18 octombrie - 19 octombrie 2003

Referendumul pentru adoptarea noii Constituţii


Timp de două zile românii sunt chemaţi la urne pentru a-şi exprima dorinţa modificării sau nu a Constituţiei României, conform condiţiilor de aderare la UE. Din cei 55,70% care au votat, 89,70% au votat pentru, 8,81% împotrivă, iar restul procentelor fiind voturi nule. Pentru că s-a depăşit pragul de 50% din persoane înscrise pe liste, referendumul este validat. În data de 23 octombrie, proiectul de revizuirea este adoptat de către Parlament ca Legea nr. 429/2003 și publicat în Monitorul Oficial în 29 octombrie, data intrării sale în vigoare.
Printre modificările cele mai importante se numără: prelungirea mandatului prezidenţial de la 4 la 5 ani, proprietatea privată care este garantată şi ocrotită de lege, minorităţile au dreptul de a folosi limba maternă în administraţie şi justiţie, imunitatea parlamentară este limitată etc.

Referendumul pentru adoptarea noii Constituţii, văzut în presă:
Adevărul, Revista 22.

Textul articolelor (transcriere automată OCR, poate conține erori):

Adevărul, 6 iunie

Senatul şi Camera Deputaţilor rămân cu atribu

egale

Foto: Codruța Drăgoescu

“Proiectul de revizuire a Constituţiei a fost, în sfârşit, finalizat de Comisia parlamentară specială. Luni, comisia va adopta textul definitiv, după ce a reuşit să dezbată toate amendamentele înaintate atât de Guvern, cât şi de senatori şi deputați. Urmează ca, săptămâna viitoare, textul proiectului să fie multiplicat, iar cel mai probabil luni, 16 iunie, să intre pe agenda de lucru a Camerei Deputaţilor.

“Comisia constituțională a avut misiunea dificilă de a găsi soluţii de compromis care să mulțumească partidele parlamentare participante la acest proces - PSD, PD, PNL, UDMR, PUR - şi să obţină astfel oritatea de două treimi adoptării. În aceste iții, proiectul de revizuire a i fundamentale a făcut mulţi şi înainte, mai ales în domeniile te de integrarea euroatlantică, u a progresat semnificativ în ce priveşte reforma politică.

şi Camera Deputaţilor rămân cu atribuţii legislative egale. Nu s-a făcut nici o diferenţiere ca să se justifice trecerea la sistemul de vot uninominal. Singura modificare se referă la modul în care se trimit legile către cele două Camere. La deputaţi, vor veni în primă lectură majoritatea legilor organice şi ratificarea tratatelor internaţionale, iar, la senatori, vor fi trimise celelalte proiecte sau propuneri legislative. Noua Constituţie va elimina medierea dintre cele două Camere, stipulând că Senatul şi Camera Deputaţilor au ultimul cuvânt în domeniile proprii. de legiferare, chiar dacă una dintre ele a adoptat o soluţie diferită. Termenele de legiferare vor fi mult mai stricte. Dacă un proiect nu a fost dezbătut în maxim 45 de zile, atunci se consideră adoptat. Comisia parlamentară nu a schimbat nici instituţia imunităţi parlamentare. După declaraţii politice radicale privind renunţarea la imunitate, partidele au decis să lase imunitatea la locul ei, spunând că democraţia în România este încă fragilă şi prin imunitate parlamentarii sunt apăraţi de abuzurile Guvernului. Totuşi, comisia a acceptat ca

"supuse. vie să

parlamentarii za pia

Constituţie delimitează în mod mult mai clar atribuţiile preşedintelui şi - cele ale premierului. Se precizează că preşedintele nu-l poate revoca pe primul-ministru. Sunt mai bine reglementate şi condiţiile în care Guvernul poate emite ordonanţe de urgenţă, insistându-se asupra definirii situaţiei care a determinat urgenţa.

Limba maternă,

în Justiţie

şi în Administraţie

Proiectul de revizuire a Constituţiei dă cetăţenilor aparținând minorităților naţionale dreptul să folosească limba maternă în relaţiile cu Administraţia locală şi în Justiţie. În localitățile unde minoritățile naţionale au o pondere semnificativă, reprezentanţii acestora se pot adresa autorităţilor locale în limba maternă, oral sau în scris. În ceea ce priveşte folosirea limbii materne în Justiţie, textul este interpretabil. PSD a

/căutat să satisfacă cererile UDMR

şi a acceptat următoarea formulă: „Cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul să se exprime în limba maternă în faţa instanţelor, de judecată, în

maternă în Justiţie, atât oral, cât şi în scris. În compensație, Comisia constituţională a adoptat un articol prin care se acordă dreptul cetăţenilor unei etnii minoritare într-o anumită zonă să fie reprezentaţi in Consiliul local sau judeţean. Articolul face trimitere la românii minoritari în Covasna şi Harghita, care vor avea dreptul să fie reprezentaţi în Consiliile locale, chiar dacă ponderea lor în acele zone este foarte mică. În Administraţia locală, proiectul constituţional face ordine şi în relaţia dintre prefect şi primar. S-a precizat în mod limpede că prefectul este doar reprezentantul Guvernului în teritoriu şi nu există nici o relaţie de subordonare între primar. şi prefect.

Voluntariatul în serviciul militar se va decide mai târziu

Deşi a încercat să introducă principiul neobligativităţii efectuării serviciului militar, Comisia constituţională nu a reuşit să ajungă la o soluţie de compromis în acest sens, mai ales în urma insistențelor venite de la Ministerul Apărării Naţionale, care s-a temut că rămâne fără recruți.

incorporaţi sub vârsta de 20 de ani şi nici peste vârsta de 35 de ani, cu excepţia voluntarilor. În domeniul Apărării, sintagma siguranță naţională a fost înlocuită cu formula securitate naţională, folosită şi la nivel NATO.

Justiţia se realizează prin Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie Instanţa supremă în realizarea justiţiei va fi Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care va înlocui actuala Curte Supremă. Înalta Curte va asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii. Garantul independenţei Justiţiei este Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Ministrul Justiţiei este membru al Consiliului Superior al Magistraturii, dar nu îl prezidează. CSM propune președintelui numirea în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor şi judecă măsurile disciplinare în ceea ce-i priveşte pe judecători şi procurori. Proprietatea a fost garantată. Unul dintre cele mai discutate aspecte, cel privind ocrotirea sau garantarea proprietăţii, a fost soluționat prin proiectul noii Constituţii. Proprietatea. publică este garantată şi ocrotită prin lege, iar proprietatea privată este

inviolabilăy se spune. în. textul, „proiecțului, de modificare, a legii.

fundamentale,

I.M. IONIȚĂ

Adevărul, 15 octombrie

„Titlul 1: Principii generale Articolul 1: Statul român” | Articolul 2: Suveranitatea/*! | Articolul 3; Teritoriul “Articolul 4: Unitatea poporului şi egalitatea intre cetățeni

Și Cetăţenia olul 6: Dreptul a identitate

ticolul 7: Românii din străinătate

Articolul 8: Pluralismul şi partidele politice % Sindicatele“!

ul 10: Relaţiile internaţionale | 11: Dreptul internaţional şi intern

alu! 12: Simboluri naţionale

1: Capitala ul Il: Drepturile, libertăţile: și îndatoririle fundamentale Capitolul 1: Dispoziţii comune 15; Universalitatea"” 16: Egalitatea în drepturi 17: Cetăţenii români în străinătate 18; Cetăţenii străini şi apatrizii 1: Extrădarea și expulzarea! dlul 20: "Tratatele internaţionale drepturile omului! |2i: Accesul liber la justiţie! II: Drepturile şi libertăţile fundamentale 20: Dreptul la viață şi la integritate

ul 26: Viaţa intimă, familială și privată Inviolabilitatea domiciliului?)

Articolul 28: Secretul corespondenței Articolul 29: Libertatea conştiinţei Articolul 30: Libertatea de exprimare: Articolul 31: Dreptul la informaţie” Articolul 32: Dreptul la învățătură

Articolul 33; Dreptul la ocroti arăţi Articolul 331; Dreptul la mediu sănătos Articolul 34: Dreptul de vot

Articolul 35: Dreptul de a fi alesbW Articolul 35; Dreptul de_a fi ales in Parlamentul European

Articolul 36: Libertatea întrunirilor

Articolul 37: Dreptul de nsociereo”

Articolul 38 Munca. şi protecția socială a

munci Articolul

Interzicerea muncii. forțate” 40: Dreptul la grevă ul 41: Dreptul de proprietate privat” Articolul 41'iLibertatea economică Articolul 42: Dreptul la moştenire

Articolul 43: Nivelul de trai Articolul 44: Farnilia

Articolul 45: Protecţia copiilor şi a tineriloron Articolul 46: Protecţia. persoanelor. eu handicap Articolul 47: Dreptul de, petiţionare: Articolul A8: Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică

Ariicolul 49: Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

Capitolul III: Îndatoririle fundamentale Articolul 50: Fidelitatea față de țară

Articolul 51: Respectarea constituției și a legilor = Abrogat

Articolul 52: Apărarea țării

Articolul 53: Contribuţii financlare

Articolul 54: Exercitarea drepturilor şi a libertăților

Capitolul IV: Avocatul Poporului Articolul 55 Numirea şi. rofl” Articolul xercitarea atribuţiilor

Anicolul 57: Raportul în faţa Parlamentului Titlul III: Autorităţile publice

Capitolul 1: Parlamentul Secţiunea 1: Organizare şi funcţionare Articolul 58: Rolul și structura Articolul 59: Alegerea Camerelor

Articolul 60: Durata mandatului Articolul 6: Organizarea internă

Articolul 62: Şedinţele camereloriti Articolul 63 iuni

Articolul 64: Actele juridice: și cvorumul legal Articolul 65; Caracterul public al şedinţelor

Secţiunea a 2-a: Statutul deputaţilor şi al senatorilor

Mandatul reprezentativ Mandatul deputaţilor şi al

Articolul 66: Articolul 67 senatorilor! Articolul 68: Incompatibilităţi Articolul 69: Imunitatea parlamentară cţiunea a 3-a: Legiferarea Articolul 70: Independenţa opiniilor - Abrogat Articolul 71: Indemoizaţia şi celelalte drepturi Abrogi Anicolul 72: Categorii de legi Articolul 73: Iniţiativa. legislativa” Articolul 73: Sesizarea camerelor Articolul 74: Adoptarea legilor şi a hotărârilorot!

Articolul 75: Trimiterea proieetelor de legă și a bropunerilor legislative de la o Cameră la cealaltă at

Articolul 76: Medierea - Abrogat Articolul 77: Protmulgarea legii Articolul 78 Intrarea în vigoare a legii

Articolul 79 Consiliul Legislativ

Capitolul II: Preşedintele României Articolul 80: Rolul Preşedintelui Articolul 8I: Alegerea Preşedintelui Articolul 82: Validarea mandatului și depunerea jurământului Articolul 83 Durata mandatului Articolul 4: Incompatibilităţi şi imunităţi Articolul 65: Numirea Guvernului Articolul 86: Consultarea Guvernului Articolul 87; Participarea la şedinţele Guvernului Articolul 88. Mesaje Articolul 89: Dizolvarea Parlnmentului0e! Articolul 90: Referendumul Articolul 91: Atribuţii în domeniul politicii externe Artice

Atribuţii în domeniul apărăriio

Articolul 93: Măsuri excepţionaleo!!

Articolul 94; Alte atribuţii

Articolul 95: Suspendarea din funcție

Articolul 951; Punerea_sub acuzare

Articolul 96: Vacanța funcţiei

Articolul 97: Interimatul funcţiei

Articolul 98: Răspunderea preşedintelui interimar

Articolul 99: Actele Preşedintelui

Articolul 100: Indemnizaţia și celelalte drepturi Capitolul III: Guvernul

Articolul 101: Rolul şi structura

Articolul 102: Învestitura

Articolul 108: Jurământul de credință

Articolul 104: Incompatibilități

Articolul 105; Încetarea funcției de: membru al

Guvernului

Articolul 108: Primut-ministru00

Articolul 107: Actele Guvernului

Articolul 108: Răspunderea membrilor Guvemului

Articolul 109 Încetarea mandatului0”

ONSTITUŢIA ROMÂNIEI REVIZ

- supusă aprobării prin referendumul din 18-19 octombrie 2003 - Cuprins

Capitoliul IV: Raporturile Parlamentului

cu Guvernul

Articolul 110: Informarea. Parlamentului

Articolul 111: Întrebări și interpelări, şi co i

Articolul 112: Moţiunea de cenzură

Articolul 113: Angajarea răspunderii

Guvernului”

Articolul 114: Delegarea, legislativă», Capitolul V: Administraţia publică Secţiunea 1: Administrația publică

centrală de specialitate

Articolul 115; Structura

Articolul 116: Înființarea

Articolul 117: Forţele armate

Articolul 118; Consiliul Suprem de Apărare

a Țăriioo

Secţiunea a 2

Administraţia publică

cală

Articolul 119% Principii de baza

Articolul 120: Autorităţi comiinale și orăşeneşti

Articolul 121: Consiliul judeţean

Articolul 122: Prefectuloti

Capitolul VI: Autoritatea judecătorească Secţiunea 1: Instanţele judecătoreşti

Anticolul 123: Înfăptuirea justiţieiot

Articolul 124: Statutul judecătorilorou

Articolul 125: Instanţele judecătoreştiot!

Articolul 126: Caracterul public al

dezbaterilor

Articolul 127: Folosirea limbii materne_și a A tigan

Articolul 128; Folosirea căilor de atac Articolul 129: Poliţia instanţelor.

Secţiunea a 2-a: Ministerul Public Articolul 130; Rolul Ministerului. Publicon Articolul 131: Statutul procurorilor

NOTĂ: Articolele modificate sunt notate cu (M), iar toate modificările faţă de actuala Constituţie sunt subliniate

Secţiunea a 3-a: Consiliul Superior al Magistraturii Articolul 132: Articolul 133: AtribuţiioP Titul IV: Economia şi finanțele publice Anticolul 144; EconominoW Articolul 135; Proprietatea Articolul 136: Sistemul. financiarot Articolul 137: Bugetul public naţional Articolul Impozite, taxe. i alte

Titlul V: Curtea Constituţională Articolul 140: Structura”

Anicolul 41: Condiţii pentru numire: Articolul 142: Iacompatiblităi

Articolul 148: Independenţa şi inamovitilitatea Articolul 14: Atrbuţiioti j Articolul 145: Deciziile Curţii Consti-

Titlul VI: Revizuirea Constituţiei Articolul 146: laiţiativa, revizuirii Articolul 147; Procedura de, revizulne Articolul 148; Limitele, revizuirii E. Tidul VII: Dispoziţii finale și tranzitorii. Articolul 149: Intrarea în vigoare: cu)

Anicoiul 150% Confictul temporar « Anicolul 152 Republicarea Constitaţiel.

Articolul 151:

Adevărul, 15 octombrie (2)

A Statul român ceia stat naţional, suveran şi independent,

este stat de drept, democratie şi social, în

umulhii, drepturile şi libertăţile cetăţeniloi a personalităţii umane, dreptatea ş politic piesă valori pala

mesa: Baoiiăli aparține poporului ramân, —

exercită ea organele sale 2 iti constituite m și prin

peri period oreci

“referendum

% Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita

syveranitatea în nume propriu.

rticolul 3: Teritoriul

(U) Teritoriul României este inalienabil.

) Frontierele ţării sunt consfințite prin lege organică,

respectarea principiilor şi a celorlalte norme general

imise ale dreptului internaţional.

(3) Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în ) În condiţiile legii, unele oraşe

(0 Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau populații străine.

4: Unitatea poporului tatea între cetățeni

ălenilar săi

este patria comună și indivizibilă a tuturor

săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de politică, de avere sau de origine socială.

lui 5: Cetăţenia

țenia română se dobândeşte, se păstrează sau se

condiţiile prevăzute de legea organică, ia română nu poate fi retrasă aceluia care a

o prin. naştere. Dreptul la identitate tul recunoaște şi garantează persoanelor aparținând

naționale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea ea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice

urile de protecţie luate de stat pentru păstrarea, și exprimarea identității persoanelor aparținând naţionale trebuie să fie conforme cu princi şi de nediscriminare in raport cu ceilalţi cetățeni

7: Românii din străinătate

Întărirea legăturilor cu românii din afara

Și acţionează pentru! păstrarea, dezvoltarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice și

cu respectarea legislaţiei statului ai cărui cetăţeni

g: Pluraliemul şi partidele în societatea. pu panească, este o condiție.

tribuie la definirea şi

i respectând atea rd

este parte,

(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legil, fac purte din dreptul intern,

În cazul în care un tratat la care România urmează i LITRI y dispoziţii contrare. Constituției. Articolul 12: Simboluri naţionale

(0 Drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, la ordinea următoare incepând de la lance: albastru, galben, roşu.

(2) Ziua naţională a României este 1 Decembrie.

(3) Iranul naţional al României este „Deşteaptă-te române”.

(4) Stema țării şi sigiliul statului sunt stabilite prin legi organice;

Articolul 13: Limba oficială

În România, limba oficială este limba română,

Articolul 14: Capitala

Capitala României este municipiul Bucureşti.

Titlul II: Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale

Capitolul |: Dispoziţii comune

Articolul 15: Universalitatea

(1) Cetăţenii beneficiază de drepturile și de libei consacrate prin Constituţie şi prin alte legi și au obligaţiile prevăzute de acestea.

(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția le penale sau conțravenționale mai favorabile.

Articolul 16: Egalitatea în drepturi

(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a „autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări,

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.

(3) Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia română și domiciliul în țară. Statul român

ocuparea acestor uncii şi demnități.

(4) În condițiile i Rita Unienea Eurabaană. cetățenii Uniunii care îndeplinesc cerințele legii organice au dreptul de a alege şi de'a fi aleşi în autoritățile administraţiei publice locale,

Articolul 17: Cetăţenii români în străinătate

Cetăţenii români se bucură în străinătate de; protecția statului român şi trebuie săşi indeplinească obligațiile, cu excepţia acelora ce nu sunt compatibile cu absenţa lor din

țară.

Articolul 18: Cetăţenii străini şi apatrizii

(1) Cetăţenii străini și apatrizii care locuiesc în România se bucură de protecţia generală a persoanelor și a averilor, garantată de Constituţie și de alte le;

(2) Dreptul de azil se acordă și se. retrage în condiţiile egii, cu respectarea tratatelor și a convențiilor internaţionale: la care România este parte.

Articolul 19: Extrădarea şi expulzarea (1) Cetăţeanul român nu poate fi extrădat sau expulzat din România. (04) Prin derogare de_la alineatul (1), cetăţenii români

pot fi catrădaţi în baza convențiilor. internationale la_care Români rit,

(2) Cetăţenii străini şi apatrizii: pot fi extrădați numai în baza unei convenţii internaţionale sau în condiţii de reciprocitate.

(3) Expulzarea sau extrădarea; se hotărăşte de justiţie.

Articolul 20: Tratatele internaţionale

privind drepturile omului

(1) Dispoziţiile constituționale privind drepturile şi

libertăţile cetățenilor vor fi interpretate, şi aplicate în concordanță cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului,

ale omului, | care A tie iara =

Capitolul II: Drepturile şi libertăţile fundamentale

Articolul 22: Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică

(1) Dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate,

(6) Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant.

(3) Pedeapsa cu moartea este interzisă.

Articolul 23: Libertatea individuală

(1) Libertatea individuală” și siguranța persoanei sunt inviolabile,

(2) Percheziţionarea, reținerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile și cu procedura prevăzute de lege:

preventive. sunt. supusi

(5) Celui reţinut sau arestat i se aduc de îndată la cunoștință, in limba pe care o înţelege, motivele reţinerii sau ale arestării, iar învinuirea, în cel mai scurt termen; învinuirea se aduce la cunoștință numai în prezența unui avocat, ales sau numit din oficiu,

(6) Punerea în libertate a celui reţinut sau arestat este obligatorie, dacă motivele acestor măsuri au dispărut, precum

(7) Persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate: provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune,

(8) Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată.

(9) Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii.

9. ut poate fi decât de natură penală,

Articolul 24: Dreptul la apărare

(1) Dreptul la apărare este garantat. (2) În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

Articolul 25: Libera circulaţie

(1) Dreptul la liberă circulaţie, în țară şi în străinătate, este garantat. Legea stabilește condiţiile exercitării acestui drept.

(2) Fiecărui cetățean îi este asigurat dreptul de arşi stabili domiciliul sau reşedinţa in orice localitale din țară, de a emigra, precum și de a reveni în țară.

Articolul 26: Viaţa intimă, fami privată

(1) Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială și privată.

(2) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăși,

dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri

Articolul 27: Inviolabilitatea domiciliului (D) Domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile, Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori în reşedinţa unei persoane fără invoirea acesteia. (2) De la prevederile alineatului (1) se poate deroga lege în următoarele situaţii: i 3) executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri

fizică sau bunurile unei persoane; c) apărarea. ecurițăii naţionale sau a ordinii publice; Fă pl dea ni geci

credințelor. religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credință religioasă, contrare convingerilor sale.

(2) Libertatea conștiinței este garantată; ea trebuie să e manifeste în spirit de toleranță şi de respect reciproc,

(3) Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor, proprii, în condiţiile legii,

(4) În relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de invrăjbire religioasă,

(5) Cultele religioase sunt autonome faţă de stat și se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin inlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, În penitenciare, în azile și în orfelinate,

(6) Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine.

Articolul 30: Libertatea de exprimare (1) Libertatea de exprimare a gândurilor, & opiniilor sau

„A erbăliițelor işi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu,

ral, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public, sunt inviolabile.

(2) Cenzura de orice fel este interzisă.

(3) Libertatea presei implică și libertatea de a înființa publicaţii.

(4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată,

(6) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligaţia de a face publică sursa finanțării,

(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.

(7) Sunt interzise de lege defăimarea țării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.

(8) Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creația adusă la cunoștință publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege.

Articolul 31: Dreptul la informaţie

(D Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi ingrădit.

(2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă. a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal.

(3) Dreptul la informaţie. nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau securitatea naţională.

(4) Mijloacele de informare in masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice:

(5) Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să garanteze grupurilor sociale: şi politice importante exercitarea dreptului la antenă. Organizarea acestor servicii şi controlul parlamentar asupra activităţii lor se reglementează prin lege organică. Articolul 32: Dreptul la învăţătură

(1) Dreptul la învăţătură este asigurat prin învățământul general obligatoriu, prin invățământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie și de perfecționare.

(2) Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în limba

| română. În condiţiile legii, învăţământul se poate desfășura

şi intr-o limbă de circulaţie internațională.

(8) Dreptul persoanelor aparținând minorităţilor naţionale de'a învăţa limba lor maternă și dreptul de a putea fi instruite in această limbă sunt garantate; modalităţile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege.

(4) Învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii. Statul

acordă burse sociale de studii copiilor. şi tinerilor. proveniți în Ramat defecta și alor bitte : il legii.

i în condițiile legii. (6) Autonomia universitară este garantată.

(7) Statul asigură libertatea învățământului religios, potrivit

cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, tul religios este organizat şi garantat prin lege.

(3) Organizarea asistenței medicale și n sistemului de. asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate. și recuperare, conrolul exercitării profesiilor medicale şi a activităților paramedicale, irecunn A aie mai de beată a sănătăţii fizice și mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii.

Articolul 33'; Dreptul la mediu

Articolul 34: Dreptul de vot

(1) Cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv.

(2) Nu au drept de vot debili: sau alienaţii mintal; puși sub interdicție, și nici persoanele condunihae, prin hotărâre judecătorească definitivă, ta pierderea d electorale.

Articolul 35: Dreptul de a fi ales

(1) Au dreptul de a fi aleşi cetățenii cu drept de vot care. îndeplinesc condițiile prevăzute în articolul 16 alineatul (3), dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice, potrivit articolului 37 alineatul (3).

(2) Candidaţii trebuie să fi implinit, până in ziua alegerilor inclusiv, vărsta de cel puţin 23 de ani, pentru a fi aleşi în Camera Deputaţilor sau În organele publice locale, vârsta de cel puii și vârsta de cel puţin 35 de ani, pentru a fi aleşi. în funcţia de Preşedinte: al României.

Articolul 35": Dreptul de a fi ales în Parlamentul European

iad aia

Parlamentul European.

Articolul 36: Libertatea întrunirilor Mitingurile, demonstrațiile, procesiunile sau orice alte

întruniri sunt libere şi se pot organiza şi desfăşura numai in mod pașnic, fără nici un fel de arme. Articolul 37: Dreptul de asociere

(1) Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în! sindicate. în_ patronate şi în alte forme. de asociere,

(2) Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează impotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrității sau a independenţei României sunt neconstituţionale,

(3). Nu pot face parte din partide politice judecătorii Curţii Constituţionale, avocaţii poporului, magistraţii, membrii activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică,

(4) Asociaţiile cu caracter secret sunt interzise,

Articolul 38: Munca şi protecţia socială a mun (1) Dreptul la muncă nu poate fi ingrădit. iei

profesiei, şi alegerea locului de muncă sunt libere,

(2) Salariaţii au dreptul la ială, Ele privesc securitatea, şi regimul de

săndtatea salariaţilor, muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unul salariu

minim brut pe tară, repaosul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în ce speciale, formarea_brofestonală,

iu alte situaţii specifice,

stabilite_ prin. lege,

(3) Durata normală a lei de lucru este, în medie, de cel ? mult 8 ore,

(4) La muncă egală, rusi su zi cal

(5) Dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi. caracterul obligatoriu al convențiilor. colective sunt garantate. Articolul 39: interzicerea muncii, forţate

(1) Munca forțată este. interzisă.

O Nu ne i forțată ti:

Revista 22, 14-20 octombrie

Prelungirea prin ordonanţă de urgenţă a duratei de votare pentru referendumul constituţional — de la o zi la două — reflectă disperarea guvernului că Participarea la vot va fi foarte de redusă şi că astfel referendumul va eşua. Lucrul ar fi extrem de supă- 'ător mai întâi pentru procesul de integrare — noua Constituţie conţine numeroase prevederi fără de Cate integrarea nu este posibilă. Dar, în general, astă Constituţie conţine multe îmbunătăţiri faţă

e cea veche, mai ales în ceea ce priveşte drepturiÎN aitui şi libertăţile cetăţeneşti, printre care: foroa explicită a separaţiei celor trei puteri în

» garantarea (şi nu doar ocrotirea) proprietăţii, Poni juridice suplimentare (arestarea nu poate fi ata decât de un judecător), drepturi suplie pentru minoritățile naţionale (dreptul de a te limba maternă în justiţie). Un singur exemfa articolul 21 din Constituţia din 1991 s-a adăue . maini nou, important, care spune: „Părție reptul la un proces echitabil şi la solu-

ea cauzelor într-un timp rezonabil“. e prevăd, de asemenea, o simplificare a procei legislativ şi o separare relativă a atribuţiilor că Ea înuă Camere. (Legile se trimit iniţial numai (tf dintre Camere şi, dacă nu sunt adoptate umil termen — 45 zile —, se consideră

ala şi sunt trimise celeilalte Camere, art. 73.) vată da sa parlamentară este în mod explicit rezerStitu i araţiilor politice. Legile declarate neconfane anale de către Curtea Constituţională care, i Aaa puteau fi totuşi adoptate ca atare de urnân, N ameut cu majoritate de două treimi, răsori bl astfel obiecţia Curții, acum vor trebui Râmae, ificate, ori îşi încetează efectele juridice. tea şi pp unele cusururi majore, de pildă, menţine-

r „bicefalismului“ puterii executive.

Sului Celoj

Să mai adăugăm şi faptul că, spre deosebire de situaţia din 1991, acum toate partidele democratice — de la putere sau din opoziţie — au contribuit la redactarea noii forme constituţionale şi susţin par-

ticiparea la vot. Numai PRM face excepţie — o ex- :

cepţie cu totul semnificativă pentru tendinţele extremist-populiste nedezminţite ale acestui partid. Atunci, de ce acest dezinteres major al populaţiei faţă de referendum? Răspunsul e simplu: pentru că prea puţini oameni mai cred că, în România, a dispune de legi constituţionale bune reprezintă o garanţie eficientă împotriva abuzurilor de

ANDREI CORNEA

Constituţia — da. Guvernul — nu

tot felul. De 12 ani, diferite legi ordinare au mers în răspărul Constituţiei, dar mai ales instrucţiunile de aplicare au mers în răspărul legilor şi chiar dispoziţiile interne şi telefoanele „pe scurt“ au sfidat legile şi Constituţia, adesea în răspăr faţă de orice principii morale, democratice şi de drept. De ce ar fi altfel, acum? — se poate gândi oricine. Când mai multe foruri europene şi internaţionale, precum Freedom House, declară România cea mai coruptă țară din UE şi dintre ţările candidate, iar Guvernul PSD nu schiţează nici măcar o grimasă, mulţumindu-se să consimtă prin tăcere la declaraţia ministrului Integrării, d-na Puwak, că „planul de luptă împotriva corupţiei a fost îndeplinit 100%", cum

să mai ai imboldul să votezi o nouă Constituţie?

Grav în tendinţa absenteistă e manifestarea evidentă a neîncrederii în democraţie în general, dar mai ales în capacităţile interne ale democraţiei româneşti. Tot ce s-a făcut bun la noi pare să fi fost rodul presiunilor internaţionale şi nu al unei voințe politice autonome. Neîncrederea în Constituţie vine nu numai din partea unor categorii relativ restrânse sau marginale, ci — se pare — din partea majorităţii populaţiei româneşti, indiferent de opţiunile sale concrete. O neîncredere pe care PRM s-a grăbit s-o speculeze în mod periculos, în mijlocul apatiei publice aproape generalizate!

Probabil că, până la urmă, PSD, care controlează cea mai mare parte a spaţiului rural, va reuşi, după două zile de vot, să obţină o participare de puţin peste 50%. Vom avea o nouă Constituţie mai bună, mai europeană. Foarte bine. Va trage însă guvernul şi o concluzie mai profundă din tendinţele masiv absenteiste ale populaţiei într-o chestiune esenţială? Va înţelege clasa politică că statul de drept contează ca realitate empirică de țiecare zi, şi nu doar ca gesticulaţie mediatică? Că lipsa de moralitate politică se plăteşte scump şi că un autentic om de stat într-un regim democratic caută nu consimţirea în lehamite a naţiunii, ci încrederea ei? Şi oare, ca un mic semn că mai contează şi altceva decât clientelismul politic şi abuzul, vom avea măcar demisia sau demiterea ministrului Sănătăţii, d-l Beuran, care şi-a obținut prin plagiat titlul de conferenţiar? Va înceta solidaritatea ruşinoasă cu el din partea preşedintelui şi a primului ministru? Mă tem că iarăşi şi iarăşi nu vom auzi decât nesfârși discursuri autoadmirative.

Constituţia trebuie votată. Dar acest guvern - abuziv, clientelar şi imoral — trebuie să pleci

Adevărul, 20 octombrie

Meciul pentru Constituţie ultimul minut

s-a jucat până-n

Cu 2 ore înainte de închiderea urnelor, datele comunicate de BEC lăsau deschis „scorul“ pentru validarea Constituţiei: 45,5% prezenţă la ora 18,00. Ultimele 120 de minute se dovedeau astfel decisive pentru depășirea fatidicului prag de 50% + 1 votanţi prezenţi. Pe locul întâi se afla Vrancea cu 61,7%, urmată de Ilfov - 57,5%. O surpriză îngrijorătoare: Bucureştiul se situa pe ultimul loc, cu doar 30,8%.

Absenteismul a fost principalul dușman al referendumului. Drept urmare, participarea la vot a fost urmărită indeaproape oră cu oră, pe parcursul celor două zile de vot. Aproape nimeni nu mai eră interesat

"de rezultatele finale decât sub aspectul prezenţei la vot. PSD chiar a introdus acest criteriu drept unul de apreciere a performanţelor

„activului Eta d) de alegători esi acel inai

mare din istoria de până acum a scrutinelor. de orice fel. Partidul de | guvernământ a încercat, în fel şi chip, să scoată lumea afară din casă, folosind, în special, pe lângă tombole, spectacole, mici şi bere, urma mobilă i instrument de colectare a votu-

i. Chiar şi aşa, rezultatul a fost până în ultimul moment.

de. partid, m ia ales „că.

Foto: tucianiGrigan

or, trecând chiar peste restricţiile.

Numărul mare de alegători din listele permanente a făcut ca şi atingerea pragului de 50% să fie extrem de dificilă. Prima estimare de prezență, sâmbătă la prânz, a fost de-a dreptul şocantă. Doar 4,14% din electorat ieşise din casă pentru a-şi

concretiza dreptul constituţional de a vota. Fruntaşe au fost judeţele sudice, Teleorman, Olt, Dâmboviţa, Caraş-Severin, care s-au menţinut, ulterior, constant în top, cu o evoluţie liniar ascendentă. Au fost şi evoluţii spectaculoase la nivelul cir-

VE aa

cumscripţiilor, ceea ce i-a făcut pe unii ziarişti şi reprezentanţi ai Opoziţiei să se intrebe cât de reale sunt datele transmise. Vrancea, poate fi numită „vedeta“ referendumului.

Corina DRĂGOTESCU Continuare în pag. 3

Adevărul, 20 octombrie (2)

PD cere demisia guvernului pentru succesul Constituţiei

Preşedintele Partidului Democrat, Traian Băsescu, a susținut, ieri, că demisia Guvernului Adrian Năstase i-ar mobiliza pe cetăţenii români şi i-ar determina să vină să voteze Constituţia. „Electoratul român va renunţa la atitudinea de frondă faţă de votarea

Constituţiei în momentul în care cei care au confiscat politic acest eveniment major pentru naţiune

ANEUL REFERENDUMULU

vor pleca de la putere. PD consideră că demisia imediată a Guvernului Adrian Năstase va deschide calea electoratului către urnele de vot“, se afirmă într-un comunicat al PD. Potrivit acestui comunicat, absenteismul înregistrat în prima zi a referendumului este o reacţie la aroganţa Guvernului Năstase şi la disprețul regimului Iliescu faţă de oameni. (M.V.M.)

Adevărul, 20 octombrie (3)

Puterea exemplului Trecând peste statutul de independenţă politică, Preşedintele Iliescu i-a atacat

„Votul pentru revizuirea Constituţiei nu este un vot dat vreunui partid, A vota impotriva Constituţiei înseamnă a vota "pentru izolarea țării și pentru a ne

Foto: Lucian Crişan

pe cei care instigă la boicot

condamna să trăim în sărăcie”, a declarat preşedintele Iliescu, după ce a pus buletinul de vot într-una din urnele secţiei de votare de la Liceul Jean Monnet. Din cei trei votanţi înregistraţi în intervalul 8:30-9:45, unul a fost Ludovic Spiess, unul a fost indiferent la forfota din jur, iar altul, deși știa că va veni președintele, dorea să afle „unde votează Năstase, ca să-i dau un memoriu“. Cuplul prezidenţial a intrat în secţia de votare şi s-a lăsat imortalizat aruncând in urnă „DA“-ul pentru Constituţie. „Vă imaginaţi că am votat-o“, a declarat doamna Nina liescu, inghesuită şi aproape sufocată în colţul camerei de zidul de SPP. ști la a cărui temelie se aşezase însuşi. directorul SPP, generalul Naghi. Misiunea era să nu fie filmată şi interogată de presă prima doamnă. Care totuşi

avea ceva de spus: “Noua Constituţie ne apropie de Europa. E bine că s-au decalat alegerile. Nu-mi pare rău că nu mai are dreptul să candideze, sper să aibă mai mult timp pentru familie şi mai multă linişte“, a declarat doamna Iliescu, referindu-se la ultimul. mandat prezidenţial al soţului său. În acest timp. preşedintele Iliescu chema cetăţenii la vot, prin intermediul televiziunilor, și dezavua campania anticonstituţională și antireferendum. „Este hazardată, periculoasă şi antinaţională această campanie împotriva Constituţiei. Sper ca cetăţenii să nu se lase antrenați de aceas campanie nedemnă şi antinaţională. A nu participa la vot inseamnă să slujim interesele altora“, a afirmat preşedintele ]iescu. (L.R.)

PSD a supravegheat minut de minut

prezenţa la urne

n PD, întărit de maidanezul Vasile WI PRM îşi supraveghează boicotul % PNŢCD - mort şi la referendum

" În sediul din Băneasa al PSD a funcţionat, pe toată durata referendumului, un centru computerizat de monitorizare a prezenţei la vot la fel de performant şi poate mai rapid decât cel oficial de la BEC. Pe un ecran uriaş, se putea urmări on-line dinamica votării pentru fiecare judeţ în parte şi pentru sectoarele Capitalei, Rezultatele nu erau furnizate prin sondaj, ci proveneau din raportările periodice ale secţiilor de votare. din toată țara, datele fiind astfel extrem de “precise. Liderii partidului nu s-au înghesuit sâmbătă

pe la sediul central PSD, lăsându-l pe Octav Cozmâncă =

să asigure permanenţa. Periodic şi-au făcut apariţia purtătorul de cuvânt, iar, Riculezeu Duvăz, şi „Ai lazi i! Dan Mătăl Agatho,

i Adevăr PNI

comunitar înfiat de partidul “Traian Băsescu. “F drepa că Vasile, întins lângă caloriter, se lupta din somnul, dar păstra câte un ochi deschis pentru eventualitate, Din terițoriu, sau raportat câteva

Vasile, cel mai fidel pedist

permanenţa şi primea, rapoartele din teritoriu ale oamenilor. partidului. Între ele, o plângere de la Satu Mare, despre un activist PRM carea fost reținut şi percheziţionat de poliţie pentru că distribuia fluturași împotriva adoptării modificărilor la Constituţie, Deşi peresmiştii au decis să nu voteze, PRM a avut reprezentanţi în secţiile de vot.

Din opoziţiarextraparlamentară, PNŢCD nu sa trezit nici cu ocazia referendumului. Sediul central al partidului era sâmbătă deschis, dar pustiu. Iuliu Maniu E a DIM NE xiveau dia pieri de pe pereți sală goală și rece. (L.M. IONIŢĂ)

Adevărul, 20 octombrie (4)

kană st latura larnă. are an Ni at at pe alocuri heţ hşul au făcut chiar şi un biet căruțaş fiind călcat e dup ce A pzaee aruncat jul său, lovit de un alt . Pe eiul sa menţinut până la a amiază, determinându-i sinici să stea pe la casele lor, a viceprimarul oraşului d-! Băi, Korodi Zoltan, d să explice prezenţa la r a a 300 şi ceva de localnici pe seea ce reprezintă doar o n numărul alegătorilor e liste (1.540). Primarul Îi susţine însă că această ă şi ne face un ecensă mântul a numărat

4 | inexa

pi ră bu

1.728 de locuitori în staţiune. Din aceştia însă, 240 sunt copii de grădiniţă şi de şcoală (clasele FVIID. Vreo 100 sunt liceeni, cei mai mulţi netrecând de pragul celor 18 ani. Sunt apoi vreo 30 de bebeluşi, mai multe persoane au decedat sau şi-au stabilit domiciliul în alte localităţi. Aşa că din cifra dată de recensământ ar trebui scăzute cel puţin 400 de persoane. Secretarul general al Prefecturii Harghita, Maria Romfeld, ne spunea că asemenea situaţii se mai întâlnesc şi în alte locuri, dar o parte din vină aparține şi primarilor, care n-au semnalat Serviciilor de evidenţă a

populației modificările intervenite

în structura demografică a localităţilor. (S.P.A.)

Adevărul, 20 octombrie (5)

2 2i al lui

a partidului de atins cote maxime, odată cu apropierea ere a secţiilor de ce a determinat PSD +) videoconferinţă cu i de organizaţii, prima oră. Iniţial a fost icipe preşedintele „Adrian Năstase, dar, în s-a decis că prezenţa “amploare prea mare conducerea operativă a fost încredinţată lui ncă. Acesta i-a luaț la i de organizaţii şi le-a

care măsurile pe care de cuviință pentru a scoate “din casă. Singura e generală a fost să se

bole penale

Electoral Central a decis pe primarul pesedist al Dumitru Sechelariu, pe Parchetului Naţional e, pențru că a încercat pe cetățeni la vot prin unor tombole în secţiile e. Potrivit articolului 53 din 3/2000 privind organizarea lumului, „promisiunea, sau darea de bani ori de în scopul de a determina “să voteze sau să nu cadrul referendumului se cu închisoare de la 6 . Cel care a sesizat acest Electoral Central a fost tantul PD, loan Onisei. a unei tombole în secţiile “a fost aprobată de Local Bacău, câștigul fiind televizor color, oferit în

Jlă la Podoleni, cei t având

Octav Cozmâncă

teți lumea din casă!“

apeleze la preoţi, care să le vorbească oamenilor în biserici despre obligaţia participării la referendum. Cozmâncă încerca, ieri dimineaţă, să pară degajat în faţa presei. „Până la urmă e un lucru bun faptul că azi pornim de la un procent de 15% şi nu de la Zero“, a spus preşedintele executiv al PSD. EI era convins că până seara va fi o prezenţă de 60%, chiar dacă, a recunoscut, nici măcar cei 600.000 de membri de partid nu s-au prezentat în totalitate la vot. „Problema este dacă ăştia (membrii de partid - n.n.) au votat, ieri, toţi. E greu de spus lucrul ăsta. Nu poate să-l spună nimeni, niciodată, oricât i-am monitoriza. Doar dacă le punem la fiecare câte

posibilitatea să câştige mobilă în valoare de 10 milioane de lei. Consilierul PSD Gheorghe Bâzgan, proprietar al unei firme care produce mobilă la Podoleni, a adus în comună 4000 de bilete de tombolă şi l-a pus pe viceprimarul Dumitru Macovei să le împartă. După ce unul din membrii secţiei de votare a sesizat această acţiune, biletele nedistribuite au fost rupte, Votanţi neidentificaţi la Spitalul din Ştefăneşti-Argeş Biroul Electoral Central a trimis la Parchet şi situaţia de la Spitalul de Bolnavi Cronici din Ştefănești-Argeș, unde în urna volantă au ajuns 200 de buletine de vot, deşi la spital erau doar 120 de pacienţi. Sâmbătă, primarul comunei sa dus la spital impreună cu reprezentantul PSD, luând cu ei urna volantă şi 200 de buletine de vot. Când la spital au ajuns şi reprezentanţii PD şi PRM, le 200 de buletine erau deja în iăr pe lista care însoțea urna

u e doar numele votanţilor,

fără nici un fel de date de identificare. (Mircea MARIAN)

Foto: Lucian Crişan

un emițător...“ a spus plin de amărăciune Octav Cozmâncă, gata să agaţe emițătoare de fiecare pesedist, dacă acest lucru ar fi ajutat Constituţia. In cursul după-amiezei de astăzi, activul

ari, erori, momeli

PSD se va vedea din nou pe monitoare, de data aceasta impreună cu Adrian Năstase, pentru a analiza rezultatele scrutinului, pe fiecare judeţ in parte. (C.D)

Urnele mobile - ultima soluţie a PSD

Urmele mobile scoase pe stradă în toată țara au generat scandal in BEC. Reprezentantul PD, deputatul loan Onisei, s-a bătut timp de două ore pentru ca Biroul să emită o decizie de „condamnare“ a acestor practici, în temeiul prevederilor Legii nr. 3/2000, privind referendumul. PNL a sesizat BEC în legătură cu deplasarea, la Drobeta-Turnu Severin, a urnelor mobile, cu încălcarea prevederilor legale, care impun solicitarea expresă a alegătorilor. Potrivit lui loan Onisei, urnele mobile nechemate au apărut şi în Bucureşti, dar nu a mai fost nevoie de formularea altor sesizări, Biroul deliberând doar pe baza reclamaţiei PNL. (A. Bogdan)

Moaştele Sfântului Dimitrie - bat tombola lui Sechelariu

Sloganul „Băcăuanii - cei mai europeni dintre români“, cu care a fost împânzit Bacăul zilele acestea, trebuia onorat cum se cuvine, drept pentru care primarul Dumitru Sechelariu a pus de-o tombolă: un televizor color pentru fiecare secție de votare. Adică 73 de televizoare, cumpărate pe banii primăriei, un miliard jumătate. Regulamentul tombolei, aprobat prin hotărâre de Consiliu local, era dur, ca să scoată lumea la vot: nu sunt traşi la sorți pentru a câştiga televizorul decât cei care vin să voteze și numaăi dacă la secţia de care aparțin s-a depăşit în final prezenţa de 50 la sută plus unu. Cu toate acestea, în cele două zile de referendum, Bacăul a fost, in mod constant, sub media pe ţară.

Biroul Electoral Judeţean. O tânără cu ochelari, refugiată la un colț de masă, pare să-și blesteme sorții care au dus-o acolo: e aisdlale BI câte Elena Pârjol Năstase. Asaltată din toate părţile de povestea cu tombola, mai are puterea doar să

îngaime: „Nu comentez“ sau „Sunt alte instituţii abilitate să judece“. Nu vrea nicicum să spună în ce măsură regulamentul tombolei intră în coliziune cu o prevedere altminteri foarte clară din Legea referendumului: promisiunea, oferirea sau darea de bani pentru a determina alegătorii să voteze sau să nu voteze se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani. Nu comentează nici chestiuni pe care chiar ar trebui să le ştie: cum au ajuns taloanele de tombolă în sacii cu buletine de vot şi oamenii primarului în secţiile de votare? În general, nu comentează nimic. O face, însă, Dumitru Sechelariu: „E răspunderea celor care s-au ocupat de referendum. Tombola a fost organizată la propunerea Consiliului local, răspund secretarul primăriei şi jurişti. Nu am organizat eu, personal, tombola, nu-mi asum răspunderea,

senee de e, polul Aita: doar pent intenţiile pe care

le-am avut, de a aduce lumea la vot. lar ce-mi citiţi din lege, asta e

interpretarea dv., noi am interpretat în sensul că nu vrem să schimbăm opţiunea oamenilor, adică să voteze altfel decât vor ei”. Dincolo de zarva stârnită de tombola lui Sechelariu, referendumul de la Bacău a avut un concurent redutabil: moaştele Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir, aduse din Grecia pentru sfințirea unei biserici noi, dintr-o margine a oraşului. Parohul bisericii, preotul loan Plescău, a estimat numărul pelerinilor, veniţi din toată ţara, după sticluțele cu mir care le-au fost împărțite. Şi a pronunţat o cifră care ar stârni frisoane tuturor politicienilor care s-au opințit în aceste zile să scoată lumea la vot: 150.000. In pofida secţiei volante, amplasată strategic într-un autobuz, chiar în calea pelerinilor, doar vreo două sute dintre aceştia au catadicsit să intre şi. să. voteze. pentru„referendum.. Hotărât huicru,, nici” televizoarele“ dolor nu mai sunt Gea fost

odinioară. Liviu AVRAM

Adevărul, 20 octombrie (6)

Universitar, prima zi de În curte, prin ploaia deasă,

ine în pas de defilare, ca să RE primii Constituţia, Fără nici 'hef de mobilizare, admiistrativii se târăsc anevoie în atele de spital, scrâșnind printre 'dinţi cuvinte de admiraţie pentru șefu', “Înăuntru, . asistentele, transformate peste noapte în agenți "electorali, îndeamnă bolnavii 'deplasabili să meargă la vot în Sala Amfiteatru. Sunt 900 cu toţii, explică şeful serviciului administrativ. „Dar pentru că suntem spital de urgenţă, numărul votanţilor poate creşte brusc“, Deplasabilii sunt 400, iar la ceilalți va merge urna mobilă. „Excepţie fac cei de la Paşapoarte, “adică de la Morgă şi de la Terapie Intensivă“, Preşedinta de secţie

navii au vo

simte nevoia să adauge și ea că „la Terapie Intensivă e total neinteresant, pentru că toţi sunt în comă profundă“.

Până la ora 10,00, la Amfiteatru votaseră deja 100 de bolnavi. Se aştepta urna mobilă, trimisă de la primărie. Primarul Vanghelie expediase deja o urnă în plus pentru un soi de tombolă, de care reprezentanţii primăriei prezenţi la spital nu ştiau mai nimic. Jandarmii vociferau că, iniţial, Vanghelie a decretat ca la tombolă să câştige trei Dacii primii trei votanţi veniţi la urne, Apoi, s-a gândit că cei trei ar trebui să fie şi tineri. În fine, n-a reuşit să pună la punct criteriile de selecţie, că şeful de la administrativ a pus piciorul în prag şi la trimis „in pădure, la mici“, interzicând loteria.

Pe la 10,30, vine şi urna mobilă. O cutie de detergenţi din carton,

C tat pentru Iliescu, nsii mai mari şi... codul rutier

ajustată pe la colţuri cu leucoplast, de a cărei toartă tricoloră se ţine un tip în pantaloni şifon şi pulover țărănesc, ambele de un alb imaculat. E însoţit de două dame blonde şi trei agenţi de pază,

„Mobila“ se strecoară în lift şi votul începe la Secţia de Hemodializă. Asistentele se codesc, n-ar vrea să fie tocmai ele primele, bolnavii sunt conectaţi etc. Bolnavii primesc referendumul ca pe o vizită medicală. Unii cer medicamente, alţii întreabă când vor fi externaţi. Asistentele scotocesc, prin portofele şi borsete după buletine şi strecoară printre perfuzii şi aparate de dializă urna mobilă. „Ştiţi ce votaţi?“, întreabă purtătorul de urnă o bătrână care se zgâieşte la buletinul de vot. „Nu“, vine răspunsul prompt. „Bine, da' votaţi da sau nu?“ „Păi, da, maică, să fie pozitiv“.

Daniela DUMITRESCU £

În Timişoara

urul loc unde, sâmbătă, Timişoara, s-a putut spune „cu mrțori a Eul biroul

transformați în dispeceri pentru nemulțumirile celor de la secţiile de votare. Cea mai mare nemulţumire a venit de la secţiile de votare aflate la Liceul Lenau. Preşedinţii au reclamat faptul că nu pot aştepta in linişte votanţii din cauza pickamerelor care spărgeau asfaltul vizavi. Reclamaţiile au rămas fără urmări, pentru că muncitorii aveau autorizaţie şi poftă de muncă. În tot acest timp, la

primărie, căsătoriile continuau

pe bandă rulantă. Invitaţi trași la patru ace, miri emoţionaţi,

- soacre agitate şi flori cât pentru Auy grădină botanică au înc

Sărkăe rit!

La Secţia de căsătorii, mai multe „da“-uri decât în toate secţiile de votare

lângă afişele albastre de la intrare care anunțau referendumul. „Vezi, dragă, ce rochie are nașa?“, comenta o bătrână smochinită, în timp ce urca grăbită spre sala de ceremonii. In „secţia“ de unit destine, toată lumea era preocupată să audă dacă mirii spun „da“. „Destinul vostru poate se va lega şi de viitorul care se decide azi. Sunt convins că vă veţi bucura de binefacerile noii Constituţii“, le-a prorocit Cojocari proaspeţilor însurăţei. Aceştia nu s-au arătat prea impresionați, anunțând că „treaba asta cu votările o lăsăm la alţii, că noi acu avem de chestii „ai te“. (Dragoş “Boţa)

În Deltă, vot cu lăutari şi vodcă

O secţie-de votare din Delta Dunării a fost deschisă de un alegător invalid. Teodor Drigă (65 ani), din satul Băltenii de Jos, comuna Murighiol, are o infirmitate la picior, dar asta nu l-a impiedicat să meargă la vot. 23 de nunţi au avut loc în judeţul Tulcea în sâmbăta referendumului, iar 3 dintre acestea au fost în satul Trăianu, comuna Cerna. Tot satul a fost angrenat în tripla sărbătoare. Nuntaşii s-au vorbit între ei, iar felicitările, masa şi dansul au fost întrerupte, spre seară, pentru Constituţie, La secţia de votare s-au prezentat toate cele trei alaiuri, cu floarea în piept, sticla de vodcă la purtător şi lăutarii care „au, venit ŞI, „si, să, voteze, (Sînziana Ionesc i

Adevărul, 20 octombrie (7)

În Spania, slabă mişcare

Ca şi cei din țară, românii din Spania şi-au făcut întâi piaţa, apoi s-au închinat la biserică şi abia după aceea au votat. „Comunitatea română de aici este nestabilizată, sunt oameni care au venit doar de câteva luni, oameni necăj debusolaţi, care trăiesc în condiţii materiale precare şi nu ştiu nici unde să se informeze, nu au nici mijloace de transport“, spune ambasadorul României la Madrid, Stelian Oancea. De aceea, pentru a populariza modificările aduse Constituţiei, ambasada a apelat la un post de radio românesc, care emite în Spania şi la biserică, unde oamenii găsesc. de multe ori nu doar. sprijin moral, ci şi practic, pentru găsirea unui loc de muncă sau a unei locuinţe. Lângă o biserică situată la 10 minute de ambasada României a fost amplasată o urnă. Deşi procentul de alegători care s-au prezentat la vot este mai bun decât în alte țări, cifra acestora rămâne totuşi mică. Din totalul oficial de 33.700 de cetăţeni români cu drept de vot (la care se adaugă încă cel puţin tot atâţia aflaţi ilegal în Spania), şi-au exprimat votul, până la ora 14, în jur de 800 de persoane. „Pentru mulţi dintre ei, votul e mai puţin presant decât

să aibă unde pune capul la noapte şi ce să dea de mâncare la copii“, explică dl Oancea slaba prezență la urne. Cu toate acestea, procentul votanţilor este mai mare decât la alegerile din 2000. În Spania sunt însă şi români cu o conştiinţă, civică peste media comunităţii: unii dintre aceştia, care locuiesc în insule, la mari distanţe, au sunat la ambasadă şi au întrebat dacă pot vota prin internet! Din păcate, această facilitate nu există încă. Au fost organizate însă puncte de votare la ambasada din Madrid şi la 30-50 km de capitală, în zone cu concentraţie mare de populaţie de origine română (în Alcală de Henares - oraşul natal al lui Miguel de Cervantes -, Arganda del Rey, Coslada), la consulatul general din Barcelona şi la 70 km nord de Valencia. Urne mobile au fost deplasate şi în unele sate mai mici şi chiar într-o comunitate de rromi, lângă Madrid. Pentru că mulţi dintre aceştia nu au acte, li s-au acceptat la vot orice fel de documente valabile: carnet de conducere, legitimaţie spaniolă de rezident, declaraţie pe propria răspundere că sunt cetăţeni români.

Oana POPESCU

Românii din Italia merg duminica

la biserică, nu la

Din 400.000-500.000 de români aflaţi în Italia (numai 100.000 dintre ei în mod oficial), la Roma se prezentaseră la vot, până duminică la ora 16, numai 351, iar la Milano, doar 348. „Sâmbătă a plouat şi, în plus, majoritatea au fost la serviciu, iar astăzi merg la biserică“, a explicat. consulul, general Cornel-Vişoiu:-ANumărul: votanţilor se află sub cifra de la alegerile din: 2000, (când 1400 de alegători. şi-au exprimat votul la Roma şi 300 la Milano) şi din 1996 (1200 la Roma şi 1000 la Milano). Participarea a dezamăgit autorităţile “române, care e de

vot

votare la Romă, Milano şi Veneţia, puncte de 'votare la sediile consulatelor. onorifice din Bari, Florenţa, Treviso şi Torino: şi o urnă mobilă la Ancona, la solicitarea unei asociaţii a românilor. La Torino, veniseră să

voteze 238 de cetățeni, la Florenţa.

viso;49 şi la Ancona.70.

vecină, Spania, imigranții ilegali din Italia au putut vota fără probleme, întrucât ei se află în ilegalitate faţă de statul italian, nu faţă de România. Mulţi dintre ei s-au temut însă probabil să o facă sau au fost reţinuţi de' griji mai presante. (O.P.)

Românii au ocolit

urnele

m ASSOCIATED PRESS: Puţini dintre români şi-au exprimat sâmbătă votul în privinţa unei. noi Constituţii, care garantează dreptul la proprietate privată şi permite străinilor să deţină pământ, măsuri care, spune guvernul, vor.veni în sprijinul eforturilor de integrare în UE. Intr-un efort de a încuraja mai mulţi oameni să voteze, urmau să se facă anunţuri în gări, prin care călătorii erau informaţi că pot vota în cabine special instalate şi că își pot exercita acest drept chiar. şi dacă le-au expirat documentele de identitate. Un sondaj recent al Metro Media Transilvania arăta că 73 la sută dintre cei chestionați intenționau să voteze, iar dintre aceştia, 68 la sută aprobau textul noii Constituţii.

Opoziția a acuzat guvernul că iroseşte fondurile bugetare, şi aşa limitate, pentru o campanie pro-Constituţie care a costat mai mult de 9 milioane de dolari. Ultranaţionalistul Corneliu Vadim Tudor i-a îndemnat pe români să boicoteze votul, susţinând că proiectul Constituţiei îi încurajează pe străini să cumpere pământ în România, crescând preţul terenurilor. Fosta Constituţie, care datează din 1991, doi ani după căderea regimului Ceauşescu, nu garanta proprietatea privată, ceea ce a descurajat până acum investiţiile străine. Vadim Tudor se opune şi unei noi prevederi care dă minorităţilor etnice dreptul de a folosi limba maternă în justiţie. România, o naţiune cu 22 milioane de cetăţeni, are 1,4 milioane de etnici maghiari, dintre care unii nu ştiu aproape deloc româneşte.

Analiştii politici au avertizat că “lor aflaţi în-ţarar | mulţi ălăgători, aflii și

corupției şi a sărăciei, ar putea sancţiona guvernul printr-un vot negativ sau prin neprezentare. „Dacă aş vota, ar fi un vot de încredere pentru corupţie, minciuni şi nepotism“, spune Adrian Trofin, un inginer desi de ani din Cluj.

N EURONEWS: Combinația de vreme rece şi confuzie este de vină pentru prezenţa redusă la vot în referendumul asupra Constituţiei din România. Guvernul consideră că un „da“ ar. trimite un semnal pozitiv. la Bruxelles şi a, stabilit secţii de votare în cele mai îndepărtate regiuni, pentru a încuraja o participare masivă. Analiştii cred însă că lansarea campaniei a fost tardivă. Guvernul a fost acuzat şi că nu a reuşit să explice importanţa referendumului, care urmează să subordoneze legislaţia țării celei a UE, după aderare şi să netezească drumul către adoptarea euro.

Mi Agenţia France Presse: Românii au ocolit urnele duminică, în a doua şi cea din urmă zi a referendumului privind noua Constituţie a ţării, făcând autorităţile să se teamă de un eşec, ceea ce ar reprezenta o grea lovitură dată guvernului. Prezenţa la vot ar putea fi mai scăzută decât procentul necesar de 50 la sută, întrucât mulţi alegători au părăsit în ultimii ani zonele sărace (20 la sută dintre adulţi în nordul țării), plecând în statele UE în căutarea unui trai decent. Aceste persoane figurează încă pe listele de vot, potrivit autorităţilor locale.

MI Reuters: Ex-comuniştii din România au început, duminică 0 ultimă campanie pentru a . convinge mai mulți alegători să se! prezinte la un referendum vizând | modificarea Constituţiei conform | legislaţiei UE. Mulţi dintre e Aj nu s-au prezentat, până

cepe îi

corupţiei. Zguduit de participarea redusă la vot în cadrul unui seruț considerat afi un vot

Adevărul, 20 octombrie (8)

În 27 AT DA în Sinteştiul palatelor cu turnulețe, îndemnul autorităţilor „Spuneţi «da» pentru viitorul “european al României!“ i-a lăsat reci pe căldărari. Până ieri la prânz, din cei aproximativ 500 de rromi nu votaseră decât 14. Cei mai mulți dintre ei au fost prinşi în obişnuitele afaceri cu fier vechi. Alţii - aproximativ 200 de locatari ai caselor cu trei caturi şi limuzină în bătătură - au lipsit fiindcă nu au buletine de identitate. Nici măcar amenințările lui lon, bulibaşa Sinteştiului, nu au brins la etnie: sâmbătă Seara, liderul le-a transmis căldărarilor că Poliţia le va confisca maşinile cu fier, dacă nu vor avea ştampila de vot pe cartea

de alegător!

Primul căldărar care ajunge la Secţia 151 este un bătrân de 80 de ani. Vrea să voteze fiindcă a fost deportat la Bug şi îşi vrea aurul înapoi. Bătrânul îşi exercită dreptul democratic după "care trage de preşedintele comisiei - un ţigan din Partida Rromilor - să-i dea 15.000 de lei, de-o vodcă. Până la prânz, la secţia 151 dacă votaseră câţiva români plus neamul ţiganilor „de vatră“ - aproximativ 20 de inşi. Mai mult succes are buticul de vizavi de secţia de votare, unde se vând bere şi pâine. După un ţigan care pleacă supă- “rat că nu poate vota - fiindcă şi-a lăsat buletinul gaj la o cârciumă, 151 primeşte vizita Simeriei şi a lui Toniţă. E una dintre cele mai înstărite familii de căldărari din Sinteşti: aur la încheieturi, la basma şi la reverul hainei.

Femeia nu ştie carte - semnează lista de vot cu degetul înmuiat în tuş. Căldărarul nu se mai oboseşte să se ducă la cabină şi pune ştampila pe buletin direct pe masa comisiei. La fel şi nevastă-sa. Apoi întreabă ce au votat. Femeia e mulţumită că puradelul pe cale să se nască nu o să facă armata, căldărarul se interesează . de puşcărie. Bulibaşa Sinteştiului, Ion Mihai, apare după-amiază direct de la o tranzacţie. Omul are carte şi nu votează pe masa comisiei. Ştampilează buletinul direct pe urna de vot. Fiindcă cei din comisie şi-au terminat proviziile, căldărarul face cinste cu 150.000 de lei. In cartier, un lider al ţiganilor încearcă să-i convingă pe căldărari să meargă la secţia de votare. Vorbeşte despre

libertatea etniei. Pe lângă el

Foto: Valeriu Tanasoff

trece un jeep la volanul căruia e un puşti. Nu are mai mult de 10 ani. Despre armată nici nu se aduce vorba: aşa cum spun căldărarii, la Sinteşti nimeni nu

e încorporat. Intre două camioane cu fier aduse la încărcat, ţiganii îl asigură pe lider că se vor duce la vot: unul vrea să voteze pentru NATO, altul pentru Iliescu, mulţi pentru „ca să nu se mai ferească românii de noi“! Dar majoritatea spun că ar alege garantarea proprietăţii; la Sinteşti, cele mai multe dintre palatele căldărarilor au fost construite

fără nici o autorizaţie. Nora

bulibaşei spune că ţigănia are o regulă: femeile votează numai dacă vor bărbaţii lor. Regula s-a păstrat şi ieri, când la Secţia 151 a venit neamul lui Grafian. Omul a votat două buletine: cel în plus era pe numele nevestei care a aşteptat cuminte în Passatul parcat în faţa secţiei.

Ieri, la prânz, din totalul celor 1.900 de alegători arondaţi la secţia Sinteştiului votaseră doar 300. Majoritatea au fost români din coasta palatelor căldărarilor. Bulibaşa continua să promită că rromii se vor duce la votare. „Vom fi pentru Constituţie!“.

Răzvan POPA

Revista 22, 21-27 octombrie

Dacă regele Midas transforma în aur tot ce atingea, PSD, la fel de obsedat de aur, reuşeşte doar să transforme tot ce atinge în scandal. Aşa s-a întâmplat cu revizuirea Constituţiei, un proiect valo105, susţinut și de opoziţie şi de societatea civilă, tare a fost viciat de referendumul din 18 şi 19 octombrie. De la bun început au existat semne de înlrebare legate de faptul că peste trei sute de miliarde “sign campaniei de popularizare au fost împărțite pe nici un pic de transparenţă prietenilor guver-

ului. Au apărut apoi fluturaşii cu parlamentari şi

în“ ai PSD care-şi făceau reclamă sub pretexRomani la referendum, urmaţi de o susţinută iz panie de mituire a electoratului, cu tombole, - pati gratuite de parcă am fi fost o ţară africala îane de foc, şosete de lână şi plata facturilor ia reţinere pe luna în curs — după bugetul şi era nâția fiecărui primar sau consiliu local. Ni-

aduse ei şi-a bătut capul să explice modificările îi onstituției pe înţelesul oamenilor, iar cam-

puț e Popularizare le-a subliniat pe cele mai 4 n semnificative, mai abstracte şi mai populiste. pă ceasul al doisprezecelea, când absenteis-

a șia să arunce în aer referendumul, a hotărât

ej iau ea publică să invite reprezentanţii opo-

- în PiMice pentru a convinge lumea să iasă

mergăt . Aceasta după ce în toată perioada preşt =tola hu s-au văzut pe canalul 1 decât mi-

7 sau personalităţi ca Ilie Năstase şi Dan

te an, figuri simpatice desigur, dar cu o compe-

Dupicutabilă în materie de legislaţie. lege sia nică însă disprețul guvernanţilor pentru Nolan manifestat plenar în văzul tuturor: urnele

lea cama fost plimbate prin pieţe şi magazine în erenda relor de luat vederi, deşi potrivit Legii re- Serere pu ele nu puteau fi deplasate decât la Bacău cazul bolnavilor netransportabili, iar la „doar

Primarul Sechelariu i-a primit la tombolă cei ce se prezentaseră la urne, deşi ace-

eaşi lege interzice astfel de practici. Este oricum mai bine, vor spune cinicii, decât amenințările proferate fără jenă de Nicolae Mischie, cel care avertiza că nu este obligat să rezolve problemelor gorjenilor care nu se duc la vot. Replicile judecătorilor de la Birou! 'Electoral Central, sesizaţi de aceste nereguli, au fost prea puţin convingătoare. Păreau dictate de PSD şi rostite cu pistolul la tâmplă. Ce contează că mai mulţi ziarişti au reuşit să voteze de nenumărate ori fără să fie prinşi?

Până la urmă organizatorii şi-au atins scopul: participarea la vot a fost declarată de peste 54%,

RODICA CULCER

Cum se compromite o Constituţie

deci referendumul a fost validat! Cum s-a întâmplat că 20% din alegători s-au prezentat la vot în ultimele patru ore înainte de închiderea urnelor e greu de explicat, dar nici nu o va face nimeni vreodată. Mâna de fier a lui Octav Cozmâncă şi a baronilor locali a rezolvat problema. Citite mai atent însă cifrele, aşa îndoielnice cum sunt, arată că referendumul a fost salvat de România rurală, unde participarea la vot a depăşit 60%, şi a fost boicotat în oraşe, unde prezenţa la urne a fost în jur de 43%. Preşedintele Iliescu a speculat aceste date în stil propriu, declarând că, aşa cum au mai făcut-o în is-

torie, ţăranii au salvat ţara! O speculație facilă şi fără suport real. Pentru guvernanţi, miza participării la referendum nu era salvarea României, ci acoperirea lipsei de popularitate a PSD. Boicotul din oraşe a fost în cea mai mare parte un protest împotriva modului în care suntem guvernaţi, protest pe care orăşenii îl pot exprima mai uşor, fiind liberi de presiunile primarilor şi prefecţiior. In sate, locuitorii au fost practic scoşi din case de activiştii partidului de guvernământ ajutaţi de preoţii ortodocşi. Acolo este baza electorală a domnilor Iliescu şi Năstase, în România săracă, neinformată şi speriată, în România condusă după bunul lor plac de oameni ca Marian Oprişan, Dumitru Sechelariu, Nicolae Mischie. Ei sunt cei care au asigurat succesul referendumului în teritoriu, demonstrându-i încă o dată lui Adrian Năstase că nu poate face un pas fără sprijinul lor. Totuşi, citite corect, rezultatele referendumului combinate cu modul în care au fost obținute indică o ruptură între guvernanţi şi societate: cei din oraşe, mai apropiaţi de standardele epocii moderne, i-au respins; cei de la sate s-au dus la vot dar nu din convingere. Au făcut-o fie de frică, fie de dragul unui braţ de lemne. PSD poate doar să manipuleze, nu să şi convingă. De altfel, acest lucru nici nu-l interesează, din moment ce obţine ceea ce doreşte într-o ţară în care populaţia manipulabilă din cauza sărăciei este majoritară. Nu ştim câtă vreme va putea guverna în acest mod. incompatibil cu standardele europene, dar ştim că desfăşurarea referendumului este un semnal de alarmă: dacă practicile manifestate duminică vor repetate la alegerile locale şi parlamentare at riscăm ca rezultatul să fie fraudat. Opoziția şi s cietatea civilă ar trebui să-şi dubleze vigilenţa şi facă eforturi mai susţinute de a pătrunde în rurale, dacă vor să schimbe cu adevărat ce România. Altfel vom fi martorii victoriei PSD pra întregului popor.

Adevărul, 29 octombrie

zilei Astăzi intră în vigoare noua

Constituţie

“a României

În nr. 758, partea I, de astăzi, miercuri, 29 octombrie 2003, al Monitorului Oficial al României se publică astăzi Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 3, din 22 octombrie 2003, pentru confirmarea rezultatului referendumului naţional din 18-19 octombrie 2003, privind Legea de revizuire a Constituţiei . României. Potrivit unui