8 februarie 2009

Cazul Marian Cozma


Pe 8 februarie, într-un bar din Ungaria, handbalistul român Marian Cozma este ucis. Crima s-a petrecut într-un club din Veszprem, handbalistul fiind înjunghiat mortal după o altercaţie cu câteva persoane din incinta localului. Alţi doi coechipieri ai sportivului au fost răniţi. Cei trei inculpaţi sunt condamnaţi la închisoare pe viaţă.

Cazul Marian Cozma, văzut în presă:
Adevărul.

 

Textul articolelor (transcriere automată OCR, poate conține erori):

Adevărul, 9 februarie 2009

26 de ani. a fost înjunghiat mortal în noaptea de sâmbătă spre dumir

Handbalul românesc esri doliu. Unul dintre (a mai talentaţi jucători a! nerei generaţii de la echipa națională, Marian poza decedat sâmbătă cea - un spital din Veszprem, n garia, după cea fost înjughi

at mortal în urma unei altercaţii din discoteca Patriota Lokal. Pivotul naționalei româniei şi al echipei ungare Veszprem se afla acolo

ntru a sărbători nașterea unui copil al unui coechipier. “Am fost sunat de cine-

va şi mi s-a spus că a murit, Acum am vorbit și cu tatăl lui Marian, şi el pleacă astăzi spre Budapesta, Nu pot să spun nimic, sunt copleşit de tristeţe”, a afirmat Cristian Gaţu. Scandalul a început în urma unor alterca-

ţii verbale ale sportivilor cu mai multe persoane aflate în club. Între cele două grupuri a izbucnit o bătaie, iar în scurt timpa ajuns să continue pe stradă. Acolo a fost înjunghiat Marian Cozma. O PAGINILE2-S

Adevărul, 9 februarie 2009 (2)

a handbalului românesc

o Ha

tăzi spre Budapesta. Nu pot să spun nimic, sunt copleșit de tristeţe”, a afirmat Cristian Gaţu, preşedintele Federaţiei Române de Handbal. Mai mulţi handbaliști de 1a MKB Veszprem au petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică în locaJul Patriota. Scandalul a înîn urma unor alterca-

Sesum a fosta fost înjunghiat din spate în zona rinichilor, Acesta a fost operat, iar acum situaţia lui este stabi1ă.Sărit în ajutorul colegului său, portarul croat Ivan Pesic a fost lovit cu piciorul în cap până și-a pierdut cunoştinţa, fiind și el internat cu răni grave.

ibalistul Marian Cozma, 26 de ani, a fost înjunghiat

rta| sâmbătă noapte într-un bar din Veszprem, Ungaria

“A fost o bătaie generală uriaşă când am ajuns la faţa locului. Toată lumea lovea pe toată lumea. Apoi au pornit cu toţii spre ieşire. L-am văzut pe Cozma în faţa mea, sângera şi din faţă şi din spate. Afară era amețit, apoi s-a prăbuşit la pământ”, a spus unul din mar-

torii de la eveniment. Salvarea a ajuns la fața locului în 2-3 minute, iar aproximativ 40 de minute s-a încercat resuscitarea lui.

Fanii formaţiei Veszprem. s-au strâns duminică încă de la primele ore ale dimineţii, la puţin timp după ceau aflat tragica veste a morții

Adevărul, 9 februarie 2009 (3)

Acum însă unul dintre cele mai promițătoare tinere talente ale handbalului românesc s-a inălțat la stele și va evolua în selecționata îngerilor.

Ștefan Găvan

stefan gavanclick.re

ee Câştigătoral Cupei Cupelor în sezonul trecut cu MKB Veszprem, Marian Cozma era foarte aproape să dea marea lovitură a carierei sale. În timpul campionatului mondial din Croaţia, „Adevărul Sporturi“ dezvăluia oportunităţile pe care le avea la acel moment unul dintre cele mai promițătoare tinere talente din handbalul românesc.

Ajutat şi de talie de baschetbalist, 2,1 1m, Cozma era urmărit de mai multe cluburi de top din Europa printre care faimoasele Barcelona şi TKW Kiel. Dezvăluirile au fost făcute atunci de colegul de cameră al lui Cozma la națională şi cel mai bun prie ten al său, Rareş Jurcă, inter dreapta la formaţia germană Goppingen. “Mă caută nişte cluburi mari de tot” a spus

itunci modest Cozma, par fiind

i fiindu-i teamă să dezvălu e echipele de top la care ar fi putut ajunge pentru a nuşi spulbera visul

“Marian are oferte de la

THW Kiel şi Barcelona şi valoarea îi permite să evolueze oriunde”, spunea atunci Rareş Jurcă. Dacă transferul la echipa nemţească s-ar fi realizat, Cozma ar fi putut juca alături de campionii olimpici şi mondiali Nikola Kara-

PROGRESASE MULT ÎN ULTIMUL TIMP

Mai înalt decât orice baschetbalist din naționala de seniori a României, Cozma a profitat din plin de avantajul înălţimii aşa cum o făcuse la vremea respectivă şi Ghiţă Mureşan. Şi la fel cum transferul lui Ghiță în NBA l-a ajutat pe acesta să progreseze, la fel și jocullui Cozma a crescut mult din momentul transferului la Veszprem.

EI considera că experienţa câştigată la această echipă l-a ajutat să devină un handbalist complet. “Cred că sunt cel mai înalt handbalist din

lume. M-am obișnuit cu ideea. Fiecare om are avantajele şi minusurile sale. Mie imi place să joc mai mult în atac, dar în ultimul timp am progresat şi pe faza defensivă și sper să pot ajuta la maximum echipa națională”, spunea în timpul campionatului mondial din Croaţia cel pe care coechipierii îl porecliseră “Păsărilă”.

A DRIBLAT MOARTEA În urmă cu trei ani, pe vremea când juca la Dinamo, Marian Cozma a fost victima unui incident nefericit. Handbalistul a fost bătut şi înjunghiat de un grup de opt persoane.

Cozma a avut atunci o plagă pe spate, în apropierea coloanei vertebrale,

de 8 centimetri lungime şi 3 centimetri adâncime. Internat de urgenţă la Spitalul Floreasca, puternicul pivota revenit senzaţional pe teren în doar câteva luni și în 2006 s-a transferat apoi în Ungaria la Veszprem. “Pri-

mul lucru de care i-am întrebat atunci pe medici este dacă imi va afecta cariera, dar mi-au zis câ totul va fiok. Acum nu mai arn absolut nicio o problemă la spate”, declarase în mai multe rânduri Marian Cozma. 9

Adevărul, 9 februarie 2009 (4)

Vestea morții lui Marian Cozma cat lumea handbaiului

Lac:

s-au adunat rude și prietenii pivotului naționalei României

etan Găvan

joace printre stelele handba-

lului mondial “Păsăril.

să mai devreme la stele şi va

evolua doar în selecționata

îngerilor. "Era un băiat așa

înălțat în-

Voia să facă o nuntăin vară, își căuta o casă. Acum îicaut un iocin

A CRESCUT PRIN

im vorbit cu ella 11 şiera mi-a spus ram jucat bine mamă, ar dat goluri», după carea plecat la restaurant

e copilul meu?”, spune Mariana Cozma (mama). “Voia să facă o nuntă în căuta o casă. Acum ii caut un loc în cimitir, Tot ce îmi mai doresc de la viaţă este să îmi văd băiatul înapoi aproape de mine!" adaugă și Peter Cozma (tatăl), “Marian a fost cel mai bun frate din lume, Nu a fă: cut rău nimănui, niciodată, avea o inimă mare de tot. Acum nu mi-au rămas de la el decăt trofeele”, incheie lonela Cozma (sora)

Adevărul, 9 februarie 2009 (5)

ea handbalului este lu și în stare de rtea pivotului alei României, Cozma, a strânit icţii diverse printre icare l-au cunoscut.

Sunt cei care știu derulat ultimele clialelui Marian Cozcei care | au cunos-

tul că moarțea îi ia pe oamenii buni şi îi lasă pe oamenii răi, m-am gândit la cei 2,10 metri pe care îi avea, şi la potențialul său. Viitorul handbalului românesc se baza pe Cozma“, a spus preşedintele FR Handbal, Cristian Gaţu la aflarea veştii.

Voia să facă o nuntă în vară, își căuta o casă. Acum îicautunlocîn cimitir

Mariana Cozma

mama handbalistului

Ştiind nemulțumirea lui

„Păsărilă” legată de participarea la Campionatul Mondial din Croaţia în care nu a fostbăgatîn teren, anunțându-şi retragearea de la naţională, oficialul român a dorit să specifice: „Marian Coz-

rămas.

discutat despre continuarea lui la echipa națională, i-am spus că va veni repede primăvara şi pe strada lui. Din păcate a venit moartea“. Vicepreşedintele forului român, Petre Paleu, deplânge la rândul său dispariția unu-

prin care îşi exprima credinţa în Dumnezeu, iar acum nu mai e, Asta e marele meu regret, că a murit fără ca lumea să îşi dea seama că e un mare pivotîn devenire. Așaa fostsă fie, ca Marian să privească viitoarele succese ale naționalei de undeva, din ceruri“, a declarat Paleu. Vasile Stângă şi Ştefan Birtalan, două dintre

Petru Paleua rămas șocat de moartea lui Marian Cozma

„Marian va privi succesele naționalei din ceruri“

Oficiali, colegi și foști handabliști și-au exprimat regretul și furia vizavi de moartea lui Marian Cozma

legendele handbalului românesc, îl considerau pe Marian Cozma, unul dintre cei mai mari pivoți ai lumii. FAMILIA HANDBALULUI

IN DoLiu

„Băiatul acesta avea un mare potențial, era un handbalist de viitor, Sunt şocat, numi vine să cred. Acest tragic

eveniment este încă o dovadă călocul sportivilor este pe te ren,nu prin discoteci“, a spus Stângă.

„Era un băiat bun, un, jucătortalentat, avea: totviitoun în față. Este o mare

ere pentru handbalul ! mânesc”, îl întăreşte f E

Adevărul, 10 februarie 2009

Amurit apărându-și

prieten

NEȘANSĂ [anclbalistul a încercat să aplaneze un

aflict în

Marian Cozma a încercat să apere o chelneriţă, dar și pe colegul său Sesum și a plătit cu propria viață.

stefan both?adevarulro

Horia Cătăceanu

horia calaceanuadevarul.ro VESZPREM - UNGARIA

9% În urma investigațiilor, s-a ajuns la concluzia că Marian Cozma nu a căutat scandalîn barul în care seafla Un conflict local petrecut sâmbătă după-amiază în centrul oraşului Veszprem, în care au fost implicaţi reprezentanţi ai lumii interlope şi un rrom, a generat crima de mai târziu. În jurulorei 2.00, Cozmaa încercată aplaneze un coniflict între colegul său sârb şi recalcitranți. În urma busculadei, el a fost ucis.

Veszprem, un orașliniştit au 62.000 de locuitori, aflat în imediata apropierea Lacului Balaton, din Ungaria, a fost zguduit deatacul criminal de duminică dimineaţa în care handbalistul român Marian Cozma a fost omorât.

Tot orașul vorbeşte doar despre acest eveniment. Pentru cei din Veszprem, sportul-rege este fără îndoială handbalul. Aici fotbalul nu există. Absolut toți locuitorii sunt suporterii echipei locale MKB Veszprem. Aceştia se pot mândri că au cea mai importantă echipă de handbal din Ungaria, cu 16 titluri naționale, două Cupe EHF, fina-

Vistă a Ligii Campioniloranul trecut. În toate marile oraşe din Ungaria s-au ținut mo-

mente de reculegere şi s-au aprins lumânări în amintirea lui Cozma.

Misiunea poliției din Veszprem este extrem de dificilă în acest caz. „Sunt aproximativ 30 de persoane audiate. E foarte greu de stabilit cine a stat să se uite, cine s-a aflat din întâmplare sau cine a participat la loviri. Cert este că cei trei au luat parte activ la evenimente”, a spus pentru „Adevărul” Dobay KaroIy, dela poliția din Veszprem. În noaptea de duminică spre luni, poliția din Austria a arestat trei dintre suspecți pe autobanda A2, doi bărbați și o femeie. Nemeth Gyozo și Rafael Sandor, împreună cu o femeie, a cărei identitate nu a fost încă dezvăluită, încercau să ajungă în Italia. JUCĂTORII DE LA VESZPREM SE UNESC LA GREU Handbaliștii de la MKB Veszprem s-au întâlnit ieri înainte de prânz la sala de forță Top Gym, loc frecventat de sportivi de zece ani. Jucătorii au avut o discuţie extrem de tristă cu antrenorul Mocsai Lajos, pentru a decide împreună dacă vor intra pe teren la meciul din cupele europene de sâmbătă. După zece minute, jucă-

Nu cei din Veszprem sunt vinovaţi de moartea lui. Ungaria se confruntă cu oproblemă reală despre carenimeni nuvrea să vorbească patronul sălii Top Gym

e era implicat coechipierul său sârb

torii au coborât cu lacrimi în ochi! „Am decis să ne re tragem într-o cafenea, iar locul vrem să-l păstrăm secret. Dorim să avem intimitatea noastră, să discutăm și să ne amintim de Marian. La noi, ungurii, există un momentiîn care se amintește de mort”, a spus pentru „Adevărul” tehnicianul Mocsai Lajos. Handbaliştii au decis sănu suspende următorul meci.

„NU MĂ MAI SIMT

ÎN SIGURANȚĂ”

Imensa sala Veszprem Arena, care are 6.000 de locuri, a devenit ieri loc de pelerinaj pentruunguri, fie că sunt din Veszprerm, fie din altă parte.

„Natasa Janics, campioana

olimpică la caiac-canoe, a sosit ieri de la Szeged pentru a lăsa o floare în amintirea . lui Cozma. Printre lacrimi, aceasta ne-a declarat cănu se mai sirate în siguranță: „Nu Yam cunoscut pe Cozma, dar am ținut să vin aici să pun o floare. Nu de mult l-am pierdut pe Kolonics, acum a venit Cozma. Ce se întâmplă cu lumea sportului? Eu nu mă mai simt în siguranţă”, COLEGII LUI COZMA,

ÎN AFARA PERICOLULUI Croatul Ivan Pesic și sârbul Zarko Sesum se află internaţi la spitalul județean din Veszprem. „Starea loreste stabilă. Sportivii sunt în afara oricăui pericol în acestmoment”,

Lui Pesici s-a extirpat un rinichi din cauza lovitiirilor

Adevărul, 10 februarie 2009 (2)

Filmul

evenimentelor

Restaurantulii încares-a podis tragedia o; FOTO: HORIA CĂLĂCEANU

SÂMBĂTĂ

9 ORA 11.00: echipa de handbal MGK Veszprem a învins pe Balatonfured (4223), în Cupa Ungariei. Marian Cozma a marcat patru goluri. După partidă s-a decis ca handbaliştii să se întâlnească seara la un club, pentru a sărbători naşterea copilului colegului lor Ivancsik Gergo;

2 ORA 16.00: un grup de tineri din lumea interlopă a bătut crunt un cetăţean de origine rromă, care a promis însă răzbunare. Acest moment a inflamat spiritele în oraş,

9 ORA 21:00: un grup de 15-20 de persoane, de etnie rromă din Enying, și din zona Balaton, a intrat în oraș, în căutarea celor care l-au bătut pe prietenul lor. Una dintre locaţiile vizate a fost localul Scorpio;

e ORA 22.00: opt jucători ai echipei de handbal Veszprem, alături de prietene şi soții, s-au întâlnit în restaurantul Scorpio, din centrul orașului. Printre cei prezenţi la petrecere s-a nurhărat și internaționalul român Ma-

rian Cozma, însoțit, evident, | deiubita lui. Handbaliștii s-au | simțit bine şi au dansat; |

e ORA 02.00: Clubul a | fostvizitat de cei care îşi căutau dușmanul. Au consumat, însă, după ce şi-au dat seama că nu se află acolo cei vizați, au dat să plece. Fără să plătească. La intervenţia chelneriței, aceasta a fost lovită brutal, moment în care handbaliştii i-au sărit în ajutor;

9 ORA 02.10: După mai multe altercații verbale, jucătorul sârb Zarco Sesum a fost lovit în cap. Marian Cozma a sărit să-și ajute cel mai bun prieten din echipă, momentîn carea început oîncăierare generală. Bătaia s-a mutat apoi pe stradă, unde Cozmaa fost înjunghiat. Croatul Pesic, care a încercat să-l ape re pe Cozma, a primit şi elun cuțit, din spate;

„ e ORA 02.20: atacatorii au fugit pe o stradă lăturalnică. În trei minute a sosit la faţa locului ambulanța, însă Marian Cozma a murit în drum spre spital. Ceilalţi doi sportivi au fost internați în stare foarte gravă. o