţe în regiune. Trebuie sătreacăo perioadă de consolidare. Kosovonu: za intăun precedent pentru alte cazuri. Poate unii or săl re dreptprecedent, dar nu este. un caz “sui generis”, special.

- Există voci care susțin că relaţia UE-NATO nu e cea mai bună. Este adevărat?

- Nu este un secret că relația ar putea fi mai bună. Avem nevoie, la Bruxelles, de o relație strategică cu UE, pentru că ne confuntăm cu provocări comune, cum ar fi securizarea graniţelor, stabilitatea în Afganistan, atacuriJe de tip cyber, securitate

energetică, terorism,

reacţia naționale. În locuri precum Kosovo

maimare. Ar fi nevoie de o mai bună cooperare politică, şi lucrăm la acest aspect.

Alte surse (imagini indisponibile):

  • Jurnalul Național, 21 martie 2008