Sondaj privind intențiile de vot la prezidențiale

MIHAI KORNE

Pauperizarea României

Succesul aparent al vizitei în America a d-lor Iliescu (preşedintele ţării), Florin Georgescu (ministrul de Finanţe) şi Mugur Isărescu (guvernatorul Băncii Naţionale) n-a fost decit de scurtă durată. După întoarcerea lor, în ciuda deblocării creditelor internaţionale, leul, menţinut stabil mai multe luni, a coborit rapid cîteva trepte. La casele de schimb, dolarul SUA valora între 2.600 şi 2.900 de lei, cu 10% mai mult decît nivelul de 2.500 lei, la care trebuia să ajungă la sfirşitul anului, Şi mai îngrijorător, în octombrie, la fixingul interbancar, au lipsit devize timp de o săptămînă, iar în ultimele săptămîni plăţile către furnizorii străini sînt fracţionate chiar pentru sume ce nu depăşesc cîteva zeci de mii de dolari, franci sau mărci.

Scăderea leului a fost întovărăşită de o importantă mărire a preţului benzinei, care a servit drept pretext pentru mărirea preţurilor. Astfel inflaţia, pe care guvernul se angajase să o limiteze la 35% pînă la sfîrşitul anului, a depășit deja 50%. În schimb, salariile, dar mai cu seamă pensiile au fost mult mai puţin mărite, încît mizeria s-a extins la categorii ce, pînă nu demult, duceau un trai uneori modest, dar decent.

Cum se vede din greva studenţilor, ale căror burse nu le permit să-şi

i locuinţa şi comproneraţiei tinere, deci viitorul, şomerii şi pensionarii nu sînt singurele victime.

Extinderea mizeriei este cu atît mai revoltătoare cu cît, concomitent, se înregistrează în România o certă activitate economică în mai multe sectoare şi apar premisele unei dezvoltări economice. Numărul maşinilor creşte, se clădesc case noi şi magazinele de lux relativ, dar cu preţuri ridicate, nu duc lipsă de clienţi. Există astfel o categorie care se îmbogăţeşte repede şi nu se sfieşte să-şi arate ostentativ prosperitatea dobîndită — nu totdeauna prin merit, dar totdeauna

Costul anilor pierduţi

Cîştigurile realizate de cei îmbogăţiţi nu se vor răsfrînge asupra restului populaţiei cîtă vreme nu va avea loc privatizarea efectivă a miilor de întreprinderi de stat care le-au permis după 1989 să-şi acumuleze averile. Sistemul hibrid actual este bazat pe uzura la maximum a echipamentelor, a întreprinderilor de stat, a căror producţie este revîndută la preţuri ce permit intermediarilor cu relaţii să-şi insuşească majoritatea cîştigurilor. Cum întreprinderile de stat nu reinvestesc şi se degradează, este inevitail ca personalul lor să fie prost plătit, a ele însele să nu facă beneficii, ci pierderi, iar statul să nu aibă de unde ncasa impozite, ceea ce duce la paugerizarea unei majorităţi din ce în ce nai mari, simultan cu îmbogățirea

ţii.

Privatizarea întreprinderilor de stat este o condiţie necesară, dar nu suficientă pentru a pune capăt sistemului de spoliere. Mafiile care deţin puterea în ţările foste comuniste din Europa de Centru şi de Est (ex-URSS) au înţeles acest lucru. Folosind vechile sisteme de represiune bazate pe KGB, UTBA, Securitate ş.a., pe procuraturile, cadrele superioare din armată şi pe activiștii fostelor partide comuniste ale diferitelor ţări, mafiile au reuşit să creeze reţele cu care să controleze activitatea economică în cadrul economiei de piaţă tot aşa de bine cum o făceau prin mijlocirea planificării centralizate din perioada comunistă. Aceste reţele sînt pe cale să preia vechile întreprinderi de stat. Nu credem însă că vor fi în măsură să le valorifice suficient pentru a le permite să dobîndească un nivel european. În consecinţă, trebuie să fim conştienţi că, după privatizarea care ar urma să aibă loc în viitoarele luni, nivelul de la care vom porni va fi şi mai scăzut decît este astăzi.

Cvasitotalitatea întreprinderilor de stat sînt sub nivelul din Decembrie 1989, cînd aceleaşi întreprinderi erau deja cu mult în urma concurenţilor din Vestul Europei. Anii pierduţi în perioada Ceauşescu şi cei şase ani pierduţi ulterior ne vor costa foarte scump, nu numai pe panul economic evocat mai sus, dar şi în toate celelalte domenii (sănătate publică, învăţămînt, degradarea instituţiilor, justiţia, poliţia, armata, corupţia generalizată şi tensiunile sociale şi politice pe care le provoacă pauperizarea unei ţări).

Dacă puterea politică rămîne în mîinile cercurilr care au preferat să pauperizeze ţara pentru a-şi însuşi capitalul economic al României decît să procedeze la o privatizare rapidă, cum au făcut cei din Republica Cehă, nici măcar privatizarea nu va permite o adevărată renaştere economică a ţării.

Opțiunile politice

Contextul de abuz, corupţie, pauperizare şi mizerie de care suferă marea majoritate a populaţiei permite o schimbare fundamentală de orientare politică. Dacă o asemenea schimbare ar deveni credibilă, sîntem convinşi că ar întruni majoritatea voturilor la viitoarele alegeri, prevăzute în septembrie 1996. Din păcate, comportamentul opoziţiei din ultimii trei ani i-a descurajat pe alegători.

În sondajul trimestrial făcut între 15-22 septembrie, pe 1.175 de persoane din 61 de localităţi, Ion Iliescu obţine 38% din voturi la preşedinţie, faţă de 32% în iunie, iar Emil Constantinescu numai 16% faţă de 18%.

Pentru partide, cifrele sînt mai elocvente. Partidele guvernamentale şi satelit totalizează în septembrie 53% faţă de 49% în iunie. Ansamblul opoziţei rămîne la nivelul din iunie (45%), dar numărul nedecişilor a scăzut de la 6% la 2%. De asemenea, poziţia UDMR a evoluat de la opoziţia faţă

__ de guvern către neutralitate. Astfel,

opoziţie se împart în două e din jurul PD (Roman) cu

partidele de

Convenţia (CDR) păstrează cele

4 din iunie. Partidele din componenci scad însă. PNŢCD de la 12% la 9%, PNL de la 2% la 1%, iar PER (ecologiștii) de la 4% la 1%, diferenţa fiind constituită de 7% care votează pentru CDR fără să nominalizeze partidul.

Greşelile opoziţiei

Sondajul arată de asemenea că celor nesatisfăcuţi de guvern este în scădere de la 71% la 60% şi de Parlament de la 78% la 69%, dar nemulţumiţii rămîn majoritari. n consecinţă, procentele slabe obţinute de opoziţie nu dovedesc meritele guvernului, ci greşelile acesteia. :

Am regretat în repetate rînduri comportamentul catastrofal al aşa-zişilor liberali, fie că erau în una dintre formațiunile care se prevalau de moştenirea ilustrului partid ce nu-şi mai are bazele economice şi sociale, fie că încercau să împace formulele liberale cu formaţia etatistă a diferitelor conduceri. Dacă Legea electorală fixează un prag minim naţional de 5% din voturi, aceste partide, inclusiv PAC, riscă să dispară, iar alegătorii lor să se împartă între Convenţie (CDR) şi formaţiunea social-democrată pe care Petre Roman se străduieşte să o lărgească după cea absorbit PSDR.

Am criticat rareori Convenţia şi Partidul Naţional Țărănesc Creştin Democrat, deoarece Corneliu Coposu, preşedintele acestui partid, a fost singura personalitate care să impună vieţii politice româneşti un element moral, ce ni se pare şi astăzi indispensabil pentru ridicarea ţării. Dispariţia sa este o mare pierdere pentru ţară. Considerăm că opţiunea monarhică a Convenţiei a fost şi rămîne o greşeală, iar componenţa CDR şi PNŢCD nu a fost totdeauna ireproşabilă. Ca şi în toate celelalte partide de opoziţie, există în conducerea şi printre parlamentarii CDR şi PNŢCD persoane care sînt prea slabe sau prea compromise spre a rezista presiunilor puterii şi şantajelor forţelor oculte. Datorită lor, am asistat la voturi şi comportamente în care reprezentanţii CDR şi PNŢCD sprijineau puterea, împotriva politicii Convenţiei sau a partidului. După eforturile de primenire făcute de prof. Emil Constantinescu, stagnarea Convenţiei, şi mai ales scăderea de voturi a preşedintelui ei, este un semn prost, de care trebuie ţinut seama.

Cele două poziţii ale d-lui Emil Constantinescu (de rector al Universităţii Bucureşti şi de candidat al opoziţiei) nu sînt compatibile în perioada electorală. Un rector trebuie să rămină politic neutru, ceea ce nu este uşor de realizat cînd este şeful opoziţiei. Neutralitatea poate fi interpretată drept complezenţă sau, şi mai rău, drept slăbiciune.

În anul ce vine, considerăm că funcţiile de rector şi de şef al opoziţiei trebuie disociate. Prima dăunează celei de-a doua, dar şi inversul este posibil.

În perioada electorală în care intrăm, socotim prezenţa profesorului Constantinescu mai importantă în capul opoziţiei decît la rectoratul Universităţii. Oricum, dacă opoziţia pierde alegerile, criza universitară va persista şi se va accentua, oricare ar fi rectorul, fiindcă bugetul învăţămîntului, ca şi cel al sănătăţii publice vor fi sacrificate în interesul puterii.

ponderea

Stabilitatea electoratului

Fie că vor fi sau nu accenj viitorul sondaj din decembrie. pede tajul de

tatele din septembrie au avani a sili pe conducătorii partide] opoziţie să-şi regîndească a or i îndeajuns de devreme i sa atetia schimba pînă în septembrie 10gpâtă dinţa ce le este defavorabilă Fl ten. ţiile partidelor şi ale celor doi Fi. | daţi la preşedinţie nu trebuie Fe: înşele. Sondajul denotă că ele A a rămas surprinzător de stabil consecvent cu opţiunile sale A i Cînd, în ciuda dezbinărilor la : asistăm de peste trei ani, opoziţia ră UDMR, continuă să totalizeze 4 din părerile exprimate, în, baza ei populară este fo; 95 că. Sîntem convinşi că, ad strategie lucidă şi curajoasă, opozi 2) poate să cîştige cvasitotalita s 60% de nemulţumiţi. : i Pe plan prezidenţial, cifrele, mai sus simplifică problema, Din ca 36 de candidaţi propuşi, numai de depăşesc fără dubiu pragul de 5% Ceilalţi eventuali candidaţi la pre dinţie au scăzut: Adrian Năstase e 7% la 5%, Petre Roman de la 4%. i 3%, Gh. Funar şi Vadim Tudor la 2 Manolescu, Meleşcanu, Raţiu Stolojan 1%, iaralţi 26 sub 1%. Rămiîn deci doi candidaţi pos Ion Iliescu cu 38% şi Ba Constantinescu cu 16%. În sepi brie, diferenţa dintre ei era mare va menţine în lunile ce vin. tul Convenţiei are însă posibilitațea să schimbe raportul care îi este actualmente defavorabil, cu condiţia Ș politica pe care o propune să convingă. pe cei nemulţumiţi, care constituie. majoritatea electoratului (60%). această optică, programul, declaraţiile şi comportamentul candidatului la preşedinţie trebuie să fie în armonie. Trebuie evitate declaraţii pripite, ca cele făcute în octombrie studenţilor în grevă. za Cifrele din “septembrie arată opoziţia a decepţionat electorat Poate însă cîştiga alegerile, dacă un program coerent, o atitudine e secventă şi un candidat curajos. |

KORNE

Sondajul din 15—22.09.1995 arăta „sterea părerilor favorabile despre „sedintele Iliescu de la 32% la 38%, a „or despre PDSR şi Partidul Demoat (PD) al lui Petre Roman de la 28% 34% şi de la 7% la 9%. Părerile favo-

ile esorului Constantinescu erau de la 18% la 16%, iar cele fa-

Die

“ în timp ce partidele guvernamenta- suiau de la 48% la 53%, ansamblul

poziţiei democrate, inclusiv PD, rămi-

utră faţă de guvern decit în trecut. Sondajul arăta, de asemenea, că din 5 de personalităţi enumerate pentru a andida la preşedinţie, nici una nu înuneşte suficiente păreri favorabile, e a fi aleasă din primul tur. Domnii lăstase şi Roman sînt în scădere, resectiv de la 7% la 5% şi de la 4% la 3%. Domnii Constantinescu şi Iliescu rădeci candidaţii la preşedinţie cei

mai verosimili. :

În ciuda acestor cifre defavorabile poziţiei, am constatat însă că majoritaea populaţiei (60%) este nemulțumită ie guvern și numai 37% sînt mulţumiţi.

iungem astfel la concluzia că opoziţia e cîştiga dacă nu repetă anumite eli şi propune țării un program c0econsecvent şi curajos. Rezumăm în acest articol slăbiciunicelor două opoziții urmînd să aborprogramul într-un viitor articol.

Un partid de viitor: PD

După fărîmiţarea diferitelor partide liberale, inclusiv PAC, care a scăzut la 5%, şi absorbirea vechiului partid Sotial-Democrat de către PD, partidul lui

şan- + la cel de-al doilea tur, preşedinte al

e constant la 459 „iar UDMR, cu 6%, ea să evolueze către o poziţie mai

rientările opoziţiilor

urmarea articolului „Pauperizarea României“ de acum două numere)

PD poate, desigur, împiedica alegerea ca preşedinte a unui candidat al opoziţiei, dar în acest caz îşi limitează propriile posibilităţi de creştere. Dacă prezintă un candidat care să destrame opoziţia sau se aliază fățiș cu PDSR, Partidul Democrat devine sprijinitorul lui Ion Iliescu şi implicit satelitul acestuia. În această ipoteză, chiar dacă domnii Roman, Stolojan, Babiuc ş.a. obţin posturi-cheie sau formează viitorul guvern, structurile existente ar permite oricînd preşedintelui Iliescu şi Consiliu- ]ui Suprem de Apărare a Țării să orienteze politica României fără a ţine cont de hotărîrile guvernului sau de votul parlamentului. Nu este de mirare că, în aceste condiţii, în septembrie trecut, 69% din persoanele întrebate aveau părere proastă despre parlament şi doar 29% păreri bune.

Pentru ca PD să poată deveni un partid puternic, trebuie pe de-o parte să scape de sub controlul forţelor oculte şi pe de alta să-şi definească opţiunea politică, alegînd între dirijismul socialist din perioada anilor 1950 şi economia de piaţă a democraţiei sociale actuale.

În România, ca şi în celelalte state fost comuniste, opţiunea este mult mai grea decît pare, deoarece marea majoritate a cadrelor şi aderenţilor, inclusiv cei care se prevalează de concepţii liberale, sînt formaţi şi şi-au dobîndit poziţiile sociale în cadrul economiei de stat. Astfel, profesori, dar şi doctori, farmacişti, ingineri sau jurişti, categorii sociale care în Occident formează cadrele de bază ale economiei de piaţă, rămîn în statele foste comuniste deseori adepţii planificării centralizate a vechiului sistem.

Dependenţa lor de structurile statului, ca metodă de lucru sau gîndire, este atît de puternică încît atrofiază în mare măsură aspiraţiile sociale care în Occident sînt specifice partidelor social-democrate.

E posibilă o coaliţie între liberali şi PD?

În România, subordonarea individului faţă de stat nu este un fenomen recent şi nu datează de la instalarea comunismului.

În ciuda denumirii sale, Partidul Liberal a fost din primele timpuri, şi mai cu seamă după primul război mondial, un partid dirijist care s-a servit de stat pentru a stăvili concurenţa economică

promisiuni

şi i-au împărtăşit

şi politică. Asemenea tradiţie înlesneşte o colaborare între liberalii din PAC sau din diferitele partide cu acest nume și marxiştii, deveniți social-democraţi, din PD. Este însă mai puţin probabil ca ansamblul alegătorilor care îşi manifestă astăzi preferinţele pentru aceste partide să şi voteze pentru candidaţii unei viitoare coaliţii între liberali şi PD. Această coaliţie nu ar ajunge, pesemne, să totalizeze printre opozanți cele 18% din intenţiile de vot exprimate în septembrie în favoarea PD, PAC şi a diferitelor partide liberale.

Partidul Democrat, sau coaliția pe care ar conduce-o cu liberalii, reprezintă, în schimb, un pol de atracţie valabil pentru membrii şi alegătorii PDSR. Mulţi dintre aceştia îşi dau seama că politica preşedintelui Iliescu şi a guvernelor sale nu mai are ce le oferi după degradarea şi delapidarea avutului naţional din ultimii şase ani. Preţul depreciat la care se negociază cupoanele şi titlurile de proprietate ale privatizării constituie cea mai bună confirmare a neîncrederii care se reflectă în nemulţumirea populaţiei. Există, desigur, persoane care profită de deprecierea titlurilor, dar marea masă trage numai ponoasele întreprinderilor care falimentează şi îşi licenţiază salariaţii în continuare.

Partidul Democrat poate oferi atit vechii nomenclaturi, cît şi celei noi, din care fac parte cele mai multe din cadrele sale de conducere, o alternativă liniştitoare: adaptarea la economia de piaţă, păstrînd avantajele dobîndite într-un sistem politic mai democrat decît cel actual, dar în care statul şi cei care îl controlează ar păstra majoritatea atribuţiilor actuale.

Cadrul politic pentru care militează PD şi liberalii dirijişti din jurul său poate reprezenta un progres neîndoielnic faţă de regimul actual, cum la rîndul său acesta a constituit un progres faţă de regimul Ceauşescu, pe care l-a înlocuit. România nu se poate însă mulţumi cu asemenea etape lente care nu ne permit să înlăturăm întîrzierea acumulată faţă de restul Europei, ci dimpotrivă, ne silesc să o amplificăm.

Elementul motor al Opoziţiei a fost PNŢCD

În ultimii şase ani, elementul motor al Opoziţiei nu a fost nici Partidul Liberal şi fracţiunile sale, sau PAC, care stîrnise mari speranţe la constituire, nici Petre Roman, după înlăturarea sa de la putere.

Opoziția consecventă s-a grupat în jurul lui Corneliu Coposu, al PNŢCD, al. Alianţei Civice şi al Convenţiei (CDR).

Corneliu Coposu a conceput această opoziţie în tradiţia democraţiei antebelice, ceea ce reprezintă o continuitate, dar totodată o povară.

Pe plan moral şi civic, restabilirea legăturii cu trecutul era indispensabilă pentru a redobîndi conştiinţa ce ne fusese denaturată timp de peste 5 decenii, cu sloganuri urlate, înscenări puerile

ici un

şi de suferinţă

Conflictele de persoane sînt inevita:

tea clarifică orientarea partidului şi întăresc coeziunea Convenţiei Democratice din România (CDR).

În ultimele luni, conform sondajului din septembrie, PNŢCD pierduse un sfert din alegători, coborînd de la 12% la 9%. Acest procentaj, egal cu cel al

bile, dar nu neapărat nocive dacă aces-

PD, era mult sub cel de 12-13% cât reprezenta, nu demult, electoratul monarhist. Astfel, deşi partidul se declarase regalist, nu a reuşit să totalizeze nici măcar ansamblul acestor voturi. i

În perioada ante şi postbelică, specificul PNȚ a fost preocuparea sa s0C în mediul rural, și după 1944 urban, precum şi opoziţia naţională faţă de ocupaţia sovieticilor şi de totalitarismul comunist.

Schimbările ultimilor cincizeci de ani au modificat cadrul social, dar nu şi problemele. Desigur, masa ţărănească nu are aceeaşi pondere ca în 1945 şi regimul nu este impus de trupele sovietice. Puterea reală aparţine însă forţelor oculte care acţionează la adăpostul unor instituţii ce nu au decît aparenţa democraţiei şi mizeria este mult mai răspîndită decît după război. Acestea sînt realităţile pe care trebuie să le rezolve partidele de opoziţie care compun CDR. PNŢCD este partidul cel mai în măsură să o facă. Dacă rămîne fidel tradiţiei sale democratice şi sociale, PNŢCD va putea să-şi revină, cu atât mai mult cu cît personalitatea lui Corneliu Coposu s-a impus tuturor şi meritele sale se vor răsfrînge asupra partidului. Dacă însă PNŢCD se sfişie, partidul va dispărea, după tristul exemplu al liberalilor.

Ţara trebuie reclădită cu foştii membri de partid, nu împotriva lor

Atât pentru PDSR şi PD, cât şi pentru diferitele grupări liberale etatiste, preocupările sociale sînt secundare, cu precădere electorale. Rari sînt membrii şi mai ales conducătorii lor care să nu fi profitat de tranziţie şi de relaţii pentru a dobîndi posturi sau avuţii inaccesibile cetăţenilor derind. 3: drele locale şi chiar de conducere ale Convenţiei, care au în general venituri medii sau modeste.

Deosebirea se regăseşte şi în structura electoratelor. La precedentele alegeri, partidele domnilor Iliescu şi Roman ofereau siguranţa poziţiilor şi avuturilor dobîndite, în timp ce Convenţia cerea schimbări fundamentale. Teama de necunoscut, dar şi de întoarcere ha un trecut depăşit, a îndepărtat pe mulţi dintre alegătorii potenţiali ai CDR.

Astăzi, mizeria şi lipsurile s-au generalizat. Nesigurânţa zilei de miine a cuprins straturi mult mai numeroase, care şi-au pierdut încrederea în capacitatea vechii şi noii nomenclaturi. Elevi, studenţi şi profesori, ţărani, muncitori şi profesionişti din toate branşele, salariaţi sau pensionari, milioane de oameni sînt victimele inflaţiei, incompetenţei, abuzurilor şi corupţiei celor care i-au ales. Ă

program şi stru

ins să-şi poată găsi locul. : totalitatea energiilor în aceste cadre noi, România va putea reîncepe — ca şi la începutul acestui secol — o epocă de dezvoltare rapidă care să ridice condiţiile de trai ale tuturor la nivel european.

(Subtitlurile aparţin redacţiei)