Se încarcă imaginile...
Sursa: Adevărul, 1 aprilie 1997
Sursa: Adevărul, 1 aprilie 1997
Sursa: Adevărul, 1 aprilie 1997
Sursa: Adevărul, 3-4 mai 1997
Sursa: Adevărul, 3-4 mai 1997
Sursa: Revista 22, 6-12 mai 1997
Sursa: Revista 22, 6-12 mai 1997
Sursa: Revista 22, 6-12 mai 1997
Textul articolelor (transcriere automată OCR, poate conține erori):
POpURARGI d. ieri pe-a în date Parlamentului
Virgil Măgureanu, directorul SRI, a fost prezent ieri, pentru ultima oară, la raport în faţa Parlamentului. Măgureanu si-a anunţat încă de săptămâna trecută intenţia de a demisiona și le-a spus parlamentarilor, cu ocazia discuţiilor pe marginea ultimului raport de activitate al SRI, că se consideră la „final de mandat“. EI a fost cea mai căutată, cea mai filmată și cea mai intervievată persoană din Casa Poporului. L-au „vânat“ mai ales ziariștii, în căutare de explicații și informații „tari“, iar parlamentarii l-au salutat în treacăt. Mircea Ionescu Quintus, preşedintele PNL, i-a spus lui Măgureanu, strângându-i mâna: „Cine-o fi inventat prostia că v-am chemat eu să intraţi în partid?!“
Discursul rostit de directorul demisionar al SRI nu s-a referit atât la activitatea instituției în ultimul an, cât la viitorul acesteia și al societății românești. „Un discurs normal, intr-o situaţie de normalitate“, l-a caracterizat senatorul PD Cristian Dumitrescu, în timp ce lon Iliescu s-a pronunţat transant: „E un discurs de om politic, nu de tehnician“. Fostul sef al statului părea îngrijorat de succesiunea la conducerea principalului serviciu secret român.
„Eu as pune un magistrat, ca să asigur astfel neutralitatea SRI“, a declarat Iliescu.
ări miză pi A9i
A si dur sau mai nuanțat, toți reprezentanţii purilor parlamentare au criticat activitatea SRI. Nicolae- lonescu Galbeni, preşedintele Comisiei parlamentare de supraveghere a SRI, a“declarat că Serviciul „a dezirite; în eroare Parlamentul“, EL « s-a referit la declaraţiile contradictorii ale coriducerii SRI,
privitoare la. interceptarea convorbirilor
telefonice ale unor. oameni politici: şi ziariști,
prezentarea a 10 casete audio. Într-o primă fază, directorul SRI a negat orice implicare în acest
caz, ca peste o lună să recunoască faptul că interceptările au fost făcute de către Direcţia T
ne at si a ipâud-- atare: i ie
“Parlament cu banalităţi, ocolind inforntaţii ce tin
"băncilor lipsesc tocmai referirile la Columsjia £ Bank acțiuni făcute publice” de sept. Bucur în “contribuţia unei firme fantomă din Elveţia. Grupul
'Euro-Columna, a mai spus Galbeni, a incheiat de
iuti cu “aprobarea eh
“Titi că ae părut: inter Cacata- lui Mănureuniţe Galbeni a acuzat SRI că își umple rapoartele către
Galbeni a reprosat Serviciului că „sub pretextul indicării unor pericole; există tendinte de substituire a actului. “6 guvernare“. ca ee Să
Grupaj re alizat” de:
de siguranta națională. Într-o informare asupra.
și la modul în care aceasta s-a constituit prin
curând un contract cu agenţia de presă rusă TASS,.
formând Euro-TASS, o altă informaţie care. iarăși ADREIae în pag. a îi
Dcpunindu-şi ieri mandatul în_ fața Parlamentului
(Urmare din pag. D
PD a salutat plecarea lui Virgil Măgureanu din fruntea SRI, care s-ar fi comportat m ultimii ani ca o poliţie politică. Partidul lui Petre Roman crede că se va putea reglementa controlul civil asupra. instituţiei prin lrecerea SRI in subordinea Guvernului. Această idee este impărțăşită şi de UDMR, care a lansat şi varianta subordonării. faţă de Ministerul Justiţiei. PRM, aflat prin C.V. Tudor în vechi conflict cu Măgureanu, a considerat:că raportul este o dovadă 'a neputinței de a conduce: SRI"
Mult mai concilianţi s-au dovedită fi reprezentanţii PDSR şi PUNR, care au evidenţiat succesele lui Măgureanu pe linia transformării fostei” instituţii a Securității intr-un serviciu modern de informaţii “și au deplâns tendinţa majorității de „Acaparare“ a serviciilor secrete. „Să nu ne mai preface că discutăm raportul. Miza nu este buna funcţionare a serviciului; ci cine îl va conduce şi, mat ales, pe cine va repreznta“, a spus Vasile Văcaru, fost şef al Comisiei SRI. Singura polemică din timpul dezbaterilor s-a angajat între senatorii "UDMR Gy5rgy Frunda şi Csapo Josef, pe de o.parte, şi directorul demisionar, pe de alta, Frunda a făcut uh adevărat rechizitoriu: Serviciului,
acuzându-l de „antipatie faţă de
Oceident", de tendinţe de „obstrucționare“ a eforturilor de integrare în NATO, de critici la adresa programului de guvernare etc. Csapo Josel a apărat de la tribună conceptele programatice ale UDMR: „revendicarea cadrului juridic pentru :autonomie locală nu poate fi caracterizată drept acţiune împotriva siguranţei statului“. Mai târziu, Măgureanu a răspuns cu aceeaşi monedă, afirmând că. din 1990. UDMR a girat o acţiune de „izgonire a românilor din cercurile intelectuale, din zonele preponderent maghiare. El a susţinut că „se produce o deculturalizare a românilor din
că s-au făcut „presiuni. câte au fost, unele de joasă speță” pentru a demisiona, dar că nu ele i-au determinat decizia, ci „convingerea că şapte ani e mult prea mult”. A spus însă că a intenţionat să se retragă din funcție imediat după publicarea dosarului său $i să candideze ca independent pe liste de Sălaj.
„Adrian Năstase a avut eleganța să-mi ofere un loc pe liste“ (ale PDSR - n.n.), dar Virgil Măgureanu a refuzat deoarece „toate părțile mi-au cerut să rămân până după alegeri“.
Comisia SRI așteaptă dezlegarea de lu Cotroceni
La ora 16.00 dezbaterile 's-au terminat, iar Parlamentul: şi-a închis uşile pentru vacanta de 1 Mai. SRI rămâne. într-o. situaţie confuză. Măgureanu şi-a inaintat demisia preşedintelui Emil Constantinescu „cu speranţa că acesta o 'va accepta“.
Nici o adresă de la Cotroceni nu a
urmă cu o lună după o rapidă demisie din PNŢCD, şi Constantin Dudu Ionescu, secretar de stat in MApN, membru al aceluiaşi partid. În cercurile puterii se spune că SRI „va reveni țărăniştilor“. Cele mai multe şanse le-ar avea Mircea Gheordunescu, sprijinit de preşedintele Constantinescu. Mircea
ajuns însă la Comisia parlamentară de specialitate, iar membrii acesteia nu ştiu ce urmează să facă in viitor. Măgureanu se consideră demisionat şi, conform. legii, interimatul, timp de o lună, este asigurat de prim-adjunctul său, Vasile Lupu. Într-un interval de
Gheordunescu nu a comentat zvonurile despre numirea sa la conducerea SRI, însă ne-a declarat că „cel mai potrivit să conducă Serviciul in acest moment este un civil din afara instituției, şi nu o persoană din interiorul acesteia, rodată în activitatea de informaţii,. El
timp scurt trebuie -demarată procedura pentru instalarea noului director. Acesta este propus de şeful statului şi validat de Parlament. Două nume se vehiculează cu insistenţă la conducerea Serviciului: Mircea Gheordunescu, al doilea adune al directorului, numit în
crede că trebuie depăşită bariera psihologică dintre: SRI şi societatea civilă, iar în ceea ce priveşte posibilitatea ca el să devină directorul Serviciului, are puternice opoziții acasă: „familia mea nu vrea să audă de aşa ceva”.
Ardeal:, de care este responsabilă tot
UDMR.
Reprezentantul UDMR nu a semnat raportul Comisiei
Comisia Parlamentară de control a apreciat raportul, evidențiind profesionalismul şi eficiența de care au dat
separatismul etnic. Raportul menţionează în special acţiunile Consiliului Consultativ din Secuime, organizaţie
dovaită, cadrele "SRI “Combăterea i care reuneşte reprezentantii celor opt
acțiunilor cu carăeter“amtinatignal. i scaune. seciiiegti Sadăiie Verestoy Atilla (UDMR) a âvut o opinie *
diametral opusă, în final el refuzând să semneze Raportul comisiei. VNemulțumirile. sale sunt legate. de aptul că docurentul prezentat de SRI ecentuează problemele "legăte: de
activitatea. documentelor menite să confere cadrul legăl realizării autonomiei comunității maghiare, in general, şi a autonomiei teritoriale în zona secuiaseă,, in special.
"pentru Sg Eseie da mana iz
Măgureanu va ponei partid de centru
fsteră care devenise incendii atului Parlamentului, Virgil
încă dinaintea sosirii sale în sala de anu a răspuns întrebărilor presei.
Într-o aj presă a a!
Refuzând, ei obstinaţie aproape, orice referire concretă Ia afirmatiile făcute, fostul director al :
a declarat că demisia nu a fost determinată de presiuni exercitate şi simplu, cred că a durat prea mult cât am stat acolo, mai mult închipuit la început. A fost un act deliberat al meu', a declarat legătură cu relaţiile cu KGB, fostul ete al $RI a afirmat că am
n ea cu ei având i vedere: 'volumui imens de pna ii ne: e ice ot ȘI
a memoriei. 1ui « să mai discutăm acum despre asta. Nu e este onorant petice nici un om politic. s să facă aşa ceva... este o blasfemie! a răspuns, vizibil iritat, Virgil Măgureanu la o întrebare care îl viza pe liderul țărănist. Fostul'director al SRI nu a făcut nici un fel de referire la eventualul său succesor, menţionând numai că decizia trebuie să aparţină exclusiv preşedintelui țării şi că acesta nu trebuie să fie influențat. Totuşi, el a recunoscut .că „are nişte bănuieli“, pe care însă, în ciuda tuturor insistențelor, a refuzat să le facă publice. Viitoarea sa.
„Toate părțile mi-au cerut "să rămân până după alegeri”
"Sper să- mi, găsesc şi eu un loc în.-societatea civilă românească şi oriunde aş i nu voi fi in detrimentul cuiva. (...) Dacă voi rosti de la o tribună politică ceva, au va fi impotriva cuiva şi a mersului progresist“, Cu această promisiune, Virgil Măgureanu şi-a încheiat ieri discursul în faţa parlamentarilor. El a recunoscut
angajare politică a reieşit fără echivoc în timpul discuţiilor. Măgureanu a mărturisit că va alege un partid. de centru. i
„ hăzboiul rece pentru şefia SRI
E POUR CORAN III O 8 a a ad Cristian Tudor POPESCU
bună parte a Plasei politice din România, dublată i mass media, a reușit să monteze în aceste Piri ele proporții pornind de la un fapt previzibil, aşteptat de toată ip a. demisia d-lui Migureanu din postul de director al SRI Se Cbrită de sfârşitul „epocii Migureanu”, se prezintă evenimentul 'ca hotărâtor pentru admiterea României în NATO, se dă de înţeles că a doua zi după demisia lui Măgureanu exporturile României se vor dubla muncitorii nu vor mai ieşi IN stradă, investitorii vor da năvală, Washingtonul se va înfrăţi cu Bucureștiul desoviețizat de di. Ciorbea. După părerea subsemnatului tot acest tambălău își sre sorgintea în mentalități intim legate de perioada războiului rece ȘI a dicțaturii. Intr-un stat totalitar, şeful serviciilor secrete este un personăj înzestrat de opinia publică cu atribute aproape supraumane. un semizeu Care poatg rezolva orice, de la repartiția unei locuinţe până la. schimbări: decisive în politica statului. Ce era pe vremuri un director eneral, -un magistrat, un ministru în faţa șefului Securităţii?! Oricare intre aceştia își avea dosarul bine pus în fişetul temutei instituții şi ştia Gă e la cheremul acesteia. Trebuie să fii ori rău intenţionat, ori bătut în cap ca să neg! faptul că în cei 7 ani de funcţionare statutul SRI s-a îndepărtat cu mult de cel al instituției de tristă amintire. DI. Măgureanu & fost, desigur, o perscană importantă în structurile politice de putere de până în noiembrie 1996, dar n-a avut nicidecum rolul de eminenţă neagră Care controlează viaţa politică, economică, financiară, externele, totul. Ar fi și hilar să credem asia de vreme ce, în repetate rânduri, di. Măgureanu a făcut dovada că nv-şi poate controla propriii subordonați! Așa cum lesne se poate observa, SRI nu s-a făcut cunoscut prin nu ştiu ce terori politice şi manevre tenebroase, ci mai degrabă prin marele număr de defecţiuni grotești, la limita oligofreniei: Berevoiești, terasa Anda, cazul Bucur, cazul tembelulvi din conducerea SRI care. descoperise o reţea de spionaj numită... Interret, filmul lui Dide realizat în vila lui Măgureanu etc. Melanjul format din zațul securist rămas după ce „greii“ s-au dus, care prin pușcărie, care pe la partide, care pe la firme, şi nou veniţii lipsiţi de experienţă nu putea să ducă la altceva. Ani de zile, di. Măgureanu a fost măi ocupat să lupte cu conglomeratul de sub el, decât să utilizeze SRI ca pe un instrument în cine știe ce scopuri malefice.
Di. Măgureanu a fost pus în funcție de di. lon Iliescu. Era normal ca, politic vorbind, şeful SRI să sprijine mai mult sau mai puţin vizibil politica acestuia. Şi totuși, di. Măgureanu a dat dovadă, surprinzător, de destulă echidistanță pe scena politică. El este cel care a îndrăznit în 1992 (primind un răspuns foarte acru) să-i sugereze lui lon Iliescu că n-ar trebui să mai candideze la președinție şi că ar fi mai bine să se dedice construcției unui partid adevărat, altceva decât adunătura înjghebată la iuțeală și botezată PDSR. EI este cel care a decis publicarea în „Cartea albă a Securităţii” a unui. document extrem de important, o notă a Securităţii din care reieșea înscenarea pusă la cale pentru compro! Jiterea lui Corneliu Coposu - și asta întrun moment în care organe de presă ale coaliţiei de la putere se duiau să-acrediteze ideea „Corneliu Coposu
ti ască, a reuşit să imprime prin prestațiile sale Seriozitate şi obiectivităte binevenită în carnavalescul
ut. Rapoartele. S prea puţină, Problema noastră ri-au fost spionii cu
colțul gurii, n-au fost teroriștii internaţionali, atâţia ici, atul din interior, sistematic, devastator, la T ;. Ani de zile, mari bandiți internaţionali, ca
ndarani, au „sifonat” peste hotare sute banul public. „Agricultori“ de felul lui 1lie ducan, C. Botezatu au deturnat credite de i satisface nişte capricii cretine, vizibile şi. iu, zahăr, cartoti, carne şi-au făcut mendrele tematic economia naţională pentru niște Preşedinţi de bănci și-au băgat mâinile până , jocuri piramidale de tip Caritas sau fonduri 3/SAFI, au pus în pericol stabilitatea financiară udine ale SRI faţă:de toate aceste atentate ca şi inexistente - târziu, o cifră aruncată RI, economia subterană - 40% din PIB, a : conducerea instituţiei, pentru ca, recent, gătă de proporții pomenind de un 70% pe Sigur, di. Măgureanu ar putea spune că SRI ale. vârfurilor politice ale statului, dar că În astfel de situații, există întotdeauna “publică. Di. Măgureanu n-a recurs la "poate. În rest, numai de bine, îi chinezi, pe arabi... i Vata erios al activităţii SRI. Aşa cum viața tele cu privire la acţiunile autonomiste nic. şi economic. în Transilvania, se - | întemeiate -. chiar ieri, în Parlament, după cidentalism. şi” şovinism ale d-lui Frunda la deputat Csapo a desfășurat o adevărată
le pentru. maghiarii din Ardeal. A, 'sonale ale directorului SRI, cum ar. fi micul anii de mandat la Giurtelecul-Hododului stea trebuie lămurite pe N seze în arena politică: 2 minute ale ara său din nu ale șefului canu din funcţie trebuia să se Americă şi lieu! |
Potrivit aşteptărilor liderilor coaliţiei guvernamentale
Succesorul lui Măgureanu, independent politic
Liderii partidelor din coaliția guvernamentală se pronunță pentru numirea la conducerea SRI a unei persoane neutre din punct de vedere politic. Preşedintele PD, Petre Roman, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că nu au existat, până în prezent, discutii între liderii coaliţiei majoritare in privinţa viitorului director al SRI. Roman a caracterizat informaţiile din presă privind existența unei bătălii în cadrul coaliţiei pentru conducerea SRI drept „exagerări” şi „intoxicări'. Preşedintele PD a afirmat că liderii partidului nu au pus, incă, în discuţie problema viitorului director al SRI, dar că, în mod sigur, PD se va pronunta pentru un serviciu. de informaţii care să nu mai fie „angrenat în politică, aşa cum s-a întâmplat în anumite cazuri, până acum". Roman s-a declarat de acord cu o consultare între liderii coaliţiei în privinţa. viitorului director al SRI, dar a precizat că propunerea unei persoane, pentru acest post, este o prerogativă a preşedintelui republicii. „ Preşedintele PSDR, Sergiu Cunescu, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că viitorul director al SRI trebuie să fie o persoană absolut neutră din punct de vedere politic, un om cultivat şi inteligent, care să fie capabil să indeplinească directivele Guvernului, indiferent de orientarea acestuia. Cunescu a afirmat că partidul său nu este interesat în a prezenta o candidatură pentru acest post. El a declarat că ar fi normală o consultare,
atât între liderii coaliţiei, cât şi între liderii. tuturor formațiunilor parlamentare, dar că nu poate fi vorba ca în asemenea întruniri să se ia vreo decizie privind viitorul director al SRI.
Liderul PNL, Mircea Ionescu-Quintus, crede că partidele nu ar trebui să se amestece în desemnarea directorului SRI. EI afirmă că aceasta este o prerogativă a preşedintelui şi că partidul său nu
“condiționează sprijinul de îndeplinirea
unor anumite criterii de către noul director. Quintus a recunoscut, totuşi, că partidul său doreşte numirea unui director care să nu aparțină vreunui partid din coaliția de guvernământ. „PNL ar prefera o persoană neangajată politic, dar aceasta nu este o condiţie. Important este să fie o persoană care să dovedească echidistanţă şi, mai ales, competenţă în
domeniul serviciilor de informaţii“, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, liderul PNL.
Liderul PNLCD, Niculae Cerveni a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că partidul său optează pentru desemnarea ca director al SRI a unei persoane independente politic. „SRI trebuie condus de un specialist, care să nu fie tributar unei ideologii”, a spus Cerveni. Liderul PNLCD crede că noul director SRI nu poate fi o persoană „obedientă” faţă de conducerea unui partid. Cerveni consideră necesară consultarea dintre preşedinte şi partide pentru. desemnarea directorului SRI/
PNŢCD nu a exprimat, până vineri, un punct de vedere privind principiile care ar trebui să stea la baza numirii noului director al SRI.
„Activitatea SRI e o chestiune de bun-simț“
- avertizează dl. MIRCEA GHEORDUNESCU, adjunct al directorului S.R.I.
- De multe ori sunt întrebat ce legătură are Facultatea de Fizică pe care am absolvit-o cu ziaristica pe care o practic. E la fix: ce legătură este. între Facultatea de Fizică pe care aţi absolvit-o şi Serviciul de Informaţii?
- Fizica îţi dă o deschidere în multe domenii. Rigoarea formulelor trebuie sprijinită pe întelegerea fenomenelor; ea conduce la zona filosofiei şi chiar a poeziei. Nu mi-am imaginat că voi ajunge chiar în această zonă. Ca să vă spun drept, nici nu mi-am dorit foarte mult. Inima mea rămâne lângă elevii mei. În puţinele ore pe care mai apuc să le dorm, mă visez de multe ori la catedră.
- Ce-or fi simţit elevii dv. când au aflat că profesorul lor a trecut la SRI? Nu se gândeau „De când va fi avut dânsul legături, relaţii cu...“?
- Nu cred că şi-au pus această întrebare. Ne cunoşteam suficient de bine... Bineinţeles că a fost o surpriză pentru ei, cum a fost pentru toată lumea şi chiar pentru mine.
- Cum sunt spionii noştri? Sau contraspionii!
- Spionii, cum le ziceţi dv. (Mă rog,
ofițeri de informaţii. - n.n; F. Sunt +
caracterizați, * în principal“ de patriotism, modestie - de multe ori, munca o fac ei, iar laurii îi culeg alții (E un risc asumat - n.n.); este, da, un risc asumat -, tenacitate, foarte bună competenţă profesională, o largă deschidere...
- Vi se par antioceidentali? încep să fac aluzii!
- Cred că eticheta este nedreaptă. Nu pot să mă pronunţ asupra ofiţerilor fostei securităţi, dar cred că şi orbita pe care s-a înscris evoluţia societăţii româneşti este un argument contra acestei etichetări.
- Punem cazul că vine un partener occidental să propună o afacere, iar lucrătorii SRI descoperă că acea afacere ar fi păguboasă rău pentru statul român. Cu ce inimă mai raportează ei acea descoperire, dacă ştiu că pot fi întrebaţi dacă au ceva cu firmele occidentale?
- Încă de pe vremea când am lucrat la Direcţia de Relaţii Internaţionale a Primăriei Capitalei, eu însumi am refuzat unele oferte care nu erau benefice pentru Primărie! Cred că rolul, SRI - - pe care eu zic că şi-l îndeplineşte bine - este să aducă informaţii, în general,- „cu conotaţie negativă. Noi
suntem mai mult -mesagerii veştilor.
proaste. (Aducătorului de veşti
proaste i se taie capul! - n.n.) Ha-ha, „era înainte! Noi tocmai. aceasta
aşteptăm de la societatea românească şi de la beneficiarii legali ai activităţii noastre; să înţeleagă şi să accepte că acesta este principalul nostru rol. Veştile bune pot fi aduse şi de alţii... Faptul că aducem informaţii care conduc spre refuzul unei oferte făcute de o anumită firmă îl facem cu aceeaşi bună-credință, indiferent dinspre ce punct cardinal vine firma aceea.
- Spuneţi-mi, SRl-ul competenţe în afara ţării?
- Nu. (În dezbaterea pe marginea Raportului SRI s-a spus că de ce nu aduce SRI informaţii despre ce se zice în diverse capitale ale lumii în chestiunea aderării noastre la NATO - n.n.). Noi putem aduce informaţii de acest gen, referitor la declaraţii care se fac în România. De rest se ocupă alte servicii.
- Punem cazul că aflaţi ceva de rău despre subalternul unui
are
demnitar. Îi daţi informaţia acelui demnitar, iar el nu ia nici o măsură. Mergeţi la primul-ministru şi, punem
cazul, nici dânsul nu ia, din considerente politice, nici o măsură. Atunci ce faceţi? Mergeţi la Opoziţie?
- Instanţa căreia ne adresăm imediat este comisia parlamentară de control a SRI. Cum în comisie sunt reprezentanţi ai tuturor partidelor, e clar că nu vor fi toţi de acord să ascundă acea informaţie. Din acest punct de vedere, subordonarea către Parlament a SRI este benefică şi democratică, ne situează inaintea multor ţări cu. democraţii stabile şi aşezate. (Din câte ştiţi dv., :se mai întâmplă şi în alte ţări ca principalul Serviciu de Informaţii să. prezinte
„Parlamentului un raport? - n.n.) În
foarte puţine ţări - şi din acest punct de vedere suntem europeni avant la lettre, precursori... În raport cu ţările central şi est-europene, avem una “dintre instituţiile cele mai democratice.
- În corpul omenesc, ce vi se pare mai important: ochiul sau timpanul?
- Ha-ha! Pentru cineva care priveşte - ochiul. Pentru cineva care ascultă - „timpanul. . Noi ne străduim- să ne
folosim de toate simţurile. (Ce rol are bunul-simţ în activitatea unui ofiţer de informaţii? - n.n.) Aceasta este una. dintre revelaţiile pe care le-am avut. chiar din primele zile de la instalarea mea în această funcţie: legile şi regulamentele care guvernează activitatea SRI cuprind chestiuni de bun-simţ care ţin de cei şapte ani de-acasă; doar că sunt exprimate într-o formă specifică.
-- Înainte vreme, de voie-de nevoie, omul, de la preşedintele asociaţiei de locatari până la mai-ştiu-eu-cine, conlucra cu Securitatea. Acum vă ajută populaţia? Cum simţiţi?
- Aici este - din câte mi-au spus numeroşi ofiţeri, şi sunt de acord cu ei - una din piedicile de care ne lovim în activitatea noastră. Este o barieră psihologică între SRI şi societatea civilă. Relaţia aceasta, înainte
instituţionalizată, obligatorie, ar trebui
să devină viabilă din cu totul alte motive. Vă dau un exemplu: dacă într-un sătuc de munte din Elveţia apare un autoturism cu număr străin, cel puţin un locuitor se duce şi anunţă faptul la poliţie. Acel om-nu face acest gest din obligaţie sau-pentru că ar fi un delator; este o protecţie spontană, firească. Nu are nimeni ceva cu acel autoturism, cu persoanele din autoturism - este pur şi simplu 0 datorie civică înţeleasă şi asumată, de protejare a intereselor proprii. Cei de acolo sunt convinşi - cum sperăm să fie în curând şi cetățenii României - că serviciul este în slujba cetăţeanului, nu invers.
- Punem cazul că vine la dv. un patron român, care are o firmă de... tuns ouă (Da - nota M. Gh.) şi vrea să pătrundă pe piaţa externă şi va avea şi nişte negocieri cu un partener străin. Şi vă zice: „Plătesc cât îmi cereţi, vreau informaţii despre acel posibil partener, vreau informaţii despre piaţa aia de tuns ouă“. E posibilă o asemenea colaborare?
- Asemenea tip de informaţie putem furniza numai beneficiarilor legali. Dacă acel întreprinzător se adresează
Camerei de Comerţ sau unui-minister, iar noi primim o solicitare de la acel minister, nu în interesul unei singure persoane, ci, dacă e vorba de un interes naţional (Acel întreprinzător poate crea 5.000 de locuri de muncă - n.n.), apoi este-chiar o datorie a
românească, aflând lucruri negative despre bonitatea unei firme străine care vrea să facă afaceri în ţara noastră, ar trebui să informeze şi Serviciile, chiar dacă nu neapărat direct, -ci- prin intermediul unui minister, să zicem. Şi revenim iar la agricultorul elveţian!
- Aflaţi că există cetăţeni cu capacităţi - paranormale. Vă interesează aşa ceva? Nu pe dv. personal, mă refer la SRI. Credeţi în chestii d-astea?
- Personal nu ştiu; nu cred că SRI a avut preocupări de acest gen, deşi poate 'să fie o zonă interesantă.
- Cum să fac eu, ca ziarist, să-mi dau seama dacă mă urmăreşte cineva - dacă mă filează, cum se zice?
- La această întrebare o să vă pot răspunde după ce o să urmez şi eu cursul de specialitate.
- Care este acea slăbiciune personală pe care o ţineţi permanent sub control ca să nu vă afecteze munca? s0ti
- E bine să-ţi cunoşti slăbiciunile, chiar dacă sunt greu de recunoscut şi foarte greu de stăpânit. Nu sunt un dur - în anumite momente, poate fi 0 slăbiciune. (Adică nu aţi lăsat nici un corigent? - n.n.) Ba da. (Înseamnă că sunteţi un dur - n.n.) Îmi părea mai rău mie decât celui pe care îl lăsam. eoriaentă “Constantin PAVEL
ni 40% Sefi fe Cai Aa
lor“ — dacă ne e permis să utilizăm acest concept, fără permisiunea lui Richard Wagner. (Re. cacept. eră Istoria acestei „demisii anunţate“ începe la 1 de- »brie 1996, odată cu preluarea puterii de către coa-
e partide avînd ca nucleu Convenţia Democrată. ! s-a constatat că d-l Virgil Măgureanu — contrar aşteptări întemeindu-se pe logica internă a fostei ziţii — a rămas în funcţie. Intrebaţi, apropiaţi ai noului im explicau că d-l Virgil Măgureanu a ajutat opoziţia, j d ume impiedicind fosta putere să falsifice rezultatul Ă Bi: di -za finală a computerizării. D-l Virgil a dezminţit ştirile în acest sens,
A Anania dbn 2 ati = Seat 9 „ac 0
în continuare com „dar în stilul specific şi lipsit de credibilitate al României. Mari — subit şi paralel a fost declanşată o campanie de presă împotriva d-lui Virgil Măgureanu şi serviciului său în Statele Unite, în Lumea Liberă şi în ţară în ziarul Ziua. Printre protagoniştii acestei campanii în SUA s-a aflat şi-se află în continuare d-l lon Mihai Pacepa, personaj controversat desigur, dar căruia nu i se poate contesta că a contribuit, prin dezvăluirea reţelelor ceauşiste de spionaj în Occident, la demolarea comunismului. Or, se poate crede, la presiunea d-lui Virgil Măgureanu, ca exponent al viziunii de „trădare“ a fostei Securităţi — lon Mihai
intre In polite grele (care-l cînd acesta $ dent al Secur lege îl obliga i-a sărit în aji fin, liberalul „c şi omul cu hi d-l Virgil Măg Liberal al Br Cronica FO! după cite ştir
; ată probate. Răspîndirea lor cu Pacepa continuă să fie considerat şi azi ca trădător de ar fi justific: ga țară — cu toate că oficial nu se ţară, ceeace esteo aberaţie, dar şi o greşeală politică Măgureanu:
Idă de gindit. Cert e că aceste zvonuri gravă. În aceeaşi situaţie se află şi Mircea Răceanu — are 0 Conce
It la formarea unui curent de opinie fa- diplomatul condamnat la ani grei de închisoare de Tri- Să se răsuc
"lui SRI. O logică elementară îndeamnă bunalul Militar, sub Ceaușescu, pentru că uneltea împo- mormîntul de
epticism, avînd în vedere vocea d-lui triva siguranţei statului, în realitate pentru răsturnarea Concluzia
erind menţinerea d-lui Virgil Măgureanu lui Ceauşescu, cu sprijinul unor diplomaţi americani primenire, ci
România la Reuniunea ţărilor NATO Premierul Victor Ciorbea a
zeniat la Bruxelles, în fala ambasadorilor țărilor membre NATO, argumentele pentru ca Fomânia să fie primită în primul val în Alianţă. Şapte dintre țările NATO şi-au exprimat sprijinul necondiţionat, în timp ce SUA, Germania şi Marea Britanie au avut o atitudine rezervată. O afirmaţie a primului-ministru, conform căreia desovietizarea structurilor de putere reprezintă un argument în plus pentru «i. integrare, a stirnit reacții contradictorii. X) * Ministrul Apărării la Washington
O delegaţie militară condusă de ministrul Apărării, Victor Babiuc, se află la Washington, unde s-a întîlnit cu Wiliam Cohen, secretarul Apărării și cu alte personalităţi din Administrația americană.
+ Emil Constantinescu în Turcia
Prezent la Ankara, la o conferință privind cooperarea economică. la Marea Neagră, preşedintele Emil Constantinescu a avut o întîlnire cu
7 din aplicar Ce valoare româno-ucra urzit de aoi a avut Europa s aliza azi frontiere elaborat ri sceleraţi? specte ne determină al tratat romano-u od explicit sacr nu va putea fi ju a decit ca un tralal at morala şi care a desc iile internaţionale de drepi J 22 martie 1997 — Kâln, Gem 1 Ortodoxă Română d i — Cercul Cultural » V. Ghilescu, II Comunitatea Românilor din Vicepreşedinte i jinirea Bastr te Eugen
gecai
in Nord-1% preşedintele ucrainean, Leonid Kucima, cu care a convenit înființarea a două euroregiuni, impreună cu Republica Moldova. Emil Constantinescu a semnat şi un acord de liber schimb cu Turcia.
Inde pent” E. Dumil
-nta pentru Spri Alianța P Preşedinte pt j 2 nilor din SP
f * Directorul SRI şi
Comunitatea Romi lad Sb î -a anunţat reșe pi Asociaţia Foștilor Co) Prezent în fața Parlamentului ia Vicepreşedinte , pentru a prezenta raportul de 6-+ Pi 6-12 mai
activitate pe anul 1996, directorul SRI, Virgil Măgureanu, şi-a anunțat demisia din acest post.
* Ministrul german de Externe la Bucureşti
Vicecancelarul şi ministrul de Externe german, Klaus Kinkel, a apreciat relațiile economice şi politice ale Bonn-ului cu România şi a arătat că „Germania este şi va rămine avocatul ţărilor din Europa Centrală şi de Est, inclusiv al României, în problema apropierii de organizaţiile euro-atlanice“. Kinkel/ este prezent la Bucureşti pentru a participa la manifestările ocazionate de împlinirea
„a cinci ani de la semnarea tratatului
româno-german.
+ Cerere de ridicare a imunităţii
Ministrul de Justiție, Valeriu Stoica, a solicitat Camerei Deputaţilor ridicarea imunităţii deputatului PDSR Gabriel Bivolaru şi a aprobat cererea Parchetului General privind reținerea, arestarea, percheziţionarea şi trimiterea în judecată a parlamentarului.
+ Declaraţii după demisia şefului SRI
„Demisia lui Virgil Măgureanu se integrează într-un proces normal de schimbare şi vine la capătul unei activităţi îndelungate“, a declarat preşedintele Emil Constantinescu, care a mai arătat că- este necesară restructurarea SRI. Liderii partidelor din coaliția guvernamentală opinează că la conducerea SRI trebuie numită o persoană neutră din punct de vedere politic.
* Social-democrații salută victoria laburiştilor
Partidele social-democrate din România, PD, PSDR şi PDSR, au trimis mesaje de felicitare liderului laburist britanic, Tony Blair, pentru victoria repurtată în alegeri. Oamenii politici români văd în acest succes un reviriment al social-democraţiei în spațiul european.
* Reprezentanţi ai cultelor la Cotroceni
Preşedintele Emil Constantinescu a primit reprezentanţi ai cultelor religioase, convenind asupra retrocedării treptate a bunurilor comunităţilor religioase. „Nu statul trebuie să rezolve aceste probleme, statul trebuie cel mult să creeze un cadru legislativ“, a declarat şeful statului.
+ Suplimente gratuite: „Unive „Legislație în presă“, „Avort şi. Victor Ciorbea, Leon Volovic: Verestoy * Anchete: „Corupție protocol“, „Combinatul de la G: teatrală: Irina Coroiu: „Don Ju Dobrogea: „Poluări record“ eh NATO“ «e Dana Diminescu: „E. mobilitatea persoanelor şi/sau : Vlad Alexandrescu: „O reform Adameşteanu: „Călătorind prin Anelli Ute Gabanyi: „NATO şi „Cazul Goma“ * Adrian Cioroi
Reamintim cititorilor
că această pagină | : responsabilitatea pențăbă ati
oma ui apa camee A aer
în Bucovina, în anul y SP tului condus de generalu/ Bo - proporție de e, jar neromâni (rutenii şi huțanii), reprezenta, 6.305 ruteni, 5.560 huţani, > 630 2 şi 290 armeni. De menjionaţ că huțanii se stabiliseră ge dată „a Moldova: de Nora, denumită g,, ela! Primii, după cum sînt Semnalași -Tă „sint fugari de pe moşiile boieresii ceilalți (huțanii) „s-au strecurat în de Pocuția în Moldova“. în Bas cinci ani după ocupare), conform, ! de autoritățile rusești, proporția „4 86.35%, a ucrainenilor (rutenilor) d şi lipovenilor 1,2%, iar restul de 502 nalităţi (evrei, țigani etc.). iată Este locul să arătăm că în anuj ș Herța a trecut pentru prima daţi! „19 ruso-ucraineană — în condiţii maj mult g nice. În această regiune proporția co atunci de 92%, iar a ucrainenilor de 003 județul Dorohoi erau doar 120 ae...» ie asemănătoare se situa ş, m Se știe că în anii ocupaţiilor S-a brutală de rusificare şi ucrainizare d , de deportare, de strămutare a Do, pe în alte regiuni ale întinsei Ru și imi masivă a populaţiei uc; de incătuşare şi prigonire a limbii asemenea condiții de prigoană n 140.000 de români moldoveni, numai mălale de veac, și-au pierdut limba mai adevărat genocid etnic. Ne-am fi așteplat din partea comuni ] să întreprindă măsuri și acte jajă de românii care au suferit şi de rea jocurile nalale a celor care au fost disloca cum s-a intimplat după prăbuşirea al Din nefericire, lucrurile se petrec cu detrimentul celor care au pătimit, iar cei vi în-un jel recompensați, răminina slă minturile ce nu le-au aparținut, in trecu Pe lingă aspeciele istorice și elnogralce a mai sus există grave încălcări ale unor priep dice cu valabilitate universală. Ne rele rind, la legalitatea frontierelor (fron A obiectul tratativelor de azi) stabilite pn România, semnat la Pans la în special la art. 2, din care € ă este fixată în con! in din 28 iunie
ȘERBAN ORESCU
emisia d-lui Vi rector SRI constituie un eveniment de primă i ă din mai multe motive: SE been,
— Datorită unei anomalii SRI are un statut mult su democratice (contrar afirmaţii
rgil Măgureanu din funcţia de di-
este limitat în timp, iar pri corpurile legiuitoare lui-ministru);
— Serviciul Român de Inform legii sale de organizare, economice etc.) şi privile care nu dispun colegii din fosta Securitate;
S-A fost.considerat > ceea ce premierul Victor Ciorbea a cOnfirmat zilele trecute la Bruxelles şi d-I N. lonescu-Galbeni în şedinţa Parlamentului din 30 aprilie — drept un serios bastion al gîndirii şi acţiunii politice antioccidentale;
— Deşi d-l Virgil Măgureanu s-a străduit să-şi dovedească de fiecare dată neimplicarea, la intervale regulate, în urma penelor serviciului său, opinia publică a avut prilejul să se întrebe dacă nu Cumva, chiar dacă sub „ „oformă atenuată, SRI este urmaşul fostei Securităţi.
lată de ce demisia d-lui Virgil Măgureanu poate
avea (să fim prudenţi) semnificaţia unui „amurg al zei-
lor'— dacă ne e permis să utilizăm acest concept, fără "permisiunea lui Richard Wagner.
Istoria acestei „demisii anunţate“ începe la 1 decembrie 1996, odată cu preluarea puterii de către coaliţia de partide avind ca nucleu Convenţia Democrată. Atunci s-a constatat că d-l Virgil Măgureanu — contrar
"unor aşteptări întemeindu-se pe logica internă a fostei opoziții — a rămas în funaţie. Întrebaţi, apropiaţi ai noului regim explicau că d-l Virgil Măgureanu a ajutat opoziţia, şi anume împiedicînd fosta putere să falsifice rezultatul alegerilor în faza finală a computerizării. D-l Virgil Măgureanu însuşi a dezminţit ştirile în acest sens, care n-au fost niciodată probate. Răspîndirea lor cu rapiditate în întreaga ţară — cu toate că oficial nu se spusese nimic — dă de gîndit. Cert e că aceste zvonuri au contribuit mult la formarea unui curent de opinie fa- + vorabil directorului SRI. O logică elementară îndeamnă mai curînd la scepticism, avind în vedere vocea d-lui „ Adrian Năstase cerînd menţinerea d-lui Virgil Măgureanu
reunite evocă numirea primu-
'aţii dispune, conform de mijloace (întreprinderi ii pentru salariaţii săi, de est, dar de care a dispus
Si, de
| 29 aprilie
Reuniunea țărilor
Demisia domnului Virgil Măgureanu
ocedura numirii de către -
st i 2 Aote <“olitică e activitate pe anul 1996, directorul SAI, Virgil Măgureanu, şi-a anunţat demisia din acest post. * Ministrul german de Externe
Da ED Ana asi
ca director SRI. (Zilele acestea s-a putut vedea că d-l Virgil Măgureanu are în continuare în d-l lon Iliescu un bun prieten.) Versiunea, răspîndită însă chiar de d-l P.M. Băcanu, privind reversarea de partea noii puteri a d-lui Virgil Măgureanu s-a dovedit un basm sau, ca să folosim un termen de serviciu secret, o „legendă“. Dezbaterile parlamentare din 30 aprilie şi declaraţiile d-lui Victor Ciorbea la Bruxelles despre înlăturarea ultimelor vestigii sovietice prin schimbarea conducerii serviciilor secrete învederează acest lucru.
Cert e că d-l Virgil Măgureanu părea „solid în şa“ la începutul anului 1997. Indiferent de trecutul său — începuseră mulţi din foştii săi adversari să giîndească —, el părea că se bucură de cauţionarea noii puteri. Răsfoind presa, se putea constata că o parte a presei independente îl menaja acum pe d-l Virgil Măgureanu! Căpitanul Constantin Bucur, care dăduse în vileag interceptările ilegale de convorbiri telefonice, fusese dat uitării. (Procesul Bucur continuă chiar acum = ceea ce constituie un scandal.) În mod semnificativ, în ultimele luni am întîmpinat multe refuzuri la articole care considerau prezenţa în continuare a d-lui Virgil Măgureanu în fruntea ȘRI un risc pentru siguranţa naţională sau pentru politica de integrare în NĂTO (nu şi în „22%.
Cu circa o lună şi jumătate în urmă, s-a întîmplat ceva nou. Dacă pînă atunci d-l Virgil Măgureanu fusese în continuare combătut, dar în stilul specific şi lipsit de credibilitate al României. Mari — subit şi paralel a fost declanşată o campanie de presă împotriva d-lui Virgil
- Măgureanu şi serviciului său în Statele Unite, în Lumea
Liberă şi în ţară în ziarul Ziua. Printre protagoniștii acestei campanii în SUA s-a aflat şi-se află în continuare d-l lon Mihai Pacepa, personaj controversat desigur, dar căruia nu i se poate contesta că a contribuit, prin dezvăluirea reţelelor ceauşiste de spionaj în Occident, la demolarea comunismului. Or, se poate crede, la presiunea d-lui Virgil Măgureanu, ca exponent al viziunii de „trădare“ a fostei Securităţi — lon Mihai Pacepa continuă să fie considerat şi azi ca trădător de țară, ceea ce este o aberaţie, dar şi o greşeală politică gravă. In aceeaşi situaţie se află şi Mircea Răceanu — diplomatul condamnat la ani grei de închisoare de Tri-
bunalul Militar, sub Ceauşescu, pentru că uneltea îMpo--
triva siguranţei statului, în realitate pentru răsturnarea
lui Ceauşescu, cu sprijinul unor diplomaţi americani
| _vinerizmai ]
* Social-democrații salută.
victoria laburiştilor
Partidele social-democrate din. România, PD, PSDR si PDSR au
acreditaţi la Bucureşti. Atit lon Mihai Pacepa, cit şi Mircea Răceanu se bucură de consideraţie în Statele Unite, dar sînt în continuare — chiar şi acum — „trădători“ pentru autorităţile româneşti. Cu atit mai uşor a fost, deci, pentru promotorii campaniei de presă anti-Măgureanu să prezinte drept anacronism contrar intereselor vitale ale ţării prezenţa în continuare a directorului SRI în postul ce-l deţine de şapte ani.-Dacă d-l Virgil Măgureanu ar fi dat dovadă de un elementar simţ politic, ar fi abandonat de mult această poziţie dogmatică — dar n-a fost să fie, pentru că domnia sa este de bună seamă un dogmatic. Dovezile abundă.
Faptul că demisia d-lui Virgil Măgureanu a fost cunoscută pe culoarele Congresului Statelor Unite cu două-trei zile înaintea cunoaşterii ei publice la Bucureşti, faptul că d-l Emil Constantinescu a dat pe această temă — după cum comunică presa de la Bucureşti —, cu anticipație, un interviu presei americane, explicaţia dată de d-I Nicolae Ulieru demisiei d-lui Virgil Măgureanu în chiar ziua prezentării ei (înainte de a se încerca o anumită „fardare“ a realităţilor), că demisia s-a produs în urma unor presiuni interne şi externe (adică nu chiar de bunăvoie, cum a încercat ulterior acelaşi purtător de cuvint s-o dreagă), declaraţiile unui domn lon Iliescu indignat de aceleaşi „presiuni“ par să confirme ipoteza după care însuşi ministru român de Externe, d-l Adrian Severin, ar fi fost informat la Washington că prezenţa d-lui Virgil Măgureanu în fruntea SRI este incompatibilă cu integrarea nord-atlantică a României. De unde, precipitarea evenimentelor la Bucureşti. Şi e perfect logic să se fi reacţionat aşa peste Ocean. De mirare este cum de nu a intuit noul regim mai de mult că d-l Virgil Măgureanu se cere schimbat. Cauzele demisiei d-lui Virgil Măgureanu puteau fi anticipate.
D-I Virgil! Măgureanu nu-i omul care să nu se fi pregătit pentru această eventualitate - că nu va mai fi directorul SRI. Doar viitorul va arăta dacă nu cumva domnia sa s-a gindit, din exces de prevedere, şi la vreun succesor. Ceea ce se ştie e că dinsul vrea să intre în politică. Şi iată că vechiul prieten de momente grele (care-l „inocentase“ pe d-l Virgil Măgureanu şi cînd acesta şi-a publicat, contrar legii, dosarul de rezident al Securităţii, dar fără a fi demisionat, cum aceeaşi lege îl obliga), e vorba de d-l Mircea Ionescu-Quintus, i-a sărit în ajutor. D-l Quintus, preşedintele PNL, omul fin, liberalul „din tată în fiu“, se presupune, ca epigramist, şi omul cu humor, uitînd toate acestea, l-a invitat pe d-l Virgil Măgureanu să intre în istoricul Partid Naţional Liberal al Brătienilor. Conform versiunii publicate în Cronica Română din 26-29 aprilie '97, nedezminţită, după cite ştim, pînă acum, d-l Mircea Ionescu-Quintus ar fi justificat astfel invitaţia adresată d-lui Virgil Măgureanu: „am. observat că (d-! Virgil Măgureanu) are o concepție foarte apropiată de cea liberală“ Să se răsucească Brătienii în i, î
întul de SU u
Sîmbătă 3 * Tratatul cu Ucraina a. = parafat z SE S La Kiev, ministrul român de -
somnul lor di ci, în
„Externe, Adrian Severin, a parafat
(tt ata E ti i a
Un raport ce nu aduce lumină
Deşi estompat oarecum de miza politică a demisiei directorului SRI, raportul de activitate al acestei instituţii pe perioada septembrie 1995-decembrie 1996 a stirnit la rîndul său unele dispute. Pînă la urmă, Raportul SRI nu a mai fost nici măcar prezentat în faţa Parlamentului de către directorul Virgil Măgureanu, acesta considerînd că documentul este oricum cunoscut de către legiuitori, şi de aceea a preferat să ţină un discurs strict politic.
Lipsit de savoarea ori suspansul unui roman poliţist — lucru normal, de altfel —, Raportul SRI păcătuieşte totuşi printr-o destul de largă generalitate şi prin unele ambiguităţi.
Lupta contra corupției — succese invizibile
Subminarea economiei şi degradarea potenţialului unor ramuri şi sectoare economice de importanţă națională reprezintă, ameninţarea cu cel mai ridicat potenţial de risc privind starea de siguranţă naţională, consideră SRI. Serviciul Român de Informaţii, se arată în raport, a semnalat organelor abilitate situaţii şi acţiuni manifestate fie în sfera corupţiei şi a managementului neperformant, fie în cea a economiei subterane, „contribuind astfel la evitarea unor pierderi economice de ordinul miilor de miliarde de lei, estimate ca efect direct“. Această afirmaţie naşte unele mirări: dacă SRI a tot tras semnalele de alarmă amintite mai sus, de ce totuşi nu s-a întîmplat nimic vizibil în eradicarea corupţiei, pentru că în perioada luată în discuţie de către raport (septembrie 1995-decembrie 1996) nu a fost instrumentat juridic nici un caz de amploare. Unde a apărut blocajul în stoparea corupţiei?
Pe de altă parte, ambiguitatea este menţinută şi prin formularea „de ordinul miilor de miliarde“, aceasta amintind de alte citeva „estimări“ avansate
generos de către SRI (economia subterană ar reprezenta circa 40% din PIB sau chiar 70% pe anumite sectoare bugetare). :
Alte pericole la adresa siguranţei naţionale
Faţă de rapoartele prezentate în anii trecuţi, actualul text SRI conţine mai multe exemple de persoane, nenominalizate însă, care au îngălcat reglementările privind siguranţa naţională. Pasajele referitoare la liderul PRM, C.V. Tudor, au dispărut, dar au fost subliniate în schimb încercările unor mişcări extremiste, de dreapta sau de stînga, de a submina regimul democratic din România. O altă constatare importantă ar fi că reprezentanţii UDMR nu se mai regăsesc printre „iredentiştii maghiari“, dar sînt în schimb înfierate informaţii din ziare precum România Mare, Politica şi Ziua. E
„ Adrian Vilău (PD) şi Frunda Gyârgy (UDMR), au
Virgil Măgureanu a votat schimbarea
Neaşteptat de consistentul paragraf din raporţ in tulat „Separatismul etnic“ (cu ample referiri la i int menite să ducă la realizarea „autonomiei comu maghiare, în general, şi a autonomiei teritoria zona secuiască, în special) a generat o luare de ziție din partea parlamentarului UDMR Csap6 j Ga care a încercat, raportindu-se la legislaţia intern nală, să demonstreze partea bună a activităţilor făşurate de Consilul Consultativ din Secuime, activ incriminate în raport. Acesta a fost, de fapt, unui
opoziţie. Replica a venit în special din partea lui V Matei (PUNR), care a acuzat din nou UDMR de e mism şi tendinţe autonomiste.
Nici destul de numeroasele „defecţiuni“ ale SR s-au bucurat de prea multă atenţie. Spre exemplu, gura explicaţie a SRI în cazul ofițerului Constantin Bi cel care a dezvăluit unele înregistrări telefonice ileg, este că acesta „e un ofifer frustrat de _neimplin profesională, o-pradă uşoară pentru cei interesaţi
În rest, conform raportului, Serviciul Român de. Informaţii pare să aibă sub control cam toate acţiunile ilegale puse la cale de chinezi, kurzi, arabi.
În loc de concluzii
Activitatea SRI a fost apreciată în general critic către reprezentanţii grupurilor parlamentare. La o e tremă s-a situat ţărănistul Nicolae lonescu-Galbe preşedintele Comisiei parlamentare de supraveg a SRI, care a apreciat că serviciul „a dezinformat a indus în eroare Parlamentul“, că „îşi -umple. + poartele cu banalităţi, ocolind. informaţii ce. ţin siguranța naţională“. Alţi reprezentanţi. ai coal
citat ca SRI să fie trecut în subordinea Guvernul (mai exact, în cea a Ministerului Justiţiei), pentru a reglementa astfel controlul civil asupra acestei insti În schimb, membrii opoziţiei parlamentare (PDS PUNR îndeosebi) au considerat că Virgil. Măg va rămîne în istoria SRI şi că serviciul construi acesta este unul profesionist, profund ataşat val democraţiei. E
MARIAN C
Alte evenimente conexe din 1997
Emil Constantinescu înființează Consiliul Național de Acțiune Împotriva Corupției și Criminalității Organizate (CNAICCO), aflat sub coordonarea sa dir...
Miron Cozma, liderului minerilor din Valea Jiului, este arestat pentru mineriada din septembrie 1991, fiind acuzat de subminarea puterii de stat, nere...
Guvernul Ciorbea anunță pachetul de măsuri de reformă și de protecție socială a populației. Este anunțată închiderea primelor întreprinderi nerentabil...
Guvernul revocă Decizia Consiliului de Miniștri nr. 797 din 22.05.1948 prin care se retrăgea cetățenia Regelui Mihai și familiei sale. Astfel, Regele...
Pugilistul român Mihai Leu a cucerit titlul mondial la categoria semi-mijlocie, versiunea WBO, învingându-l la puncte pe Santiago Samaniego (Panama),...
Moare la București Petru Creția, filosof, eseist, traducător și profesor. A studiat limbile clasice la Universitatea din București, unde și devine cad...
Se începe urmărirea penală a lui George Constantin Păunescu, în cadrul scandalului Bancorex. Cea mai gravă acuzație adusă lui Păunescu a fost cea de s...
Cazul bolnavului cronic Constantin Nica dezvăluie problemele sistemului de sănătate. Bărbatul este purtat o noapte întreagă între spitalele din Bucur...