Primele alegeri din Republica Moldova

Este imposibil să facem abstracţie de ceea ce se întîmplă în Basarabia nu doar pentru că, sub numele ei nou de “Republica Moldova”, după ce a“fost decenii în şir Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, se află în plină campanie electorală pentru alegerile legislative din 27 februarie. Şi nu doar pentru că se pregăteşte să răspundă, pe 6 martie,

„unui “sondaj sociologic” privind independenţa sa faţă de România. Ci pentru că, în pofida destinului ei separat, ea este o parte din trupul şi sufletul acestei țări. Orice declaraţii se vor face, oricîte armate vor veghea această ruptură şi oricîte “sondaje” şi “referendumuri” îi vor legifera independenţa, Basarabia va avea aceeaşi istorie cu noi, va vorbi aceeaşi limbă cu noi şi indiferența dintre noi va fi imposibilă. Despărţit sau depărtat — fratele e tot frate. De altfel, şi de n-ar fi acelaşi sînge care să se rostească în aceleaşi cuvinte, tot am putea să-ne recunoaştem, dintr-o mie de alte popoare, şi după simetria cu care destinul lucrează asupra noastră — acolo ea şi aici. Şi aici şi acolo, garnitura de lideri

mas aceeaşi pînă azi: Iliescu şi Snegur. Partide şi teze politice de aici se regăsesc, ca reflectate în oglinda tremurătoare a Prutului,-pe malul celălalt. De patru ani asistăm la declaraţii consecvent antiunioniste ale celor două puteri, exprimate în numele realismului şi al raţiunii. Pas cu pas, cele două „puteri au acţionat astfel încît ruptura să se adincească şi — mai ales şi mai de neiertat — pentru a

voriza antipatia reciprocă între cele două părți. Încurajarea tendințelor naţionaliste — veche rețetă „a regimurilor care n-au altceva de-oferit — a fost „împinsă pînă la absurd în acest caz. Căci ce fel de “ură “interetnică” e aceea între români şi români?

pregătită pentru a prelua puterea după 1989 a ră-".

Aflat în campanie electorală şi neavînd nici un fel de soluţii economice pentru “tara” sa, Mircea Snegur a apelat la ultimul mijloc pe scara morală, justificînd separarea Moldovei nu prin vreo conjunictură politică oarecare (ceea ce ar fi fost mai de înţeles), ci prin elementul vital al existenţei sale: limba. Preluînd în 1994, liber şi nesilit de nimeni, teza. "lingvistică stalinistă a “limbii moldoveneşti” şi a “poporului moldovenesc” — ambele menite să justifice răpirea Basarabiei de URSS —, Mircea Snegur şi-a angajat prerogativele prezidenţiale într-un fra-

„ tricid moral pe care nimeni nu-l va putea scuza

vreodată. Pretinzînd că “şi-a plecat urechea la vocea poporului”, Mircea Snegur a constatat că: “Astăzi, Republica Moldova este fermă în hotărîrea sa de a înainta pe calea afirmării în lume ca țară al cărei popor îi poartă cu cinste numele. (...) Spre regret, însă, concomitent cu înrădăcinarea acestei axiome, tot mai insistent se fac auzite anumite voci care pun la îndoială legitimitatea dreptului noştru de a fi un stat, de a-ne numi popor moldovenesc”. După ce a avut urechea înfundată la vocea Parlamentului şi a semnat acordul cu CSI împotriva votului acestuia, Snegur şi-a încordat auzul pentru a intercepta dorinţele poporului: “Poporul nostru moldovean nu mai doreşte să fie monedă de schimb şi nici jertfa cuiva. El nu mai vrea să audă cum ţara lui este dorită ca teritoriu, ca pămînt, de parcă nu ar avea stăpîni adevăraţi — urmaşii urmaşilor strămoşilor noştri”. Mircea Snegur se consideră pe-

semne “stăpîn adevărat” şi, în dorinţa sa de a dis- -.

pune de o ţară, pretinde că “poporul” se simte jignit de pretenţiile, considerate expansioniste, ale României. Pretinzînd că apără independenţa țării de

Rusia, Snegur o feppercitga ina pentru a-şi

Impărțirea hranei la Sarajevo

i VWOASPţonvaa 20101

conserva postul şi pentru a-şi îndeplini pînă la capăt rolul ce i-a fost încredinţat. Şi pentru ca să nu maăi existe nici un fel de îndoială, liderul agrarienilor (partidul surzilor de dincolo), Dumitru Motpan, a avansat... unirea cu restul Moldovei. Ceea ce-şi doreşte imperiul rus, dar nu îndrăzneşte să spună, a spus Dumitru Motpan. Cum a reacţionat la aceste declaraţii provocatoare — şi, mai ales, sinucigaşe — Puterea de la Bucureşti? Prin. purtătorul său de cuvînt, preşedintele a emis o declaraţie care ar fi comică prin ambiguitatea sa dacă nu s-ar dovedi tragică prin implicaţiile sale: “Cred, prin urmare”, a zis dl. Traian Chebeleu referindu-se la constituirea unui cadru cultural comun avansat ca premiu de consolare de Snegur, “că acest aspect al declaraţiei trebuie salutat şi să nu dramatizăm diversele. accente pe ideea de un «popor moldovenesc» sau pe neunirea cu România, evident datorate conjunctu-

„rii campaniei electorale, teze care, cel puţin nouă,

ne amintesc de cunoscutele concepte bolşevice care căutau să demonstreze lipsa oricărei legături între RSS Moldovenească şi poporul ei şi România”. Re: iese, destul de ciudat, că în “conjunctura campaniei electorale” e scuzabilă orice declaraţie. Ca şi cum campania electorală ar fi o epidemie în cursul căreia bolnavul nu-şi mai poate controla spusele. Mai reiese că nu trebuie să dramatizăm acest fel de declaraţii, deşi ele amintesc-de tezele bolşevice: De ce trebuie să acceptăm liniștiți şi fără “manifestări” zgomotoase”. tezele bolşevice, Preşedinţia nu ne-a mai lămurit. Probabil că, în concepţia ei, tezele bolşevice nu constituie un motiv de alarmă, ci unul de stabilitate. Aşa stînd lucrurile, să ne mai mirăm că ..

„frăţia dintre românii de aici şi românii de dincolo -

de Prut a ajuns să fie uzurpată la nivelul cel mai înalt prin “frăţia” (sau mai degrabă complicitatea). d-lor Iliescu şi Snegur în sfidarea nu numai-a istoriei, ci şi a bunului-simţ? Şi că, în consecinţă, împărtăşim deocamdată cu fraţii noştri din Basarabia doar ruşinea de a suporta aceeaşi soartă nefericită?

VLADIMIR SOCOR

Moldova: Democraţia progresează, indepen

Politica internă și dezvoltarea instituţiilor

Acest an a cunoscut reafirmarea progresului (pe care insurecția nistreană susţinută de ruşi şi influenţa slabă a grupurilor pro-Bucureşti îl întrerupseseră în 1992) în reforma economică şi dezvoltarea unor instituţii democratice. În ianuarie şi februarie, majoritatea parlamentară, după încercări care au durat mai mult de un an, a reuşit, în sfirşit, să preia conducerea în Parlament şi să acapareze funciile de preşedinte ale comisiilor-cheie, în defavoarea Frontului Popular şi a aliaţilor săi. Sprijinind unificarea cu România — deşi deosebindu-se între ele prin ritm şi strategie —, acestă grupuri au încercat să blocheze consolidarea suveranităţii Moldovei ca stat şi dezvoltarea instituţiilor sale, pentru a nu deveni un obstacol în calea unei viitoare fuziuni cu România. Noua conducere parlamentară, în frunte cu fostul lider al partidului comunist, Petru Lucinschi, s-a dovedit mai interesată în clădirea instituţiilor şi mai eficientă în punerea bazelor legale pentru un sistem politic democratic. A readus în atenţie şi a încheiat proiectul unei Constituţii post-comuniste, care va fi adoptată de noul parlament, în 1994; a început o serioasă muncă de pregătire a viitorului statut politic al Transnistriei şi a zonei locuite de găgăuzi; a impus o lege electorală şi hotărîrea de a ţine alegeri pluripartite. Minoritatea parlamentară, fidelă conceptului românesc de “stat naţional unitar” şi temîndu-se de alegeri, s-a opus din răsputeri, dar a fost incapabilă să oprească aceste procese.

Cu toate acestea, minoritatea parlamentară şi-a păstrat puterea de veto asupra majorităţii legilor, datorită numeroasei reprezentări a Frontului Popular şi a aliaţilor săi, ca urmare a alegerilor din 1990, a boicotului exercitat asupra Parlamentului de către deputaţii transnistreni şi a regulamentului prin “care este nevoie de majoritatea absolută a tuturor membrilor Parlamentului pentru a aproba majoritatea legilor şi de două treimi. din numărul total pentru aprobarea legilor “de bază” său constituţionale. Conlucrarea dintre aceşti factori a dus la garantarea unei paralizii legislative în cazul niajorităţii problemelor şi, din toamna lui 1991, a făcut ca majoritatea să ceară organizarea de alegeri pluripartite înainte de expirarea mandatului actualului parlament, în 1995. Totuşi, abia în octombrie 1993 a reuşit majoritatea să asigure aprobarea legii electorale şi să programeze alegerile pentru luna februarie 1994. Se aşteaptă, în general, ca grupurile pro-româneşti să piardă mai mult teren, iar majoritatea, care susține suveranitatea de stat, să cîştige.

Apropierea primelor alegeri pluripartite din Moldova a accelerat dezvoltarea partidelor politice,

„dintre care mai mult de treizeci (inclusiv “organizaţiile socio-politice”, adică grupuri de interese ca-

re au dreptul de a-şi numi candidaţi în alegeri) au fost înregistrate la sfirşitul lui 1993. Deşi multe din aceste grupuri fie că erâu asemănătoare, fie că au existat, mai ales, doar pe hîrtie, cel puţin la fel de multe au apărut din realităţile sociale şi au reflectat orientări şi interese socio-economice, etnice,

ideologice sau chiar externe specifice. Marele nu-

măr de partide şi mişcări adevărate reflecta structura socială şi etnică extrem de complexă a Moldovei, ga. = opţiuni ideologice existentă în cadrul societăţii şi presiunea forțelor din exterior. Partidul Democrat Agrar şi-a extins rolul său deja proeminent în Parlament şi Guvern, bazîndu-se pe apaatul său politic din provincie. Partidul Democrat Social, at o influență considerabilă şi a i pa de consilieri a lui itică în rîndurile căi cita

Partidul Socialist, succesorul defunctului partid comunist şi compus, în majorităte, din etnici ruşi, a apărut ca principalul apărător al politicii economice socialiste, al legăturilor strînse cu CSI şi cu Rusia şi al “drepturilor vorbitorilor de limbă rusă”. În ceea ce le priveşte, pro-românul Congres al Intelectualilor şi rămăşiţele Frontului Popular cheamă degeaba la o “integrare” în România. Un număr de partide cu susţinere în mediul urban reprezintă înteresele afaceriştilor. particulari şi propovăduiesc” capitalismul clasic sau reprezintă interesele reunite ale managerilor şi forțelor de muncă din întreprinderile de stat. Partidele preponderent rurale, cu caracter etnic, regional sau religios completează peisajul politic variat al unei țări care se ridică după aproape o jumătate de secol de dominație a unui singur partid sovietic.

Acest an a fost, de asemenea, martorul rapidei diversificări şi privatizări a presei moldoveneşti. Ziarele deţinuțe de stat, predominante pînă în 1992, au fost obligate de greutăţile economice să-şi reducă numărul, tirajul şi frecvenţa de apariţie în 1993. O mulţime de cotidiene şi săptămînale deţinute de grupuri de afaceri, politice sau de interese etnice au apărut şi s-au extins datorită fondurilor mai mari şi profesionalismului, în detrimentul presei al cărei proprietar era statul. Televiziunea şi radioul au rămas, în schimb, aproape integral în mîna statului; dar programele lor sprijină deseori, deschis, opoziţia pro-românească şi pune sub semnul întrebării suveranitatea Moldovei, ceea ce demonstrează că sentimentul pro-românesc se concentrează în cercurile literare şi de presă din Chişinău.

În ciuda întirzierilor în ceea ce priveşte dezvoltarea Constituţiei şi a cadrului legislativ, performantele Moldovei în domeniul drepturilor omului şi al celor etnice au continuat, în 1993, să fie recunoscute de SUA şi de alte guverne din Vest, de”

Consiliul Europei, CSCE şi de alte grupuri de ob-

servare neguvernamentale. Chiar şi Sovietul Suprem şi Guvernul Federaţiei Ruse, care deseori au încercat să joace “cartea drepturilor omului” împotriva proaspăt independentelor state, nu au găsit nici un motiv serios de a se plînge de Moldova în acest domeniu. În acelaşi timp, felul cum Moldova a tratat problemele interetnice a rămas, în mare, un produs al atitudinii sale tradiţionale de acceptare a diversităţii etnice şi de deferenţă faţă de cultura rusă. Guvernele occidentale şi observatorii internaţionali au forțat Moldova să-şi construiască politica conform noii Constituţii şi a legislaţiei adecvate şi au indicat faptul că se aşteaptă ca noul parlament să se mişte mai rapid în această direcţie. Reforma economică

Guvernul de “consens naţional” instalat în 1992 şi condus de Andrei Sangheli a continuat-să se bucure de sprijinul unei apreciabile majorităţi parlamentare, formată în general din Partidul Democrat Agrar, cel mai mare grup politic din ţară, şi de “Concilierea”, grupul deputaţilor ruşi, care-i include pe toţi deputaţii ruşi de pe malul drept al Nistrului şi care este constituit: din trei sferturi din et-

„nicii ruşi din Moldova. Deşi aceste grupuri s-au „opus reformatorilor din economie, în 1993 Guvernul a implementat prima fază a unui program de “reforme radicale. În strinsă colaborare cu Fondul „Monetar Internaţional (FMI), cu Banca Mondială şi cu sprijin financiar acordat de acestea şi de alte instituţii, Moldova a redus rapid deficitul său bugetar la mai puţin de 6% din produsul naţional brut, a. eliminat creditele preferenţiale, a redus subvenţiile la preţuri, avînd în vedere eliminarea lor completă, ş a limitat rata inflaţiei faţă de noua monedă naţionaăla 1% pe lună şi a stabilit operaţii de comerţ exteor bazate pe economia de piaţă. Introducînd cupon naţional în locul rublei, la începutul ar

dența riscă LI SA

Moldova şi-a lansat moneda naţională, leul moldovenesc, în noiembrie 1993 printr-o operaţiune coc, donată şi sprijinită de FMI. = Parlamentul a aprobat un program de privaţ zare care prevedea scoaterea la licitaţie a propri tăţii de stat, licitaţie la care puteau participa toţi cetăţenii; programul a intrat în vigoare în luna oc. tombrie. Proiectat şi implementat de către Depar. tamentul de Stat pentru Privatizare, controlat social-democraţi, programul a început cu secto; de servicii şi urmează să fie introdus în industa uşoară, în 1994. În sectorul agricol, Parlamentul Guvernul şi-au propus să înceapă transformare; fermelor colective şi de stat în asociaţii ţărăneşti să introducă, experimental, fermele particulare, 1994. Prima şedinţă a grupului consultativ pente Moldova, sponsorizată de Banca Mondială, a avut loc în octombrie şi au participat reprezentanţi ai. ţărilor donatoare din Vest şi importante instituț financiare internaţionale; programul de reformă al. Moldovei a fost aici numit un exemplu pozitiv pen: tru întreaga zonă şi s-a conchis că “merită un spri-. jin generos”. Să Supremația minorităţii în Transnistria Etnicii ruşi din Transnistria, care reprezintă doar o pătrime din populaţia din zonă şi care, î majoritate, nu sînt băştinaşi, au păstrat un conta deplin în administraţia locală, în armată şi în viciile de securitate din zonă şi şi-au consolidat terea asupra acestui teritoriu în 1993. Tran: a devenit un caz de supremație a minorităţii numai din punct de vedere etnic, ci chiar politie, sensul că-puterea a rămas în mîinile grup! formate din vechi comunişti care s-au angajat | blic să apere sistemul sovietic. Autorităţile e „au continuat vechea politic ificării lin a indigenilor moldoveni, care încă formea ” ritatea populaţiei, şi a indigenilor ucraini ximativ 3.000 de etnici moldoveni, care au fost țaţi să plece din zonă în timpul ostilităţilor, împiedicaţi să se întoarcă la casele lor. Mai un caz-aparte a atras atenţia lumii întregi: | unui activist politic moldovean care a fost nat la moarte, în timp ce alţi cinci au fost naţi la muncă silnică de către autorităţile. cii Nistrene” după farsa unui proces prel curat stil sovietic. za Traducere de ADRIANA TUD după RFE/RL RESEARCH RI

e Rezultatele parţiale ale alegerilor din Moldova

Conform primelor. estimări ale Comisiei electorale centrale din Moldova, participarea la vot a fost de 73,4%. Partidul Democrat Agrar a întrunit 45% din sufragii, Blocul Țăranilor şi Intelectualilor- 8%, Frontul Popular Creştin Democrat 6,2%, Partidul Socialist şi mişcarea “Unitate-Edinstvo” 23%.

solid instalată după decembrie '89 s-a se comporte faţă de URSS ca faţă de “stă- : un comportament de ostatic, grijuliu

de Federaţia Rusă. (Mi-am permis să ria “psihologiei de ostatic”, expusă de Maîn interviul publieat în “22” în noiemPrecauţiile “ostaticului” au fost permante în politica faţă de Basarabia, în difeterpretare a Pactului Ribbentrop-MoloDiscuţiile pe această temă au individualidouă tipuri de discurs: unul (mai mult vorbit) patetic-declamatoriu, reclamînd nire cu Ţara, în limbajul începutului de ălalt (mai mult vorbit

unirii în sens invers, în nei lucidităţi afişate: de orică, de vreme ce moluză apartenenţa la Ronumirile teritoriului de peste Prut versus Moldova) rezumă, autonomizate, puse. Cel desuet a împodobit deaginile publicaţiilor de opoziţie, ale cele oficiale şi mai ales ale celor naţioCu avantajul relaţiilor gata făcute d fuseseră singurii autorizaţi să păritoriile interzise, mulţi foşti purtători eri înstelaţi, s-au asociat în “Pro-Baii domeniului au ajuns în mod fiun, ori Adrian Păunescu, cel care, stăpinire, şi-a făcut vad, unind naţion populism carismatic. Cu sau fără compromiterea discursului pro-uat şi literaţii locali (nu numai Grie acoperit de ridicol, ci şi Leonida lupă campania electorală făcută în a dezertat în cea a lui Vadim Tu-

dor). În asemenea condiţii, ironizarea discursului desuet pro-unionist era o întreprindere facilă pentru partizanii lucidităţii. Între clişeele vehiculate de ei intrau şi amintirile rele pe care România le-a lăsat Basarabiei în perioada interbelică din pricina funcţionarilor ei, incompetenţi şi corupti. Conform viziunii lucide, Moldova este o ţară cu statut bun în lume, cu un mers al reformei mai decis decît al surorii mai mari, cu un preşedinte (Mircea Snegur) mai merituos decît preşedintele României, întrucît, în locul gafelor de proportii, cum a fost cea a minerilor, el a ştiut să utilizeze conjunctura internaţională (Puciul de la Moscova, de pildă) pentru independenţa ţării. Discursul lucid ro-

), tratînd aceeaşi unică GABRIELA ADAMEȘTEANU.

Cui îi mai pasă

mânesc este relativ apropiat de versiunea occidentală asupra Moldovei, în care prevalează amnezia în privinţa abolirii Pactului Ribbentrop-Molotov şi o unică preocupare — cea referitoare la riscurile minoritarilor rusofoni, asaltaţi de majoritarii presupuşi a fi unioniști.

În vremea cînd Basarabia era un cuvînt atât de interzis încît discursul despre suferinţele fraţilor de peste Prut se plătea nu cu banii de azi, roşi de inflaţie, ci cu ani grei de puşcărie, existau în România şi oameni cinstiţi care îşi aminteau cu nostalgie anii petrecuţi acolo: administraţia românească trimisese în Basarabia nu doar ciurucuri, ci şi tineret proaspăt ieşit de pe băncile şcolilor, în anii crizei. Mulţi dintre nostalgicii României Mari (România interbelică, nu partidul şi revista care au compromis sintagma) au murit înainte de a mai vedea interdicția ridicîndu-se asupra cuvîntului Basara-

de Basarabia?

bia. Pentru generaţiile noi, ea este însă un spaţiu egal necunoscut şi neinteresant — România într-o versiune mai veche şi mai rea, astfel încît, ieşit de pe teritoriul ei şi ajuns la vama Ungheni, poţi să exclami: am intrat în California! Obsedată de propriile dificultăţi şi diversiuni cu minoritarii unguri pînă într-acolo încît a trece prin perioada 15-20 martie înseamnă a naviga printre Scylla şi Charibda, punînd interesele propriului partid de guvernămînt (în risc de a fi scindat) mai presus de cele ale ţării, dezinteresată de situația cetăţeanului român din ţară, puterea solid instalată în decembrie '89 îşi aminteşte de românii lăsaţi de istorie în afara granițelor ei doar cînd are nevoie de propagandă sau diversiune. Emoţia colectivă din momentul cînd s-a rostit condamnarea la moarte a lui Ilie Ilaşcu s-a stins ca un foc de paie, deşi soarta procesului nu este decisă încă. Astfel încît recentele alegeri parlamentare din Republica Moldova (ale căror nereguli observatorii români le-au sesizat tocmai printr-o experienţă comună), discutabilul sondaj care a urmat, noile reglementări comerciăle ori decretul care aduce oficial televiziunea sub autoritatea preşedintelui Snegur au trecut fără mare ecou în starea de “pasivism şi nervozitate” în care ne aflăm acum. Este prea evident blagajul în care a intrat România: blocajul Parlariienttului în aşteptarea altei majorităţi, blocajul reformei, demonstrat atît de clar de iritărea premierului Văcaroiu la auzul unor simple tuvinte — FMI, Watson —, întîrzierea bugetului, daracterul pur formal al can sulbafii cu parti= dele de opoziţie, riscul alegerilor anticipate etc. Dacă este clară direcţia în care s-a angajat fosta Basarabie, actuala Moldovă, nu-i clară în schimb. cea în care ne porni România. FE or