19 aprilie 2007

Suspendarea președintelui Băsescu de către Parlament

Are loc suspendarea președintelui Băsescu de către Parlament. Procedura a fost demarată de PSD și PRM în 12 februarie, prin depunerea în Parlament a cererii de suspendare, iar la 28 februarie se constituia o comisie de anchetare a președintelui, în fruntea căreia era numit Dan Voiculescu.

Suspendarea președintelui Băsescu de către Parlament, văzută în presă:
Revista 22, Jurnalul Național, Adevărul.

Textul articolelor (transcriere automată OCR, poate conține erori):

Adevărul_19 ianuarie

Băsescu, ameninţat cu suspendarea

PSD strânge semnături pentru demiterea președintelui și a premierului

Beatrice Nechita

beatrice nechita(Dadevarul.ro

“Vom începe procedura de strângere de semnături pentru suspendarea președintelui”, a ameninţat liderul PSD, Mircea Geoană, la finalul ședinței extraordinare a PSD.

Geoană a anunţat că, din punctul de vedere al social-democraților, principalul vinovat pentru criza politică prelungită este șeful statului, motiv pentru care vor demara procedura de suspendare din funcție, în baza articolului 95 din Constituţie. Soluția liderilor, PSD pentru ieşirea din criză este demisia celor două persoane implicate în “afacerea bilețelul”. Geoană a insistat însă asupra procedurii de suspendare a şefului statului, care este şi singura variantă reglementată strict de Constituţie. Cât priveşte demiterea premierului, liderul PSD a vorbit la modul general despre necesitatea unei acțiuni din partea PSD şi a altor partide “pentru înlocuirea primului-ministru”. El nu a exclus varianta moţiunii de cenzură, dar consideră posibilă și retragerea miniștrilor PD din guvern. “Problema demiterii lui Tăriceanu de către parlament este relativ simplă, pentru că există în acest moment o mare majoritate care ar vota împotriva sa, fie pe un proiect de lege, fie printro moțiune de cenzură a opoziţiei, fie printr-o altă acțiune de destabilizare

Ce spune Constituţia

Conform articolului 95, este necesară strângerea de semnături de la

o treime din numărul total al parlamentarilor. Se trimite la Curtea Constituţională pentru aviz motivaţia cererii de suspendare. Preşedintele trebuie să vină în faţa parlamentului și să dea explicaţii. Cererea se

va supune la vot, iar dacă jumătate plus unu, din numărul total al parlamentarilor, votează pentru suspendare, acesta este suspendat și, în maximum 30 de zile, se organizează referendum naţional care să ratifice decizia parlamentului. În cele 30 de zile, toate atribuţiile sale, mai puţin dizolvarea parlamentului, sunt preluate de președintele Senatului.

pe care eventual PD ar putea s-o aibă în calcul”, susține Geoană. Cererea social-democraţilor, de suspendare a preşedintelui României, se va baza, în primul rând, pe faptul că șeful statului a încălcat Constituţia, ascunzând în mod repetat sau intervenind în actul de justiție.

Tăriceanu poate cădea

oricând îi

În următoarele zile, socialdemocraţii vor începe strângerea de semnături necesare suspendării “Avem la dispoziție opt, nouă zile în care trebuie să strângem semnături, săelaborăm materialele, iardiscuţiile vor începe astăzi. Ne trebuie 157 de semnături. Noi avem 46 la Senat şi 101 la Camera Deputaţilor. Nu este o problemă pentru noi”, a declarat președintele Senatului, Nicolae Văcăroiu. Ca şi Geoană, Văcăroiu a avut o poziţie mai moderată, în ceea ce privește depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva actualului premier: “Pentru demiterea premierului, dacă nu îşi va da demisia, qu există altă soluţie decât moţiunea de cenzură“, a adăugat Văcăroiu, careaprecizat că, în acest moment, PSD este pregătit pentru guvernare şi că Mircea Geoană az fi “un. foarte bun prim-ministru”, PSD nu exclude nici varianta unui guvern de tehnocraţi.

Mircea Geoană consideră că a sosit momentul sa iasă la bătaie

Revista 22_23 - 29 ianuarie

Nicolae Văcăroiu ar putea fi un preşedinte interimar „pentru liniştea noastră“, măcar pentru 30 de zile, dacă majoritatea parlamentarilor decid să voteze pentru suspendarea lui Traian Băsescu. Cu acest slogan lon lliescu a câştigat alegerile din 1992. Ulterior, el l-a înscăunat pe actualul şef al Senatului la conducerea Guvernului României. A fost cu siguranţă cea mai cenuşie şi mai dezolantă perioadă din istoria postdecembristă a României. Patru ani de imobilism politic şi economic exasperant.

În mod ironic, după 15 ani şi doar la câteva zile de la aderarea formală a ţării la Uniunea Europeană, lon Iliescu, principalul artizan al mineriadelor, cel care recomanda la un moment dat direct instanţelor să-i favorizeze pe chiriaşi în dauna proprietarilor, pare să fie în avanposturile luptei declanşate de PSD pentru a forța suspendarea din funcţie a actualului preşedinte. Umăr la umăr cu Victor Ponta, semn că, dincolo de retorica

privind reforma radicală a partidului, diferitele tabere din interior au decis să-şi dea mâna pentru a exploata la maximum o excelentă oportunitate de a prelua iniţiativa politică, după o prelungită perioadă de apatie.

lon lliescu, Victor Ponta, Corneliu Vadim Tudor, Dan Voiculescu, Călin Popescu Tăriceanu, care tocmai l-a acuzat duminică pe preşedinte că stă la originea declanşării „unei adevărate. isterii colective“ şi acum nu face decât să culeagă ceea ce a semănat. O trimitere destul de transparentă la iniţiativa de suspendare lansată de PSD, de care PNL s-a disociat în chip formal, dar asta doar pentru că o asociere explicită a celor două partide e dăunătoare din punct de vedere electoral. Aşadar, lista adversarilor lui Traian Băsescu e extinsă şi variată, transpartinică şi fără graniţe de vârstă. Şi asta pentru că, după părerea unei bune părţi a clasei politice autohtone, actualul preşedinte provoacă un „deranj“ prea mare. Exagerat de multă agitație, prea multe tensiuni. Un adevărat bâlci! Circ, bâlci sunt de altfel și descrierile preferate ale pleiadei de analişti care, mai cu morgă sau mai băşcălios, după obiceiurile locului, comentează pe larg evenimentele zilei. O formulă foarte eficientă de a amesteca faptele ŞI vinovăţiile, chestiunile minore cu unele de fond, injectând cât mai multă confuzie posibilă în spaţiul public.

Toţi cei în cauză sunt de părere că lucrurile s-ar îmbunătăţi dramatic dacă am scăpa cu toţii de actualul

ALEXANDRU LĂZESCU

locatar de la Cotroceni, chiar dacă din raţiuni tactice unii refuză să o afirme pe faţă. Traian Băsescu irită pe multă lume. Pe liberali, pentru care oricine are vreun dram de simpatie pentru preşedinte este din start suspect. lar apariţia PLD nu face decât să pună şi mai multe paie pe foc. |i irită deopotrivă şi pe conservatorii din fantomaticul partid inventat de Dan Voiculescu, dar şi pe peremiştii conduşi de Corneliu Vadim Tudor; la al căror show de prost-gust şi agresiv am asistat în timpul întrunirii parlamentului în care Traian Băsescu a condamnat comunismul. Un spectacol asezonat cu huiduieli şi îmbrâncituri prin balcoane, derulat sub patronajul ipocrit al mai sus pomenitului Nicolae Văcăroiu, care pare să-i fi deranjat însă mult mai puţin pe câţiva dintre promotorii declaraţi ai reformei morale în societatea românească decât gesturile şi declaraţiile preşedintelui.

Actuala criză politică e atât de fluidă şi de imprevizibilă, încât devine destul de riscant să avansezi scenarii care pot fi contrazise de la o zi la alta. Asistăm la un joc de contre, de atacuri şi replieri surprinzătoare, în care diversiunea şi dezinformarea au atins cote nebănuite. De fapt, spectacolul din culise e probabil mai interesant, din multe puncte de vedere, decât cel de pe scenă. Şi cu siguranţă descrie mai bine raportul de forțe de pe teren.

Pentru prima dată în ultimii doi ani de când a preluat mandatul de preşedinte, Traian Băsescu trece cu adevărat prin momente cel puţin complicate. Maşinăria de dezinformare mediatică, pusă în mişcare nu doar, previzibil, de „Antenele“ lui Dan Voiculescu, ci şi de alte canale de televiziune şi publicaţii influente, a reuşit nu doar să relativizeze în mare parte chestiunea intervenţiei politice în actul de justiţie ridicată de „bileţelul“ trimis de premier preşedintelui, ci să şi împingă lucrurile într-o deplină confuzie politică şi morală, transformând într-un „caz pereche“ bluful pus foarte repede la cale, în contrapartidă, de şetul conservatorilor. Oricine are habar cât de cât de circuitul documentelor într-o instituţie publică sau chiar privată ştie că astfel de rezoluţii reprezintă o practică curentă care nu poate fi asimilată în nici un caz cu ideea de intervenţie politică decât dacă cineva se străduieşte cu tot dinadinsul să o eticheteze ca atare. Dacă însă ai grijă să inviţi comentatorii potriviţi şi să duci discuţia în zonele convenabile, atunci totul e posibil. -

Un demers pentru liniştea noastră

În zilele din urmă, preşedintele a simţit pe pielea sa, în mod nemijlocit, forța a ceea ce el a numit „sistemul ticăloşit“, acel conglomerat de interese politice şi economice cu prelungiri în mass-media care se simte deranjat şi chiar ameninţat, direct sau indirect, de imprevizibilul introdus pe scena publică de actualul şef al statului. Nu întâmplător, şi Traian Băsescu, şi Monica Macovei au parte de multă antipatie transpartinică în interiorul clasei politice şi în mare măsură şi în media. Ambii au bulversat serios sistemul. Metodele lor pot fi uneori criticabile, iar atmosfera creată în jur nu tocmai uşor de suportat. Există şi destule semne de întrebare pe termen lung. Cineva îmi spunea că e dispus să accepte faptul că modificările instituţionale şi acţiunile în forță lansate de DNA şi Parchet erau necesare pentru această perioadă, fie şi pentru a elimina convingerea încetăţenită că, de la un nivel în,sus, există persoane intangibile. E suficient să vedeţi doar ce se întâmplă din acest punct de vedere la vecinii bulgari. Dar ce ne facem când, în locul Monicăi Macovei, ne vom trezi cu Victor Ponta în fruntea Justiţiei?!

În plus, în plan uman, gestul preşedintelui de a pune „a păstrare“ un bilet mai vechi trimis de premier şi de a ataca printr-un personaj atât de controversat cum e Elena Udrea nu e neapărat foarte simpatie. După cum nici instabilitatea politică nu e deloc simpatică. E de-a dreptul obositoare. Traian Băsescu e obositor şi el şi foarte probabil nu e foarte greu să-i găseşti pete în biografie, pentru a decreta apoi că nu e cel mai potrivit să gireze, de exemplu, iniţiativa de condamnare a comunismului. Numai că el e cel care a făcut acest pas. Tot el este cel care a reuşit, după ani de zile, să impună trimiterea arhivelor Securitaţii la CNSAS. Şi, în mod sigur, fără Traian Băsescu şi fără Monica Macovei nu ar fi fost posibilă atacarea unâr cazuri de corupţie la înalt nivel.

Din păcate, e greu de găsit o formulă „liniştită“ şi „nedureroasă“ pentru a face instituţiile statului să intre treptat în normalitate şi să iasă de sub control politie, Până la urmă, rămâne să decidem, dincolo de spectacolul mediatic, care este în mare parte orchestrat astfel încât să-i fie defavorabil preşedintelui, dacă preferăm să trăim într-un regim de tip Băsescu, imprevizibil şi poate obositor, sau preferăm mai degrabă normalitatea de tip Nicu Văcăroiu.

Revista 22_23 - 29 ianuarie (2)

„„nu este un slogan electoral, ci consecinţa logică a eventualului succes al demersului PSD privind suspendarea lui Traian Băsescu din funcţia de şef al statului. Absurditatea consecinței dă măsura calităţii iniţiativei pe care partidul condus de Mircea Geoană a anunțat-o săptămâna trecută şi căreia pare hotărât să-i consacre timp şi muncă.

Ciudăţeniile raţionamentului PSD au fost evidente din momentul anunţului făcut de Mircea Geoană joi la prânz. Deşi social-democraţii declarau că-i consideră vinovaţi deopotrivă pe primul ministru și pe şeful statului de situaţia creată după dezvăluirea biletului, de sancţionat nu urma să fie sancţionat decât Traian Băsescu. Trecem peste ciudăţenia argumentului conform căruia trebuie pedepsit destinatarul, şi nu expeditorul biletului şi ne oprim la soluţiile practice: era poate pentru prima oară când PSD ar fi avut şansa să obțină căderea guvernului printr-o moţiune de cenzură și totuşi se eschivează şi loveşte exact acolo unde nu are aproape nici o şansă de succes.

Care ar fi, de pildă, motivele pentru care Curtea Constituţională ar aviza iniţierea procedurii de suspendare a lui Traian Băsescu? Potrivit Constituţiei, suspendarea poate fi motivată doar prin... încălcarea Constituţiei. Constituţionaliştii vorbesc de fapte grave de înaltă trădare sau de subminare a integrităţii statului şi independenţei naţionale. Nimeni nu a identificat astfel de acte până în prezent. Strânşi cu ușa: de ziarişti, PSD-iştii au început să evoce câteva gafe prezidenţiale, cum ar fi neinspirata urare de succes făcută lui Anton Pandrea în ziua când a fost ales preşedinte al CSM. Dar o gafă verbală nu poate fi considerată un act de înaltă trădare. „Părintele Constituţie!, Antonie lorgovân, se lamenta în faţa camerelor TV că „mu e zi de la Dumnezeu în care președintele să nu încalce Constituția!“ Cum de nu o fi observat nimeni acest lucru până la dezvăluirea biletului?

Căutând argumente juridice în spiritul unei iniţiative politicianiste, PSD le-a trasat sarcina juriştilor săi să-şi pună minţile la contribuţie pentru a fundamenta demersul retoric al lui Mircea Geoană. Poate că totuşi ar fi

„ fost mai logic ca lucrurile să se petreacă în ordine inVersă; înțâi să (i fost găsite argumentele şi apoi să fie lansată iţiativa de suspendare. Măcar, aşa, am fi cre-

Văcăroiu preşedinte!

zut că nu este vorba doar de o acţiune de propagandă politică. În plus, PSD riscă un eşec major: pentru a demara demersul câtre Curtea Constituţională sunt necesare nu numai argumente plauzibile, ci şi 146 de semnături ale parlamentarilor. Acest număr nu poate fi obținut fără aportul PRM, partid care-şi condiţionează

sprijinul de semnarea unui protocol de colaborare cu PSD. Dacă semnează însă acest protocol, PSD va deveni paria în cadrul Partidului Socialist European. In consecinţă, s-ar putea ca PRM să nu semneze. A mai rămas PC, adversar declarat al lui Traian Băsescu. Dan Voiculescu a încercat să arunce și el cu pietre în preşedinte, scoțând din sertarul fostului ministru Codruț Şereş, în prezent cercetat penal, un memoriu al societăţii ALRO pe care șelul statului făcea unele remarci ironice, dar nu cerea nici un fel de favor sau sprijin. Din rea-credinţă sau din incompetenţă, o parte a presei a echivalat rezoluţia preşedintelui cu cererea de intervenţie a premierului. Biletul unuia contra biletu-

lui celuilalt — astfel s-ar inchide cercul în viziunea manipulatorie a marilor păpuşari mediatici din PC (şi PNL?). Chemat să semneze demersul către Curtea Constituţională, PC s-a arătat rezervat, argumentând că nu acceptă să-şi bazeze acţiunea pe „scanaalu/ bilețelelor“, ci pe intormaţii mai serioase. Ca să-l ajute pe prietenul Tăriceanu, conservatorii au tot interesul să minimalizeze bileţelele. Ei dau însă de înţeles că studiază dosare grele referitoare la Traian Băsescu, alimentând tot felul de speculaţii menite să-l pună pe preşedinte într-o lumină proastă, Principiul de acţiune „Calomniez, calomniez, il restera toujours quelque chose!“ pare să fi fost bine însuşit de oiracii lui Dan Voiculescu.

Să admitem însă ipoteza că PSD va obţine cele 146 de semnături (în fond, totul este posibil în Paramentul României) iar Curtea Constituţională, dominată de foşti membri sau susţinători ai PSD, avizează favorabil acest demers. Pentru ca Traian Băsescu să fie suspendat, este necesar votul a jumătate plus unu din numărul total de parlamentari, ceea ce este greu de obținut în condiţiile în care parlamentarii PNL nu riscă să voteze alături de opoziţie. Liberalii ştiu bine că susţinerea suspendării ar avea drept rezultat imediat retragerea PD de la guvernare, ceea ce i-ar obliga să se alieze cu PSD la guvernare. Implicit, s-ar alia şi cu PRM, distrugându-și total credibilitatea, Chiar dacă ar fi de acord cu o înțelegere secretă cu PSD (partid pe care liberalul Dinu Patriciu l-a și finanţat în campania electorală din 2004), liberalii nu-şi doresc să se afișeze cu PSD ca aliat. Cu atât mai puţin doresc să fie responsabili pentru înscăunarea lui Nicolae Văcăroiu în fruntea statului, fie şi interimar. În plus, izgonirea lui Traian Băsescu de la Cotroceni necesită votul a peste nouă milioane de oameni, în cadrul unui referendum. Gine-şi imaginează că acest lucru va fi posibil?

Pe scurt, optând pentru o iniţiativă sortită eșecului (suspendarea preşedintelui) şi eludând cu obstinaţie varianta mult mai fezabilă a moţiunii de cenzură, PSD demonstrează că vrea doar să facă zgomot şi nu are curajul (sau interesul) să schimbe avem lucru însă tot va reuşi şi acest partid nereformat şi neretormabil: să arunce cu murdărie în ventilator, ca să se mânjească toată țara.

Revista 22_6 - 12 februarie

IOAN STANOMIR

Încă din momentul câştigării alegerilor prezidenţiale, relaţiile dintre şeful de stat, pe de o parte, şi câmpul partinic, pe de altă parte, au fost unele tensionate. Traseul este cunoscut şi are drept punct culminant actuala iniţiativă a opoziţiei vizând suspendarea din funcţie a președintelui: de la controversa generată de maniera de alcătuire a cabinetului Tăriceanu şi constituţionalitatea schimbării celor doi conducători de Camere, până la acuzele directe în interiorul puterii executive, deteriorarea climatului a fost evidentă şi rapidă ca evoluţie. Logica confruntării pare să treacă, acum, din terenul mediatie în cel legal propriu-zis. Şi aceasta, în contextul în care, de facto, coaliția de guvernare a încetat să mai funcţioneze, iar riscul unui vot în favoarea înlăturării şelului de stat nu poate fi ignorat, ca perspectivă constituțională. Promisiunile concordiei în sânul Alianţei D.A. lasă loc unei evoluţii ce pune în chestiune statutul deţinătorului puterii executive și, pe termen mediu, configuraţia însăşi a regimului politic autohton.

Între naţiune şi adunări

Despărţindu-se de alte constituţii continentale, şi în ; primul rând de cea franceză de la 1958, actuala lege fundamentală instituie două proceduri prin care adunările pot provoca înlăturarea şefului de stat: suspendarea din funcţie pentru încălcarea Constituţiei, respectiv punerea sub acuzare pentru „înaltă trădare“. Distincția nu este una lipsită de semnificaţie: în primul caz, națiunea ratifică decizia de revocare a şefului de stat, pe cale referendară, în vreme ce al doilea caz implică judecarea președintelui de către înalta Curte de Casaţie şi Justiție, În ambele ipoteze, votul adunărilor este esenţial, naţiunii fiindu-i rezervat ultimul cuvânt doar în situaţia constituţională prefigurată actualmente. din funcţie, imaginată în acord cu artivită ca un efort concertat al trei insticalifică prin vot faptele şetului de stat,

Cazul suspendării din funcţie

a preşedintelui

Politică şi Constituţie Curtea Constituţională, ce oferă un aviz consultativ a cărui semnificaţie trimite la evaluarea conduitei prezidenţiale, şi, nu în cele din urmă, corpul electoral, ce rămâne, mutatis. mutandis, instanța de apel pentru preşedintele suspendat prin votul Camerelor.

Din acest punct de vedere, segmentul parlamentar al procedurii are o dimensiune politică evidentă: capetele de acuzare din documentul iniţial se cer plasate pe fundalul unei aritmetici a voturilor ce nu este legată decât în mică măsură de logica constituţională. In condiţiile unei prevederi cum este cea a articolului 95, Camerelor le revine misiunea de a citi comportamentul şefului de stat. Oricât de lipsite de semnificaţie ar putea apărea iniţial publicului, ele pot dobândi greutate juridică prin validarea lor democratică în parlament.

Atât cât este cunoscut, documentul redactat de opoziție are în centrul său câteva dintre punctele de controversă definind mandatul preşedintelui Băsescu: alcătuirea Cabinetului prin forțarea Constituţiei, imixtiunea în activitatea puterii judecătorești și a celei legislative, abandonarea neutralității prezidenţiale şi a datoriei de mediator, supunerea politică a serviciilor de informaţii, ca parte din deriva autoritară acuzată. Ceea ce se pune sub semnul întrebării, în cele din urmă, este chiar modul în care actualul şef de stat a acţionat din punct de vedere constituţional, în anii de după 2004; un vot de suspendare ar echivala cu un vot simbolic de blam dat întregii sale administrații, retrospectiv.

În mod evident, acuzele declanşând procedura parlamentară nu sunt teme noi în dezbaterea politică. Multe dintre sugestiile de interpretare nu se pot susţine, constituţional. Desemnarea şefului de guvern, în condiţiile de după alegeri, nu a violat legea fundamentală, în măsura în care preşedintele a declanşat un proces de consultări, pe fondul absenței unui partid cu majoritate absolută în Camere. Nu se poate invoca o datorie a şefului de stat în baza căreia acesta să fi numit un candidat la funcţia de prim-ministru din partea social-democraţilor. După

cum susţinerea oportunității alegerilor anticipate este departe de a se încadra în domeniul faptelor de încălcare a Constituției. În virtutea mandatului de care dispune, șefului de stat nu i se poate refuza implicarea în acţiunea de menţinere a echilibrului politic.

Problematică, la nivelul șefului de stat, rămâne şi aplicarea efectivă a rolului de „mediator“. Ceea ce criticii din opoziţie acuză, programatic, este chiar activismul prezidenţial. Există, se argumentează, o obligaţie de neutralitate politică: în baza ei, şeful de stat este echidistant în raport cu actorii partinici. În fapt, dincolo de litera Constituţiei, nici unul dintre preşedinţii postcomunişti nu şi-a menţinut statutul de neutralitate evocat. Preşedintele Băsescu este, poate, cel mai vizibil în activismul său, dar practica postrevoluționară a lui lon Iliescu acreditase imaginea unei instituţii prezidenţiale active partinic. Schimbul de replici dintre Ion Iliescu şi Adrian Năstase pe tema oportunității alegerilor anticipate nu poate fi omis, în calitatea lui de eventual precedent constituţional. În ceea ce priveşte noningerința în afacerile justiţiei independente, social-democraţilor şi președintelui lor de onoare le revine responsabilitatea iniţierii recursurilor în anulare în materia proprietăţii. Comportamentul preşedintelui Băsescu, cu ocazia şedinţei de alegeri din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, incontestabil inadmisibil procedural, a fost dublat, în cele din urmă, de votul obedient al majorităţii magistraţilor prezenţi. Ingerinţa şefului de stat continuă o tradiţie locală a patronajului politic. Lucru pe care semnatarii moţiunii din parlament îl cunosc cu siguranţă.

Moştenirea de lungă durată a acestui conflict constituţional poate fi plasată în zona reflecţiei asupra conţinutului democraţiei constituţionale şi poziției ei. Dincolo de rezultatul votului din adunări şi al ipoteticului referendum, se află nivelul legal şi politic al unui stat de drept fragil, slab protejat în faţa presiunilor partizane. Reflecţia constituţională viitoare nu poate avea ca punct de plecare decât asumarea acestei realităţi.

Jurnalul Național_13 februarie

NDARE | PSD A FĂCUT RECHIZITORIUL ŞEFULUI STATULUI

27 de acuzaţii contra Băsescu

La aproape o lună de la anunţul declanşării procedurilor de suspendare din funcţie a preşedintelui Băsescu, PSD a făcut ieri primul pas şi a depus la Parlament propunerea de suspendare. Pesediştii ignoră în acest fel apelul premierului de a amâna acest demers.

27 de capete de ac zare, înghesuite în şase capitole. Atât are docu-

mentul PSD privind suspendarea

din funcţie preşedintelui Băsescu, pregătit de o echipă de jurişti ai partidului, după consultări cu PRM și

PC și aprobat ieri de conducerea

pesedistă, Un text mult mai consis-

tent decăt cel intocmit în 1994

împotriva preşedintelui lon Iliescu,

care sc limita la două pagini şi jumătate şi șase capete de acuzare.

Pornind de la o expunere care argu-

mentenză demersul de suspendare,

documentul, semnat de 182 de parlamentari ai PSD și PRM, reprezntă o înșinuire de încălcări ale Constituţiei centralizate din cei peste doi ani de mandat aă preşedintelui.

Sunt invocate punctual declarații

de presă, intervenţii la diverse reu-

niuni, decizii sau acțiuni ale

„presedintelui jucător, băutor și dan-

sator“, după cum l-a numit ieri Mir-

cea Geoană pe Praian Băsescu. „Proiectul politic Traian Băsescu este acela al unui Băsescu dictator; care denigrează permanent stâlpii demo: craţiei, partidele politice, Parlamen: tul, justiția, societatea civilă, iar

toate acestea pun germenii unei lovi turi de stat planificate. Traian Bă

m Drumul sesizării

După depunerea propunerii de

suspendare, Birourile Permanente

ale celor două Camere îl vor înfoi

ntârziat” pe președintele

României. Ulterior, va fi convocată

o sedință comună pentru prezen-

ea propunerii de suspendare și

ascultarea explicațiilor pre şedintelui, în care parlamentarii

| var vata dacă datele sunt sufi-

|. avizului, parlamentarii vor vota

ciente pentru a fi sesizată Curtaa Constituțională sau dacă'este onstituirea unei comisii de: În cazul în are s-a decis,

că datele sunt suficiente, propuinerea de suspendare se trimite de: îndată Curţii Constituționale. În. termen de 24 de ore de la primirea

propunerea de suspendare.

m | PD contestă

Democrații au sesizat ieri Curtea Constituţională în privin: ţa noii forme a Legii referendumului, alături de cei 30 de deputaţi PD semnând şi 19 de la PLD, un reprezentant al minorităților (Aurel Vainer) şi un independent

|(Leonida Lari). Trei argumente

| probează neconstituţionalitatea

acestei legi, susțin semnatarii

Primul se referă la limitarea

dreptului poporului dea se expri-

ma prin referendum, prin interzicerea organizării acestuia simultan cu desfăşurarea ulegerilor, cu mai putin de șase luni înainte de

cu urmăreşte instaurarea unui re gim autoritar populist după chipul şi asemănarea sa”, a spus Geoană.

FAPTELE. Printre cele 27 de încălcări ale Constituţiei enumerate în documentul incriminator se numără arogarea calității de „preşe: dinte-iucător“, „deturnarea Voințeii electoratului“ la alegerile din 2004, blocarea Parlamentului prin incercă= vile de revocare a preşedinţilor celor două Camere, solicitarea adresată premierului “Tăriceanu de a-şi da

acestea sau cu 45 de zile după. Al doilea argument vizează numarul de vaturi care îl pot demite pe presedinte. Potrivit lui Emil Boc, odată ales, preşedintele este preşedintele tuturor românilor, aşa: că nu poate fi demis decât cu ma. joritatea cetățenilor inseriși în listele electorale. Cel de-al treilea argument are în vedere principiul neretroactivităţii legii. Liderul PD a explicat ieri că Parlamentul ar trebui dizolvat în cazul eșuării ve. ferendumului,, pentru că „s-ar afla. în conflict cu, reconfirmat de electorat. (Oana Stancu).

demisia și intenţia de.

alegerilor anticipate şi Faurei

de a se substitui Guvernului, Totodată, Băsescu este acuzat. de pratejarea intereselor „mafiote: (inter. venția în favoarea fire: ALRO

Adevărul_1 martie

Motanul Felix, pus de parlament să iasă la vânătoare de urs

Dan Voiculescu va conduce comisia parlamentară care îl va ancheta pe Traian Băsescu

Alexandru Macoveiciuc, Bogdan Costache

"bvitură pentru Băsescu: inamicul său declarat, liderul PC Dan Voiculescu - botezat

de șetul statului Felix Motanul -a devenit conducătorul comisiei înființate de parlament pentru a ancheta presupusele fapte anticonstituționale ale președintelui României.

Comisia a fostaprobată în ședința de ieri a Camerelor reunite cu 258 de voturi pentru, 76 împotrivă şi 21 de abţineri, Deputatul conserva: tor Sergiu Andon a anunţat în plenul celor două Camere că PC solicită înființarea acestei comisii. Propunerea sa a fost sprijinită de PSD și PRM. Împotrivă s-a declarat Partidul Democrat.

Deputatul Cristian Rădulescu a Pyclarat că această structură ar constitui “un pas în plus într-o direcţie proastă” şi “un braconaj la urs”. Rădulescuaafirmatcă, prin înființarea

acestei comisii, unii parlamentari ar arăta că vor “să piară Băsescu, chiar cu preţul încălcării Constituţiei”

„Băsescu are microbul

scandalului în sânge”

Preşedintele social-democraţilor Mircea Geoană, a spus că Traian Bă sescu “are nge microbul scan dalului, iar'o perioadă de carantină nu poate decât să îi facă bine, pen: tru a scoate acest virus permanent de scandal”,

Geoană a zis că Băsescu se crede Mesia, “un apostol al democratizării şistemului politic românesc”, adăugând că "pe cel care are beţia puterii îl tragi pe dreaptă și îi iei permisul de conducere pentru o lună, poate învaţă ceva din această experienţă”, Liderul PSD s-a întrebat dacă şedinţa este televizată, cerând să i se asigure lui Băsescu șansa de a interveni te: lefonic, pentru a se exprima în timpul discuţiilor.

Președintele „delir de intracționalitate” „Îl cunoaștem bine pe omul po-

litic Traian Băsescu, Ne-a spus că

> Pe domnul Băsescu p2 Jil încurcă ceva: “ parlamentul, pentru cănu eca Marea Adunare

Naţională sau ca PD

Crin Antonescu

noi, cei care am format guvernul, am pierdut alegerile, dar el a vrut să le câştigăm, E o gravă încălcare a Constituţiei? Mă tem că da. E un soi de delir de infracționalitate, e o faptă pe care nu ai comis-o, dar o recunoşti. E o formă de paranoia infracțională, care nu e incriminată de Constituţie”, a spus liderul deputaţilor liberali. Crin Antonescu. El a dat asigurări că parlamentarii PNL vor să-l ajute pe şeful statului să sfârşească la termen acest "ultim mandat”, însă fără să încalce Legea fundamentală, Anţonescu a mai spus că PNL. nu susține suspendarea preşedintelui.

Liberalii și-au luat faţa de europeni cu papion

Lau abordat, pentru o zi, un nou semn electoral

pri

la postul public de televiziune.

„În celebra intervenţie. telefonică a preşedintelui, am văzut că una din frustrările lui Traian Băsescu este aceea că Tăriceanu are faţă europeană și asta se datorează papionului,

Premierul nu avea papion, dar se pare că, de pe vremea lui Ion Raţiu, pentru oameni de-alde Traian Băsescu, papionul este o obsesie negativă”, a explicat Crin Antonescu gestul parlamentarilor liberali. Ideea i-a aparţinut președintelui Cameei, Bogdan Olteanu, papioanele fiind distribuite înaintea şedinţei.

Liderul liberal a avut noroc şi a

ii PNL șiau _ ziela disputa recentă pe care preşe- | găsit accesoriile vestimentare la un

dintele Traian Băsescu a avut-o cu preţ redus, de la 18.9 RON bucata la

premierul Călin Popescu E - Pa

Tăriceanu doar 8,9 lei noi fiecare. .

PDtace pasul la ofsaid

Înaintea votului, PD a anunţat că vacontestala Curtea Constituţională temeiul înființării acestei comisii de anchetă. De altfel, democraţii au anunţat că nu vor să facă parte din această comisie, pe care au numit-o anticonstituțională, și au refuzat să nominalizeze doi reprezentanţi care să facă parte din structură. Birourile Permanente stabiliseră că o eventuală comisie de anchetă ar trebui să conţină 15 membri, deputaţi şi sena: tori, dintre care cinci de la PSD, trei de la PNL, doi de la PD și câte unul de la PRM, PC, UDMR şi minoritățile naționale.

Componenţa Comisiei

Dan Voiculescu, senator PC

Norica Nicolai, senator PNL Florin lordache, deputat PSD Valentin Dinescu, senator PRM Mate Andras, deputat UDMR SECRETAR Ibram Hussein, deputat minoritate turcă MEMBRI

Şerban Nicolae, senator PSD, Doru loan Tărăcilă, senator PSD Eugen Nicolicea, deputat PSD Mihai Tudose, deputat PSD

Crin Antonescu, deputat PNL George Scutaru, deputat PNL Nicolae lorga, senator PRM

Revista 22_6 - 12 martie

Miercuri, 28 februarie

+ Camerele reunite ale parlamentului au decis, cu 258 de voturi pentru, 76 împotrivă şi 21 de abţineri, înfiinţarea unei comisii de anchetă care să analizeze informaţiile cuprinse în propunerea de suspendare a preşedintelui Băsescu. Comisia este condusă de liderul PC, Dan Voiculescu, şi are 15 membri, numiţi conform algoritmului parlamentar. PD a anunţat că nu va numi nici un membru al său pentru această comisie.

Adevărul, 22 martie 2007

Scrisoare

Băsescu cere vot de încredere în guvern sau anticipate

m Preşedintele Traian Băsescu a propus, ieri, ca guvernul să ceară un vot de încredere din partea parlamentului, pentru a se stabili astfel ce majoritate susţine Executivul. „În ipoteza că votul de încredere nu va fi solicitat, iar precizarea majorităţii parlamentare existente nu se va realiza, soluţia democratică obligatorie pentru întreaga clasă politică este organizarea de alegeri anticipate”, se arată în scrisoarea pe care Băsescu a transmis-o partidelor parlamentare, după consultările ce au avut loc marţi la Cotroceni. Şeful statului a cerut partidelor să analizeze aceste variante - vot de încredere pentru guvern sau anticipate - ca soluţii pentru depăşirea actualei situaţii politice. Băsescu a apreciat, în scrisoarea sa, că „nicio guvernare nu este democratică dacă raportul guvern-parlament este discontinuu şi netransparent”. (Mircea Marian)

Vot

Deputaţii înlesnesc demiterea președintelui

m Președintele României va putea fi demis cu votul majorităţii cetăţenilor cu drept de vot ca-

re se prezintă la referendum, indiferent dacă acesta a fost ales din primul sau al doilea tur de scrutin, au decis ieri parlamentarii Camerei Deputaţilor, votând cu 198 voturi „pentru”, 46 „împotrivă” și două abţineri legea referendumului. Deşi Curtea Constituţională declarase în primă intanță drept neconstituţională această prevedere, deputaţii

au decis să o păstrez, îmbrăcând-o doar în al-

te forme. Singura concesie făcută a privit eliminarea interdicţie de a organiza referendumuri simulțan cu alegerile locale, parlamentare, prezidenţiale 'sau europarlamentare. Învinşi, democraţii au încercat prin vocea liderului de grup, Cristian Rădulescu, să atace neconstituţionalitatea acestui text de lege, anunțând că vor sesiza din nou Curtea - Constituţională. (Marius Vulpe).

i europene, Anca Boagiu, a* municat de presă, că va împotriva membrilor Comi-

Revista 22_27 martie - 2 aprilie

„Departe de a fi condus la o calmare a situației, consultările inițiate de președinte au relevat existența unui blocaj la nivelul dialogului instituţional şi au indicat solidaritatea din interiorul coaliției antiprezidenţiae. Noutatea Juridică a ultimelor zile a fost insă reprezentată de confirmarea constitujionalităţii comisiei parlamentare de anchetă: decizia Curţii Constituționale caujonează o strategie politică și creează un precedent pe care nimeni nu îl mai poate

Pe acest fundal, prezentarea raportului comisiei Voiculescu nu era de natură săconstituieo surpriză. Graţie omogenităţii sale, comisia a oferit imaginea unui organism ce deținea certitudini înainte de a iniţia orice procedură de verificare. Inamiciile personale și ideologice colorează rivalitatea dintre cele două tabere ce îşi dispută supremaţia mediatică. Judecata constituțională este sacrificată, iar abor-

darea umorală precumpăneşte în dauna evaluării lucide.

Preşedinte şi adunări „_ Orientarea comisiei putea fi anticipată încă din momentul constituirii ei. Finalitalea ei nu era aceea de a identifica probe noi: principalul ei obiectiv era acela de a conferi legitimitate constituțională iniţiativei Partidului Social Democrat de suspendare din funcţie. În locul unui simplu document pe care adunările l-ar fi avut în Vedere în contextul dezbaterii, ne aflăm acum în prezenţa unui text a cărui principală calitate este capacitatea lui de a tranScrie/consemna acordul transpartinic în chestiunea demiterii preşedintelui. Miza acestei comisii se plasa în zona clarificări telaţilor dintre partidele şi actorii ce domină coaliția dedicată înlăturării şefului

destat.

” IOAN STANOMIR

Scenarii instituţionale

De la comisia de anchetă parlamentară la demiterea şefului de stat

Din acest punct de vedere, ceea ce merită reţinut este chiar tipul de conduită adoptat de partidele reprezentate aici: dincolo de delimitări publice şi gesturi de complezenţă, se degajă o certitudine artimetică. În condiţiile izolării democraţilor şi stigmatizării lor ca partid prezidenţial, inamicii actualului şef de stat deţin majoritatea cerută la vot, în vederea suspendării lui Traian Băsescu. În alţi termeni, solidarizarea antiprezidenţială este liantul ce asigură supraviețuirea unei coaliţii ad-hoc, ai cărei exponenţi sunt şi semnatarii raportului evocat.

Lectura constituţională se cere dublată de cea politică: raţiunea din spatele acestor evoluţii precipitate este dispariţia efectivă a majorităţii favorabile preşedintelui în funcţie. Coabitarea s-a transformat în ostilitate implacabilă, iar adunările dispun acum de o majoritate calificată, a cărei voință se poate impune prin vot. Gestul adoptării raportului are valoare anticipativă: Camerele reunite sunt puse în faţa unui scenariu previzibil, cel al demiterii şefului de stat.

O punere în paralel a textului înaintat de PSD adunărilor şi a opiniilor comisiei expune o similitudine perfectă. Corespondenţa partinică a permis preluarea punctelor de vedere. Ceea ce a rezultat este asumarea instituţională, la nivelul parlamentului, a tezelor de acuzare social-democrate. Poziţia adversarilor preşedintelui este extrem de puternică, în interiorul organului reprezentativ al naţiunii.

Dincolo de derapajele de ton, se poate observa un punct ce revelă ambiguitatea funciară a relaţiilor din cadrul acestei coaliţii eterogene animate de ostilitatea faţă de şeful de stat. Între acuzele reiterate de comisie se numără şi cea legată de deturnarea voinţei naţionale de către şeful de stat, prin impunerea unui prim-mi-

nistru ce nu aparţinea formaţiunii câştigătoare, adică PSD. Este aceasta o abordare care ar merita un plus de atenţie din partea criticilor liberali ai şefului de stat: o asemenea lectură a evenimentelor deligitimează poziţia deţinută de premier şi, implicit, lipseşte de relevanţă orice ambiţie de consolidare a hegemoniei PNL în cazul unui cabinet monocolor. Şi aceasta cu atât mai mult, cu cât, în ipoteza instituirii interimatului, un preşedinte socialdemocrat ar putea beneficia de prerogativa nominalizării unui alt candidat la funcţia de premier. O moţiune de cenzură postsuspendare ar anula definitiv sensul votului de la finele anului 2004.

Dincolo de accentele politice, raportul expune o interogaţie esenţială privitoare la rolul preşedintelui şi la garanţiile de care el dispune. Acuza de „activism“ la adresa actualului şef de stat era una recurentă în discursul social-democrat. şi conservator. Nouă este trecerea de la această calificare la acuza de subminare a democraţiei constituţionale. Dosarul de acuzare se întemeiază pe declaraţii ale şefului de stat: interpretate de adunări, ele ar avea valoarea unor încălcări ale Constituţiei. În cazul acestora, preşedintele nu ar mai fi ocrotit de imunitate. In plus, lectura social-democrată acreditează imaginea exemplarităţii preşedinţiei lui lon Iliescu, contrapus constant, ca model de înţelepciune politică, unui dictator pe cale de a se naşte. Efectul de durată al finalizării suspendării din funcţie ar fi şi reabilitarea unui decade postdecembriste, dominate simbolic de domnia sa şi definite prin legatul unui stat autoritar şi nereformat în substanţa sa legală.

În cele din urmă, judecătorul ultim al conduitei prezidenţiale este națiunea. Aflat în contact nemediat cu ea, preşedintele este confruntat cu un orizont de așteptare

şi politice

public. În economia acestuia, examinarea declaraţiilor sale constituie un punct central pe agenda unui eventual referendum de suspendare. Calificarea dată de Camere, prin vot, poate fi invalidată de națiunea însăşi. Aceasta este, în definitiv, şi logica legii fundamentale în vigoare.

În loc de epilog

Prezentarea raportului comisiei de anchetă deschide calea iniţierii efective a procedurilor de suspendare din funcţie. Odată cu primirea dosarului de la Camere, Curtea Constituţională va fi chemată să elaboreze un aviz consultativ, destinat parlamentului. Dincolo de valoarea sa interpretativă, acesta nu va afecta în nici un mod voinţa suverană a adunărilor, Căci acestora, și nu Curţii, le revine misiunea de a califica politic conduita şefului de stat.

Dezbaterea din Camere va fi dominată de dimensiunea politică, iar în centrul ei se va afla şi o anumită viziune asupra instituţiei prezidenţiale. Oricât de criticabilă punctual, acţiunea șefului de stat în exerciţiu a avut potenţialul de a impune dezbaterii publice un set de teme sensibile: conflictele de interese şi disfuncționalităţile justiţiei sunt doar două dintre ele. Un vot defavorabil şefului de stat ar fi echivalent cu dezavuarea unui întreg mandat prezidenţial. Mandat a cărui legitimitate este conferită de votul naţiunii înseși.

Semnificațiile crizei constituţionale sunt, astfel, mult mai importante decât accidentele politice de parcurs evocate mediatic. În cele din urmă, confruntarea are ca miză fundamentală redefinirea viitoare a echilibrului puterilor în stat. Votul din adunări este anticiparea mutaţiilor ulterioare inevitabile.

Adevărul_13 aprilie

a Cui folosește suspendarea?

e liniște! De câteva zile ne țiuie urechile. Doar ne obișnuiserăm cu permanentele torpile lansate între palate. Băsescu s-a repliat strategic “mulțumindu-se să mai mârâie din când în când. Tăriceanu și-a văzut sacii-n căruţă, alături de amicii liberali, și pare că încă nu-i vine a crede. Democraţii, năuciţi de lovitura primită, nu mai au puterea să articuleze vreun sunet inteligibil la adresa inamicilor politici. Doar “pesedeii” lui Geoană fac vocalize, puțin credibile, ba către stânga, ba către dreapta, E linişte. Să fie oare liniștea dinaintea furtunii?

Am intrat în linie dreaptă spre o decizie parlamentară care va duce sau nu la suspendarea președintelui Băsescu. Cui foloseşte însă o izgonire de 30 de zile a locatarului de la Cotroceni? Săptămânile care urmează ne vor lămuri, din acest punct de vedere, asupra maturității politice a liberalilor. E clar că președintele nu poate fi suspendat fără un vot consistent din partea acestui partid şi e la fel de evident că oricât s-ar agita PSD, un eventual semnal pentru suspendare nu poate veni decât dinspre PNL. Dacă liberalii vor da dovadă de egoism po-

adrian halpert(Dadevarul.ro

Cineil

mează pe Traian Băsescu în situații de criză se înșală amarnic. Numele lui e scandal. Prenumele

lui erăzboi...

litic, dacă nu vor reuși să treacă peste orgolii, atunci Traian Băsescu va fi suspendat. Dacă însă își vor asculta rațiunea, dacă vor acționa doar în urma calculelor reci, atunci preșe dintele poate să-și doarmă liniștit somnul în saloanele palatului.

Un Traian Băsescu lăsat acolo, în

dealul Cotrocenilor, fără pârghii, fără instrumentul care-i este cel mai la îndemână, scandalul, se va sufoca în propria neputinţă. Da, va continua să atace guvernul. Da, va continua să încerce să tragă sfori. Cât timp însă? Și cu ce efect? Va ajunge să plictisească pe toată lumea şi îşi va obosi, în cele din urmă, până şi propriul electorat.

Pe dealtă parte, un Traian Băsescu suspendat e reţeta sigură către haos. În primul rând că ar crea un precedent politic greu de justificat. În al doilea rând, i-ar oferi acestuia exact armele de care are nevoie. L-ar scoate dintr-ocolivie aurită direct în câmpul de luptă pe care se descurcă atât de bine. Cine îl subestimează pe Traian Băsescu în situaţii de criză se înșală amarnic. Numele lui e scandal. Prenumele lui e război. E omul pentru care nu există reguli. Înoată perfect în ape tulburi, se sufocă pe uscat sub cer senin. Nu te lupta niciodată cu un pirat pe nava lui. Vei pierde fără doar și poate. Atrage-l pe terenul tău şi învinge-l! Eu, să fiu în locul parlamentarilor, m-aş gândi de trei ori inainte să-l suspend pe Traian Băsescu. Întrebarea e simplă: cui foloseşte?

Jurnalul Național_19 aprilie

PARLAMENTUL DECIDE ASTĂZI SOARTA PREŞEDINTELUI BĂSESCU

Lui Traian Băsescu i se poate interzice o nouă candidatură

Fostul consilier prezidențial Renate Weber consideră plauzibilă ideea interzicerii unei noi candidaturi la Preşedinţie a lui Traian Băsescu în cazul în care va fi suspendat de Parlament. „Se poate ca o modificare a legii să facă referire la faptul că nu poate candida la funcţia de preşedinte al României o persoană împotriva căreia Parlamentul a votat suspendarea din această funcţie. Nu este neconstituțională o asemenea prevedere, întrucât Constituţia lasă posibilitatea ca legea să vină cu

îngrădiri suplimentare”, argumentează Weber.

această dimineaţă în ședință comună pentru a dez şi vota propunerea de suspendare din funcţie a pr dintelui Băsescu. Este prima dată în postdecembristă a ţăr când Parlamentului îi revine rolul de: în suspendarea pr dintelui, ia statului îşi ia public angajame ntul că va demisiona din funcți ă Legislativul va z „DA“. lar şansele ca acest lucru să întâmple sunt foaeteainari. Paginile 4 şi 5 pe biuli

C amera Deputaţilor și Senatul se vor reuni în

Adevărul, 20 aprilie 2007

Băsescu, la kilometrul ze al campaniei electorale

Circa 2.000 de oameni au fost mobilizați prin internet și sms în Piaţa Universităţii, pentru a-l susține pe șeful sta tu U

arătat multă determinare în susținerea lui Băsescu, numărul lor a fost considerabil mai mic decât al celor care sărbătoreau victo!

Adevărul, 20 aprilie 2007 (2)

claudiu berbece(Dadevarul.ro

Susținătorii lui Traian Băsescu au protestat ieri -unde altundeva decât în Piaţa Universităţii - faţă de suspendarea președintelui.

Tinerii au adus steaguri tricolore, au strigat numele lui Băsescu și l-au scris pe foi sau dosare din carton, iar bătrânii s-au agăţat de reporteri și au „mitraliat” toată scena politică.

Călin Popescu Tăriceanu, Dan Voiculescu, PSD, PNL, PC și UDMR au intrat în colimatorul

manifestanților. Cozmin Gușă, fugărit de protestatari

Pe măsură ce kilometrul zero se umplea de oameni, mulțimea devenea tot mai radicală. A simţit-o pe propria piele Cozmin Gușă, liderul Partidului Iniţiativa Naţională, cel care, acum câteva zile, declarase că va candida la președinție. Câţiva protestatari l-au pus pe fugă de cum a călcat în piaţă și puţin a lipsit să nu fie luat la bătaie. Un cor de fluierături l-a însoțit până la Intercontinental, după care, același cor a izbucnit mai puternic „Băsescu, Băsescu, Băsescul”. „L-aș vota de o

sută de ori acum”, a declarat apăsat

+ o'femeie puţin trecută de 40 de'ani. '

„Să terminăm odată cu comunismul ăsta. Am 72 de ani și trăiesc cu cinci milioane pe lună. Trebuie să merg toată ziua prin țară cu afaceri ca să-mi pot plăti chiria”, a spus Gheorghe Grădinaru, însoțindu-și cuvintele de gesturi agitate. „Vine Băsescu la 6 şi jumătate. Am primit acuma mesajul ăsta și-l dau mai departe”, atenționa în stânga şi-n dreapta o doamnă care s-a recomandat drept profesoară. Pe băncile din fața Teatrului Naţional, oameni de toate vârstele își chemau cunoscuţii să i se alăture.

„Stăm în piață până își dă

pbeeiraetengprraal n jurul orei 17, mulțimea a în-

cercat să ocupe şi strada. Poliţiştii şi jandarmii s-au opus cu greu alegându-se cu alte huiduieli şi înjurături. Cu puțin înainte de ora 18, a apărut în piață şi Theodor Stolojan, preşedintele Partidului Liberal Democrat. A fost primit cu aplauze și a luat cuvântul la microfonul care între timp fusese amplasat în Piața Universităţii. „Jos Tăriceanu!”, a izbucnit mulțimea care creştea din minut în minut, însoțind discursul lui Stolojan. O nebunie de cuvinte umplea intersecția: „Mafie”, „Presă”,

„Demisie”, „Referendum”, „Oligarhie”, „Minciună”. „Două săp-

tămâni o să stăm în piață, până își dă guvernul demisia”, a spus convins un tânăr. Spre seară, în boxe, s-au auzit glasurile oamenilor de rând,

iar ploaia care la un moment dat .

amenința manifestația a fost înlocuită de soare. Protestatarilor li s-au alăturat chiar şi părinţi, cu copiii de mână. Toţi îl aşteptau pe Băsescu. Spre seară în Piaţă a ajuns şi Elena Băsescu, fiica cea mică a președintelui.

Băsescu: „Ne vom întâlni de

câteori veţi vrea“

Traian Băsescu a asigurat mulțimea că este încă "preşedintele în funcţie al României, până luni, când vor fi îndeplinite toate formalitățile la Curtea Constituţională.

“Vă rog să înţelegeţi că în această searănuvoiaveaun discurselectoral. În campanie vă voi spune adevărul despre această guvernare”, a afir-

ca rii e URII mat Traian Băsescu. Șeful statuluia ținut să-i asigure pe participanţii de.

la miting că nu va abandona poporul

şi că se va întâlni cu manifestanții de câte ori aceaştia vor dori. |

“Dacă aș fi acceptat să negociez cu partidele politice, astăzi nu aș fi fost suspendat. Nu am făcut-o, nu O voi face şi mă întorc la popor”, a afirmat Băsescu.

"Sunteţi dintre cei care m-aţi Votat de trei ori - o dată în 2000, iar apoi în 2004, la Primăria Capitalei și Președinția României. Cu siguranță vom avea ocazia să ne întâlnim la vot pentru a patra oară. Aș avea rugămintea ca întâlnirile noastre să se desfăşoare într-un cadru legal. Forța poporului este la vot”, a declarat Traian Băsescu, care le-a spus manifestanților să se ducă acasă, asigurându-i iarăşi că ya fi “în continuare preşedintele românilor”. (Alexandru Macoveiciuc)

Lira

La Brașov, chemarea susținătorilor președintelui Băsescu în Piaţa : Sfatului nu a avut ecoul scontat. La Drobeta-Turnu Severin, în jur de 70 de taximetriști, de la două firme locale, au mărșăluit pentru câteva minute. Circa 20 de persoane au demonstrat ieri seară și în Piaţa Victoriei din Timişoara, pentru susținerea lui Băsescu. Timișorenii au adus cu ei foi

volante pe care au scris „Traian Băsescu” și „Da, vrem un preşedinte jucător, care să spună ce greșesc cei din jur și cine greșește”. La lași, y aproximativ 50 de persoane, în majoritate tineri, s-au adunat în Piaţa Unirii, din centrul municipiului lași, în pofida frigului și a vântului puternii

Adevărul, 20 aprilie 2007 (3)

Cum au fost scoși oamenii în stradă

Prin sms sau prin internet, susținătorii preşedintelui își chemau prietenii sau cunoştinţele să vină în Piaţa Universităţii și să se adune celor câteva zeci de oameni care erau deja prezenţi la orele dupăamiezii.

„ASTĂZI niște oameni care pretind că TE REPREZINTĂ l-au suspendat pe președintele Băsescu. Vino la 18.30 în Piaţa Unirii și arată-le CĂ ÎNCĂ NU E ȚARA LOR |! Da mai departe (deşteaptă-te române!)”,

aşa arăta unul dintre mesajele de pe telefoanele mobile care a circulat înainte de mitingul de la Piaţa Universităţii. „La 18.30, în Piaţa Universităţii se va organiza un mitingpentru susținerea președintelui Băsescu. Vă invităm să participaţi la acest miting și să vă exprimaţi protestul față de abuzul parlamentarilor corupți. Transmite acest mesaj mai departe”, este conținutul altui sms. Pe internet, mesajele erau similare: „Haideţi cu toţii la Universitate

la 18.30!!! E nevoie de o mână forte care să le bage pumnul în gură ăstora!!! Să-l susţinem pe Băsescu, conducător absolut!!! Bravo Becali!!!”. Un alt mesaj care făcea turul internetului era ceva.mai simplu: "Ora 18.00, Piaţa Universităţii - miting

pentru susținerea președintelui Băsescu”. Pe wwyeto.ro, partizanii preşedintelui abordau următorul mesaj: “Bucureşteni, ne vedem în Piața Universităţii. Veniți cât mai mulți”. (Alexandru Macoveiciuc)

Adevărul, 20 aprilie 2007 (4)

Iliescu: Băsescu ar trebui să-și dea demisia pentru a dovedi că este un om de cuvânt

Fostul preşedinte Ion Iliescu a declarat că președintele Traian Băsescu ar trebui să-și dea demisia, după votul parlamentului de suspendare a sa din funcție. "Nu știu dacă își va da demisia. Altminteri, înseamnă că nici om de cuvânt și de curaj nu e", a spus Iliescu.

Adevărul, 20 aprilie 2007 (5)

Filmul războiului Băsescu -restul lumii

De la momentul zero, în care Băsescu și Tăriceanu își strângeau mâinile victorios în Piaţa Universităţii, în fața a mii de oameni, imediat după ce Băsescu a fost anunţat drept câștigătorul alegerilor din 2004, șeful statului a intrat în conflict și cu premierul, și cu parlamentul. Punctul culminant a fost atins ieri, când

„ Băsescu a fost suspendat.

Traian Băsescu anunţă într-un interviu în ziarul Adevărul că guvernul ar trebui să demisioneze pentru a se organiza anticipatele

Iulie2005 ' e, E

Timp de câteva săptămâni, Călin Popescu Tăriceanu şi-a schimbat de câteva ori, în mod radical, punctul de vedere, ajungând de la "demisia este irevocabilă” la postura de a nu demisiona din pricina inundaţiilor.

ust2005 Într-un atac fără precedent, Băsescu l-a acuzat pe Tăriceanu că a decis să renunţe la anticipate influenţat de grupuri de interese şi îi cere să se hotărască cu cine guvernează: cu preşedintele, ori cu grupurile de interese.

ter e2005 Președintele lansează tema parlamentului unicameral, liberalii o resping, apoi democraţii o preiau, forțându-l pe Tăriceanu să se poarte ca un mediator între cele două partide principale ale Coaliţiei.

Tăriceanu, alături de alţi lideri liberali, îl identifică pe Traian Băsescu drept principalul vinovat pentru nerealizările Coaliţiei şi pentru atitudinea ostilă manifestată de către democrați la adresa partenerilor lor de Alianţă.

Noiembrie2005

Elena Udrea îl atacă pe premier, vorbind despre "adevăratele grupuri de interese care se învârtesc în jurul guvernului” şi despre un telefon pe care premierul l-ar fi dat la Parchet, pe 28 mai, pentru a interveni în favoarea lui Patriciu.

Decembrie 2005_

Preşedintele Băsescu le cere liberalilor și democraţilor să găsească o formulă de fuziune. Liberalii refuză proiectul.

Traian Băsescu afirmă, într-o emisiune tv, că regretă numirea lui Tăriceanu ca premier, susţinând că acesta s-a depărtat de obiectivele Alianţei şi s-a apropiat de grupuri de interese. Şeful statului a declarat că nu mai are o relaţie per-

Adevărul, 20 aprilie 2007 (6)

] O judecătoare acuză: „Băsescu să răspundă!“

Adevărul a reușit să stea de vorbă cu doi dintre protagoniștii scandalului “SRI- poliție politică”, “ţintele vii” de pe “lista lui Gușă”. E vorba de o listă cu cinci judecători de la Curtea Constituţională care ar fi şantajabili din cauza dosarelor de la Securitate și care, o parte din ei, ar fi primit acasă, în plic, așa-zisele lor angajamente de la Securitate. Reporterii noștri au stat de vorbă, așadar, cu înalții magistrați Ion Predescu și Aspazia Cojocaru, ambii aflați atât pe notițele colonelului Florian Coldea, prim-adjunctul SRI, cât și pe buzele președintelui Băsescu atunci când a vorbit despre comunicarea, pe firul scurt, dintre el și Claudiu Secașiu, șeful CNSAS. Surprinzător este că nici Ion Predescu, nici Aspazia Cojocaru nu-i dau dreptate lui Traian Băsescu. Mai mult, Aspazia Cojocaru afirmă acuzator că “Băsescu va răspunde pentru prostia spusă pe ecran!”

Dezvăluiri

din dosarul „Sanda“

“Eu însă vă spun cu toată responsabilitatea că nu m-am întâlnit cu Traian Băsescu decât la depunerea jurământului şi la ziua Constituţiei (...) Este incredibil ce mi se întâmplă mie - nici nu ştiu dacă poate fi în România așa ceva! Cred că nici pe vremea colectivizării nu era așa. Am sunat la

CNSAS şi am zis că-i dau în judecată (...) Toată povestea asta a mea a fost preluată din dosarul ăsta «Sanda», pe care-l aveţi d-voastră, peste tot, şi dată unde trebuia, unde a acționat 17 ani. Eu am văzut asta!” - afirmă judecătorul Aspazia Cojocaru. Aceasta ne-a dezvăluit ieri, în exclusivitate, cum a ajuns domnia sa în atenţia Securităţii şi trecută, ulterior, în dosarele fostei “poliții politice”. Doam-

na judecător Aspazia Cojocaru ne-a povestit cum, în 1984, a fost invitată să dea trei declarații la Securitate despre o fostă colegă, Maria Eremia, rămasă definitiv în Franța. Cel care ar fi invitat-o s-a recomandat Dinulescu. Securistul iarfi cerut atunci să semneze un angajament, pe care susține că a refuzat să-şi pună semnătura și, totodată, să declare tot ce ştie despre o colegă care rămăsese definitiv în străinătate.

Aspazia a semnat cu

pseudonimul, Ana“

Cu acordul ofițerului de Securitate, Aspazia Cojocaru a semnat trei note informative cu numele “Ana” (un al doileă nume pe care-l are în afară de Aspazia). După ce a fost audiată, domnia sa susține că ar fi povestit colegilor de la Institutul de Cercetări Juridice ce i sa întâmplat. “Eram colegă cu domnul Adrian Năstase, cu doamna Uliescu,

cu doamna Rodica Stănoiu, cu doamna Iolanda Eminescu și cu alții. Cu toți m-am sfătuit ce am de făcut”, susține doamna Cojocaru. lată cum susține judecătoarea că a ajuns la CNSAS: “În dosarul colegei mele Uliescu s-au găsit note semnate «Sanda» (codul secret al Rodicăi Stănoiu). Bineînţeles că s-au găsit şi cele trei declarații date de mine la Securitate şi semnate «Ana»(...) Realitatea este că, în dosarul de urmărire a unei colege, această «Sanda» mă recomanda pe mine în sensul de a lărgi sfera urmăririi doamnei respective, Am depus la CNSAS foarte multe documente, inclusiv declarația colegei care fusese urmărită. Dacă nu-mi vor face dreptate, îi voi da în judecată. În ce-l priveşte pe Băsescu, eu vă spun că, indiferent că el a spus aşa o prostie pe ecran, este treaba lui. Să răspundă pentru ceea ce a spus. Să răspundă fiecare, indiferent că este preşedintele statului”.

Predescu: „Eu îl cunosc pe Băsescu din'90, când eram colegi în FSN“

- Dle Predescu, în legătură cu tot scandalul ăsta în care a apărut şi numele dvs., puteţi să confirmaţi ce a spus dl preşedinte Băsescu, ieri, în sensul că s-a interesat de dosarul dvs. la CNSAS, la preşedintele colegiului, Claudiu Secaşiu?

- Eu am aflat de lucrurile astea de la televiziune, aseară...

- Deci susțineţi că CNSAS nu va comunicat că nu aţi făcut poliţie politică?

- Eu am fost verificat de nu ştiu

câte ori şi în mandatul de senator „şi când am fost numit judecător la Curte. Eu am avut dosar de urmărit, este de notorietate.

- Aţi primit acasă documente din dosarul dumneavoastră, aşa cum au declarat Guşă şi Vadim?

- Nu, domnule, astea sunt niște provocări.

- Spuneţi-ne, vă rog, aţi vorbit de curând cu domnul Băsescu?

- Nu, domnule, doar de Ziua Constituţiei. Dar eu îl cunosc pe

domnul Băsescu din '90, când am fost colegi în FSN.

Cu toate insistenţele noastre, până la închiderea ediției, Claudiu Secaşiu nu a răspuns la telefon.

Judecătorul Ion Predescu şi preşedintele suspendat Traian Băsescu au făcut parte din același partid: FSN >

Jurnalul Național_20 aprilie

TRAIAN BĂSESCU, SUSPENDAT DE PARLAMENT CU SCORUL DE 322-108

upă mai bine de cinci ore, Parlamentul a decis ieri suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.

EI este primul şef de stat postdecembrist suspendat din funcţie. Deşi a anunţat public că va demisiona în cinci minute dacă Legislativul va decide suspendarea sa, şeful statului nu s-a ținut de cuvânt. În discursul ținut aseară în Piaţa Universităţii, Traian Băsescu nu a mai amintit nimic despre „demisia în 5 minute“ promisă. Probabil că în zilele următoare vom afla dacă preşedintele își va înainta demisia sau va lăsa să aibă loc referendumul. Aşadar vimapoizla popor“, fie prin demisie, fie prin referendum! Paginile 3, 4, 5, 6, 7,8şi9

Adevărul, 21 aprilie 2007

Văcăroiu i-a luat locul lui Băsescu

Curtea Constituţională a a respins Coen adu aia at la d isidar i

„Suspendarea preşedintelui României s-a făcut cu respectarea prevederilor constituționale”, a decis plenul Curţii Constituționale, după aproximativ 90 de minute de consultări. Judecătorii s-au întrunit abia la o zi după votul din parlament, prelungind cu câteva ore şederea lui Băsescu la Cotroceni. Hotărârea privind suspendarea din funcţie a preşedintelui nu a putut fi transmisă, joi, Curţii Constituționale, deoarece funcționarii Camerei Deputaţilor, însărcinaţi să ducă documentul, au găsit ușa încuiată. Preşedintele instituţiei, loan Vida, a explicat, într-o emisiune televizată, că nu le poate cere angajaților Curţii să lucreze peste program, fără a le fi plătite ore suplimentare. În cele din urmă, Curtea Constituţională a înregistrat cererea preşedintelui Camerei „Deputaţilor, Bogdan Olteanu, care se solicita constatarea existenței împrejurărilor ce justifi că interimatul la Cotroceni. Judecătorii au făcut acest lucru în temeiul articolului 146 lit.g) din Legea fundamentală și au comunicat constatarea parlamentului și guvernului. Administraţia Prezidenţială a contestat însă la Curtea Constituțională decizia de suspendare a lui Traian Băsescu. Documentul a fost întocmit pornind de la faptul că „la cere- » rea de suspendare nu au fost aduse

noi motive față de cele invocate în

a precizat că nu este nevoie să fie schimbaţi consilierii prezidențiali şi cei de stat. “Nu sunt foarte vesel, este o situație extrem de grea, unicat în istoria României”, a comentat

României.

În şedinţa din data de 20 aprilie 2007, Curtea Constituţională a luat în dezbatere cererea pentru constatarea existenţei împrejurărilor,

care justifică interimatul în exercitarea funcției de Preşedinte al Ro- | preşedintele interimar al mâniei şi contestaţia formulată de domnul Traian Băsescu privitoare | Ela spus că va fi un pre; la suspendarea sa din funcția de Președinte al României. " rimar sobru, m În baza documentelor examinate, Curtea s-a pronunţat prin Hotă- stil propriu de a conduce, precum şi rârea nr.1 din 20 aprilie 2007, după cum urmează: abilitatea "dea face echipă care să lu1. Se respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de domnul | creze la maximi”. Nicolae. Traian Băsescu împotriva hotărârii de suspendare a sa din funcția de Văcăroiu a spus că data la care se va Președinte al României. desfășura referendumul pentru de

2. Constată că procedura privind suspendarea din funcția de Preşedinte al României a domnului Traian Băsescu a fost respectată.

3. Constată existența împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României,

4, Constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 98 alin.(1) din Constituţie, interimatul funcției de Președinte al României se sala ră de președintele Senatului, domnul Nicolae Văcăroiu.

Hotărârea Curţii este definitivă, se comunică Parlamentului și Guvernului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea 1.

BIROUL DE PRESĂ AL CURȚII CONSTITUȚIONALE

Adevărul, 21 aprilie 2007 (2)

Partidul Democrat pretinde că se pregăteşte eliminarea lui Băsescu din cursa electorală Videanu a prezentat un proiect al guvernului de modificare a legii privind alegerea președir

Democraţii au declarat, ieri, că laboratoarele PNL şi PSD lucrează la un proiect care să-l împiedice pe Traian Băsescu să candideze pentru un nou mandat, Liberalii şi socialdemocraţii au negat vehement un astfel de scenariu și i-au acuzat pe susținătorii şefului statului de intoxicare.

Preşedintele executiv al PD, Adriean Videanu, a făcut public un document despre care a afirmat că este un proiect al guvernului de modificare a Legii 370/2004 privind alegerea șefului statului. Textul prevedecă „nu pot candida persoanele careau îndeplinit funcţia de Președinte al României și au fost suspendate din funcție”, şi cele care au fost puse sub acuzare pentru infracțiuni împotriva securității statului. Hârtia prezentată de Videanu are înscris, sub expunerea de motive, doar numele premierului Călin Popescu Tăriceanu, fără semnătura acestuia. Primarul Capitalei a refuzat să dezvăluie identitatea persoanei care i-a furnizat documentul, precizând doar că acesta a circulat „prin calculatoarele parlamentarilor PSD şi PNL.

SGG spune că documentul

este fabricat

Secretarul General al Guvernului, lie Bolojan, preşedintele Camerei, Bogdan Olteanu, ministrul pentru Relația cu Parlamentul și liderul PSD, Mircea Geoană, au reacționat imediat la afirmaţiile pediştilor, arătând că un astfel de proiect nu există. Potrivit lui Bolojan, documentul nu are niciun

element de identificare, cum ar fi redacteze un:

numărul de înregistrare sau sem- re să-l trimită

nătura, astfel încât acesta poate fi dezbatere și a Mircea (

pita seacă aplică în cazul alegerilor pentru care Executivul va trebui să ia,

SATI,

metre Proimiet Mepăihi

4 na Amt ae ur tm pt mea rm a 41 Sam te rel a Rl

Documentul prezenta de pedişi ma are sernătara male

ușor fabricat”.

"Poteanun a pieciizatata Iă nu

alegerea președintelui nu se fel anticipate,

Adevărul, 21 aprilie 2007 (3)

Marius Pieleanu:

Manifestanţii au încercat să se legitimeze prin fenomenul Piaţa Universităţii din '90

“În '90, Piaţa Universității era o agora anticomunistă. Acum, în niciun caz, participanţii la mitingul de ieri nu aveau sentimente anticomuniste curate și profunde, şi mai degrabă erau sentimente ideologice de partid și de susținere în fața media”, explică sociologul Marius Pieleanu evenimenteledeieridin Piaţa Universităţii. Pieleanu, profesor de sociologie la SNSPA, consideră grav modul în care au încercat să se legitimeze manifestanţii de ieri. “Ceea ce mi se pare mult mai grav este faptul că au încercat să se legitimeze și să se identifice cu mișcarea din Piaţa Universității din '90, ceea ce este complet diferit ca model. Modelul Piaţa Universității din anii '90 nu se compară atât ideologic, cât şi din alte puncte de vedere, cu ceea ce s-a întâmplat ieri. Încearcă să se legitimeze şi să preia mesajul niște oameni care nu au nimic de-a face cu ce a fost atunci”, spune Pieleanu.

Comparând nivelul de popularitate și

gradul de simpatie pe carepreședintele Băsescu îl are în rândul populației cu participarea din piaţă, înclin să cred că sondajele îi dau un scor mai mare decât îl are în realitate

Sociologul explică slaba participare de ieri prin mai multe cauze. “Masiv, participanţii au fost membrii PD şi PLD. Membrii PLD sunt, oricum, puțini şi membrii PD au fost puţini, dintr-un motiv foarte simplu. Partidul Democrat este un partid de cadre, nu este un partid de mase, cum ar fi PSD de plidă. Capacitatea lor de mobilizare la astfel de evenimente nu este extrem de ridicată, pentru că PD nu are masiv suporteri în București”, afirmă Pieleanu. “Comparând nivelul de popularitate şi gradul de simpatie pe care preşedintele Băsescu îl are în rândul populaţiei cu participarea din Piaţa Universităţii, înclin să cred că totuşi sondajele îi dau un scor mai mare decât îl are în realitate”, mai arată Marius Pieleanu, adăugând că Băsescu a lansat o invitaţie indirectă la “crearea unei reguli din ocuparea Pieței Unversităţii şi manifestarea pro-Băsescu”, (Alexandru Macoveiciuc)

Adevărul, 21 aprilie 2007 (4)

“Voiam să le explic votul, pentru că nu-mi se părea corect să scandeze în necunoştință de cauză. Voiam să le explic de ce Băsescu este atât de nociv şi trebuie suspendat, Asta era intenția mea”, a explicat Cozmin Gușă (foto), joi, în Piața Universității.

El a povestit că a început să discute cu câteva doamne, moment în care “au venit 57 băieţi cu priviri injectate. Am împins-o pe Lavinia și l-am rugat pe un coleg ce era cu noi să o scoată de acolo, în timp ce am făcut operaţiunea asta, unul m-a lovit în stomac, i-am prins mâinile, pentru că nu era frumos să mă încaier cu un manifestant de acolo, şi în momentul ăla cineva de la forțele speciale, care s-a prezentat ca atare: că e de de la forțele speciale antitero, a venit să-mi şoptească la ureche: «Vă rugăm să fugiți repede de aicea că ăștia au misiune să vă bată. Sunt oameni foarte periculoşi»”, a relatat Cozmin Guşă. Deputatul PIN a spus că inițial a refuzat să plece, dar a văzut în mulțime alţi 10-15 oameni care se indreptau spre el, moment în care s-a lăsat tras de forțele speciale, care i-au spus să fugă spre Hgtelul Intercontinental.

Deşi a fost agresat de câțiva indivizi din Piaţă, plângerea pe care Cozmin Guşă a făcut-o nu se referă la agresorii săi. "Plângerea nu se referă la agresarea mea, ci la declanșarea unei anchete la nivelul Ministerului de Interne, pentru deconspirarea celor care au organizat o adevărată mineriadă portocalie, pentru că informaţia mea clară este că acolo au fost aduşi oamenii lui Marian Condescu, consilier al lui Traian Băsescu şi preşedintele Lignit Oltenia. Gușă a spus că vrea să afle, prin intermendiul plângerii sale, cine i-a adus în Piaţa Universității pe acei indivizi care au săvârşit “acte de miner”, Preşedintele PIN a mai afirmat că printre participanți a identificat persoane din campania electorală din 2004 a preşedintelui Băsescu, despre care a spus că sunt oamenii lui Silvian lonescu. (Alexandru Macoveiciuc)

Condescu neagă acuzaţiile

Liderul mine-

Marin Condescu (foto) a declarat

Absolut niciun miner din Oltenia sau „. Valea Jiului nu a mers la Bucureşti. Nici stea Al organiza aşa

Adevărul, 21 aprilie 2007 (5)

„S-a compromis ideea Pieței Universităţii”

Fostul președinte Emil Constantinescu crede că manifestaţiile pro-Băsescu seamănă mai curând cu plantarea de flori de către mineri

George Rădulescu

george.rădulescu(Gadevarul.ro

„O acţiune organizată în sprijinul președintelui este similară cu o mineriadă. O manifestaţie pro-prezidenţială în Piaţa Universităţii seamănă cu plantarea de flori de către mineri”, ne-a declarat, ieri, fostul președinte Emil Constantinescu.

Elconsideră că, în prezent, cel mai grav aspect din societatea românească îl constituie scindarea acesteia în două grupuri antagoniste. „Într-un mod schizofrenic, aproape, societatea românească se divide în tabere iveconciliabile, iar grupurile sociale încetează să mai aibă confruntări pe probleme legitime și se transformă în galerii de fotbal”, afirmă fostul şef al statului. Constantinescu își aminteşte de fenomenul Piaţa Universităţii al anilor '90 fără a putea găsi nicio asemănare cu manifestarea pro-Bâsescu de joi seara. „Atunci era o justificare. Chiar aceia din Securitate aveau o justificaTe, pentru că se simțeau amenințați şi chiar erau amenințați (...) ne deosebeau ideologii, sisteme de valori. În Piaţa Universității a trebuit să admitem chiar că existau valori de stânga, comuniste, Până și minerii aveau justificări”, spune fostul pre-

şedinte.

Mesajul anticorupţie

atost confiscat

Emil Constantinescu susține că acum nu există justificări, ci interese comune, oamenii poziționânduse de o parte şi de alta pentru o persoană. „Trăim un de neima-

Fostul șef al statului afirmă că, spre deosebire de 1990, în Piaţa Universității de acum nu se mai confruntă ideologii și valori

nile unui om care reprezintă întruchiparea a tot ce s-a impotrivit mesajului”, arată Emil Constantinescu. În ceea ce priveşte discursul lui Traian Băsescu de ieri seară, fostul preşedinte susține că „este un parai” modul în care

Președintele ales tr săfie moral, să aibă

ginat. Oameni care au luptat în mod

Jurnalul Național_21 aprilie

CEASUL LUI BĂSESCU A STAT

Văcăroiu preşedinte

Katina Knapeh/JURNALUL NAȚIONAL:

urtea Constituţională a constatat ieri interimatul funcţiei de preşedinte al României, chiar dacă Traian

Băsescu a contestat decizia Parlamentului de suspendare. Nici după această decizie, care îl înscăunează pe Nicolae Văcăroiu preşedinte interimar, Traian Băsescu nu a demisionat, aşa cum a promis. El a anunţat că participarea la referendumul de demitere este cea mai bună soluţie pentru România. Paginile 3, 4,5 şi 6

Revista 22, 24 - 30 aprilie 2007

TRAIAN

PAPA A

BĂSESCU ÎN. SUSPENDAT *

* Avizul Curţii Constituţionale comentat de IOAN STANOMIR

* Secvenţe în parlament: ARMAND GOŞU

* Modelul românesc: ANDREI CORNEA, RODICA CULCER, ALEXANDRU LĂZESCU, CRISTIAN PÎRVULESCU

+ Lege şi ordine: DAN TĂPĂLAGĂ

* Cine conduce țara: ANDREEA PORA | /-

* Mass-media şi societate: FLORIN GABREA, MIHAIL NEAMŢU

* Din Bruxelles şi Bonn: VICTOR IULIAN TUCĂ, PETRE IANCU

Revista 22, 24 - 30 aprilie 2007 (2)

în ultimele zile — şi pe bună drepcă preşedintele Traian Băsescu nu şi-a mai dat demisia „Ja cinci de suspendare din Parlacă, prin acest gest, Băsescu şi-a şi-a ştirbit capitalul de încredere pe ase. S-a susţinut, de asemenea, politician dintr-o bucată care îşi resiunile, a ieşit şifonată din această ponă acum, acesta a fost de fapt punctul său mă port ca un preşedinte-jucător — a mereu Traian Băsescu — pentru că am făpromisiuni oamenilor în campania elec- vebuie să le respect aşteptările“. de data aceasta, nu şi-a respectat promi- . Faptul este şi va fi speculat la maximum de iversarii săi. Când vor voi să-i discrediteze o sau un discurs, ei vor aduce aminte de acest . Deja preşedintele a fost înfipt cu un ac în alături de premierul nestatornic. S-a spus pe lângă Călin Popescu-Răzgândeanu, îl avem, pe Traian Răzgândescu. uie însă avut în vedere faptul că, în principiu, nu este neapărat un lucru rău, indiferent ituaţie. Românul ştie să preţuiască „mintea cea urmă“. Cum, de asemenea, răzgânditul nu părat un lucru bun, indiferent de situaţie. direa este receptată de regulă ca un semn de e. Sunt totuşi situaţii în care tocmai menţilea â a unei prime opţiuni este un an de slăbiciune. Mai ales când condiţiile care au decizia iniţială s-au modificat sensibil. Rigorigid nu este neapărat un semn de inteligenţă nici de înţelepciune. Prin urmare, „Nu te răzgândi dată!“ sau „Nu fi încăpățânat. Răzgândeşte-te!“ reprezintă nici una, nici alta o reţetă infailibilă. tarea unei decizii finale este o problemă care e de nuanţe şi de contexte. ceea ce priveşte contextul şi nuanțele „răzpremierului şi cele ale „răzgândelii“ preşeacestea sunt complet diferite. Voi trece în tă doar câteva aspecte. Interesantă este asime-

de Traian Ungureanu („Tăriceanu a ş 2 demisia și rău când

ă rău câd pie SIE când a retras-o“, Cotidianul, “zl vorbi acum despre motivele indoi protagonişti pentru a-şi justifica

schimbarea de opţiune. E greu de navi-

gat fără busolă în pretextelor afişate şi al cauzelor reale. Voi vorbi însă despre situaţiile complet diferite ale gesturilor celor doi.

În primul rând, demisia unui premier numit de preşedinte este foarte uzuală în democraţie. lar asumarea ei de către primul ministru în vederea deblocării unei crize parlamentare ntă un act de responsabilitate și de practică politică curentă. Pe când demisia unui președinte ales de popor este complet neuzuală. Ea se asumă rarisim, în situaţiilimită de criză politică accentuată, fiind la rândul ei generatoare de instabilitate majoră. Cu atât mai mult în situaţia în care e vorba de un președinte care, potrivit sondajelor, continuă să deţină primul loc în preferințele electoratului pentru funcţia care i-a fost desemnată prin vot. Cântărirea cu atenţie a demisiei în acest al doilea caz, gândirea în detaliu a tuturor con-

ANDREI OIŞTEANU

A te gândi şi a te răzgândi în politică

şi financiar-economice (şi această situaţie-

limită, care implică o uriaşă responsabilitate.

Mai este un alt aspect important care face d ţa între cele două i de răzgândire care sunt acum cotate în presă ca fiind similare. Călin Popescu Tăriceanu a convenit cu colegii săi de partid (PNL), cu partenerii săi din Alianţă (PD) şi din coaliţie

s-au dovedit într-adevăr „imorale“. Astfel, prin răzgândirea sa, premierul a încălcat o convenţie înche-

“€coselfia

iată cu toţi partenerii săi politici. În cazul lui Traian Băsescu, acesta a luat de unul singur decizia propriei sale demisii şi tot de unul singur a revenit asu-

le al treilea rând, răzgândirea lui Traian Băsescu nu presupune eludarea electoratului. Atât în cazul alegerilor prezidenţiale anticipate ca urmare a demisiei sale, cât și în cazul referendumului ca urmare a suspendării sale, Traian Băsescu urmează să se supună voinţei electoratului în ceea ce priveşte menţinerea (sau nu) în funcţia de preşedinte. Electorato-filia lui Băsescu este bine cunoscută. În schimb, revenirea lui Călin Popescu Tăriceanu asupra hotărârii sale de a demisiona din funcţia de prim-ministru a dus la neînceperea alegerilor pariamentare anticipate. În locul unui scrutin electoral, el a ales nonscrutinul. Ulterior, tot el a cerut renunţarea la referendumul privind votul uninominal şi a decis amânarea nemotivată a alegerilor euro-parlamentare. Se pare că premierul (şi partidul pe care îl conduce, PNL) suferă de o maladie gravă în politică: teama de alegeri.

De aceeași maladie (e/ectorato-fobia) suferă şi partenerii politici ai PNL, din coaliția conjuncturală anti-Băsescu: PSD, PRM, PC. Un exemplu la îndemână este chiar modul lamentabil în care se raportează aceste partide la proximul referendum. În mod normal, ar trebui să fie „referendumul lor“, un scrutin care să legitimeze votul lor în parlament pentru suspendarea președintelui. Titulatura oficială este: „Referendum pentru demiterea președintelui“. Situaţia este însă complet răsturnată. Pe când Traian Băsescu (sprijinit de PD și PLD) a intrat ca peştele în apă în acest joc electoral, partidele din „patrulaterul negru“ sunt timorate, cârcotind impotriva mitingurilor „destabilizatoare“ și descurajând populaţia să se prezinte la referendumul pe care ele însele l-au declanșat. Şi asta pentru că o coaliţie anti-Băsescu este mai uşor de realizat în parlament decât în electorat.

Evident, sunt și alte aspecte care fac diferenţa între „răzgândirea“ lui Tăriceanu şi cea a lui Băsescu. Amândoi protagoniștii vor suporta consecinţele, bune sau rele, ale deciziilor lor politice. Pentru o corectă apreciere a opţiunilor şi faptelor politicienilor, opinia publică, și mai ales formatorii de opinie, ar trebui să le măsoare cu o balanţă bine calibrată şi să perceapă nuanțele şi diferenţele de context, cel puţin acolo unde este evident că ele există.

Revista 22, 24 - 30 aprilie 2007 (3)

i să

rara

, 19 aprilie, Parlamentul României. Peste două de oameni încearcă să pătrundă în incintă pentru

a la dezbateri. Nu vor reuşi. De altfel, balcoanele de şedinţă vor rămâne goale pe tot timpul zilei. ziariştii, câteva grupuri de simpatizanți ai PSD şi ai tului PRM vor izbuti să urmărească dezbaterile de alcon.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, anunță deschiderea şedinţei comune a celor două Ca-

supune la vot ordinea de zi, pe care este un singur ct, suspendarea preşedintelui României, şi dă cuântul secretarului general al PSD, Titus Corlățean, peniu a prezenta o sinteză a propunerii de suspendare. Zeci de camere de filmat stau cu obiectivele aţintite pra prezidiului. Fotografii roiesc prin sala de şedinţă. primul rând al lojei centrale, pentru corpul diplomatic, Theodor Stolojan citeşte ziarul. Este ora 9.30. La balcoane încep să urce primii ziarişti. Cu ochii cârpiţi de somn, cască cât să nu-și rupă fălcile. În difuzoare se aude vocea de şcolar conştiincios a lui Corlățean: „repelarea faptelor abuzive ale preşedintelui... ameninfările preşedintelui... blocarea parlamentului timp de două sesiuni parlamentare“. Vasile Dâncu îşi ocupă locul alături de lie Sârbu. Intră în sală Rodica Stănoiu. | face cu greu loc printre fotoreporterii care au pus stă- “pânire pe culoarul central. Parlamentarii se plictisesc. Rumoare în sală.

Dintr-o dată se face linişte. Şi-a făcut apariţia Cornelu Vadim Tudor. Este întâmpinat cu aplauze răzlețe. Garda de corp, în haină neagră de piele, după tradiţia facheților de la Odesa, ocupă un loc în prima bancă pe ndul din dreapta. Fotografii roiesc în jurul lui Vadim dor. Vicepreşedintele Bolcaş, al treilea din convoi, așteaptă respectuos să-şi termine fotografii treaba, după tare se așază lângă şeful său.

n boxe, același Titus Corlățean: „președintele a seal... președintele şi-a asumat... președintele a promis... preşedintele şi-a subordonat... președina nesocoltit... preşedintele a încălcat... preşedinâ intervenit la ALRO'. Stolojan aruncă o privire Pre prezidiu peste ziarul larg deschis pe care-l sprijină “e marginea balconului. C.V. Tudor face ultimele modifiPe textul discursului. Bogdan Olteanu îi povesteşte seva lui Văcăroiu cu gesturi largi. =

gaDintr-o dată, sala se umple de parlamentari. Încep A cursurile. politice. Mircea Geoană urcă la tribună. Munţă cu gesturi copiate din manual că este cea mai Ortantă şedinţă din istoria parlamentului. Sarcina stă în față senatorilor şi deputaţilor este una „istosă-l dea jos pe tiranul Băsescu! Decizia consultaa Curţii Constituţionale, care n-a descoperit nici o SR -] re a Constituţiei săvârşită de Băsescu, n-are nici îi oare, de vreme ce preşedintele s-a folosit de SA/

a-i şantaja şi intimida pe judecătorii Curţii. Sescu este o frână pentru România în aceste uri decisive pentru. bunăstarea generaţiilor preȘi viitoaret. Soluţia lui Geoană e simplă: „Este Nlul ca noi, clasa politică... să propunem Romă- „un mare. proiect naţional, cu un. regim politic mai

Bi, cu o justiție adevărată... Este momentul să azele unei noi Românii, cu o nouă ConsiiCU o nouă construeție instituțională, „în care de abuzuri să nu mai. fie posibile“. În sfârşit are un proiect generos pentru această țară. Doi menissedinți PSD confirmă imediat, pe culoarele parplului, că nu e vorba de nici un proiect. E doar un tetoric, „ce-aţi fi vrut să spună şi el?

Antonescu urcă la tribună. E cel mai aşteptat

u era foarte clar dacă PNL acţionează pe față ispendare, Băsescu „este un pericol pentru reJOcralic din Fomânia, a spus Antonescu. Acum U toată lumea, preşedintele va fi suspendat.

i Suspendarea

Mark6 Belo înfierează cultul personalități lui Băsescu Deci, şi UDMR va vota compact pentru suspendare

„_C.V. Tudor urcă la tribună. Lumea în sală își ne res piraţia. E departe de forma în care a fost la 18 decembrie, la şedinţa în care preşedintele a condamnat regimul comunist. Începe cu o critică a raportului Comisiei Prezidenţiale condusă de Tismăneanu Amintește de observaţiile împotriva Raportului formulate de Biserica Ortodoxă, academicianul Dinu C. Giurescu Şi de Asocia- [ia Civic Media. Concluzia “președintele „a ofensa! istoria naţională. Urmează celelalte capete de acuza re: mafiot, „i/ capo di tutti capi al mafiei din România a furat flota; a dat ALRO mafiei ruse; a supărat Kremiknul declarând că Marea Neagră e „ac rusesc“ ate. lar atunci când președinții celor două camere, Văcăroiu şi Olteanu, i-au atras atenția că a depășit timpul alocat, C.V. Tudor a cerut minute suplimentare din cele alocate PSD, şantajând coaliția anti- Băsescu la scenă deschisă „eu pot să-mi retrag şi grupurile paramentare din sală, dar veți fi intr-o oarecare dificultate

Pe culoare

Ultimele detalii ale suspendării s-au negociat chiar În dimineaţa zilei de 19 aprilie. Lideri ai PSD erau rezervaţi în privința realizării unei majorități care să-l suspende pe Băsescu. Într-un târziu, Viorel Hrebenciuc, arhitectul coaliţiei antiprezidenţiale, a anunţat: „lotul e OK. Avem 320 de voturi. De altfel, Hrebenciuc a lost figura cen trală a zilei de joi, de la el porneau cale mai importante informaţii, el era consultat în legătură cu cele mai impor tante probleme. Din când în când, Hrebenciuc, care io na în holul mare, lângă cabinetul lui Olteanu, se retrăgea în birou însoţit de Octav Cozmâncă

Încă de dimineaţă, PSD știa că Băsescu n-o să-și mai dea demisia. Din păcate, ceea i toxicare avea să se confirme peste puțră vreme Sa tegia anti-Băsescu trebuia refăcută. Proiectul ridicol de a-l împiedica pe Băsescu prin modiicarea legisiaței să candideze în alegerile prezidențiale anticipate, pe care mai mulţi lideri PSD l-au confirmat. pentru ca a doua z să-l nege categoric, a rămas lără obiect

Liderii PD aveau cu toți figuri triste Au faptul că Băsescu a refuzat până în ultim negocieze cu PSD pentru a bioca si că preşedintele a dezavuat negocierile p case să le inițeze

La butetul parlamentului au adus plâcinte calde cu mere. Altădată s-ar fi făcut coadă. Ziarşti erau aduna în jurul televizorului mare dn hai aptopul pe genunchi, care întins pe fotoliu. E urrucar, de parcă toate secţiile politice iși dăduseră intâinire la partament

Temele anti-Băsescu

Pariamentarii n-au adus nici zia dezbaterii suspe care n-a contirmat ri

contrat

zu Uca Au fuirale e acuzații

adresa președintelui, era > absciiută. de vreme ce „membrii CC si în Moi cei D Mili Ai

mai polițienesc pobtic” (Cain O motivaţia Curţii n-are nici o valoare pentr Băsescu, toate acuzațiie formulate die c

lescu sunt valabie. De aci și uDitura giu Andon, președintele Cornes Jurie a Carr Deputaţilor. a tras concluzia că Bâse „ÎL pat pe

Constituţie cu picioarele ea, mă

O altă temă favorită a coaie: PHL-PSD-PRM UDMR-PC a tost salvarea democratiei die „ram Ad sescu. Preşedintele României are „ajlură de Lutaganite” (Guşă) şi „porniri dictatoriale” (Anton). Eăasciu „atie un pericol pentu regimul democratie dir Forman prin faptele şi afirmaţie sale (Antonescu) gi „ae în

reprezentari ai ari măi târziu a! Traian Băsescu! în unele intermur acordate char în timp ce se dezbâlea suspendarea. +a comparat pe Băsescu președintele prooceidental al Ucrainei, acuzal de prorugi că at h „omul americanilor, cerându-i să nu urmate exemplul colegului de la Kiev care a scos lumea În stradă la maritestaţi. Ducârut firul lagieii lui Geoană mai departe, Târceanu ar | varnanta românească pentru premierul prorus lanukoviei, iar ei insugi ar îi Mderului Moroz, șetul socialișilor ucraimeani, i său devotat intereselor Moscovei

Votul

La 14.10 incepe votarea, Primii sunt chasrați la urma membri guvernului. Premierul ! ariceanu ta partieigăă vot Urmează deputaţi, apoi senatori. Dan los a piere ut o bilă 0 caută pe mu masă Puiu Piaget, Viegra ședinteie PNL, se comversează amical la tribună Eu /âcâronu Partamentari PSD şi PRM votează ln vecie sunt supravegheați de colegi din coneucerea partaiultal, agezay pierit largă mana cu cete densă rr. Pina Mac vează [A se așază în spitete leteiilor prog cărice Sersahulta şi Carrara Demmupra ha Gh CPU ntre Dumnezeu şi pantameri se află rrsbenene. De SD cra, Pieter parcă maprbveghaază It E să ntâmptă în sală

a 14% este anunțat rezultată votata 32 peruiare, 108 10 un arndate. Cosi A-PRM a sabrat Fearârua de „Ararat

Open systems

Artra şi MAP: pn

open

mama pen Mire Aaa ma Dogg 6 miei mat

Sri ae ama 7

Revista 22, 24 - 30 aprilie 2007 (4)

j avem nici un temei nici să ne n la modelul lituanian, nici să de modelul ucrainean.

devenit deja o modă pentru politici- "să invoce, pe post de model sau de are, exemple din alte țări pentru ca acele decizii şi demersuri mai u de sustinut prin recursul la morală „ În cazul suspendării premodelul invocat de D şi PNL pentru justificarea votului lor in. arlament este Lituania, prima ţară uropeană care şi-a demis preşedintele -u numai câteva săptămâni înainte de a integra în VE, iar sperietoarea este ina, unde, în 2004, în urma campaj ulare desfăşurate în centrul Kievului de susţinătorii săi, prooccidentalul Viktor luşcenko a ajuns preşedinte înlătu- 'ându-l pe Viktor lanukovici, candidatul Moscovei şi al oligarhiei economice proruseşti. Din nou, acum, Ucraina este scena unei confruntări luşcenko-lanukovici. a şi în 2004, manifestaţiile de stradă şi Curtea Constituţională joacă un rol imporant, deşi datele s-au schimbat şi elanul demonstranţilor a scăzut considerabil. Comparaison nest pas raison, spun însă francezii şi au dreptate, după cum vom constata dacă ducem până la capăt 'analogiile sugerate. La 6 aprilie 2004, Rolandas Paksas devenea primul preşedinte demis al unui stat european, în urma "unui vot strâns al parlamentului de la Vilnius. Acuzaţiile, confirmate de o comisie parlamentară, erau grave: acordarea ileală a cetăţeniei, divulgarea de informaţii secrete şi amestec în sectorul privat al economiei. Campania împotriva lui Paksas începuse din toamna lui 2003, când un raport al serviciilor secrete a arătat că unii consilieri ai preşedintelui erau conecaţi la cercurile mafiote din Rusia, iar seful statului ar fi fost el însuşi vulnerabil nfluenţele acestor cercuri. Oameni de afaceri dubioşi ar fi încercat să determischimbări de personal în cadrul Preşeției, iar preşedintele însuşi ar fi încercat ă influenţeze rezultatul unor privatizări ar fi tolerat presiunile exercitate de oanii săi asupra unor instituţii ale statuGeniul rău“ al lui Paksas a fost identii în persoana omului de afaceri de rigine rusă luri Borisov, principalul finanalor al campaniei sale prezidenţiale. Pot serviciilor secrete lituaniene, Borisov fi avut el însuşi legături cu serviciile &crete ruse, iar şeful statului lituanian i-ar divulgat informaţii secrete, avertizându-l be magnatul rus că telefonul său era as? tat de autorităţi. Curtea Constituţională ela Vilnius a constatat că decizia preşeelui de a-i acorda lui Borisov cetăţenia aniană încălca trei articole din Consti-

; Diferenţele dintre situaţia fostului prente lituanian şi cea a preşedintelui i unt evidente: la Vilnius a exis-

decizie a Curţii Constituționale cai E rrina pe şeful statului, ceea ce 3 ji cazul la Bucureşti, iar acuzaţiile 4 za nu se refereau la conducerea uenţa alcoolului sau la criticile E ermului, ci la legături dubioase urile de afaceri legate de serviciipe din Rusia, ceea ce echivala cu z sg La prima vedere cel puțin, ntere alticii au fost mai serioşi. înj- Sant este însă şi ceea ce s-a in n î... când Paksas a vrut să Sorganizatu nou la alegerile prezidennul a ate după demiterea sa: parlaErzice adoptat în grabă o lege care-l a unui preşedinte demis să can-

Modelul românesc

-dideze timp de cinci ani. Poate că de aici s-au inspirat cei care s-au gândit la o lege similară pentru a opri o eventuală candidatură a lui Traian Băsescu.

Deoarece legislaţia lituaniană nu prevede recursul la electorat pentru demiterea preşedintelui, Paksas nu a putut apela la sprijinul popular de care se bucura. Traian Băsescu însă poate, ceea ce creează o problemă adversarilor săi. Mircea Geoană a început să ne sperie cu

spectrul Ucrainei, aşa cum în anii 1990 eram speriaţi cu „modelul iugoslav“, care ne-ar fi ameninţat integritatea teritorială. Dacă ne amintim însă bine, în 2004 victoria lui Viktor luşcenko după repetarea scrutinului electoral a avut loc paşnic, fără violenţă, fiind considerată o victorie a cetăţenilor asupra corupţiei din sistem şi susţinută de Curtea Constituţională de la Kiev. „Modelul ucrainean“ are însă şi elemente sinistre, dacă ne gândim numai la otrăvirea cu dioxină a lui luşcenko. Po-

trivit unei analize BBC, demersul ar fi

avut dreptscop nu lichidarea, ci desfigurarea preşedintelui ales pentru a-i distruge imaginea şi carisma. Nu ne rămâne decât să sperăm că acest mod de acţiona nu-i va inspira şi pe adversarii lui Traian Băsescu. În plus, în aprilie 2007, când confruntarea dintre luşcenko şi lanukovici a ajuns din nou în stradă, mai mulţi membri ai Curţii s-au plâns de presiuni exercitate asupra lor din partea susținătorilor primului ministru, ceea ce, în ciuda acuzațiilor PSD cu privire la un presupus şantaj la adresa unor judecători ai CCR, nu pare să fi fost cazul în România.

Nu avem, aşadar, nici un temei nici să ne raportăm la modelul lituanian, nici să ne temem de modelul ucrainean. România nu s-a desprins din URSS şi nu are aceleaşi probleme cu influenţa foste țări-mamă; iar Traian Băsescu nu este nici Rolandas Paksas şi nici Viktor luşcenko. Şi nici nu trebuie să ne temem de o scindare a societăţii româneşti între susţinătorii şi adversarii preşedinteiu Singurul pericol real la orizont este prăpastia care se cască între politicieni şi cetăţeni şi care devine o ameninţare |a adresa democraţiei. Dacă problema nu va fi rezolvată rapid, riscăm să oferim mii un model neaoş române ruşinea.

Revista 22, 24 - 30 aprilie 2007 (5)

“Mnuu țeui 489 3 soim n) 8jejeds ui goep junuue) ap y țeuu se 1$ 19 eleleds uip eluueBilo "ețerjuaprzauduue eilileoo eujoid y&augiuo, jeljerowap es!

“EUoisJojuoo aq 'aleoijiuejd mewunifajap |nooj uud »en suo ajeziuebio '(3/s 1815) auaioas ejoimas '|musweued “ereu “Oliniysuod eauno '|nuiennb 'edumpatand A9EJU/ O|UUU seuipi leu e-N “Viaoul J0VtA un |5 eresop u; aijeleq gusougio o 'ngi TeuU 8 89 Jo] gydeaise aN 'uleusuanun el “eld ui 1ajuindau |nyzdij “uauueyred ui 216 -9u ajiq no puqeoeui apojeueos o :/002 ajjude 6. ad ujzne j& inzegA ue 90 'ouugi iBiuieBijo e pseun eoj 15 nosaseg-que tiliizoo ein | eouj yeuinsaans ury 'dnu6 ap onujod injniusuoial e 15 9iejuaueued |inyeoip eIpOZ Uj jenul un "EUU9e || Eluejsul poep Jeyo '8reosiuou| e| a6ietu jeindap un go apioap |nusure| -Jed uino 15 eo 3 “vepuodsns e-| muausej -1ed psuj 'znqe Un |olu Siu0o e-u nosaseg go sioep e esuno '"Nsasoyzoapni iajao |nd -e9 e]sed 201) gAnejsiBa| eaoynd jgonuj -Uj 'ajejedas ap vele 1ejyo juns nu uaind l94) 2189 'QSd ap gieiooloid eţeou “9p uj 'poseaJojgoapn| eaaind ajeq poluj -od eaiajnd 'eluguoH uj -gjeuoiinusuoo ajejizonulsuoul 0 gjeaA! ej soos e ep -uedsns ap einpadoid eotujod easaynd ego ap gyjooosau asa nsaorgoapni Sluejsu! un ejuţjuas aije/dowuap 39 yu, diuunu y yod uino joa ei abia e 9p nes ppens ul |5o| e ap ojiuajeao |n „dep gIsauo5 ae 189 jeg 'aijexoowap nuuad |oouad 'noseseg :Joejndiueuu uauj -91 |sejaoe up aued a9ej meulu !& nosa =] no ejjeseduoo “aj gs 150) e-N "lelis -J8NUN eleij uj aueds ajadeo 15 uaunu no Sej nueuaos un jeloj e a/eo 99 'pânt) Ujuzo) |nsoiqnp unu e-| piuad wno "ojuu jeuu nosajj| 2p 8) un no nosaseg ue! e] 8d onuap| |-gs aye/odsip no guneo aisajoud ap uojejndiueuu una wepoA "uoded no juadoune !Sunaud jaidsip no gdinos 8| uimae e) "9Sunuuo008u nun E golu -p eunb up osouy neouse| ayayuano "pune “go „eo 'oAiselbe IofSolzoi Iezile0o eAujodiuj jeydepu! esa |njsayoud 'uunoe |$ eo 'jounje 15 „„ereuoiloear” '„aoiyueue” "eopeuoowepițue jdeyp ayexe 'unoe [ă eo 'neie ppeuis ap ojle:isuouiop 'tounie 15 *jexoouep 1$ nsiunwoo anul '„ueob” 15 nSunoas ou! 'uSțuuojaumue 15 ntuuojai Snuj 06, Ul vbgduu e-s eţugiuou -noses -eg-nue ejjjeoo uinoe goeol || ngs ini -0u "dep ap jnieis rexodua) jepuadsns ne n9se))| inj ețopeuouluu pugo '06, Jojue eunGeu uj ee] 8o/eolu! noseseg ueței In Mu |no0$ sepeuls ep eillens -uouiep *n6upiuu '!niseyoud :lguoa) fe joq

eIUEWOU

njeaoowep eaeşeo eudsep suno>s:q

-u! aund areoiqnd 1oj ejduuis 'ayuauuna0p J0Un e gjiqeinosip eaejonusine ap 0J09 -U "„jeuuoju ap nIoWues |nerenopy“ el 3p aie ejueuolj ui 10PnL LIIPEA veoyand e yzoop „ajou“ aunuu reu uaqol UIp S00S E EUEOBE) '8)IZ B/oLUNIN UI 'Od "1 OSq e! eomeonue ej ue] iuords îno -S8|N5|0A 8 eueoar) 2d tuapaio |-gs 4 Je goe 'eorjod eryod onauaj pugieinouj i„058uaijjod |njejs* ap arewan ap fes wousued !i QSa erede as tuno “ninpued ezneo aj5emas pugo seop gyuapuadapul ajsa edinsni “dap ap 10| |n -e1s uj '„gouandar” ej upugb eu ne-s nu “eleuoiiynsuoo eluejsu! vezuijod ne pueo 125 iues/aApe ago ap nu 'piued ap jjele -ue5 3!j ps eo sesop ej ayad no uoyevapni PIEUOI]N|ISU0D PAUN) E] SIN e :9Q/ey gs ajejdap |aj un-qul aie QSd tu -0d Nes m|nsaJajul umequoo aja eo nnuad reop n&alorzoapni alunuas elelopul el aund pugo gueoa0) e201W !aijex»owap BONpe HOIAJSS 20 LEJPUOININSUOD Pai -4N9 'arauo ainyasui anuip eun giaqynds 1 pugo „enseou eoyanda/” aeuusAnf ap țzs juauaued !$ QSd Ezeanţes ung

aieluip mare ueuuiubai -ap nnigAgi ap ajlz ajsave uj jedeos e-u OMUIN '89140 ijeziuebuo 'ajaoas NoWas "oljuipasaud yugureued "uaAnb :pzeq ap 19 amlrunsu! jejuouj ajeseye 15 ayezipered uns PrugiuoH ul 'Alsinosip 14 diBojoap! |OAIU e| Jeop jesayre e-s jajjeroouap ea) -eyjeo epun 'ejuojod ap 8uqasoap ads sa ep 18 glegueo edoing nud ysțieue '9|92M 8P |9U9IW uear luajaoxa o-jemuas -q0 y '2sazpd a| go puneud ajeo jo0 ajpo sp reuioo) țevnuq aleuifejap juns ae -Usulepunj !e ajiinynsul "Aisetu vepeibop e-s jeljexdouiop eajejfed '10 'eluguloHi uIp jejlexvowep eareyjeo :gţelluose gal o glub no osajooo aja '25alnjs o-u piu 1 jeljexowap e auoo o tou juns nu giejomuod sisaudxa ap ajeuiaqj no asețz 15 1unizuela) ej elezibai ajaeqzeq “auejs 18 ajejueAul aa] pugoaisauu jsoqo we !& unpeoord adsap jiSrejseu e| puginoSip jlouie ui “Siej fetu ONUIN “uonu6ej reuu 15 joap "es eAuoduu ZZE Wa -uns “je juoyerede 15 „joysode wajuns tou “eujmpsuoo ap inuoleiou 1% ieileJootuap pe ueuisnp jaeuu ase nosasea “oaoo jepaooud ue op 'uepuadsns pes ajuuad au eafe| :aAjznqe azamue 1 auusijos ap u$ un ed as-npugzeq "1uatu -eued Up unio ap Zze aiao ezauuf -9) 1&-gs gineo Wtid 8 INd '9d "QSd -SIuIs 1unisiemp 15 auejosou6 uepndhueuu audsap e ajemguni gueleeO_ reAape ayeyguuni O "euolinunsuoo ua, jnun jrup -eo ul sone:owep ind ueisapuetu jdap puizaid aj IN 'ajepuadsns sp eeuniloe ui eyeuun J0țunpeooud je 15 uleupefel je xovglesuj jnuaa ad goiqnd easațeqzap EZEIABp NOSOSEA UPȚEIL N HOREZU

"NOSa|NdIOA-—UIP -eA-N958/|| injnoi fe 1nogjsnes |moluei tnjsap and e 'ailuare no Mud Je eoep '8pun “|epunj u aun as gs Inqan Je “feuj ui ajduizjul as es gzeauun 82 auiq țew a6ejaui e nnuad 'S0Ioj 8p 1] Ie EA NU 80 J2IPauul a1equuljd | Siuuj || EA 819 “uoueo ap Januaud nun ezod ap jg%9p QJ0A 8 nu go efeajalu! gs ed nu 13 “enqeydaooe "1auuin eu -AN E] '8 NOSASEg UPIEI | E| EANEUISIE PO eisauduul ap ijeoed asej as gs eosu 18 ini -muanusd e esunsip unjală eauiGeun eley Uj ri "JODedoo EZNED Up eaiNped gpeA NU ES ESUI EOSU EZNEO Ul 189 'einjsaoe are auqeynosip ujerejoap |!$ unse ep “dap a 'eeyuauuițe 'noseseg uelei| ap elej enedque ap 1jiqio gou! juns nu “auunj gunu ap jnBau-e-ap ad gjezises ajsa nu aneompuwes i pziu ago e 'ubodoud ap aipauiooibeij O e] UIZISISY 'Sruejag up OXua5eXn] |n10ye42!p no 'guun ui dum uij -nd no op areioluGul aeuu no vereduioo Jso no ereGeu! eydnj o n6is pou ui 3 “Je4s up aiamnd ap auBazd ajeo! EZealon -uco yepuadsns injonurpesaid iuesionpe BO |rgdej ap arepnunu! glueinbis no juozaud Uj juns a1eo 'ațeuolinyisu! JOjunyânIIs 10) -nanj fe sinduoo jn6e| ap eroyauaq J0A 199 N2 'BIROVE|SEASP IEUI VEJe N9 || JOA Pin -S80e PAUOdIU| 8unjueizap ajun “nosaseg-nue „ep -euue” uj 'eeduue up au 'jeroueuj sa -31ul uip 8y 'ayunai 'asIoAmp retu ajao an -uip afeuos:ad elep suud ne-s piouy uj "ase -SEN UEUPY N] fe 18 [210|28/2 104nyejs (n -S0j pun nuuţn — oțuoapuy uec] 15 ueedo esed ap wuaa uiaisieyul “ninionuaud wjueynsuoo ap euoIIA INeled el ap 216 -3Je.4s Elelup eeuuiojuizap sp goeipouu eugulseui g&eun o areosiui uj snd e-s “BJENUNUOO Ul Bled EBAE UIOA EJSe ap We “9Țes 'ileuliqipa1o IugpoJa [e 1ejuauu -jdns |nioyauaq no 'auun ej aeoumun uaf -Ugjul Joun ejuiun ap edeos undo as | a1e9 Jolaplued uapij 'ayedionue efeijuap +zaid vafaţe edonoid e ap noseseg ue -fe1| inj eaeausou! euwuoiduoo ps ose$ -Nai De 'Eliqe areoSiuu O 9p eQIOA 2 "epuedsns ase ae Uj (NUaLUOUI Ufp ByNUNu |OUI0 Ul EZEBUOIS -8p go jelunue e pugo unje jilunu e go jnidej pluapwa uj Bye0oS gs a/eo aznoe 8p EĂULIEAP O ej EJSISE LUOA '8puald e ap unulu 9SU no 'eajepuadsns euuuj nes EPIJeA e nuuad wnpuaiaja ap einpadoid Uj BUGUIEI ES SIDap E ja EOEP 'UaplAa “uaBeje e] ajes uredio -ued earevoq arajeDaid as asino ui go Bulq a|eoj puls 'suas |sa9e ul 8IzI%9p o gugue go nnuad țepuadsns ajaulp -ateud ad azavayul |-gs uunoe osaqe.6 as "So02 Ininue eeA Uj EUOISiuap E ap 19210 -3p Bldnse JUBAB/ E ESa0e pugo dunje "Nuea0ug1 nosadod Ugo inj vugwed ad ap ajugoynsni eyeoi neesef 1 areo 180 'ajajuauune no jueuuezap pugiGuop "8Sijno u! azaJ2n| |-2S 18 ajeds ej ad azaynej |-es 1998p EABOJIE OILUIU 87 3p iun) eAByED ap ae] nu res IuesiaApe |lo) axe uj ajilipuoo u! 'unBei ei ap nqaunui un totu no gyeqe as Nu ES NoSaSEg UEIEJ] IN| SUBSU0O Ul auoyos i-es uqe6 ne-s 'ayedionue uafoţe sjeţemuana e| adionred gs jerouu |nydaip P8ne |euu Je NU [e go soflualuas ayesuoo 1% gs b 'ersiuuap apadai eap I$-gs injajuip -asaud greeo es 1eop nu uqei6 e-s [9 I$ a/eo 'nieiuiaud no ajunuj u! '8oyqnd ID0A 3p uajsisuoo 100 un 'ajulAno a)je no “„EAe16 ejdej evun nn -uad ddS azapuaue gs "uoyBA “uqeub 15 e-s stuaju sp nustunu jnou 'japje aq

9iiuiej 2p 21yeu6o1oj O

NISIZVI NUONVXIIV

"olooe „sasea ereu Inj neon pat ap ejereuuni ep dun ujeu er ljejno4o BIuIdo jSaj E E9 nes ţii Ul PISII9P NO pOSPBQEIO 85 ES fure fo 'ayedionue afeijuapizend -1sod ej Inlelulpesaud eoxedionsed pe -Ul BS 8/89 9/e40)99/8 u6a7 ele : 2saye6eid go ojand nejunue țes -pe 19Q9M Agar) 8904 uud 2% ANES |NjaS Sg 9p alevuaurepun, e a1eo|eou! 0 I0lu 6suadoosap nule -OVnIIsu09 eauno 29 vuauoui up tipi -aiu 1ep '1e6a| potu ul iniavurpataydi -epuadsns sioap e |nuauiejed i neia nu aueveqzap ui awuejqoud “un6ei gdnp soegi a -BOUO ale NU NOSASEE UTE | PO areugj Ul 81eul N2 NeȚejSu0o 10| aueog; oBeyens Wepuuad Jojeo orele, i “lesalu eo a -oţloaup 15 e1ej8109 soilnuitu “uaye up -a1d 18un |nuwuas 3 'nuonj 1Seooe ej B18uuu) O '„nosopueBzeH“ ajauunu age earede ae u! euifed euuud ap areuj un no |ape ap usa! e /n4e4apy 'uaj -ASE EABO J0UBIUE 9SE/e|03p geo “o uepBog no piooe ujdap ui 'noseoys I8u09 !$ iol soiluayues gueţoop -n9 8/e NU 'NOSeseg Ueiel| ad a NQS jp” "WNINOA IMeunzei ep IQIZIA “NOSAIN2IOA UE INORISNES: ea -U09 'j0-n98/ E NU PO oun !$ ani PU UI EISnUaP EP ISI po snds y*

“una. gdnp goeol nu go yeuoudulj ed suud ne-| go 'zeo ednp 'Sorei-țeibeul, "SojeoSeq '01u0u! POuu Ul POSEUISP e -uad aue195 aponu ad upeuuziBul ne-s au. -do ap uopij Levu "UOVeJuBuuoo 15 pSjeUe: 1Uy 'HWQN ei ap !$ aJosip Jep “euuaj 8 -auijsns no 'Wtid-Od-OSd-INd Inualenii -ed uip tuatoujod ap Ințaj 104 Vuaueuedul 1euuiesuoo noseseg Injeuipasaud e aleg, -uadsns 8p injnjoA ea/euunsuoo ej a

“eiparu-sseuu |nlesiod 18 '1U8p!A9 'Punxe 8S jeg 2p *doos jsaoe ul areoânu ui asnd e gonjod eounijoas Jeop a ese 120 onijod 2480

"BOSEOLIELUIOI ON up injojuipasad e a/euluuija ap |nsie uj uepljos “gun ej „gun “un suziS jotunu yjed e nu “uepua 18 ienooeW-que esunijouu ej uo gnop 9 JeJOA e 819 Wtjd Iniojeuas “jnuluie (84, gA) nosaseue | nipnejo ueq (8 J0pn1 UB -EA 'NIOIEOEA 8el0oIN 'MoSeH ind pe 1ejs Un ej 8uiplo Ul gZeluile as '9 -ueb yednooeud unu o gzesăyje -eIndaq 181929 Je feogil : 'nueaijo uepbog In ajeleds -ou e guoiuyoine goujod eayeyleal EI -psyos eomjod gzjeue a0u0 J899P ayeuBonoj 0 2S8NUd