Canonizarea voievozilor

Medalia canonizării de la

Arhiepiscopia Sucevei si Rădăuţilor -a emis o medalie dedicată canonizării marelui domn Stefan cel Mare, Sfintului ietrarh Leonte de la Rădăuti si. a Sfintului Daniil Sihastrul. Pe aversul medaliei. central. este reprodus bustul lui Stefan cel Mare. cu privirea în fată, cu “coroana domnească pe cap. Sint gravate inscripțiile : CANONIZAREA BINECREDINCIOSULUI VOIEVOD STEFAN CEL MARE SI SFÎNT — BUCU. RESTI + 21:06. 1999-si SE. ERARH LEONTE DE LA RĂDĂUŢI SI A SF. DANIIL SIHASTRUL.

' Reversul medaliei revrezintă, central. istorica si sfinta Mă- 'măstire de la Putna, unde se află mormîntul lui Stefan cel Mare si Sfint și inscripția PUTNA 2. 07. 1992. iar în partea de jos a medaliei, orizontal si în

semicerc. iÎnscripția ARHIEPISCOPIA SUCEVEI SI RĂDĂUTILOR. “7 Medalia a fOst distribuită la Putna . personalităților invitate la ceremonia de canonizare a

dau AU SS

celor trei sfinţi. Ea este opera artiştilor plastici Constantin Dumitrescu şi Vasile Gabor de la Monetăria Statului.

“loan Dogaru

Campania electorală a început cu sanctificarea lui Ştefan cel Mare

Manifestările organizate la Putna cu ocazia canonizării lui Ştefan cel Mare s-au constituit într-un adevărat barometru politic. Pentru preşedintele Iliescu, Putna a însemnat o escală în drum spre Dorohoi. Au putut fi văzuţi la Putna: Petre Roman, Sergiu Cunescu, lon Raţiu, Victor Surdu, Rene Radu Policrat, Radu Câmpeanu, Emil Constantinescu.

Avînd în vedere că am avut acces în balconul unde s-au aflat oficialităţile, am putut observa cîteva amănunte semnificative. Lui Emil Constantinescu nu i s-a permis aocesul în acest balcon unde au luat loc alături de pre şedintele Iliescu, şefii de partide, parlamentari, Adrian

Năstase — ministrul de externe, Ludovic Spies — ministrul *

culturii Nicolae Spiroiu — ministrul Apărării şi alţi invitaţi. A fost un moment penibil. În semn de protest, Ion Raţiu şi Sergiu Cunescu au părăsit balconul alături de Emil Constantinescu. Ministrul de externe Adrian Năstase s-a dovedit a fi în termeni foarte buni cu preşedintele Iliescu. S-ar putea ca această apropiere să justifice virulentele atacuri FSN 1a adresa ministrului de externe. Petre Roman a fost singura persoană oficială care a stat tot timpul slujbei în picioare. De altfel, a stat într-un colţ, izolat. Un alt moment neplăcut a fost atunci cînd un grup de femei au început să vocifereze cerînd demisia Prea Fericitului Patriarh Teoctist tocmai cînd acesta vorbea la microfon. Este momentul cînd transmisia radio în direct s-a întrerupt. Poliţia a intervenit operativ, moment filmat de un cameraman de la TV Iaşi. Din relatarea

respectivului am înțeles că a intrat în conflict cu organele de ordine pe motiv că vrea să compromită poliţia filmînd scena în care una din femei a încasat mai mulţi pumni în cap chiar sub porticul de la intrarea în curtea mînăstirii. La festivități a participat și o delegaţie din partea Bisericii Ortodoxe Grecești, venită de la Muntele Athos. A fost prezent şi Christopher Newlands, reprezentantul Bisericii Anglicane din Bucureşti, reprezentant personal al arhiepiscopului de Cantenbury. Un moment deosebiț l-a constituit reîntoarcerea sabiei lui Ştefan cel Mare de la Istanbul. Prea Fericitul Teoctist a lansat un apel menit să mobilizeze poporul român în ajutorarea fraţilor de peste Prut. Agapa festivă care a urmat slujbei a fost onorată de prezența membrilor Sfîntului Sinod în frunte cu patriarhul Teoctist, participînă alături de alți invitaţi şi Petre Roman, Ren Radu Policrat, Radu Câmpeanu. ROMULUS NICOLAE

PS.: Atît președintele Iliescu cît și Petre Roman au fost aclamaţi de grupuri de suporteri la plecare. Ion Iliescu a plecat primul iar Petre Roman ultimul. Deşi au fost prezenţi la festivitate mai mulți prefecţi şi preşedinţi de Consilii judeţene din judeţele Moldovei : Neamţ, Iași, Brăila, Galaţi, Vrancea, Vaslui, prefectul de Suceava. Daniel Catargiu a invitat în balconul oficial numai prefecţii de Neamţ şi Iaşi, fapt ce a nemulţumit profund restul prefecţilor prezenţi. )

GABRIELA - ADAMEŞTEANU

PREA SFINŢITUL TEOCTIST ÎȘI PREGĂTEȘTE GHIPSUL

Între alte cadouri (intirziate), tranziţia ne-a adus și obiceiul (medieval) al metamoriozării regilor în sfinţi. chiar a eroilor martiri, a Jeannei d'Arc, de pildă, a cărei siluetă fragilă, inlănțuită pe ru indurerează mereu sufletele școlarilor şi ale iubitorilor de muzică literatură : o durere sublimată, evident, şi indiferentă la actul canonizării. Pentru că ridicarea in calendar printre sfinți nu adaugă nici un gram în plus emoţiei autentice pe care o inspiră figurile bine păstrate intr-o memorie colectivă. Confuzia voită între spaţiul riguros al istoriei şi cel inalt al religiei nu serveşte decit politicienilor. Pină la Dumnezeu te mănincă sfinţii, iar pină la sfinţi drumul e lung, vederea ţi se incețoșează, ca după o anumită virstă, trăsăturile sfințite se abstractizează, lungite, cum se ştie, după canonul bizantin. Cit priveşte păcatele omeneşti ale unor astfel de ființe atestate istoric, o sfințire ca aceea recent oficiată la Putna nz2 impinge într-o adevărată dilemă : 1. Sau sfințim și păcatele cele prea omeneşti şi prea cunoscute ale lui Ștefan, de pildă, probă de nstrecut, insă, chiar pentru toleranta Biserică Ortodoxă. 2. Sau incetăm a mai vorbi despre ele, în linia deprinsă mai ales în ultimii 45 de ani, potrivit căreia ceea te nu ne convine nici nu există. lar în privința trecerii sub tăcere, soborul de preoţi oficianţi de la Puina și mai ales prea sfințitul patriarh Teoctist au un excelent antrenamen', de pe vremea cind cu ințelepciune au trecut cu vederea pesta amănuntul martirizării atitor biserici. Un candidat la candidatura preș dinţiei ar avea insă acum, în anul de graţie 1992, un serios handicap cu un curriculum vitae atit de încărcat de doamne și domnite, precum Ștetan cel Mare, devenit ulterior și cel Sfint. Deși, paradoxal, în această vară instituția preşedinţiei este într-o strinsă competiție de devalorizare cu leul — de n-ar fi decit ultima dovadă, faptul că am ajuns și la Viorel Sălăgean, șef p.c.r. al presei antedemocrate, proaspăt pretendent al Palatului Cotroceni, binecuvintat de Sergiu Andon pentru crucea pe care tocmai şi-a luat-o in spate. Absența unei elite politice (in speţă a categoriei de lider politic) este motivul pentru care toți cei care au „activat pe tărimul muncii obștești“ într-o colaborare mai strinsă sau mai puțin strinsă cu puterile oculte să se simtă îndreptăţiţi in această clipă să se przzi la originalul concurs : cine va duce mai departe crucea Român Dar poate n-ar trebui să ne mire intr-atit inflaţia de candidați la preşedinţie, pentru că antecesorii (Ceaușescu și Iliescu) le dau toată îndreptățirea : e greu să faci mai mult rău și mai multe gafe decit au tăcut ei.

Şi n-ar fi deloc exclus ca după un timp eternul patriarh Teoctist să ajungă şi la canonizarea președinților. Sau a altor inalte persoane publice: Sau la orice alt fel de surprize pe care ni le poate pregăti simțul politic de excepție (deja recunoscut în presă) al şetului Bisericii Ortodoxe. Sigur că, în România, Biserica Ortodoxă er măi avea destule de făcut — de la ajutorarea societății civile, pină la acţiunile umanitare și filantropice de care atiția- dintre semenii noștri aflaţi în suferință ar avea nevoie. Atita doar că Biserica Ortodoxă, al cărei hobby este politica, nu-şi pierde vremea cu astfel de lucruri, mai ales de cind revoluţia română a făcut din ea o vedetă a micului ecran. A lucra mai mult, eventual în smerenie şi tăcere, ar fi un îndemn care nu i-ar spune nimic.

Este insă desigur parţial inexact a vorbi global despre Biserica Ortodoxă Română, tocmai acum cind înlăuntrul său incepe să se contureze un mic pluripartidism şi se produce o anumită corectare a liniei sale politice, vizibilă incepind cu vizita în țară a Regelui Mihai, pe care a facilitat-o. În acest moment, „cind deasupra capului președintelui Iliescu, susținut doar de partide nefotogenice (F.D.S.N., P.R.M.), incepe să - pilpiie semnul rău-prevestitor care îl marca pe Ceauşescu in toamna lui '89, probabil că'se reordonează şi grupările puterii. Şi, în ciuda listei prea lungi. de contracandidaţi, în care nici favoritul cursei, candidatul unic C.D., d-l Emil Constantinescu, nu este incă suticient conturat, e posi prea sfinţitul Teoctist să-și pregătească ghipsul. Pregătind. inţeles, lui şi instituţiei sale, un loc cit mai în faţă, în viitorul stat de drept. i

i Celor care vor vedea aici doar un scenariu necuviincios şi necredibil, dar care totuşi se mai întreabă de ce a fost nevoie, acum, de canonizarea de la Putna, li se poate răspunde nu doar că ne aflăm în campanie electorală, ci și că astfel de spectacole reprezintă cea mai simplă cale de evacuare (momentană) a marilor pro-

bleme.

CHIMEI HAMADA — A-re-re... 1974

Japanese Prints, 1950-1290)

BOLILE POST COMUNISTE ALE CAUZELOR NOBILE

MAGDA CÂRNECI

un număr recent al revistei 22 (din

dl. Ion Vianu reia problema abuzurilor, politice în psihiatrie, plecind de la un text al meu publicat în două numere — succesive ale aceleiasi reviste (din 19 si 26 iunie). Cum domnia sa pare să pună sub semnul îndoielii afirmaţiile acelui text și buna mea credinţă, mă văd obligată să fac citeva precizări si. plecînd de/1a ele. să risc citeva remarci mai generale.

După cum observa și stimatul meu înterloculor, era vorba despre de seamă asupra recentului colocviu internațional de sănătate mintală de la Bucuveşti. Relatarea mea încerca deci seama“ rezumativ despre luă vint ale citorva sute de oameni ca să propună o sinteză a numeroase puncte de vedere diferite. dintr-o perspectivă oarecum detașată sau măcar mai puțin implicată personal în acele dezbateri. dat fiind că. după cum se stie. nu sint psihiatru.

Dacă di. Vianu ar fi citit atent textul meu, ar fi reținut că existenta abuzu lor politice în psihiatrie este limpede și nu prezumtiv exprimată. De altfel, cu ocazia colocviului. Liga pentru sănătate mintală din România (LRSM), organiz toarea acestuia, i

monstrată nici de mine, nici de domni sa: luările de poziție în mass-media.

ociaţiile deja existente. comi: na ționale create, unele măsuri juridice luate, dar mai ales polemicile publice din jurul lor au scos abuzurile psihiatrice din anonimatul anterior pentru a le transforma într-o cauză umanitară cistigată în fata opiniei publice, chiar dacă nu încă tezolvată iuridle și profesional. Trecind în revistă aspectele contradictorii ale practicii psihiatrice sub fostul regim, situațiile confuze si complicate relatate de atiția din cei citeva sute de psihiatri din fază, urmăream de fapt să punetez problematica umană extrem de complexă generată tocmai de existența acestei nefericite reaţii dintre psihiatrie și reximul comunist,

Dacă dl. Vianu ar fi citit cu atenţie mai departe textul meu, ar fi observat că există acolo chiar o pledoarie pentru nevoia unui „proces“ intern pe cit posibil public în ce priveste compromisurile. și abuzurile săviesile în zona psihiatriei : după cum există în text și e pledoarie mai generală impotriva uitării care ameninţă atitea aspecte nefaste din cimpul medical. ca din atitea alte domenii ale realităţii românesti comuriste,

Domnul Vianu citeste însă cu atenție observaţia mea că e stringentă nevoie de e definiție limpede. non-echivocă a abuzului politic în. psihiatrie și chiar oferă o asemenea definitie care mi se pare corectă si cuprinzătoare (ȘI care se _apropie de altfel mult de definiția oferită Ia colocviu de LRSM). Problema însă e alta : cum aplici această definiţie în realitatea atit de încilcită a fiecărui caz în parte, cum utilizezi practic acest instrument necesar, cum te foloseşti de această „armă“ morală în arena publică si profesională. Pentru că, dacă mai toată lumea e dc acord că au existat abuzuri politice în psihiatrie, nu toată lumea face caz în aceeasi măsură de această realiate nefastă.

Pee Porapeima acestor abuzuri s-a tntim plat. în România ceea ce se întîmplă adeseori cu cauzele nobile în situatii de ruptură socială. Ele pot ajunge o miză nu doar morală, ei si socială, ba chiar

politică, în răsturnările si restructurările diverselor domenii profesionale, bulverSate de schimbări. Cauzele nobile — drepturile omului, handicapati, copiii străzii, abuzurile de tot felul. cu un cuvint ca zele umanitare — sint cauze dinainte ci tigătoare. Îmbrăţisezi o cauză nobilă esti fără efort de partea bună a lucrurilor, te situezi de la sine de partea cea justă a realităţii. Această evidentă morală re avantajele si inconverientele ei, are spitele si pericolele, ei. Ea poate atrage şi entuziaşti şi impostori, şi naivi si cinici. În spatele unei cauze nobile poţi implini ceea ce ai visat și ai incercat o viată întrează. dar poti si să-ți linistesti o constiință. chinuită de pasivitate și neputință, după cum poti să-ţi construieşti repede o notorietate factice.

Apoi, cauzele umanitare atrag în mod firesc foarte multă lume, dar nu pot constitui monopolul nimănui. Unii sint tentaţi însă să transforme cauzele nobile în personale si eventual să-si construcă pe ele o ascensiune sau 0 carieră,

o cauză nobilă ai sanse mai mari să

scultat, să fii crezut. să promovezi social. Iată banalități pe care noua realitate politică le aduce Ia ordinea zilei.

După revoluție, cauzele umanitare au ajuns inevitabil si necesar în actualitate. Dar s-au inmultit si asociaţiile concurente care sustineau si sustin aceleaşi cauze si care focalizează în jurul lor grupuri profesionale cu interese (umane, sociale,

politice) divergente. Iar cum _ asociaţiile umanitare înseamră în România postcomunistă si relații internaționale, şi

ajutoare financiare, si invitatii Ia colocvii si congrese. problema se complică si mai mult. Cu aţit mai mult cu cit nu poli obiematiza în jurul unui asemenea subiect tabu, nu poti să e „atingi“ de o cauză nobilă. fără să pari că ai trecut de laltă parte“. cea „rea“, cea . iniustă, să fii acuzat de rea-credintă ori. de „negaţionism:“,

Domnul Vianu stie mai că psihiatria românească părțită în mai multe asociaţi vută competenta, profesională și Dinire acestea, Asocii

al cărei presedinte de onoare domilustrat ca cea în divulgarea abuzurilor ă pentru care (ii păstreze întiietatea si pentru cadrat ivevitabil în conflict cu alte asociaţii. De aceea nu văd care e „humorul (involuntar)“ al afirmatiei mele că intriei românesti recente răitia pasiunilor personale și e confirmată chiar de luarea de poziţie a domnului Vianu : mi se pare excesiv să

alături tendențios lucrările unui întreg. colocviu (la care au participat și membri marcanţi ai Asociaţiei Psihiatrilor Liberi) de mizeria unui act ordinar de intimidare intimplat președintelui în funcțiune al asociaţiei amiziite. E un fel de a deturna atenţia de Ia o problemă de principiu 1a o problemă de persoane, În plus, în_ timplarea confirmă ideea de „interes si - presiune“.

După cum mi se pare excesiv să alături retoric. existenta lagărelor — naziste de concentrare si a exterminării în masă de fenomenul Ia fel de real dar întinit mai circumscris al abuzurilor psihiatrice în România. Nu folosesc nimănui asemenea exagerări, care riscă prin hiperbolizare să golească de credibilitate un fenomen mult prea dureros. Domnul Vianu _forțează usi deschise : nimeni nu mai neagă si nu pune în dubiu la ora actuală existența abuzurilor politice în psihiatrie si trebuie să recunose că Asociaţia Psihiatrilor Liberi a avut un rol major în constientizarea si — publicitatea acestei _realități. Numai că acest adevăr nu poate fi monopolul unei asociaţii sau al unor persoane, si nici telul în care el este pus în discuție sau adus la cunostinta opiniei publice.

Lansarea de acuze si contra-acuze între persoane sau grupuri. abordarea confuză a acestei grave probleme prin afirmaţii enorme sau ateclive, sau prin referința alternativă dar vază cind la _culpe etice. cind Ia carente de competentă, cină la reaua-credinţă, cînd la încălcarea legislaţiei. nu conduc la limpezire, ei mai degrabă Ia blocarea posibilității de dialoa și de evaluare lucidă a traumelor si, implicit, la eludarea_ responsabilităților reale în această dificilă chestiune,

Nu doresc să persist în polemica asta cu domnul Ion Vianu. Cum nu sint psihiatru 1as psihiatrilor să continuie această discuție care priveste sănătatea morală și profesională a domeniului lor, Doresc numai să-i amintesc distinsului meu preopinent că în vremuri răscolite și tăsturnate nu numai „„negaționismul“ (Sau uitarea, cum o numese eu în articol) constituie o boală periculoasă ventru echilibrul corpului social. dar si „acuzaţionismul“. care aruncă în extreme vătimase grupuri umane si personalități cu interese identice_ împiedicindu-le să conlucreze util. Și mai doresc să-i mărturisesc o observa= ie personală : 0 cauză nobilă căzută pe un teren infectat si între oameni îmbolnăviți poate fi contaminată de tarele loeului în asa măsură si folosită atit de ciudat, incit spirite de bună-credință aflate în afara locului sau a „jocului“ să nu-i mai poată înţelege corect - fenomenologia sau mizele.

SIMŢUL MĂSURI

HORIA BERNEA

Promiţătorul cotidian de curind apărut Evenimentul zilei prezintă în numărul 11 din 4 aprilie ace. un semnificativ caz de contuzie, ignoranță sau neprofesionalism, caracteristici de altfel ale tumultuoasei noastre prese din ultimii doi ani. Mirarea mea e accentuată din pricină că aspectele şi articolul la care mă refer apar într-un ziar al ui Cristoiu, sub chiar semnătura domniei sale, În aceşti doi ani şi jumătate au apărut sumedenie de ziaristi, mai mult sau mai puţin improvizati, citeva mari talente printre care, la Ic de frunte, pentru mine, Ton Cristoiu. Inteligenta şi fineţea observaţiilor sale, tonul lipsit de patimă. scriitura simplă şi directă m-au făcut să citesc cu interes majoritatea intervențiilor sale.

Ce s-a întîmplat ? Sub o fotogratie pe prima pagină reprezentind pe Emil Constantinescu închinindu-se la mormintul lui Ștefan de la Putna, găsim următorul comentariu : „E.C. face deia exerciţii de preşedinte“... ! În tradiţia românească, un preşedinte cînd vede o biserică are reflexul de a o demola şi nu de a se închina (nu contează preşedintele în funcţie care se închină e16etorăl sau pentru respectarea uzanţelor...)

Mai la vale avem articolul mai sus pomenit, semnat de Ion Cristoiu — Opereta de la Putna, încă o dată, mare

nedumerire mi-a provocat, apoi un sentiment de tristete, S-ar putea să

acord o importanță exagerată unor fenomene ce par normale în presa unei tări normale ; aici însă. după decenii de deformare, defăimare, „desacralizare“ şi sacrilegiu, nu neg că sunt „sensibilizat! şi că trebuie să fim „vigilenți“ — termen extrem de plăcut auzului, amintind de cumplita perioadă a anilor '50,

În articol nu e vorba, cum ai putea crede, despre felul în care a fost compromisă slujba canonizării de prezenţa vizitatorilor politici, nici de desfăşurarea de trupe și armament complex pentru apărarea preşedintelui — de ce a venit dacă fi era frică. de ce îi e frică în biserică, de ce nu sunt învăţaţi oamenii de pază cum să se poarte în astfel de ocazii (măcar să nu stea cu spatele la altar şi să nu intre cu armă asupra lor în biserică !) ? Nu-i vorba despre acest aspect penibil, cu toate că articolul face o paralelă cu „opereta din decembrie '89“ şi țe-ai aştepta la o paralelă între cele două destăşurări „operetistice“ de forţe, chiar dacă miile de morţi şi răniţi exclud posibilitatea întrebuințării unor termeni băşcălioşi. iar pentru urechile unui basarabean din Tighina sau ale unui moldovean în general nu sună bine... nici în cazul canonizărilor.

Domnul Ion Cristoiu a găsit cel mai nepotrivit lucru de care se putea lega, pe un fond de contuzii teologice elementare grave. Articolul se întreabă, în esență. dacă e judicioasă canonizarea lui Ştefan cel Mare ? 1 Cînd ? De ce ?

În primul rînd ce rost are să discuţi un „gest total“, canonizarea, după ce s-a produs ? Apoi e bine ră ştim că putem judeca nepotrivită canonizarea

iva (sau orice alt gest al oricărei inŞtituții) dar cind o întreagă. biserică a Seci, nu mai e Bine să afirmi părerile

le în gura mare şi mai ale şi articole în ziare (in plus, Ion Cristoiu )). Smintesc lumea, păcătuiese în fața bi-

acgi şi disgese nobilele seni e: ale multor români Canonizările se fac după eriteriă bine

precizate, dar se ţine cont, în “mare măsură, de o stare generală, de ce crede “poporul, pietatea, populară. În cazul lui

Ştefan cel Mate, cea mai mare a: poporului l-a considerat Sfint de /a-

proape cinci sute de ani, de aceea mu-i

bine'să luăm în răspăr sentimente pro-

funde a milioane de oameni. Biserica

trebuie să ţină cont de aceste sen mente. mai ales în momentul cînd con-

stată că prezența unui voievod ca Şte-

fan cel Mare e la fel de pregnantă în

sufletul oamenilor ca acum cinci . sute

de ani. Îşi pune atunci întrebarea dacă

nu avem de-a face cu ceva total ieşit

din comun ! .

Apoi, cred că trebuie să ştim că sunt Sfinţi ce n-au avut parte de moarte martivică, n-au fost mari asceţi său n-au făcut minuni (într-un fel. trecerea pe pămint a lui Ştefan poate fi considerată o minune, prin defaliile şi etectele ei !). Comparaţia, oricită bunăvoință am avea, cu persoana regelui Carol al II-lea nu mai poate fi înțeleasă decit folosind „criteriile“ unor publicaţii al căror nume nu vreau să-l pronunt,

Autorul articolului nu vrea să ţină cont de cele mai elementare noțiuni. şi . ierarhii în ceea ce priveşte biserica, diferența între religie şi ideologie, credinţă, practică şi ritual ete... Să fie rezultatul unei formații ateiste ce răbutneste fără voia lui Ion Cristoiu. sau e altceva ? Ce comparaţie se poate face între abuzul de slujbe şi ritual mediatizat în ultimii ani şi abuzul de marxism leninism ? Citeva grave contuzii se amestecă în această comparaţie din care s-ar desprinde următoarele

1. dacă nu ar fi fost supralicitat marxism-leninismul az fi OK !

2. dacă se abuzează de sfințiri şi slujbe, credința va slăbi şi biserica va deveni o instituţie depăşită, sau „abuzul“ de har are acelaşi efect cu abuzul de minciună ?

3. confuzie între credinta în biserica veche de două mii de ani, ce a trecut prin examene mai grele decit excesul de mediatizare (admițind că excesul acesta produce o saţietate şi o secularizare de alt tip) şi o ideologie drăcească (deci croită şi urnită impotriva omului), ce şi-a arătat în citeva decenii de aplicare caracterul malign şi monstruos. E drept. s-a dorit şi se dorește confuzia între religie şi ideologie. s-a încercat o înlocuire a credinţei în Isus Hristos cu mitul dictaturii proletariatului, al luptei de clasă, al rasei ete. Înlocuirea mu a ținut și rezultatele le cunoastem...

Ştiţi. domnule Ton Cristoiu, că în privința canonizărilor biserica noastră e destul de parcimonioasă comparativ. cu alte biserici creştine ? Sunt mulți prinți, regi sau împărați în Europa ce au fost sanctificaţi pentru marile lor merite de luptători şi apărători ai credinţei. Să nu uităm de icoanele cu sfinţi militari, ca „Sfintul Gheorghe omoară balaurulă ete. Privit aşa, Ştefan cel Mare e un „campion“, Moldova, România şi o parte a Europei sunt aşa, într-un mod greu de apreciat, şi datorită luptei sale — mijloacele le-a judecat Dumnezeu !

În tainele sfințirii apar lucruri minunate ce fac o parte din bogăția. frumuseţea şi forţa creştinismului ; exemplul cu Sfintul Moise Harapul e năucitor. fiind pus la loc de cinste în calendar un om ce a săvirșit mare parte din viață nenumărate crime — set de tilhari în Egipt — căit printr-o minune. ducînd o viaţă de pustnic şi lăsindu-se omorit,

O să spuneți, domnule Ton Cristolu, că reacţia mea e disproporționată, că dumneavoastră ați tratat mult mai uşor problema, că-i un ziar de informație ete. E în parte adevărat, dar luind în considerare cele spuse la început şi avind în vedere că multi intelectuali tratează uşor lucruri ce țin de „sănătatea adevărată“ a unui popor ieşit dintr-o lungă boală, consider perfect justificată reacția mea şi v-aş ruga să meditaţi mai adinc asupra întâmplării,

5 iulie '92

PS. : Ezitind, şi asttel întirziind publicarea acestor rînduri. am avut confirmarea faptului că observaţiile mele nu se referă doar la d-l Ion “ristolu, ci la o mare parte a intelectualilor. (ziaziști sau nu), Vezi articolul Gabrielei Adameşteanu din 22, penultimul număr, sau cel al lui Dan Ciachir din Cuvin tul, cu atit mai de neîn'sles, cu cît e vorba de un cunoscător în materie,