1 februarie 1993

Acordul de asociere cu Comunitatea Economică Europeană

România semnează acordul de asociere cu Comunitatea Economică Europeană și statele membre ale acesteia (numit Acordul European), baza legală a relațiilor româno-comunitare, care va intra în vigoare doi ani mai târziu. Începea astfel lungul drum al României spre Uniunea Europeană.

Acordul de asociere al României cu Comunitatea Economică Europeană, văzut în presă:
România Liberă, Evenimentul Zilei, Revista 22.

Textul articolelor (transcriere automată OCR, poate conține erori):

România Liberă, 30 ianuarie 1993

UN PAS MARE SPRE INTEGRAREA ROMÂNIEI ÎN EUROPA

Acordul European de Asociere la Comunitățile Europene

de Asociere

acest nou statut.

Jată, în sfirșit, o veste în fața căreia aversiunea pe care e avem față de vorbele mari nu-si are rostul: luni, primul ministru al României, di. Nicolae Văcăroiu, conduce e importantă delegația oficială ce se va deplasa în acest scop la Bruxelles, va semna Acordul European | a țării noastre la Comunitățile Europene. Este un eveniment cu adevărat important şi, după atitea eșecuri pe plan extern, primul pas mare spre ceea ce s-a numit intrarea noastră în Europa. Prin el, relațiile României cu Comunitățile Europene fac saltul spre faza dialogului politic imstituţionalizat și. a eoperării dconomice privilegiate. Prefacem astfel handicapul, care a trezit atitea decentții, faţă de statele Trilateralei de la Vişegrad, obținind același statut cu ele din partea C.E, ȘI, în fine, părăsim acel „loc ultim“, ce ne fusese „rezervat“ şi care devenise aproape o obsesie — în relațiile Occidentului cu Europa Centrală și de Est. Nu ne rămîne decit să „exploatăm“ cit mai bine posibilitățile deschise de

EEE a ua

care

Comunitățile Europene —

Scurtă istorie

m [a 18 aprilie 1951, la Pa. ris s-a semnat Wratatul de creare a Comunităţii Europeme a Cărbunelui şi Oţelului (CECO).

E Tratatul de creare a Comunităţii Economice Europene (CEE) a fost semnat la Roma, ia 25 martie 1957. Concoraitent s-a încheiat și Tratatul privind Comunitatea Europeană a Energiei. Atomica (EU= RATOM). i

Q Țările membre fondatoaze au fost Beleia, Franța, RF. Germania, Italia, Luxemburg, Olanda. Ulterior, au aderat:

— Marea Britanie, Danemarca si Irlanda (1 fanuaris

„.— Grecia (1 fanuarie 1981),

— Spania şi Portugalia (1 Manuarie 1986),

La 17 februarie 1986 şi 28

februarie 1986, le Puxemburg, respectiv, Haga, a fost seranat Actul Unic European, prin care s-a realizat şi o uniti. care a funcţiilor executiva ale celor. trei Comunităţi, denumite da acum Comunitățile Europene.

9 Comunitățile Europene» eu o; populaţie de pesta 340 milioane locuitori, sint cea mai mars, putere comercială din lume şi a doua din: punct de vedere. industrial după SUA. Potenţialul comercial al CE. este considerabil : dețintna 200, :din comerţul mondial, C.E. exportă cu 60%, mai mult dectt S.U.A. zi de 3 ori mai mult. decât Japonia, iar importul este la același nivei cu cel ai SUA. şi de 3 ori mai rare (valoric) . decti al Japoniei.

Principalele instituții ale C.E.

“Realizarea obiectivelor ee revin Comunităţilor Europene

(Comunitatea Economică Fu-

ropeană, Comunitatea Euro-

pana a Cărbunelui și Oţelu-..

i „şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice) se asigură de către 5 instituţii de bază: -.— Parlamentul european (seci: Bruxelles, Strasbourg "şi Luxemburg) este ales prin vot direct, universal, de către "cetăţenii cu drept de vot din statele membre. Este format * din 518 membri, din care: Franța, Germania, Italia şi Marea Britanie cîte 81, Spa- "mia — 60, Olanda — 25, Belgia, Grecia şi Portugalia cite 24, Daneraarca — 16, Luxeraburg —'6. Ei sînt constituiți

a n euuuli „după afilierea politi

Principalele atribuţii ale parlamentului European : avizarea legislaţiei eomunitare si exercitarea unul control asupra. activității organelor executive ale CE. Cu un vot de cenzură, de 2/3, Parlamentul poate chiar destitui conducesea Comisiei Executive a GE.

Parlamentul este, condus de către un birou formaț din: tr-un te și 12 vicepreşedinţi. în prezent, preşedinția Parlamentului European este asigurată de către Egon Klepsch — Germania.

— Consiliul de; Miniştri (ca sediul'la Bruxelles) reuneste reprezentanții. guvernelor statelor membre ale CH, atit ps

probleme de politică generală (miniştrii afacerilor externe), cît şi pe domenii de activitate (finanţe, agricultură, transporturi. etc). Ministrii de externe sînt consideraţi drept principalii reprezentanți ai guvernelor statelor 1 Preşedinţia Consiliului de

niștri este asigurată prin rotaţie, pe o perioadă de 6 luni,

de către reprezentanţii vernelor fiecărei

liului este, exercitată de Danemarca.

Consiliul de Miniștri al C.E. adoptă decizii şi reglementări în problemele şi domeniile pentru care competențele au fost transferate organelor comunitare. Deciziile se adoptă cu unanimitate de voturi.

— Comisia Executivă a Comunităților Europene (cu sediul la Bruxelles) are ca principale atribuţii: să vegheze ja respectarea de către ţările membre a tratatelor prin care au fost instituite cele 3 comunități (CEE, CECO și EURATOM); să execute și să împună în aplicare deciziile Consiliului de Miniştri; să iniţieze și să prezinte propumeri Consiliului de Miniştri ş

sa reprezinte Comunitatea pe plan internaţional.

Comisia este formată .dintr-un preşedinte şi din 17 membri desemnaţi de către guvernele statelor membre» Preşedintele, actual al Comis este Jacques Delors —

Curtea de Justiţie are ca principală atribuţie asigurarea respectării legislaţiei şi: regle. mentărilor în conformitate cu prevederile tratatelor de instie a celor 3 Comunităţi. Este formată din 14 judecători, desemnaţi pe o perioadă de 6 ani.

— Curtea de Conturi are ca sarcină verificarea . legali. tăţii și a modului de gestionare a bugetului Comunităţii, se compune din 10 membri - desemnaţi în „unanimitate. de Consiliul de Miniștri, <“ după consultarea: Parlamentului European.

E în afara acestor înstituv ţii funcţionează Consiliul European, format din şefii de stat și de guvern ai celor 12, se reunește în mod normal: de două ori pe an şi adoptă de regulă documente, declaraţii de orientare politică generală,

Tratatul de la Maastricht

Cu prilejul conferinţei înterguvernamentale privind Umiunea politică și Uniunea economică și monetară din 9—10 decembrie 1991, de ia Maastricht, s-a ajuns la un acord asupra tratațului privind Uniunea europeană. Documentul a fost semnat la 7 februarie 1992 la Maastricht,

după. care s-a trecut le patificarea sa.

Tratatul cuprinde; prevederi privină realizarea unei Uniuni politice, inclusiv. : dezvoltarea unei politici externe şi de securitate comune. De asemenea,: este prevăzută intăptuirea Uniunii economice şi raonetare (monedă unică = ECU).

Raporturile externe ale CE.

În relaţiile externe, CE. au o identitate proprie. Comunitatea are statut de observator ia. O.N.U. iar în anumite organisme specializata ale Națiunilor Unite ţările membre alu CE. se prezintă cu o poziție comună.

Comunitatea participă la întilnirile la nivel înalt între țările dezvoltate, alături de S.U.A, Japonia, Canada si unele ţări membre ale CE. (Franța, RF. Germania, Italia şi Marea Britanie) și se prezintă ca atare în cadrul « numeroase conferinţe internaţionale.

În domeniul politicii comerciale, Comunitatea funcționează ca o uniune vamală, în relaţiile cu ţările terțe aplicînd un tarif vamal comun şi o-politică comercială coraună,

Relaţiile comerciale cu celelalte ţări europene dezvoltate sînt stabilite pa baza unor acorduri de liber schimb. Recent, C.E. a finalizat negocierile cu AELS privind creavea unui Spaţiu Economic European. Cinci dintre ţările membre AEDS au formulat, deja cereri de aderare la CE.: Austria, Suedia, Finlanda, El. veţia si Norvegia.

9 Cu țările din bazinul mediteranean, C.E. a încheiat acorduri de. asociere. (Turcia, Cipru, Malta) 'sau 'de coope rare comercială cu caractee preferențial (Maroc, Wunisia, Algeria, Egipt, Siria, Liban, Iordania ' şi Israel). “ Wurcia, Cipru şi Malta au depus ce reri de aderare la CE.

Q Raporturile cu țările est-

europene su. fost: reglementa-

te prin acorduri comerciale și de cooperare economică, precum şi prin acorduri sectoriale. Dind curs interesului crescîind al acestora pentru CE. Comisia C.E. a conceput un nou tip de acord de asociere pentru ele, numit Acord European. Cu republicile în-

Relațiile României

e Un prim pas în direcţia integrării ţării noastre în structurile europene. l-a constituit adoptarea, la 7 ianuarie 1990, a Declaraţiei cu privire la importanța pe care România o acordă dezvoltării relațiilor economica: cu Comunităile Europene, stabilirea ds relaţii . diplomatice și acreditarea unui ambasador, pe lîngă Comunitățile Europene.

e După o „perioadă de îngheţ“, intervenită printr-o de. cizie a Consiliului de Miniștri al CE ca urmare a evenimentelor de la 12—15 tunie 1990, s-a înregistrat o reconsiderare treptată de către CE a poziiei sale față de România. Astfel, la 22 octombrie 1990 a fost semnat, la Luxemburg, Acordul de comerț, cooperare comercială și economică România — CE,

Da 4 martie 1991, Acordul a fost ratificat de ambele părți şi a intrat în vigoara la i mai 1991. Punerea sa în a- . plicare a atras după sine eliminarea imediată a tuturor restricțiilor cantitative discri-

minatorii și suprimarea celor nediseriminatorii la importul din Roniânia.

e în perioada 21—22 no-

tembrie 1991 a fost negociat și parafat Protocolul de comerţ, cooperare comercială şi economică în domeniul produselor siderurgice,

e La 16 decembrie 1991, Consiliul de Miniștri al CEH a hotărit desfășurarea discuțiilor exploratorii cu România, lar în perioada 19—20 maj. 1992, s-au desfăşurat: la Bruxelles lucrările primei runde de tratative, pentru încheierea Acordului de asociere a României la Comunitățile Europene.

În perioada iunie—noiembrie 1992 s-au desfăşurat încă 5 runde de negocieri şi numeroase întilniri la nivel de experți, care au permis finalizarea acestora şi parafarea Acordului de asociere, precum şi a celui interimar, la 17. notembrie 1992.

0 În martie 199%, fa invitația guvernului român, vice-

dependente din fosta U.RSS. a fost conceput un alt tip de acord, intitulat „Acord de cooperare și parteneriat“.

Comunitățile Europene: au semnat deja acorduri de asociere cu Polonia, Ungaria şi Cehoslovacia (la 16 decembrie

cu CE.

preşedintele Comisiei CEB, Frans Anâriessen, a efectuat o vizită în România. S-a semnat un acord cadru care stabilește elementele procedurale ale acordurilor de finanțare pentru executarea . proiectelo de. asistenţă cuprinse în programul indicativ PHARE pentru anul 1991 (cea. 100 mil. ECU). Pentru anul 19%, în cadrul aceluiaşi prograra, s-a repartizat ţării noastre suma de 130 milioane ECU.

€ între 14—17 octombrie 1991, o misiune CE condusă de domnul Herman de Lange s-a deplasat în România pentru a evalua nevoile de asistență în domeniul alimentar ale țării noastre pentru iarna 1991—1992. La reuniunea ministerială a ţărilor G. 24, din 11 noiembrie 1991, s-a adoptat o decizie favorabilă acordării unui ajutor de urgenţă ţării noastre.

e în. martie 1991, ministrul român al finanțelor a adresat vice-președintelui Comisiei. CE, Henning Cristophersen, cererea oficială, a Guvernului României pentru acordarea de către ţările G. 24 a unui împrumut în sumă de 1 miliard dolari. La 8. iulie 1991, s-a adoptat o decizie favorabilă privind participarea CEE cu o cotă de 50%, respectiv 500 milioane dolari, la acest împrumut. Suma a fost transferată în două tranşe de cite 250 milioane dolari.

Pentru anul 1992, România a beneficiat din partea Gru» pului. celor 24 de un nou împrumut, în sumă de 180 milioane dolari. Consiliul de Miniştri al CB a. aprobat participarea la constituirea acestui împrumut cu o sumă de 90 milioane dolari.

E Partea română şi-a exprimat. interesul în deschiderea la. Bucureşti a unei reprezentanțe permanente a Comunităţilor “Europene. Acor= dul de sediu a fost. semnat la Căi elleau, la, 20 octorabrie

Grupaj realizat de Bazil Ştefan

Evenimentul Zilei, 2 februarie 1993

Teri, la Bruxelles,

A fost semnat acordul de asociere

a României la Comunitatea Europeană

leri la prinz a avut loc la Bruxelles semnarea oficială a acordului de asociere a României la Comunitatea Europeană, relatează agenţia Rompres.

Documentul a fost semnat pentru România de primul ministru Nicolae Văcăroiu și ministrul de externe Teodor Meleşcanu. El va asigura funcţionarea relaţiilor comerciale dintre România și Comunitatea Europeană pină la intrarea efectivă în vigoare a acordului de asociere, care necesită avizul parlamentului european și rati-

ficarea de către. parlamentul celor 12 și parlamentul României.

Acordul prevede unele avantaje în _relaţiile comerciale dintre România și Comunitatea Europeană și stabilește baza pentru convorbiri politice regulate între Bruxelles și București.

România este a patra ţară est-europeană care semnează acest acord, după Ungaria, Polonia şi Ceho-Slovacia.

TONI DUMITRESCU

Revista 22, 4 - 10 februarie 1993

Bi Luni, 1 februarie a.c., la Bruxelles, primul-ministru Nicolae Văcăroiu a semnat Acordul de asociere a României la comunităţile europene, act politic suplimentat şi de semnarea unui acord interimar care se referea numai la cooperarea comercială cu CEE. Excluzind Bulgaria, România era singura ţară din fostul bloc socialist care nu semnase un astfel de acord, etapă obligatorie pe calea aderării la Europa unită. Dar lucrurile, în realitate, trebuie privite cu un optimism temperat, deoarece urmează o procedură complicată şi îndelungată. Abia peste circa un an, după ratificarea Acordului de către Parlamentul European, de către toate Parlamentele ţărilor membre ale Comunităţii şi, bineînţeles, de către Parlamentul nostru, abia atunci se poate vorbi de intrarea în vigoare.

Avantajele asocierii sînt multiple: dezvoltarea dialogului politic între părţi; sprijin concret pentru dezvoltarea economică; asigurarea cadrului pentru integrarea graduală a României-în Comunitatea Europeană.

Acordul interimar are o finalitate mai apropiată. Se prevede, în special, stoparea declinului producţiei prin măsuri de stimulare a exporturilor. Componente esenţiale ale acestui program -— controlul inflaţiei, creşterea rezervelor valutare, stabilizarea cursului de schimb etc. — creează premisele racordării economiei româneşti la „rigorile comunitare. Dacă se are în vedere că produse ale pieţei europene vor intra în România cu taxe vamale zero sau reduse, este evident că se vor stimula importurile selective, ceea ce ar putea duce şi la o creştere a calităţii produselor româneşti. Se mai speră o sporire a asistenței financiare.

Probabil cu totul întîmplător, semnarea acordului de la Bruxelles s-a suprapus unor evenimente cu implicaţii majore pentru destinul imediat al României. Eforturile pentru respectarea rezoluţiilor ONU privind embargoul pe Dunăre, plus obligativitatea îndeplinirii condiţiilor impuse de Fondul Monetar Internaţional (în acest sens o delegaţie s-a aflat în ţara noastră) sînt probe majore pentru actuala echipă guvernamentală. Meritul său constă, cel puţin pînă în acest moment, în împlinirea tîrzie a unor lucruri care nu s-au petrecut la vremea lor şi au fost de fapt

iniţiate de guvernul Stolojan. (MARIAN CHIRIAC)