Ion Iliescu câștigă alegerile prezidențiale

Mari semne de intrebare

privini

Rezultatele alegerilor din 27 septembrie. stabilite. pe baza aceloraşi procese. verbale. de către centrul de calcul al Conventiei Democraţice din România diferă mult de rezultatele oferite opiniei publice de către centrul de calcul al Biroului Electoral Central. Astfel B.E.C. situează în frunte F.D.S.N.. la o distanţă de 9 procente pe tară “fată de C.D.R.. în timp ce calculele informaticienilor C.D.R. (repetăm. pe baza acelorasi date primare !) situează cele două tabere electorale pe poziții sensibil egale. De aici. apare mnu doar prezumția. ci chiar certitudinea că în cadrul circumscriptiilor electorale _iudeţene s-au operat modificări în datele primare pentru a fi introduse în calculatoare. Pe „de a!tă parte. datele primare rezultă din procese verbale care

corectitudinea ale

prezintă fie nereguli (neconcordante între cifre). fie mai ales, anomalii statistice de proportii. devenite sistematice. Ele se exprimă atît prin înregistrarea unui procentai mediu de 15% liste specială în fiecare circumscripție iudeţeană (ceea ce arată o migraţie ciudată de 3.090.000 pe teritoriul tării a alegătorilor în cursul votării )). cît si prin înregistrarea unui procentai mediu de peste 17% între voturile nule si voturile valabile exprimate (ceea ce înseamnă 3.500.000 de buletin» de vot nule. teoretic prost votate !). Pentru aceste motive. corelate cu probe materiale care atestă grave nereguli electorale generatoare de fraude în sectiile de votare si. ulterior. în circumscripțiile elec. țorale iudeţene. Convenţia Democratică din România a sesizat în scris Biroul Electoral Central

să ceară reverificarea numărului urias de buletine de vot nule. reverificarea listelor. speciale în paralel cu listele per-

manente. reverificarea procese-

lor verb=le problematice prin comparație cu buletinele de vot din secţiile aparținătoare.

Pînă joi. 1 octombrie. din toate acestea B.E.C. a dispus numai reverificarea buletinelor de

vot nule. prin decizia 20/30.09, în prezenta cîte unui observator intern sau a unui candidat

din circumscriptie (din partea cui ?!). Cert este că observato-= rii interni n-au fost admisi să asiste la verificarea buletinelor de vot nule. pentru că e foarte probabil —'cum vom vedea, con= form unor probe materiale — ca multe dintre acestea să nu mai existe ! Conform legii elec-

- tora'e, distrugerea lor ar fi o

certă dovadă de fraudă.

jerilor

GRAVE ÎNCĂLCĂRI ALE LEGII ELECTORALE ÎN TIMPUL ȘI DUPĂ PROCESUL VOTĂRII

Călăraşi : în multe sectii din judeţ. mai ales în mediul rural (vezi Dragalina). chiar în prezenţa: observatorilor internaţionali se vota în afara cabinei : pe masa comisiilor. pe pereti. pe fereestră, pe urne. mai, multi alesători în acelasi timv, cărora li se indica F.D.S.N.—Ili-scu.

Mehedirţi : în unele sectii (118, 119. 121) era afişat material electoral si se făcea propagandă pro-Iliescu-F.D.S.N. de către primari sau preşedinţi de

Roxana lordache

(Continuare în pag. a 3-a)

Mari semne de intrebare privind corectitudinea alegerilor

(Urmare din aa. 1)

birouri : în alte sectii cu naremull similare (181, 147, 14 137, 158.200 s.a.), nu s-a admis orezenta delesatilor si candidati ler C.D.R.. în conăltille în ca_ re bitoutile “contineau cite 3 (izei) mermbri E.D.S.N. !

Brăila : la secția de votare nr. 5, desi nu începuse numârătoatea voturilor. un ofiter de. ar. mată (Da ridicat buletinele de vot pentru Presedinție si Camera Deputatilor. cu acordul si concursul presedintelui biroului. dl. Sorociue Paraschiv numărătoarea _efectuindu-se numai la buletinele de vot pentru Senat! Reprezentantul CD.R. a înaintat presedintelui. contestaie scrisă. dar acesta a rupt-o Si a refuzat să-l înainteze coDie după procesul verbal !

Bucureşti : d-na Marin-Jeanne Ghigea s-a deplasat în seara zilei de 28 septembrie la secțiile 1052-1058 (Sc. gen, 160) pentru a citi rezultatele de pe procese. le verbale afisate si a constatat că ele fuseseră rupte si arse de către administratorul | scolii conform declaratiei acestuia. la recomandarea d-lui Doru Anshel de la primăria sect. 6. D-na Ghigra a convocat observatori internationali care au pu. tut constata o grămadă impresionantă de buletine de vot ar.

(Constanta : listele speciale au fost în sarcina delenatiilor EDS.N., care nu au stamoilat buletinele de identitate ale votantilor turisti, S-au înresistrat un număr mare de autocare cu numere de Bacău. Vaslui Și Tulcea (i — TI — 158,1 — ri, 4000. 1 TU — 90p9). tu risti! votind de mai multe ori la diferite sectii.

Dolj : la Cralova conform declarațiilor, scrise făcut de. un număr mare de martori (orintre care si corespondentul“ nostru Sterie, petrescu), în dimineata zilei de luni. 28 septembrie. în snatele Prefecturii. s-au semnalat mal multe masini (orinire care. Dacia rosie cu nr. 6 — DI — 1127) în care existau pachete cu buletine de vot pe care se aolicau stampile, sub privirea unul politist | Una din persoanele care „vota“ în aer liber. a spus că este presedinta biroului sectiei ain Brâdesti | Politistul a avertizat o martoră - conster. mată să circule că nu-i treaba ei. Apoi. doi bărbati au început să transporte bulctinele de vot spre prefectură. iar. la întrebarea unuia, cum va pătrunde. ceJălalt i-a indicat să spună. dacă.l opreste cineva. că a votat EDS.N.!

Menţionăm că toate aceste încălcări grave ale legii electorale au fost sesizate Birourilor Blectorale judetene. 1az, În. ceea me priveste-cazul Dolt C.D.R. deține o probă materială supli-

mentară, pe care O va da în cu-

zînd publicității.

ANOMALII STATISTICE SI TURISM STIINȚIFICO-FANTASTIC

La nivel de tară. raportul între numărul de alegători de pe distele speciale si numărul de alenători de pe listele permanete dă un procent mediu de 18 pe circumscripiie”judeteamă. De unde rezultă că, tocmai în ziua votării. pe români” i-a cuprins un mare dor de „ducă. peniru a vota prin alte Jocalități decit le era secția. Uneori. se pare că a migrat circumscrintia cu totul. cura ar fi 22, de la Hunedoara la Constanta. Plimbăret românul. din moment ce mu există judet care să nu aibă o listă suplimentară cu tu. zisti între 10 si 23 la sută! în orice caz. paralel cu reverificaTea listelor speciale, B.BC. va trehui să explice cum. pe 27 septembrie, aproximativ 20) din populatia tării cu drept de vot. s-a deplasat prin alte locaMităti decit cele de domiciliu. fără a se semnala pe teritoriul national această deplasare maivă : maj ales că nu s-au depistat ambuteiaje. trenuri supraaziomerate sau curse speciale puse la dispozitie de suvern. ci numai pe ici pe colo. si anume în Punctele esențiale (sudul și sud. estul tării) niste autobuze diserete ori dubite cu sistem de autovotare. Poate ne explică dl. Mironov.

Tot de domeniul stiintifieofantastic este și procentaiul mediu judetean de circa 179. rezultat din raportul pe tară între numărul buletinelor de vot nule si numărul buletinelor va. dabile. în unele judete. el în trece orice închipuire. la con_ curentă liber.schimbistă cu procentaiul listelor speciale : 16,3%,

Biroul Electoral Central

Data: 30.09.1992

SITUAŢIA VOTURILOR NULE PE GIRCUMSCRIPŢII ELECTORALE

Camera . i SI deputaţilor Senat Preşedinte Număr i C.E. alegători Număr Număr Număr prezenţi voturi % voturi % votul 9% la utne nule - nule nule: ENI 219451, 24334 11.09 23637 10.86 10229 4.66. - Arges. 19.17% Dimbovita. 194% tentificate ale proceselor ver. vot de culori diferite pe ace-

Gorţ. 21.19 Doli. 24 4. 1alomi. ta. 26,8% Giurziu. culminind cu 215! Călăraşiul' prezidențial. Rezultă că alegătorii mizratori au bătut, duminică. citea de 3 milioane; far circa 35 milioane de buletine de vot au fost nule 1 Se pare că voturile local. nicilor au fost nu se stle de mai nule decit ale turistilor.

Citeva exemple : în judetul 7uicea. secţia 116 a avut numai oameni pe _iista specială. numărul voturilor nule fiind. toarte. mic, 56 din 620. adică în jur de 8! spre deosebire de sectiile mixte. băstinași-turisti, 149. si 153 unde procentul voturilor nule a fost de 46%, respectiv. 68% 1 La sectia 174 mulcea. numărul de alegători de pe, lista permanentă a fost de 187 iar al celor de pe lista specială. de 152; adică 807, ! Ce febră turistică l-a cuprins pe român du. minică. 21 septembrie: se poate, vedea din faptul că el n-a iertat nici cătunele. Astfel, în sectia 412 din 'Tesleu. Doli, numărin 344 de alegători (un mic sat). au apărut 89 de oaspeţi pe lista specială.

CUM SE POATE FACE MIGRAȚIA DIN TERITORIU. > IN CALCULATOARE

DI. Petre Diţă, de 1n centrul de calcul al C.DIR.. ne-a explicat cum se poate face _vicierea rezultatelor alegerilor pe _calculatoare.. mentionind că declară totul ca ipoteză de lucru. pentru a verifica. în interesul alegătorilor. dacă. în consens cu miscările Puterii. din, teritoriu. intormaticienii oficiali n-au făcut si el niste mierații pe calculator. de, natură să provoace o fraudă electorală. De aceea. rezultatele materiale sau mai bine zis, probele materiale ale rezultatelor. trebuie, reveriticate atent cu rezultatele teoretice pe care orice informatician! stie că le poate manioula cum yrea, Ca dovadă. desi - teoretic (contorm leii electorale). informatielenii oficiali au _introdus aceeaşi bază de date (procesele verbale cuntealizate la fiecare circumseritie) ca si înformaticienii C.D.R. (copiile au

bale). totusi. rezultatele sint sensibil discordante, cu 9 procente. în defavoarea Conventiei Democratice : 19.06% C.DIR. 27.86%, E.D:S.N.. faţă de 21.96 C.D.R.. 2211 FIDS.N. la Camera Deputatilor. respectiv, 19.08 2863 E:DSĂ.

alte rezultate | lar dacă se v rifică a doua ipoteză de lucru. si anume că baza de date (ce.

zultatele de pe procesele ver. bale) e obtinută prin manevre si fraude în teritoriu . (semnale existind suficiente). atunci va rezulta că C.D.R. a fost furată nu numai din calculator. ci si din sectiile de votare si circumscrintiile electorale. fapt de natură să modifice o bază de date care probabil — sau măcar posibil — ar fi indicat-o cistigătoare în alezerile parlamentare cu o maioritate relativă.

În această ordine de idei. vă prezentăm ipotezele de lucru oferite de al. Petre Dită. ur. mate de recomandările pentru verificare :

„La prelucrările de date. se poate face o viciere a rezulta telor pe calculatoare, în două

D Presununind că datele de intrare sint bune. se poate face un program din care să se scoată în final orice rezultat se vrea. în caz că nu există posibilitate de control (desi se stia că există posibilitate de control. pe aceeasi. bază teoretică de date. oficialii au plusat substantial în avantaiul F.D.S.N. fată de. informaticieni. C.D. care au calculat un rezultat chilibrat. n.n).

2) Dacă există posibilitate de control. se, poate, face modifi-

carea datelor de intrare. . prin două metode : a) imbunătătire de statistică

prin anularea de voturi neconvenabile (vezi numărul imens de buletine nule, cu mentiunea că. de exemplu. în Bihor, U.D.M.R-ului si G.D.R. Ii, s-au anulat 30.000, respectiv 20.000 de voturi prin dublă stampilare. jar în fudetul Vrancea. buletinele dublu votate si de- “clarata nule poartă stampile de

Iași buletin 5,

3) se profită de lacunele leit electorale. în momentul în care BEC. a hotărit anularea secfiilor speciale de votare pentru alesățorii aflati în tranzit. prefezind. listele speciale „ (auplimentare) bebtru fiecare. . secţie de votarer (ceea ce a dus la anomaliai.. sistematică de _ care Vorbeam. fiecare, circumscripție județeană înrezistrind de la 9%, la 281, alegători misrati pe liste speciale 5.

Cum s-au semnalat nenumăzâte nerenuli — care. adunate. pot avea ca rezultat o fraudă de proportii — (liste duble „liste nesemnate de votanti. buletine de identitate nestamoilate, după votare. etc). CD.R. a solicitat B.E.C. următoarele :

A) Zoate listele speciale din tară să aiunză la B.E-C. si. în diţii autentificate. la C.D.R verifice dacă" alesătorii înserisi pe aceste liste turistice n-au votat si în sectia, de domiciliu (nu e greu, fiindcă există numărul buletinului de iden. titate. cu “sau fără semnătură pe listă : dacă nu există. e deia un semn de intrebare). În ca-

zul în “care se constată dubla sau multipla votare. este. probă de fraudă electorală.

B) Toate buletinele de vot nule să se aducă la “ Bucuresti pentru _reveriticare (mai ales

că observatorii n-au avut acces în circumscripții pentru supravegherea acestui proces asa cum, promisese B.E-C. La reVerificarea acestor buletine, să se facă si o diaznoză a buletinelor ce vor rămine nule continuare. aplicindu-se criteFiul perechii. în cazul celor anulate pentru dublă votare, Astfel. să se soecifice cite voturi mule sint pentru CHEIA si alt semn (a se mentiona si care este el) si. cite voturi nule sint pentru TREI TRANDAFIRI si Alt semn (Care). în judetele din Ardeal si Banat să se specițice acelasi lucru pentru, perechea

EA (U.D.M.R.) si alt semn (care). Dacă se constată că buJetinele de vot nule au fost distruse în parte sau în totalitate.

Şste 0, Drobă de traudă elec-

“ Alegerile prezidenţiale

! A SOORUL,

ieri seară la ora 18

„+ Pină în ziua de 12 octombrie la

ora 18,00 au fost verificate, introduse și centralizate datele pentru un număr de 14 455 secții de votare, ceea ce reprezintă 98,9 o, din totalul de

ION ILIESCU 7 297 551 6, 27,

EMIL CONSTANTINESCU 4613 058

RARA

Văzut de ION CRISTOIU

Domnul Ion Iliescu la ora puterii absolute

Nefiind un intim al Cotrocenilor, nu ştiu cum a primit di. lon Iliescu vestea victoriei în turul doi de scrutin. În absența datelor exacte, nu pot face altceva decit să mă întreb. Amatorii de presupuneri psihologice mi-ar putea răspunde imediat că nu văd de ce-ar trebui să-mi mai pun problema. Lucrurile sînt simple. DI. lon Iliescu n-a leșinat de fericire la aflarea rezultatului. În primul rind pentru că victoria era previzibilă. Nu de la primul tur de scrutin, ci de mai înainte, de cînd s-a hotărit să candideze. Or, o victorie de care ești sigur n-are dulceața celei de care te-ai îndoit cumva. În al doilea rind, pentru că te bucuri cînd ajungi președinte din simplu cetățean. Cum s-ar fi întimplat, probabil, cu di. Emil Constantinescu, dacă ar fi învins. Pentru d. lon Iliescu președinția nu-i însă o noutate. Domnia sa se află în fruntea țării de doi ani şi ceva. Victoria în alegeri nu-i schimbă cu nimic viata. În termeni de cadre vorbind, ea nu e altceva decit o confirmare pe post. Ce motiv ar avea să se bucure pentrucăa învins? După opinia mea, dl. lân Iliescu are motive să fie fericit de victoria obţinută în al doilea tur de scrutin. Mai mult, are chiar motive s-o facă lată. Pentru că victoria sa nu e o simplă realegere in funcţia de preşedinte. Ea este mult mai mult. Și anume, momentul în care dl. lon Iliescu devine cu adevărat puternic în România de azi. Timp de doi ani și ceva, dl. lon Iliescu a lăsat impresia unui om care nu-și prea ia în serios puterea pe care o deţine. Plecind de aici, mulți au speculat pe seama slăbiciunii sale. Unii l-au făcut mototol. Alţii, laș. Nimeni nu s-a întrebat insă dacă di. lon lliescu avea posibilitatea să se manifeste ca un om forte. Dacă

“s-ar fi întrebat, şi-ar fi dat seama că dl.

lon. Iliescu n-a beneticiat de cadrul în care să-şi ducă pină la capăt voința. În primul- rînd, pentru că alegerea sa, în mai 1990, a făcut obiectul unor puternice contestări din partea opoziţiei. Zdrobitorul procentaj obținut i-a fost,

-din- acest punct de vedere, defavorabil.

Opoziția I-a putut lesne acuza de ajungere prin fraudă în fruntea statului, Acum, di. lon Iliescu a obţinut victoria nu numai cu un procentaj credibil, dar și după al doilea tur de scrutin. Nimeni nu-i mai poate pune la indoială legitimitatea. Victoria din mai 1990 a fost explicată, de asemenea, prin condiţiile specifice ale momentului. Trecuseră doar citeva luni de la răsturnarea dictaturii. Campania electorală a fost practic numai cu numele. Acum, în oetombrie 1992, astfel de lucruri-.nu mai pot fi invocate. Nimeni nu poate 4usține că poporul român n-a votat în cunoștință de cauză. Nimeni nu poate afirma că n-a fost o veritabilă campanie electorală. În consecință, nimeni nu mai poate pune la îndoială, pe plan intern și extern, legitimitatea d-lui lon lliescu. Dacă ne gindim bine, din punct de vedere practic, abia acum domnia sa devine cu adevărat președinte. În al doilea rînd — şi cel mai important — dl. lon Iliescu are în față o situație net favorabilă exercitării depline a puterii. Noua Constituţie îi dă prerogative mult mai mari decit! le avusese după mai 1990. Parlamentul “e fărimițat în așa hal încit nu poate forma o majoritate absolută. În consecinţă, crește imens rolul de arbitru al președinției. Chiar și sciziunea din Frontul inițial este favorabilă d-lui lon Iliescu. Partidul care îl susține, FDSN, nu i se mai poate ridica împotrivă. Nu beneficiază nici de forță, nici de personalități cărora să le treacă prin cap așa ceva. Mult mai important, dl. lon Iliescu are de partea sa citeva din principalele instituții ale puterii : Curtea Constituţională, Curtea Supremă de Justiţie, CNA, SRI şi, nu în ultimul rind, Parlamentul.

Acest moment al puterii depline a fost dorit și urmărit, pas cu pas, de către di. lon Iliescu din mai 1990 și pînă acum. Pentru realizarea acestui țel, di. lon lies. cu n-a precupețit nici un efort. Rămine de văzut ce vrea să facă președintele cu această putere. E o chestiune de care

depinde nu numai destinul democrației

în România, dar și destinul d-lui lon liescu.

ALEX PIKALSI

Fotografie

Preşed intele — la prima conferință de presă d upă alegeri

€ Un sfat al bătrinilor și un organism pentru tineret E „Nimic nu a fost întîimplător“ E Ne aflăm „în punctul cel mai corect al Europei“

(amănunte în pagina a 3-a)

La commedia e finita

Ultimele date furnizate marţi, 13 octombrie, la ora prinzului de Biroul Electoral Central arătau că. la al doilea tur de scrutin s-au prezentat la vot 12 153 810 alegători. 73,2% din electorat. Din totalul de voturi valabil exprimate, 12034 636, dl. Ion Miescu a obţinut. '7 393 429,

„Curios, de această dată. la nivel de ţară. totalul nulelor insumează 11609%, doar 1,00. lată mai ios cele 4 judeţe în care dl. Iliescu a fost iubit

„Emil Con- . ] , reprezen. Bacău,

ră pmrecraeni

cu o patimă mai mare de de procente: Botoşani 82,60, Călăraşi — 82,06%. 'Buzău 80,73%. Ialomiţa 80,280). Aceeaşi veşnică recunoștinţă o va purta preşedintele ales judeţelor în care a căpătat peste 70% din sutragii : Neamţ. Olt Suceava, Tul. cea. Vaslui,

sati Brăila. vița. Giui dinţi. ia PAI Pentru dl. Constantinescu au votat masiv: Harghita

90,860. Covasna — 85,82%, Sata;

Mare — 66,370/0. Timis

Vilcea, , Argeş, sau ,

- “Opli

63,63%, Mures — 59,659, biu — 57,120. La Bucureşti dl. obținut 52,01%, tar stantinescu 47,99%. Si vem părinţi ! 3 Pînă ieri la prînz doar 10. judeţe aduseseră la BEC procesele verbale ale secțiilor de „votare, DI

Viescu a dl. Connoi a-

ele intri acţiune ce are ca

nalizare dimineața acestei zile,

Gilda Lazăr

acă a pierdut cineva într-adevăr in alegerile din 27 septembrie este vorba de partidele istorice. Indiferent de ceea ce pare a fi în prezent sau de ceea ce se va întimbla in săptămiînile ori iunile următoare, ze din 21 septembrie vor rămine, privite ctiv, a fi marcat decesul — de acum natural şi nu cel artificial impus de comunism în urmă cu 45 de ani — al partidelor istorice. Există un tăvălug al istoriei, care este implacabil şi căruia nu i se poate opune nimeni şi nimic. La reconstrucția unei Românii apte să întrunte sfidările sfirşitului secolului XX şi începutului unui nou mileniu este nevoie indubitabil de o mișcare liberală şi de una creştin-democrată — ca de altminteri şi de una social-democrată — dar, pentru a se afirma într-adevăr, reprezentantele lor „tradiţionale“ trebuie să se retragă în istorie. Fără regrete şi fără nostalgii. De altfel inutile. Căci, necruțătoare, viaţa, cum necum, mai devreme sau mai tîrziu, tot o va face.

n 20 mai 1990, la primele alegeri — după patru decenii de totalitarism ce exClusese pină și noțiunea în sine de alegeri — tributul pen-

E tru trecut a fost plătit, în mod pa- „aoxai (deși paradoxul era doar aparent), de că- "tre atunci recent reconstituitele partide istorice, prin _defi comuniste, şi nu de partidul co- „mur imase dă itar țara. Explicaţia pe plă era legată de ceea omuniști ai loviturii

de stat din decembrie '89 imaginaseră ca scenariu pentru România post-comunistă. Pornind de la specificul totalitarismului comunisţ românese — marcat de oprimări psihologice şi lipsuri materiale fără egal în Estul Europei, dar și cu multe accente de nesupunere față de statutul de vasalitate pretins de colosul sovietic — scenariștii de la KGB, GRU, Securitate, DIA, de conivenţă probabil cu alte servicii secrete, au

avuţ ideea năstrușnică, dar atit de profitabilă pentru viitorul foștilor, de a inventa o teribilă rezistenţă din partea lui Ceauşescu (afacerea teroriştilor) după nefasta represiune a protestatarilor. Singele nevinovat ce a curs în ambele faze ale „revoluţiei“ a fost folosit pentru a justifica faptul că, spre deosebire de celelalte ţări esteuropene, fostul lider comunisţ trebuia lichidat fizic (spre a-l îngropa probabil cu tot ceea ce putea eventual deconspira), iar toate fostele instituţii, inclusiv atot-dominantul partid în societate. urmau a fi oficial desfiinţate (întrucît ajunseseră poate a fi considerate atit de compromise încît nu exista altă cale de a le păstra). O structură-șperaclu — bună la toate şi înlocuitoare a tuturor celorlalte — a fost imaginată şi apoi creată. PSN. invenţie, să recunoaştem, ingenioasă,

a putut servi şi ca „organ de stat“ (căci prelua puterea) şi ca „organ de partid“ (căci va fi participat la alegeri). Se oferea un ideal adăpost foştilor pentru a-şi perpetua puterea fără a trebui să dea socoteală de dezastrul economic şi moral în care aduseseră ţara, Dar, încă și mai şi, marea găselniță era că partidul comunist — r punzător în fond de acest dezastru — era în principiu eliminat, urmînd a nu participa la alegeri, în timp ce foştii lui exponenţi puteau liniș candida fără vreo grijă de a trebui să se disocieze de balastul tragediei pe care dacă nu ei în sine ci partidul comunist o lăsase în urmă.

în toate ţările est-europene, scenariul comunist pentru perioada post-comunistă n-a ieşit întocmai, deoarece populația a amendat sau penalizat în alegeri partidele comuniste reformate sau rebotezate pentru trecutul lor. Ciştigătoare, cel puţin într-o primă rundă, au fost forţele politice noi, legate de disidenţa din perioada comunistă. În România, scenariul a reușit complet, chiar nesperat: partidul comunist n-a plătit nimic, căci n-a participat la alegeri, şi toştii aciuiţi sub faldurile unei „mişcări populare“ noi au obținut un succes zdrobitor. În faţa cui? În fața singurelor forțe politice „vechi“ participante la alegeri, care, avind un trecut, indiferent de ce natură, au fost şi cele care — culmea! — au achitat tributul în locul partidului comunist.

ILIE ŞERBĂNESCU (Continuare în pas 3)

AMURGUL ZEILOR

(Urmare din pag. 1)

Am merge poate prea departe gindind că autorii comuniști ai scenariului pentru România post-comunistă au conceput pină la detaliu şi configurația opoziţiei pe care ar fi urmat s-o aibă în faţă viitoarea structură de putere. Deşi au existat destule aprecieri şi informaţii care pretind că fuseseră luate toate măsurile politice şi organizatorice ca opoziţia ce va fi fost creată să nu depăşească rolul de marionetă pentru noua putere. Dar şi dacă n-ar fi chiar așa, cert este că opoziţia care s-a creat în România n-a putut să reprezinte un real pericol pentru putere. Motivul principal este tocmai acela că osatura opoziţiei au constituit-o nu nişte partide noi care să nu aibă pe cap nici o altă grijă decit dea contesta comunismul, ci nişte partide vechi, care făceau acest lucru dar avind ele însele de explicat un propriu trecut. Niciunde în Europa de Est nu s-a încercat centrarea opoziţiei pe partidele interbelice. Câci s-a înţeles bine că, în faţa unui electorat infestat politie şi ideologic de patru-cinci decenii de comunism, şansele nu pot fi decit de partea unor partide noi care nu au pur şi simplu trecut nici de glorificat dar nici de justificat. În România acest lucru nu s-a înțeles. Ar fi poate nedrept de a pune totul în seama nostalgiilor şi veleităţilor unor foşti oameni politici, trecuţi acum de 10 de ani. Dreptul lor la recuperare şi reparaţie faţă de injustiţiile, umilinţele şi suferinţele provocate de comunism este de necontestat. Frumuseţea spirituală şi verticalitatea lor constituie o onoare pentru români ca popor. Dar profitabilitatea politică este altceva. Pentru propaganda comunistă ei au putut fi o pradă uşoară şi fără vreo şansă de a depăşi .acest statut : moșieri, capitalişti, monarhie, exploatare etc., etc. Pină să se rescrie istoria, pentru milioanele de alegători rămîne ce se ştie din perioada comunistă. În plus, în viaţa oricărui partia există pagini nu tocmai clare şi deplin onorante, mai ales că România, în amurgul atît de tulbure al perioadei interbelice, precum şi în timpul războiului, a fost împinsă în ghearele compromisului î ala mofericitelor opţiuni politice şi militare.

ostalziile interbelice sînt de în-

țeles şi de respectat. Dar în mod clar nu se pot şi cîştiga alegeri cu acestea. Reintroducerea Constitutiei din 1923 (care printre altele nu dădea drept de vot femeilor), monarhiei şi alte asemenea sînt — economico-politico-social românesc —1992 — exact elementele cu care închis cercul audienței şi care au

“stanca în climatul

condamnat-o la o postură cel mult de colaborator la putere și în nici un caz de titular al acesteia. Un exemplu de subminare a propriilor aderențe electorale este că, în condiţiile în care cel puţin două treimi din populaţie se manifestă anti-monarhic, opţiunile declarat regaliste ale ţărăniştilor au privat candidatul Convenţiei la preşedinţie de poate peste 1 milion de voturi.

Fără de ce şi cum, opoziţia istorică n-a realizat, pur şi simplu, că, într-o țară unde liderul comunist al ultimului sfert de veac a fost înlăturat de către comuniştii eliminaţi chiar de el, dintre care atiţia tocmai cei de dinaintea lui, opoziţia nu poate avea vreo şansă propunind ca alternativă revenirea la putere a celor, chiar dacă anticomuniști, care dădeau ceasul cu încă un sfert de veac şi mai înapoi.

Este de-a dreptul paralizant să se constate că, în acest sfîrşit de secol, în tumultul problemelor României de azi, opoziţia, ce îşi propune să-i învingă şi înlăture pe comunişti, îşi pierde timpul cu înfruntările de orgolii între naţional-liberali și ţărănişti care făceau probabil deliciile saloanelor galante din micul Paris de odinioară. Nu este de mirare că opoziţia n-a reușit să realizeze ceea ce de peste doi ani ştia că îi este misiunea : de a pregăti din timp un candidat cu şanse sigure de a-l învinge pe dl. Iliescu. Abia a scos, după un penibil examen de cadre, un candidat la spartul tirgului pe care n-a avut vreme nici măcar să-l mediatizeze cum se cădea. Nu este o surpriză nici că opoziţia n-a ştiut să tragă foloase din ceea ce puterea i-a oferit pe tavă, cînd s-a rupt în două. otul din 27 septembrie — a treia confruntare electorală după decembrie '89 — a demonstrat ceea ce era clar mai de mult, dar la care s-a refuzat a se lua aminte: - că opoziţia bazată pe partidele istorice nu poate ralia un electorat mai mare cu mult de 2 milioane persoane. Un progres a existat, dar marginal. La alegerile din mai 1990, electoratul partidelor istorice a fost chiar sub 2 miiioane. A urcat probabil la 2,3—2,4 milioane cu ocazia localelor din februarie cînd s-a înregistrat şi cel mai bun procentaj, căci absenteismul masiv a conferit poziţii relativ mult mai puternice opoziţiei atunci însă ascunde realitatea. Semnalul de alarmă era că, în timp ce „găselnița“ fesenistă din decembrie '89 pierdea peste jumătate din foștii aderenţi, practic extrem de puţini din aceştia deveneau votanți pentru opoziţie. în 27 septembrie s-a probat fără echivoc că de mai mult de 24 milioane, împreună cu liberali cu tot, nu poate fi vorba. Indiferent dacă despărțită sau unită, opoziţia

unite. Aceste poziţii nu puteau:

bazată pe partidele istorice nu poate lua mai mult. Şi cu numai 2—2,5 milioane voturi nu se poate miza pe cartea schimbării, căci nu ajunge pentru a controla guvernarea. Ţărăniştii, naţional-liberalii şi, prin incidenţă, toţi aliaţii lor mai noi sau mai vechi nu depăşesc împreună baremul respectiv, indiferent cum, în funcţie de situaţie, își distribuie între ei proporţiile. E eocamdată, naţional-liberalii apar marii pierzători fiind temporar scoşi din cursă prin eşecul de a intra în parlament. Probabil că totul se va sparge în capul d-lui Câmpeanu, căruia i se vor imputa e i şi mișcări politice greşite. Ciștigători ai momentului par ţărăniștii. Dar, desigur, relativ şi numai aparent. Pentru că, pe de o parte, poziţiile parlamentare obţinute nu sînţ rezultatul unei confruntări politice individuale cu electoratul (care să evidenţieze direct audiența propri=), ci al predominanţei impuse în cadrul Convenţiei, pe care, în lipsa naţional-liberalilor, au putut s-o transforme în ţărănistă. Pe de altă parte, tocmai eşecul naţional-liberal va grăbi decontul țărănist. În măsura în care ţărăniştii au făcut jocurile în Convenţie — impunînd candidatul la preşedinţie, componenţa listelor de senatori şi deputaţi, concepţia campaniei electorale cete. — tot ei vor fi şi cei somaţi să achite nota rezultatelor cu mult sub propriile așteptări. Deja în Convenţie, PACiştii, care se consideră primii frustrați de ţărăniști, sînt gata să le tragă acestora preşul şi chiar scaunul.

oate acestea sînt însă aspecte de conjunctură şi deci colaterale. Pe termen lung este vorba de implacabila ieşire din scenă a partidelor istorice şi construcția pe terenul lor politic a unor moderne mişcări liberală şi creştin-democrată. Primul pas important îl va face probabil nu peste mult timp miscarea liberală : singurele impedimente sînt veteitarismele agresive ale unora dintre cei tineri şi prea numeroasele candidaturi pentru postul de președinte de onoare al unui partid liberal unificat. Şi la ţărănişti va fi înghesuială mare pentru acest post.

Pe lîngă opţiunea predilectă spre stinga şi temerile corespondente pentru soarta reformei, alegerile din 27 septembrie anunţă că în curînd — poate mai devreme decît ne așteptăm sau considerăm posibil — va demara constitnirea unei noi opoziții de care România are realmente nevoie. Eforturile d-lui Emil Constantinescu de a se prezenta drept candidat din partea nu doar a Convenţiei ci a unei opoziții democratice mai largi, precum și numărul de voturi obținut, mult superior baremurilor opozitiei istorice, este un început. Vechea opoziţie nu trebuie să fie îngriiorată. Doar puterea. Aceasta avea în vechea opoziţie adversarul ideal, căci niciodată nu va fi fost nevoită să-i cedeze locul. De o nouă opoziţie va avea însă de ce se teme.

O Spulberarea unei bariere mentale — o posibilă colaborare între CDR şi FSN Q Constituirea unui guvern stabil pare compromisă O Un pas

| înapoi faţă de alegerile locale Q Dublul eşec, la prezidenţiale şi parlamentare O Politicianismul a intervenit prea devreme O Nici un electorat nu îţi este fidel odată pentru totdeauna 2 Felul cum s-au negociat locurile pe liste a demobilizat susţinătorii PNŢCD şi-a puso amprentă prea puternică asupra campaniei şi asupra candidatului CDR a Desemnarea unor oameni incompetenţi în funcţii de extremă responsabilitate O Un partid nu-şi poate mobiliza forţele pentru a sprijini candidaţi în care nu crede O Partide

parlamentare, fără bază pe teren O Crearea unei

uniuni de centru a forţelor democratice O

MIHNEA BERINDEI

IDEEA DE SCHIMBARE A FOST

CONTRAPRODUCTIVĂ

Nu monopol politic, ci bipolarizare:

Sînt două moduri de a privi rezultatul alegerilor din 27 septembrie și din 11 noiembrie. În primul rînd, ele iebuie comparate cu alegerile prezidențiale și legislative din 1990: din acest punct de vedere, este eviden că s-au făcul nișe pași imponați în bine în ceea ce privește organizarea lor, fini cum a decurs campania electorală și implicarea mult mai conștientă a alegătrilor. În ceea ce privește rezulatele, se poate spune că de dala aceasta opoziţia se impune ca 0 fe politică: deci mu se mai poale varbi despre monopol politie Roamânia, ci despre o bipolarizare. Am asistat la o campanie prezidențială mult mai echilibrată în intervalul dirtre turul 1 şi turul II - așadar s-a făcut un pas important în direcţia democratizării. Pozitivă este și reducerea numărului de partide din parlament și spulberarea unei bariere mentale, evidentă până în preajma alegerilor, a unei viitoare colaborări, posibilă i necesară dezvoliarea democratică a acestei țări între wvenţia Democratică și FSN, (Aici aș vrea să omagiez: perspicacitatea lui Andrei Pleșu, care, într-o precizare trimisă revistei 422” în luna mai, mola că singura posibilitate de a înfrânge FDSN-ul și celelate forțe extremiste mu poale fi decâi o alianță CD-FSN. Rezultatul alegerilor i-a dat pe deplin dreptate.)

Banalizarea răului — confirmarea extremismelor

Constatarea generală pozitivă rebuie să fie însă imediat nuanțată. Dacă ne uităm la repartiţia voturilor, constituirea unui guvern stabil apare deja compromisă. Ne găsim, de asemenea, în faţa unei confirmări a extremismelor, reprezentate prin trei penide extremiste, două pe care eu le consider de dreapta (PUNR şi România Mare) şi unul de extremă stinga, declarat stalinist (Partidul Socialist al Munci). Aceste trei formaţiuni sînt astfel legalizate. Liderii lor, oameni are până acum mu aveau putinţa de a se exprima decât pe căi tuninice, obțin o tribună imponantă. Am ajuns la o banalizare a răului — ceea ce ar fi trebuit evita în România. A doua nuanță webuie adusă după ce facezn o comperaie ca alegerile locale. În raport cu ele, opoziția a făcut un pas înapoi. Dacă vrem să tragem învățămintele acestor alegeri, trebuie să analizăm cauzele a ceea ce s-ar putea numi un dublu eșec: atit în alegerile prezidențiale, că și în cele legislative. Să ne amintim că în februarie a apărut penru prima dată bipolarizarea în viața politică românească și unei posibile viitoare guvemări a forțelor democratice. Această speranță ese astăzi amnată. Forele democratice nu au reușit să obțină scorul din feurie (ci cu 6-7 procente mai puțin), iar CDR apare, cel puțin în forma ei actuală, în bună măsură compromisă. Este evident, de asemenea, că nici măcar print-o alianță cu ESN-ul nu se poale ajunge la o majorate. Care ar putea fi cauzele eșecului dublu?

Politicianismul a intervenit prea devreme

Convenția = o coaliție electorală care, în mod neașteptat chiar şi pentru memi a obținut la alegerile locale rezultate importante — mu putea. fi decât o forță politică fragilă. Ea ar fi

trebuit să știe să profite de dinamica rezultatelor din februarie: 1) rin desenarea grabnică a uui candidat unic în campania prezidenţială; 2) prin începerea, practic, mai devreme a campaniei, Să nu uităm că alegerile ar fi rebuit să aibă loc în februarie, Într-o țară ca România, în care opoziția avea şi are un acces extrem de limitat la televiziune - televiziunea. Tămiriind principalul vector pentru a face cunoscut un candidat sau un program -, singurul mod de a duce campania se rezuma la contactele directe cu oamenii, prin deplasări multiple; 3) crearea cît mai rapidă a listelor comune de petic ea a mobiliza la maximum filialele.

insă în Convenţie a intervenit mult prea devreme politicianismul. În principiu, eu mu sînt împotriva lui. Este normal ca un partid să vrea să cîşige cît mai mult, să se impună într-o coaliţie (mă gîndesc la PNȚCD, PAC sau PNL, principalele fore politice în acel moment), Dar poliicianismul putea fi acceptat decît după o victorie politică reală a Convenţiei, nu în momentul cînd era necesară o mobilizare 2 tuturor forțelor, Este fals să crezi că un electorat îți este fidel odată pentru totdeauna; rezultatele au arătat că electoratul

CDR era departe de afisati. Elecoranu nu ese amor, Ela

ional funcţie de ceea ce i s-a EL a vota mult mai mult dacă a fost convins de candidatul respectiv decît atunci cind a voal dn inerție. Ceea ce infirmă încă o dată ideea că electoratul votează “cheia” şi că puțin îi pasă de candidat - teorie susținută înainte de desemnarea candidatului pentru preşedinţie, Numirea tardivă a unui candidat unic al CDR (eracic, cu două lun înainte de alegeri) și finalizarea teze a listei de candidați (pe 27 august, deci cu o lună înainle de ziua votului) ar fi suficiente (doar ele) peniru a explica eşecul CDR înalegei.

Dacă Emil Constantinescu ar fi dispus de cîteva luni în plus, rezultatul ar fi arătat altfel

Să revenim asupra felului în care a fost desemnat candidatul CDR - fel pe care ea îl consider fals democratic. EI a a ținut cont de realitățile electoratului român și nici măcar de realitățile CD. Nu vrezu ca din aceasta Să se înțeleagă că aș pune în discuţie persoana candidatului opoziţiei la prezidențiale, felul în care cl şi-a dus campania. Cred că se poale chiar aduce un omagiu lui Emil Constantinescu, care s-a dovedit a fi un candidat ce a făcut progrese evidente de la o apariție la alta, de la un miting la altul, de la o emisiune televizată la ala. Totuşi, ese evident că dacă ar fi dispus de câteva luni suplimentare, lucrurile ar fi arătat altfel. De asemenea, unul din handicapurile; majore ale campaniei prezidențiale a fost faptul că Emil Constanlinescu a apărut mult prea mul drept candidatul unui singur partid din CDR — mă refer la PNŢCD -, care a vrut Să-și pună o amprentă prea persistentă asupra întregii campanii (și mai ales a candidatului). Emil Constantinescu a încercat să reprezinte, întreaga CDR, mai ales după rezultatul primului tur. Dar mu numai Emil Constantinescu, ci și întregul său comitet de susținere au făcut un efort ezarem de mare. Fără acest comitet este greu de crezut că s-ar fi ajuns la rezultatul la care s-a ajuns, dată fiind inexis practic, a unei campanii pentru președinție organizată de ie (Și mai ales de directorul ei de campanie, dl, lie Păunescu).

O manieră politicianistă de a desemna oameni incompetenţi

Desemnarea unor cameni incompeienți în funqi de extremă responsabilitate, cum sînt acelea de a organiza campania electorală, reprezintă o gravă greşeală. Aici responsabilitatea le revine nu doar celor aflaţi direct îr recunoască ce i ci au greşi care mu i-au schimbat cât mai repede posi lumea şi-a putut da seama că sînt inefi procedat în manieră poliicianistă: oamenii au fost desemnaţi mai mult funcție de apartenența lor Ia un partid politic, decă ie de competera lor. La fel s-a procedat și l desemnarea candidaţilor pe liste: nu s-a respectat un prim protocol (extrem, de eficace a alegerile locale) acela de a ține cont, înainte de toale, de părerea alegătorilor din teritoriu. Felul în Care au fost negociate locurile pe listele electorale a determinat și el demobilizarea unor importante pături ale militanților și susținătorilor Convenţiei. Este evident că nu poți, de exemplu, să ceri ca PAC-ul să facă area eforturi fără să aibă în perspectivă deci o realizare politică extrem de modestă. Candidaţii trebuiau numiţi în primul rând de către Convenţiile teritoriale şi doar în cazurile de litigiu să se rezolve la nivel central. Nu s-a procedat astfel din cauza sistemului viciat de funci 'a Convenţiei, sistezm de care a profitat un singur partid — PNȚCD, De aceea s-au aflat pe liste, în numeroase cazuri, oameni ale căror onestitate și fidelitate faţă de partidul respectiv mu poate fi pusă la îndoială, dar ale căror pregătire reală şi capacitate de a face faţă (chiar şi fizic) la cererile unei viei parlamentare extrem de active în perioda următoare par îndoielnice, Nu poţi să pretinzi unui partid (care și-au probat eficacitatea în alegerile locale) să-și mobilizeze forțele pentru a sprijini nișe candidaţi în care, din diverse motive, nu crede!

Ar fi fost mai importantă preîntîmpinarea fraudelor decît lamentarea postelectorală

O altă lipsă de organizare efectiva a campaniei CDR a fost aceea a nesocotrii posibilităţilor de a prentâmpina fraudele, cu ali mai mult cu câ în mod constan partidele isorice au tins că alegerile din mai “90 le-au fost în mare măsură furate şi că frauda explică, în primul rînd, mediocritatea rezultatelor, (Este o părere pe care nu o împărtășesc în întregime. Frauda mare, în '90, a fost aceea a uni campanii lipsite de posibilitatea de exprimare.) Dar în “92, cunoscînd riscurile fraudei, CDR ar fi trebuit să organizeze cel puţin membrilor ei în oate birourile de vat. De asemenea,

Să le impună Să sea până la anunțarea rezutaelo și Să ia în mod sistematic copile proceselor verbale. Dacă acese copii ar fi fost obținute peste lo, rezultatul cred că ar fi artat ahfel. Nu neg că au putul avea loc multe fraude în alegerile legisative (inind seama de baza de 3% și de diferența destul de mică de voturi care împiedică CD și FSN să atingă o majoritate de blocaj sau guvernamentală), dar cel mai important ar fi fost preintimpinarea lor şi nu lamentarea postelectorală, cu dovezi insuficiente, Desi o nouă lipsă de eficienţă în organizarea campaniei „ care n-a fost prenfâmpinată decit parțial, a al doilea tur. Din toate aceste motive este imposibil de crezut căi CDR va funcţiona ca până acum. Este evident că va fi o coaliție a unor partide politice care se găsesc în momentul de faţă în parlament, chiar dacă o

dintre ele mu sînt decâ niște partide “parlamentare”, fără Ve read pe rca. Mă gindesc PSDR, PER, PNL CD care mu exisă în paramezl decit graţie Comeniei, Numărul de deputați sau senatori dintr-un panid al Convenţiei nau poale fi luat, din păcate, drepi un semn al importanței reale a acestui partid.

Este necesară crearea unei uniuni de centru a forţelor democratice

Convenția m poale exista și mu se poale extinde deci dacă se Pita orice, noile realităţi politice. Or, aceasta. însemna o primă revizuire a Convenţiei. În al doilea rînd, este bine ca toate forele care au formal Convenţia Să rămînă sub o pălărie comună, implicind conlucrarea continuă între forţele parlamentare, parapolitice și celelalte. În acest el poale fi şi sporit numărul acestora, numai că trebuie găsi! un nou mod de coniucrare. Dar cel mai necesar, în momentul de faţă, cred că ar fi crearea unei uniuni de centru a forțelor democratice care să reunească nu numai partidele din Convenţie — mă gîndesc în primul rînd la FSN, ca partid parlamentar, şi apoi la cele care nu mai au o viaţă parlamentară, dar există prin aleşii locali — primari, fille ee.

Probabil că, în afară de Alianța Civică (ea mai are încă pe teren, în unele lori, formați câ de ct importante), celelalte asociații parapolitice nu au adus Convenției decîl un apori minim.

O campanie electorală în +92 ca şi cînd ne-am fi aflat în +90

Faţă de alegerile din '90, se menţine fractura dintre Transilvania Banat și Vechiul Regat. A doua fractură ese cea observală și l alegerile locale — înue populaţia urbană și populația rurală. Cena i a reuşi să pătrundă în zonele murale, iar faţă de alegerile locale ea a pierdut practic în toate: județele din Moldova, Țara Românească şi chiar Dobrogea. Candidatul CDR nu a reușit să facă un scor semnificativ superior dec în trei județe (faţă de alegerile locale), iar Convenţia a obyinut încă și mai puţin. CDR a făcut un scor mai bun doar în 1 judeţe (faţă de alegerile locale): majoritatea sînt din Transilvania. Un scor net superior a fost ob în Bihor, Satu Mare, Sălaj, Harghita, iar în afara Transilvaniei, la Galaţi, unde a avut un efect evident vizita lui Emil Constantinescu. În mai multe din aceste: lee eul de campanie au fost oameni dinamici, Bineînţeles, Timișoara a fost locomotiva, În schimb, în turul 1 pe Bucureşi rezultatele: au fost inferioare celor de Ia alegerile locale. În ceea ce privește listele, s-a încercat (Chiar prin fraudă) punerea pe listă a candidaţilor PNŢCD înaintea celor din PAC, În ultima noapte s-au putut obsezva mai multe greșeli de acest ip în introducerea listelor pe ordinator, Este, de asemenea, nepermis ca o persoraliate ca Ștefan Augustin Doinaș, căruia î se negociase locul 5 pe lista din Bucureşi la Senal, să nu obțină acest loc în urma împingerii lui pe locul 6, prin.

rezenlarea preşedintelui PNŢCD (Corneliu Coposu) în. Înca Ie m nl iat si-i cedeze locul lui Ștefan Augustin Doinaș, care îşi avea locul negociat, Se simte lipsa unei instituții cum ar fi un “sfat al bătînilr”, care să permită unor oameni poitic cu experiență politică foarte limitată, doar din tinerețe, dar care vor să mai aibă o activitate politică acum, să se într-un cadnu mai calm și mai puțin stresant decit va fi parlamentul nostru într-o perioadă şiitoare.

Campania Convenţiei s-a făcut prea mult pe ancorarea în trecut

În mare, se poate spune că principala greşeală a CDR a fost să facă în +92 0 campanie electorală ca şi cum lucrurile s-ar fi oprit în +90: adică o campanie mai mult legată de wecu decâi de prezenu și foarte puţin deschisă spre viitor. Chiar ideea schimbării fos contraproduetivă. Adevărul este că, pentru majoritatea poporului, o schimbare s-a produs, lar după alegerile locale care s-au făcut cu tema schimbări, dar pentru lucruri mult mai precise (primari, înfăţişarea localităților, administraţie), ideea schimbării acum, când totul e în plină schimbare, poate produce mai degrabă frică, Pentru a fi acceptabilă — şi acceptată de oameni -, schimbarea trebuie explicată. Și această explicaţie a lipsit. În același timp, campania Convenţiei (sau a unor lideri ai CDR) a făcut mult prea perceptibilă ancorarea în trecut. O dorință evidentă de readucere a României la perioada antebelică, chiar și la forma de puvernămînt, at de dăunătoare, am văzut cu toi, pentru campania prezidenţială. Nu vreau să fiu considerat rău intenţionat și nu vreau să lansez zvonuri - mai ales că zvonurile au devenit în România o plagi mult prea mare -, dar faptul că a circulat ca zvon idea Că o parte din liderii CDR. nici nu doreau victoria candidatului acesteia'penuru că ei preferau ca prin victoria lui on lliescu să se producă o criză are ar fi benefică (cred ei) vezirii Regelui în ară — este destul ca să vedem câ de dăunătoare a fost de l început neprecizarea. poziției CDR în problema monarhii. Ea a putut fi utilizată de adversari CDR şi a produs, fără îndoială, confuzie în rândul elecsoratului.

ANDREI PLEŞU

"Alegerile n-au fost atit ciştigate de Iliescu, cit pierdute de opoziţie”

Nici un război nu se încheie cu imaginea cîmpului de luptă însîngerat, ci cu un episod de tratative şi, de ambele părţi, cu o interpretare analitică a victoriei şi, respectiv, a înfrîngerii. Retiexul cel mai sănătos pe care ar - trebui să-l aibă, acum, opoziţia ar fi, de aceea, tocmai un examen al greșelilor proprii. Din păcate, ea găsește mai potrivit să se ocupe de greșelile “celorlalţi” şi să se recomande ca “victimă: o psihologie mai curînd feminină şi — după o expresie la modă — contraproductivă. A-ţi inventaria propriile greşeli e un act de autoeducaţie pe care oricine trebuie să şi-l impună, mai devreme sau mai tirziu. Or, mă văd obligat să spun că, la acest capitol, în cei doi ani şi jumătate care s-au scurs, opoziţia n-a avut o evoluţie firească. Şi'ea, şi publicaţiile care au susţinut-o au practicat în permanenţă o inadmisibilă autocomplezenţă. S-a socotit că opoziţia trebuie oblojită ca o ființă debilă, în ideea că, la noi, ea e încă firavă şi persecutată. Pînă la un punct, lucrurile au stat într-adevăr aşa și era de înţeles ca, în primele luni de reorganizare a vieţii noastre politice, să i se acorde şansele de consolidare pe care nici Puterea, nici ambianța generală nu erau dispuse să i le acorde. Dar a trece mereu cu vederea erori grosolane sau a le califica drept neglijabile, dacă nu chiar legitime, e un mod de a şubrezi o instituţie, nu de a o consolida. S-a ajuns, pînă la urmă, la un fel de somnolenţă euforică, dispusă a expedia nonșalant vinovăţiile numai în afară. În felul acesta nu se învaţă niciodată nimic, nu se face nici un progres. Părerea mea este că, de data aceasta, alegerile nu au fost atît cîştigate de Iliescu, cît au fost pierdute de opoziţie. Şi, dacă opoziţia vrea să aibă o şansă de aici încolo, trebuie să înceapă cu o severă identificare a părţii ei de culpă în înfrîngerea suferită. - (Continuare în pag. 10)

Ion Iliescu nu a fost votat

de 9. 124. 301 de cetăţeni

OPOZIŢIA A PIERDUT PE MÎNA EI

ANDREEA PORA

Alegerile au fost pierdute. De opoziţie în primul rînd, iar în al doilea, deși poate părea paradoxal, chiar de FDSN. Amîndouă formațiunile sînt într-o situaţie la fel de dificilă, dar în analizarea pierderii, cred că, din punctul de vedere al FDSN-ului, interesează mai degrabă efectele, iar din cel al Convenţiei, cauzele.

FDSN-ul nu a obținut majoritatea, ceea ce îi va crea dificultăți şi obligaţii atît în formarea guvernului, cît şi în funcţionarea efectivă a Parlamentului. Analizînd distribuirea mandatelor pe țară, observăm că FDSN-ul va fi forțat să intre în coaliție exact cu partidele naţionaliste, comuniste și extremiste; o colaborare cu partidele situate în celălalt spectru politic fiind practic imposibilă. La nivelul întregii ţări, alianțele se prefigurează a fi următoarele: FDSN + PDAR + PSM + PRM + PUNR = 254 mandate din totalul de 470. lar CDR + FSN + UDMR = 216 mandate. Diferenţa dintre “stînga” şi “dreapta” este deci de 38 mandate, o diferență care va conferi o extremă fragilitate viitorului for legislativ, deoarece în fapt se pot produce “migrații” (în contextul inexistenței unei legi care să le oprească) atât din PUNR (aripa Ceontea) spre dreapta, cât şi din ESN spre stînga. Există astfel pericolul blocării unor legi de importanță majoră atît la nivelul Camerei cît şi al Senatului. În CAMERĂ situaţia fiind mai dificilă chiar decît în Senat: FDSN + PRM + PSM + PUNR = 175 mandate, faţă de CDR + FSN + UDMR = 152, diferența dintre cele două posibile grupări este doar de 23 mandate; în timp ce la SENAT aceasta este de 35 mandate ( FDSN + PRM + PSM + PUNR + PDAR = 79; CDR + FSN + UDMR = 64). Desigur, multe se pot întâmpla, căci în ultimă instanță coalițiile sînt formate din oameni ale căror reacții pot fi imprevizibile. Dincolo de toate acestea, fără să facem speculaţii inutile la ora aceasta, este evident că legislativul este dominat de stînga conservatoare și nostalgică, iar guvernul va fi, la rândul său, tributar acestei configurații.

În acest context, putem spune că situaţia este mai rea decât cea din ultimii doi ani și jumătate de dominație fesenisto- fedesezistă, pentru că acum comuniștii și extremiștii ocupă un număr suficient de locuri pentru a permite acea “restaurare” de care s-a vorbit. “Totodată, credibilitatea României în exterior este puternic afectată (primele consecințe făcîndu-se deja simţite) și ea va depinde într-o măsură foarte mare de componența noului guvern. Acesta este şi motivul pentru care FDSN-ul și Ion Iliescu vorbesc tot mai des şi cu nervozitate despre necesitatea “formării unui adevărat guvern de uniune naţională”, avînd ca bază un minim program economic. Cu alte cuvinte, ei doresc să atragă la guvernare Convenţia Democratică (aşa cum cu un an înainte au atras PNL-ul) nu din convingerea (pe care cu falsitate a enunţat-o d1. Iliescu) că există într-adevăr puncte comune între cele două programe, ci din obligaţia de a repara ceva din imaginea stângistă a forului legislativ. Ei au nevoie de opoziţie în guvern, iar dacă balanţa în Parlament nu s-ar strica prin aruncarea peste bord a PSM-ului şi PRM-ului, probabil că ar face-o. De aceea pretenţiile cuplului PRM — PSM la Ministerul Apărării şi la Interne nu vor fi satisfăcute, atit pentru că FDSN-ul va dori să țină în propria-i mînă aceste două pârghii importante, cât şi pentru a nu discredita definitiv restul de imagine

“democratică” a țării. Presupun că, în schimb, vor “oferi” CDR ministere ca: Finanțe, Economie, Agricultură. Este greu de spus ce ar trebui să facă, într-o asemenea simaţie, Convenţia; în tot cazul, să-şi vindă cît mai scump pielea şi să pună anumite condiţii clare. De aceea, într-un fel, FDSN-ul nu a cîștigat alegerile pentru că este în imposibilitatea de a se descurca fără ajutorul Convenţiei, dacă nu vrea ca în numai câteva luni întregul edificiu rezultat în urma alegerilor să se prăbușească... Trecînd în tabăra opoziției,

înfrângerea este

prezintă astfel: Ion Iliescu - 7. 297.551 (61,27 %)

Din aceste cifre rezultă:

1.194.000 la 27 septembrie.

dominat de stinga.

Clară şi ea trebuie să se axeze pe analiza cauzelor şi nu pe acuzarea “competitorilor”. Înfrângerea îmbrățișează două aspecte: unul care ţine de concret, de realităţile care au generat-o (prezentate, după părerea mea, cu suficientă obiectivitate în Raportul pe municipiul Bucureşti al PAC) şi altul care se repercutează în chiar interiorul Convenţiei. Nu are rost să discutăm acum greșelile grosolane pe care le-a făcut Convenţia: culcarea pe laurii (relativi) ai victoriei de la locale, ineficiența primarilor CDR, numirea cu întirziere a candidatului la președinție, lipsa campaniei parlamentare, necunoașterea de fond a cerințelor electoratului, păstrarea aceluiași tip de propagandă învechită timp de

Ion Iliescu nu a fost votat

de 9. 124. 301 de cetaţeni

Conform ultimelor date parţiale oferite de BEC, din 14.455 secţii de votare (98,9 %) situaţia turului doi de scrutin din 11 octombrie “92 se

Emil Constantinescu - 4.613.058 (38,73 %)

- Total număr alegători înscrişi pe listele permanente - 16.421.852 - Total număr alegători prezenţi la urne - 12.028.440

- Total voturi valabil exprimate - 11.910.609

1) Numărul voturilor nule a fost la 11 octombrie de 117.831 faţă de

2) Numărul cetăţenilor care nu l-au votat pe dl. Iliescu este de 9.124.301. Această cifră se obţine astfel: 16.421.852 (total număr alegători înscrişi pe listele permanente) - 7.297.551 (număr voturi Lon Iliescu).

Cifra de 9.124.301 înglobează numărul absenteiştilor plus numărul celor care l-au votat pe dl. Emil Constantinescu.

Concluzie: Şi în continuare dl. Iliescu rămîne un preşedinte minoritar (mu este greu de ghicit al cărei minorităţi, dacă avem în vedere numărul redus de tineri care s-a prezentat la urne), într-o ţară cu un Parlament

doi ani, prezentarea unor liste pentru Senat și Cameră neconvingătoare şi impuse de la centru, campania electorală făcută numai pentru a convinge propriul electorat etc. Toate acestea vor trebui analizate cu sînge rece şi luciditate în cadrul Convenţiei, iar oamenii care s-au făcut vinovaţi de situaţia creată să fie pur și simplu îndepărtați. Evident însă că stadiul analizei și învinovăţirilor reciproce nu trebuie să dureze alți doi ani, naşterea unei noi Convenții şi a unor noi partide cu o altă mentalitate și viziune politică fiind de maximă urgenţă.

Importantă este însă și înfrîngerea din interiorul Convenţiei, unde oamenii tineri, personalităţile de valoare au fost împiedicate să se manifeste și să candideze pe locuri eligibile. Nu este admisibil ca, după doi ani de existență, opoziția să nu fie capabilă a produce adevăraţi lideri politici şi să se

te în fața electoratului cu liste pe care “fanaticii” CDR nu le-au votat cu ţa împăcată. Faptul că “dușmanii politici” au profitat de ocazie şi au pus semnul egal între CDR și PNȚCD este normal din punctul lor de vedere și perfect justificat de realitate, dar nu și scuzabil din unghiul celorlaltor partide din Convenţie, care au acceptat compromisul (făcut probabil

cu ocazia desemnării d-lui Emil Constantinescu), care s-a dovedit fatal. Să vedem concret care este repartizarea mandatelor pe partide în cadrul CDR: CAMERĂ: PNŢCD - 40; PSDR — 10; PAC - 13; PNL-AT — 11; PNL-CD — 3; PER - 4. Total 82. SENAT: PNŢCD — 20; PAC — 8; PNL-AT — 1; PNL-CD - 4; PSDR -l1. Total 34. Acuzaţia de gerontocrație pe care a adus-o FDSN este și ea justificată, media de vîrstă în PNȚCD pe aceste mandate fiind 65 ani (maxima ajungînd pînă la 90 ani!).

Nu are rost să spunem că toți acești oameni (trecuţi de 60 ani) fac şi vor face (din nefericire) o politică “ă la *46”, cum de altfel s-a şi văzut pînă acum, dar mă întreb ce “impresie” vor lăsa ei în Parlament... Oricum, mi se pare anormal ca la Senat să nu intre dl. Şt. Augustin Doinaș, aruncat pe locul 6 în urma unor “înţelegeri” ce au avut loc la acele interminabile negocieri. ale poziţiilor pe liste, cînd dl. Corneliu Coposu a intrat pe locul 1,numit, nu "negociat" (ca să “aducă” voturi) şi a promis (de față cu martori) că va demisiona ori el, ori dl. loan Lup după alegeri, în favoarea d-lui Doinaș. Desigur, dl. Coposu (mai puţin dl. Lup) are tot dreptul să se afle în Senat, dar... există acest “dar” al cuvîntului dat și al... eficienței. Căci va fi vorba nu numai de faptul că CDR este în minoritate, dar întrebarea este și cît de eficientă, de puternică prin ea însăși va fi această minoritate.

Scorul obținut atit la legislative, cît şi la prezidenţiale (dincolo de voturile "furate" ce nu depășesc însă cîteva procente) este în deplină concordanță cu realitatea, el este rezultatul politicii duse de la revoluție încoace în special de “partidele istorice”, al dezorganizării, autocomplezenţei şi obiceiului de a a da vina mereu pe “ceilalți”. Dacă se va continua pe aceeași linie, nu ne putem aștepta decît ca la alegerile de peste 4 ani să se repete situația de acum și Lon Iliescu să mai obțină încă un mandat. Nu trebuie să ne încălzească faptul că 4 milioane de oameni nu au votat cu “ei”, ci să ne cutremure faptul că CDR nu a reușit să atragă celelalte milioane, care, pînă una-alta, constituie majoritatea. Iar cocoloşirea adevărului asupra acestei realități nu numai că nu-și mai are rostul, dar este chiar contraproductivă și dăunătoare. Din păcate, trebuie să tragem concluzia că de data aceasta opoziţia a pierdut pe mina ei.

ACTVĂL- [a mi

ANDREI PLEŞU ALEGERILE N-AU FOST

ATIT CÎŞTIGATE DE ILIESCU, CÎT PIERDUTE DE OPOZIŢIE

0 Disponibilitatea electoratului de a vota altceva, însă acest “altceva” a lipsit Q Iliescu — un cult al personalităţii răsturnat Opoziția însă, mai ales presa de opoziţie, a comis — în raport cu massa electorală — cele mai rudimentare erori strategice e Nu putem vorbi neîncetat de schimbare, de înnoire, de reimprospătarea

Invitaţi să-şi spună punctul de vedere în legătură cu

următoarele: (Urmare din pag. 1)

0 Românii — în ciuda surescitării care i-a copleşit în ultimii doi-trei ani — sînt naturi

mai curînd cordiale

Nu pot face, deocamdată, deci o schemă pripită a ceea ce ar trebui luat în discuţie în vederea unei viitoare analize. Trec repede peste ideea unui eventual candidat comun Convenţie — FSN, care ar fi avut, oricine ar fi fost, şanse mai bune. Am sugerat, cu mai multe luni în urmă, O asemenea soluţie și am fost amendat drept om al compromisurilor: mi s-a vorbit de puritate, de incompatibilități fundamentale. Opoziția e “principial”, imaculată, riguroasă. Dar va fi constrânsă să accepie, în Parlament, ceea ce n-a acceptat pentru Preşedinţie. Cu acest prilej, problema purității va trebui reformulată.... Dar e cam frziu.

Tirziu a fost şi debutul propriu-zis al campaniei. Senzaţia pe care am avut-o este că reprezentanții C.D. n-au luat prea în serios alegerile prezidențiale. Căci e neserios să inventezi un candidat în ultima clipă (quasi-necunoscut și departe de a fi o

proaspăt încheiatele alegeri, d-nii Andrei Pleşu, Mihnea Berindei şi Michael Shafir ne-au declarat

personalitate devastatoare). Recunosc că — date fiind condițiile în care a fost pus să candideze şi date fiind datele lui personale — Emil Constantinescu a obținut un scor onorabil. Antrenat mai din timp, ar fi fost mai eficient (deși în dezbaterile finale cu oponentul său a lăsat impresia unei deprimante și — ca să zic așa — multilaterale precarități). A existat, în mod vădit, o anumită disponibilitate a electoratului de a vota altceva. Acest “altceva”, însă, a lipsit. Ar fi, de alfel, de analizat și listele C.D, pentru Parlament: cele pentru Bucureşti, de pildă, erau alcătuite în așa fel încât să-ţi anuleze pofta de vot. Nu e normal ca după doi ani de opoziţie să nu se poată propune pentru cele două Camere decit ceea ce s-a propus. E România o țară fără personalități? Tot ce putem întreprinde contra lui Gh. Dumitraşcu e Ticu Dumitrescu?

Pe urmă, tonul politic al opoziţiei a eșuat în neadecvare. Înţelegem, firește, concentrarea generală pe anticomunism și pe critica actualei structuri a Puterii. Dar, pină la urmă, şi “Jos Iliescu” şi “Jos comunismul” se consumă în zona strictei nervozități sau a exasperării. Ele nu pot ține loc de discurs politic. Paraponul nu este o doctrină politică, iar proasta dispoziţie nu e un mod de viață. În orice caz, nu la români. Românii - în ciuda surescilării care i-a copleșit în ultimii doi-trei ani — sînt naturi mai curând

reşti (1944

Domnule Shafir, cum apreciaţi rezultatele alegerilor, parlamentare de la 27 septembrie?

În primul rînd, cred că trebuie să consemnăm că acest interviu are loc înaintea celui de-al doilea scrutin al alegerilor prezidențiale, cînd încă nu avem de fapt toate rezultatele. Precizez, de asemenea, că voi vorbi în numele meu personal şi nu al Institutului de Cercetare Radio Europa Liberă și cu atît mai puțin al Radio-ului.

Cred că rezultatele indică destul de clar că alegerile nu au fost cîştigate de FDSN, cât au fost pierdute de către Convenţie. Şi spun acest lucru pe baza unor observăţii mai îndelungate

ichael Shafir est cercetător în probleme româneşti . tul Radio Europa Liberă din Miinchen. S-a

asupra campaniei electorale, începînd cu data de 11 septembrie. Una din concluziile principale pe care le putem trage este că rezultatul alegerilor parlamentare a fost foarte

influențat de rezultatul alegerilor prezidenţiale. De fapt, dl. Iliescu a reușit să tragă după dînsul FDSN-ul, salvîndu-l de o performanţă cu mult mai puţin îmbucurătoare. Şi aici se pune problema dacă Convenţia Democratică a procedat cu înțelepciune atunci cînd a aşteptat atîta timp pînă să-și desemneze candidatul. Un candidat nou, necunoscut în mare parte publicului larg, a cărui performanţă a fost neașteptat de bună în cursul unui timp atât de scurt.

Dar nu trebuie să ne rezumăm, cred, numai la alegerile prezidenţiale. Se pune, de

administrării țării, lăsînd totul, sau în orice caz greul, pe miinile unei generaţii care e a bunicilor noştri 9 Această euforie politică — “noi câştigăm sigur” Q Cel mai puternic partid e sub nivelul unei

treimi din electorat e

cordiale. Reacționează prost la o prea compactă negativitate. Amintiţi-vă că pină și pe Ceauşescu sfirșiseră prin a-l absorbi cu “nea Nicu”. Dictatorul eră, cu alte cuvinte, “diminuat”, demonismul său exorcizat printr-o sceptică familiaritate: Tendinţa românilor - fie că ne place sau nu — este aceea de a bagateliza răul, nu de a-l monumentaliza. E ceea ce n-a priceput opoziţia, penuru care liescu a devenit un soi de superstiție, o figură mitologică, obiect (cum a spus odată Dinescu) al unui cult al personalităţii răsturnat. O importantă parte a electoratului s-a plictisit de monotonia acestui “cult”. De altfel, ignorarea sau proasta cunoaştere a electoratului a fost o componentă esențială a eșecului. Am prieteni care adoră — ca pe o legendă - țăranul român, dar Sînt mereu surprinși de reacțiile lui: apare o incomodă discrepanţă între ceea ce ştiu ei despre țăranul român (de la Blaga sau mai ştiu eu de unde) şi ceea ce este, de fapt, țăranul român. Asta nu înseamnă că țăranul s-a “stricat”, chiar dacă 45 de ani de politică antițărănească n-au pulut trece fără urmări. Pur și simplu el nu e ceea ce credem, sau ceea ce vrem noi să fie. Electoratul trebuie tratat ca o.realitate care nu se pretează la decorativism și utopie. EI este așa cum este și irebuie introdus în calcul ca atare, fără

MICHAEL SHAFIR

reprezentări, deziderative. Am auzit despre o băurînă care ar fi declarat: “ Am pus ştampila și pe Iliescu, și pe Constantinescu. Să aleagă Dumnezeu pe cel mai bun”. O dovadă despre cît de imprevizibil, de misterios dialectic este, uneori, omul de rînd. A intra în comunicare cu acest “personaj” e o operaţiune exurem de complicată. Opoziția însă, mai ales presa de opoziţie, a comis — în raport cu massa electorală — cele mai rudimentare erori strategice. Cînd ai nevoie de voturile cuiva e ridicol să-l îngropi în injurii. După rezultatele primului scrutin, România liberă s-a grăbit, pe prima pagină, să beștelească nația (“Mersi popor!”) ca pe o clasă de repelenți (un fel de — să-mi fie iertat! — “de ce nu ne-aţi votat, mă, animalelor?!”). Pe pagina a doua, aceeași publicaţie: adaugă erorii strategice una logică: ea dezvoltă amplu tema fraudei electorale. Or, din două una: dacă electoratul a-votat “bine”, iar votul său (corect) i-a fost falsificat prin fraudă, electoratul nu trebuie cenat; dacă, dimpotrivă, electoratul a, votat greșit, atunci rezultatele alegerilor n-au fost falsificate: a ieşit, pur și simplu, ceea ce s-a votat. Pe scurt: tema electoratului “prost” exclude tema fraudei, şi viceversa. Dar cine mai stă să gindească logic? Se. practică doar impulsivitatea, partizanatul năting, furia umorală. =

eat i

“ÎNGRIJOREAZĂ ASCENSIUNEA COMBINAȚIEI EXTREMA STÎNGĂEXTREMA DREAPTA”

asemenea, întrebarea dacă şi candidaţii Convenţiei au fost îndeajuns de convingători. Aş dori să fac aici o mică paranteză. De meserie sînt politolog și poate și sociolog. Nu

sînt deci psiholog. Şi totuşi, în ştiinţele -

sociale se îmbină toate aceste discipline și cred că este necesar, vine, în orice caz, momentul necesar- în care trebuie să se evite tentaţia de a arunca vina pe alţii Și, ca în orice psihoterapie, cred că trebuie ca suporterii Convenţiei, sprijinitorii ei, dar mai ales liderii, să se întrebe “unde am greșit eu, unde am greşit noi”. Aceasta este atitudinea de bază pe care o adopt în acest scurt interviu. Deci este foarte departe. de a fi ostilă Convenţiei, însă cred că este necesar să se producă acest lucni, ca liderii Convenţiei să

se întrebe “unde am greşit noi”. Oare acești candidaţi, în mare majoritate membri ai unuia dintre partidele Convenţiei, care, în ciuda unor grele suferințe în trecut, sînt în măsură să atragă un electorat care vrea să uite de trecut sau, în orice caz, nu trecutul este problema lui principală? Faptul că X sau Y a suferit foarte mult, a stat ani de zile în puşcărie, îl face într-adevăr o personalitate? Oare îl face într-adevăr o personalitate electorală?! Cred că rezultatele alegerilor au dovedit că nu este așa. Oricum, se va pune problema în viitor, peniru că posibilitatea unor alegeri care să aibă loc cu mult timp înaintea celor patru ani stabiliți de lege este foarte reală. Se va pune problema în viitor ca membrii Convenţiei, fie că vor merge

Aș mai pomeni, în treacăt, calitatea modestă (cu prea puține excepții) a oamenilor care au făcut politica țării în ultimii doi ani și jumătate (e vorba nu numai de opoziţie). Scena politică a fost ocupată de naturi mediocre, de oameni de mina a doua și a treia, ajunși peste noapte vedete: veleitari, fără anvergură, fără consistență. Dacă evenimentele din decembrie “89 n-ar fi avut loc, unii dintre ei ar fi moțăit și azi în mici posturi funcționărești, în Cişmigiu sau la vreo coadă. Bieţi gazetari conformiști, institutori de provincie sau scriitori prudenți, bine supravegheați la restaurantul Casei “M. Sadoveanu”, au devenit, dintr-o dată, dascăli ai națiunii. La fel, cîte un ingineraș fără biografie sau câte un jurist prăfuit s-au uezit şefi de fracțiune parlamentară, “faruri” ale opoziţiei sau chiar mai mult. Nu e de mirare că n-am auzit — în doi ani de “democrație” - nici o replică memorabilă în vreuna dintre Camere, nici un discurs “istoric”: au predominat resentimentele, vanităţile, kitsch-ul.

Q Nu orice om în vîrstă este Churchill sau de Gaulle

Şi acum, o problemă foarte delicată: abia îndrăznesc să o ating, pentru că are 6 inevitabilă tentă ireverenţioasă. Pe de altă parte, n-o putem amîna la nesfirşit, de vreme ce face parte din peisajul politic al țării: e problema generațiilor, a structurilor de virstă “ ale formațiunilor din opoziţie. Nu putem vorbi neîncetat de schimbare, de înnoire, de reimprospătarea administrării țării, lăsînd totul, sau în orice caz greul, pe miinile unei generații care e a bunicilor noştri. De regulă sînt, firește, oameni cu totul respectabili,-categoric bine intenţionaţi, adesea “cumsecade”, şi de o certă verticalitate morală. În plus, mai toți au suferit cumplit de pe urma comunismului. Pentru suferința lor, sîntem datori să-i înconjurăm cu iubirea noastră protectoare, să-i onorăm ca pe niște. martiri. Le putem cere sfaturi, îi putem ruga să ne povestească despre “vremurile normale” cînd ei au experimentat, nemijlocit, 0 Românie democratică şi europeană. Dar trebuie să cîntărim fără sentimentalism calitățile lor de conducători politici. Ei înșiși trebuie să o facă. Nu orice om în vîrstă este Churchill sau de Gaulle (de altfel, și unul și celălalt au trebuit - şi au acceptat — să se retragă, în ciuda performanţei lor politice și a prestigiului lor). lar dacă sîntem anticomuniști, să nu uităm că una din imaginile tipice ale puterii comuniste (Biroul politic al URSS, de pildă) era tocmai

împreună, fie că vor merge separat — asta numai viitorul va decide — să își facă propria lor socoteală de conştiinţă. De asemenea, văzînd la televiziune campania electorală, de multe ori m-am întrebat: “Oare nu este nimeni care să explice Convenţiei Democratice ce înseamnă o campanie electorală televizată?” Mai ales pentru parlament. Mă refer la parlament pentru că, aşa cum am spus, dl. Constantinescu a fost foarte convingător. Cred că performanţa sa a fost aproape strălucită, dar nu putea performanţa unui singur om, desemnat cu nici două luni înainte, să acopere toate aceste lacune. Iar campania electorală a Convenţiei

mi s-a părut a fi condusă cu o totală lipsă de

profesionalism. Asta nu înseamnă deloc că ar fi fost datoria Convenţiei să răspundă cu moneda atacurilor personale, denigratoare ale FDSN-ului. Nu. Dar în același timp FDSN-ul avea destule lacune care au rămas neacoperite în campania sa electorală şi era clar că acei care conduc această campanie nu ştiu nici cum să răspundă, nici cînd să răspundă și,

mai ales, au ştiut numai să răspundă la atacuri şi nu să atace.

Din păcate, s-a rămas la un mesaj care era

p lacul unora dintre sprijinitorii

ţiei, neîncercîndu-se atragerea ui indecis.

00009000 DOREL OD

obstinația gezontocraţiei, “rmineralizarea” puterii. Bu nu exclud posibilitatea ca un bătrân politician să aducă soluţii formidabile. Dar unde sint, la noi, asemenea soluții? Riscăm să facem politică nostalgică, resenlimentară, compensatoare, Să acordăm prea mult nevoii de restaurație şi prea puțin iniţiativei creatoare, imaginaţiei politice. . Şi încă ceva: în anumite cazuri, invocarea suferinței, adoptarea ei drept criteriu de promovare politică e inacceptabilă din punct de vedere moral. Suferința nu poate fi manevrată drept capital politic și nici drept garanție a competenţei politice. (Avem exemplul ilegaliştilor comuniști, “nomenclaturizați” în numele aceluiaşi sofism.) Nu ni-l putem închipui pe lisus coborînd de pe cruce pentru a candida în numele suferinței lui pentru un post de senator... Constat, în treacăt, că a devenit tipică pentru scena noastră politică o “figură” bicefală, avînd aerul de a rezolva, generos, conflictul generațiilor. îl vedem pe dl. Constantinescu însoțit de dl. Coposu, îl vedem pe dl. Manolescu însoțit de d. Vintilă Brătianu, îl vedem pe dl. Patriciu însoțit de dl. Cerveni. Ceea ce, din unghi retoric, pare foarte frumos: iată două generaţii care îşi dau mîna, care “îşi urec” ștafeta. Întrebarea e: trec efectiv ştafeta? Predau cei vechi ștafeta? Sau îrzie indefinit cu mina pe ștafetă, neputînd renunța 1a cursă și întirziind să-și lanseze succesorll?

E Diletantism politic şi unicul

snobism al aderenţei la “tabăra bună”

Încă n-am vorbit de diletantismul politic al campaniei. “Cintarea României” ni se părea delirantă pentru că idolatriza amatorismul.. Dar ceea ce, în artă, era taxat, pe bună dreptate, drept un scandal, a devenit practică politică zilnică. Mi se va spune că, neavînd o adevărată clasă politică, era fatal să începem cu “amatori”, cu neprofesioniși. De acord. Numai că începătorul cuminte e cel care adoptă postura învățăcelului, mu pe aceea a ştiutorului. Or, la noi, toţi se comportă ca niște cunoscători versaţi, toţi au soluții, explicaţii și țiînă. În lupta împotriva activiștilor au început să se distingă mari activiști, la fel de zgomotoși, de superficiali, de agresivi ca şi cei vechi. Adam Michnik a vorbit odată de antistalinismul stalinist al opoziției în țările post-totalitare. Scenografia “baricadei”, a “luptei”, a demascării, epurării şi “dreptăţii populare” e tot mai răspîndită, dovadă că nu numai vechii comunişti sint

intoxicaţi de stilistica “revoluției” transfiguratoare și a_

Da, aș putea şi eu aici să notez cîteva impresii. Am fost prezent în Piaţa Palatului cu ocazia ultimei întruniri și am avut impresia că s-a greşit foarte mult de către organizatorii întrunirii, care era interminabilă, parodiind o serie întreagă de “personalităţi”, care nu aveau nimic de spus, şi contribuind în felul acesta la reacția participanţilor. Participanţii nui mai ascultau. Or, Convenţia are ceva de spus. Uita că are ceva de spus, ceva nou, un nou mesaj, care trebuie să fie axat într-adevăr pe noutate și nu pe negaţie. Spun acest lucru pentru că unul dintre sloganurile care erau afişate la tribună era cel al reconcilierii. Nimic nu entuziasma însă mai mult pe participanţi decît cînd se striga “Jos Iliescu”, “Jos comunismul”. Cu astfel de lozinci se pot convinge participanţii unii pe ali. Dar așa se vor pierde și viitoarele alegeri. Dacă este vorba de reconciliere, este vorba — așa cum dl. Constantinescu a înţeles din primul moment — exaci de a atrage această parte a electoratului care a votat cu frică, cu teamă.

Însă alegerile parlamentare s-au încheiat. Se vorbeşte foarte insistent de “spargerea” Convenţiei Democratice. În acest context, apreciaţi ca oportună participarea opoziţiei la guvernare, fie şi la nivelul partidelor componente, de exemplu PAC?

“Victoriei finale”. Îmi îngădui să spun — în altă ordine de idei - că au fost prea mulți actori, prea mulţi publicişti și prea multe poetese implicate în viața politică. Politica a devenit un fel de gesticulație nobilă, un spectacol în aer liber, lăcrămos, mobilizator, un amestec de gingășie şi jacobinism, Există şi detalii caricaturizabile ale “luptei” noastre politice. Am perceput, de pildă, un mic snobism al aderenţei la “tabăra bună”. O mitologie de basm tradiţional ne-a împărțit în două tabere radical opuse, repartizate aproape spațial. Am auzit formulări de tipul: “m-am văzut ieri cu cutare la Alianţă” sau “la Convenţie”... Asta e ca și cum ai spune “m-am întlnit cu cutare la Jockey Club unde era numai me bună”. O asemenea propoziție e o indicație că te mişti într-un spațiu select și inatacabil, un club exclusiv în care ai de a face numai cu oameni care te confirmă. “Toţi cu care te întilnești îţi spun că ai dreptate. Din! punct de vedere electoral, o asemenea “lume” nu poate fi deci iritantă. Senzaţia că unii se consideră înfailibili, că unii sînt înu-un teritoriu al purității de unde pot judeca 1ot, în vreme ce alții = şi anume mulţi — plutesc în confuziune; nu putea — electoral — să fie simpatică. Această suficiență politică = “noi nu greşim” — şi această euforie politică - “noi câştigăm sigur” — au dovedit pînă la urmă că oamenii angajaţi în această luptă au trăit în afara realului. Ei au văzut frecvent numai ce voiau să vadă. Adaug că aceeași formă de suficienţă şi euforie o are şi dl. Iliescu. Adică el are aerul — după cite mi-am dat seama în acest final de campanie — că nu ia notă de faptul că, totuşi, conform primului tur de scrutin,: 53% din români nu l-au mai votat. Deci că legitimitatea în numele căreia el va funcționa de aici încolo va fi 0. legitimitate foarte obosită. Nu e chiar așa triumfal finalul lui de campanie.

E Partidele noastre politice — un

fel de orchestră de cameră uşor dezacordată

O altă concluzie care se impune după acest final de campanie e că nu avem încă partide politice veritabile, după cum nu am avut mari lideri politici. În fond, Convenţia Democratică a obținut un procentaj onorabil, dar numai pentru că toate partidele dinlăuntrul ei s-au unit. E limpede că dacă s-ar fi prezentat separat, nici unul n-ar fi depășit 10-12%. Altele nici n-ar fi intrat, probabil, în Parlament. Singurul partid mai viguros pare a fi fost FDSN-ul (care singur a obținut mai mult decît toate partidele Convenţiei la un loc). Dar și asta este

0006 AER 0000000000

Mai întîi ar trebui văzut ce portofolii ar fi puse în joc. Pentru ca să refuze anumite portofolii, PAC-ului ar trebui să i se ofere anumite portofolii în primul rînd. Or, în condiţiile create, nu cred că se va pune problema. PAC-ul, ca parte a Convenţiei sau separat, va fi, după bărerea mea, 0 parte a opoziției. Dacă această tactică ar fi bună sau nu, este greu de spus. În cazul în care PAC-ului i s-ar oferi cîteva portofolii importante, în care să-și poată demonstra capacitatea de guvernare, cred că ar fi o mare greşeală să le refuze. Este adevărat că tactica ar putea fi dezavantajoasă dintr-un punct de vedere: următoarea perioadă va fi grea și deci, în felul acesta, nu ar trebui să suporte consecințele responsabilităţii guvernării. Dar, pină la urmă, englezul are o vorbă care spune că “examenul cel mai bun al budincii constă în a o mînca”. Toate acestea rămîn însă ipoteze asupra cărora nu mă pot pronunța decât în mod teoretic.

În sfirșit, nu pot încheia acest interviu fără a mă referi la lucrul principal, poate, în rezultatul alegerilor. Şi anume, îngrijorătoarea ascensiune a combinației extrema dreaptă — extrema stîngă. Am definit-o în altă parte drept “stindreapta” sau se poate numi în același timp și “drestinga”. Dar combinaţia România Mare — PUNR — PSM (care, de fapt, ca rezultat al alegerilor,

iluzoriu, pentru că FDSN-ul, de fapt, la rîndul lui, nu alinge nici măcar o treime din electorat. Deci cel mai puternic partid e sub nivelul unei treimi de electorat, iar partidul însuși beneficiază, de fapt, de voturile lui Iliescu şi e mai mult un fel de fundal pestriţ, neclar al portretului prezidențial. Deci, dată, noi nu avem partide. Partidele noastre de acum sînt, în cel mai bun caz, un fel de orchestre de cameră uşor dezacordate. Dacă nu simple grupuri vocale, gen surorile Kessler, trio Grigoriu etc.

E Cine ar trebui să aibă insomnii după această înfrîngere

Ar fi încă multe de spus. O campanie, pe lingă un populism inevitabil, trebuie să aibă și o componentă pe care aș numi-o “erotică”. Candidatul trebuie să aibă farmec personal și un anumit instinct a seducţiei EI trebuie să fie convingător, puternic, înzestrat cu o charismă “ne-partinică”. să placă adică și partidelor care nu îl sprijină. Campania electorală se face în primul rind pentru adversari. Convenţia Democratică a făcut o campanie de care cei mai mulțumiți sînt propriii ei membrii, așadar cei care 0 votau şi fără campanie. Cîtă vreme se va bloca în această naivă mulțumire de sine, opoziţia românească nu va reuși să-i mulțumească pe cei care trebuie să o crediteze.

Ştiu că toate lucrurile acestea sună antipatic. O să fiu, pesemne, definitiv clasat în categoria celor care greşesc, care văd lucrurile neclar, nu pricep despre ce e vorba, se vînd puterii și lovesc în biata opoziție. M-am învăţat cu postura asta, a fel cum s-au învățat cei care mă acuză mereu cu postura înfailibiliăţii lor. De aceea, nu sînt dispus, după aceste afirmaţii, să răspund nici unei eventuale sermonizări. Dar un lucru e clar: când în următorii patru ni 0 să mă Simi rău (și mă tem că vor fi momente cînd O să mă simt rău), voi şti cui să-i mulțumesc. i știu de pe acum cine ar trebui să aibă insomnii după această înfiîngere. Știu și cân-o săle aibă, Ştiu că cei responsabili or să doarmă

«relativ linişiţi în iluzia că tot răul e în altă parte, e

“dincolo” şi că cine pretinde alifel e suspect. Cînd te trezeşte cineva dintr-o euforie dai întotdeauna vina pe cel care te trezește

are la mînă partidul majoritar, în cazul în care aceasta va fi alianța electorală) este o combinație foarte îngrijorătoare, care Va duce la confruntări și care va favoriza fără îndoială izolarea României pe scena internaţională. Ar fi foarte bine, deşi mă îndoiesc, dacă FDSN-ul ar lua în considerare aceste puncte înainte de a decide să formeze un guvern bazat pe această combinaţie.

Într-adevăr, viitorul pare destul de tulbure. Să ne aşteptăm la o perioadă după model italian, adică guvernări de scurtă durată, schimbarea guvernului foarte des?

Nu ştiu dacă modelul italian este cel care trebuie să ne îngrijoreze, pentru că Italia, în ciuda greutăților economice cărora trebuie să le facă faţă, totuși are o situație care nu se compară cu cea a României, Şi tocmai aici intervine pericolul acestor partide extremiste. Poate ar fi mai bine să vorbim de modelul polonez, unde, de asemenea, s-a produs o situaţie în care guvernul de-abia se poate forma. Deci o perioadă de instabilitate, o perioadă care probabil nu va putea fi depășită decit prin alegeri anticipate.

A consemnat MARIAN CHIRIAC