Accelerarea reformei Guvernului Ciorbea

TI 1 Ş [Yi „ww id ireoa Lă a | Rat ES A E PURMNIU ee e FU me cei Tool: Ja aplicarea programului ag 0 i Na. . ST ded ae N p! O.V. 1U0Or Sint «extre- permile instalarea de inscripții bilingve. efectiv. I

j iloarele şase luni se ânofobii sint doar «ra- "pap formă. În stiai miniştrii sa”oll iar românolobii. sin Marţi 29 iulie salii ei eficient managemeg s va fai u * Întinire Guvern-sindicate guvernamental. „Nu se a fe

- această linie, iar dacă to. După îmtniea cu reprezentanții celor de A la va întîmpla, voi inter: Patru mari confederații erati pe: i metre Emil Constantinescu [ ( ( aral Că IN- veni ? a,

Poor call E eat vor fi. Şedinţă i 2 ENE eză 2 Şi Contaj supuse procesului de lichidare. Premie- Boul Centra cerut tuturor mermbrite rul a mai arătat că regiile miniere nu al PNICD a cerul ailă arică manifeste i vor fi închise fără să existe un PIo- partial „să se ice eri popula: gram de restructurare. z de natură să se vernului”.. Promit

* Denunţ penal! contra lui Funar „ţiei în plate renunje a orice a | Prefectul județului Cluj, Alexandru Făr- fos mandatat nu se supune als PA Caș, a depus la pe i dedu Pe Aa A hi aceasi Sefi. ai fos 3 Na! împotriva primarului I20rg! - plinei Ă je pi i i 18 şi a 200, lat igo e ua Apalale lu secrelarulu Slaţ 4 al JOS Steagul ngariei lori , Consulatului acestei fări. Gh. Funar e

acuzat de instigare /a furt și de întreți- Simbătă p august Nerea unei atm,

0sfere de ostilitate. i j Mi ri 30 iuli "Victor. Ciorbea anunță accelerarea 3 formei ș cur suie Prem] Victor Ciorbea a anunțat că Ş * PSDR critică disputele din coaliţie săptămina aceasta vor fi anunțate mă. ) Sâ-mi explic grija de a PSDR membru al coaliţiei „Juverna- sugi penin accelerarea reformei, care . tremismul doar printre meniale, a criticat disputele dintre ri vor fi aplicate în luna august. Pri- /e «românofobia» este dele afale /a Putere, mul-ministru a apreciat Că în aceste dezgustătoare decit cente Și, Chiar cinice. * alin, conalții nu este oportună o remaniere ia»? Nu cumva extre- Constantin Avramescu, crede că lipsa guvernamentală, urmind ca aceasta să 4 „Și extremiști maghiari. de Ormogenitate. guvernamentală, cato- se producă „doar dacă va fi cazul“. j Y0C pentu a inflama si rată disputelor, înlirzie reforma. * PL așteaptă intrarea în CDR E luaţie şi așa inflamabil + Seful statului îi scrie lui île laşcu Cormiatăi Execulv al CDR a apreciat ON zeriei şi a unui guvern, Preşedlnlele Emi! Constantinescu i-a Iri că Partidul Liberal, rezultat din Comasa- | că trebuie s-o spun | mis o pisoare de felicitare şi îmbărbă- (sa FNL-CD și PL 99 nu face Pare 9Sspre actuala guvernare tare lui /le / pura, Ocazia Ziei-sale ji această alian*" Preșeaintele lo) FCIU ornel Nistorescu, în de naștere. Eliberarea _luj Ilie. Ilaşcu PNȚCD, lon Diaconi r declarat că ilei (nr. 1548, 30 iulie), este o Pagere constantă a preșe- FA va trebui să a |. liză a climatului Politic şi dinţiei, a arătat Emi Constantinescu.

În. R RODIPET

i zerere pen- & 2 ARĂ lu a fi acceptat “ Via Dei “A viceprimar ecesul Convenţiei Crată. ţ ector 5 pepe, În ciuda * Emi! A “antini fea Ji , uvernează, nu mai , Preşe |. "au /oc acele întilnii * MAE face bilanțul î

2 a ureşti cra : j rez Î . ; confruntări, din care Ministrul de Externe, „Adrian Severin, a Da Ti Un punct de vedere ' apreciat ca pozitiy bilanţul instituției pe tori nfia Democrată -— care o conduce, Asie, la Madhnia, Fo- că | — 2 dispărut şi chiar “ mania a fost nominalizată pentru un al Mir 2 nu are prea mulţi doilea val al extindeni NATO, /a Helsin- mă: fure (...) Astăzi ea Kia fost inclusă în fefeaua de drumuri inu /palele partide care 9uropene, la Strasbourg s-a renunfat_ la / contează do ar Monitorizarea sa de către Consiliul Eu- /i Pe Ceilalți i-a ropei iar la București a at loc vizita 2 Și guvernarea“ am ploioasă «

MARIAN CHIRIAC

DIFUZORII PARTICULARI

DUMITRU HOREA

IUGA MURGU

Vineri seara, cînd reporterii transmiteau de la faţa locului manifestaţiile salariaţilor din întreprinderile vizate pentru lichidare — ameninţări, sechestrări de oficiali, blocarea căii ferate, geamuri sparte —, am primit un telefon de la Gazeta

Wyborcza, cunoscut cotidian polonez. Jurnaliştii vroiau să-şi. verifice

informaţia şi aşteptau o prognoză: va fi a doua zi populaţia din România în stradă, solidarizîndu-se cu cei 30.000 de şomeri noi? Le-am spus că ne âşteaptă luni grele, că vor mai fi întreprinderi lichidate şi poate şi astfel de manifestații, dar că nu se vor declanşa mari tulburări sociale.

Colegii polonezi n-au părut convinşi de prognoza mea liniştitoare decît cînd au auzit procentul de

omeri pe luna iulie, în raport cu populaţia României o cifră relativ mică pentru o ţară aflată în plină reformă), şi protecţia socială asigurată pentru cei puşi pe liber. :

Numai că, pentru mulţi dintre cei aflaţi în stradă, manifestînd contra guvernului, informaţia despre faptul că, vreme de aproape un an, urmau să aibă venituri mai mari decit avuseseră pînă atunci, cu singura condiţie ca managerii lor să depună listele întreprinderilor la oficiile de CEC, era la fel de nouă ca şi pentru jurnaliştii polonezi.

Guvernanţii au plătit, în parte, cu această ocazie indiferența şi neîndemînarea, vizibile în politica faţă de opinia publică şi, implicit, faţă de presă, din cele 7 luni de guvernare de pînă acum. Proasta comunicare a palatelor puterii cu opinia publică, în cel mai greu an al reformei, a fost vizibilă încă din iarnă. S-a tot scris şi s-a tot vorbit pe acest subiect, fără rezultate notabile, iar televiziunea publică, lăsată, cu o ciudată nepăsare, să se consume în ilegalităţi de statut şi conflicte interne, n-a fost utilizată, pentru a-i face pe oameni să înţeleagă pe de o parte inevitabilitatea reformei, pe de alta, măsurile de protecţie socială, sporite în acest an.

Nu sînt evidente progrese nici în discursul către populaţie, mereu prea lung, într-un limbaj prea tehnic, al primului-ministru. Oamenii îl ascultă, o dată la două-trei luni, cînd începe o nouă „campanie de reformă“, cu sfinţenie, încordaţi ca să înţeleagă ce traduce această nouă limbă de lemn din viaţa lor viitoare. Sînt sigură că pe fostul lider sindical, ajuns artizanul reformei, îl afectează cu adevărat necazul oamenilor loviți de ea, dar nu înţeleg de ce nu au reuşit să priceapă, nici el, nici ceilalţi responsabili, că

GABRIELA ADAMEȘTEANU

Reforma, comunicarea, = solidaritatea

în afară de strategia reformei (pe care nu ţin acum s-o contest) este tot atit de necesară o strategie a comunicării ei.

Premierul Vicțor Ciorbea reuşit totuşi să-şi păstreze, printr-o onestitate şi printr-un efort imposibil de negat, încrederea unei mari părţi a opiniei publice şi a presei. În simpatia faţă de el intră şi un soi de „compătimire“, pentru că, în afara altor dificultăţi normale ale funcţiei sale, o mai înfruntă şi pe cea de a lucra cu o „non-echipă“; pentru că, pe drept sau nu, aceasta este imaginea guvernului: un grup incoerent, vanitos, individualist, vorbăreţ etc. de miniştri.

Lipsa de unitate s-a datorat în primul rînd unei ciudate miopii a PD. Chiar înainte ca să fie vizibilă scăderea popularității sale în sondaje, PD a ţinut să se evidenţieze permanent la masa tratativelor legislative, părînd a nu şti că electoratul care i-a adus pe toţi la putere îi punctează negativ pe autorii disputelor. Momentul cel mai acut al acestor tensiuni ce au luat, simplificat, aspectul unei lupte între PD şi PNŢCD a fost nefericitul scandal Gilda Lazăr, datorat, între altele, oamenilor cu totul nepotriviţi, cocoţaţi peste noapte în funcţii de mare răspundere, de noua putere. Cum PD nu are nimic de cîştigat dintr-o eventuală trecere în opoziţie (concurenţa cu foştii colegi din „Alianţa pentru România“ poate să-i fie fatală), un plus de responsabilitate matură, în viitor, va fi absolut necesară.

O probă de solidaritate de echipă va trebui să demonstreze şi UDMR, perceput deocamdată de opinia publică românească (pe drept sau nu, asta se va vedea) ca unul dintre partenerii răsfăţaţi. Proba se va face în lunile viitoare, după viitorul congres al UDMR. Grupul naţionalist, radical din UDMR taxează negativ tratatul de bază cu Ungaria, subminează statutul minorităţii maghiare, cerînd o discriminare pozitivă în raport cu celelalte minorităţi (un parteneriat de la egal la egal), este nemulţumit de rezolvarea problemelor sale, deşi se află la guvernare etc. Aceste idei, ce revin în discursurile lui Lâszl6 T5k6s, ca un laitmotiv, de la ultimul Congres al UDMR de la Cluj pînă la întîlnirea din această vară de la Tuşnad, sînt la fel de periculoase pentru majoritatea Se pisi cît şi pentru minoritatea maghiară.

_„ Pentru că obiectivele integrării europene au rămas ținte neatinse şi aici „nu putem reuşi decit împreună“.

Întrebarea de ce au întirziat formele economice comportă un senuns unic — din motive politice (direct u indirect). Să încercăm să donțificăm citeva din aceste motive. ă ce şi-a anunţat programul în ianuarie, guvernul Ciorbea s-a recules, n loc de a acționa cu energia promisă. Ei s-a temut, de bună seamă, procedînd sifel, de exacerbarea conflictelor sociale mai ales prin creşterea ului — peste citeva luni România vind nevoie de imaginea unei ţări iabile, la conferințele internaţionale tare urmau să decidă extinderea NATO a Uniunii Europene. Pe de altă parte, ul și preşedinţia vor fi crezut că opularitatea atestată de sondaje era bun cîştigat şi nu un credit pentru sfeotuarea reformelor. Pentru a păstra ceastă popularitate, s-a făcut socoteala greșită că nu trebuie mite sindicatele, din care unele (estau agresivitate faţă de ideea rapiei de şoc; este semnificativă declarația atribuită liderului sindicatelor g din Valea Jiului: „La terapie de s00, vom reacționa prin şoc“. Pe de altă parte, reforma din dustrie nu a fost sprijinită similar de artidele din coaliția guvernamentală. dziția Partidului Democrat în problema ireprinderilor ce urmează a fi închise sie ambiguă. Concomitent, Partidul ocrat obstrucţionează lichidarea griculturii de stat deficitare, cerînd cent, prin senatorul Triţă Făniţă, cerea datoriilor acesteia la bugetul de ceea ce presupune inflaţie. - Teama de conilicte sociale a găsit teren sensibil atit la fostul sindicalist lictor Ciorbea, cît şi la preşedintele lantinescu, care s-a definit recent i Petroșani ca al tuturor românilor, „mai; al celor care nu m-au ales“ ne domnia sa), ceea ce anunţă ponibilitate și pentru adversarii ormei economice. Aşa se şi întîmplă! La slăbirea tonusului reformist iniţial guvernului vor fi contribuit şi rapoarte onlidenţiale privind starea de spirit a n zonele vizate de un posibil

te aceste motive, reformele ă au fost aminate, guvernul 8 la măsuri macroeconomice ejurile, inflaţia şi echilibrul erciale. În mod firesc, ele să eşueze, ca urmare a situaţiei la jconomic al întreprinderilor, e s-a făcut foarte puţin. În premierul Ciorbea declara la că „privatizarea şi ea industriei se produc ritm considerat de analiştii Butea d-l Ciorbea) ce/ mai țară“ Acum, d-l Ciorbea'a oscut că, de fapt, reforma prinderilor nu începuse. O a, deci (nu ar fi singura). pune întrebarea ce a făcut ntul? Absența unei opoziții de a influențat negativ derularea şi critică a reformei. Dacă o atare ar îi existat, ei i-ar fi revenit rolul monitoriza derularea reformei. Or, nu are decit o opoziţie de nu poate fi decit mulțumită de reformelor

ine întrebarea ce a făcut Ea a acordat credit guvernului, soroc abia acum expiră. dovedeşte o greşeală. e articole omagiale şi

fi „soft“, cu întrebări lejere şi:

i evazive, guvernul a disimulat el se apropiase de filozofia

nivelul:

ȘERBAN ORESCU

De ce au întirziat i reformele economice?

politică a PDSR; pentru fostul partid de guvernămînt principala formă de protecţie socială fusese păstrarea intreprinderilor nerentabile, adică aminarea sine die a reformelor de structură,

Care ar fi fost alternativa? După părerea noastră, guvernul ar fi trebuit să-şi extindă sprijinul popular pentru restructurare, intentînd un proces moral (deci nejudiciar) industrializării comuniste, S-ar fi demonstrat astfel aberaţiile ei și deci absoluta necesitate a unei terapii de salvare. Numai că, din motive pe care le putem doar intui, guvernul a evitat să se răfuiască, fie chiar retrospectiv, cu comunismul. Atit de departe s-a mers cu menajarea vinovaţilor de dezastrul economiei naţionale, încît reforma a fost încetinită. Metoda guvernului anterior, de a administra industriei lucrînd în pierdere baloane de oxigen, în loc de a fi tratată cu bisturiul, a continuat a fi aplicată. În loc de a se spune că închiderea (şi nu menţinerea) întreprinderilor nerentabile condiţionează protecţia socială fără inflaţie, guvernul Ciorbea s-a complăcut, după primele declaraţii programatice, într-o atitudine ambiguă; e greu de crezut că cel puţin

de ce nu se elaborează un normativ în această privință!)

— guvernul a redus subvenţiile pentru industrie la mai puţin de jumătate, ceea ce este bine, numai că acelaşi guvern a tolerat (desigur, cu acoperire de sus, avind în vedere gravitatea măsurii) mari restanţe ale întreprinderilor la plata impozitelor, ceea ce echivalează cu o subvenţionare pe uşa din dos; la atît s-a redus schimbarea.

Se adaugă reminiscenţele marxiste. Noul guvern vorbeşte, de pildă, de restructurarea industriei de către stat: or, tocmai statul nu-i indicat să restructureze, după eşecul notoriu al comunismului. Necesară este desigur restructurarea, dar ea trebuie precedată de privatizare. Altminteri, înseamnă să se arunce noi bani pe urma celor irosiţi pe apa Sîmbetei.

Birocraţia reformei, moştenită de la vechile regimuri, se pricepe însă cînd e vorba de eschivarea de răspundere. O atare mânevră ascunde explicarea întirzierii reformei ca fiind efectuarea ei în două etape: una macroeconomică pînă acum şi alta microeconomică la nivelul întreprinderilor de acum înainte. Explicaţia e nesinceră, prin aceea că

NU TE-AM uMAT go

TEA tontcis sinusPa

consilierul pentru reformă al preşedintelui Constantinescu nu a cunoscut-o.

În sarcina guvernului şi a preşedinţiei trebuie pusă încă o împrejurare. Fie că n-a cunoscut-o, fie că n-a vrut să o'aplice, regimul n-a aplicat pînă acum experienţa lichidării întreprinderilor nerentabile dobindită de țările postcomuniste. De ce? Insuficientei voințe politice i s-a

„adăugat, se poate crede, birocraţia care

răspunde de reformă. Cei care au avut de-a face cu ea o descriu în culori negative: venală, nepricepută, incoerentă, marxizantă. Ea ne apare cu un IQ (coeficient de inteligenţă) modest, incompatibil cu managementul reformei. Pentru sarcini de asemenea complexitate ar fi fost nevoie de oameni excepţionali, în stare să sesizeze rapid şi corect conexiunile, cauzele şi efectele, contradicţiile. Cîteva exemple de gafe ale birocraţiei reformei:

— ea vorbește de reducerea impozitelor, de pildă, dar tot ea cere reducerea deficitului bugetar;

— birocraţia reformei nu încetează să vorbească de necesitatea închiderii întreprinderilor cu pierderi mari, dar lipseşte consensul asupra criteriilor nerentabilităţii; ca urmare, Consiliul de Miniştri, Ministerul Reformei, Fondul Proprietății de Stat, fiecare are propria listă de întreprinderi. nerentabile, ceea ce creează harababura. (Nimeni nu ştie

reformei guvernului

ignoră macroeconomice a Văcăroiu, din anii 1993-1994, cauzat

eşecul

tocmai de neatacarea reformei întreprinderii, singura care poate instaura o economie de piaţă funcţionată.

Se impun cîteva concluzii:

1. Pentru societatea românească, reforma economică constituie un test istoric; ar constitui de-a dreptul o ruşine naţională să nu reuşim acolo unde pînă şi ruşii sînt pe punctul să reuşească.

2. Întîrzierea retormei, pe fondul unor accelerări coincizînd cu prezenţa delegatului Fondului Monetar Internaţional, a creat impresia că şi reforma economică (nu numai a serviciilor secrete) avansează doar sub presiuni din afară, o proastă notă pentru noul regim. Opinia publică nu înţelege această întirziere de natură a aduce mari prejudicii; ea condamnă „cacialmalele“ şi blufturile prin care se încearcă inducerea în eroare a străinătăţii, în special, dar şi a cetăţenilor ţării asupra mersului reformei.

3. Virtul de lance al guvernului şi al reformei îl constituie cele două partide istorice (PNŢCD şi PNL). Acest virf ar fi bun, numai că e tocit. Sînt conducătorii celor două partide conştienţi că eşecul reformei poate însemna dispariţia lor din arena politică?

Guvernul anunţă declanșarea reformei

Joi 8 august, premierul Victor Ciorbea a anunţat primele măsuri efective din programul de restructurare a economiei naţionale. Astfel, 14 întreprinderi de stat şi trei - „90984 rafinării petroliere vor fi supuse procedurilor de lichidare, ceea ce presupune trecerea imediată în şomaj a aproape 30.000 de salariaţi.

Întirzierea măsurilor de restructurare economică a fost explicată de Victor Ciorbea prin nevoia realizării macrostabilizării economice, lipsa cadrului legislativ şi inexistenţa unor măsuri de protecţie socială. Premierul a arătat că s-a reuşit scăderea inflaţiei (circa 1% pe luna iulie), stabilizarea cursului monedei naţionale şi reducerea semnificativă a deficitului de plăţi externe.(M.C.)

Plăţi lunare acordate individual

Conform Ordonanţei guvernamentale nr. 911997 şi Legii nr. 1/1991, republicată, persoanele care sînt afectate de lichidarea celor 17 întreprinderi anunţate de guvernul Ciorbea vor primi următoarele plăţi lunare (compensaţii şi ajutoare de şomaj):

Agricultură: 871.467 lei, primele 6 luni, 290.489 lei încă trei luni (persoane cu pînă la 5 ani vechime); 880.978 lei pe o perioadă de 9 luni (persoane cu 5-15 ani vechime); 880.978 lei primele 9 luni, 580.978 lei încă trei luni (persoane cu peste 15 ani vechime).

Petrochimie: 960.000 lei primele

6 luni, 300.000 lei încă trei luni; 960.000 lei pe o perioadă de 9 luni 960.000 lei pe primele 9 luni, 660.000 lei încă trei luni.

Construcţii de maşini: 953.000 lei primele 6 luni, 300.000 lei încă trei luni; 953.000 lei pe o perioadă de 9 luni; 953.000 lei primele 9 luni, 653.000 lei încă trei luni.

Premierul Ciorbea a declarat nu demult că nu Guvernul, nici chiar FPS-ul, nu închide fabricile, ci economia de piaţă. Care economie de piaţă? Cea care nu operează deocamdată în România, cel puţin la nivelul, de profunzime, al scoaterii din joc a întreprinderilor, indiferent dacă se pot ţine pe propriile lor picioare? Dacă n-o face Guvernul, n-o face nimeni. Căci nu este nici cine altcineva şi nici ce altceva să o facă. Dacă vom aştepta să o facă economia de piaţă, vom mai aştepta ciţiva ani buni, nu se ştie ciţi, întrucît, avînd în cîrcă balastul întreprinderilor falimentare, atit de multe şi de împovărătoare, economia de piaţă va întirzia mereu şi mereu să opereze.

Menţionata afirmaţie a premierului Ciorbea va face probabil carieră, întrucit nu este doar o găselniţă pentru ziarişti şi un alibi în faţa celor ameninţaţi de disponibilizările antrenate de restructurările industriale, ci şi o formulă prin care se încearcă să se explice strategia în materie de restructurare din programul respectivului Guvern. Strategie

elaborată ad-hoc — ca să nu spunem .

încropită — după venirea la guvernare. Realitatea este că principala forță politică a coaliţiei actuale - CDR -a ajuns la guvernare fără măcar o intenţie, nu numai declarată, dar nici conturată, în ce priveşte restructurarea: ce se doreşte, de unde se începe, unde se continuă, în ce ritm, cum se înfruntă consecinţele, care sînt răspunsurile alternative în funcţie de realităţile „economice şi sociale, evident nu toate controlabile, dar în mare parte previzibile. Cealaltă forţă politică a coaliţiei — PD —a venit la guvernare cu o strategie idealistă în domeniu: mai întii privatizare şi apoi restructurare, care ar veni de la sine, întrucît noii patroni ar fi obligaţi la aceasta de însăşi condiţia „menţinerii lor pe piaţă. Guvernul n-ar avea nici o implicare în restructurare. Mai mult, privatizarea ar rezolva prin ea "însăşi alocarea resurselor către activităţile de interes şi cu perspective, finanţele publice putînd fi neutre faţă de sectoarele industriale. Sau, altfel spus,

nefiind nevoie de o politică industrială, |

adică de promovarea prin facilităţi scale, vamale sau monetare a alocării surse, atitea cîte sînt pe plan şi cîte se mai pot mobiliza din le, către activităţile considerate a, îndeosebi în penetrarea pe 2 externe. i n păcate, în lipsă de altceva, ă abordare a fost însuşită de “Guvern ca filozotie şi strategie a „restructurării. Din păcate, pentru că o asemenea abordare nu dă soluţii în trei mari probleme care, cu mici excepţii, ră întreg spectrul restructurării, -o, pe baza acestei abordări,

nunată în teorie, dar neoperaţională

„„_ Este vorba, pe de o parte, de cazul întreprinderilor (atît de multe) neprivatizabile prin dimensiuni sau prin amploarea pierderilor pe care le produc

1 a problemelor pe care le pun. Este

„ pe de altă parte, de cazul

derilor neperformante (din de asemenea, nu puţine) de 2 căror activitate este legată, în regim de depe! „ soarta unor oraşe

“vorba de situaţia neclarificată (şi

neclarificabilă în curînd), dar cu “caracter general, a conducerii aprinderior cu capital majoritar de stat în România. Nimeni nu ştie şi, mai

sau a unor zone întregi. În sfirşit, este *

ILIE ȘERBĂNESCU

Întreprinderile de stat: cui aparţin? cine decide”? cine conduce”?

ales, nu poate răspunde fără echivoc la întrebările: cui aparţin şi cine de fapt decide în aceste întreprinderi?

Guvernul spune că nu are vreo legătură cu întreprinderile de stat, căci el este doar reprezentantul autorităţii publice, agent fiscal, şi nu reprezintă — ca să spunem aşa — statul-patron. Şi, potrivit legii, are dreptate!

Un asemenea reprezentant al statului-patron ar urma să fie FPS-ul, cel căruia i s-a încredinţat prin lege deținerea a 70% din capitalul întreprinderilor la transformarea acestora în societăţi comerciale. Dar acesta, profitînd de faptul că legea nu are stipulaţii tranşante în domeniu, încearcă să facă o nelalocul ei distincţie între calitatea sa de acţionar (majoritar) şi cea de proprietar. Şi de-a lungul anilor, în funcţie de interese — în afara celor legale — a făcut cînd pe acţionarul (şi n-a luat decizii), cînd pe proprietarul (şi a luat decizii), într-un caz sau altul, semăniînd şi mai multă confuzie în domeniu. Între timp, în urma derulării

REZA

programului de privatizare în masă, lucrurile s-au complicat. În multe întreprinderi populaţia a preluat mult mai mult decît cota gratuită de 30% distribuită iniţial uniform din capitalul acestora, ajungîndu-se în atîtea cazuri la proporţii majoritare de pînă la 60%. Evident, această nouă majoritate este în practică atît de dispersată şi proprietatea la dispoziţia sa atit de difuză, încît acţionarii care o reprezintă nu au practic nici un cuvînt de spus. Oricum, prin derularea programului de privatizare în masă, s-a făcut un pas în direcţia modernă a acţionariatului dispersat în cazul marilor companii, dar, în situaţia specifică din România, problema a devenit şi mai încurcată: cine decide de fapt în aceste companii? Confuzia instituţională totală s-a creat recent, printr-un alt pas, oricît ar fi acesta de binevenit: trecerea FPS-ului sub jurisdicţia Guvernului. Astfel,

„_FPS-ul se poate deroba cînd doreşte,

încă şi mai abitir decît pînă acum, de calitatea sa de patron, pasînd-o în cîrca Guvernului. Care, dacă şi-ar

recunoaşte o asemenea calitate şi ar proceda în consecinţă, totul ar fi în regulă şi lucrurile s-ar descurca.

atîtea

DAN PAVEL

Eterna relansare

a reformei

Poticneala mentală a celor care ar fi trebuit să relanseze reforma anulează diferenţa dintre cei care au guvernat înainte şi după noiembrie 1996. Se presupune, şi probabil că este şi adevărat, că există mari dihotomii între valorile în care cred membrii noii coaliţii guvernamentale şi cele în care ar fi crezut guvernanţii fesenişti şi pedeserişti. Numai că dacă este să-i judeci după rezultatele lor concrete, în primul rînd cele economice, atunci aceste deosebiri nu se văd. Guvernul Ciorbea repetă în mod surprinzător tergiversarea reformei pentru care guvernul Văcăroiu a fost ridiculizat de ziarişti. Doar cînd cuțitul le ajunge la os, atunci intră Ciorbea&Company în panică şi anunţă schimbările. Recent trîmbiţata relansare a reformei s-a făcut sub presiunile lui Poul Thomsen, negociatorul FMI. Noi ne apucăm de reformă doar cînd organismele internaţionale ne ameninţă cu suspendarea ajutorului financiar. O asemenea ameninţare a venit după analizarea bilanţului modest al reformei. În ciuda promisiunilor FPS de a privatiza 50 de societăţi săptămînal, în primele patru luni s-au privatizat cam 34 de societăţi săptămînal. Necazul este că acestea sînt societăţi comerciale mici, al căror capital privatizat este de 6.000 de miliarde lei, în timp ce capitalul neprivatizat încă este de 28.000 de miliarde lei. lar restructurarea cea mult anunţată şi controversată — care ar fi trebuit să afecteze un total de aproape 40 de societăţi anunţate de celebrele liste — încă nu a început.

Sub comunism ne făceam că muncim, acum ne facem că ne reformăm. Necazul este că şi înainte, şi după 1989 trăim sub aceeași echivocă dictatură a proletariatului. Partidul comunist nu era dominat de elite intelectuale, ci de reprezentanţii clasei muncitoare. lliescu s-a arătat mai ales ca un reprezentant al lumpenproletariatului, de vreme ce la ajutorul lui a apelat ori de cîte ori a fost nevoie să bage pumnul în gura intelectualilor critici şi studenţimii. Sectoare. economiee imense şi ineficiente au fost ţinute în viaţă în mod

“artificial, cu ajutorul unor.subvenţii

fabuloase, “doar pentru a asigura sprijinirea celei de-a doua Republici, cea iliesciană. Tot proletariatul ineficient este cel care face şi acum legea. A fost suficient ca muncitorii braşoveni să dea semnalul blocării drumurilor, pentru ca planurile măreţe de reformă să intre într-un con de umbră. Guvernul a dat dovadă de slăbiciune sau poate chiar laşitate, atunci cînd, la scurtă vreme după ciîştigarea alegerilor, a cedat presiunilor străzii. A Noua coaliţie guvernamentală pare să aibă dificultăţi de înţelegere a faptului că a obţinut sprijinul electoral al populaţiei pentru reformă, nu pentru această periculoasă tergiversare. După privaţiuni,

- facă reforma.

sprijinul de care se bucură a guvernanţi se poate evapora îi Ș Clipă. În mod tipic, populaţia a înă iar să fie amăgită cu promisiuni apă care nu mai sînt la putere. Delăs reformei a creat un Spaţiu incredij manifestare a celor despre credeam că sînt în cădere ibegăă personaj la fel de odios pe cît de Tidina fostul preşedinte Iliescu, a rea : încearcă să adune Capital polii Desigur, mulțimile nu se mai în să-l mai aclame, dar el se gînda serios să mai candideze încă O dată forțele naţionaliste şi populiste şi reluat vechile lor tem 3 Bucuria nebunilor nu decit prin reformă. Oricite noi speranţe neprogramul de relansare există deja prea multe

întîrzierea legilor necesare. Nu era însă nevoie să descăunăm echipa Văcă ca să auzim acelaşi refren. Cînd nuă bani, îţi trebuie o scînteie de geniu să faci reforma ori măcar înţelepciune vieţii. Ceea ce îi aseamănă pină confuzie pe majoritatea noilor minisi cu cei vechi este mediocritatea, | putere a rămas acelaşi partid. mediocrilor. Să fi avut loc alegeri degeaba? Unul dintre scenariile posibile legătură cu guvernul Ciorbea era că nu va rezista mai mult de trei, patru s cinci luni. Se credea că va fi un guve de sacrificiu, care va fi măturat subva nemulțumirilor cauzate de restructurat S-a dovedit că sacrificați au fost tot milioane de cetăţeni al căror nivel trai a fost dramatic afectat. Nimeni s-a gindit că tentaţia de a răminei posturi va fi mai mare decit voini politică de “reformă şi responsabilitatea în asumarea riscu cauzate de tensiunile so Preşedintele Constantinescu a ave deja asupra faptului că guvernul p oricînd schimbat, semn că nu va greşeala lui lliescu, care a meli guvernul Văcăroiu în tot timp mandatului prezidenţial. Sub presi valului de nemulțumiri populare că de închiderea anunţată a întreprinderi, vom vedea ce prețuit mai mult noua coaliţie: .reforma guvernul? = Devine evident de ce nu s-aP trece la reforma economică: era. să ne reformăm mai întii miniştrii oamenii politici. Aveam nevoie. posturile de conducere de oameni & să preţuiască mai mult interest naţionale decit cele proprii. Oameni; învăţat că le stă la îndemină Sâ schimbe pe cei de la putere pă democratic. Următorul pas oil înveţe că îi pot influenţa pe cel a d putere pe măsura interesului fal schimbare şi a presiunii exerci; asupra - politicienilor. În le democraţiei aceasta s d „regula reacţiilor anticipate“: chiar nu cred în ceea ce spun, politi fi siliți să facă ceea ce au pron numele sancţiunilor pe care se aş îi să le primească de la alegăto, aceea, actualii guvernanţii lr€; învăţaţi să fie responsabili Și, răspundă periodic de faptele lor, Ie i tutul celor care i-au âles şi â ei alegătorilor. Altminteri, ca să condistgla sogiale Ri S nevoiţi importăm din peri: tehnocraţi care au dovedit că ŞI

A fost nevoie de aproape opt luni ntru ca primul ministru să declanșeze ceea ce electoratul reformist aşteaptă de la actuala guvernare: închiderea rimelor societăţi nerentabile. Cele două avertismente publice adresate în ultima lună de preşedinte aveau un sens precis (dacă nu face reformă, guvernul trebuie să plece). Premierul a ţinut seamă de ele mai repede decit se teptau cei care începuseră să vadă în Ciorbea un politician prea puţin decis pentru vremurile de azi. Nu întîmplător refrenul cel mai des auzit după anunţarea . închiderii celor 17 întreprinderi a fost „în sfîrşit!“. Nu a surprins, de această dată, decît comportamentul nedemn al acelor manageri care anunţă că au descoperit, chiar acum, după ani şi ani în care au fost întreţinuţi pe nedrept, soluţiile miraculoase care ar fi putut evita închiderea. Toţi îşi merită, de fapt,

soarta.

Cei 30.000 de şomeri născuţi în urma măsurii decise în 6 august vor avea la dispoziţie între 6 şi 12 salarii lunare, calculate în funcţie de media din sectorul în care au lucrat, pentru a se adapta noilor condiţii. Nu le va fi uşor: cei care vor încerca să supravieţuiască pur şi simplu, căutînd în parale! o altă slujbă, vor risca la fel de mult ca şi cei care vor decide să folosească banii guvernamentali pentru a porni o afacere. Într-adevăr, potrivit unor estimări credibile (vezi Capital, nr. 31, 7 august 1996, p. 13), doar costurile înfiinţării unui SRL depăşesc 3,5 milioane de lei. Cîţi vor fi cei care vor accepta să investească partea cea mai importantă din sumele primite pentru a plăti taxele necesare înființării unei firme private? Soarta întreprinderilor mici şi mijlocii nu mai e astăzi prea

atrăgătoare: circa 200.000 din angajaţii

CRISTIAN PREDA

iŞomeri, buget, sacrificii

lor şi-au pierdut slujbele în ultimele luni Ar fi însă greşit ca din aceste cifre seci să se tragă concluzii pesimiste: în fond, cei care au pornit afaceri în primii ani de după '89 nu au primit nici un ajutor de la guvern. Pe de altă parte, mitologia marilor reuşite începute de la zero e falsă, căci superpatronii de azi s-au folosit de stat, l-au jefuit, folosind disponibilităţi şi informaţii la care avuseseră acces în calitate de angajaţi ai statului: dar asta nu înseamnă că micile afaceri reuşite nu au început de la sume derizorii. Nu există piaţă fără risc. lar guvernul nu acordă doar subsidii, el îi invită pe şomeri să devină responsabili (pînă acum aceştia au preferat locul „căldicel“ din uzinele finanțate pentru a produce pe stoc, adică pentru a nu produce nimic interesant pentru cei care plăteau, obligaţi de stat, sumele destinate menţinerii muribunzilor din economie). În fond, vor pierde doar cei care vor irosi banii acordaţi acum ca ultimă şansă. Îngrijorător este însă eşecul statului în stringerea veniturilor bugetului, eşec consemnat de altfel şi în cadrul dialogului autorităţilor române cu FMI. Se confirmă astfel, între altele, dezvoltarea acelei culturi a evaziunii fiscale, tipică şi pentru alte societăţi latine (un recent sondaj de opinie arăta, de pildă, că în Italia peste 60 la sută din cetăţeni consideră legitimă evitarea plăţilor către stat). De acest lucru ar trebui ţinut cont în alcătuirea bugetului şi mai cu seamă în politica referitoare la firmele mici şi mijlocii. Anunţata reducere a impozitului pe salarii cu patru procente s-ar putea dovedi, în acest context, insuficientă. E cert însă, pe de altă parte, că diminuarea acestui impozit nu va putea fi mai semnificativă înainte ca structura economiei să devină diferită, apropiindu-se de relaţiile

Fe i ,/ A De Valea Călugărească, 8 august 1997. Muncitorii concediaţi au blocat traficul E pentru cîteva ore.

Reacţii la anunţul guvernului

Decizia guvernului de a lichida 17 întreprinderi cu capital de stat cu mari datorii a declanşat reacţii puternice din partea angajaţilor. Vineri şi sîmbătă, mii de muncitori de la rafinăriile Petrotel, Vega şi Dărmăneşti ca şi de a întreprinderea Romfosfochim au protestat cu vehemenţă, asediind pur şi simplu Prefectura județului, blocînd calea

sau ameninţind cu sabotarea întreprinderilor. „Vrem piine“, „Nu renunţăm la locurile de muncă“, scria pe plancardele purtate de muncitori. Reacţii asemănătoare, "dar mai puţin violente, s-au înregistrat şi în alte părți. Ca o constantă, managerii tuturor "celor 17 societăţi comerciale 's-au alăturat protestelor salariaţilor, afirmînd că întreprinderile lor pot fi revitalizate. La începutul acestei săptămîni, mişcările de nemulţumire au încetat, între guvern, patronat şi reprezentanţii sindicali începînd negocieri pentru definitivarea procedurilor de lichidare. (M.C.)

pieţei, deci permiţind statului să cîştige mai mult din taxele pe consum decit din cele pe profit sau pe salarii. lată de ce, cu cit liberalizarea va fi mai rapidă, cu atit statului îi va fi mai uşor să îşi echilibreze bugetul, fără a afecta prea mulţi „nevinovaţi“. Fără liberalizare, indexările salariilor — aşa cum sînt şi cele anunţate pentru ultimele două semestre ale anului — riscă să contribuie doar la sporirea inflaţiei. În '90, în vremea reformei din Polonia, un bugetar îşi putea cumpăra din salariul lunar doar două bucăţi de salam: s-ar putea ca reforma să ceară şi la noi sacrificii de acest fel şi nu doar, aşa cum anunţa preşedintele la începutul mandatului său, renunţarea la echivalentul unui salariu.

p.S. Îmi îngădui să protestez din acest colț de pagină împotriva stilului practicat de TVR1 în emisiunile informative de duminică, 3 august. Redactarea ştirilor despre inundaţiile de pe Valea Prahovei a fost mincinoasă, afirmîndu-se că, datorită acestora, circulaţia pe calea ferată este complet întreruptă. Combinată cu previziuni meteo ce s-au dovedit a fi eronate, ştirea cu pricina a creat un adevărat haos printre călători: am putut-o constata a doua zi, cînd am trecut cu trenul, fără nici o problemă, prin această zonă. De fapt, circulaţia a fost întreruptă duminică doar citeva ore şi doar pe una din cele două linii; trenurile au întirziat din această pricină, dar nu mai mult decit de obicei. Viziunea catastrofică a redactorilor de la DIE, adoptată probabil datorită gustului lor pentru senzaţionalul macabru, nu şade bine unui post public, mai cu seamă atunci cînd acesta se laudă că are o audienţă superioară posturilor private tocmai în ora în care difuzează ştiri.

Această superioritate obligă şi ar fi bine ca responsabilitatea pe care TVR1 o cere politicenilor să fie şi o specialitate a casei.

inundaţiile au afectat î

„inundaţiile produse în ultima vreme în mai multe regiuni din România au produs, conform estimărilor oficiale, pagube în valoare de aproximativ 800 miliarde de lei. În urma calamităţilor au decedat 20 de persoane, au fost

“construcţii

afectate 24.464 gospodării, 295.085 ha de teren agricol, 625 km de drumuri aţionale, judejene: şi comunale, 317 obiective socio-economice, 43 de hidrotehnice, 50 km de drumuri forestiere, au fost avariate

reţele electrice, de alimentare cu apă, telefonice Și de canalizare. Ministrul

mediului, loan Olteanu, a declarat că, în compara

ie cu inundaţiile din 1970,

“cantitatea de apă căzută în acest an a fost mai mare, însă lucrările de modernizare şi îndiguire au făcut ca pagubele produse să fie mai mici. Deoarece bugetul instituţiei pe care o conduce a fost redus cu peste 2 miliarde de lei, loan Olteanu a arătat că lucrările de modernizare vor fi

"sistate. Cele mai atectate judeţe ca urmare a inundaţiilor au fo: Caraş-Severin, Bihor, Sălaj, Dimboviţa, Tulcea, Suceava. (M.C.) i

Protocol

Guvern-mineri

Pe 8 august, Executivul a aprobat Protocolul încheiat între Guvernul României, Centrala Naţională Contederativă a Sindicatelor Miniere din România şi Confederaţia Sindicatelor Miniere din România.

* Guvernul va elabora pînă la 30 septembrie 1997 actele normative privind declararea unor regiuni miniere ca zone economice speciale;

* Guvernul va face toate demersurile pentru adoptarea de către Parlament a Legii minelor, pînă la 30.09.1997;

* În termen de 10 zile Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale va elabora actul normativ privind pensionarea înainte de termen a personalului feminin din industria minieră. Opţiunea în acest sens va putea fi făcută în termen de 2 luni de la publicarea actului normativ în Monitorul Oficial;

* MMPS va elabora actele normative privind protecţia personalului

disponibilizat prin restructurare sau, la cerere, prin acordarea unor compensaţii de 12-15-20 cîştiguri medii realizate în ultimele trei luni pe ramură şi acordarea acestora într-o singură tranşă, la încetarea raporturilor de muncă ale salariaţilor ;

* Ministerul Industriei şi Comerţului va prezenta Guvernului, pînă la 15 septembrie 1997, Strategia Energetică Naţională pentru perioada 1997-2005 pentru producţia de energie electrică şi termică pe cărbune;

* În subordinea Guvernului se va înființa pînă la 31.08.1997 Agenţia Naţională pentru Restructurarea Mineritului care va elabora planul de restructurare a industriei miniere şi geologiei, va urmări punerea în aplicare a strategiei energetice naţionale şi va întocmi propuneri vizînd dezvoltarea regională a zonelor miniere declarate zone economice speciale.

A fost nevoie de aproape opt luni ntru ca primul ministru să declanşeze ceea ce electoratul reformist aşteaptă de la actuala guvernare: închiderea rimelor societăţi nerentabile. Cele două avertismente publice adresate în ultima lună de preşedinte aveau un sens precis (dacă nu face reformă, guvernul trebuie să plece). Premierul a ținut seamă de ele mai repede decit se aşteptau cei care începuseră să vadă în Ciorbea un politician prea puţin decis ntru vremurile de azi. Nu întîmplător refrenul cel mai des auzit după anunţarea închiderii celor 17 întreprinderi a fost „în sfîrşit!“. Nu a surprins, de această dată, decît comportamentul nedemn al acelor manageri care anunţă că au descoperit, chiar acum, după ani şi ani în care au fost întreţinuţi pe nedrept, soluţiile miraculoase care ar fi putut evita închiderea. Toţi îşi merită, de fapt,

soarta.

Cei 30.000 de şomeri născuţi în urma măsurii decise în 6 august vor avea la dispoziţie între 6 şi 12 salarii lunare, calculate în funcţie de media din sectorul în care au lucrat, pentru a se adapta noilor condiţii. Nu le va fi uşor:

cei care vor încerca să supravieţuiască .

pur şi simplu, căutînd în paralel o altă slujbă, vor risca la fel de mult ca şi cei care vor decide să folosească banii guvernamentali pentru a porni o afacere. Într-adevăr, potrivit unor estimări credibile (vezi Capital, nr. 31, 7 august 1996, p. 13), doar costurile înfiinţării unui SRL depăşesc 3,5 milioane de lei. Cîţi vor fi cei care vor accepta să investească partea cea mai importantă din sumele primite pentru a plăti taxele necesare înfiinţării unei firme private? Soarta întreprinderilor mici şi mijlocii nu mai e astăzi prea

atrăgătoare: circa 200.000 din angajaţii

Valea Călugărească, 8 august 1997. Muncitorii concediaţi au A pentru cîteva ore.

CRISTIAN PREDA

Şomeri, buget, sacrificii

lor Şi-au pierdut slujbele în ultimele luni. Ar fi însă greşit ca din aceste cifre seci să se tragă concluzii pesimiste: în fond, cei care au pornit afaceri în primii ani de după '89 nu au primit nici un ajutor de la guvern. Pe de altă parte, mitologia marilor reuşite începute de la zero e falsă, căci superpatronii de azi s-au folosit de stat, l-au jefuit, folosind disponibilităţi şi informaţii la care avuseseră acces în calitate de angajaţi ai statului: dar asta nu înseamnă că micile afaceri reuşite nu au început de la sume derizorii. Nu există piaţă fără risc. lar guvernul nu acordă doar subsidii, el îi invită pe şomeri să devină responsabili (pînă acum aceştia au preferat locul „căldicel“ din uzinele finanţate pentru a produce pe stoc, adică pentru a nu produce nimic interesant pentru cei care plăteau, obligaţi de stat, sumele destinate menţinerii muribunzilor din economie). In fond, vor pierde doar cei care vor irosi banii acordaţi acum ca ultimă şansă. Ingrijorător este însă eşecul statului în strîngerea veniturilor bugetului, eşec consemnat de altfel şi în cadrul dialogului autorităţilor române cu FMI. Se confirmă astfel, între altele, dezvoltarea acelei culturi a evaziunii fiscale, tipică şi pentru alte societăţi latine (un recent sondaj de opinie arăta, de pildă, că în Italia peste 60 la sută din cetăţeni consideră legitimă evițarea plăţilor către stat). De acest lucru ar trebui ţinut cont în alcătuirea bugetului şi mai cu seamă în politica referitoare la firmele mici şi mijlocii. Anunţata reducere a impozitului pe salarii cu patru procente s-ar putea dovedi, în acest context, insuficientă. E cert însă, pe de altă parte, că diminuarea acestui impozit nu va putea fi mai semnificativă înainte ca structura economiei să devină diferită, apropiindu-se de relaţiile

blocat traficul

Reacţii la anunţul guvernului

Decizia guvernului de a lichida 17 întreprinderi cu capital de stat cu mari datorii a reacţii puternice din partea angajaţilor. Vineri şi sîmbătă, mii de muncitori de rafinăriile Petrotel, Vega şi Dărmăneşti ca şi de la întreprinderea Romfosfochim au meta cu vehemenţă, asediind pur şi simplu Prefectura judeţului, blocînd calea ată sau ameninţind cu sabotarea întreprinderilor. „Vrem piine“, „Nu renunţăm la locurile de muncă“, scria pe plancardele purtate de muncitori. Reacţii asemănătoare, „dar mai puţin violente, s-au înregistrat şi în alte părți. Ca o constantă, managerii tuturor lor 17: societăţi comerciale 's-au alăturat protestelor salariaţilor, afirmînd că rinderile lor pot fi revitalizate. La începutul acestei săptămîni, mişcările de ulțumire au încetat, între guvern, patronat şi reprezentanții sindicali începînd

„negocieri pentru definitivarea procedurilor de lichidare. (M.C.)

pieţei, deci permiţind statului să cîştige mai mult din taxele pe consum decit din cele pe profit sau pe salarii. lată de ce, cu cit liberalizarea va fi mai rapidă, cu atît statului îi va fi mai uşor să îşi echilibreze bugetul, fără a afecta prea mulţi „nevinovaţi“. Fără liberalizare, indexările salariilor — aşa cum sînt şi cele anunţate pentru ultimele două semestre ale anului — riscă să contribuie doar la sporirea inflaţiei. În '90, în vremea reformei din Polonia, un bugetar îşi putea cumpăra din salariul lunar doar două bucăţi de salam: s-ar putea ca reforma să ceară şi la noi sacrificii de acest fel şi nu doar, aşa cum anunţa preşedintele la începutul mandatului

său, renunţarea la echivalentul unui salariu.

P.S. Îmi îngădui să protestez din acest colț de pagină împotriva stilului practicat de TVR1 în emisiunile informative de duminică, 3 august. Redactarea ştirilor despre inundaţiile de pe Valea Prahovei a fost mincinoasă, afirmîndu-se că, datorită acestora, circulaţia pe calea ferată este complet întreruptă. Combinată cu previziuni meteo ce s-au dovedit a fi eronate, ştirea cu pricina a creat un adevărat haos printre călători: am putut-o constata a doua zi, cînd am trecut cu trenul, fără nici o problemă, prin această zonă. De fapt, circulaţia a fost întreruptă duminică doar cîteva ore şi doar pe una din cele două linii; trenurile au întirziat din această pricină, dar nu mai mult decît de obicei. Viziunea catastrofică a redactorilor de la DIE, adoptată probabil datorită gustului lor pentru senzaţionalul macabru, nu şade bine unui post public, mai cu seamă atunci cînd acesta se laudă că are o audienţă superioară posturilor private tocmai în ora în care difuzează ştiri.

Această superioritate obligă şi ar fi bine ca responsabilitatea pe care TVR1 o cere politicenilor să fie şi o specialitate a casei.

inundaţiile au afectat î

inundaţiile produse în ultima vreme în mai multe regiuni din România au produs, conform estimărilor oficiale, pagube în valoare de aproximativ 800 miliarde de lei. in urma calamităţilor au decedat 20 de persoane, au fost afectate 24.464 gospodării, 295.085 ha de teren agricol, 625 km de drumuri naţionale, judeţene şi comunale, 317 obiective socio-economice, 43 de “construcţii hidrotehnice, 50 km de drumuri forestiere, au fost avariate reţele electrice, de alimentare cu apă, telefonice şi de canalizare. Ministrul mediului, loan Olteanu, a declarat că, în comparaţie cu inundaţiile din 1970, “cantitatea de apă căzută în acest an a fost mai mare, însă lucrările de modernizare şi îndiguire au făcut ca pagubele produse să fie mai mici.. Deoarece bugetul instituţiei pe care o conduce a fost redus cu peste 2. miliarde de lei, loan Olteanu a arătat că lucrările de modernizare vor fi sistate. Cele mai afectate joale ca urmare a inundaţiilor au fost Caraş-Severin, Bihor, Sălaj, Dimboviţa, Tulcea, Suceava. (M.C.)

Protocol

Guvern-mineri

Pe 8 august, Executivul a aprobat Protocolul încheiat între Guvernul României, Centrala Naţională Confederativă a Sindicatelor Miniere din România şi Confederaţia Sindicatelor Miniere din România.

* Guvernul va elabora pînă la 30 septembrie 1997 actele normative privind declararea unor regiuni miniere ca zone economice speciale;

* Guvernul va face toate demersurile pentru adoptarea de către Parlament a Legii minelor, pînă la 30.09.1997;

* În termen de 10 zile Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale va elabora actul normativ privind pensionarea înainte de termen a personalului feminin din industria minieră. Opţiunea în acest sens va putea fi făcută în termen de 2 luni de la publicarea actului normativ în Monitorul Oficial;

* MMPS va elabora actele normative privind protecţia personalului

disponibilizat prin restructurare sau, la cerere, prin acordarea unor compensaţii de 12-15-20 cîştiguri medii realizate în ultimele trei luni pe ramură şi acordarea acestora într-o singură tranşă, la încetarea raporturilor de muncă ale salariaţilor ;

* Ministerul Industriei şi Comerţului va prezenta Guvernului, pînă la 15 septembrie 1997, Strategia Energetică Naţională pentru perioada 1997-2005 pentru producţia de energie electrică şi termică pe cărbune;

* În subordinea Guvernului se va înfiinţa pînă la 31.08.1997 Agenţia Naţională pentru Restructurarea Mineritului care va elabora planul de restructurare a industriei miniere şi geologiei, va urmări punerea în aplicare a strategiei energetice naţionale şi va întocmi propuneri vizînd dezvoltarea regională a zonelor miniere declarate zone economice speciale.

GABRIEL

ba.-R. PATAPIEVICI

ERNEST

Lucia iHossu-Longin

“Atunci cînd, prin închiderea primelor 17. întreprinderi nerentabile, dintr-o serie de peste două sute, reforma a trecut, în sfîrşit, de poarta fabricii, reacţia de protest a salariaţilor a fost nu numai previzibilă dar şi modestă ca intensitate, mult sub avertismentele sumbre ale unor analişti din ţară şi din străinătate. Această reacţie, rice s-ar spune, a fost şi sub aşteptările guvernului, care, cum se ştie, a dus o poliică de amînare, tocmai din teama ca amploarea convulsiilor sociale, pe care le-ar fi

t închiderea fabricilor, să nu compromită campania pro-NATO. Cum se vede, un calcul greşit, care a adăugat celor şapte ani de tergiversări încă şapte luni. “Dresaţi în ceauşism ca zilnic să se scoale cu noaptea în cap, să se înghesuie intr-un autobuz hîrbuit şi să ajungă la 1p în cîte o hală lugubră, oamenii nu inţeleg de ce produsul trudei lor nu mai astăzi bun de nimic. Dacă priveai cu chipurile noilor şomeri, dincolo de | şi chiar (în cazul celor de la Ploincolo de furie, puteai citi fatalisI resemnarea. Protestul salariaţilor a urmat indiferent de episoadele mai ten- - i -o mecanică, de acum banală: blocarea drumurilor, a căii ferate, închidea cu familiile în fabrică, sechestrarea unor oficialități. n sfirşit, la fel de previzibilă a fost reacţia directorilor de dtrotriAcieta travestiţi imii ani în manageri cu telefon celular şi maşină luxoasă la scară. Persoane u ştiut să se acopere de privilegii şi care au fost absolvite de orice „atita timp cît guvernul pompa bani, iar muncitorii nu le reproşau nimic, rii“ au fost vizitaţi, pentru prima oară, de spectrul şomajului. Şi nu din grijă ntru oamenii care pierdeau locul de muncă din. faţa unui utilaj ruginit, ci din grijă

'u fotoliul moale, în spatele uşii capitonate, au „găsit“ peste noapte pieţe avide usele lor „unice în țară“, bani pentru achitarea datoriilor fabuloase şi chiar ri dornici să cumpere micul lor imperiu, peste care ar urma, nu se ştie cum,

tot ei. lă a fost şi reacţia opoziţiei: un țipăt de jale „că se distruge fara“ a căfost denunţată de intervenţia „şmecherească“ a fostului prim-ministru, oiu: „şi mie mi-a propus FMl-ul o: asemenea soluție dar i-am _tri-

RODICA PALADE

lată că se poate

mis la plimbare“. Tot mai depăşit de istorie, lon Iliescu a izbucnit enervat: „ce e aia restructurare ?'.

În această împrejurare, imprevizibil a fost doar guvernul. Cu toate că nu a lipsit tradiționala bilbiială (se pare că Romvag Caracal a fost greşit inclusă în seria celor 17 întreprinderi), guvernul nu a mai cedat.

Deşi asaltaţi de protestele salariaţilor în mai multe localităţi deodată, siliţi să poarte nesfirşite tratative cu sindicatele şi managerii, boicotaţi de propriile lor gafe şi de un cronicizat deficit de comunicare, la care trebuie, neapărat, adăugată „contribuţia“ unora dintre tovarăşii de coaliţie — ambiguitatea iniţială a lui Petre Roman şi flecăreala alarmistă a lui Varujan Vosganian —, guvernanţii, de această dată, nu au mai revenit asupra hotărîrilor luate. Spiritele s-au calmat, oamenii au acceptat soarta şi banii cuveniţi pentru disponibilizarea lor (ba chiar, la Regia Autonomă a Cuprului Deva, patru mii de lucrători au solicitat să fie daţi afară, cu toate că guvernul avea în calcul doar cîteva sute de concedieri), iar politicienii S amintiţi mai sus au revenit şi ei la sentimente mai bune: Petre Roman şi-a clarificat discursul proreformist, văzindu-se în actuala coaliție dincolo de anul 2000, în vreme ce Varujan Vosganian spune că n-a spus ce a spus.

În total, făcînd abstracţie de şirul de poticneli, prin suprimarea primelor găuri negre din economie şi prin rămînerea fermă pe poziţii, guvernul a creat, pentru prima dată, un precedent pozitiv, de natură să-l anuleze pe cel instituit în primăvară, la „Roman“ SA Braşov, cînd a inaugurat seria cedărilor în defavoarea reformei.

lată că se poate, fie şi în ceasul din urmă. Pentru noi, beneficiarii procesului, nu are nici o importanţă că această măsură a fost luată a doua zi după plecarea negociatorului FMI de la Bucureşti şi după avertismentul Cotrocenilor, cum că un guvern care nu face reforma nu are nici o rațiune de a fi. După cum nici o importanţă nu are pentru noi dubla „vitejie“ pe care o etalează premierul Victor Ciorbea, cea de moţ şi scorpion — o vorbă ce-ar fi fost mai nimerită poate la Tîrgul de fete de pe Muntele

„Găina. Odată pornită, reforma va înghiţi dihănii cu mult mai grozave.

Ceea ce caracterizează, din păcate, cea mai mare parte a presei românești este caracterul ei superficial, atenţia îndreptată obsesiv așupra detaliilor, supradimensionarea rolului jucat de actorii politici cei mai vizibili în defavoarea unor forțe şi a unor tendinţe de adincime, ceva mai impersonale. lată o descriere foarte adecvată, după părerea mea, şi modului de redare în presă a ultimelor evenimente, legate de începutul reformei reale în economie — mă refer la faimoasa lichidare a celor 17 (sau 16) întreprinderi (dintre care 3 rafinării) neprofiabile. Căci ceea ce a putut cunoaşte cititorul, şi aproape indiferent dacă puplicaţia este favorabilă sau nu acţiunii guvernamentale, sînt doar petele, luminile şi umbrele, culorile vii sau stinse ale unui tablou al cărui desen i-a rămas însă obscur.

pibteroe- $ FASptA

Fireşte — aşa cum se recunoaşte în general —, scopul închiderii acestor întreprinderi (precum şi a celor care vor urma) este „asanarea economică“. De acord; dar a ne opri aici înseamnă să „avem vederea mioapă şi să ignorăm o

parte însemnată a mizei puse în joc. Într-adevăr, nu este vorba în acţiunile „acestea de lichidare-restructurare-privatizare numai despre introducerea unor “principii economice, ci şi despre revoluţionarea unor mentalități, despre „impulsionarea unei noi (pe aici) etici şi chiar, şi nu în ultimul rînd, despre schimbarea conţinutului puterii politico-economice în România.

Ce vrem să spunem cu asta? Aşa „Cum am mai afirmat-o în cîteva articole, tebarea „cine deţine cu adevărat

ANDREI CORNEA

puterea în România?“, de ani de zile trebuia (şi, parţial, încă mai trebuie) răspuns astfel: nu partidul de guvernămînt, nu SRI, nu preşedintele, ci ceea ce mi-am permis a numi „directocraţia“; o clasă formată din directorii şi conducătorii marilor întreprinderi de stat, asociaţi cu patroni de firme private dependente economic de aceste întreprinderi şi cu o parte însemnată a birocraţiei locale şi centrale. Schema generală de existenţă a „directocraţiei“ (pe care o întîlnim, bine reprezentată, şi în Bulgaria, Serbia, Ucraina, Rusia) presupunea utilizarea resurselor materiale, financiare şi umane ale întreprinderilor de stat în întreprinderi private, cu susţinerea mai pe față sau mai discretă a administraţiei. Rezultatul: 1) lipsa de eficienţă a întreprinderilor de stat, dar subvenţionarea lor în continuare (prin credite avantajoase, subvenţii directe, curs de schimb favorabil, acceptarea de a nu-şi plăti datoriile către fisc şi furnizori; 2) proliferarea unei economii private parazitare, prea puţin asociabilă adevăratului capitalism; 3) stimularea unei corupţii sistemice; 4) marile deficite bugetare ce sfirşesc prin a distruge echilibrele macroeconomice şi a produce inflaţie; 5) naționalismul economic şi incapacitatea adaptării economice la condiţiile de fond ale integrării europene.

Directocraţia s-a dezvoltat repede, după 1989, în condiţiile respingerii de către puterea de atunci a „terapiei de şoc“; dar, mai ales odată cu venirea la putere a guvernului Văcăroiu, ea a devenit atotputernică. A reuşit chiar să se adapteze celor cîtorva măsuri reformiste luate de fostele guverne, măsuri pe care a ştiut mereu să le golească de conţinut. Cred că spera să continue la fel şi sub guvernarea Ciorbea. Or, în momentul cînd aceasta s-a decis să nu mai amine reforma structurală din economie şi să treacă la actualizarea listelor cu întreprinderile de lichidat, directocraţia şi-a dat seama că o luptă pe viaţă şi pe moarte începuse şi că propria ei supravieţuire economico-politică era în joc: căci în contextul în care o întreprindere neproductivă încetează să mai fie tolerată şi subvenţionată şi este lichidată ori vîndută pe active, rezervorul ei nelimitat de resurse pentru directocraţie tinde să sece; aceasta trebuie să se convertească la capitalism sau să piară.

Ce s-a întîmplat în aceste zile trebuie citit din perspectiva acestei lupte pe viaţă şi pe moarte:

Într-un prim moment, directocraţii au încercat să utilizeze nemulţumirea, chiar surpriza muncitorilor ce se vedeau deodată fără locuri de muncă: minţii, aţiţaţi,

speriaţi de directorii lor, prost sfătuiţi de lideri sindicali corupți ori incompetenți, mulţi muncitori au ieşit în stradă sau în pieţe, au blocat o cale ferată sau o şosea; au aruncat cu pietre în clădirea prefecturii din Ploieşti, s-au încăierat cu poliţia. Directocraţii au sperat fie că — aşa cum se mai întîmplase şi altă dată — guvernul va ceda, fie că el va fi înghiţit de un val irezistibil de răzmeriţe. Au blocat cîteva zile listele cu personalul restructurat, au refuzat să accepte lichidarea, au răspîndit zvonuri mincinoase prin intermediul unor publicaţii favorabile, au contestat măsurile economice ale guvernului, au încercat să acrediteze ideea că acesta e aservit străinilor, FMI-ului, că vinde ţara, că destructurează industria, că anihilează capacitatea de apărare. Conform propagandei instigate de ei, toate întreprinderile în lichidare sînt rentabile, datoriile se plătesc, se fac mai peste tot inovaţii de neînlocuit. Au susţinut că populaţia nu a fost pregătită, că s-a procedat neprofe- „ sionist, că guvernul e în ilegalitate, că sindicatele nu au fost consultate. Au mobilizat opoziţia să ceară o sesiune parlamentară specială. Putem spune acum că toate aceste tactici — violente sau insinuante — au dat greş: muncitorii au devenit mai înţelepţi

şi au început să-şi ridice sumele com- *

Sondaj de opinie

Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii a realizat, la solicitarea PD, un sondaj de opinie privind starea de spirit a

populaţiei şi opţiunile sale politice,

Starea economică a ţării este în prezent apreciată drept proastă de 52% dintre subiecţi, doar 9,7% apreciind-o ca bună. SE : Cei nemulţumiţi de demersurile în plan economic ale actualului guvern reprezintă. 45,2 procente, în vreme ce 22,8% dintre cei intervievaţi se declară mulțumiți de ele. Românii rămîn în general optimişti privind îmbunătăţirea situaţiei economice,

pensatorii cuvenite, revoltele au încetat, opinia publică nu s-a lăsat, în general, sedusă de sloganele naţionalismului economic, iar guvernul a cîştigat o autoritate greu pusă la încercare cu puţin timp în urmă. Cît despre opoziţie, aceasta este mai ridicolă şi mai neputincioasă decit oricind.

Este, de aceea, extrem de ciudat că, exact în momentul în care guvernul pare să fi cîştigat prima bătălie serioasă împotriva directocraţiei, mai mulţi reprezentaţi ai coaliţiei guvernamentale (de la Radu Vasile şi Petre Roman şi pînă la Varujan Vosganian) devin critici, acizi, hiperlucizi, se delimitează, circumstanțiază, ridică diferite obiecţii etc. Raţional vorbind, nu loveşti în propriul guvern, atunci cînd acesta este angajat într-un război greu, decit din prostie, din laşitate sau dintr-un interes inavuabil. Să stea la noi aici şi acum altfel lucrurile? Sau cumva directocraţia, încolţită tare şi pierzînd prima bătălie importantă într-un război ce se anunţă îndelungat şi dificil, s-a gîndit să adopte tactica ocolită a subminării din interior a coaliţiei guvernamentale? Poate că în neînțelegerile şi incongruenţele din interiorul acesteia ar trebui să suspectăm şi altceva în afară de orgolii, vorbărie şi, în general, numai mărunte şi omeneşti deşertăciuni!

anul viitor (54,7%, doar 29% răspunzind negativ). Pe de altă parte, 47% dintre cei intervievaţi au apreciat situaţia lor economică, prin comparaţie cu cea din

1990, drept mai proastă, pentru 15,6% aceasta p

mai bună, în ti ua

I8.galg RărargA siya. d9apra urățaarele personalități politica ”

având in vedere modul în sare:s:au compont

ultimul timp?

SS : ” Foarte |, ÎNicibună, nici | Foarte | Nu 0 IZBIT

Emi! Constantinescu Teodor Meleşcanu"

Petre Roman

Corneliu Vadim Tudor - [i

Adrian Severin i

si [sa] Di [as]

isa ae aj za at] IECEIBEZERI NETA EZEIBEZEI FIE sa zis [as

EZIBEIERRIE TRE EXOREZERBIEZEI EINER EI

iv | s2 |

ZOE PETRE

Nomen rosae

Comentariile, animozităţile şi chiar tensiunile care le stîmeşte aplicarea ordonanţei referitoare la inscripționarea bi- sau plurilingvă a străzilor şi localităţilor dovedesc o dată mai mult că sintem creaturi ale imaginarului în mult mai mare măsură decit ale unei raţionalităţi pragmatice. Prizonieri ai numelor lucrurilor mai degrabă decit ai lucrurilor înseşi, suferim în mod irațional pentru orice atingere a lumii imaginare în care ne-am obişnuit să trăim. Pragmatic, un nume de sau de stradă este o indicație pentru poştaş sau pentru cei care vor să ne facă o vizită, pentru Poliţie sau pentru cadastru, şi ar trebui să ne fie absolut indiferent dacă locuim pe strada Florilor, pe Bulevardul Macaralei sau pe strada 22, de vreme ce acceptăm cu indiferenţă să trăim în blocul A12, sc. 3, ap. 35; dar nu e aşa, pentru că ne-am obişnuit ca străzile şi oraşele ori satele noastre să fie locuri ale memoriei mai degrabă decit spaţii neutre şi refuzăm să acceptăm o altă memorie decit cea care ne este familiară. Identitatea noastră latentă devine brusc activă, agresivă chiar, în această confruntare cu identitatea celuilalt.

Unul din exemplele clasice, aproape vulgarizatoare, ale mentalități zise primitive este relatarea împrejurări că, la multe triburi din zonele istorice retardatate, numele adevărat al persoanei este o taină, pentru că acela care îl cunoaşte are o putere nelimitată asupra celui care îl poartă; împreună cu spaima de oglinzi sau de fotografii, care îţi pot fura chipul sau umbra, această credință ne miră de parcă ne-ar fi cu totul străină. Dar — lăsînd la o parte faptul că acoperim sîrguincios oglinzile într-o casă unde se află un mort — credinţa că numele este un instrument de putere transpare clar în tot acest război al plăcuțelor, iar faptul că legislaţia europeană consfineşte această dimensiune a imaginarului colectiv nu dovedeşte altceva decit că ea aparţine universaliilor civilizaţiei.

n această confruntare, imaginarul istoric joacă, aşa cum îi e felul, un rol crucial. Îmi amintesc de recentul război al municipalităţii bucureştene cu bulevardele Capitalei. Axa care străbate Bucureştii între Mihai Bravu, Piaţa Iancului şi Operă a avut, cum ştiu măcar cei care locuiesc în zonă, o istorie pre- şi postrevoluţionară extrem de agitată. Cîndva, segmentele acestui bulevard se numeau Ferdinand, Pache Protopopescu, Carol | şi Regina Elisabeta. Au venit vremuri regicide, şi s-au numit Tolbuhin, Republicii, 6 Martie şi, ceva mai tirziu, Gheorghiu-Dej; apoi, Dej şi Tolbuhin au fost detronaţi şi ei şi înlocuiţi cu Dimitrov şi Kogălniceanu. Imediat după decembrie '89, Kogălniceanu a înghiţit 6 Martie şi, o vreme, Republicii s-a numit Carol, în vreme ce Dimitrov i-a redat locul regelui Ferdinand. Pentru ca republicanii să nu sufere prea mult, s-a revenit apoi în parte, Regelui Carol i s-a atribuit fostul Pache,

scut în rezervă împreună cu Regina Elisabeta, astfel încît straturile succesive ale imaginarului urban să-şi aibă fiecare mica lui revanşă. e obicei, ne gîndim la numele de oraşe şi ca la nişte semne ale tradiţiei locului.'Bucumai sînt încă în abecedare cetatea lui Buoieştii. aduc a ploaie, Însurăţeii amintesc ietăriri. Dar toate aceste nume date i locului devin durabile atunci cînd sînt ate de stăpînii locului. Ca un palimpsest, imaginar al României, şi mai cu seamă al nâniei transcarpatice, narează istorii multiple 0 dată divergente. Balizat de toponime pe 'stăpinii succesivi ai acestor ţinuturi — daci, ani, pentru numele marilor rîuri, romani, slavi, pentru apele sau satele mai retrase, U sași sau austrieci pentru oraşele şi e de graniţă, români din Ardeal şi români pentru Transilvania unită cu ţara — adaţii succesive au botezat şi rebotezat lorcumscripţiile, văile şi dealurile pentru a oteala dărilor, a concesiunilor, a reder. Valoarea sentimentală a unui toponim gă, imperceptibil, de exercitarea puterii a locului astfel denumit. Războiul plăcuţeo luptă pentru stăpînirea imaginară a şi vorbeşte despre faptul că, dincolo de celor mai mulţi dintre locuitorii de azi

ai provinciei, ca şi dincolo de agresivitatea cîtorva, mitologii istorice divergente hrănesc memorii diferite, adesea ireconciliabile. Pentru români, abstracţia „dominaţiei maghiare“ asupra Transilvaniei devine brusc insuportabil concretă dacă sînt puşi în faţa faptului că marea majoritate a oraşelor din preajma lor au avut un.nume unguresc sau săsesc pe care numele românesc doar îl traduce. Una e să ştii că strămoşii tăi au fost țărani, alta — că pînă tirziu nu au fost şi nu puteau fi orăşeni: un duh de răscoală, vechi fantasme ale conflictului dintre sat şi oraş, umilinţe ancestrale sau amintiri dureroase otrăvesc brusc locul. Pentru maghiari, voința de a afirma calitatea lor de stăpiîni primordiali ai spaţiului de dincolo de păduri, legendele „naţiunii transilvane“, revanşa asupra unei istorii recente în faţa căreia cel mult s-au resemnat, dar a cărei legitimitate nu li se pare nicicum acceptabilă, împing către o

SA CERES

febrilitate a acestei reconquiste simbolice care nu e înţeleaptă, chiar dacă poate fi înţeleasă cumva. Mai calmi — mai puţin numeroşi, cu altă tradiţie, cruţată de binomul stăpîn/serv şi de competiţia avînd ca obiect trecutul — germanii, cîţi au mai rămas printre noi, aspiră şi ei la o resurecţie imaginară a spaţiului pe 'care strămoşii lor l-au domesticit odinioară.

Ce putem face, pentru ca aceste conflicte pentru stăpînirea imaginară a spaţiului să rămină în cel mai rău-caz un război simbolic? Nu cred că există soluţii miraculoase: trebuie să ne răbdăm unii pe alţii, să mobilizăm toate resursele de delicateţe, de civilitate, de empatie, de tact de care dispunem, pentru că, aşa imaginar cum este el — sau poate tocmai de aceea — conflictul este real şi dureros pentru toţi. Precipitarea, freneziile, răspunsurile tranşante, aroganţa sau teama sînt ingrediente ale escaladărilor pe care trebuie cu orice preţ să le controlăm. Să nu ne revoltăm dacă numele maghiar al unei localităţi datează dinainte de 1918, pentru că acesta este numele pe care vorbitorii de limbă maghiară l-au folosit efectiv vreme de secole; să nu încercăm cu tot dinadinsul să ne întoarcem la porecle depreciative ale unor localităţi: în toată Europa, asemenea nume au existat din timpuri imemoriale, şi oamenii au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a le înnobila cumva: de ce un sat să se numească-neapărat Mocirla; şi nu'Valea Pomilor — dar şi pentru ce să ne enervăm dacă, în limba maghiară, Oradea s-ar numi din nou Oradea Mare, cum s-a şi numit o vreme şi în româneşte? Personal, aş vedea oricum această vastă operație de oficializare a pluralismului cultural desfăşurîndu-se cu mai puţină precipitare şi cu mai multă grijă pentru dialog, mai ordonat, gestionată de specialişti în toponimie istorică, care să disciplineze rezonabil procesul, să-i dea o undă de obiectivitate şi acea răcoare impersonală pe care doar pedanteria o poate genera. Puterea este o materie inflamabilă şi are nevoie de abs-

tracţiuni pentru a fi mînuită fără prea mari riscuri. -

Numele trandafirului nu are parfum, dar nici n-ar trebui să rănească, spre deosebire de spinii palpabili ai rozei proaspăt culese din grădină.

ȘERBAN ORESCU

Ce fel de opoziţie practică PDSR-ul?

Greu să pătrunzi dedesubturile noii strategii a PDSR-ului şi preşedintelui ei, d-l lon Iliescu. Cine poate explica declaraţii formulate cam astfel: partidul nostru nici nu încurajează, nici nu descurajează mişcările de protest împotriva închiderii bine cunoscutelor fabrici, 17 la număr. În altă parte a aceluiaşi discurs politic se spune clar că PDSR-ul se împotriveşte închiderii celor 17 întreprinderi, ca fiind o măsură contrară economiei de piaţă.

Ceva e adevărat în această teză. În mod normal, întreprinderile trebuiau lăsate să dea faliment. Numai că PDSR-ul şi preşedintele lui au trecut, cînd s-au aflat la putere, prin parlament, o asemenea lege, încît practic falimentul devenea imposibil sau ar fi durat procedural mult mai mult decît în Occident. De ce a venit PDSR-ul cu o atare lege? Pentru că — prevăzător cum era faţă de posibilitatea lichidării socialismului de către alţii care ar veni la putere — a căutat să-i lege de miini şi de picioare. Acum, PDSR-ul e foc şi pară; noul guvern a eludat calea declarării în faliment, recurgînd la o cale mai operativă: voinţa acţionarilor (exprimată în Adunarea generală). Acţionarii sînt statul... prin urmare, statul poate închide, în calitate de acţionar, întreprinderile sale fără a recurge la procedura declarării în faliment.

Avrut PDSR-ul să blocheze legislativ închiderea întreprinderilor falimentare, dar guvernul s-a arătat mai abil! A aplicat altă lege: Nu ştiu să fi fost declarată, sub guvernarea PDSR, vreo întreprindere mai importantă a statului în stare de faliment. De ce? Falimentul întreprinderii de stat se opunea conceptual criptocomunismului profesat de PDSR.

Ciîtă vreme guvernul Ciorbea a temporizat închiderea întreprinderilor cu pierderi, PDSR-ul a stat liniştit în banca lui. Nu putea fi decît mulţumit. Acum, că în sfîrşit guvernul Ciorbea face dovadă de voinţă politică reformistă, PDSR-ul şi preşedintele lui se arată supăraţi. Nu-şi permit să atace plenar închiderea întreprinderilor ştiind că o atare poziţie avansată e prea de tot riscantă. De unde acel pentru-contra: „nici nu încurajăm, nici nu descurajăm“. Ce să înţeleagă însă cetăţeanul? Două lucruri:

1) că, în esenţă, nu există altă cale decit o reformă accelerată;

2) că PDSR-ul va scoate probabil în linia întîi eşalonul pe care şi-a bazat puterea: directori, activişti locali şi acea parte a „clasei muncitoare“ care, dintr-un motiv sau altul, nu acceptă economia de piaţă.

Obiecţiile sînt de detaliu, avînd în vedere importanţa „mizei“: că guvernul e sfătuit de consilieri străini (ca şi cum nu tocmai asta e de dorit), că ar fi mai bine să fie lichidate sectoare şi nu întreprinderi (omiţindu-se că acest lucru trebuia făcut imediat după decembrie 1989), că nu s-a anunţat în paralel un program de protecţie socială (ca şi cum ar fi posibilă o compensare integrală prin protecţie socială, în lipsa asanării industriei).

Nimeni nu contestă că închiderea întreprinderilor trebuia mai bine pregătită. Dar, de ce să nu recunoaştem: nu sîntem, ca popor, chiar printre cei mai dotați în materie de organizare. N-are sens să fie frînat procesul cu greu declanşat pentru că putea fi

“mai bine organizat.

Altceva se poate însă face, iar guvernul e pe punctul să o realizeze: asocierea muncitorilor la conducerea întreprinderilor (într-o proporţie care să nu împiedice capitalul să aibă cuvîntul hotăritor, ca în Germania, de pildă). Muncitorii vor avea astfel o viziune corectă a pierderilor şi a felului în care unii manageri au ştiut să-şi umple buzunarele sub ochii îngăduitori ai guvernelor PDSR şi ai sindicatelor.

Chiar astfel circumscrisă, mai mult sau mai puţin la aspecte de detaliu, opoziţia este necesară. Cu condiţia să prezinte garanţia bunei-credinţe. Or, în cazul PDSR-ului, chiar dacă ar fi sugestiile bune, există aproape o prezumție de rea-credinţă — atit de mult au profitat acest partid şi susţinătorii lui, timp de şapte ani, de amînarea închiderii întreprinderilor, pînă s-a ajuns în pragul unui dezastru.

E de dorit, deci, ca guvernul să fie ajutat, cu bună-credinţă şi competenţă, să vadă ceea ce în grabă nu mai poate sesiza, dar în ansamblu — PUTEREA sau OPOZIŢIA — nu au altă alternativă decit reforma. Opinia publică o ştie prea bine — de unde şi contradicţiile. d-lui Iliescu. Acel al său pentru-contra reflectă imposibilitatea de a face reformelor o opoziţie principială, starea precară a PDSR, încercarea disperată de a intra în graţia alegătorilor, fără a-şi asuma însă vreo răspundere.

ÎDIN.SUMARELE NUMERELOR VIITOARE

* Reforma în televiziune: interviuri cu Sanda Vişan, Alexandru Sassu, Radu Nicolau, losif Sava * Interviu cu Sorin Pantiş, ministrul Comunicaţiilor * Vladimir Tismăneanu: „Intelighenția după comunism“ * Andrei Marga: „Criza şi relansarea științelor umaniste“ * William Totok:. „Întinire cu Radu Filipescu şi Herma Kennel“ * Dan C. Mihăilescu: cronica literară * Magda Cârneci: Jurnal parizian II * Gheorghe Grigurcu despre antologia | „de poezie a lui Andrei Codrescu * : : :

7 da Dale aa fi simti mda cea br Ra "Mt | ioapă şi să i ă ăci îi textul în care o întreprindere

“a nu, erea mioapă şi să ignorăm o căci în contexi re o întrepr acordat lui ş.a. Consi- mă 3 j Sag ară a a mizei puse în joc. neproductivă încetează să mai fie tole- - a pene ă şi ) aul - 'Olalitate, Vi î, văr, nu este vorba în acţiunile rată şi subvenţionată şi este lichidată ori = Saca ale 2 ci E Sa au Intimpinar ea Obsee 4 rca de lichidare-restructurare-priva- vîndută pe active, rezervorul ei nelimitat i he mare interes popularizarea ei, În ceea ce Priveşte cel, Ah sat numai despre introducerea unor de resurse pentru directocraţie tinde să

vă referiți : i aul : ie să eria 1 Dati !, Dr ii i şi despre sece; aceasta trebuie să se conv a». rubrică permanentă în revistă cu conţi- comentariu sti Mal e n: principii economice, ci ş p

N a med -Oună Qeciy

Nici bună, nici proastă

tăţi tească la capitalism sau să piară. Emil Constantinescu [508 [50,8] ADI d a : = rs revoluţionarea unor mentalități, despre apit. : : : “ ta an ana e pice sa Cu stimă, impulsionarea unei noi (pe aici) etici şi „Ce s-a întimplat în aceste e Ia = i — îs . social, cultural etc., mai cu scară e chiar, şi nu în ultimul rînd, despre buie A din das itelița acestei lupte ÎTeodor eleşcanu 10.3.142.0 ă 7 j mă da insa. i i inutului puterii politi- pe viaţă şi pe moarte: - - a . f A . domenii de interes general. Consider Sabre Andy parea c A if d Într-un prim moment, directocraţii au [Victor Ciorbea 12,0 as.2] 20.3 să spunem cu asta? Aşa încercat să utilizeze nemulţumirea, chiar : : > A i om a în cîteva articole, surpriza muncitorilor ce se vedeau deo- Pete Roman oa] 43.0 28.3 dA | î i i ărat dată fără locuri de muncă: minţi i, aţiţaţi, A . | la întrebarea „cine deţine cu adevărat da Mat Corneliu Vadim Tudor 92 [28,7] 189 |] 16 gaj i FPS accelerează reforma [59 ]s09| 238 | J£ i artă Executivul a adoptat, marţi 12 27.7 iz !* Numai 8.000 lei pe 3] / Z ia] august, mășuri de accelerare privind e 3 PAL | e uni, STITI di i lichidarea întreprinderilor 9. |. „CU expediere la dansii. - dizolvarea şi lichidare p j 272|. 279 | 2] (reducere 9cg) emil RS SCUr de pe „lista celor 17“, Astfel, printr-o ri |* Numai 6.000 lej pe 3 luni “ ordonanță simplă s-a stabilit ca termenul de întrunire al lon Diaconescu 47 [26.4] 236 14 | SU ridieare de la redacai: GA să fie redus de la 15 zile la trei zile. Totodată, - pd dacţie Victor Babi » | | paacaucere 62%), izorii de energie electrică şi termică au fosi ictor Babiuc 35 [275| 22 | 5. PRIM, AUMĂTATE DN PLARELE mputerniciţi să întrerupă aprovizionarea pentru a | Pemgaă zi GRatune Intreprinderile la care AGA a luat decizia de declanşare ii 2.9. 26.0] 242 | 22. | abonamentele = Categorii de Cilitonj ințele (talon de „a procedurii de lichidare. Joi, 14 august, directorul FPS, pă Di itri 34 [241] 225] 7 Cu reducere; "1: de asemenea » adeverinţe şcolar Sorin Dimitriu, s-a întilnit cu directorii celor 17 societăţi. Sorin Dimitriu a | ba :

comerciale ce urmează să fie lichidate, aceştia fiind

anunţaţi că în următoarele zece zile vor fi schimbaţi. FPS a stabilit înființarea , unor comisii speciale de control pentru descoperirea eventualelor acte de “corupţie şi abuzuri ale acestor directori. Vineri, guvernul a luat în dezbatere

„Patru proiecte de legi cu implicaţii asupra strategiei guvernamentale de „ lichidare a întreprinderilor neviabile. (M.C.)

19 - 25 august

19 — 25 awp