30 martie 1998

Demisia lui Victor Ciorbea

Victor Ciorbea își dă demisia din funcția de prim-ministru.

Demisia lui Victor Ciorbea, văzută în presă:
Adevărul, Revista 22.

Textul articolelor (transcriere automată OCR, poate conține erori):

Revista 22, 17-23 martie 1998

n ultimul timp, de

ie cotate şi menţinere arinstabir - nu impor de gaz din aţi politice în regiunile caucaziană __ ntre FPS şi ABN-A MAI. fostei Iugoslavii, unde intere- — experiză în sfera ship

siiuație politică, dacă mu. sele de securitate ale Moscovei nu vor

area pentru manage!

a. supusă, n orfee caz, e miri. să piarâă teren. Flancată între nul ind și cum, zig:zagurilor celor mai . focar din Kosovo și vechile focare din teptate. estul caueazian al Mării Negre, de in:

Dar dacă aceste Jueruri sint cunos-

ste și discutate pe lar, n

Aaşacum Strategiaui

mice susținute a rușilor în țările balti

acia sau România, sesizabilă în ultimul timp, oboseala și neincrede

Macedonia, şi prin repercusius ea occidentală,

Bulgaria estul european,

cină e vorba de sud. găsesc la Buc

o-srb are și un sub igioe, n astăzi, aliaţi involuntari, în criza

Reaprinderea un i. de soluții politice şi de energie a de

re creştini și musulmani în sud-estul Europei, va putea avea Ro consecinţe și în rela u în

Turia. Îngrijorarea și alarma diplo mâniei, Greciei și Turciei, care şi-au .ligioase

pus miniștrii de externe la treabă, . perimente

+ Sane cunoaștem cazu e oi Țon - Panu o recuperare a

se Cart hm, Ie-o Ame Durată de stătea crezu și anotunente ca se schimbă de oz mt pă cum o ere mese Cal. ce ta, tntsă şi ce ez i să pa N apanerii oază în a hora Ca doua că a puse de Editura Cartea Creștină în atena Ciror sti vaeaza, în maaa pna

corola crezu cpt soârtr N. Dr. lot Țon i Și necestatea

Carţile noastre pot fi co [altă ci Tel: 059143 67.34 - Fax: 059; zi 3

nia trebuie alitate și în percepțiile oceiden. tale, cit mai repede, de blocul ge

matică preventivă ale Bulgariei tie volatil, expus ma

e desprindă,

DAN PERI

îCUFtRAnt a, ȘERBAN ORESCU Mandţ ratia TANA ca PATA 100 CAL CRESTEA, ERE

Mihai Ursach

Nr. 11 (424), 17 - 23 martie 1998

Au -e frică de Alianţa Civică?

ească a inc

Înagtaja susţinută cu care urmărim ş i criza politică din România, v aniinescu face notă disti e se înlimSimplom de democraţie, şi nu de instabiitate sau criză. Deşi navighează în n i aul, ba însuşindu-și plaltorma Po, ba cernd PN fispundere guvernarea, cu eșecintee insuși a pierdul din popularitate ele ăplămini, chiar dacă, la un moment dat, de ntinescu ia fost scitbă în public de specia timare, făcur in Oanda, potrivi! căreia criza n-ar i decit un fel de enocraţe în exerciţiul funcţiunii, nu este alit de depasată Patamentul votează, premierul îşi primen dori de cabinet, consilierii şi ja, parteneri de coalie se-ntlnesc de mai mul decit ar face-o dacă lucrurile ar sta bine etc. el ce im este că bugetul pe 1998, totuşi, na o Îi că unu dn paridee de guvernărint este princ pari de opozițe și domină mediatic republica, era șinqjalza nugolului polii cotidian, ca Și cum a î principalul partid poltic românesc, deși nu este, IG conform alegerilor, nici conlorm sondajelor. Ferma, domnul Constanlinescu ar avea dreptate. i Serie, privindu-l pe primul-ministru, chiar, în vina democraței no a oizi, în definiv, ca na spunem că pină şi criza, atunci cind nu termie șiea o manifestare de democrație pusă la ine. Personal, inci să cred în continuare Că alaîndreptat impotriva primului-ministru Ciorbea doar virful unui aisberg de taciici şi strategii pe tare aces! partid minor vrea să le impună, exiraelecto3 și extapariamentar, evoluților politice din Fomăa Mind pe efectele negative ale relormei in lară, poe şi neincrederea cetăţenească faţă de poceri pornind de la confuzia pe care percepia sim 0 fac Ira un politician incapabil şi gerontocrația CDistă, prin forța naturii epuizată şi a capătul de pettormanță, plecind de la impactul pe care

SAPTÂMINAL EDITAT DE GRUPUL E

ea lui Tony Blair în Anglia Și erhard Schroeder în Germania îl elor eu ocial-democraţi ji ate, PD-ul manipulare şi ndă mediatică, a reuși să pună în chestiune întregul eşichier poli

De la o lună [a alta, primul-ministru t dintr-un person a cărui dispa

națională. Miniştri PD apar acum, la

mari ai reformei, deşi au vislit, chiar

EMIL HUREZEANU

incă puţin şi gata

mai dihai decit alţi, a barca ce luase atita apă. Spec: trul extremismului vadimist reuşeşte să-i calmeze în pretenţi electorale pe toți actorii titulari în piesa poliiFă românească. În doar două luni, PD a făcut o demonstralie admirabilă de măiestrie tactică, obținind, Sin punct de vedere politic, strict tehnic şi formal, beeficii incontestabile.

o acestei performante nu sint însă doar iminenta plecare din fruntea guvernului a domnului Ciorbea. său lovitura cvasimonală incasată de principalul partid de guvernâmint, PNȚCD, în condiții de pace. | fregul mecanism al regulilor democratice, al contractuia! poltic şi de onestitate care trebuie să funcționeze înve parteneri — ie ei oameni de afaceri sau aliaţi polr tei =. într-o democraţie va avea de suferit, atita vreme, (îi comportamentul Partidului Democrat a indicat că intrigile interpartnice, interesele de grup, lacticile de infivânțare a mass-media - deci un Întreg nstrumer

Cine guvernează cu adevărat România?

Distrugerea satului românesc

tar non-transparent, non-controlabil — au avu ciștig cauză. Boicotul, intriga şi conflictul s-au legitimat în ultimele două luni, în politica românească, ca

eficiente. PD treb tat, societatea româneas compătimită, însă, pentru ușurința cu care a căzu vic:

reforma.

Un elect principal al crizei declanșate şi instrumen tate admirabil de PD este şi reanimarea unei imagini a României în ochii r, pe care alegerile din 1996, maginea unei țări unde schim: barea iaţile (romanian. wobbles", cum a titrat Economist la începutul crizei) țin de esența

>mportamentului politic şi public. De aici, a concluzia

români nu te poli baza“— concluzie care în uli-

nii a fost mereu aclualizată de atitudinea a-

oncertantă a liderilor români, în fața unor

crize majore — nu e prea mare distanță. Uneori, înşela: rea increderii unui aliat, străin îndeosebi, a fost sinoni-

area unui interes najional vital. Repetarea

acestui model insă, în viața pollică internă, de această

dată, oricit ar ține de traseele oscilante ale oricărei

democraţii funcţionale, e discutabilă şi de rău augur,

într-un moment cind doar odală cu increderea străinilor vor veni şi investițile şi apartenenja la NATO sau UE.

S-ar putea ca PD să aibă acum ciştig de cauză. Pe termen scurt şi incomplet, însă. Ar fi de dorit ca acest cîştig să fie şi al României, și al reformei, şi al democraţiei. Personal, mă-ndolesc. Acest partid și liderii săi și-au asumat, poate fără să-şi dea seama, 0 răspundere care le va bintui energic nopțile salvate din şediniele nesfirşite ale aproape fostului guvern Ciorbea.

NTRU DIALOG SOCIAL € ANUL IX € 16 pagini € 1.500 lei

Adevărul, 30 martie 1998

Cotroceni

„ Victor Ciorbea s-a

„important comunicat pentru ţară“. În

şi a lui lon Diaconescu, care este

s-o fi declanșat vreo voia să comunice ţării

CI | e a ai an in mo Tporţ ZI șI jet rifele Pe odifiale ? 2 procuror din Bacău, Atel : “at 1888, seria a cincea 0.000 | vor rămâne o ri ul in ui RR Umbrărescu vă IN . urte , | Tr an sp U iara e Au Bacău, la Yi hy, - [) an i metroul. știa menu sape! tacă ul dezastrului | un ŞI ă de „m Personal aţi făcut reg, N) ] ren ntru | com _Regia aan m comis acest (...) Sun ca Mag € E: | cureşti şi. i 4 | Transpor „propus. jumătate din Procurorii a Aa EA [) (RA ui Concurenţei m dar prin relaţii a rămas aul | N (=) a Sua ori ei 4 specimen inbue nt oma călătorii de la 1200 lei 18 martie 1998, procuror, (În deși IRU la 1350 i Con- a Pr proGu nau Radu, de ia Ma, ti X a înaintat O) pia) a 2 buzele omului, l-a lovit cuci MAL e câteva săptămâni trăim într-o lume a absurdului. Nimic nu se ME 6 cumentație prana E 1500 lei.. a trimiteţi o anchetă la Baoay Pui Piri mai leagă. Scena politică românească a devenit un fel de Hyde aa [e Ai de la 1350 5 a procurorii care sunț ame ing | Park, unde oricine se poate urca pe o piatră pentru a debita tot | fului un = finalul sesizării că II e ori . La mijlocul săptămânii trecute ăi ortul feroviar 5 atfidatat unu Urgent a î.. nu faca. un E i | Ţrasp 3 tea ară din magistratura SAS ay că are el de j m | ae TI = Ştefan, catalogat drep 2 P'Otuay ţa preşedintelui Constantinescu aţi | Societatea sai Procurorul reclamat €pt baţi, și ul PNȚCD şi al C.D.R., anunţul a stârnit frisoane. S-a întâmplat tă | mală a Căilor idee conform Ligii al- pe la toate | “e RR grav de vreme ce nu mai suportă nici o amânare: s-o fi descoperit e | înaintat Oficiu i = oa e ră ctualmer, complot, ne-o fi declarat cineva război, 2 | Concurenţei! apei m a “unea de Apel Bacău, VF Pop, ă nimicitoare. Da de unde! Victor Ciorbea at | erea de a CIEŞ îi : Oac, E fi, el rămâne la Palatul Victoria şi nu va răspunde decât în | 8.9 Ia sută tarifele la = SeNIl de dire ii qi orice ar fi, mâne şi pl , | Du de călători . cții din Marii Adunări Naţionale.

| şi marfă OREANU, L. BUDIN,

ajunge la 2000 lei

trul Dinu Gavrilescu :

costurile, dar o dată cu asta Şi pierderile. Fără îndoială că acest lucru se va reflecta în mod negativ în preţurile produselor agricole. Dacă aceste tarife îşi continuă escalada, asociat şi cu creşterea preţului la carburanţi, care fost absorbită şi nu s-a reflectat în totalitate în creşterea prețurilor la produsele alimentare, cred că ne putem aştepta la majorarea acestor preţuri. Sunt sigur că preţul pâinii nu va creşte substanţial în următoarele luni, fiindcă, de regulă, grâul este deja cumpărat. Va creşte însă treptat, ajungând până la 2000 lei, fiindcă grâul este şi el purtător de credite la care se plătesc dobânzi, dar probabil că o dată cu recolta lui "98 vom înregistra o creştere mai semnificativă a prețului la pâine“. (C, Terziett)

Răzvan POPA

:Sunt Împotriva numărului de

Conform HG nr. 43 Cabi

> - 49, Cabi

- Naţionale se va transforma pe m MApN, iar şeful acestuia va avea = de stat. Proiectul este Valabii şi civile, numai că, în Armată, a, dr a - Care presupune şi Creşterea a re este total inutilă. Ieri, în Câdruj e: a Siatul Major General, Majoritatea pui a din MApN âu respins ideea Modif 3 cabinetului şi a umflării acesteia să i. posturi. Secretarul general al minisana u să devină un fel de Cap al insti peste deloc agreată, încă un Şef pes, m Nefiind de dorit. (G.Ș.)

:Directorul SIE afirmă ;mafiile din CSI sun;

Cresy

Creta,

une

Mini

und de destinele ţării, dacă măcar tale, să reacționeze imediat şi să

ți la primul gest de curaj de despri ânt despre gestul de lunatic

iunea“ la o sarma a celor 40 de

it de festivități, ri asemenea momente de delectare

iei, când destinul ei se joacă a celor ce ocupă vremelni caracterizată prin pros şi mizerie. „Contaţi pe liberali!“ le reia metafora stupidă cu lumina i Doamne, îl vom traversa dacă pu orba de lumina speranţei. Dacă e tori de calambururi că majoritatea aptă nimic de la actuala coaliţie.

al premieri e imaginea unităţii de monolit a partidu a rândul lor, liberalii, întruniţi în con, asortate cu epigramele de ocazi “octogenarul Mircea Ionescu-Quintus

Declaraţia politică adoptată v

peritate şi democraţie, câ

fi aşteptat ca după o asemenea iniţiativă stupefiantă cei ce

ei sunt în deplinătatea facultăţilor

pună lucrurile la punct. Preocupaţi criza profundă din propriile rânduri, centrându-se îndeosebi asupra co plicității: cum să facă să reiasă că acceptă schimbarea primului-ministru, s-o spună direct, doar-doar îi vor mai

țărăniștii au ignorat incidentul, municatului ce urma a fi dat

potoli pe partenerii lor liberali, indere de sub tutela PNŢCD. Nici ului, nici un cuvânt despre şti. Comunicatul trebuia să lui pe calea spre neant.

gres extraordinar, s-au ţinut mai e ale preşedintelui „ care le-a promis că le va mai şi la anul şi la mulţi ani de-acum orbeşte de „destinul liberal“ al

țărăni

, în fapt, la ruleta iresponsabilității

fotoliile puterii, despre o ordine nd ţara se afundă sună ca o ironie finalul declaraţiei, de la capătul tunelului, pe care, rtăm lumina cu noi. Presupun că aşa, e bine s-o ştie şi peneliştii românilor nu mai speră şi nu mai

sactive în România

= priveşte pe democrați, nu cred să fi avut motive să se bucure 4 5 Principalele pericole | nsiliul lor naţional de coordonare pentru ce-a ieşit din ultimatumul . la cai y Hi durile din bu et m Romănia, în-contextul inter i ntru a-l schimba pe Ciorbea. Prea multă y a z sai: = ST stra ceea ce ştie toată lumea; că acesta plătească creditele m 9upărlor crimei organize, vin dap “nehotărât pâbil să facă-retorma. Nu însă de aluseşti, a organizaţiilor moldovene ș ei se agită atâta locotenenții

lui Petre Roman, ci din cu totul alte

Baceasta şi din partea celor ueg mbiţii personale şi reglări de conturi

„ ranscaucaziene, a declarat vineri da

, care ţin în primul rând de a premierul şi chiar în interiorul Partidului Democrat. urii care au urmărit cu detaşare cel aceeaşi țară, au fost udemeriştii.

n „taxa Băsesey“

irca 100 milioane dolari (echivalentul în le; în lei).

eputatul PD a Subliniat că „aceşti bani exit

] buget, Sunt scriși, dar nu se inten

ționează tive, care ţin strict de zona razii fm prin alineatul menţionat rilor minorităţii maghiare. Abia în clipa în care a fost respinsă bi te cercat să dea o formă legală m Aer : a nţa 22, privind administraţia ] E area aici sume din fă pa a Ele căror capitaluri pătrund într-un ca girea a îi priveşte şi us ia pat A soiaeal aa a i ice, „Această preve a fost a ilicit, cele mai active fiind mafiie îziet prinde în acest haos general atitudinea de neimplicare afişată de x şi nu guru În Care nu Sunt venituri la COlumbiene şi organizaţiile crinintt dintele Constantinescu. Ca om, putea fi înţeles atunci când şi-a igual sPus Băsescu, În opinia 4 declarat Harnagea. (Mediafax) at sentimentul de sc i

eastă prevedere di

ri în Credibilita Potectul de

buget'va ui uia să-şi reprime scârba şi să acţioneze. Or, ni pabtu să ndului special a] m STALINSKA atăm acum, la o lună de la celebra gafă prezidenţială? Domnului oriile zare Paz vor fi plute x tinescu, după cum ne informează Biroul de presă de la Cotroceni, marilor przată ie - . specia] al . Pata Oameni pe "să-i mai fi trecut greaţa, şi acum „urmăreşte cu atenţie recentele prețul a lia: proveniţi n ale ie guvernamentale şi va menţine un contact permanent E e dacia îs: a pe ză Ori de decizie politică“. Să vezi şi să nu crezi! Ci i le cuvine, în fe ge ș: af E i rezi! Cum adică neavoastre- 2 poe de „Aici sunt banii E i nti e3 eşte cu atenţie? Păi asta facem şi noi: urmărim şi ] i daneavozgă et Scrie „Aici au fost N m l Consta ă suflarea românească stă noapte pei aie adr

:felicită SRI la 81

:de la înfiinţare = Preşedintele României, Eni a rimis, joi, un mesaj de felicitare

aa săbeay

[i PRI j: împlini i [4 | spe itormaţii (SEM, ur oras 4 Neimplicarea sa actuală în soluționarea crizei este de Orpznizaţie; Aa m â Crearea acestei meri omnul Constantinescu face mereu trimitere la prevederile Tipa le a Siugă .. Salutânc ionale asupra prerogativelor preşedintelui. D-sa s ne că — perii ă era î. fa pune că Victor ez aa ENE N nătăţii i st investit de parlament ŞI tot în parlament trebuie decis MS.m per ie pet ADs seat pat ţie, prin procedura votului de încredere. Aşa ză aa ajutor, Cr pe plin acord cu Constituţia ca preşedintele să 2 copia Cain areal - A ci -ministru. În condiţiile în care, din motive Prea S nu amintire că dou Preşedintelui A un partid nu iniţiază o moţiune de cenzură nd distan ati COmpensăei a 1 informaţii se ridică acum la art? prefera ca ţara să intre în colaps decât să ii s-a MEatului a. NESerio, zitate, de ionalisrm Preşedintele, zice în continuare comunicatul iu 2 fat ore bulator „aşteaptă ca în zilele următoare să ia cunoștință de a iti de pa deta i şi precizăai organismelor colective ale tuturor partidelor politice ip Mea Op, Pe TOtiY că s-a şi? A luat deja cunoştinţă și cred că n-a i apa b zu E nou. Vrea di. preşedinte să-i mai cheme la consultări ca de Presă aj Gura E25tă dată Din meste devină, în ce? Nu de consultări e Nevoie acum, ci de consul D de Guvernului pe cale să na, ȘI > nescu nu poate ră Caile zi Asigură; ze tezultă că a i pi mâne netulb în e QPRă Rase Or 80 la gaga ProfIeaZĂ noi ameninte ui enilor în vreme ce c i si a Inc de şti. Restul cpr 60 L un element esenţial al or Timpul ele 50 1 Ba tă pi a trecut. pi 50 Salariaţij atul. n (Mediafax) ictisi U spus

Dumitru TIN director udor

i pati e DOP ametitoare, în vecinătatea Cristian TI fi călugărului Vase 0 i în udă j Conatert consuierul său

Ţărân fi â

PNŢCD a rămas singur în susţiner partid din coaliţie nu-și mai declară SI guvernul condus de acesta. Până şi UDN din coaliţie, s-a pronunţat pentru înce unui nou cabinet. PD a decis vineri prezentat de actualul executiv, PAR ar f cenzură pentru a pune capăt agoniei, ia de sâmbătă, a hotărât, în unanimitate, votarea Legii bugetului în parlament. De din coaliţie urmează să se întâlnească (consiliul președinților). În timpul week PD, PAR şi UDMR s-au intensificat, cele la cale o strategie comună de abord

Liberalii au câ

în fata cusolet

” Din fericire, nu s-au distribuit şi celebrele punguțe de hârtie din dotarea aeronavelor

PNL şi-a propus să redevină un partid puternic. În această idee a organizat la Bucureşti, sâmbătă, Congresul Extraordinar pentru parafarea fuziunii cu PAC. Luând în calcul documentele programatice elaborate în intenţia de a determina rezolvarea crizei politice majore din România s-ar putea spune că acest congres extraordinar al PNL reprezintă începtitul unei ere noi şi apariţia Unui suflu puternic în activitatea politică a liberalilor din România. Cea mai somptuoasă sală din Palatul Parlamentului i-a găzduit sâmbătă, la

comun, pe cei 370 de delegaţi şi invitaţi ai PNL şi pe cei de delegaţi ai PAC în timpul Congresblui de unificare a celor

două partide. O sală uriaşă, cu vitralii pe plafon, ce-a fost cândva proiectată pentru importante reuniuni ale PCR a fost acum ocupată de adversarii cei mai neîmpăcaţi ai centralismului şi ai egalitarismului, de foşti deţinuţi politici şi membri ai unor vechi familii aristocratice. Cadrul distins

Comitetul Judeţean 27 martie, să-i mai dea o | iceanu, asupra cănuia cra Capii mafiei locale. Cu 8 ani, Nistor a pete imi ni pei său rmbr a partidul şi se cere eri acUr săptămânii trecute, un grup de 14 „rebeli“, în int prefectul Dan Bălaş, a înaintat un memoriu către Gal saca ce E omlo ca me atorului „care a transformat rtidi Partidul în l

familială şi a ali

Care au cotizat gras“, i perso; solicitat ui Nisto? Bag neri se mai aduc, „Ne este

Adevărul, 31 martie 1998

seria a cincea

a pleacă,

rămâne

EVA R

ZIAR NAŢIONAL INDEPENDENTI

Nr. 2439 e marţi, 31 martie 1998

Ciorbea și-a dat demisia

ca să le facă in necaz pediștilor ..

semnat. Nimeni nu l-a zărit până în jurul m

Sa eng ne Sai

: mi Petre Roman n-a venit

După încă o zi nebună de legat, aseară, la ora 20, primul-ministru Victor Ciorbea a pronunţat, în sfârşit, discursul de demisie. El a fost urmat de intervenţia.preşedintelui Emil Constantinescu, care a acceptat demisia premierului. Acesta este deznodământul a trei luni agitate, de criză politică şi începutul negocierilor pentru formarea unui nou guvern.

Demisia premierului survine la patru zile după „comunicatul important pentru țară” în care Ciorbea declara război miniştrilor liberali şi anunţa că nu părăseşte puterea decât în urma unei moţiuni de cenzură. Evenimentele însă s-au precipitat. Partidele din coaliţie - PD, PSDR, PNL, PAR şi UDMR - s-au declarat toate pentru schimbarea guvernului înainte de votarea Legii bugetului în Parlament şi demararea tratativelor pentru formarea unui alt cabinet. Practic, premierul mai beneficia doar de susținerea nucleului dur, conservator din conducerile PNŢCD şi A.C. Democraţii, după consultări cu ceilalţi parteneri de coaliţie, au pus la cale, în noaptea de duminică spre

nțuri importante pentru țară au fost seară. Primul i-a aparţinut lui Victor t, a făcut singurul gest logic în situaţia ăniştii plănuiseră vreun ceremonial de ul sectei davidienilor - prezentându-şi elui Constantinescu, care i-a acceptat seala că numai în parlament poate fi ocrația cere, Constituţia spune, când ume nu-l putea ţine cu forța în scaun. de ce să bucure pe nimeni. (Poate cţii unor lideri PD de tipul lui Severin ândul revanşei). Ea vine târziu, prea teva luni în pertractări politice sterile, t, economia a căzut, mizeria generală > un calcul al pierderilor provocate de a-l menţine pe Ciorbea în fruntea ență a acestuia de a se retrage, s-ar a care plăteşte cel mai scump toată lar sacrificiile se vor dovedi inutile nic nimic nu s-a legat în mod serios. lăti şi ţărăniştii. S-ar putea chiar să litică. Se vor căi amarnic şi liberalii a prelungirea agoniei. Şi nu în ultimul i-lui Roman, care se află la originea riza. Dar aceasta nu încălzeşte pe ; nimeni faptul că Victor Ciorbea va obiect de studiu la facultăţile de nte unde duc diletantismul, ambiția în fața intereselor naţionale. amnă automat soluţionarea crizei. O iu şi pediştii, cei care au făcut din ema problemelor. Negocierile pentru 1 elaborarea unui nou program loc simple. Chiar dacă şi unii, şi alţii condiţii prealabile, că algoritmul nu ala va fi dură. PNŢCD nu va putea că la care l-au supus timp de câteva ştii vor avea grijă să-i amintească "în sensul că printre noile propuneri Ciorbea. Declaraţie pripită, ame cu Babiuc, Băsescu ori Severin. ideea că nu-i interesează naivii ar putea să creadă că ei Prrpror a e, ș

ie sed ale. Cai

- pag.-

Ziua când pleacă premierul, minut cu minut

a Ji-a

luni, textul unei moţiuni de cenzură. Ea urma să fie introdusă ieri, în Parlament, dacă premierul nu ar fi demisionat, şi ar fi fost, în ultimii opt ani, singura moţiune de cenzură cu şanse reale de izbândă. Atitudinea decisă a majorităţii coaliţiei şi demersul fără precedent al PD au declanşat reacţia preşedintelui Constantinescu şi începutul sfârşitului. Încă de dimineaţă, Constantinescu şi-a făcut publică intenţia de a se adresa în direct naţiunii, iar la prânz, într-o declaraţie („Evenimentele zilei de azi vor conduce la formarea unui nou guvern“) a lăsat să se vadă sensul discursului. Liderii CDR s-au întâlnit la ora 14 într-o şedinţă explozivă în care ţărăniştii au strigat „Trădare!“. La ora 19, şefii coaliţiei s-au dus la Cotroceni. Victor Ciorbea şi-a petrecut ziua acasă, departe de vacarm, primind prin aghiotant documentele la

Aaa

ultima_sută de _ metri, entru sefia Guvernului

Sorin

orei 18,30, când a intrat în Palatul Victoria n ă i

pentru şedinţa de guvern convocată în mod ku rii: li gditapani i acliaă | a ? e; E, .

extraordinar. EI şi-a = întâlnit, în biblioteca Palatului, cu liderii coaliției.

anunţat miniştrii că " Subiectul - evident, schimbarea premierului Ciorbea.

demisionează. (R.C.) | La 19,10, presa a fost invitată să consemneze | m momentul, dar de lucru au avut numai operatorii şi ȘI i

m fotoreporterii. Preşedintele, împreună cu lon m Diaconescu, Mircea Ionescu-Quintus, Marko Bela, m Varujan Vosganian a Sergiu Cunescu formau un = grup statuar perfect, u figurile împietrite, cei 6 n-au | = scosnici un cuvânt în faţa ziariştilor. Nu a pututtrece | zi neobservată absența lui Petre Roman. Nu se ştie

dacă a fost invitat sau nu, cert este că nu era nici un

m scaun liber. (R. Mitroi)

: îm Vlad Soare a fost numit = preşedinte la Bancorex

Sorin Dimitriu, a m preşedintele FPS, a m declarat că Vlad Soare m este noul pape al m Bancorex, în urma u schimbării de luni, 30 martie, a Consiliului de Administraţie (CA) al băncii. Ceilalţi membri al conducerii executive sunt: Dragoş Andrei - n prim-vicepreşedinte m (vicepreşedinte ABN = AMRO Bank Roma: = ia), Maria Constanm tinescu (fost prim-viceprei edinte al Bancorex) - Vicepreşedinte, Cosmin Călinescu (reconfirmat în m funcţie) - vicepreşedinte. Dimitriu a adăugat că m schimbarea -CA face parte din programul FPS de m pregătire a băncilor de stat pentru privatizare. m Aceasta este principala misiune, de ere m băncii pentru privatizare în 1999, a noului CA de la = Bancorex, a spus Dimitriu: Vlad. Soare -

iceguvemător.al Băncii Naţionale a 1991; Soare a mai fost

Dimitriu suflă. în ces

Adevărul, 31 martie 1998 (2)

esta £

nfarc între inf cai scurorul Vă F E: trivă e împo! E e îmf Je deţinen

tului au re

că în

recizat orare, eTâu »

de d oroximaliY

noarfele din casă

iteținu! Fi 4 - declară Ma,

e în ace

ut. INVE inte, £ . i în pu e a fi île edicul legist m Mor uI Sluaţa n mar Mm rma autopsi€ P venii în urmă m i Sasuc, Secreta A m cimei a ură că există o. şi Protecţiei Sociale, dec, se va con şi loviturile BI funcţionarului public (trimisă

tea dispune * de resort) are în ved, vi, suspectului. stabilirii categoriilor n. Statuț A SUSP L] goriilor pro

Să nu fie bătuţi de aşa-numitele

ţi Dragos BOŢA 2 ministerul doar „ca o rai

i dau cu Îlit fiscului - m alertează d-na Basuc,

sr lora pe amărăli!

ran, i vând în E SECTetar le sig A Ba ă

ZIAR NAŢIC

să le fi

A PN

, reiese m după calitatea muncii eye Ana în

fuzat să m de pildă, există Asta, da dă , legonidrane incă

gi wlegume:i - E came m Care „deși au făcut oâng, (un AR iat 1888, seria a cincea

„cazaţi — m fac altceva decât să Semn o = ziare“ - în vreme ce aq ee

salariilor mici*. „Risc să Mi

= „legumele“ rămân și nu-mi permite actuala legii Pot

Legea asigură

elor doi inspectori. : » 910 E st lucru E ai sare asistentă N la nivelul Spita| Cal | După încă o zi nebună de legat, Aa, Ş de o Spice că nu face âCCS: m Acreditarea unui Spitaj Ely j unul, ci două anunţuri importante pentru ţară au fost | ora 20, primul-ministru Victor A Si i lea Era a se îmbogăţi Ci m i izari a POE fin. ză i . Primul i-a aparţinut lui Victor în sfârşit, discursul de de 4 au pentru orie“ m unitatea are autorizaţie f transmise deodată aseară parți A : pronunţat, în sfârşit, Emil lucru din plăcere a de „salariul de mizerie 2 EcaiaI Vina în copaSanilară de Ciorbea, care, în sfârşit, a făcut singurul gest logic în situația fost urmat de intervenţia.preşedintelui nentru că este obliga rovenind din garderoba îi Olteanu resecii onferința de pasă dacă nu cumva țărăniştii plănuiseră vreun ceremonial de | a fos: care a acceptat demisia ne care Îl are, hainele Po mulțumirea tuturor, cel Romă ră PeSedintele Asia, AA e colectivă, în genul sectei davidienilor - prezentându-și | Constantinescu, te deznodământul a trei proprie. Oricum, e piaţa au omânia. Cele mai muj Cin „ARĂ doilea, preşedintelui Constantinescu, care i-a acceptat | premierului. Acesta est ae at al pitt doi au reușit Să „St0C> Fe stui care trăiesc din m funcţionează fără autorizație saci în ia, renunțând la fandoseala că numai în parlament poate fi | juni agitate, de criză po if atitea Fără îndoială, ca ajoritatea acestora, m acreditarea acestora nu Poate fiat) bat premierul, că democraţia cere, Constituţia spune, când negocierilor pentru formarea unui n aia 4. comerţul cu haine ve în aceeaşi oală“ pe m mai spus Olteanu. Dacă nu su dak ji iut că nici o lege din lume nu-l putea ţine cu forţa în scaun. Demisia premierului survine la pa! sa prezintă, fiind mromi. Însă să! re-şi completează nu pot intra în sistemul Asiau Un! ao „A lui Ciorbea n-are de ce să bucure pe nimeni. (Poate după „comunicatul important pentru țară“ în primăria esti bişniţari cu Cel au alte lucruri care. că, într-o primă etapă, în su ăla ă dea mărunte satisfacţii unor lideri PD de tipul lui Severin | după „e lara război miniştrilor liberali ză veniurile vânzând aie în cer. Acest lucru E problema utilizării neefje Pe th ăsescu, obsedați de gândul revanşei). Ea vine târziu, prea | care Ciorbea deci a văneate puterea decât în N i prisosesc, este pe pe vremea răposatului a România, durata de spitalizare o, , după ce s-au irosit câteva luni în pertractări politice sterile, | şi anunţa că nu Pi

întâmplat ni nu s-a întâmplat nic! | regim comunist, aceste Veni drept „venituri ilicite”.

e haine e ar

ţii pentru 98

'a fi înfundat i de capăt

turi nefiind apreciate 1. peste zece zile, dublu

loan WEISL „ abuzive a antibiotic,

urma unei moţiuni de cenzură. Evenimentele samă precipitat. Partidele din coaliţie : PD, PSDR, PNL, PAR şi UDMR - s-au declara toate pentru schimbarea guvernului înainte de votarea Legii bugetului în Parlament şi demararea tratativelor pentru formarea unui alt cabinet. Practic, premierul mai beneficia doar de susținerea nucleului dur, conservator din conducerile PNŢCD şi A.C. Democraţii, după consultări cu ceilalţi parteneri de coaliție,

Sp în care reforma s-a blocat, economia a căzut, mizeria generală

de tărie ay ) accentuat. Dacă s-ar face un calcul al pierderilor provocate de Glemeniată i ipățânarea țărăniştilor de a-l menţine pe Ciorbea în fruntea LE i Slor. Muţi med fnului și de lipsa de decenţă a acestuia de a se retrage, s-ar a instrumental Chirurgical nu a 'osis"Mădea că populația este aceea care plăteşte cel mai scump toată m de aceea prescriu, pre și o stă brambureală politică. lar sacrificiile se vor dovedi inutile m EXagerată de antibiotice. În plus cati ta timp cât în plan economic nimic nu s-a legat în mod serios. n de spital sunt ocupate de bolnavi Ma că până la urmă vor plăti şi ţărănişti. S-ar putea chiar să * faptcare diminuează bugetul alocat 402% berați de pe scena politică. Se vor căi amarnic şi liberalii % pentru cazurile medicale. i, luu RA fost într-un fel părtaşi la prelungirea agoniei. Și nu în ultimul 2 spitalelor cred că este duri d vor plăti şi democraţii d-lui Roman, care se află la originea a reînființată rețeaua de asiseng ne indalului ce a declanşat criza. Dar aceasta nu încălzește pe

m asemenea, trebuie re

Şapte prioritare ce erau prevăzute, printre c: Al. -. Se număra şi „aj

le - Spitalul de Urgenţă - la de 1,7 miliarde lei, din cele 17 miliarde ce era n mă Mal mutat 0 virgulă“ -

ă Numaică, între timp, s-au

Sau prăbuşit literalr inte

două saloane mari, în to; ni

iul u

Constantin CORO

Contractului Nu â achita conform

I Suma , mite obiguile faeya 0-33 lei, de ale

Privire la activele din (212 ale Centralei cu Preluate de RAL Olenia iunea Săcelu au fost

SA din 29,03 Gorj raportează ie, 6, managerul ScT

în condiţiile în careia 15.02.1992 şi autentificat suc âr€ în fapt Oltenia şi ONttu pe SUP n. 2925/

„Şi aste feel ctiv cu cete cu RAL i) rel lu în âU ajuns (cei care a TI, plăti Staţiu penealei mie trap pri pă estiţii rebuj, „SI nu ai ui Pentru au folosiţi eta

e mi „Teârea un, CNCSMI: o Stațiune care e CONd

Ondiţii mai sie

jungerea la capătul a = Directorul Teatrului George Bacoii di și de E, Hârlău. Un buget care nici măcar de m Viorel Savin, a fost suspendat, vineri, 4) 2 ci este, ci, pur şi simplu, de prăbuşire. 8 Către consilierii judeţeni, informeaz i e Şapte obiective, doar pentu unul singur A Mediafax. Savin a fost acuzat Că a oo

s-a alocat derizoria sumă un buldozerist care vrea doar să-şi umpksă

ne, într-o conferință den Sediul a el acasă“. Consilierii au decis, a » Preşedintele C.J. Iaşi, = de voturi, suspendarea lui Viorel Savin pu i tavanele,, unei anchete. interimatul va fi asigura! & i i îi îi ă 7 » funcţionează Spitaluj de taia că îi (sare 1. Dumitru Lazăr Fulga. [eat i pe bonavii din » Jandarmii Şi pompier

ei nopţi de

au pus la cale, în noaptea de duminică spre

Ziua când pleacă premie

- pag. a

] i i i Ciorbea va = aceste cazuri. (Mediafax) Sotia ra . Cum nu încălzeşte pe nimeni faptul că Victor Ciorbea

L., ge un cadavru politic, obiect de studiu la facultățile „de ; Biserica „Adormirea ptese, ee, ceueee emma roma oa e bă ; Domnului“, din Piaţa

: Neamţ - distrusă dej

a lui Ciorbea nu înseamnă automat soluționarea crizei. O

aceasta şi țărăniştii, o ştiu şi pediştii, cei care au făcut din

misia primului-ministru problema problemelor. Negocierile pentru rea unui nou guvern şi pentru elaborarea unui nou program

m Biserica ortodoxă „Adormirea Mici du ivernare nu se anunţă deloc simple. Chiar dacă şi unii, şi alţii

o. Piatra Neamţ a fost distrusă de un i

m Proporție de 80%, informează IGP. Di

obe, care a fost lăsată nesi

clară acum că nu vor pune condiţii prealabile, că algoritmul nu ii trebuie absolutizat, târguiala va fi dură. PNȚCD nu va putea şor peste umilinţa publică la care l-au supus timp de câteva oamenii lui Roman.Țărăniştii vor avea grijă să-i amintească lui PD declaraţia acestuia în sensul că printre noile propuneri

it, or figura foştii miniştri în guvernul Ciorbea. Declaraţie pripită, ” lăcaşul a fost distrus aproape în totala? ură să-i creeze mari probleme cu Babiuc, Băsescu ori Severin. a estimate, se cifrează la aproximativ 100 s-au străduit liderii PD să acrediteze ideea că nu-i interesează i alei. (Mediafax) Î posturi în guvern, numai naivii ar putea să creadă că ei

Em: ; înhăma-la-căruţa puterii aşa, de dragul ţării: Măcar unu-două . Directorul Teatrului Georg e economice tot Vor. La rândul lor, liberalii, abia ieşiţi din : Bacovia - suspendat din

Convenţiei, vor cere şi ei mai mult; unde să-și aplice ei i doctrina liberală dacă nu în economie? Armonizarea tuturor stor interese nu va fi deloc simplă în condiţiile în care în rul fiecăruia dintre principalele partide ale coaliţiei s-au uat în acest timp tendinţele centrifuge. Și PD, şi PNL, iar şi PNŢCD sunt măcinate de conflicte interne tocmai în ră cu modul de abordare a participării la putere. nea de mediere a președintelui Constantinescu în acest ment este de o mare răspundere. Nu este vorba de a încerca icare după ce partenerii de coaliție s-au scuipat şi s-au . Domnia sa nu are a face dreptate. Ar fi o iluzie să se dă că de-acum coaliția va intra într-o eră de înţelegere şi etate. Nu din iubire se vor afla la aceeaşi masă PNȚCD, PNL, "UDMR, ci din interes. Numai că interesele lor trebuie să fie ante şi cu interesele ţării. Aici își găseşte loc de manifestare ia de mediator a preşedintelui. Domnul Constantinescu va ui să le atragă atenţia liderilor coaliției că fiecare în parte şi laltă poartă răspunderea pentru tot ce s-a pierdut în aceste i, atât în plan intern, cât şi în plan internaţional. Susținerea de care s-a bucurat din partea tuturor partidelor de e pentru alegerea în funcţia de preşedinte îi conferă domnului ] Constantinescu dreptul moral de a le cere să fie la înălțimea “âţii momentului și să pună mai presus de interesele de partid m cadrul trupelor de jandarmi a dpi ele cetățenilor şi ale ţării. A pierde în continuare timp preţios de unităţi, jurământul militar. fe ârguieli pe algoritm când există deja în actuala echipă L] oeremonialele militare şi religioase său 'namentală o serie de miniștri de certă autoritate profesională, e e ar fi o neghiobie. Eventualele âri şi completări se pot face din mers, fără a prelungi 4 de provizorat. Cat priveşte programul de guvernare, kr me! Componente ale coaliţiei vor trebui să în eleagă că în m Veterani de război din ret i în care se află țara se impune o anumită să prioritățile Comandamentului trupelor ntă pară să asigure ieșirea din impasul economic şi stoparea -a încheiat cu a Inipieaionar 105 „9rării condiţiilor de viață ale populaţiei. Astfel, domnii Vasile însoţită de exerciţii demonstra! a urol i alţii vor trebui să mai aştepte puţin cu 1 Poligonul Pompierilor din Caplă +, m de militari pompieri a depus jul

STA LI N S i nă când se găsește o soluţie echitabilă și pentru proprietari.

opi pu DMR-ul va găsi de cuviință că unele cereri pentru populația . ++ pentru 0ame Îşi pot găsi o soluționare durabilă concomitent cu alte 5 | de îndreptățite pentru toți cetățenii Români

. N [lj ' rezolva dacă tuturor ne-ar fi mai bine! De la Loteria NP, Egee ea „NU pot să facă abstracţi

bdării. În mod fatal, nu liticărie,

Că a vrut să privatizeze ilegal teatrul băcăal patrimoniul acestuia în proprietatea unei

; au depus, sâmbătă, : jurământul militar

Cel mai tânăr contingent de mil n

n Cazărmile Băneasa, Roşu şi Măgue dintre ei independenţi politic, m prezenţi, printre alii, ministrul de Ier y = prefectul Capitalei, atașați miltari

t şi un consul rea paşanoari

ie de faptul că pop TRAGEREA LOTO mai este timp nici de

Adevărul, 31 martie 1998 (3)

IDENA RUZ,

, ȘI i | - "Ziua când pleacă Giorbea, minut cu minu

Premierul anunță iar un comunicat către tară

lon Diaconescu se gândea

Ri 5 După 15 minute de la anunţul Gi

să iasă de la guvernare î mm Dei m în e tă

a ționale & „Dacă Victor ema Pee atei aia izate, tot în di

e Democraţii acuzaţi de jocuri antinai i u demisia, nimeni n-o să-l oprească

Palatul Cotroceni

Ciorbea insistă c

PE MINE Poimyi îNTRy

Până acum a fost stătuit să nu şi-o dea. Dar dacă va insista, ul nimeni n-o să-l oprească; in

nţia de a pune la pacităţile

actualului guvern, din 0 naivitate Cu atât mai mut cu să se aibă in vedere ai tarii dec idelor. Anume competența și moral A le a de timp să punem la punct metodele și ins e rc e can aper speci De te, peiru igurarea acestei operaţiuni se poate constitui un guvern și fără participarea PNTCD, urmând ca acest partid să asigure numai sprijinul parlamentar. aci chestia aceasta. Eu am anunțat-o ca pe o posibilitate. Toată campania [3 PO, că guvernul n-a tâcul că PNȚCD, ca principal component să se că dacă ai îi fost el s-ar (i tăcut miracole. Și-atunci mi-am este un gând al meu, e susținut și de alţii, dar nu e o holărâre de partid , n-am pus-o la vot și eu personal sunt oricând dispus la să nu stăm în calea marilor realizări ale PD-ului, care vrea să le oi lăsăm pe dânșii să facă aceste minuni, stăm în Parlament și-i cu bună-eredință. Am pus-o ca ipoteză de lucru, nu e o ipoteză oficială. va fi (sic!) piedici în constituirea unul guvern de coaliţie, eu personal pentru această soluție”. aparține președintelui PNȚCD, lo Diaconescu, şi a fost ținut ieri, i. înaintea şedinţei de convenție, unde ţărănişti urmau să-i pe iberali. eri vizibil depășit de situația in care se său. loa ae PNTCD incă solidar cu Victor Ciorbea, a că alături de PD și UDMR, şi utimul său aliat, PNL, cere schimbarea imnului inaintea votului la buget. CDR, o redută, din care, pe vremuri, nu bălea dec! o unică voce, cea a PNŢCD. Alianţa Civică și-a părăsit rolul de cut pe pozii fundamentate, amenințând cu părăsirea alanjei în ctor Ciorbea va fi schimbat alte! decât pe căi constituționale. În PNŢCD a găsit ieri un singur ap ispăşitor: Partidul lamă urmă cu doi ani, a susținut deturnarea scopului ui pentru Pace” către spălarea banilor murdari, droguri şi terorism, cil mari României”. „Mă-ntreb, urmăreşte dl. Roman o politică noastre”, a aruncat persuasiv, Raiu, o Intrebare. A fost cul, de la Cluj, să intiereze Partidul Democrat, „pentru

Astăzi, 30 martie 1998, orele 18.30, are loc şedinţa de guvern urmată, la ora 20.00, de o declaraţie a primului-ministru, domnul Victor Ciorbea.

Televiziunile interesate în transmiterea în direct a acestei declaraţii sunt rugate să-și instaleze echipamentul la Sala de Conferinţe, de Ia etajul Palatul Victoria

vite,

ule, a minţit! a furat! Uite, domnule, a minţ printi ce e Ce ela

În CDR se aprind disbute A Ticu Dumitrescu îl propune

pe Roman premier

Şi a votării bugetului, avea loc concomitent cu inițiativa democraţilor de a depune o moţiune de cenzură impotriva guvernului. Nu e de mirare că din sala de consiliu au ieşit, pe rând, Constantin Ticu Dumitrescu şi Otto Weber, făcând anunţuri contradictorii. Primul, senatorul Dumitrescu, a spus

a făcut Convenţiei o propunere care va trebui votată: Partidul Democrat să preia rolul PNŢCD, CDR să iasă de la guvernare, Petre Roman să își asume răspunderea alcătuirii cabinet lui şi să guverneze chiar cu aliați din Convenţie, aceia care o vor dori.

După o oră se auzea dinăuntru că premierul nu

Să se treacă la n dezbaterea in Parlament pe în principiu, încă de vineri, partidului. Momentul e

Seful statului se decide să vorbească națiunii

Biroul de presă de la Cotroceni a dat publicității un comunicat laconic, la ora 12,15, care contirma că ceva se va întâmpla în seara celei zile

Foto: C. DRĂGOESCU

Şi mârgav În care se zbate Romi [CD vede, în criza politică, o răfuială intre partide:

tul Cotroceni, a avut loc prima şedinţă

an a Consilului Economic Consultativ. avut acces numa la cuvântul de deschidere, Constantinescu, preşedintele României.

dintele şi-a adunat roată spec economici spre a salva ce mai poate fi salvat

Parlamentarii PD au ua! decizia ier, intr-o ședință ui parlamentar din Camera Deputaţilor, să pună 0 moţiune de cenzură impotriva cabinetului

Mai grav

„Preşedintele României, Emil Constantinescu, va face o declaraţie de presă, luni, 30 martie 1998, ora 20,00, lă Palatul Cotroceni

Preşedintele Constantinescu face un anunț edificator:

„Nor aveu loc evenimente care vor

pre Fe a

conducerile partidelor parlamentare și grupurilor. parlamentare, înființarea acestui Consiliu Economic, care să reunească specialişti ai partidelor parlamentare, specialişti recunoscuţi din societatea civilă, pentru a da o substanţă programului de reformă &conormică şi un impuis nou. Poate este prea târziu şi este regretabil că s-a întârziat atât timp formarea acestul consilu: Pe de altă parte, tocmai azi (30.03. n.) vor avea Joc evenimente care vor duce la formarea unul nou guvern. Se pune şi mai acut problema ca, într-un timp foarte scurt, noul guvern să poată veni în Parlament, o dată cu discursul de învestitură, şi cu un program de reformă foarte concret. Cunoaştem cu toții realitatea situaţiei economice actuale, cunoaştem, de asemenea, că opțiunea pehtru reformă repre: zintă singura şansă reală pentu viitorul României. Nu cred, în consecință, că ne mai putem permite să facem apel la retorică, la discursuri protocolare sau la polemici lipsite de sens şi de conținut.

Suntem aici pentru ca să

liştii

Ciorbea. Atmosfera În rândul liderilor social-democrai era extrem de destinsă. Demersul pe care I-au întreprins ieri era considerat de majoritatea participaniilor a şedinţa grupului ca un exerciţiu necesar, nu neapărat însă şi ul, „Dacă Ciorbea îşi da demisia, atunci, bineințeles, noi o să retragem mojiunea”, declarau la unison, zămbitoi, Victor Babiuc î Pai Sassu. Cer est însă că ie lexul

unii a is tuturor grupurilor partamentare, mai puțin PRM-ului.

Paula Ivănescu (deputat PD) susţinea, foarte sigură pe sine, că dacă iberali au adoptat o hotărâre, trebuie să fe conseoveni cu ea”, ceea ce se traduce în faptul că democrați lui Roman erau în urma şedinţei de grup

duce la formarea

“tAm propusi thdl "db mut FM dntatniteatcceit

PD colectează semnătu pe textul moţiunii de cenzură

unui nou guvern“

icercăm,să-dăm un. nou 9 Încerc să Vă induc un optimisri cre, În momentul de faţă, poale să pară deplasat. Vreau numai să înțelegem că actualele blocaje şi dezechilibre le reformei nu sunt o fatalitate şi stă în puterea noastră să demonstrăm acest lucru prin voință şi acțiune. Am,avut posibilitatea să constatăm în ultimii ani şi chiar în ultimele luni cât de păgubitoare a fost incăpățânata atitudine de a ne irosi energiile şi competențele în acțiuni care aproape sfidează speranţa compatrioțlor noştri. Este o stare de fapt căreia trebuie sări punem capăt, Este, în primul rând, necesar să înțelegem cauzele, distunciionaltăilor şi eşecurilor reformei, să lămurim în ce măsură unele dintre acestea au fost obiective. Soluţii miraculoase nu există şi nici n-ar i existat la îndemâna nimănui. Trebuie să ahăm Unde, şi mai ales de ce, au apărut blocajele de anvergură. Teoretic, în general stăm bine. Ar fi de dorit ca acesta să fie Simultan cu bugetul, pentru că bugetul este cel care, permite o normalizare până la nivelul cirelor şi, în, același timp, este un element de control foarte clar”. Dintre specialiştii participanţi ia Consiliul Economic Consultativ amintim pe: Mircea Coşea, Viorel Sălăgean, Bogdan Baltazar, Florin Georgescu, Hildergarde Puwack, Traian Remeş, Dan Ruşanu, Mircea Ciumara, Dinu Gavrilescu, Ulm Spineanu, Daniel Dăianu etc. Mediatorul acestui Consiliu este Ion Anton.

Cornelia TERZIEFF

cât se poate de siguri pe sprijinul parlamentarilor lui Quintus, În timpul dezbaterilor insă, din spalele uşilor închise răzbăteau mai multe glasuri rezervate care cereau un calcul exact al câştigurioroblinule în urma unui astfel de demers. „Trebuie să știm ce dorim“, se auzea gesul ll Adrian Sever, Î schimb, Rude Berceanu a susținut sus şi tare că anumite pretenții ale PD care-au răzbătut în presă, şi anume adudecarea Secretariatului General al Guvemului, ar fi nelalocul or.

La ora 14.00, textul moţiunii a fost prezentat şi grupului PD) din Senat, după care a fost propus spre semnare colegilor din celelalte partide.

Dragoş MOLDOVAN

Deşi aşteptat cu sufletul la gură de majoritatea ziariştilor, premiend Victor Ciorbea nu a venit ieri cum făcea de obicei, a şedinţa de consiliu a CDR, Pe la ora prânzului a început să circule insistent zvonul că premierul s-ar fi hotărât să demisioneze, Liderii PNŢOD, lon Diaconescu şi Remus Opriş, au refuzat să facă orice comentariu. Şedinţa CDR, în care PNŢCD şi PNL ari trebuit să ajungă la un punct comun de vedere în privința formării noului cabinet

După o şedinţă care a decurs ca o răluială în tamiiie, Consiliul CDR s-a terminat cu un comunicat citi de preşedintele CDR, Ion Diaconescu. EI arată că de fapt PNŢOD şi PNL nu au ajuns fa un punct comun de vedere. Propunerea PNL, de schimbare a Guvemului inainte de votul final la buget, nu a fost adoplată de către Consiliu la vot, Poziia oficială a alianței a rămas ca bugetul să fie prezentat și susținut în Parlament concomitent cu inițierea discuţiilor, privind o nouă formulă guvernamentală. A învins a vol, de fapt, poziţia pe

Ciorbea şi-a anunțat demisia este următoa;

jurământului de către noii miniştri.

înainte să anunțe numele moment, aspianiul a tool votul de încredere pentru

va dernisiona, că scrisoarea dură a lui Valeriu St va rămâne ca un document de principiu şi nu unul politic, că premierul, în anunțata sa declarație, va cere liberalilor în continuare solidaritate şi că se supune la vot delimitarea clară a CDR de PD, Prin reprezentanţi, conclavul din sala de consiliu se interesa în ce stadiu e moţiunea de cenzură a PD-ului, dacă a fost depusă sau dacă a fost retrasă. Pe la 16,30, Weber a ieşit şi a anunjat n șoaptă: „Să

„Petre. Roman. nu se. înghesuie,

CDR, şi anume ca Roman să formeze parlamentar, liderul PD. Petre

logica cere că. partidul considerat a

să redevină şef al Executivului

Referitor la propunerea făcută de Constantin Ticu Dumitrescu în cadrul şedi

Roman ne-a declarat: nedemocratice, Atâta vreme cât Parlamentul corespunde unui rezultat electori

răspunderea pentru guvern. Dacă acest partid constată eşecul unui guvern rămâne însă cu toată răspunderea pe mai departe, în ceea ce priveşte sit

vă uitaţi diseară la televizor. Dl. Ciorbea sarp să-şi dea demisia. Dacă nu şi-o dă la 2000,

şi-o dă la 20,15. (Oana TURAȘCU)

si de PNŢCI

auat ieri că ac at la întâl Cotroceni și € jjie, tin afa

guvernul, iar PNŢCD sprijine d „Nu cred în form

fi câştigător al alegerilor să-şi

țării. O asemenea opinie ca aceea exprimată de dl. Ticu Dumitrescu nu

interpretată în sensul

Alianța Civică și PNȚCD o ţin pe-a lor cu „bugetul - Ciorbea!

care PNŢCD se situase încă de ieri dimineață. Liberalii nu numai că nu au fost luaţi în seamă, dar au fost puşi la col. Prim-vicepreşedintele Valeriu Stoica a fost luat a rost de către Alianţa Civică. Lui s-a reproşat puţina recunoştinţă pentru faptul că la timpul lui s-a bucurat de sprijin politic pentru iniţiative: ale dumisale care lăsau de dorit: vezi bancruta frauduloasă şi ordonanța îndreptată impotriva presei. PNL a volat împotrivă. Asemenea şi Asociaţia 24 Decembrie, odinioară unul din cei mai fideli sateliți ai PNŢCD. Partidul Alternativa României nu a semnat nici el lista finală de vot. De atmosfera tensionată a profitat şi Otto Weber, preşedintele ecologist care a sărit să se certe cu Varujan Vosganian. Pe la jumătatea ședinței a ieșit şi liderul Propact din sala de Consiliu, adresându-se ziariştilor înghesuiți pe hol, spuându-le că şi presa e în parte

ar fi vorba de o victorie a PD sau a lui Petre R Noi nu am provocat această criză, am constatat-o, cu dorinţa de a o dep

vinovată, că a ținut tot timpul.partea Pa Democrat (11) 4 Întâlnirea de la ora 19,00 de la Cotroceni să-i pună de acord pe liderii Convenţiei. Pe se zvonea deja, de la ora 17,00, că şeti după întrevedere, va anunța demisia lulă Ciorbea şi numele succesorului său, Despre dă premierului, lon Diaconescu nu a vrut să deâl informaţie, dar a lăsat să se înțeleagă d inevitabilă: „Demisia e un act unilateral, Ni poate să-l impiedice, noi I-am rugat de mal să nu şi-o dea, dar nu putem dacă ne spune + nu mă mai interesează, eu plec, nu vă sup mine, nu mai pot să suporti». Nimeni nu p arestat intr-un Serviciu ca ăsta, Numai la pi stai fără vrerea ta“ 4

Dacă Ciorbea pleacă, miniştrii mai rămân un

Din coroborarea măi mutor anicol din Consiituie, situaţia după ce premierul

[ reâ; Intregul cabinet i

(at.109) şi va indeplini sarcinile administrative! de rutină Pâna ae n Pentru această perioadă, preşedi

României va desemna un prim-ministru interimar, din rândul mina ee

desemna un pri , din râodul miniştrilor actuali

(art.106). Deci, premierul Ciorbea părăsește; inta Pasul Voi sai

en! cu Vechii miniştri, pentru

e Unescu pu poate fi impiedicat situaţie he uşor ară pentru SA de oa hide depuneri Mal

i Prima pic

de dizohare a Pari

inistru. Din acel | . „. TEOretic vorbin

a cere Parlamentului re. Nici o lege nu

spre alegeri anticipate

devreme sau mai tâi eveme rziu, tot vom asista la ac anticipate să albă loc. pg e epțednte și €

uşă întredeschisi

oment pulină lume se gândeşte la altoeva.

Sinenuul , dacă preşedinte trebui şedintele Constantinescu

opereta propunerilor mimate şi |

Adevărul, 31 martie 1998 (4)

Pagina 51 martie 1998

pagina 3

minu țeacții la cald după ueară, la ora 19%, la Cotroceni a avut loc prima negociere pentru formarea Guvernului + Marele absent, Petre Roman

smță îcar ătre tară

3. După 15 minute de la anun ul

edinţia s-a hotărât să-l lase în față a

ramând pentru 20,15 intervenția alee Prer

” pe Mi NE i „MUT, ing U

demisia premierului

PDSR vrea în continuare alegeri anticipate

Ion Iliescu, preşedintele PDSR: „Este păcat că această decizie vine cu

atâta întârziere! Tergiversarea a prelungit inutil o criză politică evidentă pentru R E] x PD toată lumea - generată de o criză economică şi socială care a dus la deteriorarea oman Zice ca gravă a activităţii economice şi, mai ales, a condiţiilor de viaţă ale oamenilor. Contestarea acestei evidențe nu a făcut decât să tărăgăneze o situaţie care a

devenit insuportabilă pentru ţară

PDSR consideră că o simplă schimbare de guvern nu e de natură să elimine | cauzele crizei actuale, economice şi sociale. Nu poate fi limitată răspunderea |

nu va mai practica șantajul

Imediat după anunţul de demisie al PDsăia dupăa o decizie. Roman a spus 3 primului-ministru, Petre Roman, preşedintele . că nu vor cert i cmminister 37 căiaui Sa pentru situaţia gravă în care a fost adusă ţara doar la membrii guvernului sau | PD, a declarat în legătură cu reîntoarcerea refuza dacă li se va oferi un minister la primul-ministru. Această răspundere trebuie să şi-o asume întreaga coaliţie

economic. De altfel, a ţinut să precizeze de & CDR-USD şi UDMR, care a susţinut un program guvernamental păgubitor

cu aceeaşi orientare de

pentru ţară. În consecinţă, refacerea actualei coaliţii politică economică - nu poate fi o garanţie pentru redresarea situaţiei din ţară. De fapt, singura soluţie care se impune este pregătirea alegerilor anticipate”.

câteva ori că PD nu va condiţiona participarea la noul Cabinet de unele posturi. Roman se pronunță în continuare pentru o structură a Executivului mai flexibilă şi mai redusă. Se

eră ca pe viitor Guvernul să funcţioneze

ne-o că ne întoarcem dacă există palpabilă în ce priveşte felul i guverna“. Petre Roman a spus că

și DAU DEWjSug

urgent de adoptarea unor măsuri ca restructurarea regiilor autonome şi pentru industriile mai sensibile. El a spus că în următoarele zile negocierile ce vor avea loc vor fi doar la nivel de principii, urmând ca

Miniştrii

mai bine, fără a mai fi legat atât de strâns de COCO. Liderul PD este de părere că programul de reformă va fi pre: at o dată cu bugetul, după cele zece zile constituţionale

deplâng

PIBANCOREX

FACILITĂŢI DE CREDIT CU ASIGURARE

*Banca poate pune la dispoziția clientelei sale facilităţi de credit cu asigurare pentru finanțarea importului de

schimbarea şefului

de stabilitate şi de o politică de reformă bine articulată şi foarte energic pusă

bunuri de capital şi a serviciilor aferente acestora, din următoarele țări: Germania, Austria, Franţa, Finlanda,

Imediat după încheierea discursului premierului-demisionar, Victor Ciorbea,

VA va Oas

îl propune remier

Diaconescu, preşedintele I[CD, a declarat aseară, imediat pă demisia premierului şi ea cu şeful statului, de la oceni, că noul prim-ministru va esemnat după negocierile de zi din BCCC, Biroul Politic al dului, şi că el va fi validat prin | Comitetului de conducere al lidului, care se va întruni il miercuri: „Primul-ministru î desemnat de partidul nostru, ca şi precedentul, pentru că nem formațiunea cea mai meroasă din majoritate“. Deşi n protocolul încheiat imediat pă alegerile din 1996 mul-ministru este automat nit de PNŢCD, lon Diaconescu ecizat ieri că acest lucru a fost egociat la întâlnirea de aseară

seară la televizor. DI. Ciorbea s-ar pă + -ieia. Dacă nu şi-o dă la 20,005 -a TIURAŞCU)

Peles ag

ţie, (în afara

NŢCD nu va Tenunţa la algoritm

Democrat) au fost de acord ca noul premier „să fie ridicat” tot de PNŢCD.

Noii miniştri ai Cabinetului „vor fi căutaţi“, după cum a spus liderul țărănist, pe criterii de competenţă şi moralitate. Algoritmul politic va fi păstrat, a adăugat el, pentru că fără acesta nu se va putea ajunge la. o înţelegere. Întrebat, Ion Diaconescu nu a răspuns dacă miniştrii tehnocraţi din actualul cabinet îşi vor păstra portofoliile. „Depinde şi de noul prim-ministru, a spus el. Pe termen lung, după cum am mai adăugat, se urmăreşte o schimbare a structurii Cabinetului. Negocierile pentru formarea noului executiv vor urmări însă actuala componenţă, iar schimbările de fond vor fi făcute pe

a Cotroceni şi că partenerii 'din „parcurs; în timp, eventual printr-o

ă remaniere“. (041) -

miniştrii-demisionaţi, la rândul lor, au părăsit în grabă Palatul Victoria. ş Cel mai marcat s-a dovedit Dinu

Gavrilescu, care aproape că s-a în

ţinut de cuvânt. Sugrumat de emoţii, acesta a declarat: „Nu pot să vă spun... sunt puţin întors pe dos“. lată, pe scurt, declaraţiile Ș celorlalţi foşti membri ai Cabinetului.

Ion Caramitru: „Dacă această demisie va debloca criza politică e una, iar dacă va complica situaţia politică e alta. În orice caz, ceea ce se desprinde din guvernarea aceasta de 15 luni este fără doar şi poate încercarea unui om cinstit, om onest, ca reforma să se pună în aplicare pe bazele unei moralităţi (...) Nu cred că problema bugetului a dus la această criză politică”.

Mircea Ciumara: „Demisia premierului creează o pauză în reforma economică, care nu ştiu cât va dura. Eu abia aştept să mă întorc deputat de Galaţi”. Întrebat dacă va accepta să facă parte din viitorul Cabinet, Ciumara a spus că nu va accepta în orice condiţii“.

Andrei Marga: „Este greu de evaluat, la această oră, care vor fi efectele (demisiei; premierului. n.n). Evident, România are nevoie »

în aplicare“. (C.G., Al. B.)

Foto: tin, CIOCAN

Belgia, Olanda, Anglia, SUA, Elveţia, Canada, Suedia, Danemarca, Ungaria, Grecia, Cehia, Slovacia.

* Asigurarea creditelor se realizează de către instituțiile guvernamentale specializate, fapt ce determină avantaje importante în raport cu alte tipuri de finanţări în ceea ce priveşte condiţiile de costuri. e Convenţiile de credit cadru semnate cu băncile şi instituţiile financiare din aceste țări cuprind cele mai avantajoase condiţii negociate de bancă.

e Ca o regulă generală finanțarea acoperă 85% din valoarea contractelor comerciale, restul de 15% urmând a fi suportat de către importator din surse proprii.

e Aceste facilităţi sunt accesibile tuturor clienţilor BANCOREX care dispun de garanţii acoperitoare.

Detalii şi informaţii suplimentare se pot obţine de la sucursalele Bancorex şi de la Direcţia Credite Externe şi Finanţări Proiecte din Centrala băncii - tel. 314. 99.47

Revista 22, 31 martie - 6 aprilie 1998

Concluzii Armenia

Evenimentele re declarate sau nu violentă în Cauca:

centru n le ferată care lea.

an. Dacă ar că

artera princi-

zionare a Azerbaidjanu.

xată. Politica

lianța strnsă cu Rusia beranțele de indepen speritate pentru Armin

Economia armeană

deplorabilă. Şomajul

Granițele cu Turcia

rmeană fac aţiile

sele lor de

deoarece

Scrisoare deschisă către directorul

E VICTOR BRUCKNER SRI

“ministrul Sănătăţii

Cabinetul

Ciorbea la finali

;0omunicatul foarte important pentru ţară“ dă, iar cind PNȚCD nu a dorit să-şi asume nici o

"Dei de ministru Ciorbea joi seara, în responsabilitate pentru slăbiciunile sal patente,

(ar, în esență, acesta afirma că va rezista domnul Ciorbea a tăcut la comandă. lar la un mo: apăt ca ef al guvernului, adică pină la trece- ment dat, brusc, el a devenit omul din pricina e Biprin Parlament a unei moţiuni de cenzură, a ruia nimic nu mai merge în România. Acute îi st n pofida băşcăliei aproape generale cu care putem avea un statut mai tolerant pentru miri list ntimpinat din partea hiperlucizilor noştri | rităţile naţionale şi un început de descentralizate amilşti politici“, chiar un comunicat important administrativă pentru că unii vor ca dora patru tară Ciorbea să stea pe loc, iar alţii ca domnul Ciorbea Într-adevăr, nu e important pentru ţară să să plece. Nu putem avea un buget, fie el şi de tii dle că primul-ministru este un om epuizat ner- zerie, anul acesta, deoarece unii îl văd pe domul Ins racasat, incapabil de o judecată limpede şi — Ciorbea indispensabil, iar alţii văd în îl îneuaaa ien momente de răscruce? rea tuturor relelor!

ue important pentru noi toţi să vedem că * fiul administrației este un om ce se vede şi chiar (se inclţit din toate părţile, lovit deopotrivă de Ala și de inamici, batjocorit şi umilit fără înce lare, și să înțelegem mai ales că a fost lăsat deli ral sau că a ajuns complet izolat politiceşte, deși nu a făcut, pină acum, altceva decit să înde.

ască scrupulos ce i s-a cerut?

Eticheta „n TALE MAIN Ciorbea

ist, profund onest, dar mult prea obedient operit, aşadar, un admirabil i ind cu devoțiune de neofit în virtuțile „liniei me Ciorbea. Avem acum un exiu Coposu”, lipsit de supleţea necesară unui . traordinar pretext pentru a nu face selena 2 ppanimal politic“, a fost exploatat, utilizat, — toate dimensiunile ei, posedăm o superbă pădel. imunentalizat de către toată lumea politică, niţă a politicienilor pe care, noi, ce. de peaiei rozpe fără excepţie? i i-am votat în al şapte: unit prim-ministru în mare pripă, din lipsă — lea! Pretextul Ciorbea Şi, de ancuta ca rabie: Aterativă, deși fusese ales primar, domnul pomenit de bună etichetă pentru te jet? aa acceptat: Cerindu-i-se, în numele parti- veroi şi fără principii de ala în desde au mină și primar în continuare, domnul ma ori de a deveni gravi, dind lecţii de conduită acceptat. Mai tirziu, cerîndu-i-se iarăşi | tuturor! a Ciorbea! Ce nume comod pent partid şi de către preşedintele Constanti- a ascunde incapacitatea mai multor partie nu să continue să conducă un guvern devenit | ele „istorice“, fie „anistorice”. de d guvern uecondus, domnul Ciorbea a acceptat iarăşi mau. £ spus să cedeze în faţa revoluționarilor, - Dar iată că într-o seară, „pe ascunș de dragii tat: Cind i s-a spus să fie tare cu minerii, a părinţi“, vorba lui Former aflaţi ei la Le [lare Cina PD-ula căutat pretexte pentrul a Genanie alturi one (ll antului), don [din guvern, domnul Ciorbea a țipat la coman- . Ciorbea n-a mai rezistat. Enitnuua, 4

NDREI CORNEA

m susţinut şase ani

SAPTĂMINAL EDITAT DE GRUPUL PENTRU DIALOG SOCIAL

Sociologia comunismulu

pînă atunci s-a răzvrătit; eticheta a prins un contur propriu, pretextul a devenit subit text, paiaţa a devenit om, iar omul şi-a strigat, gituit de emoţie şi crispat, lta. Gest de „luna: tic“, cum scria directorul Adevărului? Posibil Numai paiațele şi instrumentele au minte, pe la noi. Să nu fi fost atunci această metamorfoză a inștrumentului în om, într-adevăr, un „comunicat important pentru țară“?

Ce păcat, atunci, că revolta a fost scurtă şi ineficientă! Dacă domnul Ciorbea ar fi un politici an, şi-ar fi dat în rînd puţin sarcina formării unui nou guve. Dacă domnul Ciorbea ar fi fost un adevărat om de stat, ar fi stăruit în gestul său de dispreţ şi de sfidare la adresa politicienilor care l-au instrumen-

t. Ar fi rămas pe poziţie, ca şef al guvernu. lui; ar fi promovat fulgerător, printr-o ordonanță, Legea bugetului (nil obstat, lăudat fie domnul Antonie Iorgovan, „părintele Constituţiei“). lar apoi, mai ştii, ar fi continuat să guverneze prin ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă, dacă Parlamentul i-ar fi respins legile reformei, iar preşe. dintele nu l-ar fi ajutat cu adevărat, dar nici hu s-ar fi decis să-i ceară, formal, demisia. Ar fi numit noi miniştri sau miniştri interimari, dintre independenţi şi tehnocraţi, şi, desigur, ar fi aşteptat cu răbdare un vot de cenzură în Parla. ment. Iar cînd acesta ar fi venit, după multe luni de scandaluri, ar fi părăsit cu fruntea sus Palatul Victoria, lăsînd o ţară măcar cu buget, cu cîtev legi reformiste în plus şi avînd o popularitate demnă de invidiat în perspectiva viitoarelor

ua următoare demisia, uşu

Domnul Ciorbea nu este, fireşte stat. Prin asta însă el nu se deosebeşte de toţi cei lalţi comilitoni. Ghinionul său e că a reuşit să fi un moment măcar, altceva decit un instrument al altor voințe şi decît rezonatorul altor gînduri. La noi, aşa o îndrăzneală se plăteşte scump!

e ANULIXe 16 pagini € 1.500 lei

Revista 22, 31 martie - 6 aprilie 1998 (2)

IULIAN ANGHEL

Cabinetul Ciorbea la final

Premierul Ciorbea şi-a prezentat de două ori demisia săptămîna trecută, însă, la insistența preşedintelui Constantinescu el a acceptat să mai rămînă o săptămînă-două. „Nimeni nu doreşte mai mult demisia lui Ciorbea decit Ciorbea însuşi“— afirmă Vasile Lupu, vicepreşedinte al PNŢCD. Partidul Democrat îşi vede visul cu ochii. Cu condiţia ca demisia premierului să fi fost „visul“ PD. Dar surse din Partidul Democrat afirmă că acesta ţinteşte mult mai sus. În discuţiile care vor porni săptămîna aceasta pe marginea formării unui nou cabinet, în care PD va fi sigur reprezentat, democraţii vor cere şefia FPS şi Secretariatul General al Guvernului. Aşadar, demisia premierului nu a fost în tot acest timp decit un pretext. „Ideea“ a prins însă, iar în acest moment demisia cabinetului Ciorbea este cerută nu numai de democrați, ci şi de o importantă fracțiune din PNŢCD, de liberalii din guvern şi de UDMR. Rezultatul practic ar fi votarea bugetului pe care democraţii (după cum au anunțat la întrunirea Consiliului de Coordonare al PD, din 27 martie) nu îl vor vota, dacă el va fi prezentat de actualul cabinet.

Întilnirea de la Braşov

Peste 50 de deputaţi şi senatori PNŢCD s-au întilnit pe 21 marție la Braşov „pentru a sărbători ziua unui coleg“, după cum spune Radu Vasile, secretarul general al partidului. Printre numele sonore prezente acolo s-au numărat Sorin Dimitriu, preşedintele FPS, Sorin Lepşa, vicepreşedinte al partidului, şi Radu Vasile. Agapa s-a sfirşit prin adoptarea unei declaraţii în care participanţii ar fi afirmat că refacerea coaliţiei (prin recooptarea PD în structura unui viitor guvern) şi

- demisia guvernului sînt lucruri neapărat necesare.

„Scandalul“ nu a izbucnit decît aproape o săptămînă mai tirziu, cînd s-a aflat despre întilnirea de la Braşov şi despre „declaraţia“ „scrisă pe două foi de caiet de şcoală“. Remus Opriş, secretar general al guvernului (în lipsa preşedintelui Diaconescu, aflat la Leipzig), a reacţionat foarte dur, cerînd publicarea declarației. „Deocamdată eu sînt secretar general al partidului şi Remus Obpriș ar trebui să-mi dea mie raportul, nu să-mi ceară el mie socoteală“ = crede însă Radu Vasile. „La Braşov nu s-a întîmplat nimic, a fost o întîlnire prietenească. Nu este vorba, aşa cum s-a spus, de o disidenţă în partid“. „Disidenţii“ au susţinut acelaşi lucru şi în şedinţa Biroului de Coordonare, Conducere şi Control al PNŢCD, întrunit pe 27 martie şi care a luat în discuţie „declaraţia“ de la Braşov. Pe 26 martie, însă, un important grup al „disidenţilor“ de la Braşov se întilniseră la ceas de taină în cabinetul lui Radu Vasile şi e mai mult ca sigur că declaraţia prezentată în BCCC şi apoi dată publicităi a fost „cosmetizată“. Aşadar, conducerea partidului a ajuns la concluzia că cele stabilite la Braşov nu sint de natură să pericliteze poziţia „unică“ a partidului în ce priveşte soarta cabinetului şi că nu este vorba de un alt centru de decizie: în partid. În timpul şedinţei BCCC, însă, a fost pusă în discuţie demiterea cabinetului, modalitate de rezolvare a crizei cerută imperativ de vicepreşedintele partidului Vasile Lupu şi de Valentin lonescu, ministrul Privatizării. Cele două importante personalităţi ale partidului au încercat astfel să-l scutească pe Victor Ciorbea de umilinţele pe care, cu toate ezitările sale, primul-ministru nu le merită. La rîndul său, primul-ministru a insistat în cadrul şedinţei să i se accepte demisia, lucru refuzat de preşedintele Diaconescu.

De fapt, cu doar o zi înainte, primul-ministru îşi depusese demisia, fapt ce ar fi trebuit anunţat în direct la ştirile de noapte. La insistența preşedintelui Constantinescu, premierul şi-a retras demisia, aşa că prezenţa lui în direct a fost total „defazată“: primul-ministru s-a războit cu miniştrii liberali şi, în special, cu ministrul Justiţiei, Valeriu Stoica, care, cu două zile în urmă, adresase o scrisoare Congresului extraordinar al PNL, întrunit pe 28 martie, în care cerea rezolvarea crizei înainte de pronunţarea votului Parlamentului asupra bugetului. Soluţia avansată de Valeriu Stoica, menţinută şi adoptată explicit în declaraţia politică a Congresului extraordinar al PNL, ar fi demisia cabinetului. „Singura soluție pentru rezolvarea crizei este demisia actualului cabinet“— a susţinut ministrul Justiţiei.

În intervenţia sa în direct, primul:ministru le-a pus în vedere miniştrilor liberali să revină asupra declaraţiei, pînă la congresul PNL, altfel „mă simt obligat să cer preşedintelui revocarea lor“ Nimic din toate acestea nu s-a întîmplat. Valeriu Stoica şi Mircea lonescu Quintus au mers pe 27 martie la Palatul Cotroceni, de unde s-au întors cu asigurarea că ultimatumul dat de Victor Ciorbea nu va fi pus în aplicare. La şedinţa CDR din 27 martie, liderii Convenţiei au acceptat ideea ca scrisoarea lui Valeriu Stoica să fie un document care, dacă va fi adoptat de congresul PNL (lucru întîmplat pe 28 martie), să fie prezentat spre dezbatere

Consiliului Convenţiei Democrate. Și tot la şedinţa Convenţiei s-a stabilit ca liderii partidelor din coaliţie să poarte discuţii decisive pentru susţinerea bugetului şi pentru refacerea coaliţiei. În acelaşi timp, însă, lon Diaconescu a afirmat că bugetul nu poate fi prezentat decit de cabinetul care l-a întocmit.

Congresul extraordinar al PNL

Cuprinderea scrisorii lui Valeriu Stoica în declaraţia politică a Congresului extraordinar al PNL îi îndepărtează pe liberali de soluţia ţărănistă. Congresul PNL a cerut explicit „rezo/varea - înainte de votul Parlamentului asupra bugetului — a crizei guvernamentale înclusiv prin schimbarea primului ministru sau a Guvernului în întregime“. Convocat pentru a găsi o soluţie la actuala criză, dar şi pentru a valida fuziunea cu Partidul Alianţei Civice, declaraţia politică a PNL mai cere, printre altele, renunţarea la aplicarea strictă a algoritmului de guvernare. Fuziunea cu PAC a întărit într-o oarecare măsură PNL, iar pretenţiile acestui partid, care „nu este la remorca nimănui“ (adică a PNŢCD), după cum afirma Valeriu Stoica, ar putea viza (deşi în acest moment pare puţin probabil), potrivit unor surse din PNL, chiar postul de şef al Executivului. Viitorul prim-ministru ar putea fi, în opinia liberalilor, actualul ministru de Justiţie.

Încadrat de Valeriu Stoica, prim vicepreşedinte al partidului, şi de Nicolae Manolescu, fostul preşedinte al PAC, actualmente preşedinte al Consiliului Naţional al PNL, preşedintele Quintus a fost însă destul de atent la nuanţe. Sprijinit puternic de cei doi lideri, Mircea Ionescu Quintus a evitat pînă la urmă acceptarea unui document care, odată adoptat, ar fi pus partidul în imposibilitatea de a mai negocia ceva cu partenerii de coaliţie: este vorba despre un „document economic“ propus de vicepreşedinţii partidului, Călin Popescu Tăriceanu şi Viorel Cataramă, în care cei doi cereau nici mai mult nici puţin decît retragerea bugetului şi alcătuirea unui alt buget pe principii liberale. Adoptarea unui astfel de document ar fi situat fără îndoială PNL în afara coaliţiei de guvernămint. De altfel opoziţia preşedintelui Comisiei economice a senatului, Viorel Cataramă, faţă de actualul buget este bine cunoscută. Obiecţii de tipul: „este un buget social democrat“ sau „cum este posibil să dai 10% din PIB pentru protecţie socială şi nici măcar 1% pentru stimularea exportului?“ sînt şi ele bine cunoscute. „Noi putem face un buget mai bun decit Dăianu“ a susţinut la rîndul său Călin Popescu Tăriceanu. Deşi se părea că documentul are susţinerea delegaților, punctul de vedere al preşedintelui a avut cîştig de cauză. „Cel mai important lucru la momentul actual este votarea bugetului“, a subliniat preşedintele PNL. „ŞI în plus ne-am situa pe alte poziţii decit ministul nostru de Finanţe, Daniel Dăianu (ministru susținut de PNL, n.n.), ce/ care a alcătuit bugetul, ceea ce ne-ar umple de ridicol.“ „Documentul este o aventură, iar PNL nu este un partid al aventurilor politice“, a spus la rîndul său Valeriu Stoica. Prezentarea bugetului trebuie însă făcută de un alt guvern, potrivit opiniei prim-vicepreşedintelui PNL. Modalitatea practică? „Eu am propus o soluţie: demisia“. De aceeaşi părere este şi Nicolae Manolescu: „Cred că demisia este singura soluţie“ Potrivit prim-vicepreşedintelui PNL, formarea unui nou cabinet nu ar întirzia prea mult adoptarea bugetului, întrucit un buget într-o altfel de alcătuire n-ar fi posibil.

La rîndul său, UDMR a cerut pe 28 martie începerea negocierilor pentru formarea unui alt guvern. Cabinetul Ciorbea îşi consumă ultimele clipe. În tot acest interval reforma a fost dată cu totul uitării. Este concluzia la care au ajuns cei trei miniştri „neimplicaţi politic“, Daniel Dăianu, Andrei Pleşu și Ilie Şerbănescu care, printr-un apel adresat „către toate segmentele vieții politice“ avertizau pe 27 martie: „Reforma pare să fi devenit un simplu pretext pentru negocierea unor poziții de putere. Creşte probabilitatea alegerilor anticipate, ceea ce paralizează gindirea reformatoare şi operativitatea îndrăzneață“.

Săptămîna viitoare, dacă lucrurile nu se precipită, vom avea probabil un alt prim-ministru. Numele cel mai vehiculat este Radu Vasile. Secretarul General al PNŢCD a avut săptămîna trecută trei întilniri cu preşedintele Constantinescu, care, se pare, agreează această idee. Mai mult, are un suport semnificativ în partid. Candidatul la şefia guvernului infirmă însă că ar fi discutat cu preşedintele sau că în partid s-ar fi propus numirea sa în fruntea noului cabinet. Despre „sacrificatul“ Victor Ciorbea, „singurul din guvern care nu a pus botul“, după cum afirmă o foarte importantă personalitate ţărănistă (şi căruia, afirmă alte surse din partid, i s-a blocat chiar revenirea la Primăria Capitalei şi i se încearcă blocarea ascensiunii în partid), unii lideri ai PNŢCD chiar vorbesc la timpul trecut.

DANIEL DĂIANU, ANDREI PLEȘU, ILIE ȘERBĂNESCU

“Apel pentru ieşirea din criză

Ne simţim obligaţi în calitatea noastră de membri ai guvernului neangajaţi în structuri de partid şi liberi, prin urmare, de ambiţii politice, să facem un apel colegial către toate segmentele vieţii publice — fie ele societatea civilă, puterea sau opoziţia — şi către toate instituţiile răspunzătoare de administrarea ţării, pentru o abordare adecvată şi promptă a crizei prelungite prin care trecem. Soluţiile nu pot veni decît după un diagnostic corect, asumat cu onestitate şi realism. Fiecare din noi, pe domeniul său de competenţă specifică, constată zilnic o agravare îngrijorătoare a situaţiei, de natură să ducă la un blocaj greu reversibil.

La această oră, nu mai e vorba de oameni, programe şi ideologii. E vorba de vicii profunde, structurale, pe care nici o guvernare ulterioară, indiferent de culoare politică şi competenţă,

nu le va putea corecta decît în timp, printr-o răbdătoare investiţie de pragmatism, ingeniozitate, profesionalitate şi continuitate. Nu există indivizi providenţiali şi rețete miraculoase. E nevoie

de franchețe, luciditate şi efort dezinteresat.

Este exact ceea ce, în acest moment, ne lipseşte. Tocmai acum, cînd accelerarea reformelor în economie este vitală şi reclamă măsuri ferme

şi consecvente, care să beneficieze de un solid suport politic, tocmai acum discursul public se lasă confiscat de populism, demagogie şi surescitare electorală. Reforma pare să fi devenit un simplu pretext pentru negocierea unor poziţii de putere.

Creşte probabilitatea alegerilor anticipate, ceea

ce paralizează gindirea reformatoare şi operativitatea îndrăzneață. Contextul economic real e ignorat sau minimalizat. Se preferă mica euforie a lui „să nu dramatizăm“. A semnala răul, a spune adevărul, e, pentru unii, o formă oarecare de defetism sau de rea-intenţie. Cei care pot lua decizii ezită, cei care nu ezită sînt împiedicaţi

să ia decizii. Grăitoare, pentru confuzia provocată de agitația politicianistă, este — de pildă — disputa arbitrară, artificială, pe marginea proiectului

de buget.

Capitalul uman de care dispunem nu este valorificat. Proasta retribuţie face dificilă mobilizarea specialiştilor, iar cei care sînt dispuşi, totuşi, să se angajeze sînt adeseori respinşi, după criterii care pun dosarul politic sau interesele personale deasupra competenţei. Nu se găseşte tonul potrivit în comunicarea cu cetăţenii țării. Instituţiile funcţionează greoi, ineficient, pe un fond de rezistență la schimbare care descurajează. La toate nivelurile ne izbim de incapacitate managerială. Nu se poate pătrunde în citadele păgubitoare pe care le reprezintă marile regii autonome şi întreprinderile producătoare de pierderi. Se amină intervenţia drastică, inevitabilă, de teama unor reacţii sociale care ar putea periclita „stabilitatea“ scaunului devenit fetiş. Avuţia naţională — şi aşa precară — tinde să se risipească printr-o distribuţie neglijentă sau ocultă. Se accentuează defazarea naţională faţă de procesele de globalizare şi faţă de progresul tehnologic. Pe acest fundal, dorinţa noastră legitimă de a ne integra în structurile europene şi euro-atlantice riscă să-şi piardă argumentele. Nu se poate construi o acțiune diplomatică ofensivă şi convingătoare într-un context de instabilitate prelungită, de indecizie şi corupție.

O ţară cu un potenţial remarcabil şi cu o poziţie strategică însemnată pare condamnată să-şi rateze încă o dată şansa istorică de redresare.

Toate acestea ar trebui să ne dea insomnii sau, dacă am adormit, să ne trezească.

Nu o simplă criză politică avem de rezolvat, ci una mai adîncă: o criză a principiilor, a mentalităților şi, pînă la urmă, o criză de identitate.

31 martie — 6 aprilie 7) 13 5

Revista 22, 31 martie - 6 aprilie 1998 (3)

(Urmare din numărul trecut)

Între economia reală şi societatea reală, pe de o parte, şi segmentul politic, pe de altă parte, se cască tot mai mult o prăpastie. Şi nu puţini au pierdut iluzia că, dacă se schimbă deţinătorii puterii, lucrurile vor lua un alt curs. Această judecată se poate întoarce împotriva procesului democratic. Dezamăgiţii primelor exerciţii parlamentare şi pluraliste vor confunda ambalajul cu conţinutul, circumstanţele cu esenţa sistemului. Ei vor îmbrăţişa entuziaști soluţii autoritariste, antidemocratice sau care aparţin trecutului. De aici, necesitatea politică absolută ca guvernarea post1996 să reuşească. O parte din ultima victorie electorală s-a datorat voturilor negative. Există o masă de votanţi care au optat diferit în 1990, 1992, 1996. Ei îşi vor schimba opţiunile şi la viitoarele alegeri. Dat fiind mărimea acestui segment putem anticipa de pe acum o situaţie politică nouă în anul 2000. Pentru acest segment, argumentul electoral ţine exclusiv de performanţele economice, de îmbunătățirea sau înrăutățirea condiţiilor de viaţă. Acest segment este pierdut pentru coaliţie. El ar putea fi suplinit cu o energică politică de atragere a tinerilor (care au făcut majoratul după '90), a noilor categorii socio-profesionale, desprinse de bugetul de stat.

Ajunşi aici ar fi util să urmărim reacţia societăţii la schimbare. Lumea e nemulțumită şi mai ales dezamăgită de cursul pe care l-au luat lucrurile. Nemulţumirile au fost produse nu de prea multe reforme şi schimbări. Ci, dimpotrivă, de efectele mersului lor prea încet. De unde, reacţiile contradictorii ale societăţii, mai ales ale celei civile, acea parte a societăţii care se autoorganizează pentru a-şi apăra interesele. Ideea că societatea civilă susţine în bloc reformele este falsă. Cele mai multe sindicate sînt legate de industria cu capital majoritar de stat. Ele s-au obişnuit să iasă în stradă, să amenințe guvernul, punctual, la fiecare'schimbare care le ameninţă poziţiile. Privatizarea este aceea care sperie cel mai mult. S-a format o ciudată alianţă între managerii industriei şi liderii mai multor sindicate puternice care rezistă oricărei tentative guvernamentale de a restructura economia. Ei se completează reciproc. Managerii blochează reforma pe cale administrativă şi economică (de exemplu, neplătindu-şi datoriile la buget). Sindicatele ameninţă cu mişcări sau ies în stradă să ceară indexări salariale. Consecința este că şi reforma parţială la care s-a angajat noua putere este limitată drastic. Practic, reforma este blocată în această zonă. În conflictul dintre grupurile de interese legate de economia statului şi o parte a societăţii civile. Aceasta din urmă este reprezentată de unele grupări politice şi personalităţi ale vieţii publice. Dar cei legaţi de interesele economiei statului sînt mult mai mulţi, mai puternici şi mai organizaţi, cu acces mult mai mare la decizii. La blocarea reformelor contribuie substanţial şi coabitarea puterii cu o birocraţie nemăsurată, care dictează în întreg aparatul guvernamental şi a făcut din politicieni (miniştrii) reprezentanţii intereselor ei. Normal ar fi fost să se întîmple invers. Politicienii să impună administraţiei priorităţile pentru care au fost aleşi în 1996. Biro-

Anul 1X

STELIAN TĂNASE

Unde e sol diez pe pian?

craţia, managerii economiei „de stat“, ierarhia sindicală alcătuiesc nucleul dur al rezistenţei la reforme. Noua putere nu a găsit nici voinţa politică, nici soluţiile, nici suportul necesar să spargă acest bloc de gheaţă.

Dacă o bună parte dintre sindicate se opun reformelor, trebuie să ne întrebăm cum se comportă alte segmente ale societăţii civile. Biserica, massmedia, organizaţiile civice. Tema ar merita un studiu separat. Ce putem observa de pe acum este că şi aici comportamentul vizavi de reformă este diferit. Biserica îşi continuă rolul ei vechi. Ea nu a reuşit reformarea din interior şi rămîne prizoniera ierarhiei de dinainte de 1989. Asta îi dă o fragilitate care o face relativ inaptă să se insereze într-o lume în tranziţie. Mass-media are o atitudine de asemenea contradictorie. După o lungă perioadă de suport activ pentru noua putere (pe care a susţinut-o încă din timpul campaniei electorale), odată cu primele stîngăcii şi eşecuri, au apărut vocile critice. În ultima vreme — ca un efect al răcirii relaţiilor dintre putere şi presă — asistăm la asalturi insistente dinspre diferite zone ale puterii împotriva presei. Jurnaliştii susţin în general reforma. Trebuie totuşi observate destule inconsecvenţe. De pildă, sînt deplinse suferinţele populaţiei şi se dă sprijin liderilor sindicali în pagina 3, 5 a unui ziar care, în editorial, declară că reformele sînt prea încete. Ori susţii reformele, ori deplingi suferinţele cauzate de acestea. Orice indexare a salariilor, trebuie spus, însemna inflaţie, însemna o piedică în plus pentru reforme. Fără o rată înaltă a şomajului, economia nu va decola. Ca şi în clasa politică, populismul este în mass-media o atitudine curentă. Silite să ducă o bătălie aspră de supravieţuire pe piaţă, radiourile, posturile TV şi jurnalele scrise împrumută temerile, îngrijorările cumpărătorilor lor, adoptă puncte de vedere schimbătoare, indecise în ce priveşte reforma. La nivelul societăţii civile (mai ales al ONG-urilor), este aproape imposibil (în absenţa unor investigaţii riguroase) să facem o descriere a opţiunilor diferitelor asociaţii, grupuri, reţele, în legătură cu reforma. Cert este că numai consolidarea societăţii civile va duce la accelerarea şi lărgirea reformelor, ca şi la întărirea acelor forţe economice, politice şi sociale care o susţin. Conflictul dintre orientarea care susţine dezvoltarea societăţii civile şi cea care susţine întărirea statului rămîne principala tensiune a tranziţiei, în faza ei actuală. Clarificarea regimului proprietăţii publice şi private, descentralizarea administrativă, dezvoltarea sectorului privat în economie etc. sînt în avantajul societăţii civile şi al procesului democratic. Rămiîne să ne întrebăm în ce măsură elita guvernantă impusă de ultimele alegeri susţine aceste valori.

Erată .

În prima parte a articolului meu „Unde e sol diez pe pian?“, publicat în numărul trecut, a apărut o greşeală de corectură care schimbă complet sensul frazei. Astfel, în loc de: „Sub numele reformă (fetişizat şi românizat la maximum) se ascund tot felul de lucruri contradictorii“, rog să se citească: „Sub numele reformă (fetişizat şi romantizat la maximum)...“. Mulţumesc.

SCRISOARE DESCHISA

Un om onest într-o societate putredă

Domnule prim-ministru,

Vă scriu, azi, 28 martie 1998, pentru a vă spune cît de mult v-am prețuit şi vă preţuiesc şi cît de mult sînt solidară cu dumneavoastră şi acum, cînd aproape toţi v-au ă părăsit. Trebuie să reamintesc faptul că de la început nu aţi avut parte de înţelegere şi sprijin tocmai de la cei care ar fi putut şi ar fi trebuit să vi le acorde în mod prioritar.

Cu certitudine, nu v-am meritat: un om atît de onest, cu vederi autentic europene — într-o societate atît de putredă! Azi, cauza cea dreaptă pare a fi pierdută, ca întotdeauna la români! Va pune mîna pe puterea — reală —o promoţie de uneltitori politici, în bună parte, de provenienţă postnomenclaturistă sau fost-colaboraţionistă.... infiltrată cam peste tot. Onestitatea dumneavoastră le-a stat multora ca un spin în cale.

Ținînd cont de fragilitatea coaliţiei nefireşti care a rezultat din alegeri, deja la o lună de la instalarea dumneavoastră ca premier, mă vedeam nevoită să atrag atenţia că era nevoie să umblăm „în vîrful degetelor“ (era chiar titlul articolului meu). S-a dat însă în continuare cu barda sau, în cel mai bun caz, vi s-au creat greutăţi politice în cadrul coaliţiei, printr-o greşit înțeleasă intransigenţă, care n-a dus decit la stimularea unor acte de indisciplină guvernamentală.

Le spun toate acestea nu de dragul de a face reproşuri, ci pentru a invita la

itaţie asupra carenţelor noastre comportamentale, asupra «fatalităţii» noastre.

Furt sau «

către persoane neîndi

DOINA CORNEA

Chiar dacă apariţia dumneavoastră, din 26 martie'98, la TV, a fost în fel şi chip comentată, pentru mine sensul mesajului a fost limpede: nu voiaţi să renunţaţi la funcţie pentru că voiaţi să salvaţi Legea bugetului, singura care ar putea garanta o continuare coerentă a reformei şi credibilitatea României. Aţi refuzat totodată să-i abandonaţi pe colegii şi colaboratorii dumneavoastră care au elaborat proiectul amintitei legi. Aşa stau lucrurile, iar sofismele unor

” politicieni ca, de pildă, domnii Petre

Roman sau Radu Vasile, nu sînt în măsură să răstoarne logica unei judecăţi drepte.

Sint convinsă că un nou guvern nu va avea nici pe departe calitatea celui de azi, nici credibilitatea externă pe care aţi dobîndit-o. Nu va mai avea o voință atît de fermă de a-şi întemeia guvernarea pe cinste, morală şi o neobosită dăruire, pe lîngă competență. Este tot meritul dumneavoastră de a fi ştiut să vă înconjurați, prin remaniere, de miniştri destoinici. Nimic, în clipa de faţă, nu ne garantează că şantajul politic nu va continua. Lipsa de solidaritate (de la început, din primele luni) în jurul dumneavoastră a permis şantajului să ia proporţii. Cine îl va mai putea opri acum? Ar fi poate cazul ca instituţiile de bază ale ţării (aca-. demice, bisericeşti, culturale, civice, chiar militare) să se pronunţe pentru încetarea crizei, în-spiritul dreptăţii.

n ceea ce mă priveşte, vă mulțumesc pentru tot ce aţi făcut şi ce ați mai putea face pentru România.

(Titlul aparține redacţiei)

corupţie? 1 a data de 6 februarie 1998 Direcţia Generală a Vămilor (DGV) a ridicat autorizaţia de funcţionare a duty du

Aeroportul Otopeni, care aparține societăţii EDF ASRO, datorită unorilegalităţi găsite la patru controale. Prejudici oane de lei. dee penale din chitanțele veriticat

freeului din

i constatat a depăşit 443 milite reprezentau vînzări

cumpere mărfuri scuţite de taxe vamale. Pagubele

datorate neplăţii acestor taxe sînt estimate Ia circa 150 miliarde lei. Mstodele constau

în întocmirea de chitanţe false. Astfel, apar nume româneşti pe p

“ori „nume“ inexistente.

așapoarte chinezești

crede că beneficiarii principali ai acestor ilegalităţi sînt sala-

riații Aeroportului Otopeni, mai ales că această instituție a acordat exclusivitate firmei EDF ASRO. Într-o recentă conferință de presă, conducerea firmei EDF ASRO a scos

la iveală faptul că şeful Direcţiei de Suprav, declaraţiilor reprezentanţilor firmei EDF. ASI

here a DGV, Pavel Lăscuţ, este, conform O, asociat la o firmă interesată să preia

atacerea de la Otopeni. În acest sens s-a sesizat și Corpul de Control al primu-

lui-ministru. Deşi DGV doreşte să fie retrasă autorizaţ

ia de funcţionare a magazinului

din aeroport pe cale administrativă, deocamdată justiţia a suspendat decizia de ridicare a autorizaţiei, pînă la încheierea cercetărilor.

INSTITUTUL EUROPEAN

Tiberiu Brăilean

Colecția UNIVERSITARIA Seria Economie

Monetarismul în teoria şi politica economică

Cuvânt înainte de Daniel Dăianu Prefaţă de Vasile Nechita |. Postfaţă de Liviu Antonesei

Din cuprins: î

* Teorii monetariste - istorie şi actualitate * Expansiunea monetară, rata dobinzii, inflaţie, şomaj

* Monetarismul american

* Experienţa Marii Britanii şi alte experiențe monetariste * Elemente monetariste în politica economică

românească postdecembristă * Actualitatea abordărilor monetariste

ISBN 973-586-119-4 304 pag

MONETARISMUL

IN TRORIA ȘI PRACTICA ECONOMICĂ

În aceeaşi colecție (Seria Medicină) a mai apărut: G. Bouvenot ş.a., Patologie medicală (Vol. 1 - Pneumologie)

laşi * Str. Cronicar Mustea nr. 17 + C.P.: 161 + cod 6600 + Tel-fax: 032-230197 tel 032-233800 + e.mail: rtvnova Omail.cecis.ro * http: //www.nordest.ro/home.htm

31 martie —6 aprilie

Adevărul, 1 aprilie 1998

jamisia lui Victor Ciorbea - relatată

ș larg în mass-media intemaţionale

„Acum, Parlamentul român T putea concentra asupra bugetului“

»dintele României, Emil Constantinescu, va desemna un nou e după ce, luni seara, Victor Ciorbea a demisionat din funcția ; "ministru. Premierul Ciorbea şi-a prezentat demisia în carea de a rezolva criza politică ce afectează desfăşurarea mei, Demisia sa va permite Parlamentului să se concentreze pe ațerile asupra legii bugetului, după ce majoritatea partidelor iice au condiţionat adoptarea acestei legi de demisia ului-ministru. Preşedintele Emil Constantinescu a început tările pentru formarea noului guvern, în care Partidul Democrat este să revină, după ce şi-a retras miniştrii la începutul acestui an,

ic] „Partidul Democrat a obţinut ce şi-a dorit“

Luni, 30 martie 1998, a fost o zi cu totul deosebită: o zi în care evoluţia luărilor de poziţie şi acţiunilor politice a ajuns, cu repeziciune, la punctul culminant - demisia premierului Victor Ciorbea. Criza politică ivită prin plecarea P.D. din guvern s-a soldat cu deznodământul pe care şi l-a dorit Partidul Democrat: Victor Ciorbea şi-a anunţat, public, demisia din funcţia de premier, precum şi din cea de primar general al Capitalei. În declaraţia sa, Victor Ciorbea nu şi-a ascuns dezamăgirea faţă de colegii de coaliţie, din P.D.,

fire

lecesară, dar mult întârziată, schimbarea emului nu este decât o soluţie de deblocare a | mecanism înţepenit, nicidecum un miracol. linoasa criză politică prin care a trecut ânia, de trei luni încoace, a fost şi este doar care a determinat nevoia acestei schimbări. auzele sunt în altă parte. Guvernul Ciorbea este ma jocurilor politice obscure şi oculte. Fără-a

Social-democraţii, A să reintre în guvern

ce sau debarasat de omul pe care

e dure menite să adapteze economia e pieţei, social-democraţii români sunt joace din nou pe mâna coaliţiei, cu a unei acţiuni rapide şi hotărâte pentru a economia (...). Liderul PD, Petre lan, a promis că va participa la epocii ru formarea guvernului...

] Lui Ciorbea i s-a reproșat d nu a fost destul de form

ierului demisionar i s-a reproşat rmele de care are nevoie ţara. (...)

e asupra şefului guvernului s-au at enorm în ultima vreme...

mn de protest faţă de ritmul lent al reformei. Favorit pentru a noului cabinet este vicepreşedintele PNŢCD, Radu Vasile. ap că va fi desemnat, el va trebui să adopte măsuri pentru ucerea inflaţiei şi pentru: accelerarea privatizării.

EUROPA LIBERA „Guvernul Ciorbea, victima jocurilor politice obscure și oculte“

nsiderat prea slab pentru a aplica:

că nu introduce suficient de repede .

crede în judecăţile frivole de tip: „ce ar fi fost dacă.,..", ne-am putea, totuşi, lesne imagina dacă toamna trecută, în loc de remaniere s-ar fi produs

„o. schimbare integrală de guvern şi nu în aproape

trei luni, termen, se pare, caracteristic pentru

"„iuţeala“ de decizie a factorilor politici responsabili,

cât a durat procesul remanierii, în vreo două săptămâni din septembrie. S-a lâncezit aproape

care l-au determinat, practic, să demisioneze. Preşedintele Emil Constantinescu a anunţat că a acceptat demisia lui Victor Ciorbea şi l-a numit în funcţia de premier interimar pe actualul ministru de interne, Gavril Dejeu.

toată toamna în conclavuri şi pertractări pentru o remaniere ce se voia doar de fațadă, realizată până la urmă doar în câteva zile, ca urmare a unei intervenţii ceva mai ferme. S-a lâncezit apoi aproape toată iarna în ţâfne, răbufneli vanitoase, în rudimentare imprecaţii demagogice, în mocirloase intrigi de culise, pentru a se ajunge la o soluţie raţională ce are doar cusurul, mare cusur, de a fi fost neîngăduit de amânată. Ezitările se plătesc Însă, dar nu numai ezitările. Cancerul politicianist, această boală “a mediocrităţii, nu se manifestă doar prin intrigi, se manifestă şi prin obtuzitate.

|] Radu Vasile cai putea i

Premierul român Victor: Ciorbea şi-a prezentat, luni, demisia, după 16 luni de 'guvernare. El a spus că vrea să

„îndepărteze obstacolele din calea

aprobării, de către Parlament, a controversatului buget pentru 1998. Preşedintele: Constantinescu i-a acceptat retragerea şi a anunţat alcătuirea unui nou cabinet. Până atunci, şef interimar al guvernului a fost numit creştin-democratul Gavril Dejeu, actualmente ministru de interne. Joi, Constantinescu îl va anunţa pe 'succesorul lui Ciorbea. Favorit în cursa pentru postul de prim-ministru este Radu Vasile, secretar general al PNŢCD,

- condus de Ciorbea. Radu Vasile fusese

nominalizat pentru această făricţie i încă din;1996,: imediat după victoria partidului său în alegeri. El face parte dintre cei care l-au criticat mereu pe Ciorbea. Decizia lui Ciorbea survine după o acută criză cu care se confruntă coaliția de' guvernământ de la sfârşitul anului trecut. Social-democraţii, cei mai .importanţi parteneri ai creştin-democraţilor, au cerut de atunci demisia premierului şi au condiţionat de acest lucru sprijinul acordat în Parlament votării bugetului. Acum două luni, PD şi-a retras miniştrii din Parlament. Vinerea trecută s-a pus în mod oficial problema destrămării coaliţiei.(A.B.)