România intră în Uniunea Europeană

"ă Editor: Grupul pentru Dialog Social

14 decembrie 2006: Traian Băsescu

România în UE

- DRAGOŞ PAUL ? ALIGICĂ pag.

Relații “ tomâno-

A pia

americane

pac, ii prim

În Declaraţia de constituire a Grupului pentru Dialog Social decembrie 1989, dată publicit limbile română, franceză, engleză şi germană, se preciza: „Grupul pentru Dialog Social este o instanță de reflexie critică asupra problemelor fundamentale care frământă societatea civilă românească, asupra inserării ei în contextul european: civilizaţie — cultură — politică — societate civilă — ecologie. EI este un grup de dezbateri intre intelectuali de diverse profesii, 'care își propune să prospecteze căile de evoluție și organizare ale acestei societăţi, o evoluţie bazată pe valorile umane și pe drepturile omului. Grupul pentru Dialog Social își propune să fie un laborator în care economişti, sociologi, politologi, istorici, filosofi, urbaniști, scriitori, teologi să găsească impreună strategiile şi soluțiile de care societatea romămească va avea nevoie în viitorul imediat. (...) Temele de dezbatere vor fi: pluralism, sindicate libere, parlament, partide politice, libertăţi civile, drepturile omului, separarea

În stat, cultura și valorile ei, ecologie, urbanism. etc.*.

În 20 ianuarie 1990 Grupul pentru Dialog Social lansa revista 22, în al

editorial-program sunt reluate uralism, partide politice, m ler at libere, sindicate Vie.

Ge- -ți doresc

rile economice reale, instituţii ale unui stat de drept, o viaţă socială în care interesele tuturor categoriilor socio-profesionale să fie corect reprezentate“.

Pentru majoritatea semianalfabetă în materie de democraţie şi societate deschisă, cuvintele din program erau aproape de neînțeles, descriind doar un vis ascuns, o speranţă renăscută peste noapte; cu cultura politică de azi, recunoaştem cu uşurinţă în programul GDS şi al revistei 22, formulatîn urmă cu 18 ani, chiar aria criterii-

RODICA PALADE

Misiune îndeplinită

lor politice de aderare la Uniunea Europeană, criterii pe care toată lumea s-a obișnuit să le manevreze în orice împrejurare. Însă în sediul GDS din Calea Victoriei 120, chiar de la începuturile libertăţii noastre buimace, s-a format primul sindicat, Comitetu/ Helsinki pentru Apărarea Drepturilor Omului, Alianța Civică, Fundaţia Soros ş.a. Aiciaveau loc întrunirile fierbinţi prin care era amendată puterea opacă la pluralism, aici se lansau comunicate şi proteste împotriva deli car piră aceleiaşi puteri rămase fi-

delă „centralismului democratic“ și tot aici veneau şefi ai misiunilor diplomatice, jurnalişti de la marile ziare şi televiziuni din lume. Programul GDS şi al revistei 22 a adunat în jurul lui o parte consistentă (însă niciodată majoritară) a societăţii care dorea schimbarea profundă, dând peste cap planurile socialismului cu faţă umană ale puterii FSN instalată imediat după alungarea Ceauşeştilor; GDS (rostit „ghedese'“ de către inamici, nu ultimul dintre ei fiind lon Iliescu) şi 22au intrat rapid în malaxorul dezinformărilor securistice, lipindu-li-se eticheta de „elitism“, „agentură străină, antinaţională“, „bâriog al lupilor“ ş.a. Aici au fost aduşi în iunie 1990 minerii şi cu această clădire, din care GDS şi 22 trebuiau izgoniți, au fost „probleme“ până în urmă cu câteva săptămâni.

Sute de întruniri, mii de pagini de revistă. O graniţă subţire între jurnalism şi activism civic. Un drum sinuos şi de multe ori blocat catastrofal de mineriade. Mici victorii (în fapt, doar elemente de normalitate) şi mari eşecuri. Un efort reluat de fiecare dată cu încăpățânare.

De câteva zile, România este țară membră a Uniunii Europene. GDS şi revista 22, alături de celelalte organizaţii ale societăţii civile care au privit neabătut spre Europa, pot spune: misiune îndeplinită. Doar pentru un

scurt răgaz. Cât să ne bucurăm. | a cc îm pt ÎL -

Ce-ţi doresc eu ţie,

dulce Românie?

Ce-ţi doresc eu ție, dulce Românie,

“La Bruxelles, când Jose Manuel Durâo Barroso i-a invitat pe de stat şi de guvern ai Bulgariei și României să pună bucata lor de turtă dulce în marea bucată de turtă dulce a UE, ne-a venit în redacţie ideea grupajului de mai jos. Concomitent, aflat la New York, colegul nostru Filon Morar a țurnizat chiar titlul, recurgând la celebrul vers eminescian.

ION DIACONESCU Intrarea în normalitate Ce-i doresc eu României este intrarea în normalitale, inscrierea pe drumul adevărului, pe drumul speranţelor noastre de mai bine, pe drumul care să ducă la acea Românie pe care o visam în anii grei de puşcărie, o Românie eliberată de toate presiunile, o Românie condusă de o mentalitate cu adevăra! democratică, în spiritul moralei creştine, o Românie pașnică, prosperă, o Românie care să implinească visele noastre de totdeauna. Considerăm că acum, când am aderat la UE şi la toate organismele adiacente, s-au creat premisele cu multe

şanse de reuşită pentru inscrierea noastră pe acest drum.

MIRCEA MARTIN Dacă...

Admiterea în UE poale fi o mare şansă pentru noi, dacă o vom trata cu seriozitate şi nu cu indolența dezinvoltă

şi iresponsabilă cu care ne-au obișnuit citea noştri până acum. Putem speraointegrare reușită dacă: oamenii noștri politici, începând cu preşedintele țării şi lerminând cu primarul de comună — de parlamentarii ori consifierii locali —, vor folosi măcar jumătate din timpul oficial afectat postului lor pentru binele țării, şi nu pentru binele lor personal; dacă judecătorii şi procurorii nu vor mai face jocurile Puterii, dacă protesarii își vor relua în serios, în ciuda retribuţiei scăzute, rolul de educatori și vor opri degringolada învăţământului autohdacă societatea românească, în anei, va fi mai preocupată decât „acum de evoluția tineretului ei, . i [ID oile sefi micu patronii ALOE lua drept reper occidental d b dacă nu se vor mai bate ieltin, dacă nu vor mai şi nu își vor mai conduce

campaniile pe principiul „cine dă mai mult“, dacă televiziunile private — pe urmele cărora a luat-o, mai nou, cu paşi alergători şi silitori, şi Televiziunea Română, cu toate cele trei canale — nu vor mai propune false modele şi nu vor mai cultiva prostul gust, pe de o parte, şi violența, pe de alță parte, pretinzând că asta cere publicul larg... Dacă se vor aplica programe economice şi sociale care să conducă şi la o schimbare în bine a stării satului românesc; dacă va exista o preocupare tenace pentru igiena publică; dacă..

Dacă intelectualii rornâni proeminenţi — cei publici în primul rând — vor binevoi să se constituie într-un factor de coeziu-

ne, și nu într-unul de disensiune naţională, dacă vor line la o independenţă reală de opinie, dacă vor avea tăria să fie exemple nu doar în fața camerelor de luat vederi, dacă... Dacă lumea noastră se va scutura de grosolănia, de bădărănia, de mitocănia care inundă zilnic auZul, văzul şi alte simţuri (îndeosebi al şaselea simţ), dacă vom scăpa de „miştocăreala“ de orice, de oricine şi oricând, de râsul prostesc, de hăhăiala interminabilă care au devenit la noi formele cele mai pregnante ale libertăţii... Dacă nu ne vom scutura de trecutul nostru — așa cum este el, cu multe înfrângeri şi rare victorii, cu eroi și trădători, cu victime și călăi (proprii, nu străini) —, pentru că nimeni, niciodată, nu ne va oferi un altul mai bun; dacă ne vom păstra tradiţiile compatibile cu modernitatea; dacă ne vom respecta pe noi înşine, respectându-i pe alţii; dacă vom dispreţui cu

Țara mea de glorii, țara mea de dor? Brațele nervoase, arma de tărie,

La trecutu-ți mare, mare viitor! Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul, Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc; Căci rămâne stânca, deşi moare valul, Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Mihai Eminescu

adevărat minciuna, hoţia și lenea

Dacă vom crede în destinul nostru european, care înseamnă să înlocuim tacticile supravieţuirii, de fapt, ale parvenirii, cu strategii ale vieţii, ale civilităţii, ale normalităţii. Intrarea în UE este o invitaţie la seriozitate, la activitate durabilă, la consecvență și la caracter

Vreau să cred în destinul european al României şi sunt convins că această țară poate oferi Europei unite şi altceva decât ciudâţenii, sau, în cel mai bun caz, pitoresc

ALEXANDRU CALINESCU

Fără „imn

În seara de 31 decembrie 2001, în ajunul suprimării vizei- Schengen pentru români, pe PRO TV s-a cântat un „imn“ lamentabil, amestec de umor cazon, de vulgaritate grasă și de bășcălie șmecheră. Textul contura imaginea unei revărsări apocaliptice a „dovăștrei de milioane de români, „cu căfel şi cu purcel', către Europa Occidentală. Punctul culminant a fost atins în strofa cu „Vin flăcăi din România/Care ştiu cum să iubească/Europei să-i aducă/Gena noastră românească

lată, dar, viziunea unei Europe fecundată de români; regăsim mitul virilităţii autohtone, mit care — dacă e să ne luăm după bancurile cu ciobani şi cu turiste străine — a fost mai de mult validat de occidentali, Cum să nu întrezărim, apoi, ideea unei revanșe simbolice: marginalizaţi și umiliţi timp de decenii la porţile Occidentului, românii se vor năpusti către Europa pentru a răspândi acolo sămânţa lor viguroasă și regeneratoare victorie a virilităţii asupra unei societăţi (ceavestică) socotită, implicit, efeminată, frivolă, frustrată şi — în consecinţă — disponibilă.

Am aflat, dintr-un articol al lui Cristian

Ghinea (Cotidianul, 14 septembrie 2006), că pe site-ul Ministerului Integrării se găsea anul acesta un cântec („olicial“?) produs pentru celebrarea zilei de 9 Mai. Citez o stroță şi retrenul: „Suntem aici de mii de ani/Cu demnitate am trăit/ (...) Acum venim în casa ta/ Îi vom aduce dragostea/Şi nu va trece nici un an/Vom fi stat european.//Europa, acum ne-am regăsit/Europa, un continent unit/Europa, ne aşteaptă azi la ea/De ziua ei să-i fim alături/Europa, este casa mea. În videoclip apar, ca odinioară în decembrie 2001 (atunci ținuse un speech sinistru şi Andrei Gheorghe), mari vedete mediatice

Scriu (transcriu) aceste rânduri marţi, 26 decembrie, şi le trimit peste o oră la revistă. Am o singură dorinţă: în noaptea dintre 31 decembrie 2006 şi 1 ianuarie 2007 să nu se cânte nici un „imn'

Altfel, am convingerea fermă că va fi bine. lar puţin mai târziu, foarte bine. Şi sunt, fără reţinere, fericit.

FLORIN ŢURCANU Trecutul care nu vrea să treacă

În pragul lui ianuarie 2007 sunt mai degrabă tentat să privesc înapoi, spre cei șaptesprezece ani care au trecut de la dispariţia regimului Ceauşescu. Condamnarea olicială a comunismului ca „ilegitim şi criminal“ abia în ajunul intrării României în Uniunea Europeană, intr-o atmosferă dezonorantă pentru parlament şi pentru țară, este ultimul episod din lunga istorie a speranțelor înşelate, a idealurilor murdărite, a impasurilor şi ambiguităţilor cu care este presărat întortocheatul nostru drum de după 1989 Toate acestea, mai mult decât simpla întârziere a reformelor, au amânat mo-

(Continuare în pag. 4)

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie?

(Urmare din pag. 3)

mentul de cara ne bucurăm astăzi — imi amintesc cum treceam umilit in primăvara lui 2004, la Paris, pe lângă afişele şi spectacolele în aer liber care celebrau intrarea celor zece noi membri în „lamila europeană”. Ştiam deja că nici un afiş și nici un spectăcol nu vor celebra, pesta !rei sau patru ani, intrarea PomăNiei în aceeaşi „lamilie”. Și ştiam și cul datorăm acest lucru — pe unii dintre ei j-am revăzut În acţiune (sau în inacţiune) pe 18 decembrie, în parlament. Popoarele nu se despari de trecut răzând, cum credea Marx, dar nouă trecutul sădit şi răsădit de autorul Manifestului comunist şi de urmașii săi ne-a râs din hou în nas — pentru a câta oară după 19897 =, cu obişnuința obrăzniciei şi a impunităţii. „Comunismul nu e încă istorie”, sctia de curând Andrei Cornea. Va deveni el mai rapede istorie după 1 ianuaria 2007?

TRAIAN UNGUREANU Minuni, miracole,

speranţe

Ce doresc României, încorporate În Europa? Un singur lucru. Mărunt. O minune învelită într-un miracol ascuns într-o speranță: să se civilizeze,. Să pună capăt barbarlai care dictează mersul vieţii cetățenești. Să facă, în sfârșit, loc şi să dea drepturi complete legii, acelui raport cara presupune oameni egali și împiedică să lie comasaţi în două movile inegale, Una joasă și pârlită — pentru prostime —, una înaltă şi înverzită, pentru cei zece ori zaca oti zece ori zece care împart România în tot atâtea felii,

Pe scurt, justiția. Adică, valoarea care lace din liecare român o valoare și impune distanţă tuturor celor ce locuiesc o movilă sau cealaltă. Dar imaginea e slabă și înşelătoare. Ea trimite la pastoralism. România a sulerit destul pe bază de imaginar agrarian. Aproape întotdeauna, în dosul proastei conduite a ideilor românești s-a aflat, într-o formă sau alta, tentaţia egalitară a paradisului liric pastoral, Nu e nimic de găsit acolo, în alara unei imagini seducătoare și pe deplin antasmatice. Ea conduce la virtual şi ocoleşte expert realitatea sau, dimpotrivă, se răluieşte cu ea. Într-un fel sinistru, ilustrat terminal de legionari și de comuniști.

România justiţiei autentice nu are nimic de preluat sau de recuperat din acest model pseudo-raţional, încă viu. Abia aici şi numai aici rezidă utilitatea Uniunii Europene, un organism baroc birocratic, cu administratori tenaci şi politic-nalvi, dar, măcar într-un punct, fertil şi binefăcător, pentru periferiile mai noi,

de tradiţie extra-juridică, altfel spus, pen-

tru România. Nervul juridic şi chiar mica

tradiţie maniacală a eurogeneratorului de norme pot introduce premisele ordinii în compactul social românesc. Cum? Prin repetiție, insistenţă şi alte surse de accidente care vor da, inspre capătul lor grotesc, trăsnăi de pomină şi, înspre capătul lor instituţional, o oarecare disciplină nu mai puţin epocală. Altfel spus, ne vom distra, mai ales la țară, unde porcii vor fi executaţi cu respectarea deplină a gogomăniilor eticiste bruxelleze, dar vom câştiga lucruri serioase, în sălile de tribunal şi în comportamentul public general. Un pic de onoare, cât să facă icter oligarhia, nu strică omului de rând. Acest gen de corecție nu va fi complet surprinzător sau străin bunului simţ local, pe care îl mai găsim azi doar în exilul tolclofic al snoavelor. De fapt, între regulamentele aulice ale UE şi năzuinţa bunului simţ popular nu e decât o deosebire de metodă. Primele presupun jurisprudența, a doua presupune, pur şi simplu, cumințenia. Însă obiectivul e acelaşi: buna așezare publică. Mai practic: în noua ordine de drept, onor d-l senator Corneliu Vadim Tudor ar avea obligaţia să mai tacă naibii odată din gură sau să se aleagă cu o revistă în minus, după o decizie simplă a judecătorilor.

Nici o grijă, stimată protipendadă. Chiar în aceste condiţii, nimic nu va reuși, totuşi, să clintească recitul oligarhic din poziţia sa avantajoasă asupra massmedia, economiei, vieţii parlamentare şi prăzii funciare, dar omul fără capital va

afla totuși că a făcut un târg: cât de cât raţional: şansa pierdută de pionier al clasei de mijloc şi dreptul nesocotit la dezvoltare, contra unui anume respect juridic presupus şi automat. În rezumat, Uniunea Europeană nu va schimba ordinea socială, dar o va face mai suportabilă şi va da celui mai umil dintre umili dreptul la recurs. Sau așa e de sperat. Din interiorul unui miracol ascuns într-o minune.

FILON MORAR

leşirea din . aa x invizibilitate: împotriva

răsucirii inelelor

Ce doresc cu ardoare României este să fie din 2007 mai puţin dulce şi mai mult europeană (poate chiar americană) în privinţa aplicării legilor. Statul de drept îşi ia repetat pauze de toată ziua în România. Nu rareori statul îl lasă senin de izbelişte pe cetăţean mai ales când îl abandonează perplex în faţa portițelor lăsate întredeschise in acte normative croite pe anumite calapoduri. î

Să ne amintim de mitul lui Gyges din Lidia, păstorul care, găsind un inel fermecat care îl făcea invizibil celor din jur, a comis o serie de nedreptăţi şi fărădelegi, ajungând în felul acesta rege. În mod similar, concetăţeni de-ai noştri au devenit suverani ai tranziţiei, stăpâni ai inelelor ce îi fac invizibili pentru justiție, intangibili pentru lege. Sunt modele pentru o naţiune care vede că sistemul legislativ şi judiciar operează selectiv, statul neprotejându-ne sau tratându-ne în mod egal, în toate instanţele. Invizibilitatea unora faţă de lege este intrigantă: nu este vorba câtuși de puţin de anonimi.

Nu mai avem de-a face cu un stat discreţionar ca acum 17 ani, ci mai degrabă cu o democraţie a privilegiilor, un stat care ne protejează în mod inegal în fața abuzurilor, discreţionarului şi aleațoriului, tolerând astaltarea de scurtături pentru cei puţini în maşini de teren şi smulgând indicatoarele de pe potecile abrupte de munte pentru cei mulți, deplasându-se a pieds spre aceleași ținte, cu aceleaşi aspirații.

Tranziţia spre democraţie este o călătorie cu final deschis. Ar trebui să știm de unde plecăm (comunismul reprezintă totuşi, încă în bună măsură, un mister, ca şi începutul revoluţionar decembrist al tranziţiei), dar nu avem garanţii ale finalului. Tranziţia se poate încheia fără să poposim neapărat în portul cu ape line al scopului voiajului naţional: democraţia liberală. Vom fi o democraţie consolidată în Uniunea Europeană când vom institui domnia legii, iar legea încetând a mai fi pentru unii doar un punct de reper ca un jalon la schi alpin: poţi să îl îndoi, chiar să îl dobori, totul e să treci de el. Nu trebuie, bineînţeles, să dovedim neîncredere nemărginită în simţul etic al concetăţenilor noştri sau să fim iremediabil sceptici în privința aspiraţiei comune spre dreptate, dar nici să ignotăm complet natura umană şi tentaţiile deschise de starea de invizibilitate. Corupţii, cei ce au transferat ilegal bunuri publice în buzunare private, cei ce au făcut trafic de influenţă sau nu şi-au plătit taxele trebuie să simtă tăria obiectivă a legii, independent de poziţia socială. Altfel, tentaţia răsucirii inelului va deveni

norma, iar injustiţia regula. Morala mitului lui Gyges este că sancţiunea trebuie să fie iminentă, credibilă şi neselectivă pentru cei ce fac echilibristică pe borduri sau,merg pe coclaurii vecini bulevardului legii. Numai aşa sentimentul impunității şi invizibilității în fața justiției nu se autoperpetuează pe cale de exemplu devenind măsură a succesului într-o so cietate care nu sancţionează devierile, încurajează amneziile şi propune amnistieri implicite.

Multe dintre reformele din România au venit â contre coeur, datorită condiționalităţilor aderării la NATO şi integrării în UE. Ele au unit fortuit şi temporar spectrul politic român, singurul subiect care pare, din atară, să îl coaguleaze cu excepția complicităţilor de afaceri Din 2007, vom rămâne în bună măsură fără aceleași presiuni exogene: suntem deja „inăuntru”. Nu putem să ne dorim decât să avem voinţa să limpezim sin guri apele, iar moravurile şi reflexele naționale să fie sculptate de legi imparţiale, juste şi aplicate general. Doresc Româhiei europene să aibă, pentru o scurtă vreme de curăţenie, personalităţi cu notorietate nu numai din lumea fotbalului, politicii, lumea mondenă, ci şi procurori, judecători, anchetatori deveniți celebri pentru verticalitatea şi cerbicia cu care au urmărit înfăptuirea actului de justiţie

Momentul integrării nu are cum sa coincidă automat cu cel al consolidării statului de drept. Dar are cum să fie stimulat, şi nu inhibat de oportunităţile europene. Altminteri, societatea noastră se poate articula pe termen lung în jurul unui adagiu răsturnat: unde-i lege începe tocmeala, dându-i dreptate lui Grigore Ureche, care observa că potentalii vremii creează şi alterează legile dup bunul plac: „nici legile, nici. tocmeala țării pre obicee bune nu-s legale, « toată direptalea au lăsat pre ace mai mare, ca să o judece şi ce i-au părut. lui, ori bine, ori rău, aceia au fost lege (...). Deci cumu-i voia domnului (...) care obicei până astădzi tră ieşte“ Ca să rupem această continuitate bolnăvicioasă şi să credem în „La trecu tu-ți mare, mare. viitor!" (un trecut cu un hiatus comunist şi un mare viitor euro pean), trebuie ca unii dintre concetăţeni noştri să iasă din starea de invizibilitate Românie, nu fi dulce cu alde Gyge:

(Opiniile exprimate în acest articol

angajează pe autor doar în calita: personală

DAN C. MIHĂILESCU Schimbarea la suflet a României

Pentru paseişti şi, în speţă, pentru neointerbelici, 2007 este anul comemorării a 80 de ani de la moartea lui Ferdinand şi lonel Brătianu, dar şi a 20 de ani de la moartea lui Noica, după cum 2007 înseamnă centenarul naşterii lui Mircea Eliade şi, în particular, 80 de ani de la

teii a 1 == apariţia /tinerariului spiritual [nf mă care a jalonat într-o manieră decisivă evoluţia generaţiei

În plus, acum se fac 70 de ani de când Cioran a publicat Schimbarea la față a României, ceea ce mă face să doresc pentru „notre țărişoară” o cât mai grabnică şi mai adevărată schimbare... ia sullet. Dacă faţa — adică arhitectura, urbanistica, infrastructura — au nevoie de fonduri uriaşe, pe termen lung, schimbarea la suflet se poate tace pe gratis. Şi foarte repede. Cum? În ce mă priveşte, sper să vă ofer la Bookfest un prim pas către mândra utopie.

Po Aa

4 4 Erau? tea RADU PAVEL GHEO

De ne-ar ţine...

Într-una din serile trecute am fost vizitat de nişte prieteni și am discutat şi despre situaţia României, cum face orice român respectabil de la Caţavencu încoace. Ne-am amintit de vremurile de odinioară şi, pe urmele unui text apărut, mi se pare, tot în revista 22, am comparat anul 1995 cu anii 2005-2006.

Aşadar, atunci. în 1995, domnea pre-

tele Iliescu, eternizat la putere alături de PDSR. Exista doar televiziunea publică, TVA, controlată de puterea politică, cu un program care, urmărit azi, pare într-adevăr din mileniul trecut. Singura companie de telefonie (fixă) era cea de stat şi instalarea unui post telefonic rămânea un calvar. Computerele erau rate, iar Internetul un lux. Televiziunea prin cablu era apanajul oraşelor, satele cu TVA (1). Șomajul creştea accelerat, impozitele erau mari, iar investiţiile străine mici. Coruplia se simţea la toate nivelele, iar puternicii zilei p imuni. România nu intrase nici în NATO, nici în UE. Exodul tinerilor — mai ales al celor cu studii superioare — se accelera. Era dezolant. izi, PDSR (devenit PSD) e o voce contuză din opoziţie, Există o mulțime d uri TV private (bune, proaste, câ independente), companii onie mobilă, a apărut şi con-

străine cresc. lon Iliescu e chemat la Parchet. Un fost prim-ministru e pus sub acuzare. Sunt urmăriţi penal foşti şi actuali miniştri. România e stat membru al NATO şi UE.

Văd că alunec în discurs caragialian. „leri obscuritate, azi lumină!... Ieri întristarea, azi veselia!.. lată avantajele progresului! lată binefacerile unui sistem constituțional!“ Numai că nu pot ți pesimist. Doar precaut: „De ne-ar ţine!“. Cred că asta îmi doresc cel mai tare.

PETER DEMENY Lumânarea europeană

Îţi doresc un naționalism fără Vadim, o credinţă fără Becali, un Băsescu fără Golden Blitz, un film tără Sergiu Nicolaescu, o literatură fără tabuuri, o publicisțică fără demagogi, o televiziune fără naşi, surprize şi Mari Români, o istorie țără continuitate, o universitate fără megalomani.

Îţi doresc să fii ţara tuturor: a săracilor şi a bogaţilor, a tinerilor şi a bătrânilor, a ei, a lui şi a mea, a lor, a voastră şi a noastră; să fii locul bunului simţ, al dulcelui nemăsluit, al amărăciunii fără dulcegării, al romanţelor cu birjari și tramvaie; să fii patria bipurilor voinici, a chitarelor și a amintirilor, a ideilor şi a îngerilor; să fii locul unde peste ape pluteşte libertatea lui Istrati, cinismul tăios al lui Caragiale-tatăl și melancolia de Curtea-Veche a lui Caragiale-fiul, driblingul lui Dobrin, inteligenţa lui Bâlâni şi Chivu, frumuseţea Andreei Raicu și a Maiei Morgenstern, talentul lui Rebengiuc şi al lui Cristi Puiu; pământul unde stânca emană puterea lui Brâncuși și limba, charisma lui Arghezi-psalmistul şi joaca lui Nichita Stănescu; să fii România fără urlete şi muşchi, fără încrâncenări și amnezii, fără idoli gălăgioşi de doi bani.

Îţi doresc să fii țara unde Caragialetatăl e literatură pură, iar Perjovschi caută cu lumânarea tema caricaturii sale.

MARIA BERCEA Mai mult sau mai puţin

Mai mulţi copaci, mai puţine gunoaie, mai multe cărţi citite, mai puţine telenovele vizionate și manele ascultate, note mai mici pentru elevi şi studenţi, salarii mai mari pentru absolvenţi, protesori care ştiu să folosească un calculator, elevi de clasa a XII-a care ştiu să scrie corect în limba română, mai puțini securiști în funcţii publice, mai mulţi miniştri tără afiliere politică, mai puţini bani aruncaţi pe lereastră, mai multe aulostrăzi, mai puline șpăgi, peşcheșuri și „atenţi, mai mulți Puiu, Muntean şi Mitu-

lescu, mai puţini (sau nici un) Nicolaescu, mai puţini Dan Diaconescu, cât mai puţine emisiuni titrate „Senzaţional”, mai mulţi şoferi care poartă centura de siguranţă şi nu merg pe linia de tramvai, vânzători, vecini şi portari care-ţi dau bunăziua, mai puţini funcţionari care te pun la punct, pensii private, asigurări medicale, medicamente compensate şi cozi cât mai scurte la medicii de familie, mai mulţi Pleşu şi mai puţini Becali.

VLAD MODORAN Românie europeană, dar cu identitate

Ce se poate spune despre România? Cel mai bun răspuns ar fi că... există, se află şi ea pe acolo, pe undeva, pierdută, De mult timp nu îşi mai găseşte busola şi se încăpățânează să se descurce fără. Se uită mereu la unii şi la alţii, în speranţa că cineva va veni și îi va spune încotro să o ia

Dar despre societatea românească? Condusă în continuare de foştii tovarăşi (mulţi dintre ei reconvertiţi cu succes la capitalism), se află în plină confuzie. Ceva tot a reuşit comunismul: o inversare dementă a valorilor, Prostia, răutatea şi nemernicia te asaltează încă de când ieşi din casă. Uneori nici nu este nevoie să părăsim locuința. Suntem bombardaţi zilnic în media cu faptele de glorie ale unor aşa-zise vedete ori personaje importante.

Cu iubirea de ţară stăm foarte prost. Tot mai des aflăm ca stadionul este singurul loc de manifestare a patriotismului. Şi nu prin cântarea imnului, ci prin înjurături de mamă la adresa adversarilor. Cam acolo se îneacă patriotismul românesc. Mai scoate capul din când în când pentru a urla că „ungurii ne fură Ardealui“

De românii de peste graniţe nu ne interesează. Ba îi şi ridiculizăm pe aceia care nu uită că încă mai există români şi în Basarabia, Bucovina ori Balcani, Despre cei plecaţi în Vest, nici să n-auzim. „N-au mâncat cu noi salam de soia şi mai fac şi pe deştepții!“. Practic, deşi foarte bun la discursuri, patriotismul românesc pică fiecare test cu adevărat relevant. Vorba lui Caragiale, „aici e, în fine, o paltie pentu patrioți, nu patrioji pentru o patrie...

Comuniştii de ieri sunt pe rând patrioţii, capitaliştii, social-democraţii, democraţii, liberalii şi conservatorii de azi. Biserica este imaculată, Partidul Comunist s-a evaporat, nimeni nu a făcut poliţie politică şi absolut toți am colaborat cu Securitatea. Ne punem cenuşă în cap şi pozăm cu toții în victime. Se uită însă că unele victime au fost la rândul lor că-

„ăi. Nebunia colectivă şi crasa indife-

rență domnesc în țara românească. Atunci, care ar fl soluția? Să emi-

Editura ANTET

Bărbulescu N. Constantin

Constantin N. Bărbulescu

DAN ,/ IS, PERJOVSCHI

De identitate

Oricât de diferită se vede viaţa de la tribuna parlamentului, de la etajul paişpe al băncii sau din faţa contorului de gaz al blocului, prin Europa circulăm cu buletinul.

grăm? N-aş zice, mai ales acum. Important este să conştientizăm ce nu este în regulă şi să facem ceva pentru a ne corecta.

Pe 1 ianuarie 2007 intrăm în Uniunea Europeană, probabil cel mai important eveniment de la Marea Unire încoace. Românii vor trebui să se schimbe. România va trebui să se schimbe.

În acest caz, paratrazându-l pe Eminescu, „ce-ţi doresc eu fie, dulce Românie"?

Să fii europeană, dar să nu uiţi că sunt lucruri mai importante pe lumea asta decât a fi european. Propria identitate este unul dintre ele. Altul ar fi dreptatea.

Să nu mai eziţi atunci când vine vorba de apărarea propriilor interese, Nimeni nu o să o facă pentru tine. După atâţia ani, ar fi cazul să nu îi mai aştepţi pe alţii să facă ordine în locul tău.

Să nu uiţi că responsabilităţile unei țări nu se limitează doar la cei care locuiesc în interiorul graniţelor sale. Milioane de români din afară contează pe spriji-

Ati

L-ai

nul tău, chiar dacă unii dintre ei se prefac astăzi că nu te mai cunosc şi își imaginează identități fanteziste,

Să nu mai fi apărată de tot felul de falşi.

În cele din urmă, să scapi o dată pentru totdeauna de această tristă faimă pe care unii dintre locuitorii tăi ţi-au adus-o. Nu prin campanii care să cosmetizeze o cruntă realitate, ci printr-un real progres.

„Dulce Românie, resc!“

asta [i-o do-

Dincolo de focuri de artificii, şampanie şi spectacole festive, intrarea României în VE este marcată şi de recurenţa vechilor metehne. Raşi, tunşi şi frezaţi pentru momentul festiv al aderării, oamenii politici nu-şi pot ascunde esenţa neeuropeană şi duplicitatea. Europa însă i-a învăţat mai bine decât şi-au putut închipui şi le-a tras un perdaf sec şi la obiect, exact înaintea festivităților de sfârşit de an. Olli Rehn, comisarul pentru extindere, i-a scris primului ministru, cerându-i ca Legea privind Agenţia Nafională pentru Integritate să tie adoptată în forma propusă de guvern, nu în cea mutilată de deputaţi. | se aminteşte astfel premierului că AN! este o datorie neonorată a guvernului pe care-l conduce faţă de organismele europene; un angajament asumat de guvern la Bruxelles, pe care astăzi acelaşi guvern refuză practic să-l onoreze.

Înainte de Olli Rehn, preşedintele Traian Băsescu le ceruse și el parlamentarilor să adopte Legea ANI în forma inițială. Liberalii nu au catadicsit să-i răspundă, că doar l-au declarat duşmanul lor personal, în timp ce prietenii lor din PC au continuat să-l insulte. Lui Oili Rehn însă premierul nu a putut să nu-i răspundă, dar nici nu a putut să-i dea asigurările așteptate. Răspunsul diplomatic la care a recurs, așadar, Călin Popescu Tăriceanu a fost invocarea principiului separaţiei puterilor în stat, care nu

„i-ar permite să se amestece în treburile i. Tot ce Bromile premierul,

nu prea convingător, este că le va cere denrnii liberali să voteze legea în ropeană.

RODICA CULCER

Datori în Europa

doar un subterfugiu menit să disimuleze lipsa de voinţă politică a coaliţiei guvernamentale şi să evite asumarea răspunderii pentru angajament neonorat. De fapt, nici premierul, nici colegii săi nu au fost vreodată promotori activi ai Legii ANI. Ne amintim că proiectul legii, înaintat de ministrul Justiţiei, Monica Macovei, a zăcut ceva vreme pe mesele miniştrilor, fiind adoptat de guvern şi trimis la parlament abia când Traian Băsescu s-a înființat la Palatul Victoria şi le-a forțat mâna membrilor guvernului. A urmat campania de mutilare a legii în Comisia juridică a Camerei şi apoi în plen. Operaţia a reuşit pe deplin, fiind susţinută cu ferocitate de o alianţă ad-hoc a UDMR, PC, PSD și PRM. Nu l-a auzit nimeni pe premier protestând împotriva poziţiilor adoptate de partenerii de coaliţie. Nici măcar în CNC nu au existat dispute pe tema Legii AN/. Liberalii şi democraţii s-au prefăcut că o susţin în parlament, dar, în final, au votat varianta emasculată, pe motiv că doresc să le dea o şansă colegilor din Senat să voteze o variantă corectă! În urma modificărilor operate de deputaţi, Agenţia, care trebuia să identifice şi să penalizeze dobândirea averilor pe căi dubioase şi conflictele de interese, a fost transformată într-un organism birocratic fără nici o putere. La un moment dat, iniţiatorul legii, Monica Macovei, s-a gândit chiar s-o retragă din parlament. În final a renunţat, preferând să-i lase pe deputaţi şi senatori să-şi asume răspunderea pentru eşecul proiectului. Premisa de la care pornea doamna ministru era însă greşită,- căci politicienii români nu sunt tulburaţi de simţul răspunderii.

Dacă nu se întâmplă o minune până la sfârşitul anului (ea nu s-a petrecut până la ora închiderii ediţiei), atunci vom intra în Europa cu o carte de vizită cât se poate de proastă, riscând chiar activarea clauzei de salvgardare în domeniul justiţiei. Se poate ajunge chiar până la refuzul instanţelor europene de a recunoaşte deciziile justiţiei române.

Ply

Si PA mu mă,

„beta

Cerinţa privind adoptarea Legii ANI în forma propusă de ministrul Justiţiei figura explicit în raportul Comisiei Europene prezentate în Parlamentul de la Strasbourgla 26 septembrie. Din păcate, singurii care par să fi ţinut cont de ea sunt oficialii europeni. Avertismentul din decembrie nu este prima intervenţie a lui Olli Rehn pe tema AN. Împreună cu

președintele Comisiei Europene, Jo Manuel Barroso, comisarul european s adresat în toamnă direct deputaţi UDMR şi PC, invitându-i să nu distrug un proiect pe care forurile de la Bruxe les îl aprobaseră în prealabil. Au prim un răspuns sfidător din partea liderilc celor două formaţiuni, care i-au invite practic să nu se mai amestece în proce sul legislativ românesc. Dacă la Dan Vo culescu nici nu ne aşteptam la o altfel d: atitudine, de la liderul UDMR am fi fos îndreptăţiți să așteptăm o anumită cor secvenţă: Europa nu poate fi bun atunci când apără drepturile minoritățilo şi rea atunci când ne cere să combater eticient corupţia şi conflictul de interese Ciudat este că domnul Voiculescu, un dintre groparii Legii AN], este primit c căldură şi înțelegere la Strasbourg şi | Bruxelles de liderul liberalilor europer Graham Watson, pentru care controver sa privind AN! pare să nu existe. Or cum, e mai puţin gravă decât conflictu dintre PNL şi Traian Băsescu, in care s-z amestecat dincolo de limitele impuse dt cutumele parlamentare. Dacă asta ne consolează, nici duplicitatea, nici incon secvenţa nu s-au născut pe Dâmboviţa Ceea ce nu înseamnă că trebuie să ne facem un titlu de glorie din cultivarea lor.

În sfârşit, tot ce putem spune la sfârşit de an şi început de viaţă nouă este că, dacă viitorul Legii ANI este în ce mai bun caz incert, lipsa de voinţă politică pentru onorarea angajamentelor asumate în domeniul combaterii corupției este certă. intrăm în Europa datori la capitolul integritate. Să nu ne mirăm dacă vom fi trataţi ca atare.

uropa nu este un nod gordian,

ci o inimă!

(Traian T. Coșovei, parafrazându-l pe Nichita Stănesc

iterar sti

Anul XVI, Nr.852

ADEVĂRUL DR ii

Sfârşitul parantezei istorice

Horia Roman-Patapievici

entru mine, integrarea în Uniunea Europeană înseamnă sfârşitul parantezei istorice care a început în 6 martie 1945. Din punct de vedere cultural şi politic, România în acel moment a intrat într-o zonă de cultură politică profund străină nu numai de istoria ei, ci şi de aspiraţiile ei

România, în modernitate, incepând cu secolul al XIX-lea, a optat ferm pentru acea parte din constituţia ei sufletească care este european-occidentală, nu european-orientală, încercând un lucru care este fertil în sine: să combine date sufleteşti care țin de Europa Orientală cu date sufleteşti şi instituţionale care țin de Europa Occidentală. Este o opţiune istorică, ar fi putut să opteze şi altfel, dar așa a optat în modernitate. România şi-a construit modernitatea mizând pe acest tip de sinteză și pe fertilitate, dar şi pe dificultățile care decurg de aici.

România a fost profund contrariată în această opțiune după al Doilea Război Mondial. Această paranteză istorică este limitată de două date simbolice: impunerea guvernului Petru Groza la 6 martie 1945 şi prăbuşirea Uniunii Sovietice în 19 august 1991, dată la care ultima încercare de a ţine România în zona politică şi culturală a sovietelor, ca expresie a acestei zone, a eșuat. Și anume tratatul bilateral pe care Ion Iliescu şi guvernul de atunci au încercat să-l impună opiniei publice româneşti - iniţiativele de alianță militară sau politică ale României nu se puteau face fără aprobarea Uniunii Sovietice. Deci, în acel moment în care s-a prăbușit Uniunea Sovietică de fapt, ca dată simbolică, tipul acesta de agresiune împotriva opțiunii României din secolul al XIX-lea a devenit caduc.

Prin intrarea în NATO şi, de la 1 ianuarie 2007, prin intrarea în Uniunea Europeană, România confirmă şi instituţional opţiunea pe care strămoşii noştri din secolul al XIX-lea au făcut-o. Eu confirm această opţiune din toată inima şi cred că a fi patriot astăzi înseamnă a te pune în descendența opțiunii pe care strămoșii noştri din secolul al XIX-lea au urmat-o. Tot ce fac eu în viața publică fac, gândind că urmez exemplul strămoșilor

noștri pașoptişti. Mă simt perfect solidar cu ei. Și dacă este ce-

va de laudă de spus, despre ce au făcut oamenii după 1989, es-

Directorul ICR, Horia Roman-Patapievici, în dialog cu Marius Vasileanu te că au ales să fie a nu ştiu câta generație postpașoptistă. : pază 5 Eugen Lovinescu număra generațiile postmaioresciene și găsea că Vreau sc CIC la Institutul Cultural asta este calea regală pe care cultura română trebuie să meargă E £ fără să spună că alte ramificații sau opţiuni trebuie să dispară, ci doar că asta este coloana vertebrală a culturii române moderne.

Român [) revoluție «| firescului La fel cred și eu că dorsala culturii publice şi a spiritului public

românesc trebuie să fie continuarea operei generaţiilor pa-

paginile 8-10 şoptiste.

Editorial

Agenda europeană și Kairos-ul următor

Marius Vasileanu

Cum va arăta şi cine o să ne „programeze” agenda de aici înainte? Este o întrebare pe care, neîndoios, şi-o pun în aceste zile tot mai mulți români.

Acum, la început de an, unii români cu o gândire mai pragmatică și un stil de viață foarte ordonat și-au pregătit din timp agendele anuale în care vor putea nota, zi de zi, ceea ce au de făcut. Pe agenda noastră vor fi cumva prea multe obligaţii care să vină de la Bruxelles?

În plan politic, indubitabil, da. De altfel, asta se petrece deja de câţiva ani şi n-a murit nimeni. În timp, încetîncet, ne-am lămurit că cerinţele (fireşti) ale confraților europeni nu sunt deloc imposibile şi (de cele mai multe ori) nici absurde.

Ce se va petrece însă în plan cultural și spiritual? Va avea România aceeași libertate? Evident întrebarea este proastă deoarece, în condiţii de libertate socială şi de democraţie, libertatea culturală şi spirituală este deplină. Cum vom putea face să fim mai vizibili în plan cultural și, eventual, spiritual? — aceasta este întrebarea corectă.

Mi-am amintit zilele acestea de ultima carte a lui Noica — „Modelul cultural european” (Humanitas, 1993). Acest adevărat manual de supraviețuire culturală se încheie astfel: “Într-un veac în care există atâția specialişti ai morţii culturilor şi ai sfârșitului celei europene, ar fi poate potrivit să ne gândim la miraculoasa ei naştere. Şi atunci, specialiştilor morţii, cu un La Bruyere în frunte, care declara că «tout est dit et l'on vient trop tard depuis plus de 7000 ans qu'il y a d'hommes et qui pensent», le-am putea spune, pur şi simplu: Totul nu e încă spus. Să aşteptăm kairâs-ul următor.”

Pentru cultura română se pregăteşte un nou kairos (prilej). Aderarea şi integrarea României la Uniunea Europeană înseamnă noi oportunităţi, noi energii, noi resurse care abia aşteaptă să fie folosite. Numai de români depinde ce se va petrece, cum îşi vor valoriza şansele.

În plan spiritual, creştinismul ortodox va avea şansa sa - pentru acei creştini care vor înţelege că, în toate veacurile, Tradiţia a însemnat şi creativitate, lucrurile ar putea evolua spectaculos. Spre lumină.

Tot la creativitate se reduce până la urmă şi mesajul de o rară intuiție pe care Noica ni l-a lăsat. La un moment dat l-a parafrazat pe Fericitul Augustin cu al său “Iubeşte şi fă ce vrei”, filosoful de la Păltiniş notând: “Cunoaşte şi fă ce vrei”. lată că acest “Cunoaşte și fă ce vrei” capătă nebănuite valențe în aceste zile. Căci, după cum acelaşi Noica sublinia, în urma cunoaşterii: Vom crea și vom fi liberi. Agenda europeană ne-o vom face singuri în măsura

în care vom învăţa să fim, să gândim și să ne comportăm ca europeni. Pentru cultură, exigenţa creativității este o stare de normalitate astfel încât nu are de ce să ne „fie teamă, Privind dinspre trecut, lucrurile par încă ine e „ pline de temeri şi de ameninţări. Pri-

european — totul este posi-

chemat prin încrederea în

Ce înseamnă aderarea României la UE? -

Împreună cu colegii mei Nicoleta Zaharia şi Dan Unii au răspuns entuziaşti, alții cu reţinere. Boicea, m-am adresat mai multor personalități ale Unii au o perspectivă mai amplă, datorată ex culturii române cu următoarele două întrebări: perienţei dobândite, muncind şi locuind deja în

Occident. Mulţi au răspuns comasat la cele două 1. Ce înseamnă pentru dumneavoastră, perso- întrebări.

nal, aderarea României la Uniunea Europeană? A rezultat acest număr special al revistei “Adevărul literar şi artistic” dedicat aderării Ro2. Ce credeţi că înseamnă pentru România? mâniei la Uniunea Europeană. (Marius Vasileanu)

O șansă pentru România

Ionel Haiduc

preşedintele Academiei Române

Integrarea nu este o soluție, ci o şansă pentru România. Dacă vom reuși să fructificăm această șansă pentru a stimula ceea ce trebuie stimulat, va fi bine, dar nu ne va rezolva nimeni problemele noastre, necazurile şi greutățile şi nu ne va pune nimic pe palmă. Va trebui să ieșim şi să luptăm pentru tot ceea ce vrem să obținem în viitor. Unii poate că au şi motive să se teamă de acest moment, pentru că nu tot ce se întâmplă este clar şi cristalin. Totuşi vor fi niște exigențe, nişte constrângeri, poate, nişte reguli de respectat, pe care nu toţi le cunosc, iar cei care le cunosc nu le respectă În ceea ce priveşte ştiinţa, nu cred că vor fi mari schimbări, pentru că aceasta a fost şi înainte integrată, ca și partea cercetării, cea de valoare. A fost parte a ştiinţei europene şi mondiale, deci din acest punct de vedere nu prea văd schimbări. Dar sunt șanse şi pe linia aceasta. Vor fi probabil mai multe posibilităţi de colaborare, de cercetări în comun, o circulaţie mai bună a persoanelor.

Revenirea la matcă

Adrianlorgulescu ministrul culturii şi cultelor

Pentru mine, inte-

grarea României în U.E. înseamnă, în primul rând, revenirea la matcă, reintrarea noastră în cadrele geografice, politi- i 7ă ce, îcoui acă Spiral i ADEVARUL normale. O apartenență confirmată. În al doilea rând, înseamnă posibilitatea unui respir mai profund. Este un moment al dialogului, al înţelegerii diversității. Cred că, treptat, mai mulţi români vor învăţa să practice o privire mai acută şi mai adâncă. Prin forța lucrurilor, vor fi nevoiți să se întâlnească cu alteritatea, să o raporteze la propria identitate și să gândească pe lungă durată, fără a mai încremeni în proiect. Immanuel Kant, unul dintre cei dintâi care au gândit un proiect european asemânător celui al Uniunii Europene, sublinia și rezona, prioritar, față de deschiderea culturală prilejuită de o asemenea inițiativă.

Confirmarea politică a apartenenţei culturale și morale

Nicolae Manolescu

preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, ambasador UNESCO

Integrarea este un eveniment istoric, pentru că primim confirmarea politică a apartenenţei culturale şi morale a României la Europa. În al doilea rând se vorbeşte despre neajunsurile, eventualele scumpiri și firmele care vor fi nevoite să se închidă. Pe termen lung, acest lucru nu poate fi decât pozitiv. La urma urmei, nu vom fi obligaţi să închidem firme rentabile. Se vor închide cele care nu vor reuşi să respecte regulile jocului european. Dacă n-am reușit să facem aceste lucruri prin forțe pro- „prii, iată că acum vom fi obligaţi să ne organizăm în Europa. În al treilea rând, fondurile europene atrase de această integrare vor contribui viguros la creşterea economică şi la echilibrarea României. Neîndoielnic. Vor veni mai mulți investi. tori, seva deschide piaţa. Eu am fost în Portugalia, de exemplu, la câţiva ani după integrare şi am văzut lu-

Foto: Arhiva Adevărul

cruri extraordinare. Nu văd decât *

neajunsuri pe termen scurt şi mai ales pentru cei care nu-și fac dato-

ria cum trebuie, Pentru cei care chiar doresc să muncească cinstit și corect este un beneficiu enorm.

Trebuie să ne păstrăm identitatea

Ion Caramitru

președintele Uniunii Teatrale din Ro

directorul Teatrului Naţional din Bucu

Integrarea nu este pentru mine o surpriză de proporții, ci revenirea la o normalitate pe care am pierdut-o în 1948. România nu intră în Uniunea Europeană, ci re vine în Europa cu toate drepturile rezervate. Ce s-a întâmplat cu noi după 1989 vine să regleze niște ra porturi fireşti între ţările europe: ne: circulaţia liberă, piața muncii deschisă, dreptul de a avea proprietăţi oriunde, circulația de valori. Mă va bucura foarte mult că voi putea circula fără viză, lucru ab: solut reconfortant. Încă din 1999, la nivelul reprezentanţei Uniunii Eu ropene la Bucureşti, s-a spus într o întâlnire că, din punctul de vede re al culturii, România a intrat de-

ja în Europa

Pe termen mediu şi lung, un pe ricol potențial poate fi acest galo pant fenomen de globalizare, de aceea trebuie să ne păstrăm identitatea culturală. Un alt hop va fi trecerea la euro. Vor fi scăderi de potenţial economic la nivelul familiilor, preţurile vor exploda. Proba-

culturală

bil că aici va fi important cum se va guverna. Şi, poate, lucrul cel mai im a fir area legislației la nivelul celei europene. Gândindu-mă la cultură, în do meniul teatrului, de exemplu, un

portant

subvenţionează între 80% 100% din totalul instituţiile s-ar putea vedea silite să respecte mult mai dură. Eu am z sistemul în perioada mea de ministeriat, dar am anunțat că am închis această reformă în așteptarea unor vremuri mai bune. Comedia Franceză şi Teatrul Naţional din Londra sunt subvenționatecu maximum 40%. În România anilor '30, singurul teatru subvenționat era cel național tul erau particulare. Dar acum tre buie să ne gândim în ce măsură putem urma modelul occidental, pen tru că Teatrul Naţional din Londra de exemplu, nu are niciun regizor și niciun actor angajat, Noi avem 110 Această reformă va duce la tot fe lul de probleme de resurse umane Ne putem aștepta la convulsii. Noua legislaţie are şi părţi bune, şi părți dureroase, dar este vorba de eficien tizare, până la urmă

român şi chiar producţiilor,

de statul

o legislaţie

refor

incercat să

Tes-

Încheierea unui proces început în decembrie 1989

Arta contemporană românească va avea de câștigat

Vintilă Mihăilescu preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din România director Muzeul Ţăranului Român

Este evident un mare semn de întrebare. Aşteptăm momentul cu neliniște. Sigur că piața de artă, căreia, noi, artiştii clasici, ne adresăm, va fi brusc lărgită. Nu ne vom mai adresa numai colecționarilor şi iubitorilor de artă din România, ci și Europei. Vor apărea elemente noi.

Cred că vom putea răzbi mai uşor în afară. Într-un fel sau altul, arta contemporană va avea de câștigat pentru că va intra într-o competiție liberă. Și mult mai dură. Ceea ce nu înseamnă automat că viaţa, din punct de vedere social, a artiştilor români va fi mai bună sau mai rea. Va fi o nouă încercare. O probă. Nu cred că înseamnă foarte mult pentru mine ca om. Arta mea personală este expusă în România şi s-ar putea să primesc invitaţia și din partea altor galerii cum a fost şi până acum, dar cu un alt impact şi cu alte cerinţe. Personal, nu % aştept nimic special. Este o perioadă de

expectativă. Cu momente de surprize şi bune, şi rele.

Avem șansa de a recupera repede intârzierea, păstrându-ne specificul

Lucian Boia

istoric

1. Dacă este vorba strict despre mine, fără să spun vorbe mari, m-am simţit întotdeauna în Europa. Europa - aici este vechea discuţie: bineînţeles că suntem dintotdeauna în Europa! Intrarea în Europa, de fapt, înseamnă atașarea noastră şi, pe cât posibil, integrarea de fond, nu doar superficială, în spațiul de civilizaţie al Europei Occidentale. Asta înseamnă. Deci când spun că m-am simțit întotdeauna în Europa, spun că cel puţin o componentă care mi se pare esenţială a culturii mele a fost întotdeauna legată de Europa Occidentală, de cultura occidentală. Nu am un merit special în trea- 'ba asta, pur și simplu m-am născut într-o familie de intelectuali, am beneficiat de când eram copil - și asta în condiţiile care erau cum erau în anii '50-, deo bibliotecă destul de mare moştenită de la bunicul meu, cu cărți franțuzeşti, nemţeşti, româneşti, dar foarte multe cărți franțuzeşti. Am avut de mic o pasiune pentru istorie în general, pentru istoria Franţei în mod special, deci am o cultură europeană, pe lângă dimensiunea, fireşte, românească, a culturii mele. A fost de la bun început i m-am simţit foarte aproape dentală. O spun ca pe un lucru normal, udă: n-am făcut nici un efort după '89 să mă rrhema la cultura occidentală. Am avut-o întotdeauna în mine, astea sunt reperele mele și martor sunt

Se poate recupera o întârziere și cred că România

a dovedit în ultimii ani, cutoate întârzierile și nemulțumirile noastre, căse schimbă. În esență mergând în sensul cel bun. Așa încât avem șansa dea recupera destul de repede această întârziere şi, păstrându-ne specificul, săneintegrăm în zona de Occident a continentului european.

cărțile pe care le-am scris imediat după 1989. Deci pentru mine este intrarea într-un loc unde mă aflu spiritual, mă aflu dintotdeauna, dar sigur că e bine să te afli nu numai spiritual, e bine şi fizic, ca să spun așa. Este excelent din punctul meu de vedere că de acum înainte vom fi ataşaţi Europei Occidentale fiindcă asta este când vorbim de Europa - vorbim acum despre Europa Occidentală, despre valorile occidentale - trebuie să ne atașăm. Sigur, fără să ne pierdem individualitatea, sufletul, fiecare are trăsături la care ţine şi e firesc să ţină, dar în esenţă despre cultura occidentală este vorba.

2. Pentru România - spun nişte banalităţi - este o mare şansă istorică şi reluăm în fond ceea ce incepuserăm noi, românii, în secolul al XIX-lea. Atunci a fost prima intrare în Europa, începutul procesului de occidentalizare, despre Occident vorbim, despre relația cu Occidentul, asta a început în prima jumătatea secolului al 19-lea, la nivelul unei elite care era destul de restrânsă atunci. Apoi a căpătat o anume consistenţă acest proces, insă el nu mersese până la capăt în momentul când România a fost deturnată de pe acest drum, când s-a instaurat comunismul. Eu cred că i-ar mai fi trebuit României măcar vreo două generaţii pentru ca procesul ăsta de occidentalizare să fie finalizat, nu-i spun europenizare, fiindcă ar fi absurd, suntem europeni ca şi francezii și englezii, dar nu suntem occidentali - asta este problema. Deci i-ar mai fi trebuit României vreo două generaţii ca procesul ăsta să meargă până în profunzimile societăților. De generaţiile astea România nu a beneficiat sau a beneficiat, dar pe alt drum, pe cel al comunismului, care s-a dovedit un impas. Și acum trebuie să reluăm, sigur în condiții destul de complicate. A fost o dereglare socială şi culturală şi încă mai este, dar reluăm procesul întrerupt atunci, după al Doilea Război Mondial. Să sperăm că acum nimic nu-l va mai întrerupe, avem pe lângă dezavantaje şi avantaje. Istoria merge mult mai repede astăzi. Se poate recupera o întârziere şi cred că România a dovedit în ultimii ani, cu toate întârzierile şi nemulțumirile noastre, că se schimbă. În esență mergând în sensul cel bun. Așa încât avem şansa de a recupera destul de repede această întârziere și, păstrândune specificul, să ne integrăm în zona de Occident a con tihentului european.

Civilizaţia românească nu se poate desăvârși decât prin osmoza cu Europa

istoric

1. Dacă ar trebui să definim o astfel de însemnătate, ea va avea semnificaţie şi consistență doar pentru cei foarte tineri, care vor. deveni adulți peste 20-30 de ani. Retrăim, la o altă scară și cu alte accesorii cotidiene, procesul istoric început prin anii 18601870, ale cărui roade depli fost culese abia către 1900. România “Novecento” este inegalabilă în istorie prin multe realități sociale, culturale, umane etc.;

ită insula.

certitudinea unei vieți libere, dacă Europa va ști să navigheze împotriva curenților perturbatori, care apar în jurul ei, dar și în interiorul ei.

2. Intrarea României în UE înseamnă recuperarea de către Europa a unui spațiu cultural pierdut sau cedat unei puteri culturale străine, Seamănă foarte mult cu perioada primei părți a secoluluial XIX-lea, când Europaa făcut eforturi foarte mari pentru

Sfârșitul unei Românii sărace, fricoase, pline de O posibilitate unică pentru

șmecheri simpatici și de demagogi antipatici

Andrei Codrescu scriitor, New Orleans (SUA) |

1. Pentru mine, integrarea semnalează începutul sfârşitului unei Românii sărace, fricoase, pline de șmecheri simpatici şi de demagogi antipatici. Pentru turistul ocazional sau afaceristul inspirat (care nu sunt), integrarea înseamnă pierderea plăcerilor ieftine și dispariţia oportunităţilor speculative. Când o să recomand prietenilor o călătorie în România, nu o să mă simt obligat să le spun că poţi să mănânci cinci zile pentru zece dolari și că poți cumpăra o casă cu mărunţiș. O să le spun să se ducă în România, că-i mai interesantă decât Belgia.

2. Integrarea osă alunge din România complexul de inferioritate paralizant care le prieşte demagogilor naționaliști. Incertitudinea politică o să fie mai domoală, fără accentele stridente ale unui paria. O să înceapă și o discuție mai profundă a alocării resurselor adevărate ale țării: peisajul frumos şi nepoluat, decența oamenilor de rând, istețimea tinerilor, calităţile lor intelectuale, darul liric al povestitorilor autohtoni. Cusururile azi evidente; corupția, furtul, naționalismul grosolan şi violent, disprețul pentru minorități, bădărănia pedestră, suspiciunea și paranoia or să se tocească încet-încet şi o să fie alungate la periferia societății. În 2012, România o să fie destinația cea mai nită a turistului gurmand, intelectual şi sportiv. Astea zise, trebuie început imediat cursul de decomplexare.

O să urmeze o perioadă de destindere progresivă

Cristi Puiu

regizor

consolidarea democraţiei româneşti

Lucian Turcescu cercetător patristică, prof. univ. Canada

1. Trebuie să mărturisesc că nu credeam că România va fi acceptată pentru admitere în UE şi, din cauza tuturor statisticilor publicate, încă nu-miexpliccare anume au fost criteriile careau influențat deciziile Uniunii Europene în favoarea României şi a Bulgariei. Nu locuiesc în România și nu am interese economice în această țară, dar consider că admiterea României în Uniunea Europeană ar putea să însemne o consolidare a democraţiei care va aduce o normalizare în direcția vestică. Personal, aş dori ca lucrul acesta să se întâmple pentru a-mi facilita accesul la sursele documentare necesare studiilor mele științifice. Am nevoie de acces la arhive, am nevoie ca oamenii să nu mai fie reticenţi să dea interviuri, am nevoie de o schimbare de atitudini pentru a putea avansa în studiile mele legate de România, în special cele despre relaţia dintre religie și politic

2. Pentru România, admiterea în Uniunea Europeana va fi foarte semnificativă pentru modernizare, dacă românii vor şti să beneficieze pozitiv, fără corupţie, de ajutorul care va veni din Europa. Vor fi ajutoare economice sub formă de granturi pentru care trebuie să ai un proiect convingător pentru a te califica, va fi acces major la know-how-ul occidental şiva fi, sper, oposibilitate unică pentru consolidarea democrației româneştă. După cum s-a văzut în cei 17 ani care au trecut de la căderea comunismului, România nu a făcut progrese în direcția democratizării decât în urma unâr presiuni majore venite din Occident. Aceste presiuni vor continua și se vor intensifica după 1 ianuarie și probabil că ele vor fi cele care vor duce la un progres real

Admiterea în Uniune este doar un început pentru România; integrarea va fi adevăratul test. Acest eveniment important vine după un altul care a avut loc în decembrie și care, sper din tot sufletul, să aibă un impact dincolo de simpla retorică: declaraţia de condamnare a comunismului făcută de către președintele Băsescu, bazată pe Raportul Tismăneanu. Acea declaraţie va avea un impact asupra României doar dacă parlamentul va vota legi bazate pe ea, iar justiția româna va acţiona pentru a-i elimina din viaţa publică pe cei vizaţi. Mă tem, însă, că declarația preşedintelui Băsescu va rămâne o frumoasă filă de istorie, așa cum a rămas și vizita Papei loan Paul II în România în 1997, neavansând dincolo de cuvinte şi gesturi politicoase.

RER 4!

Participarea la o victorie

Liviu Antonesei

scriitor

1. Aş putea răspunde simplist că, de vreme ce din 1990 încoace am circulat de cîteva ori pe an în acel spațiu, integrarea nu înseamnă mare lucru pentru mine. Am fost cu treburi sau pur și simplu în vacanță, cum sînt și acum, la Cracovia. Aș mai putea răspunde, la fel de simplist, că înseamnă ceva doar în măsura în care nu mai am nevoie nu doar de viză cînd plec acolo, dar nici măcar de paşaport, legitimindu-mă la trecerea unor frontiere tot mai invizibile cu cartea de identitate. Dar acestea ar fi glume ori chiar minciuni!

Am fost pentru integrare de la bun început, cînd părea mai mult un vis decît un obiectiv raţional, am scris des-

pre şi pentru această integrare, aşa că voi răspunde că, pentru mine, integrarea în UE înseamnă participarea la o victorie. Deși, tot din 1990 încoace, mie mi s-ar fi părut mai favorabilă integrarea în Statele Unite ale Americii Mari decît în UE! Cum integrarea dorită de mine părea dificil fezabilă majorităţii compatrioților noştri, m-am străduit s-o sprijin pe cea ce părea mai uşor de împlinit. Oricum, îmi era clar că o Românie singură pe lume nu avea mari şanse de dezvoltare şi chiar de simplă supraviețuire.

2. Păi, parafrazindu-l pe Neil Armstrong, dacă pentru mine integrarea este un mic pas, pentru România este unul uriaș. Dincolo de sumele uriaşe ce vor veni de acolo, dincolo de expertiza transferată, cel mai important mi se pare faptul apartenenţei la o comunitate de peste 300 de milioane de persoane şi la un

spațiu întins de la Prut pînă la Atlantic și de la Marea Nordului la Mediterană. Atiţia oameni, atitea culturi, atîtea capacități de invenţie, atitea forţe economice la un loc! România a intrat în cel de-al doilea mare club al lumii, primul fiind reprezentat de Statele Unite și Canada, dar singurul capabil să intre în competiţie cu cel aflat pe primul loc. Cred că e un motiv de satisfacţie, chiar de mindrie, Din interiorul clubului, cred că României îi va fi mai uşor să ardă etapele, să elimine tot ceea ce deocamdată - politic, economic, cultural, mental — o mai ţine în pragul remodernizării. Cît de repede se vor petrece aceste recuperări, va depinde de noi, Europa şi-a îndeplinit misiunea pe care şi-a propus-o la sfirşitul anului 1999, la Helsinki, ne-a integrat în NATO, apoi, cu cele bune şi mai puţin bune ale noastre, şi în UE, Să fie într-un ceas fast!

iza,

Personajele extremiste nu vor mai avea nici o șansă să-și facă de cap

Dan Stanca

scriitor

1. Pentru intrarea în Uniunea Europeană este o bucu rie, fiindcă, nemaiavând paşaport, deoarece a expirat de câţiva ani şi nefiind în stare să-l reinnoiesc, anunțul că am putea călători nu mai cu buletinul de identitate este o mare bucurie. Pare comic ce spun, dar cam așa este. Pe de altă parte,suntun misticalcălătoriilor, adică nu le pot banaliza şi nici nu pot să-mi închipui că poţi ajunge în Anglia sau în Italia aşa cum te-ai duce la Urziceni. De aceea mă tem că de acum încolo majoritatea celor care vor călători nu vor mai avea pur şi simplu nici o bucurie, nici o emoție, nimic, nimic. Cu teşchereaua plină, satisfăcuţi de nivelul de trai, cu agenda deschisă ca să mai bifeze un oraș pe care l-au văzut așa orbi cum sunt vor bate joc pur și simplu de ceea ce înseamnă călătorie, chiar pelerinaj, de tot ceea ce înseamnă străinătatea dintr-o perspectivă spirituală. Și când mă gândesc ce

mine,

însemna anii trecuți un paşaport, 0 viză, posibilitatea de-a ieși din lagăretc,, etc... Prin aceasta nu arăt că aş fi un nostalgic al comunismului, ci doar că vreau să privesc partea negativă a acestui imens avantaj de-a călători liberi.

2. Pentru țară, lucrurile stau ceva mai complicat. Absolut, intra-

rea în UE, orice s-ar spune, este un lucru bun și salvator. Integrați în UE şi în NATO, personajele extremiste nu vor mai avea nici o şansă să ajungă la putere şi să-şi facă de cap. Ceea ce am văzut în parlament pe 18 decembrie va fi doar o mascaradă tristă, evident, fiindcă oameni de mare valoare au fost

insultați, dar cei careau insultat cu atât vor rămâne, cu circul ai cărui protagonişti au fost, atât. Mai departe de acest nivel nu vor putea să înainteze şi în asemenea condiții cariera lor politică, drumul lor spre putere este definitiv blocat. Ascensiunea nici unui Arturo Ui nu va mai putea să aibă loc în România.

Delaaderarelaintegrare

Aflaţi la Porţile Orientului, ne-am Tei peste noapte în Porţile Occidentului

Radu Preda

teolog, Institutul INTER, Cluj-Napoca

Aderarea României la Uniunea Europeană este cel mai important moment istoric

pe care, după Marea Unire și după căderea comunismului, avem privilegiul să îl trăim ca naţiune.

Și aceasta nu pentru că UE ar fi forma politică, realizată terestru, a paradisului, un proiect angelic, fără cusur și fără prihană. Motivul este altul, mai concret: de la 1 ianuarie 2007 facem parte dintr-un sistem care, dincolo de birocraţiile locale şi comunitare și de ideologiile concurente, este până la ora actuală singurul capabil să asigure o minimă prosperitate într-un maxim de siguranță. Garanţiile că România va fi într-o bună zi un stat de drept, că economia va avea și o

componentă socială, că va fi important, în sfârșit, şi consumatorul, că mediul înconjurător va fi protejat mai sistematic - toate acestea nu ar fi posibile fără UE. Înainte de orice, aderarea la organismul comunitar ne plasează într-un mecanism civilizatoriu, repet: nu fără cusur, ale cărui principii sunt mai mult decât folositoare unei țări unde până acum absența legii era legea. Aflaţi, cum bine spune clișeul cultural-geografic, la porțile Orientului, ne-am transformat peste noapte în Porţile Occidentului.

În lectură cultural-teologică, aderarea la UE a României este confirmarea locului ei real în familia europeană. Acest adevăr banal devine pe zi ce trece și mai banal prin faptul că este repetat și de occidentali. Cu toate acestea, o astfel de banalitate nu era luată ca atare în urmă cu nici mai puțin de un dece niu. Cultural şi spiritual, România era văzută ca reprezentând granița

firească a Europei. De ce? Formula vehiculată de un ministru austriac suna astfel: Europa încetează acolo unde începe Ortodoxia! Această viziune, delocvizionară, era sprijinită în epocă de viziunea nu mai puțin mioapă a unui Huntington, care punea la un loc Ortodoxia și Islamul, declarând blocul ortodoxo-islamic duşmanul naturalal lumii catolicoprotestante. Mutaţiile pe harta lumii, pericolul terorismului islamic şi nu numai, reconsiderarea parteneriatelor strategice au lăsat să cadă în derizoriu aceste considerații geopolitice

De la 1 ianuarie 2007, UE este mai bogată cu 30 milioane de ortodocşi Pentru prima dată în istoria continentului, Ortodoxia nu mai es te doar granița dintre credința creștină şi islam, ci devine noul li mes intern al Europei. De o parte şi de alta a graniţei de est a UE, din Finlanda și până în Bulgaria, confesiunea ortodoxă este comună

majorității populaţiei de o parte şi de alta, din Rusia, Belarus, Ucraina şi Moldova. Această situare provoacă potenţialul integrator al Ortodoxiei. Cu ajutorul acestuia putem împiedica transformarea graniţei politice a UE într-o graniţă de cultură și civilizaţie. Ca de atâtea ori în istorie, periferia devineegală ca importanță cu centrul.

Să nu ne facem prea multe iluzii. La 1 ianuarie 2007, România a aderat la UE. De la 2 ianuarie 2007 a început integrarea ei în UE. Or, integrarea este un proces lung cât proiectul politic. Un efort cotidian reflectat în maniera, inteligentă sau nu, a unei țări, reprezentată prin oameni, de a-şi negocia simbolic statutul în fața celorlalți. O ţară relativ mică, fără o economie impunătoare, având în mod încă vizibil cicatricele unui trecut insuficient asumat, România are cu toate acestea şansa de a face din integrare un parcurs chiar mai bun şi mai demn decât cel

| marcat de suferinţă

Prin integrarea europeană, România își onorează trecutul marcat

de suferință, pășește pe un drum care poate fi o adevărată șansă câtă vreme va prețui demnitatea și valoarea unică a persoanei sănu uităm, suntem 1a începat de drum, iar greul abia începe. În acest sens, cred că familia, și Biserica voraveaunrol

al aderării, Adică: să fie mai critică şi mai autocritică, să mizeze pe valorile ei reale și să fie atentă la agenda comună a omului european în acelaşi timp Încetând să mai fie un țel, Europa va deveni și pentru noi o stare cotidiană

rin integrarea europeană, România își onorează trecutul

După înmormântare, care a avut loc la Cimitirul Martirilor Revoluției de astăzi, am fost invitat tot acolo de alte familii al să celebrez slujba de înmormântare pentru alți patru bărbați uciși în aceleaşi parti Nu mai ştiu dacă erau catolici sau ortodocși, îmi amintesc că nimeni nu punea pe atunci această problemă, De atunci încoace, acele momente de profundă durere și chipu-. rile împietrițe ale oamenilor înfometați şi înfrigurați m-au urmărit ca un vis urât şi maim întrebat din când în când: de ce au fost necesare acele jertfe omenești? Poate României

Marius Vasileanu: Dragă Horia Patapievici, Institutul Cultural Român (ICR) are o evoluţie spectaculoasă din momentul în care îl conduci. Care sunt lucrurile pe care ţi le poţi reproșa, care sunt nerealizările?

Horia Roman-Patapievici: Nerealizările sunt cele asupra cărora mă concentrez cel mai mult în momentul de față. Este vorba de lucrul pe care l-am descoperit cu oarecare surpriză, că legislația românească este nu puţin, ci în mare parte nepotrivită pentru exportul culturii române. Mi-am dat seama că sunt două filozofii care stau la baza unei legislații, cea românească şi cealaltă străină. Cea românească este bazată pe suspiciuni. Atunci când banul public este angajat, legislația românească pretinde un maldăr de hârtii care să-lasigure pe cel care finanţează, respectiv statul, că acest ban este bine cheltuit. Și sunt două tipuri de paradoxuri. Un paradox vizează exonerarea de orice responsabilitate a celui care întreprinde cheltuiala. Or, părerea mea este că statul trebuie să responsabilizeze pe ordonatorul principal de credite care face acțiunea cu pricina. De ce? Pentru că, dacă el nu este responsabilizat, n-are inițiativă, n-are fantezie și se transformă într-un simplu birocrat. Deci, primul paradox este că nefiind responsabilizat va cheltui banul în chip birocratic, adică fără să se obțină scopul pentru care această legislație este atât de riguroasă: ca să nu se cheltuiască banul greșit. pi

Al doilea paradox este acela că pe piață întotdeauna sunt câțiva actori care sunt buni și de încredere, și sunt o puzderie de alți actori care sunt de mai mică încredere. Paradoxul este că aceşti actori de încredere au foarte multe angajamente și ei nu se prezintă la toate licitaţiile pe care ICR le face ca să obțină servicii. Și mă trezesc că trebuie să aleg între cinci oameni care sunt toți mediocri, uitându-mă cu jind la actori cu care aș vrea să fac contracte pentru că ei îmi furnizează un produs de calitate. Legea îmi interzice să le dau telefon și să le spun: măi, dar veniți și voi la licitație, ce faceţi?! Pentru că în viziunea legii care-i bazată pe suspiciune, asta înseamnă că eu am un interes, ordonatorul principal de credite are un interes să-l aducă pe acel actor economic la licitaţie. De fapt, lucrurile nu stau așa. Și cel puțin pentru cazul albumelor de artă, Institutul Cultural Român s-a procopsit cu un contract cu cineva care, în ciuda bunăvoinţei pe care o are, nu poate onora nivelul de calitate pe care artiștii cu care eu lucrez îl au. Care sunt mari artiști, Marin Gherasim, de exemplu, nu vorbesc de albumele pe care deja le-am scos, Vladimir Zamfirescu sau Alin Gheorghiu. Sunt mari artişti şi punctulinteresant pe care ICR-ul îl are în relația cu ei este că dă mână liberă totală artistului să-şi facă al-

" bumul de la corpul de literă până la spaţiere, la oglinda paginii - pentru că este viziunea sa despre arta lui reflectată în modul în care îşi vede albumul. Bine, sunt de fapt în situaţia de a chel-

tui prost banii statului pentru că mi-au venit la licitaţie oameni care nu au performanţă bună. Or, ăsta este al doilea paradox al unei legislații bazate pe suspiciune,

-Darobunăpartedinlegislaţiaromânească te tratează ca pe un infractor!

- Ca pe un potenţial infractor. Și mă obligă şi pe mine să-i tratez la fel pe partenerii mei. Or, aici apare problema severă cu legislația occidentală care e bazată pe încredere chiar și atunci când e vorba de banul statului. Nimeni nu spune că nu trebuie să existe un control, n-aş vrea să se înțeleagă că eu pledez pentru absența controlului. Eu cred că banul public trebuie cheltuit cu o mare rigoare și o mare responsabilitate. Dar nu printr-o legislaţie care să te împiedice să-ți atingi obiectivul care este investiția eficace a banului public. Acestea sunt cele două paradoxuri pe care le-am semnalat prin deresponsabilizarea ordinatorului de credite și prin imposibilitatea de a trata direct cu cei mai buni actori economici de pe piaţă, de fapt se obține efectul contrar. Banul public este irosit ori cheltuit mai puțin bine pentru că se duce pe servicii care sunt mediocre.

Spre deosebire de legislația noastră, legislația occidentală estebazată pe încredere

În privința relaţiei cu partenerul occidental, aici avem dezastru. Pentru că legislația lui este bazată pe încredere, actele pe care legea română mi le pretinde să i le cer lui atunci când închei un contract pentru el sunt dovezi de inamiciţie contractuală. Or, sunt atribute ale fiscului din țara respectivă și ca atare refuză să-mi dea aceste acte. Dacă vreau să lucrez cu o bună sală de concert sau cu o bună editură, trebuie să lucrez în condițiile partenerului extern pentru că eu vreau să am contractul cu el și nu cu altul. Astfel sunt constrâns încă o dată să lucrez cu oameni de mâna a doua care acceptă să-mi dea lucrurile astea. Marile firme nu acceptă acest lucru!

lată trei motive care arată că, la întâlnirea dintre o legislație a suspiciunii și o legislație a încrederii, cel care pierde este cel care are suspiciuni. Și, prin urmare, Institutul Cultural Român, până va reuși că convingă responsabilii din România care au capacitatea să modifice legislaţia în vigoare, până va reuși acest lucru, va trebui să meargă pe sârmă - o sârmă care nu este bine întinsă, care are burți și în care adesea cădem. Și căzutul înseamnă că în loc să plasezi cultura română în locuri de mare prestigiu, o plasezi în locuri de prestigiu moderat. Asta este problema care mă preocupă în momentul de față cel mai mult.

Am început prin a spune că am descoperit nepotrivirea dintre două legislații cu oarecare surpriză. Pentru că surpriza provine din faptul că până acum nimeni nu a încercat în chip sistematic să exporte cultura română. Lucrul s-a

mai făcut, uneori cu succese răsunătoare, dar nu în mod sistematic. Ceea ce înseamnă că de fiecare dată într-o acțiune individuală s-a găsit o cale de a ocoli această nepotrivire între cele două legislații, dar asta poți să faci o dată, nu poți să o faci în mod sistematic.

- Şi presupune un efort incomensurabil...

- Presupune un efort care nu merită cheltuit, care trebuie investit în altă zonă, nu în zona asta. Legislaţia are rolul de a înlesni acțiunea oamenilor, nu de a o zăgăzui. Din păcate eu mă confrunt cu o legislație care mă împiedică să funcționez la parametrii de maximă calitate, în ciuda faptului că programele pe care le desfășor sunt de foarte bună calitate. Este lucrul care mă preocupă cel mai mult.

- Ce aţi întreprins concret pentru a îmbuna situaţia?

- ICR-ul a inițiat deja prin discuţii la guvern, prin discuţii la preşedinţie propuneri de modificare a legislaţiei în vigoare. Din păcate, înțelegerea pe care o am este moderată din partea ministerelor de resort, pentru că ei nu înțeleg, ei nu s-au ciocnit până acum cu aşa ceva. Și înțeleg lucrul ăsta, nimeni până acum nu le-a semnalat-o! Pare foarte exotic, că a apărut acum cineva excentric care spune că are probleme cu legislația când de fapt ea e foarte bună. Spun poate că e bună pentru înterior, unde suspiciunea se justifică pentru că experiența ultimilor 16 ani este de tunuri masive pe care diverși privați le-au dat în dauna banului public. A fost o metodă de îmbogăţire în România postrevoluționară, asta este clar. Deci pot înțelege deceanumeaceastălegislaţie... Dar pretind altceva în relația cu partenerul extern. După cum noi avem, politic vorbind, relaţii de încredere cu Uniunea Europeană, cer ca și relaţiile noastre economice cu partenerii culturali din străinătate să fie bazate pe încredere și legislaţia să se modifice corespunzător.

- Am început la sugestia ta cu nerealizările. Care sunt realizările cele mai importante?

- Acum, la capitolul realizări sunt mai multe acţiuni. Este marea acțiune “România în advent” pe care am reluat-o anul acesta. Este un proiect consolidat care a funcționat la fel de bine ca anul trecut și care-are menirea să facă România cunoscută cetățeanului de rând al Uniunii Europene în normalitatea-ei, în firescul ei, în oferta ei combinată și tradițională, și cultă. Pentru că sunt atât concerte de muzică barocă, cât şi concerte de muzică psaltică. Ambele oferite de români, ceea ce sugerează celor

care participă la aceste concerte în biserici, în .

locuri foarte familiare pentru cetățeanul

de rând al Uniunii Europene, sugerează

cetățeanului european că românii știu să facă ambele lucruri, să cânte și în tradiția lor, să cânte și în tradiția occidentală. Deci e un aport cultural în a-i primi pe români, pentru că, iată, ştiu două limbi culturale diferite. Or, poligloții sunt mai valoroși decât monogloţii.

„ceri: “

me pentru traducerea autorilor români. Unul

Scopul meu prin aceste acțiuni la firul ierbii | este să schimb opinia despre români la nivelu cel mai de jos al Uniunii Europene, la ace] ni vel care face orientarea sondajelor de Opinii şi face opinia publică în fond. |

Sunt după aceea concertele României de tipul acțiunilor “România de lângă tine”, ca. re au fost special menite prezentării Români ei în ajunul aderării la Uniunea Europeană ŞI în care am construit acțiuni tot la două nivel, ri: nivelul culturii înalte - am adus nume foai te importante, Radu Lupu este unul dintre ele orchestre din ţară, dirijate de oameni remar cabili, Mandeal sau Andreescu, Silvia Marco vici a fost una dintre solistele noastre la Sas bourg în fața președintelui României Pe ofertă muzicală de vârf combinată cu ofert tradițională în care am încercat să pun accen tul pe diversitate regională. Aveam la dispoziţie o lună și jumătate sau o lună, împărțeam lun: în patru și în fiecare săptămână aveam țărani din altă regiune, astfel ca cel care trecea prin piaţa cu pricina să vadă că există o diversitate regională în interiorul României, într-o unita te remarcabilă.

Amyvrutsă mut accentul de pe

folcloric pe arhaic i

Și acesta este al doilea punct pe care am în cercat să-l marchez: am vrut să mut accentul | de pe folcloric pe arhaic. Altfel spus, să se vadă că aceasta nu este o cultură folclorică în sen: |

“sul depreciat al termenului, ci este o cultură |

arhaică, o cultură care are demnitatea unei ve: | chimi și a unei ritualistici care este foarte siri. | nie și străină de lumea noastră. Este precreştină | în mod radical, îmbinată în mod foarte cei | tor cu elemente creștine și subzistă e y na rurală românească, ceea ce este un ju pentru mine, cel puțin, de a semnala atenția cetățenilor europeni: noi nu venim cu o rural: tate care este în sine doar o povară, este și po sesoarea unei culturi arhaice și foarte respec tabile care la voi s-a pierdut și pe care ar trebui să ne ajutați să n-o pierdem... Pentru că există această viziune asupra ruralității ca fiind ceva de înapoiere care trebuie de urgență adusă la vârsta secolului. Cred că este greșit. Întrucât no! nu mâncăm tranzistori, ci mâncăm mâncare, e mai bine să mâncăm o mâncare bine făcută de țărani autentici decât o mâncare prost făcută de agricultori industriali care bagă hormoni şi nu ştiu ce, şi te trezeşti că toate sunt frumoase li suprafaţă și fără gust pe dinăuntru! Deci astea sunt cele două mari acțiuni de sfârșit de an

- Au existat și câteva proiecte foarte inte ligente, ai putea să ni le descrii? A „= Am avut deja, am creat în anul 2006 și vo! consolida în anii următori proiectul de tradu: c traducători”. Despre ce est ie referă la două mari prog!“

vorba? O latur.

intern, altul este orientat spre

care trebuie de urtenţă adusă la vârsta se i

noi nu mâncăni ci mâncăm mai bine să mancâm o sâncare bine tăcută de țărani autentici decâto âncare prost făcută de

agricultori industriali care

extern. Cel orientat spre extern se cheamă TSP = Translating Support Programs - şi este adresat editurilor occidentale care, prin mijloacele lor, cine ştie cum, au găsit un autor român pe caTe ar dori să-l publice. Aplică la Institutul Cultural Român, primesc finanțare pentru traducere și, după caz, pentru o parte din editare. În felul acesta încurajez inițiativa către români a piticilor occidentale.

"Unpartener care elsăfie interesat sădistribuie cartea

Partea orientată spre România funcționează următor: am făcut un juriu riguros independent - insist pe această trăsătură a ției pe care actuala conducere o face Este o conducere care are opinii politice, ii ideologice, are credințe filozofice şiree, dar ele nu se manifestă în nici un fel în

opțiunea culturală pe care o face ICR. Pretind - şi sfidez pe oricine ar demanstra contrariul - că nuexistă niciun fel de parti-pris în selecționarea numelor ori operelor, ori a tipului de artă care este preluat de ICR prin intermiediul programe lor şi exportat prin intermediul institutelor culturale din străinătate sau direct pe pieţele occidentale. Ca atare, am trimis revistelor culturale din țară invitația să nominalizeze trei oameni pe care îi consideră competenți să se pronunțe asupra autorilor români care merită exportați. Şi, în ordinea nominalizărilor, am selectat șapte nume, pe care le-am invitat să găsească 20 de nume. Aceşti șapte oameni au selectat 70 de autori, respectiv opere, care merită să fie traduse. Şi m-am însărcinat, printr-o corespondență extrem de complexă cu edituri bune occidentale şi din Europa Centrală, pentru a-i traduce pe aceşti autori. Includ în zona asta largă de Europa

şi Israelul, unde avem atât o puternică diasporă românofonă care vorbeşte românește şi care are interese și o afecţiune cu totul speciale legate de spațiul românesc și care trebuie servită. Am reușit deja să plasez un număr de titluri şi continui acest efort și se reia anul acesta adăugarea de nume și de opere care trebuie traduse. Deci ăsta este proiectul de traduceri.

Care este ideea de bază care stă la originea acestui proiect? Observaţia că oricât de bine aş traduce eu o carte într-o limbă străină şi aș publica-o în oricât de bune condiții aici în țară, nu pot să fac nimic cu ea în străinătate pentru că nu potsă intru pe rețelele de distribuție occidentale. În consecință eu trebuie să găsesc un partener care el să fie interesat să distribuie cartea. Or, asta nu se poate face decât publicând cartea la el, nu la mine.

Program de traduceri, dublat deun

program pentru traducători

Experiența mea proastă a fost când am venit la ICR și am găsit subsolurile pline cu cărți, în limba română sau traduceri, care nu se puteau vinde. Atunci, ca să nu mai am această problemă, am inventat acest sistem, responsabilitatea distribuţiei o trec occidentalului şi îl cointeresez ca el să-şi plaseze produsul. Acest program de traduceri este dublat de un program pentru traducători. Intenţia mea este să obțin pe termen mediu şi lung o nouă generaţie de traducători care să se formeze într-un climat diferit de cel al recluziunii şi studiului strict universitar și de bibliotecă în care se formau ceilalți traducători şi să obțin prieteni pentru România. Chiar dacă nu vor deveni traducători de valoare, să fie oameni care când vor auzi de România să aibă mai degrabă un impuls bun decât unul rău. Cum se face asta? Lansez pe internet, trimit către universităţi adrese că am programe de burse pentru traducători sau pentru oameni interesaţi în cultură și civilizația românească. Primesc un maldăr de aplicații, selectez... La Mogoşoaia am un parteneriat admirabil cu Administraţia Muzeelor de la Mogoşoaia, d-na Doina Mândru mi-a dat sprijinul într-un mod perfect competent şi grațios. Sunt două grupe, câte trei luni, șase luni pe an eu ocup Mogoșoaia, cu traducători străini în limba română care se întâlnesc, prin intermediul lectoratelor de traductologie din ţară cu traducători români în limbile lor. Le ofer, prin intermediul unui parteneriat pe care-l am cu Facultatea de Litere, cursuri făcute de oameni tineri de aici, profesori de la Universitate, cursuri despre literatura română de acum, panorame despre literatura și cultura română în genere şi le prilejuiesc întâlniri cu actorii, cu artiștii, cu cei pe care îi traduc. Rezultatele sunt remarcabile și mă țin atâta timp cât sunt la ICR să fac în fiecare an acest contact masiv între cei din țară şi cei interesaţi în cultura română, având ca finalitate traducerea în Occident. Este un modul care stă sub sigla “Traduceri” şi care are aceste două picioare masive în proiectul de traducericărți şi în proiectul foarte complex de formare de traducători.

- Aceşti potenţiali traducători au fost numeroși, au venit din multe ţări?

- Statele Unite, Spania, Italia, Cehia, Portugalia, Anglia ș.a...

- Deja e foarte mult.

- Sigur. Eu mă aștept că lucrul acesta va creşte, îl voi consolida și va deveni o instituţie. În zonele intelectuale străine se va şti că în R mânia există ceva de felul ăsta. Vreau ca alții să mă imite pe mine, cum eu acum îi imit pe alţii. Vreau să fac ceva atât de bun și de competitiv încât cei din țările străine să zică: la uite cum s-au descurcat românii! Așa cum am zis eu: la uite polonezii și ungurii ce tari sunt!

paginal10

Vreau să fac la Institutul Cultural Român o revoluţie a firescului

urmare din paginile 8-9

- Bânuiesc că vor fi impulsionaţi şi financiar, până la un punct, dincolo de satisfacția firească și plăcerea de a cunoaşte la sursă o altă cultură.

- E o bursă care este decentă, nu este una de mizerie, li se asigură totul şi primesc 500 de euro. Sunt şi nişte burse în atenţia jurnaliştilor culturali pe care vrem să-i sensibilizăm. Asta înseamnă să faci propagandă, nu înseamnă să te duci să-i bagi în cap conţinutul tău - asta este o prostie, un eșec. Statul român trebuie să facă acest efort de a chema jurnaliști, jurnalişti culturali, oameni care au interese față de România, cum sunt romaniştii, care vor să-și extindă specializarea și spre limba și cultura română. Trebuie invitați aici, puşi în contact cu potenţiali parteneri de-ai lor de la universităţi, să cunoască pe calea normalității...

Dacă este să spun ce vreau să fac aici la ICR, este o revoluţie a firescului. Să descopăr lucrurile firești şi să le fac înadins, asta este revoluția: mă întorc la firesc.

Institutele culturale au o marjă

deautonomie foarte mare

- Au apărut în anul 2006 încă cinci institute culturale române în străinătate...

- Patru au fost deschise în 2006, unul va fi în februarie 2007, probabil, la Lisabona, acolo lucrările de amenajare nu sunt încă terminate. Oiau dinspre Est spre Vest: Varșovia, Stockholm, Madrid, Londra şi ultimul, Lisabona.

Majoritatea au conduceri noi, chiar şi din cele vechi, unele au fost dinamizate extraordinar prin prezența noilor oameni, cum este cazul New York-ului, unde de două ori în câteva luni în "New York Times" au apărut recenzii elogioase ale evenimentelor pe care le facem noi, recenzii neplătite! Au fost convinşi că trebuie să scrie despre evenimentele făcute de noi, ceea ce imediat a avut ca reacţie din partea diasporei din New York un denunț la Ministerul Afacerilor Externe împotriva mea că aş promova literatură românească scatologică şi antipatriotică peste hotare... Noi mizăm pe "New York Times”, şi nu pe ziarele naţionaliste din diaspora românească. În privinţa institutelor, şi ele funcționează pe o bază cu totul nouă. Principiul este al responsabilizării și al subsidiarității. Este clar că ele la fața locului pot imagina și face lucrurile mult mai bine decât le pot eu imagina de la centru. Ca atare au o anii de inițiativă, de autonomie foarte mare. În plus, iar aici intervine responsabilizarea, ele dispun de un buget, care pentru 2007 este de 200.000 de euro. În 2006 era, în funcție de centru, de la 40.000 de euro până la 70.000 de euro,

- Să înţeleg că acum fiecare institut primeşte această sumă fixă: 200.000 de euTo?

- Ştie că dispune de o'sumă pe care o poate gospodări aşa cum gândeşte de cuviință. Întrucât legislația mă împiedică să-i deschid un cont institutului, să-i livrez fondurile și el să dispună cum vrea de aceşti bani. Evident, sub

garanția controlului contabil care se face de la centru că institutul cheltuieşte bine banii şi al auditului care vede că nu se contrazice legislația. Acel institut din străinătate trebuie să apeleze în continuare la Institutul Cultural Român, la centrală, ca să zic așa, pentru a obține toate etapele deschiderii.

S-adublatbugetul în fiecare an

decândam venit

Noutatea este că managerii mei culturali din teren știu pe ce sumă pot conta și în felul ăsta altfel se inserează în spaţiul cultural de destinație,

- Dacă am reţinut bine, bugetul ICR pe 2007 s-a dublat.

- S-a dublat bugetul în fiecare an de când am venit. În 2005 am găsit un buget cam de 3 milioane de euro, buget pe care în 2006 l-am dublat la 6 milioane. Asta mi-a permis să lansez toate programele de care ţi-am vorbit şi să pot gândi înființarea unor noi institute, pe care Ministerul Afacerilor ExterneJe dorea, dar care trebuie să fie susținute de capacitatea de a finanța programe. Deci prin dublarea la 6 milioane în 2006 a bugetului am putuț face acest lucru. Prin dublarea lui acum la 12 milioane de euro în 2007 - când spun 12 milioane este de fapt o sumă ridicol de mică, cu care pot să fac totuşi lucruri remarcabile. Și deja lucrul a putut fi văzut. Cu banii aceştia îmi consolidez programele, mărind alocarea pen-

Dacăestesăspunce vreau să fac aicila

_—” ICR,esteorevoluţie afirescului. Să descopăr lucrurile firești și să le fac îmadins, asta este revoluția: mă întorc la firesc.

tru ele, pentru că nu se poate consolidare fără mărire, este o mărire a investiţiei pe trunchiul pe care deja l-am verificat că funcționează în 2006. La capătul lui 2007, dacă am succes, mă aştept să remarc faptul că aceste programe funcționează bine, oarecum de la sine.

Scopulmeu este că creez unități

de programe care să funcționeze

în virtutea propriei vitalități

Scopul meu este că creez unități de programe care să funcționeze în virtutea propriei vitalităţi, a propriei eficacităţi. Acest buget pe care îl am este unul minimal. Ar fi trebuît în 2005 să încep cu 12 milioane. Pentru că din punctul de vedere al statului român pentru ca investiţia lui în institutele culturale din străinătate să fie eficace, el trebuie să facă în bună partidă de contabilitate, cum ne-a învățat Luca Pacioli în secolele XV-XVI, o evaluare în dublă partidă, a pasivului cu activul. La pasiv avem cheltuielile administrative şi de salarii pe care statul român le face prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, Potrivit legii româneşti, MAE este instituția care întreține clădirile, plătește chiriile, plăteşte salariile personalului institutelor din străinătate. Statul român, prin intermediul ICR-ului, finanţează programele care se desfăşoară prin aceste institute. Ei bine, pentru că este o investiție în cultură, dacă activul este investiția în programe culturale, atunci pasivul este investiția în chirii, administraţie şi salarii. Eu acopăr acum 200.000 euro de proiect. Cheltuielile pe an pe un institut sunt în: medie de 300.000 de euro — iată că statul român încă nu are o investiţie eficace în exportul culturii române. El va trebui să o crească la cel puţin 300.000 și ca să aibă un plus în investiţie va trebui să salte peste 300.000. Iar această investiție în programe să se vadă. Și anume să se vadă în opinia schimbată a presei occidentale despre România și în articole care apar despre evenimentele noastre în aceeaşi presă. Prin faptul că în aceste mici tabloide care popularizează evenimentele săptămânale care se dau prin metrouri, România să fie mereu prezentă cu câte ceva.

- lar aceste ecouri să vină de la sine, neregizate!

-Nemontate, prin banidepropagandăaistatului român. În momentul de față, investiția este subfinanțată prin faptul că în medie se cheltuiesc 300.000 euro pe administraţie şi doar 200.000 acum prin dublarea obținută pe

proiecte. Va trebui să sară cam la 400.000 în anul 2008.

Igienizare a spațiului politic ŞI civil

Dan Puric actor şi regizor

Din punct de vedere administrativ, integrarea este foarte bună. Totuşi Europa are cultură, are civilizație, are civilizaţia administrativă. Ea vine cu experienţa statului de tip contractualist. Noi o aşteptăm ca pe o izbăvire din cauză că ne scapă de securiştii ăştia autohtoni, făcând o legislaţie adevărată, impunând un respect între cuvânt, promisiune şi faptă - să nu uităm această achiziție a Europei. Din acest punct de vedere este o întălnire foarte necesară pentru noi, este ca o igienizare a spațiului politic şi civil

Din punct de vedere sufletesc, este întâlnirea dintre doi mutilați — cel de tip comunist și cel de pe piața liberal-capitalistă, cu sufletul vidat. Dincolo, secularizatul. aici, ateizatul şi omul confuz. Dovadă și faptul că au început fenomene de imprumut — jos icoanele din clase, forme mimetice, schizofrenia unor sisteme mascat: comuniste care vin să ne sufoce. Este o mutilare. Omul Bu mai este persoană cu fața către Dumnezeu, este un individ în raport cu societatea. În ateismul nostru, noi așteptăm mântuirea printr-o ideologie, ceea ce nu este bine. Vorbesc din punct de vedere sufletesc acum. Lucrurile administrative rămân acolo unde sunt. Cum se Yot racorda românii la această integrare? Sunt trei fălii de populație. Cei care vor deveni cel mai repede europeni sunt securiştii şi cozile de topor. Deja mimează că sunt capitalişti. Ei manevrează, ei ne “fac” acum. Și intrarea ne-au făcut-o. și democraţia... Și copilaşii lor. Urmează apoi masa confuză, care se întreabă “Băi nene, ce ne-o aştepta? Să-mi ascund porcul în ogradâ?” Acest român are nişte sechele și niște suspiciuni. Nu ştie ce-l mai aşteaptă. Și pe urmă, sunt cei care au fost martirizați și pentru care e prea târziu. Europa a venit

mult prea târziu, asta e condiția tragică. Cred că acești oameni se uită de la balconul sufletului lor la încă o inutilitate a istoriei. Ei se gândesc la şervețelul acela pe care Churchill i l-a dat lui Stalin și pe care scria 90% trupe sovietice în România. N-au ce să mai vadă. Le-au murit taţii în pușcărie, la canal. Se uită aşa, cu o lacrimă pe obraz, la toată manifestarea asta. La ei nu mai există decât integrarea în Sfântul Duh, cea mai valabilă. Pe ei trebuie să-i credem.

dea deveni cetățean european cu acte în regulă

Radu Bercea a) consfinţirea apartenenţei la un construct continental menit să contrabalanseze actualul dezechilibru politico-militar mondial, dominat de SUA ca singură supraputere;

b) şansa de a ieşi definitiv din sfera de influență a Rusiei, față de care românii au binecuvintate motive de aprehensiune;

c) riscul — deloc neglijabil = ca mentalităţile și practicile birocratice de la Strasbourg și Bruxelles să se logodească de minune cu cele

cercetător științific, indoloa

1. Este greu de anticipat ce va însemna pentru mine personal integrarea în UE. Totul depinde de evoluția procesului la nivel naționalşieuropean. Deocamdată, pentru mine (ca generație şi carieră) ne ipiarea reprezintă în

Civilizație, de o mie de ori civilizaţie!

Sorin Lavric

eseist

1. Înseamnă căpătarea unei perspective pe care pînă acum nu o aveam. Perspectiva aceasta nu e nici politică și nici istorică, ci pur şi simplu psihologică. Psihologică fiind, ea este totuna cu o dispoziţie sufletească al cărei ton de bază e dat de cîteva motive conjucturale. Primul motiv ține de un statut european pe care, căpătîndu-l, o să ajung să-l resimt ca pe o sursă de demnitate. Cred că sună respingător de protocolar, dar gindul că, din câte țări sînt pe planeta asta, România va intra în clubul privilegiat al țărilor europene nu poate să nu mă f ă mă privesc pe mine însumi cu alți ochi. Îmi amintesc cum pină acum, în orice aeroport în care îmi prezentam paşaportul românesc, eram ghidat cu o politețe precaută către ghişeul destinat țărilor non-EU. Frustrarea pe care mi-o dădea tratamentul vigilent de care aveam parte în comparaţie cu cei deja intrați în clubul european nu avea cum sămi inspire vreun dram de mindrie. Acum amănuntul acesta birocratic va “dispărea, şi alături de el atîtea alte măsuri instituționale al căror efect era unul de umilință mută şi neputincioasă.

Al doilea motiv ține de un sentiment de ușurare. Am scăpat de tensiunea unui om care își vedea țara aflată în statutul incert şi intermediar al unui stat care, lipsit de conştiinţa apartenenţei la UE, trebuia să se poarte umilitor de precaut cu Rusia sau Ucraina. De acum încolo, Transnistria sau Insula şerpilor nu îmi va mai da gustul amar că aparțin unei țări a cărei izolare o silea la concesii diplomatice și la declaraţii evazive. E ca uşurarea aceea pe care o simţi atunci cînd scapi de o obsesie chinuitoare sau de o amenințare.

Al treilea motiv e unul de satisfacție seacă: după ce decenii mam uitat la Germania sau Franţa ca la acel ceva aflat „dincolo“, în spatele unor porți nevăzute prin care fie nu puteam trece, fie puteam trece doar în anumite condiţii, după ce decenii de-a rindul am privit capi talele occidentale ca pe niște centre emanînd spre noi un flux cultural din care la noi nu ajungeau decit firimituri, acum mă simt ca unul care a atins, o dată cu țara lui, staţia-

terminus. România nu mai are unde năzui să intre de acum încolo, am ajuns pe treapta cea mai de sus, iar de acum încolo singura îngrijorare e dacă ne vom putea păstra la rangul acestei trepte.

2. Civilizație, de o mie de ori civilizație! Adică bunăstare treptată şi sigură, în ciuda oricărei critici pe care o putem inventa în privința societății de consum. De fapt, la noi e vorba mai mult de a scăpa de sărăcie decît de a ne îmbogăţi peste noapte. Și lucrul acesta chiar se va întimpla, pentru prima dată în istoria noastră vom scăpa de mizerie. Apoi, ne vom disciplina, vom învăţa să respectăm nişte reguli pe care pînă acum le-am ocolit în marea noastră majoritate. Și vom înceta să mai arătăm urit şi neglijent, lepădind acea înfăţişare jerpelită graţie căreia pe un român îl puteai recunoaște dintr-o mie într-un oraş occidental.

În privinţa culturii, ea varămâne exclusiv în grija elitei românești. Eo iluzie să privim cultura europeană ca pe un mediu de viață destinat maselor, ca pe un fel de seră aseptică în care oamenii vin să inspire mireasma cultivată a rafinamentului intelectual. Nu, celor mulți le ajunge civilizaţia şi chiar se simt agresaţi dacă le pomeneşti de exigenţe culturale. Ei vor să trăiască bine și chiar asta vor face, preferînd prelungirea democratică a civilizației moderne, şi anume subcultura de masă. Cultura însă va aparține celor puțini, acelora pe care, prin constrast cu obiceiurile maselor, nu-i poţi numi decît elite. Supraviețuirea culturii române, să sp peste 50 de ani, va depinde numai de aceste elite,

Nu e suficient să aparţii UE pentru a deveni cu adevărat european

Robert Lazu

teolog

1. Sincer vorbind, nimic. Dacă ar fi să mă iau după'ceea ce miau povestit prieteni italieni, germani și greci, care seplâng adesea de scăderea puterii lor de cumpărare și altele asemenea, ar trebuie să spun că mai degrabă înseamnă ceva negativ. Dar cum aș putea afirma ceva înainte să văd, concret, care vor fi schimbările reale? De aceea aştept, cu răbdare, să mă lămuresc pe baza unei experiențe concrete.

2. Nici asta nu pot aprecia cu obiectivitate. Însă din punctul de vedere al unui catolic angajat pot spune că mă aştept mai degrabă la consecințe negative, după cum a avertizat în repetate rânduri, prudent și înţelept, loan Paul al II-lea În plus, ostilitatea şi agresivitatea cu care majoritatea politicienilor europeni s-au străduit să elimine orice referinţă la temeiul creștin al culturii şi ideii europene mă fac cel puțin suspicios. Dar mai e ceva: nu aştept niciodată o schimbare din afară spre interior, dinspre societate spre individ. Mi se par deplasate acele discursuri care subințeleg că integrarea europeană va contribui la schimbarea României și a cetățenilor ei în bine. Eu nu cred aşa ceva. Cum near putea ajuta — de pildă — afaceriștii

europeni să devenim noi înşine buni întreprinzători? Asta ar însemna ca ei să-şi facă singuri concurență Nici un afacerist vestic nu are nevoie de aşa ceva. Ci doar de noi pieţe de desfacere, Dacă dorim înnoiri semnificative, noi suntem cei de la care trebuie să pornească acestea. Nu e suficient să aparţii Uniunii Europene pentru a deveni cu adevărat european. Cunosc destule persoane de etnie românească despre care, din păcate, nu cred că vor deveni, după integrare, mai civilizate, mai competente sau, pur şi simplu, mai bine-simţite.

Performanţă, eficienţă şi o bună însușire a unui tip comportamental

1. Pentru mine, ca scriitor, înseamnă să călătoresc cu paşaport Eminescu, vizat de Mir cea Eliade și având insc ionată pe el Coloa na fără de sfârşit a lui Brâncuşi. Cu alte cuvin: te: înseamnă o itimare a valorilor noastre naţionale. Desigur, „concursurile” de orientare națională (gen "Zece pentru România”) nu sunt suficiente pentru a face auzită vioara lui Enes cu ori naiul lui Zamfir

Pur şi simplu mă voi legitima cu actul de identitate naţională în faţa marii diversităţi eu ropene. Voi avea dreptul să așez pe mormântul lui Balzac o floare sau o creangă ruptă de la mor mântul lui Eugen lonescu murmurând un vers din Shakespeare. Multiculturalitatea și multi lingvismul imi par mai necesare niciodată într-o lume globalizată, lipsită de g

2. Pentru România este un proces firesc, cel puţin din punct de vedere cultural, spiritual A, că în România sunt șase mii de urşi bruni şi în Germania doar câteva sute... că suprafața noastră arabilă este de câteva sute de ori mai mare decât a Portugaliei... că flota românească nu este la nivelul invincibilei Armada... Nu, în Europa nu se intră numaidecât prin statistici şi comparații. Ci prin performanţă, eficienţă şi o bună însușire a unui tip comportamental de care trebuie să ne apropiem. De multă vreme, România este în Europa civilizată. Modelele culturale o probează. Întârzierea a fost un „moment” de vreo cincizeci de ani, pe care trebuie să îl depâşim fără să-l uităm. L-aș parafraza pe Nichita Stănescu (cel nominalizat la Premiul Nobel pentru literatură): Europa nu este un nod gordian, ci o inimă!

În Europa nu se intră numaidecât prin statistici și comparații. Ci prin performanţă,

„Cătălin Ghiţă

critic literar, cercetător Tohoku University (laponia)

Umanitatea nedegenerată

Rândurile de față nu sunt, de fapt un eseu independent, ci o pledoarie (mă tem, uşor patetică) pentru regă sirea unei demnități umane pe ca le de dispariţie, în spaţiul mai mult sau mai puţin romanizat de la nord de Dunăre. Tema devine cu atât mai actuală, cu cât integrarea form României in Uniunea Europeană a avut loc de doar câteva zile. Prin urmare, cititorul va trebui să mă ierte că intru în subiect fără alte avertismente prealabile şi chiar în absenţa unui minim exordiu

Esteimposibilsă nu te frapeze, du păceai petrecut peste trei ani în Japo nia, modul impecabil de funcţionare a acestei societăți. Trenurile, luxoa se, nu întârzie niciodată, metrourile şi autobuzele, deşi aglomerate, sunt de o curăţenie exemplară, nu există hârtii, ambalaje și resturi de mâncare pe străzi, nu găseşti nici măcar o singură groapă pe panglicile de asfalt. Mai mult, posesorii de câini poartă întotdeauna cu sine pungi în care strâng dejecțiile fiziologice de pe trotuar şi am văzut cu ochii mei un caz în care o doamnă respectabilă n-a ezitat să utilizeze un sul fin de hârtie igienică în momentul în care bietul animal fusese răzbit de forța necesității. Curățenia trebuie păstrată în semn de respect față de societatea care te primește în mijlocul ei, mai concret, în semn de consideraţie față de semenul tău, cunoscut sau necunoscut. Mai important, poate, decât orice altceva, există, în arhipelagul nipon, politeţe şi grijă față de nevoile celorlalți. Dar, s-ar putea obiecta, pe bună dreptate, aceeaşi situație se întâlneşte mult mai aproape de noi, în Europa de Nord, în special în Scandinavia; de ce ar trebui să luăm aminte la cazul japonez? Răspunsul este extrem de simplu: dacă politeţea şi grija față de celălalt sunt calități cvasiuniversale în Apus, ele provin dintr-o educaţie etică rece, fără niciun fel de participare emoţională. Occidentalii respectă doar un principiu de political correctness, fără a-i imprima acestuia din urmă o dimensiune empatică. Din contră, în Extremul Orient există o bunătate umană funciară, o căldură sufletească indelebilă, informată, în egală măsură, de morala însușită şi de propensiunea pentru a pune interesele celuilalt înaintea intereselor proprii.

Este adevărat că noi, românii, nu ne putem compara nivelul de trai cu celal niponilor: nu avem nici spiritul lor de sacrificiu, nici seriozitatea profesională. Ne lipsesc universitățile și centrele de cercetare de cel mai în-

ulti ne, corectitudinea mi ] necondiționat faţ

ne nu ai nevoie nici de bani. nici de timp, nici de motivații suț easta ar trebui să ne fie s lon eti Zilele trecute, mergeam În oraş cu autobuzul. Trebuie s temul de plată din Jaţ

şi în câteva zile dacă tat în Ror

i ae direct Ţ

ălătorulu

ace pe u

autovehicul se iar ieşirea — pe cea din faţă. Nu exis

tăcontrolal elor, plata executân

du-se fie introducerea unor car rin depozi

»nede, intr

tele într-un automat, fie tarea sumei de bani. în n

o cutie metalică specială. Evident automatul reține suma exactă de p cartelă, însă cutia nu are cum să-ți numere banii, așa că plata exactă ră

mâne obligaţia morală a fiecărui pa

Ne vom alinia din toate punctele de vedere, şi cultural, și comportamental

fura pe

niciodată japonezii, dar ni

z nu

piesă de em, dir cru m € ri, În e, când vă ovarele alergau disperate după n i-mi dea restul pe care, neglijent, îl lăsa sem pe tejghea

Aţi putea obie bir că

bunătatea şi amabilitatea

sunt rezer

nii fiind trataţ

vate străinilo:

cualtă n n... Cuc

ietenă, Yokc luat autobuzul de acasă până la gară

nă în urr

trezindu-se, la destinaţie, că-și uitase

muzician

i 4 ridi ezenţa me aj ţ au plic tisit că mă vede ță (nici măca y ovarele după zece ote de lu € mai mult, m imţit perma

ner onj ăvoinţă afec

tivă şi de atenție nedisimulată

i însumi de tarele naționale alt i suspiciunii faţă de celălalt

Vino

mă simt reconfortat că există un colţ

de lume în care oamenii hu au aban donat bunătatea, respectul mutual ş demnitatea

Europa fără ei

Acele chipuri anonime, înrămate de frigul uitării și indiferenţei, ne obligă să trăim mai fnumos în numele libertăţilor ce le-au fost refuzate

Vianu Mureșan

eseist

Nu spun nu, o anumită doză de exaltare îmi pare legitimă, dacă nu, măcar tolerabilă acum că românii şi-au văzut cu ochii visul european.

E drept, vis în bună măsură programat, indus cu asiduitate de tehnicile pro-

pagandistice — comunicate oficiale, nego--

cieri, tratate, show-uri, bibliografie analitică, articole de presă etc. — care au atins o eficacitate atât de mare, încât fac efectiv ca istoria să coincidă cu reflexul ei mediatic. Cel puţin la nivelul superficial la care cei mai mulți reducem faptele, istoria se produce instantaneu la televizor, iar efectele ei sunt într-o oarecare măsură iluzorii, ca ale cafelei instant, îţi dă palpitaţii, eşti surescitat, dar nu ştii ce să faci cu energia şi timpul tău. Te risipeşti bezmetic întrun vacarm de pulsiuni dereglate, arunci vorbe cu cadența unui automat, te înroșeşti la față de emoție, dar îţi lipseşte intuiţia momentului de „după”. Poate că e greu de identificat în istoria noastră recentă un eveniment care să antreneze un lanţ de consecințe atât de diverse, previzibile unele, altele nu, dezirabile unele, altele nu, pentru tot restul existenței noastre istorice. În mod cert, diversitatea sistemului european administrativ, cultural şi juridic va manifesta o presiune constantă asupra identităţii etosului nostru, incât adaptarea la noile exigenţe, înscrierea pe noile rute vor presupune veritabile mutații genetice, necesare în orice fază a unui proces istoric în care se joacă alternativa adaptare-excludere. La fel e de sigur şi că alternativa nu va fi jucată până la capăt de toată lumea, că într-o primă fază de cel puţin două generații proporția exclușilor și inadaptabililor va copleşi numărul celor adaptabili și integrabili.

Din fericire, un popor nu e un sistem numeric abstract, indivizii care-l compun sunt ireductibili ca persoane, oricât de multe ar fi regulile generale pe care existența lor propriu-zisă le respectă pentru a-şi putea contura profilul, locul în societate şi-n lume. Sub spectrul acestei teze, mă gândesc la faptul că indiferent ce va fi

noastră, ea nu e totuşi altceva decât

lerant adecvarea la norme comune, semnificativ eterogene, asumarea expectanțelor după care ești judecat și evaluat indiferent dacă ţi-ai propus sau nu să performezi în spaţiul lor de iradiere; dacă le ignori, rişti să aluvionezi la un nou tip de sălbăticie, născut din inadaptarea la euro-sistemul obligatoriu din acest moment pentru timpul și locul nostru. Anulată, dacă ești prea bătrân, prea slab sau prea rigid pentru a-ți compune din mers un nou look istoric. Din păcate, mulţi sunt prea bătrâni, prea slabi ori prea rigizi. Noi, presupunând că suntem între cei adaptabili, ne vom savura isprava lăsându-i împinși la margine de vârtejul schimbărilor, vom trudi la Babelul nostru fericit întorcându-ne privirile de la cei prăbușiţi de pe schele, de la cei îngropaţi sub moloz pentru a nu ne stânjeni din entuziasm, pentru a nu ne pierde cumva cheful de muncă.

După cum nu poți altoi un lujer dacă el nu-i destul de crud ori copacul portant destul de tânăr, nu poţi nici să implantezi indivizi ajunşi la o anume decrepitudine mentală și comportamentală într-un sistem de prospețimea şi dinamica celui european. Europenii înşişi sunt o minoritate în Europa, căci nu-i de ajuns să domiciliezi într-o țară comunitară pentru a fi adoptat sistemul normativ european. În spatele lor, marea mulţime a trâitorilor de pe continentul nostru își duc mai departe viaţa în coordonatele tradiționale ale etniei, culturii, profesiei și credinței lor, ale sistemelor relaționale moștenite, constituindu-se în mulţimi inerţiale, alegăto-

“ri ocazionăli, populaţii eterogene, anoni- „me, care nu intră de fapt în contact unele

e e imăipeteru impui cupe că = vecinățatea-esteo Tealitate coercitivă și 1l-

mitativă, iar transferul de valori nu se poate produce decât prin fuziunea unor mari mase de populații diverse. Însă dacă disloci mari mase de oameni, fie le compromiți cutumele, fie le sileşti să le impună altora. Până acum doar migrațiile și războaiele au pus în mişcare valuri umane destul de puternice încât să impună schimbări la nivelul civilizației. De vreme ce Europa este constituită pe un proiect pacifist, libera deplasare a persoanelor, a bunurilor şi profesiilor preiau în mare măsură sarcina hibridizării între populații, mentalități şi valori, proces oricum destul de lent încât să ne rămână ascunse efectele pentru cel puţin un secol.

Cei care n-auvisat niciodată să fieeuropeni, părinţii şi bunicii noştri, se văd luaţi pe sus de valul stârnit de generația noastră politică, devin paraziți involuntari ai visurilor noastre, anesteziați de-o retorică ce-i năuceşte, hărțuiți de promiscuitatea fără limite a clişeelor şi informaţiilor vagi. Victimele de odinioară ale sistemului comunist, ce le-a retezat copilăria, lea Viciat tinerețea, iată-i ajunşi în pragul bătrâneţii spectatorii cu dinţii strepeziți de poftă la un spectacol istoric ale cărui roade nu le vor fi oferite lor. Faptul nu este neapărat bun sau rău în valori absolute, ci poate ironic. Cei care până acum au trăit pentru a pierde mai au prea puţin timp de trăit pentru a ajunge să şi câștige; cei ce-au făcut şi războaiele, şi comunismul, şi tranziția secolului încheiat rămân să-şi înscrie în Europa zilele serbede, bătrâneţile nevoiașe și pietrele funerare, Pentru ei, marea noastră izbândă nu are mai mult de oferit decât fastul unei petreceri la care sunt condamnaţi să rămână spectatori. Resemnarea nostalgică înscrisă pe feţele lor seamănă cu aceea pe care o văd asistentele sanitare la răniții din spitalele de campanie, victimele unei cauze pe care ei au pierdut-o, dar camarazii lor mai norocoşi o sărbătoresc în pas de defilare către oraşul ce-i va întâmpina cu urale, Chiar dacă afară e bucurie și lumea serbează, ei n-au de oferit la acest spectacol decât feţele lipite trist de niște geamuri murdare și vaietele pulsând din râni nevindecabile. Ei compun acea mulțime damnată, invizibilă, care, indiferent ce se întâmplă bun sau măreț în istorie, plăteşte cu suferință, fără să fi meritat, un bine de care nu mai ajunge să se bucure, Acele chipuri anonime, înrămate de frigul uitării şi indiferenţei, ne obligă să trăim mai frumos în numele libertăţilor ce le-au fost refuzate; viețile

'lor risipite ne somează să consfințim ce-

ea ce-am câştigat fără să ni se fi cerut nouă vreun sacrificiu.

UE nu este o rezervaţie din care fiecare să ia ce vrea

regizor

Chiar acum închei a patra coproducție internațională, cu ajutorul unor televiziuni finanțatoare din Franţa, Germania, Austria şi cred că oarecum trendul acesta pozitiv există. Este și un mare pericol pe care îl întrevăd, în contextul în care în România resursele sunt foarte puține. La alte domenii nu m-aş hazarda, dar pericolul mare care paşte cinematografia românească este să rămână o cinematografie ancorată în subiecte românești, incapabile să atragă fonduri din străinătate. Chiar dacă vorbim despre filme de ficțiune, care au înregistrat succese în ultimii doi-trei ani, totuşi din punetul de vedere al finanţării şi al modului în care producătorii investesc în filmele româneşti e foarte slab performant. Filmul românesc nu va putea supraviețui dacă nu va reuși să colecteze bani europeni, indiferent de premii. Cred că va fi o deschidere mai mare în ianuarie 2007, dar va fi şi concurență. Acolo nu ne așteaptă nimeni cu brațele deschise. Nu avem un loc rezervat sau o anumită sumă de bani. Acolo e competiţie. Trebuie să fim performanți. Trebuie să te baţi cu sute de mii de producători pentru o sumă de bani. Uniunea Europeană în niciun caz nu este'o rezervaţie din care fiecare să ia ce vrea. Cinematografia românească e departe de a juca o carte pe plan european.

Imi doresc să existe sentimentul de onoare

Mihai Trăistariu

muzician

excepțional. Am senzația că străinii

nu vor mai râde de români. - orști, înstârșit, unde se află România pe hartă. Am fost instrăinătate și unii habar mu aveau de noi. România __ osăfiemai cunoscută. Sper „ căromâniinu vormaipleca

excelent. plan muzicalo ÎR “= câne maine. a

Noi avem de oferit mai mult decât Europa are să ne ofere nouă

Eu am fost educat din bătrâni

) casăoter tot timpul. Chiar mă

“ gândeam în cazul nostru, cu ina a iu Oa Ca det cai i di mult valabil lucrul acesta. Eu cred că noi avem de oferit mai mult decât Europa are să ne ofere nouă. Eu, personal, nu aștept nimic de la Europa și în toate concertele și călătoriile mele în Occident mă duc să ofer ce am mai de preț, adică spiritualitatea ro

are ceva de preţ să ne ofere nouă, atunci este bine primit, insă eu consider că este de datoria noastră ca noi să oferim

Gene Recunoașterea unei situaţii culturale de fapt —

Anca Vasiliu

cercetător - Centre National de la Recherche Scientifique, Paris,

1. Din punctul meu de vedere, România face parte din cultura europeană. Acest lucru nu este însă perceput în mod identic din perspectivă românească și din perspectivă europeană occidentală. Structura profundă a apartenenţei

europene și aspectele prin care se-

manifestă continuitatea culturală sint concepute și plasate diferit, întrucât scara de valori nu este identică atunci cînd raportezi o situaţie din România la scara europeană şi invers, atunci cînd judeci repercusiunile unei situații europene la scara unei singure țări, România de exemplu. Este incontestabil azi că lumea românească și-a construit modernitatea culturală, socio-politică și economică după modelul țărilor europene occidentale. Un model care a fost adaptat la istoria sa şi la strategia impusă de situația sa geografică. Un model care a evoluat odată cu istoria macro-europeană. Dar acest adevăr, incontestabil pentru orice român, nu este evident pentru un francez care nu are contacte directe cu România sau cu români. Dincolo de confuziile geografice şi lingvistice amuzante pe care le fac încă mulţi francezi, România este percepută ca o margine indeterminabilă a lumii europene, nu atât ca o „poartă a Orientului”, cât ca un „sas” fără o identitate precisă: o lume nici slavă, nici latină întru totul, nici levantină, nici propriu-zis balcanică, nici cu adevărat europeană. Nici, nici, nicil, dar ce anume defineşte într-un cuvînt sau două România și poporul român, e foarte greu de spus. De aici rezultă două aspecte: un polimorfism eficace, răspunsul la întrebarea identității neputind fi unul singur, identic în orice împrejurare, el este contextualizat istoric și mereu nuanțat; pe de altă parte, o neliniște intelectuală stîrnită interlocutorului european, care după fiecare contact românesc rămîne cu sentimentul că are de a face cu o lume care îi scapă, care depășește criteriile lui de referinţă, care este greu de circumscris unui singur aspect şi care are ea însăşi dificultăți în a se situa în raport cu ea însăși, Și această neliniște este la rîndul ei eficace, precum polimorfismul, fiindcă obligă interlocutorul să adaste în reflecția lui, să nu se mulțumească cu o definiție de circumstanță, ci să caute raţiunile

profunde ale unei complexități pe care nu o bănuia.

De ce spun aceste lucruri? Fiindcă trăiesc de mai bine de 15 ani la Paris și, purtînd un nume relativ greu de pronunțat pentru un vorbitor de franceză, sint, foarte adesea şi în cele mai diferite situații, obligată să potolesc curiozitatea şi să precizez că este un nume românesc. Reacţiile sînt tot atit de variate precum situaţiile, iar indiferența e rară. În schimb, dacă oricine ştie că România există, amplasarea ei geografică şi o ntinimă cunoștință a apartenenţei ei culturale constituie mai degrabă o excepţie. De cele mai multe ori, interlocutorul este mirat de „normalitatea” care îl întîmpină acolo unde se așteaptă la o diferență notabilă de comportament relațional şi de judecată. Desigur, situația a evoluat considerabil din 1990. Azi, numărul studenților români este impresionant şi cred (sper cel puţin) că nici unul dintre ei nu a mai fost întimpinat după un seminar reușit cu remarca ușor condescendentă: „sînteţi bine (in)- format pentru un român”.

În concluzie, din punctul meu de vedere, acela al unui român trăitor la Paris, integrarea României în Uniunea Europeană înseamnă recunoaşterea unei situaţii culturale de fapt. România faceparte din Europa modernă, postimperială, încă

de la sfirşitul Primului Război Mondial, şi nu a încetat să aparțină acestei lumi culturale, în ciuda clivajului politic care a grevat schimburile intelectuale în perioada comunistă. Integrarea actuală confirmă această situație, conferă o serie de avantaje economice şi impune în acelaşi timp o serie de exigențe al căror avantaj va fi, sper, o mai bună cunoaştere

Un pariu căștigător

Theodor Paleologu

Adevărata integrare sevaproduce cînd avantajele

economice obținute de către toate statele membre prin această lărgire a spaţiului european se vor converti în mijloace de afirmare a unui nou model umanist, deschis diferențelor, curios să înveţe dela celălalt și în același timp mândru de ceea cepoate oferi.

a complexității româneşti şi o mai justă apreciere a rolului său în definirea identității şi a diferenţei europene. Cred că polimorfismul României este în bună măsură un caz exemplar pentru polimorfismul european şi poate a și fost în bună măsura indus chiar de acesta din urmă. În ceea ce mă priveşte, integrarea României în UE înseamnă confirmarea unei previziuni politice şi intelectuale, deci, cel puţin pentru momentul imediat, bucuria unui anumit confort intelectual în schimburile profesionale cotidiene.

2. Într-un fel, am integrat în răspunsul precedent elementele pe care le văd ca definitorii pentru semnificația intrării României în UE: o mai fidelă imagine despre ea însăși, o depăşire a complexelor şi a fantasmelor care nu pot decât

ambasador

9 oaza

volum mai mare de

sporite, dar și satisfacţii eta jude a

Pentru

cred că este un pariu => „câștigător petermenlung.

să situeze România într-o anumită tensiune față de modelul european. O imagine demnă despre ea însăşi, confirmată de această dorită integrare, va da culturii românești posibilitatea de a se situa într-un mod mai echilibrat, mai senin şi mai judicios în tabloul culturilor europene. Această echilibrare a perspectivelor dinspre România și către România prezintă desigur un interes major: interesul de a ieși din logica copierii unor mode pentru a se arăta „la zi” cu modelele care traversează spaţiile culturale precum vintul de la vest spre est, și de a asuma în schimb personalitatateaproprieculturiiromânești cunoscînd-o bine, în adîncimea ei istorică şi în structurile ei. Pentru aceasta, instituțiile europene pot asigura mijloacele necesare pentru o investiţie pe termen mediu și lung. O investiție în educaţie şi în cercetare, în primul rând, o investiţie care cere mijloace, răbdare, perseverenţă bine direcționată, încredere și respect pentru munca spiritului, cea care nu produce nici bani, nici obiecte de consum, dar fără de care viaţa însăşi îşi pierde semnificația. Adevărata integrare se va produce cînd avantajele economice obținute de către toate statele membre prin această lărgire a spaţiului european se vor converti în mijloace de afirmare a unui nou model umanist, deschis diferenţelor, curios să înveţe de la celălalt și în același timp mindru de ceea ce poate oferi. Este desigur un ideal, dar este momentul să fim optimişti.

ezbinaţi chiar și în noaptea integrării IN%

Oficialii europeni invitaţi la București au remarcat modul în care s-au președintele Băsescu șipremie

Duşmănia politică i-a făcut pe şeful statului și pe primulministru să se dueleze chiar în noaptea istorică a aderării, dar de la distanță, cei doi preferând, în loc de luptă dreaptă, să “se

- taie” în două revelioane concurente. Înalții oficiali europeni, invitați la Bucureşti, au intrat în hora politicii interne românești

fiind nevoiţi să aleagă între petrecerea lui Băsescu şi cea a lui Tăriceanu. În loc să sărbătorească împreună realizarea principalului obiectiv al Alianței, integrarea în UE, preşedintele și premierul s-au străduit cât au putut să nu-și lase adversarul să-şi atribuie meritele aderării.

pagina7

Foto: Mediafax

EUROPA, TE IUBESC!

u mă întrebaţi care sunt primi pași după aderare. Habar nu am! Nu mă puneţi de-acum înainte să-mi trăiesc viața după manual. Ca la carte! Nu mă faceţi să cred că aderarea asta este mai degrabă un handicap decât un avantaj. Nu-mi sufocați libertatea cu tot felul de reguli care, vezi Doamne, sunt europene și trebuie musai respectate, reguli pe care nu le respectă nici oficialii de la Bruxelles. Nu mă puneţi să fiu mai european decât europenii, că mă pierdeţi de client, şi piaţa flămândă va avea de pierdut. Nu mă obligaţi să trec granița fără pașaport, doar cu buletinul. Buletinul mi-a fost furat, iar pașaportul nu se simte nici el prea bine. Stă să expire! Acum mi s-ar părea supercool să încerci să treci fraudulos granița în Republica Moldova. Nu mă arătaţi cu degetul, pentru că n-am ţopăit de bucurie în noaptea de duminică înspre luni, noaptea integrării. Am avut sentimentul că trăiesc lăsatu-secului și trebuie să mă destrăbălez înaintea unui post lung și greu. Oricum, cred că o să fie mult mai interesant postludiul decât erecţia integrării. Nu mă siliți să dau buzna în Europa ca să văd cât de egali suntem noi cu fraţii noștri europeni. Nu vreau, pentru că știu câți ani mai trebuie să petrecem ca să trecem de la statutul de români la cel de europeni. Pentru că e pielea a dracu! pe noi, o să mai dureze ani buni năpârlirea noastră. Și, mai ales, nu mă obligaţi să vă spun cu ce uși deschise ne așteaptă Europa. Nu e nici locul, nici momentul! Asta și pentru că acest colțișor este interzis minorilor care n-au trecut de prima tinerețe. Europa, te iubesc!

Lucian Avramescu

„ lucian.avramescuG jurnalul.ro

Ciorne

STEAUA NOROCULUI

u ştiu în care cuadratură a cerului şi în ce coincidențe ferice s-a aliniat Steaua Norocului pentru români, absentă o jumătate de secol şi ceva, dar azi s-a luminat a minune. Fiindcă 0 minune, după lunga măcinare de oase de la Canal, cu subdiviziunile lui mai stilate și mai perfide care au urmat, s-a petrecut. Bătătura României sa lărgit, fuzionând cu alte curți şi grădini în care intră Opera din Viena şi Piaţa San Marco din Veneţia, Luvrul şi Turnul Eiffel, mira: culeasă Grande Place din Bruxelles şi Londra. Românul, prin constituirea Statelor Unite ale Europei, a devenit peste noapte un pic neamţ şi un pic francez şi chiar un pic ungur. Un vecin, Şoni, care ţine cârciumă pe strada mea, şi cu care mă salutam distant, văzândumă la poartă cu fiul

! meu la ora zero, m-a vizitat plin de ! avânt, însoţit de un grup de tineri ! maghiari frisonaţi de o veselie con- , taminantă. Ne-a invitat să bem din |. sticla lor, ceea ce am şi făcut. Ne-au ! pupat ei şi i-am pupat şi noi, într-o

!. fraternitate legitimă.

! Am văzut maşini rulând cu stea- ! gul Uniunii, lipit cu o ventuză pe unul

din geamurile laterale. Steagul albas-

tru cu steluțe se armoniza cu limuzinele luxoase, majoritare. Am văzut insă şi o Dacie, contemporană cu Burebista, tuşind din eşapamentul legat cu sârmă, care purta făloasă acelaşi însemn. Şoferul, un bărbat

voinic, cu mustață, căra pe bancheta

din spate o familie numeroasă de capete mici, ca nişte ghebe adunate mănunchi. Văzând că-l studiez, m-a salutat mândru. l-am răspuns cu accentuată simpatie. Am intrat în

Uniune, aşa-i? Am intrat!

Doi bărbaţi de vârstă mijocie se întorc cu bicicletele la Giurgiu, de la Ruse. Au auzit că poţi trece graniţa doar cu buletinul. Aşa e, povestesc iluminaţi giurgiuvenii. Au tras o raită prin Bulgaria şi au băut o cafea. Câteva mii de ardeleni au trecut şi ei cu buletinul în mână la unguri. Treci graniţa ca din Elveţia în Franţa, fără să bagi de seamă unde-i frontiera.

lestemată de Occident cu un abandon, România îşi reia locul, râvnind să redevină ce a fost în perioada interbelică. Lăsată la cheremul violurilor siberiene se întoarce azi vindecânduşi rănile şi umilinţele, acasă, în Europa. Nu vine ca o rudă săracă. Am văzut lumea fericită pe străzi, mulțimile gătite de sărbătoare, cu o

mărgică de nobleţe pe rever. Aducem într-adevăr, statistic, cel mai scăzut nivel de trai din cele 27 de ţări. Aducem însă şi cea de-a şaptea ţară ca mărime şi putere economică din Europa. Cărăm cu noi desagii câmpiilor române, inteligenţa unor generaţii şcolite, munţii şi marea care va uda la Răsărit această ţară a țărilor care este Uniunea. Aducem cu noi nu doar legenda şterpelitorilor de portofele (au şi alţii şuţi şi hoţi de buzunare), ci şi o lume hotărâtă să zidească.

Despre politicieni, mai încolo. Ca ziarist mă simtresponsabil să semnalez nu doar cusururile politicienilor de la Bucureşti, ci şi pe cele ale celor de la Bruxelles. Momentul solemn al înălţării steagului Uniunii Europene în faţa Guvernului României s-a fâsâit. Clipa de vârf care trebuia să dea

semn românilor că miracolul s-a petrecut a fost compromisă de o g ceavă. Preşedintele Băsescu, pent! a nu da importanţă adversarului Tăriceanu, a minimalizat evenimentul. A venit în ultima clipă şi a pleca: imediat. Nu s-a mai intonat imnul României. Totul trebuia să se concentreze la Universitate, în jurul unu preşedinte care a învârtit, de parcă era revoluţie, un steag, arătând că + este PREŞEDINTELE INTEGRĂRII. Colac peste pupăză, un Revelion transmis în direct de la cârciuma Golden Blitz, devenită un fel de Mecca a României, ni-l arată pe însuşi preşedintele Parlamentului European, Josep Borell, cel care ne: cerut ritos să ne tăiem unghiuţele $ să purtăm batistă, vorbind cu gura plină. Nu-i frumos, nea Borell! Ne vede lumea şi facem Europa de râs

CELE DOUĂ PATRII

eri am văzut cum, in dreptul Universităţii, o camionetă oprea în dreptul fiecărui stâlp de iluminat şi nişte inşi fixau pe el, în suporturi, două steaguri: cel românesc şi cel al Uniunii Europene. Scriu acest articol duminică, 31 decembrie. Peste câteva ore voi avea două patrii, suprapuse şi totuşi distincte. Este un moment istoric, de importanța căruia nici nu ne dăm încă seama, prinşi cu treburi mai importante, ca pregătirea mesei de Revelion. Ca ordin de mărime, integrarea noastră

Va trebui ca, de mâine încolo, psihologia noastră, cu componente ale ei vechi şi puternice ca patriotismul, sedentarismul sau faimoasa resemnare mioritică,_ să-şi revizuiască noţiunile. Va trebui să ştergem pentru totdeauna ruşinea de a fi român,

în care trăim de peste jumătate de veac, înlocuind-o cu onoarea de a fi europeni, şi prin. aceasta români în sfârşit demni şi decenţi.

în UE nu e de mai mică importanţă decât unirea Principatelor Române, marea unire cu Ardealul, revoluţia din decembrie 1989 și foarte puţine alte asemenea evenimente care au determinat viaţa naţiunii noastre. Vom deveni, peste câteva ore, cetăţenii unui mare stat federal în devenire, a cărui simplă existenţă e una dintre cele mai neverosimile, mai riscante și mai minunate aventuri politice din toate timpurile. Dacă utopia europeană va reuşi, vom avea dovada că oamenii pot trece peste barierele trecutului sângeros, ale diferenţelor naţionale şi religioase, ale decalajelor economice şi pot construi comunit: bazate pe avantaje reciproce, toleranţă, civilizaţie, respect al valorilor, dorința comună de progres spiritual şi material.

Bineinţeles că într-un anume sens al cuvântului, poporul român a fost întotdeauna european. Şi ca situare geografică, şi ca filiaţie istorică, dar mai ales ca moştenitor al tradiţiei greceşti, iudaice şi.

romane care formează temelia conștiinței europene. Omul cel mai simplu, vânzătorul de la legume și fructe, lucrătorul la ecarisaj. cea care plantează puieţi in parcuri iși datorează fără să ştie gândurile de fiecare zi Bibliei, lui Platon şi Aristotel, lui Vitruvius. Fiecare zi din viața noastră e o aventură comparabilă cu „Odiseea“, A demonstrat-o James Joyce scriind „Ulise“. Forma minţii noastre este europeană, şi, oricât de jos am decădea (din neferi cire am decăzut azi până la nivelul unei gloate manipulate de televiz iune și politicieni), tot vom transmite această formă generaţiilor urmâtoare.

ar e la fel de adevărat că românii au moştenit in egală masură şi corupţia, şi disprețul legii, şi uitarea istoriei, şi friabilitatea morală din sursa paralelă a orientalismului nostru. Fanariotismul, balcanismul, ortodoxismul şi comunismul, toate „lumini venite de la răsărit“, ne-au tras mereu inapoi, cu sau fără voia noastră, despărţindu-ne de civilizaţie. E inutil să le negăm sau să le considerăm o fatalitate. Ele sunt parte din ființa noastră, sunt subconştientul nostru poate necesar. Unele dintre ele vor trebui eliminate energic. Condamnarea oficială a comunismului, în pragul aderării la UE, arată că se poate, în ciuda opoziției grotești a reacționarilor. Altele, ca ortodoxia şi balcanismul, ar trebui îmblânzite, reconvertite, sublimate, transformate din frâne ale progresului în mărci ale diferenţei, ale specificului nostru cultural. lon Barbu sau Mateiu Caragiale și-au hrănit viziunile tocmai din sublima putrefacție a lumii româneşti orientalizate. Tradiţia bizantină e, de asemenea, unul dintre puţinele lucruri pe care la concurenţă cu bulgarii le avem de vândut Europei ca specific cultural. Sunt ortodox şi balcanic, dar asta nu trebuie să mă impiedice să fiu european şi cetăţean al lumii.

Va trebui ca, de mâine încolo, psihologia noastră, cu componente ale ei vechi şi puternice ca patriotismul, sedentarismul sau faimoasa resemnare mioritică, să-şi revizuiască noţiunile. Va trebui să ştergem pentru totdeauna ruşinea de a fi român, în care trăim de peste jumătate de veac, înlocuind-o cu onoarea de a fi europeni, şi prin aceasta români în sfârşit demni şi | decenţi.

CARD EUROPEAN. |... pând de astăzi, românii pot dep! ne la casele de asigurări de sân. tate cereri pentru eliberarea ca! dului european de sănătate. În b cureşti, cererile se pot depune li sediul Casei de Asigurări de Sân tate din Strada Valter Mărăcine: nu, de luni până joi, între orele 13:30 şi 17:30. În restul țării, cei care vor să obțină cardul de sâni tate — care le acoperă cheltuichle în cazul unui accident petrecut i străinătate — trebuie să afle adr casei teritoriale de sănătate.

OBSESIA VIZEI. br... granţi români au ajuns în Mare Britanie luni, la doar câteva ore după aderarea țării lor la UE, ri tează cotidianul The Sun în edi! electronică de marți, adăugând printre aceștia erau şi persoane cărora autorităţile britanice le » pinseseră anterior cererile de vi. Potrivit cotidianului britanic, cu sa British Airways care decola de la București a ajuns la Lond' la 1 ianuarie, la ora locală 8:30 (10:30, ora României), relateaz. Mediafax. „Este un sentiment «> traordinar să poți în sfârșit să to urci în avion și atât. Mi s-a relu/" venirea în Marea Britanie de tre! ori. Cei de la ambasadă nu au cre zut că m-aș mai întoarce în țari declarat unul dintre pasageri. lo

S., în vârstă de 40 de ani, adăugând că soţia și copilul său su! stabiliți deja în Marea Britanic.

PETRECERE. Cu coifuri pe cap oamenii au venit să danseze pe muzica trupelor româneşti

PIAŢA UNIVERSITĂȚII | CU MIC, CU MARE, LA CIOC

IT PAHARE ÎN CINSTEA INTEGRĂRII

REVELION. Mii de bucureşteni au ales strada ca loc de manifestare a bucuriei intrării în UE

Oceanul de la punctul zero

Alci, un domn la costum, gustând cu moderație euforia generalizată. Lângă el, nişte puştani trăind la maximum muzica din difuzoare, a căror manifestare, potenţată de sorbiturile scurte şi dese din vinul camuflat în sticle branduite de răcoritoare, e din ce în ce mai zburdainică.

Peste tot, mii de bucureşteni. Muzică, artificii, sticle de şampanie agitate,

un Tralan Băsescu mulțumind de zor românilor.

Sidonia Silian

nouă senru, iar sc pasajului de la Uni tate au de pi e. Fiecare încearcă i-şi croiască drum printre ceilalți Seduși de pălăriile argintii Mutu torii ambulanți ase strategie în ărilor unii se opre una, Mici ambuteiaje pe e nimeni, în nebunia de la cumpăna anilor, mu le mai ia în calcul ui ă ln greu. Fie de E

enit deja neincă

atu do

brusc să-și cumpere

mu în aşteptarea ani. Te sui pe un troi îți faci măi îi şi înc a eu privirea, Nu poţi, Ma hăt departe

e plin achi menresteni. Ai a pe caro o v

du din

an de pe stradă, că

spaţiu verde din fata 7

vedere și sprintenă ante m

MAI ÎNCOLO. Mai grup de tineri arborează cu e: steaşuri mari cu tricolorul, Întreb de unde le au, răspund că le-au adus taman din Alba-lulia, „de la 1 De-

puneai î

restriște,

mai departe cu privirea. Vrei să-ţi

faci o idee despre oamenii care s-au

strâns în piață, Să vezi cum sunt ficum se poartă, ca să vezi

goriile sociale sunt

=... da. Unii sunt spileuiți

„din cont

rigidă, altele

se zbânțuie din toţi rărunchii, fudu lia e şi ea aici, convingând dom-

„unele

imbrace sumar,

te în atmosfera de

zider de afară. Un domn suit pe trotuarul de la Inter își prepară cu din foi. La un pas de

de dragul țipatului

Pâni cruce apoi Lris, apoi Direct graf. E doisprezeci lumea nu mai ars vocea lui Adrie adera

zuşire. O d

Pe scenă

auzite când mii Ur i le:

bucuri maternă. Mai mulți c

românii. Laan

noa Rom:

imnă românii

zero pe cel drag în bra

La mulţi ani!

turând tricolorul. Apar ificiă şi jocurile € er pe fundalul „Simfonie a lui Geory

ni, rom, la vederea preşedintelui CRÂMPEIE. Stropi de si

supra oamenilor sărutându-se, tot felul

ăzi, români

nd care încotro, re în măinile copiilor, artă randioase pe cer, nişi ndu unul altuia int n sticlă, hărmălaie, voie bună, gu Viţionisme de tot felul, uni sive, altele nu; Lângă Inter

un pic. O replică: „Hai domni ne-am integrat de tot!”

RITM | PETRECEREA DIN PIAŢA REVOLUȚIEI: UN PAS ÎNAINTE ŞI DOUĂ HUIDUIELI ÎNAPOI

Hora made in Europa

Cât de puţin dâmboviţean am serbat Revelionul integrării sau cât de europeni ne-am spoit a fi ad-hoc e greu de spus. La petrecerea din Piaţa Revoluţiei au fost şi entuziasm, şi larmă, şi murdărie, şi răni de la sticlele aruncate la întâmplare în mulţime. O imagine mai curând de periferie.

Laura Toma

A ntors pe toate fețele, Reve

lionul a fost întons radiograti at și impânat eu „altfel“ de i felul” l-a adus

evenimentul intrării în UE şi ua inume tip de discurs mai „anştajat“ amenilar ies udă, care nu incarcat sii afise.

ponsabili dizolve în aparenţă din balca vecerilor în a ipurile, ținut lor europeni. C' disezatabal Sărbătoarea de pe decembrie 4 inceput (u arborare drapehilui Uniunii

+ liber șa să în faţa inv le-a ieșit este

a Ii 3

cordon teanjur dup

să. Cu onoruri artaticii, eve:

mierul sia exersa umtitrion şi cu preşedintele

1 Băsescu,

i nici mai mult, nici m

n ca al altora”;

dup; Inopţii onul de unde

căteva ore mulțimea v

pentru în

nul. În replică, cun v 1 se adr

aţi, Băsescu a multi nului. După ce pusi mahmură şi e periculos. cent | ape an ne-au urat, li Poli nşalantă cu : e româneşte „Bun cetățenii tarmentaţi rapa”, bucureştenii i

Costin

bâtrânici, miscate de solemnitutea

nomentului, at vărsat năperii la trimi istorice, |

ZĂMBIŢI, VĂ ROG! Bucureştenii s-au fotografiat minute bune cu steagul UE din fața Guvernului după momentul arborării eur jetretăret în

i cu'nod zăravân drapelul. Ta

taț la Ateneu d

iceanu și ) a Piaţa Revoluţiei

pi a

ți Revoluţiei me făceau le probe de sunet pe seceta tic a să fiec

timinul dâmboviţean

cană, chiar să

UN DISCURS POLUAT DE

zul nopţii 1 membri cu

at ahulie, Stive de suelu

mulțime chit Ake Alb Negru. Hi all, Hologerut terei Sud utAlex, And Adani, Blur Ital, Laureda Agurrătla ar Cosm ad Noi MICROREVELION. Mii de euro- Ioana pitici au fost in stradă, in ciuda BUSINESS. Comerţul de ocazie a impânzit Piața Revoluţiei cu eurapensionară din id i ie cu dim pericolelor de tot soiul din piață stea coituri, băuturi alcoolice, artificii şi petarde Pinţa Revolutiei pai rapid pe niani, Mircen lorgulestu, Adrian Huropone la Bucuresti, Jonathan albastre, viocnește sampanie În densă ant ut cati al memorie, img est Nut Cornin, pri » simțit: Scheele, huidunelilu. mata e de puhane din plustie: Spor să nu lim de nea asta ar fi cărdigrul“, spune Florin, UE, A inezopi pont. ln a dat 3 d peiventu unică | i pentru LE, chiar să După miezul noptii, o parte din ae Egimemai mustat Percă | mulți: să ] lea imbri du dreptur mulțime a spart rândurile, a trecut ST RAELI hol. în ingeri ar iu 4 EURODANS. In scurt timp tonstonză feme ' nitel pe la Piaţa Universității și apai uni a dis) i doarițt a [Ul Fat piu vă unu dat: semnificaţii mo a cure spre gura de metrou de la aa a mul ie N rect i tate, cat oment dat nina . acul europeuti i un | rivest, | întind îneţi europeni pelin fe la plărmani. £ d e riă 3 i , ) | i otutrazeaelf penitu a-i dn curs, Glar Aria ta ; 3 ; mb mână. de liberali: Var n U 1

În 2006 am discutat şi am întors pe toate feţele întrebarea; „Intrăm în UE în 2007 sau În 20087“, dar ne-am preocupat puţin de consecinţele aderării. Acum lucrurile s-au schimbat. Se vorbeşte despre preţul alimentelor şi despre cum putem călători într-o țară sau alta: cu buletinul sau cu pașaportul? Asistăm la un amestec de entuziasm și îngrijorare şi la destul de multă confuzie. Oricum, mai mult sau mai puţin în cunoștință de cauză, românii încep să facă tot mai mult trimitere la standardele europene în materie pentru bunuri şi servicii, inclusiv pentru cele publice, și incep să aibă mai multe pretenții de la autorităţi. Și e de aşteptat ca acest tip de presiune la care este supusă administrația publică să crească masiv în perioada următoare, Ceea ce s-a întâmplat la sfârşitul de săpțămână la Giurgiu așa se explică, Fără sentimentul generalizat că așa ceva nu poate (i acceptat Intr-o țară din VE, revolta împotriva taxelor instituite de primăria de acolo foarte probabil nu s-ar fi

'şat. Chiar dacă deticitul de compe-

ALEXANDRU LĂZESCU

Bucureştiul şi agenda

Europei

joră pentru sistemul instituţiilor de stat, măcar la nivelul atitudinii există, categoțic, şi schimbări în bine. Ceva ce foarte probabil ar fi fost imposibil dacă nu ar fi existat constrângerile impuse de proiectul aderării la Uniunea Europeană. 2007 va fi un an aniversar. În martie se împlinesc 50 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, considerat actul de naștere simbolic al UE. Pentru a marca momentul, Germania, care deţine în prima jumătate a anului preşedinţia Uniunii, va cere tuturor liderilor țărilor membre să semneze un document, Declaraţia de la Berlin, care să reatirme valorile fundamentale şi viziunea care stau la baza proiectului european. La prima vedere,pare să fie un gest mai degrabă ceremonial, care nu are de ce să creeze probleme iniţiatorilor. Nu e chiar așa, dacă textul Declaraţiei îşi propune să iasă din perimetrul unor fraze generale, fără substanţă, În România, unde se fac una-două trimiteri la valorile europene, eticheta cu pricina e cumva banalizată. Dacă suntem însă mai selectivi, lucrurile se complică. Nu chestiunile tehnice pro-

voacă dispute şi chiar rupturi în interiorul UE.

Toată lumea e de acord cu spaţiul de comerţ liber, cu libera circulaţie a persoanelor sau cu reglementări comune în materie de competiţie. In altă parte apar cu adevărat problemele: cât de profundă trebuie să fie integrarea politică, are UE nevoie de o politică externă şi de securitate comună, cum se raportează europenii la Statele Unite şi la relaţiile transatlantice, dar şi la Rusia? Şi lista poate continua, fie că e vorba de politica de extindere, mai ales în ceea ce priveşte Turcia, fie că e vorba de imigrație sau de limitele statului social. Ca să nu mai vorbim de faptul că impasul adoptării Constituţiei europene gripează funcţionarea instituţională a Uniunii, ale cărei mecanisme de operare nu mai sunt potrivite în cazul unei structuri cu 27 de state membre.

Multă lume speră că Angela Merkel, cancelarul german, ar putea găsi soluţii pentru criza Constituţiei europene, aşa cum a făcut-o în trecut, când a reuşit să negocieze un compromis care a permis

adoptarea bugetului pentru perioa 2007-2013. Berlinul şi-a şi propus,

altfel, ca 2009 să fie termenul limită p: tru ieşirea din impas, prin adopta unei formule revizuite a actualului !: constituţional. Cât de realiste sunt așt: tările e încă greu de spus. Multe se

schimba până atunci în politica eu peană. De exemplu, Tony Blair şi Jaca Chirac vor ieşi de pe scena politică p

la mijlocul acestui an. În plus, ar fi r să credem că multe dintre dilicultă Europei se vor rezolva automat, dac

ajunge la o formulă mai coerentă și

eficientă de funcţionare a Uniunii £

pene.

Vechiul continent acuză probl grave de competitivitate economică 1970 încoace au fost create doar 4 oane de noi locuri de muncă, în timp în America „capitalismul anglo-sax de junglă“, aşa după cum îl etichete superior intelighenţia franceză, a ge rat 57 de milioane. În ultimele dece ponderea Europei în produsul gi brut a scăzut de la 34% la 20%. lar d: nul demografic e poate şi mai ingrijoră! Un continent mai prosper şi mai în s ranţă ca niciodată în istorie pare incar bil să-şi creeze generaţiile viitoare toate acestea, acest gen de îngrijor nu macină deloc elitele europene, p' ponderent de stânga, care rămân în co tinuare prizonierele unei retorici ant mericane obsesive. Discursurile liderilor continentali sunt pline de viziuni grandioase, dar de pu- CE

LIVIU VOINEA*

Nimeni nu poate contrazice cu argumente solide faptul că avantajele aderării la UE pentru România, în ansamblu, sunt mai mari decât costurile integrării. Este însă posibil ca, pe termen scurt, în 2007 mai ales, unele costuri să devină mai vizibile. Trebuie să lămurim însă câteva aspecte legate de costuri și beneficii.

În primul rând, momentul actual nu este un moment zero de la care să începem să calculăm costuri și beneficii ale integrării. Integrarea și-a produs efectele, traduse prin beneficii sau costuri, încă de la semnarea Tratatului de Asociere la UE, cu mai bine de 10 ani în urmă. De exemplu, liberalizarea comercială între România şi VE a produs deja câștigători și perdanţi, atât la nivel de firme, cât şi de ramuri industriale. Volumul total al comerțului României cu UE s-a triplat în ultimii 10 ani, iar două treimi din investiţiile străine din România provin din ţări ale UE.

Costurile şi beneficiile nu se suprapun perfect în timp. Intensitatea costurilor diferă de intensitatea beneficiilor. De exemplu, costurile adaptării la legislaţia europeană de concurenţă vor fi resimţite mai acut în primii ani de limitare a practicii ajutoarelor de stat, dar beneficiile unei pieţe mai concurenţiale vor fi resimţite în timp. În plus, unele costuri pe termen scurt şi mediu se transformă, pe termen mediu şi lung, în beneficii. De exemplu, refacerea sistemelor de canalizare sau refacerea infrastructurii rutiere reprezintă costuri importante, care însă, odată finalizate, vor începe să producă şi efecte pozitive. Mai mult, unele costuri trebuia oricum avute în vedere, chiar dacă nu am fi intrat în UE. De exemplu, dacă nu îndeplineau o serie de standarde de calitate (inclusiv de mediu), produsele româneşti nu mai puteau fi vândute pe piaţa europeană.

Mulţi români cred că principalul avantaj al aderării la VE este reprezentat de fondurile structurale. Desigur, fondurile structurale (care pot ajunge la peste 17 miliarde de euro în intervalul 2007-2013, plus alte 12 miliarde de euro pentru agricultură, prin alte instrumente financiare) sunt binevenite, dar ele se confruntă cu două probleme — capacitatea de absorbţie şi efectul de antrenare. Capacitatea de absorbţie s-a dovedit a fi limitată chiar şi în statele care au aderat la UE în 2004, şi este pe undeva normal să apară o inerție. Chiar dacă au fost create noi instituţii sau a fost schimbată menirea altora pentru a se ocupa de fonduri structurale (va trebui să ne obişnuim cu autorităţile de management şi cu organismele intermediare, cu programele operaţionale sectoriale), întârzierile administrative vor amâna foarte mult (poate chiar până în trimestrul IV al anului 2007) primele alocări de fonduri structurale. Nu este fezabilă o rată de absorbţie mai 20-30% în primul an, în pofida unor aşteptări ste ale Ministerului de Finanţe. lar o rată e sub 40% ne va face net contributori la Uniunii — o ironie pe care s-ar putea să o aprepticii din Marea Britanie sau Germania, şi România va ajunge involuntar să

Ce ne aduce integrarea în plan economic?

finanţeze ţări mult mai bogate. Va fi însă o chestiune temporară şi cred că, până la sfârşitul acestui exercițiu bugetar de şapte ani, rata de absorbție va ajunge să fie una rezonabilă. O problemă mult mai gravă şi mult mai puţin conştientizată decât rata de absorbţie este efectul de antrenare al banilor europeni. Nu este suficient să absorbim fondurile europene (care sunt, până la urmă, și fondurile noastre, pentru că plătim taxe la UE), dar este esenţial ca aceşti bani să creeze la rândul lor alţi bani, să se multiplice. Nu este suficient să fim ca un burete care absoarbe fondurile structurale, ar trebui să ne propunem să semănăm mai mult cu un sistem de irigaţii care absoarbe în scopul de a refolosi pentru comunitate, de a susţine obiectivele strategice de creştere susţinută și de locuri de muncă mai multe şi mai bune.

O problemă mult invocată legată de aderare este cea a emigrației. Mie mi se pare însă o problemă ipocrită —nu doar pentru că una dintre libertăţile fundamentale ale UE, înscrisă ca atare în tratatul constitutiv, este libera circulaţie a forţei de muncă; ci şi pentru că emigrația nu este o stradă cu sens unic. Sigur că emigranții obţin venituri mai mari în ţările de destinaţie, iar România primeşte un volum mare de bani de la românii din străinătate, care ajută la finanţarea deficitului comercial. Dar ţările de destinaţie beneficiază, la rândul lor, pentru că există o cerere acolo pentru forța de muncă ieftină care ajută la creşterea competitivităţii economiilor gazdă. Capitalul se mută din economiile intensive în capital către cele intensive în muncă, pentru că poate obţine un randament mai mare. Forţa de muncă se deplasează din economiile intensive în forţă de muncă înspre cele intensive în capital, pentru că poate obţine venituri mai mari. Dar, pe termen mediu, fluxurile de capital şi de forță de muncă tind să se echilibreze. În România, de exemplu, ne vom confrunta, şi deja simţim aceste tendinţe în unele sectoare de activitate, cu intrări masive de capital şi cu o criză de forţă de muncă; acestea vor conduce la venituri mai mari pentru forța de muncă şi la randamente mai mici pentru capital.

La nivel macroeconomic, integrarea nu garantează şi convergenţa. Nici măcar creşterea economică de 8% pe an nu duce automat la reducerea decalajelor faţă de UE, dacă ea nu se reflectă și în creşterea nivelului de trai şi a competitivităţii. Acest lucru nu s-a întâmplat în 2006, când salariul real pe primele 9 luni a scăzut cu 2%, iar deficitul comercial a crescut cu 50%. Un bun exemplu al compromisului dintre convergenţa nominală (a indicatorilor macroeconomici) şi cea reală (a veniturilor și structurilor de producţie) este discrepanţa dintre preţuri şi salarii. Astfel, la sfârşitul anului 2006, România se afla la 60% din media prețurilor europene (faţă de 43% în 2004) şi la numai 15% din media salariilor europene (faţă de 12% în 2004).

Integrarea nu garantează automat nici creşterea bunăstării. Boom-ul creditului nu este un factor de creştere a veniturilor, ci un factor de diminuare pe termen mediu a venitului disponibil al gospodăriilor.

DAN PERJOVSCHI

In aer ca şi pe pământ După cum se dezvoltă zona dinspre aeroportul

Otopeni, în curând avioanele vor ateriza direct în supermarketuri

Mai mult, integrarea nu garantează nici atluența investiţiilor străine directe. În 2006, jumătate din volumul investiţiilor străine au fost împrumaturi intralirmă, care reprezintă, de fapt, datorie externă privată.

Restrângând focusul discuţiei, suntem preocupaţi inevitabil de impactul integrării asupra câtorva sectoare economice sensibile.

Ce se va întâmpla cu întreprinderile mici şi mijlocii? Rata natalității pentru IMM-uri (sporul de noi firme) în ultimii doi ani a fost mare, de aproximativ 30%, dar probabil că, din 2007, vom avea și o rată a mortalităţii (rata desțiinţării de firme) destul de ridicată. Pe ansamblu, cred că vom avea o reaşezare a structurii de IMM-uri — probabil tot mai puţine, dar mai semnilicative în industrie şi tot mai multe în servicii. În industrie, pentru a supravieţui concurenţei externe, cred că va urma un val de fuziuni și achiziţii, chiar între firmele româneşti. Având în vedere că mulţi factori au afectat negativ competitivitatea în ultimul timp — şi aici includem aprecierea cursului de schimb şi așteptările privind creşterea veniturilor —, va fi nevoie de o reducere a fiscalităţii pe forța de muncă (în special o reducere puternică a CAS-ului).

Ce se va întâmpla cu agricultura? Ponderea populaţiei ocupate în agricultură va continua să scadă chiar dramatic, în pofida fondurilor europene destinate agriculturii. De fapt, mulţi din aceşti bani vor veni tocmai pentru a stopa producţia sau a trece la ocupaţii alternative în mediul rural. Productivitatea agriculturii va creşte, dar suprafeţele cultivate vor scădea. Dezvoltarea rurală va deveni treptat mai importantă decât agricultura propriu-zisă şi se va dezvolta sectorul de servicii în mediul rural,

Ce se va întâmpla cu sistemul de asigurări sociale? Din păcate, acesta nu are mare legătură cu integrarea europeană -— la nivel european există o diversitate de sisteme şi situaţii. Avem un sistem păgubos de asigurări de sănătate și un sistem ineficient de pensii (chiar şi după intrarea în vigoare a pilonului doi de pensii, pensiile private obligatorii). O reformă va fi necesară aici, independent însă de integrarea europeană. Singurul lucru care ne uneşte de Europa aici este sporul negativ al populaţiei şi tendinţa de îmbătrânire — lucruri care agravează problemele sistemului de asigurări sociale.

Principalul avantaj al integrării este, după părerea mea, faptul că, de acum înainte, suntem creatori de acquis comunitar, nu doar executanţi. Putem contribui la formularea politicilor europene. Desigur, este necesar să ştim ce ne propunem ca membri VE. Strategia postaderare supusă în prezent dezbaterii publice este un eseu de bune intenţii şi atât. O strategie trebuie să aibă ţinte, obiective măsurabile şi termeni de comparaţie (benchmarks). Pe plan european, există deja Agenda Lisabona, principala strategie de dezvoltare a UE, bazată pe creştere economică şi locuri de muncă. Nu trebuie să inventăm acum o nouă strategie, ci doar să contribuim la îmbunătăţirea și implementarea strategiei existente — Agenda Lisabona.

„Vi Ne

viabile pentru a fi - E nat ci și pentru

unei strategii pe termen me-

diu şi lung la provocările viitorului, Felul

în care suntem reprezentajieste esențial

penru pregălirea unui răspuns adecvat.

antitatea de informaţie avută la dispo-

a fost destul de mare şi diversă te-

malic. Am ales să ordonâm monitoriza-

care am efecluat-o in Jurul datei

de 1 ianuarie 2007 în patru mari grupe

tematice, Incercând, acolo unde a fost

cazul, să realizăm și o decriptare mini-

mală a mesajului ascuns în spatele imaginilor sau emisiunilor radio,

România, o „carte poştală ilustrată“

România să reprezinte o mare necunoscută peniru Franța și lumea occidentală, în general. Poziţia sa excenincă față de „centrul geogralic al Europei, vecinătatea cu regiunea Balcanilor percepută ca nesigură și instabilă, secole intregi de prejudecăji releritoare la „barbarii (cu necesare ghilimele) de la porțile Europei „civilizate” sunt doar câteva cauze ale acestei stări de fapt, Plus o notă aparte datorată imaginii dezastruoase create zale gen „copiii din canale” şi mineria-

anilor '90. Cu toate acestea,

stereotipuri nu și-a tăcut apariţia,

așa după cum ne-am Îi așteptat. Fascinaţia exolismului s-a manilestat insă prin reportaje, cum a fost cel diluzat de televiziunea France. 3 în chiar preziua aderării. Realizat la Brăteiu, în sudul Transilvaniei, sat popula! în majoritate de țigani meşteşugari, reportajul a arăta! o Românie arhaică, ancestrală, populată de personaje cu barbă până la bi ciocănind de zor alambice pentru ţuică, țurme de oi în libertate etc. imagini coborăle parcă direct din gravurile romanțice ale călătorilor trancezi în Balcani la începutul secolului XIX — felicitări românilor ghizi care bănuim că au condus echipa din Franța! Senzaţie de curiozitate şi de timp anihila! pentru spectator, dar şi de îngrijorare, intr-o țară unde migrația chiar constițuie a problemă naţlonală. Unul dintre țiganii intervievaţi nu ezită să spună că va merge În UE să eaule de lucru, pentru că „in fomânia Ea el de oaia Tot in aceeași iegorie poale i inscris şi reportalul relat de un jurnalist al eciienului cato- . care vizitează Delta Dunării,

ni un colţ de Europa Incântător, unde trăiesc oameni care, în ciuda i şi vieţii grele pe care o duc, sunt orez în Viitorul european al acestei regiuni. Celebrul şi proeuropeanul post ARTE nu ezită să propună pe paginile de text, la capitolul „bucătărie tradiZi Stein de preparare a Houleaux

blanc farcis aux noix (pe

E , Sarmale), pentru a descomembru a alani prin interme-

cai sanitar culinare, dialogul liind în-

în totdeauna mai uşor de purtat în Franța

rețete de bucătărie, lar ca fie completă, utiizatorii trancoun mare (orum i, sctti

mănâncă in România?" — poale cea mal bună probă a curiozităţii „populare“ suscitate de prezența mediatică a necunosculei România.

România, o problemă în plus pentru VE

Ziarul de stânga Liberation, eurosceplic, nu ezită să |olosească in loc de mesaj de bun-venit următorul titlu, foarte elocvent: România şi Bulgaria se fofilează în Europa. Limba !ranceză, limbă de o precizie chirurgicală, utilizează verbul faufiler pentru a desemna acele persoane care se introduc în societate nevrând să olenseza pe nimeni, cu ajutorul norocului, dar şi prin atitudine subalternă. Dincolo de capcana lingvistică, ideea de bază a articolului este că adeziunea celor două țări est-europene va agrava slăbiciunea internă a LE, deja greu pusă la incercare de blocajul constituțional după cele două referendumuri negative din 2006. Pe un ton mai puţin pesimist, aceeaşi idee apare şi în cotidianul de centru-dreapta Le Figaro interesant de remarcat este faptul că discuția despre aderarea celor două este „topită” într-un articol dedicat problemelor cărora Germania va trebui să le tacă față în perioada în care se va alla la cârma VE. Gestiunea dilicilă a tondurilor europene, dublată de corupția „endemică” din cele două ţări „smulse din Balcani sunt citate ca doi factori de decizie importanți In adoptarea hotărârii instituționale de nivel inalt de a stopa exlinderea Uniunii în anii următori.

Tot la capitolul „probleme” sată şi delicata problemă memorială a țării. Televiziunea France 3 a dedicat minute bune din jurnalul său de noapte Arhivelor Securită! fe imagini ale hivă, intervuni cu

este

are tragili2, demo: “una dintre ze dedicate evenii, publicată În ziaru) Le Monde, vede ătură directă intre „se-

lele culturale“ ale comunismului și dificultatea elitelor conducătoare de a Începe un „veritabil examen de conștiință” asupra compromisurilor trecute. Rezultatul imediat: lipsa unui veritabi/ partid de stânga, care să construiască viabil pe bazele a ceea ce a fost bun din vechiul comunism românesc, necesar intr-a societate victimă a unul liberalism feroce. „După 17 ani de la căderea comunismului, aceste fâri râmân incă politie fragile. Gostul social al retormelor, sărăcia și dilicultatea de a asimila. valorile democratice deschid un adevărat bulevard pentru naţiona- //sm-populisrm" concluzionează editorialistul reputatului ziar francez și auropean,

România, oportunitate economică

Se pare că lecţia campaniei de presă dedicată „instalatorului polonez” a. fost bine insuşită de media din Franța, Ba, mai mult, după ce am audiat interviul ministrului Muncii francez diluzat „în buclă” de radio France Info, vector cu o audienţă extraordinară ce emite 24 h/24, putem spune că este aștepta! cu brațele deschise „tehnicianul de li!t român”, așa de mate pare a |i nevola de profesioniști

şul cu endos

u Pas dă

din acest domeniu. Mesajul olicialului francez a fost clar şi fără echivoc; Franța are nevoie de forță de muncă în acela sectoare de muncă, 64 la număr, delicitare în privința recrutării. Dincolo de buna intenţii politicos ambalate, este nevoie de români și bulgari pentru meseriile mărunte, prost plătite și mari consumatoare de limp și anergie, pe care mai nimeni. dintre autohtonii cu drep! de murică nu le dorește. La un alt nivel, nu sunt uitate marile exemple de reușită economică ala Franţei în România, În frunte cu „clasicul” Logan, menţiunile și reportajele la uzina de la Piteşti Jiind de altfel şi cele mai numeroase.

Chiar şi aparenta sărăcie a satelor româneşti poate fi o şansă, dacă va fi inteligent folosită. Într-un articol cu titlu înşelător, La Roumanie face ă la misere paysanne, publicat în Liberation, Luca Niculescu avansează ideea că în spatele sărăciei satelor românești se ascunde un veritabil potențial de practicare a agriculturii biologice (bio), atât de la modă acum în Occident. Spre deosebire de restul continentului, România încă:nu a trecuț in întregime la destructiva agricultură industrială, constatare imbucurătoare şi plină de promisiuni pentru viitor, dacă acest potenţial va îi folosit în mod inteligent. Să fim oare oplimişti? Numai că articolul mai menionează că 40% dintre pământuri se găsesc deja în măinile speculatorilor de tot soiul, iar restul de 60% nu se simt nici ele prea bine

România, o ţară de frontieră a VE. Dimensiunea geopolitică

O idee ilustrată ci gini transformate inte pentru a fi ușor lespeciatorul „m

Cel mai ilustrat ă 4 audiență pe 7F 1, chiar de Revellon; cadre turnate dimineaţa. devreme, ceaţă subțire, un tren din Republica Moldova tărându-se incet între două lumi, Uniunea Europeană, reprezentată prin România. şi Moldova, zona nesigură a „celorialți!. Vameşi români mustăciaşi şi preacupali, care 1şi tac de lucru cu un endoscop prin intestinele vagoanelor vetuste născute în epoca sovietică, în căutarea țigărilor de contrabandă. Exac laşi tip de Imagini au putut [i văzi in cazul Bulgariei, numai că rolul Moldovei era interpretat de către Turcia. Este arătată indelung și granita de Est, echipată cu

tuzat la or:

dare a jocului geopolitic

chiar primul număr din anul 2007.

de bază a este că cele cca țări seallă Intr-o zonă de tensluni geopolitice accentuate, zona Mării Negre. După căderea comunismului, ea a cunoscut un adevărat războl soft (/a guerre molle — în articol) pentru câștigarea supremaţiei în zonă între SUA, Rusia şi diversele organisme satelit, printre cate este menţionat şi nou-nâsculul Forum al Mării Negreal preşedintelui Băsescu, o creaţie indigestă în sine pentru Rusia. Prin aderarea României şi Bulgariei,

cu fațadă maritimă importantă, Europeană a ajuns-să lie prezentă d rect in zonă, găsindu-se față în față cu SUA, ce joacă un rol de „pratector” cu diverse grade de libertate a țărilor de aici, şi o Rusie iritată, „finta unui vast plan de îndiguire”.

În loc de concluzie

Rellectarea aderării României, la Uniunea Europeană a lost limitată din punct de vedere temporal în media din Franţa (plus/minus trei zile în jurul datei de 1 ianuarie), dar, în mod sigur, vor fi publicate numeroase articole de „monitorizare“ în perioada următoare, mai ales din partea celor care au susținut că aderarea a lost un gest precipitat. Marea majoritate a semnalelor nu au lost tendenjioase, ci au căutat să prezinie aşa cum se vedea ea însă de | continentului. Fără urme de fals naționalism, menţionăm faptul că tenţia acordată României a los! sensimai mare decă! laţă de Bulgaria, din cauza ultimelor resturi de „Jrancolonie luncţiai e mai există, dar şi a importanței geo-politico-demogralice mai mari a României în ansamblu, Ce! puţin În media din Franța integrarea României a țost percepută mai degrabă ca o „datoție” de onoare a marii familii europene; îndeplinită, in ciuda problemelor enorme pe care le mai are de rezolvat țara noastră. Se așteaptă ca, pe viitor, România (şi Bulgaria) să confirme speranțele şi indulgența arătate. Sau cel puțin să nu dezamăgească, aşa cum au început deja să o tacă vecinele din Europa Gen trală.

Mirel Bânică

WWW.Polirom.ro

= George Soros Epoca failibilităţii Consecințele luptei impotriva terorii i

n Vințilă Mihăilescu Antropologie Cinci Introduceri

m Kenneth N. Waltz

Teoria politicii internaţionale

a Graham Switt Lumina zilei

ANTROPOLOGIE

GEORGE SOROS

EPOCA FAULBILITATI

Suplimentul sine sa

= CULTURA. în oxiuterune zi untul a dap si Gata ae luai