Corneliu Coposu primește Ordinul național al Legiunii de Onoare

e Corneliu Coposu — distins cu Legiunea de Onoare

Preşedintele Republicii Franceze, Jacques Chirac, i-a conferit preşedintelui PNȚCD Corneliu Coposu, distincţia de Ofiţer al Ordinului Naţional al Legiunii Franceze, pentru „activitatea îndelungată şi plină de sacrificii în serviciul idealurilor democratice“.

Comeliu Coposu - Ofiţer al Legiunii de Onoare a Republicii Franceze

Vineri 6 octombrie a.c., domnul C i Coposu a fost numit Ofiţer al Legiunii de . Onoare a Republicii Franceze. Decorația i-a fost înmînată de Excelenţa Sa domnul Bernard Boyer, ambasadorul Franţei la București, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la Ambasada Franţei. Legiunea de Onoare este cea mai înaltă distincție franceză, instaurată de Napoleon Bonaparte în anul 1802. Prezentăm în continuare fragmente dn discursul rostit cu această ocazie de domnul Bernard Boyer şi o declaraţie pe care ne-a făcut-o dorunu Cotneliu Coposu după încheierea ceremoniei.

Bernard Boyer

(...) N-aţi fost nici şef de stat, nici ministru, nici comandant al armatei, nici academician şi nici măcar ambasador. Dar n-aţi avut nevoie de aceste titluri pentru a vă face un nume recunoscut şi respectat pretutindeni.

Aţi dobîndit acest nume nu pentru că aţi fost un tînăr exaltat, care visează aventuri în ţări exotice. “Nu aţi fost nici un Don Quijote care aleargă după un ideal şi căruia îi place să apară în faţa camerelor de televiziune. Eraţi un tînăr care, la fel ca mulţi alţii, făceaţi parte dintr-un partid. Într-o zi, fără a-l căuta, aţi întîlnit destinul, sub o formă pe care o îmbracă frecvent de cînd cunoaştem istoria, şi aţi reacţionat la fel ca alţi cîţiva oameni care au întîlnit acelaşi destin. Iosif care refuză să recunoască divinitatea faraonului, personajele tragediei greceşti care refuză să recunoască injustiţia sau primii creştini care refuză sacrificiul pentru împărat. Şi, mai aproape de noi, catolicii englezi şi protestanții

_ francezi care refuză să se supună arbitrariului

regal. : Dar destinul pe care l-aţi întîlnit a fost cu siguranţă unul din cele mai redutabile care ar putea să apară în calea unui om, pentru că stalinismul, în forma lui cea mai sinistră, a adăugat la suprimarea victimelor plăcerea perversă 4 înjosirii preliminare. (...) Dumneavoastră aţi spus „nu“. Şi aţi refuzat. Aceasta v-a costat foarte scump: 17 ani de detenţie, marcați de rele tratamente şi presiuni de tot felul, urmaţi de un regim de supraveghere. Aţi lăsat acolo cei mai buni ani ai vieţii, dar aţi cîştigat ceva ce numai cîţiva oameni pot aprecia: respectul faţă de sine însuşi şi faptul de a putea fi în acord total cu propria conștiință. Era normal ca după Revoluţie să jucaţi un rol în această ţară (...) pentru care sînteţi un punct de referinţă.

(...) Nici o ţară nu se poate compune numai din caractere de excepţie. Nu toţi francezii pot fi De Gaulle, după cum nu toţi englezii pot fi Churchill, şi nici toţi românii nu pot reacţiona așa cum aţi făcut-o dvs. şi unii din prietenii dvs. Lucrurile însă se fac deopotrivă cu unii, ca şi cu ceilalţi.

(...) Cred că, pînă la urmă, singurul lucru care separă fiinţele umane este existenţa unor oameni cum sînt cei care au vrut să vă impună convingerile şi pretenţiile lor. Nu se poate admite ca cineva să vă impună să ziceţi că binele e rău şi răul e bine. Trebuie să refuzăm cu orice preţ excepţiile de la această aserţiune. Nimic în viaţă nu e imprescriptibil în afară de crimele împotriva umanităţii.

(.,.) Putem gîndi, dar nu am avea dreptate, că purtarea dvs. şi a unora dintre prietenii dvs. este, pentru cei care nu au avut ocazia să treacă prin ce aţi trecut, un fel de reproş în viaţă. Eu cred că este exact contrariul. Una din grațiile pe care umanitatea le-a dobîndit este exact acest fenomen comuni-

tar care face ca un întreg grup să beneficieze de ceea ce unul singur face. Graţie dvs., graţie cîtorva oameni, România de azi e o Românie liberă şi toţi românii, oricine ar fi ei şi orice ar fi făcut, se recunosc în dumneavoastră. (...)

Corneliu Coposu

Sînt, desigur, flatat şi încîntat de decorația pe care am primit-o din partea Guvernului francez, mai cu seamă că este, şi subliniez acest lucru, primul act politic pe care noul guvern francez l-a făcut după instalarea lui. Nu atribui meritelor mele această înaltă decorație. Cred că ea este destinată poporului român şi în special acelora care în timpul dictaturii comuniste au luptat pentru democraţie şi pentru dăriîmarea comunismului. Sper că acest act e un început de strîngere a relaţiilor tradiţionale cu Franţa şi, în acelaşi timp, o mică cărămidă la integrarea României în instituţiile euro-atlantice şi la angajarea ei pe drumul democraţiei.