Alegeri în PNȚCD

ION DIACONESCU Generaţia virstnică asigură

— Interviu realizat de GABRIELA ADAMEȘTEANU —

Domnule Ion Diaconescu, ne aflăm înaintea celui de-al doilea Congres al PNȚCD, care își va alege noul președinte. Șansele cele mai mari de a ocupa acest post sint ale dumneavoastră. Aș vrea să reamintiți cititorilor noștri etapele cele mai importante ale carierei dumneavoastră politice.

Eu provin dintr-o familie cu ascendenţă de 5-6 generaţii de preoţi. Comuna mea, Boţeşti e la frontiera dintre judeţul Dimboviţa şi vechiul judeţ Muscel. Părinţii mei s-au numărat printre fondatorii Partidului 'Țărănesc al lui Ion Mihalache, pe care îl vedeam adesea la noi în casă. În 1936, cînd am terminat liceul „Mihai Viteazul“ din Bucureşti, ca premiant, toată lumea mergea spre ştiinţele pozitive. În ţară erau zeci de mii de avocaţi, dar ingineri şi doctori foarte puţini. Am fost şi eu prins de acest val, deşi pe urmă mi-am dat seama că îmi plăcea foarte mult istoria, chiar economia, aspectul politic. În 1936 exista la noi o Ligă de apărare antirevizionistă, pentru că la ora aceea se făcea mare propagandă pentru revizuirea Tratatului de la Versailles (în zona noastră

de către Ungaria, în alte părţi de către Germania). Atunci, în '36, ultimele clase de liceu au fost chemate să dea un concurs în cadrul FIDAC — Federation internationale des ancients combatants —, cu sediul la Ge-

2 „concursului a fost: „Drepturile noastre asupra statu guo-ului actual“. Am enumerat toate argumentele, drepturile noastre asupra Ardealului şi Basarabiei şi am luat premiul întîi pe ţară. Dar după liceu m-am înscris la Politehnică. În toamna lui '36, mişcarea legionară era în plin avînt, în mediul studenţesc: nu erau majoritari, dar erau cei mai activi. Masa care venise să facă doar carte nu era interesată de politică. Am înţeles că drumul lor este greşit şi în politica internă (pentru că negau orice libertate) şi în politica externă (pentru că cereau ruperea imediată a alianţei cu Franţa, cu Anglia şi alianţa cu Germania, care la acea oră pretindea revizuirea frontierelor). Mi s-a părut o enormitate ceea ce voiau ei. Am înfiinţat la Politehnică, împreună cu alţi colegi, o organizaţie naţional-ţărănistă. De-abia bine cînd a început să se dezvolte, prin 1938, s-au desfiinţat partidele. Şi de aici încolo, activitatea mea politică s-a rezumat la legăturile vechi de familie şi de prietenie cu Ion Mihalache.

Succesul electoral al Partidului Ţărănesc la primele alegeri din România Mare

Cum s-a impus Ion Mihalache ca om politic?

Înainte de război, Ion Mihalache, adeptul ideilor lui Dobrescu-Argeş, a candidat de vreo două ori ca independent la Muscel. N-a reuşit să intre în Parlament, pentru că pe atunci votul era cenzitar. În 1917, în tranşeele de la Mărăşeşti, s-a comportat ca un erou şi a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul“. Şi, în tranşee fiind, la Mărăşeşti, cu cîţiva camarazi, a fă-

cut un act simbolic, anunţînd constituirea Partidului Ţărănesc, pentru că înţelesese că se deschide poarta pentru un astfel de partid după istorica Proclamaţie a Regelui Ferdinand, care a promis împroprietărirea ţăranilor şi vot universal. În 1918, după ce s-a făcut campanie şi în Basarabia, s-a înfiinţat legal Partidul "Țărănesc. În primele alegeri din România Mare, din 1919, nici un partid nu a avut majoritate absolută. În Ardeal, pe locul întîi a ieşit Partidul Naţional, cu care mergeau toţi ardelenii; în Regat, partidul cel mai tare a fost Partidul Ţărănesc, înfiinţat doar cu cîteva luni înainte.

Care este explicația acestui succes al unui partid nou înființat de către un necunoscut?

Mihalache nu era un necunoscut. Era preşedintele Asociaţiei învăţătorilor din România, o organizaţie foar-

te puternică la vremea aceea, pentru că majoritatea învăţătorilor şi preoţilor „ţineau“ satele în mînă, aşa cum pe timpul comuniştilor autoritatea a trecut la preşedintele CAP-ului, la miliţian, la primar. În Vechiul Regat, pînă la război existau doar două partide — conservatorii şi liberalii. Conservatorii (marii moşieri, marii proprietari) se rezumau la cîteva mii. Dar ei alegeau 1/3 din Parlament. Al doilea era Partidul Liberal, care se sprijinea pe cenzul doi (funcţionărimea, mai micii proprietari, comercianţii). lar cenzul trei, reprezentat de ţărani, nu vota decît un delegat la cincizeci de ţărani, iar delegatul ăsta era ales de primar. Deci era o zestre a guvernului. Primarul făcea o listă de zece oameni din sat, zicea: „Ăştia reprezintă satul!“, şi-i ducea la vot. lar ăia votau totdeauna cu guvernul. Era o mare stabilitate politică: cînd erau la putere conservatorii, aveau voturile lor plus zestrea, treimea cealaltă. Veneau liberalii — votul lor plus zestrea. Guvernul era oricînd majoritar, bazîndu-se pe acest joc foarte simplu. Deci partidul de guvernămiînt avea toate șansele să ciștige alegerile. Totdeauna. De data aceasta, în alegerile din 1919, conservatorii, cu cele 1.000-2.000 de voturi, au dispărut de pe firmament..Liberalii erau la putere de vreo 4-5 ani, făcuseră războiul şi erau uzaţi. Şi lumea dorind

ceva nou, cel care a ieşit (fără să aibă o majoritate) cu cele mai multe voturi în Vechiul Regat a fost Partidul Ţărănesc. De aceea, s-a format atunci, în 1919, un guvern de uniune naţională, prezidat de Vaida-Voevod în numele Partidului Naţional din Ardeal, în care a fost şi Partidul Ţărănesc cu Mihalache, în care a fost şi Iorga şi mai multe partide ca să formeze o majoritate.

Ce a însemnat desființarea partidelor de către dictatura regală?

Carol al II-lea a dat decretul de desființare, l-au continuat Antonescu, Garda de Fier. Dar nu era o interdicţie, ca pe vremea comunismului, unde, pentru că spuneai nişte vorbe, gata, te băga la puşcărie. Nu-ţi mai permitea să faci adunări, să scoţi manifeste, dar liderii politici se întîlneau permanent, făceau memorii, protestau la guvern. Carol al II-lea a des-

fiinţat partidele, dar guvernele le-a făcut tot cu politicieni, cu Gheorghe Tătărăscu (Partidul Liberal), cu cei care au fugit de la noi, de la ţărănişti (Armand Călinescu şi alţii). Guvernul legionar a vrut să facă ceva de maniera asta totalitară, gen comunistă: asasinatele lui Iorga, Madgearu (secretarul nostru general), cele de la Jilava. (Şi Ion Mihalache era pus pe lista lor neagră.) Numai că această dictatură legionară s-a terminat după cinci luni, în ianuarie '41, şi de aici încolo a urmat dictatura militară a lui Antonescu. Majoritatea miniştrilor lui erau generali din armată, pentru partea economică, pentru finanţe erau şi oameni politici, mulţi liberali, mai puţin de la ţărănişti. În toate aceste guvernări, Maniu şi Mihalache se prezentau mereu cu memorii, discutau, protestau, să nu treacă Nistrul, să nu rupă legăturile cu Occidentul ş.a.m.d. Toate aceste lucruri, Antonescu nu le-a aprobat, dar pe cei care i le cereau şi făceau astfel de propagandă nu i-a băgat la puşcărie. Din cînd în cînd, cîte unul (ca Ilie Lazăr) era băgat în domiciliu forţat cîteva luni. A fost o dictatură mult uşoară faţă de dictatura comunistă.

Cum aţi activat în PNȚ după '44?

Împreună cu prieteni cu care eram legat încă din anii '36—37, am pus la punct crearea unui tineret unitar în întrega ţară, cu secţii pe fiecare facul-

tate, pe fiecare judeţ. În fiecare zi de sărbătoare erau întruniri la clubul nostru, pe Clemenceau. Apăreau Maniu, Mihalache, diverşi lideri politici şi ţineau discursuri. Cînd se termina discursul, plecam în marş — două-trei sute, nu cred că puteam fi mai mulţi — pe Calea Victoriei, scandînd şi strigînd lozinci antiguvernamentale, anticomuniste. Şi toată lumea de pe Calea Victoriei ni se alia nouă. În anii ăia am făcut zeci de asemenea mitinguri spontane în centrul Bucureştiului. Dar din cauza aceasta, tineretul era foarte urmărit de către Siguranţă, pentru că noi eram forţa dinamică care răspîndea cuvintul conducerii. Au fost însă în București și manifestații ale muncitorilor organizați de comuniști. E adevărat că prin '45, cînd s-a instalat guvernul Groza, comuniştii au reuşit să scoată în Capitală, la manifestaţii, mase mari de muncitori. Comuniştii, cu așa-zisele sindicate, puseseră stăpînire pe toate fabricile, se găsiseră mulţi care deja jucau cartea rusească a comunismului. Cînd au văzut că Vîşinski îi bătea cu pumnul în masă Regelui, iar comuniştii au fost în stare să scoată zeci de mii de muncitori încolonaţi, supravegheați, care să strige „Jos guvernul fascist!“ (ăsta era guvernul Rădescu), au zis: „Singura noastră scăpare e să ne dăm bine cu ăştia“. Însă deja în '46 ruşii dezorganizaseră totul, a apărut criza, lumea era foarte nemulțumită, a fost şi o secetă cumplită, iar la ţară nu era Partidul Comunist. Şi la alegerile din '46, care, de fapt, s-au făcut total în regia guvernului: noi, Partidul Naţional "Țărănesc, am avut între 75 şi 80%.

Cărţile de alegător în '46

Cum explicați un asemenea procent?

Partidul nostru, în frunte cu Maniu, reuşise să se impună în conştiinţa opiniei publice că reprezentam ţara, opoziţia faţă de ruşi, faţă de comunişti. Şi oamenii ce şi-au spus? „Să nu împărţim voturile. Că le dăm la cei care sînt mai tari“. Şi aşa se face că am luat atîta, liberalii au luat vreo 10%, iar guvernul a luat, în mare, vreo 10%, cu toate presiunile, cu toate furturile locale. De exemplu, mie nu mi-au dat carnet de alegător. Am făcut şi proces şi contestaţie, tot nu mi-au dat. Eram disperat şi făceam manifestații aici în Bucureşti, coloane întregi cu ăi de n-aveam cărţi de-alegător. Mă întîlnesc cu un prieten. „De ce manifeşti?“, mă întreabă. Zic: „Păi, n-am carte de-alegător!“. „Ce eşti fraier, mă? Du-te în Piaţa Amzei, că se vînd cărţi de-alegător!“ În Piaţa Amzei, într-adevăr, se vindeau pe toate drumurile cărţi de alegător, furate de diverşi agenţi de-ai comuniştilor. Am luat şi eu una, mi-am completat numele pe ea şi m-am dus repede la secţia de votare. Înainte lucrasem la Ministerul Economiei Naţionale, de unde mă epurase pentru că făceam politică ţărănistă. Cînd să ies, unul de-al lor: „Ce-i cu dumneata?“. „Am votat“. „Păi, de unde ai carte de alegător?“ Zic: „De la Piaţa Amzei! Se vind în Piaţa Amzei!“. Adică, să se ştie ce fel

continuitatea şi legitimitatea PNŢ

de alegeri erau alea, dacă se vindeau cărţile de alegător în piaţă! De unde puseseră panouri în centrul Bucureştiului că trebuia să dea rezultatul în cursul nopţii, văzînd cum ieşiseră lucrurile, comuniştii au dat vreo două rezultate amărite şi pe urmă au stins luminile. Vreo două sau trei zile n-au anunţat nici un rezultat. Ziceau că trebuie să le verifice. Le-au adunat pe toate la Ministerul de Interne şi le-au anunţat exact pe dos. Comuniştii şi-au luat vreo 90%, nouă ne-au dat 10% şi la liberali le-a dat 3%, cam aşa ceva. Din Camera aia de vreo 300 şi ceva, ne-au dat vreo 30 de deputaţi. La care ai noştri nu s-a prezentat nici unul. Asta se-ntîmpla în noiembrie

De la victoria electorală, direct în închisoare

Cum a ajuns conducerea PNȚ la închisoare?

Occidentul acceptase să cădem în zona de influenţă rusească, dar cu condiţia ca ruşii să nu încalce independenţa acestor ţări. De-abia în '47, în mai, a avut loc o ultimă conferinţă la Moscova a celor patru miniştri de Externe (american, englez, francez, rus), unde ruşii au fost duri de tot, şi Occidentul a tras concluzia că nu se mai poate rezolva nimic. Şi atunci, au sfătuit conducerile noastre: care vor să plece în străinătate, pot să plece ca refugiaţi politici ş.a.m.d. Dar nu ştiu cum le-a spus, că toţi politicienii de prin Răsărit au tras concluzia că Occidentul merge la război cu ruşii. Maniu a hotărît să ducă o echipă puternică în Occident. Mihalache nu vrea să plece, vrea să rămînă aici permanent, dar Maniu a insistat extraordinar de mult. De altfel, cîţiva din tineretul nostru, încă de prin mai '47, cu nişte manifeste, fuseseră deja arestaţi. Şi Securitatea, auzind zvonul că se pregătesc să plece, s-au gîndit că n-au cum să urmărească toate porţile de ieşire din ţară şi ar fi mai simplu să le întindă o cursă. Au infiltrat un agent de-al lor într-un club de naţional-ţărănişti, unde se juca bridge. Nu l-a verificat nimeni, şi după ce s-au împrietenit, el a vîndut pontul că are un avion gata aranjat să plece în străinătate, dar l-ar interesa să plece şi cu oameni politici care să dea o altă greutate acestei fugi din ţară. Cel care l-a auzit, de bună-credinţă, se duce la Maniu şi îi spune că are un prieten bun, devotat, care pleacă etc. Maniu a făcut o serie de verificări, de exemplu: „Cum se numeşte pilotul?“. Ăia, imediat, fiind specialişti în materie, au dat numele unui pilot de mare încredere, dar între timp au dat zvon că pilotul e plecat într-o misiune în străinătate şi l-au arestat, ca nu cumva să se ia contact cu el şi ăla să spună: „Nu, dom'le, nu ştiu nimic, habar n-am“. Maniu întreabă dacă există pilotul — „Da, există! Şi este un om de mare credință“. Sîmbătă 14 iulie, eu am plecat la Dobreşti. Ca un tînăr sărac şi merituos ce eram, m-am suit într-un autobuz care făcea cursa Bucureşti-—satul meu

Boţeşti. Şi cînd am trecut pe Ştefan cel Mare, la o răspîntie, cine aştepta? Mihalache! Am rămas foarte contrariat, era prima dată cînd îl vedeam — preşedinte de partid, ministru, să meargă cu un autobuz. După ce s-a întunecat, pe la Topoloveni, a venit lîngă mine, am vorbit şi a rămas ca luni să ne ducem la Dobreşti să mai” stăm de vorbă cu părinţii mei. Duminică, pe la prînz, i-a dat un telefon de la Bucureşti fostul lui secretar: „A sunat d-l Maniu şi vă roagă să veniţi urgent la Bucureşti“. S-a dus la Bucureşti, şi Maniu i-a spus: „Domnule, există o ocazie formidabilă: pleacă mîine dimineaţă de la Tămădău un avion cu Penescu, Ilie Lazăr, Carandino şi m-am gîndit că ei, plecînd acum, guvernul o să interzică toate zborurile şi n-o să mai poți pleca. Du-te acum, că mai are un loc“. A stat, a discutat cu Maniu cît a discutat, şi pe urmă noaptea a plecat cu o maşină spre Tămădău. Îmi povestea ăsta care l-a dus cu maşina: „Era în zori, zice, şi am oprit pe un pod de unde se vedea aeroportul, şi acolo Mihalache a rămas foarte îngrijorat. El ştia de trei inşi, acolo erau vreo zece inşi. «Cum să încapă atîta lume într-un avion d-ăsta mic şi cum s-a putut ţine secretul cu atita lume? Nu-mi place deloc!», zice Mihalache. S-a gîndit să nu mai meargă. Dar aranjase cu Maniu. S-a dus şi cum a ajuns (Mihalache era ultimul), au veni jandarmii şi i-au arestat“.

„Sînt lon Mihalache şi sînt torturat pentru că nu vreau să dau declaraţii mincinoase“

L-aţi mai văzut de atunci?

Din iulie '47 nu l-am mai văzut zece ani de zile. În iulie '57, fix după 10 ani, cutreierînd puşcăriile patriei, am ajuns la Rîmnicu Sărat. Ştiam că s-ar putea să fie acolo şi grupul lui Mihalache. Maniu murise deja. Ne-au băgat în regim de izolare totală, cîte unul în celulă. Pînă şi cînd te scotea la plimbare de unul singur, te scotea cu ochelari. Dimineaţa am bătut în celula din dreapta şi mi-a răspuns în Morse — era Corneliu Coposu. Am bătut în peretele din stînga mea, alt alfabet — era Ilie Lazăr, în lot cu Ion Mihalache. El mi-a spus: „Mihalache se găseşte sus, deasupra noastră“. Mi-a povestit cum, după moartea lui Maniu, au fost luaţi de la Sighet şi duşi, un an şi ceva, la Ministerul de Interne, la Bucureşti, să-i convingă să dea declaraţii că se leapădă de „trecutul lor rătăcit“, aşa cum a dat Gheorghe Tătărăscu, cum a dat Titel Petrescu şi mulţi alţii. Ei, cu Mihalache, au refuzat categoric să-şi opună cenuşă în cap şi atunci i-au adus la Rîmnicu Sărat, în regimul ăsta de pedeapsă. Am înţeles cînd e scos Mihalache la aer, m-am căţărat, geamul era sus şi trebuia s-o faci cu foarte multă grijă, pentru că gardienii umblau cu pislari şi se uitau pe vizete. Dacă te prindeau, era jale. Cînd Mihalache îşi făcea tura şi a ajuns în dreptul ferestrei mele, m-am căţărat şi, prin crăpăturile oblonului (pereţii la puşcării s-au

oblonit încă după '54), l-am zărit şi am avut un şoc. Cînd m-am despărţit de el, era om de şaizeci şi ceva de ani, dar viguros, sănătos, părul absolut castaniu, nici un fir de păr alb, un tip în plină vigoare. Şi acum, după zece ani de puşcărie, era alb ca varul, părul alb total, gîrbovit, în hainele alea vărgate zdrenţuite, cocoşat, de-abia se mai tîra. I-am strigat: „Nelu — Boțeşti!“. Trebuia să strig de aşa fel ca, dacă mă auzea vreunul de pe coridor, să nu mă identifice. El în tot cazul cred că a înţeles că e vorba de un grup de ţărănişti care am venit acolo, pen-

lon Mihalache

tru că la un moment dat, peste cîteva zile, s-a repezit în uşa celulei lui, a bătut şi a strigat tare: „Aici este Ion Mihalache! Sînt torturat că nu vreau să dau declaraţiile mincinoase care mi se cer! Nu mi se dă îngrijire medicală, sînt bolnav, sînt...“. Aştia au năvălit la el, l-au buşit, l-au smucit şi el a amuţit. Şi de-atunci, după un timp de, el n-a mai vrut să se scoale. La Rîmnic, aşa era regimul: la cinci dimineaţă bătea un clopot, trebuia să te scoli din pat şi pînă la zece seara nu aveai voie să mai atingi patul. N-aveai voie decît să te plimbi ori să stai pe un scăunel cu ochii la vizetă ca să te vadă că nu faci nimic. Şi nici să ciocăneşti nu mai mergea. A trebuit prin tuşit să facem legătura între noi. Şi Mihalache nu a mai vrut să scoale din pat la cinci dimineaţa. Şi atunci, cum bătea clopotul, năvăleau la el în celulă, îl sculau în picioare, îl trînteau jos şi-i scoteau patul afară. Ani de zile au făcut aşa. Mihalache a murit pînă la urmă, în martie '63, bolnav de rinichi, şi eu din '58 nu l-a mai mai văzut, fie nu-l mai scoteau, fie condiţiile de a-l vedea deveniseră foarte rele. Noi stăteam la parter, el la etaj şi numai să-l urce şi să-l coboare era o problemă. Dar şi Pogoneanu, din lotul lui, care era paralizat, era ţinut tot la etaj. Mi-a spus cineva, care a zărit prin crăpăturile de la uşă scena cînd îl ducea la baie — cam o dată la o lună, un gardian te ducea, te aducea, tu nu puteai pune mîna nici măcar pe robinet —, cum Pogoneanu era paralizat, gardianul îl tîra ca să-l ducă la baie pe

scări şi capul îi cădea din treaptă-n treaptă. Pogoneanu, fost director general în Ministerul de Externe, cumnatul lui Mircea Vulcănescu, era unul dintre cei care puseseră la cale actul de la 23 August. Tatăl lui, RădulescuPogoneanu, a fost academician.

Ciţi ani de închisoare aţi făcut în total, domnule Diaconescu?

15 plus 2 pe Bărăgan. Deci 17 cu Bărăganul, unde am fost cu Corneliu Coposu. El a plecat de la Rimnicu Sărat în iulie 1962, pentru că în iulie fusese arestat, şi a fost trimis în domiciliu forţat, în Bărăgan, după 15 ani. Iar pe mine m-au trimis în decembrie *62, pentru că fusesem arestat cu 15 ani în urmă, în decembrie.

Cind ați încetat activitatea politică şi cînd ați reluat-o?

Partidul nostru nu a încetat niciodată activitatea politică. Şi chiar şi eu, în toţi aceşti ani, de pildă cînd am lucrat la minele de plumb din Baia Sprie (1950-1953) şi m-am întâlnit cu sute de deţinuţi, ori cînd am lucrat în fabrica de la Aiud, am continuat să susţin principiile PNȚ, să fac o propagandă vie, contribuind astfel şi eu la rezistenţa morală a partidului. Cu toate aceste persecuții, el n-a fost niciodată desfiinţat. Toate aceste acțiuni au avut răsunet în rîndul oamenilor, dar şi-unele consecin: faţă de mine. Pentru propaganda şi grevele de la minele de plumb am fost pedepsit şi am stat o jumătate de an în lanţuri la Aiud. Pentru activitatea din fabrica de la Aiud am stat în anchetă la Cluj vreme de 5 luni, apoi am fost adus la Rîmnicu Sărat, unde am stat la izolare. Şi în puşcărie, şi în domiciliul obligatoriu, şi în aşa-zisa libertate, prin grupuri restrînse, dintre care cel mai important a fost cel din jurul lui Corneliu Coposu (eu fiind al doilea după el), PNȚ a continuat să existe. Activitatea partidului nostru a însemnat nu doar legăturile între noi, ci şi memorii trimise în străinătate. Ca urmare partidul nostru a fost afiliat în '87 la Internaționala Creştin Democrată. Am plătit această activitate cu nenumărate anchete, percheziţii la domiciliu, dar ea reprezintă legitimitatea şi continuitatea noastră, capitalul nostru moral. Acesta este şi motivul pentru care am acceptat să candidez, să-i succed lui Corneliu Coposu la conducerea partidului.

Cînd l-aţi cunoscut pe d-l Ion Raţiu?

Prin '85—86 am auzit de domnul Ion Raţiu şi de UMRL. EI, din cîte ştiu, a plecat împreună cu Tilea la ambasada română din Londra. De cunoscut l-am cunoscut doar în 1990, cînd şi-a şi făcut oficial înscrierea în PNȚ.

Rolul dumneavoastră este considerat important și în organizarea partidului după 1990.

Într-adevăr, prin forţa lucrurilor, fiind în grupul din jurul lui Corneliu Coposu am lucrat începînd de la primul statut pînă la noile organizaţii pentru trecerea în legalitate şi întărirea partidului nostru.

ION RAŢIU

Candidatura mea nu este adversitate,

— Interviu realizat de GABRIELA ADAMEŞTEANU —

Istoria Partidului Naţional din Transilvania

Domnule Ion Raţiu, ne aflăm înaintea celui de-al doilea Congres al PNȚCD, la care v-aţi propus candidatura pentru postul de președinte, ca succesor al lui Corneliu Coposu. De cind sinteți țărănist?

Eu pot să spun că m-am născut în acest partid. În familia noastră — în casa părintească, din Turda a bătrinului loan Raţiu — partidul era ţinut în mare stimă.

loan Raţiu fiind tatăl dumneavoastră?

Nu, nu... loan Raţiu, memorandistul, n-a avut decît un fiu, care a murit la vîrsta de cinci ani. Tatăl lui şi strămoşul meu direct erau fraţi. Deci este un stră-unchi. În familie, am fost crescut în acest spirit.

V-aș ruga să rezumați istoria Partidului Naţional din Transilvania pînă în anii copilăriei dumneavoastră.

Întâi s-a format Partidul Naţional Român din Banat, în ianuarie 1869. Cîteva luni mai tîrziu s-a înfiinţat Partidul Naţional Român din Transilvania. Aceste două partide au funcţionat în paralel, dar în 1880 şefii lor s-au pus de acord ca să se unească, pentru că între timp Transilvania fusese încorporată în Ungaria. Transilvania fusese pînă în 1867 semiindependentă, beneficiase de un alt fel de autoguvernare. Dar în 1867, cu ocazia Compromisului (Compromisul consta în recunoaşterea împăratului Franz Josef drept rege al Ungariei), în schimbul acestei recunoaşteri, multă vreme refuzată de către unguri, Viena a acceptat ca Transilvania să fie încorporată în Ungaria. Acesta a fost motivul pentru care cele două partide s-au unit şi această decizie a fost luată în casa noastră din Turda. Anul următor a fost congresul partidului, la Sibiu. Şi astfel s-a înfiinţat, în 1881, Partidul Naţional Român. Primul lui preşedinte a fost Vicenţiu Babeş, preşedintele Partidului Naţional din Ba-

nat. loan Raţiu a fost doar unul dintre oamenii ceva mai tineri care au militat pentru această unire. Cînd eram copil,:s-a dezvelit statuia lui la Turda, în 1930, tocmai cînd venise Carol în ţară. Prinţul Carol aterizase în ziua de 6 iunie şi statuia cred că a fost dezvelită în 10 iunie 1930.

În tinereţe nu m-a interesat politica

PNȚ a susținut atunci întoarcerea în țară a lui Carol al II-lea?

Da, Maniu a făcut înţelegerea cu el ca să vină, dar să fie doar regent.

Și în loc de regență s-a ajuns, în ciţiva ani, la dictatura regală.

Ei bine, îndată ce a sosit, Carol s-a proclamat rege. De la început a încălcat înţelegerea.

Care a fost activitatea dumneavoastră politică în anii petrecuți în țară?

Am făcut dreptul la Cluj (34—38). Am intrat în partid, dar n-am fost ac-

tiv; vă spun drept, în tinereţe nu m-a interesat politica. Am lucrat însă în biroul lui Ionel Pop, nepotul lui Maniu, care era ca un fiu al lui. (Sora lui Maniu a rămas văduvă de foarte tînără şi Maniu s-a ocupat de toţi cei patru copii ai ei, el fiind necăsătorit.) Eu am fost avocat stagiar în biroul lui Ionel Pop, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor în guvernarea naţional-ţărănistă din 1928. După ce

mi-am terminat studiile, intenţia mea a fost să continuu linia academică, să devin profesor de drept. Dar tatăl meu, avocat, era convins că va veni războiul. Şi am intrat în armată, deşi puteam să amîn serviciul militar. Ca artilerist, am ajuns la Craiova, la şcoala de ofiţeri de rezervă, unde, iartă-mi lipsa de modestie, dar, fără ca să fi încercat în mod special, am ieşit şeful promoţiei.

Care era atmosfera în țară?

Destul de agitată. Au fost executaţi legionarii, fără a fi fost condamnaţi la moarte, sub scuza că au încercat să fugă. de sub escortă. Pe urmă a fost asasinatul lui Armand Călinescu. Germania invadase Cehoslovacia în martie '38, presiunea era foarte mare şi era clar că nu se mai poate face nimic cu occidentalii, Mica Antantă căzuse, Carol a căutat să se alinieze cu Germania şi s-a dus, în 1939, în Ger-

mania, la Hitler. În această perioadă eram concentrat la Săcăşeni, pe graniţa cu Ungaria. Ministrul nostru plenipotenţiar de la Londra, Tilea, s-a întors acasă pentru înmormînarea mătuşii lui, care era fiica lui loan Raţiu, a memorandistului. Am fost şi eu invitat la înmormîntare, ca rudă, şi, cu acea ocazie, Tilea mi-a spus: „N-ai vrea să vii la Londra? Avem nevoie de un om tînăr“. Şi eu i-am spus:

„Bine, dacă e posibil...“. Şi atunci mi-a făcut cererea de intrare în Ministerul de Externe. Poţi să spui că e nepotism dacă vrei, dar eram foarte calificat şi din punct de vedere al studiilor făcute şi din punct de vedere al limbilor pe care le cunoşteam. Şi am fost trimis, ca angajat al Ministerului de Externe, fără nici o securitate de angajament, deci nu ca un diplomat plin. Aşa am ajuns la Londra.

Politica lui Carol al II-lea: regim personal, fărîmiţarea partidelor

De ce a plecat Tilea din PNȚ?

'Tilea a fost foarte iubit de Iuliu Maniu. Era foarte tînăr, foarte inteligent, avea vreo 23 de ani cînd a mers

cu Vaida la Conferinţa de la Paris. La sfîrşitul primului război, în timpul

Foto: Florin ABăta

tratativelor, Brătianu a iritat foarte mult puterile occidentale, mai ales pe Clemenceau, pentru că, la încheierea tratatului, el venise să obţinem întregul Banat: aşa fusese înţelegerea secretă. Şi, pentru că el n-a vrut să schimbe, s-a schimbat guvernul şi a venit Vaida ca preşedinte al Consiliului de Miniştri şi a purtat tratativele în continuare. Cu acea ocazie, Tilea a fost trimis cu el. De aceea a fost foarte strînsă legătura între el şi Vaida. Pe urmă* sărind puţin Vaida mai spre dreapta, ca să zic aşa, decît Maniu, în perioada în care naționalismul şi xenofobia erau la modă, se aduceau critici străinilor, evreilor, s-a creat între ei această distanţă. Şi Carol, de cînd a venit în ţară, a încercat să-şi creeze oamenii lui, atrăgîndu-i din diverse partide, fărimiţindu-le. Şi printre cei pe care i-a atras a fost Vaida, iar Tilea a mers cu Vaida. Carol i-a scos din partide şi pe Gafencu, şi pe Tunian, şi pe Armand Călinescu — toţi membri ai PNȚ. Carol al II-lea dorea să aibă un regim personal; era un om foarte inteligent, dar fără scrupule. Iar Tilea a fost unul dintre oamenii tineri, de aceeaşi vîrstă cu el, cu care Carol se împrietenise. Maniu nu s-a opus la plecarea acestora din partid, dar n-a făcut nici un fel de compromis cu regele Carol, pentru că acesta nu şi-a respectat cuvîntul dat şi s-a proclamat rege. Cînd Tilea a fost rechemat, în 1940, eram deja la Londra şi am refuzat să mă întorc în ţară. Am obţinut statutul de refugiat politic imediat.

Se acorda acest statut de refugiat politic înainte de război?

Eu am fost unul care a avut statutul ăsta, dar alţii nu l-au primit imediat. De exemplu, Mircea Eliade, cu care m-am împrietenit, era ataşat cultural la Londra. El a plecat în Portugalia, dar pe urmă a revenit şi a rămas în Anglia pînă la sfîrşitul războiului. *

Ce considerați mai semnificativ din lunga perioadă cit ați fost în străinătate?

În timpul războiului, am intrat în Organizaţia „The Free Romanian Movement“, un fel de copie a Mişcării lui de Gaulle. Tilea, ca refugiat politic, era în relaţii bune cu de Gaulle. Şi eu eram lîngă el, bineînţeles. Am luat o bursă la Cambridge, aşa mi-am făcut studiile acolo, iar în paralel am început să fac transmisiuni la radio, ca crainic la BBC. Am scris o fasciculă destul de groasă despre Basarabia ca să explicăm de ce luptă armata română în Rusia, pentru că, tehnic, noi eram duşmani. Am organizat prima asociaţie a studenţilor români din Marea Britanie, obţinînd patronajul personalităţilor din Anglia, prin legăturile unchiului meu, Tilea. După război, am lucrat la agenţia americană de ştiri International News Service. Am făcut în special reportaje despre Conferinţa de pace de la Paris din '46—47. Acolo am lucrat împreună cu Gafencu.

ci exerciţiu democratic

Ce statut avea Gafencu la Conferința de la Paris?

Un statut neoficial. El conducea această echipă, din Ministerul de Externe, a celor care rămăseseră în exil. Pe urmă m-am dus în Anglia, am continuat să fiu crainic la BBC şi am scris cartea Moscova sfidează lumea. Spuneam despre comunism că este o altă formă a expansionismului rusesc etc. Atunci însă nimeni nu putea să-şi închipuie în Occident că acesta este adevărul. Mi-am dat seama atunci că n-am destulă putere ca să activez pe teren politic şi am socotit că ar fi bine să fac bani. Mulțumită cunoştinţelor mele de limbi străine, personalităţii mele, vreme de 7 ani am făcut, în paralel, două norme: la o firmă de transporturi maritime şi crainic la BBC. În timpul zilei făceam birou, iar la BBC aveam transmisiunile de seară şi de noapte. În 1957 mi-am deschis propriul meu birou de afaceri. În paralel, am organizat Asociaţia Culturală a Românilor din Anglia (ACARDA), unde am fost ales primul preşedinte, numai cu vreo trei voturi contra. Contracandidatul meu a fost Silviu Crăciunaş,

„cel care a scris Pașii pierduţi. El a fost în exil, s-a întors în ţară şi ajuta oamenii să treacă graniţa în mod clandestin. A fost arestat şi închis, pe urmă a scăpat din închisoare şi eu l-am scos din România în '53 sau '54. Am reuşit astfel să-mi creez o bază de activitate politică, căreia îi spuneam culturală. Am înfiinţat Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor Liberi. Primul preşedinte a fost un polonez, eu am fost al doilea preşedinte. În paralel, noi, refugiații, aveam Comitetul Naţional Român, parte din „Adunarea naţiunilor captive din Europa“, sponsorizată de americani (în mod neoficial, bineînţeles). Pentru fiecare naţiune cotropită de comunişti exista un comitet naţional, iar toate împreună formau această adunare, cu sediul la New York. Secretarul general al ei era Brutus Coste, un fost diplomat român. Dar atunci cînd Nixon a ajuns să facă înţelegerea de a împărţi lumea cu Brejnev, în '71, una din condi-

ţii a fost ca să oprească această orga-:

nizaţie neoficială ce trebuia să sprijine forţele necomuniste din Europa Răsăriteană. Şi atunci Nixon a oprit sprijinul acordat acestei adunări. Vişoianu a fost ultimul preşedinte al acelui Comitet Naţional Român.

Uniunea Mondială a Românilor Liberi

Au fost alte iniţiative de a se mai face asociaţii ale românilor din exil, de exemplu Penescu, care însă i-a băgat şi pe legionari în formula pe care a adoptat-o. Eu n-am fost de acord. Eu am devenit refugiat din cauza legionarilor, nu din cauza comuniştilor. Aşa că eu n-am putut să fiu de acord. Dar, oricum, iniţiativa Penescu n-a reușit. Şi atunci, noi, Brutus Coste şi cu mine, am lansat la 1 Decembrie

1980 un apel către toţi românii. Am călătorit în jurul lumii, pentru că între timp eu făcusem ceva bani. Am vizitat peste tot comunităţile româneşti — şi în Noua Zeelandă şi în Argentina, în Australia, în toată Europa, în Canada, în Mexic — şi am lansat apelul. Cel mai greu de convins a fost Radu Câmpeanu, care voia numaidecît să fie el preşedinte. El este un om care ştie să vorbească, are prestanţă, dar n-a avut influenţă. Am lansat apelul pentru organizarea congresului, ca să ne constituim, la Geneva, în 20-21 mai 1984, şi am numit organizaţia Uniunea Mondială a Românilor Liberi. Brutus Coste devenise foarte bolnav, n-a putut să vină la congres. EI ar fi fost preşedintele ideal, era şi mai în vîrstă ca mine, dar, el fiind bolnav, mi-a căzut mie pe umeri această sarcină şi mare onoare. Au fost alegeri complet libere şi am cîștigat cu o majoritate zdrobitoare. I-am spus, pe urmă, Uniunea Mondială a Românilor pentru că mi-am dat seama că au venit români din toată lumea. Dacă veneau numai din cîteva ţări, n-aveam cum să-i spunem „mondială“.

Cine a dat banii?

Au fost şi alţii care au făcut contribuţii, dar grosul l-am dat eu. Toţi cei care au venit la Geneva au venit îr

“pe cont propriu. Nimeni n-a fost finanţat. Ceauşescu şi-a dat seama că este o acţiune care poate să fie periculoasă pentru el şi l-a trimis pe ambasadorul lui de la Berna, Datcu, să ne monitorizeze. Avea o maşină în faţa Universităţii, unde am ţinut congresul, la Geneva. Eram fotografiaţi, în fine... Eu îmi luasem măsurile de precauţie, am vorbit atît la guvernul federal, cît şi la guvernul cantonului Geneva şi mi s-a spus: „Da, puteţi să faceţi ce vreţi, dar nu în stradă şi nu lăsaţi pe nimeni să intre care nu are în avans o invitaţie“. În felul ăsta, totul a decurs foarte bine şi a fost foarte corect,

Ce a făcut concret UMRL?

Cînd a venit Ceauşescu în străinătate, am făcut totdeauna demonstraţii sincronizate, în aşa fel încât, ori că a ieşit la Melbourne, ori că a ieşit la New York, ori că a ieşit la Londra sau la Paris, a dat rezultate. Pe urmă au început protestele în ce priveşte dărimarea Bucureştiului. Şi cînd a început valul de refugiaţi în Ungaria, noi am aranjat să trimitem pături, să ne ocupăm să aibă de mîncare. De exemplu, au ajuns să fie vreo sută patruzeci şi ceva de români în Danemarca şi voiau să-i expulzeze. Am luat avionul imediat, m-am dus acolo, am făcut o conferinţă de presă, am explicat că nu sînt refugiaţi economici, că sînt refugiaţi politici, membri ai organizaţiei noastre, UMRL (toţi, bineînţeles, se înscriseseră), şi i-am salvat: au rămas pe loc. Deci acţiuni directe. Totul a mers perfect cu UMRL pînă m-am întors în ţară. Am intrat în vîrtejul politic şi am fost propulsat să candidez la preşedinţie. După aceea a fost o

dorinţă a Puterii să micşoreze prestigiul acestei organizaţii şi atunci l-a încurajat pe Novacovici. El a anunţat fără ştirea mea — prin ziarul pe care eu îl finanţam — că l-am numit preşedinte interimar al UMRL. Am zis: „Nu-i adevărat!“, dar am căutat să aplanez lucrurile; i-am spus: „Uite, aşteaptă pînă la congresul viitor, eu nu mai candidez, să te voteze“. Foarte bine. La congresul următor am fost avertizat la timp că el manevrează lucrurile, dar eram prea ocupat şi am căzut victimă. Cu alte cuvinte, a creat o disidenţă.

Şi așa s-a scindat UMRL?

S-a scindat, dar, după cum îmi dau seama, UMRL, care a continuat după ce am avut congresul acela în Bucureşti, funcţionează foarte bine, are o mulţime de filiale în România, care sînt toate parte în Convenţia Democratică. Nu ştiu ce se mai întîmplă cu celălalt UMRL, al lui Novacovici.

Cind v-aţi reinscris în PNȚ?

Cînd m-am întors în ţară, în 1990, imediat mi-am făcut cererea de înscriere în partid.

Care este motivaţia candidaturii dumneavoastră la președinția PNŢCD?

Motivația mea este foarte simplă: am fost în vara trecută prin ţară şi mi s-a spus peste tot că ar fi cazul să candidez. Socotesc că este o datorie a mea să o fac, pentru că doresc să servesc partidul. Cred că aduc anumite avantaje în ceea ce priveşte organizarea, activitatea politică, relaţiile şi prezenţa noastră în Occident. E vorba de o echipă, nu de o adversitate sau de o concurenţă cu d-l Diaconescu. El are toate meritele, toate calităţile ca să fie preşedinte, iar dacă este ales, eu sînt încîntat să-l servesc în orice capacitate. Dar este vorba şi despre un exerciţiu democratic care să dea posibilitatea alegerii. Nu sîntem într-un regim totalitar, nici în democraţiile occidentale, nu este un singur candidat, aclamat cu aplauze, cu strigăte. În America, ştiţi foarte bine, durează aproape un an de zile pînă cînd se decide care este omul. În Anglia la fel, în Franţa la fel, în toate părţile unde funcţionează democraţia. Eu, cum spun, m-am întors în România ca să servesc şi cred că aş putea să dau mai mult, dacă mi se dă posibilitatea. Evident, am considerat acest lucru cu multă grijă, nu e o decizie pe care am luat-o peste noapte, iar acum rămîne ca partidul să decidă.

Publicăm mai jos lista

librăriilor din ţară în care

găsiţi în fiecare săptămînă

revista „22*

* Arad — C&M Anticariat, Str. Lucian Blaga nr. 2-4, tel.

* Bacău — Librăria Humanitas, Str. N. Bălcescu nr. 12, tel.

|* Braşov — Bibliopola (în incinta

Nu credeți că președinția dumneavoastră ar însemna altă așezare a partidului — mai aproape de PDSR?

Nu. În ceea ce priveşte posibilitatea unei colaborări cu PDSR, eu o văd chiar cu mai multă circumspecţie decît o vede Diaconescu. Pentru că, dacă ar fi cazul să putem forma un guvern în coaliţie cu alţii, în primul rînd ar fi vorba de o coaliţie cu celelalte formaţiuni politice din cadrul Convenţiei Democratice. Apoi, lărgind cercul, cu celelalte partide din Opoziţie; în fine, şi cu cele care astăzi sînt în cercul guvernamental, dar nu cu extremiştii şi nu cu PDSR în întregime, ci cu părţi ale PDSR, pe baza unui program comun. Aşa văd eu posibilitatea unei coaliţii cu forţele care sînt astăzi în cercul guvernamental, nu ca o colaborare directă cu PDSR. Forţele care formează guvernul astăzi sînt toate de sorginte nomenclaturistă, fără excepţie. În ceea ce priveşte procentajul de aprobare pe care-l găsesc în electorat, totalitatea forţelor din opoziţie este în creştere, Eu cred că tehnicienii vor putea fi luaţi şi din sînul celor care astăzi funcţionează, sub conducerea coaliţiei guvernamentale actuale, sub egida PDSR. Deci experţii vor funcţiona şi vor servi indiferent care guvern, dacă li se dă ocazia. Bineînţeles, vor fi selectaţi şi vor fi triaţi în aşa fel, încît să nu fie continuatorii exclusivismului de care au dat dovadă în diversele compartimente ale administraţiei, atît locale cît şi centrale, cînd nu se dă voie să ocupe un post important dacă nu eşti membru al PDSR.

O ultimă întrebare: dacă ați obține postul de președinte al PNŢCD, ați mai susține protocolul Convenţiei și candidatul acesteia la președinție?

Depinde de decizia partidului. N-o să iau eu decizia. Fiind democrat, trebuie să te supui deciziei, oricare ar fi opinia ta personală. Cum am acceptat decizia pe care au luat-o colegii mei parlamentari pentru a-l susţine pe Emil Constantinescu, voi continua să spun că ceea ce este important este ca să cîştigăm preşedinţia, pentru a transforma ţara. Chiar dacă s-ar obţine majoritate în Parlament, prin coalizarea tuturor forţelor, va fi foarte greu să aducem reformele necesare sub preşedinţia lui Ion Iliescu. Dar dacă acesta este drumul pe care îl luăm, eu îl accept.

Agenţiei Teatrale), Str. Republicii

nr. 4, tel. 068/14.41.38

* Piatra-Neamţ — Librăria Humanitas (în incinta Galeriilor de Artă „Lascăr Vorel“), Str. Ştefan cel Mare, tel. 033/21.20.15

* Sibiu — Librăria Humanitas, N. Bălcescu nr. 16, tel. 069/21.14.34

* Tîrgu-Mureş — Librăria

Humanitas-Palas, Piaţa

Trandafirilor nr. 57, tel.

JE ȘERBĂNESCU

xistă prea puţini au prea mulţi bani?

e sărbători, foarte mulţi salariaţi, osebi bugetari, nu şi-au putut încaepturile băneşti. Motivul: lipsa de erar din bănci. Imediat şi fără eziincriminată, de către politicieni şi de unii factori guvernamentali, a anca Naţională, pentru că nu ar ărit destui bani. Problemele de ale numerarului în România au icute uitate. ultimul timp, tot mai mulţi i economici — inclusiv dintre cei — au apelat pe o scară extinsă la e directe în numerar, găsind în ea propriilor conturi din bănci o ă nu numai de a evita încurcătun blocajul financiar, ci şi de a se ge obligaţiilor băneşti către stat, ît băncile sînt constrînse prin i reţină cu prioritate din conturi1ţilor economici sumele datorate

ştia bugetului de stat. Ocolirea iată bancar „defluidizează“ cirmonetare şi sporeşte artificial

de numerar. Şi aşa în Roin cauza sistemului bancar

Totul este însă ca sporirea masei monetare să nu fie ea însăşi factorul de generare a inflaţiei. Fapt ce intervine cînd masa monetară este sporită peste măsură.

Se poate înţelege lesne că elimina- ”

rea emisiunilor monetare pentru finanţarea unor cheltuieli fără acoperire economică este un factor indispensabil al echilibrului economic şi un prealabil obligatoriu în lupta împotriva inflaţiei. Şi că restrîngerea creşterii masei monetare constituie o piesă esenţială a oricărei politici vizînd combaterea inflaţiei. După scăparea de sub control a preţurilor şi a cursului valutar în 1993, reuşitele obţinute în 1994, pe mîna rețetarului prescris de FMI, în temperarea inflaţiei şi stabilizarea cursului leului, au fost indisolubil legate de politica restrictivă promovată pe plan monetar. Respectiv, pe de o parte de majorarea drastică a dobînzilor, care a scumpit şi a restrîns creditul, iar pe de altă parte

me PE ea to Pb CE RER mei PE. DURI pa

e Săptăm!ș

MARŢI 9 IAN.

* Clinton recomandă clauza pentru România

Preşedintele Statelor Unite, Bill Clinton, a recomandat Congresului american renunțarea la derogarea anuală de la amendamentul Jackson-Vanik, care condiționează acordarea clauzei națiunii celei mai favorizate pentru România, constatînd că ţara noastră „respectă standardele în ceea ce privește politica de emigrare “. Guvernul de la Bucureşti a avizat, pe de altă parte, înființarea Consiliului interdepartamental pentru relaţiile româno-americane.

* Ion Raţiu și-a depus candidatura la preşedinţia PNTCD

Ion Raţiu, vicepreședinte PNŢCD, şi-a depus candidatura la funcția de preşedinte al partidului și la cea de membru în Biroul de Conducere, Coordonare și Control. Pînă acum, nici un alt membru PNŢCD în afara lui lon Raţiu şi a lui Ion Diaconescu. nu și-a depus candidatura pentru cea mai înaltă funcţie în partid, lucru care va fi hotărît la Congresul PNȚCD din 19-21 ianuarie.

* USD a declanșat campania electorală

Uniunea Social-Democrată (PD și PSDR) și-a lansat manifestul electoral, „Apel către țară“, precum și sigla — două mâini care ţin un trandafir —, anunţind începerea campaniei electorale.

* PDSR rămine deschis dialogului

„PDSR nu exclude o alianță cu PNŢCD în Parlamentul viitor, fiind deschis tuturor nrnnunoerilnr* a Aecrlarat nrecedintele nar-

„s*ulitică e 7) TA

ritate, ci doar a fost informat. „I-am spus că este matur, că este dreptul dinsului să procedeze așa“, a declarat Iliescu. Şeful statului a arătat că nu are intenţia să-l destituie pe directorul SRI. Pe de altă parte, PL '93, printr-o scrisoare deschisă, a cerut preşedintelui tocmai demiterea lui Virgil Măgureanu.

* Alternativa 2000 s-a scindat

Mişcare civică ce reuneşte numeroși intelectuali de marcă, Alternativa 2000 este acum scindată datorită divergenţelor asupra oportunității transformării acesteia în partid. Un grup de iniţiativă (Victor Rebengiuc, Laurenţiu Ulici, Varujan Vosganian etc.) a hotărît înființarea Partidului „Alternativa României“.

SIMBATA 13 IAN.

* Scrisoare deschisă a episcopului 'Tokâs către Ion Iliescu

Preşedintele de onoare al UDMR, Tok6s Lâszl6, a adresat o scrisoare deschisă președintelui Ion Iliescu în care solicită adoptarea unui contract de reconciliere și parteneriat între minoritatea maghiară şi majoritatea română. Tk6s apreciază că nerezolvarea minorității maghiare e singurul impediment în calea reconcilierii româno-ungare, deoarece problema frontierelor a fost deja rezolvată în cadrul negocierilor pentru Tratatul de bază.

* PUNR a dezbătut strategia electorală a partidului

Biroul Executiv Central (BEC) al PUNR a stabilit ca partidul să manifeste o

Congresul al IV-lea al PNICD

Ţărăniştii își împart masa succesorală a lui Corneliu Gopos

membri ai Delegatiei Permanente. Din cei | ile de vicepreşedinți din BCCC un număr

Mircea Ciumara şi senatorul Valentin | ă din audienţă, aceştia fiind supuşi în repetate. rânduri unor critici, în partid. Printre marii absenti de la alegeri se ajlă senatorii Constantin Ticu Dumitrescu, loan Bărbuş' şi Gheorghe Cătuneanu. cărora li, s-au respins candidaturile, nefiind membri ai Delegaliei Permanente. Dintre ei senatorul Ticu Dumitrescu a anunţat că va contesta

Astăzi, Congresul PNŢCD care are loc la Teairul Naţional din Bucureşti va alege prin vot secret noul preşedinte al partidului. Favoritul este actualul lider, Ion Diaconescu (79 de ani), care asigură interimatul de la moartea lui Corneliu Coposu, avându-l drepi contracandidat pe deputatul Ion Raţiu (79 de ani), vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, fost candidat la prezidentialele din 1990.

Ion Diaconescu se bucură de sprijin din partea stalJ-ului și a delegaților din teritoriu reprezentând un garant al mentinerii liniei politice traditionale a PNŢCD. Ion Raţiu este lipsit insă de audienţă in rândul majorităţii celor 757 de delegaţi prezenţi la Congres, fiind considerat un lider de opinie uşor excentric.

Cei 757 de membri ai Congresului se întrunesc exclusiv pentru votarea preşedintelui. Celelalte funcţii de conducere - prim-vicepreşedintele, secretarul

general (nominalizați de proaspătul lider), Biroul de Conducere, Coordonare şi Control (6 vicepreşedinţi şi 8 membri supleanţi) şi Comitetul de Conducere (40 de membri) vor fi aleşi de Delegaţia Permanentă (318 membri). Congresul va trebui să aprobe modificări statutare - lărgirea BCCC la opt vicepreşedinţi şi 10 supleanti.

Favoriţii pentru funcţia cheie - secretar general - cu rol major în organizarea partidului sunt Radu Vasile (53 de ani), senator şi purtător de cuvânt al partidului, şi Gavril Dejeu (64 de ani), deputat. Pentru prim-vicepreşedinţie, numele cel mai des menţionate sunt Gabriel Țepelea (80 de ani), fost deținut politic, deputat şi academician, şi Neculai Ionescu Galbeni (70 de ani), deputat. lon Diaconescu nu

a precizat însă până ieri la amiază care sunt opțiunile sale.

Vicepreşedinţii vor fi desemnati dintre cele 57 de candidaturi depuse. Pentru

plin congres.

membri supleanţi s-au înregistrat 72 de candidaturi, iar pentru Comitetul de

13 decenii de istorie - povară sau imbold ?

Se poate spune fără teama de a greşi că, prin precursorii săi, PNŢCD este cea mai veche formaţiune politică din România, organizată potrivit criteriilor proprii unui partid. În februarie şi martie 1869 românii din Banat şi Transilvania, întruniţi în reuniuni separate la Timişoara şi Miercurea Sibiului, au pus bazele a două partide menite să le apere interesele în faţa măsurilor de deznaționalizare ridicate de Budapesta la rangul de politică de stat.

„Cele 2 formatiuni au fuzionat la congresul din mai 1881 sub denumirea de Partidul Naţional al Românilor din Transilvania. Condus de oameni de mare autoritate politică şi probitate morală - George Barițiu, Vicenţiu Babeş, Ioan Raţiu,

:orge Pop de Băseşti, Iuliu a pu i

Transilvania, între care mişcarea memorandistă ocupă un loc de primă mărime. În toamna lui 1918, partidul a fost iniţiatorul şi conducătorul acţiunii de organizare a Transilvaniei ca țară românească şi de unire a acesteia cu tara-mamă; ideal înfăptuit la Alba Iulia la 1 decembrie 1918. După unire, PNR s-a aflat în opoziţie politică faţă de guvernele Averescu şi Brătianu, refuzând să participe la festivitățile încoronării de la Alba Iulia şi votand împotriva Constituţiei din

1923. PNR a fuzionat în

octombrie 1926 cu Partidul Țărănesc, fondat şi condus de Ion Mihalache, noua formaţiune, PNȚ, devenind practic a doua forţă politică

interbelică - 77,76% din sufragiile alegătorilor. Cele circa 1.400 de zile în care s-a aflat la cârma ţării în perioada noiembrie 1928 - noiembrie 1933 (în perioada aprilie 1931 - mai 1932 la guvernare s-a aflat un cabinet prezidat de Nicolae Iorga) au coincis cu perioada de recesiune economică mondială, cu grele repercusiuni asupra societăţii româneşti. În consecinţă, guvernările național-ţărăniste au fost obligate la o serie de măsuri nepopulare, ceea ce a acutizat conflictele sociale, soldate în Valea Jiului (august 1929) sau la Bucureşti (februarie 1933) cu represiuni armate, cu morti şi răniți. Evenimentul politic nodal al acestei perioade a fost revenirea lui

„Carol al II-lea pe tronul

României, restaurarea fiind bilă şi datorită aului lui

Conducere - 147. Toţi cei înscrişi sunt 36 de parlamentari candidaţi la Juncti de 23 provin din judete. Deputatul Gabrielescu şi-au pierdut îns

Forurile de conducere imediat următoare preşedintiei vor Ji alese sâmbătă, în | a doua zi a congresului. i

invalidarea candidaturii în.

Oana IURAȘCU |

opoziție faţă de lunga guvernare liberală tătărăsciană (1934-1937), pentru înlăturarea căreia în decembrie 1937 PNȚ a încheiat acorduri de neagresiune electorală cu forţe de opoziţie, inclusiv cu Garda de Fier. PNȚ s-a aflat în opoziţie cu dictatura regală, în cursul căreia a şi fost. dizolvat de altfel (30 martie 1938), alături de alte formaţiuni politice. A văzut în generalul lon Antonescu

o soluţie a grelei situaţii

sociale, - politice şi militare din vara-toamna lui 1940. dar a fost împotriva conlinuării războiului antisovietic. dincolo de Nistru,

cerând şefului statului să î

aducă în ţară oştirea

românească spre a o păstra inevitabila con- .

pentru

frâiele guvernării a d principala forţă a lupte împotriva sovietizării consecinţă asupra sa s concentrat furia noil autorităţi prostaliniste, A fi „scos în afara legii“, în

aruncaţi în temnițe. mulţi dintre ei, în fn Iuliu Maniu şi lon M şi-au aflat sfârşitul

După decembrie PNȚ (devenit ma PNŢCD) a fost 7

fruntare cerută de anularea -

dictatului fascist de la Viena

pă ce

„PNȚ s-a numărat printre fi tizanii actului de la 23

Senatorul Viorel Sălăgean a demisionat din PUN

leri, la Satu Mare, senatorul Viorel Salagean, membru al Consiliului National și al Biroului Executiv Central al PUNR, vicepreședinte al Biroului Executiv Judetean Satu Mare, şi-a anunțat demisia din toate funcţiile deținute în partid. EI a renunţat și la calitatea de membru al acestei formaţiuni politice, Demisia survine după o lungă şedinţă a conducerii filialei județene în care... !s-a:-cerut senatorului să renunțe la decizia sa.

Conflictul dintre Viorel Sălăgean şi cuplul Funar-Gavra, izbucnit de mai multă vreme, a avut momentul de puseu imediat după Convenţia Naţională a PUNR de anul trecut. Atunci, printr-o scrisoare deschisă, el îl acuza pe Funar de încălcarea Statutului partidului şi de orientarea activităţii lui într-o direcţie periculoasă, dacă nu chiar sinucigaşă. Drept represalii, conducerea PUNR i-a retras sprijinul politic si a recomandat subiilialei din Satu Mare să-l excludă din partid.

leri, printr-o amplă declaraţie politică, Viorel Sălăgean îşi explică gestul -demisionar. El arată că intrarea sa în “PUNR a fost dictată de convingerea că astfel va contribui, împreună cu liderii de atunci ai PUNR, la promovarea unui

spirit nou în viața politică românească, dominat de moderație, pragmatism. şi deschidere europeană. „N-a fost să fie aşa - continuă senatorul - pentru că la scurt timp după încheierea campaniei electorale, cuplul Gheorghe Funar-lon Gavra, sprijiniți de câţiva inflăcăraţi

Demisionarul acuză cuplul Funar-Gavra „de instaurarea unei dictaturi bicefale care a adus grave prejudicii partidului şi țării

suporteri gălăgioşi, i-au înlăturat sau marginalizat, rând pe rând, pe toti cei care aveau curajul să exprime şi alte puncte de vedere, în alara celor dominant naţionaliste stupide, puerile şi periculoase pe care le impun ei cu detaşare. iresponsabilă. S-a ajuns la instaurarea unei dictaturi bicefale Funar-Gavra care a adus, rând pe rând, prejudicii extrem de grave imaginii partidului şi, nu de puţine ori, şi ţării.

Aşa se explică starea de dezagregare în care a ajuns PUNR la ora actuală în

fata electoratului, cele mai optimiste sondaje de opinie creditându-l cu o popularitate de 3-4%, iar pe Gh. Funar cu 1-2%. Strania şi caricaturala figură mesianică împrumutată de un bufon ca Gh. Funar, care flutură mereu steagul negru al „pricolului maghiar“, cerşind poporului înțelegere -şi încredere spre a-l salva el, „mântuitorul“, de acest pericol, dublată penibil de figura jalnică şi rudimentară a lui lon Gavra, un psihopat întâmplat în politică, nu au făcut decât să inducă o 'catastrofală imagine a partidului în rândul electoratului, care în mod firesc confundă PUNR cu cei doi lideri aventurieri.

(...) S-a ajuns în PUNR la o adevărată conspirație a ciolanagiilor şi a lichelelor care promovează interesul meschin feroce în dauna interesului de partid sau a interesului naţional.(...)

Cred că la ora actuală PUNR este partidul cu cea mai rudimentară

dictatură din câte pot fi imaginate, este

partidul în care se deschid larg uşile afirmării sfertodocţilor, impostorilor clovnilor de tipul Funar-Gavra. ” Viorel Sălăgean critică apoi grup Funar-Gavra pentru haosul organiza instaurat în partid, pentru intrarea prin şantaj politic la guvernare“, pentr „implicarea periculoasă a unor lide PUNR în jocurile de întrajutor. «Caritas» şi pentru „exacerbarea naţio nalism-şovinismului“. În finalul decla rației, senatorul anunţă că în zielt ie etil sl OTU

Congresul PNŢCD şi-a votat noul preşedinte

Diaconescu - Raţiu: 539 la 151

Umbra lui Corneliu Coposu acoperă zâzania din partid

A! patrulea Congres PNŢCD care.se desfăşoară începânti de ieri, până duminică lă Teatrul Naţional din Capitală este prima intrunire de anvergură. a PNȚCD după moartea liderului Corneliu' Coposu şi ultima înaintea aprapiatelor alegeri.

in deschiderea lucrărilor a fost proiectat un clip, ca. scurt remember al defunctului preşedinte. Apoi majoritatea luărilor

de cuvânt, speech-urile invitaţilor de „onoare, președintele. cel al' PNL, Mircea

CDR, „Emil . Constantinescu, Ionescu-Quintus, au omagiat perşonalitatea celui dispărut. (Spre amiază, de altfel, în pauza lucrărilor avea să fie dezvelit bustul lui Corneliu Coposu, operă a. sculptorului Miescu-Călineşti din faţa sediului central al CDR).

Principala miză a zilei întâi a Congresului a fost scrutinul

pentru șefia partidului, programată în a doua parte'a zilei și pentru câre erau înscrişi deputaţii lon Diaconescu şi. lon Raţiu. Aşa-zisele , grupări interne s-au polarizat inevitabil către aceste două opțiuni.

Ion Diaconescu, fiind candidatul aripii tradiţionale, iar lon. Raţiu, susţinut de membrii mai tineri ai partidului, printre care un fost lider de opinie, deputatul loan Mureşan. În ciuda avantajului net al lui Ion Diaconescu, preferat pentru

sobrietatea discursului şi a. poziției politice volubilului şi...

occidentalului lon Raţiu, unul din seniorii partidului aprecia că scorul dintre aceștia doiurma să fie foarte strâns.

DI. Ulm Spineanu prefigura: o alegere, echilibrată, date Și

fiind opţiunile teritoriului după calculele d- sale, 90 de judeţe. pronunțându-se neoficial pentru lon Diaconesou şi doar 4 pentru lon Raţiu.

Sala Mare a Teatrului Naţional a fost clnă. Pe lângă cei.

757 de delegaţi la Congres au fost prezenți. membri: ai

Corpului Diplomatic, invitaţi din partea partidelor politice. Contrar așteptărilor prima parte a lucrărilor Congresului

PNȚCD din ziua întâi, 19 ianuarie, s-a desfăşurat într-o

atmosferă sobră, lipsind ieşirile spectaculoase la scenă. În

intervenţia sa din cursul dimineţii senatorul Constantin Ticu '

Dumitrescu a transmis Congresului salutul Asociației Foștilor Deținuți Politici, îndemnând pe cei prezenți „să renunte la încrâricenări şi resentimente... pentru'a alege o conducere demnă de Corneliu Coposu“. Senatorul-a tenunțat să-și

citească actul de “contestaţie la decizia invalidării

cândidatuții sale pentru un post în staff preferând s-o depună la partid spre rezolvăre. Senatorul Gheorghe Cătuneanu, aflat într-o situație Asemănător, a procedat la fel renunțând

la contestaţie.

„În prezentarea” raportului său, lon. Diaconescu a întărit! ceea ce toți reprezentânţii partidelor din opoziție, prezenți, la lucrările, Cangresului, au afirmat; PNŢCD este cel mai,

puternic. partid din Gonvenţie şi de la el,se asteaptă realizatea unei schimbări în România, schimbare ce n-ar putea avea loc, în viziunea vorbitorilor, decât. sub conducerea PNŢCD. „Da, vrem puterea! Trebuie să părăsim ideea că nu putem Şi trebuie să alegem 0 conducere a

partidului care să fie capabilă să eficientizeze lupta pentru. : câştigarea alegerilor“, afirma Radu Vasile în intervenţia sa. Raportul politic, prezentat de lon Diaconescu a vorbit

despre existența, ; cu certitudine, a cel puţin 150 de mii de membri activi ai Partidului şi. că dezideratul partidului a fost,

în toată această pețioadă, constituirea. măcar a unui "nucleu.

PNŢCD, dăcă nu chiar o organizație, în fiecare comună sau

mic orăşel din România, ca singur mijloc eficient de depăşire a ptagului atins la localele din '92 şi, generalele din 92, : „unde FSN: ŞI, respectiv, FDSN. au, câștigat, pe. mâna i

- comunelor Și â micilor orâşele,

„La ora 20,30 fost comunicat rezuitatul votului. Din dak 708 exprimate, 13. voturi au fost anulate., Dintre delegaţii . prezenți la congres,.589 l-au creditat, Cu încrederea lor pe.

lon Diaconestu, ip lon Raţiu pronunțându-se doar 151 de membh. ps ME E r ug | i) sa : Oana TURAȘCU

pe. LI RU

| a A An 4

lon Diaconescu S-a născut in familia unui preot, pe 25 august 1917, în Botești-Argeş. La absolvirea studiilor liceale („Mihai Viteazu“ din Bucureşti) s-a înscris in Organizația de Tineret a PNȚ (1936). După ce a devenit diplomat al. Institutului Politehnic Bucureşti şi s-a angajat ca inginer „în Ministerul Economiei Naţionale, lon Diaconescu a fost “| eooplat şi în Biroul de Conducere a tineretului PNȚ. Toată :] această carieră promițătoare a'fost curmată în 1947 de: -oâtre regimul comunist care l-a aruncat în închisoare până /.În'1964, „Această întrerupere intervenită la vârsta optimă "pentru creaţie mi-a ratat definitiv viața“ - spune lon “Diaconescu. Totuşi, în 1989 revine cu vitalitate în viata +pălitică. alături „de „vechii ţărănişti, este ales. că. |: prim-vicepreşedinte al PNȚCD şi rămâne mâna dreaptă. |. a lui Corneliu Coposu până la decesul acestuia. lon.. 3, Diaconescu a fost ales deputat şi în 1990 şi in 1992.

Ste căsă Oțit inu are copii. UA E | e 3 Și Foto: V. TANASOFF

N ti

Congresul PNŢCD a optat pentru întinerirea partidului

O Ion Diaconescu - garanția continuității E Tineri parlamentari aleşi în conducere

„E o mare cinste să urc la conducerea partidului în fruntea Cărula au fost un lullu Maniu şi un lon Mihalache. Nu l-aţi votat pe omul lon Diaconescu, ci aţi votat pentru unitatea și continultatea politicii partidului“, a afirmat de la tribuna congresului noul preşedinte al PNŢCD, Imediat după desemnarea sa în funcţie. Alegerea preşedintelui partidului a fost marea miză a Congresului al IV-lea al PNŢCD, desfăşurat timp de tre! zile în Sala Mare a Teatrului Naţional din Capitală, congres la care au participat 757 de delegaţi. Lăsând la o parte

modestia domniei sale, credibilitatea şi consecvența lui lon Diaconescu au fost atuurile ce l-au impus detaşat în faţă lui lon Raţiu. Cel din urmă a ştiut să piardă cu eleganță. Salutând victoria lui lon Diaconescu, contracandidatul său a amintit serviciile pe care le-a adus partidului, viața sa impecabilă, anii de detenţie şi i-a urat să transforme partidul într-un instrument de captare a puterii.

Prezenţa celor 757 de delegaţi a fost necesară doar pentru

alegerea preşedintelui. Restul funcţiilor ierarhice din partid - *

organe de decizie politică şi executive: Biroul de Coordonare, Conducere şi Control (11 membri), membrii supleanţi ai BCCC (10 persoane), Comitetul de Coordonare (40 de membri) - au fost desemnate prin votul Delegației Permanente. Două posturi-cheie, incluse în BCCC - prim-vicepreşedinţia şi Secretariatul General - au fost adjudecate imediat după scrutinul prezidențial de vineri, în a doua zi a Congresului. În actuala sa structură, BCCC este format din: preşedinte, prim-vicepreşedinte, secretar general şi 8 vicepreşedinţi.

Gabriel Ţepelea şi Radu Vasile -

oamenii preşedintelui

Statutul PNŢCD, ale cărui prevederi, în legătură cu organizarea în trepte a ierarhiei, au fost contestate anul trecut la Delegaţia Permanentă de la Alba Iulia, a fost modificat la Congres. S-a aprobat lărgirea BCCC cu două posturi de vicepreşedinte şi a numărului membrilor supleanți cu încă două posturi. lon Diaconescu motiva mărirea staffului prin şansa dată mai multor lideri ai partidului de a participa la decizie. Alte SAE ca per d pl atrroat, nete Că pet

disponibilizarea unor posturi s-a dorit satisfacerea unor orgolii şi detensionarea relaţiilor de la vârf. Negocieri intense între Îderii de opinie din partid privind ocuparea posturilor de vicepreşedinte şi a celor de membri supleanți au dominat primele două zile ale Congresului. Oarecum ferite de jocurile de culise .au fost nominalizările pentru prim-vicepreşedinţie şi secretariat general, atribuţie care, prin statut, revine exclusiv preşedintelui ales. Ion Diaconescu a propus patru nume Congresului: deputaţii Nicolae lIonescu-Galbeni şi Gabriel "Ţepelea pentru postul de primxicepreşedinte şi senatorul Radu Vasile şi deputatul

preoteasă Pad 01701071:

leri afost augurat Bulevardul, Corneliu Coposu“ în inima Bucureştiului,

- “lângă magazinul Unirea

Gavril Dejeu pentru postul de secretar general. Congresul a decis ca tandemul cel mai apropiat preşedintelui să fie primxicepreşedintele Gabriel Țepelea (222 voturi) şi secretarul general Radu Vasile (210 voturi). Proaspătul prim-vicepreşedinte, în vârstă de 80 de ani, este membru PNŢCD din 1933, fost deţinut politic, doctor în litere şi filozofie, deputat. Radu Vasile, 54 de ani, profesor universitar, este vicepreşedinte al Senatului României.

Gruparea Ciumara domină BCCC

Dacă preşedintele nou ales şi-a asigurat

“un control parţial în staff prin impunerea a

doi colaboratori fideli, altfel stau lucrurile în BCCC, eşalonul doi al conducerii. Cele opt posturi de vicepreşedinte au fost ţinta a numeroase discuţii şi înțelegeri purtate între liderii de opinie şi reprezentanţii din teritoriu. Vineri, gruparea cu cele mai mari şanse părea să fie cea a senatorului Matei Boilă şi a deputatului Vasile Lupu. Principalul curent contracandidat era reprezentat de

„susținătorii deputatului Mircea Ciumara. Al

treilea curent, mult mai lipsit de influență, era al deputatului Ion Raţiu. Lista vicepre şedinților aleşi de Congres a constituit o surpriză pentru cei care au considerat în dizgrație gruparea Mircea Ciumara - Răzvan Dobrescu. Chiar dacă printre cei 8 se numără deputatul Ion Raţiu şi Ulm

Spineanu, detaşaţi de influențele majore din .

partid, deputaţii Ionescu Galbeni și Remus Opriş, apropiații actualului preşedinte, gruparea lui Mircea Ciumara este cel mai bine reprezentată. Pe lângă acesta sunt

actualii vicepreşedinţi, deputaţii Sorin „Lepşa şi Mircea Popa-Zlatna. Din tabăra

adversă a acestuia s-a calificat pentru

vicepeşătliaie deputatul Vasile Lupu, să

Cobguiraţia BCCC a fost apreciată însă,

în partid, drept echilibrată, mai ales fiind repetată în componenţa biroului supleanților. Cei 10 supleanţi sunt: Gavril Dunca, Şerban Săndulescu, Constantin Dudu Ionescu, Răzvan Dobrescu, lon Andrei Gherasim, Matei Boilă, Vlad Roşca, loan Mureşan şi Mircea Munteanu. O surpriză a constituit-o alegerea deputatului Ioan Mureşan, contestat în partid de-a lungul anului trecut.

Vot indirect pentru

Emil Constantinescu

În afara adoptării programului politic şi a unei rezoluții finale privind strategia politică viitoare a partidului, Congresul nu a fost preocupat de dezbateri tactice, principala lui misiune fiind alegerea unei noi conduceri care să asigure câştigarea alegerilor. Desemnarea lui Ion Diaconescu drept noul lider al PNŢCD corespunde principiilor trasate de Corneliu Coposu: participarea PNŢCD la alegeri în cadrul Convenţiei Democratice şi sprijin necondiționat la Preşedinţia Republicii pentru Emil Constantinescu. O anumită ameninţare la adresa prezidenţiabilului CDR ar putea-o constitui neîncrederea ştiută a actualului secretar general în şansele de succes ale lui Emil Constantinescu.

Ascensiunea unor tineri din frontul secund la conducerea PNŢCD alături de seniori poate însemna, pentru ţărănişti, începutul unei noi perioade: predarea ştafetei. De notat că senatorul Constantin Ticu Dumitrescu nu a reuşit să obţină un post în conducere,

„în ciuda contestaţiei. Partidul s-a delimitat

de. duplicitarul Valentin Gabrielescu, ce

„ fusese contestat pentru poziţia labilă. din

timpul cercetărilor Comisiei Decembrie '89, exeluzându-l de la. calculele au posturile

di silibepţia din sala mare a Cercului Militar, oferită de PNŢCD reprezenjpaiilor săi din toate zonele ţării şi toate generaţiile la încheierea celui de-al doilea congres, transmitea celui „prezent un sentiment colectiv al mulţumiri de sine. Lume la fel de , dar mai diversă ca la întrunirea PDSR, de acum două luni (care a ținut să impresioneze prin desfășurarea de forţă), blitz-uri şi camere de filmat migrînd prin înghesuială după proaspeţii aleşi, după cîştigători şi perdanţi, ziarişti cu reportofoanele întinse printre pahare, delegaţi fotografiindu-se împreună cu deputaţii lor, foşti colegi de celulă alături de viitori colegi de campanie electorală, grupuri de tineri (foarte tineri) făcînd planuri aparte sau căutîndu-şi părinţii şi bunicii. (Într-o ţară care își devorează în permanenţă tradiţiile şi şi-a făcut un stereotip naţional dintr-o legendă în care ce zideşti ziua se dărîmă noaptea, PNPCD este una din rezervaţiile unde s-a păstrat, cu un efort demn de respect, continuitatea peste generaţii.) Din zumzetul popular al festivităţii, se putea deduce cu uşurinţă starea de spirit inedită pentru o formaţiune a Convenţiei: bucuria succesului momentan, întărită de certitudinea unei apropiate victorii electorale, implicînd accesul la guvernare. „ Adică o schimbare esenţială de enţă şi de condiţie socială. Să nu transformăm marea spere se pune în noi într-o dezaPartidul nostru a înfruni grele în aceşti ani, sediile t distruse, membrii de partid

iar ucişi, dar în viitor ne aşteaptă o obă încă şi mai grea: să preluăm rea ţării distrusă de actualii i“ etc. Aceste fraze şi altele nea auziseră deputaţii penesala mare a Teatrului Naţioîn permanenţă: partici-

itaţi (ambasadori, şefi de

partide parlamentare, în afară de

PDSR, PUNR, PSM, PRM, reprezen-

tanţi ai Uniunii Europene Creştin-Democrate, ai Partidului Conservator din Marea Britanie, ai partidelor înrudite din Germania, Italia, Ungaria, Serbia etc.). Cortina ridicată cu solemnitate dramatică pe 19 ianuarie (acordurile imnului naţional, rugăciunea „Tatăl nostru“, clipul cu Corneliu Coposu, dezvelirea unui bust al acestuia la sediul din strada Batiştei al Convenţiei, lansări de casete şi cărţi conţinînd dialoguri cu Corneliu Coposu etc.) cobora, acum, după trei zile de discursuri şi votări, peste o atmosferă de echilibrată voioşie, acoperind dezamăgirile, anxietăţile şi nemulțumirile.

lui parlament. Chiar dacă în partid au intrat în ultima vreme universitari, directori de institute de cercetări, rectori (în interviurile date, preşedintele Convenţiei, Emil Constantinescu, a ţinut să sublinieze acest fapt), nimeni nu pare doritor să pună voinţa individuală înaintea disciplinei de partid, imprimată, cum se poate vedea acum, destul de bine de „vechea gardă“: „Noi avem o disciplină de partid. Domnul Diaconescu era mai îndreptăţit decît mine pentru a fi preşedinte, a făcut mai mulţi ani de puşcărie, este şi mai interesat de politică“, răspundea prim-vicepreşedintele nou ales, Gabriel Tepelea, delegaților ardeleni, care veneau să îi reproşeze că

GABRIELA ADAMESTEANU

Victoria alternativei

Pentru că ele n-aveau cum să lipsească.

Alegerile lăsaseră în urmă destule frustrări individuale. Prin votarea amendamentului la articolul 176 din Statut, Biroul de Conducere, Coordonare şi Control are acum 8 vicepreşedinţi şi 10 membri supleanţi (în loc de 6 şi respectiv 8), dar posturile din conducere sînt totdeauna prea puţine în raport cu numărul doritorilor. Chiar lipsa de carismă pentru intelectuali a partidului (unul dintre motivele pentru care de cîţiva ani PNŢCD a fost sub-cotat, subapreciat în mass-media, în cercurile intelectuale şi mondene) l-a salvat, însă, şi continuă să-l salveze de scindare. Nici unul dintre nemulţumiţi nu are „spatele“ suficient de tare ca să poată pleca, împreună cu „fanii“ săi, într-o aventură individuală, menită să îi zdrobească după cîteva luni de pragul de 5% al viitoru-

nu se angajase în cursa pentru suceesiunea lui Corneliu Coposu, pentru ca Ardealul să rămînă mereu în frunte. (Tot prin tradiţie, orgoliile regionale au mai mult spaţiu de desfăşurare în PNŢCD decît în celelalte partide. Chiar în actuala listă a celor 8 vicepreşedinţi, ele motivează unele prezenţe. Larga cuprindere regională reaşază PNŢCD pe locul său de partid naţional, în locul uzurpat şi denaturat de PUNR, aflat, de la o vreme, într-o pierdere de viteză concludentă.)

Un prim nemulţumit putea fi Ion Raţiu, cel care pierduse competiţia pentru succesiunea lui Corneliu Coposu. Dar el a dat tonul gesturilor de eleganţă colegială, felicitîndu-şi concurentul victorios, Ion Diaconescu, şi sponsorizînd recepţia de la Cercul Militar. Pe aceeaşi linie a fair-play-ului, fusese urmat de Nicolae Ionescu-Galbeni, ce şi-a recomandat contracandidatul (pe

Gabriel Țepelea) ca mai îndreptăţit să ocupe postul de vicepreşedinte.

Aşa s-a făcut că la acest congres, aşteptat, conform zvonurilor, să pecetluiască spargerea partidului, bieţii ziarişti au îndurat lipsa scandalului, dezamăgiţi şi exasperaţi de multele votări şi de apelurile la unitatea partidului şi a Convenţiei (creaţia strategică a PNȚCD cu circa jumătate de an înainte de alegerile din 1992, cu şanse mari şi în actualele sondaje).

Este însă destul de puţin probabil ca asemenea gesturi de solidaritate colegială să se repete atunci cînd „vechea gardă“ va preda ştafeta generației medii, mult mai nerăbdătoare să se vadă la putere şi mult mai puţin individualizată faţă de colegii din celelalte partide. Cel puţin astfel sînt văzuţi cîţiva dintre cîştigătorii actualei runde electorale, de pildă Radu Vasile și Mircea Ciumara, ambii suspectaţi de o aripă mai tînără şi mai radicală a partidului de a fi promotorii grăbiţi ai compromisului cu PDSR. Agitaţia electorală din spaţiul congresului, cartelurile şi lobby-urile de pe holuri, discursurile electorale ori manifestele „contra“, pe care preşedintele Ion Diaconescu le-a dezavuat public, au dovedit interese individuale marcate, dar şi diferenţe ideologice şi opţiuni diferite pentru alianțele viitoare. Nu atît în cursa electorală, cît mai ales după victoria, scontată realist ca parţială, în alegerile din 1996.

Lunile următoare vor dovedi în ce măsură congresul a ales bine. Dacă această conducere va suplini, aşa cum pare acum, absenţa lui Corneliu Coposu printr-o decizie în mult mai mare măsură colectivă. Dacă noul secretar general al partidului, Radu Vasile, îşi va asuma cu adevărat sarcina grea de organizare a partidului în teritoriu, nu doar de a-l reprezenta pe ecranele televizoarelor, dînd uneori declaraţii.

(Continuare în pagina 3)

nou. Tare mult tre bucurat tovarăşul cu acestei ştiri! De und

buie să se, rici 4 Pricina la

e v- „A prpropuse asta, domnule Manolescu Veni il u v-aţi re- O dovadă a faptului că ai senatori putere sînt mai profesionişti d d aparţineţi din opoziţie o reprezintă şi te, e solidari- lor dintîi de a obţine garanţia Șite clanşarea pentru politica externă. În ai să contri- mult discutatului consens, Opauă ui nostru. fost atrasă într-o capcană: du loptă cu 0 vrea să fie prezentată po E ică dum- drept ostilă integrării europe 4 i încercat declare imediat sprijinul (atm aintit mai CDR putea să vină cu Un set d, au nevole bleme interne, de a căror Teza), g, dar că conform vederilor, opţiunilor ei ştige stu: condiționată sprijinirea pe pla einumai tern. Unii membri ai PDSR (vea erea că în natorul Timofte) susţin acum d; veţiavea tul român nu primeşte banii neg ctiv votul) — din partea organismelor internaj; ă pierdeţi — le tocmai datorită intervenţii. puneţi că oameni politici ai Opoziţiei. 1-a înţeles Dacă aş fi liderul unui parti, tineretul Jamentar, aş propune pentru ș nt Şi care. vor să mai obţină un mandat rie”. Veţi toarele criterii: un număr ci. e explica- mare de intervenţii în Parlama re le des- întilniri cu electoratul şi să fi ne iamental . toţi acești ani măcar o dată înt, nă atunci sat din jurul oraşului respectiv! ră azi la“ tau că aici se va da marea luptă) ter legio- PS. 1: Aş dori, stimată redac; jctivităţii - aflu cît mai multe lucruri despr - ltima pe-

ei (interviuri).

interviuri şi cu person!

senatori ai i t mărirea ii consi-

= ag toru să poată publica o peri. 0 nu cu. »%2 . Ar fi un stimul extraordint ezireă „5: N-aş vrea ca cineva i . E ina că aceste rînduri au fost sc t aşa de UN simpatizant al Puterii, Ele 19 „Oameni UNui om care a crezut în parti cantină . (orice încă din 1990, care 2 făcu! ii orga. PTOpagandă acestor. partide și!

rtidelor Pe Care le susțineau (atât cît s-4/

bat cam . - Put — prin discuţii purtate cu! vedea | jurul lui, prim juti P

rin lipirea unor af! decent . forale - în 1992) şi care uneori „Mal mănînce şi cîte a ehelfănt

gramul Alternativei 2000 şi o

PS. 2: Ar fi, cred, interes % ee ie „atunci nic „ră. Penţru ce Oare „merita“ el un

(chiar lideri lu

i „„.trebat destui n

s cîştigînd alegerile

intrase în puşcării. „ Şi-care, după 50 de ani, putea -

Victoria alternativei

(Urmare din pagina 1)

pripite. Dacă grupul Ciumara, puternic în BCCC, nu va încerca să îndepărteze partidul de linia Coposu. Dacă programele celor trei economişti din BCCC vor fi convingătoare. Etc. Oricum, rezerva de cadre a partidului este mult mai mare decît s-ar putea deduce din numele aflate pe listele vehiculate. Iar dacă PNŢCD s-a întinerit, el rămîne, ca şi rivalul său, PDSR, un partid de bărbaţi, nici un nume de femei nereuşind să se strecoare în structurile de decizie.

Acum exact 6 ani, la 29 ianuarie 1990, în peisajul insolit şi de fapt anacronic al camioanelor cu muncitori, scandînd lozinci ce aveau să se păstreze doar prin umorul lor involuntar („Nu ne vindem țara!“, „Noi muncim, nu gîn-

dim!“ etc.), bucureştenii, buimă-

„ciţi, aveau să vadă, printre alte „ materiale propagandistice purta-

te prin Piaţa Victoriei de o mulţi- „me isterizată, un coşciug în care era invitat să ia loc, cu formule de un grobianism desăvirşit, un ne-

pt care i nu-l auziseră pînă nici măcar la Europa Libe-

„ asemenea linşa magic? s-au în-.

stui nedumeriţi. Cei aflaţi la putere atunci,

inspiratorii contramanifestaţiei, „al nenumăratelor campanii de

resă, trecute şi viitoare (între ei, Ion Iliescu ori Silviu Brucan),

iau probabil despre cine! şi depre ce este vorba. Efortul acâstui ioscut şi al colegilor săi din

„Vechea gardă“ putea trezi în me- -

moria colectivă partidul care, a din '46 cu 75%,

Oc să urmeze la guvernare,

t ca o alterhativă,

cunoscut, pare-se, un bătrîn care.

Săptămiî-=* politică e

Mesajul lui

Nicolae Manol preşedintele PAC, adresat Congresul

Congresul întoarce o pagină în istoria Cu PNŢCD. Cred că nu este nimeni în sală, ar astăzi, şi prea puţini în ţară, care să nu-şi aş dea seama de acest lucru. Partidul M dumneavoastră a fost privit cu multă atenţie a. în lunile precedente, şi de către toată as lumea, dovadă importanţa pe care i-o ar acordă chiar şi aceia care nu-i sînt prieteni. m Este absolut firesc. PNŢCD este prima fo formaţiune a opziţiei actuale şi totodată un BL

partid cu un trecut respectabil. Printre le membrii săi se numără multe dintre

victimele comunismului şi ultimii mohicani pc (permiteţi-mi cuvîntul) ai clasei politice pr româneşti pe care comunismul a lichidat-o. sir Nu e un secret pentru nimeni, pe de altă ca parte, că partidul dumneavoastră, aşacum gr; ni se înfăţişează în acest ceas al istoriei, de este opera unui mare om, Domnul Corneliu an Coposu. Exemplul său personal —martiriul ac suportat cu demnitate — şi inteligenţa sa sir politică au făcut să renască, imediat după o răsturnarea lui Ceauşescu, un partid care inc avusese un cuvint greu de spus înainte de ro; război, dar despre care generaţiile Ce următoare n-au, auzit, la rîndul lor, decit pa

Din numerele vite

e Supliment gratuit: Condiţia femeii în peri tranziție“ a

e Interviu cu Arntraud Hartmann, reprezentan Mondiale în România *

e Valentin Feyns: „Gunoaiele şi Opoziția“

e Alternativa 2000 — anchetă --- :

e Daniel Dăianu: ,Geopolitica în Europa“ (VI

eDiscuţie la lansare: cărții „Instâurarea co;

” între rezistenţă şi represiune“ (Ana Blandia Rădulescu Zoner, Mirelă Hagiopol, Romulus 1

e Mihai Korne: „Politica agrară a Convenţiei" „Reorientarea bugetului după alegeri“

e Adrian Marino: Cultură oficială, cultură al

e Fey Lâszid: Scrisoare deschisă domnului [7]

e S. Damian: Falsul mit al lui Terminator

e ilie Șerbănescu: „O mînă întinsă într-un mo „Criza energetică în România — O criză a in

e Gabriel Dimisianu — Livius Ciocârlie: „Viaţa î

acordul a 10.000 de membri, cel puţin jumătate plus unu

DR A,

dispuşi în din iude-

Mesajul lui

Nicolae Manolescu,

preşedintele PAC,

adresat Congresului PNŢCD

Congresul întoarce o pagină în istoria PNŢCD. Cred că nu este nimeni în sală, astăzi, şi prea puţini în ţară, care să nu-şi dea seama de acest lucru. Partidul dumneavoastră a fost privit cu multă atenţie în lunile precedente, şi de către toată lumea, dovadă importanţa pe care i-o acordă chiar şi aceia care nu-i sînt prieteni. Este absolut firesc. PNŢCD este prima formaţiune a opziţiei actuale şi totodată un partid cu un trecut respectabil. Printre membrii săi se numără multe dintre victimele comunismului şi ultimii mohicani (permiteţi-mi cuvîntul) ai clasei politice - româneşti pe care comunismul a lichidat-o. Nu e un secret pentru nimeni, pe de altă parte, că partidul dumneavoastră, aşa cum ni se înfăţişează în acest ceas al istoriei, este opera unui mare om, Domnul Corneliu Coposu, Exemplul său personal —martiriul suportat cu demnitate — şi inteligenţa sa politică au făcut să renască, imediat după. răsturnarea lui Ceauşescu, un partid care avusese un cuvint greu de spus înainte de . război, dar despre care generaţiile următoare n-au. auzit, la rîndul lor, decit

cuvinte grele. PNŢCD a fost identificat în anii din urmă cu Domnul Corneliu Coposu, aşa cum a fost identificat în trecut cu luliu Maniu. Este absolut sigur faptul că ceva din aura unor asemenea personalităţi a trecut asupra partidelor lor. Dar nu e numai atit: anumite trăsături personale ale acestor mari oameni par să devină caracteristici ale formaţiunii pe care ei au condus-o. Demnitatea şi intransigenţa, pe care mulţi le atribuie partidului dumneavoastră, nu sînt oare caracteristicile principale ale eticii politice a Domnului Coposu? Dispariţia preşedintelui dumneavoastră nu lasă pur şi simplu un gol, cum se întîmplă în astfel de cazuri, dar vă obligă să faceţi o opţiune gravă, plină de răspundere: va trebui să decideţi ce anume se cuvine păstrat şi ce anume trebuie să creaţi dumneavoastră acum, cîtă continuitate şi cîtă schimbare sînt necesare pentru ca PNŢCD să rămînă o formaţiune inconfundabilă şi inconturnabilă pe scena politică . românească. De aceea spuneam că acest Congres al dumneavoastră întoarce o pagină de istorie.

Toate partidele şi toţi oamenii politici din România sînt conştienţi că un PNŢCD puternic este o chezăşie a democraţiei. Chiar şi adversarii dumneavoastră știu acest lucru. În ce-l priveşte, PAC îşi pune multe speranţe în Congresul dumneavoastră, în partidul dumneavoastră. Dorind o opoziţie coerentă şi totodată diversă, PAC îşi exprimă speranţa că ea va ciştiga alegerile de anul acesta şi că ultimii patru ani ai secolului şi ai mileniului vor însemna pentru ţara noastră adevărata despărţire de trecut, adevăratul început al drumului spre democraţie, prosperitate şi dreptate. Trebuie să vă gîndiţi de pe acum la guvernare. Am mandat să vă spun că PAC consideră potrivită orice formă de colaborare, de înţelegere, cu PNŢCD, care ar contribui la reuşita actualei opoziții în alegeri. Ceea ce ne desparte este cu mult mai puţin important decit ceea ce ne apropie. Mai presus de toate, ne apropie un anumit ideal de civilizaţie politică. Un: filozof spaniol a spus foarte bine că om de acţiune cooperează spontan, în vreme ce omul de gîndire e frînat de greutatea de a ceda din opiniile sale. Idealul nostru trebuie să fie o cooperare care nu-şi sacrifică principiile.

Congresul dumneavoastră va trebui să dea răspuns la multe întrebări şi să îndreptăţească multe speranţe. Dorindu-vă din toată inima succes, aş vrea să precizez în încheiere că eu, personal, sînt convins de reuşita Congresului dumneavoastră. N-am nici o îndoială că Domnul Corneliu

Coposu va fi mîndru de partidul său, acolo,

sus, de unde ne vede şi ne aude.

nsi- sant să organizați nişte COL

înz reporteri (poate termenul nu e de- potrivit), pe o anumită temă, X că de domniile voastre chiar, iay «

torul să poată publica o peri! „22*. Ar fiun stimul extraorg:

u- ps. 5: N-aş vrea ca cineva

Iu gă că aceste rînduri au fost să ș re unsimpatizant al Puterii. Elek le unuiom carea crezut în A ni torice încă din 1990, carea

ă propagandă acestor partide şi Si pe care le susțineau (atât ca . Tr put — prin discuţii purtate cu L n jurul lui, prin lipirea unor A a orale — în 1992) şi care uneori | mai mănînce şi cîte o chelfăn $ la fanii tovarăşului Iliescu. Dacă

ca mea a fost concentrată my!

asupra Opoziţiei, agta s-a inu

datorită faptului că n-am vrut j

plictisesc prea mult (dacă ny 4 s-a şi întîmplat treaba asta) Ph pentru faptul că ceea ce fac ză putere nu mă interesează, de 4 nu cu ei am votat — şi deci de N mă aştept la nimic bun. y PS. 6: Nu mă aştept ca în Tao

tul în care aceste rînduri vor fi cate (dacă consideraţi dumneav, de cuviinţă) activitatea Opoziţi se schimbe fundamental. : P.S. 7: Consider că dacă astă, -

tuaţia este atît de gravă, Vino

este şi presa democratică, care nă perioadă de timp, n-a făcut ale decit să „cocoloşească“ CDR (vezi; mânia liberă).

PS. 8: Sper ca micile neînțely - e au apărut în cadrul redacţiei si; nînă doar nişte neînţelegeri. Gi -vă că România are nevoie des: istă ca „22“, a cărei valoare nu pr

ridicată decît prin contrib -

turor. (...)

Liviu Br

Roman, jud. Neamţ, 28.12.

24-30 lan

din, vechea gardă“ putea trezi în me-

E PDSR pentru alegerile locale a fost

"Cei aflaţi la putere atunci, &, inspiratorii contramanifestaţiei, ai nenumăratelor campanii de bresă, trecute şi viitoare (între ei, “Ton Iliescu ori Silviu Brucan), “ stiau probabil despre cine şi de- "spre ce este vorba. Efortul acestui

necunoscut şi al colegilor săi din .

"oria colectivă partidul care, 'cîştigînd alegerile din '46 cu 75%, în loc să urmeze la guvernare, “ intrase în puşcării.

“ Si care, după 50 de ani, putea fi recreat ca o alternativă.

e Săptămiî»

MARŢI 16 IAN.

- e PDSR acuză Banca Naţională Delegaţia Permanentă a PDSR a “solicitat premierului Nicolae Văcăroiu să prezinte Parlamentului propunerea

de revocare din funcţie a acelor membri -

- ai Consiliului de Administraţie al BNR - care se fac vinovaţi de lipsa masei mo-

- netare pentru plata salariilor în decem-

brie anul trecut. S-a precizat că nu este vizat guvernatorul Mugur Isărescu. : e Viorel Hrebenciuc — director al __ campaniei electorale a PDSR Ca director al campaniei electorale a

numit Viorel Hrebenciuc. = e Moldova - îngrijorată de situația din

„După ce, în 15 ianuarie, în Transnistria a fost decretată stare de necesitate, pentru a se stabiliza economia

"regiunii, oficialităţile de la Chişinău au

hotărît începerea unor discuţii cu liderii de la Comrat pentru normalizarea ituaţiei. = :

MIERCURI 17 IAN. e Senatul despre Legea partidelor

_ Comisia juridică a Senatului a aprobat un raport la Legea partidelor

politice în care 'se propune ca înfiinţa- „rea formațiunilor politice să se facă prin -

<* politică e

e Valentin Feyns: „Gunoaiele şi Opoziția

e Alternativa 2000 — anchetă

e Daniel Dăianu: „Geopolitica în Europa“ (VI)

e Discuţie la lansarea cărţii „Instaurarea comunismului —

* între rezistență şi represiune“ (Ana Blandiana, Constantin

Rădulescu Zoner, Mirelă Hagiopol, Romulus Rusan)

e Mihai Korne: „Politica agrară a Convenţiei“ şi „Reorientarea bugetului după alegeri“

e Adrian Marino: Cultură oficială, cultură alternativă

e Fey Lâszl6: Scrisoare deschisă domnului Octavian Paler

e S. Damian: Falsul mit al lui Terminator

e Jlic Șerbănescu: „O mînă întinsă într-un moment greu“; „Criza energetică în România —o Criză a industriei“

e Gabriel Dimisianu — Livius Ciocârlie: „Viaţa în paranteză“

acordul a 10.000 de membri, dispuşi în cel puţin jumătate plus unu din judeţele ţării. =

e Controversă Băsescu-Honcescu

Deputatul PD Traian Băsescu a prezentat raportul Curţii de Conturi Constanţa referitor la Compania „Petromin“, care, în opinia sa, relevă implicarea şefului Corpului de Control al Guvernului, Ion Honcescu, în evaziunea fiscală şi prejudicierea acestei companii navale. Honcescu a negat implicarea sa. :

JOI 18 IAN.

e Max van der Stoel apreciază Legea -

învățămîntului „Legea învățămîntului, aşa cum este

ea acum, nu constituie o violare a':nor-

'melor internaţionale privind. dreptul la educaţie al persoanelor aparținînd minorităţilor naţionale.şi permite minorităţii maghiare să-şi păstreze identitatea spirituală“, a afirmat Înaltul Comisar OSCE, Max van der Stoel, după o întrevedere cu ministrul român de Externe.

VINERI 19 IAN.

* Ion Diaconescu e noul președinte PNŢCD

Al patrulea congres al PNŢCD l-a desemnat: ca lider al partidului pe Ion

totalitar

e Hari Kuller: Mit, cultură, societate e FHâller Istvân: Religia — e Bogdan-Alexandru Geană: Orb pentru 45 de minute la

Budapesta Blood Countess“

e Ernest Latham Jr. şi V. Livezeanu „Politica culturală în România Mare“. Fragment din cartea Irinei Livezeanu ( Consensul

naţionalist)

Diaconescu (539 voturi), care l-a depăşit pe Ion Raţiu (151 voturi). În raportul său, Diaconescu a arătat că PNŢCD este cel mai puternic partid din Opoziţie (are 150.000 de membri) şi are ca principal obiectiv cîştigarea alegerilor, pentru realizarea schimbării în România. =

e O nouă remaniere a guvernului Văcăroiu

În cadrul Biroului Executiv al PDSR, premierul Nicolae Văcăroiu a anunţat schimbarea din funcţie a titularilor portofoliilor de la Industrie, Comerţ şi Cercetare. Noii miniştri sînt Dumitru Popescu, Dan Ioan Popescu şi “respectiv o persoană care nu a fost nominalizată. Totodată, au fost numiţi noi secretari de stat la 7 ministere.

SIMBATĂ 20 IAN.

e PNŢCD are.o nouă formulă de

conducere

Delegaţia Permanentă a PNŢCD a desemnat, prin vot secret, cei opt vicepreşedinţi ai PNŢCD şi cei 40 de membri ai Comitetului de Conducere, optând pentru întinerirea partidului. Congresul PNŢCD a adoptat progra-

PRECIZARE

e Recenzie despre ultima carte a lui Andrei Codrescu — „The

e Despre adopții — anchetă e „Post-comunistul“ (articol de Heiko Flottau, publicat în Siiddentsche Zeitung)

o prioritate în şcoală

Rizescu despre cartea Irinei

mul politic şi o rezoluţie finală privind strategia politică viitoare a partidului. e Rusia și Moldova semnează o declaraţie politică 3 Republica Moldova şi Rusia au adoptat, cu ocazia unei întilniri a Comunităţii Statelor Independente desfăşurate la Moscova, o declaraţie politică prin care se recunoaşte că Transnistria este parte componentă a Moldovei. Documentul, care menţionează necesitatea soluționării diferendului dintre Chişinău şi Tiraspol pe cale politică, a fost semnat şi de Ucraina.

PNŢCD se opune politizării BNR. Secretarul. genera! al PNŢCD, Radu Vasile, a criticat intenţia partidului de guvernămâînt de-a introduce în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale reprezentanţi ai partidelor politice. În opinia sa, PDSR încearcă subordonarea BNR, ceea ce ar duce la dirijarea surselor şi liniilor de credit către băncile comerciale controlate de PDSR. .. Rubrică realizată de = AN CHIRIAC

e ae ea ai Ei E e e Să

În numărul trecut, în continuarea opiniei domnului Mihai Şora privind „cazul

Măgureanu“, pagina 6, coloâna a treia, se vor citi şi următoarele: „E vorba de

oameni, aş spune: ontologic duplicitari. Duplicitari, adică,

pînă în străfundul

intimităţii lor“. De asemenea, d-l Constantin Ticu Dumitrescu ţine să precizeze că afirmaţia din finalul intervenţiei domniei sale potrivit căreia „Măgureanu este un :

biet nimeni“ se raporta la colonelu! Ştefan David. .