Se încarcă imaginile...
Sursa: Jurnalul Național, 17 noiembrie 2006
Sursa: Jurnalul Național, 16 noiembrie 2006
Sursa: Jurnalul Național, 15 noiembrie 2006
Textul articolelor (transcriere automată OCR, poate conține erori):
16 | SPECIAL - REPORTAJ
Jurnalul Naţional Vineri, 17 noiembrie 2006
CADOU DE LA QADDAFI | DOUĂ MILIOANE DE TONE DE CIME
NT IMPORTATE DIN ROMÂNIA m EEE
De la Ceauşescu la Băsescu
Despie liderul libian, Moammer AL-Qaddafi, şi primirile pe care le face şefilor de stat se spun multe istorii. L-ar fi lăsat cu ochii în soare pe Blair, doar pentru că a stat picior peste picior. Pe români pare să îi aibă la suflet,
chiar dacă l-au omorât
pe prietenul Ceauşescu.
Oana Stancu olonelul Qaddafi va veni în România după aproape 20 de ani de la execuţia lui Nicolae Ceaușescu, pentru care nu a iertat nici acum puterea postdecembristă de la Bucureşti. Se spune că pe Ion Iliescu nu a vrut să-l primească, considerându-l ucigașul prietenului său. A păstrat însă o impresie bună despre România și români, care au construit în Libia canale de irigaţii, drumuri și locuinţe, au extras petrol sau i-au școlit studenții. Miercuri, el a primit invitaţia președintelui Traian Băsescu de a vizita România în 2007 sau 2008, împreună cu şeful Comitetului Popular (Guvernul) și cel al Congresului. „Mare Lider, i-a spus Băsescu, înnoiesc invitația de a ne vizita ţara, pentru ca poporul român să își poată exprima admiraţia și profundul respect pe care vi-l poartă.“
Publicitate
PRIETENOS. Cuvintele ceremonioase adresate lui Mare Lider — cum își spune Qaddafi, care conduce statul libian fără să deţină vreo funcţie explicită în afara aceleia de Conducător al Revoluţiei — sunt un răspuns la atenţia surprinzătoare pe care a adresat-o delegaţiei româneşti. Traian Băsescu este unul dintre puţinii șefi de stat care au avut invitaţie scrisă chiar
FAVOR. Qaddafi s-a lăsat fotografiat în „cuibul“ său, chiar dacă nu înțelege ce-i cu atâta li
de liderul libian. A fost primit în reşedinţa din epicentrul fortăreței
lui Qaddafi, nu în deșert, nici în
cort. Mare Lider l-a întâmpinat la mașină, l-a condus la plecare, iar seara l-a primit de rămas bun cu două ore mai devreme, pentru ca Băsescu să nu stea după cele două rugăciuni de seară. „Simpatia pentru România şi istoria relaţiilor noastre au generat dispoziţii pre-
Publicitate
bortate a i cise date de Colonelul Qaddafi Guvernului“, a povestit președintele Băsescu românilor care trăiesc în Libia.
Intâlnirea cu șeful Guvernului
incepuse cu o cerere concretă: ciment. „Cât?“ „Cât aveţi. Două mili-
„oane de tone!“ Cam cât pentru cinci
cartiere de locuinţe, să sperăm că România le poate livra repede, a comentat şeful statului.
| UFI Sobru şi stresat de
| dimineaţă, seara, Băsese | despărțit de Qaddafi râzâni | eşită de [ aorăa | statelor c are fi | mul și, implicit | Libia este nou | dentalilor: dețir | de tone de petre | se importă, de nică moderr au schimbur
| poli de câte șap! | lari, în condiţ
| are relații form misia Euroţ ţie la Tripoli Ron pe timpuri schi | de zece miliar mai are 21 de mi pentru Traian B politica externă du nia în ultimi obișnuit să face! nă până la Bruxc Jles monstrează cât de fost cei care au CON rul de Extene $ externe care nu i spre Africa Și Asia i : şi aroganța, Și lipsa & mânt. Am pierdut0 p
bia pe care va! : “ a spus
Po A
Îi ii N aaa
2JOBSERVATOR |
Jumalul Naţional Joi, 16 noiembrie 2006
MOȘTENIREA LUI CEAUŞESCU In fortăreaţa lui Qaddafi
Oana Stancu Tripoli
Când pleci în vizită în Libia, nu te aștepți să baţi nici un program în cuie. „Marele Lider“, cum i se spune colonelului Moammer Qaddafi, cel care este liderul de facto al statului libian, după ce a renunțat să dețină vreo funcție explicită în afara aceleia de „conducător al Revoluției“, este recunoscut pentru orele de anticameră la care îi supune pe oficialii străini. Cu Traian Băsescu lucrurile au stat altfel, semn că prietenia dintre Qaddafi și Nicolae Ceaușescu a lăsat urme. De la vizita lui Ceaușescu în 1985, nici un președinte român nu a mai călcat în Tripoli. Pe atunci, schimburile comerciale între cele două țări atingeau un nivel cu totul impresionant: zece miliarde de dolari. Azi, abia dacă se ridică la 20 de milioane.
BAB AL AZIZIA. În acest context se situează vizita lui Traian Băsescu la Tripoli. Cu un sfert de oră mai devreme decât ora estimată, președintele a fost întâmpinat de Qaddafi nu în deșert, cum mai obișnuiește, nici în cortul de primiri, ci chiar în reședința sa, Bab Al Azizia. Trei ziduri concentrice înconjoară vila neașteptat de modestă. Telefoanele mobile nu sunt primite nici în curte, rămân în mașină. Presa e primită cât să apuce să îl zărească pe colonel. E bine: nu stă picior peste picior, gest care la el reprezintă respingerea interlocutorului. Întrevederea durează o jumătate de oră. Ușile se
deschid şi asistăm la o nouă surpriză: Qaddafi îl conduce pe Băsescu la mașină. Într-un gest de totală prietenie, își împreunează mâinile şi le strânge pentru a ilustra relaţiile de acum, și ele mai strânse între cele două țări. „Vrem să reluăm relaţiile bilaterale“, spune Băsescu. „Și noi asemenea“, răspunde eliptic Qaddafi. Traian Băsescu urma să se întoarcă la Marele Lider în cursul serii, pentru un dejun dat de acesta în onoarea sa.
DATORII. Președintele Băsescu s-a arătat mulțumit de discuția purtată cu colonelul Qaddafi: „Indiscutabil a fost manifestată — și de liderul libian, şi de șeful guvernului — dorinţa de a relua relațiile cu România“. Dezghețarea relaţiilor înseamnă înființarea unor firme mixte care să reia proiectele de infrastructură, de extracție de gaze sau apă (continuarea construcției Marelui Canal de Apă, începută de români), investiții românești în tehnologia informației, dar şi medici români pentru spitalele libiene sau primirea studenţilor libieni în universitățile românești. Cât privește datoria dintre cele două țări, părerile sunt împărţite. Firmele pe care Securitatea le avea la Tripoli au dispărut în 1990, unele fără lichidări contabile. Așa că partea română pretinde creanţe de circa 50 de milioane de dolari, în timp ce libienii susțin că românii trebuie să plătească 110 milioane de euro. Băsescu și Qaddafi au stabilit ieri ca o comisie mixtă a ministerelor de Finanţe să găsească o soluţie în următoarele şase luni.
Țara de d
faimoasă rubrică iniţiată de
Zaharia Stancu în anii ime-
diat postbelici purta titlul
„țara de dincolo de Chitila“. La vremea respectivă, Zaharia Stancu făcea figură de gazetar de stânga. Nu pentru că s-ar fi omorât el prea tare după comunişti, ci pentru că trebuia să-şi dea obolul. Sub conducerea sa, în 1939, publicaţia Azi dusese o campanie dură împotriva invaziei URSS în Finlanda. Dacă ar fi stat la îndoială să-şi înroşească cerneala din vârful peniţei, mai mult ca sigur tovarăşii l-ar fi acuzat că a fost fascist.
EI găsise sintagma „ţara de dincolo de Chitila” dintr-un impuls polemic faţă de aşa-zişii jumalişti: burghezi, care se ocupau, în viziunea sa, doar de cafenelele şi barurile din centrul Capitalei, în loc să meargă dincolo de Chitila, să vadă cum trăiesc muncitorii şi ţăranii. Eu cred însă că sintagma lui Zaharia Stancu poate fi folosită azi şi de presa noastră independentă. Aceasta pentru că ea are un grad de generalitate care o face valabilă dincolo de politică, fie aceasta de dreapta sau de stânga. Ţara de dincolo de Chitila ar însemna, în acest context, ţara de dincolo de perimetrul Palatul Victoriei — Dealul Mitropoliei — Palatul Cotroceni. Asupra acestui Spaţiu şi-au concentrat jurnaliştii şi politicienii maxima lor atenţie. Micile şi marile întâmplări de aici sunt înfăţişate pe larg şi comentate minuţios în jurnale, în cele două Camere ale Parlamentului, la conferințele de presă ale partidelor. Din această cauză, riscăm să judecăm ţara după ceea ce vedem Şi auzim în centrul Bucureştiului.
Tara se întinde însă şi dincolo de centrul Capitalei, dincolo de Bucureşti; dincolo de Chitila, cum ar fi zis Zaharia Stancu. A 0 judeca numai după ceea ce se întâmplă aici
1259299323 83e2uaonosao
CUMPĂRĂRI — VÂNZĂRI - ENERVĂRI
ROMÂNIA ETERNĂ
4] OBSERVATOR
Jurnalul Naţional Miercuri, 15 noiembrie 2006
murit la Spitalul Ju Ba după ce i Sa facut cu în
VIZITĂ ÎN LIBIA
Băsescu merge la Gaddafi
Președintele Traian Băsescu pleacă azi în Marea Jamabhirie Arabă Libiană Populară Socialistă pentru a restabili dialogul la nivel înalt cu șeful statului libian, colonelul Muammar Al Gaddafi, pe vremuri un apropiat al lui Nicolae Ceaușescu. După 1989 nici un şef de stat român nu a mai vizitat Libia, primul pas diplomatic fiind făcut la sfârșitul anului trecut de ministrul de Externe, Mihai Răzvan Ungureanu. (0.S.)
AȘOV Două victime în accidente de muncă
Un bărbat de 39 de ani, angajat la uzina Hidromecanică II Brașov, a murit ieri-dimineaţă după ce o poartă metalică s-a "prăbuşit peste el. „Unii martori spun că bărbatul încerca să deblocheze mecanismul, iar alții povestesc că muncitorul a încercat să intre pe sub poartă. Se fac în prezent cercetări“, a spus purtătorul de cuvânt al Parchetu-
Va RE e NA ara e
VINUL NOU ROMÂNESC | relansare a unei vechi tradiţi Dr. Puşcă, o dată cu lansarea Sergio Faleschini (foto dreapta) la 14 nolembrie, adică ca
0 18 00 90 gpea cm se aa
Me apte 7 pe, 2 Aa Va 7 a TNA Po RR atei Neu SA do UE si 1
Alte evenimente conexe din 2006
Dat în urmărire generală prin Interpol în 2004, Gregorian Bivolaru este prins în Suedia, însă primește, la cererea sa, azil politic în această țară.
Izbucnește scandalul „mătușa Tamara” care vizează familia lui Adrian Năstase. Se bănuiește că fostul premier al României și-a ascuns o parte din aver...
Vicepremierul G. Copos, susținut de Partidul Conservator, este învinuit oficial de evaziune fiscală de către procurorii anti-corupție ai DNA, în dosa...
Adrian Năstase devine oficial urmărit penal în dosarul „Zambaccian - Mătușa Tamara”.
Sorin Roșca Stănescu devine primul baron de presă urmărit penal, în dosarul Rompetrol - Dinu Patriciu. Acesta va fi condamnat la 2 ani și 4 luni de în...
La finalul ședinței Delegației Permanente a PNL de la Brașov se decide că nu sunt întrunite condițiile fuziunii dintre PNL și PD.
Se stinge din viață Laura Stoica în urma unui violent accident de circulație. Devine un nume cunoscut în urma Festivalului Mamaia din 1990, lansând, d...
Liberalul Bogdan Olteanu este ales președinte al Camerei Deputaților, în locul lui Adrian Năstase, care a renunțat la funcțiile sale după începerea u...