10 decembrie 1999

Invitarea României la negocierile de aderarea la UE

În cadrul Reuniunii șefilor de stat sau de guvern din țările membre ale Uniunii Europene, organizată la Helsinki, România a fost invitată oficial la negocierile de aderare la UE, alături de Bulgaria, Letonia, Lituania, Slovacia și Malta. Anunțul a fost făcut de Romano Prodi, președintele Comisiei Europene și de Günter Verheugen, comisarul european pentru extindere.

Invitarea României la negocierile de aderarea la UE, văzută în presă:
Adevărul, Revista 22.

Textul articolelor (transcriere automată OCR, poate conține erori):

Adevărul, 10 decembrie 1999

Mesajul lui Tony Blair către poporul român:

usivitate

Excl Adevărul

pentru

„Sunt convins că UE

va lansa invitatia pentru România“

O Premierul britanic îşi ţine cuvântul dat pe 4 mai, în Parlamentul României

Marea Britanie s-a numărat de mult timp printre susţinătorii de frunte ai extinderii Uniunii Europene. Personal mi-am luat angajamentul de a extinde UE către Sud-Estul Europei. Când m-am adresat parlamentului român în luna mai, țările noastre erau unite în lupta contra regimului tiranic şi represiv al lui Miloşevici. Sprijinul pe care România l-a acordat acţiunilor NATO a reprezentat o ilustrare a valorilor şi intereselor noastre comune. Mi-a demonstrat cât de puternică este cererea României de a obține un loc în familia naţiunilor Europei. Am spus atunci în fața parlamentului că voi sprijini la Consiliul Europei de la Helsinki invitarea României pentru începerea negocierilor de aderare la UE. :

Suntem în pragul summit-ului de la Helsinki. In zilele de 10 şi 11 decembrie sunt convins că statele membre ale UE vor lansa invitaţii pentru România, ca şi pentru Letonia, Lituania, Bulgaria, Slovacia şi Malta. Acesta este un moment istoric atât pentru România, cât şi pentru UE. După Helsinki, negocierile se vor extinde pentru a cuprinde aproape întregul continent. Moştenirea anilor de dictatură, pe care România a reuşit deja într-o mare măsură s-o înlăture, va fi în curând complet dizolvată.

Angajamentul nostru față de România este puternic, iar relaţiile noastre comerciale cu România continuă să crească în mod constant. Marea Britanie este unul din cei mai mari zece investitori în România, iar firmele britanice se vor bucura

Tony Blair, la tribuna Parlamentului României: în mai 1999

de oportunităţile pe care extinderea le va aduce cu sine. Din

anul schimbărilor cruciale, 1989, Fondul Know How a adus

în România peste 20 milioane de lire şi sperăm să cheltuim.

încă 6 milioane anul acesta. Aceste fonduri vor sprijini activitatea pe care o ducem împreună în vederea pregătirii României pentru anii care vin.

invitaţia de a începe negocierile marchează începutul unei

perioade importante de ajustare pentru România. Cu câţiva ani în urmă era greu de crezut că economia României ar putea progresa atât de mult într-un timp atât de scurt. Şi totuşi acest lucru s-a întâmplat. Cea mai mare încercare

„este acum menţinerea acestui elan. E nevoie de curaj şi

viziune pentru a face o schimbare.

România a îmbrăţişat provocarea tranziţiei către o economie de piaţă deschisă şi democratică. Aceste reforme sunt esenţiale pentru asigurarea unui viitor-mai prosper, mai sigur, indiferent dacă România este sau nu membră a UE. Dar calitatea de membră a UE va permite acces mai liber pe pieţe şi investiţii şi va permite României să fie complet integrată în viitorul comun al Europei. Procesul de aderare a Marii Britanii a prezentat acceaşi provocare. A durat destul de mult de la prezentarea cererii noastre-de aderare din 1961 până la admiterea noastră în Comunitatea Europeană în 1973. De atunci, UE s-a lărgit şi a crescut în complexitate. România va trebui să adere la legile şi practicile UE şi să poată rezista presiunilor calității de membră a unei Pieţi Unice. Dar sunt sigur că România este decisă şi are capacitatea de a se ridica la înălţimea acestei ocazii istorice. Marea Britanie va continua să vă sprijine de-a lungul acestui proces, ca partener prezent şi viitor într-o Europă comună.

„Tony Blair

Adevărul, 11-12 decembrie 1999

mau aviv5stau atat lucru. Pompierii au fost ndiu şi de lumea de pe nele mobile. La ora 12,40, xompierilor, din Unitatea a u sosit la faţa locului. Ei au tuaţie dificilă, deoarece nu drant din clădire. Pompierii i tragă pe scări un furtun proprii de jos până la etajul lu a afectat nici unul din

Astăzi, vremea va fi caldă vestul ţării şi normală din

“punct de vedere termic în J rest. Cerul va fi mai mult | şi sud-vestul ţării, unde vor semnalându-se şi precipitaţii a slab până la moderat. Tempefi cuprinse între 8 şi 12- grade, or situa între -3 şi 3 grade.

„ ÎN BUCUREŞTI

Astăzi, vremea va fi normală din punct de vedere termic. Cerul se va înnora

“| treptat, în cursul nopții fiind | favorabil ploii. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 5 şi 7 grade, în jur de O grade.

REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: Cod 71 341, București, Piaţa Presei Libere nr. 1, . : Tel. 224.00.67, 224.36.63, 224.03.75, 224.41.20, fax 224.36.12 adv. Bucureşti, ublicitate: tel./fax 224.40.30; publi Qadevarul.kappa.ro; Mică publicitate: tel./fax 224.37.40; Difuzare: tel./fax 222.33.07, 224.36.33 O ISSN 1016 - 7587 i : (OD nttp://adevarul.kappa.ro redactia Qadevarul.kappa.ro

aura, iita uctidlat ca, iad U piiilia Cvaiuaic, pagubele sunt de 500.000 dolari. Constantin Badea a precizat însă că activitatea agenţiei nu va fi întreruptă, întrucât ROMPRES mai are un sistem paralel-de transmisie prin Internet, însă „ condiţiile nu mai sunt la fel“. Conform aceleiaşi surse, lucrările erau efectuate de Regia Autonomă pentru Administraţia Publică. Este al doilea incendiu

nu s-au respectat normele de lucru cu foc deschis. Ofiţerul de presă, cpt. Cătălin Efteme, ne-a declarat, la câteva ore după stingerea incendiului, că muncitorii nu au fost asistați de un pompier civil şi nu au avut stingătoare. Poliţia a demarat cercetările pentru a descoperi vinovaţii.

Anca GRĂDINARU

vizita decat pe valuta

Potrivit acordului realizat prin schimb de note verbale între Ministerul Afacerilor Externe şi Ambasada Republicii Polone la Bucureşti, s-au introdus noi reglementări referitoare la condiţiile de călătorie în Republica Polonia a cetăţenilor români, precum şi a cetățenilor din Republica Polonă în România.

Conform acestui acord, cetăţenii din Republica Polonă şi România care doresc să călătorească, în scop personal, pe teritoriul celuilalt stat, sunt obligaţi să deţină suma de 30 de dolari SUA pentru fiecare zi de şedere, dar nu mai puţin de 150 dolari SUA. Persoanele minore în vârstă de până la 16 ani căre călătoresc sub supravegherea unei persoane majore trebuie să deţină 50 la sută din suma menţionată. Nu intră sub

izbucnit, în acest an, în acelaşi corp al Casei Presei Libere, primul având drept cauze

(Urmare din bag. 1)

Să ajutăm continuarea politicii actuale de-reformă din ţările respective... După Kosovo, a devenit evident că pacea nu se poate obţine decât prin integrare“. Referindu-se strict la România, Verheugen a mai adăugat: „Sunt foarte fericit să spun că, în ceea ce priveşte România, condiţiile impuse de Comisia europeană au început să fie îndeplinite în privinţa copiilor instituţionalizaţi. In ceea ce priveşte macrostabilizarea, salut crearea la Bucureşti a grupurilor de lucru pentru realizarea Planului de dezvoltare pe termen mediu, ale cărui concluzii vor fi prezentate în martie“. Noilor invitaţi la negocieri nu li s-a mai găsit nici o bubă în privinţa respectării drepturilor minorităţilor. Referindu-se la minoritatea ţiganilor, numeroasă în multe state candidate, Verheugen a spus: „Nu vom cere acestor ţări să facă mai mult decât ce fac:membrii U.E.“. Europa a dat dovadă de o înțelegere remarcabilă a fenomenului din România. Într-adevăr, aşa cum a spus Verheugen, cetăţenii din ţara noastră şi-au pierdut speranţa. După 10-ani de tranziţie nereuşită, nu mai există obiectiv, nu se mai întrezăreşte un liman.

Europa a înţeles că România are nevoie de o nouă ţintă, aşa cum a fost în '97, Madridul şi integrarea în NATO. Se poate întâmpla ca, în aceste: momente, când “scriu la Helsinki corespondența pentru

Marius DRĂGHICI Foto: Ramona ŞUTEU

România - invitată să înceapă negotierile de aderare la Uniunea Europeană

Prin hotărârea de la Helsinki,

“români, ci toată Europa civilizată.

EDITOR: Societatea pe acţiuni „Adevărul“ autorizată prin S.C. 79/1991, jud. sect. 2, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului București, sub nr. J40/2964 din 16 mai 1991.

incidenţa acestor noi reglementări cetăţenii care călătoresc în interes de serviciu, de afaceri, în cadrul unor schimburi culturale, precum şi persoanele aparţinând minorităţilor naţionale cu domiciliul stabil în Republica Polonă sau România, se arată într-un comunicat al MAE.

Adevărul, politicieni români, lideri regionali, să iasă la televiziune cu declaraţii sforăitoare prin care să încerce să prezinte totul ca pe un succes personal. Fie şi aşa! Chiar dacă am intrat pe uşa din dos, România a fost acceptată în Europa; Din acest moment, important este ca Europa să-şi continue planul în privinţa României. Bucureştiul nu are nevoie doar de un ajutor formal şi de miliarde de dolari cadou care să se topească în mâinile politicienilor dâmboviţeni. În România, cei care se fălese cu băgarea ţării în Europa nu au reuşit, de fapt, reformele economice. De aceea, U.E. trebuie să dea deoparte sensibilițăţile politicienilor de doi bani şi trebuie să se implice direct, cu oameni şi mijloace, în reforma de la Bucureşti. Mândria poporului român a fost pe deplin satisfăcută când țara a fost invitată la Helsinki, în ciuda rezultatelor economice. mediocre pe care le-a obținut prin grija politicienilor. Românii s-au pronunţat în proporţie covârşitoare în favoarea Europei, dar acum Europa trebuie să renunțe la orice tentativă de derobare de genul: reforma se gândeşte la Bucureşti, experţii străini vor fi sub îndrumarea politicienilor români etc. Dacă tot ne-a admis în Casa europeană, Europa trebuie să se implice direct, folosind criterii pertinente, verificabile şi obiective sustenabile pentru a sprijini România. Din acest moment, o dată cu decizia de la Helsinki, situaţia României nu mai priveşte doar pe

e Vasile şi-a luat sfătuitor . şi în probleme de agricultură

Preşedinte S.C. Adevărul: lon Teodor

—-— 0 ri TI TI = 3

sii den aia da

Secretar general de redacţie: Nicolae M Şefi departamente: Politică - Răzvan Mitroi, Economie - : Societate - Marius Niţu, Externă - Andreea Bratosin, Tineret, înv: Cultură - Gabriel! Rusu, Scrisori - Gheorghe

Adevărul, 11-12 decembrie 1999 (2)

România - invitată să înceapă negocierile

(le aderare

E Totuşi, România şi Bulgaria rămân pe „lista neagră a vizelor”

Eveniment istoric la Reuniunea la nivel înalt a şetilor'de stat sau de guvern a țărilor din Uniunea Europeană de la Helsinki: România a fost invitată să înceapă oficial negocierile de aderare la U.E. Decizia „celor 15“ îi priveşte pe toţi cei 6 candidaţi din turul doi al extinderii europene: Letonia, Lituania, Slovacia, Malta, Bulgaria şi România. Ele se adaugă celorlalte 6 state care au început negocierile la 31 martie 1998: Polonia, Cehia, Ungaria, Estonia, Slovenia şi Cipru.

“Pentru România, hotărârea Uniunii Europene de a o invita la negocieri are o importanță covârşitoare. În ultimul moment,

înainte ca instituţiile statului să se dizolve cu totul, Europa a *

prins România de guler şi a urcat-o în barcă! Ceea ce s-a întâmplat la Helsinki devine. astfel aproape un' miracol, pe care nouă, românilor, încă ne vine greu să-l'credem! Documentul oficial al întâlnirii va fi înmânat şefilor de stat ai celor 12 candidaţi, astăzi, sâmbătă, 11 decembrie. Şi preşedintele Constantinescu îl va primi tot astăzi. Deocamdată, anunţul invitării României a fost făcut de preşedintele Comisiei europene, Romano Prodi - care va veni în ianuarie la Bucureşti - şi de comisarul european pentru extindere, Giinter Verheugen. De altfel, despre România şi Bulgaria, Verheugen a făcut câteva

- corespondenţă de la trimisul nostru special la Helsinki,

_ Bogdan CEItAO

declaraţii speciale şi a răspuns la întrebări. Astfel, deşi invitate la negocieri, România şi Bulgaria rămân pe lista neagră a vizelor Uniunii Europene. „Vom discuta

despre acest lucru în prima parte a anului viitor, dar

începerea negocierilor şi rămânerea pe „lista neagră“ a vizelor nu sunt incompatibile“, a spus comisarul european. Cele două state sunt. singurele. din grupul

Preşedintele Constantinescu.

„celor 12* care negociază, ai căror cetăţeni au nevoie de vize pentru a intra în U.E. Aceasta este urmarea faptului că România şi Bulgaria nu îndeplinesc criteriile economice. de începere a negocierilor, aducerea lor în casa europeană fiind urmarea strictă a unei decizii politice. Verheugen nu a lăsat loc de echivoc: -„Suntem conştienţi de dificultăţile reformei în aceste țări. Mulţi cetăţeni au renunţat să mai spere. Este nevoie să oferim noi ţinte.

(Continuare în Pag. 11)

Începe acum o etapă decisivă...“

leri, după decizia de |a Helsinki, preşedintele Constantinescu declara: „Această decizie demonstrează că cita ret Zidului Berlinului a reprezentat cu: adevărat începutul unui proces de edificare a unei Europe unite şi prospere. Începe acum o etapă decisivă în construirea acestei noi 'Europe, la care România este chemată să participe cu responsabilitate şi cu întregul său potenţial. Mulţumesc poporului român, care şi-a exprimat permanent dorinţa fermă de a se integra în acest

“proces şi şi-a asumat cu demnitate toate eforturile necesare pentru atingerea acestui țel.“ E

Adevărul, 13 decembrie 1999

- Nimeni nu este

i mai presus de lege Articolul 16 din Constituţia României)

ZIAR NAŢIONAL INI

961 e 16 pagini e 2500 lei - .- luni, 13 decembrie

Aliaţii şi preşedintele au aruncat pi Ţărăniştii - im cu forța pe Rai

Europa - 0 şansă istorică

„ Bogdan CHIRIEAC BOBO —

âmbătă, la Helsinki, :în discursul de mulţi admiterea României la negocierile de pp FE preşedintele Constantinescu a spus: „România se va strădui să fie la înălţimea încrederii care i s-a acordat“ în sală, premierul Marii Britanii, Tony Blair, unul dintre principalii susţinători ai țării noastre în faţa UE, a replicat imediat: „Şi Uniunea Europeană trebuie să fie la înălțimea speranţelor pe care le-a încurajat“. Liderii Uniunii Europene au făcut un gest măreț prin invitarea României Ţara noastră are şansa reală de a redeveni prosperă, stabilă | [<i cu adevărat democratică. Preşedintele Constantinescu a făcut aseară lun gest de politician european abţinându-se să-şi aroge merite pentru uccesul de la Helsinki, mulțumind în schimb poporului român pentru sacrificiile din aceşti ani şi tuturor politicienilor şi telinicienilor. care |yreme de un deceniu au lucrat pentru atingerea acestui țel V| 12 state candidate sunt admise acum la negocieri pentru integrarea în UE: Polonia, Cehia, Ungaria, Slovenia, Estonia, Cipru, Malta, Lituania “ILetonia, Slovacia, Bulgaria şi România. După dispariţia lui Franjo |Tudiman, există şanse ca şi Croaţia să intre nu peste multă vreme în joc. Din cele 13 state, România este a doua țară ca suprafaţă geografică şi mărime a populaţiei, după Polonia. Or, una este să adaptezi la cerințele Europei țări ca Estonia sau Slovenia, cu dimensiuni cât Oltenia şi având câte 2 milioane de locuitori, alta e să faci acelaşi lucru cu România, ţara care, în ciuda celui mai mare potenţial natural, are şi cele mai mari probleme din tot grupul statelor candidate. Poate doar Bulgaria să fie | vizate și numele candidaților la posturile într-o situaţie mai dificilă, dar acolo populaţia şi teritoriul fiind considerabil | guvemamentale, Până aseară, șeful FPS, Radu Sârbu, mai mici, şi investiţiile necesare sunt mai reduse: România este un caz | își consolidase poziția în topul otențialilor şefi de aparte pentru toată lumea. Rezistenţa la schimbare este specifică: | executiv, se tia că ministrul di RL, Ea U, opoziţia nu se face direct, ci prin învăluirea, diluarea/şi topirea completă Y i 5 sie SU a oricărei presiuni externe. În România, occidentalii îşi schimbă modul Va, oca, aid, J0eul aluiecemocra!, iar. | de viaţă. S-a ajuns ca mari companii din Vest să se comporte aici altfel Apărări, Victor Babiuc, Își va da demisia din PD, pentru decât oriunde altundeva în lume: să fure, să înşele, să nu plătească | 2 SE 15672 probabila PNL, La ora 17,00 întâlnirea energia şi impozitele, să practice evaziunea fiscală. La nivelul publicului mai-marilor coaliției se încheiase, dar cuvântul de din Vest, România are o gravă problemă de imagine. Nu este vorba | Ordine era „nu comentez. Surse din interiorul Puterii | doar de imaginile binecunoscute cu copiii bolnavi de SIDA. Europa s-a | spuneau că urma să aibă loc aseară o întrevedere între patru ochi între preşedintele Constantinescu şi premier,

| | înspăimântat de bandele de cetățeni români - etnia nu interesează, ci a 2 al cărei rezultat ar putea fi cunoscut astăzi. Sursele Radu Sârbu - candidat

doar cetățenia - care fac pagube de milioane în Vest pentru a fura 200 de mărci din casa cu bani a poştei., Aici trebuie căutată şi reticența |. citate sperau că Radu Vasile va putea fi convins să-şi | paraşutat din Dealul Cotro,

O duminică agitată pentru preşedintele. Emil (PE a Constantinescu şi liderii coaliţiei, dar idiică pentru Radu | [ Radu Sârbu zi Li

Vasile. În timp ce. Diaconescu, Quintus, Roman şi din fracţiunile PN Marko răspund la telefoane, aşteptând întâlnirea cu Constantinescu, premierul Radu Vasile şi-a închis | Un NUMe aproap

mobilul, ca să se poată relaxa la Olăneşti, în fosta vilă | . a lui Ceauşescu. Dacă țărăniştii caută, înfierbântaţi, | la Remeş e Babiu confirmă că vi

textul constituţional. care ar permite revocarea din funcţie a primului-ministru, consilierul Petrişor Peiu, unul din apropiații lui Vasile, răspunde detaşat: „Aiureli! Nu au nici o şansă. Premierul e liniştit şi nu are de gând să demisioneze“. O schimbare de guvem se va produce totuşi în următoarele zile. Preşedintele PNŢCD, lon Diaconescu, o confirmă, iar şeful statului a pomenit-o, într-o manieră discretă, în discursul său televizat, de aseară. Incerte sunt încă modalitatea prin. $ care va fi înlocuit primul-ministru, numărul portofoliilor |

| Europei în a acorda vize pentru români. De aceea, în sondajele | anunţe retragerea: ia Eurobarometru, românii sunt cel. mai puţini doriţi de către restul a E, ARI Se: ș europenilor pentru a se integra în Uniune! Președintele vrea să intrăm în 2000 cu alt premier Decizia de admitere a României la negocieri a fost una a elitelor . ini „Este nevoie, mai ales, de o-bună. lipsit, şi nu mai poate continua așa,

politice vest-europene, împotriva curentului de opinie majoritar din propriile ţări. O decizie curajoasă, absolut justificată pe termen lung | guvernare. Aceasta este problema este coordonarea acestor eforturi. A

pentru securitatea şi stabilitatea întregii Europe. Succesul acţiunii necesită | cheie şi în administrația centrală, şi . lipsit o bună organizare. Guvernu de aceea o colaborare strânsă atăt din partea României, Gât Și a Europei. | în cea locală. Pe plan central, este trebuie să fie condus și coordona ÎN cete c Europa rebus e ince corn portie dr NOUA Dada de icio.de enerle ide aia 10908 pu 0, OI '|tonduri uriaşe, poate că măcar modul de implementare a reformei coerenţă. Miniştrii şi ministerele şi-au îndeplinite etapă cu etapă, promii il instituţionale ar putea fi copiat. România este aidoma unui bolnav aflat îndeplinit obligațiile. Nu se poate care. se fac să fie asumal

în comă, în care funcţiile vitale sunt pe cale să înceteze. Efectiv printr-un | spune că nu au existat specialişti sau - seriozitate. şi respectate - ci că n-au vrut să lucreze, Ceea cea consecvență. Răspunderea, Serio

miracol, acest bolnav a fost adus în spitalul cu cei mai buni medici şi mai bună dotare. Viaţa sa numai este în..pericol. el poate fi. repus. 23 20 AEP STARII 20700: 00 E RER SI EEE Pe MN ORELE

pere E e picioare, relativ-repede şi redat lumii. Cel mai mare. deserviciu pe z - 2 = i FE şi-l poate face acest bolnav este să se zbată, să-şi scoată perfuzia Pre edliniele [N | 4 din venă, să refuze medicaţia, sau să arunce pe furiş medicamentele l prescrise pentru a-şi trata mai departe intarctul cu ceai de sunătoare, i - în x A lui lon Iliescu, parlamentelor Şi guv acum pentru contribuţia la integ

că aşa l-a învăţat bunica. Dacă vom asista la acelaşi tip de certuri nesfârşite între partide şi politicieni, de-a valma, la aceeaşi goană după

e în dauna interesului naţional,

t face nimic-pentru România.

În discursul său televizat de aseară, preşedintele Emil Constantinescu a mulțumit mai făcute pe drumul integrării în Uniunea Europeană, după care a salutat contribuția cel acest proces: „Până acum, am mulțumit poporului român pentru acest extraordinar € cuvine acum să mulțumesc şi celor care au contribuit direct la acest succes: parlameni

azi, pentru marele efort de armonizare legislativă; fostului preşedinte al României, dom consens politic în direcţia integrării europene: prin Declaraţia de la Snagov; guverr

lucruri, vestea invitării României având ca efect mai degrabă ascuţirea

z | contradicţiilor dintre politicieni, decât aplanarea lor. O naţiune cu un

za | potenţial enorm, cu.o cultură profund europeană, are din motive obiective

| clasa politică cea mai slabă din tot spaţiul euroatlantic. Din '89 încoace,

i nu s-a schimbat de bună voie nici un lider de partid, iar cei care au vrut

să treacă din linia doi în prima linie au trebuit să-şi înființeze noi partide. Este un fapt de care Europa trebuie să ţină seama: partenei

adevăraţi în România sunt extrem de puţini şi nu întotdeauna în

poziţii-chi 3 ii i te lucruri, Europa a încercat să-şi ia unele măsuri de sali ai tu i F : i pe e dr iei Vormeiugani Ri grupul de experţi Nicolae Văcăroiu, Victor Ciorbea, Radu Vasile - pentru gestionarea procesului. de |

i Uniunea Europeană; în fine, dar nu în ultimul rând, diplomaților şi tehnicienilor care

| occidentali cate să producă strategia de dezvoltare pe termen lung. Există aici deja o problemă. De ce pe termen mediu, când problemele sale cu Uniunea Europeană". României sunt acute? Fiindcă reprezentanţii UE au fost pur şi simplu + "| minţiţi că Bucureştiul are un program pe termen scurt pentru scoaterea ă | | din criză. Or, până la implementarea strategiilor pe termen mediu, românii Ă [] că o iarnă. Tocmai pentru acest program pe termen E, di ă intervină energic. Politicienii români s-au dovedit . k RI ili jinească angajamentele. De aceea; publicul din : : i creadă în nimeni şi | ninieă Su) ropeai trebui să- i precizeze cât mai rapi obiectivele în | pe pegni pPa trebuie ou până luna viitoare, până peste şase luni, peste un an sau peste cinci. Guvernul de la Bucureşti trebuie blocat, â “pur şi simplu, în deciziile sale de boicotare a iniţiativei private. Publicul ia trebuie informat permanent ce, cum şi cât s-a făcut. Sau a majoritate a românilor doreşte integrarea le. În condiţiile integrării europene, bariera şi naţional, dintre extern şi intern, devine relativă. Ca , naţionale ale românilor nu pot fi în nici un caz directă şi fermă a Uniunii Europene în România. să pună în mişcare fonduri uriaşe pentru a ajuta România. nu atât banii lipsesc în ţara noastră, cât organizarea. cerute de Eu au fost create în România, dar nt complet lipsite de substanță. Procesul de twinning ncţionar român de unul european, sistem obişnuit în - trebuie să capete o ouă dimensiune în România. Prodi au oferit românilor debusolaţi o speranţă, o inguri, românii nu au cum să atingă această ţintă.

ă Erplca masiv în România, aşa cum nu s-a mai un alt stat din Est, atunci totul nu a fost decât o nouă vu z pia ă mamă a luat patru luni de puşe ÎN Pr N | : h . ip Vai rul unei,.. brichete de tinic

Gani, Reclamantul şi-a recăpătat făcătura 'pentni . Adriana Surdu a mărturisit instanței

Alte surse (imagini indisponibile):

  • Revista 22, 14-20 decembrie 1999
  • Revista 22, 28 decembrie 1999 - 3 ianuarie 2000