Premiera filmului Balanța

După o absenţă îndelungată în filmul românesc - LUCIAN PINTILIE revine cu "BALANȚA".

LUCIAN PINTILIE: schiţă te autoportret

"mi-au cerut să devin informator..."

- Aveam 17 ani. păream de 13 şi compensam această anomalie cu o insolență absolut scandaloasă. Eram student în anul | la Institutul de teatru, cind, intr-o noapte, agenţii Securităţii au venit să-mi aresteze tatăl. Timp de mai multe luni m-au lăsat liniştit, şi apoi am fost convocat la sediul central al Securităţii unde mi-au cerut să devin informator. Mai mult pentru gustul de insolit şi dragostea de. aventură am acceptat. Regăsindu-mă în stradă, oroarea mia strins de git. În ziua cind mi-au cerut primul raport am realizat nu atit monstruozitatea faptului, cit imposibilitatea organică de a face aşa ceva. Această inaptitudine n-o resimjeam ca o formă de superioritate morală, ci mai degrabă ca o infirmitate. Dar Securitatea dorea să mă facă un agent de mina întii (reuşisem primul la concursul de la Institutul de teatru) şi | manifesta față de mine o răbdare şi o toleranță remarcabile cind aduceam debilele rapoarte unde consemnam tot felul de neglijenţe administrative (apa caldă care nu curgea în căminele studenţeşti, closetele prost intreținute e!c.). Omul cinstit din mine supravieţuise sub semnul unei aminări; furnizam Securităţii rapoarte ridicole in-aşteptarea şi cu speranţa confuză a ] eliberării tatălui meu, eliberare care mi-ar fi-oferit măcar arme egale cu ei. Pină cind, într-o zi, Securitatea s-a săturat şi a decis să mă pună la proba de loc. Mi-au trimis o denunțătoare însărcinată cu o provocare pe atit de | grosolană, pe cit era de periculoasă. 'Era un personaj caricatural, cunoscut | de toată lumea ca o 'delatoare pe care puteai s-o "tomi" fără cea mai mică | remuşcare; Şi acum s-a ivit o întrebare chinuitoare: şi dacă, o şansă de unu

la zece mii, nu e tumătoare şi e nevinovată? Atunbdi am făcut singurul gest | din viață de care sint mindru: în pofida tuturor riscurilor n-am denunţal-o. | Două zile mai tirziu - sernn al cerului?, cu ocazia marii sărbători comuniste de la 7 noiembrie, o amnistie a eliberat pe tatăl meu din beciurile Securităţii; m-am dus la ultima întilnire cu agenţi Securităţii. Și astăzi încă, mă îmcu greu să nu roşesc la insolenţa cu care le-âm ţinut discursul următor (şi în care mai şi credeam pe deasupra): Eu sint un mare regizor şi niciodată nu mă voi mai amesteca in astiel de activităţi care mă impiedică în munca de creaţia. Niciodată de atunci nu m-au mai deranjat, decit oda-

tă, mul i firziu, cind numele meu a devenit celebru, au încercat o nouă abordare, periu a da înapoi cu o rapiditate care aproape m-a dezamăgit. Din acel moment de orgoliu, orgoliu şi nu înalt sentiment de

conştiinţă morală, datează disprejul nau definitiv pentru si. (Camille Ge este România astăzi | ă! i aj i UI] tacă nu aceeași "lume pe dos", Br Ey? di sa 9 “parodie a normalităţii? adolescenţa mea a fost alcoolică : şi apolitică...”

3 nca mea a fost interzisă chiar inainte de a face primii paşi în artă. pam ae A, iri la inedtutu do ieatru cind aa, fe d lar Am

să fiu is o dată cu primele spectacole de teatru pe care le-am

, am fost dat afară din primul teatru care m-a angajat, am fost dat de la televiziune. «Lucian Pintilie nu va mai lucra niciodată pe tărim o artistic» a prezis în epocă un ştab căpos. Dar existau şi interdicții

subtile, mai perverse: «spectacolul dvs, este magnific, chiar am plins '(..), totuşi voi aduce imediat la cunoştinţa organelor de partid faptul că | acest spectacol nu este ancorat în realitate, este atemporal, deci vătăi mi-a declarat în anii '60, un important aparatcik, membru al biroului

, Comunist de primă oră, care recuperat, are azi funcţia de preşedinte al Senatului (intre timp s-a mai scurs o rundă de alegeri). „Primele mele încercări artistice aveau germenii radicalismului, dar minia 3 hormonală. Adolescenţa mea a fost alcoolică şi apolitică, de neinirinată veselie, dusă la extrem (regret dacă îmi dezamă- | gese spectatorii). Nu-mi era frică de Securitate fiindcă un ameste de vitalitate şi de SS Diigo bă rca coat iunitoero pe care vebuia s-o simt: îmi păsa de interdicții - energia mea se consuma în farse. Băiat bun, mă în chiar cu cei ce mă dădeau afară. Este ca aici să fie un izvor al viziunii mele, această complicitate călău-victimă. Din fericire, această zăpăceală simpatică şi iresponsabilă n-a durat mult. Limbajul meu a început să se is pculeza, Această gelatină nihilistanarhică a inceput să se cristalizeze. Îmi desăvirşeam formaţia. Cenzura (sau Securitatea, fiindcă cenzura nu era decit o ramură specializată) se desăvirşea o dată cu mine. Ne maturizam împreună, nu? Conştiinţele de călău şi victimă s-au materializat în acelaşi timp, şi am înțeles cum într-o țară ca a noastră, calchiată după modelul "lumii pe dos” rolurile noastre ajung să se inverseze.

„ Această revelație am avut-o cu ocazia unui prim spectacol, unde abandonam nihilismul şi aleatoriu pentru un nihilism structurat şi asumat. Era o satiră + sub clar de lună, piesă românească excepțională, traversată de un suflu gogolian. Cel care a interzis-o era Ceauşescu în persoană. Dar, faţă de alte interdicții - intram pe atunci într-o foarte ipocrită perioadă liberală - s-a olerit acestui spectacol șansa unei revizuiri, a unei „reabilitări». Odată am ascultat şi am corectat de mai multe ori spectacolul în aşa fel încit la sfirşit n-a mai rămas nimic. Şi nurnal în acel moment - la desăvirşirea ui - comisia de control care veghea revizuirea spec: tacolului a dispărut şi eu m-am trezit cu un cadavru În braje şi cu imensa ruşine de a fi încercat să colaborez cu «ei». Atunci am iealizat dimensi- „unea grolescă a socialismului românesc, semnul unei mostruozităţi unice, un fel.de dimensiune catastrofică şi carnavalescă, aptă a face socialismul românesc unic în peisajul Europei de Est, o lume nebună în care orice urmă, umbră sau reminiscență de normalitate era eliminată cind nu era parodiată, o lume nebună, nebună, nebună, imprevizibilă, incontrolabilă, unde totul era posibil. (Şi ce este România astăzi, dacă nu aceeaşi «lume pe dos», parodie a normalităţii?) Atunci am înţeles că în relaţile cu cenzura dialogul era exclus, pur şi simplu, fiindcă reprezenta o formă învechită de normalitate, că trebuie să pindeşti şi să profi de situaţile aberante, şi în „orice caz trebuie să baţi cu pumnul în masă, nu să cazi a invoială. Trebuia cunoscut mai Întii mecanismul primitiv al dependenjelor. Cenzura asculta capul unui unic individ, dictator primitiv şi vanitos, care era obsedat - cel

in pină nu s-a declangat paranoia - de imaginea sa mediatică în faja (-Y' (Michel Ciment şi Yann Tobin)

Dacă ar [i fost potrivit un motto pentru grupajul de texte care urmează cred că acesta ar fi fost inspirat de Eugene Ionesco, care atirma răspunzind la o anchetă despre teatru: "A face o lume: asta exprimă o exigenţă pură a spiritului care, dacă ar fi impiedicat să-i răspundă, ar muri de asfixie. Omul este un animal care ride, cum s-a spus. Acolo unde nu există umor, nu există omenie; unde nu există umor (această libertate luată, această desprindere de sine) există lagărul de concentrare. Dar omul e mai ales animalul creator.”

Regizorul Lucian Pintilie a fost prezent în primăvara

acestui an cu filmul Stejarul (care va rula, în curind, pe .

ecranele româneşti cu titlul Balanța) la Festivalul internaţional al filmului de la Cannes, iar în această toamnă filmul a început să ruleze în întreaga Franţă, cu un

imens succes de public şi de critică. Acelaşi succes.a fost marcat şi în vara acestui an la Costineşti, unde tinerii spectatori au avut ocazia unel unice experieni cinematogratice, şi anume, vizionarea la răstimp de citeva ore a celor două vers ale filmului (una scurtă destinată proiecţiilor în străinătate şi una lungă, rezervată spectatorilor români). Evenimentul s-a datorat ge nerozităţii marelui artist care este Lucian Pintilie, creatorul unui univers-oglindă, care lansează în Balanța invitaţia parcurgerii unui drum cu multiple semnificaţ menit să surprindă adevăratele dimensiuni ale tota tarismului românesc.

Ţesătură inefabilă de ironie şi grotesc, de nebunie şi sarcasm, de realitate tragică şi bufonerie - tilmul lui Lucian Pintilie, inspirat de romanul “Balanța” semnat de

regretatul Ion Băleşu, a tost amplu mediatizat de presa franceză care a reţinut nu o dată contraperformana jutiului de la Cannes - aceea de a omite din palmares, poate cel mai important film al festivalului. De aceea, în avanpremiera bucureşteană a primului film semnat Lucian Pintilie, după anii de nemeritată interdicţie, ne-am propus să vă oferim un grupaj de texte care schiţează atit un autoportret al creatorului, cît şi opiniile sale despre film şi alte proiecte, conturind, în acelaşi timp, şi viziunea criticii franceze. Creatorul unei lumi

„ Încă teribil de familiare are cuvintul. Peste ptţin timp,

spectatorii filmului se vor convinge de adevărurile rostite de cel mai incomod martor al totalitarismului, martor lucid al prezentului, moralist exigent care caută

„ Inspirat drumurile mintuirii prin artă.

ian Pintilie despre "STEJARUL!" (titlul francez al filmului) . mnezia istorică este primul punct din programul politic al puterii actuale

"mesianismul meu excesiv ...”

- "Stejarul" pare a fi situat la sfirşitul domniei lui Ceauşescu. Totuşi, incontestabil este un film “după Ceauşescu” în ceea ce spune, În ceea ce arată cu toată libertatea. De ce aţi ales atunci o poveste situată într-o Românie incă aflată sub jugul Securităţii, într-un sistem ruinat pe care nimeni nu-l visează revenit?

L.Pg - Nu, nu este adevărat că este vorba "de un sistem ruinat pe care nimeni nu-l visează revenit“. Această formulă aparţine mai degrabă giscursului oficial - mai particular, celui prezidenţial - este discursul unei Securităţi reciclate. Noua oli garhie retuză să facă procesul comunismului. Sau, mai exact consideră acest proces definitiv închis. Închis după citeva procese caricaturale asemănătoare sacrificiilor ritualice, primul dintre ele fiind acela al Ceauşeştilor care ne-a acoperit de ruşine în faţa lumii întregi. Amnezia istorică este primul punct înscris în programul politic al puterii actuale, care se bazează, bineinţeles, pe climatul de apatie, de oboseală şi indiferenţă - climat care nu este decit aparent şi, în orice caz, trecător. Puterea cultivă această imagine, o propagă în lumea întreagă - imagine det mătoare - produs tipic a) serviciilor de dezintormare. Proba concretă este însuşi faptul că dvs. îmi puneţi această întrebare. În ceea ce mă priveşte, sînt încredinţat că acest film îi va ajuta pe români să-şi considere cu luciditate trecutul şi să privească în mod critic propria reflectare în el. Chiar dacă se va roşi. De altfel, ca test, filmul a fost prezentat la un festival pentru tineret. Primirea a fost delirantă. Dacă n-aş avea convingerea.că pot ajuta în mod decisiv această schimbareia privirii: României asupra propriei imagini, n-aş mai rămine acolo. Această transformare a privirii nu poate decit să ducă la o transformare a Români Viitorul o va spune. (Camille Nevers)

"re-scrierea diabolică a omului” - De ce aji ales acest titlu şi acest simbol - stejarul? L. Pintilie: Recunosc că este puţin cam simplist,

TEJARUL"

. Mesianismul meu vi se pare excesiv? ,

dar situaţia din România este atit de catastrofală încît e mai bine să foloseşti imagini clare şi eficace. Or, stejarul, cu rădăcinile sale, cu frunzele verzi, cu majestatea sa mi se pare a fi însuşi semnul reînnoiri; nu vom avea viitor decit dacă ne vom. regăsi adevăratele tradiţii.(Fabienne Pascaud şi Joshka Schidlow)

- Ultima frază a filmului (“dacă va fi normal, copilul nostru, îl omor”) pare a fi o provocare anarhistă. Care este adevărata ei semnificaţie?

L.P.: - Dar este o provocare anarhistă! Omul "norrnal* - opus omului revoltat, omului prometeic - este cheia de boltă a tuturor utopiilor reformatoare. Singura utopie reformatoare care a încercat un pariu cu realitatea a fost comunismul. Comunismul şi-a ales ca scop obţinerea (printr-o triplă acţiune: a întometării a terorii şi a îndoc-

trinării) omului normal, om ca produs şi subiect al.

tuturor normelor alienante posibile; este omul denumit cu o emtază lirică "omul nou”. Această re-scriere diabolică a omului comporta: a) supunerea oarbă şi b) optimizarea unei specii de animal cu conştiinţa decapitată. Faţă de ultimul aspect, falimentul a fost total arătind slăbiciunea comunismului faţă de fascism. În ceea ce priveşte primul obiectiv, rezultatele au fost mult mai bune, chiar dacă nu ne place să admitem. În timpul revoluţiei, 90 la sută dintre oameni s-au închis în casă şi au primit evenimentele ca o emisiune radiofonică. Citeva luni mai tirziu au votat (cu 85 la sută) un preşedinte ce-şi făcea un titlu de glorie din identitatea sa de vechi comunist. Asta pare halucinant, dar aşa a fost. Cum vreţi atunci ca acea (rază să nu fie o provocare anarhistă? Contrariul ar fi fost imoral. (Michel Ciment şi Yann Tobin) Ș

“vreau să recîştig timpul pierdut"

- AI fost fidel cărții (ecranizate)?

L.P.: - Am adăugat un fragment inspirat de fapte reale, un masacru al copiilor care poate fi atribuit lui Ceauşescu. In orice caz, în timpul rea-, lizării, îmi permit o marjă mare de improvizație (...). În general, am păstrat spiritul cărţii, care este

foarte frumoasă, dezvolțind anumite aspecte pa care autorul nu şi le putea permite în epocă.

- Care, de exemplu?

* L.P,: - În versiunea lungă, care va fi Văzută numai în România, am turnat mai multe secvenţe care descriu funcţionarea Securităţii, care nu s-a schimbat pină astăzi. Ce s-a întimplat în realitate? Ei s-au, reciclat; O parte au intrat imediat în afaceri, alţii au rămas în poliţie, alţii au fost excluşi, dar aceştia deţin cele mai importante dosare şi exercită un puternic-şantaj pentru a prelua puterea. Toate aceste rivalități intre diversele aripi ale securităţii au o latură grotescă. E

- Tot filmul are o latură burlescă, nu?

L.P.: - Publicul de aici se va mira, poate, din cauza unei aparente neverosimilităţi, din cauza amestecului de umor şi melodramă. Dar pot să afirm că filmul nu este decit un palid reflex al grotescului românesc. Existenţa însăşi este atinsă

de sutiul grotesculul. Noi nu am avut o veritabilă rezistență, am trăit timp de peste jumătate de secol în complicitate cu o dictatură, şi nu cu una oarecare. O putere care lua, pe de o parte, forma liberale, capabile să seducă Occidentul, şi care, pe de altă parte era înrudită cu un despotism medieval. O asemenea complicitate generează forme monstruoase. (...) x

- Timp de douăzeci de ani, în străinătate, n-aţi fecul decit teatru, dar adevărata pasiune este îilmul

„L.P.: - Absolut. Nu vreau decit să reciştig timpul pierdut. De departe, prioritatea, astăzi, este cinamatograful. Cind fac teatru resimt o mare vulnerabilitate. Din contră, atunci cînd fac film tot materialul este sub controlul meu, sînt stăpin, şi deci nu-şi mai are rostul vreo sufarinţă. Vedeţi, motivațiile pasiunii pentru film sînt foarte personale. (Anne Andreu)

- Viitorul

astăzi?

în opiniile criticii franceze Ni Up EP EI:

0 lecţie ue cinema şi de viață.

dv lilm va fi o adaptare după Kafka; de ce

această opțiune pentru realizarea *Coloniei penitenciara”

Cum să filmezi istoria

"Stejarul s-ar putea numi Re: constituirea. Stejarul reconstituie România lui Ceauşescu. Substanța Stejarului este, de pe acum, istorie, dar mai este, de asemenea, o memorie îndurerată, rănită, nestabilizată. Problema re-prezentării este pusă brusc, Pintilie o rezolvă magnific, interpunind întte faptele recon-

„| stituite şi noi, două personaje fabu-

loase (romaneşti, picareşti). Ele reacționează la evenimente funcjonale într-o manieră singulară (sînt violente, sarcastice, fără măsură, în orice caz, nu sint niciodată previzibile) făcînd să intre istoria pe o ușă care nu este a realismului, Dar nici a teatralităţii. Cei doi eroi ai Stejarului antrenează istoria într-un dans macabru, revoltat, furios (...), Pintilie operează o întoarcere înapoi asupra ultimului an “norma!” al vechiului regim: Stejarul este un film conjugat la trecutul apropiat. Acjunea se petrece în 1988, Stejarul nu este o incercare de analiză, ci o mărturie asupra unor situaţii, care ne plasează în inima unor realităţi. Filmul ne povesteşte istoria. ( Problema pusă (şi vreau remarcabil rezolvată) de Pi a pulea fi: cum să filmez istoria, mai ales cea recenlă, acea istorie care a fost ăită alit de cineast, cit şi de spectatori. Ca şi Jancso, Pintilie, care s-a fomnat intr-un sistem stalinist, unde domnea realismul ca dogmă şi era practicat cu sfințenia unui catehism, reluză această metodă. Trebuia găsit altcava, trebuia inventată o soluție (o estetică, deci o morală) ce trebuia propusă unui public înclinat, mai degrabă, spre un nihilism sinucigaş, spre disperare sau absurd. (Jean Pierre Jeancolas )

Un arbore tutelar...

din țara lui Ionesco...

"Arbore tutelar, arbore al vieții, arbore al speranței de neclintit, stejarul, care închide intr-o manieră puternic simbolică filmul, este unul dintre puţinele; repere evidente, con-

crete, solide într-un univers-unde totul, comedie şi tragedie, alunecă inexorabil spre absurdul impus ca

* sistem. În țara lui lonesco, aceasta

ar putea să pară normal: dar absurdul care guvernează farsa dureroasă a lui Pinţilie se hrăneşte din suferinţe, din bațjocură şi risete morbide. (...) Pintilie utilizează toate tonurile pentru a fi înghițită pilula amară, cinică sau grotescă, tragică sau burlescă după modelul personajelor sale şi după felul celor care-i urmăresc pe toate drumurile: hoți, belivi, idioţi, obsedaţi, cadavre. Pină la milițienii obedienţi pină la absurd din secvenjele finale, unde un autobuz plin cu copii este distrus fără milă, laolaltă cu ocupanţii săi. Aici,

într-un racursi şi mai îngrozitor şi .

mai monstruos decit cea mai neagră imaginaţie, Pintilie. se întilneşte cu realitatea țării sale distruse. Ceea ca ne arată cineastul nu este, din nefericire, decit un fapt divers evocat veridic, Şi povestea sa atit de neagră şi atit de îndrăzneață capătă dimensiunile unel indispensabile lecţii de cinema şi de viaţa.” (Didier Roth-Bettoni)

Într-o'epocă de îndoială

Cu acest film, inspirat de un roman de lon Băieşu, (regizorul) a ales deliberat uzi evocării «anilor zaro ai post-comunismului», făcută de o bună parte dintre cineaști cehi, unguri sau ruşi. În aceste ţări, zeci de filme au arătat deja realitatea cotidiană a «paradisului socialist». Stejarul conjugă tecutul apropiat cu răni încă vii şi o culpabilitate ce apasă asupra unei intregi societăți." (Marc Semo )

"Omul normal nu mai este decit o

fantomă, ne spune această povesle premonitorie şi dizolvantă, ale cărei

zeci] supraviețuiesc grație unei:

Jcidităţ profunde, unui umor. pulernic şi curajulul, care triumtă în normalitatea ambiantă, cu chip inuman. Această capodoperă este un film reper într-o epocă de îndoială în

care nu ştii să spul nici da, nici nu, (Arno dă oase e stai

O notă de speranţă... o tînără femeie nesupusă "Pentru cineast, Stejarul este

«România, anul zero», în care sint expuse absurdităţile unui regim

- clădit pe arbitrar şi intoleranţă. (...)

Fără îndoială, pentru a putea descifra toate scenele trebuie să cunoşti istoria acestei țări supuse mai mult de patruzeci de ani unei dictaturi tiranice, Sînt fără îndoială scene care trimit la realităţi triste. Ceea ce descoperă spectatorul văzind acest film îi formează o idee despre cruzimile unui timp trecut. Dar acest lung calvar se termină pe o colină unde domneşte majestuos

stejarul, Deci Stejarul se sfirşeşte +

cu o notă de speranţă, care nu încetează a ne urmări după ce l-am părăsit” ( Leo Bonneville )

"Există o gestiune a groazel, a nebuniei, a distrugerii unui popor? Pentru Lucian Pintilie, România lui Ceauşescu a fost o dovadă sinistră. Acest realizator exilat, care n-a mai făcut film de zece ani (ultimul său film a fost Interzis plnă la revoluție) semnează acum o operă superbă - Stejarul, prezentat in afara com-

etijiei la Cannes. Este povestea insolită şi sălbatică a unei tinere temei nesupuse, care ne arată cu Un UMOr macabru şi cîteodată cu o veselie tagică o lume fără milă, un univers unde barbaria, corupția şi

„ MINCIUNA au intrat în structura men-

ialtăjlore (Danielle Atali)

E vorba

de supravieţuire... “Prezentat în seleclia olicială a

Festivalului de la Cannes În acest *

an Şi fUșinos dat la o parle, acest fim 85le un tablou caualie şi feriant al României anului 1988, O jară şlabită 13 extrem care nu mai crede în Rim Și în care calasirolele se ' sucoec înre absurd şi grotesc. Este vorba 48 supraviețuire. Nela şi

î ajele principale, rămin re, su lor, văvereind Auzi Lumea a-şi renega idealurile." 4 Educaţiei, sept. 92. )

"România ca o corabie a nebunilor: acesta este Sigjarul. lul Lucian Pintilie. . (...) Cu Stejarul, Lucian Pintilie ne inundă cu miniile şi suferințele sale, El se angajează în profunzime şi, laolaltă. cu el, actorii, cara trec de la sarcasm la tragedie, de la idealismul disperat la cinism. «Ce să faci cind incontrolabilul devine banal, cotidian? (...) In ce moment zellemeaua, iresponsabilitatea asumată (...) ncetează a mai fi un scut invulnerabil?= Filmul pune cu forță aceste întrebări: ele sint de actualitate în fostul bloc al Estului." (Colette Godard)

Ca şi cum normalitatea ar fi un cuvînt interzis...

"S-ar fi părut că ştim totul-despre România lui Ceauşescu, dar Lucian Pintilie ne reaminteşte că nu se ştu prea multe «despre această țară transformată într-o vastă Închisoa-. re, despre acest univers ubuesc şi kalkian. Deci o pătrunderea în infern, dar nu morocănoasă sau sinisi fiindcă cinematogralul lui Pinti este plin de umor (negru) și vitalitate, asemenea personajelar, sale centrale, Nela şi Mitică. Nela aste fiica unul colonel de securitate, cărul cenuşă este plimbaţă Într-un borcan de nes:; Mitică; chirurg într-un spital, unde lipsurila, şi Incompetenja îşi dispută primul loc. Două ființe ce au în comun acelaşi curaj, acelaşi optimism încăpăţinat, aceeaşi voință de a reluza laşilatea şi tertipurile unui regim. aflat în agonie. Două ființe care se bat cu aceleaşi arte, risul şi zellemeaua. «Asta-i viaţa», repetă Nela în faţa catastrofelor ce o asaltează într-un! ritm trepidant, den de un film burlesc. Calea ferală disirusă, agresiuni, explozii, arestări. România se prăbuşeşte şi ei sint mereu În picioare. «Vreau un copil cu tine», îi

ică, sub eternul

stejar, anticipind: «va fi un nebun sau.un geniu», Şi Mitică îi răspunde: «dacă e-normal, îl omor»; Ca şi cum normalita r îi un cuvint inlerzis românilor,“ (Frdabrie| Theobald ) Di pa

L.P.; Este singura dintre întrebările dv pe care nu le înţeleg prea bine.

Dar Colonia penitenciară este de o actualitate care te stringe de git. În fond, ce este Colonia? Este crepusculul sistemelor torționare, este forța de necrezut a agoniei lor, este refuzul încăpăţinat de a părăsi scena istoriei, este Occidentul complice'la această crimă prelungită, este chiar o veche nostalgie a frumoasei epoci, cînd maşinăria torturii mergea Impecabil. Căutaţi pe posturile dv de televiziune şi veţi vedea cît de actuală este "Colonia penitenciară”! (Michel Ciment şi Yann Tobin)

. Despre un film visat - "Duelul" după Cehov

Este o operă singulară în opera scriitorului, singura care are un sfirşit tolstoian, o mintuire. Este povestea unul cuplu care coboară atit de Jos în mediocritate, încît este calvat de starea de graţie. Sper că, şi noi, în România, vom cunoaşte această mintuire. (Bernard Corteggiani) .

Puii

LUCIAN PINTILIE: “nu sînt pregătit pentnu un film tespre prezent" .

Sl toate ez El |. Trebuie să descoperim de ce

am colabo

România de astăzi seamănă mult cu cea da ieri, atmosfera de violenţă şi vulgaritate nu s-a schimbat,

me State

lt după

Pagină realizată de Călin Stănculescu

Eveniment “ cinematograjic -

Da ouă ei dara

BALANȚA — UN FILM DE. LUCIAN PINTIUE

e PRESA INTERNAȚIONALĂ NU S-A SERI SĂ AFIRME CĂ ESTE O CAPODO.-

e FILMUL RULEAZĂ DEJA CU MARE SUCCES LA PARIS

Luni, 26 noiembrie, ora 19,00, la cine-

matograful „Scala“ va avea loc premiera de gală a filmului BALANȚA de

LUCIAN PINTILIE (varianta scurtă, cea prezentată la Cannes în afara concursului). Marţi 27, tot la ora 19,00, la -

„Studio“ varianta lungă. ș

La ambele spectacole de gală vor fi prezenți principalii realizatori, în frunte cu LUCIAN PINTILIE, venit special din Franţa pentru această premieră. Accesul publicului se va face numai pe bază de invitaţii.

va fi prezentată

Pintilie ; Scenariul : “ Lucian Pintilie, după romanul „Balanța“ “, de lon Băieșu ;

. Sunetul :

Regia : Lucian

Andrei Papp ; Decoruri : Călin

DE LA PARIS, ÎN EXCLUSTATATE PENTRU „EVENIMENTUL ZII

Lucian Pintilie : „Problema supraviețuirii noastre ca popor este legată de reconsiderarea conceptului de normalitate“

„Vorbind despre copilul său imaginar, Mitică (unul din eroii principali ai filmului, n.n.) spune — în clasică tradiţie miticistă — : «Dacă e normal, îl omor cu mina mea». Îmi permit să vă întreb : chiar nu se vede că aici nu e vorba de nici un mesaj elitist, nici de unul anarhist, ci doar de un strigăt disperat, fireşte machiat în băşcălie, și care avertizează că problema supraviețuirii

noastre ca popor este legată de reconsiderarea urgentă a conceptului de normalitate ?l“

De la teatru la film, acelaşi calificativ : de excepţie

FILME :

„Duminică la ora 6.00” = 1965.

„Reconstituirea“ — 1969

„Salonul numărul 6“ — goslavia .

1973 —- în lu-

Imaginea : Doru Mitran; A

Papură ; Montaj : Victoriţa Nae ; Producător executiv: Constantin Popescu („Filmex“-România); Cu: Maia Mor-: genstern, Răzvan Vasilescu, Gheorghe Visu, Victor Rebengiuc, Dorel Vișan, Dan Condurache, Leopoldina Bălănuţă, Olga Tudorache, Magda' Catone, Marcel lureș; O coproducție româno-franceză realizată de Studioul de Creaţie Cinematografică al Ministerului Culturii, Parnasse Production — Paris, MK2: Produc= tion, Canal--.

„De-ce- trag clopotele, Mitică'2“ = 1980 ! „Balanța“ — 1992

După interzicerea spectacolului de teatru Revizorul, pleacă în străinătate și pune în scenă în Franța, SUA, Anglia, Canada, Italia, piese -de : Cehov, Gorki, Ibsen, Eugen lonesco, Pirandello, Strindberg şi opere ca : Rigoletto, Carmen, Flautul fermecat etc. A O dată cu premiera din: 26:octombrie a filmului Balanța va lansa cartea „4 scenarii (Colonia. penitenciară, Duelul, De ce trag clopotele, Mitică? și Balanța) — Editura „Albatros“,

e Balanța este o capodoperă'- € Mărturia unui artist care cere ajutor și o face cu genialitate

LE QUOTIDIEN DE PARIS (16 sept. 1992)

Filmul este semnat de unul dintre cele mai mari nume ale regiei dramatice și !irice. „Balanța“ este o capodoperă. Este un film despre România, dar mai ales despre relaţia omului cu lumea.

"LE MONDE (19 mal 1992)

Cu „Balanța“, Pintilie își varsă toate suferințele, toate furiile.' El se angajează total, şi actorii impreună cu el, trecind de la sarcasm la tragedie, de la idealismul fără speranță la cinism.

LE POINT (19-25 sept. 1992) *

„Balanța“ trebuie văzută din două motive : pentru că este o capodoperă și pentru că nu se poate trece cu vederea peste mărturia sfișietoare a unui artist care cere ajutor, şi, în plus, o face cu genialitate.

CRISTINA DARMINA IAMANDI CONSTANIIN FUGAȘIN

Presa internaţională despre „Balanța“

Corespondenţă din Geneva

Maia Morgenstern, în filmul „Stejarul: (Balanța

de Lucian Pintilie, laureata Festivalului de la beneva

Actrita româncă Maia "Mor= penstern a entuziasmat Festivalulu;, de la Geneva publicul şi presa de aici, Juriul oficial, prezidat de celebrul regizor francez Claude Chabrol, a plebiscitat-o ca „cea mai ma» re . speranţă, „a. cinematografiei europene“. . publicul a ovaţio= nat-o si juriul. format de ziaristi a proclamat-o velaţie a festivalului“, Festivalul de la Geneva. al cincilea dar primul la care a participat un film românesc, este intitulat ..Starurile de mii-

ne“ căutînd .„Speranţele ci: nematograției europene “. E vident, filmele sosite din fos-

tul „bloc socialist“ au multe de povestit şi le povestesc - bine. Cu atît mai bine cu cit trage. dia. îmbinindu-se cu ironia și umorul. sînţt profund omenesti precum este... filmul. românesc „Stejarul“ („Balanţa“ la noi). Si astfel. speranţa feminină“ este românca Maia Morgenstern.

juriul

„Marea re-.

a. priza conferință de presă a festivalului. candidaţii au fost prezentaţi si fiecare dintre ei a luaț cuvintul. Maia Mor= genstern a spus că sosită în ajun, e încîntată de Geneva si de primirea avută. dar că ceea ce a impresionat-o cel mai mult este cuvintul .speranta“ văzut pe afișe, ..acest cuvint insemnînd. mult pentru noi românii“, A „fost frenetic aplaudată.

Filmul: lui Lucian Pintilie a stirnit mare vilvă aici. Ziarul „Le Nouveau Quotidien“ de pildă. care a menţionat prezenta la cinematograf a Principeses lor Margareta şi Sofia, a publicat o critică entuziastă. Ziarul „La Suisse“ vorbeşte despre „puternica impresie“ pe care a făcut-o Maia Morgenstern ae supra. publicului genevez. SI tot astfel. toată presa.

Nicoletta Franck 26 octombrie 1992,

Lucian Pintilie declară:

„liescu m-a amenințat cu un proces“

Ultimul film al lui Lucian Pintilie, „Balanţa“, a smuls opiniei publice pariziene calificativul de „capodoperă“. Înainte - de a fi vizionat pe ecranele românești, vă prezentăm, ca un fel de avanpremieră, un fragment dintr-un interviu dat recent de regizorul „Balanţei“.

Tel6rama : De ce aţi datat filmul dvs. în 190: climatul ambiant al nenorocirilor pe care le descrie nu este, vai, încă actual ?

Lucian Pintilie : Este adevărat că şi eu îl situez din ce în ce mai puţin în '88. Cînd președintele actual, Ion Iliescu, ordonă minerilor în iunie '90 să -debaraseze cu brutalitate Piaţa Universităţii de contestatarii săi, gestul său este oare cu desăvîrşire diferit de autenticul masacru al cepiilor, cu care se încheie filmul ? Ceauşescu îl ceruse cu singe rece, în 1985, pentru, că aceşti nevinovaţi fuseseră luaţi ca osta-

teci de terorişti ... Aceeaşi violenţă domneşte asţăzi la noi. Mentalităţile nu s-au schimbat.

— Dar, de ce nu aţi adus dovezi despre România de astăzi ? De teama aceloraşi autorităţi ?

— Nu! Ştiţi, eram prezent în timpul evenimentelor din Piaţa Universităţii şi chiar le-am filmat ! Iar lungul me- -traj coroziv pe care l-am tras a avut la Bucureşti un succes nebun. Iliescu m-a ameninţat atunci cu un proces. I-am declarat că eram gata să merg la închisoare, dacămi acorda, ca altădată guvernul ture lui Yilmaz Giiney, autorizaţia de a ieşi sîmbetele şi duminicile. A lăsat-o baltă ...

De fapt. nimic nu e simplu. Terminînd scenariul „Stejarului“ în '90. «credeam cu adevărat că un anumit trecut fusese înmormîntat. Realizez acum că noi ne scăldăm încă în el. Cîţ m-am înşelat. Amarnic.

— Şi mai ce încă ?

— Pentru mine întotdeauna e nevoie să-mi trec personajele prin toate cercurile infernului, prin experienţele cele mai tragice, cele mai isterice, cele mai grotești. Pină se purifică.

— Aţi ştiut să insuflaţi scenariului „Stejarului“ o dimensiune grotescă ...

— Dar cum credeţi că am fi putuţ supraviețui fără rîs ? Umorul în România a fost întotdeauna coloana noastră vertebrală: . datorită lui am putut minimaliza, depolitiza, anula dimensiunea .- morală a celor mai rele acte şi, în final, să acceptăm totul. Gurile rele <hiar spun uneori că „a fi român“ a devenit o profesie: arta de a te descurca, de a te adapta cu ironia la orice, fără scrupule...

Eu spun „atenţie“. buie uneori să încetezi cu rîsul cînd adevăratele principii sînt în discuţie. În caz - contrar ajungi la cinism. Nela și Mitică, cei doi eroi ai „Stejarului“, nu glumese niciodată, de exemplu cu va- “lorile prieteniei : ei traversează toată ţara pentru a-l înmormâînta pe tovarășul lor, „Titi. Şi ei ne strigă la sfîrşitul filmului: „Treziţi-vă ! “Nu acceptaţi asemenea sufe-

Tre-

„ca, ea să se lanseze

nu, veţi fi năpă-

diţi de barparie !*

— Ei totuşi se scapă neatinşi ?

— Pentru că dispreţuiese războaiele continui în care-i angajează puterea politică, Internist într-un spital, Mitică ştie pină la ce punct nomenclaturiștii — în cea mai mare parte inculţi şi grosolani — au o teamă superstițioasă de medici. Ciţ despre Nela fiica unui excolonel al Securităţii marginalizat de propria sa organizaţie, ea a avut timpul să înţeleagă cum poliţia noastră secretă funcţiona din frică, meschinărie, obsesia de a rămîne la putere cu orice preţ. Ea este: acea care, în ultimul plan: al „Stejarului“ aținteşte provocator un revolver spre camera de luat vederi. Revăzind astăzi imaginea, am avut impresia că ea ne incită să fim în sfirşit vigilenţi, să nu ne mai lăsăm în ghearele Securităţii, cum este cazul acum. Noi nu am încetat, într-adevăr,. de a fi manipulaţi de

pare că

o fostă poliţie maestră în.

arta reciclării.

— Ce reciclare ?

— Dar este un fapţ binecunoscut că o dictatură pentru a dura are nevoie să-şi reînnoiască permanent cadrele, astfel ca ele să nu capete-prea multă influenţă personală şi să dea iluzia schimbării prin feţe - noi... Regimul țarist a fost unul dintre primele care au servit de model pentru organizarea perfectă a poliţiei sale secre-. te. Tiranii comunişti au luat sistemul de la Stalin la Ceauşescu. Aici, Securitatea era atit de eficace, că a scurtcircuitat foarte repede revoluţia din decembrie '89.

— Vorbiţi totuşi de revoluţie ?

— Cum să nu utilizezi acest termen cînd mii de opozanţi ai regimului şi-au sacrificat viața! Nu se ştie încă cine i-a omorit: nimeni nu a fost în mod oficial inculpat pentru acest masacru. Eu cred că Securitatea - s-a serviţ cu abilitate şi rapiditate de aceste morţi eroice pentru a se da o imagine revoluţionară şi a relua situaţia în mînă ; ea. este actualmente în funcțiune...

— Un complot diabolic ?

— Nici măcar atit. Securitatea a comis şi mai grave

erori. Cînd ea a simţit, de exemplu, că cel mai bun mod de a păstra încă pu-

terea era lichidarea lui Ceauşescu, n-a fost mare lucru

de-a dreptul într-o -crimă politică, Această. ruşinoasă caricatură de proces la care ea a supus cuplul Ceaușescu aproape i-a sanctilicaţ pe cei doi criminali notorii şi a

întors împotriva noastră opinia oecidentală ... — Acesta a fost momentul

pe care l-aţi ales ca să vă întoarceţi în România ? :

— Da! M-a cuprins o irezistibilă compasiune Ă pentru poporul meu, căruia i se furau din nou şi pentru totdeauna. scurtele tresăriri de supravieţuire. Am simţit obligația morală să merg eu însumi la fața locului şi să depun mărturie. i

— După anii de exil, cum aţi găsit România 2 :

— Am găsit o populație gresit informată, manipulată de Televiziunea Română și încă în mîinile Securităţii ..; Aici, desigur presa este acum aproape liberă: i se poate acorda fără probleme acest privilegiu, ea interesînd doar

10% dintre români. Cum să te mire atunci că poporul l-a ales pe Ion Iliescu cu 86% din voturi ? Cu acest moştenitor al unei solide tradiţii comuniste. ei ştiau cel puțin încotro mergeau ...

Ştiţi, s-a . uitat de prea multe ori că, în timpul faimoasei revoluţii din "89,95% dintre români erau închişi în locuinţele lor şi interziceau tinerilor să. iasă în stradă. De asemenea, contestatarii, intelectualii care ocupau Piaţa Universităţii în '90 erau, înainte de a fi vînaţi de mineri, prea puţin apreciaţi de ansamblul populaţiei...

— Vreţi să spuneţi că majoritatea ţării rămîne fidelă comunismului ?

— Vreau să spun că ţara este dezorientată. Timp de 45 de ani, comuniştii au fost obişnuiţi să nu mişte, să nu participe, să fie supravegheați; timp de 45 de ani, singurul mod de a supravieţui era de a consimţi. Aceasta a lăsaţ obligatoriu sechele...

Dar, în fond, în 1947, au fost de ajuns 1000 de comunişti — nici unul în plus — pentru a tîri țara noastră regalistă în oroarea stalinistă; de ce exemplul celor 1000 de victime revoluţionare ale noastre din decembrie '89 — mereu această cifră simbolică de 1000 — nu a reuşit, posţ mortem, să ne redea, libertatea ?

— Nu este ciudat că România, 0 fostă monarhie atit de puţin făcută pentru comunism să fie astăzi una dintre ultimele ţări în care Partidul Comunist rămîne activ ?

— Dar nici dvs. nu sînteţi poate prea străini de această situaţie !

— Ce vreţi să spuneţi ?

— Fără a voi să împroşe prea tare, pentru că n-aş fi putut niciodată să torn „Stejarul“ fără subvenţia Ministerului vostru de Cultură, eu trebuie să mărturisesc că sprijinul Franţei acordat succesorilor lui Ceauşescu a fost prea rapid, foarte naiv. Ar fi valorat mai mult să se controleze cine erau ei cu adevărat. Acest ajutor fără_discernămînt a adus astia o greşită garanţie foştilor nomenclaturişti care se agățaseră de putere. Ei au rămas

- acolo ...

În sfîrşit, acum mingea este totuși pe terenul poporului; el poate, dacă dorește, să se debaraseze de comunişti la viitoarele alegeri le gislative şi prezidenţiale de la 27 septembrie. El are pen= tru aceasta mijloacele politice. Deci, ar fi cazul ca poporul să se simtă, în sfîrşit, responsabil pe alegerile sale, să-şi ia destinul în propriile-i miîini: nu mai are nici o scuză. Este mesajul pe care voiam să-l lansez în filmul meu.

— De ce aţi ales acest titlu şi acest simbol : stejarul ?

— Recunosc că este puţin simplist, dar situaţia României este atît de catastrofală că e mai bine să te sprijini pe imagini clare şi eticace. Şi stejarul, cu rădăcinile sale, cu frunzele fremătînde, cu măreţia sa, îmi pare însusi semnul reînnoirii : noi nu vom avea viitor, decît dacă ne vom regăsi adevăratele noastre tradiţii. Decât dacă uităm aceşti 45 de neant în care comunismul ne-a cufundat ...

Fabienne PASCAUD et Joshka SCHIDLOW Traducere de: VALENTINA TECLICI |

Un eveniment nu doar cultural

Acum înțeleg de ce, într-o emisiune retransmisă de TV5, reţinutul, in general, Bernard Pivot, a exclamat de trei ori, în legătură cu ultimul film al lui Lucian Pintilie, „formidabil“. Ințeleg de ce, la Paris, „Stejarul“ (numele franțuzesc ai „Baianței“) a produs un adevărat şoc şi de ce revine des, in comentarii, un cuvint rar: capodoperă. Filmul e, intr-adevăr, extraordinar. Prin el, cinematografia română se despovărează, cred, de toate complexele şi se ridică deasupra tuturor mofturilor sau crispărilor. În: plus, acum 'nu mi se mai pare prea orgolioasă o mai veche convingere, că, Estul Europei e capabil de surprize spirituale de proporţii care pot sili Occidentul să se uite cu ceva mai multă modestie spre această parte a lumii. Dar ca român, şi ţin să accentuez asta, deoarece noi am experimentat in ultimii ani ceva teribil, pericolul unui sfirşit al iluziilor, as vrea să mă opresc, inainte de toate, la un fapt uluitor, dacă am receptat exact ce s-a petrecut la premieră. Îmi e clar, de 'la o vreme, că trăim intr-un refuz al oglinzii. Dintr-o istorie care a trunsformat anormalitatea in singura normalitate posibilă, am ieșit cu o nevoie stranie, adesea incrin- 'cenată, de amnezie. Nu vrem să discutăm despre vinovăţie, cu riscul de a prelungi anormalitatea şi de a uita diferenţa dintre călăi și victime. Şi totuși, această „călătorie la capătul nopţii române“, care nu e deloc complezentă, din contră, te face să te cutremuri și să te intrebi „chiar așa sintem 2“, stirneşte un val copleșitor de simpatie, ținind aproape de miracol. Brusc, oglinda, uneori grotescă, alteori doar indurerată, a intimitățţii noastre ultragiate de totalitarism, e acceptată. E marele pariu ciștigat de Lucian Pintilie. România e un pămint tragic unde totul sfirşește in comic, zicea Paul Morand. In „Balanța“, totul pare să sfirșească în „supraviețuire“, în băşcălie disperată. De fapt, sfirșește în regăsire. Ne regăsim pe noi înșine în curajul de a:ne judeca singuri. Așa ceva nu poate stirni decit admiraţie. Încit capodopera lui Pintilie repune, în termeni noi: problema ima ginii României in lume... :

Ne-a fost dat să auzim multe enormități pe această temă. Între altele, ni s-a 'explicat, oficial, că imaginea noastră n-are șanse să se amelioreze cită vreme nu vor fi alocate niște sume importante pentru a-i sensibiliza pe cei care pot așeza

puţin fard pe chipur chinuit al României. De par-.

că imaginea noastră în lume ar depinde nu de adevărul de aici, ci de minciuna de aiurea ! În acest timp, cultura română se zbate în dificultăţi ce amenință cu un genocid cultural sub privirile unei puteri care a descoperit, s-ar zice, deliciile indiferenţai. Şi, iată, un singur mare film deschide o breșă pe care nici patru ministere de „imbunătăţire“ a imaginii noastre in lume n-ar fi reuşit-o. Provocate de filmul lui Pintilie, mari ziare îşi deschid coloanele pentru a vorbi despre România și pentru 'a încerca.să ne înțeleagă. După multe mirări reci şi rezerve diplomatice, din. care n-a lipsit uneori și o doză de egoism, Occidentul pare să afle că România nu e doar țara. unde un președinte s-a folosit de mineri pentru a-și zdrobi opozanţii. Există în „Balanța“ o frenezie a înjurăturii care, in loc să cadă în vulgaritate, te poartă dincoio de' aparente, spre fondul secret al identității noastre, unde se dezvăluie, cu o irezistibilă tandrete, o vitalitate sufetindă, infinit mai convingătoare decit orice „imagine“. fabricată de specialiști în „imbunătăâţire“,, . RI pie

Dar să revin la chipul României în propriii :noştri ochi. Dacă ţin seama de unele experiențe penibile, nu m-aș mira să aud'că filmul lui Lucian Pintilie e „denigrutor“., De ce ? Eventual, fiindică. „in loc să arate frumuseţile munţilor noştri, insistă asupra: smogului de la Copsa Mică." În fond, pricep foarte bine, deși pricep cu o stringere de inimă, de ce Pintilie a intrebat cu tristețe, într-un interviu, la Paris: „Ştiţi că numai in Occident se ințelege că in spatele. violenţei mele critice se ascunde o imensă iubire contrariată pentru acest popor chinuit? În România, mulți mă consideră un calomniator înrăit“. O consolare ar fi. Drama nu e nouă. Euripide, ca să dau un singur exemplu, a fost incriminat in exact aceiași termeni. Și se indoiește cineva de rolul tragediei greceşti in gloria Eladei ? Pentru orice logică normală, bănuiesc, disperarea izvorită din dragoste n-are cum fi blasfematoare. Și tocmai de aceea eu văd in „Balanța“ un. cutremurător film patriotic. Bineințeles, vorbind de patriotism, -

“nu mă gindesc la tiradele sforăitoare care fac

din „imaginea României“ o carte de joc, ci la

te poţi reţine s-o judeci. .

„ Octavian. Paler

„şansa de a iubi atit de mult o realitate incit nu

VICTOR REBENGIUC

Mă bucur că trăim o epocă fastă a filmului românesc, şi cred că acest lucru se datorează în primul rînd lui Lucian Pintilie. “Balanța” a avut mare succes în toată Europa, chiar şi în America. Păcat că nu a fost înscrisă în competiţia de la Cannes, pentru că ar fi ! primit cu siguranţă un premiu; oricum, a fost vedeta festivalului. Sînt fericit că am avut ocazia să joc în acest film şi, mai ales, sînt : fericit că a apărut în sfîrşit un film românesc capabil să ţină piept celor făcute de cinematografii cu veche tradiţie. Lucian Pintilie şi-a dedicat filmul tinerilor, în ideea că vor rămîne în ţară, pentru Că aici e locul lor şi fără energia lor cu greu vom putea ieşi din marasmul politic, social şi moral în care am fost ţinuţi o jumătate de secol. Sper că apelul lui va fi bine receptat de către tineret.

Mi se pare foarte important că filmul ne prezintă aşa cum sîntem într-adevăr, cu toate împlinirile şi neîmplinirile noastre. Nu trebuie să ne fie ruşine de noi pentru că sîntem așa, ci trebuie să vedem cum sîntem şi să încercăm să fim mai buni. Meritul filmului şi succesul lui se datorează tocmai faptului că ne face să înţelegem ce s-a întîmplat cu noi, ce am îndurat, ce ne dezorientează, ce ne face să atingem extremele în manifestările noastre. Şi cred că numai adevărul este acela care poate crea o imagine bună a României în străinătate. Minciuna, încercările de vopsire, de cosmetizare a situaţiei pentru a face un fel de marfă de export, agreabil prezentată, cu speranţa că va fi şi agreabil primită, este o greşeală profundă. Minciuna se vede imediat şi nu poate convinge pe nimeni decît că este ceea ce este — o minciună.

LUCIAN PINTILIE

Acest film nu ar fi existat fără romanul lui Ion Băieşu. Tristeţea şi regretul meu sînt şi mai mari cînd mă gîndesc că poate, dintre toţi cei care au văzut cele două variante ale filmului, cu el m-aş fi sfătuit cel mai hazos şi mai profund. Filmul are două variante, una scurtă şi una lungă, diferenţa nu este enormă, ea se rezumă la 20 de minute. În seara asta dumneavoastră veţi vedea varianta scurtă, cea care a rulat în Franţa, în America şi începe să ruleze lent peste tot în Europa. Dacă folosesc aceste cîteva secunde, o fac ca să vă îndemn pe toţi — rezonul este şi artistic, dar sînt şi producătorul filmului, nu uitaţi —, de aceea sînt foarte interesat să vedeţi şi varianta lungă, care este foarte interesantă.

ANDREI PLEŞU

Din informaţiile pe care le-a livrat în ultimii doi ani şi jumătate o “anumită presă” rezultă că, pe vremea cînd eram ministru, am făcut o mulţime de lucruri reprobabile. Am fost specializat în tîlhării mai ales, în desfriuri şi în subminarea suveranităţii naţionale. Ca să vă reîmprospătez memoria, am furat stiloul şi aparatul de ras ale lui Ceauşescu, am devastat în chefuri fără sfirşit fauna românească, am alergat gol noaptea prin parcul Peleşului, posedat de un furor erotic care nu mai discernea între băieţi şi fete. Aşa încît, ca să nu spun că în general, împreună cu cîţiva prieteni, am făcut parte dintr-un fel de comando, antrenat de competențele reunite ale NKVD-ului, CIA-ului şi iudeo-masoneriei internaţionale, să submineze anume cultura românească. Cu un asemenea palmares, vă daţi seama cîtă nevoie am măcar de două-trei lucruri onorabile, ca să pot 'să mă consolez de faptul de a fi fost ministru. Şi unul dintre aceste lucruri onorabile, mai mult decît onorabile, formidabile, este că am reuşit să-l conving pe dl. Lucian Pintilie să accepte direcţia Studioului de film al Ministerului Culturii, un studio care, s-o spun pe-a dreaptă, s-a născut anume pentru domnia sa. Acest studio a produs pînă acum trei filme: filmul despre Piaţa Universităţii, filmul lui Stere Gulea care încă nu s-a dat pe piaţă, dar pe care o să-l vedeţi, făcut după un scenariu de:Herta Miller, şi filmul d-lui Lucian Pintilie, pe care sînt bucuros să ştiu că acum îl veţi vedea cu toţii. E rostul administraţiei şi al funcţiilor publice să dispară, să treacă, şi să lase în urmă valori durabile. Şi sînt foarte. bucuros, sînt sincer bucuros că eu am trecut şi că dl. Pintilie rămîne. Îi mulțumesc din toată inima pentru ce a făcut şi pentru ce o să mai facă, lui şi întregii echipe, şi sînt sigur şi sper să nu găsească motive să nu continuie ce a început.

GABRIEL LIICEANU

În filmul lui Lucian Pintilie, personajul principal este poporul român trecut prin patruzeci de ani de mutilare istorică. leşind de la filmul lui Pintilie, putem să nu ne recunoaştem în el şi să continuăm să ne minţim. Dar ca-şi în cazul lui Caragiale, pe care îl purtăm în noi chit că ne place sau nu, chit că ne recunoaştem în el sau nu, în filmul lui Pintilie rămînem chiar şi după ce am ieşit de la el. Şi poate că abia după ce ieşim de la acest film aflăm că trăiam în el şi că deocamdată continuăm să trăim în el.

De la puţine filme am plecat atît de tulburat. Din Oul de şarpe al lui Bergman am aflat pînă unde se poate deteriora sufletul unui om; de aici, din Balanța, pînă unde se poate deteriora sufletul unui popor. Un om este, cu o vorbă a lui Noica, ce mai rămîne din el după ce, în feluri diferite, cei din jurul lui l-au desfiinţat. Un popor este ce mai rămîne din el după ce istoria l-a desfiinţat. Priviţi, cam asta au făcut din noi patru decenii de comunism, spune Lucian Pintilie. Şi cam -asta a rămas, deocamdată, din noi: băşcălia, înjurătura, şmecheria... Dacă nu vă place cum arătăm, nu aţi vrea să încercăm să fim altfel?

De către mulţi, filmul acesta va fi perceput ca o blasfemie sau ca o caricatură.

Aceştia nu vor fi înţeles că Pintilie se răfuieşte nu cu poporul român, ci cu cea mai teribilă boală a istoriei care a dat peste el. Şi, de asemenea, acestora le va fi greu să accepte că adevărata iubire se opreşte la defectele fiinţei îndrăgite, pentru ca, ridicîndu-le la conştiinţa acesteia, să o ajute să se izbăvească de ele şi să le topească în spaţiul acestei responsabile iubiri.

MARIANA MIHUŢ

În primul rînd, “Balanța” poartă semnătura lui Lucian Pintilie, iar Pintilie este pentru mine primul dintre cei mai buni. Este unul din puţinele filme pe care le-a făcut și unul din numeroasele pe care ar fi trebuit să le facă. “Balanța” îl eprezintă din fericire pe el, şi din păcate pe noi. ! Plecînd de la povestea lui Ion Băieșu, el forează ! n adîncurile fiinţei noastre, acolo unde mizeria ragică a ajuns aproape să fie starea noastră firească de a fi, și ne obligă să ne privim în och și în suflet. Pintilie ne iubeşte, ne pune în față o oglindă și ne ajută să salvăm din noi ce se mai poate salva.

VASILESCU

! De ce credeţi că v-a ales Lucian Pintilie ! pentru rolul Mitică din “Balanța”?

Nau știu cum am fost ales. E posibil (e doar io presupunere, pentru că n-am vorbit i despre asta cu dl. Pintilie) să mă fi ales ! după ce a asistat la o repetiție a mea cu ! “Visul unei nopţi de vară” în regia lui Ciulei..Nu am stat decît cîteva secunde, dar, cu fineţea lui psihologică, i-a fost de ajuns ca să decidă că aş fi potrivit; de i altfel, n-am dat probe pentru film.

Aţi declarat într-un interviu mai vechi

că aveţi multe asemănări cu personajul.

Care sînt acestea?

Am într-adevăr multe asemănări cu

Mitică. Mi se pare că e un personaj foarte

pozitiv; și eu sînt un personaj extrem de

pozitiv! Şi eu, ca şi Mitică, sînt un tip „foarte cinstit şi un bun specialist în meseria

! lui, pe care nu-l prea interesează lucrurile i ce nu ţin direct de viaţa lui sentimentală și ! profesională.

! A durat mult realizarea filmului?

Nu prea mult. N-au fost multe repetiţii. Nici măcar lecturi n-am făcut împreună. Doar la cîteva scene, Lucian Pintilie ne-a spus — mie, Maiei şi lui Marcel — despre ce e vorba în perspectiva filmului. Nici nu . ştiu dacă a fost un rol greu. Dl. Pintilie nu mi-a dat deloc sentimentul că am în față un rol dificil. Lucrul cu el a fost o mare bucurie. Nu ştiu dacă e bine sau nu, dar nu am simţit “chinurile creaţiei”, ci doar ! plăcerea imensă a muncii făcute. Am lucrat atît de degajat, am glumit imens. Dl. Pintilie mi-a și spus la sfirşitul filmărilor că am cam exagerat, dar și asta este extraordinar la el. Rideam. cîteadată cu gura pînă la urechi. dar nici Văfbă să. | supere pentru asta: ; a i pe care am avut-g numeam “le plus, grand!

Pentru Lucian Pintilie, cel mai important e torul. Tot ce vrea să spună, și are multe cruri de spus, o face prin actori, pe care î Aubește, îi cearță, le arată, le explică. A lucrat cu fiecare actor cu răbdarea unui /bijutier. Scormonea să descopere ce e mai bun în noi. În mine a descoperit lucruri pe are nu le bănuiam, un sens al ritmului și al omediei, şi pentru asta îi sînt foarte

i MAIA forță, energie.

ît din reuşită se datorează experienţe lumneavoastră şi cât lui Lucian Pintilie? lucru pe care |-ain mai spus, dar o să-l t, şi poate să sune oricît de ridicol sau patetic, “eu sînt Galateea lui și o să-l Asider totdeauna: Pygmalion. Se întîmpl

PERI RR E PI A E a e eee e

)rdinar. . Pentru.că-ne cerea sa fim tot acolo, l-am putut urmări jucînd în 1 cu colegii mei. Avea o energi t îngrozitoare, pe care ne-o

atît de subtil "vrea ca și filmele ua așa cum rămîn statuile lui icanodgie nimeni să nu se întrebe ce e cu ele, toată lumea să le înțeleagă necesitatea.

A consemnat OANA ARMEANU

pă”. E ca în

ci Cînd iubești, nu general nu ştiu ce e

“alte scefie crau

; Şi nu număi ai ă ; momente în care simţeam că nu sînt în Stare. bine şi ce e rău în dragoste. Tot ce pot să e DNpSl 40-a aintetieoarta, Îmi spunea: “Tu spun e că acum Lucian Pintilie îmi lipsește ! poţi. Ai făcut lucruri mai grele. Dă-i foarte mult. În fine, asta e.

i drumul”. Tot timpul mi-a dat încredere, A consemnat OANA ARMEANU

i di î ri itea şi nouă.'E-un:'om care nu i tale 55 alia, Ș e ot, am fi Iinât două zile ș

i Cum aţi colaborat cu. ' ! cu actorii? i i Relaţiile cu ceilal îl! ! Totul a funcțiori i

i luni şi jumătate, „latozită VU ag: ce este confuz,

i regizorului. DI. Pinzi]i€” u:se supăra dacă

; obsedant. Cred!

i care poate să joa. Fe 44 noi înşini

! Dostoievski şi intotdeau a'spuneaș/

i l-am văzut ju nd, totul de la începu

i calitate, are o $9£

i sînge. Cînd

! concentrat tot f ,

! concentrarea ie alături și nu m

! pînă în vârful şi eputul filmărilor am i | foarte precis fie i i 7 i că spatele î îmi este j i Ce reprezintă filmării, Pintilie îţ

i întâlnirea cu La i Îndrăznesc să-4/ u i i ri re.se di şi în

i or Nela şi Mitică?

i Brâncuși, a a

i “crima perfecti

! Regizorul nu t

i fie în același fi sau nu, ci la

e se a Pa e

Succesul canadian al “Balanţei".. *

„tare a finalului. Să-i dăm din nou:

Viaţa este un român. Traseul inițiatic al actorilor “Stejarului” (sub acest titlu este difuzată “Balanța” în Canada), Călătorie într-o ţară a descompunerii, Morgenstern şi Vasilescu născuţi sub semnul Stejaruiui sînt doar cîteva din titlurile înregistrate în presa canadiană din Montreal (Quebec) pentru a marca premiera celui mai recent film realizat de Lucian Pintilie.

În “Le Journal Villeneuve notează: “Amestecînd nebunia, tragicul şi macabrul, filmul poate părea incoerent, absurd, dar ce este coerenţa într-o dezordine generalizată? În «Stejarul», Lucian Pintilie povesteşte Apocalipsul cu forță şi umor negru prin prisma vieţii de tiecare zi a două personaje nonconformiste.” La

de Montr&al, Paul

rîndul său, criticul Georges Privet

afirmă în Voi: "La prima vedere «Stejarul» pare să se înscrie în pa-

raboia socio-politică amestecind

istoria unui popor în criză cu meandrele unui voiaj inițiatic. Cu drumul său sinuos prin România Jui Ceauşescu şi cu pictura acidă a unui popor aflat pe marginea prăpastiei, «Stejarul» -evocă «Tambour» semnat de Volker Schlondorff, ca şi «Voiajul» lui Fernado Solanas: se regăseşte aici

acelaşi gust al tragicomediei, ace- .

Jaşi amestec al onirismului cu cotidianul, aceeaşi denunţare feroce a unei epoci şi a unui regim. «Stejarul» este mai mult decît o operă

«politică». Filmul lui Pintilie este,.

în acelaşi timp, o teribilă critică socială şi o mare poveste de dragoste. un documentar deghizat în «fabulă, un basm unde căpcăunul se numeşte Ceauşescu. Filmul ne face să vedem România ca un vast coşmar trăit cu ochii deschişi. Făcînd din dezordinea ţării sale struc= tura însăşi a filmului, Pintilie consțruieşte o dramă frenetică unde ororile se înlănţuie, ca şi gagurile în slapstick.” ză Alături de aceste aprecieri, criti-

cul canadian demonstrează poli- -

valența sensurilor operei semnate

de Pintilie printr-o nouă interpre- ,

cusîntul: “Mulţi au văzut în stejarul care închide filmul o imagine a" speranței, a vieții. E greşit să inter pretăm cruzimea acestui frumos . film care leagă România anului - 1988 de lugoslavia de astăzi.” Ultima replică a lui Mitică ("dacă - se va naşte normal copilul nostru, îl omor cu mîinile mele") sugerea- ' ză cel puţin ambiguitatea filmului , lui Pintilie. Fiindcă depunînd ce= - nuşa tatălui său sub stejarul simbolizînd viitorul, Nela ne iace să - vedem cu claritate că rădăcinile | acestui arbore sînt putrezite.* .

În aite cronici, alături de minus, ţioasa analiză a filmului semnat de Lucian Pintilie sînt riguros şi su-. perlativ apreciate contribuţiile celor doi principali interpreţiz Maia Morgenstern şi Răzvan Vasilescu,. prezenţi la lansarea cana» diană a “Stejarului”. Trebuie amine ! tii şi faptul că unul din arhitecţii. carierei canadiene a filmului regizat de L. Pintilie se numeşte Mihai Buruiană, susținător geneTOS şi entuziast al valorilor auten= tice ale filmului românesc, unul din animatorii dialogului cinematografic româno-canadian, inaugurat în acest an şi finalizat în cîteva manifestări şi proiecte de an= vergură. .

Aflat în compania unor titluri de” maxim interes, printre care Pier-. dut în New York, Dracula (semnat de Francis Ford Coppola), Hoţul : de copii sau Cele mai bune intenţii, Bille August, Marele premiu: la Cannes, 1992, filmul lui Lucian ; Pintilie şi-a început peste Ocean, ' în Canada, un apreciat drum spre. primele locuri ale box-office-ului. ;

Ca un ecou al acestui succes.

„canadian, la cererea spectatorilor

români filmul “Balanța”, versiunea lungă, va fi reprogramat în această săptămînă la cinematograful : Studio din Capitală. Chiar dacă aţi văzut versiunea scurtă a filmului, stimaţi spectatori, nu trebuie să rataţi versiunea realizată peniru România. Merită efortul! *

Călin Stănculescu: