Intervenție în forță asupra protestatarilor

„MOMENT ISTORIC ÎN PIAȚA UNIVERSITĂȚII

UNITATE PENTRU LIBERTATE

Miercuri, mai, baloomul “Universităţii, AD deschis sub semmul, SOLIDARITĂŢII, el arborind un frumos steag-salut din. partea; Ţărilor, Baltice, Au

vorbit, ca. obicei, golani din Capital: part ip Dâr aaar- mpa: je treeşte“ :. a.

avut; loc: îi SI “Lugoj un miting

tru PROCLAMAȚIA DE LA TIMISOARA şi PIAȚA UNI-

VERSITĂȚŢII BUCUREȘTI, organizat: de; Asociaţia 20 Decembrie (ziua de debut a Revoluţiei în. localitate), miercuri, 9 mai, unul la Turda, iar pentru simbătă, 12 mai, s-a anunţat un miting similar: la ' Focşani.

' Doamna: Doina Cornea a. prile-

1uit asistenței un moment: im=- presionant,: de “respect, admira-

, NEASCĂ

ție si revoltă pentru” suferinţele

pe care şi le autoimpune-— ca pe vremea. vechii dictaturi _— pentru CONŞTIINŢA. ROMAaceastă ființă micuță

şi, plăpindă, numai SPIRIT şi

Piața Universităţii, „Moepe

tare-comuniste în vigoare. Reacr,

ţia :„,TE IUBIM !“

; S-a anunțat că un grup de:

reprezentanți provinciali din

BUNĂ ATE, Poantă Cornea. a. |..-rea:

raţ GREVA FOAMEI pină

.. deel în preajma alegerilor (conside-

rate a se prezenta sub semnul ineaalității “si nedreptăţii), : ca „ACT SACRIEICIAL . ÎNCHINAT PUTERII SUPREME,

PENTRU A TREZI CONSTIIN-

ȚELE NAȚIUNII, PENTRU: CA ROMÂNII SĂ POATĂ DISTIN-

GE ADEVĂRUL DE MINCIU-

NĂ-ȘI BINELE DE RĂU“ În.

plus. - decizia reprezintă un protest impotriva metodelor totali-

-de vagoane :

|" Reprezentanţi al Ploieștiului anu. due a! aiva,

tința, Capitalei unele declaraţii

recente ale liderului Ion FHlies-

cu, în respectivele oraşe, de ge-;

nul: soluția potrivită + demon-

strânţilor de la Universitate ar"

fi... „Poliţia ' lui madam Thatcher.. Acolo: n-ar sta ca NEGHIOBII ÎN STRADĂ“ ; „cu o asemenea ţinută a unei anumite prese se destabilizează situaţia“: „să terminăm cu comuna i uit : Vrem aşezarea pe e':noi a conducerii“ ; pati de piață adincește anta-

gonismmul între clase de bogați .

si săraci, ducind la somaj !“. Reacţia : „ILIESCU PENTRU NOI ESTE CEAUȘESCU II“.

"'Naistul Gh. Zamfir a vorbit despre' „lighioana comunistă“, sistem criminal invalidat pretutinderi în lume ; s-a întrebat ce 3-a făcut cu cele peste - de ajutoare

Roxana Iordache

(Continuare in pag. a 3-a)

.„ECO=.

din.

Unitate pentru libertate

(Urmare din pag. 1)

Decembrie încoace, Au mai vorbit dl. O. Rădulescu (şi-a retras candidatura pentru. Senat), Costel Cojocaru, miner din “Suceava, actorul Florin .Zamfirescu, iar dl. “Lucian Mihai, vicepreşedintele Asociaţiei 21 ' Decembrie a făcut un apel către persoanele care au fost cercetate de Miliție, Circa 10 (de lingă Piaţa Decebal), în noaptea 21/22 Decembrie, să se prezinte luni, 14 mai, la sediul Asociației 21 Decembrie, din str. Batişte 24 A.

D-nii Doru Mihiţ, directorul ziarului TIMIȘOARA si George Serban, reprezentant timişorean al Alianței Naţionale pentru Proclamaţia de la Timişoara au relatat diversiunea (a cita ?!) TVR, care a anunţat, din partea d-lui Iliescu, acceptarea

' dialogului cu reprezentanţii ma-

nifestanților din Piaţa Univer-

sităţii, simbătă la ora 10, deşi cei. care tăcuseră apel la acceptarea unui dialog pentru... a doua zi, 10 mai, erau reprezentanţii Alianţei Naţionale ! Încă o decizie unilaterală ! Cu această, ocazie, s-a hotărit clar că delegaţia Alianţei — Doru Mi» hiţ, Geo Şerban, Vasile Po-

povici, Florin-Gabriel Mărcupita "Stelian Tănase, Gabriel Andreescu, invitata de onoare Ana Blandiana, plus Marian Mumteanu — reprezintă doJeanţele Mișcării-Univ e iale ca şi a tuturor celorlalți care, prin semnarea PROCLAMAŢIEI DE LA TIMIŞOARA fac parte din ALIANAŢA NAȚŢIO-

NALĂ. Ei cereau, în mod logic, dialog pentru 10 mai, nu cum

li s-a propus fără consultare,

' ultima şedinţă CP.U.N..

simbătă, 12 mai, adică... după Ceea ce ar însemna că problemele n-ar mai avea cum să fie luate în discuţie! De altfel, şedinţa extraordinară C.P.U.N. din 9 mai nu putuse avea loc, fiind boicotată din interior, din partea „PARLAMENTARILORGOLANI“, care nu acceptau ca ordine de zi altceva decit... fenomenul la ordinea zilei, adică PIAŢA UNIVERSITĂȚII. MOMENTUL ISTORIC . l-a constituit consemnarea COALIȚIEI NAȚIONALE. DE OPOZIȚIE ANTI-COMUNISTĂ „PIAȚA UNIVERSITĂȚII“, prin recepționarea de la sursă şi citi-

“rea declaraţiilor făcute de d-nii

Radu Câmpeanu şi lon Raţiu, cu privire la respectarea apelului din partea Alianţei Naţio= nale pentru Proclamaţia de la Timișoara, către candidaţii la preşedinţia tării de a-şi Fe iaasă candidaturile — fiecare

zul în care și ceilalţi doi o i — urmînd ca PE 20 MAI SĂ FIE ALES PARLAMENTUL, care să desemneze ulterior uh preşedinte interimar PE TIMPUL ELABORĂRII CONSTITUȚIEI. Dacă dl. Iliescu nu e de acord să-şi retragă. la rindu-i, candidatura, înseamnă că validează sine die... Constituţia comunistă a țării $ iar atitudinea respectivă ar fi... curat constituțională !

Prin gestul lor — franc şi imediat, care i-a eliberat de prezumția unei dorințe de: putere în detrimentul intereselor ţării şi poporului — reprezentanţii partidelor istorice au fost invitaţi în PIAŢA UNIVERSITAui ca GOLANI ONORIFICI,

pecuipuaţi de tg ză CONŞTI- y INŢĂ NAŢIONALĂ,

Ochiul soacrei

Cum vede Televiziunea hRomână :manifestaţia din Piaţa Universităţii ? Nu trebuie să fii cine ştie ce expert ca să observi modul tendenţios pe care-l capătă, de lao zi la alta, imaginile filmate în timpul acestei - neintrerupte demonstraţii. Într-una din serile trecute (miercuri) operatorul s-a nimerit să „pice“ tocmai în momentul cînd în piaţă se vindea ziarul „Viitorul“. Firește “că. a zăbovit asupra teancului de ziare atit cit a considerat necesar pentru a produce telespectatorului „dovada“ că, evident, în spatele manifestaţiei se află, așa cum a atras atenţia de nenumărate ori si pe bună dreptate marele nostru preşedinte, , partidele istorice. Această maculare a manifestației de la Universitate compromite. o dată în plus, probitatea morală 'a celor din care „consimt“ la vechile compromisuri cu puterea. (T. $.)

Cu doamna DOINA CORNEA,

cîteva zile înainte de a declara greva foamei

Apariţia la Universitate a

doamnei Doina Cornea a fost marcată printr-o demonstraţie spontană de simpatie. O parte dintre. manifestanţii aflați în piaţă s-au deplasat spre intrarea Facultăţii de Filologie dornici să o întilnească o clipă mai devreme pe cea care dintr-un erou naţional al luptei impotrivă. dictaturii comuniste a fost transformată de. propaganda neocomuniştilor într-un „duşman al poporului“, Şi s-au găsit din păcate destui naivi, ca- să nu-i numim altfel, care au acceptat să creadă ceea ce minţi întunecate au afirmat despre Sus, în încăperea rezervată interviurilor, doamna Doina Cornea ne oferă primele declaraţii : „Aceste. manifestații sînt foarte utile pentru că îi vor face pe foarte mulţi să se pgindească la situaţia în care ne aflăm. Vor fi tot mai mulţi cei care îşi vor da'seama de ce se întîmplă, Nu trebuie să aşteptăm însă rezultate imediate“.

'Doamna Doina Cornea iese apoi în balconul Universităţii și este întimpinată de zecile de mii de manifestanți cu urarea „Bine ați venit!“ scandată într-un glas. „Vă mulţumesc din suflet pentru căldura cu care m-aţi primit“, răspunde domnia sa. „Vă mulțumesc, şi nu în ultimul rînd, pentru gestul pe

care îl faceţi, de a apăra in.

continuare acel miracol care a avut loc şi care e înfăptuit de dumneavoastră, acest - miracol care n-a. avut nimic in co= mun cu ceea ce am văzut că se instaurează ulterior în. țara: noastră. Dumneavoastră, în zilele de 21—22, și cei de la Timişoara, în zilele de: 16—22 decembrie, ați spus clar că nu mai vreţi nici un fel de comunism În ţara noastră, cu orice față s-ar prezenta el. De aceea eu vă mulțumesc că apăraţi libertatea' prin. neavoastră aici“, După ce a citit a declaraţie semnată de un

grup de militanţi pentru demo-

cratizarea reală a țării, doam-, na Doina Cornea a adresat un apel: tuturor celor aflaţi în “Piaţa Universităţii, dar și tuturor românilor care nu mai dorese comunism În această ța- „ră si care sint conștienți de pericolul reinstaurării lui sub'o tormă . deghizată: în . România: „Să încercăm să continuăm să “trăim în adevăr și să răminem

prezenţa dum-.

curaţi în conştiințele noastre. Fără această puritate nu avem şanse de victorie. Numai un om. curat poate să distingă: adevărul de minciună. Numai un om curat are curajul de a-şi duce la îndeplinire ceea ce ştie că e bine, frumos şi adevărat. Niciodată să nu lăsăm ca în sufletul nostru să intre ura. Avem adversari dar nu avem oameni pe care să-i urim. Adversarii nu trebuie uriţi. Cu ei trebuie să te porţi în aşa fel încit să reuşești să-i convingi“.

Doamna Cornea a acceptat în cele din urmă, să ofere. un scurt interviu ziarului: nostru.

P.G. : Credeţi că tinerii, și nu numai ei, care manifestea-

ză aici de atitea zile şi nopţi.

fără întrerupere pentru libertatea şi demnitatea tuturor românilor, pentru eliminarea definitivă a oricărei forme de comunism din societatea noastră, bucureştenii, timişorenii, constănțenii, brașovenii, 'sibie-

nii, ieșenii, clujenii care au ie-., sit în stradă în aceste zile, pot:

fi considerați reprezentativi în doleanțele lor pentru idealuri= le Revoluţiei începută în decembrie 1989?

D.C. : E ceva eroic în ceea ce se întîmplă acum. Ei sint desigur reprezentativi pentru aceste idealuri şi pentru o bună marte din popor. Din Televiziunea a manipulat foar-

te mult -conștiințele oamenilor. *

Oamenii sînt copleșiți: de griji iar viața lor se: desfăşoară semnul aceloraşi nerezolvate probleme existențiale. Vin acasă obosiţi de la servici, deschid televizorul iar ochii lor încă impregnați de vechile lozinci comuniste văd ceea. ce văd și nu fac decît să accepte totul ca fiind real. Trebuie. să fii cu adevărat pregătit în domeniu, să ai capacitatea și dis-

poziția sufletească de a'exerci- |:

ta o anume formă de analiză

“prin cuvint, ea este cu

păcate,

sub.

ca să-ți dai seama că Televiziunea e manipulată prin imagine. Manipularea prin imagi= . ne e mai cumplită decît cea mult mai jeficientă şi prin asta cu atît mai condamnabilă.

P.G,. : Credeţi că în actuala conjunctură în care ne găsim, cu trei candidaţi la președinție contestați aparent în esală măsură, deşi cu argumente ce diferă ca. logică şi. moralitate, consideraţi că - România ar putea supravieţui politic şi economic pînă la adoptarea Constitu= ției, fără un președinte ?

D.C: În “fond, un preşedin=

te:nu are'o importanță atit de

mare.. Parlamentul este locul în

“care “se iau marile decizii, A- “ mânațea: alegerilor. s-ar

impu= ne tocmai pentru a-i cunoaşte mai bine pe cei care îi vom învesti cu încrederea noastră ca să ne reprezinte în acest important for democratic şi le-

: gislativ al țării.

Stind de vorbă cu această ma-

re doamnă a Revoluţiei noas-

tre, pentru ea începută cu mult înaintea evenimentelor din decembrie, îmi vine tot mai greu să-i înţeleg pe cei care accep= tă să o denigreze cit şi pe acei care preiau fără discernămint si susțin aceste denisrări. Este însă un lucru neîndoios că o dictatură ca cea din care abia ne-am eliberat nu putea ajun-

„ge la: „apogeul“ pe care l-a “atins dacă nu s-ar fi snrifinit

petlipsa: de morală a celor gata să afirme orice li se sugerează să afirme dar şi pe naivitatea tuturor celor predispuşi să creadă tot ce li se spune. Ceea ce se întîmplă acum în Piața Universităţii e tocmai o lecţie de democraţie și de cultură poli= tică de la care foarte mulţi din= tre noi nu ar trebui să absen= teze. . : i “Paul Ghez=rghiu

La î.

in pi ERP ii a suc i nici mite,

ANUL | € NR. 18 E 17 MAI 1990

A invitaţie la dialog dintr-un balcon deloc prezidenţial : Gheorghe Zamfir, Ana Blandiana, Petru Creţia, Victor Rebengiuc, Dragoș Pâslaru în zilele şi serile ZONEI

increderea trebuie să se bizuie pe eternitatea omenească a democraţiei şi pe capacitatea ei nelimitată de innoire, pe inepuizabilul ei tezaur de tinerețe potenţială hrănită de absolut .

THOMAS MANN (1938)

NA FRAIER SEI SACA ESI NES EEE 75 E E CE POE EA PCR 2 AA AC PP O 072 IE AIE 08 770208

Intre 30 aprilie și 3 mai 1990, la București la sala Dalles a avut loc, sub genericul A CONSTRUI ORAȘUL — CIVILIZAȚIE ȘI ECHIPARE URBANĂ un simpozion internaţional organizat de Uniunea Arhitecţilor și Comisia Naţională pentru Urbanism și Amenajarea Teritoriului. Lucrările simpozionului s-au desfășurat pe teme: istoria orașului, spațiul mitic și simbolic al orașului, politica urbană și patrimonială. Au prezentat comunicări arhitecți și urbaniști din România, Franţa şi Anglia precum și istorici de artă, sociologi, lingviști, antropologi, ingineri, geografi. 4

Lucrările simpozionului au fost urmate de un șir de colocvii deschise, care au avut loc în fiecare seară in expoziția dedicată Bucureștiului, des chisă la sala Dalles. Primele 5 seri au dezbătut tema SPAȚIUL DEMOCRATIC — SPAȚIUL TOTALITAR. Au participat, alături de colegi din țară, arhitecţii Șerban Cantacuzino (Marea Britanie), Jean Labertonniere, Matei Beldiman, Michel Tanase, Anne. Marie Cousin (din Franţa), Vladimir Arsene (New York), Henk Duyzer (Olanda) și alţii. Colocviile următoare s-au ocupat de RECONSTRUIREA UNOR MONUMENTE, STRATEGIILE DE INTERVENȚIE ÎN RESTRUCTURAREA URBANĂ, PRIORITĂȚILE ORAȘULUI, LOCUIRE, SPAȚII PUBLICE ȘI MONU.- MENTE, CRITICA DE ARHITECTURĂ ȘI MENTALITATEA ARHITECTULUI, CONCURSURILE DE ARHITECTURĂ.

TRAGEDIA BUCUREȘTILOR

IN PAGINILE 8—9 şi 10, puteţi citi o selecţie reprezent a comunicărilor prezentate, redacţia MARIANEI CELAC. Asupra materialelor țiilor expuse, vom mai rev cît de curind. de asemena, o frapantă concluzie asupra sondajului de opinii

realizat în ca iei de la sala Dalles. Mulţumim autorilor, cit lor care ne-au pus la dispoziție- deosebit de preţiosul material iconografic, produs cu mari riscuri, din care reproducem şi în numerele viitoare.

| Adameşteanu

e ZONA ZERO. Acente semnate de DIN SUMAR:âns- pre, ego cica iona

riența protestului sub dictatură. Semnează Petru Creţia şi Gabriela

e Electorală e loan Marchis. Un portret de Andrei Pleșu. Interviuri cu

| Pompiliu Militaru şi Petre Mihai Băcanu. e intilnire (pe sol american)

cu Silviu Brucan. Semnează NORMAN MANEA. e Mesaje de solidaritate cu cetăţenii Golaniei, sosite de peste Prut. e Cauzalitatea „nevoii de inamic“. Un eseu de Horvâth Andor. 9 PERISCOP. Propuneri de dialog ale colaboratorilor revistei „22“.

SCAUNUL

Cine va lua locul lui Ceauşescu în scaunul prezidenţial ? Estee intrebarea care agită opinia publică românească. Instituția creată de Ceaușescu pentru a se preamări pe sine, pentru a trata de la egal la egal cu alți președinți, pentru a se fotografia cu un sceptru de aur în mină — n-a făcut obiectul nici unei discuţii în Parlament. Tuturor celor interesați li s-a părut de la sine înțeles că trebuie să alegem grabnic pe unul care s-o facă pe preşedintele României, măcar pentru doi ani. Nimeni nu s-a gindit că poporul trebuie întrebat ce formă de guvernâmint dorește sau măcar ce tip de republică ar prefera. Un regim prezidenţial încearcă și Gorbaciov, inspiratorul liderilor noștri de după revoluţie. În U.R.S.S. soluţia e menită să salveze sistemul comunist. Ce urmărește domnul Iliescu cu președinția sa în România ? Polonia ne-a arătat eşecul unei asemenea tentative.

Poporul n-a fost întrebat, pentru că tehnica dialogului lipseşte, ea nu se învață peste noapte ; cum nu te dezici peste noapte de reflexele, experiența, ideile politice proprii, decit dacă eşti cinic şi nu te interesează altceva decit deținerea puterii. A te considera ca deţinător al puterii (fie ilegitimă, fie provizorie, fie aparentă) — înseamnă a te considera în rind cu oamenii, și nu deasupra lor. Altfel spus, a nu-i disprețui. Este o înclinaţie, o școală pe care liderii noştri de azi și de ieri din '45 încoace = pe care îi vom legitima peste citeva zile, nu le au. Președintele Havel, zilele trecute, s-a dus în piaţa Venceslas să vorbească cu greviștii foamei care cer (ca și punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, de unde se inspiră) înlăturarea foștilor activişti. Nu i-a cerut nimeni s-o facă, n-a acceptat ipotetice negocieri şi dialog, n-a acordat conferinţe . de presă. S-a dus ca un om simplu acolo, pe motivul că unii concetățeni s-au hotărit să recurgă la un act extrem ce le pune în pericol viața. Soarta oricărei democraţii se joacă în fiecare zi la .nivelul fiecărui individ. Felul în care este el tratat de către putere demonstrează mentalitatea clasei politice. Diferenţa dintre ceea ce se întimplă la Praga și ce se întîmplă la București a luat forma unui contrast, între tradiţii diferite, între procese de democratizare diferite. Ca să dialoghezi, înseamnă să consimţi că în fața ta. se află un egal, să consimţi că puterea îi slujeşte pe oameni, şi nu se slujeşte de ei.

Corespondenţii de presă străini. au invadat în ultimele zile România. Au și de ce, actele tragediei -se succed cu repeziciune într-un suspans de foileton T.V. Tensiunea crește cu fiecare ceas, În armată, intre muncitori, în mediile intelectuale etc. rupturile nu încetează.să se producă. „Vă veţi scutura de comunism ?“ m-a întrebat un ziarist venit de departe. Provocarea mi s-a părut-că simplifică mult lucrurile, dar am încercat un răspuns : „Nu prea curind !“. „Bine, dar rezistența anticomunistă a durat în țară pină prin '60, cind celelalte popoare din est se resemnaseră de mult. Aţi făcut o revoluție afticomunistă și aveţi acum prilejul să vă demonstrați adevăratele sentimente. Aţi devenit în patru luni mai înțelegători față de comunism 2“ Am tăcut încurcat. Trebuia să-i explic indelung că în 1946 societatea civilă românească era o realitate care ne așeza alături de Danemarca în ceea ce priveşte nivelul de civilizaţie. Ţărani-'independenți, adică. proprietari 'de pămint, o industrie privată bine dezvoltată și cu resurse, un comerţ înfloritor, monedă convertibilă, capitaluri și experienţă, o intelectualitate tehnică și umanistă bine instruită şi cu tradiţie, competitivă pe plan european. Acum toată această lume a dispărut, distrusă de P.C.R. și ocupația sovietică. După citeva generaţii de la inceperea dezastrului realitatea românească este mult schimbată. Societatea civilă a dispărut în neanț ca și ocupaţia militară sovietică (la sfirşitul anilor 50). Regimul totalitar a rămas pe poziţii, continuind ravagiile începute după război. Trecutul democratic al României pare azi uitat, uitată și independența noastră, prin independenţă înțelegind posibilitatea unui om de a se susține pe el însuși din punct de vedere material, în afara structurilor statului. Astăzi, în ciuda declaraţiilor de principii care vorbesc despre democraţie și libertatea individului, statul .rămine proprietarul tuturor. bunurilor, al economiei, tot atit. de centralizate ca și pină în 22 decembrie. Guvernul are, în miinile sale toate resursele financiare, umane..; Deci democrația şi societatea civilă, singurul ei garant, sint vorbe goale. Fapt dovedit în nenumărate. prilejuri în ultimele cinci luni, cind puterea a; luat decizii antipopulare şi a abuzat de faptul că administraţia ţine incă sub control totul. S Ă Tot aici găsim și explicația incapacității opoziţiei de a se consolida, de a propune un program coerent şi eficace, "menit să înlocuiască rapid vechile structuri birocratice. O opoziţie reală nu se constituie numai pe idei și programe, adică pe vorbe. Are nevoie de un suport social, de existenţa și manifestarea obiectivă a unor interese diferite de acelea ale acestei birocrații atotstăpinitoare. Sub regimul Ceaușescu, aceste “forțe posibile ale societăţii civile — capabile să nască acum o poziţie bine articulată — abia şi-au făcut simțită prezența (economie paralelă, mic comerţ semiclandestin, grupuri de intelectuali). Alternativa la un regim totalitar n-a apărut sub. vechiul: regim, ci după revoluţie, spre deosebire de celelalte țări din estul Europei, unde elemente ale societății civile au supravieţuit tuturor dezastrelor aduse de ocupaţia sovietică. Pe „aceste fragmente de democraţie au apărut acolo forțele de opoziţie. Revoluţia a găsit societatea civilă românească la punctul zero.

Graba cu care ciţiva au hotărit că avem nevoie de un președinte acoperă în fond nu numai problema unui raport de forțe ci și intenţia de a continua practici mai vechi. În conflictul dintre birocrație, interesată în conservarea privilegiului ei de a decide asupra celorlalţi, şi societatea civilă, interesată in democraţie, nu văd decit o victorie a celei din urmă. Cu un președinte provenit din rindurile birocraţiei, zig-zagul va fi mai lung și mai anevoios. Dar România nu poate ieși din acest dezastru decit prin reforme radicale. Oricine va ieşi ciștigător în alegeri, se va confrunta cu lipsa de soluţii. Realitatea — social-economică ridică un zid de netrecut în fața oricui. De fapt, nimeni nu ciștigă, decit cel mult devine proprietarul unei iluzii : că ar fi președinte, că ar deţine puterea. o putere bună la ce? Nu cred că există cineva care deține soluții viabile pentru criza prin care trecem. Lipsa unui președinte (ca şi

prezența lui) nu schimbă cu nimi€ lucrurile.

STELIAN TĂNASE -

ACENIE

Toma Roman

e De veghe in Golania

Uneori țara legală nu se mai suprapune peste țara reală. Contestarea revoluţionară a unui stat de drept de către masele coborite în stradă înseamnă întotdeauna alienarea acestui drept, semnifică întotdeauna pierderea esenței legalităţii acelui stat. Revoluţiile, insurecţiile s-au făcut în toate împrejurările — în stradă. nu în saloane sau camere întunecoase. Ceauşescu contesta „strada“ cu huliganii ei, dar strada, dincolo de oricare complot pregătind lovitura de stat, l-a răsturnat. A nu purta un dialog cu „strada“, a-i dispreţui pe golanii strinşi acolo înseamnă de fapt, a-ţi contesta propria legalitate, A-ţi anula propriul statut de drept. Pentru că „strada“ este reprezentativă, pentru că „strada“ dă pulsul poporului. Uneori mai bine decit o manifestare electorală. Uneori mai clar decit o alegere „liberă“,

Să analizăm situația. Golania a luat naștere — aparent — dintr-o impermeabilitate a puterii la cerinţele de dialog ale tinerilor care au înfăptuit insurecția din 21 decembrie. O putere restaurativă, prizonieră nostalgică a trecutului său. O putere avind aceeaşi forma mentis cu înaintașa sa, utilizind aceeaşi „limbă de lemn“. De altfel, „vidul de putere“ nu a existat pentru actualul grup conducător, decit la vîrf. Cu moditicări de faţadă, cu transferuri: la diverse eșaloane, mecanismul, „pirghiile“: au “rămas aceleaşi. Alţi actori, aceeași piesă, Ba chiar. actori ceva mai buni. Cum s-a întimplat şi în „teatrul“ vecin, răsăritean.

Aparenţele nu sînt însă suficiente pentru înţelegerea problemei. Scuzele pentru 0 „imprudență“ lingvistică, pentru mai multe imprudenţe politice ar fi fost deajuns, poate, pentru a tasa lucrurile, Dacă în 21 decembrie nu ar fi curs sînge. Dacă în 22 decembrie teroriștii — pe care nu-i mai găseşte nimeni — nu ar fi vărsat singe. Pe stradă. În locurile în care s-au strins „golanii“.

Puţini au remarcat la început că Proclamația de la Timisoara a transformat insurecția din 16—21 decembrie într-o revoluţie. Exista, în mediile tinerilor care s-au ridicat primii împotriva totalitarismului ceaușist. o stare obscură de nemulțumire, un sentiment obscur de frustrare. Sentimentul că revoluţia le-a fost furată. Sentiment: transformat treptat în certitudine. Prin actele ..noii“ puteri. Prin acțiunile ei. mai mult sau mai puţin mafiote. La fel ca ale predecesorilor. Con-

tramanifestaţii „spontane“, restructurări parlamentare, „echitabile“, circuit „liber“, „neselectiv“ al informaţiei ete. Ar mai fi urmat eventual. în urma unor

proaste aplicări a .indicaţiilor“; aşa cum se știe de atitea decenii, „rotația cadrelor“. A acelorași cadre din interiorul mecanismului pe care nimeni nu le-a mișcat din „fotoliile lor de orchestră“. Nomenclatura a rămas şi revine în forţă. Ceea ce revoluiționarii. tinerii în primul rînd, nu vor să admită. Și nu vor admite niciodată.

Strada, golanii reprezintă constiinta poporului. Conștiinţa acută a acestuia. Tinerii nu au nimic de pierdut. Poate lanțurile. Poate tunelul al cărui capăt nu se mai zărea. Pentru că răbdarea lor ajunsese de mult la capăt. Pentru că ei nu au intrat nici o clipă în Sistemul clientelar al nomenclaturi Rutina existenţei nice, a mulțumirii cu piinea şi jocurile de circ, cu puţinul — mai mult sau mai puțin raţionalizat — sigur, nu îi atrage în nici un fel. Tot așa cum nu pot fi înşelați de o promisiune insidios strecura „a munci ca în socialism, a ciştiga, ca în capitalism“.

De aici problema apare cu claritate. Punctul 8 al Proclamaţiei de la Timisoara nu contravine Declaraţiei de la Helsinki. Proclamaţia nu interzice nomenclaturii să voteze. Să-şi exprime liber opțiunile. Să-și susțină opinia electorală. Ceea ce li se cere, însă. este un act profund ijustitiar. Să renunţe de bună voie la sistemul privilegiilor asigurate. La conținuitatea — dinastică anroave — în confortul nemuncit al propriului huzur,

Ca drept inalienabil al individului U.- bertatea presupune competiţia liberă. Ciîş-

tigul după muncă. Excluderea „castelor“ atit de abil mascate de egalitarismul comunist. Al menținerii automate la acelaşi nivel al vieţii pentru simplul motiv . al apartenenţei la „castă“. Cei ce susțin „muncim, nu gîndim“, afirmă.. inconștient, înghețarea schimbării, răminerea la vechiul sistem doar pentru că, momen. tan, ipocrit de altfel, acesta promite să funcţioneze mai eficient. Logica sistemu- “lui rămîne însă aceeaşi. Și finalitatea lui logică transpare pină la urmă, indiferent de coloratura de suprafaţă. Indiferent de conjuncturile pe care le traversează. ,

Tinerii care veghează în Golania i-au opus logica democraţiei. O democraţie reală prin faptul însuşi al detașării de jocul politic al oricărui partid. Mai puțin la programele lor. La modul în care ele angajează viitorul României.

Poate că Golania, „Zona liberă de neocomunism“ a ţării, nu l-ar fi contestat într-atît pe dl. Iliescu, dacă, în „competiţia“ în care s-a aruncat, el nu ar fi ple-

cat de la certitudinea ciștigării ei. Certi-

tudine vizibilă, prin toate actele și discursurile sale. Prin „replicile“, emise spontan, definind nu 'numai o formă

mentis, o imposibilitate a depăşirii unei „limbi de lemn“ ci un întreg sistem de valori obsedant promovat de ideologia comunistă de peste patru decenii. O inflexibilitate la cererile publice de cunoaştere a „echipei“ ce îl susține este probantă în acest fel. „Tinerii lupi“ sînt de fapt aspiranţii. Unii știuţi — la nomenelatură. Aspiranţi ce se zbătuseră din greu. înainte de insurecție, să pătrundă în ea. Pentru ei. clasicul sistem premial al nobilimii „de aparat“ funcţionează încă.

Probabil, dl. Iliescu va cîştiga alegerile. Majoritatea „tăcută“, depolitizată prin cele patru decenii de bombardament ideologic. depersonalizată prin demisia individuală în faţa puterii, muncind „fără să gindească“, îl va vota. Indiferent de rezultatul dialogului surzilor cu „golanii“. Indiferent de valabilitatea cererilor lor.

Dar în Golania se va veghea în continuare. Chiar dacă „zona“ va fi desființată. Pentru că Golania este a tinerilor. Golania este _viitorul. Un viitor ce se conştientizează continuu,

FSN în legalitate

Televiziunea Română a difuzat vineri, 18 mai, după ora 24,00, în cadrul emisiunii „Gaudeamus“, un reportaj din Piaţa Universităţii. Reportajul a fost intercalat cu secvenţe de arhivă din timpul revoluţiei din decembrie, în care mamele își plingeau copiii uciși şi gemeau : „să moară tiranul“. În dimineaţa zilei de 19 mai, domnul Adrian Năstase, ginerele lui Angelo Miculescu, care şi-a mărturisit dreptul de purtător de cuvînt al F.S.N., s-a adresat conducerii Televiziunii cerînd să fie sancţionaţi realizatorii, cu explicaţia că aceştia au montat tendențios reportajul, iar „tiranul“ vizat ar fi fost domnul Iliescu. Condus de domnul Victor Ionescu la preşedintele Televiziunii, rezultatul a fost favorabil, iar în cursul zilei de sîmbătă crainicul de serviciu a cerut scuze pe postul naţional. Tot de la F.S.N. emană şi interdicţia de a se mai da secvenţe din Piaţa Universităţii și de a se aminti de ceea ce se întîmplă acolo.

Ne întrebăm, la cîteva zile după alegeri, ce alte interdicţii va mai formula F.S.N.ul în privinţa deosebit de liberei Televiziuni ?

LIANA COJOCARU

„Dacă ţara ar fi putut să

asculte adevărurile spuse

în Piaţa Universităţii ar

fi înţeles că erau propriile ei adevăruri“

— N-aveţi un sentiment de înfrîngere, de amărăciune, după ce de două ori într-o perioadă scurtă ați participat la momente politice importante, regăsindu-vă de fiecare dată de partea opusă cîștigă. torilor ?

—, De amărăciune, da, de întringere, nu. Tot ceea ce am trăit în perioada de care vorbiţi are pentru mine o logică din care se naşte sentimentul liniștii interioare. Am fost în pieţele revoluției în de cembrie, deci era firesc să fiu în Pi Universităţii în mai. Am rămas în Cc siliul Frontului atita timp cit am crezut că e vorba de un organism provizoriu și l-am părăsit în momentul în care — hotărirea de participare în alegeri ca foi maţiune politică şi atacarea sediilor celorlalte partide, simbolizind ncrecunoaşterea pluripartidismului — m-au făcut să înțeleg că provizoratul este privit doar ca o treaptă a definitivului şi că cei ajunși la putere nu mai sint dispuşi să o pără-

sească. Nefiind membru de partid îna-

înte, nu voiam să devin nici atunci (cum mu înțeleg să devin nici acum membru sau sprijinitor al vreunui partid) şi sint convinsă astfel, mi-am fost credincioasă mie insămi, ceca ce este întotdeauna o formă (chiar dacă masochistă) de victorie. Ca să înţelegeţi, însă, ar trebui poate să începem mai de departe,

Ieri, ca și azi, eu am vrut să fiu, și

cred că am fost, doar un scriitor care

îşi face datoria de scriitor. Din nefericire,

într-o țară şi într-o tradiţie literară ca a

noastră, în această datorie intră şi obli-

gaţia de a spune adevărul în numele celor care nu o pot face. În mod normal asta nu ar fi trebuit să ducă la politică

Ar fi trebuit să rămin doar un scriitor

care îşi face datoria normală de scriitor,

aceea de a-și exprima propria suferință,

Dar n-am avut norocul să trăiesc nici

măcar o oră de situație normală, sufe-

rința mea era aceeași cu suferinţa cititorilor mei şi astfel, ca scriitor din ce în

ce mai interzis, am ajuns să capăt o

importanță politică pe care nu m

dorit-o. Această importanță de simbol

făcut să fiu numită — di

a fi întrebată — la 22 decembrie în Con

siliul Frontului, şi tot ea m-a obligat apoi,

prin dezacord, la starea de veghe și la implicarea în evenimentele care au urmat.

Și totuşi, în ianuarie, a fost o înfrîngere sau o formă de protest? Cind v-aţi retras din FSN aţi făcuț-o cu sentimentul că puterea nu mai are nevoie de adevărul pe care îl puteaţi rosti? Că este privit cu ochi de gheaţă ?

— Am plecat din Front atunci cînd mi-am dat seama că votul meu, aparținiînd unei insignifiante minorităţi, e; lipsit de orice eficacitate și transformat într-un fel de ornament al puterii, într-un argument al faptului că lucrurile 's-ar petrece cu adevărat democratic. Am sperat că plecarea mea poate funcţiona ca un semnal de alarmă şi că, în acest sens, poate fi mai importantă decit lupta pe eare aș fi putut-o duce în interior.

— Într-un interviu recent, preşedintele Ion Iliescu a afirmat că 'scriitorii şi intelectualii „nu au vrut să colaboreze activ cu puterea născută din revoluție, să contribuie la consolidarea ei“. De ce?

— Eu cred că rolul intelectualităţii esie acela de a colabora cu puterea mai ales printr-o analiză critică, mereu trează, a actelor acesteia. E adevărat însă că acest ro! poate fi activ numai în măsuri în care puterea are curajul de a se lăsa analizată. De altfel, există destul de mulţi intelectuali care participă la putere prin

Eu sînt o IEŞIREA DIN DEZASTRU

ocuparea de posturi importante. În ceea ce mă priveşte, le-am refuzat întotdeauna pentru că simt că nu sînt făcută să conduce oamenii, ci să-i conving şi să-i emoţionez.

— S-a mai petrecut ceva extrem de ciudat. Oamenii care cu ani în urmă crau gata să vă apere — dacă nu, măcar să fie alături de dvs. —, s-au întors inexplicabil împotrivă şi, spuse în Piaţa Universităţii, au refuzat adevărurile pe care visau să le asculte sub Ceaușescu. du început să le conteste, să le acuze, să-i disprețuiască şi chiar să-i amenințe pe cei ce le rosteau.

— Părerea mea este că nici măcar nu ajuns să afle acele adevăruri. Cei re erau în Piaţa Universităţii nu ştiau reprezintă ea. Aici a stat marea vină a Televiziunii care nici o clipă nu a încer-

cat să arate obiectiv şi să lămurease

tara despre ce se petrece acolo. Info;

maţiile pe care le-a dat au fost tăiate şi electate în aşa fel, încit imaginea globală pe care o crea alăturarea lor nu mai avea nimic comun cu adevărata realitate. Acel dialog îndelung cerut și mereu refuzat ar fi trebuit să se desfăşoare în faţa camerei de luat vederi tocmai pentru ca toată lumea să afle în sfirşit despre ce este vorba. Pentru că cei din Zona li beră de neocomunism nu cereau răzbunare, ci dreptate ; ei nu luptau împotriva foştilor membri de partid, ci împotriva celor ce-i obligaseră indirect să devină ; ci nu voiau puterea, ci purificarea pute: rii; ci nu luptau împotriva unor per-

oane sau grupări politice, ci împotriva unui sistem, impotriva corupției, minciu-

mii şi abuzurilor pe care acest sistem le-a reprezentat ; ei stăteau acolo — cum spunea mereu Marian Munteanu — „nu pentru a tulbura ordinea publică, ci pentru a o restabili“. Dacă ţara ar fi putut să asculte adevărurile spuse în Piaţa Universităţii ar fi înţeles că erau

propriile ei adevăruri

„Un pseudonim al terorii“

— Şi ta susțin că s-a petrecut ceva şi în oameni. Îmi aduc aminte de un miner venit îm delegație la București numai şi numai ca să vă aducă o lampă din partea lor. L-am condus chiar eu la dus! Cred că era prin '85. Ce metamorfoză s-a petrecut între timp?

— Nu cred că sint aceiași oameni Lampa o păstrez și acum, iar minerul

făcea parte dintre cei care” trăiseră anul 1977 în Valea Jiului. Ştiţi ce s-a petrecut în timp, cum au fost reprimaţi şi risipiţi greviștii. Ştiţi de asemenea că, prin scă

derea recentă a virstei de pensionare, gencraţia de atunci practic a fost înlocuită. De altfel, în 14—15 iunie nu erau cu toţii mineri. Și nici nu erau cu toţii din Valea Jiului. Grav mi se pare faptul că numele de miner a fost transformat într-un pseudonim al terorii. După intelectuali, dacă nu cumva înaintea lor, ceea ce s-a intimplat în acele zile este o imen:

jignire adusă minerilor. Intelectualii au fost cei ameninţaţi, dar minerii au fost puși să amenințe. Numele şi reputaţia lor au fost folosite în scopuri care le erau străine şi mi se pare, un teribil cinism să descalifici astfel categoria profesională care muncește cel mai greu — şi care a fost cea mai curajoasă, declanşind prima mare miscare de protest sub dictatură —și s-o transformi acum într-un organ ilegal de represiune, expunind-o oprobriului istoriei.

— lar din aceasta intelectualii au ieşit speriați și cultura, „zguduită“. Vă simțiți amenințată ?

— În orice caz, mai mult decit înainte de revoluție. Atunci nu mă . simţeam amenințată fizic. Mă temeam că o să clachez psihic. Un an și jumătate, cit a stat mașina în faţa casei, mă teroriza mai ales prin spaima exercitată asupra veciilor, prin faptul că ajunsesem să nu mai vorbim. decit în şoaptă, că nu mai primeam corespondenţă, că ni se tăia telefonul. Dar de crezut n-am crezut niciodată că va intra cineva în casă și mă va omori. Ce efecte putea avea acea te-

roare îndelungată și constantă e o altă poveste. Cu excepția ultimelor luni de dinainte de revoluţie, cînd lucrurile păreau să se precipite — în perioada congresului XIV am fost chiar victima unui straniu accident din care am scăpat din pură întîmplare fără urmări fizie m-am simţit în siguranță. În timp ce acum, după ce am auzit că s-a strigat pe stradă cerindu-mi-se moartea, normal ar trebui să fiu speriată. Sinceră să fiu, însă, nu sînt. Pentru a ajunge acolo ar trebui mai întii să ajung să înţeleg și să cred, iar eu nu mi-am depășit încă uluirea că așa ceva este posibil.

— Ziarele europene au difuzat știrea comunicată de Mircea Dinescu privind maltratările suferite de două femei care semănau cu dvs.

— Am auzit și eu în Canada, unde mă aflam la congresul Academiei RomânoAmericane.

— Ce mesaje și scrieri aţi întoarcere ?

— Foarte multe scrisori de încui din partea unor oameni care se țeau alături de mine şi că le sînt

profund. recunoscătoare pentru asta. Dar şi altele, în stilul din Azi, printre care unele. scrise cu indigo. Mult timp n-am înţeles ce semnificaţie putea să aibă o asemenea ciudăţenie.

— Că omul respectiv a depus la dosar proba faptului că și-a îndeplinit sarcina de serviciu !

— Sau pur şi simplu că a rămas cu acest reflex de pe vremea cînd scria Je: nunţuri care trebuiau, pentru a fi efi ente, trimise la cît mai multe foruri. O;

ginala noastră democraţie le-a complicat şi lor viaţa, obligîndu-i la o copie. în plus: cea trimisă celui denunțat! Mai există însă o categorie de scrisori. Cele

scrise de oameni care mărturisesc, cu o durere care mi s-a părut de cele mai multe ori r ă, că m-au admirat, mi-au avut cărţile în bibliotecă, dar că i-am dezamăgit prin faptul că m-am | implicată în politică şi am vorbit în balconul Universităţii.

„Destul de slabi pentru a fi

bătuţi şi inchisi, dar destul

de puternici pentru a nu putea fi infrinţi“

— Ce are poezia cu politica într-o ase-

menca judecată ? — Nu ştiu dacă poezia are legătură cu politica, dar ştiu sigur că ea are legătură

cu morala, iar eu cred că și acum, la în: cheierea acestui fenomen al istoriei noa: tre contemporane, că el a fost unul de natură profund morală, nu politică, dar că influenţa lui politică a fost şi va fi în continuare direct proporțională cu această profunzime. Dacă ar fi avut posibilitatea să înțeleagă cu adevărat semnificaţia acestui fenomen şi dacă mi-ar fi citit mai cu atenţie cărţile, dezamăgiţii mei corespondenţi r fi dat seama că nu e vorba de nici o contradicţie. Mergînd în Piaţa Universităţii mi-am continuat destinul de -om şi de autor solidar întotdeauna cu cei dezinteresaţi, cu cei cândidaţi la “suferinţă, cu cei expuși la represiune, cu cei destul de slabi pentru a fi bătuţi şi închiși, dar destul de puternici pentru a nu putea fi înfrinți.

— Vorbiţi de morală, dar puterea nu a răspuns afirmativ la nici una dintre revendicările morale de acolo.

— Personal, nici nu am sperat prea mult că o va face. Zona liberă de la Universitate nici nu a fost, cred eu, în primul rind un loc al revendicări, ci unul al neuitării și al solidarităţii. De altfel, începind din ianuarie, în societatea noastră nu mai există dialog, aș spune chiar că el a fost desfiinţat atunci în mod programatic. Și el nu mai există nu numai între putere şi opoziţia de orice fel ar fi ea, dar nici între diversele cate-

gorii ale: populației, care se urăsc fără să se cunoască şi fără să se întrebe una pe alta de ce. Fiecare ţabără îşi citeşte numai propriile ziare, fiecare vorbitor e ascultat doar de cei ginainte convinși. Dialogul nu numai că pu se mai produce, dar el este refuzat cu violenţă și cu ură. „Nu e interzis să vorbeşti singur, dar, în momentul în care este vorba de chestiuni de interes maţional, absența, dialogului indică absența democrației. Dos, credeți că avem democraţie ?

— Din păcate, chiar dacă există, în această clipă ea 'nu funcţionează.

— Deși avem un început de structuri democratice !

— Care nu fungționează, însă, şi nici nu pot să funcționeze, cred eu, atita timp cit funcţionează up sistem de zvonuri, calomnii şi informaţii aberante care fac imposibil orice rudiment de educaţie democratică. Atita timp cit a îi membru al altui partid decit cel aflat la putere sau a emite o părere deosebită de cea oficială poate fi în ochii majorităţii infamant şi periculos, nu există minimalele condiţii pentru funcționarea unui sistem democratic, adică pluripartit. Cit despre opozi ţia extraparlamentară, ce să mai vorbim ! Evenimentele de la mijlocul lui iunie au

fost elocvente. Chiar dacă am accepta ideea — de care nu sint atit de sigură — că toate forţele politice ale României vor democraţia, nu putem să nu recunoaștem evidența că această dorință mai are mult Pină să devină rezlitate şi că ea nu se

poate realiza decit prin educaţia democratică, a tuturor straturilor sociale, o operaţie care cere nu numii timp, ci și bună credinţă.

„0 savanti maşină ne foloseşte sufletele ca materie primă pentru producerea urii“

— Să fie la mijloc un interes sau lipsă de pricepere, de experienţă ?

— În mod logic, cei care au puterea ar trebui aibă şi interesul ca în România să funcţioneze democraţia, din moment ce au ajuns la putere pe baza unor ale= geri democratict. Din păcate, evenimentele. petrecute între timp infirmă. această logică, încît mi-e foarte greu să răspund cine şi ce interese mai are...

— S-a început pripit, cu greșeli, cu interese, cu o continuă teamă de adetăr ! — Eu cred e ilitatea de a realiza democraţia în scurt timp a apărut în momentul în care a fost pusă în funețiune ceea ce eu aș numi maşina de pro-

ducere a urii. Asta s-a petrecut la sfir-

şitul lui ianuarie, â continuat prin evenimentele de la 'Tg. Mureș, prin felul cum s-a desfășurat campania clectorală, prin episoadele tragice din iunie, şi nu s-a

oprit nici acum. Încet, încet, înscenări macabre şi enormt, al căror regizor. îşi putea permite să-ți omoare actorii “cu adevărat, au dezvbltat în noi germenii iraţionalului şi ai urii şi au fost în stare să creeze o psihologie abisală la scara unui întreg popor. Pasiuni monstruoase, sentimente exagerate, violențe de limbaj şi violențe pur şi simplu se întilnesc la tot pasul şi la toate categoriile sociale într-o vulgaritate şi cu o lipsă de măsură de neinchipuit şi de neînțeles. Nu cred că, oricît au fost de ingrozitoare, suterinţele şi umilinţele trecutului pot să explice şi să justifice ura nenaturală care a izbucnit între noi, între români şi neromâni, între “muncitori şi intelectuali, între orăşeni şi țărani, între Bucureşti şi provincie, între Timișoara şi Moldova, între românii din țară şi cei din străinătate. Nu cred că Xenotobia, de exemplu, este-un sentiment care se poate naște în mod firesc în sufletul unui popor în ale cărui basme străinii sînt primiţi și ospătaţi, iar croii străbat pămintul și se leagă prietenii şi pe celălalt tărim. O' savantă maşină ne foloseşte sufletele ca materie primă pentru producerea urii care-i permite să ne dezbine şi să ne stăpinească...

— Voioşia și ospitalitatea noastră.

— Am existat alifel în istorie, tot ce-am avut să ne reproşăm a fost prea marele

scepticism, prea marea răbdare şi blindeţe, prea puţina cruzime care ne-a făcut să aminăm mereu clipa răfuielilor. Ceea ce vedem şi ne inspăimintă acum nu este faţa noastră adevărată, este o mască schimonosită care ni s-a tras cu perfidie pe figură şi ni s-a lipit de obraz.

— Credeţi că ne-am putut schimba între timp sau sîntem victimele unei himere a libertăţii pe care vrem s-o avem mai repede ?

— Himera libertăţii ? Mai curînd cred că prea mulţi dintre noi se sperie de libertate, Au trecut atitea decenii de cînd n-au mai văzut-o, încit i-au uitat definiția, nu mai ştiu cum arată, se sperie de. necunoscutul pe care l-ar putea ascunde. Iar în această atmosferă de nesiguranţă a fost lansată maşina infernală a zvonurilor. Fiecărei categorii umane i s-a spus exact ceea ce trebuia pentru a-i Stirni ura. De exemplu, o țărancă de lingă Oradea mi-a povestit revoltată că ţărănişti vor să reînființeze colectivele, în timp ce un navetist din preajma Bucureştiului auzise că liberalii vor să oblige oamenii să ia pămint şi să se, întoarcă la coada sapei, iar la Cluj mi s-a spus că se ştie că, cei din Piaţa Universităţii vor să vîndă Ardealul...

— Mi-e groază ! Nu pot să cred că sintem moștenitorii unei mașinării diabolice care încă funcţionează !

— În august 1988, cind am intrat in cea de a treia interdicţie, pentru a se da o

absenței mele din „România a fost lansat zvonul că am 1ămas în străinătate. Se povesteau amănunte despre cum aș fi fost întilnită pe aeroportul din Lisabona şi ce aș fi declarat acolo. Am încercat să mă apăr mergînd la cît mai multe concerte (era Festivalul Enescu) pentru a fi văzută şi a infirma calomnia. Atunci zvonul s-a repliat și a apărut sub o formă mai subtilă: nu am rămas în străinătate, ci ata cerut plecarea definitivă din ţară. Cineva conducea şi orchestra tctul, cineva cu o mare experienţă în domeniul manipuiării şi pervertirii sufletelor. Această experiență nu s-a pierdut : se vorbeşte acnm că aş fi plecat pentru doi ani cu o bursă în Statele Unite...

„Avem nevoie de o minimă platformă de adevăr“

tie = —————

— Parcă am fi „in una selva oscura“, aproape de Infern. Trebuie să fie 0 lumină spre care să mergem!

— În situaţia în care sintem acum nu se poate construi nimic. De altfel, în fapt, se munceşte puţin. (n timpul Pieței Universităţii se spunea că nu se munceşte pentru că nu e linişte — dar cum ?) În mod evident, înainte de a incepe aplicarea programului noului zuvern, trebuie să se facă ceva pentru ca materialul uman prin care el se va înfăptui să ajungă la o stare psihologică normală. Cred că este datoria noastră, a absolut tuturor, să facem ceea ce depinde de fiecare dintre noi ca nivelul de ură să scadă. Şi el va scădea, cred eu, în mod obiectiv, pentru simplul fapt că sufletul omenesc nu poate duce o prea lungă perioadă de timp un sentiment atit de intens, Cred cu toată sinceritatea că întregul popor român, inclusiv puterea şi opoziţia, au interesul să scadă tensiunea din interior, iar imaginea țării noastre în străinătate să se amelioreze. Pentru ca ambele lucruri să se petreacă, trebuie ca toată lumea să manifeste. o bunăvoință şi o bunăcredinţă care au lipsit pină acum. Spun toată lumea, dar, în mod evident, cei ce deţin cea mai mare parte a puterii au şi cea mai mare parte a responsailităţii. 4 Diltăți, discutat astăzi cu presedintele unei universități americane, EI spunea că guvernul român nu va avea crodibilitate pînă cînd sîngele și numele tinerilor morţi nu vor fi binecuvintate cu alevăr.

— De asta e vorba! Dar înainte de a judeca trecutul, oricît de apropiat,. trebuie să nu se mai producă noi nedreptăţi şi crime care să închidă calea de întoarcere. Atita timp cît unui om ca Marian Munteanu, care timp de o lună şi Jumătate a pledat — în văzul şi în auzul a zeci de mii de oameni — Împotriva violenţei, i se reproşează contrariul

pată de singe care vorbeşte“ Nichita Stănescu

şi este ţinut, împreună cu cei asemenea lui, în închisoare, nu putem merge mai departe. Avem nevoie de-o minimă platformă de adevăr. Lămurind citeva lucruri elementare, renunțină la politica de forță care a dus la arestarea unor nevinovaţi şi, pe de altă parte, renunţind 1a tonul pe care îl folosesc ziarele oficiale care, după părerea mea, înveninează într-un mod nu numai inadmisibil, dar şi programatic, atmosfera.

— Le citiți cu regularitate ? Ce părere aveţi despre felul în care se scrie despre dvs. în ele?

— Nu le urmăresc, dar mi se spune din cînd în cind că în Azi, Democraţia sau Adevărul am fost declarată cind mason, cînd legionară, cînd râssleriană (observaţi antinomiile), cind comunistă, cînd instigatoare, cînd drogată, cind stimulată cu dolari. În Adevărul, un domn cu pseudonim mi-a „citat“ (între ghilimele !) fraze pe care nu le-am spus niciodată nici la Montreal, nici în altă parte ; altul, în Azi, susţine, pare-se, că fac parte dintr-un guvern care s-ar fi constituit în exil, sau, tot acolo, se cere — nici mai mult, nici mai puţin! — trimiterea mea în judecată pentru trădarea intereselor nationale. Sint calomnii atit de enorme şi de monstruoase (urmărind discreditarea morală a celor ce nu se supun), afirmaţii atit de lipsite de orice legătură cu realitatea, încit, citindu-le, am senzaţia că lumea adevărată este acoperită de c altă lume, halucinantă, de minciuni şi jecţii menite să ascundă sub murdărie tot ce ne-a mai rămas curat și adevărat în suflete. În faţa lor, dezgu:tul depășește revolta. Ar trebui poate să-i cau în judecată, dar cum pot să mă murdărese intrînă în luptă cu niște pseudonime în spatele cărora se ascund oameni prea compromiși pentru a-și mai putea folosi vreodată propriile nume, care, probabil, au semnat mult mai adesea denunţuri decît opere ? Nu mă îndoiesc că voi supravieţui pseudonimelor, ca şi foilor imunde care le găzduiesc (iată o frază pentru care unii mă vor considera încrezută, iar alții naivă 1), dar pînă atunci cine le protejează și le dă dreptul să polueze şi să otrăvească ? Cine le dă libertatea de a profana şi terfeli? Cine şi în cit timp va mai reuşi să şteargă ura răspîndită astfel ? Afiliindu-se puterii, ele o apără şi o compromit în acelaşi timp. Actuala conducere ar trebui să înțeleagă asta, după cum ar trebui să ştie că orice operă distructivă se întoarce în timp asupra autorului ei. A nu repudia aceste spirite şi nume false, a le sprijini şi a le credita înseamnă a nu dori de fapt liniştea, ci instigarea la tot ce e mai rău şi mai josnic. Libertatea presei nu înseamnă libertatea calomniei şi a bunului plac.

— Calomnia este interzisă prin lege! Dar iată că, după ce o mare parte dintre personalități și opoziția au fost terfelite, acum se vorbeşte de o nouă lege a presei. Mereu acuzăm ca să putem ascunde ceva, dăm mereu legi pe care trebuie să 1e respecte numai ceilalți. ga

— Atita timp cît vor fi sprijiniți ofi-

cial, atita timp cit ei vor fi, din punct de vedere publicistic, chiar oficialitatea, cei ce nu au respectat vechea lege a presei nu o vor respecta nici pe cea nouă. Nu o nouă lege juridică, ci o nouă lege morală lipseşte.

„A fost degradată chiar imaginea poporului român“

— Zilele de la mijlocul lunii iunie v-au prins în străinătate. Cum a-au văzut lucrurile din Canada ? Mulţi compatrioți nu au ici o idee despre părerea lumii «- supra evenimentelor din România.

— În acele zile România a fost pe prima pagină a tuturor ziarelor şi în deschiderea tuturor jurnalelor de acivalități. Evenimentele, de la Bucureşti s-au vizut pe ecranele lobului infinit mai mult şi mai exact decit au putut să le vadă românii. la televizor. lar pentru mine a fost umilitor nu numai pentru că faptele erau îngrozitoare, ci şi pentru că trebuia să răspund cum de au fost cu putință. Cum. e posibil ca patru bărbaţi cu feţele minjite în negru (pentru că veni vorba, toată jumea interpreta faptul că agresorii aveau fețele minjite cu negru ca pe un ele-

ment de travesti, ca pe un argument că nu erau mineri, pentru că, oricit de grăbiţi sau ocupați ar fi fost, minerii ar fi avut timp pe drumul pină la Bucureşti să se spele pe faţă) să lovească o femeie însărcinată ? Această scenă — filmată în fața Teatrului Naţional şi reluată de mai multe ori de televiziunea canadiană — a umplut lumea de oroare şi a fost considerată, dincolo de cauzele ei politice (de altfel, de neînțeles) ca un semn de barbazie, pur şi simplu. Cred că vor trebui să treacă ani şi noi să dăm nenumărate dovezi de moralitate şi civilizaţie, pentru ca spectatorii care au văzut acea scenă de film de groază (patru bărbaţi voinici lovind cu bocancii o femeie care se zvircoleşte încercînd să-și protejeze cu mii: nile singerînde pintecul enorm) să poată uita. Cum este posibil ? mă întrebau, și eu nu puteam să le răspund pentru că nici eu nu înțelegeam. Pornind de la asemenea fapte, imaginea României a fost degradată dincolo de politic, a fost degradată chiar imaginea poporului român, care a apărut astfel în ochii lumii civilizate ca un popor crud şi sălbatec.

— Ce cale va fi acum mai scurtă spre sufletele celor care au văzut asta ?

— În orice caz, nu aceea de a trimite în străinătate delegaţii care să dea răspunsuri evazive sau să spună lueruri care se contrazic în următoarea frază sau în următoarea zi. Trebuie date semne efeztive de sinceritate, dovezi, serioase de bună credinţă, trebuie făcute gesturi fundamentale de împăcare.

— Și date dovezi reale de democrație...

— Este nu numai calea cea mai scurtă, ci şi singura. Ar fi suficient, sint convinsă, ca puterea să dea cel mai mie semn concret al bunelor sale intenţii pentru ca opoziţia intelectuală să facă efortul de a scădea nivelul resentimentelor. De altfel, ce exemplu mai convingător, în acest sens, decit extraordinara manifestaţie organizată în 13 iulie de ligile studenţeşti ? O sută de mii de oameni îmbrăcaţi în alb şi înarmaţi cu flori („Nu cu bite şi topoare, / Noi venim e-o floare“), demonstrind într-o desăvirșită ordine

şi civilizaţie, în aplauzele trecătorilor ? Şi chiar dacă mass-media a încercat din nou să dezinformeze, evaluind numărul demonstranților mai întii la citeva mii, apoi la peste șaizeci, apoi la zece mii (să ne gîndim doar că atunci cînd capul coloanei umplea Piaţa Victoriei, sfirșitul ei era încă la Universitate !), nu a existat moment mai deschis spre concordie și reconciliere, mai. deschis spre speranță...

„Marian Munteanu — cheia unei posibile inţelegeri“

— Speranţă ? Ce sperați, Ana Blandiana?

— Speranţa mea — poate că lipsită de măsură — este că, indiferent în ce tabere ne-am afla, ne vom iubi țara suficient pentru a înţelege că ne aflăm într-unul din cele mai grele momente ale istoriei ei. De aceea, de ce se va întimpla cu noi acum, şi în următoarele luni, şi în următorul an, va depinde evoluţia noastră pe foarte mult timp. Sper să se înțeleagă în sfirşit că avem nevoie de un dialog real şi sincer (dialog, nu consens, pentru că, asemenea oricărei utopii, consensul este nu numai imposibil, ci şi periculos )), o antantă socială şi care fiecare categorie să-şi aducă argumentele, nu bitele. Jar, pentru ca se producă, nu văd altă

viaţa şi vederea să se decanteze, lui Marian Munteanu mi se sean

iai

moment cheie al acestei. posi

geri,. dincolo. de care abia poate

munca pentru ieșirea din dezastru. — îm încheiere, e ultimă întrebare?

V-aţi gîndit vreodată să vă părăsiți țara ? e Aaa peri sar puțin Aa

a că este țara mea

Susan care este a celor care o conduc.