Biserica Ortodoxă Română, acuzată de colaborare cu regimul comunist

ACENIE

Andrei Pippidi

e Al şaselea patriarh

Bine zice românul că „omul sfințește locul“. Din păcate, tot el se poartă uneori ca şi cum ar cre. a e tocmai pe dos. :

Deci, în această Săptămină Sfintă, preoţii din toată ţara-l vor pomeni în rusăciunile lor pe Prea Fericitul Teoctist, de parcă nimica nu s-ar fi intimplat. S-au mai văzut ierarhi de frunte ai bisericii românești care, siliţi de. autoritatea politică, au lăsat cirja, ca s-o reia după un răstimp de surghiun la o mănăstire. Dacă, să ne închipuim o clipă, înaltul prelat ar fi indrăznit să-l înfrunte pe dictator şi, ca pedeapsă, ar fi fost depus, nimeni nu s-ar mira să-l vadă revenind ca nr. 7, după ce a fost al 5-lea dintre patriarhii României. Dimpotrivă, l-ar fi întimpinat numai veneratie şi recunoştinţă. Dar. acum că Nicolae Ceauşescu a pierit „ca ceara de la faţa focului“ şi că tresărirea de minie şi de silă a unei naţiuni întregi a trecut şi ea, Teoctist e succesorul direct al lui Teoctist. Nu s-a retras, cum credeam că i-o cere conștiința, ci s-a strecurat doar pe locul de alături, al şaselea. „Se poate o mşine mai mare pentru biserica aceasta ?* se pot grăbi să întrebe unii. Şi, J'oamn= fereşte, altii să adauge. ridicind din umeri : „Uite popa, nu e popa“.

E mai rău decit atit, fiindcă nu e vorba de ambiția unui om, nici de slăbiciunea unei instituţii, ci de boala de care suferă societatea noastră toată. MHotărirea. a luat-o Sfintul Sinod, alcătuit din vreo 30 de ierarhi, de la mitropoliți pină la episcopi. Consiliul Naţional Bisericesc, care este adevărata adunare electivă, cuprinzind și mireni printre cei vreo 100 de membri ai săi, a fost dizolvat. „Grupul de reflertia“ care s-a însărcinat cu reforma bisericii ortodoxe române, for consultativ, exterior structurilor canonice şi, de altfel, autoales, n-a putut ajunge la un acord cu privire la persoana unui candidat la tronul patriarhal. Se pare că numai părintele Valeriu Anania a rămas neinduplecat în rezistența faţă de întoarcerea Prea Fericitului. Din partea a doi dintte membrii Locotenenţei s-au manifestat pretenţii la succesiune, cel de-al treilea mitropolit fiind prea compromis ca să-i mai dea prin gind așa ceva. Soluţia de a se rechema fostul patriarh a fost, se pare. o revendicare a unor mănăstiri din Moldova, unde Fericitul Părinte n-a lăsat numai amintiri rele. Se poate ințelege din partea unor sfinți rupți de lume. insă, după cum se vede din acest fel de a trata problema ca demisia unui simplu functionar. a fost și părerea ministrului Cultelor, DI. N. Stoicescu, urmașul lui Sviru Haret, deşi. cum se spune. „orice asemănare este cu totul intimplătoare“, a vind legături vechi cu cele mai de seamă fețe bisericești, n-a fost insensibil la măguliri, sfaturi sau presiuni. De cind prelații noştri se ocupau cu istoria. în bună înțelegere cu generalii, dl. Stoicescu a avut mult de lucru şi şi-a găsit preocupările împărtășite de Înalt Prea Sfințitţii Antonie și Nestor, bez vlădicii mai mărunți. Atitudinea pe care a luat-o ministrul angajează şi guvernul, dacă acesta nu se dezice de ea. Dar poate s-o facă. în condiţiile autonomiei bisericii față de stat? Sau, cine ştie, biserica n-o fi chiar asa de autonomă, și atunci decizia a fost totusi sugerată de laici...

Nedumerit şi îngrijorat, un credincios de rind, care nu se încumetă decit cu nespusă sfială să se atingă de un asemenea subiect gingaș, se intreabă. Şi se teme că, după decretul din 1959 care a golit mănăstirile, monahismul românesc a fost atit de distrus incit cu greu s-ar putea

găsi cineva vrednic asupra căruia să se fixeze alegerea. Şi cutează să gindească, cu experiența din ultimele două luni. ale „refluxului“, că avem de-a face cu o consecinţă a aceleiaşi imense inerţii care. în toate domeniile, a blocat drumul spre innoire.

O Studenţi în teologie țin civil) în balconul CC la 22 decembrie 2

Revoluţia întirziată a tinerilor teologi E Criza patriarhală şi rugă-

ciunile pentru rezolvare 9 Patriarhul Justin și demolările lăcaşuri-

lor de cult O Pete de cafea pe odăijiile 1.P.S.S. E Adunarea ordinară

„de bilanţ“ din 17 decembrie E Relegalizarea bisericii greco-cato-

lice nu rezolvă greaua moștenire O Conflicte locale, după exemplul Lugojului 9 .

i Teocti

venită din partea oricărui guvern aflat la putere. Î faptul că religia creştină a constituit fundamentul spirituaîn timp ce politica a

e contestate de opinia publică şi de presă. Ocolin am căutat rațiunile proced al bisericii în cazul plecării şi reveni reflecţie cu multiple consecinte în plan politic,

lor religioase semnele unei regenerări a raportului ă şi stat. O regenerare capabilă să transforme Bise

1 din urmă in într-o iş văzut ch

reprezentat în vea un

iale ale or: i patriarhului, cu

O simplă trecere în revistă a „păcatelor“ bisericii noastre ortodoxe în perioada totalitarismului comunist şi a dictaturii ceauşiste 'ar fi putut duce oricînd la concluzia venirii Antichristului şi a apropierii vremurilor apocaliptice. „„Tăcerea“ bisericii faţă de tot ceea ce se întimpla împotriva credincioşilor, neîmpotrivirea la dărimarea bisericilor, subordonarea şi colaboraţionismul unei părți a clerului faţă de securitate și partid, antrenarea. ierarhiei ecleziastice în acțiuni propagandistice ale partidului și Slugărnicia ei față de familia dictatorului, telegrame de felicitare şi adeziune, neimpotrivire la pedepsirea sau suprimarea unor slujitori ai bisericii din motive politice ş.â.m.d. toate acestea sînt lapte care cu siguranţă că nu vor lipsi dintr-o istorie postbelică a bisericii noastre, atunci cînd istoricii se vor distanța suficient pentru a nu fi acuzaţi de partipris-uri.

Revoluția golanilor teologi

Conştiinţa vinovăţiei pentru toate cele de mai sus i-a împiedicat probabil pe preoți să se alăture credincioșilor cu prilejul evenimentelor revoluţionare din decembrie. Preoții nici n-au tras clopotele şi nici n-au bătut toaca în momentele de revoltă ale populaţiei. Abia după victoria revoluţiei au iesit pe străzi. Am cunoscut un student la teologie (în anul trei sau patru) pe 22 decembrie după-amiază în clădirea fostului C.C., dar era îmbrăcat în civil. În schimb, studenți teologi şi grupuri de preoţi au invadat străzile Bucurestiului în ianuarie, unii dintre ei chemînd oamenii să li se alăture, să „protesteze“. în ziua de 12 ianuwarie. Dacă mă gindesc bine, paraleRt ul între evenimentele din 12 ianuarie în Piaţa Victoriei şi cele întîmplate pe 18 ianuarie în dealul Mitropoliei nu este forțat. Tocmai se desfăşura ședința Sfintului Sinod, cînd „grupuri de presiune“ formate din clerici şi studenţi teologi au cerut în mica pi dintre Parlament şi Patriarhie demisia patriarhului. Cu o întîrziere de aproape o lună, tinerii teologi îşi făceau şi ei revoluția lor. Ca şi în 12 ianuarie, strigau toate lozincile anticomuniste şi antisecuriste cu aplicațiune la situația bisericii și a ierarhiei ecleziastice, între „golanii“ clericali se distingea un oarecare preot din Piatra Neamţ, cu brasardă tricoloră la braț care reuşise să-i facă pe manifestanți să strige atît de tare. încît deseori din incinta Patriarhiei ieşea cite un re-

prezentant al celor aflaţi în ședință şi le spunea! că. patriarhul tocmai î demisia, apoi venea şi le spunea să mai aibă răbdare că se redactează comunicatul; apoi că se bate la maşină. Între timp, alţi preoţi mai cucernici, încercau să rezolve criza patriarhală implorînd “ajutorul divin prin rugăciuni în biserica de vizavi.

Atit revendicările stradale din Piaţa Victoriei, cît şi cele din dealul Mitropoliei au fost satisfăcute pe loc, pentru a fi ulterior anulate. Dar analogia între ceea ce s-a întîmplat în stat şi biserică se opreşte aici. Ar mai trebui spus “că mult mai puternică decit presiunea directă, a străzii, a fost cea a presei, care alături de puterea legislativă fesenistă devenise cea mai activă putere în stat. Violenta campanie de presă i-a creat zile şi nopţi de coşmar patriarhului Teoctist, spun intimii acestuia. Tot ei adaugă că presa, neobișnuită cu criteriile profesiunii practicate liber, proceda justificat de jure, dar eronat de facto, isnorînd adevărul şi nuanțele lui în judecarea relaţiilor dintre Biserica Ortodoxă şi statul comunist ateu.

O paranteză mai mult sau mai puțin utilă

În istoria bisericii creştine universale și orientale, factorii de presiune care au dus la schimbarea episcopilor au fost de două feluri: interiori-bisericeşti şi exteriori-politici.

Presiunile interioare, bisericeşti au acționat în situaţii limită, cînd existenţa religiei sau a bisericii era ameninţată de erezie sau schismă. De pildă, în 431, Nestorie, patriarhul de la Constantinopolis, a fost destituit, Spre deosebire de teologia ortodoxă, care susține că- Fecioara Maria era „născătoare de Dumnezeu“, el susținea că ea este „născătoare de Christos“ sau „născătoare de om“ Urma lui Nestorie nu s-a pierdut, pentru că în Iran s-a dezvoltat biserica nestoriană. Cel care s-a ridicat în biserică şi i-a spus că rătăcește a fost un laic, avocatul Eusebiu. Atunci, biserică a decis adunînd un sobor. La fel ar fi trebuit se procedeze și în judecarea „cazului Tecctist“, afirmă cei care au iniţiat la noi Conferinţa Națională a preoţilor ortodocși din România și care susțin necesitatea reîntoarcerii bisericii la organizarea soboricească. adică a dialogului tuturor părților bisericii. (vezi articolul Marele sobor, publicat în nr. 7 al revistei 22).

Presiunile exterioare, poli minat istoria bisericii orientale, ortodoxe, care se supusese puterii Imperiului bizantin, iar apoi celui otoman. De pildă, sfintul Ioan Gură de Aur a fost dat jos de împărăteasa Teodosia deoarece în-

e au do-

1987. Mânăstirea Văcăreşti — Biserica

drăznise să o atace pentru viaţa ei deztă şi abuzurile făcute la curte şi în politică. După căderea Constantinopolisului, patriarhii au ajuns la. discreţia sultanului, iar ceea ce conta mai mult erau peşcheşurile.

Ea Biserica pe banca acuzării

De ce a fost silit patriarhul Teoctist să demisioneze ? Dar cum ? Şi pentru care faptă? EI nici n-a provocat vreo schismă sau erezie, nici nu a criticat puterea politică. Dimpotrivă. Se spune că s-a dovedit extrem de obedient, ca şi ceilalţi patriarhi. În mod âutocritic, cei mai mulţi dintre interlocutori mi-au mărturisit -că alți capi ai bisericii au fost cu mult mai vinovaţi. Ba chiar majoritatea preoţilor.

Dar să vedem care au fost acuzatiile concrete. Oamenii bisericii şi-au iustificat patriarhul, spunînd că dărimarea bisericilor s-a declanşat încă la începutul păstoriei lui Justin (de pildă, biserica Enei), Se spune că patriarhul ar fi rezistat cînd s-a pus problema dărimării clădirii Patriarhiei. Una din surse afirmă chiar că patriarhul Justin ar fi fost chemat de Ceauşescu și i s-ar fi cerut desființarea şi dărimarea mai multor mănăstiri. Patriarhul i-ar fi răspuns preşedintelui că mănăstirile sint în evidenţa UNESCO ca monumente de importanţă istorică, arheologică și culturală internaţională. Înfuriat, Ceauşescu i-ar fi aruncat cafeaua pe hainele albe, patriarhale. Probabil că cei cu care am stat de vorbă s-au gindit că episodul caracterizează patriarhul ca. instituţie nu ca persoană, din moment ce discutind despre Teoctist. mi-au povestit de Justin.

Cu telegrama „de adeziune“ faţă de represiunea de la Timişoara lucrurile trebuie nuanţate, spun oamenii bisericii. Într-adevăr, la sfirşitul fiecărui an - se întruneşte forul suprem al bisericii Adunarea Naţională Bisericească. Si la sfirşitul anului 1989, după ce a fost aminată, Adunarea s-a ţinut pe data de 17 decembrie. Fiind o adunare „ordinară“, „de bilanţ“ a activităţii bisericii pe un an în diferite sectoare (administrativ, misionar, pastoral, editorial, cultural, relații ecumenice internaționale etc.). la încheierea ei se trimitea obișnuita „telezramă de adeziune“. Unul dintre participantii la adunarea respectivă mi-a spus că astfel de telegrame trimiteau către Ceauşescu „toate cultele“. în aceiași termeni. dar că nici unui credincios catolic sau reformat, baptist sau evreu nu i-a trecut prin cap să-şi critice ierarhia ecleziastică, aşa cum au făcut-o intelectualii ortodocşi. Toate “sursele consultate confirmă că în 17 decembrie, cînd s-a trimis telegrama la sfîrşitul lucrărilor Adunării Naţionale Bisericești, înlăuntrul acestui for nu stia nimic despre ceea ce începuse ] mişoara. De altfel, Ş

rea“ politică „de legrame, se afla la

Fotografie de EUGEN CIOCAN

cu Dincă „,Teleagă“) pentru rezolvarea „cazului Tokes“. Sursele consultate au coincis în acest punct în a susține faptul că. telegrama publicată pe 20 decembrie de către Agerpres, conţinea modificări introduse de către agenţia de presă şi Departamentul Cultelor în sensul celor petrecute la Timişoara.

Anarhie și confuzie.

Ceea ce s-a întimplat înlăuntrul bisericii după retragerea lui Teoctist de pe scaunul patriarhal este incredibil numai pentru cei din afara clerului. S-a creat o locotenenţă patriarhală din cinci membri, formată din trei mitropoliți şi doi episcopi, care a condus biserica în pe- -rioada 18 ianuarie—3 aprilie.

A urmat o perioadă de anarhie, de confuzie şi panică în cler, care se obișnuise să primească „indicaţii“ de sus. Biserica era în fapt decapitată. Deciziile fundamentale, care trebuiau să treacă pe la patriarh, nu mai puteau fi luate. Iar problemele care au apărut brusc, după revoluţie, erau probleme grave pe care biserica ortodoxă pur şi simplw le eludase, dar care, acum, prin reintrarea în normal, redeveneau probleme. Chiar înlăturarea patriarhului a generat fenomene asemănătoare în ţară. La Alba Iulia, episcopul Emilian Birdaş a fost la rîndul lui înlăturat de preoţii săi, dar în mod ilegal. Era un episcop renumit pentru relaţiile cu securitatea (i se spunea „generalul“), dar nu i s-a putut reproşa dărîmarea bisericilor. Din contră, el s-a înfățișat la București cu o listă de biserici construițe și refăcute. În mod legal nu i s-a putut reproşa nimic și a fost trimis episcop vicar la Oradea. Dar problema cea mai gravă apărută a fost cea greco-catolică, care” nu fusese rezolvată prin simpla ei relegalizare din decembrie. Atunci, s-a anulat decretul de desființare a cultului greco-catolic, dar principala problemă ce trebuia rezolvată era cea patrimonială. Greco-catolicii cereau și cer restitutio in integro, adică să le fie retrocedate toate bunurile detinute înainte de 1948, adică bisericile, casele parohiale, spitalele și instituţiile caritative, fostele școli confesionale etc. În multe locuri din Transilvania, greco-catolicii au reluat cu forta multe lăcașuri sfinte. În lipsa patriarhului, biserica nu putea lua decizii unitare. Sub puternice presiuni, la Timişoara mitropolitul Nicolae Cornel, al Banatului, a trebuit să cedeze catedrala din Lugoj greco-catolicilor care — spun ortodocşii — au exploatat autonomia lui ierarhică. Aceasta a antrenat nu numai protestele

i Sibiu, dar si la cedent. care pu Sena