Comisia de anchetă pentru documentele de la Berevoiești

Documente —

FIŞA PERSONALĂ privind pe sursa „PĂDUREANU" (nume conspirativ) Nr.164/SA/

Virsta: 33 ani; profesia și ocupația actuală: profesor de istorie și filosofie, fost instructor la Centrul de indrumare a Creaţiei Populare și a Mişcării artistice de masă (CPMAM), în prezent muzeograf la Muzeul Etnografic al Transilvaniei.

Antecedente politice sau penale: nu are.

Cînd a fost introdus în rețea: 05.02.1986.

Problema în care este folosit: artă şi cultură.

Aportul informativ avut pină în prezent: in perioada... a fost folosit pentru documentarea unei acţiuni inițiate de organele noastre. În perioada 30.06 — 27.07.1985, „Pădureanu“ însoțește ansamblul folcloric „Cununa Transilvaniei“ a Combinatului de Utilaj Greu din ClujNapoca, care participă la două festivaluri internaţionale folelorice din R.F.Germania —la

Berevoiesti

Fiedelwald și respectiv Fondremont - Franța. Cu acest prilei, în virtutea relațiilor existente cu ofițerul ce deservea informativ CPMAM, „Pădureanu“ a fost prelucrat contrainformativ, iar la înapoiere a furnizat informaţii de interes operativ. Din februarie 1986 desfășoară o activitate organizată, aportul său informativ fiind în creştere atit sub aspect cantitativ, cit şi valoric.

Dacă s-a deplasat în străinătate, în ce țări, iar dacă i s-au încredinţat sarcini operative în ce au constat și cum le-a îndeplinit: Pînă în prezent a efectuat trei călătorii în străinătate: 1982 în Italia; 1983 în R.D.Germania; 1985 în Franța şi R.F.Germania. Deși colaborează cu organele noastre numai din februarie 1986, este verificat în procesul muncii prin coroborarea datelor și informaţiilor furnizate de acesta cu cele obținute de către noi pe alte linii de muncă, precum și prin gama mijloacelor de

zan de. Proi A eli:cțuat .

BUGUsĂ est. -8

Ai mai fost în Franța și după revoluţie?

ANDNDUL SO Ui

Sri Telaniţa ătoal

tun.

PAce

Tina fe

care dispunem: rețea, investigaţii, „S"„T.C.“, inclusiv testarea. Considerăm că este atașat de organele noastre, precum și de familia sa.

Ce posibilităţi informative are în străinătate, în ce țară (persoanele pe care le cunoaște, natura relațiilor și modul cum poate să-i contacteze): HUREZEANU EMIL — angajat al postului de radio E "iberă“, fost redaci i studențești „Echinox" în perioada cînd „Pădureanu“ era redactor 'șef adjunct la „Napoca Universitară“. Sursa noastră a și publicat despre debutul lui Hurezeanu. Contactarea acestuia de către sursa noastră poate fi realizată prin intermediul lui Mihai, fratele lui Emil Hurezeanu, care-i va da adresa, numărul de telefon, probabil chiarşi un comision. Prin Hurezeanu Emil, sau la nevoie printr-o altă relaţie, sursaîlva putea contactași pe GELU IONESCU — redactor la postul de radio

de către sursă în perioada cînd acesta conducea rubrica „Traduceri“ la revista clujeană „Steaua“.

LADIU MIRCEA, fost instrumentist la Opera Română din Cluj-Napoca, rămas ilegal În străinătate, căsătorit cu o cetăţeană vest-germană, proprietara

„Europa liberă“, cunoscut -

unei pensiuni din Munchen. Aici Ladiu Mircea întreține în cercul său de relaţii — format în majoritate din emigranţi români — o atmosferă ostilă țării noastre. Se află în bune relaţii cu angajaţii și colaboratorii postului de radio „Europa liberă“, care îl vizitează. Sursa se va putea caza la pensiunea administrată de soția acestuia, ei cunoscîndu-se din Cluj.

„„Prin intermediul lui Hurezeanu Mihai va intra în posesia adresei sau a telefonului fratelui său Emil Hurezeanu, cu care se cunoaște din perioada studenţiei și a colaborării la revistele „Echinox" și „Napoca Universitară“. „Pădureanu' a scris şi despre debutul literar al lui Emil Hurezeanu.

În ultima perioadă de timp „Pădureanu" a devenit fertil pe tărim publicistic, apărindu-i mai multe recenzii și cronici, aspect ce nu credem că le-a scăpat celor de la „Europa liberă”...

Conștient de posibilităţile financiar-valutare de care dispune, „Pădureanu“ și-a organizat itinerariul de așa natură încît găzduirea să-i fie asigurată la diverse cunoștințe accesibile sub aspect pecuniar. Orașul Mânchen nu era prevăzut și a fost inclus la sugestia noastră. În aceastăsituație opinez că odată cu efectuarea instruirii, lui „Pădureanu“ săi se ofere suma de cca. 200 D.M. ,

Consideraţii asupra capacităţii sursei de a rezolva sarcini informative în străinătate: dovedeşte reale calități pentru muncarde culegere de informaţii. Are calități și aptitudini; spirit de sesizare și sintetizare. Este pasionat pentru munca informativă.

Sursa este în legătură cu lt.col. Ermalai Averian.

a realizat de ANDREEA PORA

Tia Șerbănescu

Complicitate cu trecutul

E limpede că aceia care susţin ideea unei „diversiuni“ în cazul Berevoiești au rămas fideli unei prejudecăţi privind infailibilitatea Securităţii — prejudecată întreţinută cu zel chiar de slujitorii acestea, care o tot proclamă drept vedetă în topurile europene de specialitate. Adevărul & că aproape toți am supraestimat-o. Ştiam, cu toții, că ea lucrează cu spor, 'că are o organizare bine pusă la punct, că dispune de o vastă reţea de

'slujbași și Colaboratori, ca și de o „tehnologizare“pe măsură. Dar ao crede atit de infailibilă încît chiar și atunci cînd dă în

gropi — cum e cazul Berevoiești — să nu :

găsești altă explicație decitcă ar fi vrutea însăși să-și denigreze un compartiment anume sau anumite persoane, fără ca prin asta să se compromită pe de-antregul, este o utopie. Pentru că toate segmentele odioasei instituții sînt prea

intim legate între ele și prea complice una _.

cu alta pentru ca vinovăția, rușinea sau răspunderea să fie altfel decit comună, unică și indivizibilă. A crede că o parte din ea poate fi salvată prin sacrificarea alteia înseamnă a perpetua vechea practică a cîtorva țapi ispășitori care scăpau turma cu fața curată, Ceea ce este nu numai o

greșeală — dar și o acceptare a jocului . |

Securității. În orice caz, e clar că i-am

supraestimat. Dar și Securitatea însăși:

s-a -supraestimat, convinsă că orice ar face, chiarșicite o abatere de la instructaj (doar n-o fi singura!), tot n-are cum să fie descoperită, tot n-are nimeni curajul s-o deconspire, și tot va fi, în calitate de soție a cezarului, deasupra oricărei bănuieli, Cazul Berevoiești este unul din rezultatele complexului de superioritate al Securităţii noastre, care, bizuindu-se pe

frica pe care o inspiră, pe „imunitatea“sa .

instituțională, a fost sigură că „va merge și așa“, mai neîngrijit lucrat, nai la repezeală, Și avea motive să se creadă greu de prins de vreme ce, chiar în Decembrie '89, își luase arhivele de sub nasul

-revoluţionarilor și le făcuse dispărute.

Numai că există un imprevizibil chiar şi pentru Securitate. Să nu uităm că, în timpul lui Ceaușescu, în ultimii ani, o mină de oameni, conduși de un tipograf

inteligent, Valentin Hurduc, a dus-o de. '

nas cum avrut, dind foc Arcului de Triumf de la Expoziţie, statuii lui Lenin, și

răspindind manifeste cu exprimări voit forțate ca să pară a aparține unor străini, ȘI, fidelă propriilor sale reflexe, Securita- | tea a căzut în cursă fiind cit pe ce să pro-.

” voace un conflict diplomatic cu Ungaria.

Așacă, săn-osupraestimăm. Poate greși și Securitatea, chiar dacă destul de rar. O fi lucrînd ea bine, nimic de zis, dar nu chiar la înălțimea renumelui pe care și-l. pretinde. Sau, mai degrabă, renumele el este direct proporțional cu frica pe care o trezește. Revenind la Berevoiești, lipsa

* dereacţie aputerii faţă de osituație atitde

clară și de gravă rămine de neînțeles. Eterna tragere de timp devine penibilă în acestcaz. Nicinumaimerităsăcomparăm acumce s-ar fi întîmplat în orice altă țară

într-o asemenea situaţie cu ceea ce se

“întimplă la noi pentru că această

comparație nu ne foloseşte la nimic. Cel mul, ne indică încă o dată în ce stadiu ne aflămșicefelde conducătoriavem. Faptul că ei au evitat din nou examenul de conștiință pretins de această dezvăluire este încă un indiciu de complicitate cu

trecutul. Încît, dacă documentele

Berevoieștiului (șapte-opt tone) au trecut dreptminore fiind destinate unei arderi de: rutină în provincie (deși, pentru nol, profanil, sînt importante!), ne putem întreba, cu groază, ce-or fi conținut cele care au fostconsiderate majore și au fost distruse încondiii„superioare"? Nici nu îndrăznim să facem presupuneri.

Paradigma agresivităţii (Coperta revistei „22* din 22 iuni 1990)

IUL

BEREVOIEŞTI

O lecţie de gazetărie ratață de S.R...

Într-un, Comunicat adresat redacţiei 'şi publicat în numărul de ieri al ziarului, SRI-ul își exprimă, pentru a doua oară, poziţia față de articolele publi. cate de noi în urma; descoperi. rii documentelor de la Berevoiești. Biroul de presă al menționatei instituţii ocoleste, ca și în precedentul comunicat, fondul problemei. Cea mai mare parte a rindurilor adresate nouă de către SRI vrea să se consituie, de fapt, într-o lecţie despre -cum ar trebui să facem noi gazetărie. Ideea centrală a cursului. iniensiv de presă pe care ni l-a: înaintat

SRI-ul este aceasta : am nrelungit — mult. peste limitele «cazului» — campania. de pre-

să declanşată de ziarul nostru. Se consideră tendențioasă, evident, această prehingire. Potri-

vit dreptului la replică, în virtutea căruia am și publicat Comunicatul SRI-ului, răspundem: 1. Pină în prezent: (şi din cite ştim noi, nici în proiectata Lege a Siguranţei Naţionale nu se prevede un. paragraf în acest sens) SRI-ul nu â primit sarcina de a atesta ziariști şi nici de a aprecia asupra oportunității sau inoportunităţii unor campanii de presă. În nici o tară din lume, de altfel. nu există un organ similar SRI-ulu', care să autorizeze si să dea semnal verde pentru declanșa-

rea unei campanii de presă. Singurii în măsură să hotărască

loana luga Tudor Artenie

(Continuare în pag. a 2-a)

O lecţie de gazetărie ratată de S.R..

(Urmare din pag. 1)

acest lueru sint gazetarii jurnatului zare 'se angajează într-o asemenea acţiune. &i; ca profesianişti, dec:d asupra importan- 'ei subiectelor pe care le piezintă cititorilor. Ei decid durata, frecvența cu care apar arţicole pe o anumită tematică. In orice țarâ. ziariștii fiecărei redacţii răspund în. faţa cititorilor pentru. ele relatate. "Or, dacă este cazul, răspund şi în fața justiţiei atunci cind adevărul pe rare-! prezintă este trucat. 2. În se priveste aprecierea 3RI-ului referitoare la 'aptul să „aglutinizăm“ - elemente_ străine cazului in speță — bănuim că această „aglutini: zare” se referă la articolul re. produs din ziarul. „Timişoara“ pe tema violării corespondenței, Și râsvunsul. nostru- este . orice jurnalisi îşi concepe . într.o man'eră proprie modul şi stilul de redactare, are dreptuj să invoce în articolele sale orice faote de natură să îi susțină argumentația Reproșul pe sare ni-l face. asadar. SRI-u! aunc cir pomeneşte despre. „.agiutinizare“ este. im esenţă. un re. pros. ce priveste stilu! nostru iurnalistie. Cititorul căruia au-t Dlaee mr, articol sa continutul unui ziar este liber să renunțe le lectura articolviiw . resnectiv să renunte. în. u'timă instantă. 5 cumnărarea san abonaraa la 7ia!, În consecință dacă SRI.u. : Place eu serjiem. nu ; Să nn ne nitaaecă 3 nrivacta pasaiul care se

vefară

ă la data în care s.a de. vastat anartamenti! G.lu! Va.

jenti» pg d dvi

Bireea. functionzru) ce 2 relatat în ziaru) timisorean desnre. violarea unor scrisori, reamintim SRI-ului că amănuntul pe 'care ni-l oferă este nesemnificativ. Într-adevăr ar-

ticolele publicate au: apărut În ziarul timişorean. în. zilele de 15 și 16 mai 1991 “tar apartamentul d-lui. Bircea a fost spart în noaptea -de 9 spre 10 mai: în opinia SRI-nlui, avind. în vedere. decalajul menţionat, furtul nu apare ca 0 consecință a dezvăluirilor făcute prese! de dl Bircea. Înștiințăm. birul de presă al SRI că MN Bircea sa sesizat autoritățile si pe superiorii sai. incă dir. una februarie 1991 Dacă este sau nu vreo legătură între 'cele două întîmplări rămîne în sarcina organelor competente să stabilească acest lucru, 4. Ne sur: prinde. în continuare esa sum ziaristul! Eugen Dichiseanu'a şi mentionat, altudinea SRI față de fondâu! articolelor scrise ae nni me tema documentelor gă: site la Berevoieşti. „SR! în telege si-si asume răspurderile ce.i revin !7 asa-zisul caz Be rovotesti.. “ Dacă e. „asa-zis“ adică ceva are. nu există a. tunei de ce se 'molică atitea instituți! centrale inelusiv SRI. în ceva care mm există”! 5. într-un singur lor stntem de acord eu' mesaiu) transmis da SRJ * nv există nici un tema obiectiv. pentru anticimarea. rezultatelor anchetei asubra ca. zului Perevolești“ și niei tru extranolarea popa aie al al Ile aptiora

te: Sfitutii Nic noi mu Pniieinăm rezultatele -anehâtai mici mhcar nu: ne ennărăm,. că Ahnrata m de criminalietieă mn

Penvinovătiej..

a naimtat în investigatiila. rm. m se Mia mt nu vrem să. în winnvătim - îmtnaaoa și fnesti aaa i

samrrieti. Me aftwali sară.

tc] rantru momorocirile comise (a n marita a ai i asa le

Ai i

; n-a <îne înteles că rac. Pimaoom !antia da vazetăria dacă de b

iroul de presă a] SRI si ne vom face meseria după priceperea noastră. >

Doina Urica

Alcui e cavoul de la Berevoiești

Imediat după 22 decembrie, cineva (77!) de Ia Consiliul Culturii dăduse dispoziţie să se ardă o grămadă de documente ce se cărau de pe culoarele Casei Scinteii a par. * ter, cu toate cele trei lifturi, într-o panică nedisimulată, grotescă. Cineva de la Consiliul Culturii, de la Securitate, dar nu în ultimul rînd. din trupele de foști delatori şi sicofanţi i dictaturii, se grăbea să distrugă urmele. itierele se plingeau că-și rup șalele şi coloana vertebrală,

Se trăgea peste tot, era solstițiul teroriștilor. Dar nu la această moarte a oamenilor din decembrie sau din iunie mă gindesc acum, ci la o altă formă de ucidere și îngropare pe care o ilustrează cu prisosință cimitirul documentelor Securităţii şi S.RI-ului de la Berevoiești. ă

Rugul aprins la Consiliul Culturii în de: cembrie 1989 a profitat de absenja oamenilor care erau,la revoluție”. În el au dispărut sute de dosare, Un prieten a smuls un braţ de hirtii din acele tone destinate dispariţiei și mi le-a arătat. Unele dintre ele erau note, procese verbale, foi din dosarele de la casele de filme. Din ele aflai istoria unor scenarii modificate de zeci de ori, nume odioase cere și-au impus, ani la rînd, deciziile odioase. Flăcările au înghijit istoria unor vizionări, stenogrâmele unui genocid cultural. Alte hirtii erau din dosarele de la patrimoniu cu liste de lucrări donate (?) în custodie (?) achiziţionate (?) Pentru cine? În spatele tuturor acelor pagini bătute la mașina de scris cu corp uriaș sau normal exista o vină și rugul aprins la Casa Scinteil încerca să transforme iute în scrum dovada acestei culpe (și crime) cuprinsă în note, minute, rapoarte și cazuri distruse de unTrematoriu ad-hoc.

Mi-am amintit de acest rug cînd am citi cu o imensă scirbă paginile de la. Berevoieşti. Mă voi referi acum doar la o notă murdară semnată „Crin' pe care a întocmit-o, se pare, un editor (?) delator și megaloman, de vreme ce nu omite să citeze opinia lui lon Gheorghe care i-ar fi spus: „Pentru mine sinteji ce a fost Rosetti, altădată”,

În aceste pagini care alcătuiesc un majerial destinat să blocheze sau să amine Conferinţa scriitorilor din 1986, turnătorul „Crin" povestește ce cred membrii Uniunii despre conducerea ei, cum a aflat zelosul de el toate aceste păreri „din discuții întimplătoare” sau „organizate“.

Această buruiană umană travestită conspirativ într-un „Crin“ și care se laudă cunt a izbutit el, „cu unele eforturi" să-și mentină o totală indepenvență față de o grupare sau alta, „așa cum a procedat în perioada

„. (Continuare în pagina 6), FB aa

(Urmare din pagina 5) activităţii editoriale”, trebuia protejată deci de S.RI. Urmele și trebuiau să fie distruse.

Arse. Îngropate.

„ Oare securitatea Românlei de azi depin-

dea de securitatea acestui calomniator de

profesie, de dispariția acestui document care avea nevoie de un mormint neidentifi-

cat la Berevoiești? a

Nu eram de acord cu conducerea de

atunci a Uniunii și nu mă miră că figurez

într-o serie de nume, chiar cap de listă, „după care urmează Daniela Crăsnaru, Mir. cea Dinescu, Marius Robescu citați ca și mine printre cei ce doreau schimbarea unor oameni, vinovaţi de compromisuri și complicitate cu o putere ce ura intelectualii, creatorii. Surpriza mea a fost însă alta. Citind acea notă aveam să'afiu că tot cs'se

scria în continuare despre mine era o

ficţiune. A

Asta înseamnă că la Berevoieșii s-au îngropat și numeroase turnătorii care țineau de mistificare, dosare cu delaţiuni inventate.

Abia-acum citeva zile mi s-a explicat că „Gioni Coniter” (adică lon Brad) cum e scris în notă, era o poreclă uzuală a fostului nostru ambasador în Grecia, o poreclă de care n-aveam cum să mă folosesc, în anul 1985, căci pentru mine un asemenea „arbore" nu exista pe atunci, după cum nu există nici azi. Dintotdeauna am avut oroare și silă faţă de orice dicţionar al botanicii și boicotării libertăţii, folosindu-se de idiomul turnătoriei și de anonimatul conspiratv,

„. Întreacătfie spus, cam multe nume conspirative, inspirate de botanică, în groapa de la Berevoieşti!

Își recunoșteau oare, astfel, delatorii, prin aceste nume adoptate — condiţia de plante, statutul amoral de vietăţi care nu au acces Ia conștiință, lăsindu-se în bătaia vinturilor, tulpini fără coloână vertebrală încrîncenate ca niște culturi-parazitare, cultivate și racolate, nu pentru a proteja și îmbogăţi natura umană ci pentru a o asfixia, a o teroriza și desfigura. i

Cind nu mai aveau ce spune, turnătorii de profesie sau voluntarii veleitari, îngropaţi şi dezgropaji la Berevoiești, inventau sau erau puși să inventeze. Să producă minciună. Texte destinate să blocheze viaţa unor oameni, a unor instituții și care treceau, la vremea scrierii lor, drept un limbaj al proteguirii și securităţii țării

Se vede treaba că și cu groapa de la Berevoiești, intenţia piromanilor de note informative și a groparilor de documente a fost aceea de a proteja poporul român. lar cei ce le-au scos la lumină ca și cum ar fi scos la lumină cadavrul unui ciumat ne supun riscului unei epidemii mortale al cărei virus e cunoașterea subteranelor unei puteri ce ne ajută să ne păstrăm starea de spirit și de acţiune a celor edificaţi.

Peniru mine, toate aceste documente evindun conţinut real sau inventat sint însă o îngrozitoare dovadă că ceea ce ni se prezintă drept act de protejare și securitate a unei țări poate funcţiona printr-un munte

ai Golgotei de hirtii, de texte echivalente cu delaţiunea.

Un munte al Golgotei de texte sicofante, de calormnii, de discreditări, de denunțuri, de pire, turnătorii, de poneggriri și vinzări ale aproapelui pentru arginții trădării.

O întreagă țară, “un întreg, popor. sint obligaţi să urce muntele lui Sisif și inuntele Goigotei, care departe de a avea consistenţa pietrei, e făcut dintr-o celuloză asediată ce minclună. EI este muntele de hirtii al insecurităţii noastre pentru care Securitatea și (sau) S.R.I. au căutat un cavou, după ce au căutat un rug unde să-l ardă.

Dar singurul cavou în care poţi îngropa un munte (cu toate buruienile lui) este o prăpastie. ȘI vorba lui Nietzsche: Dacă priveşti adinc într-o prăpastie, acel abis, începe să te privească şi el. -

Noi cam știm ce prăpastie este și a fost această Securitate a noastră; am văzut-o pină în străfunduri. N-ar fi momentul să înceapă și ea să privească înspre noi și să înțeleagă că dac-o dezgropăm e limpede că nu ne e frică de contaminare? Studiem pur și simplu un virus al ciumei pentru a-l combate și a vindeca lumea de el.

Al. Dobrescu

Un caz de dispariţie

Mai că nu e zi în care televiziunea să nu ne informeze despre tot soiul de dispariţii Dispar, fără urmă, copii, maturi și bătrini, unii în toate minţile, alţii suterind de grave maladii psihice. Numai despre subita dispariţie a crițicului Valeriu Cristea se tace, deși a trecut peste un an de la petrecerea ei. Probabil unde locul distinsului intelectual a fost repede ocupat de un personaj care, proftind de asemănarea fizică, uzează de actele de identitate ale acestuia. Substituţia de persoană este, din cite știu, delict penal și mă mir că organele de drept, altminteri de o recunoscută agerime, s-au lăsat atit de ușor înșelate de aparenţe, Mai ales că, în afara semnalmentelor, la o adică nu tocmai greu de contrafăcut, nimic din puirtările sosiei nu amintește măcar de obiceiurile originalului. Dacă natura i-a dăruit o fizionomie similară, credinţele, și temerile respectatului Valeriu Cristea i-eu rămas inaccesibile în pofida stridentelor eforturi de a și le însuși. Asta îl și trădează pe uzurpator: faptul că, arătind ca Valeriu Cristea, gindeşte și-se comportă altfel decit Valeriu Cristea, ba chiar împotriva lui Vale-

riu Cristea. Să mă explic, 3 „Valeriu Cristea era un fin interpret al fenomenului literar, în linia cazuistică deschisă Ia noi de Ibrăileanu. Glosele la Cervantes, Caragiale, Swift, ca şi dicţionarul personajelor dostoievskiene oferiseră măsura întinselor sale posibiităţi analitice; Îndărătul minuţioaselor comentarii se întrezărea un spirit nelinitit, scormonitor, obsedat de ceea ce se ascunde dincolo de suprafața lucruriIer, niciodată mulțumit de sine, visind certitudinea ca pe o izbăvire, dar făcindu-și din îndoială hrana zilnică, Fibra de autentic moralist i dicta să ceară literaturii nu numai frumusele, i și consistență etică. Săpată în rafturile bibliotecii, „fereastra criticului“ se deschidea către viaţă. ȘI înlocuitorul lui Valeriu Cristea pretinde a fi robul aceleiași profesii (din eXercitarea căreia nu a rezultat încă nimic palpabil), repetind obositor că principala sa grijă e să-și termine cărțile, iar nu să facă, asemenea altor profesioniști ai scrisului, politică. Ca şi cum i-ar impiedica cineva să-și urmeze vocaţia! Culmeae însă că, de cind și-a intrat în rol, falsul Valeriu Cristea a făcut exclusiv politică. E drept, o anume politică, de care, printre noi fiind, adevăratul Valeriu Cristea ar fi avut toate motivele să se rușineze: a luat sistematic apărarea puterii, încuviințind și justificind repetatele abuzuri ale acesteia; mai mult, a luat atitudine publică împotriva, scriitorilor ce și-au permis să o critice. În viziunea uzurpatorului, a face politică înseamnă, așadar, a face o anumită politică, diferită de a actualei puteri. Cine se solidarizează cu ea, cine i se gudură la picioare, cine-i salută cu aplauze erorile şi crimele, acela nu face politică, ci critică literară! Situindu-se pe o poziţie al cărei conformism îl opune majorităţii intelectualilor români de azi, falsul Valeriu Cristea n-a convins pe nimeni. Singurul -merit ce i se poate recunoaște e acela de a! fi compromis pe criticul cu același nume. La urma urmelor, nu opțiunea politică a acestui dormn ce afectează a disprețui politica îţi lasă un gust amar, ci refuzul său de a lua în considerare toate datele realități, selecţia tendenţioasă e faptelor și a semnificațiilor. Asta numește el independenţă de gindire, dreptul de a descoperi adevărul „cu propriul meu cap"! De nu e ipocrizie la mijloc, atunci cu siguranță e cecitate, infirmitate de care adevăratul Valeriu Cristea nu ştiam să fi suferit. -

Criticul Valeriu Cristea avea cultul valorilor morale. Unii ajunseseră chiar să-i reproșeze eticismul ce-i marca judecăţile. Personal îl simțeam în destule privinţe alături; inclusiv în credinţa că binele și frumosul nu pot fi despărțite fără serioase prejudicii. Înlocuitorul lui Valeriu Cristea profesează, în schimb, amoralismul și nu în primitorul spaţiu al literaturi, ci în chiar viaţa. publică. Ceea ce adevăratului Valeriu Cristea i se părea inaccesibil pînă și în ficţiune, falsului Valeriu Cristea i se pare firesc în stricta realitate, Numai astfel ne putem explica ușurința cu care a căutat scuze minciunii și ticăloşiei, ipocriziei și violenţei autorităţilor. Şi tot ngmai astfel ne putem

explica insistența cu care s-a pronunțat în favoatea neamestecului artistului în viața civilă, încurajind autismul, formă deghizată a supunerii necondiționate, şi condamnind preocuparea intelectualilor. pentru, soarta cetăţii. tă atei

Că i-a condamnat fără drept de apel, încă n-ar fi nimic. În fond, fiecare gindește cum îl tale capul. Însă reacţiile semnate cu numele lul Valeriu Cristea erau mereu violente, agresive, Injurioase, calomnioase. Asta Îl și deosebește pe pretinsul Valeriu Cristea de veritabilul Valeriu Cristea, remarcabil prin rigoarea demonstrațiilor, prin mulţimea și varietatea argumentelor. Cel ce se erijează astăzi în Valeriu Cristea e într-o permanentă criză de argumente. Și, neputind convinge că e în posesia adevărului, apelează la verificatele arme ale neputinței: insinuarea, injuria, calomnia. Dacă tot nu izbutește a determina intelectualitatea să-l urmeze pe drumul de ocară al compromisurilor, dacă tot nu o poate constrînge să tacă, atunci măcar să o batjpcorească, să o discrediteze! Calomnia lasă urme și pe suprafeţele Imaculate.

Paradoxul acestui personaj ce și-a însușit actele de identitate ale lui Valeriu Cristea vine din patima cu care luptă împotriva. + libertăţii în numele libertăţii, impotriva democraţiei în numele democraţiei, împotriva lucidităţii în numele lucidităţii însăși, EI, intolerantul prin excelenţă, se proclamă singurul partizan al toleranţei! EI, dușmanul fățiș al opiniei, face apologia dreptului la opinie! Dacă ar fi fost chiar Valeriu Cristea, iar nu o rudimentară dublură a lui, și-ar fi amintit că intelectualii adevăraţi s-au aflat în primele rînduri ale luptei pentru o societate democratică și i-ar fi căzut condeiul din mină înainte de a aşterne pe hirtie invective la adresa contemporanilor ce le urmează exemplu. ŞI n-ar fi cutezat în nici un caz să întineze memoria tinerilor ce au murit degeaba, nici să-şi bată joc de puţinele speranţe încă vii ale semenilor. Probabil că, pus într-o asemenea situaţie, adevăratul Valeriu Cristea ar fi căzut pe ginduri, a fi întors lucrurile pe amindouă. feţele, ar fi scormonit înlăuntrul lor, încet, ferindu-se să nu greșească, și ar fi aflat răspuns la întrebarea: cum de atiția scriitori au socotit de datoria lor să-și abandoneze, pentru o vreme, proiectele literare, dînd absolută prioritate gravelor probleme cu care se confruntă societatea românească? Însă domnul la care mă refer nu e Valeriu Cristea, așa că îndoielile nu-i tulbură somnul. Mulţumit cu ceea ce i se dă, închide ochii dinaintea strimbătăţilor și spumegă de furie cînd cineva îndrăznește să le arate cu degetul. EI vrea consens,yrea liniște, vrea... să-și scrie cărțile. Să și le scrie! Moară oamenii de foame, vină minerii, plece minerii, n-are decit să-și înfunde urechile cu cîli, să tragă storurile Ia fereastră și să-şi scrie cărțile! Dacă tot ne îndeamnă să ne purtâm struțește, cel pujin să ne dea o pildă vie!

Un singur gind nu-mi dă pace: dar dacă domnul. în cauză e, totuși, adevăratul, respectatul Valeriu Cristea?

= Japonia.

“Sebastian Bertalan — Germania Konmochi Kazuo

Murphy Peter — Ai

Dacăvrei să faci în așa fel încît un caz de mare notorietate publică să cadă brusc în uitare, înființezi o comisie parlamentară. Atunci, în mod sigur, orice informație este blocată, jar rezultatele vor fi făcute publice te miri cînd, tocmai bine pentru atrece neobservate. Marele scandal provocat de groapa de la Berevoiești a fost stopat de constituirea promptă a unei comisii care a luat asupra ei responsabilitatea concluziilor, eliberînd presa și opinia publică de sarcina care-—s-aspus-—le depășea competenţeie. Ca și în cazul evenimentelor de la Tirgu Mureș (raportul a rămas pină acum necunoscut) și al celor din 13-15 iunie s-a decretat starea de mister și puţinele informaţii pe care le avem ne parvin pe căi ocolite. Suficient, totuși, pentru a spune că între membrii: F.S.N. ai comisiei și cei din opoziţie s-a creat deja o stare de tensiune, generată de modul diferit de a înțelege scopuvile și modalitatea anchetei. Domnul loan Moldovan (F.S.N.), președintele comisiei, s-a grăbit să dea încă dela început o declaraţie restringind cercetarea la împrejurările în care documentele au ajuns la Berevoiești, dar membrii opoziţiei sînt mult mai interesaţi de conținutul hirtiilor, care, prin mostrele deja publicate par să ateste că S.R.|. supraveghează activitatea partidelor politice și că a fost implicat în istoria tragică din iunie. S-a desființat poliția politică sau nu? Acesta rămine faptul cel maiimportant, dar F.S.N.-ul, careva fibeneficiat întrecuta campanie electorală de sprijinul serviciului secret de informaţii, pare interesat mai degrabă, să dea o mină de ajutor la pedepsirea slujbașilor nepricepuţi. E neîndoielnic că S.R.|. se descurcă prea bine și fără ajutor, dar se caută să se creeze impresia că totul se

desfășoară sub controlul autorităţilor publice.

Parlamentarii au ajuns la locul unde au fost depozitate documentele, dar s-au oprit în faţa ușilor închise. Accesul este interzis, li s-a spus, deoarece hirțoagele scăpate de incendiu sînt supuse unui delicat tratament de conservare. lar tratamentul, i-a asigurat procurorul care face instrucția; durează cel puţin trei luni. Interesant este că șeful domnului procuror apucase să declare că documentele sînt deja conservate, dar probabil că domnia sa nu deţinea informațiile ne-

„cesare. Timp de un trimestru hintiile

S.R.I. sevorconserva, pînă, probabil, la dispariţia lor selectivă, iar cea mai înaltă autoritate instituită, comisia parlamentară, nuvaști nimic dincese întîmplă și va emite cel mult supoziții lipşite de probe,

Cerberii acestor hirtii — cînd secrete de stat, cind simplă maculatură — nusînt cutotul lipsiți de bunăvoință. Ei au lăsat să se înțeleagă că accesul în arhivă e negociabil, dar, mai întii, comisia să se prezinte în formaţiune completă. Condiţia e pusă cu schepsis, deoarece membrii feseniști ai comisiei, domnii |, Moldovan și M.Chirițescu, mai cu seamă, s-au pronunțat de mult pentru sigilarea documentelor și arhivarea lor în beneticiul posterităţii. Ușile rămîn, prin urmare, închise.

Dar mai sînt și alte direcții de cercetare. Comisia a aflat că la Berevoiești s-a intrat fâră mandat în locuinţele sătenilor și au fost confiscate hintiile care circulau prin sat de mai multă vreme. Plecarea la Berevoiești era hotărită, dar în ultima ciipă sosește vestea că podurile de acces au fost distruse de ploile din ultima vreme! Expediția a fost aminată, iată însă că onouăinformaţie vine sătulbure încrederea parlamentarilor în bunele intenții

ale colaboratorilor. Țăranii din Berevoiești auziseră la rindul lor că sosește o comisie parlamentară și, din dorința de-a veni în sprijinul ei au reparat podurile, le-au consolidat și au rămas cu bchii în lungul drumului după o comisie care n-a mai venit.

Așadar se constituie mai înții o comisie care primește consemnul discreţiei, cu “scopul de a bloca informaţiile, iar, în al doilea rînd, este impiedicată sistematic să-și exercite atribuţiile sau, întrucit nu deține mijloacele de anchetă ale organelor specializate, este lăsată să evolueze lavoia întîmplări, într-o evidentă lipsă de eficienţă. Morala acestei istorii, care reeditează, în alte forme, aventurile și eșecurile comisiei 13-15 iunie, esie că autoritatea parlamentată e fictivă și că principiul separaţizi ' puterilor în stat e o formă care își așteaptă conţinutul.

Sîntem siliți să repetăm și ce această dată că lucrările comisiilor parlamentare nu sirit publice, dar ele trebuie să facă obiectul unor comuni= cate periodice. Regimul nocturn în care se desfășoară activitatea comisiilor favorizează abuzurile puterii executive, care stăpinește toate pirghiile pentru a eluda legile fără risculuneisancţiuni. Ceeste de făcut? Să cerem parlamentarilor să denunțe această practică a misterelor, să aducă la lumina zilei, fărăteama dea firecuzați, toate detaliile unei activităţi care devine, prin ea însăși, mai imporiantă decit obiectul ei,

P.S.Domnul deputat F.S.N. Constantin Sorescu” a participat săptămîna trecută !a dezbaterile pe - marginea Legii timbrului muzical și folcloric. Critic îndelung exersat în coloanele Săptăminii lui E.Barbu, domnul C.Sorescu a analizat în prealabi! funcțiile timbrului literar, demonstrînd, fără tăgadă că acesta servește la finanțarea gazetelor Alianței Civice. Gelos pe aceste norocoase gazete care și-au găsit subvenţii unde nu te așteptai, domnia sa plănuiește o revistă cum n-a mai fost alta, dar este deocamdată în

„căutare de sponsor.Îi recomandăm

să apeleze la timbrul folcloric.

HORAŢIU PEPINE