Primele măsuri de trecere la economia de piață

România este un mister dramatic pentru mulți oameni din ţările occidentale. Cea mai lungă dictatură stalinistă din Europa (cu excepţia Albaniei) s-a terminat în decembrie 1989 într-un mod care a produs multă emoție internaţională. După fuga lui Ceauşescu din 22 decembrie 1989 graniţele României s-au deschis, iar Europa a început să înțeleagă enorma sărăcie şi profunda izolare în care a trăit această ţară. Ca întotdeauna după căderea unei dictaturi, ceea ce te surprinde azi în România este dimensiunea gigantică a nebuniei politice şi economice care apare la lumină.

Economia României are trei caracteristici care o disting printre celelalte ţări din Estul Europei :

a) este o economie centralizată :

b) nu are datori! externe:

c) nivelul consumului public este cel mai redus din Europa — din nou, cu excepţia Albaniei.

Aceste caracteristici facilitează şt îngreune»ză în acelasi timp procesul de tranzitie la o econrmie de piată. Pe de o parte. absența datoriilor externe şi existența unor nevoi de consum nesatisfăcute ucurează „decolarea“ producţiei. Pe de altă parte. structura administrativă şi managerială de tip socialist îngreunează reformarea economiei.

socialistă hiper-

Adevărul este că nimeni nu a văzut pină acum o economie socialistă europeană evoluind rapid. eficient şi direct spre o economie de piață. Experienţa iugoslavă durează de 30 de ani, experiența maghiară de 20 de ani, cea poloneză de 10 ani, iar cea sovietică de 5 ani. Nicăderi rezultatele nu sînt în măsură să satisfacă aşteptările. Tranziţia spre o economie de piaţă se dovedește lentă, violentă și producind mai multe efecte negative decit ar fi fost de aşteptat.

Nici în planul teoriei economice lucrurile nu stau mai bine. „Deschiderea“ economiilor socialiste este privită sub unghiul a două modele. Primul este modelul tranziţiei lente, cu încercări pe spaţii mici, cu înaintări şi retrageri în funcţie de comportamentul organismului social. În cadrul acestui model, pe lingă efectele negative ale tranziţiei propriu-zise, apar și ef=ctele negative conjuncturale, căci o economie în transformare este mai vulnerabilă decit una — de orice tip

ALIN TEODORESCU

— stabilă, autoreproductivă. Al doilea model, denumit uneori „terapia de şoc“ — este mereu teoretizat, dar niciodată nu a fost implementat cu fermitate în vreuna din ţările din Est.

Oricum am lua lucrurile, complexitatea problemelor tranziţiei pune în dificultate economiștii şi analiştii, atit pe cei din Est, cît şi pe cei din Vest. Datele disponibile privind economia României, de exemplu, sînt atit de puţine şi atit de greu verificabile, încît nimeni — pentru moment — nu poate face o analiză pertinentă şi completă. Pe de altă parte, absența unei bune educaţii profesionale face ca economiștii — cel puţin cei din România — să rămină în bună măsură neeficienți în studiul propriei lor economii. Situaţia României din acest punct de vedere este grea, dar nu singulară. Și în alte ţări din Est se întilnesc unele grupuri de probleme asemănătoare.

Nu există încă o istorie a gîndirii economice în Estul Europei după cel de-al II-lea război mondial, dar s-ar putea să nu existe o relaţie directă între durata tranziţiei şi teoriile economice. Economiştii polonezi şi cei iugoslavi sînt cei mai cunoscuţi prin lucrările lor consacrate transformării economiei socialiste. Dar performanța pare să o înregistreze economia est-germană diferită de cea socialistă, Reţinem ideea că una dintre primele decizii în acest sens a fost stabilirea unui raport direct între monedele est şi vest-germane.

n cele ce urmează îmi propun să în cerc o analiză ad-hoc a perspectivelor de viitor ale economiei româneşti, judecată la nivel sectorial, naţional şi internaţional. Accentul cade pe specificul economiei româneşti şi nu pe caracteristicile generale. Aceasta, deoarece cînd studiem tranziția de la economia socialistă la economia de piaţă trebuie să avem în vedere că:

e economiile socialiste din Estul Europei diferă mult între ele;

0 teoriile tranziţiei încearcă să explice dificultăţile şi mai puţin să propună soluţii direct aplicabile ;

e procesele economice din Estul Europei sint mereu încrucișate cu procese politice şi ideologice specifice.

PLATA DATORIEI EXTERNE ROMÂNEȘTI

În aprilie 1989, România a anunțat că datoria sa externă (care era de 10 miliarde dolari în 1981) a fost integral rambursată. Era un caz unic în istoria recentă a ţărilor din Est. Procedura imediată prin care s-a realizat rambursarea datoriei a fost obținerea unei balanțe comerciale şi a unei balanţe de plăţi excedentare incepind din 1983 (4 şi respectiv 2,5 miliarde dolari în 1938,- după surse românești). Începînd din 191, Ceauşescu a mărit constant exporturile şi a micşorat importurile, în aşa fel încît s-a obţinut un surplus care a fost folosit pentru plata datoriei externe. Cifrele oficiale par să spună că între 1981 şi 1989 România a plătit 10 miliarde dolari împrumuturi, la care se adaugă 6 miliarde dolari dobinzi, în total 16 miliarde dolari în 8 ani, cca. 2 miliarde dolari pe an în medie.

Acest surplus extras din economia României pare foarte mic. El nu poate „fi considerat un indicator al economiei româneşti pentru că a fost obţinut în condiţii artificiale. În plus, nu putem în nici un fel verfica dacă aceste citre sint reale sau nu.

Politica lui Ceauşescu de a plăti datoria externă repede și cu orice preţ a provocat următoarele efecte :

1. A generat o scădere bruscă și generală a calităţii vieţii în România în așa fel încit s-a ajuns la niveluri greu imaginabile pentru Europa anilor "80.

2. A ridicat valoarea creanţelor Româ-

niei. Multe țări eu datorii externe obțin. scăderi masive ale acestor datorii. Polonia a obținut în 1989 anularea unei datorii de 406 000 000 dolari prin plata a numai 80000000 (pe care, de altfel, nu-i avea, dar a cerut un credit pe piaţa europeană). România a plătit mereu 100%, fiind cunoscut faptul că era orientată spre reducerea datoriei externe.

3. A divizat economia românească în trei sectoare separate, care funcţionează ca nişte mecanisme slab conectate între ele. Aceste trei sectoare sînt:

I. Ramuri şi întreprinderi care folosesc materii prime din import, le prelucrează şi apoi 1e reexportă. Profitul obținut nu a fost folosit pentru modernizare, ci a mers direct la plata datoriei externe.

II. Ramuri şi întreprinderi care folomaterii prime interne, le prelu-

ă şi apoi le exportă. Profitul a fost, de asemenea, utilizat la plata datoriei externe.

III. Întreprinderi care folosese materii prime interne şi produce pentru piaţa internă.

Această împărţire a sectoarelor economice permit să înţelegem care a fost mecanismul prin care s-a plătit datoria atit de rapid (totuşi !) şi de ce nu este acum. posi o abordare globală a tranîn România. Este necesar să examinăm pas cu pas fiecare element al acestei economii straniu structurată şi greu de clasificat,

STRUCTURI DECENTRATE

Un fapt seama

de care trebuie să ţinem este că odată cu plata datoriei

externe a avut loc și o decapitalizare a ii, respectiv o pierdere netă de capi-

Aceasta pentru că profitul obţinut exportului nu a fost rein-

tal. de pe urma vestit în modernizarea tehnologică, ci a

fost utilizat exclusiv pentru anularea

datoriei externe. În acest fel astăzi, în România, există mari capacităţi de pro-

ducţie, în bună măsură neutilizate, dar dotate cu o tehnologie a anilor '60, foarte poluantă, fără piese de schimb, mare consumatoare de energie şi forţă de muncă.

Sectorul de reexport (1) este- domi-

nant în ramurile petrol, oţel, chimie și parțial în industria alimentară. Între 1980 şi 1989 s-au importat cantităţi mari de ţiţei brut, minereu de fier, cocs, energie electrică etc. şi s-au produs diferite tipuri de derivate din petrol, oţeluri, unele maşini şi utilaje, în general de o slabă calitate.

De exemplu, ţiţeiul era importat din țările arabe şi U.R.S.S., prelucrat şi apoi

reexportat (în special în S.U.A. şi Piața Comună). România a devenit o rafinărie de petrol cu o capacitate de prelucrare de cca. 32 milioane tone pe an. În același timp, producţia înternă de ţiţei s-a redus, iar consumul intern a scăzut dras- : tic. Ca urmare, s-a redus brutal calitatea vieţii, zeci şi sute de întreprinderi care lucrau numai pentru piaţa internă aveau mari dificultăţi, agricultura a suferit mult de pe urma lipsei de carburant pentru irigaţii, lucrări de îmbunătă= țiri funciare ş.a.m.d. Elementul esenţial este însă faptul. că la fiecare tonă de țiței importat, prelucrat şi exportat — ca produse finite — se pierdeau între 8,43 şi 33,4 dolari/tonă.

IMPORT, PRODUCȚIE INTERNA ȘI EXPORT ȚIȚEI (mii tone)

Inot îi e 5085 15961 14626 21809 Producţie internă 14590 511 10718 9173 Export produse petroliere 6176 8754 9691 13030 % Export din total 142 31,4% 31,9% 38,2% 42,10% Total 1-+2 19675 27412 25374 30982

Acelaşi fenomen s-a înregistrat în multe alte ramuri industriale. Un procent din ce în ce mai mare al producției inţerne era * consacrat exportului, fără însă ca ramurile respective să beneficieze de profitul obţinut. Pe de altă

parte, se investea numai în ramurile în care producţia la export era mai ridi-

cată (vagoane de cale ferată, autoturisme, rulmenţi, îngrășăminte chimice, detergenţi etc.). :

PRODUCŢIA ŞI EXPORTUL UNOR PRODUSE INDUSTRIALE

Producţie 19175 1980 1985 1989 Vagoane (buc.) 14334 12287 12178 11213 Autoturisme (buc). 55511 "19321 114353 122800 Rulmenţi (mii buc.) 110577 101927 115631 — Export Vagoane 9126 6582 10732 — Autoturisme 17526 141705 171177 179172 Rulmenţi 21755 50817 59506 '19348 Un fenomen similar a avut loc în in- bumbac, încălțăminte din piele şi alte dustria uşoară unde se importau bumbac produse aproape absente pe piaţa inşi piele şi se zeexportau țesături de ternă. -

IMPORTUL DE PIELE CRUDĂ ŞI EXPORTUL DE INCĂLȚĂMINTE

Import piele crudă (mii tone) 36.1 42,6 29,8 4341 Producţie incălţăminte (mii perechi) 86838 113401 117152 111400 Export încălțăminte din piele (mii perechi) 16596 23893 18082 17395 din care : — din înlocuitori ND 6765 11000 ND

În esență pentru trei mari ramuri îndustriale (metalurgică, chimică şi petrol) se importau uriaşe cantităţi de materii prime, se prelucrau la un nivel scăzut calitativ, iar produsele obţinute se vindeau fără nici un calcul al preţului de cost, acolo unde puteau fi plasate, Ceea ce era important era să se obţină o cit de mică sumă în dolari pentru a putea plăti datoria externă. Se pot da nenumărate exemple ale acestei „politici“ iraționale. Multe dintre cazurile flagrante de decapitalizare încă nu sint cunoscute, deoarece în lanţul de vînzăricumpărări generat de o politică econo-

mică atit de aberantă sînt multe persoane implicate, încă active.

In ceea ce priveşte sectorul de export al materiilor prime indigene, aici trebuie analizată în primul rînd industria mobilei şi lemnului, sticlăriei, o parte a industriei alimentare şi textile. Din păcate, nu dispunem de date în dinamică (an de an), dar se poate evalua că între 40 şi 70% din produsele acestor industrii erau exportate în general la preţuri foarte. scăzute. Astfel, producţia de mobilă a crescut în 1989 cu 17,6%. faţă de 1980, în timp ce consumul intern al populaţiei a scăzut cu 18,6%.

Producţia mobilă 14142 17399 20473 (milioane lei) din care piaţa internă 1823 5631 6372 % 55,4 32,4 bii Producție Confecţii textile (milioane lei) 31,4 470 412 Piaţa internă 14.0 rari 192

Consecințele acestei politici de obţinere cu orice preț a unei sume în valută convertibilă sint foarte grave. Printre cele mai importante sint ;

a) limitarea și chiar scăderea generală a producţiei industriale şi agricole ;

b) învechirea şi uzarea echipamentului industrial ;

c) crearea de obiective industriale gi-

PE cz at ca 5

gantice mari consumatoare de energie şi forţă de muncă, care funcționează în pierdere, dar care reuşesc să virdă o parte din producţie la costuri de dumping ;

d) menţinerea infrastructurii publice la un nivel extrem de coborit.

(Continuare în numărul viitor)

ALIN TEODORESCU

CONDIŢII PRELIMINARE

(Urmare din numărul trecut)

Cum a fost posibilă aplicarea unei asemenea politici ? Prin trei tactori :

a) menţinerea unei rate ridicate a sala-

” rizării forței de muncă, chiar dacă prost plătită, ceea ce a înlăturat pericolul tulburărilor sociale din cauza şomajului (cind 15% din populaţia totală este dependentă de salariul bilunar e relativ uşor să guvernezi prin decrete) ;

b) reducerea drastică şi generală a calităţii vieţii printr-un ansamblu de practici economice, . politice, ideologice şi poliţieneşti care au omogenizat populaţia şi “au separai nomenclatura” şi asociaţiile nomenciăturii de marea masă a locuitorilor;

astiel inegalitatea economică a fost mai puţin vizibilă, fiecare avind unele „mici avaniaje* şi „mici dezavantaje“ într-o

existenţă generală din ce în ce mai precară ;

c) izolarea aproape completă a țării, pe toate direcţiile (turistică, informaţională, culturală, ştiinţifică, economică etc.).

Se observă că numai unul dintre aceşti factori este de natură economică propriuzisă — anume, menţinerea unei rate inalte a salariz Într-adevăr, acesta a fost unul dintre mecanismele fundamentale ale economiei socialiste : diferența dintre salariaţi şi nesalariaţi este adesea importantă în țările socialiste şi în special in România. Un salariu constant, un orar de muncă regulat, concediu anual, pensie, o serie de drepturi asociate situaţiei de salariat (dreptul de stabilire în oraşele mari, dreptul la locuinţă, dreptul - la alocaţie pentru copii) reprezintă un „pachet“ de avantaje importante pentru mulţi oameni. Aceasta cu atit mai mult cu cit adeseori programul real de muncă nu era deloc de 8 ore, ci cu mult mai mic. Salarizarea este şi o relaţie socială, nu numai economică în ţările socialiste. Salariatul devine dependent peste tot, dar în socialism salariatul devine dependent nu numai de ciclul activităţii întreprinderii, ci de îintreaga ierarhie de stat şi de partid. El este supus — și se supune — unor reglementări şi constringeri extraeconomice, care îi limitează posibilitatea de acţiune, dar ii măresc şansele de avansare şi deci de sporire a salariului. Pe lingă caracteristicile generale ale salariatului întilnite în orice sistem economic, în țările socialiste se adaugă dependenţa ideologică, respectiv condiţionarea salariului de unele cerinţe speciale. În socialism neexistind o piaţă a forţei de muncă, salarizarea este una dintre formele reglementării raporturilor economice intre agenţii economici : stat şi populaţie acti Intrebarea care se pune imediat este cum reușesc economiile socialiste să facă să crească mereu numă= rul şi ponderea salariaţilor în totalul populaţiei active, şi deci să genereze o creștere a dependenţei populaţiei de sistemul centralizat de alocare a resurselor

băneşti şi materiale. De obicei la această întrebare se răspunde cu propoziţia : şe măresc mereu investiţiile. Dar nu este suficient.

Elementul principal care explică capacitatea în creştere — pină la un anumit punct — a economiilor socialiste de a salariza populaţia este pluralismul tehnologic care domneşte în aceste economii,

respectiv faptul că o întreprindere nou construită nu le elimină pe celelalte de același fel deja existente. Exemplul cel

mai caracteristic în economia României este poate cel al introducerii informaticii în economie. Între 1975 şi 1989 au fost organizate mai multe sute de centre şi servicii de calcul electronic în toate ramuri economice îşi în toate judeţele. Se mează la peste 30.000 numărul care lucrează în aceste domenii la mai multe sute de milioane investiţiile. Dar acest personal nu a înlocuit nici o persoană din zecile de mii de persoane angajate să ţină contabilitatea, să se ocupe de aprovizionare sau de urmărirea producţiei. Ele s-au adăugat pur și simplu pe lingă vechile structuri, coexistind cu acestea. Același lucru se întimplă în industria poligrafică de pildă, unde crearea unei noi tipografii cu utilaj din anii '60

nu le-a eliminat pe cele cu utilaj din 1930 sau din 1890 — da, există încă aşa ceva în Bucur „ Toate tipografiile lu-

crează cu aceleaşi preţuri de producţie, cu aceleași salarii şi cu aceleaşi preţuri de vinzare şi deci este greu să le difere: după performanţa economii S tehnologic presupune deci existența

mai multor generaţii de echipament de acelaşi

fel într-o industrie tocmai pentru a se elimina locuri de muncă.

În cazul României, încetinirea proceselor economice datorată limitării importurilor nu a condus la rate mari de șomaj decit după 1987. Şi aceasta datoriță unei situaţii particulare, cu totul specifică ţării noastre. Anume : în 1966 a fost interzis avortul. Cum avortul era singura (şi a rămas singura) metodă de contracepţie folosită în planificarea familială, numărul născuţilor-vii s-a dublat pur și simplu într-un singur an (de la 273.678 în 1966 la 927.164 în 1967 și. la 526.091 în 1968). Această generaţie dublă ca volum a început să caute locuri de muncă încă din 1987. Capacitatea de absorbţie a economiei scăzuse mult ca urmare a politicii de limitare a producţiei, cu excepția — și aceea parțială — a producţiei pentru export. Astfel a apărut şomajul „la vedere“, evaluabil la

l» din totalul populaţiei ocupate. ia care avea 20—22 de ani în 1989, dublată ca volum datorit: „epocii Ceauşescu“ a fost cea mai activă în 16—17 decembrie la Timişoara şi 21—22 decembrie la Bucureşti, cînd manifestaţiile de masă l-au alungat pe Ceauşescu. Nu întotdeauna obţii ce vrei.

REDUCEREA CALITĂȚII VIEȚII

Al doilea factor care a contribuit la plata datoriei externe a fost reducerea generală a calităţii vieţii, în special'a consumului public. Vinzările controlate de stat către populaţie erau în 1989 faţă de 1980 de 49/, la carne tăiată, 39 la produse lactate proaspete, 69/ la lapte praf, 60% la brinzeturi, 82% la unt şi zahăr, 46% la orez, 44% la frigidere, 174% la mașini de spălat rufe, 64%, la televizoare, 179% la autoturisme, 61%, la biciclete. Calitatea produselor s-a înrăutățit inimaginabil. Salamurile conţineau în jur de 40% carne, cafeaua era un amestec niciodată ştiut din ce anume compus, untul era amestecat cu margarină etc. Preţurile au crescut continuu, cu o rată evaluată la 15% pe an între 1981-1985 şi 9, pe an între 19861989. Piaţa neagră s-a dezvoltat continuu, dar nu pe seama apariţiei unei producţii alternative — nu era posibil. în primul rînd pentru că producția particulară era un delict de stat — ci pe seama redistribuirii la preţuri triple a produselor din reţeaua de stat. pată

reu să-ş -

area sir poimal Cf în anii '00. Boala ca asupra ae Iele Peel special din mediul urban) a fost uriaș Și etetă indicii care spun că Faria, ing viduală crescuse mult între e a Pentru a-ţi echilibra bugetu pape decit două soluţii : fie cresc veniturile,

scad cheltuielile. Cheltuielile erau mi rate de fiecare pe orice cale posibilă: unii renunțau la cafea care atinsese preturi egale cu 50% din salariu mediu pe economie, alţii renunţau la imbrăcăminte, mulţi reduceau alimentaţia la minimumul necesar. Venitul însă putea crește — legal — numai i în structura s funcţie însemna o cre: acordate regimului. mulţi şi-au vindut semnătura, demnitatea, independenţa pentru 500 sau 1000 de lei în plus pe lună. Nu e nimic anormal. E doar imoral. A

Creșterea veniturilor nu însemna în automat creșterea calităţii vieţii. Puteai plăti curentul electric, dar curentul electric se distribuia 6—8 ore pe zi în Bucureşști în iarna anului 1985 ; puteai plăti căldura, dar temperatura medie în apartamentele din Bucureşti nu depășea 12— 13* ; puteai plăti apa caldă dar oricum nu aveai mai mult de două ote pe zi ; puteai cumpăra mai multe alimente, dar problema era să găsești şi sursa. Greu de descris, dar și mai greu de trăit.

De ce nu s-au revoltat românii în tot acest timp ? Pentru cine a fost tot timpul în țară în aceată perioadă nu e greu de înțeles. Dar e greu de explicat. Scăderea calităţii vieţii s-a făcut treptat, cu mare viteză, dar nu dintr-o dață. Pe măsură ce scădea calitatea vieţii, scădea și intensita-

Iar creşte ere a concesiilor

ersoanelor

tea proceselor economice. Se lucra din ce în ce mai puţin, se consuma din ce în ce mai mult timp cu procurarea alimentelor, oamenii erau preocupaţi să găsească riincare, surse de încălzit alternative, benzină, îmbrăcăminte, încălțăminte, piese de schimb pentru aparatura casnică etc. În aceeaşi măsură creştea presiunea ideologică, care în 1989 ajunsese la paroxism. Toată presa, radioul, televiziunea, cărţile erau concentrate în direcţia menţinerii unei stări artifieale de tensiune generalizată. Duşmanii erau pretutindeni — maghiarii re vroiau Ardealul, ruşii care nu se ştie ce vroiau, capitaliştii care vroiau să “ne exploateze, N.A.T.O. care instala arme, SIDA care venea odată cu studenţii străini. Mereu era cineva vinovat de ceva : pensionarii pentru că stau la cozi şi cumpără alimentele salariaţilor, ţăranii pentru că nu respectă prețurile stabilite, ţiganii pentru că fac speculă şi toţi oamenii pentru că nu muncesc destul. Societatea se atomiza, se segmenta, oamenii se preocupau mai mult de

DISPARIȚIA COERCIȚIEI EXTRAECONOMICE

Economia României este acum divizată în trei sectoare, amintite deja — cel care prelucrează pentru export materii prime din export, cel care prelucrează materii prime indigene pentru export și cel care prelucrează materii prime indigene peneru intern. Nivelul tehnologic şi infrastructura industrială sint în general mai puţia decit mediocre. Rezervele valutare nu sint suficiente pentru modernizarea producției şi în curind nu vor mai fi sufi= ciente nici pentru asigurarea minimă a con= sumului. Creditarea României din străi tate nu va fi prea ușoară în condiţiile politice existente acum în ţară. Imensa cerere de consum nesatisfăcută, care a fost eliberată după 22 decembrie. 1989 şi este prezentă pe piaţă face să mereu preţurile pieţei negre. Creşterea preţurilor pe piaţa neagră va stimula oferta, la început de servicii, apoi şi de bunuri. Din ce în ce mai mulţi oameni Vor fi tentaţi să producă, nu să distribuie ceva. Dar ca să produci trebuie să ai materie primă, utilaje, sedii. Iar materia Primă este centralizat distribuită. Poţi să cumperi ma plastică pe piața liberă pentru a confecţiona ambalaje pentru sucuri de fructe ? Nu poţi. Instrumentele de producţie sint de asemenea distribuite centralizat. Poţi să cumperi o_masină de injecție masă plastică pentru a face ambalaje pentru sucur Nu poţi. Exist fructe, dar nu ai cu ce să le prepari, s: le ambalez ă le transporți. Dar există ȘI 0 cerere imensă de - sue de. fructe. Atunci îţi iei maş a personală, te duci în Ungaria, cumperi o sută de sticle cu suc de fructe, cu 50 de forinţi sticla şi le Vinzi in ţară cu 200 de lei sticla. Producţia creşte — în Ungaria, inflaţia creşte — în România. „Și dacă totuși vrei să produci ceva ? Cum profitul personal este mai mare în producția privată datorită imensei cereri nesatistăcute de pe piaţă, întreprinzătorii Vor căuta pe toate căile (în afară de cele legale care, de fapt, nu există) să extragă materii prime şi utilaje din circuitul de stat. Aci tă extracţie produce corupție, inegalitate socială vizibilă și violenţă. Este exact exemplul cooperativelor sovietice după 5 ani de la înființare. Oamenii de inițiativă devin de fapt niște infractori, şi dintre infractori se selectează cei mai

mulţi dintre oamenii de iniţiativă. Nu poţi

crească

ei înșiși decît de alţii. Şi — un element esenţial — aparatul de represiune creştea continuu și acţiona peste tot. Telefoane ascultate, oameni percheziţionaţi şi anchetaţi, dispariţii misterioase, „accidente de maşină“, corespondenţă care nu venea sau venea gata cit Sentimentul că sintem izolaţi şi singuri s-a accentuat: mulţi credeau că atita timp cit Ceaușescu îşi va plăti datoriile către Occident şi va aproviziona U.R.S.S. cu alimente şi produse ale industriei ușoare el nu va fi în nici un fel deranjat de la conducerea Româ= niei. Sentimentului de izolare şi abandonare i s-a adăugat sentimentul de nenorocire colectivă, ca în fața unui dezastru natural, deoarece. aproape toată lumea părea să fie în aceeași situaţie. Abia în primăvara anului 1989 a început să se contureze imaginea publică, rapid coagulatţă că trebuie. făcut ceva pentru a scăpa de cei doi duşmani principali pe care româ= nii îi identificaseră deja : familia Ceauşescu şi Securitatea. Cu primul s-a rezolvat.

să fii corect într-un sistem incorect, Problema este că ideologia comunistă şi sistemul de represiune polițienesc au o funcţie economică în Est. Relaţia dintre cerere şi ofertă în ţările socialiste este mediată de ideologie, supravegheată de stat şi corectată de sistemul de represiune. Nu degeaba membrii securităţii erau bine plătiți. Plăteai citeva milioane în plus salarii pentru poliţie, şi reuşeai să reduci consumul public cu cîteva miliarde. În sistemele socialiste — Pavel Câmpeanu ar spune staliniste şi cred că are dreptate — cel care este continuu supravegheat este producătorul, nu consumatorul, Nimeni nu poate să producă ce vrea, cit vrea, unde vrea. Există un plan al producţiei foarte complicat care sancţionează sau pur. şi simplu nu lasă să se producă suplimentar. În sistemele deschise (nu le numese capitaliste, pentru că multe dintre ele nu mai sint pur capitaliste) cel care riscă este producătorul (el poate ajunge pe piaţă cu o martă nevandabilă) dar cel care plăteşte este consumatorul. Vrei să consumi mai mult ? Nu te opreşte nimeni. Dar plăteşti. După 22 decembrie 1989 în- România a fost eliberat consumul. El a apărut pe piaţă cu o violenţă care ar fi putut duce la mari tensiuni dacă: importul de stat nu ar fi reușit să compenseze cit de cit cererea. Sistemul de producţie a rămas insă neatins. El este exact cel dinainte de 22 decembrie, dar de data aceasta lipsit de principalii factori de coerciţie, şi - anume ideologia comunistă și sistemul de represiune polițienesc. Producţia scade con= stant în România și va scădea încă o bună perioadă. Nu din lipsă de materii prime, utilaje, comenzi, cerere, forță - de muncă. E un sistem care a produs pentru că i s-a impus. Nu mai există coerciție extraecoiomică, nu mai există producţie. Degeaba îi îndemnăm pe oameni

să muncească. Ei muncesc. Dar. nu produc. :

NOTĂ. Toate datele statistice incluse în acest studiu sint extrase din Anuarele statistice ale D.C.S. şi din Comunicatele statistice ale C.C.S. în perioada 1986—1990, Datele privind datoria externă a României sint extrase dintr-o bibliografie de specialitate elaborată la Institutul regal de economie din Stockholm. Ele reprezintă în special evaluări. Nimeni iai fasa integral aceste cifre, : ceia i

| d SE BBESUN LITIGIU

i e Așa cum am promis în numărul 28 (din 27 iulie a.c.) al revistei noastre, continuăm dialogul pe tema ajutorului internaţional, deschis prin intervențiile doamnei Doina Cornea și ale domnului Pavel Câmpeanu, la care aşteptăm în continuare participarea specialiştilor din toate domeniile, în primul rind politologi, economişti, socologi și pedagogi versaţi în probleme de educaţie socială.

“AJUTORUL INTERNAȚIONAL: DE LA ETICĂ LA ONTOLOGIE SOGIALĂ

GABRIEL ANDREESCU

Ajutorul internaţional. Un fel de a zice. Sub acest nume se fac referiri la multitudinea de relaţii economice și instituţionale pe care România este interesată să le promoveze. Ajutorul umanitar — adevărate caravane cu bunuri de strictă necesitate — a fost intens în primele săptămini de după Revoluţie şi s-a diminuat, firesc, cu timpul. Nu cunosc nici un concetățean care să nu fi aprobat trimiterea în ţară a acestui ajutor. Dar el nu poate fi prea mare în valoare absolută și nici nu influențează starea economică în adincime. Marea miză pentru societatea românească este reprezentată de investiţii, de credite, cooperări pe terțe pieţe, de participarea României la înțelegerile economice şi politice internaţionale. Într-un astfel de caz însă situaţia internă începe să depindă semnificativ de lumea de afarăDin această. cauză, şi poziţiile...

Cine oprește ajutorul? Investiţiile sint intimidate de cele citeva legi care stabilesc relaţia partenerilor străini cu statul ori cu particularii români. Insuficient de generoase faţă de foamea de investiţii pe care o avem. Apoi, de birocraţia căreia legile în cauză i-au deschis un atrăgător orizont de activitate. Să se fi uitat că trăim, undeva, în Balcani? Dar marile afaceri au în vedere marile probleme. În primul rînd, tema stabilităţii și naturii situaţiei politice. Cînă, pe 12 ianuarie prima mare manifestație tulbura consensul naţional, observatorii japonezi care urmăreau interesaţi evenimentele din România au venit au spus: „Dacă nu există ordinea nec sară pentru muncă noi nu avem ce căuta aici“. Experimentați și pesimiști japonezii au recidivat după 20 mai. Atunci ne-au amintit: „Românii au votat ca să poată sta nu ca să poată lucra. Nu credem că Japonia mai are interese aici“, La mijlocul lui iunie, la Stockholm, se discuta împărțirea unui uriaş ajutor economic oferit ţărilor din estul Europei. României îi revenea aproape un sfert. După ce în seara zilei de 15, spectatorii occidentali au văzut pe ecran o femeie

bătută sălbatic de către mineri şi, ime-

diat, secvenţe cu Ion Iliescu mulţumind aceloraşi, tot ajutorul s-a evaporat. Și tot aşa au căzut, rînd pe rînd, nenumărate” înţelegeri care urmau doar să fie semnate. Nu ştiu dacă actualul preşedinte al ţării, scoţind cărbune împreună cu cei 12000 de ortaci ai lui, pe degeaba şi tot timpul, pină la sfîrșitul vieţii, ar putea să recupereze uriașele pierderi materiale — și de-ar fi numai acestea! — pe care le-a adus poporului român acţiunea lor din luna iunie. Să spui că nu primim ajutor din vina Doinei Comea este o pură (sau vicleană) orbire. Cei care au puterea cea mai mare în stat au și cea mai mare responsabilitate pentru situaţia din ţară. Şi situația de aici, din România, este criteriul decisiv care stabilește nivelul relaţiilor noastre — fie economice, fie politice — cu Europa şi cu restul lumii.

Problema etică. Nu există o controversă propriu-zis etică întrucit acel ci teriu etic in raport cu care se discută problema ajutorului nu poate îi contestat pe faţă de nimeni: interesul național. Este în interesul societății românești ca partenerii străini să investească şi să ofere, acum, credite? Este în interesul ţării ca România să fie acceptată din toamnă, cu statut de observator în Consiliul Europei? Pentru o gindire elementară răspunsul pare simplu și imoediat: da. Din păcate relaţia dintre acţi uni și efecte este deseori paradoxală. Statele occidentale au sprijinit România, în anii '10, ca pe nici o altă ţară socialistă, europeană. Și nici o ţară socialistă europeană nu a căzut atit de jos ca România. Simpatia Washingtonului, dineurile cu regina Marii Britanii şi înțilnirile cu președinții Franţei au stimulat paranoia lui Ceauşescu. Ajutoarele au fost cele care, conduse de dictator așa cum o maimuţă conduce un avion, uu făcut ca greșelile economice să ne coste atit de scump. Ciţi au fost de acord, pe atunci, că trebuie refuzat sprijinul oceidental? Interesul naţional este de ordinul efectelor, ajutorul, de cel al cauzelor. Legătura dintre unele și altele ţine

de o întreagă ontologie socială. Contro-

versele implicate de poziţia internaţională faţă de România sint deci de natură ontologică, nu etică.

De ce ne temem. A sprijini — economic, politic — guvernul român înseamnă a-i da putere, legitimitate şi credibilitate (şi nimic nu este în ziua de astăzi mai scump plătit decit credibilitatea, observa, înţelept, cineva), În condiţii fireşti şi cu atît mai mult într-o perioadă de tranziție un guvern ' puternic este binevenit ; are posibilitatea să promoveze interesul național. Sint condiţiile de acum condiţiile fireşti ? Promovează actualul guvern interesul naţional ? Din păcate bilanţul puterii, la opt luni de la Revoluţie, este tragic. Asmuţirea categoriilor sociale unele împotriva altora ; agresivitatea și frauda din timpul campaniei electorale ; reorganizarea forțelor de opresiune, ca atare; calomnierea, macularea a tot ceea ce a însemnat, în anii tiraniei, demnitate naţională ; utilizarea unor grupuri de şoc şi metode care nu pot fi comparate decit cu oribilele acţiuni de tip fascist. Or fi părind astfel de calificative un pic fanatice, eu însumi, care am oroare de afirmaţii extremiste mă simt puţin incomod cînd

le. scriu, dai... de necrezut, acesta este adevărul. Cum să califici un guvern a cărui Poliţie — la citeva luni de la o Revoluţie care a iertat-o — închide fără mandat de arestare şi bate cu poftă demonstranţii ? Cum să califici un guvern care folosește drept ţapi. ispășitori copiii ? Tinindu-i — opt într-o cameră, în condiții promiscui — peste o lună de zile, fără să anunțe părinţii? Toată istoria noastră postrevoluţionară sugerează că pentru actuala forță politică păstrarea puterii este prioritară faţă de interesele generale — evident, legate de . libertatea individuală și de democraţie. Ar fi şi întrebarea dacă este cazul să asociem puterea politică de forțele obscure implicate în evenimentele respingătoare din ultimele luni. Dar a demonstrat pînă acum această putere că ar fi, într-adevăr, disociată ?

Un raționament. Dar chiar așa fiind s-ar putea, spune, în principiu, că deschiderea României şi acceptarea ei în viaţa economică și politică internațională ar fi benefice, prin efecte subtile, şi sub un guvern blamabil. În timp, contactele externe ar aduce servicii democraţiei românești prin acele înlănţuiri cauzale pe care, orice putere, oricît ar fi de in-

Desen de MARCEL CHIRNOAGĂ

INVESTIȚII DE GAPITAL STRĂIN ŞI INIPEDIMENTE JURIDIGE

Aflată la ceasul privatizării, țara întreagă — de la preşedinte, guvern, partid de guvernămint la partide de opoziţie şi cetățeanul de rind — pare să fi înțeles că România nu poate ieși din marasmul economie în care a împins-o comunismul decit printr-un aport masiv de capital străin. La fel de conştientă însă pare să fie tara şi de rezervele investitorilor străini față de ofertele ce li se fac de a-şi plasa capitalurile în economia noastră, mai ales sub forma participării Ja înființarea de societăţi comerciale. De unde sumedenia de „explicații“, „supoziţii“, „incriminări“ ete. referițoare la cauzele amintitelor reţineri. Unii descoperă aceste cauze în „masinațiile“ anumitor forțe malefice. hotărite să „destabilizeze“ tara și să submineze astfei increderea străinătăţii în stabilitatea raporturilor economice din țara noastră. stabilitate atit de necesară unor investiţii pe termen lung. Alţii pun reticența deţinătorilor de capital străin pe seama „denigrării“ plă. pîndei democraţii române de către unii intelectuali, care ar fi sugerat guvernelor străine ca ajutorul economic şi financiar să ne fie acordat numai sub condiţia res= pectării unor minime standarde democratice. S-a vorbit însă mai puțin, îndeosebi în presa pro-guvernamen-

DORU COSMA

tală, de vinovăția acelor care prin acţiuni extralegale, în răspăr cu ordinea de drept care trebuie să domnească într-un stat democratic, precum „mobilizarea“ minerilor pentru „pacificarea“ Capitalei, au creat o stare de spirit potrivnică unor raporturi economice stabile. Şi mai puţin s-a vorbit despre impedimentele de ordin juridic pe care actuala legislaţie le pune,

poate fără voie. în calea investiţiilor de capital străin.:

Asupra cîtorva dintre aceste obstacole ne propunem să stăruim în rîndurile ce urmează în temeiul unei experiențe proprii, dobindite în exercitarea profesiei de avocat.

Regimul juridic al investiţiilor de capital străin în țara noastră este stabilit în principal prin Decretul-Lege nr. 9% din 14 martie 1990 al CPUN, decret-lege care îşi dezvăluie menirea chiar prin titulatura sa de act normativ „privind unele măsuri pentru atragerea inves-

dar şi de

țiției de capital străin în România“. Dispoziţiile sale trebuie coroborate pe de o parte cu unele acte normative pre-revoluţionare (pentru a nu spune : ceauşiste, pentru că astfel pot fi calificate în raport cu data apariției şi îndeosebi cu „orientarea“, ca decretele nr, 414/1972 şi 425/1912 (decrete abrogate numai par= ţial prin sus-amintitul decret-lege nr. 96/1990 şi, deci, încă în vigoare în unele privinte). iar. pe de altă parte. cu anumite norme din codul comercial. Curind după edictarea decretului-lege nr. 96/1990 am fost contactat, în calitatea mea de avocat, de o serie de firme străine, doritoare să înfiinţeze, împreună cu parteneri români persoane fizice, societăţi comerciale (pe acțiuni, cu răspundere limitată sau în nume colectiv). Preferinţele lor s-au îndreptat către societăţile cu răspundere limitată pentru consideraţii ce nu este cazul să fie expuse aici. Ceea ce i-a frapat — și descura= jat — dintru început pe investitorii străini a fost înainte de toate multitudinea de aprobări administra= tive prealabile necesare pentru înființarea şi funcţio= narea societăţilor plănuite. Într-adevăr, conform art, 14 al. 2 din Decretul 96/1990 constituirea societăţilor comerciale cu participare străină se aprobă de ministerul coordonator al domeniului de activitate. cu avizul Ministerului Comerţului Exterior şi al Ministe. rului Finanţelor, iar pentru societăţile comerciale din domeniul producţiei şi cu avizul Ministerului Econo-= miei Naţionale.

(Între timp titulatura unora dintre aceste ministere, dintre care unele au fuzionat cu alte ministere, s-a schimbat, dar necesitatea aprobărilor şi avizelor în discuție a rămas aceeași.) Într-un caz concret în care mi s-a cerut să acord asistență juridică unei firme străine, care îşi alesese ca obiect al contractului de

cietate importul Ș. exportul de produse alimentare,

| de produse ale industriei electronice şi a lemnu:

IREDUCTIBIL:009 9 E i |

teresată să le controleze controla. y Este de altfel raționamentul folosit şi pe vremea lui Ceauşescu. Direct se sprijină o structură autoritară, indirect aceasta este erodată. Mă îndoiesc totuşi că ar fi de validat, acum şi în aceste condiţii, raţionamentul „sabotării subtile“, dar nu pentru că el nu a funcţionat nici „pe vremea lui Ceaușescu. Evoluția societăţii românești va depinde, în continuare, de o multitudine de factori. Unii „de natură economică, alţii cu un prioritar caracter social şi politie. Ultimii vor influența, rapid și prioritar, si- „tuația din tară. Ultimii vor determina, cu paşi de timp de ordinul lunilor, evoluţia către democraţie ori către o nouă formă de autoritarism, înainte ca investiţiile străine ori comerţul cu ţările europene să schimbe structura salarială şi mentalitătile. De aceea poziția Oeccidentului faţă de România trebuie evaluată prin imnactul socio-politic, nu atit prin efectele economice, lente şi ocolitoare. De aceea imnortanţa aspectelor ce țin de putere, legitimitate, credibilitate. Ajutor economic, relații politice ? Da. bineînţeles, dar astfel încît să susțină o putere pozitivă; o legitimitate creatoare ; o credibilitate care se confirmă.

Condiţionarea ajutorului. Există într-adevăr persoane care sînt chestionate de anumite instituţii de prestigiu în legătură cu poziţia optimă față de guvernul român. Și nu pentru că ar fi fost delegate de C.C. al F.S.N., nici pentru că ar fi ajuns întimplător să răspundă unui sondaj. Aceste persoane — în fapt, personalități — sint în opinia internaţio- 'nală ' mesageri autentici ai intereselor poporului român deoarece au fost mesagerii intereselor lui într-o vreme cînd nu era deloc simplu să o faci. Valuri de acuze au sosit pe adresa acestor purtători de cuvînt nealeşi prin vot popular, întrucit au conditionat ajutorul extern. Care sînt, în definitiv, condițiile atit de greu suportate de acuzatori ? Asigurări că va exista o presă liberă! Dar nu este firesc să le ceri de-vreme ce tirajele sînt reduse arbitrar de către guvern, sacii cu zinre independente sînt. aruncati din tren ? Ori un proasnăt nrniect

nu le poate

de lege, calchiat după cel vechi, face referiri la pericohi acelorași concenti fasciste (dar nn comuniste !) folosite. si

altă dată ca nlihi contra gîndirii »utantice ? O trlavizinne indenendentă ! Qara noi, nonorul român. nu o merităm ? Mai ales dună ca alte cîtava luni dună alti 7oci do ani singura tnlevizinne arnantată po-a făcut intaraation! trobnin dat doar în clina cînd o nouă lezislatie va anăra cetățeanul de arbitrarinl pnter Cind drenturile omului vor fi deplin resnectate ! (Ei, urmăriții, amenintaţii, stiu bine că nu sînt.) Are. cumva guvernul elte idei în privinta drepturilor omului ?

În fond totul este foarte simplu. I se cere puterii să i

atîtn răn 2 Snrifinal

facă acei cîțiva paşi despre care tot spune că îi va face. Nu-i va face? Ajutorul internaţional va deveni, încă: o dată, o afacere pe spinarea

noastră, a majorită Şi, majoritate fiind, nu vom rămîne mai puţin singuri.

lui, pentru „demararea“ societăţii ar fi fost nevoie

ȘI TE VA AJUTA DUMNEZEU

IHOR LEMNI

în ultima vreme ziarul nemenţionabil a deschis o rafală de invective impotriva doamnei Cornea. probabil la îndemnul domnului preşedinte de a răspunde la „propaganda“ împotriva guvernului de la Bucureşti prezentă în presa imagistică internațională. Mă întreb de ce nici guvernul. nici atotputernicul F.S.N. nu au un specialist în tehnica propagandei, care să le spună că oricită vorbire de rău a unei persoane sau a unor grupuri în ziare nu poate anihila efectul unei benzi de 10 metri în care se arată nişte vandali care lovesc cu ranga o fată tînără. Oare domnii ziarişti născocitori de invective nu ştiu că în timpul ocupării Bucureştilor de către „mineri“ s-au tras mii de metri pe peliculă şi care. prin montai, arată dimensiunile grozăviilor din 14—15 iunie într-un mod mult mai înspăimiîntător decit am putut vedea fiecare dintre noi în parte.

Oare nu este binecunoscut faptul că în tradiție comunistă denigrarea prin presă preceda arestarea si condamnarea la moarte sau decenii de puşcărie ucigătoare. Sigur, guvernul actual nu poate face prea numeroase arestări, căci în condiţiile informaticii actuale se află tot. Mi se pare că oamenii. din generaţia mea, mai ales cei de la putere, nu realizează că trăim în era așa-zisei informatici, că monopolul informației nu este posibil, nu-] are nici măcar televiziunea care, din cauza per. manenţei pe micul ecran a unor bărbaţi între două virste nu tocmai simpatiei nici prin aspect, nici prin serviciile făcute vechiului regim. te oblisă aproape să te muţi la postul de alături unde vezi baleine, cîntăreţi de rock sau aspecte din istoria artelor. Mai mult decit atiîi, ţi se arată interioare de magazine ticsite de mărfuri și casierițe amabile care îţi taxează rapid cumpărăturile din coş. TVR, în afară de favtul că este deformată din punct de vedere al polit interne, are toată griia să nu trezească pofta de un trai normal.

Sigur, “după faptele de bită din 14—15 iunie, guvernele ţărilor puternice vor fi reticente in a acorda ajutor guvernului român.

Lucrul este cît se poate de firesc. dacă ținem seama de faptul că ţara noastră a semnat Actul final de la Helsinki. datorită căruia apărarea drepturilor omului nu mai este treaba internă a fiecărei ţări. La care se' adaugă faptul că în lume tonul este dat de ţările cele mai puternice, în care guvernele se străduiesc din răsputeri să apere drepturi spiritul vremii. Să nu uităm că puterea gigantică a Statelor Unite şi cea mai modestă a Europei Occidentale. fără a recurge nici măcar la un limbaj prea -violent (evident că un om cu educaţie nu

poate vorbi sau scrie în limbaiul nemenţionabilului ziar) a obligat cea mai trufaşă mare putere totalitară să-şi înlăture dictatura şi să extindă într-o manieră progresivă drepturile omului. „Organele“

mai ales la depunerile pe termen, dobinzi

muncesc acum. cu broboane de transpiraţie pe frunte pentru a întocmi actele de reabilitare a trecutului, care sint foarte multe. ă

Sigur, arma a fost economică. Vreţi război rece, vreţi înarmare, poftim înarmare. Oricum bconomia capitalistă este în mod paradoxal stimulată de o anumită doză de risipă, iar cea feudal-etatistă este stoarsă de adausul de risipă la cel inerent ei. Marea putere trufaşă, care-şi avea o parte din intelectuali în închisori, iar o altă parte era obligaţă să urle la adresa eroilor rezistenţei şi ştiinţei „trădătorilor“, a fost repede epuizată de cursa înarmărilor şi a tțrebuit să „capituleze“ angajindu-se într-o acţiune de dezarmare, retrăgindu-şi sprijinul acordaţ marionetelor din „ţările socialiste“ est-europene.

Dacă o asemenea putere, cu cel mai mare teritoriu din lume, cu sute de milioane de locuitori, cu o industrie de armament cel puţin mare dacă nu şi impresionantă prin calitate, a trebuit să adopte limbajul Clubului naţiunilor civilizate, cu atit mai mult va fi obligată să o facă orice țară mijlocie din Europa, mai ales una afundată adînc în mocirla celei mai cumplite sărăcii de pe continent.

Mă întreb de ce membrii guvernului, dintre cei cu studii în străinătate, sau afirmaţi prin scrieri interesante în domeniul lor de specialitate, nu înţeleg cit rău le face ziarul nemenţionabi] şi cît de multă nevoie au de dezbaterea problemelor multiple şi enorm de grele cu care

sînt confruntaţi. Apoi. cred că este ne-:

cesar să se ducă o campanie de presă susținută împotriva diavolului comunist din noi înșine, din propriile rînduri ale mişcării care a format guvernul, atît de dăunător pentru politica internă cît şi cea internațională. Nu vreau aici să critic guvernul pentru nsocomunism. Toţi sîntem contaminați de el, desigur nu în aceeași măsură. Grav mi se pare că în cel mai înverşunat organ de luptă anticomunistă am găsit un amplu articol, de toată frumusețea, care ar fi făcut mare plăcere fostei conduceri a CNST. Am daţ peste un articol, de data aceasta de politică economică generală, cu tot dichisul : gîndiri economice „planificate“, strategii. opțiuni, exploatarea ţărilor slab dezvoltate, „să ne ferim și noi de. această exploatare“, într-un ziar independent,

Deci comunismul din România a avut tehnicieni ai propagandei câre şi-au cunoscut meseria. Trebuie să reduci climatul spiritual la cote minime. Să creezi şi să întreții chipul dușmanului. Să repeţi mereu aceleași fraze primitive. Să reduci vocabularul la strictul necesar. Să transformi religia într-o ancilla politieae şi pe preoți în semiagitatori. Nemaivorbind de profesori și educatoarele de grădiniţă. S-a creat imaginea unei familii conducătoare atotputernice. capabile să rezolve orice problemă. Pină şi școlarii rideau de această propagandă. Darămite acum. Ea îşi

ridicate,

arată efectele pe toate planurile, chiar și la partidele prin definiţie anti-comuniste.

Cert este că. datorită vandalismelor din 14—15 iunie. guvernele occidentale nu vor acorda ajutoare guvernului român, nu-l vor primi în diferite Organizaţii, interna. ționale. Termenul ar putea fi scurtat, dacă. făptaşii, împreună cu cei care i-au chemat şi i-au condus, s-ar căi îngenunchind în piaţa publică. Ceea ce bineințeles nu vor face pentru că li s-a sugerat ideea că a lovi cu ranga studente şi studenţi este o faptă de eroism.

Pe de altă parte. trebuie să supraviețuim cu toţii. Atit guvernul cît și cei mai mult sau mai puțin pe nedrept arestaţi. Ca să nu mai vorbim de cei mulţi.

Guvernului nu-i rămine decit să ducă o politică economică rațională. să le lepede pină la capăt de rămășițele comuniste. Poate este bine că nu primeşte credite mari, ca să nu fie tentat să transforme Casa poporului în sediul C, C. al vreunui partid. Istoria recentă cunoaşte o mulţime de exemple de o asemenea utilizare a aiutoarelor externe.

Sigur, în țările libere firmele nu sînt obligate să respecte ad litteram politica guvernului. Ca atare, unee mai.mi i mai sărace vor veni să se căpătuiască în România. În orice caz, chiar şi acestea sînt purtătoare ale unui comvortament industrial normal. Ele nu vor linişte, ci izbîndă în concurentă. € ar putea să trezească la viată. eventual cu asistenţa bine chibzuită a guvernului (de altfel un deziderat declarat în mo“ avăsat) o nuzdee de întreprinderi mici, mai mult sau mai puțin moderne. Se pare că guvernul are chiar. şi un fel de minister al micilor întreprinderi, iar titularul acestuia a sintetizat la TV foârta frumns ceea ce ec nomistii au nronovădnit timn Ade douăzeci de ani. Totul este ca legislaţia şi

ăsurile curente să favorizeze întreprinle productive, de nivel tehnic mediu

şi mai puțin afacerile comerciale nd să stearcă diferrmta dintre bisniță și o activitate economică normală.

În felul acesta sanntiunile țărilor civilizate s-ar putea să împiedice prandioasele retehnologizări si să ne oblize să creăm treptat mn ta=t înânstrial firesc, în care întreprinderile se nasc pilice şi cresc în moA natural. avînd la început putine legături pentru ca să acopere cu miceliul lor întregul peisaj economic. racordindu-le apoi la cirenitele mondiale.

Sigur. pentru ca Jucrurila să evolueze favorabil, este nevoie de respectarea unor condiții mai ales umane. În orice caz gu-

vernul va trebui să-şi schimbe radical atitudinea față de intelectualii indenendenți care sînt cu totul altceva decit

domnii șefi de birou deși nici fără aceştia nu poate funcţiona o societate.

La urma urmei arta politică constă din a cîrmi cu maximum de subtilitate între Scilla maximei libertăţi şi Charybda păcii sociale. Creşterea economică are nevote de amindouă.

Afirmăm deocamdată succint că nu este suficient ca cererea să-ţi ofere ajutoare bănești. Trebuie să fii capabil să le primeşti. Cu alte cuvinte să ai capacitate de recepție. Ceea ce nu poţi să ai atita timp cit în mintea mai tuturora stăruie ideile economice comuniste, asimilate fără voie la învățămîntul politic. Poate, cîndva, altă dată vom avea nrileiul de a vorbi de această capacitate de recepţie.

În sfirşit, pentru a opri aici şirul exemplelor refe-

de nu mai puţin de 5 aprobări şi avize ministeriale, toate condiţionate şi de anexarea unei documentaţii cuprinzînd pe lingă contractul de societate şi statutul sociețăţii, un memoriu de fundamentare şi un studiu tehnico-economic de eficienţă. Interesindu-mă la mi_nisterele chemate să aprobe sau să avizeze cererea de înființare a societăţii și alte anexe necesare am aflat că, potrivit unei estimări optimiste, bazate pe practica în vigoare, durata medie a obținerii unei aprobări sau a unui aviz era de circa 1—2 luni. Chiar şi în cazul solicitării simultane a aprobărilor de la ministerele de resort desăvirșirea întregii operaţiuni de constituire a unei societăți comerciale, care implică în plus avizarea şi autorizarea, într-o etapă subsecventă, din partea Ministerului Comerţului Exterior şi a Ministe. rului Finanţelor, tot ar dura finalmente minimum 6 luni. Este desigur excesiv într-un domeniu în care celeritatea este cuvintul ' de ordine. Am fost întrebat — şi m-am întrebat — dacă se justifică într-adevăr un număr atit de mare de ia administrative prealabile și răspunsul a fost negativ. & Va îat acol, deopotrivă juridic şi economic, în calea înfiinţării societăţii comerciale la care m-am referit (dar şi a înființării oricărei societati pomDeT iale) l-a constituit cuantumul mult prea 7 Ea a beneficiilor anuale în lei ce pot fi transferate în s! ş i nătate în valută convertibilă prin schimb valutar E ectuat de Banca Română de Comerț Exterior, Cparorn art, 12 al, 2 din decretul nr. 96/1990, din isa (ja ficii în lei partenerul străin nu poate transfera n sai „lută convertibilă decit o coță de cel mult 8% din arta tul său financiar la constituirea capitalului 06 soți (dacă plata acestei cote nu se poate face în a 2 A bilul în valută. aflat în cont. al societăţii), Xp prejurarea că în ţările vest-europene se P! d

mergind. înmMnglia pină la 16%. nu se prea vede interesul economic de a învesti în România capitaluri însemnate pentru a putea transfera în străinătate, în valută convertibilă (singura monedă care interesează deocamdată pe “investitorii străini). doar cel mult 8% din beneficiile anuale în lei. Altfel spus, restricţiile legale la fructificarea investiţiilor de capital sînt la noi mult prea severe pentru a încuraja asemenea înele determinind, dimpotrivă, să-şi canalizeze capitalurile spre ţări cu legislaţie mai stimulativă ori pur şi simplu să la depună la bănci, care le oferă avantaje financiare mai mari, mai sigure şi cu eforturi mai reduse decit investiţiile în România. Este, desigur, lăudabilă intenţia legiuitorului român de a ocroti comerţul şi industria din țara noastră faţă cu concurenţa unor societăţi comerciale cu participare de capital străin, după cum este de înţeles strădania aceluiaşi legiuitor de a păstra în băncile româneşti o cantitate cît mai mare de valută convertibilă. Dar este mai mult decit îndoielnice că învestitorii străini, pentru care legea supremă este profitul, vor fi ispitiţi să constituie societăţi comerciale în România cind obstacolele birocratice, atit de mari, temporizează funcţionarea efectivă a societăţilor plănuite și cind avantajele de ordin economic sînt relativ modeste, cel puţin în comparație cu cele oferite în țările investitorilor ori în ţările est-europene, angajate pe calea economiei de piaţă. Ceea ce îndepărtează capitalul străin de țara noastră nu este pretinsa „ponegrire“ a ţării de către uni intelectuali Jucizi, care în realitate nu fac decit să spună adevărul despre situaţia existentă în România. ci opreliştile de tot felul, inclusiv juridice, puse în calea investiţiei masive de capital, fără de care redresarea economică a țării nu este posibilă într-un viitor previzibil.

pe investitori.

ritoare la impedimentele din procesul de constituire a societăţilor comerciale cu capital străin, voi aminti dificultatea de a închiria sau cumpăra imobile destinate desfăşurării activităţii acestor societăţi, Deşi firmele străine s-au arătat dispuse să facă investiţii substanţiale pentru achiziţionarea de imobile, strict necesare pentru activitatea lor, ele s-au izbit de tergiversările, cind nu de refuzul net al autorităţilor de resort române de a înstrăina sau măcar închiria astfel de imobile. Iar atunci cînd prin investigaţii proprii am identificat asemenea spaţii, făcind oferte ferme de cumpărare sau închiriere, bunăvoința autorităților noastre nu a fost mai mare..Or în condiţiile în care aproape întreg spaţiul comercial şi pentru birouri susceptibil de a fi exploatat în mod rentabil aparţine statului este evident că obstrucția autorităților la folosirea acestui spaţiu nu poate constitui decit un nou motiv „de descurajare pentru iniţiativa investitorilor de capital străin.

Care ar fi remediul în cazul unor atari situații descurajante pentru investiția de capital străin ? Sub aspect juridic, singurul discutat aici, el constă într-o "legislaţie mai suplă, cu aprobări şi avize cît mai puține. cu termene scurte de rezolvare şi cu asigurarea unor avantaje economice mai substanțiale. comparabile, dacă nu superioare, celor oferite de alte țări din fostul „lagăr socialist“. Să nu căutăm însă cauzele lipsei de entuziasm a investitorilor străini acolo unde nu le vom găsi niciodată — în „denigrări“, „defăimări“, „sperietori“ înscenate etc,, să cercetăm propria noastră „ORradă“. Avem astfel toate sanseie să descoperim aceste cauze. printra altele, în lesislatia nnastră exagerat de restrictivă. în ofertele noastre prea putin îmbietoare, în hăţişul inextricabil al impedimentelor birocratice,

vern la 17 august este indreptățită. Fenomenul ar putea constitui pre-

U-NE: CĂCIULA

Pe cind guvernul, cu o magnanimitate indoielnică, le oferă bonuri, tot mai mulţi salariaţi, cu de la sine putere, iși oteră bunuri. Producătorii iși însuşesc in aceste cazuri nu numai produse, ci și mijloace de producţie ale intreprinderii in care lucrează. Alarma dată de gu-

ludiul unui proces de dezagregare a aparatului productiv, inițiat de

- către producătorii inşişi. Problema este tulburătoare : de ce atiția -

oameni ar fi fost mai cinstiţi sub dictatură decit se dovedesc după răsturnarea ei ? - E

Cauzele sint, evident, multiple, inrădăcinate in trecutul nostru î incă atit de prezent, pe care părem deocamdată mult mai înzestrați 'să-l repudiem decit să-l depășşim. Spre deosebire de poet, care învăța, totuși, să moară, noi invățăm cel mai anevoie să devenim. lar trecutul stăruie astfel și sub forma actualelor generaţii active, for. | mate inăuntrul unui paradox existențial fundamental. Legea — incepind cu Constituţia — le atribuia în calitate de producători o pro: | prietate asupra mijloacelor de producţie pe care puterea le inter. | zicea să o exercite. Am numit această himeră crucială „vacuum di proprietate“ (The Syncretic Society, 1980). Funcţionalitatea ei presupunea cu necesitate ca :

1. puterea, centralizată pină la personificare, să fie plasati

SAE

deasupra legii și deci, implicit, deasupra societăţii ;

2. în virtutea acestei exteriorităţi, ea, puterea, să exercite de fapt o proprietate care nu îi revenea de drept şi al cărei obiect era in. treaga avuţie naţională ;

3. adevăratul garant al propriatăţii să nu fie legea, ci represiu nea exercitată de proprietarul ilega! ;: puterea personificată — impo:

_“uiva proprietarului legal : comunitatea producătorilor. Acest edificii

social are o logică potrivit căreia represiunea nu constituie un abu

„polițienesc, 'ci modul specific de funcționare a proprietăţii conspira- - toriale.

Decembrie '89 i-a proiectat pe producători în afara acestei logia care regla modul lor efectiv de viață. Legea care le conferea pro prietatea persistă, puterea care le-o uzurpa s-a năruit. lar în min tea multora dintre ei, calea cea mai avantajoasă de a-și restabiP proprietatea asupra mijloacelor de producţie este instrăinarea lor.

» Adoptind acest procedeu dezastruos de privatizare, ei săvirșesc io

infracţiune prin care reabilitează legea. Echivocul îi pune în situația unui proprietar invinuit că delapidează propria sa avuţie : ei işi fură căciula. ;

Echivocul ține de faza cu totul incipientă a tranziţiei noastre de la o economie iluzorie câtre o economie reală. Structura stalinistă a coerciţiei nu a fost incă înlocuită printr-o structură democratică a competiției, ci, continuind. să subziste, este pur și simplu împiedicată să funcţioneze. E

Văzute sub această incidență „măsurile severe" anunțate de guvern, deși -justificate, includ totodată riscul de a restitui structurilor staliniste funcționalitatea pe care pentru moment şi-au pierdut-o. Autoritatea statului şi a managerilor se cere, fără îndoială, consolidată. Dar cit de mult, pentru a nu trece dintr-o criză a deficitului de autoritate intr-o criză a excesului de autoritate ?

Evitarea unui asemenea risc, ca și succesul întregii terapeutici, presupun, inainte de orice, o diagnoză corectă. Or, inceputul dezagregării aparatului productiv nu periclitează un guvern sau un regim politic, ci înseși șansele supraviețuirii noastre sociale şi naționale. De aceea, oprirea acestui proces nu poate fi misiunea exclusivă a

„guvernului, ea revine întregii societăţi. Nici o poliția — şi cu atit mai

puțin cea pe care o avem — nu va putea crea puternicul curent de opinie impotriva devalizării intreprinderilor, de care avem o nevoie arzătoare. Contribuţii fructuoase ar putea avea in această privință membrii corpurilor legiuitoare, independent de apartenența politică, sindicatele, cultele religioase, organizațiile sociale independente, mijloacele comunicării de masă.

De partea lui, concomitent cu întărirea controlului, guvernul ari mai putea lua in considerare : ş

1. aminarea distribuirii celor 30%, din valoarea intreprinderilor sub formă de bonuri, care nu ar face decit să dea un nou impuls iluziei producătorilor că sint proprietari ai unităţii in care lucrează ;

2. abrogarea legislației care stipulează falsa socializare a proprietăţii asupra mijloacelor de producţie, unicul lor proprietar legal devenind astfel pentru moment statul ;

:3. accelerarea la maximum a trecerii la economia de piață care, deplasindu-i pe producători intr-o ambianță socială dominată de sghimb, va spori şansele reglării economice a comportamentelor lor ;

4. accelerarea înlocuirii vechiului aparat, ale cărui interese obiective sint mai curind servite decit primejduite de avalanşa sustragerilor ;

Cu prilejul instalării sale, guvernul a tăgăduit să pună temeliile î reformei economice în decurs de 18 luni. Dacă nu izbutește să se alăture intregii societăţi intr-o acțiune chibzuită, energică și rapidă de oprire a sustragerilor, s-ar putea ca, incă inainte de expirarea acestui soroc, să nu mai aibă ce reforma. Continuind să ne furăm | căciula, riscăm să răminem fără.

PAVEL CAMPEANU |

ir Pisatn Cam? bate Erie rm tu d ae 7 at

Opţiunea pentru economia de piaţă, chiar dacă ne considerăm în perioada de tranziţie, presupune deja un alt mod de abordare a analizei activităţii economice. Se renunţă la comparaţia dintre ceea Ş s-a Dioilioat cu ceea ce s-a realizat şi s trece la comparaţia dintre ceea ce s-a ata timat cu ceea ce s-a înregistrat efectiv.

ji Există vreo deosebire ? Desigur, şi încă îl una de fond. De regulă, cifra de plan î| avea un caracter normativ şi se baza pe i! „balanţe de birou“; ale căror pîrghii se puteau modifica cu o uşurinţă care friza logica elementară. Servind o economie supercentralizată, cifra de plan era rup- || tă de piaţă (noţiunea de piaţă definea cu totul altceva) şi prin ea putea fi manevrată orice întreprindere, începînd cu aprovizionarea şi terminînd. cu desfacerea : profil de fabricaţie impus, comer-= cializarea asigurată indiferent de calitatea şi parametrii tehnici ai produsului livrat etc. În economia de piaţă, estimarea, deşi i, este orientativă, are o valoare informa-= i | tivă mult mai mare decit o cifră de plan, ii pentru că ea se bazează pe un comolex de inputuri, definind starea de potenţial productiv. si de consum a unui număr considerabil de agenţi economici, con-= fruntaţi cu paralelosramul forţelor pieței j| — cererea şi oferta — şi nicidecum cu ceea ce oferă o autoritate centrală spre a satisface o cerere impusă ţot de ea. Pe scurt, raportarea realizării planului, ca moment de cunoaştere a etapei dezvoltării unui proces economie normat, trebuie înlocuită cu analiza conjuncturii economice în cadrul căreia acel proces estimat evoluează. Tot aşa. de la ..iniţiative de mobilizare“ pentru îndeplinirea planului trebuie să trecem la măsuri de | politică economică, astiel ca, prin efecte

ÎI imediate şi de perspectivă, să se asigure

“ÎI un curs evolutiv procesului în cauză spre

“nivelul estimat, acesta fiind considerat „ca reper de echilibru temporar într-o | structură economică de piaţă şi care cap= 1 tează atenţia şi interesele agenţilor eco- | nomici.

Se impune, deci,

nomia românească prin şi cu ajutorul in= |. strumentelor de analiză periodică a conjuncturii economice, operind cu indicatori cum sint : si nominală, cererea sectorului public și | privat, portofoliul de comenzi. gradul de l-utilizare a capacităţilor de producţie, rata “somajului, rata inflaţiei, masa monetară, deficitul bugetar, nivelul datoriilor, struc- | tura politicii economice în plan bugetar, fiscal, monetar, comercial, valutar, apoi | exportul, importul, balanţa comercială, Buia de aia şi. cursul leului, datoria

să. determinăm de acum încolo „faza“ în care. se află eco=

creșterea economică reală

rr E ere

externă. rezervele de aur şi devize etc.

Analiza. corectă a conjuncturii economice a ţării presupune un sistem statistic de indicatori reprezentativi ca grad de acoperire a fenomenelor observate și serios din punct de vedere al metodologiei de calcul sau determinare a acestora. De asemenea, sfera de. cuprindere a indicatorilor este esenţială pentru ca cifre= le prin care ej se exprimă — mărime absolută, relativă, de structură, de intensitaie —să fie în mâăsură să comensureze corect fenomenul economic pe care îl definesc.

Avind în vedere eforturile lăudabile depuse de Comisia Naţională de Statistică pentru a calcula şi a ne pune la dispoziţie serii lunare de date, într-o bogată structură, cred că ne apropiem de momentul cînd vom relua, după mai mult de o jumătate de veac, studiile periodice de conjunctură ale economiei româneşti iniţiate de profesorul - Virgil Madgearu La pertinenţa acestor studii va trebui să contribuie însă foarte curind si Ministerul Finanţelor şi Banca Naţională, aceasta dim urmă în noua sa calitate de bancă centrală independentă. Această contribuţie o aşteptăm, de asemenea, în termeni de indicatori financiari şi bancari absoluţi necesari şi fără de care un studiu de conjunctură curentă ar fi lipsit tocmai de verigile de legătură între diferitele procese care definesc sau trebuie să definească, în final, mersul de. ansamblu al economiei noastre pe termen scurt și mediu.

Pledind pentru a ajunse cît mai repe-

de la primul nou raport al conjuncturii „economiei românești, făcut de unul sau chiar mai multe insti-

un raport obiectiv,

tute de specialitate, trebuie să remarcăm

„că acesta va satisface deziderate absolut

normale : în primul rînd, transparenţa fenomenului economie românesc atît pentru asenţii economici interni. cît şi cei externi, ca orientare în propria lor activitate : în al doilea rînd, un instrument de feed-back pentru guvern în orientarea politicii economice a statului, conjunetura economică fiind oglinda fidelă a politicii economice în acţiune ; în al treilea rînd, informarea populaţiei în orga= nizarea bugetelor de familie şi în plasarea economiilor ; în al patrulea rind — si nu în ultimul, astfel de analize. publicate în presă și făcute cunoscute şi în străinătate, sporesc zestrea noastră „teh= nică“ şi credibilitatea în intenția de a ne integra şi pe această cale în Europa. în economia mondială, oferind mai multă informaţie despre propria noastră econo-

mie. Napoleon POP secretar de stat

€ Agricultura particulară realizează produse vegetale şi animaliere pentru aproape întreaga populaţie e Situaţia C.A.P.-urilor — misterioasă, paradoxală și gravă E Se impune o reglementare clară a regimului proprietății asupra pămintului 2 A lua ca bază de reimproprietărire aportul iniţial la constituirea C.A.P.-urilor ar introduce în mediul rural mari diferențieri sociale 9 Agricultura nu este

cenușăreasa economiei € Tipurile de mași

i agricole pro-

duse de industria românească nu pot fi folosite în unităţile

agricole particulare E Ideea de cooperativă agricolă nu trebuie respinsă € Se încearcă. o incitare a muncitorilor urbani împotriva ţăranilor speculanți.

IOAN MIHĂILESCU

Guvernul ne asigură că agricultura este un pariu cîștigat. Fără alte lămuriri, formularea este ambiguă. Fiecare înţelege ce vrea. Cei care își pun speranţa în trecerea la economia de piaţă se gindesc că ar fi vorba despre rezultatele obţinute pe pămînturile date ţăranilor la începutul acestui an. Partizanii şi beneficiarii vechilor structuri se g ndesc la fapiul că sis temul agriculturii de stat şi cooperatiste

a reuşit să se menţină și nu a suferit prea mult în urma tentativelor de privatizare. Totuşi, dacă a fost un pariu nu etite deloc clar cine l-a cîştigat şi cine l-a pierdut.

În urma aplicări unui decret-lege din luna ianuarie 1990, circa o treime din

suprafața agricolă a ţării este în prezent exploatată în mod direct de către întreprinzători particulari. La sfîrşitul lunii decembrie, ţăranii cu gospodărie individuală şi membrii cooperativelor agricole de producție deţineau circa 16 la sută din suprafaţa agricolă naţională. Practic, suprafețele exploatate de către particulari s-au dublat. Efectele sînt vizibile : cantitățile de produse agricole aduse la piață de preducătorii particulari au crescut şi ele "> ca! putin două ori comparativ cu anul trecut. Treimea privatizată a agriculturii româneşti furnizează aproape totalitatea produselor vegetale pentru consumatorii urbani şi rurali și aproape totalitatea produselor. animaliere pentru consumatorii rurali. Altfel spus, agricultura particulară produce vegetale pentru aproape întreaga populaţie şi produse animaliere pentru aproape jumătate din populația ţării.

Situaţia intreprinderilor agricole de stat şi a cooperativelor agricole de producţie este în același timp misterioasă, paradoxală și gravă. Misterioasă pentru că nu se face public bilanţul ei de pînă acura. În timpul campaniei agricole de primăvară (care a coincis cu altă campanie, cea electorală) au abundat 'afirmaţiile că acest sector a fost înzestrat cu factorii biologici şi tehnici necesari pentru obţinerea unor producții normale (de - cele record ne ferim). În timpul recoltării, care a început după alegeri, s-au instaurat tăcerea, misterul.

Situaţia este paradoxală pentru că agricultura de stat şi cooperatistă dispune de 2/3 din suprafața agricolă a ţării, de “totalitatea mijloacelor mecanice, de irigaţii, de institute de cercetări și baze experimentale, de. totalitatea specialiştilor cu pregătire tehnică şi economică superioară, de facilități de creditare şi impozare. Ne-am fi așteptat ca acest sector să dea producții cel puţin proporţionale cu suprafețele detinute sau chiar mai mari avînd în vedere factorii favorabili de care dispune. În realitate, nu s-a întimplat acest lucru. Poate au fost obținute recolte mari care au fost puse la păstrare pentru zile negre ; poate că sistomul de desfacere este defectuos. În ori ce caz, piaţa ne permite să afirmăm rezultatele vizibile ale cooperativelor şi întreprinderilor de stat sint într-o disproporție uriașă în raport cu potenţialul productiv de care dispun.

Dacă nu cunoaştem situaţia de ansamblu a agriculturi de stat şi cooperatiste, dispunem în schimb de numeroase prezentări a unor cazuri particulare făcute în presă, la radio şi televiziune. Am inventariat toate cazurile despre care am putut afla, la care am adăugat pe cele care le cunosc direct din cercetările mele. Din analiza majorităţii acestor cazuri se desprind concluzii care mi-au permis să afirm că situaţia este gravă: dezinteresul multor cooperatori de a continua munca în cooperativă ; suprafețe agricole cultivate şi apoi lăsate în paragină ; investiții costisitoare de care nu se mal ocupă nimeni ; pierderi mari de recoltă ca urmare a nerecoltării la timp ; suprafețe mari de pămint nerecoltate şi arate pentru a face loc celei de a doua culturi care are toate șansele să fie tratată ca prima ; degradarea unor recolte care au fost strinse dar au zăcut multă vreme pe cimp din numeroase motive ; conflicte locale puternice între partizanii și adversarii cooperativelor agricole de producție; acțiuni de intimidare a privatizării în agricultură exercitate de către conducerile cooperativelor formate în multe cazuri din persoane care au intrat în cooperativă fără pămint sau cu pămint puţin şi care simt că vor fi dezavantajate printr-o eventuală împroprietărire ; cazuri de corupție, nepotism şi clientelism în cadrul conducerii multor cooperative ; acţiuni intenţionate de alimentare a sentimentului de teamă al bătrinilor cooperatori că

prin desființarea cooperativei vor rămine fără pensie ; distribuiri preterenţiale sau arbitrare a unor terenuri agricole care au condus la nemulțumiri şi în unele cazuri la confruntări singeroase ; accentuarea sentimentului de incertitudine privind drepturile asupra păminturilor primite după luna ianuarie. Lista dificultăţilor ar putea fi desigur continuată dar şi așa situaţia ne apare destul de sumbră. Pentru a ne păstra în limitele unei analize cît de cit ştiinţifice, trebuie să recunosc că nu ştim în ce măsură diticultăţile prezentate atectează intreaga agricultură de stat şi cooperatistă. Repet : nu dispunem nici de rapoarte guvernamentale, nici de cercetări făcute pe bază de eșantioane reprezentative. Dar faptul că acest sector al agriculturii este aproape absent pe piaţa produselor agroalimentare ne îndreptăţeşte să afirmăm că aceste dificultăţi sint probabil destul de generalizate.

Agricultura de stat şi cooperatistă a reuşit, în ultimele luni, într-o anumită măsură, să aprovizioneze populaţia cu unele produse animaliere (lapte, ouă, carne) deşi nu cunoaştem exact cît din acest merit revine ei şi cît importurilor. În ultimele săptămini aprovizionarea agroalimentară s-a degradat în mod vizibil. Cozile interminabile şi lungile ore de aşteptare devin din nou creuzete ale nemulţumirii. Politologii noştri, mai ales cei care deţin funcţii importante în guvern, parlament sau la președinție ar trebui să conştientizeze faptul că nemulțumirea prelungită dospeşte germenii unor posibile revolte. Acestea nu ar avea nimic politic, ci ar fi simple răbufniri ale foamei şi sărăciei şi din acest motiv ar fi necontrolabile şi distructive. Nu cred că cineva lucid le-ar putea dori.

Avînd în vedere că în condiţiile ţării noastre atitudinile politice sînt dependente în cazul multor categorii sociale şi profesionale de situaţia aprovizionării agroalimentare, problema agriculturii dobin= deşte o dimensiune şi o importanţă cu totul excepţionale. Foarte multe dintre problemele economice și sociale ale ţării sint prioritare, dar printre cele mai urgente este, fără îndoială, agricultura.

Peste puţin timp vor începe pregătirile pentru un nou an agricol. Ar fi necesar ca parlamentul să clarifice cit mai repede pe cale legislativă situaţia agriculturii,

Mai întii se impune o reglementare clară a regimului proprietăţii în urma analizei comparative a rezultatelor obținute de către întreprinderile de stat, . tivele agricole şi producătorii particulari. Din experiența anterioară şi cea a acestui an rezulță că marea proprietate de stat sau cooperatistă în agricultură nu este rentabilă ; cel puţin aşa s-a dovedit a fi în modul in care a funcţionat în țara noastră. Din cercetările care le-am făcut pentru perioada 1965—1989 a reieșit că randamentele obţinute în gospodăriile familiale au fost de 9 ori mai mari decit în întreprinderile de stat şi de 10 ori mai mari decit în cooperative - (raportînd producţiile obţinute exprimate în kiloca= lorii la suprafeţele deţinute în fiecare tormă de proprietate). Micimea suprafaţe=

* PUTEREA.+

lor exploatate individual a impus productiei un puternic caracter . intensiv. Reformarea sistemului de proprietâte trebuie să aibă în vedere atit aspectele economice cit şi cele sociale. În situaţia cind se optează pentru reimproprietărirea foştilor proprietari pot apărea difi-

cultăţi serioase : mulţi dintre proprietarii *

de drept au dispărut, s-au reprofesionalizat, au emigrat spre oraşe. Transferul ar putea fi făcut către urmaşii direcţi, cind aceștia există şi dacă acceptă să exploateze direct suprafețele agricole primite. Suprafeţele de pămint cu care au intrat ţăranii în cooperativele agricole au fost foarte diferite de la o familie la alta. A lua ca bază de reîmproprietărire aportul iniţial ar introduce în mediul rural mari diferențieri sociale şi ar alimenta nemulțumiri locale. Acestea ar fi şi mai mari dacă raportarea s-ar face la situaja de dinaintea reformei agrare din 1945. n această ultimă alternativă s-ar pune şi problema desființării întreprinderilor agricole de stat. Proprietarii de la care au fost luate suprafeţele care au format aceste întreprinderi au dispărut de mult. O formulă de reformare a proprietăţii agricole care ar provoca mai puţine dificultăţi ar fi împroprietărirea treptată, Pămînturile ar putea fi distribuițe familiilor care pot să le valorifice direct. Mărimea suprafeţei acordate la început poate fi diferențiată în raport cu capacitatea de muncă a familiei. Activitatea gospo= dăriilor nou create şi a celor care se vor extinde poate fi controlată de către colectivităţile locale şi de organe specializate ale statului. Controlul s-ar limita doar la buna gospodărire şi gestionare a exploatărilor şi la prevenirea scoaterii abuzive din circuitul agricol a unor terenuri, Dacă după 3 sau 5 ani de activitate se constată că unităţile agricole sint rentabile, iar deţinătorii lor se pricep în organizarea şi gestionarea lor, aceştia vor primi titluri de proprietate deplină. în cazul în care ulterior se constată o proastă gestionare se poate retrage dreptul de exploatare în urma unei analize foarte obiective, Gospodăria va putea fi cedată unui urmaș sau vindută unui alt întreprinzător, Avind în vedere caracterul specific al pămintului, proprietatea asupra sa nu poate fi absolută, în sensul că proprietarul poate face ce vrea cu obiectul proprietăţii sale. Această formulă ar permite atit garantarea legală a proprietăţii cit şi motivarea proprietarului de a-şi Esiea cit mai bine întreprinderea. oii întreprinzători agricoli pot Ea

d ie tinerii şi persoanele der Vizită mefie din sate (actualii cooperatori) şi din aperi angajaţi în alte sectoare de activiate dispuşi să desfăşoare o aciivitate agricolă. Virstnicii rurali vor primi şi ei pămint atit cit pot să-l muncească, dar investiţiile principale vor fi orientate Dra cei a căror perioadă de viață actiVă este mai lungă. Reintoarcerea la sate a unor lucrători din sectoarele neagricole va fi facilitată şi ca urmare a creşterii riscurilor de şomaj din aceste sectoare. acest fel se pot rezolva atit problemele excedentelor de forţă de muncă apărute prin diminuarea personalului unor între= prinderi sau desființarea altora nerenta-

” iala că se încearcă şi pe această

"zuri com]

Fotografie de EMANUEL TÂNJALĂ

bile, cît şi problemele deficitului de forţă de muncă tinără din agricultură. Noii întreprinzători agricoli trebuie să să fie formaţi pentru a putea organiza şi gestiona competent întreprinderile lor.

Agricultura nu este cenuşăreasa economiei în care rămin dbar cei mai puţin capabili şi nici o activitate care poate

fi făcută de către oricine. Formarea noilor întreprinzători poate fi făcută prin stagii intensive în perioada de iarnă, organizate de către specialişti români şi străini ; prin înființarea în fiecare comună a unui birou de consilieriat care să acorde asistenţă de specialitate în perioada de demaraj a noilor întreprinderi ; prin trimiterea masivă la specializare în țările cu tradiție în domeniu a noilor întreprinzători ; prin editarea de reviste şi lucrări de specialitate, elaborarea de filme documentare ; prin organizarea de școli speciale care să asigure o pregătire tehnică, economică şi managerială. „Schimbarea regimului de proprietate fără asigurarea formării cadrelor va- con= duce la rezultate modeste, iar ambele nu vor permite modernizarez: agriculturii fără o dotare tehnică corespunzătoare. Se reproşează, pe bună dreptate, guvernului că în loc să importe maşini agricole, importă carne şi unt. Dacă agricultura românească va continua să funcţioneze cu actualele maşini vom devem şi mai mari importatori de produse agricole. Tipurile de maşini agricole produse de industria românească nu pot fi folosite în unităţile agricole particulare : sînt scumpe, greu manevrabile, unifuncţionale, mari consumatoare de energie. Agricultorii particulari au nevoie de mașini ieftine şi multifuncţionale. Faptul că industria românească nu a început producerea în serie mare a acestor mașini generează Danua cale împiedicarea privatizării agriculturi. Dacă întreprinderile româneşti sint incapabile să producă noile tipuri de maşini, atunci guvernul ar trebui să crediteze cu valută pe ţărani să poată cumpăra aceste maşini de acolo unde se produc. Creşterile de producţie ce s-ar obţine ar permite ca în decurs de ciţiva ani țăranii să poată contracta pentru export produse ale unităţilor lor şi şi-ar putea plăti creditul dat de guvern. Cheltuielile valutare ale guvernului ar fi mai mari un an sau doi, dar agricultura privată ar putea deveni o sursă de încasări valutare și ar suprima o mare parte a importurilor agroalimentare cărora guvernul ş-ar putea să nu le mai poată face față dacă își continuă actuala politică aie de întreprinzătorii agricoli particulari. E oile măsuri legislative vor trebul să stabilească şi anumite opțiuni în domeniul formelor de organizare a producției agricole. Reprezentanţii Ministerului AIturii insistă în intervenţiile lor publice asupra faptului că în toate ţările din Europa Occidentală enooeratita ea prezintă o formă principală de organizare a producţiei. Pe de o parte, aceste afirmaţii sint mult exagerate și în unele caplet false, iar pe de altă parte, nu -se spune despre ce fel de cooperative . este vorba. Nici într-un caz cooperativele

“viticole din Franţa şi Germania de Vest

TRAGICĂ

Ce poate să însemne asta ? Un colaborator de-al nostru este râcolat de un iost ofițer ae securitate, reactivat recent zice dumnealui, şi momit ca informator (pag. 7). Citirea benzii nu lasă nici un dubiu asupra scopurilor. Pe lostul ofiţer îl interesează mişcareu' studenţească, profesorii universigazetarii, orice se- întîmplă. în ac&isti zonă. La prima vedere, cel piitin, faptul este scandalos. El confir-

4er rilor care au stat la elor postrevoluționare. alea no la fel cu cea veche,

se structurează pe obiective care viză adversarii puterii politice. Rea-

ea ar putea fi încă mai nelinişti-

decît în trecut. Doctrina comunistă învedera prin constituţie rolul con tor al unui partid unic. Oricare grupări organizate politic erau econstituţionale. Activitati securităii di dar legală. Securita-

ptul constituţional la i funcţionare -a unui singur part În condiţiile pluralismului politie, cînd toate formâţiunile active pe baza unci doctrine îşi propun în mod necesar parvenirea la putere, acţiunea subterană a forţei politice aflaie la putere împotriva celorlalte prin intermediul unei instituţii a statului de drept poartă în sine germenele unei tentative de lovitură de stat. Ea se pregăteşte i eternizeze' exereițiul puterii pe căi decît cele admise într-o democraţie multipartidistă e

lei in

de onoaColaboraşi este un permai fost racolat de ainte de revoluţie. Dup st una din eterne pe valurile convuls

în 12 ianuarie, în 28 ianua ş februarie şi aşa mai departe. Sigur, altfel nu ar fi fost utat şi tentat —

informatorii nu se aleg dintre geniile culturii şi ştiinţei. Sincer, în ciuda destinului tragic care l-a obligat nu de puţine ori la făţărnicie, el recunoaşte în miezul lucrurilor fiind, ştie că i una din manifestaţiile spontane 'antiguvernamentale nu a fost ce a pretins că este, că toate deci au fost deliberate, organizate şi manipulate. De către cine ? În orice caz nu de către guvern. Omul nostru nu ne mai propune un scenariu poliţist. El ştie cîteva lucruri pe care le-a trăit, destul de vagi pentru a constitui obiectul unei informări dar suficient de sigure pentru a sugera tragedia unor elanuri înșelate. Bloestarturile pluralismului nostru politie nu au fost toate curate. O imensă confuzie subminează deopotrivă durerea unora și clarviziunea celorlalţi. Să ne întoarcem la origini : cine sîntem şi ce vrem? Revenim la capitalism sau înaintăm spre capitalism avînd în frunte o socialdemocraţie care, deși nu o declară explicit, prin programul oricărei socialdemocraţii, nu poate viza decât socializarea mijloacelor de producţie ? Cît de departe poate sări un popor subminat genetic, pauperizat, uniformizat în gîndire, omogenizat în aspirații, traumatizat în sentimente, dependent de o leafă de mizerie, deposedat de orice prerogative ale independenţei economice? Ce vrem? Cine sîntem? Există puterea şi o inerție a puterii şi un cabotinism al puterii. Există opoziţia şi un spectacol al opoziţiei. Există o ablecţie a puterii şi există o venalitate a opoziţiei. Presa ilustrează destul de bine

EROARE

Nicolae Cristache

toate astea de la slugărnieie la frivolitatea popularității cu orice preţ. Au trecut 10 luni de la revoluţie şi ne înfruntăm mai înainte de a fi aflat cine sîntem cu adevărat şi ce vrem. Ca să ştim ce putem. Dramolete şi seenarii, 'comploturi - şi. diversiuni. Lipseşte verbul a face. Societăţile se deosebese între ele prin felul cum gîndesc şi pun la lucru acest verb. Ce face un bancher român faţă în faţă cu un întreprinzător de geniu care este sărae lipit pămîntului ? Ce face într-o asemenea ocazie un bancher japonez ; dar unul american ? Lucrurile încep să se limpezească. Nu sărăcia maieială face săraci, ci sărăcia expementalitatea. Orice societate în tranziţie spre ea însăşi este supusă erorii, riscului de a încerca de mai multe ori pînă să izbutească o dată. Rareori, puterea își alege mijloacele în deplină libertate, ea este forţată spre unul sau altul dintre ele. Nu putem „omite din analiza întîmplării co-

laboratorului“ nostru tragedia evenimentelor din 13—15 iunie. Nevoia prevenirii unei repetări. a lor. Reali-

tatea existenței unor factori destabilizatori. Numai că nevoia, realitatea sînt una şi recurgerea la o instituţie falimentară este alta. Chiar evenimentele din 13—15 iunie au la origine dezinformarea unor asemenea _informatori. Ce-ar putea afla un, securist, desre viaţa mea pe care nici eu n-o mai înţeleg ? Din durerea pe care o ascund vorbele mele ? Prete i acolo und 1 are, u I canatului la titlul de informator i se ă afle ce gîndeşte şi ce spune Victor Rebenciug, Florin Zamfirescu, profesori, studenţi... Instituţia securităţii este o ji ravă ofensă adusă instituţiei demnităţii omului. Şi o Oz O tragică eroare. Milioane de nevinovaţi au plătit cu viaţa, milioane de familii au fost mutilate, organismul social încă mai agonizează în răni nevindecate. De data aceasta am dori din tot sufletul să fim noi aceia care ne înşelăm.

MARE NELINIȘTE LA GUVERN

u trebuie prea mare, perspicaci-

tate pentru a-ţi da seama că la

nivelul guvernului domneşte o neliniște ieşită din comun. Ea se traduce, între altele, şi printr-o febrilitate de a explica şi justifica în presă și la radioteleviziune, fiecare _iniţiativă legislativă, fiecare intenţie din spatele unei decizii. E, desigur o nelinişte perfect justificată. Reforma economică susținută de cabinetul domnului Petre Roman a intrat în linie dreaptă. Urmează momentele . cele mai dificile ale programului ; liberalizarea preţurilor, reducerea locurilor de muncă, aplicarea în practică a privatizării. Momente care vor cere neapărat sacrificii din partea populaţiei. Oricîte măsuri de protecţie socială vor fi luate, pentru o ţară nepregătită cu minusurile și plusurile economiei de piaţă, şocul va fi extrem de puternic. Membrii guvernului ştiu acest lucru. Ei ştiu de asemenea că reacția populaţiei poate atinge grave convulsii sociale. De asemenea proporţii încît cabinetul să se vadă obligat la a demisiona. Îngrijorarea promotorilor reformei e întrutotul justificată. Fi au

conștiința că în perioada imediat ur-

TR E a E E

RENASC PRACTICILE REPRESIVE ?

(PAGINA 7) a CE E E a E

mătoare se joacă însuşi destinul lor politie. :

A ntrebarea care se pune e următoarea : aplicarea în practică a programului guvernamental pune

în joc doar soarta domnului Petre Roman şi a cabinetului său? Dacă ar fi să judecăm după atitudinea altor instituţii pilon ale democraţiei românești s-ar părea că răspunsul e afirmativ. Să

(714741414/4741111147 11414424 11111781LLEI0XAXLILEIUTILI At,

PUNCT ȘI DE LA CAPĂT

luăm, de exemplu, situaţia din Uniunea Sovietică. Din punct de vedere economie ea este întrucîtva asemănătoare cu cea de la noi. Şi în URSS se pregătește concretizarea unui ambițios program de trecere la economia de piaţă.

De aici ezitările guvernului. În aceste condiţii preşedintele Mihail Gorbaciov a aruncat în balanţă întregul său prestigiu intern şi internațional pentru ca reforma să fie înţeleasă şi acceptată de o populaţie buimacă după mai bine de şapte decenii de economie colectivistă. Am urmărit cu atenţie intervenţiile publice din _ultimul timp ale domnului Ion Iliescu. N-am sesizat vreo febrilitate în legătură cu momentele extraordinar de dificile cărora va trebui să le facă faţă programul de tranziţie. N-am întilnit nici pe departe pasiunea pusă de Mihail Gorbaciov . în realizarea acestui salt, de proporţiile unei revo-

luţii, de la economia de stat la economia de piaţă. Dl. lon lliescu se complace într-o evidentă expectativă. Consideraţiile sale pe marginea tranziției plutese în înălțimile rarefiate ale abstracţiunilor sociologice şi politologice. Nici o tentativă de explicare și justificare a sacrificiilor care ne aşteaptă. Nici un apel la cetăţenii care l-au ales ca preşedinte, pentru ca aceștia să înţeleagă că de asumarea bărbătească a unor dificultăți temporare depinde prosperitatea viitoare. O astfel de poziţie stîrneşte inevitabile întrebări. Nu e de acord domnul Ion Iliescu cu radicalitatea reformei propuse de guvern? Are domnia sa o atît de mare încredere în executiv ca să presupună că acesta nu are nevoie de sprijinul instituției prezidenţiale ? Ştie domnia sa, spre deosebire de. membrii guvernului, că populaţia va primi cu entuziasm liberalizarea preţurilor şi apariţia somajului? Sau cumva preşedintele vrea să se păstreze într-o atitudine neutră, acea atitudine favorabilă dom- : niei sale indiferent de rezultatele re- , formei ? O clarificare urgentă a poziţiei preşedintelui se impune. pe lejeritate asemănătoare . întîlnim O şi la majoritatea fesenistă din parlament. Cabinetul domnului Petre Roman e rezultatul nemijlocit al victoriei FSN în alegerile din 20 mai 1990. Parlamentul țării a adoptit programul de reforme prezentat de primul ministru. O minimă logică POION CRISTOIU (Continuare în pag. a 6-a) $

LA TIMISOARA CERCUL SE STRÎNGE

Ne e frică de adev

sa ma

Asist de-aproape zece zile la cea de-a patra rundă a procesului de la Timişoara. Un proces lung, foarte iung, şi în același timp, lent, sufocant de lent... Într-una din dimineţi, apropiindu-mă de sala de şedinţe, m-am oprit o clipă pe unul din zecile de poduri de peste Bega. Am privit apa de un verde întunecat a Begăi şi am fost uimit de neclintirea aparentă a undelor. Dacă pe luciul apei nu aş fi văzut cîteva frunze, aproape că nu aș fi sesizat că Bega curge, totuşi. Aceeaşi curgere o are şi procesul de la Timişoara. Va reconstitui procesul imaginea reală a ceea ce s-a întîmplat cu adevărat la Timişoara în zilele revoluţiei ? Vom vedea.

Pină una-alta, aşa cum subliniam şi în relatarea precedentă, la apelul preşedintelui completului de judecată, numărul martorilor invitaţi să depună noi şi noi depoziţii este în plină creşlere. Depoziţiile lor sînt, dacă ar fi să menţinem comparaţia cu curgerea Begăi, chiar acele [runze căzute pe suprafața apei. Sînt reluate, prin depoziţii, aceleaşi şi aceleași scene din Piaţa Libertăţii, din faţa judeţenei de partid, din Calea Girocului, din Piaţa Maria, din Piaţa Operei, sau din fața Catedralei. Martorii declară, cu lux de amănunte, tot ce au văzut, tot ce li s-a întîmplat, Relatările lor ne poartă mai apoi pe la Spitalul judeţean, pe la Inspectoratul judeţean de securitate și miliţie. Peste tot, sînge, ţipete, vaiete, teroare, durere şi moarte. Încetul cu încetul, din spusele lor răsar ici-colo cîteva noi amănunte. O martoră, de exemplu, relatează despre un dialog ceva mai tare dintre ea şi administratorul blocului pe motiv că chiria “ra prea mare. O ceartă oarecare, veţi zice, numai că această ceartă a avut loc cu citeva săptămîni înaintea

declanşării evenimentelor. Martora, care locuiește singură într-un apartament al blocului care are la parter

magazinele Comtimului, vizavi de hotelui Banatul, îi atrăgea atenţia administratorului că pe aceeași scară cu ea, scara B, la etajul 7, la unul din locatari, vin şi pleacă tot felul de tineri. „În seara de 22 decembrie, zice martora, i-am văzut pe acei tineri plecînd cu cîteva valize mari. Atunci cînd m-am certat cu administratorul, aceasta mi-a spus că despre acel locâtar şi despre oamenii care vin la el nu are voie să vorbească. Văzindu-i pe

ăr, domnule preşedinte ? Ne

acei tineri cum pleacă, în seara aceca de 22 decembrie, m-a trecut, așa, un gind. Am avut curajul să urc piuă la etajul 7, că cu locuiesc la clajul 4, dar n-am putut afla nimic despre apariamentul cu pricina. Am telefonat la armată şi, peste două-trei zile, au venit cîţiva militari care au spart ușa. În apartament au fost găsite cilcvu lăzi de gloanţe, lăzi goale, un telex şi alte lucruri care arătau clar că de acolo s-a tras“. Ar fi oare loarte greu să se afle, mai întîi şi întîi, dacă este adevărat ceea ce declară- martora ? Tar dacă este adevărat, și noi încl să credem că aşa e, ar [i greu să se ia legătura cu administratorul, pentru a afla cine era locatarul ? Şi, în continuare, ar fi greu să se afle de ia acesta, de la locatar, cine erau oaspeții săi ? Şi tot aşa, mai departe, ar fi greu că fie găsiţi acei oaspeţi care să ne spună din ordinul cui au tras şi în cine anume au tras? În orice caz, după această aparent neînsemnată depoziţie, o depoziţie despre o ceartă cu un administrator de bloc, ar putea ieşi multe la iveală. Cît despre cei

implicaţi în toată această poveste, ce

să mai spunem ?! Nu cred să fie, în continuare, prea cald. că le este bine nici celor trei militari, securiști sau miliţeni, c ieşit din comenduirea garnizoa: Timișoara, în Piaţa Libertăţii, î de 17 decembrie, cam pe la ora și, împreună cu trei civili, a focul împotriva demonstranţilor. atunci, declară unul din martori, tras în acr, sau s-a tras cu cartus varbe. Chiar cu am vorbit cu aflaţi acolo, în faţa comend faţa restaurantului militar și Consignaţiei. Vorbeam cu ci, că nu frumos ce fac, că noi sintem părinții și fraţii lor şi că nu trebuie să tragă în noi şi unul din soldați mi-a arătul,

plingind, că arc gloante oarbe. Dar, cum spuneam,au ieșit cei sase, trei

ofiţeri şi trei civiii, care au tras și ati omorît oameni. Au omorit, în acelaşi timp, și trei militari din cei asiaţi lîngă Consignaţie. Pe mine m-au rănit, Am luat două gloanţe. Am fost înteznat aici, în Timișoara, apoi am fost dus la Viena, Doctorul austride care mi-a extras gloanţele mi-a spus că acestea provin de la o armă automată tip Kalașnikov. Mă întreb, de-atita şi-atita timp, cine sînt cei şase care

temem că in boxa acuzaților ar i

au deschis focul, care au dat semnalul prăpăduiui ? Oare chiar nu pot fi găsiți şi aduși aici, la judecatță?* Si pentru că s-a vorbit despre gioanţele recuperate, ne întrebăm şi noi, la rîndul nostru: cînd au fost extrase din răniţi sute şi sute de gloante, cum de nu se ştie cine a tras? După cîte ştim, nu neapărat din filmele sau romanele polițiste, glonţul este cea mai prefectă amprentă. El poate indică, fără dubiu, arma cu care s-a tras. Iar armele au şi ele, nu-i așa, o serie de documente care ne pot arăta în posesia cui s-au aflat în acele zi Dar pentru ca mărturiile de mai sus, doar două din zecile şi zecile de mă

turii, să fie cu adevărat folositoare, este nevoie ca cineva să pornească pe

pistele nou descoperite. liste nevoie

ca cin i înceapă de ă cer-

& Cine să o facă?! N-am pus, emnul ăsii, în mod ce!

întimplător şi se „De ce?

Pentru că sînt mit pir peste poate, ca 'să nu spun indignat că se află încă în stare de libertate color

re) ine al miliți

aa Inspector:

ecembrie, la înţi pe burtă, doclară martori, şi ne-au bătut cu Ne-au bălut ca pe fasole, Așa k am închipuit niciodată că lua, fost ceva de

mine o femeie b:

D: JL

cae ln murea de frică. Am aiira inima în ca. Incea-

aclorist, după cum 2 „.a încercat n-a apucat să vo

țăe

sărit mă, pămînt românesc, i-a zis lul, cel care l-a lovii cu parul. scăpat cu chiu cu vai, am ajiins acasă și am poveslit ce am păţii. Am ua

toți dinţii în

nepot, care şi el cra

la mitiţie, asculta, rîdea de mine,

dar a recunos-

Diă

cut că asa a fost. Bag scumă că și cl

era printre cci care băteau, Am să aflu de la cel cine era coienziul aceia şi am să vin să vi-l spun“. Dar, mă întreb eu, de ce trebuie si umble mat torul să-l descopere pe a colonel ? Chiar nu poate fi aflat numele acestuia ? Nu poate fi chemat în fața completului de judecată şi întrebat din ordinul cui i-a bătut atît de bestial pe acei oameni ?! Şi din nou arm pus, du-

rebui să-i aducem şi pe alții ?

cit a e i aid ia

pă cun vordeţi, semnul mirării după semnul întrebării... Dar să contintăm Apar, din depoziţiile martoriior,. tot felul de maşini Dacii, ARO, de toate culorile, din care s-a tras, din mers, asupra populației. Unele dintre mâșini aveau numere, altele nu aveau. unele mașini au putut fi zăriţi, ofiţeri, fie de armată, fie de securit sau miliţie, însoţiţi de civili. Pasagerii ace: nu numai. că au tras în populație, din fuga maşinii, dar tot ei au fost aceia care au da! ordineie de-a sa trage. O lectură a documentelor milia (i san a registrului de acțiuni operative ate securităţii indică fără drept da tăgadă dispunerea dispozitivelor, componenţa. acestora, comanda acestora. Unde sînt aceste denimente ? Cine !e-a citit și la ce conclu a ajuns? Da ce nu se dau publicității aceste documenite ? Ce se ascunde, de fapt și de fapt, în spatele acestei hipte dintre

M.Ap.N. și Sacur privind rolul fiecăreia în evenimentele din Timișoara ? De ce s-a declansat și s-a întoțit în Timişoara, un d o masi-

„care şliu eu adevărat” ce lat? „Frica strecurată în

suticlul acesini popor nu este, dom= nule președinte — deciara unul din tori — de ieri. de alaltăicri. Aceascâte che, bătrină, de peste

i, Zi de zi ni s-a trceurat fri-

Am venit la proți chemat, Înţeleg

stab

si să vă spunem ce s-a intimplat, ce se înlimplă î la Timişoara, în toată țara chiar, Ne temem de adevăr, domnule. preşedințe ? Ne temem că în boxa acuzaților ar trebui să-i aducem şi pe alii 2%

În concluzia concluziilor, pentru că, de fapt, şi sute de concluzii chiar ccnlrad i

deci —

se pot trage sute

unele dintre cle

timisorenilor altceva de

i mea înă 1]

plătit cu sînge şi

stabilească, tot ei, adevănul cui s-a

tras şi din or

tras la 'Pimişoara ?

VICrOR NIŢA

7-8 0 CR E N RC RNB E EA RR RE n ct 5 CE E RR E RE E E RER ERE E E IE IE ET E 5 IE E A EEE

(Urmare din pag. l-a) litică ne impune să credem că proramul” guvernamental exprimă platforma Frontului Salvării Naţionale. Şi aceeași minimă logică politică ne cere să presupunem că parlamentari; fesenişti, adepţi ai tranziţiei, nu se pot mulțumi cu dezbaterea şi adoptarea legilor propuse de guvern. Fi trebuie să devină, fie şi ca memb:i

ai partidului de guvernămiînt, susţinători publici ai reformei preconizate de guvern. În frunte cu domnii

Alexandru Birlădeanu şi Dan Marțian, ei trebuie să explice și să

justifice alegătorilor care le-au dat votul dificiiele momente ale trecerii la economia de piaţă. Ca să nu mai spunem că însuși Frontul Salvării Naţionale, partid din care s-a format guver- „ ar putea fi mult mai activ în (inerea reformei. Nu de altceva, ar pînă la proba contrarie, programul guvernului este și cel al Frontului. Un eşec al tranziţiei ar fi inși unul al partidului înîn alegerile din mai.

înciț eşecul va însemna

| cine crede ce va fi făcut răspunz de catastrotă, Dar nu numai atit. În etapa care uri se joacă însuși destinul RevoRomâne. Eșecul trecerii la economia de piață va fi şi e idealurilor m i_ din de Ba

ă nun

mai mult, el va însemna un adevărat dezastru pentru ţară. i tru România de azi o altă salvare naţională decît trece: tirziată la economia de piaţă. orice risc, cu orice sacrificiu, Piecar întîrziere, fiecare atenuare a _radicalităţii de teama tensiunilor sociale ivite din nepregătirea psihologică populaţiei vor adinci situația de criz în care ne aflăm. concluzie, după restroikiste, înşiș deşi comuni priveşte economia etatistă,

Un eşec al reformei ar duce la că-

derea actualului însă că guvernul nu va putea radicali

guvern. E i care îi va lua locul propune un mai decit. cel

i va avea cau tre populație” a bin la ulți Va fi o vietoare a pute-

4 cu tun de

s că tr i pe placul în gii na-

țiuni. Există de igur, la straturi ale populaţiei neliniştite de costurile i ale reformei, de viitorul necuit pe care îl presupune economia de piaţă. E ă însă și o ca-

anume

tegorie clar interesat? gramului de oame surdă -îiipotriva a 4 plă azi în. Români

foștii privilegiați ai y i şi. ceauşiste. De-a lungul a 45 s-a format în Români

de ani e castă de

oameni pentru care au nismul a reprezentat avantaj în restul populaţiei. O castă

ale

Ha e

pînă la

în fur

tituiți din posturile deț pul dictaturii. Dar ch

muncitori, ca simpli fun cum um, ei reprezintă r de contrare „ proîndeoseb ile se-

ale nomer au rămas

lor. De au dus şi

tă - înverş mpotriva de democ a rii la economia

gismul a tot ce se a benefi

ului regi

m, ghilo lipsi trebuie e struct > şi mentalitărioâre prin mijloace exclusiv snice. De aici haosul în care se întreg Estul Europei.

zbate

Contrarevoluţia -comunistă a trecut la coniraofensiv Cîtva timp după ei au stat pitiţi

li s-a întîmplat nimic. Atunci au căpătat curaj. Profitind din plin de democraţia de care o cor tă, de faptul că împotriva lor nu mai pot fi folosite mijloacele cu care ei și-au lichidat adversarii politici, ei nu se sfiese a ataca pe față. Stau. mărturie, printre altele, şi cîteva pu= ultimul timp. Haosul ecoactual, instabilitatea politică, de ente, neînţelegerea de

i ale populaţiei a. democrației,

sorese puterea de infecţie comunistă,

xagerat să credem. că

contrarevoluţiona= reinstaureze + comunisrnul ceaușist. Combatanţiă sînt conștienți că nu mai au cum săprivilegiile pierdute, De ce ei atunei împotriva democrației, la economia de piaţă?

oarbă față de tot ce se întîmplă azi în România. Din evenitele care au zguduit ţara, ei n-au înţeles decît un singur lucru: că alţii le-au luat locul la putere, că alţii beză de privilegiile pierdute de

Un fost nomenclaturist mi-a deirat: noi am condus ţara. așa cum ne-am priceput. Am fost acuzaţi am dus-o de rîpă. Să-i vedem pe tia de acum dacă vor putea face ceva mai bun decit noi.

“Pranziţia la economia de piaţă trebuie să aibă loc. Altfel ne vom prăbuşi cu toţii: partide de opoziție, presă independentă sindicate, guvern, parlament, preşedinţi. Pe ruinele edificiului democratie atît de greu înighebat nu se știe ce vor ridica alţii.

UN PRIM EȘEC AL PROGRAMULUI GUVERNAMENTAL

item considera, așadar, coea ce: s-a îatimplat: în

aceste. zile drept ua test semnificativ pentru în-

tregul Program al terapiei de șoc. Din acest punct de vedere absenței unei imagini reale a reacției populațici trebuie să-i adăugăm un ait fapt îngrijorător : caracterul dezastruos al aplicării în practică a hotăririi de liberaliza-c a prețurilor. Presa și radicteleviziunea au semnalat cazuri incredibile de nerespectire a deciziei guvernului. Nu asc rost că le consemnăm și noi aici. Trăsătura lor comună nu este nici corupiia, nici nevoia de îmbogăţire peste noapte, ci faptul că pentru unele institutii şi persoane guvernul nu are nici o putere. Îatruna din serile trecute, conducerea Academiei de Arte Frumoase ne-a semnalat, într-o emisiune televizată, ua czz semnifticativ pentru realitatea României de azi. Deși ve adrese cu semnături de la primul ministru, de la numeroși alţi demnitari, privind dreptul asupra unui cămin, respectiva instituție nu-l poate ocupa. Adresele, toate semnăturile guvernamentale nu impresionează pe nimeni. Acesta e adevărul momentului actual. Avem un guvern incapabil să guverneze. El emite decizii pe care niineni nu le aplică sau, în clipa cînd se catadicseşte la așa ceva, le aplică potrivit propriilor interese. Practic, fiecare face ceea ce îi trece prin cap. Avem guvern, avem prefect, avem primari, dar tot acest aparat de conducere, bun sau. rău, aceasta n-are importanţă, e total lipsit de instrumentele transpunerii în practică a deciziilor. 5au, mai bine spus, de capacitatea de a apiica în realitate propriile hotăriri. Lipseşte frica ds consecințele nerespectării deciziilor. Absența acestei stări indi pensabie funcţionării normale a unei socictăți explică faptul că unele intreprinderi, societăți comerciale şi-au permis cu de la sine putere să mărească preturile la produsele despre care Hotărirea Guvernului spunea clir că: trebuie să rămînă neschimbate în cadrul politicii de protecţie socială,

Ce măsuri s-au luat împotriva conducătorilo- acestor instituţii ? Greu de răspuns, odată ce ilotărirea Guvernului nici nu le prevede. Şi nici n-avea cum să le prevadă pentzu că guvernul nu-și dă seama de o realitate detinitorie pentru România de azi. E vorba de faptul că structurile d» bază sînt neschimbate din decembrie încoace, Ambiguitatea politicii duse de Frontul Salvării Naţionale a făcut ca în aproape toate posturile de con-

pia di ă dacă nu aceiași oameni, cel puţin mer ți de pe vremea lui Ceaușescu. Guverind o cotitură neașteptată, a îmbrățișat politica de șoc. Sub acest semn, el emite decizii după şi ti imite parlamentului legi după legi. 'Toat aceste deci şi legi exp un program de trecere rapidă şi radicală la sistemul economiei de piaţă. Acesta e programul guvernul Programul struc or. de bază ec unul îns £ dit programul neocomunist, pe ăcuia F -ontul a învias în alegeri. În consesin'ă rez îi ă ie par

i o sit! al domnului Petre Roman give istrativ de esență comunistă. epile emise și propuse de guvern sînt ii lor teoretice. S-ar putea tului, mai toți foști proîzsori sint de nciîntrecut în elaboraEi sînt de asem Vi

catastrofal Fi odată intrată în maşinăria structuri ransformă de cele mai multe ori

5 pet it lucrurile și cu hotărîrea de a preţurilor. Abuzurile ivite la nivelul] birocratice a făcut și mai nepopulară Ilotă-! rirca guvernului. E greu de crezut că în multe cazuri n-a intrat în joc și o politică menită a compromite li-

area preţurilor, și, prin aceasta, programul tran la economia de piată.

Ce concluzie se poate desprinde de aici? Că p:ogramul terapiei de șoc va fi un eşec de proporţii cită vreme apivatul care-l aplică rămîne neschimbat. E, de altfel, eșecul politicii de tip perestroika, eșecul politicii măsurilor luate în exclusivitate de sus în jos. Pentru ca aceste structuri vechi să fie sfărimate e nevoie de o nouă Revoluţie. O nouă Revoluţie e o pretenţie prea mare pentru o națiune deja vlăguită de explozia din decembrie 1989. Noi am propune altceva mult mai Simplu: ca guvernul P-tre Roman, alcătuit din excelenți profesori şi cercetători șliinţifici să fie întărit cu oameni politici, Altfel spus cu acele personalităţi care știu nu numai cum se formulează o hotărîre sau o lege, dar și cum se poate urmări aplicarea ei în practică. Să vezi atunci panică la nivelul vechilor structuri!

ION CRISTOIU

e CEHOSLOVACIA = invazia ; sovietică. Ripostă cu miinile goale e Charta '77 € Trecut şi viitor (discurs rostit de VACLAV HAVEL la 21 august 1990). € KAREL CAPEK: De ce nu sint comunist? 9 E.M. CIORAN — Un popor de singuratici 9 ALIANȚA CIVICĂ — o restaurare a societăţii civile € Scumpi-

rea hirtiei amenință cultura română — semnează | MIRCEA DINESCU şi CORNEL NISTORESCU e O a- | naliză a liberalizării prețurilor de PAVEL CÂMPEANU | 9 Poziţia sindicatelor € Dialog cu CONSTANTIN COJOCARU €e Cartierul general al Securităţii trece la economia de piaţă — anchetă realizată de CRIȘAN IOAN € Accente semnate de ION VIANU,

RADU ENESCU, ROMULUS RUSAN, ALINA | MUNGIU, DAN GRIGORE și ADRIAN MIROIU e

REFORMA ŞI CONTRAREFORMA

Din trioul Parlament, Preşedinţie, Guvern, Guvernul este cel mai dinamic. În faţa dezastrului iminent se vede obligat să acţioneze. În sfirșit, miniștrii s-au decis să privească realitatea în faţă, ca să vadă ceea ce omul obișnuit ştie, trăieşte, de luni de zile. Odată _sfirșită campania electorală, magazinele s-au golit.- Dacă pină in mai Cineva s-a ingrijit să se reducă exportul de bunuri, dacă același a plătit salariile fără acoperire in mărfuri produse, dacă s-au făcut promisiuni anestezice, iată a venit scadenţa. Cineva ar trebui să plătească pentru politica economică aventurieră din prima parte a anului, cind economicul a fost sacrificat politicului. Citeva luni de întirziere în demararea reformelor au dus la criza de acum. Alibiul moștenit de la vechiul regim încetează. Cită vreme Guvernul se va mai ascunde după statisticile mincinoase ale dictaturii?

Premierul Roman face declaraţii care nedumeresc şi îngrijorează baza sa electorală. Era pariul său cind a acceptat să fie prim-ministru. Votaţi pentru liniștea voastră, sloganul partidului său, insemna o asigurare că schimbările vor fi minime, că preţurile vor rămine la nivelul de atunci, că locurile de muncă sint asigurate, că ne vom descurca făcind minimum de schimbări. Şi populația a votat pentru = dornică după ani de infern, după citeva luni de tensiuni și explozii sociale, de o viață la adăpostul grijilor, împotriva schimbărilor prea radicale. Speranţă iluzorie, desigur, pe care acum o înţelege oricine. Guvernul demonstrează curaj (un curaj al disperării și fricii?) cind se năpusteşte (deocamdată în discursuri) impotriva administraţiei — şi cere o epurare a celor invechiţi și corupți. De asemeni are curaj cind, în pragul iernii, anunţă brusc o scumpire drastică, chiar dacă o prezintă „prostimii“ ca un prim pas al reformei. După ce a întirziat nepeimis privatizarea, deci crearea unei pieţe — o diversitate de oferte — Guvernul pornește cu măsura... cea mai ieftină şi profitabilă pentru el însuși. Visteria statului se umple și pe plan internaţional poate reuşeşte o îmbunătăţire a imaginii sale. Ceea ce ar însemna nu doar un efect de propagandă, ci atragerea de investiţii străine. Fără o masivă infuzie de tehnologie şi capital străin reforma rămine o vorbă goală. Capital străin alungat cu sloganul aceluiaşi partid : Noi nu ne vindem țara !, printre altele.

Cit costă reforma? A calculat Guvernul exact? Cine și cum va plăti? La ce termen? Din ce resurse? Şi la ce termen va aplica următoarele măsuri ? Care anume ? În jurul acestor întrebări esenţiale —un mister adinc. Ceea ce mă îndreptățește să cred că nici Guvernul nu ştie prea bine. Ceea ce-n criza în care ne aflăm s-ar putea să fie fatal. De ce?

Demararea reformei pune și problema pauperizării populaţiei. Puterea trebuia să arate oamenilor din ianuarie situaţia dramatică în care ne aflăm, şi să nu o anestezieze cu demagogie electorală. Asta ar fi atras după sine un program de austeritate dublat de măsuri realiste de trecere la economia de piață. Inrăutăţirea situaţiei era previzibilă, şi numai -Guvernul nu a prevăzut-o, dacă ne luăm după declarația Primului ministru cind spune că „se aștepta la o creștere a productiei industriale în luna octombrie“. Așa încit, în cunoştinţă de cauză, Guvernul ia măsuri nepopulare şi stingace. Lumea iese în stradă. Confuzia e mare. Nu se protestează atit impotriva reformei și de. mocraţiei, cum se spune într-un comunicat al FSN, dimpotrivă. Se cere demisia președintelui. Tragicomedia ieșirilor în stradă se vepetă în mai multe orașe. Sindicatele, care au declarat în atitea rinduri că sprijină reformarea eco ei, se văd coniruntate cu o încercare extrem de dură. Între refor şi contrareformă. Neincrederea este mare. La.ce bun să suporţi sacrificii după decenii de alte sacrificii inutile?! La fel de fărimiţate ca şi opo politică deocamdată, reacţiile lor sînt contradictorii, intre expectativă și protest violent.

După greşeala de a nu iniţia un dialog pe tema reformei, Guver. nul își ia riscuri mai mari decit ar trebui. Recurge la o scumpire artificială a prețurilor pe care o prezintă ca demararea reformei.

Ce pericole pindesc reforma? O reacţie negativă a salariaților striviți între creșterea exponențială a prețurilor și una aproximativă a salariilor, nedublată de umplerea magazinelor cu mărfuri. Cursa intlaţionistă a pornit. Cine o va opri ? Experiențele din celelalte țări foste comuniste n-au servit deloc ca exemplu experţilor guvernamentali? Oare nu va fi reacţia negativă a unei părţi a populației pretextul unei înghețări, sau chiar al aducerii. altui guvern mai conservator ? Administrația, nomenclatura, dar și alte grupuri sociale „de la orașe şi sate" (țărani, muncitori, funcţionari), fostul aparat de partid şi polițienesc abia așteaptă. Cum așteaptă și destui parlamentari reacţionari pentru a susține că oamenii nu doresc schimbări și reforme şi a trece urgent la o tontrareformă. Deocamdată aceştia, partea conservatoare a populaţiei, care are de apărat interese satisfăcute în trecut boicotează pasiv orice efort guvernamental şi neguvernamental de a reforma, adică de a părăsi trecutul. Ar fi o dovadă de înţelepciune politică dacă Guvernul ar depista acele forțe din societate teresate într-adevăr de reformarea societății româneşti și s-ar sprijini pe ele. Este singura cale de a ieși din izolareu în care se află. Arfio imă garanţie pentru reformă. că iaca

Ta STA APROAPE NE AA RC RENE

mulţimea

STELIAN TĂNASE