Convenția Națională FSN

Apropiaia Convenţie Naţionulă a FSN — dacă într-adevăr se va destăşuza în sfirşit şi nu se va amina din nou nu se ştie a cita oază — ar urma să claritice unele lucruri, care nu interesează numai membrii (Ciţi vor fi ?) şi aderenţii (ciţi or fi rămas ?) fesenişti, ci şi pe noi toţi, întrucit, pină una alta. este vorba de formaţiunea politică aflată la guvernare. A cunoaşte exact ce vor, de fapt, cei ce ne guvernează ar fi, fără indoială, un mare pas inainte. Dar pentru aceasta ar urma să primim răspunsuri desluşite la mai multe întrebări. Constituie, într-adevăr. FSN, un partid sau, aşa cum s-a încercat a se sugera la inceput, o „mişcare de largă cuprindere populară“ ? Îşi va formula FSN o orientare docirinală bine definită în plan politic, economic, social, mai ales că cticheta de „centru stinga“ pe care şi-o lipeşte nu are în general o mare relevanță într-o fară aflată în zorii democraţiei dovedinâu-se de altfel, în particular, că din înteriorul Frontului însuşi se doreşte a se da atit de diferite accepțiuni teoretice și oricum practice acestei etichete tipologice ? Şi cîne vor fi liderii reali ai FSN, cînd curente diverse — unele diametral opuse chiar conceptual — se manifestă în sinul acestei formaţiuni politice ?

FSN-ul nu este şi nu mai poate fi co a fost la început. În primul rind. pentru că — dincolo de măsurile populiste din perioada preelectorală caro âu făcut, de altninteri un rău imens anci economii şi aşa sleite — cei din larga cuprindere, populară n-au avut a trage vreun mare folos de pe urma guvernării Frontului, văzind acum în promisiunile acestuia nişte iluzii cu care Ii se dăduse pe la nas, în loc de a li se fi spus verde în faţă că vor veni dureri soctale inevitabile. Și cra normal să fie aşa, înirucit promisiunile nu aveau de fapt o acoperire economică. Dimpotrivă, electoratul fesenist a -putut constata că falsurile mișcării de largă cuprindere populară au fost folosite pentru acces la putere, că mita, corupția și traficul de influenţă nu au scăzut. ci

ILIESC

ÎNTRE ROMAN ŞI

au crescut, Unii din iupii bătrini şi-au continuat matrapazlicurile, iar lupii tineri încearcă să se îmbogăţească într-un an cit cei vechi în zeci, desigur acum pe calea „privatizării“ efectuată la granița dintre licit şi iliciţ. Convenţia Naţională a FSN se va destăşura intr-o totală necunoaştere a bazei reale de masă a acestei formaţiuni politice. De altfel, dacă s-ar organiza acum alegeri, ar fi aproape sigur că un absenteism masiv le-ar caracteriza ; căci, probabil, foarte mulţi şi-au pierduț încrederea în Front, fără a şti dacă să se îndrepte spre actuala apoziţie, întrucît nici aceasta nu a reuşit să se constituie într-o alternativă credibilă.

În al doilea rind, Frontul a tost, în mod clar, la început Iliescu, iar părăsirea în principiu de către acesta a formaţiunii politice, dia momentul alegerti sale în funcţia de preşedinte, a incurcat treburile în iron. Fracţiunile au început să se întrunte, ceea ce şi explică faptul că Lrontul a avut mult timp un lidee „colectiv“. De îndată ce unii au considerat însă, că a sosit momentul să ja ci caimacul — punindu-se pe treabă să construiască un Front fără Iliescu şi folosind, în acest scop. drept capital politic însăşi reforma pe care ei o concepeau și „împlementau“” — conflictul a devenit transparent. În replică, alţii au strigat: „preşedintele (Iliescu) este tronust !* Dar, dintre aceştia, cei mat mulţi aint cei care, pentru „cartea Alescu“, cer ceva în schimb președin telui, în consonanță mai mult sau mai puţin cu propriile sale concepţii, și anume să temporizeze sau chiar să gituie reforma, cu atit mai mult cu cîţ pot exploata într-un asemenea

BÂRI ADEANU

scop greşelile certe ale guvernuiul în aplicarea acesteia,

Există îmterpretări că apropiata Convenţie Naţională a FSN ar putea ti un test a] raporturilor de putere dintre ramura reformatoare şi ramura conservatoare, pentru a ne exprima in termeni elcganţi politologie şi, pe un alt plan, un test al relaţiilor Iliescu-Roman. Se spune că ramura conservatoare ar avea deja pregătită o altă echipă guvernamentală făcînd presiuni asupra preşedintelui Fiescu s-o impună. După cum se zvoneşte că şi ramura reformatoare şi-ar pregăti propriul candidat la preşedinţie, în perspectiva viitoarelor confruntări electorale (ar fi vorba de dl. Ion Ţiriac, deşi. aşa cum îl cunoaştem pe dl. Roman, - partizan nedezminţit al concepției „ca mine nimeni“, candidatul ar putea fi mai degrabă el însuși). Indiferent de natura încă necunoscută a raporturilor lor dinainte de decembria '89. este cert că domnii Iliescu șî Roman au pornit. după această dată, într-o echipă și că există, deci, și o încărcătură personală în aceste

raportari ! Desigur, însă politica este politică şi, in actualul moment, mai important este cine dintre cei doi are mai mare nevoie de celălalt.

Bun venit domnului Ilie Șerbănescu in redacţia publicaţiilor „EXPRES“

S-ar putea ca, in urma convenției FSN, să răminem şi mai neclariticaţi decit sintem. dacă se decide păstrarea unei coeziuni de faţadă peziru menținerea in actualele structuri de putere şi pentru evitarea unei eventuale sciziuni a Frontului. Varianta este posibilă, mai ales că deznodămintul poate fi aminat după 1 aprilie. Fără exagerare, această dată s-ar putea dovedi crucială pentru deplasările de pe scena economică şi politică românească. Soarta bugetului țării este condiționată hotăritor de încasările ce ar urma să provină din scumpirea, la 1 aprilie, a produselor alimentare şi, deci accastă scumpire pare că nu va putea fi aminată. Dar populația va recenta probabil dramatic majorările de prețuri la aceste produse, cu pondere snbstantială în bugetul familial,

In faţa unei eventuale reacții popi lare, guvernul este, desigur, cei mai vulnerabil. Iar preşedintele se găsește într-o poziţie mai puţin incomodă. Cu toate acestea, eheia aflindu-se în mina preşedintelui e grea responsabilttate apasă asupra -lui Iliescu, Indîterent de propriile sale concepţil el trebuie să discearnă bine cumpâniţ de unde vine pericolul principal asupra reformei. Într-o fază unde „centrul-stinga“ este e noţiune incertă — ncexiştină de fapt un „centru — stîngismul constituie col mai mare pericol pentru că na înseamnă nimic altceva decit o reprobabilă și pente bilă întoarcere înapoi.

IIIE ȘERBĂNESCU

CONVENȚIA NAȚIONALĂ F.S.N.

Imaginea hr

Convenţia Frontului, Saiv Na ționale a fost temeinic pregătită din punct de veuere al urgauizării inter-

e, Acest lucru mu poale poate fi

atestat de nimeni, nici _eliiar + de cvaiestatarii cei mai vehemenţi. Încă

din luna septembrie guvernul şi con-

siliezii prezid au determii torimarea unei comisii, pentru pre. tirea Convenţiei, comisie în care nu iigurau muiți inembri marcanţi, de 1a nivelul Coiegiului Director de atanci. Preşedinie al acestei comisii a tost domnul Claudiu lordache, care a și declarat că succesul principal esie reprezental, de iriumtul moţiumii pregătite de comisie, aşa-zisa moțiune Romani“, care constituie progtainul partidului pină la viitoa- | rele alezeri. Moţiunea a fost pregă-

tită ca armă principală a aripii Roman, deşi statutul nu prevedea _ nimic despre posibilitatea depunerii de motiuni. tranșante, care să polarizeze şi ulterior să, cenireze adereaţii din interior, xezolvind pe cale strict ideologică problema fraețiunilor partidului. Biodelul a fost, probabil, inspirat după Partidul Socialist Francez, dar nu s-a (inut seama, sau s-a ţinut ia modul cel mai cinic, de faptul că delimitarea membrilor ' Frontului nu există atit din raţiuni ideologice | și că urmarea nu poate fi decit îriumiul grupăzii mai puternice.

Organizatorii nu au fost însă, interesaţi decit de cucerirea puterii _în proptiul lor partid. Astfel, articolul 1 din statut prevedea : „În | colegiul | director sint membri de” drept toţi | membrii E:S.N, care sint miniștri, lideri naționali și președinivi ai partidului care con- , dar artivede că „0 moțiune, odată adoptată devine Program al Frontului Salvării Naţionale, iar liderul grupului care a propus moţiunea devine Liderul Naţional al Frontului Salvării Naţionale“. Interesant _ este că acest statut era un simplu proiect, căci în cele trei zile dinaintea Convenţiei se pare că au existat mai mult de zece variante de statut — necunoscut majorităţii delegaților — fiind insă Ia baza stategiei guvernamentale ce viza aservitea completă a partidului.

Organizarea convenţie! a purtat această pecete de joc impecabil făcut dinainte. Prezidiul a apărut fără a fi votat şi propus de nimeni şi s-a nstalat la tribună. Mecanismul. votării a apărut viciat atit în fond, cit și în formă. În sală pătrunseseră două categorii de frontişti — delegații, numiţi de la nivelul teritorial şi. in taţii, aleși probabil dintre simpatt zanţii partidului. La vot, contor. statutului, nu puteau participa decit delegaţii, caro se aflau în posesia unul „mandat de vot“, un cartonaș imprimat cu trandafirul albastru şi pe care urma să fie imprimat numele. votantului. Aceste mandate au fost impărțite vineri pe bază de liste, lar simbătă seara au mal fost, distribuite nu se ştie cul, cum şi de către cine vreo sută în aib.-Oricine îşi - putea procura cu puțin efort unul, și chiar presa de opoziție era la un moment dat destul de dotată, noi inclusi Faptul nu are semnificaţie decit sine; pentru că votul, cu excepția vo: tării Coleglului Director, a fost desehis, CA această deschidere a. avu limite aproape . încomensurabile a fost, probabil, tn viziunea organiza torilor, o chestiune de amănunt. Invitsţii şi-au jucat rolul de apalaudatori zsomotoşi, și nimeni nu s-a grăbit să părăsească sala din cele citeva sute de invitaţi, toți ridicind harniei mina. În asemenea condiții v-au adoptat prin vot deshla statutul (ca un total de vreo sută abţineri și îm-

mfului electoral : Petre Roman şi lon Aurel Stoica

Democraţie, dar nu pentru frontişti

potriviri din o mie), şi moţiunea Ro= man. (cu o opoziție puţin mai mare),

în ceea ce privește, volul scerei peniru Colegiul Director, lucrurile au stat şi mai clar. Au existat două rinduri de candidați, propuşi din teri-

toriu şi de către conducerea partidului. Delegații din Vrancea care au protestat că persoanele nominalizate peniru Vrancea de la nivel central

nu sint semailicative pentru organizație au tost sever puși la punct de domnul prim-ministru, Alţi canăidaţi de oarecare notorietale — Vasile Moiş şi Diodor Nicoară — au fost demascaţi de către delegaţii — judeteni ca. nefiind membri_F. deşi di. prim-ministru a apreciat că au făcut servicii partidului, ba chiar dl. Moiş este vicepreşedinte al Senatului din

Una peste alta, doar ju fost în plus, fiind ellminaţi prin tăiere. simplă.

După alegerea, fără nici o emoție a Colegiului Director, Petre Roman a propus pentru funcţia de preşedinte executiv — a doua în ierarhi partidului — pe domnul Ion Aurel Stoica, căruia i-a făcut şi un fel de recomandare. Alte propuneri nu au. mal fost, respectivul fiind ales cu aplauze prelungite, Imediat după aceea s-a deelarat : „Moţiunea noastră a. triumfat, deci liderul grupării devine național“ şi o parte din sală a început facă galerie ca pe. stadion, iar Petre Roman a devenit conducătorul partidului. În ceea ce priveşte pe cei unsprezece vicepreşedinţi şi secretari, ce urmau a fi votaţi de Coiul Director; dl. Roman a declarat că nu are rost să se facă acest lucru în grabă, mai ales că se apropia ora cocktailuiui, aşa incit a rămas să ne anunţe Colegiul Dircotor numele Ir. De ce nu au făcut-o chiar atunci, nimeni nu ştie, că oricum erau cunoscuţi dinainte, probabil pentru oferi în răgazul creat un post-două nemulțumiților şi a face pace în partid.

În intervenţia sa, di. N:S. Dumitru a încercat să sublinieze că _trebuie respectat - principiul separării puterilor în stat, dar majoritatea nu a părut convinsă că acest principiu serveşte cuiva la ceva. Astfel că departajarea executivului de partid s-a transformat la această memorabilă convenție într-un balon de, săpun. Este drept că al. Aurel Stolea a demisionat din funcția, de consilier. al primului ministru, dar voci avizate spuneau că este constitult — Colegiul Director, incit guvernanţii pot avea permanent o majoritate simplă.

Incununat de, succes pe toată linia, guvernul a ciștigat printr-un. program în care puncte esenţiale sint defini. te de asemenea manieră : „Strategis economică a FSN porneşte de ln a: precierea că, în situaţia actuală a României, privatizarea nu se poate face .pină cînd liberalizarea preturi1or nu indică în mod obiectiv, care intreprinderea produce mal leftin și deci mal eficient și, prin urmare, care este cca în care întreprinzăteral privat merită să investească.

S-or fi pricepind guvernanţii noştri 1a economie, ce ziceţi? Mal alee că foştii lor colegi din aripa dizidentă îi acuză că ar fi bine multimilionari la această oră, el 3I cu al tor. consilieri. Aceasta este „ dilem, celor două aripi ale FSN: flo reformă, cu preţul menţinerii corupțiet şi îmbogățirea speolaculoasă a celor influenți în perloada de tranziție plus consolidarea lor într-o oligarhie ca putere financiară „și politică a aaa 1%, fie perestroikă plus olinarhiei vechii administrații, mat discretă. Ce preterati ? N

ALINA MUNGIU ANDREEA PORA

CUM S-A SALVAT

MOTTO: „Ce preferăm? Un capitalism

CIŞTIGĂTORII

Petre Roman, omul „care a induioșat* Consiliului, Europei, ține în mină realiile externe de cea mai mare importanță, care a obținut “un credit de la

F:M.I, chiar cu o zi inainte de Convenţie, a ineau că, poziția. sa este am. este marele cistigător al

Convenţiei pare că a reuşit să-și nitiv, pa

culivulu

nal al F.S.N. se subordoneze defi-

asupra structurilor de partid, în. contin i actor. capnielos, pri= mul-ministru, s-a exteriorizat cum. nu se! e mai nepotrivit. privind, plictisit ta: ul în timpul discursului lui LA, Stoiei de exemplu, ceca ce este destul de reve= latoe. pi evărata pondere a infiuenţei celor doi. La conferința de presă Petre Roman a declarat că pentru domnia sa partidul este mai important ul, motiv pentru care a ți-

e funcţia de lider naţional. "Moţiunea prezentată, prin intermediul căreia a ajuns fără vot lider național, este de o inconsistență şocantă, Un, posibil viitor candidat la preşedinţie, Petre. Roan este oricum la ora aceasta numărul unu” în partid şi în executiv, practic omul numărul unu din România.

Ion Aurel Stoica, noul preşedinte executiv al Colegiului, Director. caracterizat de Dan Iosif drept „cinstit şi cu coloană vertebrală“ este un fost protesor la Institutul Politehnic, ca și Petre Roman, originar însă din Cluj. După cum a declarat singur, a deținut funcții de partid în anteriorul regim, dar nu se culpabili= zează pentru aceasta. Și-a propus să obțină elaborarea constituției cît mai re= pede, alegeri anticipate, eliminarea popuiismului din ideologia partidului, masă rotundă globală cu sindicatele pentru negocierea păcii sociale ete. Discursul său de instalare a fost lung, sentimental, dubios de demagogie, Singurul ministru care a reuşit să demisioneze, adept al liniei dure în conflictul cu ceferiştii ieşeni a tost consilier al primului mministu de la demisie incoace, poziţie care a arătat limpede că demisia sa nu a arătat pierderea, încrederii primului minis= tru, ci doar trecerea sa în rezervă, pină la un aranjament definitiv. După alegeri a dat autografe membrilor partidului. în hol, timp de vreo oră.

Adrian Severin, omul de cea ma! bună calitate din echipa Roman, un posibil viitor. prim-ministru, deşi reprezintă tipul omului inteligent care preferă să exercite maximum de influență, fără a leşi într-o avanscenă compromităteare. a vorbit admirabil, precizind că Frontul nu este „aTipa dreaptă a P.S.M.“, ! nici „stingă a P.U.N.R.&, că unitatea partiduliii este o necesitate reală, dar este de preferat o unitate „in adevăr și clatitate“ Și nu „tn iminciună şi în confuzie“

TO BE

revoluționar (?) pe baricadele puterii * ÎNFRINȚII N-S. Dumitru, care ar fi trebuit să pre

gătească activitatea propriu-zis politică, precum şi ideologia partidului, desemnat de zvonuri drept viitor prim-ministru al aripii conservatoare, a pledat peniru îndependența partidului faţă de executiv, în scopul disocierii primului de al doilea. în cazul unui eşec al reformei, pentru o social-democraţie reală, nereușind. totuși să ofere o variantă concretă pentru aceasta. Este autorul mei alte moțiuni, alternativă la „moţiunea Roman“, pe care nu am reuşit s-o vedem, membrii biroului de presă al F.S.N. pretinzind că ea nu există. Pierzind bătălia influențelor încă inainte de inceperea Convenţiei, di. N.S, Dumitru a declarat că „a avul oroare de executiv de la treizeci de ani“ şi că preferă să se ocupe de definirea - deologiei partidului, Petre Roman ins nuind că ar fi putut face asta pină la ora Convenţiei și că nu este vina nimănul alteuiva că nu a făcut-o. A avut sustinători care siau exprimat chiar regretul că nu a obținut o poziție de prim-plan. dar aceştia au fost minoritari în ansam= blul convenției şi au părut de cea mai proastă calitate, naivii şi fanatici. Rămine de văzut dacă va găsi curalul să se alăture aripii — tinere, de care îl apropie, cel puţin la nivel declarativ, 0rientarea social-democrată mai pregnantă,

ÎN CĂUTAREA

Textul de mal jos constituie Epilogul lucrării editate de VI. Tismăneanu, In Search ot Civil Society. Independent Peace Movements in the Soviet Bloc, Routledge, New York and London, 1990. Volumul conţine un grupaj de eseuri semnate de Vladimir Tismăneanu, Eduard. Kuzneţov, Miklos Horasati, Milan Hauner și Christopher Laski, dedicate analizei mişcărilor independente pentru pace ca manifestări fundamentale ale revitalizăi monia de Est, Cehoslovacia, Ungaria, Polonia şi U.R.S.S. (n. red.),

Mişcările independente pentru pace din Europa Centrală şi de Est nu au reuşit să modifice natura comunismului, De fapt, acesta nici nu era obiectivul lor, Ceea ce au incercat ele să obțină — şi au reuşit în mare măsură — a fost deschiderea sferei publice față de discutarea liberă a problemelor care afectează direct destinele tuturor cetățenilor. Ele au pus în discuţie pretenția autorităţilor de a îi singurele care aveau dreptul să „îniliteze“ pentru pace. Atacind ipocriza birocraţiilor statale, care proclamau pacea drept telul lor cel mai sfint în timp ce-și obligau propriile populații să trăiască în represiune şi frică, acestea au răipit perdeaua de fum a propagandei, menită să escamoteze militarizarea crescindă practicată de regimurile comuniste. În această privință. mişcările pacifiste autonome au contribuit în mod substan= țial la restaurarea societăţii civile în postura, de nou actor al jocului politic din cadrul regimurilor — post-totalitare,

Teoria societăţii civile, asa cum a. fost socuri Adam Mltpnii i aeEoeTninca

Sânoa is, Munide Macasrii i Geta Koncad, este relevantă atit prin poten țialul: său analitie — contribuind la ex plicarea. schimbărilor în cura. din lumea

" „cormunistă: —, Siria puterea e! de

teoretic, sa pune

societății. civile

sub semnul intrebării vechile presupozi= țil referitoare la natura non-relOrmabilă a regimurilor comunist-totalitare, susfinind că micile insule de autonomie ae putea obstrucționa perpetuarea unei heteronomii controlate de stat. Aceasta te orie susține că este posibilă o tranziţie de la dietatura totalitară mal întil la e

ne autoritaristă, iar apoi la una plue salistă. Asttel, ca devine. un antidot. ai disperării istorice, sugerată de imaginea terifiantă a lui Orwell. aceea a unei cizme astupind brutal şi pentru totdeauna gura omului. Aceste ipoteze sceptice au fost mai întii dezmințite de evenimente revoluționare din Ungaria anului 1956 Mai apol, în perioada brejneviană a „atagnăril“ părea că nici o breșă istorică fu era posibilă in Europa Centrală și de Est.“ tocmai datorită umbrei amenință. toate proiectată de Big Brother asupra acestei părți de lume, Primăvara de Ja Praga a fost zdrobită de tancurile Pactu: lui de la Varsovia în 1968 deoarece reformele, cehoslovace îndrăzneau să. promită cetățenior un „socialism cu față umană“. Acum, cu Gorbaciov la Kremlin, Big Brother a anunțat umanizarea. so. clalismului ca fiind tisuși obiectivul săa oficial Astatăm la, înlăturarea celei voal

poriante piedici ea unei autenti transformări a blocului. sovietie. sa “Mulţi dintre militanţii pentru pace si

COLACUL DE

SALVARE

catastrofal sau o catastrofă capitală?

NUMBER ONE

FRONTULUI

reprezentantul — di Rădină

OPORTUNIŞTII

Dan Iosif, care a prezentat din partea grupării tinerilor foşti revoluționari o moţiune care cerea respectarea. idealurilor de la 22 decembrie, acuzind guvernul că a „aranjat Convenţia“, s-a temut că nu va fi nominalizat pentru Colegiul Director al partidului. Simţindu-se inlăituzat, a declarat că nenorocirea partidului provine din faptul că la conducerea sa s-au instalat cei de la Academia „Ștefan Gheorghiu“, care au devenit consilierii principali atit ai preşedintelui, cit și ai primului, ministru. că așa zisul grup de studiu al guvernului condus de Bogdan Theodoriu nu practică în realitate nimic altceva decit traficul de influență, nereuşind să producă soluții. cu adevărat constructive, că la nivelul acestei clici domneşte corupția. A lăsat să se înțeleagă că pactizează cu aripa tinără ; pentru ca, a doua zi, după ce a fost totuși nominalizat în Colegiul Director şi a primit, probabil, asigurări că lucrurile se vor rezolva în ceea ce îl priveşte, să declare că întrunirea a rezolvat toate problemele de bază, în primul rind aceca a unui şef autonom al partidului şi că are incredere în Ion Aurel Stoica pentru curățirea celor corupți, seiziunea nemaiavind motivaţie în aceste condiții.

(FRIEDERICH DURRENMATT)

ABSENȚII

Claudiu Iordache, fost vicepreședinte numit şi nu ales al partidului, şeful comisiei de ptegâtire a Convenţiei, revoluționar autentic, cu o ideologie se pare de stinga, a fost singurul care a găsit curajul să demisioneze inainte de Convenție; deşi motivele demisiei sale rămin obscure. (Dan Iosif declară că tot nerenunțarea la clica „Ștefan Gheorghiu“ a determinat-o.) Spre. deosebire de toți cel care nu au rezistat persuasiunii lui Ion liescu şi s-au ferit să-şi facă publice nemulțumirile, atit demisia cit şi motivele sale declarate (persistenta populismului şi naţionalismului, care pină la urmă au pierdut partida) au fost făcute publice. Ion Iliescu, care prin intervenţii personale a căutat în zilele anterioare Conventiei să domolească asperitățile dintre fracțiuni, purtind discuţii cu Dan Iosif, cei din aripa tinără şi foarte probabil şi cu N:S. Dumitru, Ambele tabere îşi revendică persoana presedintelui, care „este şi el un om singur, izolat, înconjurat de cine nu trebuie “ (Dan Iosin), „cinstit“, sutul care a fost sărac și a rămas (Manole Gheorghe), candidatul la preşedinţie al aripii tinere, dar probabil Roman, după Dan Iosif. Mai să că aripa Roman se va rienta după conjunctură şi nu se va fixa asupra candidaturii preşedintelui Iliescu decit dacă ar fi singura ce ar întruni sufragiile maselor.

OUT-SIDERI

Dan Marţian, Alexandru. Birlădeanu, care prin trecerea timpului arată tot mai mult că sint simpli figuranți sau, în orice caz, nu pot ieşi din acest statut hărăzit de guvern. Simpatizaţi de aripa _tinără peniru curajul lor de a se pronunța la televiziune impotriva unei —Iiberalizări considerată falsă liberalizare, şi în orice caz preferaţi aripii Roman, pe motivul că mult mai mare este pelicolul carupiei decit cel al intoarcenii la comunisra. Nu au luat cuvintul. De altfel, majoritatea parlamentarilor au fost simpli figuranţi sau au lipsit cu desăvirşie,

MASA DE MANEVRĂ

Majoritatea delegaților din provincie nu au avut nici o părere proprie, La început au oscilat, spre deosebire de delegaţii de la nivelul sectoarelor bucureştene, clar divizați în tabere, Pe parcurs au înțeles cine este mai tare, astfel că majoritatea de două treimi pe care părea să o aibă Petre Roman în prima zi faţă de o treime a lui N:S. Dumitru s-a. transformat într-o majoritate absolută a doua zi, la alegeri, cină candidatul aripii Roman, Ion Aurel Stoica, a fost aplaudat de toată sala în picioare; vreme de cinci minute, (ALINA MUNGIU) i

De unde s-a plecat. Este difici de apreciat dacă un număr de oameni dintre activiștii şi deputaţii PS.N. au fost excluși de la pregătirea Convenţiei şi marginalizaţi în mod evident din cauză că între ei și fracțiunea cu adevărat infiuentă există o diferență consistentă şi profundă de vederi, sau dacă în urma marginalizării unor Veleitari. suplimen= tari de către grupul de influență deja constituit s-a născut necesitatea unei alternative care să le conserve poziţiile. Fapt este că domnul Velicu Rădină, fost seeretar al F.S.N. și responsabil cu presa, al cărui excelent interviu acordat revistei „Lumea azi“ îl remarcase. acum citeva săptămini, a dat presei declarații lipsite de orice echivoc. privind. constituirea unui real Front social-democrat, cel - existent necorespunzină acestui ideal decit la nivelul formal. Mai mulți deputați ES.N. şi unii activiști ai partidului s-au pronunțat in același sens, cu declaraţiile domnului “> Rădină, ceea ce ne indreptățeşte să credem că, în ciuda diplomaţiei evidente care se va desfăşura în următoarele zile, această ruptură nu va puiea fi acoperită la loc aşa cum a tost, ba chiar se va adinci, ca ufmare, a delimitării cu precizie. ac | eului de influență-profit, care odată | trasat a lăsat pe mulţi pe dinafară,

| Care sint motivele declarate ale seiiunii. În primul rind,

ca si

motivele. polini la 0 terpărerea celor

sub conducerea lui Pen în realitate un program neoliberal. (Manole Gheorghe), în orice

caz nuanța social democrată „nu se regăseşte nici în programul guvernamental şi doar foarte vag in moţiune“ (Velicu

Rădină), Aceasta ar cam fi şi părerea domnului N. $, Dumitru. În al doilea rind ar fi motivele privind democra-

ţia în partid. Guvernul este acuzat că a creat o comisie nestatutară, ececa de pregătire a Conventiei, un statut nedemocratie, deschizind larg drumul „unui partid totalitar“ (Sorin Botnaru) ; „Noi am avut un partid-stat, nu va fi greu să avem un stat-partid, sau un guvern-partid. Este un pericol” real, trebuie să-l anunțăm, să luăm, poziţie faţă de el şi sint convins că mulţi oameni își vor da seama ce se întimplă“. În plus, fracțiunii influente 1 se reproşează corupția.

Identitatea fracțiunii în curs de seindare. Aceasta cuprinde activiști “ai partidului, precum şi parlamentari. Nu-l cuprinde pe Dan Iosif. Se aşteapiă ca N. $. Dumitru să se pronunte. Au sprijinitori. în județele Arges, Dimboviţa, Caras-Severin, Bacău, unele sectoare din București. Se vor plasa în dreapta P.S.M. Și în stinga F.S.N. actual. Nu se vor! serie în Partidul” Social-Democrat, dar vor colabora pe larg cu ecesla, ca, de altfel, cu toată opoziția.

Ce politică vor face. Vor încerca să fie social-democraţi şi vor lupta pentru o autentică stare de drept, în care separaţia puterilor în stat să fie reală. Vor pleda pentru adoptarea rapidă “a Constituţiei pentru a se atinge stabili-

SCIZIUNE? - CARE SCIZIUNE?

tatea politică (Manole Gheorghe). Vor ilila pentru un guvern de uniune nasingurul

se vor adică nu

țională, deoarece acesta _ește care ar corespunde timpurilor, alia cu opoziția neextremistă, cu poetul loan Alexandru care vrea să pună un popă în fruntea oștirii. Vor colabora chiar cu aripa Roman dacă va fi cazul, aşa cum vor susține propunerile liberalilor dacă vor fi bune, Vor desemna drept capdidatul lor la presedinţie pe Ion Iliescu. Vor purta un dialog” cu grupările de stradă ca Alianța Poporului care strigă Jos comunismul, deoarece şi ei sim de acord, că nu mal poate fi tolerat comunismul ; vor nivela extremismele şi vor realiza concondia naţională, vor încerca să facă tate punctele Declaraţiei C.F.S.N. din 22 decembrie, de mult uitate (Manole Gheorehe),

Cum s-ar fi putut evita scindarea. Prin îndepărtarea grupului de influență format din consilierii prezidenţiali, unii miniștri şi secretari de stat, precum şi consilieri ai primului-ministru ; aceştia sint acuzaţi de corupție, trafic de infiuenţă, trădarea platformei Frontului ete, Dar acest grup, de influenţă este de departe cel care face jocurile și întrebarea care se pune este dacă mai există va, deasupra lor care să îndepăr-

În rest, din parlamentarii FSN. mulţi au ajuns acolo sub umbrela dom-

EA e

e a pe Fotografii de OVIDIU BOGDAN

nului Ion Iliescu și politica lor. uiterioară va depinde de care umbrelă politică Ii se va părea suficient de încăpătoare şi de sigură. Destui deputați şi senatori gindesc ca rebelii, deși mult mai putini vor avea curajul imediat de a manifesta. În ceea ce priveşte pe con: lierii preşedintelui și în primul rind pe personajul Vasile Secăreş, liderul celor de la Stefan Gheorghiu, domnul Manole Gheorghe consideră” că er trebui o inițiativă parlamentară care să impună ca,oamenii din jurul preşedintelui să nu mai facă (aşa cum şi preşedintele este obligat prin legea electorală) politică partinică. (ALINA MUNGIU, ANDREEA PORA)

SOCIETĂŢII CIVILE

drepturile omului din URSȘ, Europa Centrală şi de Est susțin că factorul Gorbactov este important numai în facilitarea prezentei emancipări. Şi poate că au dreptate. Oricare ar fi motival personale, secretarul general sovietic a ajuns să iniruchipeze, la un moment dat, speranțele de democratizare - al multor oameni din Europa post-stalinistă. Poate avem de-a face cu nașterea unui mit politic dar. așa cum ştim de la Georges Sorel. asenienea mituri au propriul lor impact asupra cursului. evenimentelor,. Iniţiativele maselor au depăşit curind hotarele oficiale ale permisibiiului, Cu alte cuvinte, prin conjugarea extraordinară a unor cizoumstanţe obiective și subiective, ceea ce. este oficia) și ceea ce este neoficial în lumea, comunistă nu mai reprezintă niște antipozi congelați, în aceste condiţii. societatea civilă a reprezentat motoriil principal al recreărit premiselor unei vieți sociale normale, chiar nucleele sale aflate într-un pro- , ces de constitue și diseminare, cetățenli au deprins regulile dialogului democratie și virtuțile străduinței comune de a recrea un corp; politie adevărat. Pentru teoreticienii și practieienii. societăţii civile, emergența acesteia nu reprezintă o inițiativă cu. caracter distructiv, Din contra, scopul său principal este constru-. irea și remodelarea legăturilor, sfărimate ale sollarităţii umane. reabilitarea teii că cetățenii au dreptul să ceară socoteală conducătorilor lor pentru tot ceea ce aceștia pretind că fac în interesul natiunii, În ciuda originii sale spontane, socletatea civilă reprezintă un pluralism însti- tuțional în statu mascendi. Fa include uniini autonome, instituții religioase și „asociaţii profesionale independente, mișcări pacifiste, ecologiste și pentru drepturile omului, precum şi alte grupuri de-

dicate protejării individului faţă de ideologia oficială atotcuprinzătoare (e.g. Alternativa Portocalie în Polonia, Secțiunea de Jazz în Ceholsolavia etc.), În stadiul iniţial. majoritatea acestor iniţiative se caracterizează prin caracterul lor informal şi opoziţia faţă de monolitismul birocratic.

Sociologii leagă revenirea la societatea civilă de interesul crescind pentru transtormarea economiilor comuniste falimentare în economi? de piaţă. Din punct de vedere istoric, aşa cum arăta Daniel Bell, societatea civilă a reprezentat complementul patura! al liberalismului, înţeles ca sistem pluralist, în care indivizii se organizează în afara orbite: dominației statale. Cu cit sistemele politice sint mai autoritariste şi mai centralizate. cu atit perspectivele existenței şi înfloririi societăţii civile sint mai reduse. Este important de înțeles că societatea civilă reprezintă o idee, un „arhetip“ politie care a devenit parte integrantă a contextului din Europa Centrală și de Est. Aici opoziţia învocă în mod conştient acest concept și îi subliniază originalitatea cu oarecare ostentație.

Pentru americani, societatea clvilă este acopotrivă uşor şi dificil de sesizat. Pe de o parte, aşa cum sublinia Tocqueville, societatea cvilă americană — formată din asociaţii voluntare ale indivizilor liberi — este foarte bine dezvoltată, lar statul american este relativ slab, Pe de altă parte, americanii - socotesc societatea civilă ca un lucru de la sine înţeles, incit nu simt nevolă să 0 discute într-un caăru teoretic, Eli

O privire atentă asupra modului in care est-europenii - concep, societatea — civilă ne-ar ajuta să înțelegem mai bine ceea ce s-a petrecut în blocul sovietic. Societatea civilă în Europa Centrală şi de Est

are o lungă istorie de luptă. cu înfringeri temporare şi reaceri parţiale sau totale, cu ezitări şi sperante. ceea ce ar putea explica mobilizarea finală contra regimurilor comuniste şi colapsul lor politic, Existenţa unei configurații de reţele disparat structurate ale cooperării şi comupicării interindividuale au sfidat timp indelungat tentativele de control totalitar asupra vieţii oamenilor. Între altele, irezoluția și neputința puterii comuniste în momentul prăbușirii sale a fost cauzată şi de maturizarea unor actori alternativi în sînul societăţii civile.

Cu siguranţă, glasnostul şi perestroika gorbacioviste au catalizat schimbările. în Buropa Centrală şi de Est. Dar reformele sovietice în curs nu sint numai — şi nici în primul rind — consecința unor intenţii benigne aie unui grup luminat din cadrul nomenclaturi?, ci. mai degrabă, răspunsul elitei sovietica dezamăgite _ și asediate de o, criză sistematică, vecină cu catastrofa. În același timp. este o încercare de a face față presiunilor exercitate de grupuri şi miscări sochle pentru care vechiul model stalinist s-a dovedit un eşec istorie de necontestat. Timp de peste două decenii, societatea sovietică a dat naştere, mai mult sau mai puţin vizibil. unor fenomene pe care avem tendința să le asociem cu noțiunea de socletate civilă: subculturi. alternative, asoiații informale, eludarea valorilor oficiale. pe scurt inceputurile unei culturi a discursului crităe, Fără îndoială, aceste fenomene au fost ținute în îriu în pericada brejnevistă. dar extraordinară redesteptare a activismului civie și proliferarea grupurilor informale în anii din urmă ar fi fost de neconceput în absența unei societăți civile pre-existente. Se poate spune, că activarea societății elvile este în relație dinectă cu slăbirea monopolului deținut de partid asupra tăeologiel și puteriă Aceasta este valabil și pentru țările din Furopa Centrală și de Est, unde totalitarismul mu a anihilat niciodată în totalitate. izvoarele, autono=

miet civice, în ciuda incercărilor neincetate de a crea o ordme socială ceptrali-

zată. subordonată în întregime, dictaturii partidelor comuniste, polonezii şi ungurii — si mai putin cehii, slovacii, est-germanii. românia şi bulgarii — au reușit parțial să creeze centre de activism. care au scăpat dizeclivelor şi constringerilor oficiale şi s-au opus acestora. Protecţia oferită de bisericile, catolică şi. protestantă a fost deosebit de eficientă în acest sens, intrucit aceste 2nstituţii nu au putut fi inregimentate în întregime nici chiar în - conditiile stalinismuluş deplin. In ciuda hărtuielilor repetate și a represiunii nemiloase, aceste grupuri au dat naștere unor comunității exemplare de indivizi animați de aspirații comune, Ele au pus bazele unor forme de cooperare întemeiate pe solidaritate și demnitate, în contrast total cu frica și constringerea care dominau viața curentă.

în cadrul ordinii post-staliniste. soetetatea civilă devine sfera în care. indivizii pot descoperi și practica valorile indelung interzise ale moralității și adevăzurilor universale. Mult timp, aceste etorturi de a remodela politica în „anti-politică* au fost considerate de cei care gindeau în termeni de Reaipolitik pur și simplu ca donchișoteşti, Acum însă, o înţelegere tirzie ne relevă rațiunile pro= funde ale acestor eforturi. Apelul lui Havel pentru o „politică enti-politică“ a dat expresie unei noi strategii. bazată pe restaurarea demnităţii civice 'a îndivizilor, prea mult timp, subiugaţi metodelor totalitare de manipulare, și degradare: „Da. o politică anti-politică este posibilă. Aceasta este politica de jos, politica poporului și nu cea e aparatului. O „politică ce porneşte din inimă și nu din teze. Nu este un accident că această periență plină, de speranță trebuie. tri chiar aici, în această tristă fortăreață. Impresuraţi de banalitatea și apatia cotidianului. noi trebitie să coborim, în ftindul unei fintini înainte de a putea vedea

stelele“, m VLADIMIR TISMĂNEANU

. Traducere de SILVIA HOTĂRANU

PREA MULTE CAPETE PENTRU O PĂLĂRIE

In timp ce în sala de desfășurare a Convenţiei naţionale a FSN se trece la adoptarea documentelor finale şi la alegeri — Petre Roman ca lider naţional al formaţiunii politice părind a reuşi să înregistreze un necontestat triumf — în foaierul sălii, Velicu Rădină, exponent al uneia din tnacfitul, anunța, într-o conferinţă de presă convocată, crearea, prin des-

„prindere, a Frontului Salvării Naţionale — Social Democrat (FSN—S$D). DI, Rădină, în acel moment încă membru al Colegiului director al FSN și secretar cu Presa şi propaganda, și-a motivat recurgerea la mass-media prin faptul că, deși solicitase, inclusiv direct liderului naţional, să ia cuvîntul în cadrul Convenţiei, a fost obstrucţionat s-o facă întruciţ se știa cam ce avea să spună; anume că, printr-un proces început încă din septembrie 1990, cind a fost impusă o altă conducere încălcîndu-se statutul, Frontul a îost confiscat de guvern riscînd să devină chiar o anexă a acestuia, că în partid nu sînt „respectate normele democratice, Roman eliminînd „în mod dictatorial“ pe toţi cei ce îndrăznesc să aibă alte păreri. În plus, programul guvernamental s-ar dovedi „,„neoliberal“, nejustificind autoetichetarea de „centru-stînga“, ceea ce ar implica desprinderea celor care exprimă într-adevăr opțiuni social-democrate (în zilele ce vin, un £rup de iniţiativă urmînd a înscrie oficial noul partid).

Apărut precipitat din sală, de îndată ce fusese pus la curent cu ce se întimplase în foaicr, d. N. $. Dumitru — frontistul cel mai contestat la recenta Convenţie — a reproșat d-lui Rădină de a nu-i fi spus, în mod clar, măcar cu o zi înainte de intenția de desprindere, după care însă, în fața presei, a declarat că nu se solidarizează cu acţiunea acestuia. Rămîne de văzut care va fi însă opțiunea sa finală, întrucît abia ulterior a constatat că nici el nu mai face parte din Colegiul director al FSN.

Dar ceea ce este mai important în anunţul dlui Rădină este că sciziunca ar urma să aibă un ecou parlamentar, sugerînd cel puţin indirect că „feseniştii social-democraţi“ au aderenţi printre deputaţi şi senatori. Nemențţionindu-se cifre absolute sau procentuale, implicaţiile nu pot fi deo-

ILIE SERBÂNESCU (Continuare în pag. 3)

(Urmare din pagina 1)

camdată evaluate cu precizie, Cu atît mai mulţ cu cît, potrivit unor zvonuri din foaierele Convenţiei, şi o altă ramură — cu o anumită pondere printre parlamentarii FSN dar exprimind poziţii centraliste — s-ar putea de asemenea desprinde,

Că în rîndurile FSN existau mai multe fracțiuni se știa de luni de zile. Iar presupunerile că o astfel de situaţie ar putea degenera într-o sciziune se înteţiseră în ultimele săptămîni. Nu se ştia însă dacă deznodămintul se va produce, sau nu, la Convenţia naţională. După vizita recentă în România, vicepreședintele Comisiei Pieței Comune l-a citat pe domnul Iliescu ce îl anunţase asupra unei posibile sesmentări a Frontului în 2—3 facțiuni tocmai la această Convenţie. În ce ne Priveşte, anticipam, în numărul trecut al revistei, că, mai probabil, Convenţia se va încheia cu o unitate de faţadă şi că epilogul dezmembrării va fi amînat după 1 aprilie, în contextul previzibilei reacţii populare defavorabile la masivele creşteri de preţuri ale alimentelor, medicamentelor şi articolelor pentru copii.

Realitatea este că Frontul s-ar dori o pălărie în care să intre în acelaşi timp mai multe capete — ceea ce evident nu e posibil, Există o facțiune conștientă că o reformă economică radicală nu are alternativă. Faţă de

Stîngismul pe care deceniile de comunism l-au sădit în mentalitatea oamenilor, multora reforma în sine li se pare a fi de dreapta (cum ar putea fi interpretate altfel privatizarea și diferitele „liberalizări“?), Şi indiferent dacă resping reforma sau cochetează cu iluzia că aceasta s-ar putea desfășura fără dureri, cei din urmă se consideră autentici exponenţi ai „centrului-stinga“, singurii care ar asigura protecţia socială pe care reformatorii ar ignora-o. Există însă şi o facțiune care apreciază că actualii infăptuitori ai reformei nu merg pînă la capăt, păcătuind înainte de toate prin aceea că nu fac nimic semnificativ spre a se debarasa de foştii nomenclaturişti comunişti și de stîngiştii pe care aceştia îi scot în față. Pentru a-și Viîri capul sub pălărie, oricare dintre facţiuni este tentată să recurgă mai degrabă la ghionturi şi îmbrînceli decit la mijloace strict democratice, Lucrurile se complică prin faptul că tineri par anţi activi la revoluţie se simt frustraţi văzind „seniorii“ în papuci înfigindu-se la plăcinte. Şi oricum — în condiţiile în care stindardul Frontului a fost folosit de foarte mulți numai pentru a dobîndi acces la putere — se manifestă declarat conflictul dintre cei ce au apucat şi cel ce nu au apucat tin ciolan. Să recunoaștem este greu să fiinţeze astfel un partid şi cu atît mai greu să-și definească cu claritate o doctrină !

Convenţia naţională a probat elocvenţ aceste stări de lucruri. Petre Roman, în calitate de lider-naţional, înconjurat în prezidiu de principali colaboratori din guvern şi de consilieri de la Palatul Cotroceni — semn probabil că preşedintele Iliescu nu a încurajat Sciziunea şi nici delimitarea sa, cel puţin aparent şi cel puţin deocamdată, de premier — a apelat la multiple manevre pentru a-şi consolida poziţia în faţa contestărilor ce l-au pîndit din diferite părţi. Acuzaţiei că noul statut pecetluieşte trans= formarea Frontului într-un apendice al guvernului i s-a răspuns prin aceea că el, Roman, se simte mai întîi lider naţional al FSN şi apoi primministru. În lipsa unui argumenţ mai convingător a fost calificată ca „minciună“ incriminarea venind din partea tinerilor că unii au făcut re-

EA MULTE CAPETE PENTRU O PĂLĂR

voluția şi alţii, în egoismul lor, au preluat puterea politică şi executivă. . Exigenţelor exprimate de a se adăuga „socialul“ la „economicul liberal“ al programului guvernamental li s-a replicat că însăşi „distribuirea co= rectă“ a resurselor bugetare constituie componenta socială a acestui program și, într-o mișcare abilă de ultim moment în vederea cîștigării bunăvoinţei sindicale, s-a anunţat plata în avans a compensaţiilor acordate pentru creşterile de preţuri de la 1 aprilie. Celor de la dreapta li s-a dat satisfacţie prin reafirmarea desprinderii nete de vechile structuri şi mentalităţi comuniste, iar celor de la stînga prin asigurarea că statul nu-şi va slăbi ci își va întări controlul asupra economiei în perioada de tranziţie, iar compensaţii nu vor fi acordate foştilor proprietari industriali (capitalişti). Stînga, din partea căreia se resimte probabil că vine principalul pericol a fost supusă de premier şi unui atac deloc voalat, avertizîndu-se asupra „inconsistenţei demagogice“ a unor promisiuni populiste în această perioadă cînd mai degrabă trebuie să se insiste asupra inevitabilităţii durerilor pentru ieşirea din impas și sugerîndu-se că populiștii vor de fapt, prin promisiuni deșarte, să ciștige capital politic pentru a accede la „ciolan“, Intru sensibilizarea participanţilor la Convenţie s-a recurs şi la lozinci de genul „FSN — partidul cel mai credibil“, „FSN — partidul care își asumă responsabilitatea guvernării pentru o lungă perioadă“, „Viitorul FSN — oferta pentru viitorul Romăniei“ şi chiar la butade a căror rostire dovedește o oarecare amnezie : „Nu prin demagogie am cîștigat alegerile ; de ce am face-o acum !“, Mai greu a fost să se explice de ce mai mult de o treime din membrii Colegiului director sînt desemnaţi de lide= rul naţional şi nu aleşi, de ce propunerile de candidaţi pentru acest colegiu sînt prestabilite şi, mai ales, de ce autorul (7!) moţiunii reprezentînd programul politic devine, o dată aceasta aprobată, liderul naţional al partidului (Atenţie, o intervenţie mai ceva ca pe vremuri!) Votat prin aclamații ca lider naţional, di. Roman a încercat, imediat după accea, într-o conferință de presă, să minimalizeze impactul desprinderii ESN-SD.

Pronosticurile asupra semnificației acestei sciziuni sînt prematiire, Într-o primă fază, semnificaţia depinde aproape exclusiv de proporţia aderen= ților din parlament ai noii formaţiuni. Mai concret, este vorba de a şti pe ciţi dintre parlamentari contează ramura Roman și, respetiv, alte facțiuni FSN.

S-ar putea ca imediat după Convenţie, feseniştii de diverse orientări să se fi îndreptaţ spre Palatul Cotroceni pentru a se confesa preşedintelui Iliescu, cerîndu-i arbitrajul. Dacă nu cumva acesta însuși şi-a impus arbitrajul, ţinînd cont de implicaţiile unei eventuale sciziuni parlamentare a FSN, care ar avea o mult mai mare importanță decît cea propriu-zisă din partid.

Dacă o sciziune a majorităţii parlamentare nu va fi totuşi evitată, maşina de vot a FSN nu va mai funcţiona. De partea căruia dintre feseneuri vor fi domnii Marțian sau Birlădeanu ? Dar nehotăriţii. fesenişti? Ce soartă vor avea, proiectele de legi introduse de guvern în parlament ? Bine că măcar legea funciară a trecut! Ce se va întimpla însă cu legea privatizării ? În. noua situaţie, indirect opoziţia ar putea dobîndi un cuvînt de spus. Şi, în mod normal, din punctul ei de vedere, ar urma să-l susțină, dintre mai multe feseneuri, pe cel reformator. Nu de alta, dar cînd e să alegi dintre mai multe capete, nu mai contează pălăria !: :

PAVEL CÂMPEANU :

ÎN CĂUTARE.

Ultimele sondaje relevă scăderea vertiginoasă a atracției pe care F.S.N. o exercită asupra electoratului. Care sînt motivele ascunse ale acestei. scăderi? Avea dreptate primul-ministru vorbind despre o pierdere de credibilitate? Dar, mai ales, ce imagine își poate face opinia publică despre această organizaţie alcărei profil este devorat de o neînfrinată instabilitate? Convenţia F.S.N. desfășurată în aprilie a.c. ne-a oferit prilejul de a încerca sărăspundem întrucitva acestor întrebări,

Tralectoriile instabilității, Instabilitatea care domină existența F.S.N.ului este inseparabilă de convulsiile care au zguduit și continuă să zguduie societatea românească postrevoluționară în întregul său și, odată cu ea, ceea ce artrebui să considerăm cafiind noul nostru sistem politic. Firesc pentru o societate care își caută o matcă istorică, fenomenul nu este prin aceasta mal puţin costisitorși purtător. de primejdii. Revoluţia însăși poate fi privită ca o chintesență a instabilității. Reproducîndu-se și chiar accelerindu-se fără a duce undeva anume, instabilitatea generalizată este simptomul destructurării. Societăţile moderne își modifică structurile, ele nu pot însă persista într-o stare prelungită de destructurare. De aceea avem cu toții nostalgia stabilităţii, dar nu nostalgia aceleiași stabilități. Stabilitatea la care visează opoziţia este vagă și incoerentă, cea pe care o propune puterea este, dimpotrivă, transparentă și univocă, reductibilă la

două postulate:

1. stabilitatea acutalei puteri reprezintă iţia continuării și realizării reformei economice;

2. încercările de a știrbi stabilitatea puterii au prin urmare un caracter socialmente destabilizator. i

Implicaţia acestei viziuni este fie că în materie de putere orice stabilitate ar fi preferabilă oricărei instabilităţi, fie că orice putere alternativă ar fi din punct de vedere social mai puțin productivă decit aceea pe care o avem. Dacă examinăm această viziune luindcareferenţialF.S.N.- ul, atunci puterea executivă apare sub două forme distincte: de o parte un președinte a cărui alegere este, cel puțin formal, independentă de performanţa electoralăa F.S.N.-ului, de alta un guvern a cărui legitimitate se întemeiază exclusiv pe această performanţă. Frontul îndeplinește o funcție legitimatoare pentru guvern, dar nu pentru președinte. Cît de justificate pot fi însă pretenţiile de stabilitate ale unul guvern al cărui legitimator politic suferă de o instabilitate crescîndă? Dar suferă oare F.S.N.-ul cu adevărat de o astfel de instabilitate?

Fapte incontestabile arată că da, și că ea se manifestă pe diverse planuri, dintre care mă opresc la citeva : cel genetic, cel al coeziunii, cel al liderilor, cel al impactului electoral.

Geneza. F.S.N.-ul Convenţiei din aprilie '91 nu s-a născut ca atare în decembrie'89, ci este produsul unei metamorfoze ale cărei faze s-au desfășurat în intervalul dintre cele două momente:

Prima fază F.S.N.-ul apare inițial ca putere de stat improvizată în vidul creat de revoluție. Rolul său: să asigure condiţiile pentru menţinerea ordinei sociale, pentru funcționarea infrastructurilor și pentru ținerea de alegeri libere în termen de trei luni;

A doua fază — din organizator al alegerilor, Frontul se transformă în participant la ategeri. El devine astfel o făptură politică monstruoasă, născută din încrucișarea a două roluri sociale incompatibile: cel de putere de stat și cel de competitor electoral pentru dobindirea puterii de stat; i

A trela fază — din organizator al alegerilor, Frontul devine ciștigătorul lor cu o majoritate consistentă, el își asumă rolul de partid guvernamental, dar nușiaceastă identitate;

A patra feză — și astfel de la partidul majoritar de după alegeri se ajunge la negația sa, adică la F.S.N.-ul recentei Convenții, care nu vrea încă să se numească partid și care nu mai poate să fie majoritar.

Coeziunea. instabilitatea F S.N.-ului pe acest plan se manifestă în trei timpl:

Timpul 1 — între decembrie 1990 — lanuarie 1991, cînd, transfigurindu-se

Opinia publică şi Convenţia F.S.N.

brusc în competitor electoral, Consiliul F.S.N. este abandonat de foștii disidenți care îi contereau unica legitimitate posibilă în acele circumstanţe — legitimitatea morală; .

Timpul 2 — cel al perioade! pre-electorale, cind Instabilitatea are forma unei precipitate dilatări, cînd seducţia puterii şi a avantajelor aferente operează împreună cu voința nucleului conducător în direcţia compensării prin număr a pierderii suferite în calitate morală;

Timpul 3 — devenit evident mai ales în preajma. Convenţiei, cind. instabilitatea capătă forma dezagregării, formale sau disimulate. În această perioadă se desprinde din F.S.N. partidul F.S.N-.socialdemocrat, se constituie grupul F.S.N.-20 mai, grupul parlamentar F.S.N. se opune Consiliului Director al F.S.N.-ului, cu ocazia remanierii guvernului îl pune în minotitate pe liderul național al F.S.N.-ului și voteazăfrecvent impotriva unor candidaţi susținuți de acesta,

Conducătorii. Din decembrie '89 pină în aprilie '91, în 15 luni, F.S.N. aschimbat cinci lideri, longevitatea medie în această poziție-cheie fiind de trei luni. Numele celor cinci persoane: Ion Iliescu, N.S.Dumitru, Claudiu Iordache, Petre Roman, lon Aurel Stoica.

Impact electoral. Sub acest aspect instabilitatea se manifestă ca o mi în sens unic, care este sensul regresiei. În mai 1990 F.S.N. a fost votat de peste

*66% dintre alegători. După zece luni, în

martie-aprilie a.c., proporția celor care, în eventualitatea unor noi alegeri, “pei dat votul Frontului, scăzuse la 31% după IRSOP și la 28% după Centrul nostru. Sondajele noastre ulterioare arată că acest recul continuă.

Nu cred că este nevoie de noi exemple

entru a conchide că instabilitatea

.S.N.-ului nu reprezintă o ipoteză, ci o evidentă stare de fapt, modul de existență al acestei organizaţii, congruent cu modul de existență al întregii societăţi. Problema guvernului este; cum. să-și sprijine propria stabilitate pe instabilitatea Frontului? Problema opiniei publice este: cum să-și facăo reprezentare cîtde cit definită despre o organizaţie atît de puțin definită? Sondajul ale cărui rezultatele relatez, efectuat la începutul luni mai ac, a încercat să detecteze elemente ale acestei reprezentări cu ajutorul unor repere ca: efectul Convenţiei asupra încrederii în F.S.N.; gradul de satisfacţie/ insatisfacţie privind poziția Frontului față de unele dintre problemele cele mai arzătoare ale țării, încrederea în liderii succesivi ai F.S.N.; merite și păcate atribuite Frontului, z,

Credibilitate -

(cor aja a determinat creșterea încrederii în F.S.N. la o cincime dintre subiecţi și scăderea acestei încrederi la aproape de trei ori mai mulți: 56%. Proporția dezamăgiilor este neobișnuit de severă. Concentrată excesiv asupra numeroaselor fricţiuni interne, Convenţia nu numai că nu a ameliorat imaginea publică a Frontului, dar a contribuit considerabil la deteriorarea ei. Un detaliu semnificativ în această privință: cei care declară că sint gata să voteze cu Frontul

însumează circa 24% din eşantion, pe'

cînd cei cărora Convenţia le-a sporit încrederea în Front — numai 20%, Deși redusă, diferența arată că nu numai adversarii, ci și unii dintre sprijinitorii cei mai fideli ai F.S.N.-ului au fost nefavora-

„bil impresionați de această reuniune. Ea

nu a servit intenţiei primului-ministru de a recuperacredibilitatea puterii, cia acționat, din contră, în favoarea ei. j,

F.SN. și problemele țării.

Chestionarul a prezentat o listă cuprinzînd unele dintre cele mai importante probleme actuale ale țării, jumătate. de natură politică și jumătate de natură economică. Persoanelor intervievate li s-a cerut să declare dacă sînt sau nu de acord cu poziţia F.S.N.-ului faţă de fiecare dintre aceste probleme, așa cum această poziţie a fost conturată de dez-

baterile Convenţiei. Lista a indicat zece asemenea probleme și numai pentru una dintre ele proporţia celor satisfăcuţi o depășește pe a celor nesatisfăcuți: este

- vorba despre poziia F.S.N.-ului față de

drepturile minorităţilor, aprecierea

favorabilă putindu-se explica măcar în. _F.S,

parte și prin ambiguitatea politicii pe care pikoea o promovează în acest domeniu.

rocentajele satisfăcuților și nesatistăEul sînt egale în legătură cu pozi F.S.N.-ului feă de democratizarea viei publice. După cum se observă, ambele probleme în raport cu care Frontul proiectează o imagine avantajoasă sint de natură politică. Ş

Ponderea maximăa Insatisfacţiilor este prilejuhă de politica F.S.N. în domeniul preţurilor-—69%, în legătură cu scăderea producției — 68%, și cu șomaiul — 659%, toate trei de natură economică. Proporția maximă a nedumeriţilor, peste 20%, apare cu privire la poziția F.S.N.-ului față de sindicate.

Procentul nesatistăcuţilor îl depășește pecelal satisfăcuţilor cu circa 25% referitorlamodul cum acţionează Frontul pentru combaterea corupției și speculei, precum și pentru pedepsirea celor vinovaţi de crimele dictaturii. Surplusul mediu al insatisfacţiilor faţă de petialeil a fost de 7% ansamblul problemelor de ordin politic și de 38% pentru cele de ordin economic.Opinia publică se dovedește substanțial mai sensibilă faţă de hau Surile gestiunii economice a Frontului decit faţă de cele ale acțiunii lui politice. Criza de credibilitate a F.S.N.-ului pleacă de la performanţele lui economics spre cele politice, și nu invers, =

Lideri: funcții și actori

Dificultatea Frontului de a trece din starea de fluiditate în una de structurare apare În diverse ipostaze. El oscilează între identitatea politică de partid, de formaţiune, sau de mișcare — după cum oscilează între funcțiile cu care să-și învestească liderii. La început în fruntea lui s-a aflat un președinte; d-l Ion Iliescu. Mutarea acestuia în zona de vest a capitalei a lăsat fotoliul din topul F.S.N.-ului vacant. Locul predecesorului nu l-a luat însă un alt președinte ci, la început, un prim-vice-președinte, sociologul N.S. Dumitru, dublat mai apoi de un al doilea prim-vice-președinte, d-l Claudiu lordache. Moștenită dintrecut, confuzia logică pe care o reprezintă un număr de primi mai mare decît unu, s-a complicat prin ivirea pe neobservate, în vecinătatea, sau mai curînd deasupra acestora, aunui lider naţional, o funcţie despre care nuse fala dacă este încredințată cetățeanului

etre Roman sau primului-ministru.

Convenția a adăugat fiuctuaţiilor anterioare o nouă buclă, reducînd confuzia, dar menţinind-o. Pe de o parte ea a menţinut atit funcţia de lider național, cît şi pe actorul învestit cu ea; pe de alta i-a înlocuit pe cei doi prim-vicepreședinți — ambii de mult Pergineliz fi — prin unul singur: d-llon Aurel Stoica. Acesta nu mai este însă prim-vicepreședinte și nici simplu președinte, ca cel'care deschisese seria, ci președinte executiv, demnitate care pare să i-o confere automat și pe aceea de membrual guvernului. Dobindită în acest fel, simplificarea de ordin numeric a antrenat complicaţii de ordin politic, F.S.N. este dotat în prezent cu un președinte executiv care nu este și lider naţional, o disjuncţie numai aparent compensată de faptul că liderul său naţional nu este și președintele său executiv. Supoziţia că unul ar reprezenta F.S.N.-ul în guvern și celălalt guvernul în F.S.N. nu rezistă, întrucît amindoi fac parte din amîndouă. Fluiditatea interioară a F.S.N.ului se transmite frontierei care ar fi trebuit să separe partidul la putere, sau succedaneul lui, de stat. O altă complicație poliică îl privește pe noul actor și trecutul său: exceptindu-l pe d-l Iliescu, nici unul dintre liderii anteriori ai F.S.N.-ului nua deținut funcţii importante în p.c.r; după unele versiuni, nu acesta ar. fișicazul noului președinte executiv, care pare a se fi aflat, la un moment dat, în-

A CREDIBILITĂŢII PIERDUTE

tr-o astfel de poziţie. Dacă lucrurile stau într-adevăr așa, atunci și prin această

» alegere Convenţia a făcut un însemnat

pas înapoi, cu repercursiuni deloc reparatoare pentru credibilitatea Frontului.

Cită încredere arată astăzi opinia publică acestor oameni care s-au perindat cu o viteză cosmică în aceste nestatornicefuncţiipoliice? Subiectii noștri raspund acestei întrebări în așa fel încit nici unul dintre cei cinci foști sau prezenţi lideri ai 3 ului nu își atrage încrederea majorităţii lor. Cota maximă o obține primul-ministru: 44%, dar alți 40% afirmă că nu au încredere în el. Toţi ceilalţi patru, inclusiv actualul președinte al statului, recoltează mai multe mărturii de neîncredere decit de încredere.

Lafelca și opoziţia, în anul și jumătate care a trecut de la revoluție, partidul la putere nu a reușit să ridice din rîndurile sale un autentic lider popular. Noi nu avem alternative românești la Walesa sau la Havel, și nici la Gorbaciov, o steriltate pentru căre F.S.N. nu poartă singura, dar poartă principala vină.

Merite și păcate

Recurgind la o tehnică de rutină în investigaţii de acest gen, noi am prezentat subiecţilor o listă de posibile opinii asupra Frontului, întotal 12, de fapt șase cupluri de opinii opuse, unele favorabile, altele defavorabile, privitoare la șase teme. Datorită unui soi de daltonism nu tocmai surprinzător, un colaborator al „României Mari le observă și reproduce numai pe cele negre, omiţindu-le pe cele albe. E! citează de pildă itemul: „F.S.N.

cu vederea pandantul lui: „F. condus de oameni cinstiți care țării”. Folosind pînă la capăt acest nu tocmai ingenios procedeu, semnatarul notei menționate conchide că sondajul nu urmărește să studieze opinia publică, ci doar să ponegrească F.S.N.-ul, şi prezicerezultateîn consecință. Și într-adevăr, rezultatele obținute confirmă din plin această predicție.

Opiniile critice întrunesc, în medie, acordul a 47% dintre persoanele consultate, faţă de 20%, cit este media opiniilor favorabile. Ati! cît poate fi detectată cu ajutorul celor șase cupluri, viziunea generală asupra Frontului este precumpănitor. critică. Cele mai larg împărtășite opinii pozitive se referă la voința lui de a întăptui reforma economiei: 50%, și la aspiraţiile lui democratica: 41%. Nemulţumirile cele mai frecvente provin din faptul că nu spune totdeauna adevărul: 62%, că nu mai merită azi încrederea care | s-a acordat la 20 măi, 1990: 59%, că are în rîndurile sale prea mulți afaceriști și foști peceriști: cite:55% fiecare.

Atit principalele merite, cît și principalele deficiențe pe care opinia publică le atribuie F.S.N.-ului prezintă, fiecare în felul său, o coeziune logică interioară. Astfel ambele merite cel mai larg recunoscute privesc nu bunele acţiuni, ci bunele intenţii ale Frontului. Peuncutotul alt plan, principalele imputări se articulează într-un veritabil ax al declinului de credibilitate: profilul moral şi politic al multora dintre cei care reprezintă Frontul la nivel local și naţional alterează credibilitatea generală a discursului său public, iar această pierdere de credibilitate retoricăsetransferă, firește, în plan electoral. Tradus în cifre, acest transfer poate fi reprezentat astfel: voturi obținute la alegeri: peste 66% dintotal; intenţii dea vota cu F.S.N.: în martie 1991 — 28%, în mal

Din ansamblul răspunsurilor primite se degajă imaginea unei organizaţii politica în criză; criza F.S.N.-ului îmbracă forme manifeste, cum arfi procesul de dezagregare, care precede întrucitva adiegelea, propriu-zisă, şi forme deocamdată latante, cum ar fi neîncrederea crescîndă pe care o inspiră electoratului. Se poate spune că, în linii mari, sondajul nostru confirmă diagnosticul avansat de lide:ul naţional al F.S.N.: acesta este, în esenţă, o criză de cre litate pe care Convenţia — ca și remanierea guvernamentală — în loc să o atenueze, a agravat-o.