Herta Müller primeşte Premiul Nobel pentru Literatură

Cărtărescu: „premiul aparţine și literaturii române“

Mircea Cărtărescu este mereu norminalizat în cercurile literareatunci când vine vorba despre un Nobel pentru România

ee Criticul Nicolae Manoescu, preşedintele Uniu nii Scriitorilor, ne-a declarar că s-ar bucura ca Romă nia să speculeze acest mo ment „într-un mod decent şi util”. „Cualte cuvinte, să profite de ocazie, pentru a o traduce pe Herta Miller, pentru a provoca niște dez: bateri legate de personalitatea și cărțile ei”. Manolescu nu vede cum am putea și de ce ar trebui să speculăm acest eveniment, penn fond, „este meritul ei“. Criticul este de părere că premiul poate avea răsfrângeri pozitive şi asupra literatusii române contemporane. „Ceea „cene onorează "este că, totuşi, şi =; publi

„şi prezenţa ei pe scena "pub Bai legate Mereu vorbeş:

„Pe Herta Miller ajunge doar s-o auzi vorbind ca să-nțelegi

cât de româncă Mircea Cărtărescu scriitor

rea avuto frumo: ră de scriitor în Ger liberă, după emigi

arie-

ŞI ROMÂNCĂ, ȘI NEMȚOAICĂ Într-o declaraţie pentru Mediafax, scriitorul Mircea Cărtărescu a subliniat „acest premiu suprem aparține puţin şi literaturii române“. El consideră că premiul este în primul rândalei, „dar nu se poate să nu ne gândim ce lumină va arunca el asupra literaturii române. E uni eveniment fericit, care-ar trehui să ne facă foarte mândri de compatrioata noastră” Cărtărescu mai crede că „Herta e româncă în aceeaşi măsură în care e nemţoaică, la fel ca toţi scriitorii germani proveniţi din România. Ea are România în sânge, chiardacă, la fel ca în cazul multora dintre noi, are un complex dragoste-ură față de țara de origine. Ajunge doars-o auzi vorbind ca săeu cât de româncă e. Fireşte, opera ei e în germadar, ca șiîn cazul lui Par nait Istrati, de exemplu, su-

- biecteleei sunt românești,

cadrul e românesc și chiar mentalitatea are de mule ceva absolut autoh-

ION BOGDAN LEFTER: „Comitetul

Nobel n-a greșit...“

erta Miller e de circa două decenii una dintre vedetele de prim-plan ale literaturii germane și europene. Când s-a stabilit, în 1987, la Berlin, venind din România, era doar o «tânără speranţă», autoare a unor remarcabile povestiri: cele din «Niderungen» și «Driickender Tango», apărute la București, în 1982 și 1984, în nemţeşte. Cărţile ei următoare, de cele mai multe ori pe teme românești și bănăţene, au confirmat din plin, încât recunoașterea din ce în ce mai largă a venit firesc: elogiile criticii, numeroase premii și traduceri în câteva zeci de limbi. Romanele, până la recentul «Atemschaukel», mult discutat în cele câteva luni de la . apariţie, eseurile, poemelecolaje, ca și atitudinea ei răspicat anticomunistă și antitotalitară au atras admiraţia și respectul deopo-

"trivă pentru marele ei talent -

literar și pentru radicalismul ei etic. Toate acestea - argumente mai mult decât convingătoare pentru atribuirea Nobelului. De altfel, a mai fost propusă

și în anii trecuţi (prima oară - în 1999). În plus, au existat două circumstanţe speciale care vor fi înclinat balanţa în favoarea Hertei Miller. Întâi, vizibilitatea internaţională a spaţiului cultural german, care, la fel ca și celelalte «mari puteri» din domeniu (franceză, engleză, italiană, spaniolă, cu extensiile sud-americane, plus SUA și Canada), își plasează marile valori

în centrul lumii culturale «globalizate». În al doilea rând, e posibil ca decizia Comitetului Nobel să fi ţinut cont și de faptul

că la finele lui 2009 se împlinesc 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului și a regimurilor comuniste din întreaga Europă Centrală. Herta Muller

s-a născut în România, a emigrat în Germania, scrie în nemţeşte despre tragedia dictaturii sub care şi-a trăit copilăria, adolescenţa, prima tinereţe și - cum spuneam - o face cu mult talent. Comitetul Nobel n-a greşit...“ o

Herta Miiller,

criticilor

' În faţa festivismului cu care a fost întâmpinat în România Nobelul Otil de Herta Muller, criticii literari recunosc meritele scriitoarei, însă își păstrează rezervele asupra componentei naționale a Premiului

Invitaţi de „Adevărul literar și artistic“ să discute pe marginea celor câteva texte ale Hertei Miiller traduse în limba română, mai mulți critici literari autohtoni se intersectează pe câteva coordonate.

Andra Matzal

andra.matzalQadevarul.ro

Nicoleta Zaharia

nicoleta.zahariaeadevarul.ro

ee Paul Cernat, Ion Bogdan Lefter, Luminița Marcu, Carmen Mușat și Cristian Teodorescu au răspuns invitației noastre, mergând pe urmele lăsate de cele câteva cărți disponibile î în limba română. Deși îi apreciază nenumăratele modalități prin care scriitoarea pune punctul pe i-urile traumei comuniste și pe traseul care transformă literatura într-un Vehicul al exorcizării de istorie, majoritatea recunosc

faptul că volumele scriitoarei proaspăt Nobelizate sunt mult mai cunoscute în Germania decât în România. Însuși faptul că editurile autohtone, precum şi publicul larg din România, sunt mai mult sau mai puțin străine de textele Hertei Miiller devine temă relevantă pentru complicatul raport de forțe stabilit între spațiul natal și țara adoptivă. Cum de mulți ani opțiunile Academiei Suedeze sunt supu-

se polemicilor, un cor deloc neglijabil de voci susţinând că în spatele premiilor stau şi criterii politice, de asemenea scenarii a avut parte şi vestea că Herta Mtiller este noua laureată a Nobelului. Criticii literari invitaţi la acest dosar au încercat, în acest context, să pună sub focus eventuala legătură dintre opțiunea din acestan a Academiei Suedeze şi aniVersarea a 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului. o

De la Niţchidorf la Berlin

ee Herta Muller s-a născut la 17 iulie 1953, la Niţchidorf, lângă Timişoara, într-o familie de șvabi. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, tatăl scriitoarei a luptat pe frontul de Vest, în armata WaffenSS şi-a fost luat prizonier de englezi, în Olanda. În ianuarie 1945, mama Hertei Miller, care avea la acea vreme 17 ani, s-a numărat printre persoanele deportate de ruși în lagărele de muncă din URSS. Părinţii scriitoarei s-au căsătorit la sfârşitul războiului.

Între anii 1973 şi 1976, Herta Miller a studiat limba germană şi literatura română la Universitatea din Timişoara. În această perioadă, a făcut parte, alături

de mai mulți tineri autori.

de limbă germană, din Aktionsgruppe Banat (Grupul de Acţiune Banat). Acesta s-a opus vehement lui Cea-

ușescu și a militat pentru libertatea de 'exprimare. În 1976, după terminarea studiilor, Miiller s-a angajat ca traducător la o fabrică-de maşini. În 1979, a fost concediată cu scandal, pentru că arefuzat să coopereze cu Securitatea. Într-o vreme şi-a câştigat existența predând la o grădiniță, iar în particular a oferit lecţii de germană. În

tot acest timp a fost hărțuită de-Securitate. Din cauza presiunilor, scriitoarea a emigrat în Germania, în 1987 împreună cu soțul său, romancierul Richard Wagner. În prezent, Herta Miillertrăiește la Berlin, iar din 1995 este membră a Academiei Germane pentru Limbă și Poezie din Darmstadt. Q Nicoleta Zaharia

Literatura

exorcizării de comunism

8 Della proză la poezie, mai toate cărţile Hertei Muller revizitează - obsesiv, spun unii - contextul României din anii 7O- 80 și cartografiază experienţa totalitarismului la persoana întăi

Dintre cele peste douăzeci de volume care-i poartă semnătura, doar câteva au parte de o ediţie românească. În condiţiile în care site-

ul Amazon duduie de comenzi ale cărţilor Hertei Miiller, acesta

ar putea fi un semnal și pentru editorii români. telor pri ee ti esa

Andra Matzal

andra.matzalQadevarul.ro

ee Deşi s-a insistat foarte mult pe originea română a Hertei Miller, pe piaţa de carteautohtonă există foarte puține traduceriale cărților sale. Dealtfel, volumul său de dea : j oase“ s-a con-

rală Germania. I-a fost interzissămai publice în România şi, prin urmare, abia în 2005 s-a reîntors, în treacăt, la scrisul în limba română, publicând la Editura Polirom volumul de poezii „Este sau nu este Ion“, realizat prin colarea unor decupaje din reviste.

Romanul „Der Fuchs war damals schon „4 der Jăger“, apărut în 1995 în Germania, a fost tradus în limba română doi ani mai târziu, la Editu- : ra Univers, sub titlul „Încă de pe atunci Vulpea era Vânătorul“. Dealtfel, Herta MiilJera fost și autoarea scenariului pentru filmul „Vulpe-—Vânător“, realizat de Stere Gulea în 1993, inspirat de eve-

nimentele care au precedat revoltele timișorenilor de dinainte de revoluție.

POEZIA ȘI PROZA MEMORIEI În 2005, Editura Polirom a publicat, în colecția „Ego-grafii“, traducerea volumului de eseuri „Regele se-nclină şi ucide“, apărut inițim. alîn 2003. La fel ca majoritatea „cărților sale, focusul cade » asupra autobi5 ografieiconsui mate în Româ- nia anilor '70- '80 şi asupra raportului dintre sine şi tentaculele aparatelor de supraveghere ale statului, Un an mai târziu, la Polirom apare romanul „Animalul inimii“, care în 1998 fusese distins cu IMPAC Dublin Litera1y Award. Cartea, publicată

în traducerea Norei luga, este, după cum mărturisește însăși autoarea, dedicată prietenilor săi dispăruți în timpul regimului ceaușist, în numele cărora scriitoarea își asumă misiunea recuperării.

Tot în 2006 a apărut, de această dată la Editura Vinea, volumul de poezii „În coc locuieşte o damă“, publicat inițial în 2000, în Germania. La fel ca şi prozele sale, multe dintre poeme se reîntorc la perioada de dinaintea emigrării din 1987, radiografiind prin filtrul memoriei experiența distopiei ceaușiste: „îmi zice ofițerul / ce faci atât scandal | pistolu-i în costum. | și mama spune cum. | nu vezi şi ploaia | fuge prin copac/ cu pantofii mei de lac ]în capultateiun hipopotam |a incendiat aseară zăpada ] prea multtam-tam“.e

ână Herta Miiller a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură pe anul 2009, Născuţi e rom:

Ai scris vreodată literatură în limba română?

În limba română n-am scris niciodată. Ştiam puţin limba română de la şcoala din sat, dar, bineînţeles, acolo n-am învăţat-o destul, pentru că erau numai câteva ore pe săptămână. lar în afara şcolii nu se vorbea româneşte deloc, pentru că în sat erau numai nemți.

Şvabi.

Da, şvabi. Şi profesorii noştri de română tot şvabi erau, doar medicul şi polițistul erau români. Şi cu amândoi, deşi din motive diferite, era mai bine să nu ajungi să ai de-a face. M-am dus pe urmă la oraş şi după facultate am lucrat într-o fabrică. Atunci a fost prima oară când eu eram singura nemţoaică şi toţi ceilalţi din jurul meu erau români sau unguri. Dar şi cu ungurii, dacă nu ştiai maghiara, tot româna era limba comună. Deci, acolo, în fabrică am început în fiecare zi, de dimineaţa până seara, să vorbesc numai limba română. Aveam o prietenă româncă, ea nu înţelegea deloc germana şi, pentru că eram foarte apropiate, am învăţat româneşte. Cred că a fost un noroc pentru că, neavând limba română ca limbă maternă şi învăţând-o mai târziu, când deja aveam o privire fixată pe literatură şi estetica limbii, mi-am dat seama din capul locului ce multă poezie există în limba română, ce multe comparații şi metafore. De multe ori mi-a apărut spontan în minte comparaţia între cum se spune în limba mea şi cum se spune în limba română. Şi mi-am dat seama că limba română priveşte acelaşi lucru cu totul altfel decât limba mea maternă şi, din punct de vedere al structurii psihice, de multe ori, privirea asta mie mi-era mai aproape...

Cioran descrie limba română — în comparație cu franceza — ca fiind mai primitivă, dar mai concretă...

Da, sigur. Cred că limba română nu se lasă prea uşor băgată în noţiuni abstracte. Dar, pe de altă parte, spontaneitatea ei este mult mai mare, cred că e mult mai vie.şi sunt mult mai multe nivele, mai ales în domeniul sentimentelor, al relaţiilor, În germană, de exemplu, dacă ai un iubit şi vrei să-i spui un cuvânt gingaş, îi spui schatz — schatz înseamnă comoară. Pe când în română există atâtea cuvinte pentru acelaşi lucru, e mult mai multă tandreţe şi de aceea e mai greu de tradus. Sau, la copil, pui de om. Kiiken, pui în germană, se referă numai la păsări şi e un cuvânt foarte rigid, un cuvânt care are atâtea colţuri şi cu „k“-ul ăsta, deci nu poţi să îl foloseşti nici măcar la un animal mic, darămite să-l adaptezi la un om, Pentru cineva care scrie, este un foarte mare avantaj ca nu numai limba ta să fie singura staţie a cuvintelor. 'Trebuie să ştii că există staţii diferite, că fiecare lucru arată altfel. De pildă, crin, în română, este un domn. Dacă mă uit la el şi gândesc în limba română, am alte imagini decât în germană.

Ce este crinul în germană?

Die Lilie este o fată, o doamnă, Şi așa e şi cu plopul, die Pappel. Şi toate celelalte, soarele, luna, toate sunt invers.

"Când se schimbă genul, se schimbă toată imaginea din mintea mea. De ce în limba română crinul este de genul masculin? Pentru că românii privesc planta respectivă ca e o făptură masculină, iar vorbitorii de limbă germană

văd în ea o făptură feminină. La fel se întâmplă cu obiectele. Şi deci toate lucrurile astea s-au amestecat în viaţa cotidiană, în ceea ce făceam în mod obişnuit, pe unde

“m-am dus. Am spus de multe ori că eu cred că limba

română scrie cu mine, chiar dacă eu nu scriu niciodată o frază în limba română. Dar limba română participă

Scriitoarea de origin 1 : 1953 într-un sat din Banat, Herta Miller a emigra!

Herta Miller a fost hărţuită de Securitate în anii '80,1 Juriul Academiei din Stockholm şi-a motiva plastic universul dezmoşteniţilor“. Reproducem, în continuare, un in! Gabrielei Adameşteanu.

Limba română participă la. limba germană în care scriu

la limba germană în care scriu. Pentru că eu nu pot să despart în capul meu ce am dintr-o limbă şi din cealaltă. Sunt lucruri trăite, sunt imagini amintite și limbile se amestecă. Nu pot să împart viaţa în două limbi, nu funcţionează așa, n-are rost şi nici nu vreau.

Înțelegeam cuvintele, nu înțelegeam situaţiile

Cât de diferită este limba germană care se vorbea în România față de limba germană de aici? A fost grea trecerea de la una la alta?

Există mai multe limbi germane. Limba mea maternă este, de fapt, un dialect de la ţară, din satul părinţilor mei, şi el se deosebeşte foarte mult de limba literară germană. Mai era însă şi limba literară de-acolo, cu un vocabular foarte asemănător cu cel de aici, în afară de nişte noţiuni care nu existau, pentru că nu exista nici realitatea. Fiecare formă de limbă cotidiană se dezvoltă din necesităţile unei societăţi, unei realităţi. Dar nu însemna că eu nu înțelegeam ce citeam din cauză că realităţile din România şi Germania erau atât de diferite şi multe domenii actuale în Germania lipseau cu desăvârşire în România. Timp de 20 de ani, noi am citit cărţi în limba germană, am citit Der Spiegel şi ziare de la Goethe Institut, deci, chiar dacă numai din scris, vocabularul acesta îl ştiam. Problema a fost alta: nu am înţeles situaţiile. Deci am observat atunci că pot să pricep ce înseamnă fiecare cuvânt până în ultimul milimetru şi totuşi nu pricep situaţia. Pentru că situaţia era alta, iar modul de comportare al persoanelor pe care le-am cunoscut aici era altul decât cel obişnuit în România. Cel mai des am observat asemenea „neînţelegeri“ în situaţiile când cineva voia să fie ironic, glumeţ. Nu am priceput, de multe ori, ironia sau n-am înţeles ce era de râs în situaţia respectivă. N-am înţeles, de fapt, conţinutul situaţiei, deşi înţelegeam conţinutul limbii. Şi asta pentru că veneam dintr-o cu totul altă viaţă.

Printre mașini și muncitori, cu dicționarul în mână

De fapt, cum ai ajuns în fabrică dacă ai terminat Facultatea de Filologie?

În fiecare an la Filologie erau unele repartizări în industrie. Eu am fost repartizată în Moldova, pentru că făceam parte din Aktionsgruppe şi autorităţile voiau să ne despartă. Era parcă în 1985. Au încercât să ne arunce în colţuri atât de depărtate geografic, încât să nu mai putem să ne vedem decât în timpul unei vacanțe mai lungi. M-am dus acolo în Moldova, să văd ce era. Era un cătun, nu un sat. Şcoala nu avea nici măcar podele, iar cei de acolo nici nu au vrut să ştie de mine, pentru că era o profesoară de germană din părţile locului care voia să-şi menţină postul, I-am spus atunci că n-am de gând să dau din coate ca să îi iau postul, pentru că mi se pare imposibil de stat acolo. M-am întors, decisă să nu mă duc la repartiție. Şi atunci mi-a venit de două ori somaţie să plătesc banii pentru facultate, Între timp am încercat să găsesc ceva. La Tehnometal era un director care fusese ziarist înainte la Drapelul Roșu, dar cei de la Neue Banater Zeitung — unde făcusem practică în timpul studenţiei — îl cunoşteau, deoarece redacţiile erau în aceeaşi clădire. Aceştia au vorbit cu el şi m-a luat la fabrică. Aşa am ajuns traducătoare la Tehnomeial. Şi am tradus descrieri de maşini, deşi eu habar n-aveam de ele. Era ceva groaznic, Aveam un dicţionar gros cât trei cărămizi şi căutam în el la fiecare cuvânt. Dar problema era că pentru fiecare maşină, presă hidraulică şi mai ştiu eu ce, trebuia să şi ştii la ce maşină te referi. Pentru că la fiecare noţiune pe care o găseam în dicţionar erau vreo trei-patru variante.

t în Ge ar opera literară i-a fost cenzurată.

t decizia prin „densitatea poeziei şi sinceritatea prozei în care aa

terviu publicat în revista 22,

rmania, la vârsta de 34 de ani.

pe care scriitoarea l-a acordat, în octombrie 2.

Eram toată ziua cu telefonul în mână sau mă duceaniiă şi întrebam muncitorii care cuvânt este cel indicat.

Începuseși să scrii literatură?

Începusem, atunci, da. La fabrică am început,

Dar te gândiseși inainte că vei scrie?

Am scris poezioare şi în revistele liceului, lucrurifoarie penibile, dacă mă uit acum la ele, mi se par infantile, După 3 aceea m-am lăsat şi mi-am zis: „fiecare om are perioada. poeziilor“. N-am mai făcut nimic decât după ani de zile, după ce terminasem facultatea şi eram la fabrică. Eram tot cu Aktionsgruppe, eram un fel de prietenă a tutura, dar care în timpul acela nu scria. Prietenii mei mi-ai 3 reproșat că nu fac nimic, că sunt delăsătoare şi leneșăși mi-au dat de citit. Adică au încercat să mă instruiască,să am în cap literatura care îmi trebuia ca să pot scrie,

Scrisul sub presiunea vieții

Deci ai avut modele de literatură?

Nu, dar eram în contact cu literatura şi eram în contâă cu persoane care scriu. Şi m-a interesat fenomenul: Şi atunci am început, din nou, dar asta pentru mine a 8 de parcă aș începe pentru prima oară, pentru că a fostă totul altceva. Am început să fac proză. Murise tatăl DE

Câţi ani aveai? 24? JĂ Nu, am fost mai în vârstă — aveam 26. Pentru situații,

din România eram destul de bătrână, toţi ceilalți IE

cepuseră să scrie de ani de zile. S-au întâmplat Uă lucruri care m-au obligat să mă gândesc ce oare ofi

asta şi ce-i cu mine, cum am ajuns ce sunt şi cine fapt şi ce-i cu satul ăsta şi cu părinţii mei. În Țehnomă au început şi problemele cu Securitatea, presiunea litică. Securistul întreprinderii a vrut să mă Ta00lt

Eu am spus nu şi nu. Atunci au început să mă bi

În fiecare zi, m-au chemat la secretarul de partid și

directorul întreprinderii, m-au şicanat într-un

Tocmai divorţasem de primul meu soţ. Deci, nu mat

nimic sigur în viaţa mea, nu mai ştiam ce-o să fie, CU

Cred că sub presiunea asta interioară am început ali

să scriu pentru mine. Eu am crezut că fac pentru 5

nu m-am gândit la literatură. Iar cei de la Aktio!

au citit şi au zis: „fă mai departe“.

Ai avut de la început tonul acela foarte nou, foarte P nic? ȘI: Cred ca da. Tonul nu ţi-l alegi, vocea pe Ca? depinde de structura ta interioară personală.

Eu nu cred în literatura ca literatură

Ce autori citeai atunci?

Literatură germană. Din când în când şi li română, dar în primul rând literatură germană. pentru mine era foarte important Thomas B un scriitor din Austria. Citeam şi eseuri, şi tice despre societate, pentru că noi am fost politi totdeauna ne-a interesat de ce oare țara asta aajul situaţie atât de insuportabilă, cum se poate să dictatură atât de sumbră, cum oare un dobitoc, nu ştiu unde, ajunge dictator cu cultul person toată societatea se apleacă în faţa lui. Cum de ni nici un punct de sprijin sau un moment sincer tău. Şi tot vocabularul ăsta greţos ideologic. P toate astea s-au suprapus, s-au combinat, Eu? literatura ca literatură. Am început cu eseuri; € cărţi şi despre SS, Eugen Kogon, Der S9-staat,

desprenaţional-socialism, despre Al Treilea REL că am vrut să cunosc şi implicarea minori vin şi falsificarea imensă a istoriei oficiale în care totdeauna noi am fost numai z, şi cu Uniunea Sovietică. Dar am schimb penultima zi şi până atunci am ucis evrei, ari a avut loc procesul lui Antonescu. :

COMENTATORII ADEVĂRULUI

Vasăzică, se poate

Andrei Pleșu PUBLICIST i s-a întâmplat, nu o dată, să fiu 3 Ș contrariat | de criterii- |1e dspăi e care se > decid laurea- | ii premiului Nobel pentru li-

| teratură. Mi se păreau fie nedrepte (după cum nedrepte mi se păreau o serie de eclatante omisiuni), fie strict conjuncturale, dictate de criterii exterioare domeniului. Încetîncet, am început să cred că, pentru a fi selecționat, trebuie să ilustrezi o anurnită orien-

tare politică, să te încadrezi într-o modă ideologică ren- "tabilă, să corespunzi unor standarde de „actualitate“,

nu-l validează. De ce? Pentru cănu spune niciodată „ce trebuie“. Nu ştie limbajul amabilității ipocrite, nu adoptă atitudini corect şi cochet politice, dă, suverană, cu bâta-n baltă și cu oiștea-n gard. E adorabilă şi iritantă la culme. Spune lucruri care „nu se spun“, insistă obsesiv asupra adevărurilor neconvenabile şi nu-și cântărește cuvintele în funcție de interlocutori, de împrejurări, de reguli formale. Eun perfect exponent a ceea ce aş numi sălbăticia adevărului. Totul pe un fond de candoare absolută, de timiditate cronică, din care orice pompă didactică, orice aroganță sunt excluse. Adevărul e, pentru Herta Miller, o specie a dreptății, un exercițiu de maximă, necomplezentă, sinceritate. În chiar justificarea premiului pe care l-a primit apare cuvântul „francheţe“. E francheţea careoface să apere public România când i se pare că trecutul ei recent nu e cunoscut și valorizat în Vest așa cum se cuvine, dar care o face, de asemenea, să condamne viciile inerțiale ale României, incapabilă să se reformeze, să se purifice, să-și regăsească demnitatea. Aceeaşi francheţe o face

să declare, fără menajamente abile, că bestialitatea comunistă nu e mai prejos decât cea nazistă, că îndelunga tăcerea lui Giinter Grass cu privire la tinerețea sa SS nu e în regulă și nu se potrivește cu zelul său social-democrat, sau că nu poți combate Securitatea folosind chiar cadre ale ei. Un astfel de om stârneşte mai curând antipatie: e clar că nu poate fi domesticit cu discursuri rezonabile, cu premii impozante, cu otenace so-

Premiul Nobel

nu se dă neapărat pentru cuminţenie demagogică

sau pentru experimentalisme şui. Se poate da și pentru autenticitate.

fistică a „nuanţelor“. Or, iată că i se acordă premiul Nobel. Vasăzică, se poate! Nu trebuie neapărat să fii conform cu moravurile curente ca să fii onorat la nivel suprem. Premiul Nobel nu se dă neapărat

pentru cuminţenie demagogică sau pentru experimentalisme şui. Se poate da şi pentru autenticitate. Și pentru simplul şi purul talent. Reacţiile româneşti la premiul Hertei Miller au fost... specifice. Românii au obiceiul să-şi jelească soarta crudă cândnu capătă recunoaştere universală, iar când unul din eiocapătăseenervează. De ce tocmaiel, sautocmai ea?Unii s-au exprimat deja contondent la adresa laureatei, alții şi-orevendică patriotic, chiar dacă până de curând au ignorat-o, sau au tratat-o cu răceală. Să nu ne îmbătăm cu apă rece: Herta Miller eo scriitoare germană. Eaa câştigat o înaltă distincțiepentru limba în care a scris. Din fericire însă, substanța scrisului ei e faptul de a fi trăit, până în 1987, în Banatul românesc, devenit, prin energia ei tenace, personaj de roman. Absurdul sângeros alunei dictaturi comuniste e azvârlit, astfel, în obrazul întregii lumi, iar lumea încă ezitantă, uneori, cu privire la componenta sinistră a stângii extreme, se lasă convinsă, ba chiar reacționează printr-o nobilă plecăciune. Vasăzică se poate! e i