Noua ortografie â/î

Noi reglementări în ortografia limbii române Academia Română a hotărit revenirea la utilizarea lui „â“ şi a formei „sunt“

e DECIZIA A FOST ADOPTATĂ CU 91 DE VOTURI DIN 94

leri, Adunarea generală a Academiei Române a dezbătut și supus la vot revenirea, în grafia limbii române, la utilizarea lui „â“ și a formei „sunt“ (suntem, sunteți). Aceste reguli ortografice, care fac. parta din „Regulile Sextil Pușcariu“, impuse de academie în anul 1932, au fost abrogate

După Revoluţie, Adunarea generală a Academiei Române a hotărit discutarea a-

cestor probleme de ortografie în toate ii-.

lialele sale din țară. În anii 1991 și 1992, la lași, Cluj, Timișoara și Craiova a fost organizată cel puţin cite o dezbatere pe această temă.

leri, majoritatea academicienilor, care au vorbit, au ținut să remarce că această ' hotărire este „un act de restituire naţională” (Dan Berindei). Doar cei doi membri ai Secţiei de lingvistică au făcut notă distinctă. Profesorul lon Coteanu a votat împotrivă, iar celălalt specialist în acest domeniu, dl. Emanuel Vasiliu, s-a abținut.

Hotărirea, cu caracter de lege, a fost aprobată în final cu 91 de voturi pentru din 94 exprimate. Fostul președinte al Academiei, de dinainte de 1989, dl. Radu Voinea, s-a abținut.

ARINA AVRAM CONSTANTIN IFTIME

„În Academia Română importantă este desființarea structurilor sovietice şi nu problema lui <⻓

A declarat Cezar Tabarcea, lector la Facultatea de litere a Universităţii București

în legătură cu hotărirea A dunării Generale a Academiei Române de a raveni la sorierea cu .„“ în loe de „i“

şi la folesirea formei „sunt“ în loe de „sint“, dl. Cezar Tabarcea. lector la catedra

de limba română a Facultăţii de Litere Bucuresti. a declarat ; „Nu este a treabă foarte fericită si nu cred că avem motive serioase ca să adontăm chestiunea asta. În Academia Română impor= tantă este desfiintarea strue: turilor șovietice şi a institutelor de cereețări care nu au niej un iba si nu problema lui mA, Cereptarea din cadrul Acaderniei nti mai poate (i analizată și conlată după mode! sovlețic. caz în care eercetătorii sint niste amăriti funetianari. Ca să nu se observe acest lucru, deturnăm atenția sore nroblema lui

„Am“, Protesorul universitar dr, Vasile Arvinte. de la Fa eultatea de Litere a Universi» tății „Al. 1, Cuza“ laşi, este de părere că „actuala Acade» mile vrea să-si construlaseă » glorie desartă prin sehimbarea ortografiei“. „E pierdere de timp“. a precizaţ domnia sa. (Nord-Est Press)

PUCI ORTOGRAFIC LA

OANA ARMEANU

Adunarea Generală a Academiei Române din 17 februarie 1993 a hotărît schimbarea ortografiei folosirea lui â în interiorul cuvintelor şi a formei sunt în locul lui sint. Propunerea line conducerii Academiei şi datează de la începutul anului 1991. În acest interval, proiectul a fost supus aprobării Secţiilor de filologie și științe istoriee ale aie aael (Secţia de filologie l-a adoptat cu 11 voturi pentru şi unul contr acad. lon Coteanu) și dezbaterii de către institntele de specialitate din țară. De asemenea, a fost consultat romanistul snedez Alt Lombard, membru de onoare al Academiei Române, Atit di Alt Lombard, cât şi lingviști români s-au pronunţat pentru menținerea vechii ortografii, aducînd argumente de ordin ştiinţific, dar şi economic (imensa cheltuială necesară pentru reeditarea tuturor manualelor şcolare, pentru modificarea publicațiilor, a masinilor de scris, a indicatoarelor, a Spice etc.) și politic (în Basarabia s-a revenit la scrierea cu alfabet latin în 1989; cînd s-a adoptat ortografia românească în vigoare),

Ca toate acestea, în Adunarea Generală din 17 februarie a.c. s-a adoptat această hotărire, prin vot nominal, deşi singurii lingviști ai Academiei au fost împotrivi: acad. lon Coteanu — contra și acad. Emanuel Vasiliu — abţinere, Propunerea acad. lon Coteanu de formare a unei comisii de i care să studieze problema în amănunt şi a cărei decizie să fie adoptată de Adunarea Generală, propunere susținută și de acad. Emanuel Vasiliu, nu a fost nici măcar sapă la vot. De altfel, conducerea Academiei a impus aplicarea noii ortografii de către administraţia Academiei și

ublicaţiile acesteia (Academica) încă din cursul alui 1 deci înaintea adoptării hotăririi în Adunarea Generală.

Modul de aplicare a Hotărârii a fost stabilit de Prezidiul Academiei, din care nu face parte nici un lingvist, sub forma Regulilor “Sextil Puşcariu”. Aceste reguli nu reprezintă de fapt revenirea la ortografia din 1932, așa cum s-a motivat;

ele nu s-au aplicat niciodată, fiind doar o propunere intermediară a lui Sextil Puşcariu.

Institutele de ligvistică au protestat în chip firesc împotriva modului de are a hotăririi și a desconsiderării lingviştilor. DI. acad, Mihai Drăgănescu, preşedintele Academiei Române, susținătorul proiectului de schimbare a ortografiei, a fost acuzat de către o parte ji lingviști că ar încerca o diversiune politică, cu scopul de a da o aparență anticomunistă activității Academiei, de foarte multe ori învinnită că şi-ar fi menţinut vechile structuri. .

Dincolo însă de scopul cu care a fost inițiată schimbarea, nedumereşte felul în care ea a fost impusă, împotriva părerii sp ecialiitai, Dacă jezlle ortografiei se supun ia vot, pe motiv că limba este a întregului popor, nu mai e decăt un, pas pînă la votarea legii gravitației, a cărei sferă de interes e chiar mai. re

tă fiind rezistența manifestată de opinia publică faţă de această schimbare, se pune întrebarea: prin ce mijloace.

vom i obligați i o respertăm cu toţii? les că Academia Română nu are, deocamdată (conform Constituţiei), re; a da legi. ”

entru precizarea punctelor de vedere diverse, ne-am adresat d-lor acad, Ion Coteanu și Emanuel Vasilin, d-nei Mioara

Avram, d-nei loana Vintilă-Rădulescu și d-lui lon A. Florea de la Institutele de specialitate din Bucureşti şi Iaşi, precum şi d-

lui acad. M, Drăgănescu, care ne-a pus la dispoziție stenograma comunicării domniei sale din Adunarea Generală din 17

februarie '93,

OPINIA PREŞEDINTELUI ACADEMIEI ROMANE

Acad. MIHAI DRĂGĂNESCU, inginer

- fragmente din stenograma comunicării din 17 februarie a.

“În acest secol a fost un fapt istoric excluderea noastră de la viața cultural-spirituală a popoarelor occidentale, lucru urmărit cu intenţie până şi în Academia Republicii Populare Române şi Republicii Socialiste România, inclusiv prin deformarea grafiei limbii române pentru a o îndepăria de a celorlalte limbi romanice. S-a urmărit o rupere a limbii române de celelalte limbi romanice şi ceea ce s-a impus în 1953 era considerat numai un început.”

“Schimbarea ortografiei limbii române în 1953 a avut ca principali inspiratori, sub influențe care nu mai trebuie amintite, pe Leonte Răutu, Mihail Roller și chiar Iosif Chișinevschi.”

“Academia Română are datoria să scoată din limba română un cap de pod străin și oricât ne-ar acuza de diversiune politică anumiţi lingviști, care se pierd în argumente șubrede, noi intelectualii din Academia Română vedem pădurea şi nu copacii. În 1953 limba română a fost poluată, iar noi avem astăzi capacitatea să înlăturăm această poluare.”

“Astăzi Academia Română nu mai poate fi sus neocomunism. În mod liber și conștient poate hotărî ceea ce est necesar pentru îndreptarea ortografiei limbii române, | într-adevăr lingviștilor să facă propuneri ulterioare pentru ori aspecte ortogralice pe care le vor considera necesare și de ceea ce se sugerează de re membrii Academiei Române.

“În rest, deoarece mai sunt probleme în ortografie, să aşteptăm propuneri din partea Institutelor de lingvistică, care să [ie supuse, prin procedurile fireşti, Adunării Generale a Academiei spre aprobare. Dar în chestiunea lui  și sunt să luăm 0 hotărâre acum, spre a nu mai [i ți de haos, care de altfel nici nu există. Îmi pare rău, dar punctele de vedere ale lingviştilor care se declară împotriva lui â şi sunt nu sunt convingătoare, din contră, sunt superticiale şi în fond neargumentate.”

“La Iaşi s-a elaborat o moțiune. Aici se cere ca specialiştii să-și spună cuvântul hotărâtor asupra ortografiei! Care specialiști? Corifeii lingvisticii româneşti și-au spus odată cuvântul în problemele ortografiei. $ IS

“Să nu conteze (...) modul în care poeţii scriu şi doresc şi astăzi să scrie în limba română? Sau scriitorii, în general? Să nu conteze factorul estetic în grafia şi vorbirea limbii române, când este evidentă inestetica acestui «îi»?

“Limba română (...) a fost creată de întreaga cultură română și nimeni şi nici un grup de specialitate, fie el şi din domeniul lingvisticii, nu poate s-o transforme de unul singur sau s-o menţină în tipare. care nu i se potrivesc. (....) Academia nu a delegat până în prezent lingviştilor drepturi depline și suverane asupra limbii române literare și bine a făcut deoarece sunt şi rațiuni mai înalte ale limbii decât formalismele scientizante uscate. (...) Atunci cum este posibil ca în numele unui scientism îngust să fie mistificate generaţii și generații de tineri români şi să decretăm «legi ale naturii» în lingvistică?”

ectată de e strict ând

Dr. IOANA VINTILĂ-RĂDULESCU Cercetător principal |, Institutul de lingvistică, București

66 % î din i?

Dacă presa ar fi reflectat desfăşurarea — simptomatică pentru ce se petrece azi în societatea românească — ultimei ședințe a Academiei, lucrurile ar fi devenit clăre pentru multă lume. Membr Academiei au fost puşi în faţa faptului împlinit: Hotărârea fusese luată și chiar aplicată de a început. | Nu s-a supus la vot, cum ar fi fost democratic, propunerea de a se discuta problema în cunoştinţă de cauză, pe baza studiului efectuat de o echipă de specialişti din domeniile implicate, a căror obiectivitate să fie deasupra oricărei îndoieli. Cei prezenţi nu s-au întrebat cui folosește această grabă şi au luat de bune afirmaţiile din raportul citit de acad. M. Drăgănescu, bazat pe sloganul că ortografia este un bun al maselor populare, deci cine ştie să scrie este şi “ortografist”. Tocmai unii dintre reprezentanţii de seamă ai “epocii lui Pericle” au supus pe cei ce şi-au asumat răspunderea de a decide în acest domeniu unei presiuni psihologice care acţionează şi în afara Academiei: această revoluţie culturală are ambiția de a-şi asuma meritul “procesului comunismului” într-un domeniu în care nu are ci Europei de latinitatea noastră (în locul nescrisei istorii eşti a Transilvaniei). Astfel se manipulează

a nu fi înfieraţi şi ci, ca la o plenară proletcultistă pe | dos, drept comuniști sau chiar duşmani ai poporului | Această mentalitate dictatorial

« disciplina de partid a lui  din a! Că nimeni nu ştie exact ce s-a votat se vede din faptul că nu s-au sesizat contradicţiile, voite sau nu, din Hotărâre, iar acum în numele conducerii Academiei o eminenţă cenușie difuzează, ca facultative, şi alte norme (care prevedeau excepţii de la regula absolută votată), sporind şi mai mult haosul pe care ea l-a provocat. Hasdeu trebuie într-adevăr invocat, însă pentru a arăta din nou unde e putred mărul și la ce duce orthonerozia. Unii se întreabă dacă se mai poate face ceva acum, tăvălugul odată pornit. Desigur, dacă se vrea. Forurile supreme de decizie pot sista aplicarea acestei Hotărâri izvorîte dintr-o ordonanţă a guvernului Roman, pentru a se elabora temeinic, îi spiritul Constituţiei, o lege privind normele scrierii. limbii naţionale — singurul act care, juridic, poate fi obligatoriu pentru toţi cetăţenii țării.

ăuta şi al convingerii |

-dință a unora şi se inoculează altora teama de |

-a manifestat şi prin | -a putut cere socoteală unui academician de |

SONDAJ DE OPINIE EFECTUAT DE SOCIETATEA DE ŞTIINŢE FILOLOGICE

Au fost chestionate 2.100 persoane: cadre didactice, elevi, studenţi, cercetători, scriitori, gazelari etc. Au opi 1) pentru o ortografie cit m: pentru o ortografie complicată fără opinie

imptă - 1787

2) consideră inoportună o modificare a

ortografiei 1507 o consideră oportună 236 s-au abținut E 218 3) pronunță sînt 1803 pronunță sunt 42 pronunţă cînd într-un fel, cind într-altul 8

Dr. ION A: FLOREA cercetător principal Institutul de Filologie Română "Al. Philippide”, laşi

În urmă cu doi ani, la Institutul de Filologie Română “Al. Philippide”, la care lucrez, s-a primit, pe cale administrativă, Raportul d-lui academician Mihai Drăgănescu, preşedintele Academiei Române, asupra unor îndreptă ale ortografiei limi â Adunarea Generală a Academiei Române.

Citindu-l cu atenţie, am sperat, cu naivitatea provincialului, întîmplător şi familiarizat cu domeniul abordat, că inexactităţile, omisiunile şi şubrezenia argumentelor pe care se bazau propunerile, de “îndreptări ale ortografiei!” erau rezultatul firesc al necunoaşterii istoriei limbii române, a istoriei ortografiei româneşti în general și a momentelor 1932 şi 1953 în special.

Am crezut că raportorul nu ştia că sunetul [î] nu provine numai din [a] latin, ci şi din oricare dintre celelalte patru vocale, ca şi din substratul traco-dac; că nu ştia că acest sunet, propriu limbii române, atunci cînd apărea în împrumuturile din vechea slavă, maghiară, bulgară, sîrbă, turcă sau greacă, nu provenea din acele limbi, ci era produsul: adaptării fonetice a acestor împrumuturi la specificul limbii române. Am crezut că nu îşi dădea seama că reintroducerea lui â (din a) în interiorul cuvintelor, paralel cu păstrarea lui î (din î) la iniţială şi în finala unor verbe, că, deci, folosirea a două litere pentru un singur sunet este o. complicare inutilă a scrierii, fără fundament teoretic, şi cu implicaţii practice dintre cele mai păgubitoare, nu doar material. Mersul de la simplu şi coerent la complicat şi ilogie nu a fost niciodată propriu nici unui moment din evoluția ortografiei româneşti, cum nu a fost propriu, pe cât ştiu, nici vreunei reforme ortografice din alte limbi. Am trimis aceste observaţii, solicitate de altfel, la Academia Română, la 12 mantie 1991

este în firea limbii române”, propunindu-ne

venirea la sunt, suntem, sunteţi, în loc de nt, sîntem, sînteţi, am crezut că Domnia-Sa nu ştia că de făpt Sînt — foarte “în firea limbii române” — e singura formă moştenită din latină în română, că sunt (sânt) este La origine o grafie ctimologizantă, veche de abia 0 sătă de ani pentru rostirea sînt şi că la început a fost doar o rostire (greşită sau pedantă), influenţată de grafie

În acelaşi an, în noiembrie, Institutul a organizat, conformându-se solicitării Academiei Române, 0 largă dezbatere publică, masa rotundă “Ortografia limbii române — trecut, prezent, viitor”, la care au participat numeroase; cadre didactice din învățămîntul universitar şi, din cel preuniversitar, cercetători, filologi şi alți intelectuali din Iaşi, Chişinău, Cernăuţi şi București. În urma referatelor şi a discuţiilor, a rezultat o moţiune prin care solicitam, sprijiniți de argumente de specialitate, dar şi din domeniul mai larg al culturii, conducerii Academiei să nu pună în aplicare, pripit şi fără motive temeinice, cele două propuneri de modificare.

Un rezumat al reuniunii și moţiunea (apărute, în “Cronica” nr. 31/1991), ca şi toate lucrările - (publicate în broşura Ortografia limbii române — trecut, prezent, viitor, Institutul European, laşi, 1992, 126 p.) au fost înaintate oficial d-lui preşedinte şi celorlalți membri ai conducerii Academiei Române. Credeam că vom primi vreun răspuns, fie şi unul argumentele;

ACADEMIE

Puşcariu susţinut în februarie :32 în Academia Română şi aprobat inițial de aceasta Am crezut că adevărul, chiar aşa ponosit şi monoton Cum pare, va putea face lumină pină şi în cel mai întunecat ungher. Acum cred doar că trebuie să-l slujesc mai departe tocmai pentru că nu- este atit de asuprit.

mai regretabilă, cu cît noi arătam că simplificarea ortografiei din 1953, lăsînd Ia o parte preambulul acut politizant care i-a derutat nu numai pe nespecialişti, nu este decit, în cele două puncte incriminate acum de Academia Română, aplicarea proiectului Densusi

Acad. EMANUEL VASILIU, lingvist

Domnule academician, atitudinea dumneavoastră față de schimbarea ortografiei a nedumerit. Sînteţi considerat unul dintre inițiatorii acestui proiect, totuși atunci cînd | el a fost supus la vot în Adunarea Generală a Academiei v-aţi abținut. Ați putea să vă precizaţi poziția?

N-aş spune că sînt unul dintre iniţiatorii aprobat. Proiectul a fost supus dezbaterii lor de filologie şi literatură, respectiv ştiinţe istorice, Şi eu am votat atunci pentru, fiindcă m-am gândit că e un fel de repunere în | drepturi a ortografiei vechi, samavolnic modificată în 1953. Personal nu cred că e bine să se schimbe de prea multe ori ortografia, ca de altfel orice regulament. cu atit mai mult cu ci schimbările care s-au propus nu sint totdeauna fondate ştiinţific, Părerea mea e că nu se recunoaşte mai uşor romanitatea limbii române prin folosirea lui  în locul lui î. Mi-am zis însă că nu e nici 0 catastrofă dacă proiectul se aprobă în Secţie, urmînd ca ulterior să fie, discutat de specialişti. Ceea ce mai apoi m-a surprins Şi pus pe gînduri a fost faptul că multe cenire universitare I-au respins, deşi mă aşteptam să fie primii cu un fel de entuziasm, Am văzut şi sondajul de opinie realizat de Societatea de Ştiinţe Filologice şi am constatat că exista o mare opoziţie faţă de acest proiect.

“Totuşi cred că ce s-a făcut, s-a făcut. Hotărirea Academiei este aceasta şi trebuie să o respectăm.

Sînteţi unul dintre cei doi lingvişti punctul de vedere al specialistului?

Propunerea de schimbare nu s-a făcut pe baza faptului că s-ar introduce o ortografie mai ştiinţifică. E de discutat în ce măsură e fundamentată ştiinţific revenirea la vechea ortografie. Oricum, e nevoie să se gîndească bine lucrurile înainte de a se lua o hotărire, pentru că nu are nici un rost să introduci 0 schimbare nejustificată ştiinţific, ca să dărimi O normă nici aceea pe deplin justificată, dar care prezenta mari avantaje practice. De aceea m-a deranjat graba cu care s-ău luat oale aceste decizii, atit proiectul, cil și hotărirea Academiei, şi atunci cînd dl. academician Coteanu a propus în Adunarea Generală formarea unei comisii de specialiști care să analizeze problema și să decidă în cunoştinţă de cauză, |-am'susţinut. Însă propunerea domniei-sale nu a fost luată în considerare și s-a trecut direct la votarea

ui proiect, ci unul dinire cei care l-ai

schimbarea din

Academie. Cum priv

proiectului. Așa se explică şi abținerea mea de la vol.

Dr. MIOARA AVRAM cercetător principal, Institutul de lingvistică, Bucureşti

Cap de pod străin?

Una dintre cele mai aberante idei lansate cu privire la ortografia din 1953 este aceea că scrierea cu litera î în interiorul cuvintelor ar reprezenta un element de rusificare sau slavizare, a limbii române. Întreținută de interese politice şi de lipsa de cunoştinţe, această idee are curs de. patruzeci de ani în cercuri mai mici sau mai mari, N-aş fi bănuit niciodată că ea poate avea credit şi în cercuri academice și, mai mult, că poate Îi repetată cu încăpăținare după ce s-a atras atenţia asupra erorii. Din păcate, raportul din 17 februarie a.c., al dlui acad. ing. Mihai Drăgănescu, dorind să obțină cu orice preţ victoria lui â în războiul celor două litere, a uzat din nou de această acuzaţie tare, menită să reducă la tăcere pe opozanți. Domnia sa numește litera î “un cap de pod străin” prin care “limba română a fost poluată”.

Falsitatea acestei afirmaţii ar trebui să fie evidentă pentru oricine are cunoștințe cît de vagi despre limba rusă, unde litera respectivă nu are cum să existe penru simplul motiv că rusa se serie cu alfabet chirilic. Ce au limba rusă şi alte limbi slave este sunetul [î], pe care îl notează cu litere complet diferite de litera românească și care la transliterarea internaţională în alfabet Tatin se redă prin 3 (cum se şi scrie. în polonă). Asemănarea de sunete este o realitate, indiferent de felul cum se scrie vocala în cauză în ortografia limbilor care 0 posei asemănător cu [î] din română nu se găseşte doar

în rusă şi alte limbi slave, ci şi în portugheză, care este limbă romanică. În ce priveşte litera î, ea se regăsește, cu altă valoare (anume de [i]), în orografia limbii franceze, deci litera nu are nimic neromanic. De altfel, dacă ea ar fi un corp străin pentru limba noastră n-ar trebui acceptată în nici o poziție!

Unii acuzatori mai versaţi evită greșeala grosolană de a eticheta litera î în sine drept element Tusesc, dar nu renunță la acuzație ca atare, ci 0 orientează spre actul de înlocuire a lui â cu î, considerat un act antipatriotic de ascundere a latinizăţi limbii române. Se citează cîleva cuvinte dintre cele în care vocala în discuţie corespunde unui a latinesc, pentru a se suține că numai litera â ar demonstra originea latină a acestora. Cind li se arată că regulile de distribuție a literelor românești î şi  sînt departe de a corespunde perfect etimologiei, chiar și numai la cuvintele moștenite din latină, întrucât vocala românească provine din cinci vocale latinești, iar notația propusă este uneori exact opusă etimologiei (de ex. î pentru lat a în înger din angelus și â pentru lat. în râpă din ripa) sau cînd se relevă și anacronismul acestui (pseudo)etimologism ortografic, lingviştii sînt învățați că nu e vorba de o regulă etimologică, ci de una poziţională. Atunci cum mai rezistă logic acuzaţia de rusificare, metafora cu capul de pod străin?

Împotriva aberaţiei citate pledează întreaga istorie a luptei pentru î ca semn unic în notarea celei mai închise vocale centrale româneşti Această istorie este însă prezentată în mod denaturat, cu eludarea unor momente semnificative (de ex. congresele filologilor români din 1926 şi 1927) şi a numelor de lingviști români (A. |. Philippide, Ovid Densusianu, A. Scriban, de ex.) şi străini (marele romanist suedez. Alf Lombard) desființa acuzaţia. Dar poate că toi aceși

în categoria [aimoaselor “agenturi”!

Acad. ION COTEANU, lingvist

— extrase din stenograma Adunării Generale a Academiei din 17 februarie 1993 —

“Dumneavoastră trebuie să recunoaşteţi, desigur, dorința firească a specialiştilor de a se discuta în primul rînd cu specialiştii în această problemă. Moţiunea (de Ia lași, din 8 noiembrie 1991, n.n.) mura fost luată în seamă de adeptii reformei, care pun în prealabil o condiție: «ori acceptaţi să introduceri pe â în interiorul cuvîntului, ori nu stăm de vorbă». Mi se pare că nu este corect. Cea ce s-a discutat la Iaşi s-a rediscutat la Timişoara, Cluj și Craiova. 'Toţi Lingviștii au fost de părere că această parte din moţiunea de la laşi trebuie respectată, Nu s-a luat în considerare nici acest lucru”

“Vă rog să fiţi de acord ca propunerea de la lași, reluată la Cluj, Craiova și Timişoara, să fie acceptată de dumneavoastră şi să numim 0 comisie formată din specialişti care să reprezinte institutele de profil ale Academiei Române și ale Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, precum și institutele de învățămint superior de profil și din alte domenii ale ştiinţei. Această comisie Î4 fie însărcinată să analizeze foarte atent toate problemele pe care le pune astăzi ortografia română, nu numai A şi î. Şi să nu i se spună: «Dacă nu acceptaţi acest lucru, nu stăm de vorbă!». Dacă unui om de ştiinţă îi pui o asemenea condiție, el nu o poate accepta."

Grupaj realizat de OANA ARMEANU

Aşa cum precizam în numărul 8/1993 al revistei “22”, pînă la închiderea ediţiei (23 februarie, ora 21) nu primiser caseta video promisă de di. Paul Goma, singura în măsură să lămurească dacă di. Lucian Pintilie a pronunțat la Televiziunea franceză fraza “Am făcut și eu ca toată lumea...

Astăzi 24 februarie, ora 14, sîntem în măsură să precizăm următoarele:

1. La solicitarea redacției, dl. Paul Goma ne-a comunicat faptul că fraza în discuție într-adevăr nu există în nici unul din interviurile date de dl. Lucian Pintilie la Televiziunea franceză.

2. Cerîndu-și scuze revistei “22” pentru situaţia creată, dl. Paul Goma a admis că atribuirea acestei fraze inexistente, “Am făcut și eu ca toată lumea...“, d-lui Lucian Pintilie constituie o calomnie.

3. Regretînd cele întîmplate, redacția revistei +22” îşi exprimă scuzele de rigoare d-lui Lucian Pintilie pentru prejudiciul moral cauzat.

Redactor-şef GABRIELA ADAMEȘTEANU

HAKESPEARE LA ODEON

Probabil că în Occident penuru aceste câteva rînduri ar trebui să cer sau âș primi, fără a cere, o mare sumă de bani... Pentru că aceste rînduri pe care revista dumneavoastră a avut amabilitatea de a le găzdui nu sunt o cronică, ci pur și simplu o reclamă.

Am văzut cîteva repetiţii, o generală şi premiera. Am descoperit prea tirziu această minune (0 bucurie care ar fi putut să-mi umple cu soare multe zile întunecate). Prea puţine dimineţi mai rămăseseră pînă în ajunul premierei. După prima întilnire mă trezeam în fiecare dimineaţă cu o singură dorinţă: să ajung cît pot de repede la Odeon; să mai văd încă ceva; sau să văd ce văzusem şi cu 0 Zi înainte dacă așa se nimerea.

Un anume fel de egoism, de zgiîrcenie păcăloasă care mă îmbogăea secret în fiecare zi cu cîte o respirație adîncă şi curată pe care abia aşteptam s-0 apuc şi s-o Vir în sacul meu de umăr și să-l strâng apoi bine la gură după ce avusesem grijă să-l scutur şi să-l golesc. În nici o cută nu mai rămăsese — pentru că nu mai avea ce căuta — vreo fărimă de invidie peniru curajul unor creatori care — fără îndoială văzuseră la Bucureşti spectacolul lui Richard Eyre cu lan Me Kellen, şi care apucaseră totuşi cu vîrful degetelor și apoi cu dinţii acelaşi text

Aproape îmi pare râu că ai spectacolul a ieşit, că se va juca de-acum încolo numai pentru public.

Sigur, desigur, mîndria bucuriei mele este şi una de rudenie - o rudenie de sînge şi nu de cumetrie, O bucurie născută de prietenia veche cu cîțiva dintre realizatorii importanţi ai acestui spectacol. N-are rost să-i numesc însă pentru că acum adînc și trainic — sper — am senzaţia — că sînt prietenă de-o viaţă cu toți guarzii pe care i-am văzut pentru prima oară pe scenă și care nici măcar nu sînt încă actori.

Richard al III-lea la Odeon este mindria şi certitudinea speranței mele nesmintite în viitorul teatrului românesc pe care prea multe guri știrbe se prefac a-i purta de grijă.

Dragii mei oameni obișnuiți şi normali mergeţi să vedeţi acest spectacol. Nu veţi pleca nici mai bogaţi, nici mai înţelepţi, ni mai “spectatori de elită” — veţi ieşi poale la fel cum aţi intrat, dar puţin mai mîndri că evenimentul la care aţi fost martori s-a petrecut în cinstea domniilor voastre azi, în România, la începutul anului 1993.

DAN

Galeriile Catacomba. ianuarie: februarie. Florin Mitroi — pictură și obiect. | Artistul, pictura artistului și subiectul | 1 picturi aristulu se definesc reiproc, la fel de Clar şi ferm. | -- Repenoar de subiecte: topor, cuțit, peisaj, | portret, formă împachetată, ulcior tunînd apă. | Topor după topor. Fară detalii inutile, forma devine clară și simplă. Suprafețele sint | delimitate de un contur negru, exact. Lumina vine dinlăuntrul culorii. Toporul nu e, la 1 Mitroi, în repaos. Topor înfipt. Viril. Fără | nuanţa liricoidă: — topor-lemn-codru 1 exănuliiecicomăni şi fără ironia: Lopor — cori de topor. | Celelaite subiecte sînt tratate la fel de ferm. Ă

Singurul punct în care anistul cedează un. | pic spectaculosului este obiectul-obiect. Lopeţile-chiar-lopeţi şi totuşi nu numai lopeţi. Pictate evident decorativ, prea frumos și prea | auriu, lopeţile devin prea la suprafaţă | prețioase. Se complică. Poate pentru că, spre | deosebire de masculinul topor, lopaa e aici. | feminină E Concluzie: ulciorul toamă apă în cană. În Î programul ortodox al Catacombei, Mitroi se ie în primul rînd ca persoană.

Galeriile Catacomba. martie-aprilie. Aurel Vlad - sculptură-instalație “Voiam să tai un copac, să-l fac scânduri, şă văd ce suprafață poate să ocupe un copac.” În 1988, Aurel Vlad a expus prima dată un trafor de hinie; dintr-o suprafață plană, anistul a decupat un personaj pe care I-a scos un pic în relief. Hârtia a devenit apoi lemn și mai apoi metal. Din “Obiecte bizantine”, lucrările s-au transformat în “lente”, “Troiţe”, “Piete”. _. Anistul nu-și neagă afinităţile, dimpotrivă: “În atelier am pe pereţi fotografii cu troițe | Wărăneşti. Le-am pus să se vadă”. Lucrările lui ] Aurel Vlad sînt, în această expoziţie, tentale de dimensiune, mai complicate, mai baroce. Sculptura devine instalație. | Nu doar tradiţia țărănească a cioplitului în | lemn (porţi, garduri), nu numai tradiția | eligioasă (piete, crucificări, troițe), i și tradiţia tîrgurilor populare “la Moși” îl interesează pe antist: lumea naivă a copilăriei, | | kitsch-ul, “o lume foarte aproape de om”, | | erotescal și sublimul, bucuriile primare | “Dacă obiectele: mele au ceva din această | atmosferă mă consider mulțumit.” Il | Aurel Vlad îşi închide lumea religioasă, | | tradiţională, “la Moşii” într-un spaţiu | | rectangular. Garduri. Sapate, giriate, “câe un | pic de culoare”, toate temele artistului se | regăsesc aici. Centrul devine margine. | | Instalaţia devine suprafață. Plinul e înăuntru. | p Golul e plin. ] Artistul e astăzi în preajma unor mari |

| înscrie

| tentaţii (decorativismul excesiv, prea multul) şi a unui pericol: creștinismul de salon. Cît timp va reuşi să-și strunească demersul, să ămină sincer, cum e în această expoziție se | va pstra pulemic,nemoleşit

| Noul Ierusalim la Arhitectură. 1 februarie: martie. Atelierul de creație ortodox. Adică Marian Zidaru. 1 9OAistul nu e lipsit de calităţi, căci luate | independent, unele lucrări șînt interesante: | crucea curbată, acoperită de pînză, sau | icoanele-icoane (posibil create sau inspirate de “Zidaru jr). Dar. Dar, obiectele “bune” nu sint | sustinule de ansamblu | “O aiuritoare debandadă guvernează | | expoziția în concept (împerecherea formulelor | datate de artă contemporană cu mijloace | conservator-onodoxe) şi în panotare (prea | multe lucrări într-un singur Spaţiu). Zidanu vrea să ocupe prea zgomotos zona. | | smezită a onodoxiei Mulţi ochi, multe aripi, prea mulți ochi, p rea multe aripi. 1 PS'Cum serpoate împăca un titlu gen | | “Sfintul...” cu însemnul “hîrtie Carson”? | | Trebuie să fie neplăcut să constaţi (dacă | | Zidaru va vrea să constate vreodată) că orci | de mare supralată ai umple cu hcrăr şi ici | de mar, de spectaculoase ar fi acestea, oricât | de teribil-ingenios ar fi melanjul între credință | | şi expresie, deci să constați că acest zgomot | | Mu acoperă o palmă de icoană veche pe sticlă. — | ta de care Zidaru nu va |, a. Apoi. | Dacă e sectar în credință, Zidaru vrea să | | devină acum sectar şi în antă. Ceea ce face va. | rămine de observat în continuare, deşi, conform urgențelor Bienalei de la Veneţia, s-ar : înscrie la capitolul Maladii. 1

Pentru transpunerea îi faptă a lui „“

Academia dictează măsuri concrete.

O ZIARELE TREBUIE SĂ-I ADOPTE FE

Academia Română a emis un Comunicat care cuprinde măsurile de aplicare a Hotărîrii din 17 februarie 1993 privitoare la grafia cu „â” și „sunt“. Conform acestui Comunicat, ziarele trebuie să „treacă complet la gratia cu ă și sunt pînă la data de 1 mai 1993"; celelalte publicaţii periodice, pînă la 1 ianuarie 1994. Cărțile aflate sub tipar rămîn așa cum sînt, dar.în., manuscrisele din portofoliul .editurilor trebuie introdusă nova grafie,

Toate „documentele oficiale ale institu-

„A ŞI PE „SUNT" PINĂ LA 1 MAI 1993

țiilor din România” trebuie să fie scrise cu „â” şi „sunt, cel mai tirziu de la 15 aprtlie 1993. În învătămîntul preuniversitar se va trece.treptat la nova grafie, începînd cu clasa. |, de-a lungul a doi ani,'iar în învățămîntul universitar, o dată cu anul universitar, 1993/1994. Pînă la ! februarie 1994, Academia va elabora și tipări un nou dicționar ortografic.

Comunicatul este semnat de Mihai Drăgănescu, președintele Academiei Române.

GEORGE PRUTEANU

Documente pentru disputa dintre “î” şi “â”

Fără comentarii

pentru aprobarea noilor

ce trebuiau respectate.

“Cu toate că am avut la dispoziţie exemplul reformei ortografiei ruse, realizată de tinăra putere sovietică curînd după Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie (în octombrie 1918), lingviştii romini şi fosta Academie Romină nu au elaborat imediat după eliberarea Romîniei un proiect de reformă a ortografiei, pe care să-l fi supus discuţiei maselor populare şi care să se fi transformat într-o hotărire de stat şi de partid, spre a fi tradusă în viață, așa cum s-a făcut, de pildă, în R.P. Bulgaria. Din pricina acestei deficienţe a lingviştilor romini şi a fostei Academii Romine, s-a pierdut un prilej foarte potrivit de a se realiza reforma ortografiei, înainte de a fi început

igioasa activitate de tipărire, caracteristică revoluţiei culturale, din țările de democraţie populară. Dacă s-ar fi făcut

cărămixii, editată în 1953 de "Editura Academiei Republicii Populare Romine”. Ea cuprinde "Hotărirea | Consiliului de Miniștri al Republicii Populare Romine [e

limbii romine”, semnată de Gh. Gheorghiu-Dej, o “Introducere” care explică motivele ce au determinat adoptarea noii ortografii și "Regulile"

Am răsfoit-o și am reținut câteva extrase din | “Introducere”, cu gândul că vor fi utile, într-un [i moment de pauză, pe frontul răxboiului de gherilă î. purtat de apărătorii lui "î” și “sînt”.

o broșură cu coperţi

norme ortografice ale

reforma ortografiei în primii doi-trei eliberării noastre, atunci operele clas marxismului, ale literaturii noastre naţionale clasice, traducerile minunatei literaturi ruse şi sovietice n-ar fi prezentat lipsurile existente în ceea ce priveşte unitatea ortografiei. Academia Republicii Populare Romine, înfiinţată în 1948, şi-a propus, ca una dintre sarcinile sale cele mai ui reforma ortografiei. Secţ limbii, literatură și arte a Academi a întocmit un proiect de reformă care, deşi conținea unele propuneri binevenite de modificare a regulilor ortografice stabilite de fosta Academie Romînă, în anul 1932, totuşi păstra încă prea multe din inconsecvențele vechii ortografii. Înviorarea produsă în activitatea lingviştilor romîni după apariţia lucrării lui

1.V. Stalin, “Marxismul şi problemele lingvisticii”, a adus din nou la ordinea zilei - sub o formă mult mai arzătoare - problema ortografiei”.

“În anul 1860 s-a adoptat ofi Principatele Unite alfabetul latin. Din primele momente ale introducerii alfabetului latin a început lupta dintre curentul progresist, fonetic, şi cel retrograd, etimologist. Legătura strinsă dintre scrierea etimologistă şi reacţiunea care se întărea în ţările romineşti o dovedeşte faptul că curentul etimolopist, latinist, a ajuns la apogeu în sînul fostei academii, tocmai în epoca în care s-a încheiat monstruoasa coaliţie dintre burghezie și moşierime. Poporul şi cărturarii legaţi de popor n-au întrebuințat niciodată această ortografie, pentru a cărei aplicare trebuia să ştii mai întîi latineşte”.

“O ortografie mai simplă şi mai uşoară, bazată pe principiile fonetice, a fost aceea a revistei “Contemporanul” a vechii mişcări socialiste, ortografie întocmită şi folosită de lingviştii de seamă legaţi de popor, ca Tiktin și Lambrior, care au fost adepţi combativi ai curentului fonetic”.

“in general, fonetica romînească are multe trăsături comune cu fonetica limbilor slave. De aceea, pentru notarea acestor particularităţi, ortografiile slave, de ex. cea rusă, ne pot sugera soluţii mult mai bune decît ortografia limbilor romanice. Aceasta nu înseamnă o imitare mecanică a ortografiei slave; procedeele propuse decurg din însăşi realitatea fonetică romînească, atit de puternic pătrunsă de elemei i

“Influenţa grafiei ci

ce romîneşti

asupra celei latine, exercitată o dată cu adoptarea alfabetului latin, deoarece lumea cunoştea atunci și scrierea chirilică, a contribuit la îmbunătăţirea grafiei latine romîneşti. Multe din aceste deprinderi grafice moştenite din scrierea chirilică au fost încetul cu încetul părăsite, deoarece tot mai puţini cunoşteau alfabetul chirilic. Acesta n-a fost însă în avantajul ortografiei romineşti.

Cunoaşterea mai temeinică a foneticii romiîneşti ne permite astăzi să ne dăm seama că deprinderile grafice de origine chirilică (slavă) îşi au justificarea în realitatea fonetică romînească, influențată de fonetica slavă”.

“Din discuţiile duse în coloanele «Contemporanului» reiese că toată lumea e de acord în ce priveşte suprimarea lui

“Am ales forma sînt (nu sunt) din următoarele motive: verbul a fi apare, odată cu punerea bazelor limbii literare, sub formele: eu sînt, noi sîntem, voi sînteţi, ei sint. Şcoala latinistă, dorind să dea o înfăţişare latină acestor forme, a introdus scrierea sunt şi sunt la persoana a M-a plural”.

Credem că aceste extrase sunt lămuritoare, ce! puţin într-o privinţă. Reforma ortografică din 1953 a fost dictată de raţiuni politice, Grija de a lăuda influenţa slavă și ostilitatea faţă de latinitate sunt evidente. De altfel, rezultă clar că Academia a trebuit să se supună unor directive, propunând un proiect de reformă a ortografiei pe care l-a aprobat guvernul condus de Gheorghiu-Dej.

Delictul de competenţă

Academicianul |. Coteanu a fost eliberat din funcţia de director al Institutului de Lingvistică de către preşedintele Academiei Române. Ştirea a avuta un caractâr oficios şi părea *

inci lă. Se ştia că academicianul

. Coteanu s-a opus - e drept, fără succes - cunoscutei restaurații discreţionare în ortografia limbii române, restauraţie al preşedintele ginerul electronist Mihai

cărei iniţiator a fost Academiei, in; Drăgănescu, “cu merite deosebite la “introducerea informaticii în România” (Şt. i Şt. Mihăilescu, Istoria științei și tehnicii în România. Date cronologice. „Ed. Acad. R.S.R., Buc, 1985, p. 359), autor "şi al citorva cărţi de filozofie în care, ; ind să aducă în prim-planul gândiri Baie modern de “informaţie”, descoperă, după pro spuse, că acesta eine pe in gindirii filosofice moderne”. (M. Drăgănescu, Informaţia i, Ed. Acad. Rom. Buc., 1990, p.

Pentru filologi era evidentă petența academicianului M.

” în domeniul în care ţinea să cu orice preţ. Confuziile pioase

JNbă i ortugrat e, între derivare şi compunere sau derivare şi flexiune (vezi proiectul de “îndreptare” a

ortografiei române prezentat Adun: Generale a Academiei Române - din

decembrie 1991) i-au probat fără dubii radul de competenţă. Puţini închipuit însă că adevărurile ştii fi puse la vot în chiar forul ştiinţific suprem al țării şi au tratat cu omenească îngăduinţă afirmaţii rapsodice de tipul “Nu putem lăsa ortografia pe seama lingviştilor”. Ca aplicare practică a unui sistem de reguli privind scrierea corectă, desigur că nu o putem lăsa, pentru că nu numai ei scriu. Ca parte a gramaticii care studiază ţi stabileşte acest sistem de reguli, a o lăsa pe seama nespecialiştilor este o atitudine voluntaristă care poate duce uşor - cum s-a şi întâmplat la “fandaxia” că ortograma sunt este un “bun cultural”. Atunci de ce n-am cere chimiştilor să atieie explicarea arderii

prin flogisticul alchimiştilor? Nu este şi teoria flogisticului un “bun cultural” ? “Imaginaţi-vă că s-ar pune la vot

principiile termodinamicii şi că avind în vedere lipsa de energie, s-ar vota că se poate crea energie din nimic” avertiza academicianul Radu Voinea referindu-se, în noiembrie 1991, la intenţia preşedintelui Academiei Române de arși mpune propriile sale deprinderi ortografice (vezi Ortografia limbii române. Trecut, prezent, viitor. Institutul European, laşi, 1992, p.118). Şi mai puţini au prevăzut că ne vor fi impuse cu atâta uşurinţă nişte “îndreptări”

ale ortografiei care nu fac decît să caricaturizeze biiguielile ştiinţifice, de sistem,

Majoritatea au rămas însă cu gustul amar al victoriei incompetenţei, înțelegând prea tirziu avertismentul unei doamne a lingvisticii româneşti, Mioara Avram: “îndreptările” ortografiei n-au fost decît o banală diversiune.

Cine se mai aştepta ca după “victorie”. să urmeze răfuiala cu cei ce s-au opus cu bună credinţă şi cu argumente peremptorii neavenitelor “ândreptări” ale ortografiei! O minimă încredere în probitatea morală a domnului academician M. Drăgănescu excludea

îndicta,

Şi totuşi, la Congresul al XVIII-lea al Academiei Româno-Americane de Ştiinţe şi Arte care a avut loc la Chişinău în prima

arte a lunii iulie a.c., academicianul M. a numit pseudolingvişti care s-au opus schimbări ortografiei. Printre alţii, în sală se afla unul dintre cei mai mari lingviști

ntemporani de origine română Eugenio Coseriu, care semnase şi domnia sa un protest împoriva, “îndreptărilor” academice. Să fie oare majoritatea lingyiştilor români din marile centre universitare nişte pseudolingvişti? De aceea nu au loc astăzi în Academia Română, întemeiată în secolul trecut de.

filologi?

Spre sfârşitul lun publicau protestul “Solidarităţii universitare” care condamna cu vehemenţă eliberarea din funcția de director al Institutului de Lingvistică a academicianului lon Coteanu şi o considera “o acţiune punitivă îndreptată împotriva unui delict de opinie”, “procedeu neacademic şi discriminatoriu”.

Ştirea devenea astfel oficială. Dar "delictul de opinie” al academicianului |. Coteanu este, în fapt, un “delict de competenţă”, un “delict de ştiinţă”, cum a numit cineva. Toate aceste sintagme t metaforice, pentru că într-o lume normală “delictul de opinie” este un drept elementar al individului, iar “delictul de competenţă” trebuie recompensat. Singurul care ar trebui sancţionat cu severitate este delictul de incompetență.

Răspunsul preşedintelui Academiei Române la protestul “solidarităţi universitare” nu s-a lăsat aşteptat: nimeni nu a avut de suferit din cauza opiniei sale, academicianul |. Coteanu a fost pensionat pentru limită de vîrstă.

Aşa să fie oare?

Atunci de ce academicianul |. Coteanu n-a fost pensionat în 1990, când împlinise vîrsta pensionării? De ce domnul M. Drăgănescu, pe atunci tot preşedinte al

lie, ziarele

Mit At-SoRi0 Gatha

“Nobil metal nu e oţelul... ; Dar scump. destul, destul de greu

CL. Caragiale)

Academiei Române, a acceptat realegerea directorului Institutului de Lingvistică de către cercetătorii acestui institut după decembrie. 1989?

Să nu aibă Academia Română, condus de un informatician, o evii computerizată a propriilor ei membri şi cercetătorilor din institutele şi centralele de cercetare ale Academiei?

Să nu fi ştiut preşedintele Academiei (ceea ce e mai probabil) că profesorul 1. Coteanu nu a fost niciodată retribuit pentru funcţia de director al Institutului de Lingvistică? Să nu fi fost încercarea de pensionare forțată a unei alte personalităţi de prestigiu a lingvisticii româneşti care s-a opus Yindreptărilor” academice - e vorba de doamna Mioara Avram - o străvezie vendetă?

Să înţelegem că preşedintele Acad miei s-a hotărât să pensioneze pe ti oamenii de ştiinţă care lucrează în institutele Acadei Române şi au vârsta pensionării? Legea nu-l obligă să ia o asemenea măsură, de vreme ce ministrul sănătăţii a anunţat de curând exceptare: de la pensionare a membrilor Academiei Române şi ai Academiei de Medicale. Sau Ministerul Sănăt; respectă legile țării?

acă nu e vorba de criterii subiective şi oculte, atunci înseamnă că preşedintele Academiei a aplicat (cam târziu, e drept,

şi selectiv) prevederile statutului Academiei Române pe car interpretează cu logica imprevizibilă relevată de aserțiunea domniei sale: “Dacă un lucru nu este prevăzuțîn Statut înseamnă că, făcîndu-l, nu încălcăm Statutul”, Şi câte nu sint prevăzute în Statut!

Şi apoi ce înseamnă pensionarea unui savant aflat încă în plină forță creatoare? Ne putem, oare, permite astăzi pensionarea unei părți a elitei noastre ştiinţifice? Sau lingvistica nici nu e o ştiinţă, aşa cum crede preşedintele Academiei Române care vorbeşte despre “domeniul ştiinţei” şi “domeniul umanist”? (vezi propunerile “profund nedemocratice” pentru viitoarele alegeri în cadrul Academiei, propuneri care au provocat riposta întemeiată. a academicianului Radu Grigorovici, vicepreședintele Academiei Române, în murmărul din 22-28 îulie al revistei +33).

Să fi ajuns chiar şi în Academie orgoliul mai tare decît competenţa? Să fi ajuns Chiar şi aici competența un delict? Să nu aibă oare leac “narcisismul academic” al preşedintelui nemuritorilor. noştri? Să nu se mai poată face oare nimic?

Conf. univ. dr. loan Cârâc, Universitatea “Dunărea de Jos” din Galaţi