Presa internațională despre România

Şanse mari pentru F.S.H. in alegeri

subliniază „ranklurter Alge >meine Zeitung“

BONN, — Cotidianul de ma-

re tiraj din R.F.G. „Prankfurter Allgemeine Zeitung“ a publicat, sub semnătura lui

Thomas Ross, i anăpiii arţicol în care informează despre eforturile vizind reluarea în ritm normal a activităţii la Timişoara şi în întreaga Românie. Ziaristul vest-german evo-

că pe larg i în mod ODleciy

geaca partidelor aşa-numite

istorice, în primu! rind al “Partidului Naţional Ţărănesc,

FA informează, de asemenea, despre unele estimări privind șansele în alegeri ale formațiuniior politice, apreciind că, cacă scrutinul ar fi organizat acum, candidaţii Frontului Salvării Naţionale ar obține 80 la sută din voturi,

„Articolul „Minerii şi parlamentarii“, publicat în Adevărul d E) A Dei ană: Pi . a, . din 21 fe bruarie 1990 se încheie cu o propunere de reținut: „Și n-ar fi rău ca și parlamentarii să încerce să fie, măcar

o duminică, mineri în Valea Jiului“.

Subscrie, Poate că se va şi televiza în direct, Ar fi interesâant să-i vedem pe domnii Iliescu, Cimpeanu, Minzatu și

ceilalți lucrînd cot la cot

cu minerii,

Dacă experimentul

prinde, el se poate exlinde. pină la a se decide că nu va participa la alegerile din 20 mai cine nu are adeverinţă că

a lucrat măcar o zi în Valea Jiului. -

In scurt timp, nu e exclus să-i vedem în direct şi pe

congresmenii ţia noastră originală. Să nu uiţi, Darie!

aniericani informîndu-se cu privire la democra-

ŞTIE ROMÂNIA DESPRE ROMÂNIA

În presa de peste hotare continuă să se scrie mult despre România. Entuziasmului dintii i-a luat locul, din păcate, un secpticism crescînd. Nu e spatiul aici peniru a discuta dacă această schimbare de ton e justificată sau nu. Cert este că articolele apărute în presa străină creează o anume atmosieră în jurul iinerei noastre democraţii. Ea poate descuraja pe investitori, poate provoca prudenţe politice pă- &uboase pentru actuala conducere a țării. Aceste critici nu prea sînt semnalate în ziarele și revisteie din România. Excepţie făcînd unele polemici din care cititorul trebuie să deducă mustrările contestaie, presa noastră ne propune imaginea unei duioşii planetare față de guvernul domnului Petre Roman. O

astfel de poziţie nu e deloc fericită. Nu e nici măcar explicabilă, dat fiind că presa nu mai e îndrumată de la

partid. Regimul Ceaușescu s-a definit tocmai prin falsificarea imaginii României în presa internațională. În timp ce marile colidiane, de la Le Monde pînă la Times, ne prezentau în culori sumbre, presa și, radioteleviziunea din țară se străduau să ne convingă de un nou și strălucit succes al polilicii noastre interne și internaționale : apariția unui articol cunoscut româniei în Journal de Sahara Adevărul, oricît de crud ar fi, trebuie cunoscut de cititorii de azi. România trebuie să ştie ce se spune despre ea pe alte meridiane. lată, așadar, scopul principal al noii noastre rubrici. (În pag. 7?)

MACHIAJ IDEOLOGIC

Pornind de la un gest isteric al unui grup, România a fost repusă în stare de alarmă. Ni s-a mai arătat un afiș şi o scrisoare şi în locul celebrului zvon din anii dictaturii cînd problemele esenţiale erau trecute sub tăcere cu o propoziţie de genul „vin rușii“, acum ni s-a servit drept argument pentru măsurile forte ameninţarea agenţiilor străine și a legionarilor. Domnul Iliescu susține că agenţiile străine vor să destabilizeze țara. Care sînt probele ? Nimeni în lume nu-şi permite să acuze fără dovezi ! Este România amenințată de un pericol fascist şi de o renaştere a Gărzii de fier? Oricite eforturi s-ar face din interiorul sau din exteriorul țării de a reactiva extremismul, aversiunea românilor pentru fascism și pentru legionari este cea mai puternică garanţie pentru ieșirea lor definitivă de pe scena

politică românească. Cine din România mai poate crede într-o infimă şansă a extremismului ?

Cine le mai poate tolera? De ce credit s-ar mai putea bucura ? Oricît de traumalizată a ieşit populaţia României din anii de dictatură, e limpede că atita discernămint şi-a mai păstrat spre a avea puterea de'a se opune cămăşilor negre şi cămăşilor verzi.

Se vorbeşte acum exagerat de mult despre acest pericol, în ciuda puţinelor dovezi care ne-au fost prezentate. Alarma şi măsurile au însă drept consecinţă o timorare a populaţiei. Niciodată Bucureştii

n-au fost atit de împinziți de po= liție şi armată. Pînă şi Ceauşescu ar fi fost surprins de un asemenea peisaj. Pornind de la acea izbuc= nire de violență (căreia i se con= damnă efectele dar cu abilitate i se escamotează cauzele) se iau măsuri împotriva pericolului violenţei apărut (sau provocat) în stilul „vin ruşii“ şi se obține un efect „surprinzător“ : timorarea populaţiei, Nimeni nu mai demonstrează, puțini mai au curajul să își exprime opinia în public, iar guvernul este scutit de întrebări incomode. schimb nu se discută nimic şi nu se ia nici o măsură împotriva unui fascism de altă culoare, a celui roșu. Nimeni nu suflă o vorbă de amenințarea comunismului, de pericolul reîntoarcerii sale sub altă formă, mascat, machiat şi dichisit, N-a ajuns revoluţia din decembrie pentru a semna decesul său în România ? N-au ajuns demonstra= . ţiile din Piaţa Victoriei şi din Ti= mișoara în atîtea duminici? Nu ajunge situaţia comunismului şi în celelalte ţări din Europa de est? Nu cumva căuţind cu luminarea odiosul fascism şi îndreptind atenţia întregii naţiuni spre un asemenea pericol, pe partea cealaită, prin spatele nostru, se pregăteşte cale liberă pentru un prieten vechi, tardat şi pictat după reguli mai noi ale machiajului ideologie ?

=EXPRES

The Times, 19: februarie 1990

„Cu puţin după ora 5, p.m., doi oameni au apărut în impozantul balcoh de la etajul doi, fluturînd steaguri tricolore, iar unul părea lovit. Apoi s-a auzit ceva asemănător unei împuşcături, după care mulţimea a nă-

vălit în clădire, pe zidurile căreia au:

apărut sloganuri cerînd demisia domnului Ion Iliescu și a primului ministru, domnul Petre Roman, un alt fost membru al P.C.R. Deşi o parte din mulțime a făcut apel la calm, a |fost depășită de grupul dur al demonstranților, dintre care unii luaseră parte la luptele de stradă care au dus “la căderea lui Ceauşescu. O lozincă- "simbol, scrisă pe un carton, a fost "prinsă în spărturile de sticlă ale unei ferestre de la parter: „Ultima soluție / Încă o Revoluţie“.

în timp ce mulţimea invada clădi- "rea, se striga „Asasinii! Asasinii !“ "Această efervescenţă era dovada în- "grijorării crescînde, la toate nivelurile societăţii, că Revoluţia României a fost confiscată de conducători care sînt comuniști compromişi de lungi ani de colaborare cu Ceaușescu...“.

(Government HQ stormed in Romania, de Christopher Walker, Tim Judah).

Le Monde, 20 februarie 1990

„„.Anuntată cu o săptămînă în urmă, manifestaţia (din 18 februarie — nt.) își are originea în exprimarea pnei solidarități populare cu ofiţerii protestatari care cereau demisia generalului Militaru (...). Deţinuţii politici, reuniți într-un fel de asociație, au reaprins flacăra manifestatiilor contra securităţii care ar fi, după «ei, „încă prezentă în structurile de stat”. Mulțimea manifestanţilor era alcătuită din mulţi curioşi, oameni aflaţi în acea duminică în Bucureştii, tineri și mai puțin tineri, femei și chiar copii. Erau aproximativ 2000. Unii purtau pancarte pe care se putea citi: „Jos securitatea“, „Jos comunismul“, „Jos Iliescu“ „Dumnezeu -vă va îudeca“, „FSN. du-te în U.RSS* „Roman nu ești român“. Întrebate despre semnificaţia acestei apostrofări la adresa primului miniştru, cele două femei care purtau pancarta au explicat că „Roman nu e român, ci evreu. Ca și Silviu Brucan (ideologul Frontului — n.a.) și Voican, evreu comunist. (În realitate. dl Voican nu este evreu — n.a.)“. Evreii — explică doct un 'qvadrasenar cu ochelari rotunzi — ne-au adus comunismul, și acum! vor să ni-l readucă..“.

(Comentarii la Paris ale evenimen-

telor din Bucureşti, de Patrice Claude). .

The Times, 20 februarie 1990

„...Demonstraţiile de duminică din Bicureşti au fost cele mai“ violente după revoluția din decembrie. Revendicările cerute sub ameninţarea mase: lor în România nu pot fi tolerate şi

toate guvernele din lume au datoria să protejeze legea şi ordinea. Dar răspunsul de ieri al domnului Ion Iliescu, departe de a atinge acest scop, are drept urmare alimentarea pe mai departe a neliniștii.

Domnul Ion Iliescu a folosit radioul şi televiziunea de stat, al căror acces este încă controlat de F.S.N.-ul domniei sale, pentru a prezenta pe demonstranți drept „rămăşiţe ale unui regim dictatorial“, pentru a-i acuza că „acţionează împotriva intereselor naționăâle“ şi pentru a ameninţa cu pedepse severe pe viitorii demonstranți, exceptindu-i, bineînţeles, pe minerii transportaţi. la Bucureşti cu trenuri speciale, pentru a-şi arăta atașamentul față de guvern.

asta prin formarea C.P.U.N., un parlament în care sînt reprezentate 36 de partide de opoziţie, teoretic, în proporţii egale cu Frontul. În realitate. unele dintre noile partide nu sînt altceva decît nişte organizaţii mascate, create pentru a sprijini Frontul, care se estimează că ar -controla 111 locuri din 253. Demonstranţii înţeleg că puterea a rămas â oamenilor legaţi de trecut

De altfel, acest fapt este inevitabil. Cei care au experienţă în guvernare sînt, aproape -prin definiţie, membrii initiatori ai P.C.R...“

(Regim de rămăşiţe, editorial: nesemnat). ir

Ge-nu știe România despre România

Cuvintele domnului Iliescu au fost iresponsabile şi remediile propuse de el, care atacau simptomele și nu cauzele miîniei populare, nu reprezintă o soluţie pentru criza de guvernare din România,

Ce zace dincolo de valul de demonstraţii, multe dintre ele extrem de pașnice, este suspiciunea tot mai răspîndită că România a fost deposedată, de un guvern el însuşi alcătuit din „rămăşiţe ale regimului dictatorial“ de propria-i revoluţie. :

Aceste temeri sînt împărtășite nu numai de tineri, dar şi de liderii partidelor de opoziţie ; de unii dintre cei care, inițial, fuseseră alături de Front ; de ofițeri “şi personal din armata română (...).

Frontul a fost, pe diverse căi, denunţat pentru tendinţele sale „staliniste“, pentru formidabila reţea de

control asupra întreprinderilor şi in- . stituţiilor de “stat din perioada ceau-

şistă, pentru încetineala cu care înlătură comuniştii şi membrii temutei securităţi din posturile cheie, din birocrație şi armată.

Noul strigăt de luptă al demonstranţilor, „Ultima soluţie, 7 Încă o Revolu=

ţie“, reflectă convingerea crescîndă că

alegerile fixate pentru 20 mai nu vor fi nici corecte, nici libere... Conducerea ar trebui să abandoneze. ambițiile de a fi deopotrivă jucător şi arbitru, partid poliţie şi guvern provizoriu. Ea ..pretinde că. ar fi făcut

The Times, 22 februarie 1990

„Guvernul provizoriu român a început ieri o campanie tardivă de a convinge un public sceptic că vasta reţea de supraveghere a temutei securităţi din tirapul lui Nicolae Ceauşescu a fost demontată. Această campanie a venit ca! răspuns al temerilor generale că reţeaua, incluzînd 700000 de

informatori plătiţi şi o armată de as-

cultători. ai convorbirilor telefonice, a îost transferată, în mod paşnic, sub controlul F.S.N., pe care multă lume îl priveşte drept o mască a comuniş= tilor în stil vechi.

Pe de altă parte, domnul Corneliu Coposu, liderul principalului grup de opoziţie aripă dreaptă, P.N.Ţ., a spus noaptea trecută că unul «din membrii partidului său a fost maltratat şi apoi ucis în timp ce lipea alișe ale parti= dului într-o. regiune din Moldova... Campania electorală în România din 20 mai se anunţă a fi cea mai murdară luptă politică din Europa de est... Noua asigurare dată românilor în privinţa dezmembrării sistemului securităţii, conținută într-o declaraţie detaliată a generalului Victor Stăncu= lescu, noul ministru al armatei, are drept scop convingerea românilor, care, la două luni de la revoluție, au rămâs în mare parte încredințaţi că telefoanele le sînt înregistrate şi încă mai vorbesc în şoaptă în restaurante şi locuri publice...“.

(România face eforiuri să-și alunge temerile în legătură cu actuala situație a poliției, de Christopher Walker şi Tim Judah).

Le Monde, joi 22 februarie, 1990

„Pentru mulţi dintre români, noua putere nu e altceva decît o rămășiță de comunism. Oamenii comentează îndelung fotografiile afişate la metrou care îl înfăţişează pe Ion Iliescu ju= cînd şah cu „Conducătorul“ (Ceauşescu — n.t.). Manifestanţii scandează 3 „Ceaușescu nu fi trist, Iliescu-i eg. munist !%., Pentru Călin Angelescu, poet și manifestant, numai o schim= bare radicală de echipe pare acceptase bilă: «Să nu uităm că, la debutul său, şi Ceauşescu a reprezentat o des= chidere»"”, (Michel Colonna d'Istria)

Traducere și selecţie de MONICA N. MĂRGINEAN

TUDOR VASILIU,

În decembrie 1989, lumea întreagă, stupetfială, asista — în direct — la revoluţia română. Forţa imazinilor, șocul emoțional produs de ele, au ascuns, în acel momerit, cîteva adevăruri jenante : rolul sovieticilor și al mashiarilor la Timişoara, jocul dublu al armatei (represiune. şi revoluţie), organizarea progresivă, începînd din '71, a complotului și confiscarea autenticei revoluţii de către conspiratorii neocomunişti. După mai multe săptămîni de anchetă, revista LE POINT a

ÎN ROMÂNIA COMPLOTUL

reconstituit cronica acestei revoluţii

rezumat în rîndurile de mai jos.

CONSPIPAŢIA

O conspirație împotriva dictatorului exista din 1971. Organizaţia era condusă de un nucleu format din șase persoane: generalii Ştefan Coştial, Nicolae Militaru şi Ion Ioniţă, colonelul Nicolae Radu şi doi civili, Virgil Măgureanu (ofiţer de securitate) şi Ion Iliescu (jucînd, la început, un rol minor). Două personaje-cheie ale acestui complot (azi eliminate) — Nicolae Militaru şi Nicolae Radu — au oferit amănunte revistei LE POINT.

Cu 'excepţi de complici în rîndurile armatei: şi ale securită conjuraţii sînt destul de puţin activi pînă spre mijlocul anilor '80. Dar cum să pregăteşti o lovitură de stat, în Europa de

fă irul Moscovei ? Or, pînă în « mMo-

î a avut ” Ceau într-un anumit mome

trebuie văzută. în în 1983, cele politică, fuzion 1985, colonelul ca şei a [9)e) contacteze pe so de la Bucureşti ţa și pr tilineț, ambasadorul român în 'Tureia, 1986 — crează un Comitet de salvare onală (precursorul F.S.N.-ului). Reţeaua a încercat de cel puțin două ori să-l răstoarne pe Ceauşescu, ala a : Se aa SA

succes. Int ] idloral Pat

evoie de Ceau

asta

prin conile Palnat în

tru procurarea de arme,

în cercul intimilor

un grec I

raşov,

ze aproa- ] avant -la embrie imis 'enţiei nbasador de la Washington şi de la tă de de ani, fus contactat clande către Virgil Măgureanu cu doi ani înaAflat sub strictă observaţie Brucan îşi dasupraveg ea vigilenței sovieticilor. Coziarului Pravda, Stanislav Petukhov, legătura cu oscova. Convorbirile

în noi

inte, torează respondentul i-a asigurat lor sînt consemnate într-un raport al securităţii —

clasat la STRICT SECR LE POINT l-a consultat.

Sintem la începutul anului 1989, moment în care — conform unor surse ale serviciilor occidentale de informaţie — U.R.S.S. face cunoscut Franţei şi Italiei că a hotărit să se debaraseze de Ceauşescu. Ungaria participă ea la operaţie, pregătind terenul în “Transilvania. Conspirația devine activă. Contactele se înmulţesc. Deși atent supravegheat, generalul Militaru îl întîlneşte — într-o mașină, apoi într-un pare — pe Iliescu. Acesta menţine legături cu Petre Roman şi cu misteriosul Gelu Voican. În august, el nu ezită să meargă pînă la Teşcani pentru a-l întîlni pe Andrei Pleșu, aflat acolo cu domiciliu obligatoriu. Și, fapt de notorietate, începînd din 1983 secnritatea lansează zvonul că, în caz de „accident“, Iliescu îi va lua locul lui Ceaușescu.

Ceaușescu asistă, neputincios, la aceste pregătiri febrile. Securitatea. nu i se mai supune. Mai mult, ea se înfiltrează peste tot şi-l disereditează. Dictatorul își simte sfîrşitul aproape. Atunci,

>. pe care revista

previzibile. rul — realizat de Olivier Weber şi Radu Portocală —

Documentaeste

el face uz de o ultimă ameninţare: cu ocazia congresului al XIV-lea al partidului, cere, în termeni prea puţin voalaţi, restituirea Basarabiei. Pentru Moscova asta e prea mult. Astfel încît, la, 24 noiembrie, o sursă diplomatică din Est declară ; „sovieticii sînt decişi să scape de Ceauşescu“,

Omul de la care a început totul a fost pastorul Laszlo "Tokes. Personalitate controversată, cu oarecare popularitate, Tokes se bucură de mare aten= ție în mediile ungare, căci el întreţine flacăra naționalistă într-un oraş în care majoritatea românească. și. minoritatea ungară coabitau paşnic. Să fi fost, pastorul ales în mod deliberat ? "O serie de fapte par să confirme această ipoteză. În septembrie 4 Ern6 Cyvarossy, cel mai apropiat colaborator al lui Tokes a fost asasinat, O lună mai ziu, sub presiunea securităţii (partea mai expeimentată -a conspirației), autorităţile ecleziastice itarea. pastoruhii în satul Mineu: Acesta și, în semn de protest, se înehide în -bi- „Aici apare un element curios: în România s-a ştiut întotdeauna “cînd eineva a fost: arestat, dar niciodată „că urmează a fi arestat. Acesta e doar. cazul lui '“D6kes. Securitatea a lansat, pe la începutul lui decembrie, zvonul. căxpastorul va. fi ridicat pe 16 sau 17 decembrie.- Perenul e pregătit. Mediile ungare și occidentale incită la acţiuni de apărare. Ceea ce se şi întîmplă. Sîmbătă, 16 decembrie, un lanţ uman se: formează - în jurul ricii tui i şi timp, au loc acte de dalis azine Si uni Val de .vio+ Generalul. Militaru“ 'de1 niiie de-a face'cu apă= cinet etau ? Colonelul Fi= dionajulai,- spune că i, fără a le preciza a qaci -esul 500 persoane) voluţie.. Mai tremărturisiri care cea a unui cojug, care_ afirmă că d cu 16 decembrie, cîri“ sovietici,

a menţine starea de spi-

s mare bru-

sînf spa

“ daj, a:tras şi A că,. în confuzia general u.

la fel de multi ostaşi, și. civili. Toate Iu petrecut sub ochii Şi îndrumarea a cinci generali, între câre Vietor, Stănculescu, Ștefan Gușe și Mihai Chiţac. Numărul morţilor a fost, în mod deliberat, sexagerat, 12.000, de victime leBitimează . o reveluţie altfel decit 200, spune generalul Militaru. Mai ales în ochii străinătăţii. Dezinformarea cu privire la numărul victimelor a servit la transformarea unei revolte locale în revoluție naţional £

Un ultim amănunt : pastorul Tokes — arestat în 17 și eliberat în 22 decembrie — se instalează, de bună voie, la... Mincu. Tîrzie şi stranie docilitate.

REVOLTA

Duminică, 17 decembrie, ceasul regimului a sunat.. Ceaușescu cheamă la ordin Comitetul politie executiv şi amenință cu demisia — desigur, pentru a-i demasca pe Brutuşi. Apoi întreabă: n vreţi pe Iliescu în locul meu ?, ceea ce arată cît de bine cunoștea complotul urzit împotriva sa.

În același timp, la sediul securităţii de pe Calea Rahovei domneşte o ciudată agitație. Securitatea e gata să se alăture eonjuraţilor. Mai mulţi deținuți sînt pe punctul “de a fi eliberaţi, între care şi militanții unui grup clandestin anticornunist, „Vulturul brîncovean&, Ei Vor ieși din închisoare pe 21, cînd încă nimie nu era decis. Condiţia ? Să colaboreze cu securitatea în caz. de nevoie. Între

au-mu-

lor. rînduri, ast

t ro,

acestea

IESE LA

Dezvăluiri senzaţionale în revista iranceză LE POINT din 21 mai 1990

ipra proprii- .

IVEALĂ

timp, Ceauşescu comite enorma eroare politică de a pleca la Teheran. Pe 19 seara, întilnindu-se pe stradă cu un ambasador occidental, Sergiu Celac, fost interpret al lui Ceauşescu, a murmurat: gata, a început numărătoarea inversă.

Întors de la Teheran, Ceauşescu mai comite o greșeală, organizînd mitinsul din Piaţa Palatului. Vorbeşte mulțimii, dar este huiduit. Două întrebări se ridică: de ce securitatea, pregătită pentru a contracara mişcările populare n-a încercat să oprească din timp tentativele de frondă şi de ce și-a asumat Ceauşescu riseul de a vorbi în pu= blic? Nu cumva unul dintre șefii securităţii l-a incitat la asta, după cum afirmă o sursă militară românească ?

CONEESCAREA

Vineri, decembrie, pe la ora 10, pe străzile din Bucureşti patrioţii se urcaseră pe tancuri: armata pactizase cu revoluția după „sinuciderea“ generalului Milea. A fost omorit de securitatea „rebelă“, pentru ca astfel să dezamorseze armata ? Pe la orâ 12 manifestanţii pătrund în clădire. Agenţii securităţii nu fac nici o mişcare. Romulus Cristea, un student de 22 de ani, pătrunde într-o clădire apropiată, cea a CC UTC. „La 10,45, toţi securiştii şi poliţiştii erau deja plecaţi“, declară

Începe o formidabilă bătălie politică pentru cucerirea puterii. Căci, în cursul după-amiezii de 22, partizanii își căutau conducătorul, întronînd, . în enforia victoriei, mai multe personalităţi, între care $i Dumitru Mazilu, fost profesor la. Scoala de securitate 'de la Băneasa. Or, conjuraţii fae tot ce. e posibil pentru a recupera puterea care, în spațiul simbolie al Pieței Palatului, pare să _ le scape. Însuși generalul Militaru. iese din căsă. şi se repede. la Televiziune. El. îi telefonează- lui Ion Iliescu (a 0 ) cu parola: INGINERUL PO-

SCU ? AICI E DOCTORUL „IONESCU. POȚI VENI, E:O:K. ; £ Scenariul politie “constă în eliminarea lui Mazilu și concentrarea interesului țării asupra televiziunii, care transmite evenimentele în direct, Atunci, se declară că televiziunea e în pericol... La Comitetul central, cel care încă reprezintă caracterul spo n, al revoltei, Dumitru, Mazilu, redac= tează, înconjurat de partizani, o. platformă semnată Yorumul civic, prin analogie cu mişcarea din CehoSlov i

Contrar afirmațiilor ulterioare, Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican nu sînt încă acolo. Ultimii doi, de altfel, nu aparţineau nucleului con juraţiei. Trioul ajunge grupat la Comitetul central pe la 17,45, într-un Aro militar. ii însoțește Constantin Cătălin, un operator chimist -de 46 de ani, care afirmă că aceste trei personaje așteptau la etajul III al clădirii din Cosmonauţilor 21. „Iliescu a glumit, pe scară, spunînd; Bine că am mâncat, nu se știe ce ne așteaptă în noaptea asta !. De aproape o oră, în piață se dădeau lupte. Dar, cînd 'jeep-ul ajunge la CC, focul: încetează și nu reîncepe decît 45 de minute mai tîrziu.

La etajul 6 al clădirii, pe la ora 14, avea loc întîlnirea spontană a partizanilor, în cea mai totală confuzie. Sînt prezente 90 de persoane. Pe lista lor (pe care revista LE POINT a consultat-o). apăreau multe persoane, între care ofițeri care se prezentau ca „activişti ai FSN“. Or, expresia FSN nu va fi cunoscută decît seara, în urma unui discurs televizat. 3

O dată cu sosirea lui Iliescu, conjuraţia vizează ascensiunea. Dar totul trebuia făcut repede. „Marea problemă, pentru Iliescu și pentru mine, era să recuperăm, cu orice preţ, revoluţia“, recunoaşte astăzi generalul Militaru. În cele două spaţii ale revoluției — CC şi televiziune — se desfășoară, de-acum în colo, o lovitură de forță de toată fru-

(continuare în pag. a 6-a)

Traducere și adaptare de DAN MUCENIC

Din cauza faptului că domnul general Nicolae Militaru a susținut că Exj presul a preluat trunchiat din Le Point, cît şi din cauza faptului că mulţi gititori ne-au cerut publi= carea textului integral Gin revista franceză, ne-am a dresat conducerii revistei le Point pentru a obține permisiunea publicării tex= tului integral. Ba a fost acordată. Textul (pe care îl vom reproduce în numărul viitor într-o traducere de excepție) reprezintă rezultatul documentării celor doi ziarişti şi ca orice text de presă el poate fi îmbunătățit. Noi am considerat că în primul rînd trebuie cunoscut. Abia din numerele viitoare EXPRESUL va începe publicarea de documente și interviuri cu conspiratorii revoluţiei române. În acest număr == capitolul introductiv al re-, portajului-anchetă „România — complotul iese la iveală“,

C. NISTORESCU

Este cazul să încetăm a crede că democrația, adusă de vintul toamnei în ţările Europei de Est, și-a găsit pretutindeni un teren la fel de prielnic. Există țări în care pirul comunismului a acoperit cu repeziciune semănăturile. În altele, a suferit de bunăvoie o mutație ce-i modifică aspectul, fără însă a-l schimba structura de fond și, deci, caracterul dăunător.

România cunoaşte acest tip de comunism cameleonic. Totul arată că acesta va rezista chiar şi după comedia alegerilor, pretinse a fi libere, comedie la care se pretează, furminică 20 mai, organizaţii internaţionale și reprezentanți ai diferitelor state, veniți să controleze derularea unui scru= tin în care numai operaţiunile de vot vor fi, probabil, reglamentare ș campania care le-a precedat depăşeşte însă imaginaţia prin caracterul el inechitabil.

Nu esto şi nu va reprezenta nicicînd altceva decît marea înşelătorie a unei schimbări de putere, realizată printr-o revoluție populară la fel de autentică precum fațadele satelor de mucava, făurite de Potemkin pentru ca, în drumurile ei, țarina Ecaterina cea Mare să fie convinsă de fericirea poporului.

Afacerea română a fost un complot pregătit de comuniştii susținuți și teleshidați de sovietici. Scopul era de a înlocui un dictator comunist, care nu mai era decent repre= zentativ, cu un regim purtind amprenta spiritului perestroikăi şi care, pentru a fi conform atmosferei momentului şi aşteptărilor ţărilor occidentale, camufla cu grijă apartenenţa la sistemul comunist, Această realitate este exploziv confirmată de ancheta minuțioasă a lui Olivier Weber şi Radu Portocală, pe care o publicăm în articolul de faţă. Cu o acumulare de detalii inedite care pulverizează profesiunile de credinţă democratice ale actualilor conducători ai României, precum şi toate justificările lăudătorilor din ţară şi din Occident.

încă din timpul loviturii de stat din România, revista LE POINT nu s-a lăsat înșelată de falsa impresie că-ar fi martorul unei revoluții populare, care să dea socoteală de accentele atit de epice ale celor care manipulau Istoria, mărind cifra victimelor.

La 1 ianuarie, revista publica, în numărul referitor la evenimentele din zilele de Crăciun din România, un articol

cu titlul „România și jocul ascuns al Moscovei“, pe 8 ianuarie apare „Mina Moscovei“, pe 5 februarie „România — fapte tulburătoare“, iar pe 26 februarie „Ambiguităţi române“.

Înşelătoria iese astăzi cu totul la iveală. Iar condiţiile frauduloase în care sa derulat campania electorală nu mai induc în eroare observatorii străini. Dar, datorită releului binevoitor al Occidentului, înscenarea unei false revoluții a sfîrşit prin a convinge majoritatea tăcută a poporului român. Ea îl va încorona pe cel care îi apărea, înainte de toate, ca fiind acela care a doborit dictatura s Ion Iliescu, preşedintele Frontului Salvării Naţionale.

România va fi, deci, pentru totdeauna, o baracă într-un cîmp socialist, care nu va îndrăzni să-şi pună profesiunea de, credinţă pe frontispiciu. Nu este singura în acest caz, Bulgaria, presupus „demoecratizată“, este guvernată din noierm= brie de Petăr Mladenov, în legătură cu care Michel Jobert arată că era deja ministru al afacerilor externe la Sofia, pe vremea cînd el însuși ocupa aceeaşi funcţie în guvernul lui Pompidou, şi despre care spune că este „100 la sută co= : munist“, În Albania, unde nu s-a produs încă o cotitură,. totul demonstrează că o continuare a cursei de destalinizare nu Semnifică — cu excepţia unui accident — saltul „spre liberalism.

După alegerile care, în Polonia, Ungaria, Germania De-= mocrată şi probabil Cehoslovacia la începutul lui iunie, au marcat o schimbăre accentuată a direcţiei țărilor Tratatului de la Varşovia spre regimuri apropiate de cele occidentale, asistăm la geneza unei noi împărțiri în Europa: ţările democratice de tip occidental (R.D.G, Ungaria, Polonia, Cehoslovacia) şi altele (U.R.S.S., România, Albania, Bulgaria) care încearcă aventura unui comunism renovat. Să fie acesta oare rezultatul unei noi înțelegeri tip Yalta, menită să salveze cîte ceva pentru Moscova, astfel încît Mihail Gorbaciov să nu fie purtat de valul celor ce-suspină după un imperiu deasupra - căruia steaua roşie nu mai străluceşte cu atita puiere ?

Acum, aflarea faptului că Moscova avertizase un anumit număr de ţări occidentale — printre, care şi Franţa — de imimența unei lovituri de stat în România întăreşte această Ipoteză.

MICHEL, COLOMES