7 ianuarie 1997

Emil Constantinescu înființează Consiliul Național de Acțiune Împotriva Corupției și Criminalității

Emil Constantinescu înființează Consiliul Național de Acțiune Împotriva Corupției și Criminalității Organizate (CNAICCO), aflat sub coordonarea sa directă. Prioritățile CNAICCO au fost combaterea mafiei din domeniul bancar, petrolier, maritim, precum și marile cazuri de contrabandă cu țigări, alcool și cafea. O atenție specială a fost acordată combaterii traficului și consumului de droguri.

Pe 8 ianuarie 1997, Emil Constantinescu adresează un mesaj populației în care susține că obiectivul campaniei anticorupție este redarea încrederii în instituțiile statului. 

Înființarea CNAICCO, văzută în presă:
Adevărul, Revista 22.

Textul articolelor (transcriere automată OCR, poate conține erori):

Adevărul, 8 ianuarie 1997

21 Preşedintele Constantinescu pornește cu CSAT la lupta cea mare cu corupția

Preşedintele Emil Constantinescu a convocati ieri, în mod extraordinar, Consiliul Suprem de Apărare a Țării. Şedinţa de la Cotroceni a avut ca scop „adoptarea unui Set de măsuri care să dinamizeze lupta împotriva. corupției şi a crimei organizate“. În deschiderea întrunirii, seful statului a ţinut să puncteze în fața presei gravitatea fenomenelor amintite, care sunt în stadiul de „a aduce atingere siguranței naţionale“. Din componenta CSAT nu a lipsit nimeni, fiind de față premierul Ciorbea, mai mulți miniştri şi şefii serviciilor secrete. Cu statut de invitaţi au participat Valeriu Stoica - ministrul Justiţiei, Ulm Spineanu - ministrul Reformei, loan Bogdan.- preşedintele Curţii de Conturi, Gică Dănilă - comisar-şef al Gărzii Financiare, şi Vasile Teodorescu - prim-adjunct al procurorului general. Ei nu au venit doar ca spectatori, ci pentru a-şi citi rapoartele despre corupție şi crima organizată solicitate de Preşedinţie. Datele prezentate au oferit baza de discuție a CSAT, după care urma să se definitiveze setul de măsuri de actiune dorit ie, Emil Constantinescu. (R. Mitroi)

Adevărul, 9 ianuarie 1997

Mesajul pentru țară al președintelui României, Emil Constantinescu

„Dragi compatrioți, . : În fiecare zi, din buzunarul fiecăruia dintre noi sunt

furați bani. În fiecare zi, din avuţia naţională sunt +

înstrăinate. în interes personal bunuri şi valori.: În fiecare zi, România devine mai săracă, bugetul statului devine mai fragi! şi viitorul nostru mai nesigur, În fiecare zi, sume imense de bani sunt detumate din mersul lor firesc și intră în conturile unui grup reştrâns - dar din ce în ce mai puternic - de oameni. În ultimii şapte ani, aceşti oameni au pătruns în toate structurile puterii, în fostele guverne, în fostele parlamente, in jurul fostului preşedinte, în justiție, în poliție, în armată, în serviciile speciale, în lumea bancară.

Am fost ales preşedinte în urma unei campanii care a pus pe primul plan problema corupției generalizate care macină România. lar în ultima lună am fost întrebat de multe ori ce voi întreprinde concret pentru eliminarea acestui flagel. A venit momentul să ofer un răspuns acestor întrebări.

Am afirmat mereu că vom putea finanta proiectele de protecţie: acelor mai săraci dintre noi prin banii obținuți din diminuarea drastică a economiei- subterane de tip mafiot. Începem acum acţiunea de recuperare a banilor dumneavoastră. Prin această campanie mai urmărim un obiectiv, cel puţin. la fel de important. ca. acela material. Vrem să refacem autoritatea instituţiilor statului. Vrem să redăm oamenilor cinstiţi din această țară încrederea în ei înşişi. Vrem să redăm oamenilor care se spetesc pentru fiecare bănuţ convingerea

că drumul muncii cinstite este singurul-adevărat şi”

că toate celelalte sfârşesc rău. Vrem să insuflăm

tinerilor dorința de a munci şi a trăi din,muncă şi să .

stârpim odată paie totdeauna ideea îmbogăţirii prin

furt sau prin înşelăciune.

Încă din primele zile ale mandatului meu am solicitat instituțiilor abilitate ale statului o informare completă în legătură cu dimensiunile şi consecinţele corupției şi criminalităţii organizate din România, dar Şi în legătură cu cauzele care blochează: dosarele

„penale în fază de urmărire sau de judecată, în

legătură cu motivele pentru care infracțiuni notorii, uneori petrecute sub ochii noştri, nu-şi găsesc ani în şir vinovaţii.

Presei îi revine meritul de a fi tras primul semnal de alarmă în legătură cu aceste fenomene devastatoare pentru viaţa noastră de fiecare zi şi pentru viitorul copiilor noştri. Din păcate, situația reală, așa cum mi-a fost dat să o aflu cu mijloacele pe care le are la îndemână setul statului, este mai gravă decât am putea crede citind ziarele sau privind la televizor. lată de ce CSAT a ajuns la concluzia că astăzi corupția şi criminalitatea organizată reprezintă fenomene care” pun în pericol siguranţa naţională.

Dacă lucrurile vor evolua în direcţia în care evoluează acum, există riscul de a ajunge la o dezorganizare- economică. şi monetară de proporţii sau, în planul ordinii publice, la violențe și atentate, la răfuieli publice de tip matiot.

În fața unei asemenea provocări nu mai e timp

decât pentru acţiune, Orice amânare ar fi sinucigaşă.

lată de ce i-am chemat la Preşedinţie pe conducătorii tuturor instituţiilor care au obligația să lupte cu crima Şi cu corupția şi le-am cerut să pună capăt blocajelor, tergiversărilor şi acuzelor reciproce. Am format, începând de ieri, un organism nou, Consiliul Naţional de Acţiune împotriva Corupţiei şi Crimei Organizate, în cadrul căruia aceste instituţii să acţioneze împreună, (a intermediari, fără amânări.

Coordonez personal acest organism şi răspund de eficiența lui.

În combaterea acestui flagel nu vom ţine seama nici de poziţia socială, nici de avere, nici de apartenenţa politică, nici de grade de rudenie. Vom ţine seama numai de lege. Şi vom începe cu cazurile cele mai grave.

Mi's-a cerut, nu o dată, destituirea unor demnitari care nu şi-au făcut datoria în lupta. cu aceste fenomene. Vor avea loc destituiri, dar de fiecare dată va trebui să ținem seama de procedurile legale şi de vinovăţiile individuale corect stabilite. In-orice caz, un lucru trebuie să devină clar: pasivitatea organelor de' stat abilitate prin lege să facă ordine nu este altceva decât complicitate la corupție. Ea va fi trâtată ca atare.

Voi cere Parlamentului ca legislaţia incompletă sau inadecvată să fie completată sau modificată în cel mai rapid mod permis de regulile statului de drept. Voi cere înăsprirea pedepselor pentru o serie de infracţiuni grave, a căror frecvenţă a devenit periculoasă pentru ordinea publică. Day trebuie să devină clar că nu ne putem ascunde nici-o Supa înspatele lipsei. legilor pentru a amâna. războiul cu. corupţia sau cu criminalitatea organizată. România are un Cod penal şi numeroase legi speciale prin care infracțiuni ca cele despre care am vorbit sunt pedepsite de multă vreme. Problema noastră este să aplicăm aceste legi fără a mai amâna la nesfârşit dosarele.

România a fost furată începând de la graniţele ei. începând cu punctele vamale pe unde au trecut și încă mai trec mari cantităţi de mărturi în regim de contrabandă. Anual, cinci sute de miliarde de lei care ar îi trebuit să ajungă la bugetul de stat şi mai apoi la alocaţiile pentru copii, la ajutoarele sociale, la

învățământ sau la sănătate, ajung în felul acesta în buzunarele unor contrabandişti.

Astfel de oameni fură României demnitatea şi prestigiul intemaţional. Investitori străini serioşi şi importanţi s-au văzut nevoiţi în ultimii ani să plătească mari sume de bani unor înalţi funeţionari ai statului pentru a li se oferi posibilitatea să deschidă şi să dezvolte afaceri în România. De multe ori ei pleacă şi investesc în alte țări. În felul acesta, suntem lipsiţi de fonduri pentru retehnologizare, de locuri de muncă, de credibilitate şi respect pe pietele internaţionale de mărturi sau de, capital.

Ca președinte, am datoria să coordonez personal această luptă aşa cum guvernul are datoria să gestioneze corect şi în folosul dumneavoastră sumele pe care le vom recupera. În același timp, însă,:am şi obligaţia de a garanta caracterul democratic al acestei acțiuni de amploare. Vrem să repune legea în drepturile ei, fără a prejudicia drepturile nici unei persoane, fără a afecta i imaginea nici unei instituţii, Nu vom începe o vânătoare de vrăjitoare, ci un-război de apărare. Inamicul e deja pe teritoriul: nostru, ne sleieşte resursele, ne nesocoteşte tradițiile şi interesele legitime, ne spune la ureche că orice încercare de împotrivire e în zadar, că în România se fură şi se va fura mereu“.

În încheiere, preşedintele Constantinescu s-a adresat organelor de procuratură, justiţie, poliție, jandarmerie, servicii secrete, armată, mai ales

> tinerilor profesionişti, rugându-i să se angajeze

în lupta împotriva corupției. D-sa a cerut. şi sprijinul cetățenilor pentru a semnala celor în drept orice abuz sau infracţiune. Respectând legile şi Constituţia, ne respectăm pe noi, a mai spus piopeditele țării.

Adevărul, 9 ianuarie 1997 (2)

Corupţie şi criză

Cristian Tudor POPESCU „oh noroi td ana i od

președintele Constantinescu în capul mesei. Marii bărbaţi

politici s-au strâns în şedinţă extraordinară ca să discute roblemele corupţiei și crimei organizate. Faciesul sumbru. și duplecat al şefului statului cerea parcă alături imaginea unei “ghilotine pe care să scrie: „Corupţi, v-a sunat ceasul!“ O atmosferă “de concentrare mohorâtă, ca înainte de declararea unui război, “plutea deasupra respectivei mese. Numai „dom' profesor“ Virgil “Măgureanu privea fix ornamentele de pe pereţi, aidoma caprei “când se uită în grâu, părând muncit de întrebarea: „Ce dracu caut aici?“ După cadrele cu Consiliul Suprem, a apărut un june parcă uit de cineva, care, înconjurat de reportofoane, a silabisit un "text scris, fără să ridice o clipă ochii spre telespectatori, ca într-un exerciţiu logopedic. Părea un tânăr activist de perspectivă, citind "darea de seamă în fața județenei de partid. Numele dânsului este “Dorin Marian, consilier pe probleme de apărare şi siguranță națională | președintelui. Fără comentarii. “La. încheierea acestor secvenţe, este şi subsemnatul frământat, “ca şi di. Măgureanu, de o întrebare: de ce trebuia să apară asta pe ecran? Ca să auză corupții şi bandiții, şi să intre frica în ei? Se cedează aidoma caraulei care striga prin veacul trecut, din ceas ) ceas, „Te văăd! Te văăd!“? Oare nu o întâlnire cu ușile închise sora mult mai normală pentru declanşarea unei astfel de operațiuni? Şi prezentate mass media primele ei rezultate palpabile? Când scriu aceste rânduri, urmează ca, peste câteva ore, reşedintele Constantinescu să se adreseze naţiunii, la TVR, declarând război total corupţiei. Fireşte, corupţia e o problemă, și “una gravă, a societăţii românești. Ziarul Adevărul poartă stindardul luptei anticorupţie încă de pe vremea când di. Constantinescu nici lu se gândea foarte atent la sensurile acestui cuvânt. Nici acum profesor nu pare a înţelege foarte exact definiția corupţiei. O tăr corupția este un fenomen infracţional care apare. la intersecția dintre proprietatea de stat şi interesul privat. Punct. Tot ce nu intră în aceaștă sferă este altceva: hoție, escrocherie, tâlhărie . Corupţia nu presupune jefuirea prin violență a averii statului, prin complicitatea cuiva care îşi folosește funcţia în scopuri vate. Corupţia este deci o boală de sistem. Putem să punem atalioane de polițiști, procurori, inspectori să vegheze la fiecare lţ de stradă, să aresteze în stânga și în dreapta, atâta vreme cât exista această vacă bolnavă, dar bună de muls, numită prietate de stat - în exces și prost administrată - corupția va eni în forță de fiecare dată. Sistemul actual este cel care urajează mai degrabă furtul din averea statului decât prinderea privată adevărată, căreia i se pun nu ştiu câte bețe roate şi impozite în cârcă. Singurele leacuri eficiente sunt atizarea și restructurarea. de față, România traversează un moment critic. S-a ă: dublarea preţului ibustibililor. Urmează prețul energiei electrice. Este esenţial ca gste majorări să fie urmate şi de măsurile „de, restructurare, a

n suflu eroic a străbătut ecranele țării marți seară, când Consiliul Suprem de Apărare a Țării s-a arătat poporului, cu

i nu mai poate avea prioritatea zer IStantinescu va spune că se vor recupera nu știu ce bani de la r Mureşan (mă îndoiesc că se va obține mare lucru, nu cred

Ju cred că va încălzi pe prea mulți. Oamenii știu şi simt că lucru nu se poate realiza câtă vreme structurile economice

a sr e 0 gaură mare în bugetul statului, prin evaziune Ză ARI pe de altă parte, este și o sursă importantă de locuri ială, aflată în degringoladă, „nu le

feri. Economia subterană trebuie deci împinsă în zona tății mai degrabă prin pârghii financiar-fiscale, şi nu doar prin

îngădui să cred că lumea aşteaptă să audă în această seară. |. preşedinte Constantinescu următoarele: „Oameni buni, votat, mă pun chezaș, cu tot prestigiul funcției mele, că ' măsuri care se 'iau în clipa de faţă sunt inevitabile dacă să ne îndreptăm spre o economie săn. itoasă. Sunt alături de eavoastră în privaţiunile pe care le înduraţi, și vom face tot sta in putință pentru a vă ajuta prin măsuri de protecţie

Şi nu dintr-o bâlbâială oligofrenă, în “scoate pe gură, de câte ori are ocazia, lor. Com rțului din România,

jouiereică, „ceea ce. 'se. întâmplă acum în ţară face.

:ma corupției nu. în „solemne - de-astea am mai pl sa i Şi la. d roiu et comp. Ea nu presupune o stare de blitzkriei metodică, tenace; susținută, mușcând pas cu pas din. it ne, schimbând. tmosfera şi, mentalitățile, nu doar oamenii. alui escu să înceapă chiar cu ce ei

Adevărul, 10 ianuarie 1997

PD îşi asumă paternitatea cruciadei anti-corupție a lui Emi! Constantinescu

Partidul Democrat intenționează să se implice cât mai mult în lupta împotriva corupției, a spus ieri, în cadrul conferintei de presă, vicepresedintele acestei formațiuni Radu Berceanu, Domnia sa a afirmat că inițiativa presedintelui României. Emil Constantinescu, are la bază'insistențele d-ui Petre Roman, făcute la sfârşitul lunii decembrie, referitor la acăastă problemă. Inițial, a destăinuit di. Berceanu asistenţei; s-a vorbit de varianta iniţierii: unei legi prin care organele abilitate să capete o articulare specială în marile cazuri de corupţie, dar. apoi s-a: găsit mai potrivită această cale a formării unui Consiliu Naţional-de. Acţiune împotriva Corupției. Radu

Berceanu aste de părere că locul de unde porneşte corupția este Bucureștiul şi că lupta impotriva acestui flagel trebuie să înceapă de sus. ;

In strânsă legătură cu fenomenul-eorupției-se află și. absenta unei legi privind statutul functionarului public. Un asemenea proiect a fost inaintat Parlamentului incă de la inceputul egislatutii trecute (februarie 1993), dar nu s-a găsit niciodată timp pentru el. Acum, proiectul a fost trimis înapoi la guvern, peniru că nu mai corespundea modului de gândire al noii coaliţii CDR-USD-UDMR. Vicepreşedintele PD Cristian Dumitrescu declara că respectivul: proiect rămâne, prioritar şi că imediat

după refacerea lui va fi luat in dezbatere de către Parlament, Cât despre ceea ce va discuta in apropiata sesiune Senatul, Cristian Dumitrescu ne-a declarat că pe ordinea de zi se vor afla proiectul de” Lege privind privatizarea bâncilor şi proiectul Legii viei şi vinului. Camera Deputatilor va analiza. în primele sale şedinţe Codul rutier si Statutul cadrelor didactice. De asemenea, în studiul celor două comisii de specialitate ale Parlamentului va'fi- proiectul Legii de rectificare a bugatului pe 1996, iar după finalizarea raportului, într-o ședință comună, cele două camere

„ale, Parlamentului vor dezbate acest proiect.

“Corina DRĂGOTESCU

Adevărul, 10 ianuarie 1997 (2)

În bârlogul lupilor

Dumitru TINU

N: cetăţeni trebuie să fi receptat ca un moment grav anunţul de miercuri seara că domnul Emil Constantinescu se va adresa ţării pe postul naţional de televiziune. La numai o săptămână de la: mesajul de Anul Nou, în care nu se întrevedea nimic alarmant, iată, președintele a simţit din nou nevoia să vorbească poporului. Unii şi-au închipuit că între timp s-a întâmplat ceva neprevăzut, că este. iminentă vreo primejdie la hotare, alţii vor fi crezut că domnia sa, constatând ce răvăşire a produs creşterea prețurilor la carburanţi, va ieşi cu pieptul în fața mulțimii ca garant că situația este sub. control şi că măsurile adoptate absolut necesare dacă vrem să ieşim din cercul vicios al „tranziţie

fe. nimic - sunt gândite într-o înlănţuire de etape clar definite, une, dar şi cu rezultate menite să.pună capăt la un moment “dat acestor sacrificii. În oarecare contratimp cu asemenea presupuneri, di. Constantinescu a venit cu un mesaj care, pe măsura rostirii, a concentrat atenția spre ceea ce Președinția consideră la ora actuală .cea: mai gravă ameninţare pentru ţară: “corupția și crima organizată. Atât de gravă, încât președintele însuşi a ieșit la bătaie, asumându-și răspunderea de a coordona personal activitatea unui Consiliu Naţional de Acţiune împotriva corupției și criminalității.

Nu mă îndoiesc că, declaraţia de, război a d-lui Constantinescu întruneşte aprobarea largă a cetăţenilor. Într-adevăr, domnia sa n-a uitat că în campania electorală a promis să fie necruţător cu corupția. Fiind noi o' ţară de Moromeţi, mulți se vor fi întrebat ascultându-! pe președinte: pe ce se bazează el? Și-au mai făcut avânt spre „corupție. şi alţii. inaintea sa și în răstimp aceasta nu numai că n-a-dat semne de slăbire, ci s-a tot extins. Creionând tabloul corupției, di. Constantinescu n-avea să comunice nici-o noutate cetățenilor ţării. Ei ştiu bine din Adevărul, din alte publicaţii independente, cam cum stau lucrurile. Ceea ce a făcut să ne

treacă un fior a fost afirmaţia.că, solicitând din partea instituțiilor ate ale statului o informare completă asupra dimensiunilor şi “consecințelor corupției şi criminalității organizate, preşedintele a

juns la constatarea că. situaţia reală depășește tot ceea ce s-a “scris și s-a spus până acum. Este vorba de adevărate structuri

afiote, care au penetrat la diversele paliere ale puterii politice,

şi în justiţie, în poliție, în armată, în serviciile speciale, în umea bancară. Clanurile respective au jefuit țara după toate regulile fiei, împărțindu-şi zonele de control, adunând date promițătoare unii despre alții pentru a se putea şantaja reciproc

"nevoie, si-au pus la adăpost „agoniseala“ transferând în

țăinătate sume imense de bani

atunci, revin cu întrebarea: pe ce se bazează domnul

antinescu? Cum va:reuşi domnia. sa să-i îngenuncheze pe cei

i din justiţie, jolie: armată, din serviciile speciale? „În

rea acestui vom ţine seama nici de poziţia socială,

e, nici oi at politică, nici de grade de rudenie.

"seama numai'de lege”. Excelent spus! Îmi pare rău însă

ie să-l dezamăgesc pe di. preşedinte spunându-i că oamenii, cum îi ştim noi, cei ce avem o legătură zilnică cu ei, se

cărpinat în cap a neincredere la auzul acestor vorbe. Nu tea spuselor sale, ei -sa'în Sei au jaie

TVR a mesajulu prezidenţial.

L: din prima

ine de anvergură în cadrul războiului contra corupției - arestarea

„Sever Mureșan - ne-a readus cu picioarele pe pământ,

ișându-l pe rnaestrul 'Cerveni, liderul unuia din. partidele

jonente ale Convenţiei Democrate, în postura sa obișnuită, nu

i: implu parlamentar, ci de apărător al celor mai proeminente

uri ale pasagerilor prin Calea Rahovei. Vădit supărat de arestarea

ever Mureşan, pe care s-a angajat să:l apere (cu Zaher

darani mai face o auză, el e acum liber ca pasărea cerului

“priveşte, prin catel cu rame de aur de pe ecranul televiziunii),

it părea s ă mari eforturi pentru a nu mărturisi. de

se trage Si aprafiu noului său client. Și unde mai pui că

fost azi în situaţia de a-l căina

A iul de ministru 'al justiţiei! Să înțelegem poliți at indicaţiile preşedintelui Constantinescu,

e “avestă iar „dimineața 'di. Cerveni va depune cereri de

libertate? ca, di. Cerveni poate să apere

orice, criminal, numai că- domnia sa este un vizitator

nor birouri. e pictați generale şi mă îndoiesc că,

a intrare -ca pe un simplu avocat şi nu t poziţi, de drepţi Alo e: să trăiţi, domnule deputat! oarecare, ci deputat al unei grupă

intr-o. convorbire avută cu d],

tace: lumină în hăţişul corupţiei vor pe iţie la toate nivelurile politice, re, în primul rând, gradul înalt

505 MURA guvernări. Aşa este. nai-greu să se descurce în ițele utere. Mă întreb dacă

Revista 22, 14-20 ianuarie 1997

MARIAN CHIRIA

Corupţia nu mai e doar un concept

terea pînă în noiembrie 1996. Acest lucru le-a permis atit să facă abuzuri, cît mai ales să rămînă nepedepsiţi

Despre fiecare dintre ei au fost făcute publice, prin intermediul presei îndeosebi, numeroase lucruri care făceau oricînd posibilă declanşarea procedurilor judiciare. Numai că acest lucru a tot fost aminat

Despre liderul minerilor din Valea Jiului se ştia că a condus miile de mineri care au venit în Bucureşti şi în 1990 şi în 1991, că a omorit din culpă o femeie, fiind condamnat doar cu suspendare, că a fost implicat în scandaluri lăsate cu bătăi și distrugeri de bunuri materiale, că nu a respectat regimul armelor şi munițiilor,

Despre Sever Mureșan şi Mircea Hossu se ştia că au lucraț mînă în mînă, făcindu-se responsabili de falimentarea băncii Dacia Felix, de unde, prin înşelăciune, fals şi uz de fals, au

În România, de mai bine de şase ani se discută despre corupţie ca despre un fenomen abstract, ca despre o stare instituţionalizată care se identifică cu însăşi criza societăţii. Am avut şi avem corupţie, dar nu prea s-au găsit corupți, după cum a spus Nicolae Manolescu.

Recentele măsuri adoptate odată cu înfiinţarea Consiliului Naţional de Acţiune împotriva Corupţiei şi Crimei Organizate par să fie un semn că lucerurile pot fi totuşi urnite din loc. Au fost arestate sau urmează să fie anchetate persoane al căror grad de onorabilitate va fi stabilit de acum înainte de către instanţele de ji judecată: Miron Cozma, Sever Mureșan şi Mircea Horia Hossu, gen. Gheorghe Cheptine, fost comandant al Armatei a doua, ca şi alte cîteva „nume“ de mai mică rezonanţă Asta doar în ultima săptămină.

Dincolo de motivele diferite care

de transport ale armatei pentru a-și construi o vilă de vacanţă, că a repartizat în mod abuziv locuinţe de serviciu.

Dar, în acelaşi timp, nu a fost deloc un secret că liderul sindical Miron Cozma era în relaţii de amiciţie cu mulţi dintre mai-marii zilei de pe vremea preşedintelui Iliescu, că omul de afaceri Sever Mureșan a sponsorizat imaginea României şi campania PDSR ori a jucat tenis cu primul ministru, Nicolae Văcăroiu, că gen. Cheptine avea accese de grandomanie, încît se considera apărătorul Moldovei şi se compara cu generalul Lebed.

Este o banalitate să spui că puterea corupe şi că nu există sistem social imun la corupţie. Dar este în acelaşi timp o evidenţă, îngrijorătoare de altfel, că regimul politic al ultimilor şapte ani a fost un mediu propice pentru multiplicarea corupţiei, la toate nivelurile:

n acest context, recentele măsuri adoptate de noul regim induc, la nivelul cetăţeanului obişnuit, cel puţin o doză de speranţă că există voinţă politică în combaterea corupţiei şi a crimei organizate. Prinderea şi pedepsirea unor „peşti graşi“ se doreşte probabil a fi un gest exemplar prin care să se recîştige încrederea în justiţie şi în instituţiile statului. „Trebuie să devină clar că nu ne putem ascunde nici o

le avem, fără a mai amina la nesfirşit dosarele“, a spus preşedintele Emil Constantinescu într-un mesaj public în care a anunţat declanşarea campaniei anti-corupţie.

Desigur, aceste măsuri au şi un pronunţat caracter propagandistic, atita timp cît ele nu pot stîrpi potlogăriile mai mari sau mai mici, reflexele aproape condiţionate de a apela la şperţ, şi mită, atunci cînd ai de rezolvat o chestiune ce are de a face îndeosebi cu instituţiile publice sau proprietatea de stat.

În acelaşi timp, aceste acţiuni anti-corupţie, cît şi altele similare, riscă să rămînă simple gesturi politice dacă nu sînt însoţite de modificări de sistem. Accelerarea procesului de privatizare şi începerea restructurării industriilor neprofitabile sînt cele două măsuri mai mult decît necesare care pot duce la îngrădirea principalului „obiect“ al corupţiei: proprietatea de stat. Plecînd de aici, cel puţin teoretic, multe altele ar trebui apoi să-şi găsească o rezolvare, fie ea şi parţială: fenomenul economiei subterane (care conform unor estimări SRI reprezintă circa 40% din PIB), cel al evaziunii fiscale ori al traficului de influenţă, hăţişurile birocratice şi ale relaţiilor clientelare. Adică tocmai lu-

„au.dus la arestarea sau anchetarea “celor de mai sus, toate aceste cazuri au un numitor comun: legătura sau identificarea lor cu cei care au deţinut pu-

„Nu vom începe o vînătoare de vrăjitoare, ci un război de apărare“. Cu aceste cuvinte îşi încheia preşedintele Emil Constantinescu discursul rostit cu ocazia constituirii Consiliului Naţional de Acţiune împotriva Corupţiei şi Crimei Organizate. Suresci-

faptele. „Preşedintele Emil Constantinescu nu trebuie lăsăt singur în cruciada împotriva Caratatiţei“ este titlul editorialul lui Ion Cristoiu, din Evenimentul zilei (9 ianuarie). Într-un alt articol publicat în acelaşi număr al amintitului cotidian, sîntem anunţaţi: „Cruciada lansată de preşedinte nu este o vorbă în vînt“, pentru că, spune autorul, „luînd cunoştință de unele acuzaţii grave care planau asupra lui A MU A aacici, preşedintele Emil Constantinescu a decis destituirea pe loc a consilierului său de stat pe economice“. Pină la numirea în funcţia de prezidenţial, spune Ev. z., Dragoş Stănescu reci plate firmei Diskont und Effekten, firmă “i o de activitate tranzacţii de scont şi fiar i datorează Băncii Dacia Felix 100 de mivai lei. e Articolul amintit din Evenimentul zilei nu face doar o singură „victimă“. Un alt demnifăcînd parte de această dată din echipa guvereste acuzat de legături necurate cu “Banca Dacia Felix. Numele său este Ulm Spineanu, istru al Reformei, iar acuzaţia se referă ministrul ar face parte din Consiliul de

nă imensă. e În urma acuzațiilor

ntul zilei, Ulm Spineanu de presă în care a negat a Iată fragme nte din

obţinut credite de peste 1.000 de miliarde de lei.

Despre generalul de brigadă Gheorge Cheptine se ştia că a folosit în mod abuziv şi în interes pâtsonal militari

Dacia Felix. Publicarea lor este prilejuită de arestarea lui Sever Mureşan, responsabil principal pentru falimentul BDF. Din raportul BNR şe poate observa cum fostul membru în Consiliul de Administraţie al băncii clujene a obţinut pentru grupul firmelor sale, SM Invest, credite în valoare de 1.178 miliarde de lei, bani nerambursaţi nici pînă în ziua de azi Băncii Dacia Felix. e Un alt cap al mafiei financiare a fost arestat. Este vorba de Mircea Horia Hossu, fostul prim-vicepreşedinte al BDE. Arestarea foştilor conducători ai Băncii Dacia Felix ne va oferi fără îndoială nenumărate surprize, Mureşan şi Hossu declară (şi fără îndoială, în disperare de cauză, o vor demonstra la proces) că în falimentul BDF sînt implicaţi înalţi demnitari ai fostei puteri, iar Dacia Felix „a fost principalul sponsor al campaniei electorale a PDSR“ (România liberă, 10 ianuarie). e Cea mai

„ „spectaculoasă“ şi neașteptată arestare este însă

cea a liderului minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma. Arestat vineri şi acuzat printre altele de subminarea puterii de stat (urmare a mineriadelor) şi port ilegal de arme, el riscă o pedeapsă de 15 ani de închisoare. „Cozma trebuie să plătească, dar nu singur“, scrie Anton Uncu în România liberă (13 ianuarie). Reamintind cine sînt cei care în '90 şi '91 au chemat minerii în Bucureşti, articolul amintit xedă discursul de mulţumire al fostului preşedinte Tliescu, după mineriada din 15 iunie 1990: „Vreau să mulțumesc conducătorilor. Chu raniec da ră inginerului Cozma (....). Ştim că avem în dumneavoastră un sprijin de nădejde. Cînd va fi nevoie vom apela“. e Urmare sau nu a constituirii CNACCO, arestările se ţin lanţ, şi nu numai în lumea bună a mafiei. Constanţa Tăiatu, judecător la Judecătoria sectorului 1, a fost trimisă în instanţă pentru infracțiunile de fals, uz de fals şi înşelăciune în dauna avutului public. Printr-o hotărîre judecătorească, ea atribuise unei familii 50.000 mp din parcul Herăstrău, paguba finală fiind de „doar“ 3 miliarde de lei:„judecătoarea a-determinat o grefieră să falsifice actele, procedurale

clipă în spatele lipsei legilor pentru a amina războiul cu corupția sau cu criminalitatea organizată. Problema

gtrăipete. să aplicăm legile pe care

cruri care au constituit pînă acum obstacole în calea atragerii investiţiilor străine ca şi piedici în calea procesului de integrare europeană.

rampă. Adevărul (10 ianuarie) aminteşte că, la propunerea ministrului Apărării Naţionale, preşedintele l-a trecut în rezervă pe generalul de brigadă Cheptine Gheorghe Viorel. Fostul comandant al Corpului 2 de armată Iaşi, generalul Cheptine, se face vinovat de: „folosirea în interes personal a uner mijloace de transport, militari în termen, (pentru construirea unei somptuoase vile de vacanţă), înstrăinarea a 20 tone de motorină din rezervele armatei, repartizarea abuzivă a unor locuinţe de serviciu, acte false la casare“. Cazul va fi soluţionat de Parchetul Militar. e Curierul Naţional (10 ianuarie) ne anunţă cum că un alt mafiot de carieră, Mujea Marcelini, va rămîne în arest. „Tribunalul Judeţean: Timiş a respins miercuri recursul declarat de acesta împotriva deciziei judecătoreşti de prelungire a mandatului de arestare cu încă 30 de zile“. Arestat pentru evaziune fiscală, Mujea Marcelini este cercetat în patru dosare penale. e Nici Sergiu Băhăian, partonul SC „Sabina Product“, nu este mai norocos. Judecătoria sectorului 6 a admis cererea Parchetului de prelungire a mandatului de ares! cu încă 30 de zile. Sergiu Băhăian este învinovăţit de înşelăciune în convenţii şi bancrută frauduloasă. „Prejudiciul reținut în sarcina lui Sergiu Băhăian este de 10.476.042 de dolari, 2.896.815 DM şi peste 14 milioane lei“ (Curierul Natnt 10 ianuarie), Lă apa cotidian face o anchetă

inițiativă lăudabilă“. Neculai Onţanu; „0 iniţie vă salutară aşteptată-cu interes de-marea majoritate a populaţiei Cel mai reticent, cînd este vorba de astfel de lucruri, pare a fi şi de astă dată Adrian Năstase: „Apelul este binevent, însă unele lucruri au fost poate exagerate“. Fostul preşedinte se va pronunţa două zile mai tîrziu, caracterizind această iniţiativă drept încălcarea principiului separării puterii în stat, încălcare a „atribuţiilor strict precizate pe care le are un preşedinte“ (România liberă, 18 ianuarie). e Abia liniştite apele după arestarea celor doi foşti conducători de la Banca Dacia Felix, un nou scandal, de aceleaşi proporţii, este pe cale să izbucnească în lumea financiar-bâncară, Multimiliardarul George Păunescu este acuzat de directorul Bankcoop că ar vrea să pună mîna pe această bancă. Directorul. Bankcoop,