18 octombrie - 19 octombrie 2007

Summit informal al UE la Lisabona

Se desfășoară un summit informal al UE la Lisabona pentru obținerea unui acord asupra unui tratat de reformă care să înlocuiască criticata Constituție europeană, blocată din 2005.

Summitul informal al UE la Lisabona, văzut în presă: 
Revista 22, Jurnalul Național, Adevărul.

Textul articolelor (transcriere automată OCR, poate conține erori):

Jurnalul Național, 18 octombrie 2007

LISABONA | TRATATUL DE REFORMĂ, ÎN „MENIUL“ MAI-MARILOR UNIUNII EUROPENE.

Balet diplomatic

Sistemul de vot, numărul fotoliilor parlamentare, Tratatul de reformă şi scrierea denumirii „euro“ sunt principalele teme ale reuniunii celor 27 de lideri europeni, care începe

azi la Lisabona.

Irina Cristea

olonia, Italia, Austria și

Bulgaria sunt pe lista

statelor membre ale Uniu-

nii Europene de la care analiștii așteaptă cele mai mari probleme la reuniunea informală a liderilor „celor 27“. Summit-ul, care are loc azi și mâine la Lisabona, sub medierea președinției portugheze a Consiliului, include pe lista de discuţii câteva teme asupra cărora statele membre au avut până acum dificultăți în a se pune de acord.

CÂRCOTAȘII. Viena este preocupată de afluxul de studenţi străini, cărora le-a impus anumite „cote“ care i-au atras critici din partea Comisiei Europene plus amenințarea cu începerea procedurilor judiciare. Ameninţare la care Executivul UE a anunțat ieri că renunţă, netezind calea spre un compromis la Lisabona.

John Thys/AFP PHOTO/MEDIAFAX

TENSIUNE. Portughezul Jose Manuel Barroso speră ca reuniunea de pe „teren propriu“ să fie cu noroc

Roma dorește să împiedice reducerea numărului de locuri ce îi revin în Parlamentul European, în condițiile în care un raport cosemnat de europarlmentarul român Adrian Severin propune reducerea cu peste 30 a numărului legiuitorilor UE, iar Sofia vrea ca numele monedei unice europene („euro“)

să poată fi scris „evro“. Toate acestea, pe fondul eforturilor Portugaliei și ale Comisiei Europene de a obţine un consens asupra textului tratatului ce va reforma instituţiile europene.

Vedeta reuniunii se anunţă însă Polonia. Reprezentanţii Varșoviei insistă ca textul docu-

mentului să includă așa-numita „clauză Ioannina“. Aceasta prevede că un număr mic de state membre ar putea întârzia o decizie luată de majoritatea țărilor, în cazul în care interesele unuia dintre „cei puțini“ este lezat.

irina.cristeaQjurnalul.ro

Jurnalul Național, 19 octombrie 2007

Liderii europeni au luat ieri parte la o primă rundă de discuţii în încercarea de a se pune de acord asupra dosarelor prioritare. Comisarul european pentru Multilingvism explică, pentru Jurnalul Naţional, importanţa şi miza subiectelor dezbătute.

Irina Cristea

e la noul tratat european,

care ar urma să înlocuiască

proiectul eșuat al Constitu-

ției, și până la criza de pe piața financiară din SUA, șefii de stat și de guvern din Uniunea Europeană au o agendă încărcată în cele două zile ale summit-ului ce are loc la Lisabona.

TRATATUL. În prim-plan se află discuţiile pe marginea textului tratatului de reformă. Atât Comisia Europeană, cât și preşedinţia portugheză a Consiliului s-au arătat optimiste privind ajungerea la un acord care ar deschide calea reformării instituțiilor europene care, în forma actuală, nu pot funcționa într-o uniune cu 27 de membri. Acordul se anunță însă dificil, întrucât cel puţin două state vor să-și vadă rezolvate anumite chestiuni de interes naţional. Cea mai vehementă se arată

Lisbon informal Summit

e Intergovernmental Conference

Session o:

ATENŢIE! Summit-ul de la Lisabona ţine Uniunea Europeană în prim-plan

Polonia. Chiar înaintea plecării spre Lisabona, președintele polonez, Lech Kaczynski, a amenințat că negocierile pentru finalizarea noului Tratat european ar putea fi amânate, dacă cererile Varșoviei nu sunt îndeplinite. Principala cerere a Poloniei este includerea în Tratat a unei prevederi care permite statelor membre să blocheze amânarea unei decizii pentru o „perioadă rezonabilă“. Cunoscută drept „clauza Ioannina“, compromisul figurează în prezent într-o simplă declaraţie anexată la tratat.

GLOBALIZARE. Există şi alte subiecte importante pe agenda discuţiilor: reforma energetică, securitatea energetică, schimbările climaterice, evoluţiile de pe pieţele financiare, a subliniat comisarul european pentru Multilingvism, Leonard Orban. „De asemenea, în discuţie este şi un document foarte important, pe care Comisia Europeană l-a agreat acum o lună, legat de globalizare și de interesul european. Lumea este într-o continuă schimbare și este foarte important să identificăm mo-

dalități în care interesul european să poată fi mai bine protejat. Este un document ce merită o analiză mai detaliată, întrucât se configurează schimbări importante în economie și nu numai aici, ci și în alte sectoare. Este vorba, practic, despre modul în care UE va interacţiona cu restul „jucătorilor“ de pe piața globală. Este un text de cotitură care va duce la schimbări majore“, a declarat Orban pentru Jurnalul Naţional.

irina.cristeaQ jurnalul.ro

Revista 22, 23 - 29 octombrie 2007

VALENTINA POP

Parlamentul European, golgheterul. noului Tratat

Tratatul de la Lisabona convenit săptămâna trecută creşte considerabil puterile Parlamentului European, „ridicând şi miza euroalegerilor.

UE, agricultura, justiţia și afacerile interne devin domenii în care “forul legislativ european va avea de decizie egală cu Consiliul European, format din şefii de stat şi de guverne.

După doi ani de „criză instituțională“, cauzată de respingerea Constituţiei Europene prin referendumurile din Franţa şi Olanda, statele membre au definitivat la sfârşitul săptămânii trecute Tratatu/ de la Lisabona, ce va fi semnat pe 13 decembne în capitala Portugaliei, urmând să intre în vigoare la 1 ianuarie 2009. Deşi reia multe din ideile Constituţiei, traiatul nu este un text nou, ci o serie de amendamente la tratatele mai vechi de la Maastricht (1993), Amsterdam (1999) şi Nisa (20083) ce stau la baza funcţionării Uniunii Europene. Denumirea de Tratatul de la Lisabona în locul Tratatului de Reformă, care fusese utilizată în ultimele luni, ține să sublinieze faptul că nu este vorba de un nou document, pentru a da un argument puternic guvernanţilor din statele membre împotriva cererilor de a organiza un referendum pe această temă. Teama de un nou „eşec instituțional“ este vizibilă mai ales printre politicienii germani precum Elmar Brok, unul dintre arhitecţii noului tratat, care avertizează asupra pericolului „spargerii Uniunii în două tabere“în cazul în care şi aceșt document ar fi respins la un referendum. Irlanda este singurul stat membru unde un referendum trebuie să aibă loc, în toate celelalte existând angajamentul liderilor politici de a adopta tratatul prin procedură parlamentară. Cu toate acestea, în Marea

ie, premierul Gordon Brown se află Sub presiune nu doar din partea opoziţiei

conservatoare, ci şi a unora dintre laburişti în vederea organizării unui referendum.

Suticiente pentru a calma spiritele ar fi, în opinia premierului Brown, excepţiile obţinute de Marea Britanie de la adoptarea Cartei Drepturilor Fundamentale şi de la legislaţia în domeniul justiţiei şi afacerilor interne, ce vor intra în vigoare în toate celelalte state membre, cu excepţia Poloniei şi Irlandei. Dar, pentru liderul conservator David Cameron, tratatul înseamnă „un transfer semnificativ de putere“ către Bruxelles. „Gordon Brown a promis că va organiza un referendum privind Constituția VE. Acest tratat este aproape exact acelaşi cu Constituția, dar ei şi-au încălcat promisiunea. Vom lupta pentru un referendum. în Camera Comunelor.", a declarat liderul Partidului Conservator. Ministrul de Externe David Miliband a estimat chiar că „se așteaptă în totalitate“la un vot în privința organizării sau nu a unui referendum, în momentul în care parlamentarii britanici vor dezbate tratatul. Dintre laburişti, fostul ministru pentru Afaceri Europene Keith Vay şi fostul ministru Gisela Stuart, care au contribuit la formularea Constituţiei Europene, doresc de asemenea organizarea unui referendum.

În timp ce Parlamentul European obţine puteri egale de decizie cu Consiliul European format din şefii de stat şi de guverne din statele membre, Comisia Europeană va fi redusă, astfel încât, din 2014, doar două treimi dintre statele membre vor avea un comisar propriu, prin rotaţie. În sprijinul reducerii posturilor de comisari a fost invocat principiul eficienţei și al lipsei de portofolii care să acopere numărul tot mai mare de state membre. Cu toate acestea, numărul direcțiilor şi funcţionarilor din subordinea comisarilor nu a fost redus. Danemarca și Finlanda au luptat până la finalul negocierilor pentru păstra-

rea postului de comisar pentru fiecare țară. În absenţa acestora, se creează un vid de legitimitate, consideră nordicii. Cabinetul fiecărui comisar are în atribuţii şi verificarea. fiecărei propuneri legislative sau decizii formulate de Comisie din perspectiva ţării comisarului respectiv. Or, aici, țările care pierd cel mai mult sunt tocmai noile state membre şi ţările mici. Interesele Franţei sau Germaniei sunt oricum apărate de însăşi maşinăria europeană, indiferent dacă au sau nu un comisar timp de patru ani. Dar când câţiva funcţionari europeni redactează propunerea pentru o directivă europeană, iar România,

spre exemplu, nu are un comisar propriu, Executivul european va vota în Colegiul Comisarilor respectiva propunere fără să fie complet conştient de impactul pe care-l are la Bucureşti sau în Maramureş. Chiar dacă ulterior există mecanisme de a redresa eventualele erori, prin codecizia Parlamentului European şi a Consiliului, acest prim filtru, care aparţinea până acum în egală măsură fiecărui stat membru, este parțial înlăturat.

Printre controversele legate de Constituția Europeană se număra şi capitolul politică externă, unde proiectul legislativ propunea înfiinţarea unui „ministru de Ex-

terne al UE“ cu puteri sporite faţă de actualul înalt reprezentant pentru Politică Externă Comună şi de Securitate, Javier Solana. Ca şi în cazul imnului şi al steagului european care există şi vor fi utilizate în continuare, chiar dacă nu se face referire la ele în tratat, şi ministrul există, sub o altă denumire. Cumulând atribuţiile comisarului european pentru Relaţii Externe şi Politică de Vecinătate cu funcţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi având în subordine un corp diplomatic, noul înalt reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate va avea cu siguranță mai multă greutate decât actualul înalt reprezentant, chiar dacă nu va dicta politica externă a statelor membre. Dimpotrivă, tratatul garantează că înaltul reprezentant „nu va afecta baza legală existentă, responsabilităţile şi puterile fiecărui stat membru în ce priveşte formularea şi desfăşurarea politicii sale externe, a serviciului diplomatic, a relafiilor cu state terțe şi în privința parlicipării în organizaţii internaţionale, inclusiv în Consiliul de Securitate al ONU". Astfel, se doreşte asigurarea că Franţa şi Marea Britanie nu vor pierde locul lor în Consiliul de Securitate, chiar dacă VE va avea de-acum înainte o singură persoană juridică care-i va permite să semneze tratate internaţionale și, teoretic, să ocupe un loc în Consiliu. Reprezentarea UE se va face nu doar de către preşedintele Comisiei Europene, care, conform Tratatului de la Lisabona, va fi ales de către Parlamentul European, ci şi de preşedintele Consiliului European. În prezent, preşedinţia VE era asigurată pentru şase luni de câte un stat membru, funcţia de preşedinte revenindu-i şefului de stat sau de guvern. Din 2009, preşedintele UE'va fi ales de către Consiliu pentru doi ani şi jumătâte, asigurând organizarea summit-urilor şi reprezentând VEla eveni= mentele internaţionale.

Adevărul, 29 octombrie 2007

La mai bine de doi ani după

Bogdan

luminita.bogdan(Qadevarul.ro

Asemenea nou-născuţilor, marile acorduri politice din Uniunea Europeană par să se nască în primele ore ale dimineții, după o agonie prelungită. Ultimul tratat la care a ajuns UE după summitul de la Lisabona de săptămâna trecută, după şase luni de negocieri, nu a fost o excepție. A meritat durerea? Dacă Lisabona are o şansă să conteze în 20 de ani, ea nu va avea nimic de-a face cu certurile legate de ponderea de vot a unor minorități care blochează discuţiile şi care au ţinut capul de afis î în UE în ultimul timp. Lisabona ar putea fi văzută, în schimb, ca un moment în care Europa a ajuns într-un final să trăiască la înălțimea prestanţei sale economice și a devenit o putere pe scena lumii. În orice

caz, tratatul de la Lisabona nu a avut drept rezultat un singur copil, ci tripleți, o reali-

reuşit să facă paşi importanţi: Parlamentul European a primit puteri legislative sporite, decizia majorității devine regulă generală, problemele de justiție, azil şi imigrație vor fi de acum înainte parte integrantă din politica UE, iar Europa va avea un reprezentant pentru politica externă şi un președinte al Consiliului European ales pentru o perioadă de doi ani. Aceste progrese sunt impresionante, dar nu acoperă slăbiciunile UE. Dincolo de problemele instituționale, aceste carențe ale Europei sunt, înainte de toate, politice. Ceea ce arată că liderii europeni nu sunt pregătiți să urmeze integrarea imaginată de fondatorii UE. Acordul de la Lisabona este, înainte de toate, o etapă. Necesară, dar nu suficientă pentru a acoperi slăbiciunile Europei lărgite. Criza de încredere a cetățenilor europeni riscă să se accentueze Liderii UE au găsit, la Lisabona, un acord pentru a scoate Europa ră criza instituţională. Dar de încrede-

Adevărul, 29 octombrie 2007 (2)

Principalele prevederi ale documentului

)) Noultratat european cuprinde inovaţii precum n oi drepturi pentru cetăţeni și un nou sistem de vot

N Uniunea Europeană devine persoană juridică având capacități de reprezentare pentru toate statele

N Din 2014, Executivul european va avea un număr de comisari egal cu două treimi din numărul de state, ceea ce înseamnă că nu fiecare stat va avea un comisar

N Se extind atribuţiile Parlamentului European

N Din punct de vedere al luării deciziilor, noul tratat | prevede ca din 2014 să intre în funcțiune votul cu dublă majoritate (adică 55% din statele membre, | reprezentând 65% din populaţie, pot lua decizii valabile pentru toate țările din blocul comunitar). | Dacă un singur stat se împotrivește votului cu | dublă majoritate, adoptarea acestei măsuri poate fi amânată până în 2017

N Președintele Consiliului European va fi ales pentru un mandat de doi ani și jumătate

N 'Tratatul conferă caracter constrângător Cartei Drepturilor Fundamentale ale Omului. Totuși, Marea Britanie și Polonia au obținut o derogare dela prevederile Cartei

N Vafi creată funcția de înalt oficial pe probleme de securitate și se vor crea politici europene de apărare și securitate, care stabilesc modalităţi de ajutor între statele membre în caz de agresiune, calamități etc.

N Termenii care ar putea asimila UE unui statut defederaţie, precum cel de “Constituţie” sau simbolurile „drapel“, „imn”, „deviză“, chiar dacă

Ş aceştia continuă să existe, au fost eliminaţi din tratat „8 ariamentele naționale potsă ceară Comisiei să

Adevărul, 29 octombrie 2007 (3)

Studii Internaţionale. Universitatea Babeș Bolyai

Reuniunea informală recentă, de la Lisabona, a şefilor de state şi guverne din Statele Membre ale Uniunii Europene a agreat un text al proiectului Tratatului Reformei instituționale, ca re va fi semnat la 13 decembrie ac. Oprind, încă o dată, ambițiile unei viziuni constituţionale a Uniunii, viitorul Tratat al Reformei urmează să perfecţioneze interguvernamentalismul, speră să eficientizeze mecanismele decizionale ale birocraţiei din Bruxelles şi să întărească metoda comunitară. lar cetăţeanului european, în numele căruia s-a convocat o Convenţie privind viitorul Europei (2002-2004), acum i se promite că această reformă instituţională Ti va aduce o „Europă a rezultatelor”. Dar până să vadă rezultatele concrete, cetățeanul european a putut constata că unii lideri ai Uniunii Europene doar mimează „Europa”, care ar trebui să exprime:sensul „interesului naţional” al unuia sau altuia dintre Statele Membre. Criza Uniunii nu se explică însă prin evidenţierea, de către Statele Membre, a interesului naţional, ci prin nearmoreselor specifice

poate crede că Marea Britanie „poate fi deschisă către lume şi închisă către Europa”. Şi pentru a sublinia această idee, a promis că Europa va fi deschisă către Marea Britanie.

Pentru a susține mesajul că neînțelegerile cauzate de proiectul Tratatului Constituţional s-au încheiat la Lisabona, troika Merkel-Sarkozy-Brown a încercat să propună o agendă de obiective comune a Uniunii Europene pentru anul care vine. Aceasta s-ar referi la răspunsul pe care Uniunea

ar trebui să-l formuleze faţă de multiplele provocări globale (cele mai recente provenind din turbulenţele pieţelor financiare). Observatorii acestul tip de reuniuni se întreabă dacă nu cumva aminti-

ta troikă nu ar fi semnalul în ceputului cristalizării unei noi surse de leadership politic în Uniunea Europeană? lar unii analişti acceptă o interpretare optimistă a întâlnirii celor trei lideri, fiind dispuși a identifica un potenţial de impuls pentru importantele reforme care stau în faţa Uniunii Europene.

Şi pentru ca paradoxuri-

le care înconjoară reuniunea de la Lisabona să fie

şi mai epatante, trebuie să menţionăm că șeful Comisiei Europene a adus de la Bruxelles o formulare a „interesului european”. Nu, nu este vorba de armonizarea intereselor naţionale ale Statelor Membre pentru „interesul