Liberalizarea prețurilor

De la 1 aprilie intră în vigoare ceea ce guvernul numeşie a doua fază a „liberalizării“ preţurilor — de fapt o simplă, dar masivă scumpire a unor produse cu pondere substanţială în bugetul familia! alimente de bază, săpunuri, detergenţi, niedicamente, articole pentru copii. Și nu esie vorba de o majorare oarecare, ci de una considerabilă ce va fi aspru resimţilă de populaţie, în ciuda compensațiilor acordate care, în principiu, ar urma să prezerve capacil(atea de consum din anul (recul la produsele în cauză.

Peniru populaţie şocul va fi dubiu. Pe de o parte — eteciele în Sine ale scumpirii. Pe de altă parte — întărirea simţămintului că retorma, cel puțin deocamdată, reprezintă doar un şir de consecințe dureroase, oricum altele decit cele la care se spera prin trecerea la o economie de piață și la care, în perioada preelectorală, populaţia chiar fusese îndemnată să se aștepte. Acum, ea vede, dimpotrivă, că majorările masive de preţuri se generalizează, că şomajul bate la uşă, că democraţia este folosită de unii — în parte de către aceiaşi din irecut — peniru a se îmbogăţi prin similare mijloace nedemocratice, precum corupție, mită, trafic de influenţă.

În cadrul rubricii „INFERNUL ECONOMIC“, „Expres“-ul urmăreşte să dezvăluie, prin reportaje şi anchete, actualele stări de lucruri din economie, încercînd, totodată, o interpretare cit de sumară a acestora, necesară pentru a se puca desluşi corect, din complexele fenomene și evoluţii economice, binele de binele aparent, răul de răul necesar, licitul de ilicit, speranţele de iluzii, durerile mezsului înainte de pericolele întoarcerii înapoi.

Deschidem rubrica cu însăşi controversata reformă. Pornită nu dintr-o dorință, ci din nevoia de a se ieși din dezastrul material și moral, din traiul în marginea subzistenţei la care ne-a condamnat sistemul econumic

E CINE PĂCĂLEŞTE ?

și politic totalitar, retorma spre o economie de piaţă în un proces dilicil și îndelungat, presupunînd schimbări radicale de structuri, mecanisme, menialităţi şi comportamente. Cîţi sint pregătiţi în mod real peniru aceste schimbări ? Ciţi sint gata să accepte durerile economice şi sociale inevitabile în ideea unor efecte pozitive, care nu pot oricum apărea decit mai tîrziu ? Cu atît mai mult cu cît, la 9 luni de la declanșare, reforma pare, la nivelul consecințelor percepute de populaţie, ca aducătoare doar de inflaţie și şomaj, în timp ce tocmai în privinţa a ceea ce constituia obiectivul ei — creșterea producţiei — lucrurile stau exact invers: tot mai multe produse: nu mai apar pe piață.

Programul guvernamental de reformă este contestat de la dreapia ce către reformiști (partizanii unei reforme radicale), iar de la stînga de conservatori (adepţii unui gen de perestroikă), în timp ce specialiști independenţi, ncaliniați politic, consideră regretabil îndeosebi faptul că guvernul, înconjurindu-se cu un mit al deţinerii- monopolului competenţei, nu a lărgit cercul consultanţilor în elaborarea și aplicarea reformei, ajunyindu-se la o uație ce poate fi, din păcate, exploatată, în scopurile lor, tocmai de către conservatori, din partea cărora vine, de fapi, principalul pericol ce pindeşte reforma şi democraţia.

Populația are drepiul să cunoască bine toate aceste poziţii. disimulate de atitea ori prin formulări care nu spun, pentru omul de rînd, mare lucru. Ce vrea guvernul ? Ce spun reformișiii ? Ce _ urmăresc, de fapt, conservatorii ? Oamenii trebuie să ştie pentru a acţiona sau reacționa în ștință de cauză. Mai ales că, prin tradiţie, 1 aprilie este ziua păcătelilor. Cine pe cine păcăleşte este doar un aspect al problemei. Totul es'e ca nimeni să nu se păcălească pe sine !

Pavlov şi reflexul lui condiționat

Înaintea zilei de 1 aprilie nu se făcea prea mult tapaj de schimbarea lunii. Pentru ca păcăleala să reuşească era nevoie ca omul să nu ştie tocmai data. În acest an,

1 aprilie a devenit o obsesie na-.

țională fiind privită ca un colac de salvare (a Guvernului) sau ca o piatră de moară pusă în brațele înecatului (populaţiei). În absenta unor informaţii autorizate — dl. Baltazar a aminat furnizarea unor amănunte privind nivelul creşterii preţurilor —, oamenii se pregătesc pentru cele două variante: va fi foarte rău (insuportabil) şi va fi mai rău decit acum, dar nu atit precum ne-am fi aşteptat. Asta ar

însemna, de exemplu. ca piinca să ajungă la 14 lei (varianta unu) sau numai 9 lei (varianta doi), kilogramul de carne — 250 lei sau doar — 180—200. Toate socotelile se fac punindu-se în fruntea oricărei propoziţii salvatorul dacă. De această liberalizare a preţurilor Guvernul îşi leagă multe sperante de redresare a. bugetului, grăbindu-şi chiar încheierea conturilor din interiorul partidului său prin de irarea drapelului Convenţiei naţionale. a Frontului : socul 1 aprilie trebuie” suporiat. împreună, și de latura reformatoare şi de cea iradiţionalo-umano-socialistă. după principiul : ori scăpăm toţi, ori mu-

viţi toţi! Recenta încercare a tinerilor din Front de a se constitui într-o aripă tînără, zvon ce tot ameninţa unitatea de monolit ca a altui partid, s-a pus şi pe seama încercării de a se salva de impopularele măsuri de şoc.

Dar, de această liberalizare îşi leagă multe speranţe şi opoziţia. Mai întii pentru că are posibilitatea de a arâta că întreaga campanie a celor ce-au cîştigat puterea a fost un zvon. La 1 aprilie, ziua naţională a păcălelilor, liberalizarea va fi cea mai dură păcăleală, după un an. şi ceva de zvonuri colorate în lila. Apoi, pentru că se zvoneşte deja că 1 aprilie va marea 0 nouă campanie (de primăvară) de luptă împotriva Guvernului. Se vorbeşie chiar de o amplă manifeslaţie de stradă. După o perioadă de înghețare — datorată desigur şi condiţiilor delavorabile : zăpadă şi ger—odată cu venirea primăverii oamenii îşi vor dezmorţi spiritul critic. Zilele Guvernului, zic unii, sînt numărate. Printre cabinelele diverselor partide se întocmesc liste de miniştri, zic alţii. 1 aprilie, spun unii cu teamă. 1 aprilie, lansează alţii data renașterii - naţionale. Simple zvonuri ? Ciinele lui Pavlov. plin de înţelepciune, se lăuda in fața unui maidanez : Am un 'stăpiîn atit de prost încît de fiecare dată cînd se aprinde un beculcţ rosi imi dă de

mincare. CONSI,

TIN STAN

JUMĂTĂȚI DE EXPLICAȚII, JUMĂTĂȚI DE DEMISII, JUMĂTĂȚI DE MĂSURI

De la 1 aprilie ne aşteaptă un nou val de masive creşteri de preţuri. Şi nu la Produse oarecare, ci, poate, la cele mai importante : alimente de bază, săpunuri, detergenţi, medicamente, articole peniru copii. În ansamblu, la accste produse este vorba de o majorare medie de circa 25 ori și, ţinînd cont de cuantumul compensaţiilor, creşterea respectivă ar urma să fie acoperită în proporţie de numai 60—70%. Desigur, tot în medie, întrucît pentru fiecare familie proporţia va fi diferită. Şi, chiar dacă ar fi aceeași, semnificaţia reală va fi una pentru o familie cu venituri ridicate şi alta pentru o familie cu venituri scăzute sau pentru pensionari, În cazul celor cu cîştiguri mici urmarea va fi restringerea sensibilă a consumului la produsele respective sau dispariţia lor în calitate de cumpărători pe piaţa produselor industriale de folosință îndelungată, sever scumpite anterior.

Iată de ce guvernul — puterea în general — ezită să spună deschis lucrurilor pe nume, disimulînd explicaţiile majorărilor de preţuri în spatele unor formule alambicate, care, pentru cetăţeanul de rînd, seamănă mai mult confuzie, fără a contribui cu ceva la înţelegerea acestui demers economic și la disponibilizarea populaţiei spre a-l accepta eventual ca un „rău necesar“,

În politică se practică în mod curent jumătățile de adevăr, dar sînt momente în care nu există alternativă la dezvăluirea adevărului pe de-a întregul. Mai ales cînd în joc sint probleme din sfera economi-

ILIE SȘERBÂNESCU (continuare în pag. 3)

JUMĂTĂȚI DE EXPLICAȚII JUMĂTĂŢI DE DEMISII, JUMĂTĂȚI DE MĂSURI

(Urmare din pagina 1)

cului, în cazul cărora este aproape imposibil de a se susține că un lucru aste alb dacă acesta se arată a fi negru. Un asemenea moment este acum! Aşa încît poziția guvernului poate fi, într-un fel, de înţeles, dar, în nici Un caz, nu de acceptat. De înţeles, întrucît ar fi desigur greu să spună acum că o scădere a nivelului de trai, şi-așa precar, este necesară, după ce, în perioada preelectorală, nu numai că lăsase populaţiei impresia că problemele tranziţiei ar fi doar acelea de a se alege între modelele austriac,- sue sau japonez (!), dar şi crease iluzii deșarte în rîndurile oamenilor permiţind, fără vreo acoperire economică, obţinerea de cîştiguri mai mari la producţii mai mici şi chiar reducerea săptămînii de lucru Ja sta rdele modelelor intit r fi greu, de asemenea, pentru că ar să se dea drepiate implicit celor — independenţi sau din opoziţie acuzaseră atunci puterea de demagogie electorală şi să se recunoască, totodată, că guvernul a contribuit la a face şi mai grele du sociale, oricum inevitabile, forţind, prin măsurile populiste, posibili: reale ale unei economii sleite. Dar este de neacceptat, totuși, ca, măcar acum cînd a venit momentul adevărului, guvernul să nu renunțe la ocolişuri, cu atit mai mult cu cît cei, care îl atacă de la stînga tocmai pentru a nu fi respectat promisiunile de protecţie socială, aa șansa, mai bună decît oiicînd, de a exploata nemulțumirile oamenilor dezorientaţi în scopul unci penibile reveniri la ce a fost.

Realitatea este că, în îndelungata perioadă comunistă de gestiune economică aberantă, s-au acumulat multiple şi rave dezechilibre în economia românească, printre care, la loc de frunte, cel dintre cererea și oferta de produse şi servicii de consum. Un imens potenţial înflaționist mocnea în economie, Controlarea strictă a preţuriloe îi ținea artificial în chingă, dar, la suprafaţă, acesta se manifesta prin penuriile de tot felul şi chiar răbuftnea prim multiplele fațete ale pieței negre. Politica populistă din perioada preelectorală, continuată încă ta (imp şi după alegeri, n-a făcut decît să adincească acest dezechilibru şi să alimenteze potenţialul inflaționist. Oferirea de venituri mai mari la producții mal mici a încălcat e lege economică fundamentală — salariile nu pot spori decit în măsura creşterii productivității muncă — care acam se răzbună, Numai 14 bani dintr-un leu masă monetară je piaţă au ajuns să aibă acoperire în mărfuri și servicii, Scadenţa unei reechilibrări nu mai putea fi aminată. ŞI nu exista altă soluţie decit majorarea prețurilor,

Aceasta acţionează pe două căi, dintre care doar asupra uneia din dle guvernul insistă în argumentarea sa: permiţind producătorilor, spre deosebire de trecut, recuperarea costuriloe, creșterea proțuriloe va stimula producţia, adică oferta. Efectul este posibil, dar oricuna, chiar dacă va apărea, va fi pe termen lung. Efectul imediat este, însă, altul gi rezultă din influența creşterii preţurilor îm direcția scăderii cererii, Ua efect

pe care guvernul îl are în vedere, dar pe care evită să-l releve, neîndrăznind să spună tranșant adevărul că „deşi am trăit prost, evoluţiile economice din ultimul timp, cînd am trăit ceva mai bine doar în mod artificial, ne obligă de fapt să trăim încă și mai prost“, Filtrînd totul prin interese politice partizane și incapabil să-și recunoască propriile greşeli, guvernul ezită să ne spună măcar „deşi trăiţi prost, este mai intii nevoie să trăiţi și mai prost, pentru a spera să trăiţi apoi mai bine!” Neasumîndu-şi formularea deschisă a adevărului, guvernul îşi face sieși ua deseryiciu, săpind în, propria credibilitate. Oamenii pot lua, doar 0 dată, de bun ceca ce li se promite, dar a doua oară devine riscant întrucît este posibil să nu mai fie dispuși. Mai ales că, de această a doua oară, este deja vorba nu de ceea ce cred, ci de ceea ce văd ei înşişi.

Este îndoielnice că jumătăţile de explicaţii ale domnilor Dijmărescu şi Severin la TV au convins pe cineva şi că sînt profitabile guvernului, Dimpotrivă, se va zice : umblă și ăștia cu cioara vopsită ca și ăia dinainte! Cu atit mai mult cu cît, încercînd să evidenţieze virtuțile protecţiei sociale stabilite de guvern, di. Severin a arătat că — dincolo de compensaţiile plătite, într-adevăr, de unităţile economice — statul intervine totuși direct în susținerea celor eliberaţi din întreprinderile aflate în imposibilitate de achitare nu numai a compensaţiilor dar şi a salariilor. Să nu fi studiat dL. Severin bugetul de stat, care nu prevede âlocaţii de şomaj decit pentru puţinele instituţii bugetare şi să nu știe dînsul că ajutoarele de şomaj sînt, de fapt, suportate dintr-un fond constituit din înseși contribuţiile speciale ale salariaţilor ?

Jumătățile de adevăr nasc implacabil jumătăţi de măsură. Dintre multiplele variante, despre care se spune că i-ar fi stat în atenţie în ce priveşte majorările de preţuri de la 1 aprilie, guvernul a ales-o pe cea care se vrea a fi „şi în căruţă şi în teleguță“, riscînd să nu ajungă nici colo, nici colo. Nemulţumirile sociale oricum vor exista, iar varianta aleasă, fiind una de creşteri “comparativ mai moderate, va implica o continuare a subveuţionării anumitor produse. DL Stolojan, obligat ca ministru de finanţe să păstreze în viaţă un buget pe cale de secătuire, şi-a prezentat demisia, conștient probabil de dificultatea menţinerii subvenţiilor. Dl. Vătăşescu, împărtăşindu-i se pare opiniile, s-a raliat demersului. Primul ministru n-a acceptat demisiile. Ca la noi, la nimeni! După ce pentru Ceauşescu demisiile nu erau de conceput (ci numai desti= tuirile), acum ele sînt permise, dar nu şi acceptate, devenind nu demisii, ci doar jumătăţi de demisii ?

Şi pentru că toate la no! sînt pe jumătate, opoziţia a ţinut, şi ea, să nu facă excepţie prin mesajul către naţiune lansat pe postul naţional TV în prezentul context economico-politic, După ce supune unei analize critice, de altfel îm general corecte, evoluţiile economice și politice de sub actuala guvernare, documentul trece la ceea ce era msi important: alternativa. Atît observatorul politic, cît şi omul de rînd intră însă într-o totală incertitudine, căci mai nimie concret nu precizează: documentul în ce privește problemele cruciale ale reformei economice: modalităţile practice de privatizare ; rolul statului în perioada de tranziţie ; susținerea (sau nu) a prețurilor; menținerea (sau nu) a subvenţionării întreprinderilor şi a repartizării centralizate a resurselor deficitare ; dimensiunile protecţiei sociale ; trecerea (sau mu) la convertibilitatea - leului ete. Nu doreşte opoziţia să-și divulge opțiunile sau nu are o alternativă concretă ? Se cere Însă demisia guvernului care şi-a pierdut credibilitatea, Parlamentarii fesenişti s-au grăbit să considere demersul opoziţiei ca e nouă manevră de destabilizare a țării. Ce-or fi găsit atît de destabilizator în documentul respectiv, de vreme ce în acesta opoziţia nu se încumetă nici măcar a solicita propria participare la guvernul ce l-ar înlocui pe cel compromis ? Dar atunci, care să fie noul guvern ? Dl. Verdeț de-abia aşteaptă | În orice caz, dacă şi opoziţia umblă tot cu jumătăţi de măsură, de co s-ar mai plinge unii că, după o jumătate de revoluţie, avem de-a face cu e Jumătate de reformă şi cu o jumătate de democraţie ?!

“ELIBERAȚI RINGUL, ULTIMA REPRIZĂ!

F rumoase cadouri ne-a făcut puterea de Paști! O nouă majorare masivă a preţurilor la produse principale, intre care alimentele de bază — cadou din partea Guvernului, puterea executivă. O sentinţă mai mult decît clementă în procesul farsă al foştilor capi comuniști, care au dus ţara de ripă — cadou din partea puterii judecătoreşti, Un nou (şi precipitat negociat) tratat de colaborare, bunăvecinătate și amiciţie cu Uniunea Sovietică, într-un moment delicat al ecuaţiei imperiului, cu „variabila“ sa basarabeană — cadou venind se pare direct din partea preşedinţiei, în măsura în care prevederile concrete ale tratatului. deşi perfectate la nivelul ministerelor de externe, vor fi cunoscute abia la semnare, cu prilejul apropiatei vizite a d-lui Wliescu la Moscova. În sfirşit, din partea puterii lezislalive, atacul lansat de însuși preşedintele Senatului, -dl. Birlădeanu, la adresa Guvernului se dovedeşte atit de dur, încit — dacă aş fi fesenist — aş spune că încearcă pur si simplu să „destabilizeze“ ţara, tocmai acum cînd. și cu sărbătorile Domnului Isus Christos, intrasem în Europa. O întrebare legitimă își poate pune oricine: aceste acţiuni şi demersuri sînt întimplător simultane sau există o legătură bine regizată între ele? Pe lingă cele evidente sau dimpotrivă mai ascunse, o conexiune este sigură: dacă pui pe canul omului mai muilțe probiemea deodată, semnificatia fiecăreia din ele slăbește și există chiar șansa de a se deturna atentia de la unele dintre acestea. Si nu este de neglijat pentru că ar putea fi vorba tocmai de cele cu implicațiile mai serioase pe termen lung. Pronunţată în chiar preaima creșterilor” de prețuri, sentinta în procesul, prelungit nejustificat, al foștilor capi comuniști este pusă în umbră, iar, faţă de actualele preocupări interne, un demers extern — chiar dacă încheierea unui tratat cu Uniunea Sovietică — are condiţii de a trece mai puţin observat, deși ridică atitea: întrebări, D ar cum se articulează în actualul context economic şi politic demersul d-lui Birlădeanu ? Legătura intervenţiei sale tranșante împotriva premierului Roman cu majorările de prețuri de la 1 aprilie este clară: a menţionat-o el insuşi, denuntiînd ceea ce guvernul numește „liberalizare“ ca fiind o simplă crestere a preţurilor

ă. ILIE SȘERBĂNESCU (Continuare în pag. 3)

ELIBERAŢI RINGUL,

(Urmare din paz. D

şi punind îan- discuţie întregul program: de reformă prin aprecierea că acesta n-a făcut altceva decit să aducă economia la un pas de anarhie. Dl. Birlădeanu s-a ferit, insă, să ceară blocarea creşterii preţurilor, solicitind Guvernului mai degrabă să dezvăluie adevărul că acestea decurg din constrîngeri „bugetare datorate. gravei situații economice pe

care a creat-o în ţară. Că di, Birlădeanu a dorit doar să ciştige capital:

politic o dovedeşte şi alegerea, suspectă de diversiune, a momentului demersului său. Cu două zile inainte de 1 aprilie, cind de alttel parlameutarii intrau în vacanţă, era deja prea tîrziu pentru a fi tehnic posibil să se declanșeze o procedură de oprire a creşterilor de preţuri. De ce, dacă dl. Birlădeanu era aşa de preocupat de soarta populaţiei şi de succesul reformei, nu a întreprins demersul cu mult mai înainte ?

Alte semne de întrebare ridică intervenţia d-lui Birlădeanu în legătură cu cel de-al doilea set de principale acuze la adresa premierului Roman, respectiv „tendinţele dictatoriale” ale acestuia manifestate prin încălcările deciziilor parlamentare şi ale Curţii Supreme de Justiție în cazul grevei ceferiştilor ieşeni, prin încercările repetate de 8 transforma Parlamentul într-un apendice -al Guvernului şi: partidului din care face parte într-o feudă personală. De altminteri, dl. Birlădeanu consideră că, datorită manevrelor d-lui Roman, recenta Cenvenţie națională a WSN s-a desfășurat total nedemocratic, iar inființarea func= ției. de lider („conducător“) național reinvie instituţia „fiihrer“-ului saw „ducelui“ din experienţe de tristă memorie. Dacă, personal, n-aş fi asistat la Convenţia ESN aş putea spune, eventual. că dl. Birlădeanu re= curge la simple malversaţii. Dar, aşa cum am şi semnalat în inseşi paginile acestei reviste după Convenţie, modul ei de desfăşurare nu a fost deloc democratic, iar, în această privinţă, dl. Bârlădeanu are dreptate. De altfel se poate remarca faptul că întreaga construcţie a intervenției d-lui Bârlădeanu se bazează pe argumente deloc de inorat. Problema este, însă, alta. Credibilitatea intervenţiei ar fi solidă, dacă cel care a făcut-o n-ar fi al. Birlădeanu, cu trecutul său în slujba comunismului sovietic și celui românesc. Este greu de dat crezare tocmai „lupului moralist“, chiar dacă acesta are dreptate, şi să nu cauţi cumva şi interese insidioase în spatele declaraţiilor de faţadă, căci înşişi capii comunişti ne-au învăţat că umblă cu cioara vopsită, Dl. Birlădeanu, criticînd vehement reforma promovâtă de guvern, a ezitat, desigur cu bună ştiinţă, să-şi prezinte propria concepţie despre aceasta. Necunoscind-o, n-o putem acuza. Dar pentru că într-un demers atit de critic, tocmai esenţialul — adică alternativa — lipseşte, ne putem întreba dacă nu cumva este vorba de vreo variantă de perestroikă,. de care mai bine lipsă! Are vreo legătură 'intervenția d-lui Birlădeanu cu contextul creat prin perfectarea tratatului cu Uniunea Sovielică ? Nu ştie cumva di. Birlădeanu că Fondul Monetar Internaţional ar putea bloca creditul câtre România dacă actualul prugram de reformă — la care şi-a .dat acordul — nu va fi pus în aplicare? i

De fapt, ce urmărește şi pe cine şi pe ce se bazează dl. Birlădeanu ? În condiţiile în care FSN nu există ca partid cu o doctrină structurată, dl. Birlădeanu, care este şi el conştient de acest lucru, ştie bine că încidenţele demersului său asupra formaţiunii respective sînt secundare ca importanţă, Esentiale sint efectele în rîndurile parlamentarilor fesenişti, covîrsitor majoritari în cele două camere. Aceștia, prin votul lor. pot, în actuala etapă. îndrenta țara pe un făgas san altul. Delimitările în Parlament ale deputaţilor şi senatorilor feseniști au început. Problema este: câți dintre aceştia vor fi pînă la urmă, de partea ramurii Pârlădranu şi câți de partea ramurii Roman.

D e foarte mare importanță este de partea cul se află pre-

şedintele Iliescu, mentorul FSN. Nehotărirea pare să-l ca-

racterizeze. Cel puţin așa transpare la suprafată. Conflictul BirlădeanuRoman a devenit evident încă mai demult, Cînd Guvernul a declarat

ULTIMA REPRIZĂ!

prin ianuarie, că se vede nevoit a se distanța de preşedinţii celor două camere pentru că aceştia blochează 1eforma, dl. Birlădeanu, acuzindu-l în replică pe premier de „amatorism“ în economie, a cerut olicial arbitrajul d-lui Iliescu și a menţionat că preşedintele, atunci în vizită în China, ar trebui să tranşeze, imediat la întoarcere, conflictul. Acesta n-a făcut-o! Şi prilejul Convenţiei naţionale a FSN a fost pierdut pentru o clarificare netă în ce priveşte despărţirea fracţiunilor din Front — aceasta, în parte, şi pentru că dl, Iliescu a preferat probâbil e ultimă încercare spre menţinerea unităţii. Aşa cum anticipam într-ua articol —' cu titlul semnificativ „Iliescu între Roman şi Birlădeanu“ — abia în contextul lui 1 aprilie avea să fie aminat deznodămintul. Aşa pare să şi fie! Nu se cunoaşte, însă, dacă dl. Iliescu a ştiut de demersul d-lui. Birlădeanu sau, mai ales dacă, ştiind, l-a încuviinţut sau nu. Ori dacă dl. Birlădeanu bazindu-se pe o anumită carte, a forţat prin demersul său, mîna preşedintelui Iliescu pentru a-şi clarifica ovțiunea. A cunoaşte toate acestea ar fi de o mare însemnătate. Dar încă şi mal important este că, indiferent de ceea ce s-a intimplat, preşedintele Iliescu trebuie acum, vrînd nevrind, să spună ori aşa ori aşa. Ipoteza că tot acest conflict ar fi o inscenare — pentru a se abate eventual atenția de la alte nrobleme ce înorijorează acum nopulatia — este o viziune simplistă. Cînd dl. Birlădeanu îl acuză pe premierul Roman de a reinvia instituția „fiihrer“-ului se pare că nu este de joacă! Şi că încercarea de reconciliere, cu un eventual „pupat piața independenţei“, nu are mari sorti de îizbindă. Astfel încît, asa cum subliniam în articolul anterior menţionat, asupra preşedintelui Iliescu apasă o grea responsabilitate : indiferent de propriile conceptii dinsul. în cunnstintă de cauză mult mai bine decit noi asupra infantiilor celor dat cambatanti, va trebui să aleagă ceea ce esle mai util pentru fară. Si shi ar trebui să-i fie opţiunea între durerile mersului înainte si pericolele întoarcerii înapoi.

1 nteresant în intervenţia d-lui Birlădeanu este că, în final, acesta, ca o concluzie, cere constituirea unui guvern de uniune naţională, ca singură soluţie de salvare a ţării. Este, de fapt, o invitaţie indirectă, dar deloc voalată, la un vot de neîncredere în guveru, căruia opoziţia este solicitată să i se asocieze. Spre deosebire de pină acum sufragiul opoziției — in condiţiile unei fracţionări a maŞinii de vot feseniste din Parlament — ar putea cîntări greu. Opoziția este, în mod abil, pusă la mijloc. 1 se oferă posibilitatea de a participa la guvernare şi, dacă n-o va face, vor curge rîuri-rîuri acuzaţiile că se dă la o parte de la a salva ţara. În același timp însă, în; cazul participării, ar fi obligată să împartă responsabilităţile pentru: dificultățile prezente ale ţării, fiind supusă procesului de eroziune în riadurile - electoratului ca și actuala pulere. Şi apoi alături de cine ari urma: să fie la guvernare ? Dacă guvernul Roihan ar demisiona sau iriti nevoit s-o facă în contextul” unui vot de neincredere, ar anărea că Wimniira Pirlădeanii a obținut victoria şi atunci ar fi probabil ca preşedintele Iliescu să d--omneze un nou prim ministru din rindurile acesteia. Este” dishusă opozilia s. «n alăture ramurii resnective ? Pa alfal, opazitiib ridăte diisâ: bucura de sciziunea din sînul puterii, căci,: printre altele, Paotmaezitu ar intra într-o viaţă normală, neafectată de presiunea unei maioritătţ oprimante. Dar are şi molive de-a nu fi foarte fericită, întrucit se află în fata unei optiuni dificila. Unii din! nnazitia vor fi snunind: „S-au încăierat între ei comuniștii şi noi cu care dintre ei să fim? Cu cei bătrini sau cu cei tineri, cu comuniștii-comunişti sau cu cei pe care n-am încetat a-i considera neocomuniști ? Ori altfel spus cu „vechile piese comuniste“ (pentru a prelua acuza d-lui Severin la adresa d-lui Birlădeanu) sau cu „noii promotori ai cultului personalității“ (pentru a prelua acuza d-lui Birlădeanu la adresa d-lui Roman) ? În orice caz. grea opţiune pentru opoziţie ! Pentru noi, oamenii de rînd, lucrurile măcar sînt clare :; cît de departe ne-am afla de ringul acestei bătălii, oricum vom fi cei care vor încasa upercuturile !

PAVEL CÂMPEANU

OPINIA PUBLICĂ şi liberalizarea preţurilor

In toate țările est-europene unde a fost. încercată, liberalizarea preturilor a produs efcete' neprevăzute de inițiatorii ei, ducină invariabil, pe termen. scurt, la airavarea crizei economice, iar uneori şi la convertirea. crizei. economice în criză politică. Tentativa întreprinsă toamna trecută de guvernul de la București nu s-a abătut semnificativ de la aceste reguli. Tensiunile au atins cota maximă în noiembrie-decembrie 1990, cînd supravicţuirea acestui guvern devenise cu totul îndoielnică. Noua organizație Ali. anţa Civică cerea demisia cabinetului “Roman; pe cînd reprezentanţii unor partide de opoziţie propuneau formarea unui guvern de uniune națională. Concesiile în serie, incluzind însăși reiragerea masurilor de liberalizare, au, permis echipei din Palatul Victoriei să depăşească pentru moment criza, Termenul de 1 noiembrie 1990, stabilit iniţial, a fost înlocuit cu cel de 1 iunie 1991. Odată cu trecerea momentului critic, prelungirii i-a urmat o prescurtare, fiind fixat al treilea termen : 1 aprilie 1991.

La începutul lui martie ae, atit preşedintele cit şi primul-ministru şi-au anunţat intenţia de a proceda la 0 remaniere guvernamentală. În situația de relativă acalmie dinaintea Paştilor, puterea propune. soluţii de compromis pe care le respinsese în situaţia de criză dinaintea Crăciunului. Întrebarea este: de ce? Una dintre supozițiile cele mai plauzibile ar fi că învăţind din cele petrecute în nolembrie-decerbrie 1990, puterea preferă să împartă cu opoziţia răspunderea pentru ceea ce va urma în aprilie şi după.

Aprofierea termenului liberalizării pune tot mai clâr țara în fața a trei ni cunoscute. Prima provine „din faptul că guvernul oferă mai multe informaţii despre ceea ce întreprinde pentru propria Jui protejare politică decit pentru reuşita economică a operaţiei anunțate, A doua priveşte reacţiile opoziției la ofensiva de şarm a puterii, iar a treia se re feră la intrebarea brechtiană : „Dar omul de rinăy ce face omul de rind Î* sau, cu alte cuvinte, la felul cum, opinia publică înregistrează aceste evoluţii. Această a treia necunoscută, și cu precădere modul cum opinia publică îşi reprezintă în acest context liberalizarea prețurilor, a. forrnat obiectul central al, primului sondaj. pe esanțion național efectuat de noul Cen= tru Independent pentru Studii Sociale şi Sondaje. Constituit legal în decembrie 1990, acest Centru a organizat sondajul menţionat la stirșitul lui fanuarie curent, pe o populaţie inglobind circa 1000 persoane în virstă de cel puţin 18 ani. investigația d abordat amintita temă centrală sub citeva aspecte : gradul de informare a cetățenilor asupra măsurilor de liberalizare a preţurilor ; reprezentarea necesităţii ei ; aprecierea modului în care ea a fost pregătită de guvern, discutată de Parlament, combătută de opoziţie, acceptată sau respinsă de societate ; supoziţii asupra consecințelor ei: modalitatea de înțelegere a conexiunii dintre liberalizarea prețurilor $i reforma economici ; efecte politice ale tentativelor de liberalizare a preţurilor întreprinse pină în-prezent.

Informarea

Informaţiile oferite de guvern cu privire la liberalizarea prețurilor sint socotite deficitare de către 63% dintre sublecţi. Informaţii pe aceeași temă au provenit şi din alte surse: mass-media, grupuri. organizate, comunicări interpersonale ete. dar nici ansamblul acestora nu pare să fi satiștăcut aşteptările populației. Numai un stert dintre cei Consultaţi se „consideră. sutieicat intortaţi şi lămuriţi cu privire la problemele jiberalizării . prețurilor ; jumătate dintre ei apreciază că informaţiile de care dispun nu le îngăduie să-și facă o părere clară despre măsurile în discuţie.

înţeleasă sau eu emite atat Să infeleasă au incvitabilă şi aducătoare de schimbări — cel puţin pentru o vreme impovărătoare, Proporția celor care recunosc inevitabilitatea acestei măsuri este de 10%. Fără liberalizarea preţurilor, admit aceștia, trecerea la economia de piaţă nu poate avea loc. Aproape jumătate dintre el (46%) au auzit că în alte țări unde a fost introdusă, liberalizarea preţurilor a dus Ja imediata lor creştere. Referitor la cele petrecute toamna trecută la noi, 77% sint părere că o anumită creştere nu pufi impiedicată, dar că aşa cum au au fost excesive.

De alei opinia a 07%, „dintre el, că acti-

unea respectivă a guvernului a fost nu atit una de liberalizare, cit de ridicare a preţurilor.

Aprecierea acţiunii guvernului

Activitatea desfășurată cu. acest. prilej de guvern a fost abordată in investiga ţia noastră din două puncte de vedere : cel al pregătirii şi cel al așa-ziselor măsuri de protecţie socială. Privitor la primul aspect: numai 18, dintre intervievaţi socotesc că guvernul a pregătit tecinic acțiunea din noiembrie 1990, și numai 19% cred că guvernul însuși este pregătit pentru a duce la bun stirşit reforma. economiei. Aceste. proporții extrem de scăzute contirmă îndoielile exprimate la inceputul lui marție 1991 de către mul-ministru în legătură cu credibilitatea cabinetului pe care îl conduce.

Despre măsurile de așa-zisă protecție socială : nivelul compensaţiilor acordate

Sotietatea nu manitestă această propensiune, critică numai faţă de guvern, de opoziţie şi de Parlament, ci şi faţă de sine însăși. Părerea că societatea noastră ar fi pregătită pentru a contribui activ la succesul reformei economice este împărtășită de numai o treime din eşantion. În schimb, la 57%, se ridică proporția acelora care văd tocmai în

a” acestei viziuni critice este de ierarhia, dificultăților, în virtul cărcia se află „deprinderea multora dintrei noi de a nu munci“.

Consecințe

Numai 149, dintre. subiecți, se aşteaptă ca indexatea salariilor să poată — mentine puterea de cumpărare a. populaţi 12%, speră tă liberal putea. determina o imbun: rapidă a aprovizionării. Opinia noastră publică îşi face puține iluzii asupra consecințelor — cel puţin pe termen scurt — libera prețurilor, Ea se

lor stizneşte mai multe aprehensiuni (460), decit şomajul şi inflaţia (Cite 42% fiecare),

Implicații politice

Unele dintre cifrele prezentate anterior în mod dispara se cer alăturate. Amintesc asitel că implicarea în tentativa ratată de liberalizare a prețurilor a atras aprecieri pozitive Ia nivelul de 189, faţă de guvern, de 18% faţă de Parlament și de 20%, fajă de partidele din opoziţie. Se poate spune deci că eșecul menționat a avut urmări nefaste asupra creditului de care beneficiază în ochii opiniei publice nu numai guvernul, ci întregul sistem politic.

De aci nu rezultă că repercusiunile amintite s-au răsfrint cu aceeași viitoare în toate componentele. acestui sistem. Diferenţierile se vădesc mai ales din răspunsurile la întrebări specifice. Subiecților 11 s-a cerut de pildă să indice formațiunile politice în care au mai multă încredere, Tabloul de mai jos cuprinde în prima coloană opţiuniie exprimate în sondajul din ianuarie 1991 și în cea de a doua Voturile exprimate în mai 1990 :

Sondaj 1991 Voturi 1990

Formaţiune [3] iu)

atea cifrelor din prima coloană a fi veriticată prin sondaje vi: itoare. Aceea din dreptul E.Ş.N. este foarte

Fotografii de OVIDIU BOGDAN

este socotit corespunzător de numal o zecime din eşantion, ajutoarele pentru. copii de 99, iar cele pentru pensionari de 81. Lista” prețurilor care urmează a fi subvenţionate în perioada următoare pare corect alcătuită unei treimi din eşantion. Sint procente de o parcimonie rareori întilnită în sondaje cu reverberaţii politice, care sugerează o deteriorare avansată a popularității guvernului.

Măsura acestei deteriorări apare explicit din răspunsurile la o altă întrebare inclusă în același sondaj : subiecților 11 se prezintă o; serie de îmbunătățiri intervenite după revoluţie în viața social-politică a țării, în total 14 itemi, cerindu-lț-se să o indice pe cea mat importantă, Rezultatul : după nusărul. de opțiuni: pe primul loc se situează „ținerea primelor alegeri libere din ultimii 50 de ani“, indicață de 46%, dintre intervievaţi, iar pe ultimul loc „existența unul guvern bazat pe o majoritate parlamentară“ întrunind 149, dintre opțiuni.

Parlamentul, opoziţia, societatea

Dezbaterea măsurilor de liberalizare a preţurilor în Parlament este - apreciată pozitiv de către 18% din eşantion, și critic de către 51%. Capacitatea partidelor de opoziţie de a prezenta un program de ii a prețurilor preferabil celui guvernamental este recunoscută de numai 20% dintre cei consultaţi, 40% susținind că partidele în cauză nu au dovedit asemenea virtuţi.

aşteaptă ca nivelul de trai — unul dintre cele mai mizere, din Furopa — să scadă încă şi mai mult. Prezenţa acestul realism poate fi evaluată ca un element î eşi el nu constituie o garanţie impotriva unor posibile reacţii inconteolabile,

Reforma economică

Liberalizarea, preţurilor este privită în genere ca un moment inerent al reformării economiilor, de tip stalinist. De aceea sondajul ale cărui rezultate le relatez a

abordaț,,- problemele iberalizării în rspecti largă a reformei econoPica Râlea le date de interlocutorii

noştri arată că, în bună parte, ei privesc iucrurile dintr-o perspectivă - asemănătoare. Astfel, în ierarhia progreselor întăpiuite, după, revoluție A, cca „în care existența unul guvern. majori ultimul loc, (14), —, începutul reformei economice dejine, în pofida perturbăriloc pe care le-a provocat, locul 4, înaintea dreptului de a călători în străinătate, a măririi loturilor individuale la țară, “a existenței unei vieţi parlamentare ete. Opinia publică disociază necesitatea absoută a reformei de inabilitatea cu care s-au intreprins primele. încercă: de a o lansa. Numal.un sfert din eşantion impărtășeşte ideea că esenţială pentrui succesul reformei este acum accele= rarea privatizării.

Printre incertitudinile viitorului, - îngrijorarea cea mal mare o suscită adincirea haosului economie, indicată de 63%

dintre subiecţi. Imbogăţirea speculanţi-

apropiată de cea obținută în decembrie 1490, cu prilejul unei cercetări internaţiomale efectuate, de Centrul nostru în colaborare cu Universitatea. din Bucureşti şi cu Institutul pentru studierea calităţii vieţii. Aşa cum se prezintă acura, ta: leul: de mel sua; permite citez aber vaţii :

1. baza electorală a F.S.N. a suterit o eroziune pe cit de rapidă, pe atit de profundă. Continuină să păstreze o, superioritate categorică faţă de partidele. istorice, Frontul pare să fi pierdut orice şansă de a-şi atrage sprijinul majorităţii ;

2. criza din nolembrle-decembrie „1990 a afectat grav formațiunea la putere fără -să consolideze însă poziţiile | partidelor istorice ;

3. influenţa acestora din urmă nu a suferit modificări semnificative din mai 1990 pină în ianuarie 1991.

Puterea intră în această nouă fază a Mberalizării preţurilor grav. zăruncinată. în aceste circumstanțe, intenţia el de a împărți responsabilităţile nu reprezintă produsul unei inovaţii strategice, ci al unei constringeri. La rindul său, opoziția nu întră în această fază întărită. Intenţionata alianță dintre o putere uzată şi o tracţiune a unei ţii neconsolidate nu promite să impledice transformarea măsurilor de liberalizare a prețurilor intr-o nouă criză a liberalizării preţurilor. Eotăritoare pe termen lung nu este insă nici soarta guvernului existent, nici a celui care îl va înlocui — hotăritoare este soarta reformei economice. Sub acest me: pect, starea opiniei publice pare mai fevorabilă decit aceea a sistemului politie, ceea ce „sporeşte teoretic şansele altoz formaţiuni, ale Atianţet Civice în pri= mul rind,