21 august 1991

Moartea lui Eugen Jebeleanu

Moare Eugen Jebeleanu, scriitor și academician. A debutat în perioada interbelică, în 1929, cu volumul de versuri „Schituri cu soare”, publicând în numeroase reviste literare ale timpului. Odată cu venirea comunismului, poezia sa virează spre realismul socialist, fiind impregnată de ideologia noului regim. Începând cu 1956 abandonează acest tip de discurs, obținând recunoaștere internațională cu volumul „Surâsul Hiroshimei”, scris în urma vizitei sale în Japonia. În 1973 este distins cu Premiul „Herder” al Universității din Viena, iar în 1974 devine membru titular al Academiei Române. 
Moartea lui Eugen Jebeleanu, văzută în presă:
Revista 22:

Textul articolelor (transcriere automată OCR, poate conține erori):

Revista 22, 1-8 septembrie 1991

PREZENȚA LUI EUGEN JEBELEANU

Una dintre cele mai puternice personalități ale ultimilor 50 de ani din literatura română. ne-a părăsit acum, în pragul acestei lumi noi, lăsînd în urmă amintirea unei prezenţe cu totul aparte și prezența peste întîmplări a unei opere.

Prezenţa printre scriitori a lui Eugen Jebeleanu a fost — și va rămîne — o mărturie excepţională, pentru că s-a singularizat pregnant prin tot ceea ce a respins și prin tot ceea ce a îmbrățișat, Un temperament în continuă ebuliție, ținut parcă sub presiune, o subiectivitate reactivă ca un argint viu, un mereu treaz simț al replicei — toate acestea au dublat la Eugen Jebeleanu o perfectă conștiință a rolului poetului în cetate, a capacității poeziei de a înfrunta și exorciza demos niile timpului. Irezistibil atras de viaţa civică, meditînd asupra ei și amestecindu-se adesea în viltorile ei, autorul Inimilor sub săbii — cum se intituleză primul său volum de versuri din 1934 — a fost paradigma poetului căre știe să distingă între politică și istorie, între evenimentul mărunt și liniile directoare ale timpului. Vehemenţa opțiunilor sale a găsit întotdeauna tonul potrivit pentru a înfiera extremismele, dintr-o parte ca și din cealaltă, și pentru a se păstra: pe direcţia indicată de o etică a bunului simț și a respectului faţă de Celălalt. În sensul acesta, una din ultimele sale cărţi de poezie — Hanibal — a regăsit platforma lirică şi ideatică a volumului de debut, arcuind — peste producția anodină a două decenii — o fermitate civică palpitantă și luminoasă, ca și un freamăt liric de o expresie cu totul bărbătească. Atunci cînd ascris poezie de dragoste și se cuvine a releva că omul acesta a:fost poetul unei singure mari iubiri — Eugen Jebeleanu s-a bucurat și a plins cu tăișul de oțel al sufletului său întotdeauna vertical.

Eugen Jebeleanu a fost constant în prietenie și dezgust: e! a știut ce este fidelitatea de luptă și refuzul pactizării cu vulgaritatea morală și intelectuală. În adunările noastre, în organismele de conducere ale Uniunii Scriitorilor, de cîte ori vorbea el se făcea o liniște deplină, pentru că fiecare cuvînt al lui era o somaţie: el te obliga să alegi, să te definești, să te angajezi. Cuvintările lui erau de obicei foarte scurti fulgerătoare: intervenții ale unei lame necruțătoare, inc care despică apele de uscat.

Tăcerea lui de astăzi — aceea cu care se va întilni în curînd tăcerea noastră, a tuturora — ne spune același lucru ca și Verbul său: imperativul de a alege cu luciditate, de a, adera cu pasiune, de a sluji cu fervoare un ideal care nu poate fi decit acela al artei și al libertăţii de spirit. Pînă în ultimii ani ai vieţii sale, atita timp cît boala și suferința i-au îngăduit să mai fie prezent printre noi, la modul fizic, apariţia elegantă și sobră, spațiul de sfială și respect pe care-l impunea celor mai tineri — toate acestea au fost convergen= te întru afirmarea unui ethos.

Pentru toate acestea, îţi mulțumim, Eugen Jebeleanu. Am fi vrut să te avem alături de noi, acum cînd lupta pentru valorile spiritului e mai necesară, și poate chiar mai acerbă, ca oricind,

Dormi în pace!

Nute vom uita, *

ŞTEFAN AUGUSTIN DOINAȘ București, 24 august 1991 Fotografie de ȚUDOR JEBELEANU