17 noiembrie 1996

Al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale

Are loc al 2-lea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din România, câștigate de Emil Constantinescu, președintele CDR, cu 54,41% din voturi, Ion Iliescu obținând 45,59%. Pe 29 noiembrie, Emil Constantinescu depune jurământul constituțional în fața camerelor reunite ale Parlamentului, devenind al treilea președinte ales al României.

Al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, văzut în presă:
Adevărul, Revista 22.

Textul articolelor (transcriere automată OCR, poate conține erori):

Adevărul, 11 noiembrie 1996

Jon Iliescu

a TVR ne-a oferit un spectacol înspăimântător. Minute în şir am rămas încremenit, privind în sticla televizorului. Ca om care l-am votat în 90, n-am putut să scot un cuvânt multă vreme după ce clipul d-lui Iliescu se terminase. Aveam impresia

acută

€ âmbătă seara, la oră de vârf, emisiunea de clipuri electorale

că se produsese o falie, o alunecare, şi că ne prăbuşisem timp undeva spre începutul anilor '50. Așteptam parcă să de undeva huruitul tancurilor şi mugetele soldaților veniţi p kazahă să facă ordine în România. Domnul (sper să 'se simtă jignit că-l numesc aşa) lon lliescu-vorbea mulțimii. a e un fel de a spune. Desfigurat de furie, din brunet 5 vinețiu la faţă, zbiera pur şi simplu, cu pumnul ridicat, eninţă d. Dacă nu mă alegeţi pe mine, o să vină regele; o vină moşierii, o să vină ungurii. Vă. mănâncă dreapta. ori, ăştia vin să închidă combinatele, să vă lase pe umuri. Ştiu că salariile sunt:mici, dar, vorba Elenei Ceauşescu, n-a crăpat nimeni de foame. Vine şi bunăstarea, uite-acuş.

i, o să vi se ia casele. Țărani, o să vi se ia pământul, = care vi l-a dat lliescu. Acesta este cuvântul d-lui Iliescu a cetățenii României anului 1996. S-a terminat cu „hai să p umărul cu' toții“, cu consensul, cu reconcilierea, cu abitarea, cu spiritul de la Snagov, cu Toffler, cu societatea informaţională, cu „sinergia faptelor”, cu eleganța, cu polemica . Măştile de „european“, de „democrat“, de „om luminat“, ăzut rând pe rând, lăsând să ţâșnească la suprafață rictusul Atenţie (ca să folosesc şi eu titrajul clipului respectiv), unist, nu ceauşist - bolșevic. Nu numai democratizarea i româneşti de după '89, atâta câtă este, dar şi dezgheţul sfârşitul anilor "60, cu eliberarea deținuților. politici. şi a libertate de exprimare, au fost anulate dintr-un foc de discurs instigator în cea mai pură manieră stalinistă al stabilităţii și păcii“. Cu- astfel de vorbe, dl. Iliescu ză sub Ceauşescu cel de la începutul „mandatului“, rabil-doar. cu Ana Pauker. Incep să înţeleg acum un m-a uluit la vremea respectivă, anume că, potrivit declaraţii publice, di. Iliescu și-a distrus în noaptea de e 22 decembrie 1989 carnetul de membru al Partidului are mi s-a părut şi convingerea d-lui Iliescu că el "totul. Posibilitatea de a vorbi liberi şi tot săraci n-a erită cu preţul sângelui celor omorâţi în decembrie '89, cadou, dacă nu şțiaţi, di. Iliescu, Unde era di, scu în decembrie "897, se răstește di: Iliescu. Nu intreba şi eu pe d!. liescu unde era în după-amiaza, ea zilei de 21 decembrie. Probabil era' ocupat cu etului de partid. Mitingul lui Ceauşescu se spărsese „avea tot timpul dl. lliescu să vină de la Casa Scânteii să strige şi el „Jos Ceauşescu!”. (Aşa cum a făcut ,„ căruia am fost dispus întotdeauna să-i iert pentru câte am să-i reproşez). N-a apărut di. Iliescu nici i dimineaţă, când muncitorii Capitalei, marile industriale, îi scoteau pe Ceaușești din C.C. Dl. Iliescu mai târzior, la televizor, când totul se sfârşise. şi

“jocurile. i

cu, darnic din fire, le-a dat de la el pământ-ţăranilor, ânia ar fi fost moşia lui taică-său, cumpărată itele acestuia la Moscova, în anii. '30, pentru În schimb, preşedintele Iliescu nu suflă un cuvinţel daruri primite de români în cei 7 ani de domnie ai președintele liescu e cinstit, n-a băgat mâna în ui, așa că nu-l privesc: jefuirea avuţiei: naţionale ari escroci întâmpinați cu zâmbete la Cotroceni:(dar lliescu e cinstit), frângerea spinării țăranilor, care

5-și plătească cele necesare lucrării pământului, în ul de vânzare al produselor agricole fiindu-le impus preşedintele Iliescu e cinstit), sărăcirea şi continuă a muncitorilor, |ăsaţi să lâncezească pe în .nişte fabrici care, aşa cum se prezintă 3 rentabile în vecii vecilor (dar președintele degradarea continuă a învățământului românesc,

să iasă voturi, nu oameni întregi pentru România

r preşedintele lliescu e cinstit), abandonarea culturii unor căzături scelerate, adunate în aşa-zisul jar preşedintele. Iliescu e cinstit), creșterea lor, prin hrană proastă şi puţină, locuinţe te, boli, gunoaie, criminalitate - dar scu e cinstit, aşa că se poate duce să.doarmă

3 pe-di. Iliescu: ascensiunea dreptei. Pericolul „ poţi să crezi că taman acum trupe de fabricanți, legionari, plus Mihai de Hohenzollern: deasupra. României şi urletele d-lui Iliescu nu e altfel decât: „La arme!“.-Care dreaptă, d-le 'peneţişti ai lui Diaconescu, prin tradiţie istorică țânga? Social-demooraţii Roman. şi aţi, chiar prea moderați, ai lui Quintus? comunist, serios şi stimabil, care

Adevărul, 11 noiembrie 1996 (2)

(Urmare din pag. |)

“Suntem şi vom rămâne destulă vreme o ţară de stânga şi centru, d-le Iliescu - dovadă respingerea de către electorat a ANL, singura formaţiune cu un program de dreapta autentic - din păcate, aş spune, pentru că măsurile energice, care ne pot scoate din mlaştina în care am fost băgaţi, nu pot fi decât „de dreapta“, „E nevoie de aproape doi români pentru a produce cât un singur polonez, de mai mult de doi pentru a-produce cât un ungur şi de aproape şapte români pentru a produce valoarea pe care o produce un singur francez. Consumăm mai puțină energie electrică: decât taţi ceilalţi, ceea ce înseamnă: că-muncim mult manual, cu eforturi fizice mari şi că ne bucurăm de puţine uşurări ale vieții de toate zilele pe care ni le-ar putea aduce tehnologia modernă - spălăm mai puțin cu maşina de spălat, suferim de ftig iarna şi de căldură vara, cu stoicism, săpăm mai mult cu-cazmaua şi târnăcopul decât cu. excavatorul etc. Puţiha energie pe care o avem.o folosim prost. Cu energia cu care noi.producem un dolar, un polonez produce un dolar şi jumătate, un-ungur aproape doi dolari, iar un francez mai mult de trei dolari şi jumătate. Şi tocmai pentru că utilizăm prost resursele pe care le avem, ne reducem treptat producția de energie electrică, în vreme ce ceilalți-o cresc pe a lor. Avem legături slabe cu lumea înconjurătoare. Din ceea ce producem, exportăm mai puțin de o zecime, în vreme ce un polonez

exportă cu o treime mai mult, un ungur de trei ori mai mult, iar un francez de .

treisprezece ori mai mult decât un. român. Ştiţi unde scrie asta, d-le Iliescu? Într-un raport intitulat „România: starea de fapt“, alcătuit nu de forțele reacţiunii, ci sub coordonarea binecunoscuţilor dvs, colaboratori Vasile Secăreş şi Vladimir Pasti, foşti lectori la Ştefan Gheorghiu, remarcabili specialişti în ştiinţe sociale. „Problema lui lon Iliescu, în acest moment, e că nu mai reprezintă stânga din România. Domnia sa nu se reprezintă decât pe sine şi camarila, care şi „aceea se impuţinează: celebrul grafician Eugen” Mihăescu, directorul său de „imagine în campanie, a plecat la Paris, sătul până în gât. (D-nii Meleşcanu şi Tinca, totuşi diplomaţi de carieră, asistau sideraţi, interzişi, la dezlănțuirile

preşedintelui). În schimb, di. Iliescu se declară ultimul apărător al celor mulți +.

linişte de cimitir.

Ion Iliescu - rictusul bolşevic

ceea ce sună absolut buimăcitor. Păi, potrivit regulilor democraţiei, cei (mai) mulți sunt.ceicare.au.votat cu CDR şi USD la: 3 noiembrie, şi ale căror voturi pentru prezidenţiale, date d-nilor Constantinescu şi Roman, însumate, depășesc cu nu'mai puţin de 16%.procentul d-lui Iliescu. Întreg acest electorat majoritar este insultat de di: Iliescu pentru.că s-a lăsat-ademenit şi a votat... greşit. Ceea ce uită di. Iliescu (dacă a ştiut vreodată) e că poporul român nu agreează nici să fie făcut nătătleţ, nici să fie înghiontit cu îndemnuri violente. Aşa cum românii au respins în '90 lozinca anticomunistă, lansată de Radu Câmpeanu, „Alungaţi lupii!“, tot aşa vor respinge şi fantasmagoriile isterice de acum despre moşieri,: rege, epurare etc, i

Ridicolul absolut îl atinge însă dl, Iliescu când avertizează, tronc, Mariţa!, cu privire la „pericolul maghiar“. Tocmai el, care i-a calificat drept nişte „Jirinovski“ pe Gh. Funar şi C.V. Tudor! Tocmai el, care aproba, fără nici un fel de rezerve, nu sunt nici două luni de atunci, Tratatul româno-ungar, punându-ne la punct pe noi, cei de la Adevărul, pentru'că ne-am îngăduit să ne exprimăm nişte indoieli, iar acum ideea e că Tratatul nu-i bun pe decenii de aici înainte, ca orice tratat care se respectă, ci-doar atâta cât e dl. Iliescu la putere! De fapt, ceea ce face dl, liescu, ajuns la-strâmtoare, se numeşte „feţe-feţe“: încearcă, pe rând, să ia chipul lui 'C.V. Tudor, fără a-avea talentul de pamtletar al acestuia, pe al lui Adrian Păunescu, fără a avea fibra lui poetică, pe al lui Gh. Funar, minus umorul sec al primarului de Cluj. Cu-rezultate demne de milă. .

Vin ungurii, vin moşierii, vine regele. Atunci, d-le preşedinte, dacă situatia e aşa de gravă cum ziceţi, dacă ţara e în-primejdie, de ce să mai aşteptaţi 17 noiembrie, riscând ca oamenii să nu se sperie suficient de amenințările dvs. Şi să nuvă voteze? la anulaţi alegerile, decretaţi stare de necesitate, interziceţi toate partidele, in afară de PDSR, desființaţi presa neaservită dvs. chemaţi minerii (dac-o mai veni vreunul), arestaţi liderii CDR şi USD, şi gata! E adevărat, asta n-o să scadă preţurile, n-o să crească pensiile, salariile şi nici productivitatea muncii, din coada Europei, unde suntem acum, o să ajungem Şi mai jos, dar ce contează, rămânem cu di. Iliescu, garantul liniştii noastre. O

Revista 22, 13-19 noiembrie 1996

'Presa inte

Cu riscul de a greşi foarte puţin, se poate spune că rezultatul scrutinului din 3 noiembrie a însemnat, pentru toate mediile de informare occidentale, primul eveniment profund pozitiv petrecut în România după decembrie '89. Incidental, comentarii stimulatoare, chiar favorabile României (aderarea la Parteneriatul pentru Pace sau, mai ales, încheierea tratatului cu Ungaria), apăruseră fixate într-un context rece, de suspiciune abia reţinută. Alte momente, care, din perspectiva românească, ar fi impus poate un tratament special (de la vizita preşedintelui Iliescu

la Casa Albă la zbaterile diplomaţiei româneşti de a

convinge cancelariile occidentale să agreeze ideea integrării noastre în NATO cu primul val), s-au stins în analize de complezenţă. Izbucnirile democratice ale Bucureştiului n-au putut penetra dincolo de impresia cvasi-generală că regimul Iliescu nu-şi poate depăşi limitele naturale — acelea ale unui comunism reformat care tînjeşte, cu îndoielnică onestitate, să intre în grațiile Occidentului. Mass-media occidentale au perceput România aproape exclusiv ca pe un spaţiu nebulos, în care tendinţele pro-occidentale se dezintegrau într-o atmosferă saturată de balcanism, de degradarea vieţii cotidiene, de presiunea unei birocraţii corupte, îndărătul căreia fosta nomenclatură comunistă alimenta cu cadre de nădejde pătura cea mai prosperă a „privatizaţilor“. Exceptînd o perioadă foarte scurtă din preajma evenimentelor din decembrie '89, mass-media occidentale au interpretat cu predilecție evoluţiile

din România în două registre. Primul — demoniacal,

cu mineriade, puciuri, minoritari în pericol, reţele de infractori băgînd groaza în Europa, epidemii etc. Al doilea — umanitar, cu orfani, bolnavi de SIDA, cerşetori, gropi, gunoaie ş.a.m.d. Imaginea României în străinătate a trecut inevitabil prin acest filtru mediatic în care repulsia şi compasiunea alcătuiau o reţetă care, dacă nu se năştea din reflex, era inventată mecanic. România a interesat mass-media occidentale aproape exclusiv la modul minor. Un mod minor nu neapărat, deşi preponderent, de senzaţie. România devenise o sursă generoasă de subiecte dramatice, de un interes politic mărunt, prin comparaţie cu deriva devastatoare a socialului. Patologia crizei sociale din România a sedus într-atât, încît ambasadori ai regimului Iliescu în presa occidentală au ajuns să fie aurolacii, copiii suferind de SIDA, bătrînii uitaţi prin aziluri, prostituatele şi mulţi, foarte mulţi handicapaţi. Tonul acestei viziuni uşor nevrotice l-a dat, cred, în primul rînd, presa franceză, care a ţinut probabil să se revanşeze pentru toate naivităţile debitate în timpul aşa-zisului genocid din decembrie '89. Politicul românesc a sucombat sub acest strat al unui urit torențial revărsat spre Europa. Imaginea de ansamblu a scenei politice româneşti era aceea a unei puteri redutabile, bine antrenate în vechiul regim şi controlînd cu autoritate un electorat de tip rural şi defetist pînă la exasperare. Situaţie în care zbaterile opoziţiei româneşti au rămas aproape imperceptibile, frizînd neputinţa şi dînd adesea impresia că exprimau un soi de ofsaid metafizic: opoziţia era considerată-aşadar nu lipsită de aplomb, dar mereu surprinsă în afara jocului. Cam astfel ne-au văzut mass-media occidentale în ultimii şapte ani. Atunci cînd n-a tăcut luni de zile

sau cînd nu l-a confundat pe Corneliu Coposu cu.

Miron Cosma. < :

A doua despărţire de Ceauşescu Am simţit nevoia acestui preambul tocmai

- pentru că, molipsindu-se parcă de sloganurile

campaniei electorale de la Bucureşti, şi presa

oceidenţală a simţit în ultimele zile o nevoie de schimbare. Faţă de România, fireşte, Revelația

acestei alte Românii demonstrează, din păcate, cît

de puţin ne-am făcut cunoscuţi peste graniţă. Cele mai importante publicaţii din lume şi-au radicalizat evident discursul, iar spiritul multor comentarii reaminteşte zilele lui decembrie 89, cînd jurnaliști cu capul pe umeri descopereau, ca pe un miracol, că există şi un alt fel de Românie. O

i RADU CĂLIN CRISTEA

raţională despre

alegerile din România

Românie care revine la normalitate aproape in aceeaşi manieră şocantă în care se scuturase de regimul Ceauşescu. „România a ales schimbarea. Pentru prima oară după căderea lui Ceauşescu din decembrie '89 guvernul nu va mai fi format din comuniştii reformatori ai Preşedintelui Iliescu“ (Frankfurter Allgemeine Zeitung). „Sătui de corupție şi de promisiuni neonorate, românii s-au s descotorosit în sfirşit de comuniştii vag reformaţi care s-au aflat la putere în ultimii şapte ani (The Economist). „Ex-comuniştii lui Iliescu au fost ș înfrînţi. România era singura dintre țările Europei de Est care nu a cunoscut încă o reală schimbare de putere după '89* (Corriere della Sera). „România este singura țară din Europă de Est unde foştii

comunişti s-au menţinut fără întrerupere la putere după dispariţia celor două blocuri antagoniste“ (Le Monde). „La şapte ani după sfirşitul dictaturii domneşte şi în România normalitatea democratică“ (Tageszeitung). „Catastrofă electorală pentru: ex-comuniştii aflaţi la guvernare în România!“ (La Stampa). Foarte multe analize tranşează în alb şi negru situaţia politică apărută în urma scrutinului din 3 noiembrie: de o parte este stînga ex-comunistă a lui Iliescu, care a pierdut, de cealaltă parte se află victoria netă a forţelor democratice. Tuşele sînt uneori şi mai aspre, d-l Iliescu fiind socotit un urmaş al lui Ceauşescu, un „ex“ care s-a adaptat conjunctural la normele democraţiei. lată un pasaj din ediţia europeană a lui Wall Street Journal: „Pe parcursul campaniei sale electorale, Ion Iliescu i-a avertizat pe români că,

dacă vor vota schimbarea, aceasta poate să ducă la

dezordine. (...) Românii au demonstrat însă că

tocmai asta doreau: să demoleze osificatele structuri.

socialiste. (...) Terorizat probabil de imaginea sfirşitului subit şi violent al fostului său şef. - - dictatorul comunist Nicolae Ceauşescu, d-l Iliescu a avut, ca principal obiectiv, asigurarea stabilităţii. Un ţel îndeplinit, din păcate, pe pielea majorităţii - românilor“. Nici The Economist nu se arată prea - îngăduitor cu preşedintele Iliescu, pe care-l _ consideră „fostul slujbaş şi apoi călău al lui S " Ceauşescu“. Un diagnostic apropiat şi în Le Monde, care, într-un articol semnat de Christophe “Chatelot, îl consideră pe d-l Iliescu „un fost şef comunist sub Ceauşescu, căzut în dizgrație înainte „dea deveni reformator“. ase

eţele schimbării

Deşi se acceptă, în general, că „alegătorii (români, n.n.) au fost mai bine pregătiți acum pentru a face distincție între diferitele programe usținute în cursul cam

„din International Herald Tribune), mai mulţi - „observatori se arată convinşi că „ideologiile nu au

jucat un rol important în alegerile din România“ (The Washington Post). De altfel, frunzărind presa

“conservatoare revenite la putere în decemb

paniilor electorale“ (am citat -

vecidentală din ultimele zile, se poate cong dificultate vădită de a localiza doctrinar di Ri preia puterea. Se face în mod ciudat abs gi prezenţa USD în coaliția majoritară şi la — SS guvernare, astfel că doar presa maghiară i plasată geografic, se întreabă dacă nu curaval executiv va fi un „conglomerat doctrinar“. A aa occidentali par să omită cu desăvirşire atăt că. i este o alianţă social-democrată, de centru-stân, cît şi faptul că echipa d-lui Roman a guvei î de aproape doi ani, într-un context în care, ob bucată de vreme, relaţia sa cu preşedintele lia, nu se arătase de fel contondentă. Frankfurter. Allgemeine Zeitung vede în CDR o „orientare — conservator-liberală“. Le Monde scrie despre „victoria relativă a partidelor de dreapta (în ă România şi Bulgaria, n.n.)“. Un citat din Handelsblatt: „Dacă (socialiștii, n.n.) au noroc, | vor menţine cel mult funcţia prezidenţială; des atunci România va face întorsătura totală de A dreapta, fiind eliberată de balastul socialisţ* titlu cu aldine din La Stampa: „La Bucu, întoarce foaia: DA forțelor de centru-dreaptal. tot acolo: „Noul guvern va avea o culoare rad diferită decît cel de dinainte“. „În alegerile din noiembrie, polul de centru-dreapta a obținut. victoria pe care o aştepta de la căderea lui Ceauşescu“ (The Economist). Libâration scrie „opoziţia liberală condusă de Emil Constanti O medie a acestor diagnostice ar indica, deşi cu anume aproximaţie, că României i se pregăi guvernare de centru-dreapta. Una, în orice influenţe de stînga. Ziariştii occidentali bijbiie inefabilul doctrinelor politice din România, Electoratul a procedat ceva mai simplu, fă, abstracţie de ele. Ş Publicaţiile occidentale consideră că au e în esenţă, două cauze care au determinat schimbarea formulei politice în România: a. Există o unanimitate în opiniile priv dorinţa de evadare a electoratului din cap stagnării, a reformelor lente şi a sărăciei ero; care afectează cea mai mare parte a populaţi Săptămiînalul britanic The Economist: 5 ) partidului d-lui Iliescu a fost previzibilă. Gu a promis o economie socială de piaţă, care protejeze pe săraci şi să ridice nivelul de trai.. realitate, această grijă socială n-a existat, investitorii privaţi au fost ţinuţi la distanţă. pătură compusă.din foşti comunişti şi din ai fostei Securităţi a reuşit, în schimb, să fa Guvernul a ezitat să accelereze procesul priv şi să creeze un cadru juridic adecvat pentru stimularea investițiilor străine“. Într-o a rezultatelor alegerilor din România şi B Frankfurter Rundschau scrie că „electoratul. două ţări, n.n.) a provocat o amară înfrîngere. stîngiştilor de la putere şi nomenclaturii a: de gheşefturi, care tergiversează sau chiar. împiedică. orice încercare de restructurare alături de bulgari ne plasează şi Liberatioi Sofia, ca şi la Bucureşti, ex-comuniştii aflaţi putere au făcut o tranziţie a paşilor mici, subvenţionînd masiv din banul public gigani industriali socialişti de care refuză să se a În ambele situaţii, din profiturile privatizării înfruptat aproape exclusiv mafiile locale, a din membri ai partidului comunist şi ai fo servicii secrete, în timp ce majoritatea cetă zăcea în mizerie“. b. Mai multe comentarii vorbesc despre 1 „sindrom al schimbării“ caracteristic întreg “ex-sovietic. Se dă exemplul Bulgariei, und: liberală condusă de Petăr Stoianov a zdre

Un alt exemplu este revenirea la putere, în Lituania, a democraţilor conduşi de Lands Nevoia de alternanță e socotită principal înfrîngerii puţin aşteptate a lui Walesa în | ex-comunistului, Kwasniewski. „Electoratul nu a făcut decît să se alăture tendinței ger est-europene de ă înlocui fostele guverne ci noi“, scrie International Herald Tribune. descoperă alternanţa“, titrează Le Figaro.

“ alege alternanţa“ — un titlu din Libâratior - urechea mai puţin plecată la progrâme polii

mai mult la cei care s-au angajat să le pu pe masă, electoratul român i-a „făvorizat. candidaţii care au promis să le asculte să-i ajute să înțeleagă noile realităţi e (International Herald-Tribune).

Revista 22, 13-19 noiembrie 1996 (2)

Posibi

CDR la lease a aia aaeD victorie a Red e ea in 3 noiembrie. Dar ata ploaa guranţă i-a surprins a fost în 1092 cai victorii. Astfel, dacă

Te R obținea 20% din sufragii, esa sa pa esse locale din acest an, ea ae E doar de 19,53% (e adevărat, seta ii e unei participări la vot mult ae use decît cea înregistrată la hint ae legislative), acum ea a cat a 0% din voturi. Dar asta nu e E e R a sperat pînă în ultimul moStie indiferent de procentaje, CDR Ei a tie au iecnul şi că deci fi ua coaliţie“ PDSR-CDR va Eroare: CDR şi USD au laolaltă maJoritatea absolută în ambele Camere şi pot deci forma guvernul, chiar lipsindu-se de susţinerea UDMR (susţinere altminteri, utilă); mai mult, în urma unor rapide negocieri, vineri a fost perfectat acordul pentru o guvernare comună a acestor două formaţiuni. Emil Constantinescu şi Petre Roman s-au îmbrăţişat şi s-au sărutat, lucru greu de imaginat cu numai două săptămîni înainte. PDSR a trebuit să accepte evidenţa: va rămîne în opoziţie.

„Pentru ca opoziţia sa să nu fie nici chiar aşa de neagră, nici chiar aşa de opoziţie, mai rămîne celor care în urmă cu cîteva luni susțineau că „Dumnezeu ţine cu PDSR“ şansa ca Ion Iliescu să fie reales. Or, considerabilă pînă de curînd, această şansă seade — cred eu —pe zi ce trece. Motivul principal este ceea ce se numeşte „dinamica victoriei“ =un sentiment ce acţionează cu putere şi contagios asupra oscilanţilor şi a indecişilor. Simţind că vîntul şi-a schimbat brusc direcţia, tot mai mulţi încearcă

să-şi întoarcă ambarcaţiunile cît mai ;

repede, pentru a se plasa corespunzător, cînd nu pentru a evita naufragiul. Diferiţi primari sau consilieri, trecuţi nu de mult la PDSR, au început acum să revină de unde plecaseră, de obicei la USD; funcţionarii din ministere s-au apucat să-şi completeze înfriguraţi declaraţiile de avere, caricaturistul Eugen

Mihăescu a părăsit echipa de campanie —

“a lui Ion Iliescu etc.

Încă şi mai semnificativă este reorientarea. pripită a oportunismului politic. Îl vor susţine pe Emil Constantinescu nu numai aliaţii săi fireşti, Petre Roman sau Gyârgy Frunda, ori Nicolae Manolescu, dar şi unii mai neobişnuiţi,

precum Mohora, ori de-a dreptul com-.

ANDREI CORNEA

Agonie politică

promiţători, precum Funar. C.V. Tudor s-a abținut să dea suporterilor săi consemn de vot. Fireşte, rezerva de voturi ale unora dintre cei deveniți brusc susţinători ai d-lui Constantinescu sau neutri este redusă, dar fenomenul în sine rămîne semnificativ.

Confruntat cu o situaţie critică, staff-ul lui Ion Iliescu recurge la singura sa armă — calomnierea adversarului: Emil Constantinescu — afirmă isteric preşedintele în exerciţiu — va aduce regele, moşierii şi-i va goni pe chiriaşii caselor naţionalizate; în plus, va vinde Ardealul ungurilor. Argumentele şi metodele aruncate în joc rămîn nu doar primitive, dar şi, după părerea mea, ineficiente. Într-adevăr, cheia cîştigării : alegerilor prezidenţiale stă la cei ce au votat cu Petre Roman (20% din total), din care — se poate presupune — unii vor ezita să-l voteze pe Emil Constantinescu. Dar a le spune acestor oameni că Ţliescu e capabil să se opună unor legi votate de noua coaliţie înseamnă pur şi simplu a le deştepta amintirile mineriadei din 1991. Căci, din punct de vedere constituţional, preşedintele nu poate decât, cel mult, retrimite o singură dată o lege votată Parlamentului, fără însă ca aceasta să implice modificarea cvorumului cu care ea poate fi adoptată a doua oară definitiv. De asemenea,

“preşedintele nu poate dizolva Parla-

mentul. Aşadar, afirmaţiile lui lon Iliescu sugerează că, dacă va fi reales,

“ preşedintele ar putea recurge la mă-

suri ilegale şi anticonstituţionale, la fel ca în 1991. Nu-i prea convingător pentru adepţii lui Roman! Ce să mai vorbim despre sperietura cu „vin ungurii şi ne iau Ardealul“, care nu va determina —

decît un vot masiv anti-lliescu din partea electoratului maghiar. De fapt, dis- -

cursul violent, catastrofic şi, vorba lui C.T. Popescu, „bolşevic“, al lui Ion Iliescu nu poate convinge decît, cel mult, electoratul care l-a votat şi în turul întîi. Ceea ce nu-i destul pentru cîştigarea

- alegerilor.

Ultimele reacţii ale lui Ion Iliescu par, în orice caz, mai puţin lovituri bine gîndite ale unui om politic cu resurse, cît convulsiile agonice ale unui vechi activist PCR care nu a reuşit să înţeleagă niciodată esenţa şi regulile jocu-_lui politic democratic şi pentru care înfrîngerea şi pierderea puterii nu sînt evenimente în ordinea firescului, ci ve-. ritabile catastrofe existenţiale.

Adevărul, 18 noiembrie 1996

După ce au urmărit primele prognoze

Emil Constantinescu s-a alăturat fiestei de pe străzile Capitalei, lon Iliescu s-a retras demn spre casă

Foto: Codr

La miezul nopții,

În ziua alegerilor prezidenţiale, in al doilea tur. de scrutin, Emil Constanţineseu s-a trezit la 8,30 si a'băut ceaiul de dimineață, cu sotia, copiii săi şi câţiva prieteni. Constantinescu, Emil, Nadia și copiii lor, Norina, 25 de ani, şi Dragoș, 29 de ani, locuiește în cartierul bucureştean. Pajura, intr-un bloc: de 10 etaje, pe strada Băiculeşti. linpreună, și ieri ca şi inaintea alegerilor din 17 noiembrie, ei au mers, la ora 11,00, la Mânăstirea Cașin, la slujba de duminică. După ce s-a rugat, Emil Constantinescu a aprins lumânări pentru pomenirea morților şi pentru victoria în alegeri. După ce a votat, în aceeasi sală cu familia sa, la Liceul „Constantin

Brâncoveanu”: din cartierul unde locuiește,.. . Emil Constantinescu „Sa întâlnit cu prietenii“, -. aşa cum avea să declare la sediul central al -

CDR din strada Batiştei. Candidatul Opozitiei a fost de un optimism bine temperat. De la sediul CDR, Emil Constantinescu a plecat

Emil Constantinescu fericit de victorie

Familia +

Astăzi vor. începe sie obste i Erirai filarea pe e sabie. Informaţia a fost furnizată ieri de Emil Constantinescu, care a precizat că echipele de negociatori se vor întâlni după anuntarea i rezultatului alegerilor prezidentiale. După cum se ştie, imediat - după semnarea protocolului de colaborare guvernamentală i E parlamentară între CDR si USD, Emil Constantinescu si. Petre. Roman au dat asigurări că discuţiile. privind, nominalizările: ec posturi. în. guvern au. inghetat. Conform declaratiilor hui Emil ; Constantinescu facute, in. ultima săptămână electorală, va. A ge în CATENA. 4 zile. „Este filia ea. a de ac

acasă, unde urma să-și petreacă după: amiaza,

“în familie. „A fost o zi deosebită, prin

semnificația votului de” astăzi, dar plăcută, pentru că am petrecut-o în familie“, ne-a spus, la telefon; d-nă Nadia Constantinescu, soția candidatului, la ora 17;20, când, după spusele dumneaei, toată familia se afla la masă. Nadia Constantinescu este consilier juridic în Ministerul Justiţiei şi are aceeasi vârstă cu

“ soțulei. Emil Constantinescu-va împlini mâine

57 de ani. În cursul după-amiezei, Emil Constantinescu urma să tină legătura prin

telefon cu staif-ul său, iar la ora 23,50 trebuia

să fie în holul Primăriei Generale a Capitalei, pentru a afla primele rezultate ale scrutinului.

După aceea, el avea programată 0 apariţie de . 20 de minute în direct la PRO TV, după care.

figura în programul său 0. deplasare î în Piata

„Universităţii. În caz de victorie, el -ar urma să... se adreseze simpatizanţilor din balconul.

Universităţii. (Oana IURAŞOU) „|

guvernul

iz sibi. spre diferență dei CDR şi USD,

Renunţând să se mai scoale cu noaptea în cap, ca pe 3 noiembrie, Ion Iliescu și-a părăsit. reşedinta, aflată în

imediata apropiere a secției de votare „Jean: Monnet“, în jurul - orei 10,45. Si de această dață, -

alături de el s-a aflat soția sa, Nina (îmbrăcată in mantou

negru, jachetă rosie, esartă alb. cu negru), si-un grup de . membri marcanți din partid. La . “campanie n-a mai fo; loc interzis pentru ziariști, aşa.

ora 11,00, după ce a votat; a dat

declaraţii presei, apoi s-a» indreptat pe jos'spre casă. Cu. o.suită formată din trei.

automobile Opel Vectra bleumarin închis, dl. Iliescu a

“plecat:spre Spitalul Elias, unde

a stat 20-30 de minute. La ora

12,15; sa îndreptat din nou spre a

"Ton Iliescu,

care au avut “loe imediat „parlamentare, incepând chiar “din 'seara Reamintim că până acum singurul post ocupă preşedintelui Senatului, a: doua poziţie în stat, 23 "liderului PD, Petre Roman. in afara lui se "măi Ştie» sigu

u al PNTCD.

ne-au dezvăluit câ urma să-și petreacă restul Alei în sânul familiei, așteptând vizita unor rude. În jurul orei. 23:00, Ion . Tiescu intenţiona să se! prezinte. la- sediul campaniei sale |

“electorale, de pe strada Walter “Mărăcineanu, pentru a urmări

prognozele şi a Stie, o.

conferință de presă. -

“De data aceasta,. sediul ec “declarat.

cum s-a întâmplat cu, săptămâni: î în urmă. Genero. tatea a “mers până la a per

“accesul presei in sediu şi. chiar.

“instalarea unor care de reportaj "pentru. transmisiunile directe de la miezul. noptii:

alături de colaboratorii săi, la aflarea rezultatelor „casă. Surse din stafful electoral

Adevărul, 18 noiembrie 1996 (2)

n preşedinte pentru toţi

pumitru TINU

aflat care a fost voinţa ce să i se încredințeze

! doar : ii Constituţiei, cum scrie î* lacarte,ci al schimbării. Pentru că anul acesta, al şaptelea ; Ja Revoluţia din decembrie '89, românii au votat de trei ori

ru schimbare: la alegerile locale, la cele legislative, de. la 3 mbrie, şi acum, la prezidenţiale.

ora apariției acestor rânduri, toată suflarea țării va fi aflat te noul. președinte. Am știut şi Noi, încă înainte de anunţarea glor rezultate. Nu pentru că am fi dotați cu puterea dea

viitorul, CI pentru că “Adevărul este unul din cei mai ibili receptori ai stării de Spirit a Populaţiei. Din reşpect însă atru cititorii din zonele mai îndepărtate ale țării, cărora le va adea sub ochi: prima. ediţie a ziarului, mă voi strădui să fac racție- de rezultatul votului, rezervându-mi dreptul de a reveni a învățămintelor. acestui maraton electoral.

aproape jumătate din va avea de trecut un important prag : ccepte că, de data aceasta, candidatul la funcţia supremă în stat a fost înfrânt. Testul ce va urma i ŞOC NU este un test al capacităţii de resemnare, ci unul-al ităţii de acceptare a rezultatului de, la urne. “Un test al iunii. Respectul față de Voința majorităţii este prima condiţie “democraţiei. Fireşte, n6i nu suntem în America, unde chiar nu ste atât de important cine va fi preşedinte. Republican sau ocrat, preşedintele n-are cum să influenţeze activitatea fiilor. statului de drept: Orice coloratură ar avea administraţia mericană, oamenii nu vor tremura iarna de frig, nu vor duce lipsă 8 apă caldă, pensionarii nu vor muri înainte de a le veni. sorocul că banii de pensie, acumulaţi din cotizaţiile lor de-o viaţă, altă destinaţie, tinerii nu vor lua calea Străinătății, minţiţi amăgiți în propria țară. La noi, e încă foarte important şi cine y Şi cine € la preşedinţie. Când lucrurile merg prost - iar )mânia merg prost - oamenii nu vor să accepte explicaţiile espre limitele prerogativelor preşedintelui ţării. Ei știu că Că,după. 7 ani-presedintele, indiferent. cie_ar. fi,.n asctinde după paragrafele din Constituţie, ni cu siguranţă o zi când. şi-noi, românii, vom privi: cu maj. tașare lupta pentru postul de președinte, când 'simpatiile U vor mai fi motiv de vrajbă între. vecini, foști: prieteni, de ser: U, sau chiar! între membrii aceleiaşi fatmilii, mdată, noul preşedinte va trebui să ţină seama că aproape in: bărbaţii şi- femeile acestei ţări vor accepta cu:greu că. oritul lor. lar el; Preşedintele, va trebui să manifeste elegere, să le respecte sentimentele şi,să le cucerească erea, pentru că el este președintele tuturor românilor. a a deosebit actuala campanie electorală 'de. cele itudinea propunerilor concrete. în plan social. Candidaţii au simţit că de data aceasta cetățenii u uțin interesați de culoarea lor politică şi sunt numai ochi a j le lor, care privesc chestiunile de fiecare. zi: je, pensiile, alocațiile, creditele, casele. De aceea. mai toate partidele şi mai toți candidaţii la președinție cu propuneri aşa-zis de stânga. Adică de stânga nu în Mea ci de stânga. dinspre popor. Dinspre cei mulţi. ar ce argumente își contrapuneau d-nii liescu. şi nescu în '92 şi cu ce argumente au venit acum. Atunci mică ideologică, acum'una managerială, Cei doi candidați prezentat de fiecare dată cu tomuri de date şi cifre nu numai apăra sau. a. acuza, Ci Şi pentru a convinge asupra i soluţiilor proprii de redresare economică și continuare -a e ameliorare a condiţiilor de trai ale populaţiei. Zeci de au fost antrenați de o parte și de alta pentru a pregăti atractive programe. S-a spus că această campanie a fost pulistă, că protagoniștii ei s-au: înc in promisiuni. Dar peste t în lume 'se recurge la populism în a spadă putere. Probabil multe din; promisiuni nu se vor putea îndeplini decât parţial, iar oc. Vor fi insă și promisiuni Care vor fi transpuse. integral ă. Nimeni nu ar putea, de pildă, face uitată ideea reducerii N ici cea privind majorarea pensiilor și alocaţiilor m va fi inevitabilă, printr-o nouă Politică de Credite formarea tipi pene clase de mijloc, fără de care ceput atingerea. siapolanile is pete integrării europene, jectorală în ansamblul-e Epir a iveală un adevărat de idei și soluții pentru red diele tării. Un guvern 'de; i inteligenţi n-ar papi A OR Aa Sa tă il valorifica, că sje din aces pitt dversari, -: sa scite A s-a produs- Deocamdată în Plan politic. -Ea tinuată-în. plan economic: şi Social, tiu că mulţi au Ni neîncredere sau chiar de teamă imcagli i izvorâtă SA etil de ordin politic. apt i. SGhimh a, Căre a incitatladezbinare. să ne. analitic A Și Schimbarea din decembrie. enerat nu numai bucur?! to e e anumită Neliniște. Marga. aerilor de la 3 noiembrie este insă tocmai aceea că în tățenii țării, stă puterea de ai inlocui pe cei ce pe Şelat i BI tările: - A ne vor înșela așteptările: . iai paie

Adevărul, 18 noiembrie 1996 (3)

mărind cu atenţie alegerile prezidenţiale mânia, agenţia Reuter a transmis, în zile, ample comentarii dedicate eveniment, comentarii al căror mesaj este acela că „România este pe cale capăt moştenirii comuniste“ (aşa afirmă titlul uneia dintre dențele din Bucureşti). „Românii la sfârşitul acestei săptămâni, dacă susține în continuare un preşedinte ist, aflat la putere din 1989, sau îl i lătura, desăvârşind schimbarea ă pe care au început-o luna aceasta, id au exclus din guvern partidele de

rezentate, schematic, “portretele doi candidaţi - „un fost comunist ajuns e prin orchestrarea înlăturării lui stalinist Nicolae Ceauşescu” şi ofesor universitar care nu a "deținut el de funcţii oficiale în perioada smului, un reformator:*, „Ion Iliescu, ani, actualul preşedinte al României, „la Moscova, este candidatul

i ia s-a desfăşurat cel de-al doilea Crutin prezidenţial. Alegerile actuale au

România cele mai mari schimbări 7 ani. Pentru prima Oară

Ş în stat. De rfiehicinati că; după de scrutin inaliştii Sunt Ion jest

„că la 'rugbi, la prezidenţiale,

aut, cale cpu a venit la

formaţiunii de stânga Partidul Democraţiei Sociale, succesoare a comuniştilor. Iliescu s-a deplasat către centrul scenei politice în ultimii ani. Adversarii readuc însă în atenţia opiniei publice mişcările minerilor din '90 şi "91, soldate cu înlăturarea premierului reformist Petre Roman, şi susțin că aceasta este o dovadă incontestabilă de guvernare autoritară din partea preşedintelui. Favorit în rândurile populaţiei rurale, mai puţin educate, Iliescu a fost înfrânt, în primul tur de, scrutin, în :marile oraşe, precum şi în capitala ţării. (...)

Emil Constantinescu, 56 de ani, este candidatul Convenţiei Democrate, o alianţă a partidelor de centru, care a câştigat alegerile parlamentare, susținute la începutul acestei luni. Profesor de geologie şi absolvent al Facultăţii de Drept, a fost desemnat reprezentant al opoziţiei datorită reputației sale nepătate. EI s-a aflat printre profesorii ce s-au alăturat studenţilor ieşiţi în stradă în decembrie 1989. De asementa, s-a alăturat mişcării de protest, sângeros

eviziunea publică rusă:

iescu a demonstrat că ţara are nevoie de el

bătăliei dintre cei doi va depinde foarte mult de opțiunea 'simpatizanţilor lui Petre Roman, Care a ieşit pe tocul al 3-lea, dăr a întrunit 20% din. sufragii. Este” greu de spus pe cine vor susţine aceştia. După revoluţie, mulți dintre ei tori activi ai lui Ilieşcu, iar pentru ei Constaninescu continuă să fie: „din tabăra adversă“. Roman însă cheamă electoratul să susţină opoziţia. cu care el a intrat în Coaliţie. Acum. CDR cu USD-ul lui Petre Roman deţin majoritătea parlamentară pe baza căreia Vor forma guvernul şi au foarte mare nevoie să aibă un preşedinte „de-al lor”. La dezbaterile finale țelevizate care au durat ore în şir, Iliescu a

E i irtanta politică“

dependentul de stângu Liberation” articolul semnat de Marc Semault. 3 noiembrie deschid calea unei alernante „în singura țară din Est unde rămas, fără întrerupere la putere de la răstumarea dictaturii lui Ceauşescu'”, şi pune ziarul cu simpatii de stâng este dacă opoziţia română va şti să ori ducă în România se va instala 0 coabitare parlament de dreapta. Observatorii politici constată inevitabilele blocaje pe coubitare într-un Acea în care țara este împotmolită într-o preu lentă a de piaţă. (După agenţia SRR, RADOR)

E mânia - pe cale de a pune capăt moşteniri

înăbuşită, în iunie 1990, de minerii pro-lliescu.”*

Programele politice ale celor doi candidaţi suscită o atenţie mai redusă.

„Iliescu susţine că electoratul trebuie să-l realeagă pentru a tempera avântul reformatorilor de centru, care au ajuns la guvernare. El se bazează pe conservatorismul românilor, ca şi pe teama multora. dintre ei de costurile presupune o. schimbare socială.

Constantinescu promite 'o nouă eră, carăcterizată printr-o guvernare cinstită, o mai bună dirijare a economiei şi prin reforme care să oprească degradarea nivelului de trai al populaţiei, aflat, în prezent, mult sub cel al vecinilor săi din fostul bloc comunist, Ungaria şi Polonia. „Contractul său cu România”, conceput în stil american, promite reforme economice, sociale. şi politice mai rapide, garantează respectarea legii şi combaterea corupției şi a abuzului de putere”.

Corespondenţii agenţiei Reuter evită să

pe care le

demonstrat că România are; astăzi nevoie imperioasă tocmai de el ca preşedinte, întrucât poate constitui o forţă capabilă să asigure echilibrul între „cei de dreapta” şi „cei de Stânga“ şi, ca atare, şi stabilitatea în ţară. În opinia candidatului din partea opoziţiei, Iliescu va frâna prin toate inijloacele programul reformelor preconizate de coaliţie. Decizia „alegătorilor se va alla luni. (După RADOR)

La postul de radio DEUTSCHE WELLE, în comentariul săptămâna! a) lui Emil Hurezeanu, se arată că ziua de 17 noiembrie, va deveni sărbătoare raţională, şi nu naţională a României prin reintrarea acestei ţări. în

” continuitatea istoriei ei mai vechi şi în.

normalitatea de zări desehise a Europei acestui timp, Cu 50 de ani în urmă, comuniştii locali, sprijiniți de armutu sovietică şi de complicitatea tacită a unui Occident demisionar; răpeau România istoriei normale. În 1989 se prăbuşea dictatura ceauşistă, dar cădeau doar lozincile comunismului, Iraţionalitatea de esenţă a unui sistem politic bazat pe traudă, logica loviturii de stat, minciuna publică şi mizeria socială s-au prelungit până acum. Regimul Iliescu a fost cu

comuniste

anticipeze rezultatul alegerilor; ei. insistă asupra confruntării electorale strânse, afirmând că fiecare dintre cei doi candidaţi are şanse reale de a deveni preşedintele României până în anul 2000: „Majoritatea observatorilor sunt de părere că, în timpul celor patru dezbateri televizate, prestaţia lui Emil Constantinescu a depăşit-o pe cea a

actualului preşedinte. Puţini însă cred că.

aceasta reprezintă o garanţie a victoriei lui Constantinescu - deşi unii români doresc, cu disperare, schimbarea, mulţi alţii se tem de ea”.

„Un simplu calcul aritmetice i-ar da câştig de cauză lui Constantinescu şi eforturilor lui de a schimba imaginea României - în prezent, singura ţară est-europeană care nu are în fruntea “ei o personalitate anticomunistă“, afirmă unul. dintre corespondenţii agenţiei Reuter, conchizând: „Rezultatul va depinde, în mare măsură, de pârticiparea la vot şi de măsura în care se va confirma sprijinul de care se bucură lon lliescu la sate“. (A.B.)

eee

Străinătatea despre votul românilor

România, o ţară

a jumătăţilor de măsură

Alegerile din România au atras la Bucureşti numeroşi ziarişti străini, printre ei - corespondentul BBC, Jonathan Stoleman, specialist în problemele Europei de Est. Potrivit RADOR, agenţie de presă a S.R.R., iată cum vede Jonathan Stoleman România înaintea unor alegeri pe care el le consideră extrem de importante pentru viitorul ţării: „Undeva, pe o stradă din România, un om stă aplecat peste o groapă şi strigă ceva către colegul său de dedesubt. Vocea îi sună hotărâtă, dar cel de jos nu pare să înțeleagă indicaţiile, pe care cel de la suprafaţă i le dă răsfoind o hartă frumos colorată. În tot acest timp. strada se umple încet-încet cu un fum dens care iese din groapa la care se lucrează. În linii mari, imaginea sugerează actuala situaţie politică din România - scrie analistul BBC, Jonathan Stoleman. În ultimii şapte ani, pentru mulţi români lucrătorul cu harta, cel care dă indicaţiile de la gura

România - sie țară est-europeană care nu a avut un lider anticomunist

Românii votează în alegerile prezidenţiale care ar putea pune capăt menţinerii la putere-a

ex-comuniştilor. Prognozele arată că va fi-o cursă strânsă între actualul presedinte, lon Iliescu,

şi contrăcandidatul său anticomunist, Emil Constantinescu. România este singura țară est-europeariă care nu a avut încă un lider anticomunist. (După RADOR)

funcţionari, tehnici şi strategii o excrescenţă a comunismului declurat mort elinic, dar virulent şi prolitic în ţesuturi şi celule. După 50 de ani de impunere a uberației, acum, de-abia acum, la 17 noiembrie, se consumă raționalizarea istoriei României. Alegerile din 1946 erau numite libere. Dar, doar în noiembrie 1996, ele sunt libere. România nu este ocupată de armate dușmănoase şi nu face parte dintr-un. proiect mesianic oneros, ideologic sau geopolitic. Occidentul şi Rusia, atât de schimbate la faţă, înregistrează altemanja politică de „la Bucureşti

fără să-şi bifeze agendele secrete. În 1946 şi în .

1989 a mai fost cazul. La'17 noiembrie 1996,

româncele şi românii îşi recuperează. așadar, raționalitatea istorică. | Ei şi-au exprimat opțiunea

tsche, 111 O sărbătoare nu naţională, ci rațională

politică, nu doar nouă, ci şi vie, ca funcţie vitală a vieţii lor şi a aşteptărilor pentru urmaşii lor. Prin vot, dezbatere, temperanţă, statul pe gânduri, rezultatul a fost unul diferit, mai aproape de “urgenţa "transformărilor. şi: a vindecării. Din 1946 până în 1996 scrutinul social. şi. politic, selecţia guvernanţilor şi a instrumentelor, de guvernare, formulirea

intereselor naţionale au fost practici misterioase,

mereu ostile democraţiei şi bunăstării majorităţii locuitorilor României şi României însăşi. Sub o formă sau alta, ţara a fost condusă şi transformată într-o rezervaţie a ideologiilor eşuute în disprețul intereselor ei elementare = bunăstare pentru cât mai mulţi cetățeni, un loc. mai primitor “în comunitatea statelor.

gropii, a fost Ion Iliescu şi PDSR, care au susținut într-una că ţara se îndreaptă în direcția cea bună, cu viteza potrivită, şi asta având în vedere handicapul cu care a luat startul în comparaţie cu alţi est-europeni. Mulţi români păreau că au acceptat mesajul, însă votul din legislative a indicat totuşi o schimbare de atitudine a. „electoratului. Confirmarea sau infirmarea va veni după turul doi al alegerilor prezidenţiale. În România, preşedintele este un personaj foarte puternic, el putând da tonul şi ritmul vieţii politice a ţării. Dar România este şi o ţară a jumătăţilor de” măsură şi planurilor ascunse, a mass media independente şi libere, ceea ce nu înseamnă că unii jurnalişti nu pot fi condamnaţi la închisoare pentru ofensă adusă autorităţii. Indivizii îşi pot exprima dezacordul faţă de preşedinte în mod liber, dar mulţi astfel de protestatari şi-au pierdut locurile de muncă după incidente asemănătoare. ŞI, în fine, un alt exemplu: guvernul plăteşte sute de mii de dolari unor firme străine pentru îmbunătăţirea imaginii țării, în timp ce investitorii occidentali se codesc încă să cheltuiască capital sau să aducă proiecte. în România. Pe plan intern, inamicul public numărul unu pare a fi corupția instituționalizată, simbolizată în metafora lui Stoleman prin fumul care învăluie. strada. Fumul corupţiei i-ar putea înghiţi chiar şi pe cei care luptă împotriva ei, compromiţând viitorul României pentru câţiva ani buni, in ilegeRt. cine va fi noul preşedinte“.

civilizaţie occidentală din care istorie şi instincte, se simte : Aceste interese atât de transformate acum în

Adevărul, 19 noiembrie 1996

rată o nouă auniste, după escu la a

., me în £ i de referii€ aictatorului stalibt ie Ceausescu sr A icie* “nalități ale opoziției au i biii comunisti că au deturnat Sin 1989 pentru a pune n in Aizu €i, victoria de dumimult în

ere. ziata răsturnare pie, Ja putere a urmasilor lui i încheierea. revoluției. Zeci i s-au adunat în Piaţa rbători. victoprimelor jertfe .din timpul revoltei din 1989 și al În e făcute de minerii care au ÎN eriele de opoziţie în 1990. și [i rile goneau pe bulevardele js onând, şi focuri de artitiiau străzile. >

care a deținut câteva poziții gb regimul dictatorului Nicolae

spășit înfrângerea ze o opoziţie

ilor a pus capăt stă-

>mânia, ca unica antirea, iar nea ăi rezultat a întărit partidul de stânga încă de acum DSR a fost apentru prima dată

vern de centru va fi forva zile. Acesta s-a angajat &e ară de reducere a impozitelor şi imbunătățire a câștigurilor, cumulat cu o disciplină financiară care să ine diferența dintre standardele de trai pe care România le inregistrează față de vecinii săi apropiaţi, Ungaria şi Polonia.

„Constantinescu pare să-și datoreze victoria unei prezențe la vot masive în zonele care susțineau în-mod tradiţional opoziţia — “Transilvania, cu 1,5 milioane de etnici unguri, şi marile orașe, greu lovite de declinul economic. Prezențe scăzute la vot au fost inregistrate in zonele rurale, unde alegători mai

ICE PRESSE: Bucureşti,

zeci de mii de români, deîi de entuziasm, au sărbătorit în de duminică spre luni, la Bucuoria creştin-democratului Emil jinescu impotriva... preşedintefuncţie Ion iliescu Aceste ex: je bucurie populară sunt fără dent de la revoluția din decemîma care a provocat căderea lui Ceaușescu. Agitând portrete îi Constantinescu şi drapele naie kicolore, manifestanții au inpiata Universității, matcă a reîn dîr-1989; dar și locul:-manifes= iaraton împotriva- lui. Iliescu, vara lui 1990, care s-a sola „descindere“ a minerilor.

jestanții, tineri în marea lor te, dar și adulți însoţiţi de îse declarau gata să petreamoaptea în stradă pentru a iii ceca ce au descris ca fiind îiai frumoasă Zi” din viața lor. ţia din 1989 s-a desăvârșit asfost de părere o tânără. studen-

fătorul — un Om care a axul de-a fate cu vechiul resim

zipalele cotidiane germane reladespre victoria lui Emil Constanîn alegerile prezidenţiale din „Die Welt“ aminteşte despre incheiat între Constantinescalificându-l drept ,;o coalui-lon iliescu, care urturarea totală a acestuia“. În Iliescu este numit „ex-comuî, Constantinescu este prezentat ca i care nu a avut de-a face cu le vechiului regim. Presa cengermană consideră că „alegerea liescu în funcţia de şef al statului i dus, inevitabil, la discordanțe în iile cu parlamertul, unde PDSR, dul care-l sprijină pe fostul preva fi minoritar“.

manifestații de bucurie ți precedent de la revoluția din 1989

tă, care avea un portret al președintelui ales într-o mână și o sticlă de sampanie în cealaltă. „Românii nu s-au țit niciodată atât de solidari, de la căderea lui Ceauşescu“, a declarat un

nda sloganuri care au răsunat în decembrie 1989,

În timp ce zeci de automobile, care claxonau, străbăteau în lung și în lat centrul orașului miile de, manifestanți cat în coloană, traversând orantru a ajunge „la Pai pia; -sediui: guvernii troceni, sediul preşedinte Manifestări de bucurie au avut loc şi la Brașov şi Timișoara.

sul Con fEțieE ?

„x: În România a fost lansată o noua era postcomunistă

scu a ştiut să se retragă cu demnitate

țin educați îl susțineau în mod tramal pe președintele Iliescu. Susţiii lui Constantinescu şi-au manifestat bucuria și în alte oraşe, inclusiv! in Timişoara, unde a început revoluţia din 1989, în Cluj şi în Sibiu.

Iliescu şi-a acceptat înfrângerea cu demnitate, acest lucru î1 recunosc chiar si criticii săi — transmite, într-o altă corespondenţă. din București, agenția Reuter. E! si-a luat angaţamentul să asigure o tranziţie lină a puterii, care ar putea să aibă loc în decurs de câteva zile, Până acum, în România nu a existat precedentul schimbării democratice a unui conducător. Președintele Ion Ţliescu stabilește, astfel, o premieră, remițând puterea succesorului-său reformist, după înfrângerea suferită la urne, performanţă pe care nici unul din predecesorii săi la cârma ţării nu au putut-o. realiza.

EURONEWS:

Un nou impuls dat democraţiei din România Canalul de televiziune Euronews

cordă, în cadrul buletinelor de știri de luni dimineața, o atenţie specială rezultatelor celui de-al, doilea tur al.aJegerilor prezidenţiale din România, reuând la. fiecare jumătate de oră imagini ge la manifestaţiile ce au avut Joc în Capitală imediat după anunțarea rezultatelor. preliminare. După ce anunță că Emil Constantinescu a obținut victoria cu circa 54 la sută din voturile exprimate, în vreme ce Ion Iliescu a . întrunit circa 46 la sută, Euronews prezintă imagini de la „mi tingul spontan din Piaţa Universității, unde Constantinescu s-a adresat celor prezenţi. De asemenea, Euronews a prezentat şi secvențe de la scurta întâlnire cu presa a lui Ion Iliescu, prilej cu care el își recunoaşte înfrângerea. Euronews a apreciat că recentele ale-

„geri, atât cele parlamentare cât. şi cele

„prezidențiale a: un n eracecatiet SP0R de şi?

puls:

premisele unei intregrări mai rapide a țării în structurile, europene:

Mass media din Franţa aplaudă victoria creștin-demoeratului Constantinescu

E Principalul canal de televiziune, TF 1, a încurcat România cu Bulgaria

Presa centrală franceză marchează,

luni, victoria. - „creştin-democratului Emil Constantinescu“, învingător al „eX-comunistului Ion. Iliescu“. „Le Figaro“ anunță „ictoria opoziţiei care a pus capăt excepţiei româăneşti“, Cotidianul francez consideră că astfel a fost deschisă calea alternanței într-o țară unde „in realitate, vechii comuniști n-au părăsit niciodată puterea“. „Învingătorul are o misiune dificilă: el trebuie să ia

măsuri impopulare pentru relansarea reformei, pentru a pune capăt degradării vieţii economice și sociale „și pentru a crea bazele dezvoltării economice durabile“, relatează „Le Figaro“. 1

Cotidianul „La Liberation“ anunţă, de asemenea, victâria lui Emil Constantinescu, despre 'care arată că a fost sprijinit de Petre Roman, „ui fost apropiat al lui Ion Iliesci toria lui Constantinescu este semnalată, pe scurt, și în alte cotidiane centrale franceze.

Principalul post de anunţă, la rândul său,

radio “rancez schimbarea

“toria lui Emil Constantinescu, ale fonvingeri democratice sunt. cuSuie, oferă șanse reale de îndeplia prevederilor. tratatului românoSu, a declarat Agenţiei Ungare de î ministrul de externe Lâszl Kotru aceasta, înainte de. toate, Necesar ca Parlamentul Ungariei tratatul, ceea ce. se va și înla zilele următoare, Şeful diplo- „ungare speră că, nu peste mult ratificare, va lua ființă și mixtă care va controla aplicalor tratatului. el ionale ungare au preSu prudența necesară, eventuali-

Ja Alianța Nord-

la Uniunea Europeană, istrul german al apărării, Ruehe, un fervent susți-

grări rapide în NATO, -

i astfel de aderări la iste, nepregătite din mic. „Poţi să te

Se e cu tancuri

nsă să intri în „Uniunea Europn are vechi de fermă preri dificultăţi“, consideră

lui german al apărării

“Tieseu a pierdut supralicitând „cartea primejdiei maghiare“

_— apreciază cotidianul maghiar Nepszabadsâg —

tatea victoriei lui Emil Constantinescu. Din cauză că la ora închiderii ediției nu erau nici măcar în posesia unor rezultate estimative, ele s-au abținut de la orice comentariu. Singura excepţie este Nepszabadsâg care este de părere că schimbarea de direcţie a lui Ton Iliescu; care a supralicitat „cartea primejdiei maghiare“, după ce, nu cu iult timp în urmă, semnase acordul româno-ungar, i-a determinat pe acei maghiari care aveau ezitări să-l voteze pe candidatul CDR. Dorin SUCIU

în politica Germaniei față de Europa Centrală și de Est depășește atribuţiile de 'sef al politicii defensive a ţării, apreciază un articol publicat de ultima diție a săptămânalului „The Economist“. Ruehe și influența sa îl surela- 'sează pe însuși cancelarul Helmut Rohl, “ca, de pildă. în problema fixării anului 1999 ca termen-limită pentru. primirea de noi membri in NATO, Se pare că Ruehe a luat-o cu mult inaintea celei mai mari părţi a politicienilor occiden. tali, care îi sunt superiori ca funcţi

inclusiv inaintea lui Helmut Kohl, scrie „The Economist“,

: pot adera rabă la NATO decât la UE

survenită în viața politică romă» nească, arătând că victoria de uctum două săptăniâni: a opoziției -a fost -urmată de victoria lui Emil Constantinescu.

Postul francez de televiziune TF l-a difuzat luni, Ja buletinul informativ, un reportaj. care relata - atinosfera după alegerile de la București, utilizând imagini din Sofia. Comentariul amintea despre atmosfera .sărbătorească de la București, insă imaginile prezentau -o mulțime care agita pancarte. cu inscripţii în limba bulgară. De asemenea, postul .de televiziune Antene 2 a relatat acelaşi eveniment, prezentându-i, în reportaj, pe Iliescu și Constantinescu, . precum și mulțimea adunată in Piaţa Un:versităţii în noaptea de 17—18 noiembrie.

Deși, la prima vedere, pare-că evorba de un scenariu pentru un film de groază, faptele sunt întrutotul reale. Preşedintele Bill Clinton își petrece vacanţa la Oahu, în insulele Haw: La un moment. dat, unul. dintre consilierii pentru presă le spunea. ziariștilor ce-l însoțesc pe președinte oriunde se deplasează despre programul lui pentru duminică. Apoi, cei prezenți au început să dezbată dacă opinia negativă a lui Clinton despre dansatorii de „hula-hop“ poate fi citată. Deodată, a sunat un telefon mobil. Din Washin, ton,. consilierii pentru ” probleme securitate anunțau despre posibilitatea unei_ amenințări radioactive. Proiectul lui Clinton.de a se odihni în voie pe veranda vilei de pe plajă a fost abandonat .Ce se întâmplase? pe sa

Sâmbătă, la 23 h 49 (ora M

sa internațională salută schimbarea din România

Românii de la Paris doresc o reînnoire politică şi o veritabilă

schimbare

economică

2 corespondenţă din Franţa de la Constantin Bartolomeu SĂVOIU

17 noiembrie. Duminică geroasă și ces plumburiu. : Nu suntem pe Coasta de Azur, suntem în ambianța obişnuită a climatului parizian. Ploaia alternează frigului și viceversa; însă, cum se spune, căldura o avem în inimi. La Ambasala României, alegătorii aveau de ales numai între 2-candidaţi : Ion Iliescu și Emil Constantinescu. în plus, alegătorii au :sosit în tot cursul zilei, ceea ce-a evitat imbulzeala de după-amiază. Dl. Ton Vitez, preşedintele Biroului de vot, ne-a; declarat: „La închiderea votului, votanţii vor depăși cifra de 2.000, față de 1350 pe 3 noiembrie. Principalii alegători sunt românii în trecere sau la studii; căci diaspora română existentă la Paris sau în Franța a fost în .majoritate obligată să renunțe la cetățenia română înainte de 1989. Şi acum nu este în'măsură să participe la vot“. În fața ambasadei, grupuri de români staţionau în curte şi pe trotuar. „Se poate spune-că tonul este diferit de primul tur-de; votare. Într-o' anumită măsură, oamenii, sunt conştienţi de -sarcinile care se pun în fața viitorului nou guvern,. a dificultăţilor inerente. O persoană între două . vârste ne declară:

„Aşteptăm ca noua coaliție să reușeas- “A acolo unde ceilalți au eșuat“. Lângă el, un tânăr cu ochelari asculta cu atehţie, clatină din cap, şi după ce cinul lui termină, adaugă: „Aşteptăm adevărul politie şi o schimbare economică“, Discuția a atras multă lume. Ecusonul nostru de presă și anunțul că sunt . corespondentul . „Adevărului“ dezleagă limbile : „Bravo, citim ziatul dv. pe Internet“.

Bine îmbrăcat, un domn liniştit a intervenit : „Cred că nu se va face mare lucru, chiar'cu un preşedinte de dreapta, atâta vreme cât puterea economică este concentrață în mâna foștilor acti. visti şi a noii nomenclaturi. Sunt pesimist“, O persoană: în vârstă vrea cu orice preţ să intervină: „Sunt pensionar, atm fost după 1990 cu ajutoare în România, trebuie stârpită corupția. și îndepărtați de la putere cei care au distrus țara“. Nu'putem rezista ispitei și am abordat şi o tânără frumoasă, abia ieșită de la vot; Ce așteptați ? „Transparenţă, multă transparență, stimate domn, în viața politică a țării şi o reală acţiune de integrare a ţării în Europa“. Ce profesie aveţi ? „Sunt farmacistă!“.

Viitorul guvern va avea o Sarcină ingrată

este de: părere Theodor Stolojan —

1- Corespondenţă

Buda!

ta. de la Dorin SUCIU -

Duminică a votat, la sediul Ambasadei române de la Budapesta, și 'Theodor. Stolojan, aflat; în capitala ungară cu prilejul unui seminar internaţional consacrat politicilor fiscale. Am avut cu fostul prim-ministru al României o lingă discuţie. consacrată, în cea mai mare: parte, situaţiei care se prefigurează în urma victoriei opoziției. Domnia sa. a .fost de părere că guvernul - care urmează la conducere va avea sarcina ingrată de'a combina respectarea promisbinilGE electorălă, în domeniu! . s0-

cial cu ceata liării unor inevitabile:mă-:

suri.economice foarte nepopulare: Printre ele se vor număra, inevitabil, și cele. privind alinierea costurilor -energiei şi combustibililor 'la prețurile: mondiale. Asta dacă “viitorul: guvern dori să ducă o: politică: financiară coerentă; pentru a scoate economia. românească din starea de letargle.

Într-un interviu

acordat agenţiei ITAR-TAS.

'Tragicomedia -guvernului care 1și încheie mandatul constă în faptul că și-a închipuit că, plătind preţul stagnării, Va reuşi să ferească populația de suferințe și sacrificii, dar că aceasta mu a resimţit. deloe lucrurile în acest sens, dimpotrivă, a fost de. părere dl. Stolojan, cu umor amar, dar și cu detașarea pe care i-o oferă situația de expert repuitat al Băncii Mondiale.

Deşi, convorbirea pe care am avut-o cu fostul premier “a avut un caracter i degrabă particular, am. să-mi permit o'indiscretie; care. sper, să nu-l afecteze. La sfârşitul discuţiei am rămas cu impresia că 'în cazul în care i s-ar oferi în viitorul guvern o funcție care să îi perrăită să se implice efectiv. în elaborarea unei poliției financiar-economice viabile, Theodor, Stolojan ar lua în considerare această propunere.

Emil Constantinescu pledează pentru “stabilirea de relaţii noi cu Rusia

Relaţiile cu: Rusia sunt o problemăcheie pentru: orice presedinte al Romăniei — a declarat, Emil, Constantinescu agenţiei ITAR-TASS. Rusia este.o mare putere a lumii, iar România — aflată în imediata. ei apropiere. — nu-și poate asigura “stabilitatea fără relații serioase cu Rusia — a subliniat Constantinescu. Un rol deosebit. de important îl joacă relaţiile economice dintre cele două state — a continuat noul președinte al României în interviul acordat agenţiei ITAR-TASS, Din păcate, a:pre-

9 Dotată cu un minireactor nuclear, nava se putea prăbuși în Australi

incalculal pentru populație de la celebrul cbsmodrom - Baikonur din Kazahstan, Rusia lansase sonda Mir-96, care avea. destinația ' Marte, planetă pe care urma s-o atingă în toamna; lui 1997, Pregătirile au durat şapte ani, echipamentul de la bordul

„ei valora sute de milioane! de dolari și

lea ! între care

“află şi România. Sonda: 'cântărea 'șase tone. La nici două ore dipă lansare, mai exact la 1 h 25 (ora Mosco-

tări,

cizat el, în ultimii ani aceste relaţii, se confruntă cu o stagnare care a lovit dureros România, ce-a pierdut, în Rusia, o piață . tradiţională de desfacere. Se impune. și refacerea, eliberată de balastul ideologic, a tradiţionalelor legături româno-ruse din sfera culturii. Sunt unii care, din păcate, au uitat că Rusia este o mare putere culturală — a subliniat Emil Constantinescu. Reconcilierea dintre două state — a menţionâţ €l — trebuie să pornească de la acele forțe politice care nu sunt împovărate de un trecut comunist.

Sonda spaţială rusă Mars-96 îngrozeşte lumea

ia 'sau Noua Zeelandă, cv consecinţe

timp după-1h'00 (GMT). Or, în Australia “urma să plece luni după-amiază preşedintele Bill Clinton, iar la bordul: sondei se aflau patru mici baterii pe bază de plutoniu, ambele conținând în total 270 gr. plutoniu 238 — material radioactiv, Casa Albă a intrat imediat'în legătură cu autorităţile spaţiale ruseşti, În scurtă vreme, de la Moscova, NASA — Agenţia Spațială Americană —'a fost informată că „bateri ile vor supravieţui în atmosferă şi nu se vor dezintegra în urma impactului cu Pământul“. În final, Casa Albă a răsutlaț ușurată. La fel și: australienii,

"dat fiind că, după ce a survolat Aus-

tralia şi Noua Zeelandă, sonda a căzut luni, la 1 h 00'(GMT), în apele Oceanului Pacific, îni Insula Paștelui

„Acum, „specialiștii vorbesc despre e- & ului spaţial rus, mai a. a avut mult de suterit

şi coastele statului Chile.

ă recto) “ monautică din

„Mos6ova.spi acuz colegii, întrucât lucrează. în paine ureei Pe pildă, pe cosi

mul de ikonur se intâmplă — în

„mod constant ca alimentarea cu

Adevărul, 19 noiembrie 1996 (2)

După scrutinul de duminică

u IRSOP-IFES, difuzat după desfăşurarea celui de-al doilea Românii din străinătate au votat în proporţie zidențialelor. procentele obținute de cei doi candidați - : se prezintă sc Oltenia: Ion Iliescu - 56 la sută, Emil de peste 85% cu Emil Constantinescu 44 la sută; Muntenia: lon Iliescu 55 la sută, Emil Cei 43.468 de români care Au prezentat la secțiile de tare organizate de tre 42 la sută: Dobrogea: lon Iliescu 39 la sută, Emil cele 96 c sade ale Român n st state a tat în ție de 85.36 61 la sută; Moldova: lon Iliescu 5! la sută. Emil cu Emil ( tinescu, rez in datele centralizate de Mir rul Afacerilor 49 la sută; Banat: lon Iliescu - 38 la sută. Emil | Externep i. la ora 14 srael au votat 5.841 de persoane, 4.878 dintre ] 62 la sută: Transilvania: lon Iliescu - 35 la sută, Emil estea op i pentru candidatul CDR. Din cei 3.543 de alegători din Ungaria nsta cu - 65 la sută; Crișana-Maramures: lon Iliescu - 26 la sută, | 3.420 au votat cu Emil Constantinescu şi numai 123 cu Ion Iliescu. La sectiile nil Constantinescu - 72 la sută de votare din Republica Moldova au votat 994 de români, lar 764 din ei l-au ales Mai jo 4 prezentăm vizualizarea judetelor în care a câştigat unul sau | pe candidatul CDR. În Italia s-au prezentat la urne 1.582 de cetăteni. 1.402 altul din competitorii de la 17 noiembrie și procentele obținute de „invingătorul | preferându-l pe Constantinescu lui Iliescu: Din cei 664 de electori din Ehetia. 581 local su votat cu Emil Constantinescu. (Mediafax)

Bucureşti: 61 „98%/ Ilfov: 56,92%

pie Seen ro ae astiae eu non n opinci iea Mee date ioca vane e ocara va it amo aut a oana ale e tine eine ol Cine cu cine a votat - rezultatele (în procente) ale investigaţiilor sociologice IRSOP-INFAS realizate pentru TVR -

De unde provin alegătorii De unde provin alegătorii

Profilul candidatului

Calităţi. -

1. Este ca noi... i 2. Cunoaşte problemele economice 3. Apropiat A MN Aa tă 4. Hotărât i

5. Cinstit i

6. Asigură protecție socială

7. Compasiune i

8. Bun politician

9. Simpatic

10. Experienţă

11. Încredere

12. Conducător

îl ioniliescu 8

Emil Constantinescu 63,0 a Le

lui lon Iliescu

lon liescu 76.0 Emi! Constantinescu 30 Petre Roman 80 Gyorgy Frunda 1,0 Alţii 120

lui Emil Constantinescu Ion Iliescu 30

Emil Constantinescu 66,0 Petre Roman 15.0 Gyorgy Frunda 6,0

Cum au votat diferite grupuri socio-demografice

Categorii sociale și de vârstă Femei

Bărbaţi

Tineri până în-34-de ani Vârstnici (peste 65 de ani) Absolvenți de şcoală generală Absolvenți de liceu Absolvenji de facultate 7 Salariaţi cu studii-superioare Muncitori

Tărani

Emi! Constantinescu

lon Iliescu

[Bihor la uşa secţiei de vot

Excesul de zel al fidelilor PDSR a creat şi situaţii tensionăte în judeţul | Bihor, în timpul procesului ge votare. Primărul pedeserist al satului

Ucușiş din comuna Olcea s-a gândit Isa dea un picior şi-un pumn de ajutor consătenilor spre a se hotări [cu cine votează. A luat câţiva | haidamaci şi i-a aşezat în fata secției

de votare, el însuşi pripăşindu-se Itră treabă în intertorul ei. După ce i s-a recitat legea. a trebuit. să părăsească. nu fără părere de rău,

pincinta. Presiunea pe câre s-a gândit

s-o exercite, cu autoritatea-i oficială asupra țăranilor veniti la vot, s-a transformat în ameninţări cu bătaia proferate de “gardă”, în cazul în care locuitorii satului s-ar fi considerat suficient de temerari încât să nu voleze candidatul PDSR. Oamenii legii din sat s-au dovedit fideli primarului si n-au intervenit spre a-i incurca planurile, Doar apariția unui echipaj de la PNȚCD Oradea a modificat situația. Contestaţia la BEJ Oradea na mai fost depusă: în febra felicitărilor si între cupe de sampanie, cine s-a maj gândit la asta?

Un ieșean a murit „la secţia de votare

"Jeseanul Gheorghe Pomeacă, în varstă de 37 de ani, nu a mai apucat

Lia BEJAN

să afle cine este preşedintele României. informează corespondentul MEDIAFAX. Gheorghe Pomeacă a decedat, duminică, în urma unui stop cardiac, după ce a votat la secţia 57. Cadavrul a fost descoperit pe treptele secţiei de votare. Echipajul de poliţie care a efectuat cercetările a exclus posibilitatea unei crime. După efectuarea necropsiei, Poliţia. va comunica cu exactitate cauzele decesului. (Mediafax)

Amandat pentru încălcarea Legii electorale

Duminică,. în ziua votării, la Drăgăşani, lon Nogoiu, de 48 de ani, fară ocupaţie, lipea alişe cu Ion Iliescu, E] a fost amendat contravenţional cu

„50.000 de lei. Dincolo de aceasta, p campania electorală a lui, interzisă de lege, n-a influenţat voința electoratului L] din municipiul Drăgăşani.

7 geamuri sparte la! PDSR Cluj H

În noaptea de 17 spre 18 noiembrie au fost sparte 7 geamuri și firma CĂ | sticlă de la sediul PDSR, filiala judeteană Cluj. Alexandru Bita, secretar cu probleme organizatorice, | sustine că actele de vandalism au fost săvârşite de tinerii care-şi manifestau 1 bucuria pentru victoria lui Emil Constantinescu. Poliţiştii care au însoţit coloana de manifestanți pe tot | parcursul nopţii ne-au declarat că nu [] au văzut nici un manifestant spărgând 1 geamuri pedeseriste. Misterul geamurilor sparte va fi elucidat de maiorul Biris, însărcinat de şefii | poliției clujene cu anchetarea cazului. p

Cristian Mihai CHIŞ d]

Adevărul, 19 noiembrie 1996 (3)

mil, a

Petre Roman: „Mântuirea țării prin democraţie”

Preşedintele PD, Petre Roman, a declarat, la aflarea rezultatelor turului secund. al alegerilor prezidențiale. că alegerile au contirmat deplina victorie a democraţiei. in România. „Aceste alegeri sunt ca 0 mântuire a tării prin democratie. Ble reprezintă o schimbare in care multi n-au crezul. Aceasta victorie a consfințit implinirea unui ideal al Revoluţiei române din decembrie 1989 si incetarea confiscării acesteia”, a spus Roman. Liderul PD a mai alirmat că, în ultimii şapt ani. lumea occidentală si chiar voci de la noi, continuau să vorbească despe o democratie românească precară, șchioapă şi incompletă. De acum, conducerea. politică a țării. formată din oameni şi forțe devotate democratiei, are dreptul şi datoria să discute de la egal la egal cu lumea democrată occidentală”. (Mediafaa

lon Țiriac este dispus să susţină Contractul cu România

Omul de afaceri lon Ţiriac l-a felicitat spune în felicitarea semnata de 10 pe liderul CDR, Emil Constantinescu. Tiriac. „M-aş bucura ca ecoul acesti pentru câştigarea alegerilor mesaj să vă determine să apelati: prezidențiale si şi-a arătat românul Ion Ţiriac, ori de câte ord disponibilitatea de a sprijini finalizarea consideraţi că este nevoie. atât pentru Contractului cu Romănia. Prin alegerea finalizarea Contractului cu România lui Emil Constantinescu in functia de precum şi pentru transformarea preşedinte, „electoratul român şi-a democratică a societăţii româneşti exprimat dorința firească de schimbare atirma Tiriac în mesajul său către | totală a cursului vieţii în România”. se liderul CDR. (Mediafax) E

NATO salută modul calm în care s-au desfăşurat alegerile din România

NATO saluta modul calm în care au decurs alegerile din România, considerând. că acest lucru demonstrează că democratia „a prins rădăcini solide” în România au declarat luni, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul Alianţei Nord-Atlantice NATO a apreciat în special faptul că românii s-au dovedit capabili să proc la o schimbare completă de putere prin mijloace democratice. Instaurarea un regim democratic este, de altfel, una dintre condiţiile impuse candidaților pent fi aderarea la NATO. NATO urmăreşte continuarea cooperării cu România în cadrul. Parteneriatului pentru Pace şi a Consiliului de Cooperare Nord-Atlantic, precum şi în alte domenii de colaborare, inclusiv în cadrul Fortei de pace în Bosniă, (FOR), au mai precizat sursele. (Mediafax) za RR RIA

Adevărul, 19 noiembrie 1996 (4)

coul victoriei CD iesta bucureșteană lui Corneliu Ce

rea primelor estimări INFAS-IRSOL MAS area fost din nou teatrul unei fieste d PE

anunță

ersităţii 4

ine mai avat loc aici de lu Sfintele Pasti din 1 i 1 n

Ij i) peret Univer U cu şi cum acesta ar fi trebuit protejat. £ 24.00, în Piaţă s-au adunat cam 1.000 care. i-au. întâmpinut cu ovaţii Opoziţiei ce intrau la show-ul 1 Teatrul Naţionil şi cu huiduieli pe re Stângii. precum Oliviu Gherman şi, Corneliu V Tudor, căruia mulţimea

Ex-tre-mis-tu-let" După ora/ununțării. primelor rezultate sondajelor, bucureştenii au ieşit brusc în str ul Capitalei s-a umplut ochi de rpendiculare Magheru şi Kogălr trul unei manifestații de pro

care: Piaţa Universităţii şi Pr Capitalei băieţii

La bucuria cetăţenilor Ca

Câte unul zâmbea din colțul gurii, să nu-l vad. Punctul culminant al demonstraţiei din Piaţ fost în jurul orei 1.00, în cele 20 de minute

noaptea, a vorbit Emil Constantinescu. Acesta a mea e prea mică pentru u se compara cu u dumneuvo mulţumesc peniru că sunteţi din nou aici au luptat

jertfa lor, tot noi

alături de cei care libertate. După

atunci şi 5

- Ole - ole“-ul binecunoscut dinu o, brie 89, acum actualizat

am reuşit să |

formau supremă a libertăţii, cure este solidarita ună

pentru libertate. Aici, Kilometrul 0 al democraţiei,

în Piaţa Universităţii, manifestaţia din centrul Capitalei a fost doar în i reeditare a serilor. Pieței Universităţii 1990. Atunci ea plutea și protestul se purta cuâncordarea conştiinţei că Ș in mare parte a României, dincolo de kilometrul

azi stăpână în toată țara

Sucevenii au lichidat stocurile de şampanie din magazine

Câteva sute de persoane, în special tineri, au manifestat, în noaptea de duminică spre luni, pentru a sărbători victoria lui Emil Constantinescu în alegerile prezidenţiale, transmite corespondentul MEDIAFAX. Manifestanţii au cântat imnul electoral al CDR şi au strigat lozinci: în favoarea lui Emil Constantinescu şi CDR. De remarcat este că, în municipiul Suceava, şampafiia a lost primul produs care s-a epuizat din magazinele deschise pe timpul noptii de duminică spre luni.

(Mediafax)...

Constanţa

centrul oraşului

azile "a-și pentru

sediului PNTCD, manifestaţia a luat cea mai mare amploare, atmosfera euforică- atingând cote maxime. Nu s-au înregistrat acte de violenţă și vandalism, însă PDSR a împrăștiat, ieri, faxuri că geamurile sediului au fost sparte. Acest lucru nu a fost-confirmat de Biroul de presă al Poliţiei judetene potrivit căreia polițiștii nu au văzul nici un manifestant spărgând geamuri. Una dintre cele mai impresionante scene IC s-a consumat pe şi Bulevardul,21 Decembrie”, „unde tinerii. au „luat drapelele de pe fiecare stâlp. Acestea, alături de 1 liderii .< beculetele tricolore erau ji ai CDR. . folosite de primarul Funar câteva ue -de fosta putere pentru a-şi întregi “discursul * eleetoral. Recucerite după sapte ani, i semnele “naţionale au fost folosite în, sfârşit în scopuri sincere,

„rezultatul IMAS şi IRSOP, a adunat în

Aproximativ 8.000 de constănteni și câteva sute de autoturisme s-au allat, în noaptea de duminică spre luni, pe străzile municipiului Constanta, la câteva minute după ce sondajele de opinie realizate de IRSOP şi IMAS l-au desemnat câştigător al alegerilor

“mândrie, “au însotit | prezidentiale pe candidatul CDR, Emil

permanent manifestarea de | Constantinescu, relatează . > bucurie a Chujenilar. ”] corespondentul MEDIAFAX. Coloane de

„Î tineri au plecat de la sediile PNTCD. şi „Cristian Mihai „CHIŞ.

"rieolore,- fluturate cu

“PNL spre centrul oraşului; unde

Su: 52 Se

OPOSU

în uniformă au aşistat muţi, depăşiţi de evenimente plutonierul a Universităţii a cât timp, din balconul Universităţii din Bucureşti, care a Stat deschis toată us: „Vocea sură. Vă Aici mi-am nă

1 jertfit. pentru m pentru Aduc omagiul meu profund celor care'în decembrie 1989 au murit au instalat

acest moment,

„Timişoara!

Constantin Galeriu

strada Batiştei

învins! Suntem cu toţii din nou aici. România va redeveni o: țară prosperă, liberă şi demnă. Împreună vom dovedi că suntem capabili să reconstruim această țară: Singurii care se

Timişoara în sărbătoare

incepând cu ora 24, când au fost anunțate estimările sondajelor IRSOP, Si până spre dimineaţa zilei de luni, Timișoara evenimentele petrecute aici cu şapte ani în urmă. Atmosfera incendiară, exuberantă, a cuprins Piata Victoriei, s-a declanșat flacăra Revolutiei în decembrie 1989, dar şi principalele -artere ale oraşului. Mii

municipiul

locul unde

Taximetriştii ploieşteni i-au susţinut pe demonstranți

Printre manifestanți s-au aflat primarul municipiului, Horia Toma, cei doi viceprimari, consilieri, deputati CDR şi USD. La

Aproximativ 5.000 de ploieşteni, în. majoritate tiheri, au ieșit, duminică noaptea, imediat după difuzarea sondajelor IMAS şi IRSOP, în centrul oraşului Ploieşti, manifestându-și astiel bucuria pentru victoria liderului CDR, Emil Constantinescu, ; în - alegerile prezidenţiale. S-a-scandat

aminadăr

„Coposu „În acest moment, Corneliu Coposu se află printre noi. Lupta a cum nu a fost deg

şi jertfa lui nu au fost degeaba, e rea libertăţii şi dreptăţii

nici lupta celorcare au d în România, în ultimii iscut Ulterior, Piaţa a rostit „Tatăl nostru“

"50 de ani”.

vor mai sacrifica vom fi noi. cei aleşi de dumneavoastră” Piaţa î început să scandeze insistent

it inStaui

vreme cu un spectacol de focuri de artificii. de la oru

în dreptul-a ceea ce fusese acum şapte ani băricada de lu

Acum a fost sărbătorită intrarea, poate, în normalitate. Partea Aţi mai dificilă; dar mai puţin spectaculoasă, de-abii urmează

Florin BUDESCU Foto: Lucian CRIŞAN Codruța DRĂGOESCU

alegeri

a retrait

PNTCD,

(Rompres)

neîncetat: „Ole, ole, liescu nu mai e!” „La Palatul Cotroceni cântă cucuveaua/. lieseu: şi ai lui si-au găsit beleaua”, „Revelion fără “ont”, “Constantinescu: prese: dinte!”, „Cheia, cheia!*, „Coposu, Coposu!*, „PRO VL: S-a cântat „Deşteaptă-te române!” şi „Mulţi ani trăiască!".

8.000 de oameni au ieşit în stradă.

întâlnit. Apoi, manifestanţii au luat-o pe bulevardul Tomis, unde, din cauza

aglomeraţi „s-: circulat numai într-

un singur sens. De- -a lungul traseului, ă, til CDR au scandat. pei inu

ui. arătând semnul

incide

ar Emil Constantinescu a adăugat

-. împreună cu părintele Fiesta bucureşteană a continuat multă

de “timişoreni au salutat victoria în a domnului Slantinescu. Tineri, studenți, elevi şi muncitori deopotrivă l-au urcat pur Si simplu pe brate, în balconul Operei, pe primarul Gheorghe Ciuhandu, preşedintele Filialei judeţene a care a salyiat victoria definitivă a democratiei în România.

taximetriştii de la toate firmele din Ploieşti au format două coloane de maşini şi au defilat, claxonând

(Mediafax)

În noaptea rezultatelor

lon Iliescu şi

oraşe ale României

d: incurajat

colaboratorii deprimaţi

E La Cotroceni a început împachetatul Q SPP.-iştii sunt trişti 0 D-na Nina Iliescu a apărut în premieră la o conferință de presă a sotului său Q Preşedintele în exerciţiu

a ţinut cel mai scurt şi elegant discurs al lui *

la miezul nopţii prezentat în Faţa sediul său de din Bucureşti, cu | pe buze şi cu de audio în bu preşedintele în. exerciţiu cunoştea estimările IRSOP şi IMAS. La ora

har.

Inc d la ora

22, ecourile ajunseseră şi în Walter Personalităţike membri importanţi

sediul din Mărăcineanu din. staff

ui PDSR, Coniroceni. ziariştii apropiaţi preşedintelui şi SPP-iştii din gardă păreau marcați de deznodământ animată de la început s-a transformat. într-o. şuşoteală

personalul de la

Atmosfera

dintre amintite

apăsătoare, multe personajele

retrăgându-se prin, birouri.

Venirea: candidatului a fost precedată de degajarea căilor căsre sala. de

conferinţe lon

de acces Hiescu împreună cu soția sa Nina şi 0 numeroasă suită au intrat în încăpere la ora 24,50 pentru a afla de la TV, împreună cu ziariştii, un rezultat deja ştiut, Doamna Iliescu a refuzat să ia loc lu masa oficială, preferând să se aşeze în primul

rând, unde pu î rezistat decât [YA A 7

uită „poti, spus “că, făcându-și cu greu loc prin înghesuială. Din. sens opus, Nicolae Văcăroiu făcea eforturi “să se apropie -de colegi. dar î s-a făcut semn că nu mai are loc alături de ei. Cu figuri. impenetrabile, Adrian Năstase, loan Mircea Paşcu, Teodor Meleşcanu, Iosif: Boda, Dan Marțian, Miron. Mitrea, Gh. Tinca: şi Marian Enache au ascultat prasnoza IRSOP. Singurul degajat, pregătindu-se. pentru rol, părea a fi protagonistul serii. Ion Iliescu'a ţinut unul dintre cele mai scune şi mai

Emil Con-

moment . dat,

indelung.

ieșit în stradă au teal pe | sediul organizăţiei municipale a. | nu s-au e n sediu nu se aflau decât bă: „conducerea partidului

elegante discursuri din cariera sa politică. EI a ucceptat înfrângerea cu demnitate, deoarece „este voinţa cetăţenilor, exprimată în mod democratic, şi pe-care trebuie să 0, „respectăm“. Le-a mulțumit celor care i-uu acordat încrederea. şi. l-u Emil

urându-i

felicitat pe Constantinescu, succes „în rolul de mare răspundere cure. îi revine“ şi exprimându-și speranţa că va reuşi să „se țină de.cuvânt pentru a nu-i dezamăgi pe cei care l-au votat”. Contrapunctul a venit în partea a doua a discursului, unde lon Iliescu-a vorbit despre viitorul său sti PDSR le promis simpăujzanţi Magda va jucu unsrol acu viata politică; consiruind „o altfel de opoziţie, uni construcțivă'*, așa Cum. partidele ce vor guvema „n-au reuşit. s-o facă până acum. În' situaţia deja acceptată de actualii lideri ai PDSR că Ion Iliescu va deveni în scurt timp şeful incontestabil ul partidului, €! i-a încurajat pe „doţi membri oneşti” ai PDSR în demersul de consolidare Totodulă. Iliescu a lansat ideeu „reconstruirii unităţii forțelor de centru-stânga în jurul unor programe realiste „de " retormăt.

internă.

Împrumutând deviza olimpică „Al câştigut continuă, ai pierdut continuă!“, viitorul fost preşedinte ul României a lăsat să se înțele;

bătut

că nu- se dă

După ieşirea din sală, lon Iliescu era cel ce îşi încuraja colaboratorii Doamna Claudiu Pavel, şefia sa

de cubinet, i-a spus cu ochii în

deprimaţi

lacrimi: „Pe undeva, poale că

e mai bine uşa,

a consimţit za este. Vom scăpa acum de fripturişti şi ne vom aşeza mai bine...“ Pe

uceastă replică s-a retras în

birou, nu înainte însă de aşi strânge mâinile apăsat cu cei

din jur și a-şi îmbr

păr teste tin | Şi lui Danga (Mitică) Iliescu, şetul SPP, îi tremura glasul. EI însă ştia deju ce va face: „Sunt în unnată de lu 14 ani. Am tăcut liceul militar, Academia militară, sunt ofițer de carieră şi, ca atare, în perspectivă, mă gândesc să desfăşor o activitate

tot pe această linie militară De ieri, lu Cotroceni, a început împachetatul. lon Iliescu va mai fi preşedinte cel puţin. încă o săptămână. timp în care. mai are „lucruri importante de făcut”, după cum « spus duminică seara. Rodica CIOBANU Răzvan MITROI

laşiul a petrecut

mitropolitană, la sediul CDR, la Prefectură, în Piata Unirii. la statuia lui Alexandru loan Cuza şi în Piata Ui Timp de mai multe ore, practic, pâ studenţii din cele mai mari campusuri universitare ale Iaşiului - Tudor Vladimirescu, Titu Maiorescu, G Codrescu - au colindat orașul cântând, scandând. nu tocmai suave, intrate de-aci futurând drapele tricolore noapte albă, procl tă de numai de ei, ca, fiii

fiecare revelion,

N om | politic şi de stat al x acestui nem cl,

„revelionul democraţiei“

În a doua parte a „noptii prezidentiale“. după ce au fost difuzate. primele prognoze ale institutelor de sondaj. zeci de mii de ieşeni, în majoritatea lor tineri. au ieşit pe străzile şi pietele capitalei Moldovei spre a-și exprima satisfactia” şi bucuria pentru victoria candidatului CDR. Itinerarul mai . multor: grupuri, numeroase şi compacte, de manifestanți a cuprins marile bulevarde, Piata Ştefan cel Mare. Piaţa Eminescu, cu opriri indelungate şi rugăciuni la Catedrala

4 în zorii zilei de. feri. :

ul a 4

Adevărul, 19 noiembrie 1996 (5)

oniiscarea victoriei?

mitru TINU

im oaptea de duminică spre luni a fost noapte albă pentru 'marea majoritate a românilor. Cei mai mulți au ieşit în stradă pentru a-și da frâu liber bucuriei, ceilalți au rămas i în fața televizoarelor într-o comuniune de gânduri. și htimente cu concetăţenii lor din toate provinciile țării. Ca la oluție. De fapt, ceea ce s-a petrecut duminică echivalează “0 nouă revoluţie. Spuneam, imediat după anunțarea ș elor de la 3 noiembrie, că, după mai bine de o jumătate „ românii învaţă 'că ei pot schimba prin vot guvernul, vărsare de sânge. La numai două săptămâni, tot prin vot schimbat, pentru prima dată în istoria ţării, chiar șeful

lucru nu ar fi fost-posibil de obținut, în condiţiile din ânia- de azi, doar prin prestaţia de campanie electorală a “om sau a unei formaţiuni. politice. E adevărat, di. Emil nstantinescu a evoluat extraordinar ca om politic față de , dar aceasta nu era suficient. Se înșală cei ce vor să iteze ideea că victoria de duminică este doar'o victorie a iției. A celor. care „timp de șapte ani au crezut şi au “Oare doar lor li se datorează victoria? Nu cumva cei e plângeau odinioară că revoluţia din decembrie '89 a confiscată vor, la rându-le, să confişte victoria acestei noi ii? Spectacolul la: care am asistat duminică noaptea în "Universităţii, unde își făcuseră din nou apariţia, pe lângă ii „golani“, diverși domni ieşiţi cu câinii la plimbare, mi-a „această senzaţie.

vreau să pun la îndoială nici sinceritatea .şi curăţenia 3 revărsări de bucurie și nici credinţa în victorie a „nucleului al opoziţiei. Numai că în alegerile de la 3 şi 17 noiembrie nat rezultatul unei evoluţii semnificative în straturile i ale societății româneşti, depăşind cu mult aria atizanţilor CDR. Așa cum au arătat sondajele de opinie, 74 L in populaţia țării a dorit schimbarea! Nu „schimbarea continuitate“, cum glăsuia în limba-i de lemn purtătorul de al d-lui liescu, ci schimbarea. stării de lucruri existente. U datorită alternativei oferite de profesorul Emil stantinescu muncitorii au trecut în majoritate de partea sa. ed în continuare, potrivit IRSOP, că di. Iliescu este „un bun Un „conducător cu experiență”, care „cunoaşte economice”, depăşindu-l în toate acestea pe, di.

„ Pentru că, iată, același sâhdăj schimbare esenţială a percepției cetățenilor față de

e. Cine și-ar fi imaginat că alegătorii și l-au scos pe amul:ce se identifica cu cinstea şi corectitudinea? ieai „lliescu”, spuneai „cinste“. Sărac şi cinstit, cum racteriza d-sa. IRSOP ne dezvăluie însă incredibiluh i îl preferă pe Emil Constantinescu pentru că este „apropiat de oameni“, „om ca şi noi”, „manifestă ” faţă de semeni, „inspiră încredere”. Nu știu dacă s-a dezmeticit după ce a urmărit la televiziune acestui sondaj, dar merită să reflecteze adânc asupra iei datelor sale. Oamenii și-au întors faţa de la el de propriile dureri și dezamăgiri. O fi el cinstit, dar.i-a cei mulți şi necăjiţi, care se simt abandonaţi în sărăcie

ir mai fi ceva de spus: cel mai mare adversar al său n-a il Constantinescu, ci PDSR-ul. El a pierdut la electorat ând din cauza ciocoismului multora din fruntașii acestui care n-au avut alt gând de când au ajuns la putere proprii, chivernisirea prin abuzuri şi ilegalităţi. cum 'bine se ştie, n-a vrut să se delimiteze de i de drurn, ba, dimpotrivă, s-a angajat să-i apere cu ultima clipă, în calitate de avocat din oficiu pentru potiogării ale acestora. a rupt de mase președintele, iar masele, dezamăgite și în aşteptările lor; nu F-au-mai votat.-Ar fi nedrept să românii-sunt nerecunoscători. Ei au ştiut să aprecieze a respectivă. rolul jucat de lon Iliescu într-o perioadă când prezența sa în fruntea statului a însemnat un e m. Domnia sa și-a epuizat însă acest rol, iar un mai fost în stare să îndeplinească. De câte ori i s-au acestea - iar Adevărul a făcut-o nu o dată - s-a arătat nervos, nereceptiv la semnalele din viaţă. jectaculoasă schimbare s-a produs, prin contrast, | electoratului. Victoria d-lui Constantinescu se rând, acestei schimbări la nivelul societăţii opoziţie. De aceea victoria de duminică este o democraţiei și a normalităţii pe cale de consolidare

Adevărul, 19 noiembrie 1996 (6)

Bă numărătoarea a 95,95% din voturi N timeaca s-a impus ca Învingator „detaşat în alegerile prezidențiale

la ora. 14, Biroul Electoral Central se datele din 95.95% din sectiile re. Pe primul loc se afla Emil Constan1 cu 54.43% din voturi, urmat de lon u cu 45,57%. In datele furnizate la ora care exprimau numărarea a 80.31% turi, Emil Constantinescu avea un nt de 55,15% dy voturi, iar lon Iliescu

es ele-verbale cu rezultatele din judeţe ă să sosească la BEC. In termen de = de la inregistrarea ultimului dosâr, va înainta, potrivit legii, cu pază „la Curtea Constituţională, pmeu alegerilor.

Adevărul, 19 noiembrie 1996 (7)

În cel mult o lună

România va avea instalați oficial Preşedintele, premierul, miniștrii și noii conducători ai Parlamentului

Preşedintele nou ales îşi va intra în atribuţiile constituţionale odată cu depunerea jurământului în faţa Parlamentului. După toate calculele, momentul acesta pare să fie, spre sfârşitul -lunii noiembrie. EL-este la:o distanţă atât de mare de momentul alegerii, deoarece. este. strâns legat de funcţionarea Parlamentului. Vă. prezentăm reperele care; se” au în. vedere: : a ie

- 22 noiembrie. Prima şedinţă a noului Parlament. Camerele se întrunesc separat, sub conducerea celui mai: vârstnic parlamentar. e aleg: comisiile: de; validare. Acestea au un termen de 4 zile pentru a.studia fiecare dosar de parlamentar; şi-a; întocmi: un raport.

- 27 noiembrie, Se. supune. la vot validarea mandatelor. În. momentul validării a două treimi- din- mandate, “camerele sunt legal constituite şi pot trece la formarea structurilor de lucru. ci -

-:27-28 noiembrie. Se constituie: grupurile parlamentare . şi- apoi. se, aleg. Birourile Permanente ale: camerelor, birouri formate din

preşedinţi... . vice: preşedinţi (câte patru : la. fiecăre cameră). secretari (câte patru la fiecare cameră), chestori (câte doi), Structura politică a Birourilor! Perma: nente respectă configurăţia parlămentără: rezultată din alegeri. Preşedintele este ales pe: toată - durata mandatului, în. timp -" e Ga ce ceilalți:membri ai Biroului. Permanent trec prin. votul :plenului- şi se schimbă. la fiecare început de sesiune. . APĂ

- 29-30 noiembrie, Are „loc depunerea jurământului de. către noul! preşedinte: ales, în față Camerelor. reunite. în” şediriţă comună.

Negocierile pentru formarea noului guvem au - început, deja, chiar "dacă, formal,

„Depunerea jurământului “prezidenţial la Alba lulia?

În mai multe rânduri, prezent Ia Alba Iulia, oraşul Marii Uniri, aflat acum în febra . pregătirilor. pentru aniversarea a 78 de ani de la această măreaţă zi, domnul Emil Constantinescu a promis că, dacă va fi ales preşedinte, acesta va fi oraşul în care „va depune jurământul pentru noua funcție. După rezultatele scrutinului. de la 17 noiembrie, municipiul Alba lulia aşteaptă să fie gazda momentului solemn al -depunerii jurământului de către preşedintele Emi! Constantinescu. (Rompres) . . |

primul-ministru nu a. fost. încă desemnat, În.

privința” procedurii de. formarea guvernului lucturile 'sunt reglementate: de Constituţie.

-- Cine îl: propune “pe. primul-ministru: „Preşedintele "României desemnează. un căndidat, pentru funcţia: de “prim-ministru, în urma consultării partidului care are, măjoritătea

absolută în. parlament. ori, dacă: nu -există/'0.

asemenea majoritate, a partidelor reprezentate. în Parlament", - aşa spune art. 102 din, Constituţie. CDR şi. USD. aşteaptă. însă momentul depunerii jurământului de către preşedintele “nou. ales, pentru a .evita situaţia -ca primul-ministru să. fie “desemnat „de. vechiul “preşedinte; aflat în exerciţiu până în momentul în care " celnou depune jurământul.

" Chiar dacă practic guvernul va fi în întregime

constituit: până la: acea dată, Emil

Constantinescu. nu: îk"va' putea. desemna pe ”

primul-ministru; decât spre, sfârşitul lunii. - "Formarea guvernului. Tot Constituţia spune. că premierul-candidat are. la dispoziţie

„10 zile; pentru a-şi. alege echipa şi pentru a-şi

formulă; programul de -guvernăre. În acest

termen, el trebuie să ceară Paylamentului votul de încredere. Înainte de a se prezenta în plenul Camerelor, toţi candidaţii la portofolii trec prin fata comisiilor. permanente ale Parlamentului pentru audieri. Este foarte probabil că aceste momente vor. fi în primele zile ale. lunii decembrie. să

- Votul de încredere se obține cu majoritatea voturilor. deputaţilor şi senatorilor.

- Respingerea propunerii guvernamentale conduce la reluarea procedurii de formare a guvemului, ceea ce înseamnă o nouă desemnare a candidatului la portofoliul de prim-miniștru, noi audieri şi un nou'vot în Parlament.

- Cazuri extreme. Dacă Parlamentul nu a acordat votul “de. încredere, pentru formarea guvemului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi dacă a' respins cel puţin două solicitări de învestitură, preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, după o consultare prealabilă cu preşedinţii celor. două camere şi liderii grupurilor. parlamentare.

Adevărul, 20 noiembrie 1996

21 Washingtonul şi Moscova salută alegerea lui Emil Constantinescu

SUA au salutat luni seara alegerea lui Emil Constantinescu în funcţia de preşedinte al României. Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat,- Glen Davies, a arătat. că victoria convingătoare, la o diferenţă de 8 procente, a d-lui Emil Constantinescu demonstrează că românii si-au consacrat: din nou puterite si voința procesului de democratizare: a țării, început in 1989. „Ceea ce ştim despre di. Constantinescu este că s-a angajat să formeze un guvern cate să intărească sistemul: democratic, să descătuşeze economia şi să încurajeze iniţiativa particulară“, a arătat dl. Davies, adăugând că SUA privesc cu interes către colaborarea viitoare cu praşedintele Emil Constantinescu. La rândul său, analistul politic Daniel Nelson - citat de Vocea Americii -a spus că scrutinul nu este victoria unei singure persoane, ci a întregii țări: „Poporul a ales un nou lider, a decis să urmeze o cale paşnică către schimbare, ceea ce este foarte important pentru regiunea balcanică şi pentru acea țară. Tot ieri, preşedintele Federaţiei Ruse, Boris Elțin, a adresat, o telegramă de felicitare lui Emil Constantinescu cu prilejul alegerii. sale în funcția de preşedinte al României. Seful statului rus îşi exprimă speranta în dezvoltarea. în continuare a relaţiilor: dintre Rusia şi România.